AUDITUL STATUTAR AL SITUAŢIILOR FINANCIARE

Examinarea Situaţiilor Financiare Anuale

Informaţiile din situaţiile financiare sunt adresate unei game largi de utilizatori: investitori,
parteneri comerciali, instituţii de credit, comunitatea de afaceri, angajaţii societăţii, instituţiile
statului etc. care sunt interesaţi de corectitudinea informaţiilor prezentate.
Conform OG 94/2001 situaţiile financiare vor fi auditate de auditori financiari în conformitate
cu reglementările naţionale privind auditul financiar. Auditorul financiar se va asigura că situaţiile
financiare întocmite sunt în conformitate cu prevederile Legii contabilităţii nr. 82/1991 republicată,
precum şi dacă informaţiile din raportul administratorilor corespund cu cele din situaţiile financiare
întocmite pentru acelaşi exerciţiu, pe baza procedurilor de audit prevăzute de Standardul
Internaţional de audit nr. 720.
Un audit include pe de o parte examinarea, pe bază de teste, a dovezilor privind prezentările de
informaţii din situaţiile financiare iar pe de altă parte evaluarea principiilor contabile folosite şi a
estimărilor semnificative făcute de către conducere, precum şi evaluarea prezentării generale a
situaţiilor financiare.
Baza pentru efectuarea auditului financiar în România o reprezintă:
1) Standardele internaţionale de audit (asimilate de CAFR)
Standardele internaţionale de audit sunt următoarele (traducerea acestora se află în stadiu de
revizuire):
- ISA 100 Angajamente de certificare
- ISA 120 Cadrul general al standardelor internaţionale de audit
- ISA 200 Obiective şi principii generale care guvernează un angajament de audit
al situaţiilor fin.
- ISA 210 Termenii angajamentelor de audit
- ISA 220 Controlul calităţii pentru activitatea de audit
- ISA 230 Documentaţie
- ISA 240 Responsabilitatea auditorului de a lua în considerare frauda şi eroarea
într-un angajament de audit al situaţiilor financiare
- ISA 250 Considerente legate de legislaţie în auditul situaţiilor financiare
- ISA 260 Comunicarea problemelor de audit celor însărcinaţi cu guvernanţa
- ISA 300 Planificare
- ISA 310 Cunoaşterea clientului
- ISA 315 Cunoaşterea entităţii şi mediului şi evaluarea riscurilor de denaturare
semnificativă
- ISA 320 Pragul de semnificaţie în audit
- ISA 330 Procedurile auditorului ca răspuns la riscurile evaluate
- ISA 400 Evaluarea riscurilor şi controlul intern
- ISA 401 Auditul într-un mediu cu sisteme informatizate
- ISA 402 Considerente de audit referitoare la entităţile care apelează la prestatori
de servicii
- ISA 500 Probe de audit
- ISA 501 Probe de audit – considerente suplimentare pentru elemente specifice
- ISA 505 Confirmări externe

1
 - ISA 510 Angajamente iniţiale
- ISA 520 Proceduri analitice
- ISA 530 Eşantionarea în audit şi alte proceduri de testare selective
- ISA 540 Auditul estimărilor contabile
- ISA 545 Auditul evaluărilor şi prezentărilor de informaţii privind valoarea justă
- ISA 550 Părţi afiliate
- ISA 560 Evenimente ulterioare
- ISA 570 Principiul continuităţii activităţii
- ISA 580 Declaraţiile conducerii
- ISA 600 Utilizarea serviciilor unui alt auditor
- ISA 610 Luarea în considerare a activităţii de audit intern
- ISA 620 Utilizarea serviciilor unui expert
- ISA 700 Raportul auditorului asupra situaţiilor financiare
- ISA 710 Date comparative
- ISA 720 Alte informaţii din documentele cuprinzând situaţii financiare auditate
- ISA 800 Raportul auditorului asupra angajamentelor de audit cu scop special
- ISA 810 Examinarea informaţiilor financiare previzionate
- ISA 910 Angajamente de revizuire a situaţiilor financiare
- ISA 920 Angajamente pentru efectuarea procedurilor convenite privind
informaţiile financiare
- ISA 930 Angajamente de elaborare a informaţiilor financiare.
2) Cadrul general al standardelor de audit (asimilate de CAFR)
Cadrul general al standardelor de audit cuprinde:
- Auditul – care include următoarele norme naţionale de audit (conform Hot.
CECCAR 99/1999):
• 10 - 19 Noţiuni introductive
• 20 - 29 Responsabilităţi
• 30 - 39 Planificarea lucrărilor
• 40 - 49 Controlul intern
• 50 - 59 Elemente probante
• 60 - 69 Utilizarea lucrărilor altor specialişti
• 70 - 79 Concluziile auditului şi rapoarte
• 80 - 89 Domenii speciale
- Serviciile conexe – care cuprind:
• 91 - Misiuni de examen limitat al situaţiiilor financiare
• 92 - Misiuni de verificare pe bază de proceduri convenite
• 93 - Misiuni de compilare a informaţiilor financiare

