Sunteți pe pagina 1din 3

INFORMATICA JURIDICĂ

- Chestiuni preliminarii -

A vorbi despre informatica juridică, după unii autori nu înseamnă


folosirea unei expresii originale; după alţii, este un abuz de limbaj pentru că
informatica este o ştiinţă, iar intervenţiile sale în lumea dreptului reprezintă
aplicaţii juridice.
Noi suntem adepţii noţiunii de informatică juridică pe care o definim ca
ştiinţa tratării logice, cu mijloace automate a informaţiei juridice. Ea cuprinde
ansamblul aplicaţiilor informatice în serviciul dreptului. Disciplină tânără şi în
plină dezvoltare, ea este profund marcată de caracterul practic al
răspunsurilor şi mijloacelor sale, remarcându-se prin creativitate şi reflecţii
teoretice asupra gândirii şi limbajului juridic. Informatica juridică are
particularităţi care o disting de celelalte tehnici făcând din ea un instrument
original de schimbare. Materia sa primă este informaţia juridică; ea reprezintă
celula fundamentală a întregului sistem juridic; de aceea, prin prelucrarea
informaţiei juridice, ea are o puternică influenţă asupra modelelor de gândire,
asupra structurilor, mentalităţilor, oamenilor şi lucrurilor. Informatica juridică
este un remarcabil instrument în serviciul dreptului, dar şi un factor de
mutaţie important în domeniul juridic. Este dificil de întocmit un tablou de
ansamblu al aplicaţiilor informaticii în drept, ele sunt variate şi numeroase,
fiind legate de realizări juridice confirmate, unele în curs de experimentare
sau studii teoretice.
Un prim efort de clasificare tinde să distingă clar informatica juridică -
obiect al dreptului, de informatica pură şi de dreptul informatic, creat în urmă
cu 10 ani, care este o disciplină distinctă a ştiinţelor juridice. Pentru ca juriştii
să cunoască din ce în ce mai multe dosare, acte de procedură, probleme de
contencios şi pentru reglarea rapoartelor de afaceri, aceştia folosesc
calculatoare adaptate ori spre scopuri vizate. Aceste dosare sunt evident
înţesate de noţiuni tehnice, cum ar fi dreptul construcţiilor, procedura penală
ori criminalistica. Nu există motive fundamentale pentru a concluziona că
aceste domenii sunt pur tehnice sau că experţii sunt auxiliari ai juriştilor, iar
mecanismul dreptului comun este ineficient în găsirea unei soluţii corecte.
Este adevărat că în această viziune se procedează la o analiză limitată
în dreptul privat şi în special în dreptul obligaţiilor. Informatica interpelează
juristul asupra unui spectru mai larg al problematicii, iar cantitatea de lucrări
consacrate acestor probleme este semnificativ mai mare.
Aceste întrebări sunt generate de tehnica însăşi, pentru că în
considerarea lor ele sunt fără precedent, soluţiile nu sunt întotdeauna atât de
simple pe cât par, dacă ne referim la reglarea unui banal conflict între
furnizorul şi consumatorul de valori informatice. Bineînţeles, se pune apriori
problema ataşării la o tehnică juridică pe care partizanii teoriei autonomiste
preferă să o pună pentru stigmatizarea vidului juridic, pentru justificarea unei
discipline origjnale: "În mod sigur, se abandonează plăcerii ce afirmă că
informatica este cea care doreşte înfiinţarea unui nou drept şi a unor noi
jurişti. Ideea este valorizată (fiind rezultatul unui ezoterism sau, dacă
preferaţi, a specialiştilor care deţin cunoaşterea şi sunt permanent flataţi) şi
comodă (ea dispensându-se de necesitatea existenţei unui drept exterior,
prin definiţii valoroase ale altora).
Dezbaterile nu sunt inutile, pentru că ele se înscriu în necesitatea
cunoaşterii, înţelegerii tehnologiei, care este nu numai nouă, ci şi
revoluţionară; în sens sociologic al termenului, ele se integrează în sistemul
