Problema reglementării preţurilor de către stat

Dacă analizăm ultimele decizii luate de prezentul Parlament şi

Guvern în sfera economică, devine evidentă tendinţa de controlare a
economiei naţionale, intervenţia necorespunzătoare a statului în
activitatea agenţilor economici din diferite ramuri şi în final tendinţa tot
mai evidentă de reglementare a preţurilor atât în sectorul de stat, cât şi în
cel privat. Astfel devine actuală întrebarea dacă, din punct de vedere
economic, este adecvată intervenţia statului în reglementarea preţurilor
produselor şi serviciilor oferite de sectorul de stat şi în special de cel
privat, care sunt scopurile unei politici unice de reglementare a preţurilor,
precum şi consecinţele ei.
Reglementarea preţurilor poate avea două forme: stabilirea prin
lege a preţurilor maximale pentru o serie de produse şi servicii (de obicei
de primă necesitate şi de larg consum) şi stabilirea unor preţuri minime
pentru unele produse sau servicii (aşa ca stabilirea salariului minim). În
acest articol va fi abordată anume problema stabilirii preţurilor maximale.
Orice analiză a unei politici publice începe cu studiul scopurilor cu
care este adoptată. Astfel stabilirea unor preţuri maximale în economie
este de obicei realizată de stat în vederea protecţiei consumatorului, dar
vom vedea mai târziu dacă consecinţele unei asemenea politici sunt cele
dorite. O altă explicaţie poate fi necesitatea de a realiza doleanţele
alegătorilor, dar iarăşi vom analiza în continuare dacă politica menţionată
poate asigura interesele consumatorilor şi a păturilor social vulnerabile
sau nu.
Consecinţe: O politică de acest tip stabileşte preţul maximal sub
nivelul preţului de piaţă. Dar deoarece preţul este compus din costul de
producţie plus valoarea adăugata (aceasta incluzând profitul şi anumite
taxe), stabilirea unui preţ maximal pentru anumite preţuri şi servicii riscă
sa însemne stabilirea unui preţ plafon care pentru unii agenţi economici
este mai mic decât costul de producţie. Astfel aceşti agenţi economici
sunt forţaţi să plece de pe piaţă (bineînţeles în cazul în care nu decid sa
devină parte a economiei tenebre – fapt foarte probabil în Republica
Moldova, dar şi în multe alte ţări). Iar deoarece una dintre funcţiile
preţului este nu numai recuperarea cheltuielilor de producere, dar şi
recompensarea antreprenorului pentru activitatea sa, o asemenea politică
va duce la crearea unor segmente de piaţa cu o rată mică a profitului, deci
va elimina mulţi agenţi economici deja existenţi pe piaţă şi nu va favoriza
deloc intrarea altor agenţi economici pe piaţa. Eliminarea concurenţei
este foarte periculoasă, odată ce anume ea este garanţia cea mai buna a
existenţei unor produse şi servicii de calitate bună la preţuri maximal
reduse. Astfel, putem rezuma consecinţele stabilirii unor preţuri
maximale ca fiind următoarele:

1
 - face imposibilă buna funcţionare a economiei libere de piaţă
datorită eliminării concurenţei şi a lipsei informaţiei purtate de
adevăratul preţ de piaţă;
- favorizează monopolul (de stat şi privat), deci şi preţurile mari
asociate unei calităţi joase;
- determină creşterea şi mai mare a economiei tenebre şi
reducerea suplimentară a incasărilor bugetare provenite din
taxarea activităţii de antreprenoriat;
- stabilirea unor preţuri maximale va determina o cerere mai mare
faţă de aceste produse în condiţiile unei oferte limitate: ceea ce
duce fie la imposibilitatea unor consumatori de a le achiziţiona
la preţul garantat de stat, fie la opţiunea de a le achiziţiona de pe
piaţa neagra la preţuri mult mai mari decât era anterior preţul de
piaţă, dar şi în condiţiile imposibilităţii protejării
consumatorului care le cumpără;
- în final dacă ne întoarcem la scopul iniţial – de protejare a
consumatorului – trebuie să ţinem cont de faptul că
consumatorul este şi el la rândul său un angajat al economiei
naţionale. Astfel reducerea creşterii economice va duce la
micşorarea salariului mediu pe economie (deoarece însăşi
companiile vor avea profituri reduse) şi chiar creşterea
şomajului în acele ramuri ale economiei unde stabilirea
preţurilor maximale duce la terminarea activităţii unor agenţi
economici.
- dat fiind că politica de reglementare a preţurilor poate fi aplicată
doar faţă de producătorii care activează pe teritoriul Republicii
Moldova, aceştea se vor afla într-o poziţie dezavantajoasă în
comparaţie cu concurenţii de peste hotare. Producătorii
autohtoni vor deveni din ce în ce mai puţin competitivi pe piaţa
internaţională, ceea ce va reduce substanţial potenţialul de
export, care şi aşa este destul de redus.
Astfel, deşi politica de reglementare a preţurilor de către stat are
drept scop protecţia consumatorului, o asemenea politică îi cauzează
aceluiaşi consumator numeroase prejudicii: făcându-l să stea în rând
pentru a putea procura anumite produse la un preţ mai mic – exact ca în
timpul URSS, să apeleze la economia tenebră şi să cumpere produse şi
servicii de calitate joasă la un preţ ridicat şi fără nici un fel de garanţii
pentru consumator, să sufere de pe urma diminuării creşterii economice,
deci şi a unui buget de stat mai mic decât anterior, precum şi să sufere de
pe urma reducerilor de personal, a salariilor mai mici şi a riscului de a
pierde serviciul etc. Astfel, ca şi în multe alte cazuri, scopul politicii date
este complet opus efectului pe care îl va avea asupra potenţialilor

