Consimţământul

CAPITOLUL I. Aspecte generale

Legea nr.273/2004 reglementează consimţământul următoarelor persoane:
- al părinţilor fireşti ai copilului;
- al tutorelui copilului;
- al copilului care a împlinit vârsta de 10 ani;
- al adoptatorului sau al familiei adoptatoare;
- al soţului care este deja părinte adoptator al copilului
- al soţului persoanei care adoptă.
Consimţământul al adopţiei este reglementat de art.463- 468 din noul Cod
civil,fiind preluate, cu unele modificări neesenţiale. Noul Cod Civil impune cerinţa
consimţământului la adopţie a următoarelor persoane:
Părinţi fireşti ai adoptatului minor sau cel care exercită autoritatea
părintească, dacă părinţi sunt necunoscuţi, morţi, declaraţi morţi sau puşi sub
interdicţie judecătoarească, adoptatul care a împlinit 10 ani adoptatorul sau după
caz, soţii din familia adoptatoare, când aceştia adoptă împreună1;
Soţul celui care adoptă, cu excepţia cazului care lipsa discernământului îl
pune în imposibilitatea de a-şi manifesta voinţa;
Art. 464 alin.3 din Noul Cod civil prevede că: „persoana căsătorită, care
adoptă un copil trebuie să consimtă la adopţia aceluiaşi copil de către soţul său.
Potrivit acestui caz numai este necesar consimţământul părinţilor fireşti.
Potrivit planului internaţional, condiţia exprimării consimţământului de către
următoarele persoane:
- mama copilului, în cazul copilului nelegitim;
- Mama şi tatăl, copilului, în cazul copilului legitim;
- persoana sau organul abilitat să exercite drepturile părinteşti, în cazul în
care nu există nici mamă, nici tată care să consimtă la adopţie soţul
adoptatorului.

1
Teodor Bodoaşcă, Dreptul familiei. Rudenia, Ed. Dimitrie Cantemir, Tîrgu Mureş, 2010.

1
CAPITOLUL II. NOŢIUNI INTRODUCTIVE
Secţiunea 2.1 Introducere

Consimţământul la adopţie reprezintă manifestarea de voinţă a

persoanelor prevăzute de lege prin care aceştia îşi exprimă după caz acordul
pentru încetarea legăturilor de filiaţie şi rudenie naturală sau pentru stabilirea
legăturilor de filiaţie şi rudenie civilă.
Numai copilul în vârstă de 10 ani se află în situaţia de a-şi exprima
consimţământul în legătură cu ambele aspecte.
Legea nr.273/2004 denumeşte adopţia ca fiind o operaţiune juridică,
aceasta se realizează numai ca urmare a juxtapunerii acestor manifestări de
voinţă. Acest act normativ dă posibilitatea instanţei de judecată să decidă în
contradictoriu numai cu refuzul părinţilor de a consimţi la adopţie şi cu opinia
copilului exprimată în legătură cu adopţia.
Condiţia consimţământului dezvăluie natura esenţial civilă a actului juridic al
adopţiei. Instanţa de judecată nu dispune încheierea actului juridic al adopţiei, ci
doar îl încuviinţează. Pledează pentru natura civilă a actului juridic la adopţie şi
preocuparea cu totul deosebită a legiuitorului faţă de această condiţie de fond,
fapt materializat în numeroasele norme juridice şi reglementările internaţionale
din domeniul ce i le consacră.
Următoarele cerinţe ale consimţământului, ca element esenţial al oricărui
act juridic civil:
- să emane de la o persoană cu discernământ;
- să nu fie alterat de vreun viciu de consimţământ;
- să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte jurdice;
- să fie exteriorizat.
Consimţământul să provină de la o persoană cu discernământ:
Cerinţa discernământului este dedusă din caracterul conştient al voinţei
juridice, doctrină şi jurisprudenţa română fiind unanime asupra faptului că
existenţa lui este prevăzută relativ în cazul persoanelor fizice cu capacitatea

