Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ALE DEZVOLTĂRII
2006
1
Cuprins
Cuprins..............................................................................................................2
Conceptul de globalizare..................................................................................4
Teorii referitoare la apariţia globalizării.......................................................4
Tipuri ale economiei actuale.........................................................................5
Definiţii ale globalizării................................................................................6
Semnificaţiile globalizării.............................................................................8
Ce nu ar fi globalizarea.................................................................................8
Vectorii globalizării .........................................................................................9
Revoluţiile tehnologice.................................................................................9
Noua economie...........................................................................................10
Trăsăturile distinctive ale globalizării economiei.......................................11
Schimbările economiei mondiale...............................................................13
Etapele globalizării.....................................................................................15
Creştere economică şi globalizare..................................................................18
Factorii creşterii economice........................................................................18
Inegalităţi şi globalizare..............................................................................18
Corporaţiile multinaţionale şi globalizarea.....................................................20
Investiţiile străine directe şi globalizarea capitalului.................................22
Forme ale globalizării producţiei................................................................23
Globalizarea financiară...................................................................................24
Crearea noului spaţiu financiar global........................................................24
Regula celor trei “D” şi piaţa financiară.....................................................25
De ce au loc aceste mutaţii.........................................................................26
Investitorii instituţionali.............................................................................27
Efectele globalizării financiare...................................................................28
Care este politica faţă de globalizarea financiară?.....................................29
Globalizarea culturală.....................................................................................29
Critica “schimbului inegal” între culturi....................................................30
Către societatea globală..............................................................................31
Globalizarea pieţei muncii..............................................................................32
Imigrarea şi globalizarea............................................................................34
Efectele globalizării........................................................................................35
Cele 7 păcate ale globalizării......................................................................36
Sărăcie şi globalizare..................................................................................38
Pro sau contra globalizare?.............................................................................39
2
Limitele globalizării...................................................................................41
Politici alternative pentru ţările în curs de dezvoltare................................42
Antiglobalizare sau avantaje ale globalizării?............................................44
Bibliografie selectivă......................................................................................52
3
Conceptul de globalizare
4
Tipuri ale economiei actuale
5
să integreze eforturile de reglementare astfel încât acestea să
facă faţă interdependenţei actorilor economici.
6
largi şi mai variate sfere ale vieţii economice, politice,
sociale şi culturale şi având drept implicaţie faptul că
problemele devin mai curând globale decât naţionale,
cerând, la rândul lor, o soluţionare mai curând globală
decât naţională”. (Bari I., 2003, p.37)
♦ Definiţia bunului simţ: “Globalizarea este procesul prin
care oamenii de oriunde înţeleg să accepte ceea ce-i
aseamănă, punând în surdină ceea ce-i separă”. (Marin D.,
2004, p.79)
♦ Definiţia pozitivă: “Globalizarea este un proces de tranziţie
care include toate formulele de organizare socială ca
finalitate atât a tranziţiei postcomuniste, cât şi a celei
postcapitaliste, adică exact ceea ce ar da sens ambelor
procese, tranziţia globală”. (Ibidem., p.79)
♦ Definiţia convenţionalistă: “Globalizarea este noua ordine
economică şi politică a lumii, ca sistem multidimensional şi
corelativ în care coerenţa este dată de guvernanţa globală”.
(Ibidem., p.79)
♦ Definiţia deschiderii: “Globalizarea este expresia unui
sistem al lumii în cel mai înalt grad de integrare şi deschis
permanent integrării”. (Ibidem., p.80)
♦ Definiţia principială: “Globalizarea este un sistem în care
funcţia-obiectiv vizează întregul cu scopul de a elimina
adversitatea, iar concurenţa, de a genera distrugere
creatoare”. (Ibidem., p.80)
♦ Definiţia teleologică: “Globalizarea este o potenţialitate şi o
tendenţialitate a structurilor coerente ale lumii, ca
materializare progresivă a raţionalităţii şi raţiunii umane
universale”. (Ibidem., p.80)
♦ Definiţia instrumentală: “Globalizarea este procesul de
ordonare a lumii, ca îndepărtare de haos, bazându-se pe
tehnologie occidentală, finanţe permisive şi informaţii libere,
adică liberalizarea accesului la randament şi modernitate, la
acumularea de bogăţie şi putere”. (Ibidem., p.80)
7
♦ Definiţia integratoare: “Globalizarea este procesul de
funcţionalizare a economiei globale, care, în cadrul societăţii
globale, devine aptă să creeze structuri de decizie globală
pentru soluţionarea problemelor globale”. (Ibidem., p.81)
Semnificaţiile globalizării
Ce nu ar fi globalizarea
8
americanizare sau, în varianta franceză, mondializare,
victorie a intereselor exclusive ale unui stat”. (Marin D.,
2004, p.50)
2. nu este o tendinţă de natură pur transnaţională. Ţările
puternice au firme puternice care să acţioneze oriunde pe
mapamond. O ţară puternică are companii transnaţionale
care să importe produs intern din alte ţări şi regiuni.
