UNIVERSITATEA „CONSTANTIN BRÂNCOVEANU”

– PITEŞTI
FACULTATEA MANAGEMENT MARKETING ÎN
AFACERI ECONOMICE INTERNAŢIONALE – RM.
VÎLCEA
DISCIPLINA: UNIUNE EUROPEANĂ
(CONSTRUCŢIE EUROPEANĂ)

SUBIECTUL 1 – PRINCIPALELE ETAPE ALE

INTEGRĂRII EUROPENE
Etape:
a) 1951:
- Semnarea la Paris (18 aprilie 1951) a Tratatului Comunităţii Europene a
Cărbunelui şi Oţelului (CECO) şi intrarea în vigoare la data de 25 iulie 1951
- Ţările semnatare: Germania, Franţa, Italia, Belgia, Olanda şi Luxemburg
- Obiective:
 Eliminarea diferitelor obstacole în calea schimburilor şi crearea unei
pieţe comune pentru produsele carbonifere şi siderurgice
 Libera circulaţie a capitalului şi forţei de muncă aparţinând celor două
sectoare
 Reguli în domeniul investiţiilor şi ajutoarelor financiare, producţiei şi
preţurilor, acordurilor de colaborare, transporturilor şi politicii
comerciale
- Prevedea crearea unor instituţii: Înaltă Autoritate şi un Consiliu special, ale
căror decizii sunt obligatorii pentru statele membre
- A instituit deja Parlamentul şi Curtea de Justiţie Europeană
b) 1957:
- Tratatul instituind Comunitatea Europeană pentru Energie Atomică
(EURATOM) semnat la 25 martie 1957 şi intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958,
care viza:
 Crearea unei pieţe comune pentru materialele şi echipamentele
nucleare
 Stabilirea unei legislaţii nucleare comune
 Instituirea unui sistem comun de aprovizionare cu materiale fisionabile
 Sistem de control asupra utilizării paşnice a energiei nucleare
 Norme comune de securitate împotriva radiaţiilor ionizante şi de
protecţie sanitară a populaţiei şi lucrătorilor din acest sector
 Programul comun prin care se urmărea dezvoltarea tehnologică şi
stimularea producţiei nucleare în Europa
- Tratatul instituind Comunitatea Economică Europeană – Tratatul de la
Roma (semnat la 25 martie 1957 şi intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958), care
vizează:
  Realizarea Uniunii Vamale, fixând obiectivele şi indicatorii privind
orientarea viitoarelor politici în câteva domenii de activitate
economică
 Aceasta presupune: realizarea unei Uniuni Vamale comportând, pe de
o parte, înlăturarea barierelor vamale, contingentelor de import şi a
altor obstacole pentru schimburile dintre statele membre şi, pe de altă
parte, punerea în aplicare a unui Tarif Vamal Comun faţă de ţările
terţe; realizarea, în special, prin amortizarea politicilor naţionale, a
patru libertăţi fundamentale – libera circulaţie a produselor industriale
şi agricole, libera circulaţie a forţei de muncă, libera prestare de
servicii şi libera circulaţie a capitaluri
 Se instituie Consiliul de Miniştri, Comisia Europeană şi Curtea de
Conturi pe lângă cele existente deja
c) 1986 (1987):
- 1 iulie 1987 – Actul Unic European
- Angajează Comunitatea în fixarea măsurilor destinate creării progresive a
Pieţei Interne
- Cadrul juridic şi al vieţii social-economice se fixează la Bruxelles
- Se are în vedere:
 Suprimarea controlului la frontierele interne ale Comunităţii
 Liberalizarea totală a mişcărilor de capital care trebuie să fie efectivă
 Recurgerea mai sistematică la votul cu majoritate calificată
 Accelerarea realizării Uniunii Economice şi Monetare (UEM)
- se prevede crearea Pieţei Unice la 1 ianuarie 1993
d) 1992 (1993):
- Tratatul asupra UE – Tratatul de la Maastricht (7 februarie 1992)
- Construcţia europeană se axează pe 3 piloni:
 Pilonul Comunităţilor Europene – Pilonul I:
 Comunitatea Economică Europeană: Uniunea Vamală şi Piaţa
Internă, Politica Agricolă, politici structurale, Politica
Comercială
 Dispoziţii noi sau modificări privind: cetăţenia uniunii,
educaţia şi cultura, reţelele transeuropene, protecţia
consumatorilor, sănătatea, cercetarea şi mediul, poltica socială,
frontierele exterioare, politica de emigrare
 CECO
 EURATOM
 Pilonul Politica Externă şi de Securitate Comună – Pilonul II:
 Politica externă: cooperarea, poziţii şi acţiuni comune,
menţinerea păcii, drepturile omului, democraţie, ajutoare
pentru ţările terţe
 Politica de securitate: cu sprijinul UEO – probleme privind
securitatea UE, dezarmare, aspecte economice privind
armamentul, pe termen lung – cadrul european de securitate
  Pilonul Cooperarea în Domeniul Justiţiei şi al Afacerilor Interne –
Pilonul III:
 Cooperarea juridică în materie de drept civil şi penal
 Cooperarea între serviciile de poliţie
 Lupta împotriva rasismului şi xenofobiei
 Lupta împotriva drogurilor şi a traficului de arme
 Lupta împotriva crimei organizate
 Lupta împotriva terorismului
e) 1997 (1999):
- Tratatul de la Amsterdam
- Parlamentul European a primit statutul de partener egal al Consiliului de
Miniştri European (Consiliul Uniunii Europene)
- Obiective:
 Plasarea problemei locurilor de muncă şi a drepturilor cetăţenilor în
centru preocupărilor Uniunii Europene
 Îndepărtarea ultimelor obstacole rămase în calea libertăţii de mişcare şi
întărirea securităţii cetăţenilor
 Conferirea unei voci mai puternice Europei în afacerile mondiale
 Sporirea eficienţei structurii instituţionale a UE, în perspectiva lărgirii
acesteia
- Noutăţi:
 În privinţa Politicii Comerciale Comune, extinde câmpul de aplicare al
art. 133 CE la comerţul cu servicii şi la proprietatea intelectuală
 În Politica Socială, noul titlu XVIII privind angajarea, art. 125-130 cu
includerea în Tratatul CE a Protocolului social, lupta împotriva
excluderii sociale
 Alte modificări vizează protecţia mediului, consumatorului, sănătatea
publică
- Integrarea în tratatele Uniunii Europene a Acordului de la Schengen
f) 2001 (2003):
- Tratatul de la Nisa (26 februarie 2001)
- Deschide calea extinderii Uniunii Europene
- Obiective:
 Stabilirea şi menţinerea, conform principiului subsidiarităţii, a unei
delimitări mai precise a competenţelor instituţiilor Uniunii Europene şi
ale statelor membre
 Proclamarea Carte Drepturilor Fundamentale ale UE, conform
concluziilor Consiliului European de la Köln (iunie 1999)
 Simplificarea tratatelor pentru a le face mai clare şi concise, dar fără a
schimba sensul acestora
 Creşterea rolului Parlamentelor naţionale în arhitectura europeană
g) 2007 (2009):
- Tratatul de la Lisabona (13 decembrie 2007)
- Conferă Uniunii Europene personalitate juridică
- Antrenarea Parlamentelor naţionale în procesul decizional
 - Delimitarea mai clară a competenţelor instituţiilor UE şi a actelor juridice ale
acestora
- Reducerea numărului de comisionari europeni (din 2014), precum şi a
numărului de europarlamentari
- Stabilirea condiţiilor aderării, suspendării şi a retrageii voluntare
- aduce inovatii importante, conferind Uniunii mijloacele de a dezvolta coerenta
si unitatea in politica sa externa., în primul rând prin alegerea unui preşedinte
al Consiliului European care asigură reprezentarea externă a UE în probleme
de PESC
- Tratatul de la Lisabona creeaza un post de Inalt reprezentant al Uniunii pentru
afacerile externe si politica de securitate, care uneste posturile Inaltului
reprezentant pentru politica externa si securitate comuna si Comisarului
European insarcinat cu relatii externe ; acesta este unul din vicepresedintii
Comisiei Europene si depinde in mod egal de Consiliu European, fiind numit
de către acesta ; Responsabilităţile sale constau în:
 implementarea politicii externe a Uniunii Europene
 conduce Consiliul afacerilor externe care reuneste toti ministrii afacerilor
externe ai Uniunii Europene
- procedura codeciziei devine procedură legislativă obişnuită
- Votul cu majoritate calificata devine regula generala in Consiliu. Definitia
acestuia ca majoritate dubla a 55% din state, reprezentand 65% din populatia
Uniunii, este aceeasi ca si in Constitutie (fiind nevoie de un numar minim de 4
state membre pentru a constitui o minoritate de blocaj), desi nu va intra in
vigoare pana in 2014. Acesta face totodata obiectul unei perioade de tranzitie
de 3 ani, pana in 2017, timp in care o decizie va putea fi blocata in
conformitate cu dispozitiile de votare prevazute in Tratatul de la Nisa
- Este introdusa o repartizare exacta si clara a competentelor, insotita de o
clauza de flexibilitate, similara celei existente in prezent, dar in care
Parlamentul trebuie sa isi dea acum acordul

