CALCULUL

MECANIC
la maşini electrice

Calculul mecanic

Calculul mecanic este legat de tehnologia de fabricaţie, de prelucrarea generală

a maşinii.

De ce este important ?
• Printr-o proiectare atentă se poate reduce greutatea materialelor
constructive, costul materialelor şi costul de productie.
• este foarte important la elaborarea unei serii unitare de maşini şi la maşini
de mare putere şi viteză ridicată.
Ce anume se calculează ?
9 Se dimensionează anumite subansamble constructive,
9 Se verifică solicitările mecanice în diverse părţi ale maşinii,

1
Ce anume se calculează ?

În general, se face calculul mecanic de verificare al următoarelor părţi ale

maşinilor rotative:

1 – axele: la cuplul transmis

la momentul încovoietor
la viteze critice
la vibraţiile de torsiune

2 – rotoarele: în special la viteze mari

la eforturile în corpul rotoarelor, dinţi, bandaje, pene

3 – colectoarele la maşini de putere şi viteze mari:

la eforturile din lamele, inele, buloane de strângere

Ce anume se calculează ?

4 – statoarele: la rigiditatea carcaselor,

la fixare cu monturi de fundaţie,
la fixarea polilor,
la fixarea părţilor frontale ale bobinajului.

La transformatoare electrice se face calculul mecanic al următoarelor părţi:

1 – bobinaje: la forţele axiale,

la forţele radiale.
2 – penele longitudinale şi transversale: la presiune

3 – tiranţi şi grinzi de jug : la încovoiere şi întindere.

2
Calculul axelor

Calculul axelor
Solicitarea mecanică a axului depinde de poziţia lui: orizontală sau
verticală:

La axele verticale: axul este solicitat la:

‰ întindere sau comprimare datorită greutăţii proprii şi a rotorului G,
‰ solicitarea în direcţia radială datorită forţelor de atracţie magnetică Fo ,
‰ solicitarea la torsiune datorită cuplului transmis Ct.

La axele orizontale: axul este solicitat la:

‰ încovoiere datorită greutăţii proprii şi a rotorului G,
‰ solicitarea în direcţia radială datorită forţelor de atracţie magnetică Fo ,
‰ solicitarea la torsiune datorită cuplului transmis Ct.

Solicitarea mecanică a axului

l
l

3
 Forţa de atracţie magnetică

Forţa de atracţie magnetică datorită excentricităţii iniţiale

εo 2 δ- întrefier
Fam = Fo = 6,3 B ⋅ D ⋅ L [kg ] Bδ - inductia
δ δ D- diametrul rotor
L- lungimea rotor
Unde: excentricitatea iniţială se datoreşte uzurii lagărelor şi a impreciziei de
montaj, ea cuprinde şi săgeata iniţială produsă de forţele statice şi excentricitatea
dinamică şi depinde de tipul lagărului şi de diametrul fusului.

ε o = ε u + ε m + f o + ε d ≤ 0,1 ⋅ δ
Fo
Săgeata iniţială - produsă de suma forţelor statice F0 concentrate fo =
k
E⋅I
k = 48 rigiditatea axului, egală cu raportul dintre o sarcina concentrată ,
l3 aplicată la mijloc şi săgeata care rezultă

Momentul de inerţie

π ⋅d4
I= momentul de inerţie diametral,
64
Pentru axele cu diametrul variabil momentul de inerţie se determină grafic sau
după teorema lui Castigliano, privind egalităţile evidente ale săgeţilor

l
F0 ⋅ l 3 F 2 x 2 ⋅ dx
= 0 ∫
48 ⋅ E ⋅ I ec 2 ⋅ E 0 Ix

Sau ca derivata energiei potenţiale a axului în raport cu forţta convenţională aplicată

∂Ea
f0 =
∂F0

4
Săgeata totală staţionară

unde E=2.106 [kg/cm] modul de elasticitate al materialului (oţel)

l – distanţa dintre reazeme.

Pentru axele cu rotor montat, forţa este distribuită q [kg/cm],

384 ⋅ E ⋅ I
k= F0 = q ⋅ l
5 ⋅ l3
Forţa de atracţie magnetică nu poate depăşi valoarea
εo
Fammax = (4 − 4,5) ⋅ D ⋅ l = ko ⋅ ε o [kg ]
δ
Săgeata totală staţionară şi datorită forţelor de atracţie magnetică devine:

F0
f = < 0,1δ
k − k0

Cuplul de torsiune

Cuplul de torsiune se calculează din cuplul nominal.

