Sunteți pe pagina 1din 17

Originile scrierii în limba româna

Lucrarea redactată de doi consacraţi cercetători ai istoriei limbii române Ion Gheţie şi
Alexandru Mareş este o monografie dedicată începuturilor scrisului românesc. Are ca scop
elucidarea cât mai exactă a locului şi timpului apariţiei şi răspândirii scrisului în limba română
bazându-se pe litera documentelor fără a se lăsa în ipoteze sau conjecturi. În cursul elaborării
lucrării au fost folosite studii şi articole publicate anterior asupra problemei scrisului în limba
română.

Termenul de “scris” în această lucrare semnifică “acţiunea de a scrie” şi rezultatul


acestei acţiuni “totalitatea operelor scrise, literatură (în sensul cel mai general)”1. Prin cercetarea
originii scrisului în limba română au încercat stabilirea epocii de formare a tradiţiei grafice
româneşti.

Primele două părţi ale lucrării: Chestiuni generale şi Cadrul cultural urmăresc să clarifice
mai multe probleme legate de miscarea literară românească în perioada începuturilor ei. Partea a
II-a, având caracter istoric, prezintă iniţiativele culturale apărute pe teritoriul Dacoromaniei.
Partea a III-a: Tradiţia grafică românească conţine împrejurările şi etapele formării tradiţiei
grafice româneşti cu litere chirilice între secolele XIV-XVI, şi unele observaţii asupra scrierii
limbii române cu litere latine. Partea a IV-a Cele mai vechi texte româneşti are ca subiect cultura
scrisă din secolul al XVI-lea. Sunt prezentate texte neliterare, texte literare unilingvice şi
bilingvice, scrieri bisericeşti, texte populare. În Încheiere sunt prezentate pe scurt rezultatele
investigaţiei asupra originii scrisului românesc.

La abordarea problemei originilor scrisului românesc opinia mai mult unanimă este că
“leagănul scrisului (literar) românesc este Maramureşul istoric (împreună cu Ardealul
învecinat)”2. Originea scrisului românesc este un proces cu trei etape:

1. Încercările de a scrie româneşte cu alfabet latin la început, secolul al X-lea, mai


apoi cu alfabet chirilic

2. În cursul timpului se formează o tradiţie a scrisului românesc, se stabilesc unele


reguli (orto)grafice, parţial cunoscută după cuvintele româneşti rămase în
documentele slavone şi latine redactate în ţările române în secolele XIII-XV.

3. Secolul al XVI-lea, epoca consolidării tradiţiei grafice româneşti.Au rămas


aproape 200 de texte elaborate în aceşti ani.

1
Gheţie,I.,Mareş,Al.,Originile scrisului în limba română,Editura Stiinţifică şi Pedagogică,Bucureşti,1985,pagina 13
2
Ibidem,pagina 16

1
Fiind o monografie de sinteză, lucrarea trece în revistă toate textele româneşti mai vechi
decât anul 1601, examinând opiniile formulate în legătură cu datarea, localizarea, filiaţia,
paternitatea, autenticitatea, reproducerea lor.

Cartea oferă un capitol întreg examinării îndeaproape a teoriilor formulate până atunci de
mari istorici, lingvişti români precum: Nicolae Iorga, O. Densusianu, Al. Rosetti, I.-A. Candrea,
P.P. Panaitescu, I.G. Spiera, N. Cartojan. Cei dintâi istoriografi ai literaturii române vechi
pornesc de la textele coresiene, adăugând câteodată informaţii privitoare la unele monumente
literare anterioare, precum Catehismul luteran din 1544, presupuse după părerea celor doi autori.
În ultimele decenii ale secolului al XIX-lea au fost descoperite in Moldova de nord (Bucovina)
trei dintre cele patru texte rotacizante: Codicele Voroneţean, Psaltirea Scheiană şi Psaltirea
Voroneţeană; Psaltirea Hurmuzaki fiind donată Academiei de E. Hurmuzaki abia în 1904,
descoperite de Gr. Creţu , Gh. Asachi şi S. Florea Marian. Datarea textelor rotacizante, cele
originale şi copiile, au oscilat între secolele X,XI,XII,XIII,XIV,XV,XVI şi XVII, epuizând toate
posibilităţile de datare. Localizarea textelor rotacizante au fost considerate succesiv a fi din
Crişana-Maramureşul, Moldova, sudul Transilvaniei, nordul Transilvaniei, Oltenia, Banat.
Metodele folosite pentru localizarea textelor:

• Localizarea prin limbă: cel mai sigur mijloc de a stabili provenienţa textelor, prin
examenul limbii în care au fost scrise textele

• Localizarea prin grafia textelor: grafia poate oferi unele indicii asupra regiunii în
care s-au scris anumite texte, fiind necesar un repertoriu de specimente grafice,
întocmite după criterii geografice

• Localizarea după circulaţia hârtiei: trebuie cunoscut, în cel mai amănunţit chip,
circulaţia tipurilor, a variantelor de filigrane pe teritoriul ţării.

• Localizarea după circulaţia originalelor slavone: se poate stabili locul efectuării


traducerilor, dacă se cunoaşte tipul originalelor slavone puse la contribuţie.