3. Francezii vorbesc de mondialism ca impunere a intereselor
capitalului american, anglo-americanii vorbesc de globalism
ca supremaţie a modelului centrat pe speculaţii financiare şi
mobilitatea extremă a capitalului financiar. În aceste viziuni,
“economiile naţionale devin amplasamente investiţionale,
dereglementarea devine o condiţie, guvernarea de la distanţă,
de tip monetar, este reclamată drept reţeta ideală, cel mai
capitalizat este cel mai puternic şi pentru asta dictează
regulile jocului. Economicizarea începe să fie agresivă,
protecţia socială pierde teren, statul devine minimal,
convenţiile suprastatale sunt eminamente economice, sensul
evoluţiei este spre economia de tip <offshore”. (Ibidem.,
p.52-53)
Vectorii globalizării
Revoluţiile tehnologice
9
după ce în 1948 fusese descoperit tranzistorul, urmat de
microprocesor la începutul anilor 1970 şi de introducerea
acestuia în prelucrarea informaţiilor, telecomunicaţii şi
telematică. În general, sistemele tehnologice ataşate celor trei
revoluţii industriale coexistă, se întrepătrund, dar se şi substituie
şi se elimină reciproc.
Noul context digital, rezultat în urma fuzionării
tehnologiilor din sfera informaticii şi a telecomunicaţiilor,
dispune de două caracteristici de bază: convergenţa serviciilor,
ceea ce înseamnă că orice serviciu poate fi furnizat prin acelaşi
mijloc de înmagazinare şi transmisie şi conectabilitate şi
interoperabilitate, ceea ce înseamnă că utilizatori multipli pot
prelucra şi utiliza resursele prin intermediul reţelelor. “Practic,
toate informaţiile sunt transmise pe căi de înaltă definiţie şi
standardizare, alcătuind ceea ce, în literatura de specialitate, au
fost desemnate drept <primele autostrăzi electronice ale lumii>”.
(Bari I., 2003, p.38)
Noua economie
10
Sintagme de definire a noii economii
“<economia digitală>, pentru că vizează bunuri şi servicii a
căror producţie, dezvoltare şi vânzare depind, în mod
esenţial, de tehnologii digitale;
<economia informaţiei>, pentru că include toate bunurile şi
serviciile legate de tehnologiile informaţionale, cum ar fi:
cercetare, servicii legale şi bancare, servicii financiare;
<economia virtuală>, pentru că mediul în care se desfăşoară
tranzacţiile nu este un mediu fizic, ci virtual;
<economia Internetului>, pentru că mediul de lucru este
Internetul;
<e-commerce>, <e-banking> şi <e-economy> etc. (…)
În esenţă, noua economie este un concept larg care
descrie o economie în care, atât produsul final, cât şi stările
intermediare ale acestuia constau în informaţie şi în care
tehnologiile digitale moderne oferă accesul la scară mondială
la toate informaţiile disponibile la un moment dat. Aceste noi
tehnologii au rolul de a potenţa eficienţa în practicile de afaceri
convenţionale, tradiţionale şi de a facilita apariţia unor noi
procese şi produse”. (Ibidem., p.53)
11
strategic (…) proces de marginalizare, de demarcaţie între ţările
democratice bogate şi zonele sărăciei incapabile de a se mai
înscrie în ritmurile productivităţii mondiale şi de a mai demara
acţiuni competitive”. (Postelnicu Gh., Postelnicu C., 2000, p.71)
12
reţelei există un imens flux de informaţii reciproce între
parteneri, fără a se practica o ierarhie rigidă. Membrii aceluiaşi
grup industrial beneficiază, pe linie financiară, de coordonare şi
consultanţă din partea unei mari bănci care este integrată organic
grupului. Colaborarea este uneori atât de strânsă, încât membrii
oligopolului îşi împart laboratoarele de cercetare şi chiar unele
capacităţi de producţie. (Chesnais F., 1994, p.84) Legăturile de
cooperare pe plan financiar, tehnologic, industrial şi comercial
pe care membrii unei asemenea reţele le stabilesc între ei relevă
faptul că ei se consideră şi se tratează ca parteneri egali,
indiferent de dimensiunile firmelor. Se poate afirma că, în cadrul
reţelei oligopoliste asistăm la crearea unei adevărate pieţe
interne, unde costurile de tranzacţie sunt substanţial reduse”.
(Postelnicu Gh., Postelnicu C., 2000, p.239)
13
corespunzătoare exportului de bunuri şi servicii, iar
mişcările fondurilor de plasament private sunt mai mari
decât rezervele băncilor centrale”. (Boyer R., în
S.Cordellier, 2001, p.21)
♦ politicile economice s-au schimbat: “Cercurile financiare
internaţionale evaluează şi anticipează în permanenţă
deciziile puterilor publice, constituind o contra-putere,
anonimă în aparenţă, dar considerabilă”. (Ibidem., p.21)
♦ problema mediului are amploare planetară.
14
a fost preferat termenul de globalizare – “eronat, dar simplu
– conceptului <configuraţie întortocheată> – mai pertinent,
dar mai complicat”. (Ibidem., p.43)
Etapele globalizării
15
indusă de vectorul integrării pieţelor (forma de manifestare
centrală a globalizării, care conduce la convergenţa preţurilor).
