Protectia receptoarelor electrice

Orice proiect de alimentare cu energie electrică trebuie să asigure eliminarea accidentelor , iar dacă totuși acestea
se produc, efectul lor să fie limitat. Printr-o execuţie îngrijită şi o exploatare atentă a instalaţiei electrice este evitat
pericolul de apariţie a unor defecte. Cu toate acestea, este necesar să se prevadă protecţie împotriva unor defecte
posibile.
Principiul general al protecţiei este acela că circuitul defect trebuie să fie întrerupt de la alimentare şi izolat până
când defectul poate fi găsit şi înlăturat. Dispozitivul de protecţie trebuie să detecteze că există un defect şi trebuie să
izoleze acea parte din instalaţie în care a fost detectat defectul, restul instalaţiei rămânând în funcţiune.
Două pericole majore trebuie prevenite :-focul ,
-şocul electric al persoanelor (electrocutarea).
Aceste pericole sunt produse de patru tipuri de defecte: - supracurentul,
-supratensiunea,
-subtensiunea,
-punerea la pământ.
Regimuri de funcţionare
Regimul normal este caracterizat prin menţinerea intensităţii curentului la valori inferioare celei admisibile
(nominale) pentru care a fost dimensionat elementul conductor al reţelei şi a tensiunii în limitele admisibile Un±ΔU.
Regimul anormal (de avarie) este determinat de neîncadrarea intensităţii curentului şi tensiunii în limitele
menţionate.

Există următoarele situaţii de avarie:

