PROIECT DE SEMESTRU

PROFILE ATIPICE DE DEZVOLTARE

Chestiunea traumei la copii este de regula analizata in studiile de specialitate din

perspectiva clinica, cea a tulburarii de stres postraumatic. Conform DSM – IV – TR,
American Psychiatric Association, 2000 – putem vorbi de expunerea la un eveniment
traumatic atunci cand o persoana a experimentat, a fost martora sau nu a fost confundata cu
evenimente care au implicat moartea, vatamarea sau periclitarea integritatii corporale
proprii sau a altora. Definitii recente adauga experimentelor bruste, iesite din comun si
experientele negative repetate din viata persoanei investigate. Insa analiza evenimentelor
traumatic , transcede definitiile de mai sus, in cazul traumei la copii si adolescenti,
deoarece o serie de factori trebuie sa fie luati in considerare. Copii si adolescentii pot fi
traumatizati si in calitate de martori ai unor stari conflictuale, de soc a adultilor, iar in cazul
in care in care ei insisi sunt victimele, exista posibil ca ( conform Perry&Szalowitz, 2006),
doar o treime din ei sa dezvolte stres postraumatic. Consecintele experientei traumei de
catre adolescenti si copii se regasesc ca influentand negativ mai multe arii de functionare :
cognitiva, sociala, emotionala, comportamentala, fizica. Multiplele fatete care trebuie
studiate in cazul traumei la copii si adolescenti au dus la necesitatea propunerii unor noi
categorii nosologice precum tulburarea complexa de stres postraumatic „ ( Herman, 1992
) sau tulburarea traumatica de dezvoltare „ ( Van Der Kolk, 2005 ) „ in studiereea
victimelor abuzurilor de durata.
Gravitatea impactului traumei este diferit in functie de perioada de dezvoltare a
persoanei. In cazul adolescentilor, aflati in procesul de dezvoltare si definire a interiorului
adult putem vorbi de un grad ridicat de vulnerabilitate in fata traumei.
Factorii care influenteaza raspunsul adolescentilor la evenimente traumatice sunt
variate. Natura evenimentului ( in cazul dat un eveniment neasteptat, singular, experientiat
solitar este un factor decisiv. In cazul evenimentelor singulare sau recurente, Kerr
identifica traume de tip 1 ( eveniment sec ) si de tip 2 ( serie de evenimente ). De regula
tipul 2 duce la o severitate mai mare a simptomatologiei si la o interventie de durata.
Experientierea traumatica solitara prezinta de asemenea un grad ridicat de risc,
adolescentul asociindu-i un grad ridicat de victimizare. Gradul de proximitate a
evenimentului, masura in care adolescentii sunt supusi la la abuz, natura pierderii,
atribuirea cauzalitatii ( natura actului abuziv ) sunt fiecare in parte factori care necesita a fi
luate in considerare in alcatuirea planului de interventie. Factorii individuali (dupa Webb –
2007, Patt-Horenczyk Rabinowitz, Rice&Tuckoz – Levin – 2009 ) reprezinta factorii de
natura personala ale victimei. Varsta, nivelul de dezvoltare, nivelul cognitiv, genul,
caracteriscticile temperamentale sunt factori majori care afecteaza modalitati de raspuns la
trauma a adolescentilor. Factorii modulatori sunt ; etnia, rasa, statutul social, ajustarea
inainte de trauma, stilul de coping, prezenta altor simptome de stres sau a altor tulburari
clinice ( factori care fac parte din tabloul psihologic si clinic personal al adolescentului
traumatizat ).Factorii de mediu ( Weeb, 2007 ) includ factorul cultural, factorul familial si
cel social ( scoala, prieteni, comunitate ) . Acestia, alaturi de cei mentionati anteriori
trebuie sa fie analizati si explorati cu scopul redactarii unei planificari optime de
interventie terapeutice.
Raspunsurile adolescentilor la evenimentele traumatice (dupa Pyncos&nader,
1993), ( De Wolfe, 2001 ) pot fi urmatoarele : constiinta de sine exacerbata, acte de punere
in pericol a propriei vieti, acte de rebeliune, modificari bruste in relatiile cu ceilalti,
depresie, izolare sociala, declin in performanta, tulburari in somn, tulburari alimentare,
vulnerabilitate la accidente. Toate aceste manifestari pot fi potentate de gradul de

