Romanul este impartit in 13 capitole, in capitolul intai, „La Piatra Craiului in munte” este

conturat cadrul geografic, social si psihologic in care se afla personajul.

Romanul incepe cu prezentare lui Stefan Gheorghidiu, potrivit juralului de front al

acestuia, profesor de filozofie, proaspat sublocotenent revervist in primavera anului 1916,
acesta contribuie la amenajarea fortificatiilor de pe Valea Prahovei si din apropierea
Dambovicioarei ceea ce constituie incipitul romanului.

Capitolul al doilea „Diagonalele unui testament” incepe in mod abrupt, printr-o

marturisire. „Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la universitate si banuiam
ca ma inseala…Era o suferinta de neinchipuit care se hranea din propia ei substanta”.

Inceputa prin anii 1912 -1913, in Universitatea bucuresteana, iubirea dintre Stefan
Gheorghidiu, student la filozofie, si Ela, studenta la Litere, cunoaste un moment de
fericire, printr-o iubire nascuta din orgoliu, tanarul fiind magulit de admiratia pe care i-o
aratau colegii pentru ca era „atat de patimas iubit de una dintre cele mai frumoase
studente”.

In acest capitol protagonistul desfasoara firul dragostei pentru Ela, de la primele intalniri
pana la momentele dinaintea plecarii lui la razboi.

Dupa ce se casatoresc, cei doi tineri traiesc in conditii materiale modeste, pana in
momentul in care o schimbare le modifica viata. De Sfantul Dumitru, intreaga familie
Gheorghidiu este invitata la unchiul Tache – personaj balzacian zagarcit si foarte bogat –
a carui moarte apropiata deschide perspectivele mostenirii.
In mod paradoxal peste doar trei saptamani, cand unchiul Tache moare, familia afla ca ii
lasase lui Stefan o avere, din care ii ramane destul chiar si dupa procesul pe care mama sa
si rudele i-l intenteaza. Pentru Ela banii devin o sursa de noi placeri, cumparaturi
costisitoare, case elegante, petreceri si admiratori. Stefan descopera ca sotia sa este
subjugata de probleme pragmatice, amestecandu-se in certurile iscate de testament, in
afaceri, desi el ar fi vrut-o „mereu feminina, deasupra discutiilor acestea vulgare”.

In capitolul al treilea, „E tot filozofie…” aici fiind prezentata viata moderna a tinerei
familii, cu petreceri, vizite si dans – preocupari care ii aduc suferinta tanarului ars de
febra ideilor.

Stefan a fost atras in afaceri paguboase de Nae Ghiorghidiu, fratele tatalui sau, insa cand
realizeaza ca este incapabil sa se descurce in aceste afaceri si ca nu face parte din aceasta
lume, Stefan se reintoarce cu sete la studiul filozofiei, spre cursurile de la Universitate.

Sub influenta unei verisoare a lui Stefan, aparuta nu se stie de unde, Ela este atrasa intr-o
lume mondena, lipsita de griji, dar si de adevarate orizonturi, preocupata numai de moda,
de distractii nocturne sau escapade, lume in care ea se simtea umitor de bine. In casa
Anisoarei, cunoscusera „un vag avocatel, dansator, foarte cautat de femei”, domnul G.

Astfel, Ela coboara din mitul iubirii transcendente, in eterna realitate.

Excursia la Olanesti, de sarbatoarea Sfintilor Constantin si Elena, cu o banda de prieteni,
printre care si admiratorul Elei, declanseaza criza de gelozie a personajului principal,
Stefan, care pune sub semnul indoielii fidelitatea sotiei, orice element provoaca in
sufletul sau catastrofe chinuitoare, Ela mananca din farfuria domnului G., asezati la
aceeasi masa. La randul sau el se razbuna pentru umilinta de a fi fost tradat, aducand
acasa intr –o noapte o femeie „usoara”, iar Ela il paraseste.
Capitolul al patrulea, „Aceasta-i rochia albastra” prezinta impacarea dintre cei doi soti.
Primavara lui 1916 ii gaseste pe soti impacati si relativ linistiti, in anul 1916. Concentrat
fiind la Piatra Craiului, Gheorghidiu o aduce pe Ela la Campulung, pentru a-i fi aproape.
Sosind pe neasteptate intr-o noapte de la Azuga, nu-si gaseste sotia acasa, iar cand Ela
soseste acasa pe la 8 dimineata, o goneste fara sa ii asculte explicatiile, convins ca
„niciodata femeia aceasta nu ma iubise”, propunandu-i sa divorteze.
Capitolul al saselea, „Ultima noapte de dragoste” incheie cartea intai si rezuma cele doua
zile de permisie ale lui Gheorghidiu pentru a o vedea pe Ela, dar intalnirea ii sporeste
incertitudinile, amplificate de prezenta domnului G. in acelasi oras.
Georghidiu gaseste aici o alta Ela cu obiceiuri si gesturi pe care nu i le cunostea si care ii
arata intreaga micime sufleteasca, Ela se arata ingrijorata ca ar putea ramane saraca in caz
ca el va muri in razboi si ii cere sa o treaca in testament.
Cartea a doua a romanului incepe cu capitolul „Intaia noapte de razboi” care ilustreaza o
imagine de groaza a frontului, cu o armata dezorganizata, ofiteri incompetenti si ostasi cu
totul dezorientati. Invalmaseala care precede atacul, spaima si apropierea mortii aduc
razboiul la limitele omescului. In fata urgia razboiului, gelozia sa ii pare lui Gheorghidiu
ridicola si neserioasa.
In capitolul „Fata cu obraz verde la Vulcan”, actiunea este mutata in satul Vulcan, in
afara campului de lupta, unde Ghiorghidiu este trimis sa cerceteze.

Capitolul „Intalniri la apa Oltului” prezinta peisajul sublunar, in care soldatii dispar ca
intr-o alta lume, ordinele contradictorii producand haos.

Capitolul „Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu” sintetizeaza cartea a doua, un soldat,
Mrin Tuchei spunea intruna „ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu”, iar altul este socat
pentru ca a vazut cum un obuz i-a retezat capul lui A Mariei, care fugea asa fara scop,
dupa locotenent.

Tabloul razboiului este reconstituit ca spectacol inspaimantator cu sugestii apocaliptice.

Ranit si spitalizat, Gheoghidiu se intoarce la Bucuresti. Scrisoarea anonima care il
instiinta ca Ela il inseala aproape ca nu mai conteaza, convingerea lui fiind formata, fiind
primit de Ela cu dragalasenie, dar el o simtea ca pe o straina si ii propune sa se desparta,
gandind nepasator „sunt obosit, mi-e indiferent daca este nevinovata” desi candva „as fi
putut ucide pentru femeia asta”.

La sfarsitul romanului, el ii daruieste Elei casele de la Constanta, bani, „absolute tot ce e

in casa, de la obiecte de pret, la carti…”de la lucruri personale, la amintiri. Adica „tot
trecutul”, despartindu-se de ea.