SUBIECTUL NR.

64
II. Auditul statutar şi al misiunilor de audit şi certificare
1. Care este obiectivul, modul de desfăşurare, aria (sfera) de aplicabilitate şi respectiv cum
trebuie înţeles scepticismul profesional şi asigurarea rezonabilă, conform ISA 200 – Obiective
şi principii generale care guvernează un audit al situaţiilor financiare (ISA 200).

Răspuns:

Obiectivul unui angajament de audit al situaţiilor financiare este de a da posibilitatea auditorului să exprime
o opinie cu privire la situaţiile financiare, dacă acestea sunt întocmite, sub toate aspectele semnificative, în
conformitate cu un cadru aplicabil de raportare financiară. Expresiile folosite pentru exprimarea opiniei
auditorului sunt "oferă o imagine fidelă" sau "prezintă în mod fidel, sub toate aspectele semnificative",
termeni care sunt echivalenţi.

Cu toate că opinia auditorului sporeşte credibilitatea situaţiilor financiare, utilizatorul nu trebuie să considere
opinia de audit drept o garanţie a viabilităţii viitoare a entităţii sau a eficienţei ori productivităţii cu care
managementul a condus activităţile entităţii.
Auditorul trebuie să acţioneze în conformitate cu "Codul de etică pentru profesioniştii contabili", emis de
Federaţia Internaţională a Contabililor (IFAC). Principiile etice care guvernează responsabilităţile
profesionale ale auditorului sunt:

(a) Independenţa;
(b) Integritatea;
(c) Obiectivitatea;
(d) Competenţa profesională şi diligenţa cuvenită;
(e) Confidenţialitatea;
(f) Conduita profesională; şi
(g) Standardele tehnice.

Auditorul trebuie să desfăşoare un angajament de audit în conformitate cu Standardele Internaţionale de

Audit (ISA). Acestea conţin principii de bază şi proceduri esenţiale, împreună cu recomandări aferente, sub
forma materialelor explicative şi a altor materiale.

Auditorul trebuie să planifice şi să desfăşoare un angajament de audit cu o atitudine de scepticism

profesional, admiţând că pot exista împrejurări în care situaţiile financiare să fie denaturate în mod
semnificativ. O atitudine de scepticism profesional înseamnă că auditorul realizează o evaluare critică, în
mod circumspect, a validităţii unei probe de audit obţinute şi este atent la acele probe de audit care contrazic
sau pun la îndoială credibilitatea documentelor sau a declaraţiilor conducerii. De exemplu, o atitudine de
scepticism profesional este necesară pe parcursul unui proces de audit pentru ca auditorul să reducă riscul
eludării circumstanţelor suspicioase, al generalizării excesive în momentul conturării concluziilor desprinse
din observaţiile de audit, precum şi riscul utilizării unor premise greşite la determinarea naturii, duratei şi
întinderii procedurilor de audit şi la evaluarea rezultatelor acestora. În planificarea şi desfăşurarea unui
angajament de audit, auditorul nu trebuie să presupună că managementul este lipsit de onestitate, dar nici să
plece de la premisa unei onestităţi incontestabile. În consecinţă, declaraţiile din partea conducerii nu trebuie
să substituie obţinerea de probe de audit suficiente şi adecvate care să dea posibilitatea conturării
concluziilor rezonabile pe care să se fundamenteze opinia de audit.

Expresia "sfera unui angajament de audit" se referă la procedurile de audit presupuse a fi necesare în
circumstanţele respective pentru a realiza obiectivul auditului. Procedurile de audit cerute pentru
desfăşurarea unui angajament de audit în conformitate cu ISA trebuie să fie determinate de către auditor,
luând în considerare cerinţele ISA, ale organismelor profesionale relevante, cerinţele legislative şi de
reglementare şi, acolo unde este adecvat, cerinţele prevăzute în termenii angajamentului de audit şi cerinţele
de raportare.

1
 2. Cum sunt definite probele de audit şi cum se asigură auditorul că acestea sunt suficiente şi
adecvate, potrivit cerinţelor ISA 500 – Probe de audit (ISA 500).