2
beneficiari: în loc să fie protejate interesele consumatorului, vor fi create
condiţii absolut contrare intereselor sale.
Totuşi care sunt alternativele politicii de stabilire a preţurilor
maximale atunci când statul doreşte să aibă grijă de populaţie? Rolul
statului în economie trebuie să ţină de: crearea cadrului legislativ
corespunzător economiei de piaţă libere, a mecanismelor şi instituţiilor de
aplicare a legilor respective, eliminarea monopolului (privat şi de stat),
anume monopolul fiind responsabil de menţinerea unor preţuri mari
asociate şi unei calităţi joase. Este foarte importantă asigurarea
concurenţei libere pe piaţa, precum şi a liberei intrări a noilor agenţi
economici pe segmentul de piaţă dorit. Concurenţa maximal apropiată de
concurenţa perfectă, fapt ce poate şi trebuie asigurat de stat, este
întotdeauna însoţită de coborârea preţurilor în paralel cu creşterea
calităţii. În cazul în care statul doreşte să protejeze consumatorii din
păturile social vulnerabile, ar fi mult mai bine să le dea acestora direct
nişte plăţi lunare compensatorii decât să introducă reglementarea
preţurilor, astfel afectând negativ întreaga economie. Dar chiar pentru a
putea oferi aceste compensaţii, statul are nevoie de nişte venituri
suplimentare care pot fi asigurate doar prin creşterea economică şi taxarea
economiei tenebre, fapt ce va duce şi la creşterea încasărilor bugetare
necesare pentru o politică de protecţie a păturilor social vulnerabile.

Model grafic: Introducerea preţurilor maximale şi consecinţele

unei asemenea politici

C O

E
PE

A1 A2
PA

O Q1 QE Q2 Q

În graficul de mai sus avem modelul unei pieţe în stare de

echilibru, unde axa orizontală indică cantitatea (Q), iar axa verticală –
preţul (P). Curba cererii C se intersectează cu curba ofertei O în punctul
E (QE; PE), punct de echilibru, adică un punct care indică cantitatea oferită

3
şi pe care consumatorul este gata să o procure la preţul de echilibru care-l
aranjează şi pe producător. Echilibrul unei pieţe este o stare relativă, iar
punctul E oscilează în dependenţă de fluctuaţiile pieţei, ceea ce determină
mărimea preţului de piaţă (PE) şi a cantităţii QE.
Să presupunem că pe această piaţă statul decide, în scopul
protecţiei consumatorului, să introducă un prag de preţuri maximale PA,
care este mai mic decât preţul de piaţă PE. Observăm că la preţul stabilit
de stat cantitatea de produse sau servicii oferite pe piaţă este mai mică
decât cea precedentă (Q1 < QE), pe când cererea pentru aceste produse
devine mai mare decât anterior datorită scăderii preţurilor (Q2 > QE).
Astfel cererea pentru produsele sau serviciile cu preţuri reglementate de
stat este mult mai mare decât oferta, ceea ce duce la următoarele
concluzii: imposibilitatea asigurării tuturor consumatorilor cu produse la
preţurile garantate de stat generează “rândurile de aşteptare”, iar acei care
vor dori sa achiziţioneze produsele respective dar nu “le-a ajuns”, se vor
adresa la economia tenebră care este întotdeauna gata să ofere lucruri
scumpe de o calitate necunoscută. Cred că o asemenea situaţie ne
aminteşte de perioada precedentă dezmembrării URSS, aşa că trebuie să
hotărâm dacă dorim întoarcerea la un asemenea model.
Pe termen mediu şi lung consecinţele vor fi şi mai grave: nu vor fi
observate fluctuaţiile pieţei, ceea ce lipseşte antreprenorii de informaţie si
distruge întreaga economie, care nu va mai putea fi deja numită economie
de piaţă.