• Localizarea prin regiunea în care au fost găsite textele: nu ne putem baza pe acest
criteriu deoarece în epoca veche cărţile şi manuscrisele circulau destul de intens.

• Localizarea prin invocarea condiţiilor cultural-istorice.

2
• Localizarea prin invocarea curentului literar care a determinat scrierea textelor.

Metodele folosite pentru datarea textelor rotacizante:


• Datarea prin filigranele hârtiei: serveşte la datarea copiilor în care au ajuns
traducerile rotacizante. Rezultatele depind de colecţiile de filigrane care stau la
dispoziţia cercetătorilor.
• Datarea prin limbă: Este posibilă prin invocarea vechimii limbii, caracterul lor
arhaic, fenomenele lingvistice: rotacismul, trecerea lui ă la î, vechimea
elementelor maghiare fiind puncte de referinţă în stabilirea vechimii textelor.
• Datarea prin grafie: se referă la copiile textelor, poate oferi indicii asupra epocii în
care a fost scris textul, având precizie mai mică decât datarea prin filigrane.
• Datarea prin descifrarea unor notiţe criptografice: date pe care le conţin
criptogramele.
• Datarea prin vechimea originalului slavon sau latin: are în vedere traducerea şi nu
copierea textelor rotacizante.
• Datarea prin curentul cultural care a determinat scrierea textelor
• Datarea prin raportare la anii apariţiei a versurilor coresiene corespunzătoare.

Datorită multiplelor teorii formulate până astăzi putem afirma că problemele ridicate de
cele mai vechi texte literare scrise în limba română aşteaptă încă o rezolvare definitivă,
argumentată. Este necesară limpezirea cu caracter teoretic şi metodologic a datelor esenţiale.

În partea a doua a lucrării sunt prezentate curentele cultural-religioase care s-au


manifestat pe teritoriul locuit de români în perioada de început a scrisului, având ca scop
elucidarea împrejurărilor în care au apărut şi s-au răspândit cele mai vechi texte literare
româneşti.

Primul curent prezentat: catolicismul, răspândit odată cu creştinizarea maghiarilor sub


regele Ştefan cel Sfânt în anul 1000. În Moldova încercarea convertirii românilor moldoveni
datează din secolul al XIII-lea. Însuşi voievodul Laţcu, succesorul lui Bogdan a urmat
catolicismul. Majoritatea credincioşilor catolici din Moldova de nord au fost maghiari şi saşi.În
Transilvania catolicismul se bucura de o expansiune printre români, fiind religia oficială a
regatului maghiar. În Banatul Severinului şi în Hunedoara erau români convertiţi la catolicism
încă din anul 1237. În Ţara Românească propaganda catolică nu a avut mare succes.

Husitismul, mişcare religioasă fundată de Ioan Hus cerea răspândirea liberă a cuvântului
lui Dumnezeu, redarea vieţii laice ceea ce aparţinea bisericii, respingeau cultul sfinţilor, al
moaştelor şi al icoanelor. În Moldova aduc husitismul imigranţii maghiari şi saşi din
Transilvania.Husitismul a cucerit poziţii puternice în rândul catolicilor din Transilvania, adus de
studenţii ardeleni din Praga.

3
Protestantismul, cu toate curentele lui: luteranism, calvinism, unitariantism, au impus
uzul limbii naţionale în slujbele bisericesc. Apar în limba germană Catehismele lui Luther în
anul 1529, Biblia în anul 1534, Noul Testament în anul 1522. După anul 1519 saşii aduc cărţile
lui Luther în Transilvania, ca mai apoi după anul 1530 protestantismul cunoaşte un avânt
considerabil în Transilvania. În anul 1564 la sinodul de la Aiud, maghiarii adoptă calvinismul,
mai apoi unii adoptând unitarianismul. Datorită informaţiilor insuficiente se pune sub semnul
întrebării mişcarea protestantistă din Moldova. În Transilvania cea mai activă propagandă este
cea a reformaţilor, fiind exercitată şi prin intermediul puterii centrale. În Ţara Românească
exercitarea protestantismului a fost inexistentă.

Curentul naţional, Biserica ortodoxă putea încuviinţa transpunerea în limba română a


cărţilor sfinte, dar nu sunt date privitoare la vreo iniţiativă pornită din mediul ortodox în secolele
XV-XVI.

Rol activ în lansarea şi vehicularea primelor texte româneşti le-au avut câteva centre orăşeneşti şi
bisericeşti. Acţiuni de tipărire sau copiere a textelor s-au desfăşurat în şapte centre de cultură în
secolul al XVI-lea dintre care cinci aflându-se pe teritoriul dacoromân: Sibiu, Braşov, Cluj,
Mănăstirea Putna, iar două în afara teritoriului dacoromân respectiv Cracovia şi insula Rhodos.
Cele mai multe texte româneşti au fost tipărite în Transilvania (Sibiu, Braşov, Cluj), copierile
fiind atestate în două centre culturale (mănăstirea Putna şi insula Rhodos).