Subiectul nr. 2 – Sistemul institutional al UE (Parlamentul European, Consiliul de

Ministri, Comisia Europeana)

Parlamentul european
Prin Tratatul de la Roma a luat fiinţă o Adunare Europeană, alcătuită din
reprezentanţi ai parlamentelor statelor membre şi cu rol pur consultativ. Din 1962, ea s-a
numit Parlamentul european, consolidându-şi progresiv puterea, odată cu revizuirile
succesive aduse Tratatului. Astfel, Actul unic european, Tratatul de la Maastricht, Tratatul de
la Amsterdam, au transformat Parlamentul European dintr-un organism pur consultativ
într-unul cu puteri legislative similare celor exercitate de parlamentele naţionale. El are un
caracter democratic, reprezentând voinţa sutelor de milioane de cetăţeni ai UE.
Parlamentul European reuneşte formaţiuni politice paneuropene care reprezintă
marile tendinţe politice existente în ţările membre. Regulamentul intern al P.E. prevede
ca deputaţii de pot organiza în grupuri, în funcţie de afinităţile politice şi nu după
naţionalitate. Aceste grupuri contribuie la formarea unei constituţii europene. Până în
prezent, cele mai importante grupuri politice din P.E. sunt: Grupul PPE (partidul creştin –
democrat şi democraţii europeni), PSE (partidul socialist european), ALDE (grupul
alianţei democrate şi liberale pentru Europa) etc. În total sunt opt grupuri. Ele includ
parlamentari din ţări diferite.
În ceea ce priveşte repartiţia parlamentarilor pe ţări, cei mai mulţi sunt in Germania
(ţara cu cea mai numeroasă populaţie din UE), urmaţi de cei din Franţa, Marea Britanie,
Italia, Spania ş.a.m.d. Prin Tratatul de la Lisabona se prevede că în condiţiile măririi
numărului de state membre (UE-27), cifra maximă de parlamentari pe ţară va fi de maximum
96, iar cea minima de şase.
În 1992, la Consiliul European de la Edinburg, s-a stabilit ca
Parlamentul European să aibă sediul la Strasbourg, iar secretariatul
parlamentului să se afle la Luxemburg.
► Parlamentul European are trei funcţiuni principale:
- împarte cu Consiliul funcţia legislativă, el adoptând legile europene, directive,
reglementări, decizii. Prin participarea sa, contribuie la garantarea legitimităţii
democratice a textelor adoptate;
- împreună cu Consiliul îndeplineşte funcţia bugetară şi poate, deci, să modifice
cheltuielile comunitare. În ultimă instanţă el adoptă bugetul integral. Conform celui de-al
doilea tratat bugetar, din 22 iulie 1975, Parlamentul European trebuie să-şi dea acordul
pentru orice decizie majoră care implică cheltuieli ce încarcă bugetul comunitar;
- exercită funcţia de control asupra Comisiei. El încuviinţează
desemnarea membrilor acesteia şi are putere de cenzură. De altfel,
el exercită un control politic asupra tuturor instituţiilor comunitare.
Aceasta a fost însă lărgită apoi prin tratatul de la Maastricht, când pentru anumite
domenii a fost stabilită puterea de „codecizie”. Pentru alte domenii, Parlamentul este implicat
prin procedura de „cooperare”***, stabilită prin Actul unic european sau este numai consultat.
Totodată, Tratatul de la Maastricht recunoaşte acestuia posibilitatea de a face recomandări.
Procedura de codecizie se aplică în cea mai mare parte a domeniilor importante; programele–
cadru şi orientările generale sunt adoptate prin codecizie, în timp ce măsurile de aplicare mai
detaliate solicită procedura de „cooperare”.
► Tratatul de la Lisabona acordă Parlamentului European puteri sporite. P.E. va
avea putere de decizie egală cu aceea a Consiliului European în domenii ca agricultura,
bugetul UE, justiţia şi afacerile interne****.
Structura Parlamentului European cuprinde: preşedintele, vice-preşedinţii şi chestorii,
care formează biroul parlamentar, ei fiind aleşi pe o durată de doi ani şi jumătate. Preşedinţii
grupurilor politice constituie o conferinţă care hotărăşte asupra organizării activităţii
parlamentului, asupra problemelor privind relaţiile cu instituţiile extracomunitare.
Repartizarea locurilor între ţări se face în termeni pur matematici. Cetăţenii europeni pot
participa la alegerile parlamentare europene indiferent de locul lor de reşedinţă.
Parlamentul european se poate reuni în sesiuni extraordinare la cererea majorităţii
membrilor săi, a Consiliului sau a Comisiei. Acesta este singura instituţie comunitară ale

***
vezi p. 54
****
Totodată, Tratatul de la Lisabona acordă parlamentelor naţionale puteri sporite în deciziile
europene.
cărei şedinţe şi deliberări sunt publice. Avizele, rezoluţiile şi chiar dezbaterile acestuia sunt
publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Parlamentul European desemnează, dintre
membrii săi, preşedintele – pe o perioadă de doi ani şi jumătate. Acesta coordonează întreaga
activitate a Parlamentului şi prezidează sesiunile plenare, putând exercita o reală putere de
influenţă. Preşedintele Parlamentului European, prin personalitatea sa, poate face ca această
instituţie să joace un rol important în domeniul politic (în limita competenţelor atribuite), el
reprezentând Parlamentul la evenimentele cu caracter oficial şi în relaţiile internaţionale. În
prezent, această funcţie este deţinută de spaniolul Josep Borell.
Biroul Parlamentului European este organul de reglementare ce are ca atribuţii
bugetul parlamentului, problemele administrative, organizatorice şi de personal. El este
format din preşedintele Parlamentului, din 14 vice-preşedinţi şi din chestorii care dispun
de un vot consultativ. Biroul numeşte secretarul general al Parlamentului, care dirijează
serviciile parlamentare şi pe cei peste 3.600 de funcţionari ai acestuia.
Biroul “lărgit” sau Conferinţa Preşedinţilor reuneşte Preşedintele Parlamentului
European şi preşedinţii grupurilor politice parlamentare. Acesta stabileşte ordinea de zi a
şedinţelor, hotărăşte asupra problemelor cuprinse în calendarul activităţilor, asupra
structurilor parlamentare, a competenţelor comisiilor şi delegaţiilor parlamentare
permanente (de agricultură, buget, control bugetar, drepturile femeii, politica regională,
etc.), temporare sau de anchetă şi asupra numărului lor.
În Tratatul de la Lisabona se prevede extinderea prerogativelor Parlamentului
European pe linie bugetară precum şi dreptul său de a alege cu o majoritate calificată pe
preşedintele Comisiei Europene.
Consiliul de Miniştri European
Element central al cadrului instituţional stabilit prin tratatul de la
Maastricht, Consiliul de Miniştri european, numit în mod curent
„Consiliul”, reprezintă organul unde se exprimă interesele
naţionale. Consiliul constituie instanţa Uniunii Europene investită
cu puteri de decizie efectivă. Sediul său este la Bruxelles.
Consiliul reuneşte reprezentanţii statelor membre, care trebuie să
fie de nivel ministerial şi să aibă abilităţi a angaja guvernele statelor
pe care le reprezintă în domeniul în care sunt specializaţi.
Ministerele numesc reprezentanţi permanenţi, înalţi funcţionari
stabiliţi la Bruxelles. La Consiliu, miniştrii sunt asistaţi de
reprezentanţi permanenţi sau miniştrii adjuncţi.
Comisia europeană este reprezentată, la sesiunile Consiliului, de membrii săi,
specialişti în domeniul în cauză şi adesea de preşedintele acesteia.
Funcţia principală a Consiliului este aceea de a determina linia
politică a procesului de integrare. “Consiliul asigură coordonarea
politicilor economice generale ale statelor membre”1. Acţiunile sale
pot lua forma rezoluţiilor neobligatorii sau a deciziilor obligatorii. El
poate, de asemenea, să-şi rezerve “în cazuri specifice, puterea de
a-şi exercita direct competenţele de execuţie”2. Sfera de activitate a