• supracurenţi de suprasarcină :apar în circuitele de alimentare a receptoarelor care prin regimul lor de
funcţionare pot fi supraîncărcate motoarele electrice cu o sarcină mecanică excesivă, cuptoare electrice,
motoare funcţionând accidental în două faze, circuite de lumină echipate cu lămpi de puteri mai mari sau
mai multe decât cele stabilite prin proiect . Norme europene specifică obligativitatea ca protecţia să opereze
la curenţi de suprasarcină care să nu depăşească valoarea de 1,45 Iadm al conductorului circuitului. Dacă
este necesară o protecţie la valori inferioare ale curentului admisibil , aceasta va fi inclusă în echipamentul
de comandă al receptorului respectiv.
• supracurenți de scurtcircuit : un defect de izolaţie permite conductorului (conductoarelor) de fază să
ajungă în contact conductiv (direct sau prin intermediul unei rezistenţe de izolaţie) cu conductorul altei faze,
conductorul neutru, cu pământul sau cu o conductă metalică în contact cu pământul. Circuitul de bază
caracterizat prin impedanţele conductoarelor de faze ale reţelei, al neutrului şi ale sarcinii este astfel
scurtcircuitat printr-o rezistenţă de valoare foarte mică (sau neglijabilă), ceea ce conduce la apariţia unui
curent de defect foarte mare. Acesta determină efecte termice şi mecanice importante. Supraîncălzirea
conductoarelor va provoca deteriorarea izolaţiei acestora şi, dacă persistă, poate să producă incendierea
conductei electrice. Contactul conductiv al conductorului defect cu o suprafaţă metalică poate produce
electrocutarea unei persoane care atinge acea suprafaţă. Forţele magnetice dezvoltate între conductoare
parcurse de curenţi pot conduce la deformări sau ruperi ale conductoarelor (în special ale celor de tip bare)
sau ale dispozitivelor (izolatoarelor) de fixare sau/şi susţinere.
• supratensiune de comutaţie : conectarea/deconectarea unor sarcini inductive sau capacitive produce în
regimul tranzitoriu o supratensiune care poate deteriora echipamente sensibile; acelaşi efect apare la puneri
la pământ sau la scurtcircuite în reţeaua de alimentare. De exemplu, conectarea unor lămpi cu descărcări
poate provoca supratensiuni de 5-6 kV.
• supratensiuni de rezonanţă : într-un regim deformant de funcţionare al reţelei, caracterizat prin forme
nesinusoidale ale undelor de curent şi/sau tensiune, este posibilă apariţia unei rezonanţe de tensiune la o
frecvenţă armonică oarecare v, care poate cauza străpungerea dielectricului condensatoarelor din reţea (de
exemplu, din instalaţia de compensare a puterii reactive).
• supratensiuni de descărcări atmosferice : unda de tensiune produsă de o descărcare atmosferică
(trăsnet) pe linia electrică de alimentare pătrunde în instalaţia interioară a consumatorului şi deteriorează
izolaţia electrică a conductoarelor sau distruge echipamentul electric. Supratensiunile tranzitorii durează un
timp extrem de scurt, de câteva zeci de μs până la câteva ms şi au o amplitudine ridicată, care poate atinge
câţiva kV.
• subtensiune : scăderea tensiunii de alimentare sub 0,7 Un conduce la oprirea motoarelor electrice,
deteriorarea unor echipamente electronice, scăderea fluxului luminos emis de lămpile cu incandescenţă,
stingerea lămpilor cu descărcari ...
•
• punerea la pământ
• Releul este un aparat electric automat de joasa tensiune, care, sub actiunea unei marimi de intrare (curent,
tensiune etc.) produce o variatie brusca a marimii de iesire. In mod obisnuit, releul inchide sau deschide un
circuit, prin comutatie mecanica (cu contacte) sau statica (fara contacte). Releul nu poate avea decat doua
stari stabile, actionat-neactionat (de functionare si de repaus), trecerea de la o stare la alta fiind o stare de
tranzitie.
•
Releul cuprinde 3 elemente functionale distincte :
-elementul sensibil (de masurare), care transforma marimea de intrare intr-o marime fizica
susceptibila de comparatie cu marimea prescrisa;
-elementul de comparare, care compara marimea dala de elementul sensibil cu marimea de
referinta si transmite comanda, la depasirea sau la scaderea sub valoarea prescrisa, elementului urmator;
-elementul de executie, care actioneaza asupra marimii de iesire.
•
Dupa principiul de functionare a elementelor sensibile se deosebesc urmatoarele tipuri de relee :
electromagnetice, magneto-electrice, electrodinamice, de inductie, magnetice, termice, feromagnetice
statice (cu amplificator magnetic), electronice.
•
Daca functionarea releului nu sesizeaza sensul marimii de intrare, releul este neutru; daca starea
releului depinde de sensul marimii de intrare, releul se numeste polarizat.
• Dupa principiul de functionare a elementelor de executie, releele pot fi cu contacte si fara contacte.
• Dupa natura marimii de intrare, releele pot fi: de tensiune, de curent, de putere (activa, reactiva, aparenta),
de impedanta, de admitanta, de defazaj, de succesiunea fazelor, de frecventa, de timp.
• Dupa modul de legare a elementului sensibil, exista relee : primare, conectate direct, secundare, conectate
prin intermediul transformatoarelor de masura ; intermediare, activate de alte relee, avand rol de amplificare
sau de multiplicare a semnalului (distribuirea pe mai multe circuite).
• Dupa destinatie, releele sunt:
-de protectie, in special pentru sisteme electroenergetice;
-de comanda (de exemplu, pentru actionari electrice);
-de automatizari si telecomunicatii.
•
Dupa precizia de actionare, releele pot fi :
-de masurare, care actioneaza cand marimea de intrare depaseste o anumita valoare sau scade
sub ea (relee maximale, relee minimale) si
-auxiliare (intermediare), care actioneaza la aparitia sau la disparitia marimii de intrare, fara a avea
o precizie deosebita.
•
Dupa comportarea in timp, releele pot fi:cu temporizare sau fara temporizare. Releele fara temporizare pot
fi ultrarapide (durata de actionare ta < 0,001 s), rapide (ta < 0,05 s), normale (ta=0,05...0,15 s) si
lente(ta =0,15...1s).
 Sunt aparate destinate protectiei impotriva suprasarcinilor de durata. Principiul lor de functionare se bazeaza pe
proprietatea bimetalelor de a se deforma atunci cand temperatura acestora se modifica.

Bimetalul este o banda realizata din doua placi metalice imbinate prin sudare, lipire sau nituire. Cele doua bimetale
au coeficienti de dilatare termica diferiti. La incalzire bimetalul se curbeaza si intrerupe circuitul de alimentare a
instalatiei protejate. Intreruperea se realizeaza prin cuplarea releului termic cu un echipament de intrerupere
(contactor), releul termic intrerupe circuitul bobinei contactorului (sau al altui echipament de intrerupere) care la
rândul sau intrerupe circuitul de alimentare a receptorului pe care il protejeaza. In acest fel bimetalul releului termic
intrerupe curenti de valoare mica, ce trec prin bobina echipamentului de intrerupere.

Incalzirea bimetalului se face treptat, in timp, in functie de sarcina si suprasarcina circuitului supravegheat. Pentru
ca departarea contactului mobil de cel fix sa nu se faca lent, pentru a nu se produce arc electric ce ar putea duce la
sudarea contactelor, releele termice sunt echipate cu dispozitive de actionare in salt.

Releele termice pot fi cu sau fara rearmare, adica prevazute sau lipsite de dispozitivul de blocare a reanclasarii. In
cazul lipsei dispozitivului de blocare, instalatia protejata functioneaza nestabil, fiind succesiv conectata si
deconectata.Reanclasarea se realizeaza manual sau automat.