Sibiu este primul centru cultural care a cunoscut o activitate literară în limba română. Aici apar
primele tipărituri româneşti, un Catehism în anul 1544, din care nu s-au păstrat exeplare şi un
Tetraevanghel bilingv, slavon-român, în anii 1551-1553. Apariţia primelor cărţi româneşti la
Sibiu sunt legate de activitatea Reformei. În Braşov, un important centru economic şi cultural în
secolul al XVI-lea apare tipografia în anul 1535, înfiinţat fiind de Johannes Honterus. La puţin
timp se inaugurează o tipografie chirilică unde marea parte a producţiei este legată de numele
diaconului Coresi, lucrarea prezentând activitatea diaconului foarte amănunţit, periodizat. Prima
carte tipărită de Coresi în limba română este Întrebare creştinească apărută la începutul anului
1560. În anul 1561 Coresi împreună cu diacul Tudor termină tipărirea unui Tetraevanghel
românesc, în cca 1566 tipăreşte un Apostol românesc. Din cele zece cărţi româneşti tipărite de
Coresi în patru este menţionat locul de imprimare, ca fiind interiorul cetăţii Braşovului.
Activitatea tipografică a lui Coresi au contribuit la formarea unei limbi literare si liturgice
romanesti unitare.

4
Autorii amintesc deasemenea Clujul deoarece aici a fost imprimat în a doua jumătate a secolului
al XVI-lea cel mai vechi text literar românesc scris cu litere latine denumită Fragmentul
Todorescu sau Cartea de cântece din care s-au păstrat patru file scrise cu alfabet latin şi
ortografie maghiară.

În partea a treia a cărţii Originile scrierii româneşti autorii prezintă câteva aspacte care
dovedesc că românii dealungul întregului ev mediu au posedat aptitudini de scris şi citit. Din
evul mediu şi până în secolul al XVI-lea de când deţinem primele texte literare româneşti
practicarea scrierii de către români s-a făcut fără întreruperi. Limba de cultură în ţările române
înainte şi după apariţia primelor texte în limba română a fost limba slavonă folosind în scris
alfabetul chirilic. Limba slavonă a fost adoptată în ţările române odată cu adoptarea liturghiei
slave între secolele IX-XIII. Mai ales în Moldova şi în Tara Românească limba slavonă a ocupat
un important loc, limba latină fiind folosită mai ales pentru corespondenţa dintre cancelariile
domneşti şi câteva cancelarii străine. În Transilvania limba slavonă este restrânsă la nevoile
bisericii ortodoxe şi a corespondenţei cu unele oraşe din Moldova şi Ţara Românească. La
apariţia scrierilor în limba română limba slavonă pierde din teritoriu. În secolul al XVII-lea se
înlocuieşte treptat cu limba română.

Cele mai vechi monumente în limba română scrise cu alfabet chirilic datează din secolul
al XVI-lea Scrisoarea lui Neacşu din Cîmpulung, adresată în anul 1521 lui Johannes Benker din
Braşov, informând despre mişcarea oştirii turceşti la Dunăre. Următoarea scriere în curs
cronologic este un scurt fragment exhatologic datat filigranologic între anii 1535-1555. Primele
texte româneşti cu alfabet latin Cartea de cântece din anii 1571-1575, rugăciunea Tatăl nostru
din anul 1594 transcris de Luca Stoici. Ca o concluzie în încercarea de a elucida originile
scrisului românesc autorii afirmă că primele încercări de a scrie româneşte cu alfabet chirilic nu
poate fi datată doar presupusă a fi tentative din cele mai vechi timpuri, chiar din momentul în
care românii au adoptat alfabetul chirilic. Cercetarea particularităţilor de grafie a unor documente
infirmă faptul că bazele sistemului ortografic românesc ar fi fost puse de scribii cancelariilor de
slavonie. Sunt relatate câteva norme ortografice, caracteristice ortografiei mediobulgare, folosite
în textele româneşti.

5
Cea mai mare parte a întregii lucrări o ocupă partea a patra Cele mai vechi texte
româneşti aici fiind prezentate în capitole texte neliterare, texte literare unilingvistice şi
bilingvistice, scrieri bisericeşti, texte populare.

În capitolul Texte neliterare sunt prelucrate mai multe aspecte, precum apariţia textelor
neliterare în limba română, înmulţirea şi diversificarea textelor neliterare, conţinutul, repartiţia
geografică şi scribii textelor neliterare. După părerea specialiştilor însemnările şi actele de uz
personal au fost primele încercări de a scrie în româneşte. Cele patru decenii între scrisoarea lui
Neacşu (1521) şi următorul document (un zapis de vânzare emis in anul 1563 sau 1564 se
datorează unor evenimente neprevăzute din epoca veche (războaie, incendii, jafuri) care au
contribuit la distrugerea unor asemenea texte. În a doua jumătate a secolului al XVI-lea scrierea
românească cucereşte tot mai mulţi aderenţi acest aspect fiind sprijinit de scrierile în limba
română apărute în acest timp: 9 texte înaintea anului 1581, 18 texte între 1581 şi 1590, iar 90 de
texte între 1591 şi 1600. În timpul lui Mihai Viteazul scrierea românească pătrunde şi în
cancelaria domnească. Conţinutul textelor neliterare diferea în comparaţie cu felul lor, astfel
textele cu caracter juridico-administrative şi diplomatice erau zapise de vânzare, de cumpărare,
de schimb, acte de proprietate; textele cu caracter particular fiind scrisorile în frunte cu
scrisoarea lui Neacşu din Cîmpulung. În concluzie opinia autorilor este că textele neliterare au
apărut ca o consecinţă a nevoii de a comunica în limba română în scris.