PN 3
C N = 97,5 10 [kg / cm] PN [kW ] n N [rot / min]
nN
Cuplul de torsiune este mai mare decât cel nominal în funcţie de tipul
maşinii de lucru sau al maşinii antrenate
Ct = (4 ÷ 15) ⋅ C N
diametrul fusului se poate calcula cunoscând efortul tangenţial admisibil

τ max = [kg / cm ]
pentru oţel 2

16 ⋅ Ct acest diametru se verifică şi din condiţiile vitezei critice.

df min >3
π ⋅ τ max

5
 Vitezele de rotaţie critice

Din cauza că centrul de rotaţie Centru de rotatie

nu coincide cu centrul axului determinat Centrul axului
de săgeata statică şi nici cu centrul de
greutate al subansamblului rotoric
determinat de săgeata totală staţionara în e
cazul rotirii rotorului apar oscilaţii
transversale sau longitudinale. Centrul de greutate

Din cauza săgetii statice, produse de masa rotorului, axa de rotaţie este deviată faţă
de axa de rotaţie. Aceasta deviere, în funcţionare, provoacă o forţă elastică. Scriind
ecuaţia de echilibru a forţelor de inerţie şi elastice, care produc o săgeată y a
axului, rezultă: 2
d y
m + ky = 0
dt 2
ecuţia oscilaţiilor transversale, în cazul când masa rotorului este mare în
raport cu masa axului.

Pulsaţia oscilaţiilor libere

Soluţia ecuaţiei
y = C sin (ω o t + ϕ )
pulsaţia oscilaţiilor libere este
k
ω0 =
m
Dacă această coincide cu pulsaţia de rotaţie, apare rezonanţa şi săgeata dinamica
y creste foarte mult.
k k g ⎡r ⎤ 7 g ⎡ rot ⎤ 1 ⎡ rrot ⎤
ω0 = = g = = = 300
m F f ⎢⎣ s ⎥⎦ 2π f ⎢⎣ s ⎥⎦ f ⎢⎣ s ⎥⎦

pulsaţia oscilaţiilor libere constituie prima viteză critică, care trebuie să fie mai
mare decât viteza maximă a maşinii.

6
Oscilaţii de torsiune ale axelor

Alte viteze critice sunt mai mari

ω N = Nω 0 unde N ∈ ℜ

Pe lângă aceste oscilaţii apar şi oscilaţii de torsiune ale axelor. Unghiul de

torsiune (răsucire) φ al axului este direct proportional cu cuplul Ct şi invers
proporţional cu rigiditatea de torsiune
GI p
kt =
l d 3π
G – este modulul de torsiune Ip =
Ip – momentul de inerţie polar al secţiunii axului 32
Dacă este unghiul de torsiune, ecuaţia oscilaţiilor de torsiune:
d 2φ
J + ktφ = 0
dt 2
J = m r2 este momentul de inerţie al masei.

Oscilaţiile sistemului format din două mase

pulsaţia oscilaţiilor libere de torsiune J1

J2
kt GI p l1 l2
ωt = =
J Jl
Dacă există două mase aşezate pe un ax, l
la distanta l intre ele, şi axul are
rigiditatea constantă, rezultă un sistem de
2 ecuaţii:
d 2φ
J1 21 + k f (φ1 − φ2 ) = 0
dt
d 2φ2
J2 + k f (φ2 − φ1 ) = 0
dt 2 JJ
J12 = 1 2
sistemul poate fi redus, dacă se notează: J1 + J 2
φ = φ1 − φ 2

7
Oscilaţiile sistemului format din două mase

Două mase dau totdeauna o singură pulsaţie a oscilaţiilor libere:

k
ω0 =
J12
Secţiunea principală, adică secţiunea în raport cu care se produce oscilaţia
discurilor y1 si y2 se determină din condiţia ca pulsaţiile lor să fie aceleaşi.
Rezultă:
l 2 J1
=
l1 J2
În cazul când există un cuplu exterior, care are una sau mai multe componente
periodice de pulsatie , este posibilă rezonanţa prin suprapunerea acestei pulsaţii
cu o pulsaţie liberă oarecare, acest caz este rezonanţa oscilaţiilor de torsiune.

Verificarea solicitărilor în dinţi

Efortul unitar la baza dintelui FsFe

FsCu + FsFe
σ d max = FsCu
bd min
FsCu, FsFe - forţe centrifuge ce acţionează
asupra cuprului din crestătura şi dinte
G sCu 2
FsCu = ω Rcu
g
G RFe
FsFe = sFe ω 2 R Fe RCu
g
unde GsCu = γ Cu SCu
sunt greutatea cuprului din crestătura şi a dintelui pe
GsFe = γ Fe Sd unitate de lungime.
Rcu, RFe – razele centrelor de greutate ale cuprului din crestătura şi dinte

8
Verificarea penelor la compresiune

Forţa de comprimare se compune din forţa centrifugă a cuprului din crestătură

şi forţa centrifugă a penei:
FsCu
G sp Fsp
b0
Fsp = ωR p
g
bp
Efortul unitar al penei de lăţime bp
Fsp + FsCu
σ prox =
bpε
unde b p − b0
ε=
bp

Verificarea bandajelor rotoarelor

Eforturile unitare din bandajele masive sunt produse de forţe

centrifuge proprii şi presiunea părţilor frontale ale bobinajului.
Forţa centrifugă a părţii frontale

Gf Df
Ff = ω2
g 2
Gf – greutatea părţii frontale
Df – diametrul centrului de greutate al părţii frontale.
Efortul unitar determinat de forţa centrifugă a părţii frontale

σ 't =
Ff
2π ⋅ sb
[
kg / cm2 ]
unde Sb este secţiunea transversală a bandajelor.