nostru juridic într-un prim caz, dar formează, în acelaşi timp, obiectul
reglementărilor punctuale, de circumstanţă, inspirate din hazardul definiţiilor
fort contre le faible, mai puţin în funcţie de progresul tehnic şi de concepţiile
politice.
Dar discuţiile neacadaemice sunt de natură să constate cu uşurinţă
cantitatea şi varietatea temelor concrete care sunt abordate cu ocazia
dezbaterilor referitoare la doctrină.
Trecând în revistă problemele puse, ne punem o primă întrebare: ce
este informatica şi care este domeniul pe care îl acoperă dreptul său? Este
necesar a integra tot ceea ce, mai mult sau mai puţin, necesită utilizarea unui
ordinator sau crearea, pe lângă dreptul informatic, a unui drept al banilor
(monétique), a unui drept al televiziunii (télématique), a unui drept al
comunicaţiilor (communicatique)? Este suficient să credem că pentru juristul
modern este numai un tic, mai puţin o înclinaţie incorigibilă spre descoperirea
de noi comparaţii sau trebuie să constatăm că interferenţa noilor tehnologii
cu dreptul se produce la diferite nivele, având în vedere totalitatea
clasificărilor juridice recunoscute, şi care par singurele artificiale în lotul
soluţiilor acestei materii tradiţionale, pentru amalgamarea unei discipline
monolitice creată din toate punctele componente.
Pentru a face o panoramă succintă, este necesară stabilirea unei
paralele cu un alt fenomen al societăţii: automobilul. Este necesară, după
cum se vede, demonstrarea găsirii unui sistem de drept viabil, având
propriile sale mecanisme, cu structuri normative şi pretoriene care să-l facă
propice pentru încadrarea unei tehnologii noi.
Utilizarea de bună-credinţă a unui vehicul este frecvent generatoare de
distrugeri, de accidente de circulaţie. Această problemă este progresiv
reglată pe fondul responsabilităţii delictuale printr-o jurisprudenţă adecvată,
pe care legiuitorul o consacră, conformează sau precizează de la caz la caz.
De asemenea, folosirea normală a unui calculator este generatoare de
neînţelegeri, cel mai adesea între furnizorul unui material inadaptat cerinţelor
prevăzute şi clienţii săi. De la celebra afacere Flammarion împotriva IBM,
abordarea contenciosului a demonstrat că fundamentul clasic al
responsabilităţii contractuale oferă judecătorului puţine posibilităţi de
soluţionare a conflictului.
Generalizarea folosirii automobilului a condus Statul la instaurarea şi
perfecţionarea regulilor de prevenire, fixând un anumit comportament pentru
conducătorii auto. De la impunerea codului rutier, un cod de conduită legală se
impune pentru exploatarea fişierelor nominale publice şi private; (în Franţa
este legea "Informatică şi libertate".)
Perfecţionările tehnice impun noi soluţii juridice. Argumentele
performanţelor potenţiale ale autovehiculelor reclamă reglementări
referitoare la limitarea vitezei şi tehnici particulare aferente constatării
infracţiunilor. De aceeaşi manieră, circulaţia informaţiilor pe suport magnetic
are influenţe considerabile asupra dreptului de probă.
Astăzi, cu toate că nu există un mecanism propriu de protecţie a
creaţiei, Dreptul a produs, atunci când a avut nevoie, un sistem de protecţie a
creaţiei intelectuale informatice.
Legiuitorul român exclude statutul de inventator, optând pentru
considerarea dreptului de autor drept principal mijloc de protecţie a
programelor de calculator prin "Legea dreptului de autor şi a drepturilor
conexe", publicată în Monitorul Oficial nr.60/26 martie 1996.
Băncile de date reclamă un regim juridic, un statut, având în vedere
caracterul difuz al relaţiilor care se stabilesc între actul informatic şi drept.
Astăzi, băncile de date nu mai sunt suporturi primare ale cunoaşterii, ci
numai vectori amplificatori ai instrumentelor de colectare sistematică