Elementele probante sunt informaţiile obţinute de auditor pentru a ajunge la concluzii pe care să
se bazeze opinia sa. Aceste informaţii constau în documente justificative şi documente contabile
care sprijină situaţiile financiare şi coroborează informaţiile provenind din alte surse.
Procedeele prin care se obţin probele de audit (elementele probante) sunt următoarele:
- Inspecţia
- Observaţia
- Cererea de informaţii şi confirmarea
- Calculul
- Procedurile analitice
Inspecţia este operaţiunea care constă în examinarea registrelor contabile, a documentelor
sau a activelor fizice. Inspectarea registrelor şi a documentelor furnizează elemente probante mai
mult sau mai puţin fiabile, în funcţie de natura şi de sursa lor, precum şi de eficacitatea controalelor

2
interne aplicate lor. Următoarele trei categorii principale de documente probante oferă diferite grade
de fiabilitate:
a. Document probant creat şi deţinut de terţi
b. Document probant creat de terţi şi deţinut de entitatea respectivă
c. Document probant creat şi deţinut de entitatea respectivă.
Observarea este operaţiunea care constă în examinarea unui proces sau a unei proceduri
executate de alte persoane, de exemplu: observarea de către auditor a controlului fizic al
inventarului efectuat de către personalul entităţii respective sau observarea procedurilor de control
care nu lasă nici o urmă materială.
Cererea de informaţii şi de confirmare constă în a se procura informaţii de la persoanele
competente, atât din interiorul, cât şi din exterorul entităţii respective. Cererile de informaţii
înglobează cererile scrise oficiale adresate unor terţi şi cererile orale neoficiale adresate persoanelor
din interiorul entităţii respective. Răspunsurile la aceste cereri de informaţii pot furniza auditorului
informaţii care nu erau deţinute în prealabil sau elemente probante coroborante.
O confirmare este un răspuns la o cerere de informaţii vizând să se adeverească informaţii
conţinute în documentele contabile. De exemplu: auditorul cere în general o confirmare directă a
creanţelor clienţilor de la debitori.
Calculul constă în verificarea corectitudinii aritmetice a documentelor justificative şi
documentelor contabile sau în executarea unor calcule distincte.
Auditorul trebuie să obţină suficiente probe de audit adecvate pentru a fi capabil să emită
concluzii rezonabile pe care să se bazeze opinia de audit.
Elementele probante sunt obţinute plecând de la o combinaţie adecvată de teste de procedură şi
de controale substantive.
Testele de procedură sunt testele care permit să se obţină elementele probante asupra eficacităţii
conceperii şi funcţionării sistemelor contabile şi controlului intern.
Controalele substantive sunt procedurile folosite de auditor vizând obţinerea unor elemente
probante cu scopul de a detecta anomaliile semnificative din situaţiile financiare şi sunt de două
feluri:
o Controale referitoare la detaliile operaţiunilor şi soldurilor
o Procedurile analitice
În general, auditorul se va folosi de elementele probante care duc mai mult la deducţii decât la
convingeri şi va căuta elementele probante apărute din mai multe surse sau de natură diferită.
Credibilitatea probelor de audit este influenţată de sursa şi natura acestora şi depinde de
circumstanţele individuale în care sunt obţinute. Se pot formula generalizări cu privire la
credibilitatea diferitelor tipuri de probe de audit; totuşi, astfel de generalizări fac obiectul unor
excepţii importante. Chiar şi atunci când probele de audit sunt obţinute din surse externe entităţii,
pot exista circumstanţe care să afecteze credibilitatea informaţiilor obţinute. De exemplu, probele de
audit obţinute dintr-o sursă externă independentă pot să nu se bucure de credibilitate dacă acea sursă
nu este în cunoştinţă de cauză.
Deşi se recunoaşte faptul că pot exista şi excepţii, următoarele generalizări referitoare la
credibilitatea probelor de audit pot fi utile:
- Probele de audit sunt mai credibile atunci când sunt obţinute din surse
independente din afara entităţii
- Probele de audit care sunt obţinute din interiorul entităţii sunt mai credibile
atunci când controalele aferente impuse de entitate sunt eficiente
- Probele de audit obţinute în mod direct de către auditor (de exemplu, observarea
aplicării unui control) sunt mai credibile decât probele de audit obţinute indirect
sau prin deducţie (de exemplu, investigări cu prvire la aplicarea unui control)
- Probele de audit sunt mai credibile atunci când ele există sub formă de
document, fie pe hârtie, electronic sau de altă natură (de exemplu, o înregistrare
scrisă folosind metode contemporane a unei întâlniri este mai credibilă decât
declararea ulterioară în formă orală a problematicilor discutate).

