Glandele endocrine

hipofiza
 Generalitati
• Glandele endocrine sau cu secreţie internă.
• Produc hormoni, pe care îi varsă direct în
sânge, în lifă sau în spaţiul intercelular.
Aceştia ajung la celule şi controlează
mecanisme morfofuncţionale cele mai intime.
• Glandele cu secreţie internă nu au canal
excretor, acesta fiind apanajul glandelor
exocrine.
• Elementele fundamentale ale sistemului endocrin
sunt
– celule endocrină, producătoare a unui hormon, care are
rol de mesager şi
– celula ţintă, care conţine un receptor specific pentru o
anumită informaţie purtată de un anumit hormon şi care
răspunde printr-un anumit efect.
• Glandele endocrine pentru a putea să elimine şi
să transporte hormonii spre organele ţintă,
beneficiază de o vascularizaţie foarte bogată.
• Secreţia endocrină nu este caracteristică doar
glandelor endocrine, ci şi altor structuri ale
organismului. Ca urmare, glandele endocrine
pot fi împărţite
• în glande endocrine tipice şi
• în formaţiuni endocrine cu caracteristici
particulare:
 Glande cu caracteristici particulare

• glandele endocrine compuse, formate din ţesuturi cu

origine embriologică şi structură diferită, care secretă şi
hormoni diferiţi (hipofiza, suprarenalele),
• glandele mixte, care secretă atât endocrin cât şi exocrin
(pancreasul, testiculele),
• structurile sau celulele secretorii din pereţii unor organe
interne (gastrina, secretina, pancreozimina),
• structuri nervoase care secretă hormoni, numiţi
neurohormoni,
• unele ţesuturi care produc cataboliţi cu funcţii hormonale
(histamina),
• paraganglionii au funcţii secretorii şi receptoare. Ei sunt
formaţiuni endocrine cu aceeaşi origine cu a sistemului
nervos vegetativ.
• Unii produşi cu acţiune de tip hormonal se pot forma şi din
metabolismul alfaglobulinelor plasmatice (angiotensină,
bradichinină).
• Intre glandele endocrine şi sistemul nervos există
multiple corelaţii în ambele sensuri, care concură la
reglarea activităţii întregului organism.
• Glandele endocrine au anumite particularităţi
funcţionale faţă de sistemul nervos:
- hormonii sunt transportaţi de sânge şi pot acţiona în
oricare punct din organism, unde au receptori specifici,
- au acţiune lentă şi de lungă durată,
- au acţiune specifică (în sens stimulator sau inhibitor)
- au acţiune selectivă asupra unor anumite organe,
ţesuturi sau alte glande. Se deosebesc astfel de
cataboliţii cu funcţii hormonale, care au acţiuni
nespecifice (histamina).
• Glandele endocrine
sunt reglate funcţional
de sistemul nervos
1. prin intermediul
hipotalamusului care
realizează împreună cu
glanda hipofiză sistemul
hipotalamo–hipofizar.
În cadrul acestui sistem,
neurosecreţia
hipotalamică ajunge la
nivelul glandei hipofize,
căreia îi reglează
activitate
În hipotalamusul medial se află majoritatea
neuronilor care controlează activitatea
adenohipofizei
Hipofiza, la rândul ei, prin intermediul
hormonilor secretaţi va regla activitatea altor
glande endocrine, cum ar fi tiroida,
suprarenalele, etc.
• Neurosecreţia hipotalamică cuprinde mai multe
grupe de substanţe. Vom aminti doar două din
principalele grupe de neurohormoni secretaţi de
hipotalamus.
 O grupă este reprezentată de neurohormonii
neurohipofizari: vasopresina şi oxitocina.
 O altă grupă este formată din neurohormonii
hipofizotropi. Unii hormoni hipofizotropi au rol de a
stimula eliberarea hormonilor adenohipofizari şi
poartă numele de releasing factori. Alte substanţe
din acestă categorie au rolul de a inhiba (inhibiting
factor) escreţia hormonilor adenohipofizari.
2. fie direct, prin nervii care se distribuie
glandelor şi acţionează secretor sau
vasomotor.
• La reglarea activităţii sistemului nervos
participă şi unii hormoni secretaţi de
glandele endocrine, cum ar fii hormonii
tiroidieni care influenţează scoarţa
cerebrală.
Hipofiza sau glanda pituitară
• Hipofiza se găseşte Situaţie
endocranian, la baza
creierului, în fosa
hipofizară, situată în
şaua turcească de pe
faţa superioară a
corpului osului sfenoid.
• Mărimea sa este
10/13/6 mm, iar
greutatea de 500-600
mg şi creşte la gravide
la 1000 mg.
• Glanda hipofiză este
acoperită de dura
mater. Porţiunea durei
mater care o acoperă
poartă numele de
diafragma şeii şi
prezintă în centru un
orificiu prin care trece
tulpina hipofizei.
Tulpina hipofizei face
legătura între glandă şi
diencefal, reprezentat
prin hipotalamus.
• Embriologic, hipofiza ia naştere prin alipirea a două
procese cu origine ectodermală.
 Unul dintre procesele care extind este o evaginare a
orofaringelui primitiv (stomodeum), reprezentat de
punga lui Rathke, care urcă spre baza creiarului. Din
