I.

CAPITOL INTRODUCTIV
1.MOTIVATIE SI METODE STIINTIFICE DE CERCETARE FOLOSITE
Noţiuni de bază privind metoda de cercetare a contabilităţii

Fiecare ştiinţă se caracterizează prin obiect şi metodă. Obiectul precizează fenomenele şi

procesele care constituie sfera de preocupare a ştiinţei respective. Prin definirea
obiectului se stabileşte poziţia unei ştiinţe în cadrul sistemului ştiinţelor. Metoda asigură
calea cea mai potrivită prin care se studiază elementele care constituie obiectul unei
ştiinţe. Prin metodă se înţelege modul de a studia, a cunoaşte, a cerceta obiecte şi
fenomene sau modul de a rezolva o anumită problemă. Obiectul şi metoda unei ştiinţe,
determinate odată cu apariţia ştiinţei respective, se dezvoltă pe măsură ce apar noi
fenomene incluse in obiect, care trebuie investigate prin noi procedee. Intre obiectul şi
metoda contabilităţii există relaţii de interdependenţă, de condiţionare reciprocă, în cadrul
cărora obiectul deţine rolul principal; deşi subordonată obiectului, metoda poate îndeplini
un rol activ, identificând noi fenomene care apar ca urmare a progresului economico -
social şi care trebuie incluse în obiect. Contabilitatea studiază elementele ce constituie
obiectul său de studiu folosind o serie de tehnici, procedee şi instrumente care reprezintă
metode de cercetare a contabilităţii. Complexitatea obiectului de studiu al contabilităţii
conduce la complexitatea metodei de cercetare. Procedeele înglobate în metoda
contabilităţii sunt adecvate specificului fenomenelor cercetate. La stabilirea acestor
procedee s-a ţinut seama de următoarele caracteristici ale obiectului de studiu al
contabilităţii:
1) dubla reprezentare a patrimoniului, pe de o parte sub aspect economic iar pe de altă
parte sub aspect juridic. Dubla reprezentare determină dubla înregistrare, respectiv fiecare
operaţie economică implică cel puţin două elemente patrimoniale, se înregistrează în cel
puţin două conturi;
2) în contabilitate se pot înregistra numai obiecte, procese, fenomene care se pot exprima
în bani (valoric).
3) in contabilitate se pot inregistra numai operaţii economice care au avut loc efectiv şi
se poate face dovada înfăpturii lor prin documente. Metoda contabilităţii, la fel ca şi
metoda oricărei alte ştiinţe, se foloseşte de o serie de procedee sau instrumente metodice
care se pot grupa astfel:
- procedee generale;
- procedee metodice comune ştiinţelor economice;
- procedee metodice specifice contabilităţii.
Procedeele metodice generale sunt folosite de metoda tuturor ştiinţelor. Dintre acestea
cele mai importante sunt: observarea, înregistrarea, clasificarea, raţionamentul inductiv şi
deductiv, analiza, sinteza şi altele. Fiecare dintre aceste procedee reprezintă trepte care
trebuie parcurse în procesul cunoaşterii. In orice ştiinţă, procesul cunoaşterii trebuie să
înceapă prin observarea fenomenelor care apoi sunt înregistrate într-un anumit mod;
urmează clasificarea fenomenelor după trăsături şi însuşiri caracteristice; pornind de la
însuşirile cunoscute, pe baza raţionamentului se ajunge la noi judecăţi referitoare la
însuşirile fenomenelor cercetate.In continuare se procedează la analiză, adică la
descompunerea fenomenelor in părţile lor componente in scopul cunoaşterii structurii
interne şi legilor care le guvernează; ulterior prin sinteză are loc reconstituirea
fenomenului analizat. Procedeele metodice comune ştiinţelor economice sunt
documentele, evaluarea, calculaţia şi inventarierea. - documentele sunt acte scrise în care
se consemnează operaţiile economice privind mişcarea elementelor patrimoniale. Nici o
operaţie economică nu poate fi înregistrată în contabilitate în absenţa documentului
justificativ. Prin documente se demonstrează înfăptuirea operaţiunilor economice, se
verifică justeţea şi legalitatea acestora, se asigură controlul gestionar privind mijloacele
materiale şi băneşti şi respectarea disciplinei contractuale. - evaluarea constă în
transformarea unităţilor naturale în unităţi montare ca ajutorul preţurilor. Datele
consemnate în documente, exprimate în etalon natural (cantitativ) sunt exprimate în bani
pentru a fi posibilă astfel înregistrarea în conturi şi centralizarea cu ajutorul balanţelor de
verificare şi bilanţului. - calculaţia se referă la operaţiuni aritmetice simple (adunări,
inmulţiri, scăderi) prin care se calculează totalul valoric al unui document de evidenţă, se
stabilesc rulajele şi soldurile finale, se determină salariile şi ajutoarele materiale; de
asemenea, calculaţia se referă la operaţiuni complexe cum ar fi calculaţia costului efectiv
al producţiei, obţinerea unor indici şi indicatori folosiţi atat de contabilitate cat şi de alte
ştiinţe economice. - inventarierea este determinată de faptul că pe parcursul unei perioade
de gestiune, datorită unor cauze obiective sau subiective, o serie de operaţii economice nu
pot fi inregistrate in contabilitate (acţiunea factorilor naturali care conduce la
perisabilităţi, dispariţia unor bunuri prin delapidări, distrugeri, furturi, consemnarea
eronată in evidenţă a unor operaţiuni economice). Prin inventariere se descoperă
neconcordanţa dintre datele inregistrate în conturi (scriptic) şi realitatea de pe teren
(faptic). Pe baza constatărilor la care s-a ajuns în urma inventarierii, se fac rectificările
necesare in conturi, restabilindu-se astfel concordanţa dintre scriptic şi faptic. Procedeele
metodice specifice contabilităţii se folosesc numai de metoda contabilităţii şi au fost
construite pe baza celor trei caracteristici mentionate.

