Solicitări compuse 47

Capitolul 10. SOLICITĂRI COMPUSE

10.1. Generalităţi

Dacă sarcinile care acţionează asupra unei construcţii inginereşti

produc simultan în secţiunea acesteia două sau mai multe eforturi (sau
chiar un singur moment încovoietor a cărui suport nu coincide cu
direcţiile principale de inerţie ale secţiunii) se zice că aceasta este supusă
unei solicitări compuse.
Studiul solicitărilor compuse presupune: determinarea modului de
compunere ale tensiunilor rezultante, găsirea efectului lor maxim,
verificarea sau dimensionarea piesei analizate, precum şi calculul
deformaţiilor acesteia.
După tipul tensiunilor pe care le produc în secţiunea transversală
a piesei, solicitările compuse pot fi împărţite în trei grupe:
a) Solicitări compuse ce produc numai tensiuni normale σ:
- solicitări axiale (întindere sau compresiune) cu încovoiere;
- compresiune sau întindere excentrică;
- încovoiere oblică (sau dublă).
b) Solicitări compuse care produc numai tensiuni tangenţiale τ:
- forfecare cu răsucire.
c) Solicitări ce produc tensiuni normale σ şi tensiuni tangenţiale
τ:
- solicitări axiale cu torsiune (răsucire);
- încovoiere cu torsiune;
- solicitare axială şi încovoiere cu forfecare şi răsucire .
Calculul de rezistenţă în cazul primelor două grupe de solicitări
au la bază aplicarea principiului suprapunerii efectelor, iar în cazul celei
de – a treia grupe, utilizarea uneia dintre teoriile de rezistenţă.

10.2. Solicitări compuse ce produc numai tensiuni normale, σ

Solicitări compuse 48

10.2.1. Solicitări axiale cu încovoiere

Solicitările axiale cu încovoiere produc în secţiunile transversale

ale grinzii tensiunii normale σ ale căror valori se determină cu relaţiile:
N
- pentru solicitările axiale:  t  ;
A
Mz y
- pentru încovoiere:  i  .
Iz
Tensiunea totală într-o secţiune transversală se obţine prin
însumarea algebrică a celor două tensiuni, deci:
  t  i (10.1)
Se consideră grinda simplu rezemată (Fig. 10.1) încărcată cu
sarcina concentrată F, înclinată cu unghiul α faţă de axa grinzii, aplicată
într-un plan central principal de inerţie a secţiunilor transversale.
Secţiunea pericu-
F loasă este cea situată
H1 1  3 2
imediat la stânga punctului
de aplicaţie a forţei, unde
V1 a V2
se produc următoarele
l eforturi:
F cos  N  F cos  ;
 
(l  a )
F sin 
 l
T
 a
 F sin 
l
M

F sin   a (l  a )
l

Fig. 10.1
F  l  a
T  V1  sin  ;
l
F a l  a
M  V1 a  sin  ; Distribuţia pe secţiune ale
l
tensiunilor produse de cele trei eforturi este prezentată în figura 10.2.
Solicitări compuse 49

Neglijând efectul forţei tăietoare (tensiunile tangenţiale au valori

mici în comparaţie cu tensiunile normale), tensiunea rezultantă, în
secţiunea periculoasă se calculează prin suprapunerea efectelor,
însumând algebric tensiunea corespunzătoare forţei normale cu cea
provenită din momentul încovoietor conform relaţiei (10.1), rezultă:
N My
 rez   (10.2)
A Iz

axă neutră t î  
 
e2

O z

y0
y0

+ +
h
e1

+ +
b 
y
Fig. 10.2

Valorile maxime ale tensiunii au loc în fibrele situate la distanţa

maximă faţă de axa neutră.
 N M e1 N M
 max  A  I  A  W
 z z1

  N  M e2  N  M
 min A Iz A Wz2

(10.3)
Poziţia axei neutre se poate determina din relaţia (3.2) punând
condiţia σ = 0 rezultând, astfel, ordonata y0 (fig.3.2)
N My0 N I N 2
  0 , de unde y0    z   iz
A Iz A M M
(10.4)

10.2.2. Încovoierea oblică (sau dublă)

Solicitări compuse 50

Dacă planul sarcinilor ce acţionează asupra unei construcţii

inginereşti nu conţine nici una din axele principale ale secţiunii
transversale, solicitarea este de încovoiere oblică.
În practică se întâlnesc deseori asemenea cazuri, de exemplu:
cuţitele de strung, grinzile de la acoperiş etc.
Dacă are loc o încovoiere oblică axa deformată a grinzii nu se
găseşte în planul de acţiune al forţelor.
Pentru exemplificare, se consideră o grindă simplu rezemată,
având secţiunea dreptunghiulară, încărcată cu o sarcină concentrată F
(Fig. 10.3) normală la axa grinzii dar având o direcţie diferită de
direcţiile principale ale secţiuni transversale.
rez
 Fy  F
Fy F
A B Fz z
+
F  My 
1 3 2 M
 Fz z
V1 a Mz O

h
V2
l
+
M  D C ne u axă
b tră
a (l  a )
F
l y
y +


Fig. 10.3

Sarcina exterioară F se descompune în două componente,

acţionând după cele două direcţii principale de inerţie ale secţiunii
periculoase:
 Fy  F cos 