Răspuns:

„Probele de audit” reprezintă totalitatea informaţiilor utilizate de auditor pentru emiterea unei concluzii pe
care este bazată opinia de audit, şi includ toate informaţiile conţinute în evidenţele contabile care stau la baza
situaţiilor financiare şi a altor informaţii. Probele de audit, care sunt cumulate ca natură, includ probe de
audit obţinute din procedurile de audit efectuate pe parcursul auditului şi pot include probe de audit obţinute
din alte surse, cum ar fi angajamentele de audit anterioare şi procedurile unei firme de control al calităţii
pentru acceptarea clienţilor şi continuarea contractelor cu clienţii deja existenţi.

Gradul de suficienţă reprezintă măsura cantităţii probelor de audit. Gradul de adecvare reprezintă măsura
calităţii probelor de audit; cu alte cuvinte, relevanţa şi credibilitatea acestora în furnizarea de suport pentru
categoriile de tranzacţii, solduri ale conturilor, prezentările de informaţii şi aserţiunile aferente, sau în
detectarea denaturărilor de la nivelul acestora. Cantitatea probelor de audit necesare este afectată de riscul de
denaturare (cu cât riscul este mai mare, cât atât mai multe probe de audit este probabil să fie cerute) şi, de
asemenea, de calitatea unor asemenea probe de audit (cu cât calitatea este mai ridicată, cu cât mai puţine
probe vor fi cerute). În consecinţă, gradul de suficienţă şi gradul de adecvare al probelor de audit sunt
interrelaţionate. Totuşi, simpla obţinere a unei cantităţi mai mari de probe de audit nu poate compensa
calitatea slabă a acestora.

3. Care sunt regulile de întocmire şi elementele de bază ale raportului auditorului privind
misiunile de audit cu scop special şi respectiv asupra situaţiilor financiare elaborate în
conformitate cu altă bază contabilă cuprinzătoare, conform ISA 800 (modificat) – Raportul
auditorului independent privind misiunile de audit cu scop special (ISA 800), aplicabil după
31.12.2006?

Răspuns:

Raportul auditorului asupra unui angajament de audit cu scop special, cu excepţia unui raport asupra
situaţiilor financiare sintetice, trebuie să includă următoarele elemente de bază, de obicei în următoarea
ordine:
(a) titlu;
(b) destinatar;
(c) un paragraf introductiv
(i). identificarea informaţiilor financiare auditate; şi
(ii). o declaraţie cu privire la responsabilitatea conducerii entităţii şi la
responsabilităţile auditorului;
(d) un paragraf privind sfera de cuprindere a angajamentului (descrierea naturii auditului)
(i). trimitere la ISA aplicabile angajamentelor de audit cu scop special sau la
standarde, sau practici naţionale relevante; şi
(ii). o descriere a activităţii de audit desfăşurate de auditor pe durata angajamentului;
(e) un paragraf de opinie ce conţine exprimarea opiniei asupra informaţiilor financiare;
(f) data raportului;
(g) adresa auditorului; şi
(h) semnătura auditorului.

Raportul auditorului asupra situaţiilor financiare întocmite în concordanţă cu un alt cadru de raportare
financiar-contabilă trebuie să includă o declaraţie care să indice baza contabilităţii folosită sau să facă
trimitere la nota din situaţiile financiare în care este prezentată această informaţie. Opinia trebuie să
stabilească dacă situaţiile financiare sunt întocmite, sub toate aspectele semnificative, în conformitate cu
baza identificată a contabilităţii. Termenii folosiţi pentru exprimarea opiniei auditorului sunt “oferă o
imagine fidelă ” sau “prezintă în mod corect sub toate aspectele semnificative”, care sunt termeni echivalenţi.

2
 4. Care sunt informaţiile financiare şi indicatorii utilizaţi frecvent în analiza situaţiei şi
performanţele unei bănci, conform IAPS 1006 (Anexa 3)?

Răspuns:

Există un număr mare de indicatori financiari care sunt utilizaţi pentru a analiza situaţia şi performanţele
financiare ale unei bănci. Deşi aceşti indicatori variază într-un fel de la o ţară la alta şi de la o bancă la alta,
scopul lor fundamental tinde să rămână acelaşi, adică să ofere o măsură a performanţelor în raport cu anii
precedenţi, cu bugetul şi cu alte bănci. Auditorul ia în considerare indicatorii obţinuţi de o bancă în contextul
unor indicatori similari realizaţi de alte bănci despre care auditorul a obţinut sau poate obţine suficiente
informaţii.
(a) Indicatori de calitate a activelor:
• Pierderile din credite raportate la total credite
• Creditele neperformante raportate la total credite
• Provizioanele pentru pierderi din credite raportate la credite neperformante
• Gradul de acoperire a rezultatelor raportat la pierderile din credite
• Creşterea provizioanelor pentru pierderi din credite raportată la profit brut
• Mărimea, concentrarea riscului de credit, constituirea de provizioane