punga lui Rathke se va dezvolta lobul anterior al
hipofizei. O pereche de muguri se dezvoltă la polul
superior al pungii şi acoperă tija pituitară, devenind
astfel, pars tuberalis.
 Celălalt proces care se extinde spre procesul
orofaringian, este o pungă a planşeului ventriculului
trei, din care se va forma neurohipofiza.
• Tulpina este constituită din două porţiuni.
O prelungire pleacă din adenohipofiza si
merge cranial.
Cealaltă parte a tulpinii este formată de
infundibul hipotalamusului, care este
străbătut de fascicule hipotalamo-
neurohipofizare..
• Legătura cu
hipotalamusul se face
prin două elemente.
Unul din ele este procesul
neural (descris printre
alţii şi de I.T.Niculescu),
prin care trece tractul
nervos hipotalamo-
hipofizar.
Celălalt element este sistemul
port, descris de Gr. Popa şi
Fielding care face legătura între
hipotalamus şi adenohipofiză.
Prin acest sistem port vascular
are loc o circulaţie bilaterală.
Releasing factorii din
hipotalamus ajung în
adenohipofiză prin acest sistem
vascular port. Totodată, prin
acelaşi sistem port, o parte din
hormonii antehipofizari ajung în
sens invers la hipotalamus.
Hormonii antehipofizari ajung
la glandele endocrine prin
sistemul vascular al circulaţiei
generale.
• Forma este de Forma si impartire
elipsoid cu axul mare
transversal.
• Împărţire. Hipofiza
este constituită din doi
lobi diferiţi total ca
origine, structură şi
secreţie hormonală.
• Adenohipofiza este
lobul anterior al
hipofizei. Este partea
cea mai voluminoasă a
hipofizei şi este concavă
posterior. În
concavitate este cuprins
lobul nervos al
hipofizei.
• Adenohipofiza este
împărţită în 3 părţi.
• Prima porţiune numită
şi porţiunea distală, este
situată anterior şi este
cea mai voluminoasă.
• A doua porţiune sau
porţiunea intermediară
se găseşte în spatele
primei porţiuni şi o
desparte pe aceasta de
lobul posterior al
hipofizei. Aceasta este
cea mai redusă parte a
hipofizei.
• A treia porţiune
este cea tuberală
care este
ascendentă şi
trimite o prelungire
care se aşează pe
infundibulul
hipotalamic
• Neurohipofiza
este situată posterior de
adenohipofiză.
Are structură nervoasă şi
provine din
hipotalamus.
Ea este constituită din
lobul nervos propriu-zis
şi infundibul, care o
leagă de hipotalamus
 Dimensiuni şi culoare .
• Are greutatea sub un
gram. Dimensiunile
sunt 10-12 mm
diametrul sagital, 12-
15 mm cel
transversal şi 5-8 mm
cel vertical.
• Lobul anterior are
culoarea roşietică,
iar cel posterior este
cenuşiu.
• Glanda are raporturi Raporturi.
intermediate de dura mater şi
pereţii osoşi ai şeii turceşti.
Diafragma şeii trimite o
prelungire a durei mater care
acoperă pereţii osoşi ai şeii, şi,
desparte astfel glanda de
sinusul cavernos al durei mater.
Mai spre interior glanda este
căptuşită de ţesut conjunctiv în
care se află un bogat plex
venos.
• Sub planşeul fosei hipofize se
află sinusul sfenoid şi fosele
nazale. Superior are raporturi
intermediate prin diafragma
şeii cu hipotalamusul, cu
chiasma optică, cu poligonul
Willis numit cercul arterial al
creierului, cu tuber cinereum,
cu corpii mamilari şi cu
cisternele subarahnoidiene.
Lateral are raporturi cu
sinusurile cavernoase ale durei
mater. Posterior se află spătarul
şeii prin intermediul căreia vine
în raport cu bulbul şi puntea.
 Structura hipofizei. Adenohipofiza

• Porţiunea anterioară a
adenohipofizei este învelită
de o capsulă fibroasă
proprie care provine din
dura mater şi care trimite
septuri incomplete spre
interiorul glandei.
• În interiorul glandei găsim
cordoane de celule
epiteliale anastomozate
între ele. Celulele
hipofizare se deosebesc
după afinitatea
granulaţiilor intracelulare
pentru diferiţi coloranţi.
• Celulele se împart în
1. cromofobe şi
2. cromofile. Celulele cromofile se împart în
eozinofile şi bazofile.
Aceste celule elaborează hormoni
adenohipofizari.
• În adenohipofiză mai găsim foliculi cu
material coloidiform (in lobul intermediar),
capilare sinusoide şi o reţea fină de fibre de
reticulină. Nu conţine filete nervoase.
Reglarea sa se face pe cale umorală.
 adenohipofiza

• Porţiunea intermediară
este subţire şi este
formată din celule şi mici
cavităţi chistice care
conţin coloid.
• Porţiunea tuberală
prezintă o stromă bogată,
în care se găsesc cordoane
de celule puţin
diferenţiate şi numeroase
capilare.
 neurohipofiza

• Neurohipofiza este
constituită din celule
diferenţiate care aparţin
de nevroglie, numite
pituicite (nu conţine
neuroni) şi din fibre
amielinice care aparţin
tractului hipotalamo-
hipofizar. În
neurohipofiză se mai
găsesc vase sanguine şi
capilare.
 Vascularizaţie.