1
Dumitru Mazilu-Op.cit., p.116
2
George Marin (coord.) - De la Roma la Amsterdam via Maastricht, Ed. Independenţa Economică,
1999, p. 144
 Consiliului a fost considerabil lărgită odată cu trecerea la realizarea
Uniunii Economice şi Monetare. Astfel, puterea sa de punere în
aplicare a “marilor orientări de politică economică” a fost întărită
printr-o procedură care îi permite să adreseze recomandări către
statele membre. El poate, de asemenea, să traseze sarcini şi să dea
sancţiuni. Consiliul stabileşte proiectul de buget al UE, pe baza unui
ante-proiect al Comisiei şi face recomandări Parlamentului European
cu privire la descărcarea de gestiune asupra execuţiei bugetului.
Consiliul numeşte membrii Curţii de Conturi, ai Comitetului
Economic şi Social şi ai Comitetului Regiunilor. Pe de altă parte, el
este autoritatea administrativă supremă a funcţionarilor şi agenţilor
Uniunii Europene. Consiliul decide asupra concluziei finale privind
acordurile dintre Uniunea Europeană şi ţările terţe sau alte
organizaţii internaţionale.
Spre deosebire de Consiliile de Miniştri ale statelor membre care
includ în aceeaşi „echipă” titularii unor departamente diferite, în
funcţie de schema stabilită, Consiliul de Miniştri european se
întruneşte în formaţiuni distincte, specializate, dintre care putem
aminti:
► Consiliul “afacerilor generale” care reuneşte, în general, o dată pe lună, miniştrii
afacerilor externe şi este recunoscut ca având competenţă generală.
► Consilii “specializate” ce tratează probleme ce ţin de competenţa lor. În funcţie
de domeniul de activitate, se disting:
• Consiliul miniştrilor afacerilor economice şi financiare, numit ECOFIN,
care se preocupă de activităţile privind Uniunea Economică şi Monetară –
coordonează politicile economice ale statelor membre, politicile monetare,
problemele privind ajutoarele financiare acordate de Uniunea Europeană
ţărilor terţe, “perspectivele financiare plurianuale” vis-à-vis de bugetul
Uniunii Europene.
• Consiliul de miniştri ai agriculturii reunit pentru a adopta reglementările
necesare funcţionării politicii agricole comune.
• Consiliul “de buget” - formaţiunea din Consiliu însărcinată cu problemele
privind adoptarea bugetului UE. Acest fapt implică o permanentă conlucrare
cu Parlamentul european.
• Alte Consilii, care au în vedere problemele din domeniile pieţii interne, social,
cercetare, transport, mediu, pescuit, industrie, telecomunicaţii, energie, dezvoltare,
consum, educaţie, sănătate, cultură, turism.
Deciziile pot fi luate de oricare dintre aceste consilii dar, cel mai mult de către
Consiliul general.
Preşedinţia Consiliului este asigurată de statele membre, prin rotaţie, pentru o
durată de doi ani şi jumătate. Ordinea rotaţiei răspunde principiului alternanţei între
“marile” şi ”micile” state membre asigurându-se un minim de continuitate prin
constituirea unei “troici”*. Frecvenţa sesiunilor diferă de la o formaţiune a Consiliului la
*
Aceasta cuprinde statul membru care asigură preşedinţia, statul ce a asigurat-o în semestrul
precedent şi pe cel ce o va asigura în semestrul următor
alta. Rolul preşedinţiei, asistată de Secretariatul general, este acela de a pregăti lucrările
Consiliului, de a dirija discuţiile şi de a concilia interesele naţionale şi cele comunitare.
Conform Tratatului de la Maastricht, secretariatul general al Consiliului este
instrumentul administrativ care permite funcţionarea acestuia. Dotat cu circa 2200 funcţionari
recrutaţi prin concurs, secretariatul general pregăteşte şi asigură buna funcţionare a Consiliului
la toate nivelurile. El asistă Consiliul sub autoritatea unui Secretar General, Înalt Reprezentant
pentru politica externă şi de securitate, numit cu unanimitate de către Consiliu.
După intrarea în vigoare a tratatului de la Maastricht, secretariatul general al
Consiliului a primit sarcini în special în domeniul politicii externe, al afacerilor interne,
în domeniul justiţiei şi în domeniul economic. Secretariatul de cooperare politică, creat
prin Actul unic european, a fost înglobat secretariatului general al Consiliului.
Fiecare decizie a Consiliului trebuie să corespundă voinţei statelor
membre şi comunităţii în ansamblu. Această voinţă nu este un
rezultat al hazardului, ci al unei cunoaşteri aprofundate a
problemelor şi intereselor unora sau altora.
Prin numeroasele reuniuni ale înalţilor funcţionari, statele membre
îşi pun de acord punctele de vedere şi fac să avanseze construcţia
comunitară. Problemele care nu îşi găsesc rezolvarea la nivelul
experţilor naţionali vor fi soluţionate printr-un compromis politic
obţinut în cadrul Consiliului. Un rol important în pregătirea acestora
este jucat de Consiliul Reprezentanţilor Permanenţi ai statelor
membre, pe lângă instituţiile europene (COREPER) care are ca
sarcină pregătirea lucrărilor Consiliului şi realizarea atribuţiilor ce îi
sunt conferite.
COREPER cuprinde, pe de o parte, un comitet al reprezentanţilor permanenţi ai statelor
membre la Uniunea Europeană, iar, pe de altă parte un comitet al adjuncţilor acestor
reprezentanţi. Cele două comitete lucrează în mod autonom: primul pregăteşte lucrările
Consiliului “afacerilor generale”, a ECOFIN şi a Consiliului pentru comerţ şi dezvoltare,
celălalt ocupându-se de alte Consilii tehnice. COREPER, conform tratatului, este un eşalon
esenţial în funcţionarea Consiliului, el jucând rolul de filtru obligatoriu pentru propunerile
Comisiei.
În proiectul Constituţiei Europene, în scopul asigurării funcţionalităţii Consiliului, se prevede
realocarea voturilor. Se caută, astfel, evitarea situaţiilor în care statele mari puteau forma
„minoritatea de blocaj” şi, totodată, satisfacerea dorinţei statelor mici şi mijlocii de a-şi păstra
puterea de vot, în contrapondere cu „motorul central” reprezentat de alianţa franco-germană.
► Totodată, au fost convenite, deja, 39 de domenii pentru care votul cu unanimitate
să fie înlocuit cu majoritatea calificată pentru evitarea situaţiilor de blocaj decizional în
cadrul Uniunii Europene lărgite.
Comisia Europeană – motorul sistemului instituţional comunitar
Comisia Europeană a rezultat după fuziunea structurilor celor trei comunităţi
europene, în iulie 1967. Ea este organ de execuţie şi control al Uniunii Europene. Sediul
Comisiei este la Bruxelles.
Începând cu 1995, durata mandatului Comisiei a trecut de la 4 la 5 ani, pentru a
coincide cu durata unei legislaturi a Parlamentului European. Acest lucru permite
Parlamentului să acorde votul de investitură noii Comisii, întărindu-i, astfel, identitatea
democratică.
Preşedintele Comisiei este ales de Parlamentul european, fapt care îi conferă mai multă
legitimitate. Totodată, conform prevederilor proiectului de Constituţie, el va fi aprobat de
Consiliul European, cu majoritate calificată.
Membrii Comisiei, similar miniştrilor unui guvern, coordonează activitatea într-un anumit
domeniu. În această calitate, ei poartă denumirea de „Comisari”*, care „oferă toţi garanţia
independenţei” şi “nu acceptă instrucţiuni din partea nici unui guvern”. Membrii
Comisiei formează un Colegiu în cadrul căruia preşedintele nu dispune decât de un vot ca
şi colegii săi. În prezent, Preşedintele Comisiei Europene este José Manuel Barroso.
În virtutea prevederilor Tratatului de la Lisabona, până în 2014, numărul
Comisarilor se va reduce la două treimi din cel existent la sfârşitul lui 2007. Ei vor fi aleşi
prin rotaţie din statele membre. Preşedintele Comisiei va putea să numească, în plus,
Comisari fără drept de vot, din statele membre nereprezentate în Colegiu.
Comisia răspunde în faţa Parlamentului european, care are dreptul să voteze o
moţiune de cenzură împotriva acesteia.
Deliberările Comisiei sunt hotărâte de majoritatea membrilor săi. Comisia se
reuneşte o dată pe săptămână, la Bruxelles. În momentul instalării, membrilor noii
Comisii li se repartizează domeniile de responsabilitate ţinând seama de specificul ţării pe
care o reprezintă (în sensul că este dificil, de exemplu, de a acorda domeniul agricol unui
Comisar care nu reprezintă o mare ţară agricolă).
Ca urmare a criticilor aduse gestionării la nivelul Comisiei, s-a organizat auditul
intern al serviciilor acesteia. Comisia caută să întărească controlul financiar al
cheltuielilor şi să refacă organigrama direcţiilor sale în vederea adaptării structurii la
noile cerinţe.
• Comisia „este motorul sistemului instituţional”3. Deţinătoare a dreptului de
iniţiativă legislativă, ea propune proiecte de texte de legi pe care le supune
Parlamentului şi Consiliului. Rolul său de iniţiatoare a politicilor comunitare este
unic.
• Comisia este „gardianul tratatelor”. Ea veghează la aplicarea şi respectarea
acestora şi a dreptului comunitar, astfel încât legislaţia să fie corect aplicată de
către statele membre, iar cetăţenii să poată beneficia de condiţii unitare asigurate.
Ea dispune de arsenalul juridic al articolului 169 din tratatul Comunităţilor
europene, conform căruia poate sesiza Curtea de Justiţie dacă un stat membru nu
se supune unui aviz emis de aceasta.
• Ca putere executivă, Comisia asigură aplicarea legilor europene (directive,
reglementări, decizii), a bugetului şi a programelor adoptate de către Parlament şi
Consiliu. Ea reprezintă interesul comun şi semnifică, într-o anumită măsură,
personalitatea Uniunii. În această calitate, are ca principală preocupare apărarea
intereselor cetăţenilor acesteia.
Comisia dispune de competenţe normative generale, cum ar fi, de exemplu:
- reglementarea relaţiilor între întreprinderi şi state;
- executarea numeroaselor dispoziţii în ceea ce priveşte politicile comunitare şi în special
politica agricolă comună şi de realizare a pieţei interne etc.