2.ELEMENTE TEORETICE FUNDAMENTALE

Activitatea economică este o componentă fundamentală a
acţiunii umane, în cadrul căreia, prin alocarea şi folosirea resurselor
economice, au loc procese de producţie, de circulaţie, de distribuţie şi
consum de bunuri materiale şi servicii, în vederea satisfacerii
trebuinţelor. Ea presupune procese economice, comportament al
oamenilor, obiective şi decizii economice, măsuri şi acţiuni, motivaţii
economice, criteriul de eficienţă în alocarea şi utilizarea resurselor,
relaţii, interdependenţe economice etc.
Structura activităţii economice cuprinde următoarele componente
sau acte fundamentale: producţie, circulaţie, distribuţie şi
consum.
Producţia constituie momentul iniţial al mişcării economice; în
cadrul ei, prin combinarea factorilor, oamenii produc bunuri materiale
şi servicii – însuşi obiectul satisfacerii nevoilor; practic, este vorba de
utilizarea cunoştinţelor ştiinţifice şi tehnice, a maşinilor, utilajelor, a
solului, a energiei, a tehnologiilor de fabricaţie etc. în industrie,
agricultură, silvicultură, construcţii, transport, comunicaţii, comerţ,
învăţământ, ştiinţă, cultură, sănătate etc., prin care se produc bunuri şi
servicii. Producţia constituie punctul de plecare al activităţii
economice, fiind denumită motorul economiei: fără producţie nu pot
exista bunurile economice necesare, nu pot exista nici circulaţia, nici
repartiţia şi nici consumul.
Circulaţia sau schimbul asigură trecerea bunurilor economice
de la producător la consumator prin vânzare-cumpărare, la piaţă,
având loc totodată distribuţia bunurilor şi serviciilor pe destinaţiile lor
– satisfacerea nevoilor de consum sau de producţie.
Consumul, ca moment final al mişcării economice, înseamnă
folosirea bunurilor şi serviciilor pentru satisfacerea nevoilor.
Relaţia dintre nevoi şi activitatea economică. Nevoile umane
constituie punctul de pornire, impulsul activităţii economice; prin
volumul, structura şi nivelul lor calitativ, nevoile determină activitatea
economică, prin care trebuie să se producă bunurile şi serviciile
solicitate. Înnoirile care au loc în sistemul trebuinţelor, dinamica
acestora impun perfecţionări şi continuitatea activităţii economice.
La rândul ei, activitatea economică generează nevoi; prin
bunurile noi, create şi oferite pe piaţă, se influenţează dorinţele, preferinţele
consumatorilor, făcându-şi loc elementele de noutate şi
performanţă. Astfel, iau naştere noi trebuinţe, care se statornicesc în
viaţa şi munca oamenilor. Spre exemplu, nevoia de telefon mobil, de
calculator electronic sau de televizor a apărut, s-a impus ca cerinţă
atunci când creaţia ştiinţifică-tehnică, activitatea economică au produs
asemenea bunuri şi le-au oferit pe piaţă.

3.PROBLEME TEORETICE SPECIFICE DOMENIULUI FINANCIAR

CONTABIL