9
Verificarea bandajelor rotoarelor

Efortul unitar determinat de forţa centrifugă proprie

γ
( )
σ " f = 0,825 vb2 ⋅ 1 + 0,212 ⋅ α 02 ⋅ 10− 2
g
[kg / cm ] 2

unde vb [cm/s] viteza periferică a bandajului

α0 raportul diametrelor
γ [kg / cm 3 ]
Dk
γ greutatea specifică. α0 =
DR

Solicitarea totală rezultă

σ t = σ 't +σ "t ≤ 2750 kg / cm 2

Verificarea fixării polilor rotorici prin coada de

rândunică
Gp
Forţa centrifugă a polului Fp = ω 2 ⋅ Rp
g

GE
Forţa centrifugă a înfăşurării polare FE = ω ⋅ RE
g

Sarcina pe unitate de lungime a cozii de rândunică

F p + FE
q=
l

este dependent de grosimea tolelor efortului unitar . q

σ co =
Forţa centrifugă a jugului rotorului b2
GRj
F jR = ω ⋅ RRj
g

10
Calculul de fixare al polilor principali

Asupra polului acţionează forţele: greutatea proprie, greutatea înfăşurării,

forţa de atracţie magnetică, forţa tangenţiala creată de cuplul electromagnetic.
Forţa tangenţială este dată de cuplul tangenţial
Ct C
Ftg = = t
D pD
2p
2
Această forţă are două acţiuni: deplasarea polului faţă de carcasă apare forţa
de frecare între pol şi carcasă
Ftg Ftg
F fr = ≈ această forţă este preluată de şurubul de fixare.
µ 0,2

O rotire a polului faţă de punctul A, care trebuie anulată de o forţă de

strângere a şurubului de fixare F h 2F h tg p tg p
Fstr = =
bp bp
2

Calculul fixării polilor principali

Forţa totală de strângere mai cuprinde şi greutăţile polului Gp şi

înfăşurării GE

F = G p + G E + Fstr + F fr [kg ]
Secţiunea şuruburilor de fixare

F
S sr = σ ≤ 2000 kg / cm 2
N sr σ

11
Verificarea rotorului

Efortul tangenţial la orificiul central (diametrul interior al jugului rotoric) în

cazul existenţei crestăturilor
) [kg / cm ]
2
γ ⋅ vRje
σ = 2σ bd
1
1 − α o2
+ 0,825
g
(
1 + 0,212α 02 2

(FFe + FCCu )Z n
σ bd =
πD jRC
DiRi
α0 =
Di Re
viteza periferică la baza crestăturii vRje = π ⋅ DRje ⋅ n

Calculul statorului

Rigiditatea carcasei la încovoiere datorită greutăţii proprii

Calculul momentului de inerţie al secţiunii carcasei faţă de axa sa neutră

a0 =
∑S C i i ci = a 0 − a i R N = a 0 + R0
∑S i I = ∑ I i + ∑ a Si 2
i

momentul de inerţie trebuie să fie

D 2 lR N GC R N2
I ≥ 0,58 sau I≥
E 22500
Axa neutra
GC – greutatea carcasei a0

RN
Efonta=0,85.106 R0
Eotel=2.106

12
Calculul statorului

Forţa de frecare a carcasei pe fundaţie

Forţa cea mai mare apare la scurtcircuit.
C sc 1
F fix = − GC
R0 2

Csc – cuplul maşinii la scurtcircuit

efortul unitar în buloanele de fixare

F fix
σ bulon =
N b Sb

Calculul inelelor de fixare al capetelor de bobină

Dacă Xf – reactanţa capetelor de bobina, X’ – reactanţa tranzitorie (supratranzitorie)

în unităţi relative, atunci forţa care solicită la intindere inelele este
10 R N ⎛ X f ⎞
Fin = ⎜ ⎟[kg ]
πωD ⎜⎝ X ' 2 ⎟⎠
Secţiunea unui inel
Fin
S inel =
σ in N in

pentru oţel nemagnetic σin=2000 kg/cm2

pentru alamă σin=1500 kg/cm2

13
Calculul frecvenţei oscilaţiilor proprii ale carcasei

C1 2π ⋅ g ⋅ E ⋅ I
f oc = θ
2π GC ⋅ RN2

Constanta C1 depinde de unghiul de fixare al carcasei

θ0 800 1000 1200
C1 3,1 1,6 0,8

14