*
De exemplu, finlandezul Olli Rehn este Comisarul european cu problemele extinderii UE.
3
Guy Raimbault – „L’Europe des Quinze”, Ed. JVDS, Paris, 1995, p. 88
 Totodată, comisia aplică tratatul în cazurile particulare, ca de exemplu:
• în cadrul tratatului asupra cărbunelui şi oţelului, este în legătură directă cu
întreprinderile; ea oferă preţurile, coordonează investiţiile, ajută lucrătorii ameninţaţi de
şomaj, etc.;
• controlează folosirea ajutoarelor publice acordate unui stat membru, ia măsuri
pentru eliminarea discriminărilor fiscale;
• asigură gestiunea clauzelor care permit statelor membre să beneficieze de
derogări în caz de dificultăţi particulare;
• administrează fondurile comunitare, cum ar fi: Fondul european de orientare şi
garantare agricolă (FEOGA), Fondul european de dezvoltare regională (FEDER), Fondul
social european (FSE), creditele comunitare de intervenţie publică, creditele din Fondul
european de dezvoltare (FED) stabilit în afara bugetului comunitar şi destinat ţărilor din
Africa, Caraibe şi Pacific, ca şi creditele acordate ţărilor din America Latină, Asia, Europa
Centrală şi de Est. Scopul principal al acestora este de a elimina decalajele economice
dintre zonele mai bogate şi cele mai sărace ale Uniunii Europene.
Comisia a pus în practică o reţea complexă de comitete tripartite prezidate de către
un reprezentant al său, la care participă reprezentanţii statelor membre şi ai regiunilor – ele
funcţionând pe principiul parteneriatelor.
Comisia reprezintă Uniunea Europeană pe scena
internaţională.
În baza prerogativelor acordate de Tratatul de la Roma,
Comisia are posibilitatea de a negocia – după avizarea de către
Consiliu şi în cadrul directivelor fixate – acorduri internaţionale, în
special tratate comerciale şi de cooperare.
Comisia dispune de o logistică administrativă pentru a-şi exercita
sarcinile în domeniul relaţiilor externe economice sau politice.

Subiectul nr. 3 - PIATA INTERNA EUROPEANA

- CELE 4 LIBERTATI -
-AVANTAJELE SI DEZAVANTAJELE ACESTEIA
Avantaje:
- accesul la o gama de produse si servicii mai variata, de o calitate
garantata si la preturi si tarife mai accesibile
- posibilitatea gasirii unui loc de munca si intr-o alta tara decat cea in care te-
ai nascut
- facilizarea gasirii unui loc de munca prin recunoasterea diplomelor
- recunoasterea drepturilor sociale deja castigate
- posibilitatea de a te pregati in orice institutie europeana
- ieftinirea creditelor
Dezavantaje:
- pentru producatori in sensul ca cel care nu se inscrie in exigentele acestei
piete dispare
- emigrarea persoanelor calificate
- pierderi de efort national prin pregatirea acestor oameni
1. Libera circulaţie a mărfurilor/ Bunurilor
 Reprezintă prima şi cea mai rapidă realizare a (integrarii economice)
UE (1986 – Actul Unic European/ Anul Nasterii, intrat in vigoare in 87) însă pe deplin,
abia în 1993-1996; conform legislaţiei comunitare mărfurile circulă liber în cadrul UE:
- fără obstacole de ordin tarifar şi netarifar, (fara taxe vamale si fiscale, in comertul
reciproc; fara impozitare discriminatorie a produselor UE fata de indigene; fara
bariere fizice si tehnice/netarifare discriminatorii)
- fără controale la frontierele interne şi efectuarea acestora numai la frontierele
externe;
- în baza unui document unic de Import-Export (D.A.U.);
- tarif vamal comun in relatiile cu terte tari; taxe de prelevare în cazul celor agricole
şi li se aplică aceleaşi reguli.
 Din punctul de vedere al regulilor mărfurile se împart în două categorii:
- cele pentru care au fost adoptate standarde comune (produsele agro-alimentare şi
cele chimice, medicamentele, mijloacele auto, aparatele electrocasnice ş.a. = cele cu
impact direct asupra sanatatii si sigurantei) şi
- produse fără standarde armonizate a căror liberă circulaţie o asigură recunoaşterea
reciprocă a normelor naţionale.
 România nu a solicitat o perioadă de tranziţie sau derogări, deci va
aplica acquis-ul comunitar de la data aderării. Tratatul nu conţine prevederi speciale
pentru acest capitol însă cele prevăzute la alte capitole, în special la Uniunea vamală
şi Relaţii externe, vizează libera circulaţie a mărfurilor. Important pentru ţara noastră
este securizarea graniţei externe (modernizare, instruire politisti de frontiera), care
va deveni frontiera U.E., pentru a nu mai pătrunde mărfuri contrafăcute şi a se pune
capăt contrabandei. Criteriile de aderare au vizat legislaţia achiziţiilor publice şi
asigurarea conformităţii cu standardele europene, inclusiv cele in tranzit.

AVANTAJELE liberei circulaţii a mărfurilor pe o piaţă de dimensiunile Uniunii Europene cu 480

milioane de locuitori în 2007 când vor adera România şi Bulgaria sunt, în general, următoarele:
• libera circulaţie a mărfurilor fiind însoţită şi de cea a factorilor de producţie (materii prime
şi semifabricate, tehnologie, capital, forţă de muncă şi servicii) va conduce la creşterea
concurenţei şi a competiţiei, cu efect benefic asupra calităţii şi preţurilor;
• consumatorii vor fi principalii beneficiari deoarece gama de produse oferite va fi
mai mare, preţurile mai uşor de comparat iar concurenţa sporită le va menţine la
un nivel rezonabil, standardele comune vor asigura o calitate corespunzătoare
tuturor produselor comercializate;
• agenţii economici adresându-se unei pieţe mai mari = productie mai mare, îşi vor
putea reduce costurile pe unitate de produs („economia de scară") şi spori în
felul acesta profiturile; castig din cantitate!
• reindustrializarea ţării şi specializarea internaţională a economiei româneşti vor
fi mai uşor de realizat datorită liberei circu1aţii a mărfurilor, serviciilor,
tehnologiilor, capitalurilor şi în special a investiţiilor străine directe, avantajelor
competitive ce le-ar putea oferi piaţa românească (dimensiunea şi poziţia
geografică a acesteia); principii de eficienta clare; dezvoltare durabila!
• schimburile comerciale desfăşurându-se prioritar cu ţările membre ale Uniunii
Europene vor deveni mai competitive (mai avantajoase) datorită apropierii
geografice şi costurilor mai reduse cu expediţia, vămuirea şi transportul. De
asemenea, faptul că produsele vor trebui să facă faţă unor exigenţe europene şi
deci mondiale, va permite desfacerea lor în cantităţi mari inclusiv pe alte pieţe
decât ţări membre ale Uniunii Europene (în special în cele care au Acorduri de
liber schimb cu Uniunea Europeană).
DEZAVANTAJE:
• exigenţele de adaptare la cerinţele pieţei interne europene vor necesita eforturi investiţionale pe
care nu toţi agenţii economici le vor putea face şi astfel îşi vor încheia activitatea sau vor fi nevoiţi să
abordeze domenii noi;
• restructurarea industriei va continua prin încheierea procesului de privatizare, dar mai ales prin
închiderea unităţilor neviabile (de exemplu, cele miniere) ceea ce va însemna şi reducerea
numărului locurilor de muncă;
• pe măsura creşterii tarifelor la utilităţi şi a costurilor salariale va începe un proces de delocalizare
(mutare în alte ţări) a unor activităţi productive orientate către export, cazul industriei textile,
confecţiilor şi încălţămintei, ceea ce va conduce la pierderea unor locuri de muncă şi a unor
exporturi;
• eforturile de restructurare şi modernizare a economiei vor însemna şi resurse financiare
substanţiale din partea statului şi a patronatului, ceea ce va diminua posibilităţile de a satisface
corespunzător nevoile sociale (sănătate, educaţie şi pensii).

