ANATOMIA MÂINII

1. ANATOMIA
Mâna este compusă din diferite oase, muşchi şi ligamente ce permit o mare
varietate de mişcări şi abilităţi.
1.1 Sistemul osos
Mâna este compusă din trei categorii de oase:
1. Falange – sunt în număr de 14 în cele 5 degete: câte 3 pentru fiecare deget şi două
pentru index,
2. Metacarpiene – cinci oase ce formează partea mediană a mâinii,
3. Carpiene – în număr de 8 formează încheietura mâinii şi sunt legate de cele două
oase ale antebraţului: radius şi cubitus (ulna).

Numerous muscles, ligaments, and sheaths can be found within the hand. The muscles
are the structures that can contract, allowing movement of the bones in the hand. The
ligaments are fibrous tissues that help bind together the joints in the hand. The sheaths are
tubular structures that surround part of the fingers.
1.2 Muşchii şi inervaţia mâinii
1.2 Musculatura şi inervaţia mâinii
În ilustraţiile de mai jos se pot observa muşchii ce compun palma şi ligamentele
principale ale vederii palmei.
Se observă muşchii interosali şi muşchii palmei. De asemenea, se pot observa o
parte din ligamentele ce fac inserţia musculaturii pe oasele mâinii precum şi fasciile de
unde pornesc ligamentele.
Faţa palmară a mâinii este inervată de doi nervi principali:
− nervul medial;
− nervul ulnar.
 Nervii principali ai mâinii trec de la antebraţ la mână prin canalul ulnar – un
orificiu format între oasele carpiene. Prin acelaşi orificiu trec şi vasele mari de sânge care
irigă mâna.

Vedere palmară a mâinii Sistemul muscular şi poziţia sa pe schelet

Ramura palmară şi Ramura palmară şi

digitală a nervului digitală a nervului Inervaţia
median al palmei şi ulnar al palmei şi palmară a mâinii
degetelor degetelor

Structura musculară şi inserţia ei pe oase este diferită pentru vederea dorsală în

raport cu cea palmară. Aceasta poate fi observată în figurile de mai jos.
 Vedere palmară a mâinii Sistemul muscular şi poziţia sa pe schelet

Ramura palmară şi Ramura palmară

digitală a nervului şi digitală a Inervaţia palmară
ulnar al palmei şi nervului radial al a mâinii
degetelor. palmei şi
degetelor

1.3 Mişcări ale mâinilor

• Deviaţii radiale

Mâna dreaptă – deviaţii radiale: spre dreapta, spre stânga.

 Amplitudini ale deviaţiilor laterale.
• Flexie şi extensie

Amplitudini ale flexiei şi extensiei mâinii.

• Pronaţie şi supinaţie
 Amplitudini ale pronaţiei şi supinaţiei.

2. MALADII
2.1 Artrita bazală
2.1.1. Descriere
Articulaţia de la baza indexului permite acestuia rotirea şi pivotarea faţă de
articulaţia metacarpienelor cu carpienele. Datorită formei sale, acesta are tendinţa de
uzură rapidă şi dezvoltarea artritei la vârste tinere.
Aceasta produce durere în baza indexului mai ales la prindere şi purtare de sarcini cu
degetele. De asemenea, se manifestă printr-o forţă de prehensiune redusă.