Cei doi autori demonstrează empiric că cele două momente,
1492 şi 1498, nu au avut impactul economic presupus de către
istorici, cu toate că nu minimizează importanţa istorică a
acestora când a apărut transferul de tehnologie, de produse
agricole, de boli etc. la scară globală. Cu atât mai mult a căzut şi
teoria apariţiei precedente a globalizării. Dar au evidenţiat cu
numeroase argumente (reducerea costurilor de transport fără
precedent, corelaţii între preţurile factorilor de producţie,
preţurile mărfurilor etc.) că secolul al XIX-lea a fost leagănul
globalizării, iar în a doua jumătate a secolului XX acest
fenomen a erupt, cu toate că termenul de globalizare s-a
încetăţenit abia în anii ’90”. (Bari I., 2003, p.33, notă de subsol)
16
4. faza disputelor pentru hegemonia mondială (1925-1969) –
cele două războaie mondiale, temperate de înfiinţarea Ligii
Naţiunilor şi apoi a ONU – a atras atenţia asupra pericolelor
ce decurg din ignorarea unor probleme cu caracter global
(poluarea, epuizarea resurselor naturale, explozia
demografică, malnutriţia, subdezvoltarea economică etc.);
5. ultimele decenii ale secolului XX . progrese în explorarea
spaţiului cosmic şi în telecomunicaţii, apariţia formelor de
integrare regională.
17
Creştere economică şi globalizare
Inegalităţi şi globalizare
18
fiind în ultimul deceniu China, India, Malayezia, Mexic,
Vietnam, Uganda etc.) au fost mult superioare neparticipanţilor,
indiferent dacă a fost vorba despre ţări (excluse voluntar sau
marginalizate geografic) sau despre grupuri de neparticipanţi în
interiorul ţărilor”. (Ibidem., p.77)
Perioada 1914-1950, care a fost caracterizată de ample
regresii, “a condus la accentuarea inegalităţilor. Perioada
postbelică a inversat tendinţa, ca urmare a liberalizării
comerţului şi a migraţiei forţei de muncă, dar situaţia s-a
înrăutăţit în ultimele două decenii (1978-1998, perioadă
cunoscută sub numele de <ajustări structurale> în America
Latină şi Africa, <tranziţie la economia de piaţă> în ţările est-
europene) faţă de deceniile anterioare (1960-1978, perioadă
cunoscută sub numele de <substituţia importurilor> în America
Latină, majoritatea Asiei şi a Africii, <comunism> în Europa
Estică, China, Vietnam şi <statul bunăstării> în ţările bogate)”.
(Ibidem., p.77)
Unii specialişti opinează că un indicator mai relevant al
echităţii creşterii economice globale decât alţii ar fi creşterea
veniturilor medii pe cap de locuitor. Se poate constata că ţările
cu venituri mici şi mijlocii au înregistrat o dinamică mai mare a
creşterii economice în raport cu ţările cu venituri mari.
Continentul asiatic a cunoscut cea mai accentuată creştere
economică în ultimele două decenii, iar motoarele acestei
creşteri au fost ţările cu cele mai ridicate ritmuri de creştere a
PIB-ului din lume, considerate a fi <noii globalizatori> sau
<buni globalizatori> (<good globalizers>) şi anume:
• China –ritm mediu anual de creştere, în ultimele
două decenii, de peste 10%;
• Singapore şi Vietnam creştere anuală de aproape
8%, Malayezia – 7%; India şi Coreea – aproape 6%;
Thailanda – peste 4% etc.
Ţările africane se confruntă în continuare cu cele mai
mari probleme în domeniul dezvoltării economice, dar trebuie
19
remarcată evoluţia Sudanului (creştere medie anuală de peste
8% în ultimul deceniu), Ugandei (7%) şi Tunisiei (aproape 5%).
Ţările care au optat pentru creşterea integrării în
economia globală, din perspectiva participării active la procesul
globalizării, au cunoscut cele mai ridicate ritmuri de creştere a
veniturilor pe cap de locuitor în ultimul deceniu, de circa 5%
anual, în timp ce ţările marginalizate au înregistrat un regres de
aproape 1%.
Raportul Băncii Mondiale intitulat “Globalization,
Growth and Poverty”, din 2002, împarte ţările în globalizatori
buni, care au adoptat politici favorabile globalizării, şi răi, în
funcţie de ponderea deschiderii economiei spre exterior,
utilizând indicatorul ponderii exporturilor şi importurilor în PIB
– criteriu deseori criticat în literatura de specialitate.
20
ipotezelor acestora, s-ar putea schiţa o diferenţiere între patru
tipuri organizaţionale de afaceri globale, utilizând etichetările
lor de <multinaţional>, <internaţional>, <global>, respectiv
<transnaţional>. Principalele caracteristici ale acestor modele de
companii sunt:
1. “acelea care se clădesc pe o puternică bază locală,
dovedindu-se sensibile şi reacţionante la diferenţele
naţionale (<companii multinaţionale>);
2. acelea care exploatează cunoştinţele şi abilităţile
companiei mamă, prin extindere şi adaptare mondială
(<companii internaţionale>);
3. acelea care dau naştere unor avantaje de cost prin
operaţiuni centralizate la scară globală (<companii
globale>);
4. acelea care îşi răspândesc activităţile în unităţi relativ
independente şi specializate, urmărind să fie
competitive pe plan global, printr-o flexibilitate
multinaţională şi prin dezvoltarea cunoaşterii şi a
abilităţilor de învăţare pe plan mondial (<companii
transnaţionale>)” (Hirst P., Thompson G., 2002,
p.127)
21
potenţial înalt al cererii, amplificat de un grad mai mare de
liberalizare şi deschidere;
4. noul val al globalizării capitalului, al cărui promotor sunt, în
primul rând, corporaţiile multinaţionale, se deosebeşte de
cele precedente deoarece cuprinde o gamă mai largă de
activităţi;
5. în cadrul unei economii globalizate, dimensiunile firmelor
au devenit un parametru esenţial. Mărimea companiilor
condiţionează expansiunea lor peste hotare. Firmele nu
urmăresc doar atingerea unor dimensiuni optime, ci îşi
focalizează atenţia şi spre consolidarea reţelelor de producţie
globale.
