Virtutea chibzuintei

Chibzuinta este stiinta de a-ti gasi cele mai bune mijloace in vederea atingerii celui mai
bun scop.
Trebuie sa ne gasim mijloacele cele mai potrivite.
De ce insa este nevoie de a schimba ceva? Pentru a avea acces in imparatia cerurilor.
Cand vrei sa te integrezi undeva trebuie sa adopti toate elementele din spatial respective.
Astfel imparatia cerurilor pretinde un anumit mod de viata care nu e compatibil cu orice
mod de a trai.
Pentru a fi cetatean al imparatiei cerurilor trebuie sa ne schimbam.
Astfel pocainta vizeaza o educatie.
Iar daca am fost educati gresit, atunci pocainta presupune o schimbare radicala a acestui
parcurs.
Ce legatura e intre pocainta si chibzuinta? Trebuie sa folosim mijloacele ce le avem la
dispozitie astfel incat aceasta reorientare a vietii sa fie posibila.
Ca mijloace esentiale in progresul sau schimbarea unui om sunt:
a) iubirea de sine ( este un factor personal )
b) resocializarea (factor de mediu )

Iubirea de sine

Exista o iubire autentica de noi insine, este respectul fata de noi insine sau stima.
Mantuitorul zice : ce va da omul in schimb pentru viata sa?
Aceasta inseamna ca nu exista nimic din realitatea noastra mai important decat faptul ca
noi existam.
Fiecare are darul sau supreme, anume faptul ca exista, dar ce este primit, nu este al sau
propriu.
Acest dar al vietii el trebuie sa-l sporeasca.
Fiecare dintre noi in mod natural sesizam valoarea unica a propriei noastre existente.
Cu nimic nu avem o afinitate mai mare decat cu propria noastra existenta.
Fiecare este subiectul propriei sale vieti caci viata ti s-a daruit tie ca subiect.
Si simti nevoia de implinire, de sporire a darului vietii.
A te iubi pe tine insuti inseamna a pretui acest dar supreme.
Cand refuzi indreptatirea altuia de a se pretui pe sine insusi, atunci iubirea de sine devine
negativa.
Daca raspundem cu recunostinta la faptul ca am primit anumite daruri, putem primi mai
mult.
Dar aceasta oferta trebuie pretuita in masura in care respectam si celorlalti propria lor
pretuire de sine.
Egoismul se manifesta atunci cand nu-l mai recunosc pe celalalt ca persoana, cand nu-I
mai accord pretuirea care i s-ar cuveni asa cum imi acord mie.
Stima de sine devine astfel mobilul evolutiei si a schimbarii vietii unui om.
Se manifesta astfel motivatia de a-si dezvolta propria personalitate.
Daca dispretuiesti aceasta stima de sine, inseamna ca iti accepti degradarea.
Cel ce si-a pierdut respectul fata de sine, demobilizeaza, renunta, adopta comportamente
de refugiere, incearca sa evadeze.
 Iar reprosurile sunt armele cele mai gresite pe care omul le poate folosi in corectarea
celorlalti.
Daca ii spui cuiva ca “esti un nimic”, el stie deja acest lucru.
Nu faptul ca e un nimic demobilizeaza un om, ci faptul ca e om, care are nevoie de tine.
Nu exista un om care sa nu poata sa nu faca ceva bun.
Atat timp cat e in viata, omul mai poate face ceva.
Astfel reprosurile nu-l ajuta, caci Dumnezeu vrea sa-I transmita mesajul pretuirii.
Un om care sufera de lipsa pretuirii de sine, sufera de cea mai mare vulnerabilitate din
lume.
Dimpotriva merita sa traiesti tocmai pt ca esti diferit de ceilalti, deci ai un pret.
De aceea copiii se nasc in familie, tocmai pt a fi cineva care san e iubeasca neconditionat,
ei fiind rezultatul unei realitati neconditionate.
Ajutorul ce trebuie dat nu consta in a-l substitui pe om, ci de a-l face responsabil.
Substituirea nu-l ajuta pt ca cel in cauza nu-l mai intereseaza ca a primit viata de la
Dumnezeu.
El trebuie incredintat ca are un talant sii o valoare pt tine, ca inseamna ceva.
De asemenea te poti ruga ca Dumnezeu sa-l schimbe

Factorul social

Este un factor al schimbarii.