3
 - Probele de audit furnizate de documente originale sunt mai credibile decât
probele de audit furnizate de fotocopii sau facsimile.
Procedurile analitice constau în analizarea tendinţelor şi raţiilor semnificative şi conţin
examinarea variaţiilor şi examene ale coerenţei cu alte informaţii pertinente sau care prezintă o
diferenţă prea mare în raport cu sumele previzibile. Auditorul trebuie să aplice proceduri analitice
către sfârşitul sau la sfârşitul auditului pentru a trage o concluzie generală asupra coerenţei de
ansamblu a situaţiilor financiare, sprijinindu-se pe cunoaşterea activităţilor desfăşurate de entitate.
Concluziile trase de auditor prin aplicarea procedurilor analitice urmăresc confirmarea concluziilor
la care a ajuns auditorul în cursul controlului conturilor şi îl ajută să tragă o concluzie generală în
ceea ce priveşte caracterul rezonabil al situaţiilor financiare.

Verificarea Şi Certificarea Situaţiilor Financiare

Auditorul trebuie să desfăşoare un angajament de audit în conformitate cu Standardele

Internaţionale de Audit (ISA).
Auditorul trebuie să planifice şi să facă auditul cu o atitudine de scepticism profesional pentru
că în unele cazuri situaţiile financiare pot conţine erori semnificative. O atitudine de scepticism
profesional înseamnă că auditorul realizează o evaluare critică, în mod circumspect, a validităţii
unei probe de audit obţinute şi este atent la acele probe de audit care contrazic sau pun la îndoială
credibilitatea documentelor sau a declaraţiilor conducerii.
Exemplu: o atitudine de scepticism profesional este necesară pe parcursul unui proces de audit
pentru ca auditorul să reducă riscul eludării circumstanţelor suspicioase, al generalizării excesive în
momentul conturării concluziilor desprinse din observaţiile de audit, precum şi riscul utilizării unor
premise greşite la determinarea naturii, duratei şi întinderii procedurilor de audit şi la evaluarea
rezultatelor acestora.
Declaraţiile conducerii referitoare la situaţiile financiare nu trebuie considerate întotdeauna
corecte, ci trebuiesc găsite probe pentru confimarea lor.
Acceptarea mandatului se realizează printr-o scrisoare de angajament sau printr-o altă formă de
contract semnată de auditor şi de client. Aceasta reprezintă acceptarea de către auditor a unei
misiuni de audit şi descrie obiectivul şi scopul auditului, aria de întindere a responsabilităţilor
auditorului faţă de client, precum şi forma rapoartelor.
Obiectivul unui angajament de audit al situaţiilor financiare este de a da posibilitatea auditorului
să exprime o opinie cu privire la situaţiile financiare, dacă acestea sunt întocmite, sub toate
aspectele semnificative, în conformitate cu un cadru identificat de raportare financiară. Pentru
exprimarea acestei opinii, auditorul va folosi formula “ oferă o imagine fidelă” sau “prezintă în mod
corect sub toate aspectele semnificative” aceste expresii fiind echivalente.
În cadrul unui angajament de audit, auditorul oferă un nivel înalt dar nu absolut, de certificare
conform căreia informaţia care face obiectul auditului nu conţine denaturări semnificative. Această
situaţie este exprimată în mod pozitiv în raportul de audit ca o certificare rezonabilă. Certificarea
rezonabila este un concept legat de cumularea probelor de audit necesare pentru ca auditorul sa
concluzioneze ca în situaţiile financiare considerate în totalitatea lor nu exista denaturări
semnificative.
Cu toate că opinia auditorului sporeşte credibilitatea situaţiilor financiare, utilizatorul nu trebuie
să considere opinia de audit drept o garanţie a viabilităţii viitoare a entităţii sau a eficienţei ori
productivităţii cu care managementul a condus activităţile entităţii.
Sfera unui angajament de audit se referă la procedurile de audit presupuse a fi necesare în
circumstanţele respective pentru realizarea obiectivului auditului. Procedurile de audit cerute pentru
desfăşurarea unui angajament de audit în conformitate cu ISA trebuie să fie determinate de către