În capitolul Texte literare.Texte unilingvice şi bilingvice sunt prezentate texte literare,


majoritetea unilingvice parvenite din secolul al XVL-lea, alături de acestea fiind texte bilingvice
slavo-române. Textele slavo-române cu traducere românească sunt prezente la noi din secolul al
XVI-lea, precum: Psaltirea lui Coresi din 1577; Psaltirea Iorga cca 1576-1578; Psaltirea
atribuită lui Şerban Coresi cca 1589; Psaltirea Voroneţeă; Apostolul Iorga; Psaltirea Ciobanu;
Pravila ritorului Lucaci, împreună cu Cuvântul lui Ioan Damaschin (1581); Floarea darurilor;
Cazaniile la Paşti din Codicele Sturzan; Legenda lui Sisinie; fragmente din Codicele Bratul,
precum, Apostolul Bratul; Cazania la Paşti; Fragmente evanghelice; Extrase religioase. Textele
slavo-române cu traducere erau destinate nevoilor didactice.

Cel mai voluminos capitol, Scrieri bisericeşti, cuprinde numeroase scrieri bisericeşti în
limba română din secolele XV-XVII. Apostolul, carte de ritual creştin, cuprinde faptele şi
scrisorile apostolilor. Apostolul Bratul este cuprisă într-un manuscris miscelaneu, cuprinde 474

6
pagini, fiind scrise pe hârtie de fabricaţie veneţiană.Caracterul bilingv, şi totodată incomplet al
copiei popii Bratul îi oferă o finalitate didactică. Codicele Voroneţean, descoperit la mănăstirea
Voroneţ în 1871 de Gr. Creţu conţine 85 file, şi este scris cu caractere semicruciale, cu cerneală
neagră. Manuscrisul, având hârtie de provenienţă sileziană, este incomplet. Porţiunea conservată
cuprinde Faptele apostolilor, epistola lui Iacob, prima şi a doua epistolă a lui Petru. Apostolul
coresian, următorul scris prezentat, are tiparul executat în negru, notele tipiconale şi iniţialele
tipărite în roşu. Faptele apostolilor şi Epistolele sunt reproduse în limba română, iar Apostolul în
limba slavonă. În literatura de specialitate, două file şi câteva fragmente de file descoperite de N.
Iorga, sunt cunoscute sub denumirea Apostolul Iorga. Filele conţin Epistola către galateni, iar
patru fragmente din Epistola către efeseni. Cartea de cântece(Fragmentul Todorescu) conţine
cântece de implorare sau de preamărire a divinităţii, intonat de corul credincioşilor în timpul
slujbelor din bisericile reformate. Cele patru file păstrate din prima Carte de cîntece sunt scrise
cu litere latine şi ortografie maghiară. Au fost descoperite în anul 1911 de H. Sztripszky în
scoarţele unei lucrări din 1601, unde serveau drept materiale de umplutură. După părerea lui I.
Gheţie, cântecele româneşti nu au fost traduse după o anumită carte de cântece ungureşti, ci după
mai multe culegeri similare, fiind transpuse probabil în epoci diferite. Toţi cercetătorii sunt de
acord că Fragmentul Todorescu este produsul literar-religios al comunităţii româneşti calviniste.
A fost tradusă din limba maghiară de un român din Banat-Hunedoara în anii 1562-1571 fiind
destinat românilor de religie calvină. Traducerea a fost tipărită în perioada 1571-1575, la Cluj, în
atelierul lui Gáspár Heltai.

Catehismul este o carte de doctrină religioasă, în care sunt expuse principii fundamentale
ale religiei creştine.Două catehisme româneşti sunt cunoscute din secolul al XVI-lea: Catehismul
de la Sibiu şi Catehismul lui Coresi. Catehismul de la Sibiu este considerată cea mai veche
tipăritură românească din care din păcate nu s-au păstrat exemplare. Datarea tipăririi
Catehismului românesc a fost plasată în anul 1544 la Sibiu. Catehismul lui Coresi a fost semnalat
abia în anul 1921 de Andrei Bîrseanu, din care a rămas doar un singur exemplar lacunar.
Catehismul este format din cinci părţi distincte: Decalogul, Crezul, Tatăl nostru, Botezul şi
Cuminecătura, ca şi

Micul Catehism al lui Luther şi alte catehisme reformate. Este precedat de o Introducere, în care
se face un istoric al traducerii evangheliilor. Structura lucrării scoate în evidenţă caracterul

7
reformat al Catehismului coresian. Din stadiul cercetărilor autorilor lucrării pare credibil că
originalul Catehismului coresian a fost un catehism protestant maghiar din anii 1530-1540.
Concluzia la care au ajuns cei doi autori este că limbajul textului Catehismului tipărit de Coresi
în anul 1560 prezintă elemente de tip nordic, provenind din original, şi elemente sudice, datorate
tipografului muntean. Conţinutul arată că avem de a face cu un produs al cercurilor lutherane din
Transilvania şi Banat.