 Fz  F sin 

(10.5)
Aceste componente cauzează momentele încovoietoare Mz,
respectiv My, care pot fi obţinute prin proiectarea momentului
încovoietor maxim M, după cele două direcţii principale de inerţie ale
secţiunii transversale ale grinzii - figura. 10.3:
Solicitări compuse 51


 Fy
a l a
 F cos 
a l
 a
 M cos 
M
 z
l l

M a  l  a a  l  a
 Fz  F sin   M sin 


y
l l

(10.6)
Tensiunile într-un punct al secţiunii transversale se determină cu
formula lui Navier pentru fiecare componentă a momentului:
Mz y My z
z  ; y  (10.7)
Iz Iz
Tensiune rezultantă se obţine prin însumarea algebrică a celor
două tensiuni normale, astfel:
M z y M y z M cos  M sin 
 rez    y z (10.8)
Iz Iy Iz Iy
În axa neutră a secţiunii transversale tensiunea rezultantă trebuie
să fie nulă (σrez = 0), prin urmare, ecuaţia acesteia va fi:
M cos  M sin  cos  sin 
y z  0 sau y z  0 (10.9)
Iz Iy Iz Iy
Relaţia (3.9) reprezintă ecuaţia unei drepte care trece prin originea
sistemului de axe:
I
y   tg  z z (10.10)
Iy
şi are coeficientul unghiular:
y I
tg     z tg 
z Iy
(10.11)
unde β reprezintă unghiul dintre axa Oy şi axa neutră.
Se observă că atunci când Iz ≠ Iy direcţia axei neutre nu coincide
cu direcţia momentului încovoietor rezultant M. Pentru Iz > Iy rezultă β >
α , iar pentru Iz < Iy rezultă β < α. Dacă Iz = Iy (secţiune pătrată, circulară,
etc.) direcţia axei neutre coincide cu direcţia momentului încovoietor M
(β = α) şi grinda va fi supusă încovoierii simple, indiferent de unghiul α.
Trasând tangentele la conturul secţiunii paralele cu axa neutră
(Fig. 10.3) se obţin punctele cele mai îndepărtate de axa neutră (notate cu
B şi D), în care tensiunea va avea valori extreme.
În punctul B tensiunea maximă este negativă, iar în punctul D,
tensiunea maximă este pozitivă. Tensiunea maximă în D se află înlocuind
Solicitări compuse 52

b h
în relaţia (10.8) coordonatele punctului D ( z   ; y  ):
2 2
h  b
M cos    M sin     M cos  h M sin  b
 max  2  2 2  2
Iz Iy bh 3 b3h
12 12
Rezultă:
6M
 max   b cos   h sin   (10.12)
b2 h2
Pentru dimensionare se pleacă de la relaţia:
Mz My 1  W  1
 max     M z  z M y    M z  k M y    a
Wz Wy Wz  Wy  Wz
(10.13)
Mz k My
Wz nec 
a
(10.14)
Wz
S-a notat raportul  k , unde k este o constantă care are
Wy
h
valorile: pentru secţiunile dreptunghiulare, k  , pentru profil I,
b
k  8,5 10 , pentru profil U, k  6  8 .
Pentru calculul deformaţiei în cazul încovoierii oblice, se aplică
principiul suprapunerii efectelor, însumând geometric componentele din
cele două plane principale de inerţie:
f  f z2  f y2 (10.15)
fz – săgeată produsă de momentul încovoietor Mz după direcţia
axei Oz;
fy – săgeată produsă de momentul încovoietor My după direcţia
axei Oy;
f – săgeată rezultantă având direcţia perpendiculară pe axa neutră.