2
civilă deplină de exerciţiu, iar inexistenţa acestuia este prevăzută tot relativ în
cazul minorilor sub 14 ani şi a persoanelor puse sub interdicţie judecătorească.
Prezumţiile sunt relative, deoarece în fapt, este posibil ca o persoană cu
capacitate civilă deplină de exerciţiu să fie lipsită de discernământ, iar alta fără
capacitatea civilă de exerciţiu să aibă discernământ.
Printre altele, dacă unul dintre părinţii fireşti este pus sub interdicţie sau din
orice împrejurare, se află în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa,
consimţământul celuilalt părinte este îndestulător.
În cazul adoptatorului, cerinţa discernământului din prevederile art.8 alin.3,
care dispune că nu pot adopta persoanele cu boli psihice sau cu handicap
mintal.
Pentru soţul adoptatorului, existenţa discernământului se deduce din
interpretarea per a contrario sau când dispun că nu este necesar
consimţământului acestuia atunci când se află în imposibilitate de a-şi manifesta
voinţa.
Potrivit opiniei prof Teodor Bodoaşcă, indiferent de persoana care îl exprimă,
consimţământul la adopţie trebuie să întrunească cel puţin următoarele cerinţe:
- să provină de la o persoană cu discernământ;
- să fie liber;
- să fie deplin;
- să fie exprimat în faţa instanţei de judecată.
a. Cerinţa existenţei discernământului:
Această cerinţă derivă din caracterul conştient al consimţământului, mai exact
din manifestările de voinţă a persoanelor fizice. Toate persoanele implicate în
adopţie, adică în legătura de filiaţie ce încetează să mai existe, respectiv în
aceea care astfel apare, trebuie să aibă puterea de a discerne efecteşle juridice
care se produc în temeiul manifestării lor de voinţă2.
Pentru adoptator, această cerinţă se desprinde din condiţia de a nu suferi
de boli psihice sau handicap mintal şi mai ales, din aceea de a avea capacitatea
deplină de exerciţiu, prevăzute de lege.

2
Teodor Bodoaşcă, Studii de dreptul familiei, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2007.

3
 b. Cerinţa consimţământului liber
Consimţământul este liber atunci când nu este alterat de vicii.
Viciile de consimţământ sunt eroarea, dolul, violenţa şi leziunea. Primele două
alterează manifestarea de voinţă în conţinutul ei intelectual(conştient), iar
ultimele două în caracterul său liber. Deoarece actul juridic al adopţiei are
conţinutul esenţialmente nepatrimonial, nu se poate pune problema leziunii.
Această cerinţă este expres prevăzută de lege numai pentru părinţii fireşti sau
tutorele copilului. Ea se impune a fi respectată în cazurile tuturor persoanelor
chemate să consimtă la adopţie, deoarece viciile de consimţământ constituie
cauze generale ce afectează caracterul conştient sau liber al consimţământului
în toate situaţiile.
Cerinţa nevicierii consimţământului trebuie identificată în conţinutul legislaţiei
speciale ale adopţiei. Cerinţa consimţământului liber, adică nevicierea lui prin
violenţă, este instituită numai în cazul părinţilor fireşti şi a tutorelui. Condiţia
informării asupra consecinţelor adopţiei, care echivalează cu asumarea acesteia
cunoştiinţă de cauză, adică cu excluderea erorii sau dolului3.
În caz de eroare, dol sau violenţă, exercitate asupra altor persoane decât
cele la care se referă expres şi limitativ, nu poate fi identificat temeiul legal al
acţiunii în nulitatea adopţiei.
c. Cerinţa consimţământului deplin
Această cerinţă constă în faptul că consimţământul trebuie să fie pur şi
simplu, adică să nu fie afectat de modalităţi( termene, condiţii sau sarcini).
Caracterul deplin al consimţământului este incompatibil cu manifestările
de voinţă supuse unor termene suspensive ori extinctive sau unor condiţii
suspensive sau rezolutorii.
Pentru identitatea raţiunii, această raţiune se impune în cazul tuturor
persoanelor chemate de lege să consimtă la adopţie şi nicidecum numai
părinţilor fireşti4.
d. Cerinţa exprimării consimţământului în faţa instanţei de judecată

3
Teodor Bodoaşcă, Dreptul familiei. Rudenia, Ed. Dimitrie Cantemir, Tîrgu Mureş, 2010, p. 195
4
Potrivit art. 11 alin.(1) şi art. 70 alin.(1) din lege.