2. Libera circulaţie a persoanelor/ lucratorilor

„Orice cetatean poate circula, munci si locui liber, pe teritoriul statelor membre” (fara discriminari, pe
temeiul nationalitatii).
 Pornind de la principiul interzicerii oricărei discriminări pe temeiul
naţionalităţii dreptul comunitar stabileşte (art. 3-C.E.) că:
- „orice cetăţean poate circula şi locui liber pe teritoriul statelor membre”. De
asemenea,
- „se poate angaja şi îşi poate stabili rezidenţa într-o altă ţară membră”,
- „poate vota” (pentru alegerile locale şi eurodeputaţi),
- poate beneficia de acelaşi tratament ca şi localnicii în ceea ce priveşte condiţiile de
lucru, retribuţia, concediul, drepturile sociale, concedierea, obligaţiile fiscale,
pregătirea (recunoaşterea diplomelor) şi promovarea.
 Cu privire la libera circulaţie a persoanelor, criteriile s-au referit la
recunoaşterea reciprocă a calificărilor şi diplomelor precum şi la coordonarea
sistemelor de securitate socială. Tratatul de aderare prevede următoarele:
a) „Dispoziţiile acquis-ului Schengen sunt obligatorii şi se aplică de la
data aderării”, însă în temeiul unei decizii europene adoptate de Consiliu.
b) România nu beneficiază de acordul privind libera circulaţie a
persoanelor încheiat de UE cu Elveţia.
c) Anexa II cuprinde lista dispoziţiilor acquis-ului Schengen referindu-
se, în special la: eliminarea controalelor la frontierele interne, cooperarea
judiciară în combaterea traficului de droguri şi a disfuncţiilor de la
frontierele externe; înfiinţarea unui Comitet permanent de evaluare şi punere în
aplicare; Manual şi instrucţiunile consulare comune, cooperarea
poliţienească transfrontalieră pentru prevenirea şi depistarea infracţiunilor;
formularul armonizat pentru invitaţii, declaraţii de garanţie şi atestări de cazare;
combaterea traficului ilegal de arme, răpirii de minori şi imigrării ilegale; modelul
uniform de viză; norme metodologice şi proceduri de realizare a controlului şi
supravegherii frontierelor; Sistemul de Informaţii Schengen; constituirea
reţelei de ofiţeri de legătură în materie de imigrare; obligaţia transportatorilor de
a comunica date privind pasagerii; lista ţărilor terţe ai căror resortisanţi trebuie să
deţină viză; constituirea Sistemului de Informaţii privind vizele şi a Agenţiei
Europene pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe
ale UE; obligaţia ştampilării cu regularitate a documentelor de călătorie ale
resortisanţilor ţărilor terţe la trecerea frontierei externe a statelor membre;
elementele de securitate şi datele biometrice ce trebuie să le cuprindă
paşapoartele şi documentele de călătorie eliberate de statele membre etc.
 d) La cererea Uniunii Europene perioada de tranziţie pentru libera
circulaţie şi şedere în UE va cuprinde 3 etape:
1.- Până la sfârşitul unei perioade de 2 ani de la data aderării se vor
aplica măsurile de drept intern sau rezultate din Acorduri bilaterale care
reglementează accesul (limitat!) resortisanţilor români pe piaţa forţei de muncă.
2.- Înaintea expirării celor 2 ani, Consiliul examinează situaţia pe baza
unui raport al Comisiei, iar ţările membre pot notifica continuarea regimului
respectiv până la expirarea unei perioade de 5 ani, în lipsa acesteia se aplică
Regulamentul 1612/1968 privind libera circulaţie a lucrătorilor în cadrul Comunităţii
(adică liberul acces la piaţa forţei de muncă comunitare).
3.- La sfârşitul perioadei de 5 ani, în cazul în care pe piaţa forţei de
muncă dintr-un stat membru se „produc sau există riscul unor perturbări grave”
după ce notifică Comisiei, o ţară membră poate prelungi la 7 ani regimul
restrictiv respectiv.
e) Alte precizări:
- La solicitarea României situaţia poate fi reexaminată.
- Resortisanţii români care muncesc legal (admişi pe piaţa forţei de
muncă pe o „perioadă de cel puţin 12 luni”) la data aderării vor beneficia în
continuare de acest statut, dar numai în statul respectiv.
- Pe parcursul perioadei de 7 ani ţările care aplică Regulamentul
1612/1968 vor continua să elibereze Permise de muncă resortisanţilor români
în scopul monitorizării şi în cazul „perturbării pieţei forţei de muncă care ar putea
ameninţa nivelul de trai sau de ocupare într-o regiune sau profesie” informează
Comisia şi celelalte state solicitând suspendarea totală sau parţială a aplicării
Regulamentului respectiv (în cazuri urgente decide suspendarea şi ulterior trimite
notificarea motivată).
- Soţul unui lucrător şi descendenţii acestora care nu depăşesc vârsta de 21 de
ani şi locuiesc legal împreună cu lucrătorul pe teritoriul unui stat membru la data
aderării, beneficiază după aderare, de acces imediat pe piaţa forţei de muncă a
statului respectiv (nu şi în cazul celor admişi pe o perioadă de mai puţin de 12 luni).
- Idem cei care se găsesc în aceeaşi situaţie la o dată ulterioară aderării, cu
condiţia să fi locuit cel puţin 18 luni sau din al 3-lea an după data aderării.
- România poate menţine în vigoare măsuri echivalente în ceea ce priveşte
resortisanţii statului sau statelor membre în cauză.
- Orice actual stat membru poate introduce o libertate de circulaţie
mai mare decât cea existentă la data aderării, inclusiv accesul deplin pe piaţa forţei
de muncă, fct de propriul interes. Cele care aplică măsuri de drept intern o pot face
în orice moment începând cu al 3-lea an după aderare. Comisia trebuie informată.
- Pentru a face faţă perturbărilor grave sau riscului acestora din
sectoarele sensibile de servicii, inca din start, Germania şi Austria pot
limita dreptul de a munci temporar în sectoarele construcţii, curăţenia clădirilor,
decoraţiuni interioare în Germania şi horticultură, prelucrarea pietrei, construcţii
metalice, construcţii, securităţii, curăţarea clădirilor, asistenţă socială şi cea medicală
la domiciliu, în Austria.
- Aplicarea unora dintre aceste măsuri nu poate avea ca efect crearea
unor condiţii mai restrictive decât cele existente la data semnării
Tratatului.
- Actualele state membre sunt obligate să ne acorde un tratament
preferenţial în comparaţie cu lucrătorii ţărilor terţe.
f) În declaraţia comună privind libera circulaţie a lucrătorilor din
România se arată că „Statele membre urmăresc să acorde un acces sporit
pe piaţa forţei de muncă resortisanţilor români în conformitate cu dreptul
intern, pentru a accelera aplicarea acquis-ului comunitar. În consecinţă şansele de
angajare ar trebui să sporească semnificativ după aderare”.
Libera circulaţie a persoanelor va avea un impact puternic asupra viitorului economico-social al României,
raportul dintre beneficii şi costuri, respectiv între transferurile băneşti ale emigranţilor către cei din ţară şi
exodul creierelor îşi va lăsa amprenta asupra acestui viitor. Se estimează că în prima decadă ce va urma
introducerii liberei circulaţii pentru cetăţenii români va emigra în Uniunea Europeană aproape 3-4% din
populaţia României, ceea ce înseamnă jumătate din cei care se află deja la lucru în aceste ţări. Ţările UE în
care au emigrat cei mai mulţi români sunt în ordine: Italia (20%), Germania (18%), Spania, Franţa, Austria,
Portugalia şi Grecia.
Principalele caracteristici ale migraţiei româneşti sunt: în ultimii ani a devenit mai temperată (în jur de 10-
15.000 persoane anual); este orientată către găsirea unui loc de muncă, cuprinde în special populaţia tânără
între 18 şi 23 de ani; raportul migraţie legală şi ilegală evoluează în favoarea primei forme; zonele de
plecare se dispersează; câştigă teren emigraţia orientată pe considerente de legături de familie; criteriul
destinaţiei şi distanţei îşi reduce din importanţă; migraţia pentru muncă devine tot mai fluctuantă şi nu va
atinge un nivel critic pentru ţările de destinaţie; continuă să se însănătoşească comportamentul emigraţilor
români etc. Cauzele fenomenului migraţiei sunt în special de natură economică (diferenţa de venit şi
dificultatea găsirii unui loc de muncă).
g). Intr-o tara Europeana este legiferata interzicerea cersetoriei; daca in sase luni un migrant nu isi gaseste
de lucru, este expulzat!
Deşi cuantificarea avantajelor şi a dezavantajelor emigraţiei este greu de făcut, în linii mari acestea se
rezumă la următoarele:
AVANTAJE
• Posibilitatea gasirii unui loc de munca in afara tarii
• remisiile (transferurile băneşti ale emigranţilor) au efecte pozitive importante pentru
economia naţională, deoarece: măresc cererea internă de bunuri şi servicii, devenind astfel factor de
creştere economică; sporesc fluxul monetar şi contribuie la îmbunătăţirea soldului balanţei de plăţi şi a
rezervelor valutare ale ţării (permiţând astfel importuri mai mari şi împrumuturi pentru dezvoltare mai
substanţiale); contribuie la reducerea costului banilor (cursului de schimb şi a ratei dobânzilor, ceea ce
înseamnă credite mai avantajoase pentru consum şi investiţii); conduc la creşterea standardului de viaţă a
celor în cauză şi a familiilor acestora, pe termen lung şi în mod indirect a întregii populaţii.
La transferurile băneşti efectuate prin sistemul bancar, circa 5 mld. $ în 2005 trebuie adăugate cele
ilegale sau aduse personal de către emigranţi. De aceea pot fi sensibil mai ridicate, ceea ce ar putea însemna
un impact mult mai puternic. Calea oficială şi sigură - cea a transferului bancar este ocolită şi datorită
organizării necorespunzătoare a acestuia (filiale în străinătate şi dobânzi sau plasamente stimulative)
precum şi fiscalităţii ridicate a veniturilor din muncă care descurajează declararea integrală a veniturilor.
Fenomenul emigraţiei nu este specific României, acesta se întâlneşte şi în alte ţări chiar membre ale
Uniunii Europene, cazul Greciei care a beneficiat în 2000 de remisii legale de la emigranţi în valoare de 7,5
mld. $, Portugalia 4,0 şi Spania 3,2, iar ţări care au aderat în 2004 la Uniunea Europeană, Polonia 2,9 mld.
$ şi Ungaria 1,0 mld. $. Există şi ţări ca India, care primeşte anual de la emigranţi circa 10,3 mld. $.
• migraţia forţei de muncă ridicându-se la aproape 2 milioane de persoane a însemnat şi
detensionarea pieţei forţei de muncă din România, uşurând astfel sarcina autorităţilor în privinţa
şomajului şi asigurărilor sociale precum şi a celor în căutarea unui loc de muncă. Rata şomajului în
România este mai mică cu două puncte procentuale decât cea din Uniunea Europeană, respectiv de circa
7% faţă de circa 9%;
• economii la buget (ajutor de somaj, instruire restructurati..)
• migraţia temporară pentru muncă este benefică şi pentru aceea că poate contribui la schimbarea
mentalităţii românilor, în multe cazuri la creşterea calificării acestora, respectiv la o nouă atitudine faţă de
muncă şi lege, la o percepţie corectă a valorilor democraţiei, la insuflarea unui spirit de competiţie mai
puternic şi la mai multă iniţiativă;
• treptat România va deveni şi o ţară de imigraţie, deci va putea beneficia de aportul celor care
vor veni să lucreze în ţara noastră, ceva mai calificaţi dacă vor veni din Vest, însă şi necalificaţi dacă vor
fi imigranţi din lumea a 3-a;
• în viitor, România va reprezenta o sursă de alimentare a emigraţiei Est-Vest şi un beneficiar al
emigraţiei Sud - Nord şi Est - Vest, însă întotdeauna raportul emigraţie/imigraţie va fi net favorabil
emigraţiei;
DEZAVANTAJE:
 •diminuarea semnificativă a ofertei naţionale de forţă de muncă, cantitativ şi calitativ, care
limitează posibilităţile de reducere mai rapidă a diferenţelor de venit faţă de ţările Uniunii Europene.
Aspectul cel mai negativ este componenta tot mai calificată a acestei migraţii („exodul creierelor”) şi
astfel lipsirea economiei naţionale de factorul uman indispensabil modernizării şi eficientizării acesteia,
ceea ce face mai dificilă reducerea decalajului economico - social ce ne desparte de celelalte ţări membre
ale Uniunii Europene;
•apariţia la nivel naţional a unor segmente deficitare de forţă de muncă calificată, cazul celei
pentru construcţii în Sud Estul ţării. Localizarea acestui deficit în zone slab dezvoltate le va face şi mai
grea ieşirea din această situaţie;
•pierderea capitalului investit în pregătirea profesională a celor care emigrează şi indirect
finanţarea acestei pregătiri din alte ţări, în condiţiile în care avem suficiente probleme cu procesul
educaţional naţional şi cu fondurile alocate învăţământului
•pierderi la export prin diferenţa de productivitate potenţială a celor plecaţi la muncă în străinătate
care prin calificarea şi spiritul lor inventiv ar fi putut contribui la creşterea performanţelor produselor româneşti;
•accentuarea procesului de îmbătrânire demografică datorită ponderii mari a tinerilor care
emigrează, ceea ce va crea dificultăţi programelor de dezvoltare viitoare şi va mări povara socială (pensii,
ajutoare sociale, sănătate);
•orientarea prioritară a remisiilor către consum şi nu către afaceri le reduce substanţial
efectul pozitiv ce l-ar putea avea pe termen mediu şi lung, atât pentru emigranţi cât şi pe plan naţional.