10.2.3. Compresiune sau întindere excentrică

Dacă forţa care acţionează asupra barei, având aceeaşi direcţie cu

Solicitări compuse 53

axa ei, nu este aplicată în centrul de greutate al secţiunii transversale,

bara este solicitată la compresiune, respectiv, întindere excentrică.
Se consideră un stâlp solicitat la compresiune de o forţă F,
paralelă cu axa barei, aplicată într-un punct al secţiunii, de coordonate z 0,
y0 faţă de sistemul de axe centrale principale zOy – figura 10.4.
Reducând „sistemul de forţe” la centrul de greutate O, al secţiunii
stâlpului, se obţine o forţă normală N = F şi două momente încovoietoare
faţă de cele două axe, Mz = Fy0 şi My= Fz0.
F
Tensiunile corespunzătoare
acestor eforturi sunt:

   N  F
 A A
 M z y Fy0 y
    (10.16)
 I z Iz
 M y Fz z
   y  0
 Iy Iy
Prin suprapunerea efectelor
E se găseşte tensiunea rezultată într-un
B punct de coordonate z, y:
D z
O

+ M(z0,y0)
G
a ă
ax utr y
ne -

Fig. 10.4
F F  y0 y F  z0 z
 rez    10.17 
A Iz Iy
Exprimând momentele de inerţie în funcţie de razele de inerţie
(giraţie) ale secţiunii – I z  i z2 A şi I y  i y A - relaţia de mai sus se
2

poate scrie:
Solicitări compuse 54

F  y y z z
 rez  1  02  02 
A  iz i y 
(10.18)
Ecuaţia axei neutre se obţine pentru σrez = 0:
y y z z
1  02  02  0
iz iy
(10.19)
Din relaţia (10.19) rezultă că axa neutră este o linie dreaptă care
intersectează axele principale de inerţie în punctele B şi D de coordonate.
 i z2
 punctul B; pentru z B  0, rezultă yB   ;
 y0

 i y2
 punctul D ; pentru y0  0 , rezultă zD  
 z0

(10.20)
Secţiunea barei este împărţită de axa neutră, în două zone, una
solicitată la compresiune şi alta la întindere. Dacă axa neutră nu
intersectează secţiunea, în secţiune se produc numai tensiuni de
compresiune (întindere). Aceasta în cazul în care tensiunea produsă de
compresiune (întindere) este mai mare decât cea maximă produsă de
încovoiere.
Tensiunile normale maxime apar în dreptul punctelor care se
găsesc la distanţe maxime de axa neutră (punctele E şi G). Acestea se
află ducând paralele la axa neutră, care să fie tangente la secţiune.
Înlocuind coordonatele punctelor E şi G în relaţia (10.18) se obţin
valorile tensiunilor maxime:
 F y y z z 
 e  1  0 2 E  0 2 E 
 A iz iy 

 F  y0 yF z0 z F 
  1  2  2 
A 
F
 iz iy 
(10.21)
Analiza relaţiilor (10.19) şi (10.20) conduce la stabilirea
următoarelor observaţii:
- poziţia axei neutre nu depinde de mărimea forţei F, ci de punctul
de aplicaţie al acesteia şi forma geometrică a secţiunii;
- axa neutră va trece prin cadranul opus celui în care este aplicată
Solicitări compuse 55

forţa F;
- când forţa se aplică în centrul de greutate al secţiunii axa neutră
se găseşte la infinit, bara fiind supusă numai la solicitare axială, tensiunea
normală (σ) fiind uniform distribuită pe secţiune;
- dacă punctul de aplicaţie al forţei se deplasează pe dreapta ce
trece prin origine şi punctul M (z0, y0), axa neutră se deplasează paralel
cu ea însăşi;
- cu cât punctul de aplicaţie al forţei se îndepărtează, cu atât axa
neutră se apropie de centrul de greutate (originea axelor) şi invers;
- dacă punctul de aplicaţie s-ar afla pe dreapta reprezentată de
ecuaţia (10.19) axa neutră ar trece prin punctul de coordonate z0, y0.
Deci, dacă punctul de aplicaţie al forţei se deplasează pe o dreaptă
oarecare, axa neutră se roteşte în jurul unui punct fix.
Aceste observaţii servesc la trasarea sâmburelui central pentru
diferite secţiunii.

10.2.3.1. Sâmburele central

Sâmburele central este un loc geometric din secţiunea piesei pe

care dacă se aplică o forţă normală excentrică, axa neutră nu
intersectează secţiunea, tensiunile fiind numai de întindere sau numai de
compresiune. Cunoaşterea sâmburelui central este importantă mai ales
pentru piesele din materiale care se comportă diferit la întindere şi
compresiune. La materiale care nu pot prelua tensiuni de întindere
(beton, piatră, fontă, etc.), solicitate la compresiune excentrică, forţa
trebuie să se aplice în interiorul sâmburelui central.