22
posibilitatea accesului la o serie de tehnologii
complementare, reducerii costurilor şi riscurilor, creând, în
acelaşi timp, o forţă sinergică mai mare asociată cercetării-
dezvoltării. Cât priveşte fimele care provin din statele aflate
în curs de dezvoltare, astfel de parteneriate strategice le
oferă oportunitatea de a intra în posesia unor tehnologii noi,
care să le îndrepte mai repede spre produsele cu o valoare
adăugată per produs mai mare şi să le faciliteze pătrunderea
pe anumite pieţe”. (Postelnicu Gh., Postelnicu C., 2000,
p.263-264)
7. comerţul: investiţiile străine stimulează exporturile ţării
gazdă – prin filialele din străinătate sau prin relaţiile de
cooperare cu firmele locale.
23
ridicate, deoarece nu pot să-şi creeze, pentru moment, un
mare număr de unităţi productive. În plus, doresc să obţină
un beneficiu rapid de pe urma inovaţiilor lor”. (Postelnicu
Gh., Postelnicu C., 2000, p.149)
Franciza constituie un ansamblu de drepturi de proprietate
industrială şi intelectuală privind producerea şi
comercializarea, într-un anumit spaţiu, a unor bunuri care au
fost lansate anterior cu succes pe alte pieţe;
Contractul de gestiune este un mod de internaţionalizare a
producţiei, prin intermediul căruia poate fi combinat
capitalul local cu know-how-ul străin. Formula a dat
rezultate pozitive mai ales în ţările în care legislaţia prevede
ca majoritatea acţiunilor să fie deţinute de agenţii economici
autohtoni sau acolo unde internaţionalizarea unui produs
necesită o infrastructură deosebită;
Agenţii importatori şi distribuitori înlesnesc lansarea unui
produs pe piaţă sau menţinerea unui contract pe termen lung
între producători şi consumatori după ce produsul este
cunoscut pe piaţă (vezi Coca-Cola).
Este necesar să menţionăm că toate aceste forme au avantaje şi
dezavantaje.
Globalizarea financiară
24
Ultimele decenii au fost marcate de extinderea
portofoliului serviciilor financiare la scară naţională şi
globală şi de concentrarea geografică fără precedent a
acestora. În ţările industrializate, internaţionalizarea serviciilor
financiare a dus la creşterea puternică a numărului locurilor de
muncă, concentrată în ariile urbane, mai ales în marile
metropole.
“În principiu, crearea unei pieţe planetare a banilor
trebuie să conducă la o mai bună alocare a capitalului în
economia mondială. Cu toate acestea, simultan, mutaţiile
finaciare s-au manifestat printr-o instabilitate crescută, cu
repetate crize de bursă şi în sfera schimbului. Actualele
disfuncţionalităţi ale sistemului monetar internaţional pot fi deci
considerate drept o consecinţă directă a acestui fenomen”.
(Plihon D., 2001, p.64)
25
obligaţiile în euro la cele în dolari, de la acţiuni la opţiuni, de
la opţiuni la futures (bunuri cumpărate şi vândute pentru a fi
livrate mai târziu –n.t.)”. (Ibidem., p.65) Ex. – swap.
Sistemul financiar internaţional a devenit o mega-piaţă a
banilor cu “dublă unitate – de loc: pieţele sunt tot mai
interconectate graţie reţelelor moderne de comunicaţii; şi de
timp: funcţionează continuu, 24 de ore din 24, în Extremul
Orient, Europa şi America de Nord”. (Ibidem., p.65)
- “<Dereglementarea> a fost un element-motor al globalizării
financiare. Autorităţile monetare din principalele ţări
industrializate au abolit reglementările privitoare la
schimburi pentru a facilita circulaţia internaţională a
capitalului. S-au produs astfel, în 1983-1984, deschiderea
sistemului financiar japonez, în bună măsură sub presiunea
autorităţilor americane, apoi desfiinţarea sistemelor
naţionale de control al schimburilor în Europa, odată cu
constituirea pieţei unice de capital în 1990”. (Ibidem., p.65)
26
finanţate de Europa şi Japonia. “Înainte de 1982, majoritatea
finanţărilor internaţionale treceau prin sistemul bancar, ceea ce
corespundea logicii de îndatorare bancare internaţională.
Creşterea deficitelor americane (bugetare şi exterioare), criza
datoriilor şi reorientarea Nord-Nord a fluxurilor financiare
internaţionale au condus sistemul financiar internaţional către o
logică financiară de piaţă planetară care face concurenţă
finanţelor bancare”. (Ibidem., p.66)
Investitorii instituţionali
27
Investiţiile financiare “de portofoliu”, cu scop speculativ,
au înlocuit în mare măsură investiţiile directe cu scop industrial
şi comercial. Investiţiile directe sunt participaţii la întreprinderi
străine. Se consideră investiţie directă când participaţia
depăşeşte 20% din capitalul întreprinderii străine (în general).