1
rezilienta a victimei sau de capacitatea de crestere posttraumatica ( Malchiodi,
Steele&Kuban, 2008 ).
In cazul tanarului descoperit in viata descoperit sub daramaturi la Kesennuma, dupa
opt zile de la evenimentele naturale din nord-estul Japoniei, propunem mai jos un plan de
interventie structurat pe formula terapeutica dezvoltata de Cohen, Mannarino&Deblinger,
in 2006, focalizata pe trauma ( trauma – focused – cognitive – behavional therapy, TF-
CBT) cu aplicatie la nivel cognitiv-temperamental. Situatia particulara a tanarului, adica
faptul ca a fost izolat si nu a putut comunica cu exteriorul timp de opt zile, creste
probabilitatea ca acesta sa dezvolte o tulburare de stres post traumatica. Suferinta fizica,
imposibilitatea de a se elibera si posibilele leziuni agraveaza de asemenea starea lui
psihica. Gradul de severitate a simptomatologiei emotionale este marcat si de factorul timp.
Daca salvarea ar fi avut loc mai devreme, trauma psihica ar fi putut fi potentata. Insa cele 8
zile reprezinta un rastimp insemnta care pot influenta decisiv aparitia simptomelor post
traumatice. Factorul cultural/religios are de asemea o contributie decisiva in
exprimarea/exteriorizarea/reprimarea reactiilor emotionale. Codul de conduita strica a
japonezilor precum si cultura lor, ingradeste exprimarea libera a suferintei sia traumelor
experimentate. Probabilitatea ca planul de interventie sa aiba succes depinde si de
dezvoltarea emotionala a tanatului. Evenimentele pozitive sau negative experientiate de
tanar pot influenta reactia la evenimentul traumatic si planul de interventie propus.
Din etapele propuse de interventia cognitiv – temperamental, TF-CBT, propunem in
cadrul unui plan de interventie conceput pentru tanarul supravietuitor al cutremurului
urmatorii pasi secventiali :
a) Psihoeducarea adolescentului si a parintelui ( in cazul in care membrii ai familiei
pot participa la terapie )
In cadrul acestui pas se vor oferii informatii corecte despre trauma si efectele
acesteia cu scopul normalizarii raspunsurilor adolescentului si a parintelui la evenimentele
traumatice si a intaririi cognitiilor acurate. Informatiile clare despre cauzele cutremurului si
a tsunami-ului, frecvente ocurentei a astfel de evenimente naturale, raspunsurile normale la
acest eveniment traumatic duc la formarea unui tablou clinic corect de pornire in
desfasurarea ulterioara a terapiei. In cazul adolescentului nostru propunem ca activitati
practice : jocul de rol, dezbaterea, chestionare initiate de evaluare de evaluare a gradului in
care evenimentul traumatic ( i.e. cutremur/tsunami ) a afectat functionarea cognitiva ,
sociala si cognitiva a subiectului.
De notat ca terapia poate fi initiata numai in urma unei evaluari corecte a gradului
de traumatizare deoarece fiecare individ in particular poate sau nu sa aiba experiente cu
efecte negative in urma unui eveniment traumatic, in functie de predispozitia pe care o are
la astfel de dezvoltari posttraumatice si de existenta/lipsa unui psihic solid .
b) Identificarea si modularea emotiilor
Alegem acest pas pentru ca la varsta adolescentilor victima are bagajul lingvistic
necesar pentru desfasurarea acestei etape si este si mai dezvoltat din punct de vedere
cognitiv si emotional. In cadrul acestui pas se va pune accentul pe sentimente pozitive,
incercandu-se ca sedintele sa fie derulate intr-o nota optimista si sub imperiul unei emotii
si cognitii pozitive la activitati terapeutice .Pentru adolescentul traumatizat propunem :
enumerarea scrisa a tuturor emotiilor cunoscute de catre subiect cu scopul evaluarii
capacitatii de identificare a emotiilor. Activitatea poate continua in diferite aplicatii
( asocierea unei culori specifice fiecarei emotii; oferirea de exemple din experiente traite
anterior evenimentului traumatic). Terapeutul va observa modalitatea preferata de
exprimare a adolescentului : scris, desen, cantec si va alege terapia preferata de acesta.
Modul de exprimare trebuie sa fie unul comod si favorizant terapiei. Modularea emotiilor
va urma in consecinta strategii favorizante pe care pacientul le prefera ca mod de