3. Libera circulaţie a serviciilor

 Dreptul de a se stabili şi a presta servicii (posta, transport, gospodarire
comunala, salubritate, utilitati) în oricare dintre ţările membre ale UE este
garantat de articolul 43 C.E., atât pentru persoanele fizice cât şi cele juridice,
domeniile exceptate fiind numai cele care ţin de siguranţa şi sănătatea publică.
Pentru profesiile liberale s-a realizat şi armonizarea necesară recunoaşterii
diplomelor (medici, veterinari, stomatologi, arhitecţi, avocaţi, asistente medicale şi
moaşe). – eliminarea oricarei discriminari
 România a acceptat acquis-ul comunitar din domeniul serviciilor şi
s-a angajat să-l implementeze până la data aderării cu excepţia a două
directive pentru care a solicitat o perioadă de tranziţie de 5 ani (până la 1 ianuarie
2012) pentru asigurarea de răspundere civilă în cazul accidentelor auto şi schemele
de compensare ale micilor investitori. S-a acceptat (conform prevederii din Anexa a
VII-a a Tratatului) un cuantum minim de compensare (despăgubire, prin asigurari)
pentru investitori de 4.500 € în 2007, 7.000 în 2008, 9.000 în 2009, 11.000 în 2010 şi
15.000 în 2012.
Din 2007, despăgubirile pentru depozitele bancare, în caz de faliment, vor fi de
20.000 €..

AVANTAJE:
• toate avantajele pe care le asigură libera circulaţie a lucrătorilor (remisiile de la
emigranţi, creşterea calificării şi formarea noilor mentalităţi, reducerea presiunii asupra pieţei forţei de
muncă autohtone etc.) cu remarca că se încurajează şi migraţia profesiilor liberale (arhitecţi, medici, avocaţi, asistenţi medicali)
sau a fermierilor, meşteşugarilor şi a comercianţilor.
• accentuarea competiţiei pe piaţa serviciilor va conduce la prestatii de mai bună calitate şi mai
ieftine pentru consumatorii români. De exemplu preţurile pentru serviciile de telecomunicaţii pe
ansamblu Uniunii Europene, au scăzut cu aproximativ 7,5% pe an de când piaţa a fost complet liberalizată
în 1998, iar la energia electrică furnizată consumatorilor casnici cu 6,5% între 1996-2001, chiar cu peste
20% cum a fost cazul Spaniei;
• protejarea economiilor micilor investitori prin rigorile introduse sistemului bancar şi pieţei de
capital, despăgubirea acestora în caz de faliment cu o sumă mai consistentă, respectiv 20.000 € din 2007;
 • domeniul serviciilor conducându-se după reguli comunitare şi fiind insuficient dezvoltat în
România va putea atrage mai mulţi investitori occidentali, inclusiv cu prilejul privatizării utilităţilor
publice, ceea ce va asigura o aliniere mai rapidă la standardele europene;
• piaţa de capital prin Bursa de Valori Mobiliare - BVM îşi va spori rolul în atragerea de
fonduri pentru investiţii de la localnici şi străini, devenind un loc de plasament şi pentru economiile
populaţiei;
• alinierea la condiţiile de asigurare din Uniunea Europeană va încuraja libera circulaţie a
persoanelor cu efect benefic pentru cei care emigrează pentru muncă sau fac turism şi afaceri;
• pe măsura îmbunătăţirii infrastructurii, România va putea beneficia de poziţia sa geografică în
tranzitul către Est şi Orientul Mijlociu şi de atracţiile turistice pe care le oferă Delta Dunării, Marea
Neagră, munţii şi mănăstirile.
DEZAVANTAJE:
• toate dezavantajele la care conduce migraţia forţei de muncă (lipsirea economiei naţionale de
aportul acestora la dezvoltarea şi modernizarea sectorului serviciilor, pierderea capitalului investit în
pregătirea acestora, accentuarea îmbătrânirii demografice etc.);
• pierderile prin emigraţie devin importante şi datorită cuprinderii profesiunilor liberale
prestatoare de servicii (arhitecţi, doctori, farmacişti, veterinari, avocaţi, asistenţi medicali ş.a.);
• costurile mari pe care le implică procesul de adaptare legislativă şi instituţională în special în
perioada de preaderare etc.