Investiţiile de portofoliu sunt ansamblul celorlalte operaţiuni
de vânzare-cumpărare de valori mobiliare cu străinătatea pentru
randamente mai mari în străinătate).
28
Care este politica faţă de globalizarea financiară?
Globalizarea culturală
29
universalitatea căreia Europa şi noţiunea ei despre cultura
elevată voiau să-i fie garanţi”. (Mattelart A., 2001, p.74)
30
repartiţia inegală a spectrului de frecvenţe radiofonice. Ajunge şi
la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (Organisation Mondiale de
la Santé, OMS), care stabileşte o legătură cauzală între modelele
individuale de consum în domeniile farmaceutic şi alimentar şi
strategiile de marketing ale societăţilor multinaţionale din
sector”. (Ibidem., p.76)
31
de comunicare transnaţionale şi teritoriile particulare, a
raporturilor interculturale în general. Două concepte noi au
apărut în acea perioadă şi anume “comunicarea-lume” şi
“hibridarea”.
“Comunicarea-lume” pune accentul pe noile polarizări şi
surse de excludere inerente geo-economiei – modelul cu două
viteze – iar “hibridarea” se referă la problema interacţiunilor de
orice fel dintre teritoriile particulare şi fluxurile globale.
32
în ţările industrializate bogate compensează locurile de muncă
desfiinţate ale expuşilor, atunci nu se vor înregistra creşteri
semnificative ale şomajului sau inegalităţilor.
În anii 1970-1980 în ţări cum ar fi Taiwan, Coreea de
Sud, Hong Kong, Singapore, care, prin politici voluntariste şi
protecţioniste, au exportat bunuri tot mai complexe, salariile au
crescut şi moneda s-a apreciat; când au produs bunuri de înaltă
tehnologie, costurile salariale au înregistrat apropieri de cele ale
ţărilor cele mai puţin bogate din Europa.
În ceea ce priveşte ţările cu salarii mici şi capacitate
tehnologică cum ar fi China, fostele ţări socialiste din Europa de
Est, India, Brazilia, Mexic, acestea au dimensiuni mult mai mari
decât primele “noi ţări industrializate” (dragonii asiatici) iar
“structura lor internă este foarte diferită. O industrie modernă
sau rapid modernizabilă coexistă aici cu masele rurale şi
numeroşii lucrători din sectorul informal, care formează o
majoritate covârşitoare şi au o productivitate a muncii foarte
scăzută; rezultă un nivel scăzut al venitului mediu pe locuitor şi
al salariilor”. (Ibidem., p.97)
Se pot aduce, în principal, 2 argumente privind liberul
schimb cu ţările cu salarii mici: competitivitatea datorată, în
mare măsură, subevaluării monedei acestor ţări, care nu este atât
de flagrantă pe cât pare la prima vedere, şi lipsa de protecţie
socială a muncitorilor cu toate că unele ţări au sisteme de
îngrijire gratuită sau subvenţionată, asigurări de şomaj sau
accidente, care, la valoarea relativă a salariului net, sunt
echivalente cu cele din ţările bogate, cum ar fi cazul Chinei, sau
practici condamnabile ca munca efectuată de copii sau munca
gratuită a prizonierilor. Uneori se face referire la un al treilea
argument: competitivitate datorată gradului mai redus de
protejare a mediului.
33
Imigrarea şi globalizarea
34
conturează spaţii policentrate, se sprijină pe multiple obligaţii de
fidelitate naţională şi sunt adesea mai dinamice şi mai eficace
decât statele şi marile instituţii internaţionale, chiar dacă
afişează în general ambiţii mult mai modeste”. (Ibidem., p.142)
De multe ori telemunca sau mutările de întreprinderi sunt
considerate preferabile venirii imigranţilor care, mai târziu, se
vor instala împreună cu familiile lor. De asemenea, singurii
lucrători autorizaţi să emigreze o fac în cadrul unor contracte
temporare strict supravegheate.
“Mondializarea creează necesităţi noi pentru câteva
miliarde de potenţiali consumatori, frustraţi de toate dar
insolvabili, care trebuie apoi opriţi la porţile supermagazinului
planetar”. (Dewitte P., 2001, p.145)
Efectele globalizării
35
standardelor de reglementare internaţionale, impuse şi
stabilite de comun acord. Guvernele naţionale nu ar mai
putea să adopte nici un fel de reglementare efectivă contra
acestor standarde” (Ibidem., p.29) în detrimentul TNCs.