4
auditor, luând în considerare cerinţele ISA, cerinţele legislative şi acolo unde este adecvat, cerinţele
prevăzute în termenii angajamentului de audit şi cerinţele de raportare.
În conformitate cu ISA, un audit este destinat să ofere o certificare rezonabilă că situaţiile
financiare, considerate în totalitatea lor, nu conţin denaturări semnificative. Un auditor nu poate
obţine o certificare rezonabilă datorită existenţei unor limitări inerente într-un angajament de audit
care afectează capacitatea auditorului de a detecta denaturări semnificative. Aceste limitări sunt
cauzate de factori ca:
- Utilizarea testelor
- Limitările inerente ale controlului intern
- Faptul că majoritatea probelor de audit sunt persuasive, mai degrabă decât
conclusive.
De asemenea, activitatea desfăşurată de auditor în scopul formării unei opinii se bazează şi pe
raţionament profesional, în special în ceea ce priveşte:
- Strângerea probelor de audit, de exemplu, în deciderea naturii, duratei şi a
întinderii procedurilor de audit
- Conturarea unor concluzii bazate pe probele de audit strânse, de exemplu,
evaluarea caracterului rezonabil al estimărilor făcute de conducere la întocmirea
situaţiilor financiare.
Auditorul ia în considerare riscul unor denaturări semnificative la nivelul situaţiilor financiare
generale, care se referă la riscurile unor denaturări semnificative care sunt legate în totalitate de
situaţiile financiare luate ca întreg şi afectează în mod potenţial multe aserţiuni.
Riscul unor denaturări semnificative la nivelul aserţiunii constă în două componente:
o Riscul inerent - este posibilitatea ca o aserţiune să comporte o denaturare ce poate fi
semnificativă, fie individual, fie cumulată cu alte denaturări, presupunând că nu există
controale aferente. Riscul unei astfel de denaturări este mai mare pentru unele aserţiuni
şi prezentări de informaţii decât pentru altele. De exemplu, este mai probabil să fie
denaturate calculele complexe decât cele simple. Conturile care constau în sume derivate
din estimări contabile ce sunt supuse unui grad semnificativ de incertitudine în ceea ce
priveşte evaluarea, creează riscuri mai mari decât conturile care constau în date faptice,
obţinute în urma unor procese relativ de rutină.
o Riscul de control - este riscul ca o denaturare care poate să apară într-o aserţiune şi care
poate fi semnificativă, fie în cazul în care este izolată, fie cumulată cu alte denaturări, să
nu fie prevenită, detectată şi corectată la timp de sistemul de control intern al entităţii.
Un anumit risc de control va exista întotdeauna datorită limitărilor inerente ale
sistemului de control intern.
Pentru dezvoltarea planului general de audit, auditorul trebuie să evalueze riscul inerent la
nivelul situaţiilor financiare. În scopul evaluării acestuia, auditorul foloseşte raţionamentul
profesional pentru a estima numeroşi factori, printre care se regăsesc (la nivelul situaţiilor
financiare):
- Integritatea conducerii
- Experienţa şi cunoştinţele conducerii, precum şi schimbările survenite la nivelul
conducerii pe parcursul perioadei, de exemplu, lipsa de experienţă a managerilor
poate afecta întocmirea situaţiilor financiare ale entităţii.
- Presiuni neobişnuite exercitate asupra conducerii, de exemplu, circumstanţe ce ar
putea predispune conducerea la denaturarea situaţiilor financiare, cum ar fi
experienţa eşecului a numeroase entităţi ce-şi desfăşoară activitatea în sectorul de
activitate respectiv sau o entitate ce nu deţine suficient capital pentru continuarea
activităţii.
- Natura activităţii entităţii, de exemplu, potenţialul uzurii tehnologice a
produselor şi serviciilor sale, complexitatea structurii capitalului său, importanţa
părţilor afiliate, localizarea şi răspândirea geografică a facilităţilor de producţie
ale entităţii.