Sâmburele central pentru secţiune circulară

D
axa neutră A(0, ) Pentru secţiunea circulară
2
D din figura 10.5 se pune condiţia ca
d axa neutră să fie tangentă la
4
D secţiunea circulară în punctul A,
B1 B( ,0) D
2 z de coordonate z = 0 şi y   .
D O 2
( ,0)
8 D Din ecuaţia axei neutre
A1 (0, ) (10.19) rezultă:
8

D
y

Fig. 10.5
Solicitări compuse 56

 D4
2
i I D2
y0   z
; i z  z  64 2  astfel că:
y A D 16
4
D2
D
y0   16 
D 8

2
(10.22)
D
forţa fiind aplicată în punctul A1, de coordonate z0 = 0 şi y0   .
8
Când axa neutră este tangentă la secţiune în punctul B, de
D
coordonate z  şi y = 0, din ecuaţia (10.19) rezultă:
2
D2
i2 y D
z0     16  
z D 8
2
(10.23)
D
adică forţa trebuie aplicată în punct B1, de coordonate z 0   şi y0 =
8
0.
Se constată că sâmburele central este tot un cerc cu centrul în O şi
D D
rază r  , respectiv diametrul d  - figura 10.5.
8 4

Sâmburele central pentru secţiune dreptunghiulară

Pentru secţiunea dreptunghiulară din figura 10.6 se pune condiţia ca axa

neutră să fie tangentă la contur şi
b să treacă prin punctul A, de
h
A(0, ) h
2 coordonate z = 0 şi y   .
2
Din relaţia (3.19) rezultă:
C1
b b
D( ,0) B D1 B( 2 ,0) z
2 1
O
h

A1

h
C(0, )
2
y

Fig. 10.6.
Solicitări compuse 57

h2
h
astfel că: y0   12  (10.24)
h 6

2
adică forţa trebuie aplicată în punctul A1, de coordonate z0 = 0 şi
h
yo  ;
6
- când axa neutră este tangentă la contur şi trece prin punctul B,
b
de coordonate z  şi y = 0, din relaţia (10.19) rezultă:
2
2
iy 2 Iy b3h b2
z0   ; iy   
z A 12bh 12
astfel că:
b2
2
i b
z0     12  
y

z b 6
2
(10.25)
b
adică forţa trebuie aplicată în punctul B 1, de coordonate z 0   şi y0
6
= 0.
Analog, dacă axa neutră este tangentă la contur şi trece prin
h h
punctul C ( 0; ) forţa trebuie aplicată în punctul C1 ( 0;  ) ;
2 6
Dacă axa neutră este tangentă la contur şi trece prin punctul D (
b b
 , 0) forţa trebuie aplicată în punctele D1 ( , 0).
2 6
Unind punctele A1, B1, C1 şi D1 se obţine sâmburele central al
secţiunii dreptunghiulare, sâmbure ce are forma unui romb (Fig. 10.6).

10.3 Solicitări compuse care produc numai tensiuni

tangenţiale

În această categorie intră solicitările de forfecare cu răsucire.

Tensiunea rezultantă în secţiune se obţine prin însumarea geometrică sau,
după caz, algebrică a tensiunii de forfecare cu cea de răsucire.
Solicitări compuse 58

Exemplul tipic de solicitare compusă care produce tensiuni

tangenţiale (τ) în planul secţiunii transversale a piesei este cel al arcului
elicoidal cilindric, întins sau comprimat.
Arcurile elicoidale se obţin prin înfăşurarea după o elice a unei
barei (sârme) cu secţiune circulară sau dreptunghiulară. În funcţie de
forma suprafeţei copului de înfăşurare a elicei, arcurile elicoidale pot fi
cilindrice sau conice.
Arcurile elicoidale cilindrice, care vor fi analizate în continuare,
sunt caracterizate prin diametrul D de înfăşurare (al cilindrului
generator), diametrul d al spirei (sârmei), numărul de spire n, lungimea l
a axei părţii utile a barei elicoidale (care cuprinde spirele active a
cercului), unghiul de pantă α al axei barei elicoidale şi pasul arcului (p -
distanţa axială cuprinsă între centrele de greutate a două spire alăturate).
Se consideră arcul elicoidal cilindric solicitat la compresiune de
forţa F, conform figurii 10.7.
d F

F
p T
 Mt
N 
 Mi
M
d
R

F
D=2R

Fig. 10.7

Eforturile dintr-o secţiune transversală a spirei sunt:

- forţa axială N = F sin α;
- forţa tăietoare T= F cos α; (10.26)
- momentul încovoietor Mi = M sin α = F R sin α;
- momentul de torsiune Mt = M cos α = F R cos α;
Solicitări compuse 59

În cazul arcurilor cu spire strânsă (α < 12º) se poate considera

cosα ≈ 1 şi sin α ≈ 0, astfel relaţiile (10.26) devin:
T  F

M t  F R

(10.27)
Eforturile T şi Mt produc în secţiunea transversală a spirei arcului
numai tensiuni tangenţiale τf, respectiv τt – figura 10.8.
Folosind relaţiile de calcul a tensiunilor pentru forfecare şi
torsiune, tensiunile pe conturul secţiunii sunt:
 T F
 f 
 A A
 Mt FR
 t  