4
 Această cerinţă se constituie într-o mare măsură menită să ofere garanţii că
persoanele prevazute de lege îşi dau consimţământul în cunoştiinţă de cauză şi
în condiţiile care să asigure caracterul liber şi deplin al acestuia.
Legea nr. 273/2004 prevede expres această cerinţă atât pentru părinţii
fireşti cât şi tutorelui.
Exprimarea consimţământului în faţa instanţei de judecată era cerută
anterior5, numai în cazul copilului în vârstă de 10 ani.
e. Cerinţa exprimării consimţământului cu intenţie de a produce efecte
juridice
Fără a contesta necesitatea practică a cerinţei referitoare la exprimarea
consimţământului cu intenţia de a produce efecte juridice, constatăm că doctrina
din domeniu se mărgineşte doar s-o afirme, fără să indice un text de lege cu
aplicabilitate generală, care s-o fundamenteze juridic. În domeniul adopţiei,
cerinţa ar putea fi desprinsă din împrejurarea că scopul ei este promovarea
interesului superior al copilului.
În cazul adopţiei internaţionale nu poate fi identificată o normă juridică
internă care să constituie temei legal pentru exprimarea consimţământului de
către părinţii fireşti sau de către tutore în faţa instanţei de judecată.

Secţiunea 2.3 Categorii de persoane care trebuie să consimtă la adopţie

Încheierea adopţiei necesită manifestarea de voinţă a persoanelor prevăzute de
lege.
Acestea sunt:
1. părinţii fireşti sau după caz tutorele copilului ai cărui părinţi fireşti sunt
decedaţi, necunoscuţi, declaraţi morţi sau dispăruţi ori puşi sub interdicţie,
în condiţiile legii;
2. copilul care a împlinit vărsta de 10 ani;
3. adoptatorul sau după caz, familia adoptatoare;
4. soţul adoptatorului, cu excepţia cazurilor în care acesta este în
imposibilitatea de a-şi manifesta voinţa.
5
Potrivit art. 18 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr.25/1997, publicată în M.Oficial al României nr. 254
partea 1.

5
CAPITOLUL III. ANALIZA CONSIMŢĂMÂNTULUI

6
Secţiunea 3.1. Consimţământul părinţilor fireşti sau după caz, a tutorelui
copilului
a. Obligativitatea consimţământului părinţilor fireşti
Actuala dar şi viitoare reglementare internă a României acordă o atenţie
deosebită consimţământului părinţilor fireşti la adopţie.
Prin multitudinea aspectelor reglementate în legătură cu consimţământul
părinţilor, legiuotorul a urmărit să se asigure că acesta reflectă adevăratele
raporturi dintre ei şi copil, precum şi faptul că este în consecinţă cu interesul
superior al copilului. În ipoteza în care copilul este adoptat de soţul părintelui
firesc, prevede că acest părinte trebuie să-şi dea consimţământul în faţa instanţei
de judecată odată cu soluţionarea cererii de încuviinţare a adopţiei.
Chiar dacă faţă de copil este instituită tutela, tutorele nu se poate substitui
părinţilor fireşti pentru a consimţi la adopţie.
Manifestarea de voinţă a reprezentantului legal este o cerinţă obligatorie, ori
de câte ori adopţia se referă la un copil. Se are în vedere, în primul rând,
consimţământul la adopţie al părinţilor fireşti, fără a se deosebi după cum minorul
este din căsătorie sau din afara căsătoriei, dar cu filiaţie legal stabilită, ori după
cum părinţii acestuia sunt căsătoriţi, separaţi în fapt sau divorţaţi; nici faptul
încredinţării copilului spre creştere şi educare unuia dintre părinţi sau unei terţe
persoane sau familii nu înlătură cerinţa consimţământului la adopţie al părinţilor
fireşti. Potrivit Codului Familiei în vigoare, părintele decăzut din drepturile
părinteşti sau cel căruia i s-a aplicat o pedeapsă de interzicere a drepturilor
părinteşti, îşi păstrează dreptul de a consimţi la adopţia copilului său6.
În cazul adopţiei persoanei majore sau a unei persoane care s-a căsătorit
înainte de majorat, dobândind capacitatea deplină de exerciţiu în acest caz nu
este necesar consimţământul părinţilor fireşti. Consimţământul părinţilor fireşti nu
este necesar şi atunci când adoptatul este o persoană majoră, pe care
adoptatorul sau familia adoptatoare a crescut-o în timpul minorităţii.