Cazania este o culegere de predici care se citesc în biserici de rit răsăritean duminica şi
de sărbători. Conţin un comentariu al evangheliei duminicale, au un caracter moralizator, oferind
credincioşilor percepte de viaţă şi de comportament creştin. S-au păstrat două Cazanii elaborate
în secolul al XVI-lea. În lucrare sunt prezentate cele două cazanii Tîlcul evangheliilor şi,
respectiv, Cartea cu învăţătură, Păucenie sau Chiriacodromion. Prima cazanie, tipărită de
Coresi în anii 1567-1568, este unul dintre cele mai caracteristice produse ale mişcării calvine
româneşti. A doua, păstrată în număr relativ mare de exemplare, lucrarea este semnalată de la
sfârşitul secolului al XVIII-lea. Este alcătuită din versiuni mai vechi , elaborarea s-a făcut de
munteni- sud-est ardeleni, după limba textului. Deşi este ortodoxă în conţinut, este produsul
mişcării protestante. Sunt prezentate şi trei Cazanii la paşti: Omilie pentru înviere se găseşte în
Codicele Bratul, Încercări de traducere din slavoneşte şi Cazania la Paşti, ambele fac parte din
Codicele Sturdzan. Cazania la paşti a fost tradusă înainte de 1559, după toate probabilităţile, în
Moldova.

Mai sunt prezentate şi analizate numeroase scrieri bisericeşti: Colecţia de extrase


religioase din Codicele Bratul, alcătuit din necesităţi didactice într-un mediu ortodox; Cuvântul
despre dumnezeire al lui Ioan Damaschin, cuprinde două texte scurte bilingve, texte de
dogmatică ortodoxă; Decalogul, care cuprinde cele zece comandamente religioase şi morale,
joacă rolul unui cod moral; Împărate ceresc, este o rugăciune adresată Sfântului Duh, se
păstrează în Liturghierul din anul 1570; Liturghierul, pricipala carte de ritual al bisericii
ortodoxe, cuprinde rânduiala slujbei sfintei liturghii oficiate de preot duminica şi de sărbători,
este o carte coresiană cu două straturi dialectale : unul muntenesc- sud-ardelenesc, şi altul

localizabil în Banat-Hunedoara. Deşi cartea este pur ortodoxă, traducerea lui a fost o acţiune a
mişcării calvine româneşti; Molitvenicul, o carte de ritual în biserica răsăriteană, cuprinde
rânduiala celor şapte taine şi o serie de rugăciuni, este o operă a episcopatului calvin românesc,

8
destinată să servească preoţii ortodocşi trecuţi la Reformă; Octoihul este o carte liturgică
destinată cultului ortodox, cuprinde cântările din fiecare zi, adaptate succesiv pe opt glasuri,
prima traducere, datorată mişcării calvine româneşti, a fost localizată în sud-estul Transilvaniei,
în intervalul 1595-1610; Pravila se numea orice fel de carte juridică, cuprinzând legi cu caracter
civil sau bisericesc. Sunt cunoscute două pravile de drept canonic din secolul al XVI-lea: Pravila
atribuită lui Coresi, cuprinde expunerea penitenţelor, pentru o serie de încălcări a normelor
morale. Fiind destinată preoţilor după care să se orienteze în practica spovedaniei, traducerea
Pravilei constituie o acţiune a bisericii ortodoxe româneşti. Pravila ritorului Lucaci, descoperit la
mănăstirea Putna de Gr. Creţu, datează din anul 1581 şi a fost copiat de ritorul Lucaci din
îndemnul fostului episcop al Romanului Eustatie. Glosele lui Bogdan, prin conţinut aparţin
literaturii juridice, au fost scrise într-o mănăstire din nordul Moldovei, traducătorul,probabil un
cleric, vorbea un grai nord-moldovenesc.