2
exteriorizare si exprimare a trairilor si emotiilor : asculta muzica preferata; face ceva cu
mainile – croseteaza, picteaza; tine un jurnal; comunica cu persoane apropiate.
c) Constructia naratiunii despre trauma
Acesta procedura se cumuleaza in terapia adolescentilor care au experimentat
evenimentele. Traumatice unice ( march et.al. ,1998), in cazul de forta, experienta
traumatica a cutremurului.
In conceptualizarea initiala propusa de Deblinger, Mc Lear and Henry ( 1998 ) este
o procedura de desensibilizare prin citirea, scrierea si deci prin confruntarea repetata cu
evenimentul traumatic. Activitatile se pot derula prin elaborarea de naratiuni in functie de
preferinte de exprimare a pacientului : benzi desenate, cantec, poezie, in care sa se descrie
perceptia adolescentului asupra evenimentului traumatic, sa se introduca partea critica a
evenimentului traumatic descris in detaliu. Toate acestea vor fi imbinate insa la nevoie cu
tehnici de relaxare, cu recompense si incurajari ori de cate ori este nevoie. Pe parcursul mai
multor sedinte naratiunea poate fi completate si analizate, incercandu-se ca la final sa se
introduca un final optimist al naratiunii.
d) Monitorizarea in vivo a raspunsului la amorse la evenimentului traumatic
Construirea naratiunii in pasul anterior poate fi insuficienta in rezolvarea
comportamentelor de evitare. Expunerea in vivo ajuta gradual la depasirea evitarii
confruntarii si normalizeaza functionarea adolescentului. Gradual, tanarul va fi expus la
imagini ale evenimentului traumatic, incercandu-se, ca si in cazul fobiilor, desensebilizarea
prin expunerea graduala la evenimentul traumatic. Consider ca aceasta tehnica are sanse sa
functioneze la un adolescent cu abilitati cognitive mult mai dezvoltate decat cele ale ale
unui copil de varsta scolara.

Precizam ca planul de interventie se va propune si parintilor si va solicita in

derularea lui si participarea lor activa la etapele si exercitiile propuse. A fost conceput cu
finalitatile de : autoreglare emotionala, cognitiva, somatica si de reparare a distorsiunilor
cognitive aparute in urma evenimentelor traumatice. Pe parcursul derularii planului de
interventie tanarul va exersa alaturi de terapeut si parinte diferite tehnici de management al
stresului si de relaxare, cu scopul mentinerii unei stari sanatoase pe parcursul sedintelor
;ex. sedinte de evocare in cadrul naratiunii a momentului traumatic critic , dar si cu scopul
general de a scoate corpul din starea generala de tensiune specifica experimentarii unui
eveniment traumatic. Astfel se pot aplica tehnici de control al respiratiei, tehnici de
relaxare, activitati de joc, dans sau orice alta tehnica care poate asigura o buna stare a
pacientului cu scopul derularii cu succes a sedintelor.