♦ continuarea declinului influenţei politice şi al puterii de
negociere economică a forţei de muncă organizate;
♦ creşterea multipolarităţii în sistemul politic internaţional: “O
serie de organizaţii de la agenţiile non-profit internaţionale
până la companiile transnaţionale vor dobândi mai multă
putere în detrimentul guvernelor naţionale şi folosindu-se de
pieţele globale şi de media ar putea apela şi obţine
legitimitatea de la consumatori/cetăţeni de-a lungul
graniţelor naţionale. În acest fel puterile disciplinare
distincte ale statelor naţionale vor scădea, chiar dacă
majoritatea cetăţenilor lor, mai ales în ţările avansate, vor
rămâne ataşaţi naţional. Într-o astfel de lume, puterea
naţională militară ar fi mai puţin eficientă. Nu va mai putea
fi folosită pentru a realiza obiective economice”. (Ibidem.,
p.31-32)
36
2.Acţiunea selectivă. Ţările în dezvoltare spun NU globalizării
selective, adică liberalizării comerţului, investiţiilor şi fluxurilor
financiare care s-a făcut într-un ritm accelerat doar în folosul
ţărilor dezvoltate, pe când acest impuls s-a manifestat cu o
intensitate mult mai slabă în cazul produselor importate de ţările
în dezvoltare. Regulile OMC şi sistemul acesteia forţează ţările
în dezvoltare la angajamente peste puterile lor, existând riscul de
a cădea în păcatul marginalizării.
3.Marginalizarea. Majoritatea ţărilor în dezvoltare consideră că
singura consecinţă vizibilă a globalizării este propria lor
marginalizare. Marginalizarea este situaţia care descrie cel mai
bine ţările din afara <curentului>. Ţările care nu pot ţine pasul
cu procesul rapid al integrării imploră atenţie specială pentru a
nu cădea din nou în abisul sărăciei şi al dezintegrării.
4.Revenirea la colonialism. Interesele ţărilor în dezvoltare se
lovesc de o serie de sancţiuni internaţionale percepute ca o
reîntoarcere la colonialism. Colonialismul revine sub forma
FMI, Băncii Mondiale, alte instituţii financiare şi carteluri
economice, iar când este necesar chiar şi alianţe militare.
Globalizarea consolidează dependenţa economică, politică şi
culturală.
5.Impunerea. Era opţiunilor multiple s-a încheiat şi
globalizarea aduce cu sine dogma <o mărime se potriveşte
tuturor formelor>. Încheierea războiului rece şi triumful complet
al unei părţi a eliminat tensiunile, dar a rupt echilibrul, şi acum
ţările lumii vor avea o singură variantă de ales. Va fi un sistem
economic şi politic, cel desenat de singurul bloc dominant.
6.Pierderea suveranităţii naţionale. Principiul suveranităţii e
zguduit din fundaţie şi nu datorită unor motive obiective, ci
<datorită caracterului arbitrar atât de răspândit în relaţiile
internaţionale>. Eroziunea suveranităţii are consecinţe în plan
economic, dar şi în viabilitatea instituţiilor şi stabilităţii sociale.
7.Pierderea identităţii. Noile valori culturale aduse de
globalizare vin odată cu sistemul economic bazat pe consumul
37
iraţional în ţările bogate. Globalizarea pare a face diversitatea
culturală <ceva demodat>. Globalizarea ar putea conduce la o
singură civilizaţie, standardizată potrivit culturii vestice. Lumea
globală ar fi uniformă, iar varietatea va dispărea.
8.Globalizarea economiei subterane. În noua eră a
globalizării, graniţele s-au deschis, barierele comerciale au fost
eliminate, iar informaţia circulă cu o viteză nemaiîntâlnită. Cifra
de afaceri a companiilor transnaţionale <explodează> (…) la fel
şi cea a organizaţiilor criminale transfrontaliere. Averile
colosale sunt, adeseori, rezultatul traficului de droguri şi arme,
contrabandei, prostituţiei, spălării banilor, toate sub umbrela
corupţiei. Oportunităţile acestora de a exploata sistemul n-au
fost niciodată atât de mari, căci piaţa mondială a fost liberalizată
înaintea creării instituţiilor globale necesare pentru control şi
supraveghere”. (Bari I., 2003, p.66-67)
Sărăcie şi globalizare
38
mondială a muncii? Sau mai curând dezrădăcinare socială şi
culturală la nivel planetar?” (Bari I., 2003, p.67)
“Globalizarea poate fi cel mai bine înţeleasă ca un
fenomen spaţial, având două extreme: la un capăt comunităţile
locale cu problemele lor specifice, iar la celălalt societatea
globală spre care tindem, dar nu ştim deocamdată dacă se va
realiza vreodată”. (Postelnicu p.283)
În opinia noastră, dezrădăcinarea şi migraţia sunt aspecte
negative ce le depăşesc, în multe cazuri, pe cele pozitive ce
însoţesc globalizarea. De asemenea, unele zone sărace au
devenit şi mai sărace, iar decalajele între ţări/zone bogate şi cele
sărace s-au adâncit.
39
promovarea dezvoltării în contextul globalizării şi
interdependenţei”.