• Arterele provin din

arterele carotide
interne şi cercul arterial
al encefalului. Prin
arterele hipofizare
superioare se
vascularizează
infundibulul hipotalamic
şi partea distală a
glandei hipofize. Prin
arterele hipofizare
inferioare este
vascularizat lobul
posterior.
•
• Arterele destinate pentru
infundibul se capilarizează în jurul
hipotalamusului.
• Din capilare, sângele ajunge în
venele porte care se capilarizează
din nou în jurul celulelor secretorii
ale adenohipofizei.
• Deci, Venele porte hipofizare s-au
format dintr-un sistem de capilare
hipotalamice (glomeruli capilari) şi
se termină tot într-un sistem de
capilare (capilare sinusoide) în
adenohipofiză. Prin acest sistem
venos port sunt transportaţi
releasing factors care sunt
secretaţi de neuronii parvocelulari
ai hipotalamusului. Neurosecreţia
acestor neuroni stimulează
secreţia din porţiunea distală a
adenohipofizei.
• Venele hipofizei formează un plex venos
situat în ţesutul fibros periglandular. Venele
sunt avalvulate şi se varsă în sinusul cavernos
şi în sinusurile intercavernoase.
• Nervii sunt vasomotori simpatici şi pătrund
în cei doi lobi hipofizari prin plexurile
perivasculare ale arterelor hipofizare. Fibrele
nervoase provin din ganglionul cervical
superior prin fibre postganglionare şi
formează plexul carotidian intern care se
continuă cu plexurile arterelor hipofizare.
 Secreţia hipofizei.

Adenohipofiza este
stimulată de factorii de
eliberare ai
hipotalamusului.
Hormonii secretaţi de
adenohipofiză sunt
următorii:
 Hormonul somatotrop
sau de creştere (STH
sau GH) este un
hormon polipeptid
secretat de celulele
specializate, acidofile.
• Grupul hormonal opioid-cortin cu principalii
reprezentanţi
– Hormonul adenocorticotrop (ACTH) stimulează
corticosuprarenala, dar în mod diferenţiat în funcţie de
zonă. Acţionează în special pe zona fsciculată şi moderat
pe zona reticulată, cu secreţie de glucocorticoizi
androgeni şi estrogeni. Asupra glomerularei acţionează
foarte slb. Are structură polipeptidică şi este secretat de
celule bazofile specializate.
– Hormonul melanostimulator sau melanotrop (MSH) care
acţionează asupra melanocitelor este un hormon
polipeptidic, secretat de celulele specializate, bazofile.
Este stimulat de MSH-RF, secretat de hipotalamus.
Acţionează în sensul creşterii sintezei de melanină.
• Hormonul
tireostimulator (TSH)
ste o glicoproteină
secretată de celulele
specializate, bazofile.
Acesta determină
sinteza şi eliberarea
crescută de hormoni
tiroidieni. Morfologic
duce la hiperplazia şi
multiplicarea celulelor
tiroidiene.
• Grupul hormonilor gonadotropi este format din
hormoni cu structură glicoproteică.
– Hormonul foliculostimulant (FSH) la femeie stimulează
maturarea ovulului, dar nu pate produce ponta ovulară.
La bărbat favorizează dezvoltarea tubilor seminiferi
precum şi multiplicarea şi creşterea sprmatogoniiilor
până la un anumit stadiu. Transformarea în
spermatozoid nu o mai poate face. Acest lucru este
determinat de intervenţia androgenilor.
– Hormonul luteinizant (LH) la femei stimulează celulele
tecii interne şi granuloasei în a produce estrogeni şi
progesteron. De aemeni, declanşează ovulaţia şi
formarea corpului galben. La bărbaţi stimulează celulele
Leydig în a produce testosteron şi estradiol.
• Hormonul stimulant al celulelor interstiţiale
(ICSH) activează glanda interstiţială a
testiculului
• Hormonul lactogen sau Prolactina (PRL)
determină creşterea sânilor în timpul sarcinii
şi stimulează secreţia lactată după naştere
• Neurohipofiza nu
neurohipofiza
secretă hormoni. În
neurohipofiză se
stochează
neurohormonii
hipotalamici
• Vasopresina sau
hormonul antidiuretic
cu rol în reabsorbţia
apei în tubii urinari
• Oxitocina produc
contracţia musculaturii
netede, în special cea
uterină şî cea din
ducturile galactofore.