(b) Indicatori de lichiditate

• Numerarul şi titlurile lichide (de exemplu, cele scadente în 30 de zile) raportate la total active
• Numerarul, titlurile lichide şi titlurile cu piaţă foarte activă raportate la total active
• Datoriile inter-bancare şi depozitele pe piaţa monetară raportate la total active
(c) Indicatori de rezultate:
• Rentabilitatea mediei activelor totale
• Rentabilitatea mediei capitalului propriu
• Marja netă de dobândă ca procent din media totalului activelor şi media activelor generatoare de
venituri
• Veniturile din dobândă ca procent din media activelor purtătoare de dobândă
• Cheltuielile cu dobânda ca procent din media datoriilor purtătoare de dobândă
• Veniturile non-dobândă ca procent din media angajamentelor de creditare
• Veniturile non-dobândă ca procent din media totalului activelor
• Cheltuielile non-dobândă ca procent din media totalului activelor
• Cheltuielile non-dobândă ca procent din veniturile operaţionale

(d) Indicatori de adecvare a capitalului:

• Capitalul propriu ca procent din total active

• Capitalul de nivel 1 ca procent din activele ponderate cu factorul risc
• Capitalul total ca procent din activele ponderate cu factorul risc
(e) Risc de piaţă:
• Concentrarea riscului în anumite sectoare sau zone geografice
• Valoarea la risc
• Analiza necorelării şi duratei (în fond o analiză a scadenţei şi efectul modificării ratei dobânzii
asupra rezultatelor băncii sau fondurilor proprii)
• Mărimea relativă a angajamentelor şi datoriilor
• Efectul modificării ratei dobânzii asupra rezultatelor băncii sau fondurilor proprii)

(f) Risc de finanţare:

• Finanţarea clienţilor raportată la total finanţare (clienţi plus interbancară)

• Scadenţele
• Media ratei dobânzii pasive

3
 5. În legătură cu rolul legislaţiei în vigoare în auditarea situaţiilor financiare ale unei bănci,
responsabilităţile auditorului se referă la:
a) Detectarea tuturor cazurilor de non-respect al legislaţiei generale şi bancare;
b) Activităţile auditorului legate de examinare, comunicare şi de întrerupere a misiunii;
c) Comunicarea tuturor cazurilor de non-respect al legislaţiei, către Banca Naţională.

Răspuns:

Răspunsul corect este b) Activităţile auditorului legate de examinare, comunicare şi de întrerupere a misiunii.

6. Renunţarea la convingeri – ameninţare la adresa independenţei.

Răspuns:

Renunţarea la convingeri poate să apară atunci când cabinetul/societatea sau un membru al acestuia,
promovează opinia unui client până la punctul în care obiectivitatea sa este sau poate fi înţeleasă ca fiind
compromisă. Este cazul în care cabinetul/societatea sau un membru al acestuia şi-au subordonat
raţionamentul lor profesional aceluia al clientului.

7. Tehnica observării fizice.

Răspuns:

Observarea fizică este mijlocul cel mai eficace de verificare a existenţei unui activ, însă ea nu aduce decât o
parte din elementele probante necesare şi anume numai existenţa bunului respectiv; celelalte elemente
probante ca; proprietatea asupra bunului,valoarea atribuită etc. trebuie verificate prin alte tehnici.

Acţiunile întreprinse de auditor pe linia controlului stocurilor, de exemplu, au ca obiectiv asigurarea că:

- întreprinderea a prevăzut mijloace corespunzătoare care permit recenzarea activelor în condiţii de

fiabilitate; această fază a intervenţiei constă în studierea procedurilor de inventariere şi se situează deci
înaintea inventarierii propriu-zise;

- aceste mijloace sunt puse în aplicare în mod satisfăcător; această fază constă în verificarea faptului că
persoanele însărcinate cu inventarierea aplică în mod corect procedurile şi se situează în timpul
inventarierii propriu-zise;

- lucrările de inventariere au fost corect exploatate (valorificate); această fază constă în a controla dacă
cantităţile recente sunt cele utilizate pentru evaluarea sumei stocurilor şi se situează deci după
inventarierea propriu-zisa.