6
Emese Florian, Dreptul familiei, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2010.

7
 Consimţământul părinţilor fireşti nu este necesar nici atunci când ambii părinţi
sunt decedaţi, necunoscuţi, declaraţi morţi sau dispăruţi, puşi sub interdicţie,
precum şi dacă se află din orice împrejurare, în imposibilitate de a-şi manifesta
voinţa7. În situaţiile în care unul dintre părinţii fireşti se află în situaţiile mai sus
menţionate, în acest caz este suficient doar consimţământul celuilalt părinte.
La adopţie trebuie să consimtă tutorele copilului dacă părinţii fireşti sunt
decedaţi, necunoscuţi, declaraţi morţi sau dispăruţi ori puşi sub interdicţie, în
condiţiile legii.
Părintele sau părinţii decăzuţi din drepturile părinteşti ori carora li s-a
aplicat sancţiunea interzicerii drepturilor părinteşti păstrează dreptul de a
consimţi l adopţia copilului.
Consimţământul la adopţie al părinţilor fireşti ai copilului sau după caz al
tutorelui acestuia trebuie să fie liber, necondiţionat şi exprimat numai după ce au
fost informaţi în mod necorespunzător asupra consecinţelor adopţiei, îndeosebi
asupra încetării legăturilor de rudenie ale copilului.
Daca unul dintre parintii firesti nu-si dadea consimtamantul adoptia nu se
poate incheia, iar instanta de judecata nu putea decide in locul lui.
Legea 273 din 2004 a prevazut expres, in mod exceptional, că instanta de
judecata poate trece peste refuzul părintilor firesti sau după caz, al tutorelui de a
consimţi la adopţie, dacă se dovedeşte că refuzul este abuziv şi instanţa
apreciază că adopţia este în interesul superior al copilului, ţinând seama şi de
opinia acestuia, dacă a împlinit vârsta de 10 ani.
Părinţii adoptatori nu pot consimţi la adopţia copilului adoptat de către ei, cu
excepţia cazului adopţiei copilului şi de către soţul adoptatorului.
Consimţământul părinţilor fireşti sau, după caz, al tutorelui poate fi dat
numai după trecerea unui termen de 60 de zile de la naşterea copilului, înscrisă
în certificatul de naştere.
Consimţământul poate fi revocat în termen de 60 de zile de la data
exprimării lui, în condiţiile legii. După exprimarea termenului, consimţământul
devine irevocabil.8
7
Dan Lupaşcu, Dreptul familiei , Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2009 p.245.
8
Dan Lupaşcu, Dreptul familiei, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2009, pag.247.

8
 b. Refuzul părinţilor fireşti de a consimţi la adopţie
Este posibilitatea conferită de instanţa de judecată,de a trece peste refuzul
părinţilor fireşti de a consimţi la adopţia copilului, dacă se dovedeşte, prin orice
mijloace de probă, că aceştia refuză în mod abuziv să-şi dea consimţământul şi
instanţa apreciază că adopţia este în interesul superior al copilului.
Refuzul părinţilor poate fi considerat abuziv numai atunci când instanţa de
judecată reuşeşte să dovedească,pe baza de probe, că sunt întrunite unele
cerinţe, adică faptul că părinţii nu ocrotesc copilul ori îl ocrotesc necorespunzător
sau că nu este în interesul acestuia să fie lăsat în grija lor.
Pe cale de consecinţă sunt incidente şi următoarele ipoteze:
- atunci când părinţii revocă consimţământul în termen de 30 de zile de la
data exprimării lui;
- atunci când fiind admisă cererea de revizuire a hotărârii de deschidere a
procedurii adopţiei, instanţa solicită consimţământul părintelui car nu şi l-a
dat anterior;
- atunci când în faza de încuviinţare a adopţie , instanţa de judecată solicită
din nou părinţilor fireşti consimţământul la adopţie, iar aceştia refuză să-l
mai dea.
În noul Cod Civil instanţa de tutelă poate trece peste refuzul părinţilor de a
consimţi la adopţie numai în cazul copilului abandonat şi numai dacă refuzul este
abuziv.

Secţiunea 3.2. Consimţământul copilului care a împlinit vârsta de 10

ani
Potrivit legii, direcţia de asistenţă socială şi protecţia copilului în a cărei rază
teritorială domiciliază copilul care a împlinit vârsta de 10 ani îl va sfătui şi informa
pe acesta, ţinând seama de vârsta şi de maturitatea sa, în special asupra
consecinţelor adopţiei şi ale consimţământului său la adopţie, întocmind un
raport în acest sens.
Acest raport va fi depus la dosarul cauzei, iar copilul îşi va exprima
consimţământul la adopţie în instanţă.