4. Libera circulaţie a capitalurilor

Libera circulaţie a capitalurilor şi plăţilor, atât între statele membre cât şi cu cele terţe, este statuată de
articolele 56-60 C.E. S-a realizat treptat începând cu 1960 (pentru capitalul pe termen lung)
încheindu-se în linii mari în 2003, când s-a liberalizat piaţa de valori mobiliare. Va fi deplină
când armonizarea politicilor fiscale şi economice va fi totală.
 Criteriile au vizat alinierea legislaţiei pieţei valorilor mobiliare şi
întărirea supravegherii serviciilor financiare.
 România a acceptat în întregime acquis-ul comunitar, cu două excepţii
pentru care a solicitat o tranziţie de 15 ani pentru achiziţionarea de către străini a
terenurilor cu destinaţie agricolă şi forestieră şi 5 ani pentru terenurile din intravilan.
S-au acceptat (Anexa VII a Tratatului):
- România poate menţine în vigoare timp de 5 ani de la data aderării restricţia
dobândirii de către străini a proprietăţii asupra terenurilor pentru reşedinţe
secundare (resortisanţii UE şi ai Spaţiului Economic European sau firme care nu au
filiale / reprezentanţe în România).
- Idem, însă pe 7 ani pentru dobândirea proprietăţii asupra terenurilor
agricole, pădurilor şi terenurilor forestiere.
 Cetăţenii comunitari nu pot fi trataţi mai puţin favorabil decât cei din ţările
terţe;
 O revizuire de ansamblu a măsurilor respective (tranzitorii) va avea loc în cel
de-al 3-lea an de la data aderării şi pe baza unui raport al Comisiei, Consiliul poate
hotărî cu unanimitate scurtarea sau încetarea acestor perioade.
AVANTAJE:
• economia naţională beneficiază de un acces sporit şi în condiţii avantajoase (dobânzi
accesibile) pe piaţa de capital comunitară într-o perioadă când fondurile proprii pentru modernizare şi
adaptare la exigenţele integrării în Uniunea Europeană sunt insuficiente (datorită nivelului scăzut al
veniturilor rata acumulării este mică);
• agenţii economici şi persoanele fizice vor avea acces la o piaţă de capital mai ieftină,
respectiv pentru constituirea de firme, efectuarea de investiţii, construirea şi cumpărarea de locuinţe prin
ipotecile transfrontaliere (mult mai convenabile decât cele naţionale) etc.;
 • adoptarea monedei unice va aduce binefacerile stabilităţii monetare: curs de schimb stabil,
inflaţie mică şi rată a dobânzilor rezonabilă, comisioane bancare corecte şi identice în zona EURO etc.;
• Creşterea investiţiilor directe comunitare în ţara noastră va însemna restructurarea şi
modernizarea mai rapidă a ţării şi astfel reducerea decalajului economic şi social ce separă România de
celelalte ţări ale Uniunii Europene;
• Armonizarea legislativă şi aplicarea acquis-ului comunitar vor conduce la alinierea ţării la
exigenţele unei economii de piaţă funcţionale şi din punctul de vedere al pieţei de capital;
• Posibilitatea efectuării de plasamente în străinătate cu profituri mai substanţiale decât în ţară
etc.
DEZAVANTAJE:
• date fiind preţurile mici ale terenurilor şi pădurilor din România este posibilă achiziţionarea
lor de către străini în perioada imediat următoare expirării interdicţiei (2014) cu efectele negative ce pot
decurge din aceasta;
• pătrunderea de capital speculativ prin investiţii de portofoliu care prezintă riscuri importante
pentru o economie fragilă ca cea românească (scurgerea de venit naţional prin retragerea de pe piaţă şi
transferul în străinătate);
• costurile şi riscurile perioadei de armonizare legislativă şi instituţională cu acquis-ul
comunitar, respectiv de implementare a acestuia;
• datorită tendinţei de aliniere a preţurilor terenurilor, pădurilor şi locuinţelor la cele occidentale
(concurenţa externă pe această piaţă fiind hotărâtoare) accesul românilor pe piaţa funciară şi imobiliară
va fi mai dificil (în 2004, un hectar de teren arabil era de peste zece ori mai ieftin decât în Uniunea
Europeană - între 200-300 € în România faţă de 2500 € în Uniunea Europeană).

Concluzionând cu privire la prevederile Tratatului pentru cele patru libertăţi

statuate pe piaţa internă europeană, se poate arăta:

► România nu a solicitat derogări decât la libera circulaţie a serviciilor şi cea a

capitalurilor iar cea mai importantă este cea privitoare la amânarea accesului
străinilor la achiziţionarea de terenuri agricole şi forestiere (7 ani) şi a celor pentru o
reşedinţă secundară (5 ani). Această măsură va fi revizuită la 3 ani de la aderare.
► Pentru cetăţenii români este importantă şi prevederea potrivit căreia cuantumul
despăgubirilor pentru micii investitori va fi de 15.000 €, iar pentru depozite bancare
de 20.000 €.
► La solicitarea U.E. România a trebuit să accepte o perioadă de tranziţie cu mai
multe trepte (2,5 respectiv 7 ani) pentru liberul acces al lucrătorilor români pe piaţa
forţei de muncă comunitare (ţările U.E. au însă obligaţia de a nu înrăutăţi actualul
acces al lucrătorilor români pe piaţa forţei de muncă şi individual să-l acorde chiar pe
deplin, în timpul acestei perioade).
► Referitor la accesul pe piaţa forţei de muncă de subliniat este poziţia Austriei şi
Germaniei care încă de la început au precizat sectoarele de restricţionare
(construcţiile şi serviciile aferente în cazul Germaniei, iar Austria a mai adăugat
asistenţa socială şi medicală, horticultura şi prelucrarea pietrei), precum si faptul ca
unele tari, printre care si Cehia, Slovacia, Slovenia, tarile baltice, Finlanda si Suedia
au liberalizat accesul inca din primul an al aderarii, iar italia si Spania ne-au acordat o
libaralizare partiala.
 Subiectul 4 - POLITICA AGRICOLA COMUNA A U.E. – PRINCIPII
SI OBIECTIVE, MECANISME DE REALIZARE; REFORMA SI
IMPACTUL ASUPRA ROMANIEI