8. Care sunt principalele etape de realizare a unei misiuni de audit intern?

Răspuns:

Realizarea unei misiuni de audit intern presupune parcurgerea unei metodologii structurate pe 4 etape, care
se compun din mai multe proceduri care se finalizează cu documente specifice, şi anume:

I. etapa de pregătire a misiunii;

II. etapa de intervenţie la faţa locului;
III. etapa de elaborare a raportului de audit intern (RAI);
IV. etapa de urmărire a implementării recomandărilor.

4
 9. Ce este şi ce conţine scrisoarea de misiune (de angajament)?

Răspuns:

Ca în orice lucru bine făcut, şi în cazul auditului, înţelegerile iniţiale dintre entitatea auditată şi auditor sunt
de mare importanţă. Auditorul şi clientul trebuie să fie de acord în privinţa termenilor angajamentului.
Termenii agreaţi de ambele părţi trebuie să fie înregistraţi într-o scrisoare de angajament sau într-o altă formă
potrivită de contract.

Este atât în interesul clientului, cât şi al auditorului, ca acesta din urmă să trimită o scrisoare de angajament,
de preferat înaintea începerii angajamentului, acest lucru ajutând la evitarea neînţelegerilor în ceea ce
priveşte angajamentul. Scrisoarea de angajament documentează şi confirmă acceptarea de către auditor a
numirii, a obiectivului şi sferei angajamentului de audit, a întinderii responsabilităţilor auditorului faţă de
client şi a formei oricăror raportări.

Forma şi conţinutul scrisorilor de angajament pot varia de la un client la altul, dar acestea vor include în
general referiri la:
- Obiectivul auditului situaţiilor financiare.
- Responsabilitatea conducerii pentru întocmirea situaţiilor financiare.
- Sfera angajamentului de audit, incluzând trimiteri la legislaţia în vigoare, la reglementări sau norme
ale organismelor profesionale la care auditorul aderă.
- Structura oricăror rapoarte sau a altei forme de comunicare a rezultatelor angajamentului.
- Faptul că, datorită naturii testării şi altor limitări inerente ale unui angajament de audit, împreună cu
limitările inerente ale oricărui sistem contabil şi de control intern, există un risc inevitabil ca unele
denaturări semnificative să rămână nedescoperite.
- Accesul nelimitat al auditorului la orice înregistrări, documentaţii şi alte informaţii cerute în legătură
cu auditul.

IV. Evaluarea întreprinderii

1. Care este valoarea patrimonială de bază a unei întreprinderi sau a uni activ:
a) Activul net contabil;
b) Activul net corijat (corectat);
c) Activul net reevaluat.

Răspuns:

Răspunsul corect este b). Activul net corijat (corectat)

Valoarea patrimonială este activul net corijat obţinut ca diferenţă între activul bilanţului economic şi datoriile
înscrise în acest bilanţ.

Valoarea patrimonială a unei întreprinderi este activul net corijat

Activul net corijat se calculează prin două metode:

1. metoda aditivă

ANC = CAPITALURI PROPRII -/+ DIFERENŢE DE REEVALUARE

2. metoda substractivă

ANC = ACTIVE REEVALUATE – DATORII

5
 2. Care sunt paşii (etapele) în determinarea activului net corectat al unei întreprinderi?
Răspuns:

Paşii în determinarea ANC sunt:

1. Separarea tuturor elementelor de active în elemente necesare exploatării şi elemente în afara exploatării
(necesare întreprinderii)

2. Reevaluarea tuturor elementelor patrimoniale de active necesare exploatării;

3. Calculul matematic al activului net corectat.

3. Un grup de societăţi prezintă următoarele situaţii financiare pentru ultimul exerciţiu: Cifra de
afaceri 1.000 milioane u.m. Excedent brut de exploatare 250 – Amortizări 50 = Rezultatul
exploatării 200 + Rezultat financiar – 15 + Rezultat extraordinar 25 – Impozit pe profit 85 –
Amortizare pe plusvalori (specifică consolidărilor) 10 = Rezultat net consolidat 115.