 Wp Wp

(10.28)

Se observă că
t A A în punctul A al
t
secţiunii (Fig. 10.8)
f
cele două tensiuni
sunt ortogonale şi
B B
se însumează
geometric:
 A   f2   t2 .
d d Tensiunea
maximă se produce
în punctul B în care
Fig. 10.8 tensiunile sunt
paralele şi de
acelaşi semn. Valoarea tensiunii în acest punct va fi:
F FR F FR
 B   f  t      a
A Wp d 2
 d3
4 16
sau
FR  d 
B  1    a
 d3  4 R 
16
(10.29)
d
Raportul 4 R fiind mic tensiunile produse de forţa tăietoare sunt
Solicitări compuse 60

neglijabile în raport cu cele produse de torsiune, astfel tensiunea este dată

de relaţia:
M FR
 t   a
Wp  d3 ,
16
de unde rezultă relaţia de dimensionare:
16 FR
d 3
 a
(10.30)
După alegerea diametrului standardizat se face verificarea
tensiunilor tangenţiale cu relaţia (10.29).
Arcurile se confecţionează din oţeluri speciale a căror rezistenţă
admisibilă este cuprinsă între 400 şi 700 MPa.

Calculul deformaţiei arcului elicoidal

Deformaţia arcului poartă denumirea de săgeată f, care se referă

la scurtarea (sau lungirea) arcului pe direcţia forţei F. Pentru calculul
săgeţii arcului se consideră lucrul mecanic exterior efectuat forţa F
aplicată static asupra arcului:
1
Le  F f
2
(10.31)
care, neglijând frecările, este egal cu energia potenţială de deformaţie:
M t2 l
Ud 
2 G Ip
în care se fac substituţiile:
 d4
Mt  F R ; l  2 r n ; Ip 
32
rezultă:
F 2 R2 2 r n 32 F 2 R 3 n
Ud  
 d4 Gd4 (10.32)
2G
32
Egalăm relaţia (10.31) şi (10.32):
Solicitări compuse 61

1 32 F 2 R 3 n 64 F R 3
F f  sau f  n
2 Gd4 Gd4
(10.33)
Săgeata corespunzătoare sarcinii unitare se numeşte sensibilitatea
arcului, f1:
64 R 3
f1  n
Gd4
(10.34)

10.4 Solicitări compuse care produc atât tensiuni normale cât

şi tensiuni tangenţiale

Solicitările compuse care produc atât tensiuni normale cât şi

tensiuni tangenţiale se întâlnesc la construcţiile inginereşti în cazurile în
care în secţiune apare o forţă tăietoare şi un moment încovoietor sau un
moment încovoietor şi un moment de torsiune, respectiv o forţă axială,
un moment încovoietor şi un moment de torsiune.
Arborii de transmisie ca şi arborii cotiţi constituie exemple tipice
de piese solicitate la încovoiere şi răsucire. Într-o secţiune transversală a
organului de maşină apar atât tensiuni normale σ cât şi tensiuni
tangenţiale τ.
Tensiunile normale sunt produse de forţa axială şi momentul
încovoietor, iar cele tangenţiale de forţa tăietoare şi momentul de
torsiune.
Compunerea tensiunilor în acest caz se face calculând tensiunile
echivalente conform teoriilor de rezistenţă.
Prima etapă de calcul o constituie determinarea separată a
tensiunilor σ şi τ, care se calculează cu relaţiile:
N
- pentru solicitările axiale:  t  ;
A
Mi
- pentru încovoiere:  i  ;
Wz
N Mi
- pentru solicitări axiale cu încovoiere:  rez   ;
A Wz
Solicitări compuse 62

T T Sz
- pentru forfecare:   sau   ;
A b Iz
Mt
- pentru torsiune:   ( secţiuni circulare) sau,
Wp
Mt
  ( secţiuni necirculare)
Wt
T Sz Mt
- pentru forfecare şi torsiune:  rez   .
b Iz Wt
După ce s-au determinat cu ajutorul relaţiilor de mai sus, valorile
tensiunilor σ, şi τ în punctul considerat ca fiind cel mai solicitat, se
calculează valoarea tensiunii echivalente cu una din relaţiile
corespunzătoare teoriei de rezistenţă admisă.
Pentru calculul tensiunii echivalente se folosesc relaţiile (10.17)
în care C. Bach a introdus un coeficient α 0, ce ţine seama de modul de
acţionare în timp al sarcinilor
 asupra piesei:  




e ch I  0


,5

  0


,5


   
  0 ,35  0 ,65
 e ch I I

   
 e ch I II  2
 4  0  2


 e ch I V  2
 2 ,6  0


 e chV  2
 3  0  2

(10.35)
Relaţiile (10.35) se aplică numai în situaţia în care tensiunile σ şi
τ urmează acelaşi caz de solicitare (α0 = 1- coeficientul lui C. Bach):
a) Cazul I – solicitarea statică;
b) Cazul II – solicitare după ciclul pulsator;
c) Cazul III – solicitare după ciclu alternant simetric.
Dacă σ şi τ urmează cazuri de solicitare diferite, coeficientul α0,
numit raport al tensiunilor are expresia:
a
0  (10.36)
0  a
unde : σa – rezistenţa admisibilă pentru cazul de solicitare care produce
tensiunea normală;
τa – rezistenţa admisibilă pentru cazul de solicitare care produce
tensiunea tangenţială;

