Cavalerii Templieri

Sărmanii soldaţi ai lui Cristos şi ai Templului lui Solomon (latină Pauperes commilitones

Christi Templique Solomonici), cunoscuţi mai ales sub numele de templieri sau Ordinul
Templului (franceză Ordre du Temple  sau Templiers), au fost unul dintre cele mai cunoscute ordine
călugăreşti militare (catolice) creştine. A luat naştere la iniţiativa francezului Hugo van Payens în anul
1119 în Ierusalim, ca o organizaţie militar-călugărească, cu scopul declarat de a apăra pe peregrinii
(călători) creştini în Ţara Sfântă

ORGANIZAREA ORDINULUI:

Rândurile templierilor erau împărţite în trei categorii: cavalerii aristocraţi, sergenţii proveniţi din oameni de
rând şi clericii. Cavalerii trebuiau să fie de origine aristocratică şi să poarte mantii albe. Erau echipaţi
drept cavalerie grea, cu trei sau patru cai şi cu unul sau doi paji. Pajii, în general, nu erau membri ai
Ordinului, ci erau străini angajaţi pentru o anumită perioadă de timp. Din categoria poziţionată sub
cavaleri ca importanţă făceau parte sergenţii, aleşi din rândurile populaţiei obişnuite. Erau ori echipaţi
drept cavalerie uşoară cu un singur cal, ori serveau în alte moduri, cum ar fi administrarea proprietăţii
Ordinului, treburi domestice sau comerţ. Capelanii, constituind a treia clasă a templierilor, erau preoţi
consacraţi ce aveau grijă de nevoile spirituale ale templierilor.

Cavalerii purtau robe albe cu o cruce roşie şi o manta albă; sergenţii purtau o tunică neagră cu o cruce
roşie în faţă şi în spate şi o manta neagră sau maro. Mantaua albă a fost atribuită templierilor la Conciliul
de la Troyes în 1129, iar crucea a fost adăugată robelor cel mai probabil la începutul celei de-a doua
cruciade, când Papa Eugen al III-lea, regele Ludovic al VII-lea al Franţei şi multe alte personalităţi au luat
parte la o întâlnire a templierilor francezi, la sediul lor de lângă Paris.[38][39][40] Potrivit Normei lor, cavalerii
trebuiau să poarte mantaua albă întotdeauna, fiindu-le interzis chiar şi să bea sau să mănânce dacă nu o
purtau.

Iniţierea, cunoscută sub numele de Recepţie (receptio), în cadrul Ordinului era un profund angajament şi
implica o ceremonie solemnă. Necunoscuţii erau descurajaţi a participa la ceremonie, ceea ce a trezit
suspiciuni în rândurile inchizitorilor medievali în timpul proceselor ulterioare.

Noii membri trebuiau să semneze de bună voie predarea întregii averi şi proprietăţi Ordinului şi să facă
jurăminte de sărăcie, castitate, pietate şi obedienţă. Majoritatea fraţilor se alăturau pe viaţă, deşi unora le
era permis să se alăture şi pe o anumită perioadă de timp. Uneori, unui om însurat îi era permis să se
alăture dacă avea permisiunea soţiei, însă nu avea voie să poarte mantaua albă.
Crucea roşie pe care templierii o purtau pe robe era un simbol al martiriului, căci a muri în luptă era
considerat o mare onoare, care asigura un loc în rai. Era o lege de căpătâi care sublinia faptul că
războinicii Ordinului nu ar trebui să se predea niciodată, decât dacă steagul templierilor ar fi căzut, însă şi
atunci să fie primii care încercau să se regrupeze cu un alt ordin creştin, cum ar fi cel al Ospitalierilor.
Numai după ce toate steagurile ar fi căzut le era permis să părăsească câmpul de bătălie. Acest principiu
necompromiţător, precum şi reputaţia lor pentru curaj, pregătirea lor excelentă şi armamentul greu, au
făcut din templieri una dintre forţele de luptă cele mai de temut din timpurile medievale.

REALIZARI IMPORTANTE ALE ORDINULUI

Membrii Ordinului care nu erau războinici au creat o puternică infrastructură economică în întreaga
creştinătate, introducând pentru prima oară proceduri financiare care au reprezentat începutul sistemului
bancar,[3] şi au construit numeroase fortificaţii în Europa şi Ţara Sfântă.

Deşi misiunea principală a Ordinului era militară, doar un număr mic de membri se afla efectiv pe frontul
de luptă. Restul aveau un rol de sprijin (un fel de spate al frontului, "templier") , atât pentru ajutorul
individual al cavalerilor, cât şi pentru a asigura buna funcţionare a infrastructurii financiare. Templierii,
deşi făcuseră un jurământ de sărăcie, în realitate în timp au ajuns să controleze bogăţii ce depăşeau cu
mult donaţiile directe pentru cauza lor. Unii nobili participanţi la cruciade îşi depuneau averea în mâinile
templierilor, pentru perioada cât erau plecaţi. Acumularea de bogăţii în acest mod în Europa şi Ţara
Sfântă a dus la apariţia primelor scrisori de credit, pentru pelerinii ce călătoreau în Ţara Sfântă. La
plecare, ei îşi depuneau averea unui cavaler din regiunea respectivă, de la care primeau un document
încifrat, indicând valoarea sumei deţinute, pe care îl foloseau la sosirea în Ţara Sfântă pentru
recuperarea fondurilor; acest sistem a îmbunătăţit atât siguranţa pelerinilor, care nu mai erau vizaţi de
hoţi, dar a şi sporit nemeritat averea templierilor.[2][10]

Pe baza acestui amestec de donaţii şi de afaceri, templierii au stabilit o reţea financiară în

întreaga creştinătate. Deţineau suprafeţe întinse atât în Europa cât şi în Orientul Mijlociu; cumpărau şi
foloseau ferme şi podgorii; construiau biserici şi castele; erau implicaţi în manufactură, importuri şi
exporturi; aveau propria lor flotă navală, şi, pentru un timp, deţineau întreaga insulă Cipru. Templierii au
fost numiţi uneori ca prima corporaţie multinaţională.[

Datorită misiunii militare şi resurselor financiare extensive, Cavalerii templieri au iniţiat un mare număr de
proiecte şi construcţii de-a lungul Europei şi Ţării Sfinte. Multe dintre aceste structuri încă stau în picioare.
De asemenea, multe conţin numele de "Templu", datorită asocierii timp de secole cu templierii.[49]De
exemplu, unele din posesiunile templierilor din Londra au fost mai târziu închiriate avocaţilor, ceea ce a
condus la numele porţii Bariera Templului sau staţiei de metrou "Templu". Două dintre cele patru barouri,
care îi pot consacra pe membri drept avocaţi, sunt Templul Interior şi Templul Mijlociu.

Elemente arhitecturale distinctive ale clădirilor templierilor includ folosirea imaginii a "doi cavaleri pe un
singur cal", reprezentând sărăcia cavalerilor şi clădiri rotunde, menite a se asemăna cu Biserica Sfântului
Mormânt din Ierusalim

Au avut un merit deosebit in cea ce a insemnat schimburile cultural intre civilizatia araba sic ea
europeana, in numeroase discipline(arhitectura, matematica, astronomie, medicina, etc)