BILANŢ: imobilizări nete 500, active curente de exploatare 450, disponibilităţi 80, capitaluri
proprii 450, datorii curente de exploatare 280, datorii financiare 300. Alte informaţii:
- Investiţiile au reprezentat 60 milioane u.m. în cursul ultimului exerciţiu;
- Nevoia de fond de rulment reprezenta 150 milioane u.m. la sfârşitul exerciţiului precedent;
- Cota de impozit pe profit 40%;
- Rata de rentabilitate a pieţei, fără risc 4%;
- Prima de risc medie a pieţei acţiunilor este de 5%;
- Coeficientul β al grupului este de 1,3%;
- Rata dobânzii la datoriile financiare ale grupului 7%.

Să se evalueze afacerea prin comparaţii bursiere, ştiind că pentru societăţile cotate din acelaşi
sector de activitate s-au observat multiplii următori pentru rezultatele ultimului exerciţiu:
PER = 18, multiplul rezultatului din exploatare = 10.

Rezolvare:

Comparaţii bursiere

1) PER

De obicei PER se aplică rezultatului curent net.

Rezultatul curent net al grupului Z se determină:

Rezultat net 115

+Amortizarea plusvalorii 10
- Rezultat extraordinar 25
+Impozit pe rezultatul extraordinar 10
Rezultat net curent 110

PER 18

Valoare de piaţă a acţiunilor 1.980

2) Rezultatul exploatării (RE)

RE 200
Multiplu observat 10
Valoare de piaţă a capitalurilor investite
(capitaluri proprii şi datorii în total) 2.000
- Datorii financiare 300

6
Valoare de piaţă a acţiunilor 1.700

Obs: se face distincţie între valorile aferente capitalurilor proprii (pentru acţionari), respectiv valorile
aferente tuturor capitalurilor investite atât de acţionari cât şi de creditori (a entităţii). În cazul în care se
doreşte o valoare a capitalurilor proprii (în această problemă) şi se obţine mai întâi o valoare a capitalurilor
investite, aceasta se transformă într-o valoare a capitalurilor proprii prin deducerea datoriilor financiare.

4. Dacă se lucrează în unităţi monetare curente, din ce se compune rata de actualizare?

Răspuns:

Rata de actualizare este rata de rentabilitate utilizată pentru determinarea valorii actualizate, la o anumită
dată, a unui vărsământ unic sau a unei serii de vărsăminte de încasat sau de plătit ulterior.

Rata de actualizare = rata rentabilităţii cerută de un investitor ca să-şi menţină capitalul sau să-l plaseze într-
o întreprindere.

5. Cum poate fi transformat un rezultat contabil într-un cashflow?

Răspuns:

Profit/pierdere
+ dobânda la datoria de la terţi
- economia la impozitul aferent întreprinderii datorată deductibilităţii dobânzii pentru datoria la terţi
+ impozitul pe venit care poate fi compensat
+ deprecierea/amortizarea şi alte cheltuieli care nu sunt în numerar
- venituri care nu aduc numerar
- cheltuielile de capital
+/- Δ NFR inclusiv a lichidităţilor/datoriilor
FLUX DE TREZORERIE

Sau

Profit din activ de exploatare (EBIT)

- Plăţi din impozite pe exploatare
Profit net după ajustări fiscale
+ Amortizare
CASH FLOW BRUT

- Δ NFR
+ Încasări din vânzarea activelor corporale
- Cheltuieli de capital
CASH FLOW DIN ACTIVITATEA CURENTĂ

+ Cash flow din alte investiţii în afara celor operaţionale

CASH FLOW DISPONIBIL PENTRU INVESTITORI

+ Credite bancare şi alte datorii asimilate contractate de întreprindere

- Ratele achitate pentru rambursarea creditelor şi sumelor plătite pentru răscumpărarea obligaţiunilor
- Dividende preferenţiale achitate
CASH FLOW DIN ACTIVITATEA FINANCIARĂ

X. Organizarea auditului intern şi a controlului intern al întreprinderilor

1. Exemplificaţi recomandări / politici, de păstrare / arhivare a documentaţiei de audit intern.
Formulaţi un text coerent, adresabil conducerii.

7
Rezolvare:

Orice misiune de audit intern trebuie să se încheie cu întocmirea unui dosar compus din cele mai
semnificative documente de lucru, obligativitatea fiind determinată de:
- obligativitatea existenţei unei probe care are ca scop probarea, justificarea afirmaţiilor din
Raportul de audit intern.