Psaltirea este o carte bisericească de ritual ce cuprinde psalmii. Psaltirile româneşti ale secolului
al XVI-lea , din punct de vedere al structurii sunt fie unilingvice: Psaltirile Scheiană, Hurmizaki,
şi tipătura coresiană din 1570; fie bilingvice: Psaltirea Voroneţeană, Psaltirile coresiene din
1577 şi cca 1589, Psaltirea Iorga şi Psaltirea Ciobanu. Psaltirile rotacizante: Psaltirea
Scheiană, Psaltirea Voroneţeană şi Psaltirea Hurmuzaki sunt scrise fără spaţii între cuvinte, au
fost descoperite în Moldova. Dealungul timpului în literatura de specialitate s-au format diferite
opinii, unele unanime, altele contradictorii, asupra datării, paternităţii, filiaţiei, autenticităţii
psaltirilor rotacizante. Psaltirea Scheiană, datat de Al. Mareş între anii 1573-1578, are ataşat la
sfârşit Simbolul Atanasian. Are 265 file, tipărite pe hârtie de provenienţă sileziană (din fabrica
Schweidnietz), ultimele două fiind de origine braşoveană. Psaltirea Voroneţenă descoperită de S.
Florea Marin, la mănăstirea Voroneţ, a fost datată după examenul filigranologic de către Al.
Mareş între anii 1551-1558. Îi lipseşte începutul şi alte câteva pagini, având astăzi 73 de file,
scrise cu cerneală neagră, cu scriere semicrucială. Psaltirea Hurmuzaki, numită după donatorul
ei Eudoxiu Hurmuzaki, este un manuscris de 134 de foi, cuprinzând cele 151 psalmi, pe hârtie de
origine italiană. Psaltirile coresiene, cinci psaltiri române sau slavo-române din secolul al XVI-
lea, sunt: Psaltirea, tipărită de Coresi la Braşov în anul 1568; Psaltirea românească tipărită de
Coresi la Braşov în anul 1570, are 204 file tipărite pe hârtie braşoveană; Psaltirea slavo-română
tipărită de Coresi în anul 1577, are 316 file pe hârtie braşoveană; Psaltire slavo- română,
cunoscută dintr-o singură filă, identificată de Al. Mareş, care o datează între anii 1576-1578, este

9
o psaltire bilingvă cu format in-folio; Psaltire slavo-română, are 323 de file pe hârtie sibiană şi
braşoveană, a apărut în jurul anului 1589. Psaltirile coresiene erau destinate învăţării limbii
slavone prin intermediul limbii române. Psaltirea Ciobanu are textul bilingv, hârtia pe care este
scrisă este de origine braşoveană şi sileziană, nu are spaţii între cuvinte. Copia după original,
scrisă în anii 1573-1585, s-a făcut în scopuri didactice pentru învăţarea limbii slavone, după
iniţiativă ortodoxă locală. Psalmul necanonic CLI este conţinut în Codicele Bratul, are text
unilingv copiat între 1 septembrie 1559 şi 31 august 1560. Psalmii din Molitvenicul românesc
sunt cunoscuţi direct numai din câteva fragmente neînsemnate. Copierea lor a fost realizată la
Bihor în 1641. Psalmul L se regăseşte reprodus în Liturghierul lui Coresi din 1570, are limbaj
muntenesc, toate versurile Psaltirii sunt copii ale unei unice tălmăciri a psalmilor. Datează
dinaintea celei de a doua jumătăţi a secolului al XVI-lea, având model slav. Simbolul creaţiei
este un text de proporţii scurte, o expunere a principalelor dogme ale religiei creştine. Sunt
cunoscute simbolurile: niceeano-constantinopolitan, a apostolilor şi atanasia. Biserica ortodoxă
recunoaşte doar prima, celelalte două fiind utilizate de biserica catolică şi protestantă.

Simbolul niceean-constantinopolitan este o mărturisire de credinţă în existenţa trinităţii


(Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Fiul şi Sfântul Duh). La catolici se rosteşte în liturgiile duminicale
şi unele sărbători dedicate Mântuitorului, Fecioarei Maria, îngerilor, Sfântului Iosif. Acest simbol
cunoaşte mai multe denumiri în textele vechi româneşti, precum: Credeul, Credinţa
creştinească, Credinţa ce-au întocmit 318 părinţi. Versiunile braşovene ale simbolului au fost
tipărite la Braşov de către Coresi. Crezul din Catehismul din 1560 a fost reprodus cu mici
modificări în Liturghierul din 1570, într-o formă revizuită în Evanghelia cu învăţătură din anul
1581. Versiunea din Molitvenic, numită Credinţa ce-au tocmit 318 părinţi, a fost tipărită de
Coresi între anii 1567-1568 este o nouă traducere a Crezului.

Simbolul atanasian expune dogme fundamentale ale religiei creştine punând accent pe
egalitatea celor trei persoane ale trinităţii. Cuprinde dogma provenienţei Duhului Sfânt şi de la
Fiul. Unica versiune românească se găseşte la sfârşitul Psaltirii Scheiene, tradus probabil din
limba latină. Este incompletă, îi lipseşte începutul. Tatăl nostru, rugăciunea de bază a creştinilor
este cuprinsă în evanghelii. Cele mai vechi datează din secolul al XVI-lea. Trei dintre versiunile
coresiene sunt tipărite la Braşov: Catehismul, Liturghierul, Evanghelie cu învăţătură), a patra
tipărită într-o localitate necunoscută din Transilvania (Molitvenicul). Versiunea Luca Stroici este

