Sunteți pe pagina 1din 3

Scrisoarea a III –a

De Mihai Eminescu

-Apartenenta operei la genul epic,

specia literara poem eroic –

“ Scrisoarea III” de Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850- 15 iunie 1889)


a fost inceputa inca din anii 1872-1873 si a avut mai multe variante de
creatie pana la forma definitive, care a fost publicata abia in mai 1881.
Poemul este, asadar, rodul unei indelungi perioade de elaborare si se inscrie
in seria celor cinci “Scrisori”, care au ca tema conditia omului de geniu in
raport cu timpul si societatea meschina, incapabila sa aprecieze valorile
spiritual. Daca in “Scrisoarea I” si “Scrisoarea II” geniul este intruchipat de
savant, respectiv de artist, in “Scrisoarea III” geniul este omul politic, reliefat
prin antiteza: patriotul si viteazul Mircea cel Batran in opozitie cu politicianul
patriotard si nedemn.

Pasionat de istoria nationala, Mihai Eminescu nota intru-n manuscris:

“Trecutul e in mine si eu sunt in trecut,

Precum traieste cerul in marea ce-l respira.”

Dragostea constanta pentru neamul romanesc, pentru trecutul zbuciumat


al acestui popor vitregit este marturisita de poetul national intr-o scrisoare
adresata lui G. Panu si publicata de acesta in volumul “Amintiri de la
Junimea” : […] in lumea aceasta nu este nimic mai interesant decat istoria
poporului nostrum, trecutul lui, tot-tot este un sir neintrerupt de martiri”.

Tema poemului este istorica, poetul punand intr-o antiteza severa


simbolul conducatorului iubitor de neam si tara, intruchipat in Mircea cel
Batran si politicianul contemporan cu Eminescu, perfidy si preocupat numai
de interese marunte. Opozitia dintre trecutul glorios si prezentul decazut
este sugestiv exprimata in versurile cu care incepe ultimul tablou al
poemului :

“De-asa vremi se-nvrednicira cronicarii si rapsozii;

Veacul nostru ni-l umplura saltimbancii si irozii…”

Poemul “Scrisoarea III” este foarte amplu, fiind construit din doua parti:
prima (194 de versuri) evoca in ritm de oda si pe parcursul a patru tablouri
momente sugestive pentru eroismul si patriotismul romanesc din glorioasa
istorie nationala si partea a doua (88 de versuri), care este un pamflet
virulent la adresa politicienilor contemporani , asupra carora se revarsa
sarcasmul si invectiva eminesciana.

Tabloul al treilea din cadrul partii intai descrie lupta de la Rovine dintre
moldoveni, in fruntea carora se afla Mircea cel Batran si turci, condusi de
sultanul Baiazid. Constructia panoramic a tabloului de lupta are valente
cinematografice, dinamismul, repeziciunea miscarii alterneaza cu efectele
auditive amplificate la nivel cosmic, tehnica definitorie pentru arta
eminesciana.

Descrierea bataliei incepe cu o imagine auditiva impresionanta,


construita crescendo din substantive acustice:”freamat”, “zbucium”,
“zgomot”, “arme”, “bucium”. Imaginea vizuala infatiseaza miile de osteni
moldoveni, caracterizati succinct prin epietete metaforice : “mii de capete
pletoase “, “mii de coifuri lucitoare”. Miscarea (imagine motorie) are
valenta cinematografica si ocupa locul central al bataliei.Dinamismul este
realizat printr-o aglomerare de verbe cu mare putere de sugestie pentru
viteza cu care se desfasoara lupta : “implu’”, “roiesc”, “iau in fuga”, “bat in
scari”, “se clatina”, “cadeau”, “se rastoarna”. Alternarea permanenta a
imaginilor auditive si vizuale cu cele motorii amplifica dramatismul si
incrancenarea ostasilor pe campul de bataie: “codrul clocoti de zgomot”,
“calaretii implu campul”, “arcuri se intend in vant”. Aliteratiile “vajaind ca
vijelia “, “plesnetul de ploaie”, verbele auditive “urla”, “striga”, “suiera” si
substantivele sonore “tropot”, “strigat” completeaza tumultul si tensiunea
luptei. Armata otomana este” cuprinsa de pieire si in fata si in coaste”, “cad
asabii”, “cadeau pedestrii”, “caii se rastoarna” turcii fug inspaimantati si “li
se pare ca se naruie tot cerul…”. Vitejia lui Mircea cel Batran are putere de
exemplu pentru ostasii sai: “Mircea insusi mana-n lupta vijelia-ngrozitoare,
\Care vine, vine , vine , calca totul in picioare;”. Voievodul detine arta
organizariisi conducerii actiunilor in lupta, idee sustinuta prin repetitia
verbului “vine” si hiperbola “vijelia-ngrozitoare”. Calaretii moldoveni “trec
rupandu-si large uliti” printre “cetele pagane”, pe care le risipesc, iar victoria
moldovenilor este marcata de steagurile tarii, care vin “biruitoare”. Prin
comparatia hiperbolizata “ca potop ce prapadeste, ca o mare tulburata”
se accentueaza victoria armatei lui Mircea asupra puhoiului turcesc, a carui
infrangere este exprimata prin comparatia “e ca pleava vanturata”.
Eroismul romanilor este comparabil doar cu fortele dezlantuite ale naturii, iar
alungarea turcilor dincolo de Dunare instaleaza in Moldova mandria
patriotica a victoriei: “acea grindin-otelita inspre Dunare o mana, \ Iar in
urma lor se-ntinde falnic armia romana”.

Expresivitatea limbajului poetic se distinge prin folosirea


arhaismelor fonetice – “implu”, “nouri”, “grindeni”- si lexicale –“coifuri”,
“lanci”, “asabi”, “arcuri”, “pedestri”, numind termini militari specifici acelei
perioade istorice. Intregul fragment se particularizeaza in cadrul poemului
prin dinamismul verbelor de miscare, prin puterea de vizualizare a frontului
si prin vuietul bataliei, toate aceste imagini fiind alcatuite din figure de stil cu
mare forta de sugestie: metafore, comparatii, epitete, aliteratii, repetitii.

Prozodia se defineste prin ritmul de oda al acestui fragment, masura


versurilor fiind de 16-17 silabe. Rima este imperechiata si adesea
surprinzatoare prin licentele poetice: “grindeni\pretutindeni”, “suliti\large
uliti”.

Constantin Noica aprecia ca Mihai Eminescu este “un omo complet” al


spiritualitatii nationale si afirma ca opera lui trebuie strabatuta in intregime
pentru a ajunge la adevarul “ca te afli in fata omului deplin al culturii
romanesti”.