5
 - Factori care afectează sectorul de activitate în care operează entitatea, de
exemplu, condiţiile economice şi concurenţa, aşa cum au fost identificate de
tendinţele şi indicatorii financiari, precum şi de schimbările tehnologice, cererea
de consum şi practici contabile comune sectorului de activitate respectiv.
Evaluarea preliminară a riscului de control reprezintă procesul de evaluare a eficacităţii
sistemelor de contabilitate şi control intern ale entităţii în prevenirea şi detectarea denaturărilor
semnificative. Auditorul trebuie să facă o evaluare primară a riscului de control, la nivelul
aserţiunii, pentru fiecare sold semnificativ de cont sau categorie semnificativă de tranzacţii.
Evaluarea preliminară a riscului de control pentru o aserţiune în situaţiile financiare trebuie să fie
ridicată.
Pentru obţinerea probelor de audit privind eficienţa sistemelor de contabilitate şi de control
intern, auditorul efectuează teste ale controalelor, care pot include:
o Verificarea tranzacţiilor dacă au fost autorizate
o Determinarea persoanei care exercită în mod efectiv fiecare funcţie şi nu doar cine se
presupune că o exercită
o Reconcilierea conturilor bancare pentru a se asigura că au fost corect efectuate de
entitate.
Auditorul trebuie să obţină probe de audit prin teste ale controalelor pentru a putea susţine
orice evaluare a riscului de control care este situat la un nivel mai mic decât ridicat. Cu cât
evaluarea riscului de control este mai redusă, cu atât mai multe probe trebuie să obţină aditorul
pentru a susţine faptul că sistemele de contailitate şi de control intern sunt proiectate corespunzător
şi funcţionează eficient.
Deseori conducerea reacţionează la situaţii de risc inerent prin elaborarea de sisteme de
contabilitate şi de control intern care să prevină sau să detecteze şi să corecteze denaturările şi de
aceea, în multe cazuri, riscul inerent şi riscul de control sunt interrelaţionate într-un grad ridicat. În
astfel de situaţii, dacă auditorul încearcă să evalueze separat riscul inerent şi riscul de control, există
posibilitatea unei evaluări neadecvate a riscului. Ca rezultat, în astfel de situaţii riscul de audit poate
fi determinat mai adecvat prin efectuarea unei evaluări combinate.
Auditorul trebuie să ia în considerare nivelurile evaluate ale riscului inerent şi a celui de
control pentru a determina natura, durata şi întinderea procedurilor de fond carute pentru reducerea
riscului de audit până la un nivel acceptabil de scăzut. Cu cât evaluarea riscului inerent şi de control
este mai ridicată cu atât mai multe probe de audit trebuie să obţină auditorul din utilizarea
performantă a procedurilor de fond.
Riscul de nedetectare este riscul ca procedurile de fond ale unui auditor să nu detecteze o
denaturare ce există în soldul unui cont sau categorie de tranzacţii şi care ar putea fi semnificativă în
mod individual, sau atunci când este cumulată cu denaturări din alte solduri sau categorii de
tranzacţii. Există o relaţie inversă între riscul de nedetectare şi nivelul combinat al riscului inerent şi
al celui de control. De exemplu, în cazul în care riscul inerent şi cel de control sunt ridicate, riscul
de nedetectare acceptat trebuie să fie scăzut pentru a reduce riscul de audit la un nivel acceptabil de
scăzut.
Tabelul următor prezintă modul în care nivelul acceptabil al riscului de nedetectare poate
varia în funcţie de evaluarea riscului inerent şi a celui de control.

Evaluarea riscului de control de către auditor este:

Ridicat Mediu Scăzut
Evaluarea de Ridicat Cel mai scăzut Mai scăzut Mediu
către auditor a Mediu Mai scăzut Mediu Mai ridicat
riscului inerent
Scăzut Mediu Mai ridicat Cel mai ridicat

Porţiunile umbrite din acest tabel sunt legate de riscul de nedetectare.