organizată. Această organizare pune o primă problemă: aceea de fixare a
dreptului respectiv de producător de material magnetic şi de proprietar al
acestor bunuri. Afacerea Microfor/Le Monde, care nu şi-a găsit nici astăzi
soluţie judiciară definitivă, prin rezistenţa opusă de judecătorul de fond
asupra poziţiei exprimate de Curtea de Casaţie, ilustrează complexitatea
acestor dezbateri care constau în concilierea dintre principiul liberei circulaţii
a informaţiei şi dreptul de autor.
În această materie, discuţiile se rezumă la ideea că proprietatea
asupra donaţiilor nu este unică, precum şi pe extraordinara posibilitate de
amplificare dată de informaţiile din vastele fonduri documentare, care
suscită, în drept, o altă problemă. În mod provizoriu, întrucât băncile de date
nu constituie o activitate aducătoare de beneficiu, aspectul fiscal al regimului
acestora nu poate fi primordial. În termeni iniţiali, problemele în materie de
evaluare a fondului documentar, de contabilizare a investiţiilor existente în
momentul constituirii sistemului, pot deveni de cel mai mare interes.
Pe planul libertăţilor publice, legiuitorul a dorit să prezinte băncile de
date ca făcând parte din sistemul reglementărilor referitoare la comunicaţiile
audio-vizuale şi să le doteze cu un statut embrionar, în sensul că este
necesară declararea prealabilă.
Evidenţa raporturilor juridice de drept privat născute între furnizorii de
informaţie şi clienţii lor poate pune probleme. Contractul, sui generis sau nu,
contractul "de abonament", încheiat între producător şi beneficiar, notează -
şi nu numai - particularitatea că nu este necesară reducerea cercetării
echilibrului între obligaţiile sinalagmatice simple. Este necesară explicarea,
directă sau indirectă, a acestor relaţii sub forma unui patrulater format din
relaţiile contractuale născute între abonaţi, producători, utilizatori şi furnizori
ai materialelor terminale indispensabile consultării. Deci, acest patrulater
poate interveni inevitabil la un moment dat pentru preluarea responsabilităţii
într-o situaţie juridică astfel creată. Ne gândim, în primul rând, la
intermediarii care prosperă, prin titluri plătibile sau nu, care se substituie
clienţilor. Nu este mai puţin importantă aplicarea dreptului obligaţiilor în
raporturile dintre furnizorii şi beneficiarii de reţele de telecomunicaţii, care
constituie unul dintre domeniile care necesită implicarea juriştilor.
Scopul acestei dezvoltări teoretice este de a răspunde câtorva din
întrebările pe care informatica le pune unui jurist, fără a le anticipa pe cele pe
care integrarea modelelor electronice de comunicare juridică urmează a le
pune.
Înfiinţarea unei tehnologii atât de tentaculare precum informatica
justifică o reflectare globală a fenomenului şi analiza evoluţiei tehnologiei
informatice, în conceptul societăţii comunicaţiilor, fundamentând cercetarea
statutului său pe "ipoteza că o teorie juridică a informaţiei poate servi ca
fundament pentru un drept al viitorului care presupune transformări şi
transferuri".
Fără a emite pretenţia de exhaustivitate, vom încerca în continuare să
facem o clasificare a aplicaţiilor juridice în sprijinul dreptului sau, mai precis
spus, stabilirea componentelor informaticii juridice:
1) Aplicaţii informatice în serviciul documentării juridice,
domeniu pe care-l vom denumi informatica juridică de documentare;
2) Aplicaţii informatice în serviciul funcţiei juridice, domeniu
pe care-l vom denumi informatica juridică de reglare socială;
3) Aplicaţii informatice în serviciul ştiinţei juridice, domeniu pe
care-l vom denumi informatica juridică de cercetare şi şcolarizare.

BAFTA !!! de la cattaniut@clopotel.ro