Releele termice pot fi prevazute cu o banda metalica de compensare termica ce permite declansarea la valoarea
impusa a intensitatii din circuit, independent de temperatura ambianta.Aceasta este eficace intre -20 si + 50 °C.

Instalatiile trifazate sunt protejate prin intermediul unui bloc de relee termice, adica al unui dispozitiv compus din 3
bimetale, montate fiecare pe câte una dintre faze care, prin intermediul unei tije comune, actioneaza un sistem de
contacte unic.

Blocurile de relee termice trifazate se executa cu sau fara dispozitiv de actionare la mersul in doua faze.
Dispozitivul consta in aceea ca, la lipsa deformarii bimetalului dupa una din faze, sageata rezultata din deformarea
celorlalte doua bimetale este mult amplificata, astfel incât circuitul de comanda sa fie actionat intr-un timp mult mai
scurt. Releele termice cu astfel de dispozitive sunt utilizate, in special, la protectia la suprasarcina a motoarelor
trifazate asincrone, pentru a se evita functionarea in doua faze a acestora.

Incalzirea bimetalelor unui releu termic se poate face:

- direct, atunci cand benzile bimetalice se afla in circuitul de supravegheat si sunt parcurse de intreg curentul sau de
o parte a acestuia atunci cand se utilizeaza un sunt;
- indirect, atunci când benzile bimetalice sunt incalzite prin conductie si/sau radiatie de curentul supravegheat;
- semidirect (mixt), atunci când benzile bimetalice sunt incalzite simultan prin procedeele de mai sus; bimetalele se
afla in serie sau in paralel cu o rezistenta de incalzire;
- cu reductor de curent, atunci cand curentii de supravegheat au valori mari si nici una din metodele anterioare nu
poate fi aplicata. Benzile bimetalice se conecteaza in secundarele reductorului de curent.
 Rezistenta de izolatie (Riz) este rezistenta masurata intre bornele unui echipament electric sau instalatii si pamant
sau intre doua conductoare ale unei retele, respectiv doua bobine ale unei masini electrice sau transformator.
Rezistenta de izolatie se poate masura si intre doi electrozi aplicati pe o mostra de material izolant.

Rezistenta de izolatie consta dintr-o rezistenta de volum si o rezistenta de suprafata, corespunzatoare conductiei in
interiorul materialului izolant, respectiv conductiei dintr-un strat subtire de umezeala sau de depunere
semicunductoare de la suprafata materialului.

Masurarea rezistentei de izolatie se face in curent continuu. Din cauzat valorilor mari ale rezistentei de izolatie
(materialele izolante de calitate pot avea rezistente de izolatie de 1010...1020Ω, sunt necesare tensiuni ridicate si
instrumente sensibile. Tensiunea de masurare se adopta in functie de tensiunea nominala a echipamentelor
incercate, dar nu mai mica de 100V.

La masurarea rezistentei de izolatie de inalta tensiune, indicatia instrumentului creste in timp, ca urmare a disparitiei
curentilor capacitivi, de incarcare a capacitatii care are ca dielectric izolatia de masurat. Daca izolatia este umeda,
curentii de conductic au valori importante, iar modificarea rezistentei de izolatie in timp este mica: daca izolatia este
uscata, curentii de conductie sunt mici fata de curentii capacitivi si rezistenta de izolatie se modifica considerabil in
timp. Prin raportarea valorilor rezistentei de izolatie masurate dupa 60s si dupa 15s de la aplicarea tensiunii continue,
se determina coeficientul de absorbtie: k60= Riz.60/Riz.15,care da un indiciu asupra gradului de umezeala a izolatiei. O
izolatie se considera umeda si trebuie uscata inainte de punerea in functiune a echipamentului, daca k60< 1,3.

Rezistenta de izolatie a masinilor electrice se masoara cu megohmmetre de :

- 500 V, pentru tensiuni nominale sub 500 V (de exemplu infasurarea de excitatie a masinilor sincrone) ;
-1000 V, pentru 500 V > Un < 1000 V ;
-2500 V, pentru Un> 1000 V.

Rezistenta de izolatie minima a masinilor electrice rotative se poate determina cu relatia Riz=U/(1000+0,01P) ; unde
U este tensiunea nominala in V ; P este puterea nominala in kW sau kVA.

La transformatoare, rezistenta de izolatie minima este de 300 MΩ, la tensiuni sub 35 kV si puteri sub 7,5 MVA, si
de 600 MΩ peste aceste valori si peste 110 kV, indiferent de putere.

Megohmmetrele folosite la incercarea transformatoarelor sunt de 1000V la tensiuni sub 400 V si de 2500 V, la
tensiuni superioare, rezistenta de izolatie a instalatiilor electrice trebuie sa fie mai mare de 103U, Ω , U fiind tensiunea
nominala, in V.