6
 Auditorul trebuie să elaboreze un plan al misiunii de audit descriind felul şi întinderea
misiunii de audit şi modul în care aceasta va fi realizată. Planul de audit va fi suficient de detaliat
pentru a permite elaborarea unui program de lucru. Pentru a elabora planul unei misiuni de audit,
auditorul va ţine seama de :
a) Cunoaşterea globală a întreprinderii
- cunoaşterea activităţilor întreprinderii
- cunoaşterea sistemului contabil şi a controlului intern
b) Riscuri şi prag de semnificaţie
- evaluarea riscurilor inerente şi a riscurilor legate de control
- riscuri legate de situaţia economică şi financiară a întreprinderii
- riscuri legate de organizarea generală a întreprinderii
- riscuri legate de atitudinea conducerii întreprinderii
- definirea pragurilor de semnificaţie
c) Natura, calendarul şi întinderea procedurilor de audit
- schimbări posibile în importanţa ce urmează a se da unuia sau altuia din aspectele
auditului
- controlul intern şi consecinţele acestuia asupra procedurilor de audit
d) Coordonarea, conducerea, supervizarea şi revederea
- dispersiei unităţilor şi activităţilor întreprinderii în teritoriu
- participării la auditul subunităţilor (filiale, sucursale)
- necesarului de oameni
- participării eventuale a altor experţi sau specialişti
e) Alte probleme
- posibilitatea punerii în discuţie a ipotezei de continuitate a exploatării
- aspecte care necesită o atenţie particulară
- responsabilităţi legale
- felul raportului şi al altor comunicări către întreprindere; datele de depunere a
acestora.

Auditorul trebuie să adune elemente probante suficiente şi adecvate referitoare la estimările

contabile cuprinse în situaţiile financiare. O estimare contabilă este o evaluare aproximativă a unei
valori a unui element în absenţa posibilităţii de a avea o metodă de măsurare precisă. De exemplu:
- provizioane pentru deprecierea creanţelor şi stocurilor, pentru a le aduce la valoarea
de realizare estimată;
- amortizarea imobilizărilor pe durata de utilizare estimată;
- venituri anticipate;
- impozite amânate;
- pierderi din contracte pe termen lung;
- provizioane pentru garanţie;
Auditorul trebuie să aplice una sau mai multe din metodele următoare pentru auditarea unei
estimări contabile:
∗ examinarea şi testarea procedurii folosite de întreprindere pentru efectuarea
estimării;
∗ utilizarea unei estimări independente pentru a putea face comparaţia cu cea a
întreprinderii;
∗ revizuirea evenimentelor ulterioare închiderii exerciţiului care afectează estimarea.

De exemplu:
stoc mediu clienţi
Entitatea a estimat viteza de rotatie a debitelor - clienţi = x 365
indicatorul : cifra de afaceri

7
= (500.000.000 / 7.600.000.000) x 365 = 24,01 zile

iar auditorul, analizând vechimea creanţelor clienţilor şi a informaţiilor certe apărute între timp, a
concluzionat următoarele:

viteza de rotaţie a debitelor-clienţi = (700.000.000 / 7.600.000.000) x 365 = 33,62 zile.

În funcţie de pragul de semnificaţie global pe care l-a stabilit, auditorul poate determina
dacă acestă diferenţă necesită o ajustare în ceea ce priveşte indicatorul respectiv.

Auditorul trebuie să revadă şi să evalueze concluziile trase din elementele probante reunite
şi care servesc la fundamentarea exprimării opiniei sale despre situaţiile financiare. Raportul de
audit trebuie să exprime clar, în scris, opinia auditorului referitoare la situaţiile financiare luate în
ansamblu. Elementele esenţiale ale raportului de audit sunt:
∗ un titlu - care să fie adecvat
∗ destinatarul - reprezentat de acţionari sau consiliul de administraţie al unităţii
∗ un paragraf de prezentare sau de introducere
- identificare situaţiilor financiare care fac obiectul auditului
- reamintirea responsabilităţilor respective ale conducerii unităţii şi ale auditorului
∗ un paragraf care conţine întinderea auditului
- referire la ISA sau la normele sau practicile naţionale aplicabile
- descrierea demersurilor puse în practică de auditor
∗ un paragraf referitor la opinie care exprimă părerea auditorului referitoare la
situaţiile financiare
∗ data raportului
∗ adresa auditorului
∗ semnătura auditorului