În partea cea mai retrasă a palatului imperial din Bizanţ, dincolo de sălile de gardă şi

de apartamentele de recepţie, în mijlocul grădinilor pline de umbră şi de ape curgătoare, care

formau împrejurul ei, după cum spune un cronicar, că „ un nou Eden”, ca „ un alt paradis”, se
ridică locuinţa particulară a împăraţilor greci din Evul Mediu. Descrierile scriitorilor bizantini
ne ajută să ne închipuim ce era această somtuoasă locuinţă, înfrumuseţată din epocă în epocă.
Împărătesele bizantine erau considerate ca nişte minore eterne, trăind mereu retrase, închise
sever în apartamentul femeilor păzite de aproape, neatmiţând în apropierea lor decât femei şi
arătându-se în public numai la foarte rare ceremonii şi atunci sever voalate, spre a se ascunde
de privirile indiscrete, având curtea lor feminină despărţită de aceea a basileului, trăind într-o
societate creştină, o viaţă de harem musulman.
În apartamente vaste care formau locuinţa imperială a femeilor, împărăteasa domnea
ca o suverană absolută. Ca şi împăratul , ea avea, spre a o întovărăşi şi a o servi, numeroşi
servitori şi servitoare. În fruntea casei sale se afla o căpetenie sau mare maestru, şef suprem
care veghea asupra persoanei sale. Pentru serviciul mesei, împărăteasa avea marele său
maestru al mesei şi marele său paharnic. În fruntea femeilor sale se afla marea maestră a
palatului, care conducea nenumărata armată a doamnelor de onoare, a cameristelor şi a
domnişoarelor de companie.
Sigură de fidelitatea supuşilor săi împărăteasa, în interiorul gineceului era stăpână pe
toate acţiunile sale şi după caracterul şi temperamentul său, ea se folosea de această libertate
destul de deosebit. Pentru împărătese grija de toaletă era una din ocupaţiile lor principale.
Teodora era cochetă şi rafinată, avea o grijă extremă de frumuseţea sa : făcea băi lungi şi dese,
pentru a avea faţa odihnită ea îşi prelungea somnul până la amiaza, iubea bijuteriile, pietrele
preţioase, ea ştia că frumuseţea este ceea mai bună garanţie a puterii sale. Zoe, nu purta decât
rochii uşoare care se potriveau bine cu frumuseţea sa blondă; avea gusturi pentru parfumuri şi
cosmetice. Unele împărătese cheltuiau puţin pentru ele şi îşi adunau banii în lăzi. Augusta
avea averea sa personală, pe care o administra aşa cum vrea, fără să-l consulte pe basileu;
avea politica ei personală şi nu rareori această politică era în dezacord cu voinţa prinţului.
Viaţa unei împărătese bizantine nu se petrecea doar în cadrul apartamentului său
personal. Protocolul îi rezerva un loc în viaţa publică şi fixă, lângă basileu. În viaţa publică a
monarhiei, împărăteasa îşi avea rolul şi partea sa de regalitate. Îi era încredinţată toată grija
părţii feminine a curţii.La sărbătorile Paştelui, care se ţinea în basilica Sf.Sofia împărăteasa
aşezată pe tron, înconjurată de gărzi, primea sărutarea păcii de la femei, în aceeşi ordine în
care bărbaţii treceau prin faţa împăratului. În noiembrie la sărbătoarea Brumaliei, împărăteasa
împărţea femeilor de la curte stofe bogate de mătase şi seara le invită la banchete unde
cântăreţii de la Sf. Sofia şi de la Sfinţii Apostoli executau poeme. La Florii, împărăteasa şi
împăratul invitau la masă pe senatori şi pe înalţii funcţionari onoraţi de a lua parte la
banchetul imperial.
În Bizanţ , împăratul nu îşi alegea soţia din raţiuni politice, ca în statele noastre
moderne.