10
un Tatăl nostru publicat cu alfabet latin şi ortografie polonă. Traducerea urmează varianta din
Evanghelia lui Matei. Tetraevanghelul este o carte bisericească care cuprinde patru evanghelii.
Tetraevanghelul sibian, apărut la Sibiu în perioada 1551-1553, are 117 file pe hârtie braşoveană,
are text bilingv, fiind un produs al mişcării reformate româneşti. Fragmentele din Codicele
Bratul sunt copiate în intervalul 1 august 1559-31 septembrie 1560 în sud-estul Transilvaniei
(eventual Braşov). Fragmentul I, copiat după textul sibian, Fragmentul II reproduce o versiune a
Tetraevanghelului. Caracterul ei bilingv indică scopul lor pedagogic. Tetraevanghelul braşovean
este o ediţie coresiană cu 249 file tipărită la Braşov între 3 mai 1560 şi 30 ianuarie 1561.
Tipărirea este rezultatul iniţiativei reformate braşovene. Tetraevanghelul copiat de Radu de la
Măniceşti, cunoscut ca Evangheliarul de la Londra, are textul pericopelor evanghelice în limba
română. Are 276 file cu caractere semicruciale, fiind copiat între 3 iunie- 4 iulie 1574 la Roşiorii
de Vede. Transcris de Radu de la Măniceşti în 1574, pe insula Rhodos, reproduce din ediţia
coresiană din 1561. Vechiul testament (Palia de la Orăştie), cea dintâi parte a Bibliei, cuprinde
texte referitoare la religie, la viaţa poporului evreu. Primele două cărţi ale Vechiului testament
(Geneza şi Exodul) au fost reunite în traducere românească şi tipărite la Orăştie în anul 1582 sub
titlul de Palia. Palia de la Orăştie a fost tradusă din limba maghiară de patru cărturari români din
iniţiativa epicopului Mihai Tordaşi, cu sprijinul material al nobilului maghiar Ferenc Geszti. Este
un produs al mişcării calvine româneşti.

În următorul capitol sunt prezentate şi analizate Textele populare precum: Apocalipsul


apostolului Pavel din Codicele Sturzan, copiat în intervalul 1590-1602 probabil de un cler
ortodox de rang inferior; Apocalipsul Maicii Domnului tradus după text slavon de către un preot
sau călugăr ortodox; Cîntec religios, un manuscris slavon care cuprinde un scurt text românesc, a
fost copiat în intervalul 1535-1555 de un călugăr sau preot de mir, tradus în limba română de un
cler ortodox de rang inferior; Cugetări în ora morţii, o scriere religioasă de 12 fragmente extrase
din texte religioase şi apocrife cu cuprins exhatologic. Păstrată în Codicele Sturzan, datează din
intervalul 1590-1602; Floarea darurilor, alcătuită în Italia de un autor necunoscut, tratează
despre virtuţii şi vicii ; Începătură de nuiale, un text de magie populară, figurează în Codicele
Bratul, este redactat parţial în limba română, parţial în limba slavonă, prezintă influenţe catolice;
Legenda sfîntului Sisinie este legenda despre lupta biruitoare a sfîntultui Sisinie împotriva
diavolului, a fost tradus în sud-estul Transilvaniei sau Ţara Românească de către un preot sau
călugăr ortodox, având o destinaţie didactică datorită textului său bilingv; Moartea lui Avraam

11
este o legendă cunoscută şi sub numele de Testamentul lui Avraam din Codicele Sturzan,
relatează împrejurăile miraculoase în care acest personaj biblic a fost înălţat la cer. Sunt
prezentate două reţete medicale din Codicele Sturzan în limba română. Au fost copiate în sud-
estul Transilvaniei, probabil în anul 1559 sau 1560.

După prezentarea şi analizarea celor mai vechi texte neliterare, literare, bisericeşti şi
populare autorii lucrării Ioan Gherţie şi Alexandru Mareş caută să elucideze începuturile
istoriografiei în limba română în capitolul Literatura istorică.

Acest capitol este dedicat literaturii istorice româneşti din cele mai vechi timpuri.
Singurul text românesc păstrat, aparţinând literaturii istorice, este un scurt tabel cronologic,
datând din 1587 sau 1588. O parte a specialiştilor în domeniu consideră că începuturile
istoriografiei în limba română pot fi plasate în ultimul deceniu al secolului al XVI-lea, deşi
dovezi sunt puţine care să ateste aceste presupuneri şi au o valoare probantă discutabilă. Prima şi
cea mai importantă dovadă în acest sens ar fi o lucrare în limba latină Brevis et vera descriptio
rerum ab illust. ampliss. et fortis. militiae contra patriae suae reiq. pub. christianae hostes, duce
ac Dn. Dn. Ion Michaele Moldaviae Transalpinae sive Walachiae Palatino gestarum in eiusdem
aula Tervisana fideliter collecta opera et studio Baldassaris Waltheri Jun. S., apărută în anul
1599 la Grölitz, autorul fiind Balthasar Walther. La crearea acestei lucrări, autorul a folosit după
relatările lui o cronică oficială românească primită la Târgovişte în anul 1597. Textul acestei
cronici a mai fost folosită şi de alte persoane: Petru Armeanu de o versiune latină a cronicii.
Istoria lui Mihai Vodă fiul lui Petraşco- Vodă este o altă cronică în limba română redactată,
deasemenea, în secolul al XVI-lea. Aceasta după N. Iorga este o cronică boierească scris de un
mic boier aflat în slujba Buzeşilor.

Tabelul cronologic cel mai vechi text istoric păstrat în limba română este o filă ce
aparţinea arhivei personale a lui Petru Şchiopul. Este textul unui tabel cronologic în limba
română. Textul a fost scris probabil pentru a fixa în timp un anumit eveniment petrecut în anul
1587 sau 1588. Tabelul ar putea să provină din cercul cultural al episcopului Ghedeon de
Rădăuţi, fiind destinat domnitorului Petru Şchiopul.