În acest demers s-a bazat pe un amplu raport pregătit în
colaborare cu UNCTAD şi cu consultarea altor organizaţii din
sistemul ONU: ILO (Organizaţia Internaţională a Muncii), FAO
(Organizaţia pentru Agricultură şi Alimentaţie), UNIDO
(Organizaţia pentru Dezvoltare Industrială), UNDP (Programul
Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare), ESCAP (Comisia
Economică şi Socială pentru Asia şi Pacific), ECLAC (Comisia
Economică pentru America Latină şi Caraibe), ECA (Comisia
Economică pentru Africa) etc. Raportul ajunge la concluzia că
globalizarea este un proces ireversibil şi nu o opţiune şi aduce
următoarele argumente în sprijinul acestei afirmaţii:
40
de pe urma creşterii şi dezvoltării globale. În această arie de
preocupări este posibilă identificarea unor obiective comune
care să servească deopotrivă intereselor tuturor statelor, atât
dezvoltate, cât şi în curs de dezvoltare”. (Ibidem., p.293)
4. “Vectorul cel mai important, adevăratul catalizator şi
lubrifiant, care a făcut din globalizare un proces ireversibil,
îl constituie, fără îndoială, răspândirea informaţiei
tehnologice. (…) Deplina şi efectiva participare la reţelele
informatice globale este crucială pentru toate ţările care
doresc să beneficieze de pe urma globalizării şi să nu fie
marginalizate. Exploziva diseminare a informaţiilor
tehnologice a produs, din păcate, noi decalaje, iar pe altele
le-a adâncit”. (Ibidem., p.293)
Limitele globalizării
41
intensitatea şi frecvenţa crizelor. Aceasta ar obliga
comunitatea internaţională ca, prin organismele ei financiare
specializate, să adopte măsuri severe de limitare a efectelor
economice generate de globalizare, elaborând un nou cadru
conceptual al dezvoltării la scară mondială, care să ţină
seama într-o măsură mai mare de interesele statelor cu
posibilităţi mai mici de afirmare competitivă. (…) cea mai
gravă asimetrie produsă de globalizare până acum vizează
distribuţia puterii economice în lume. Dacă aceasta se va
menţine, un mare număr de state aparţinând Lumii a Treia
nu vor fi capabile să se integreze efectiv în economia
mondială, rămânând la periferia ei”. (Ibidem., p.329)
42
evitarea unei fixări foarte stricte a cursului de schimb în
favoarea unor cursuri mai fluctuante, cu limite mai largi;
3) liberalizarea de moment este contraproductivă pentru multe
economii, iar instituţiile internaţionale ar putea fi convinse
să accepte legitimitatea unor conturi de capital cu anumite
grade de deschidere, de la cele extrem de controlate până la
cele extrem de deschise;
4) chiar dacă ar fi admise şi controale în trepte ale conturilor de
capital, alţi factori ar putea conduce la eliminarea anumitor
ţări de pe harta investiţiilor, fie că e vorba de împrumuturi pe
termen scurt, sau de investiţii străine directe. A fost propusă
introducerea unei taxe de valoare mică (de ex. 0,5%) pentru
fluxurile de FDI dintre statele OECD şi dintre acestea şi
principalele zece ţări în curs de dezvoltare, beneficiare ale
acestor investiţii; aceasta ar fi mai uşor de administrat,
neaducând prejudicii investitorilor pe termen lung din
regiunile favorabile investiţiilor. Fondurile astfel dobândite
ar putea fi disponibile, la dobânzi convenabile, pentru
companiile private care ar dori să împrumute pentru
realizarea unor planuri de investiţii în cele mai sărace ţări,
aceste companii fiind însă obligate să contribuie cu un
capital echivalent sumei împrumutate, acumulat din
tranzacţii comerciale. Această împărţire de 50/50 ar
descuraja investiţiile neprofitabile, facilitând în acelaşi timp
asumarea anumitor riscuri de investiţii de către companiile
implicate;
5) băncile din ţările în curs de dezvoltare ar trebui supuse unor
cerinţe de mărire de capital – în prezent Acordul de la Basel
cere 8%; ar fi necesară introducerea unor procente mai mari,
de până la 20 la sută, în opinia multor specialişti. Acest lucru
ar putea contribui la limitarea împrumuturilor riscante, fără a
impune măsuri de control rupte de realitate. Ar putea fi
redusă oferta de credite, acest lucru nefiind neapărat negativ,
43
având în vedere tendinţa ţărilor în curs de dezvoltare spre
împrumuturi şi investiţii excesive;
6) guvernele ar trebui să adopte măsuri pentru prevenirea
scăpării preţurilor activelor de sub control. În acest sens ar fi
necesară stabilirea momentului oportun pentru introducerea
unor măsuri de stopare a inflaţiei pe pieţele supraîncălzite.
Urmărirea unor rate nominale de creştere ridicate în
defavoarea dezvoltării pe termen lung este total neproductivă
în concepţia multor specialişti.
44
trăiască într-o lume de iluzii, separat de restul omenirii. (…)
Aceste forţe au transformat corporaţiile şi instituţiile financiare
cândva bune, în instrumente ale unei tiranii de piaţă care se
răspândeşte pe toată planeta, ca un cancer, colonizând tot mai
multe dintre spaţiile vitale ale Terrei, distrugând moduri de
viaţă, dislocând oameni, făcând neputincioase instituţiile
democratice şi devorând viaţa în căutarea nesăţioasă a banilor”.