Cat priveste socializarea, nimeni nu vine pe lume singur, ci intr-un mediu social care ne
ofera interactiunea cu oamenii.
Astfel prima socializare este in familie.
Socializarea este un proces si nu socializam la intamplare, ci dupa valori comune.
Oamenii se separa pe principii valorice ( pe ideologii, credinte, obtiuni ).
Aceasta societate te poate forma, dar te poate si nenoroci (ex: copiii deformati de parinti
plini de patimi, de boli sufletesti ).
Daca cei din jur nut e sustin intr-o buna orientare a vietii, atunci este nevoie de o
reorientare, de o schimbare a mediului social.
Caci daca ai ajuns la concluzia ca vrei sa te lasi de baut, cea mai buna cale este sa nu mai
frecventezi vechii tovarasi de betie.
Prin concluzie, schimbarea importanta a vietii implica o schimbare radicala a grupului de
prieteni.
Cei care la auzul cuvantarii Sf Petru si-au schimbat viata, avand toate in comun, s-au
socializat intr-o noua comunitate umana care este Biserica.
Biserica a pornit de la niste comunitati solidare in care oamenii socializau, dar astazi nu
mai avem comunitatile care sa ne sustina credinta.
Crestinismul a fost o schimbare foarte profunda in viata oamenilor, chiar la nivelul
structurii sociale, incat oamenii au inceput sa traiasca in comunitati propriu-zis crestine, s-au
solidarizat in comunitati crestine.
Noi nu vedem ca relatia cu Hristos schimba relatiile dintre oameni.
Noi nu putem promova dezvoltarea personalitatii noastre crestine, tocmai pentru ca
suntem depersonalizati si nu suntem ajutati de propria comunitate crestina din care facem parte.
Astfel socializam cel mai bine cu colegii de munca si nu cu cei ce sunt coreligiosi cu noi,
cu cei ce fac parte din aceeasi comunitate religioasa.
 Unitatea parohiei este pur institutionala, si nu o dragoste intre cei din parohie.
Nu putem merge in fata lui Dumnezeu de unii singuri, nu avem ce cauta pt ca Dumnezeu
este comuniune.
Caci Dumnezeu intreaba pe fiecare om: cu cine esti?
Plinatatea lui Dumnezeu este data tocmai de perihoreza. ( Perihoreza vrea sa exprime
deodata atat unitatea cat si treimea in dumnezeire; adica faptul ca cele trei persoane locuiesc
una in alta fara sa se contopeasca si fara sa se amestece ).
Astfel desavarsirea morala / sfintenia consta in iubire care implica eminamente
comuniunea.
Iara noi in fiecare zi tradam identitatea noastra de crestin pt ca nu stim din ce parohie
facem parte.
Nu te poti apropia de Dumnezeu decat prin ceilalti.
Acesta este tipul de comunitate, cunoscut de biserica primara.
Noi ne mantuim, dar mancand si band cu ceilalti.
Deci trebuie sa redescoperim ce inseamna parohia, ce inseamna arca lui Noe.
Atunci cand oamenii emuleaza, se produce aceasta crestere in credinta (o convergenta)
care in fiecare zi are putinul ei, dar acest putin devine mult.
E0 = epsilon zero este o cantitate, care are aceeasi calitate.
Nu poti sari etapele, ci sa facem pe acela mai mult decat zero, ca macar nu ruginim.
Ideea este ca acest E0 sa nu fie nul, sa fie mai mare decat zero, aici este problema
crestinismului, sa nu devina nul.