Poziţia articulaţiei bazale în Mişcările curente ale Zona dureroasă

mână indexului.
Cauza esenţială este sensibilitatea acestei articulaţii la producerea artritei fără ca
ea să se manifeste şi în alte articulaţii. De asemenea, ea poate să se datoreze şi unor
eforturi deosebite în timpul activităţii.
2.1.2. Tratament
Ca remedii simple se recomandă:
− Identificarea activităţilor agravante şi înlăturarea lor,
− Aplicarea de gheaţă câte 8-10 minute de câteva ori pe zi;
− Folosirea de manşete care să protejeze prin limitarea mişcărilor atât încheietura
mâini cât şi indexul;
− Administrarea de medicamente antiinflamatoare;
− Tratament chirurgical ce poate fi efectuat în mai multe moduri, dr cel mai
performant este cel ce reconstruieşte complet articulaţia şi este compus din
următoarele trei etape:
1. Se înlătură osul trapezoidal de la baza indexului. Acest os este în legătură cu
alte trei oase şi oricare dintre acestea s-ar putea îmbolnăvi.
2. În a doua fază, tratamentul chirurgical presupune crearea unei legături între
index şi arătător pentru a le păstra poziţia. Această legătură este, de obicei,
făcută cu o grefă pe tendon.
3. În faza a treia se umple spaţiul rămas liber după înlăturarea osului trapezoidal
cu o perniţă formată din grefă de tendon astfel încât indexul se va sprijini
continuu pe o suprafaţă moale şi nu pe suprafaţa rugoasă a zonei artritice.
Recuperarea este completă după circa 3 luni. Terapia recomandată este variată dar
liniile generale recomandă: fixare locală 4-6 săptămâni, cu excepţia momentelor de
toaletă, exerciţii de mobilizare progresivă şi antrenament pentru recuperarea
dexterităţilor timp de alte 4 săptămâni, evitarea sporturilor ce presupun folosirea
ambelor mâini şi a ridicării de greutăţi timp de 10-12 săptămâni după operaţie.
Recuperarea este spectaculoasă şi rapidă în primele luni dar ea continuă să amelioreze
performanţele pacientului timp de un an sau mai mult.

Etapa I Etapa a II-a şi a III-a.

2.2 Sindromul tunelului carpal
2.2.1 Descriere
Sindromul tunelului carpal este efectul presiunii pe nervul median. Ea poate să se
manifeste printr-o varietate mare de simptoame: dureri, furnicături, amorţeală, umflături,
slăbiciune sau blocare a încheieturii, a indexului sau a degetului inelar.
Sindromul tunelului carpal se manifestă la persoane ce au amorţeli sau inflamaţii
ale mâinilor în unul din cazurile următoare:
• Atunci când tendoanele sunt iritate, ţesutul (sinovial) din jurul lor se umflă şi
presează nervul. Presiunea se exercită şi pe vasele care alimentează nervul cu
sânge.
• Umflarea tendoanelor (tendinită) se manifestă atunci când există tendinţa de
acumulare de lichide în jurul tendoanelor sau articulaţiilor. Ea poate fi agravată de
mişcări repetitive sau ce produc blocarea.
Primele simptoame apar în timpul somnului; aceasta din cauză că în stare de
veghe, activitatea normală a mâinii împinge o parte din lichidul aflat în tunelul carpal.
Această presiune creşte numai când mâna se află în repaus, mai ales în timpul somnului.
Când boala este avansată, durerile pot să se simtă şi în stare de veghe. În această fază, în
jurul nervului se poate forma ţesut cicatrizant datorită variaţiilor repetate ale presiunii.
Afectarea morfologică a nervului este suspectată atunci când oricare dintre simptoamele
enunţate mai sus se produc de mai multe ori pe zi.
2.2.2 Terapie
În funcţie de gravitatea cazului se recomandă:
− Exerciţii de tracţiune ale încheieturii mâinii cu scopul de a scade presiunea din
tunelul carpal.
− O atelă sau o manşetă care să susţină încheietura în timpul somnului.
− Identificarea şi evitarea mişcărilor ce accentuează suferinţa.
− Tratament medicamentos cu antiinflamatoare.
− Tratament chirurgical ce presupune:
a. Se practică o incizie pentru
deschiderea tunelului carpal.
b. Tunelul se deschide şi asigură un
spaţiu mai mare pentru trecerea
nervului.
c. În timpul recuperării se produce
sinteza ţesutului pentru închiderea
tunelului cu un diametru mai mare.
2.3 Fractura degetelor
2.3.1 Descriere
Un os rupt se numeşte fractură fie că este numai fracturat sau rupt în mai multe
bucăţi. De la baza degetului spre vârf se pot defini cele mai curente fracturi după cum
urmează:

Fractură a falangei
colaterale în zona de
inserţie a ligamentului.

Fractură de bază a falangei

proximale cu deplasare
unghiulară dorsală.

Fractură cu dislocare a
articulaţiei inter falange.

Fractură oblică a falangei

mediale.
Dislocarea fracturii în zona articulaţiei inter falange.