0  e
e
unde:
σe – limita de elasticitate la întindere;
Solicitări compuse 63

τe – limita de elasticitate la forfecare pură.

Valorile lui β0 pentru cele cinci teorii clasice de rezistenţă sunt:
βI = 1; βII = 1,3; βIII = 2; βIV = 1,61 şi βV =1,73.
Valorile tensiunilor admisibile din relaţia (10.36) se vor alege
corespunzător teoriei de rezistenţă utilizate, astfel încât pentru acelaşi caz
a
de încărcare (α0 = 1), să fie satisfăcută ecuaţia  0 .
a
De obicei piesele supuse la solicitări compuse ce produc în
secţiunea unei piese tensiuni normale şi tangenţiale, se dimensionează
luând în considerare solicitarea predominantă, iar ulterior se verifică
aplicând una din teoriile de rezistenţă corespunzătoare (10.35).
În cazul particular al arborilor cu secţiunea circulară sau inelară
solicitaţi la încovoiere şi răsucire, relaţiile de verificare (10.35) se pot
transforma în relaţii de dimensionare. Fie de exemplu, relaţia teoriei I –a
de rezistenţă în care se admite că α0 = 1
 ech I  0 ,5   0 ,5  2  4  2   a (10.37)
Ţinând seama că:
 d3  d3
Wz  si Wp   2Wz ,
32 16
Mi M M
deci:   si   t  t
Wz Wp 2 Wz
relaţia (10.37) se poate scrie sub forma:
2 2
M M   M 
 ech I  0,5 i  0,5  i   4  t  
Wz  Wz   2 Wz 


1
Wz

0,5 M i  0,5 M i2  M t2   a
Wnec 
0,5 M  0,5
i M i2  M t2 M i echI

a a
(10.38)
Prin urmare, arborii cu secţiune circulară se dimensionează ca şi
cum ar fi solicitaţi numai la încovoiere de către un moment încovoietor
echivalent (numit şi moment încovoietor redus sau ideal) Miech,
corespunzător teoriei de rezistenţă utilizate.
Solicitări compuse 64

Expresiile momentului încovoietor echivalent după cele cinci

teorii de rezistenţă sunt:
 M  0 ,5 M  0 ,5 M
 ech I i

 M  0 ,35 M  0 ,6 5
 ech II t

 M ech III  M i
2
 M t
2


 M ech IV  M i
2
 0 ,65 M t
2


 M  M 2
 0 ,7 5 M 2
 ech V i t

(10.39)

10.5. Exemple de calcul

10.5.1. Să se dimensioneze şi să se afle poziţia axei neutre pentru

o bară de lemn (σa = 10 MPa) de secţiune pătrată, prevăzută cu o
degajare laterală (Fig. 10.9) solicitată de o forţă F = 10 kN.
Rezolvare:
Se observă că secţiunea periculoasă a barei
este A-A, având forma unui dreptunghi cu
a
dimensiunile a şi . Deoarece în raport cu
2
A A această secţiune forţa F este aplicată
excentric, rezultă că secţiunea este solicitată
la întindere şi la încovoiere în raport cu axa
Oz faţă de care forţa F dă momentul
Fa
încovoietor M i  .
4
F
Tensiunea rezultantă maximă se obţine prin
A-A însumarea algebrică a tensiunilor
componente, tensiune ce trebuie să fie mai
mică decât tensiunea admisibilă a lemnului:
O y
a

a
F 
N Mi F 4 
 rez    2  2
A Wz a a
a/4 a  
z 2 2
t 6
+
2F 6F 8F
 2  2  2  a
+ a a a
-
i y0
+ aef = 90 mm
-
axa Pentru aflarea poziţiei axei neutre se
rez neutră
anulează expresia tensiunii rezultante dintr-o

Fig. 10.9
Solicitări compuse 65

fibră oarecare:

a
y0 F
N M y 2F 4 2F 24 F y0
 rez   t   i   i 0  2  3
 2  0
A Iz a a a a3
a 
2
12
a 90
rezultă: y0     7,5 mm
12 12