Capitolul următor, numită Privire sintetică, sintetizaeză toate informaţiile obţinute până
la acest capitol în legătură cu originile scrisului în limba română prin analizarea, cercetarea

12
tuturor documentelor aflate la dispoziţia lor. Această sintetizare oferă o imagine desluşită a
informaţiilor şi aspectelor tratate până acum.

Ultimul capitol prezintă opiniile emise până în prezent, adeseori contradictorii, în


legătură cu originile limbii române literare. Majoritatea cercetătorilor înclină să aşeze originile
limbii literare în epoca de început a scrisului românesc. Alţi cercetători exclud posibilitatea ca
originile limbii literare să dateze încâ din secolul al XVI-lea, încadrând-ul în secolul următor.
Textele folclorice dinaintea secolului al XVI-lea nu s-au păstrat, dar pot deveni obiect de studiu.
După părerea multor cercetători tipăturile coresiene au o importanţă în procesul de constituire a
limbii române literare. După analizarea părerilor şi încercărilor cercetătorilor de a plasa originile
limbii literare române într-o epocă sau alta, cei doi iluştrii reprezentanţi ai lingvisticii româneşti
au ajuns la concluzia că aspiraţia de a cunoaşte însuşi momentul de naştere a scrisului literar
românesc este irealizabilă.

Scopul autorilor era de a analiza cele mai vechi texte ajunse până la noi şi de a stabili
maniera particulară în care se leagă între ele pentru realizarea unui ansamblu coerent şi unitar.
Modul lor de cercetare şi de expunere a părerilor şi rezultatelor ne oferă posibilitatea de a
cunoaşte şi de a interpreta tainele originii scrisului românesc. Ion Gheţie şi Alexandru Mareş ne-
au oferit o viziune sistematică asupra originii scrisului în limba română.

13
Bibliografie

1) Gheţie,I.,Mareş,Al.,Originile scrisului în limba română,Editura Ştiinţifică şi


Enciclopedică,Bucureşti,1985

14
Note

izoglosă- linie care marchează, pe o hartă lingvistică, limitele răspândirii unui fenomen
fonetic, lexical sau morfologic;particularităţi de limbă

fonetisme-pronunţare, rostire

dialectologie- ramură lingvistică care studiază dialectele şi graiurile unei limbi, limbaj

filigram- marcă transparentă, imprimată pe hârtia de scris sau pe hârtiile de valoare

hârtie de calc- hârtie translucidă obţinută prin măcinarea fină a pastei de hârtie

bogomilism- doctrină creştină dualistă, nu recunoaşte biserica ortodoxă, contestă treimea


divină, existenţa umană a lui Cristos, are caracter antifeudal

feudal-mare proprietar de pământ, exploata munca ţăranilor iobagi

iobag- ţăran dependent de stăpânul feudal, obligat să facă acestuia prestaţii în muncă, în
natură sau în bani, şi legat de pământ

husitism- mişcare religioasă şi social-politică în secolul al XV-lea condus de Ioan Hus


împotriva papalităţii şi a feudalilor germani

secularizare- trecere în patrimoniul statului

propovăduire- răspândire

protestantism- curent în religia creştină desprins din catolicism în urma Reformei din
secolul al XVI-lea (lutheranism, calvinism, reformatism, unitarianism)

tălmăcire- a traducer un text dintr-o limbă în alta, a interpreta, aexplica, a se sfătui

15
alfabet chirilic- vechi alfabet slav, întrebuinţat la noi oficial până în 1860, folosite de
popoare ortodoxe

conciliu- adunare a reprezentanţilor înaltului cler catolic dintr-o provincie,unde iau


hotărâri de morală

cler- totelitatea preoţilor unei biserici

cleric- om al bisericii

laic- pământean, nu face parte din cler

transsubstanţiere- schimbarea unei substanţe în alta, prefacere miraculoasă a pâinii şi a


vinului în trup şi suflet a lui Cristos

scontat- a conta pe ceva, a face planuri dinainte

propagandă- acţiune de răspândire a unor idei ce susţin o teorie

conjectură- a judeca după aparenţe, presupunere, supoziţie

moaşte- rămăşiţele mumificate din corpul unei persoane considerată sfântă (veşmânt,
orice obiect care i-a aparţinut unei astfel de persoane)

pribegi- hoinari, persoane care şi-au părăsit locul natal, rătăcind printre străini

prigoană- urmărirew aprigă, pornire împotriva cuiva

decalog- cele zece porunci religioase şi morale din Vechiul Testament

cuminecătură- împărtăşanie (urvacsora)

exhatologic- concepţie religioasă referitoare la soarta finală a lumii şi a omului, şi


judecata de apoi

mir- nu aparţine clerului

apocrif- care este atribuit unui autor fals, neautentic

16
koiné- variantă lingvistică ce serveşte comunicării între vorbitori de dialecte sau graiuri
diferite, limbă comună

vicisitudine- greutate, dificultate, succesiuni de împrejurări nefavorabile

17