9
 Condiţia consimţământului copilului este dublu fundamentat. Astfel,
acesta decurge din dreptul copilului de a fi ascultat în orice procedură judiciară
sau administrativăcare îl priveşte şi din principiul conform căruia copiii şi tinerii se
bucură de un regim special de protecţie şi asistenţă în realizarea drepturilor lor.
Copilul spre deosebire de toate celelalte persoane, în cadrul adopţiei este
esenţial implicat atât în încetarea legăturilor de filiaţie şi rudenie naturală, cât ţi în
stabilirea legăturilor de filiaţie şi rudenie civilă.

Secţiunea 3.3 Consimţământul adoptatorului, sau după caz, al familiei

adoptatoare
Adopţia se poate realiza de către o persoană necăsătorită, o persoană
căsătorită sau de ambii soţi.
Consimţământul adoptatorului sau familiei adoptatoare se dă în faţa instanţei
judecătoreşti, o dată cu soluţionarea cererii de încuviintare a adopţiei.
Consimţământul trebuie să emane de la o persoană care are capacitate
deplină de exerciţiu şi să nu fie viciat. Drept pentru care nu-şi pot exprima
consimţământul valabil minorul necăsătorit şi persoana pusă sub interdicţie.9
Necesitatea acestui consimţământ derivă din art.50 alin.2 , urmare
încuviinţării adopţiei, între copil şi adoptator se stabileşte legătura de filiaţie cu
toate consecinţele ce decurg din ea10. Chiar dacă legea nu instituie, instanţa de
judecată poate decide în contradictoriu cu consimţământul adoptatorului, în
sensul că nu va încuviinţa adopţia atunci când apreciază că aceasta nu este în
interesul superior al copilului.

Secţiunea 3.4. Consimţământul soţului adoptatorului

Această cerinţă este prevăzută de art. 18 alin.2 din Legea nr.273/ 2004.

9
Teodor Bodoaşcă, Dreptul familiei. Rudenia, Ed. Dimitrie Cantemir, Tîrgu Mureş, 2010, p.214.
10
Ibidem.

10
 Consimţământul soţului adoptatorului este dublu fundamentat. Astfel,
acesta este impus, pe de o parte, de cerinţa promovării interesului superior al
copilului şi pe de altă parte, de exigenţele obligaţiei de sprijin moral şi material al
soţiilor. În lipsa acestui consimţământ, este de presupus că soţul adoptatorului va
fi reticent în legătură cu ambele aspecte.11
Dacă persoana care doreşte să adopte este căsătorită, este necesar
Obligativitatea acestui consimţământ este evidentă. Chiar dacă art. 18 alin. 2
teza I dispune că: „dacă persoana care doreşte să adopte este căsătorită, este
necesar şi consimţământul soţului său, cu excepţia cazurilor în care acesta este
în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa.12 Consecinţa acestuia este că dacă
soţul adoptatorului refuză să consimtă la adopţia copilului de către soţul său,
adopţia nu va fi încuviinţată.

11
Teodor Bodoaşcă, Tratat de Dreptul Familiei. Partea a II a. Rudenia, Ed. Dimitrie Cantemir, Tîrgu
Mureş, pag. 215.
12
A se vedea art.2 din Codul Familiei.

11
 BIBLIOGRAFIE

DOCTRINĂ

1. Teodor Bodoaşcă, Tratat de Dreptul Familiei. Rudenia, Editura Dimitrie

Cantemir, Tîrgu Mureş, 2010.
2. Teodor Bodoaşcă, Studii de dreptul familiei, Editura C.H.Beck, Bucureşti,
2007.
3. Teodor Bodoaşcă, Dreptul Familiei, Editura All Beck, Bucureşti, 2005.
4. Emese Florian, Dreptul Familiei, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2006.
5. I.P.Filipescu, Andrei I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura
Universul Juridic, Bucureşti 2006.
6. Adrian Pricopi, Rudenia în dreptul român, Editura Lumina Lex, Bucureşti,
2000.

LEGISLAŢIE

1. Codul Familiei
2. Legea adopţiei( Legea nr.273/2004) publicată în M. Of. nr. 639 din
05/09/2008.
3. Codul Civil
4. Noul Cod Civil

12