10.5.2. O grindă încastrată la un capăt şi liberă la celălalt, cu

lungimea l = 2 m, este confecţionată dintr-un profil cornier cu aripi egale
aşezată ca în figura 10.10. Cunoscând forţa ce acţionează la capătul
grinzii F = 4 kN, se cere:
a) dimensionarea grinzii pentru poziţia secţiunii din figura 10.10;
b) verificarea grinzii – σa = 150 MPa.
F=4 kN
F
P n
y1

 min G M z

-
l=2 m Mz1
1

n 1
8 kNm
+ N
M
- y
 max

Fig. 10.10
Rezolvare:
a) Întrucât grinda este supusă la încovoiere oblică şi pentru o
astfel de secţiune, dimensionarea se va face numai prin încercări.
Considerând în mod arbitrar o încovoiere simplă după axa z şi
aplicând formula de dimensionare de la solicitarea de încovoiere, se
Solicitări compuse 66

obţine:
Mz 8 106
Wznec    53,3 103 mm 3
a 150
Din Anexa 15 se alege profilul cornier L 140x140x14. Ţinând
seama de corespondenţa notaţiilor din figura 10.10 şi a celor din Anexa
15, profilul are următoarele caracteristici: A = 3760 mm2; Wz = 68,8 103
mm3; Iz = 689 104 mm4; Iz1 = 1094 104 mm4; Iy1 = 284 104 mm4; w= 99
mm; ν = 56,1 mm.
b) Verificarea secţiunii alese. Cu formula (10.11) se determină
axa neutră n-n:
I z1 1094 104
tg   tg   tg ( 45º )   3,852
I y1 284 104
β = - 75º 27’
(Unghiul β se măsoară în acelaşi sens cu α, în sens trigonometric
când unghiul este negativ). Se duc paralele la axa neutră, tangente la
secţiunea transversală şi se determină distribuţia de tensiuni prin
calcularea tensiunilor în punctele de tangenţă N şi P prin utilizarea
relaţiei (10.8), astfel:
M cos  M sin  8 106 sin 45º
M  y1M  z1M  (56,1)   111, 74 MPa
I z1 I y1 284 104
M cos  M sin  8 106 cos 45º
N  y1N  z1N   99 
I z1 I y1 1094 104
8 106 sin 45º
  42,9 136, 6 MPa
284 104
în care: z1N = 140 cos 45º – ν = 140 cos 45º – 56,1 = 42,9 mm
σmax = σN < σa ceea ce indică îndeplinirea condiţiei de rezistenţă.

10.5.3. Să se afle sâmburele central pentru un profil U 26 (Fig.

10.11).
Rezolvare
Sâmburele central se obţine cu ajutorul ecuaţiei (10.19) :
y y z z
1  02  02  0
iz iy
Conform anexei 14, pentru profilul U 26, se iau valorile numerice
h = 260 mm, b = 90 mm, ey = 23,6 mm, iz = 99,9 mm şi iy = 25,6 mm.
Solicitări compuse 67

Din (10.19) rezultă:

- când axa neutră trece prin punctul A(0; -130) şi este tangentă la
contur:

b i2z 99,9 2
y0      76,76 mm
A y  130
forţa trebuie aplicată în punctul A1, de
coordonate z0 = 0 şi y0 = 76,76 mm..
C1
- când axa neutră trece prin punctul B
D B z (66,4; 0) şi este tangentă la contur:
h

D1 i y2 25,6 2
B1 z0       9 ,87 mm
z 66 ,4
A1
forţa trebuie aplicată în punctul B1 (-9,87; 0);
- când axa neutră trece prin punctul C (0;
130) şi este tangentă la contur:
ey C
i2 99 ,9 2
y y0   z    76,76 mm
y 130
forţa trebuie aplicată în punctul C1 (0;
Fig. 10.11 76,76);
- când axa neutră trece în punctul D
(-23,6; 0) şi este tangentă la contur:
i y2 25,6 2
z0      26 ,76 mm
z  23,6
forţa trebuie aplicată în punctul D1 (26,76; 0).
Sâmburele central este reprezentat în figura 10.11 de suprafaţa
haşurată A1B1C1D1.