(Korten D.C., 1997, p.22-23)
45
globalizarea seamănă mai mult cu un dezastru total”. (Stiglitz
J.E., 2003, p.53)
“Există un proces de <globalizare> analog proceselor în
urma cărora s-au format economiile naţionale. Din păcate, nu
avem un guvern mondial, subordonat tuturor popoarelor lumii,
care să supravegheze procesul de globalizare în felul în care
guvernele SUA şi ale altor state au coordonat procesul de
naţionalizare. Avem în schimb un sistem pe care l-am putea
numi de guvernare mondială fără guvern mondial, în care
câteva instituţii – Banca Mondială, FMI, OMC – şi câţiva
<actori> - ministerele de finanţe şi ale comerţului, puternic
legate de anumite interese financiare şi comerciale – domină
scena, dar în care mulţi dintre cei afectaţi de hotărârile lor nu-şi
pot face auzite vocile. Este vremea să schimbăm unele reguli
care guvernează ordinea economică internaţională, să punem
mai puţin accentul pe ideologie şi să acordăm o atenţie mai mare
lucrurilor bune, să revedem felul în care se iau hotărârile la nivel
internaţional – şi în interesul cui. (…) Procesul globalizării
poate fi regândit, iar când aceasta se va întâmpla, când el se va
desfăşura cum trebuie, când toate ţările vor avea un cuvânt de
spus în privinţa politicilor care le privesc, se va putea crea o
nouă economie mondială, în care nu doar creşterea va fi mai
durabilă, ci şi roadele acesteia vor fi împărţite într-un mod mai
echitabil”. (Ibidem., p.54)
46
nu a adus nimic. Situaţia multora chiar s-a înrăutăţit, locurile lor
de muncă fiind desfiinţate, iar traiul devenind mai nesigur.
Aceşti oameni s-au simţit tot mai neputincioşi în faţa unor forţe
pe care nu le puteau controla. Şi-au văzut democraţiile
subminate, iar culturile, erodate”. (Stiglitz J.E., 2003, p.378)
47
O manifestare paşnică a fost cea de la Washington, la
reuniunea anuală FMI – BM –când au avut loc proteste contra
TNCs, WTO, BM, FMI etc.
Prima manifestare violentă a avut loc la Genova, când a
apărut şi primul caz mortal. “Participanţii la astfel de forme de
protest au o componenţă foarte eterogenă: de la pacifişti
dezorientaţi, la criptomarxişti, de la militanţi religioşi, la nihilişti
radicali. La Genova au apărut numeroşi <gladiatori> cu cagule
negre (Black Bloc) care s-au situat în fruntea violenţelor”. (Bari
I., 2003, p.70)
48
Următoarea operaţiune de marginalizare şi excludere din
<cetatea bunăstării> se îndreaptă împotriva grupurilor din
societate lipsite de forţă economică: cei dependenţi de ajutorul
social, şomerii, handicapaţii şi tinerii fără pregătire profesională;
toţi aceştia simt direct şi într-o măsură tot mai mare cum
câştigătorii de moment ai globalizării le refuză solidaritatea.
Cetăţenii paşnici aparţinând categoriilor mijlocii, ameninţaţi ei
înşişi cu decăderea din statutul lor, se transformă în şovinişti ai
bunăstării care nu mai vor să contribuie la constituirea
fondurilor în favoarea perdanţilor la ruleta pieţei mondiale”.
(Martin H.-P., Schumann H., 1999, p.375-376)
49
explotarea muncii copiilor, distrugerea brutală a mediului şi
salariile de înfometare, impuse numai prin represiune
sindicatelor, secătuiesc resursele umane şi naturale ale naţiunilor
lor şi ai căror potentaţi încalcă în mod evident drepturile
fundamentale democratice şi economice. Dacă aceste sancţiuni
ar avea şi confirmarea organelor ONU, “atunci elitele Sudului –
cel mai adesea nedemocratice – ar fi constrânse să practice o
politică de dezvoltare care să însemne un progres real pentru
popoarele lor”. (Martin H.-P., Schumann H., 1999, p.396)
50
de succes pentru toţi oamenii şi a accesului la servicii medicale
şi la educaţie”. (Ibidem., p.383)
51
Bibliografie selectivă
52
12. Martin H.-P., Schumann H. (1999): “Capcana globalizării”,
Ed. Economică, Bucureşti, ediţia a doua
13. Mattelart A. (2001): Noua ideologie globalitară, în
Cordellier S. (coord.) (2001): “Mondializarea dincolo de
mituri”, Ed. Trei, Bucureşti, colecţia Ideea Europeană
14. Milewski F. (2001): Marjele de manevră ale politicilor
economice, în Cordellier S. (coord.) (2001): “Mondializarea
dincolo de mituri”, Ed. Trei, Bucureşti, colecţia Ideea
Europeană
15. Plihon D. (2001): Mizele globalizării financiare, în
Cordellier S. (coord.) (2001): “Mondializarea dincolo de
mituri”, Ed. Trei, Bucureşti, colecţia Ideea Europeană
16. Postelnicu Gh., Postelnicu C. (2000): “Globalizarea
economiei”, Ed. Economică, Bucureşti
17. Sachwald F. (2001): Integrările regionale şi mondializarea,
de la comerţ la instituţii, în Cordellier S. (coord.) (2001):
“Mondializarea dincolo de mituri”, Ed. Trei, Bucureşti,
colecţia Ideea Europeană
18. Stiglitz J.E. (2003): “Globalizarea. Speranţe şi deziluzii”,
Ed. Economică, Bucureşti
19. Vetz P. (2001): Economia mondială, o economie arhipelag,
în Cordellier S. (coord.) (2001): “Mondializarea dincolo de
mituri”, Ed. Trei, Bucureşti, colecţia Ideea Europeană
20. Viveret P. (2001): Războiul economic nu este o fatalitate, în
Cordellier S. (coord.) (2001): “Mondializarea dincolo de
mituri”, Ed. Trei, Bucureşti, colecţia Ideea Europeană
21. Waters M. (1996): “Globalization”, Routledge, London
53