Culegerea probelor de audit intern se face atât în timpul derulării misiunii la faţa, cât şi după terminarea
acesteia, atunci când este nevoie de informaţii suplimentare, pentru a se putea realiza un dosar e lucru
ordonat şi complet.
- obligativitatea eficacităţii care presupune utilizarea tuturor informaţiilor, inclusiv din dosarele
auditului anterior, eliminându-se pierderi nejustificate de timp, dosare care asigură o bună bază
de informaţii pentru viitor.
- obligativitatea pregătirii profesionale, afirmaţie care înseamnă un izvor important de cunoştinţe
pentru un auditor debutant; accesul şi studierea unui dosar de audit intern facilitează cunoaşterea
entităţii, dar problematica reieşită di auditul precedent, soluţiile găsite şi recomandările făcute.

Dosarele de audit cuprind, în general, două categorii de documente:

- documente cu caracter descriptiv: analize de posturi, organigrame, tabele de riscuri, diagrame de
relaţii, circuit de documente etc.
- documente cu caracter explicativ: foi de lucru precum interviurile, chestionare, tabele
comparative, fişe de calcul cu ajustări, determinarea rezultatului testelor etc.

Cele două tipuri de documente se vor îndosaria/prezenta într-o anumită ordine, auditul intern având definită
o normă de ordonare, specifică fiecărei entităţi.

În practică s-au utilizat două modele de întocmire a dosarelor, fiecare fiind susceptibil de critici, dar cele
două modele trebuie să aibă ca efect realizarea unor dosare care să se supună unor criterii:
- să fie standardizate;
- să permită vizualizarea ordonării documentelor din dosar;
- să poată fi utilizate şi de către terţi;
- să cuprindă toate explicaţiile necesare înţelegerii;
- să facă obiectul planului de arhivare.

Auditorii interni au obligaţia să înţeleagă că misiunea nu este considerată terminată decât atunci când dosarul
de audit este complet şi ordonat, această activitate făcând parte din timpul alocat îndeplinirii misiunii de
audit intern.

Primul model de întocmire a dosarului de audit intern cuprinde:

- dosarul de analiză, care se constituie pe măsură ce se desfăşoară misiunea şi care cuprinde
documentele explicative elaborate în cursul auditului şi care trebuie păstrate: foi de interviuri,
fişele de analiză şi identificare a problemelor (fişe de anomalii), tabele comparative, rapoarte ale
reuniunilor etc.

În acest dosar ordonarea se face începând cu programul misiunii, urmat de ordinal de misiune şi apoi restul
documentelor.
- dosarul de sinteză conţine ultimele două rapoarte de audit pe acelaşi subiect, precum şi notele cu
privire la monitorizarea şi aplicarea recomandărilor, informaţiile generale referitoare la temele
de discuţie etc.

Al doilea model este reprezentat de un dosar general cuprinzând şapte părţi:

- menţionarea şi monitorizarea punctelor slabe importante care au fost constatate în timpul
misiunii;
- un raport de audit complet;
- tabelul riscurilor;
- recomandări pentru următoarele audituri;
- programarea şi planificarea misiunii;
- informaţii generale referitoare la organigrame şi analize de post, note de serviciu, documentaţie
despre obiectivele unităţii, extrase din rapoartele de audit anterioare (dacă este cazul);
- documente de lucru care se distrug la finalizarea auditului următor.

8
Documentele de lucru au o caracteristică generală: să fie scrise şi să aibă un format standard predefinit; toate
documentele de lucru trebuie să aibă referinţe pentru identificarea numerelor din raportul de audit,
corespondenţa cu numărul de misiune din planul de audit intern, anul, secvenţa din cadrul misiunii etc.

Fiecare document de lucru trebuie să aibă un număr de referinţă care trebuie să coincidă cu documentele
corespunzătoare dosarului de audit.

De asemenea, documentele de lucru vor conţine menţiuni obligatorii, precum numele entităţii, denumirea
serviciului auditat, numele auditorului, data, dar dacă se referă la teste vor indica informaţii specifice:
obiective, structura testelor, documentele sau tranzacţiile examinate, detaliile despre tranzacţie, rezultatele şi
interpretarea acestora, etc.

Ca o concluzie se poate afirma că documentele de lucru apreciate ca fiind corespunzătoare din punct de
vedere calitativ trebuie să fie:
- normalizate;
- datate şi semnate;
- inteligibile;
- adecvate;
- simple şi necostisitoare;
- complete.

2. Realizaţi o misiune de audit intern cu privire la ciclul Vânzări-Încasări până la nivelul

întocmirii matricei riscurilor şi a raportului intermediar, inclusiv.