10.5.4. Un arc elicoidal cilindric cu raza de înfăşurare R = 80 mm

este supus la compresiune de o forţă F = 20 kN. Cunoscând rezistenţa
admisibilă a materialului din care este confecţionat arcul τ a = 400 MPa;
G = 0,81 105 MPa, se cere:
a) calculul diametrului spirei arcului;
b) verificarea arcului la solicitare compusă de forfecare cu
torsiune;
c) calculul săgeţii arcului ştiind că arcul are n = 5 spire.
Rezolvare:
a) Pe baza relaţiei de calcul de la solicitarea de torsiune rezultă:
Solicitări compuse 68

Mt FR 20 103  80
W pnec     4000 mm 3
a a 400
 d3 16 W pnec 16  4000
Wp  ; d nec  3  3  27 ,3 mm
16  
Se alege def = 30 mm.
b) Verificarea arcului se face cu ajutorul relaţiei (10.29):
FR  d  2 10 4  80  30 
 ef  1    1    330 MPa   a
 d3  4R  30 3
 320 
16 16
c) Calculul săgeţii se face cu relaţia (10.33):
64 F R 3 64  2 10 4  80 3
f1  n   5  49 ,9 mm
Gd4 0 ,8110 5  30 4

3.5.5. Arborele de transmisie din figura 10.12, transmite o putere

P = 10 kW cu turaţia n= 500 rot/min. Raportul eforturilor dintre ramura
conducătoare şi cea condusă a fiecărei curele de transmisie este 3.
Diametrele şi greutăţile proprii ale roţilor de curea sunt:
D1 = 600 mm; D2 = 400 mm; G1 = 300 N; G2 = 200 N.
Se cere: Dimensionarea arborelui cu secţiunea circulară după
teoria a treia de rupere (σa = 80 MPa).
Rezolvare:
Momentul de torsiune se determină cu relaţia:
P 10
M t  9550  9550  191 N  m  191103 N  mm
n 500
Prin reducerea eforturilor din curelele roţii 1 şi 2 în raport cu
centrul de greutate a acestora se obţin relaţiile:
 3 S1  S1  D1  M t ;  3 S 2  S 2  D2  M t ;
2 2
din care rezultă:

Mt 191103 Mt 191103
S1    318,34 N; S2    477 ,5 N
D1 600 D2 400
Forţele care acţionează asupra arborelui, fiind în plane diferite se
descompun în componentele:
Solicitări compuse 69

F1 y  G1  300 N ; F2 y  4 S 1  G2  4  477 ,5  200  2110 N

F1 z  4 S1  4  318,34  1273,36 N ; F2 z  G2  200 N
Cu aceste forţe se construiesc diagramele de momente în planul
x1y şi x1z, astfel:
Planul x1y:
MB 0  F1 y 800  V A 600  F2 y 300  0
300  800  2110  300
VA   1455 N
600
MA 0  F1 y 200  F2 y 300  VB 600  0
2110  300  300  200
VB   955 N
600

F yi 0 F1 y  F2 y  VA  VB  0; 300  2110  1455  955  0

M i1 y  0 ;
M iAy   F1 y 200   300  200   6 10 4 N  mm
M i 2 y  VB 300  955  300  28,65 10 N  mm ;
M iBy  0

Planul x1y:
MB 0  F1z 800  H A 600  F2 z 300  0
127 ,36  800  200  300
HA    1797,81 N
600
M A 0  F1z 200  F2 z 300  H B 600  0
 1273,36  200  200  300
HB    324,45 N
600
F zi 0 F1z  F2 z  H A  H B  0;
1273,36  200  1797,81  324,45  0
Mi1 z  0
M iAz   F1z 200   1273.36  200   25,47 10 4 N  mm
M i 2 z  H B 300   324 ,45  200  12 ,735 10 4 N  mm
M iBz  0
Prin compunerea momentelor încovoietoare din cele două plane
Solicitări compuse 70

d
A B
1 2 x

S2
z 3S2
y
200 300 300

19,1.104 Nmm
Mt +
F1y F2y
1 A 2 B x
y VA VB

- 6.104 N.m
-
My
+

28,65.104 N.m
F1z F2z
1 A 2 B x
z HA HB
- 25,47.104 N.m
-12,735.104 N.m
Mz -

Mi
+
26,167.104 N.m
31,36.104 N.m

Fig. 10.12

cu relaţia:
Mi  M iy2  M iz2 , rezultă:
Solicitări compuse 71

M i1  0

M iA  2
M Ay  M Az
2
   6  10     25,47 10   26,167 10 N  mm
4 2 4 2 4

M i2  M 22y  M 22z   28,65  10     12,735 10   31,36 10 N  mm

4 2 4 2 4

M iB  0
Secţiunea cea mai solicitată este acea din dreptul punctului 2.
Momentul echivalent se calculează cu relaţia (teoria a III -a de rupere):
M echIII  M i22  M t22   31,36 10 4 2

 19,1 10 2  2
 36,719 10 4 N  mm
M ech
Relaţia de dimensionare este Wz  . Pentru secţiunea
a
 d3
circulară Wz  , rezultă:
32
32 Wz 32 M ech III 3 32  36,719  10 4
d nec  3 3   36,02 mm
  a   80
d ef  37 mm
Verificare:
M 36,719  10 4
  echIII   73,84   a
Wef  37 3
32