Principii:
- Unicitatea pietei si a preturilor
- Preferinta comunitara (in sensul optiunii de cumparare pt produsul UE)
- Solidaritatea financiara (participarea tuturor tarilor membre la finantarea PAC)
- Coresponsabilitatea (participarea la finantarea stocurilor excedentare si de cei care le
produc)
Obiective:
- Ridicarea productivitatii in agricultura
- Garantarea unui standard de viata echitabil agricultorilor
- Stabilizarea preturilor si a pietelor
- Garantarea securitatii aprovizionarii si la preturi cat mai rezonabile
- Franarea exodului rural prin dezvoltarea activitatilor neagricole
- Sprijinirea dezvoltarii regiunilor agrare ramase in urma (zonele colinare si de munte)
- Cresterea gradului de protective a mediului
Instrumente si mecanisme de realizare:
- Instrumentul principal - Fondul European de Orientare si Garantare Agricola (FEOGA) –
din care 90% este destinat sprijinirii agricultorilor, iar 10% dezvoltarii rurale
- Pe langa FEOGA mai exista Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDER) si
Fondul Social European (FSE) – au ca obiective diversificarea activitatilor economice din
zonele rurale si dezvoltarea infrastructurii aferente acestora
- Pentru reglementarea pietei interne se foloseste mecanismul preturilor indicative la
majoritatea produselor agricole:
• Se stabilesc anual de catre ministri agriculturii
• In cazul ca pretul pietei scade sub cel de interventie, se achizitioneaza de catre
organismele comunitare produsul respective si se trece pe stoc
• Pentru piata externa, reglementarile PAC prevad posibilitatea ca anumite
exporturi catre tarile terte sa beneficieze de restituirea diferentei care exista intre
preturile comunitare si cele obtinute pe piata mondiala
• La importul de produse agricole din tarile terte se prevede plata diferentei dintre
preturile comunitare si preturile mondiale (cele de import) prin mecanismul
aplicarii taxelor de prelevare si a celor vamale
• La unele produse agricultorii primesc direct contributii financiare pentru a-si
pastra nivelul de venituri
- Categoriile de preturi in jurul carora pivoteaza mecanismul PAC sunt:
• Pretul orientativ
• Pretul prag
• Pretul de ecluza
• Pretul de interventie
- Mecanismul cotelor (introduse la zahar, lapte si alte produse) a fost completat cu alte
limitari denumite stabilizatoare:
• Functioneaza pe baza principiului – daca productia depaseste un nivel determinat
(cantitatea maxima granatata), atunci sprijinul acordat agricultorilor se reduce
automat, iar reducerea se aplica ansamblului productiei
- Din fondurile comunitare se finanteaza si proiecte menite sa conduca la:
 • Reducerea productiilor excedentare
• Ameliorarea prelucrarii si comercializarii produselor agricole si silvice
• Imbunatatirea folosirii neagricole a terenurilor arabile
• Protectia mediului inconjurator
• Marirea suprafetelor impadurite
- In 1991 a fost lansat programul LEADER de asistenta a regiunilor agrare periferice ai a
colectivitatilor rurale ce au intre 5000 si 10 000 de locuitori
- In 1992 s-a facut trecerea de la sistemul de garantare a preturilor la sprijinirea directa a
veniturilor agricultorilor
- Cea mai importanta sursa de finantare a PAC o reprezinta contributia tarilor membre
(50%), urmata de TVA si taxele de prelevare la importurile agricole
Reforma PAC:
a) Reforma McShary (1992):
- Considerate cea mai radical
- Obiective esentiale:
• Cresterea competitivitatii agricultorilor proprii
• Reducerea ofertei la nivelul cererii
• Concentrarea ajutorului pt sustinerea celor mai defavorizati
• Incurajarea restrangerii terenurilor agricole
• Protectia mediului si cresterea potentialului natural al statelor
- Elementul cheie este reducerea preturilor la produsele agricole de baza si scoaterea din
cultura a unor terenuri arabile prin compensare:
• Culturile vizate erau: cereale, oleaginoase, plante proteice si carnea de bovina
• Preturile minime garantate la cereale s-au redus cu 29% in 3 ani, incepand cu
Campania agricola 1993/1994
• S-a stabilit ca suprafata arabila retrasa din cultura (in primul an – 15% din
suprafata cerealiera a UE), care insa, nu se aplica si micilor producatori - <20ha)
• Reducerea preturilor garantate la carnea de bovine cu 15% in decursul acelorasi 3
ani
- Schimbarea si altor componente ale mecanismului de sustinere PAC:
• Metode de cultura ecologice (in mica masura folosirea ingrasamintelor chimice si
a pesticidelor)
• Finantarea programelor de impadurire si gestionare a terenurilor scoase din
circuitul agricol
• Cofinantarea regimului de pensionare anticipata a agricultorilor cu varsta >55 ani
- In linii mari a fost un succes deoarece:
• Ponderea agriculturii in bugetul comunitar s-a redus (de la 54,4% in 1993 la 49%
in 1997 si la 40% in 2006)
• La majoritatea produselor stocurile au scazut
• Agricultorii si-au adaptat mai bine productia nevoilor consumatorilor
• Piata comunitara a devenit mai deschisa
b) Reforma Fischer (2002):
- Puncte forte:
• Abandonarea corelatiei productie – subventii
• Micsorarea proportiilor ajutorului pentru agricultori
• Apropierea de pretul pietei mondiale
- Agricultorii vor beneficia de un ajutor unic direct, pe exploatatia agricola, daca
indeplinesc crieteriile:
• Indeplinirea normelor de reglementare in materie de mediu
 • Accentuarea caracterului ecologic al noii politici agricole
• „inghetarea” obligatorie a folosirii unor terenuri agricole, timp de 10 ani,
exceptie facand micile exploatari
- Cuantumul ajutorului a scazut cu 3% pe an pana in 2004, pentru a ajunge la 20%
- Subventiile vor fi plafonate la 300 000 € pe an pentru fiecare exploatatie
- Prelevarile vor fi desfiintate si inlocuite prin taxe vamale fixe
- Primul ministru al Frantei – Raffarin – s-a opus fiecarei reforme pana in 2006
Prioritatile viitoare ale PAC:
- Asigurarea in continuare a unui nivel echitabil populatiei agricole prin venituri cat mai
stabile in conditiile reducerii preturilor garantate; toate acestea in contextul:
• Reducerii populatiei ocupate in agricultura
• Concentrarii activitatilor agricole in regiunile cele mai favorabile
• Reducerii suprafetelor cultivate
• Crearii de unitati viabile ca dimensiune si randament pentru tinerii agricultori
• Pensionarii anticipate a agricultorilor dupa 55 ani
• Cresterii nivelului de pregatire al agricultorilor
• Folosirii tehnologiilor avansate
• Cresterii ponderii veniturilor din activitati complementare (agroturism,
artinzanat, etc.)
• Aparitiei de noi produse ecologice si cu gust traditional
• Sporirii exigentelor de calitate la produsele existente
- Cresterea preocuparilor pentru mediul inconjurator
- Incurajarea activitatilor neagricole din zona rurala, respectiv: agroturismul, micile
mestesuguri si productia de artizanat, micro-procesarea unor produse, etc.
- Simplificarea legislatiei agricole a UE, cresterea transparentei si imbunatatirea cooperarii
intre tarile membre
- Fiecare stat membru isi va elabora propriul program de dezvoltare rurala, care va
cuprinde atat obiective specifice (realizabile prin efort propriu), cat si comunitare
- Descentralizarea politicii de dezvoltare rurala si integrarea sectorului forestier in cadrul ei
- Crearea mijloacelor si instrumentelor necesare sprijinirii sectorului agricol in tarile
candidate la UE (SAPARD)
Impactul asupra agriculturii romanesti:
- Romania a obtinut o perioada de tranzitie pana la 31.12.2009 pentru modernizarea si
retehnologizarea unitatilor de taiere si alinierea la cerintele europene a unitatilor de
procesare a carnii (26 unitati)
- A obtinut o perioada de tranzitie de 3 ani, pana la 31.12.2009, pentru modernizarea si
retehnologizarea unitatilor de procesare a carnii de pasare (2 unitati)
- A solicitat si obtinut o perioada pana la 31.12.2009 pentru modernizarea si
retehnologizarea unitatilor de procesare a laptelui (28 unitati), precum si pentru
organizarea centrelor de colectare si acelor de standardizare lapte
- A obtinut o perioada de tranzitie de 3 ani (31.12.2009) pentru conformarea la cerintele
comunitare a fermelor de animale de lapte si la calitatea laptelui crud obtinut
- A obtinut incadrarea in categorii a zonelor viti-vinicole
- A obtinut a perioada de tranzitie de 8 ani pentru defsrisarea suprafetelor de 30 000 ha
ocupate cu hibrizi interzisi si replantarea acestora cu soiuri din specia Vitis Vinifera, cu
recunoasterea dreptului de replantare
- A obtinut drepturi suplimentare de plantare a vitei de vie pentru vinuri de calitate cu
denumire de origine controlata si struguri de masa, de 1,5% din suprafata totala cultivata
cu vita de vie
 - A obtinut dreptul de adaugare a zaharozei pentru imbogatirea musturilor in zahar in
vederea ridicarii potentialului alcoolic al vinurilor
- A obtinut recunoasterea si protectia denumirilor de origine si geografice pt: 13 bauturi
spirtoase din prune, respectiv „tuica”, „horinca” si „tur” si 5 bauturi spirtoase din distilat
de vin, respectiv „vinars”
- A obtinut recunoasterea si protecia denumirii de origine pentru bautura spirtoasa
denumita „palinca”
- A obtinut posibilitatea utilizarii a 20% din fondurile destinate dezvoltarii rurale pentru
suplimentarea platilor directe
- A obtinut 3 ani (31.12.2009) pentru utilizarea produselor de protectie a plantelor
omologate in prezent in Romania

Subiectul nr. 5 - POLITICA COMERCIALA

A debutat cu stabilirea unui tarif vamal comun la importurile de marfuri din tarile
terte si aplicarea acelorasi formalitati de vamuire.
= UNA DINTRE POLITICILE COMUNE ALE UE!!!! = NICI UN FEL DE RESTRICTII in
Comertul RECIPROC
= NICI UN FEL DE CONTROL, la
frontierele interne
= UN DOC VAMAL de Imp-Exp UNIC
= Acelasi TARIF VAMAL si
= Aceleasi REGULI DE CONTROL LA IMP di tari TERTE
= STANDARDE COMUNE la produsele care pot periclita sanatatea
= RECUNOASTEREA RECIPROCA a Standardelor NAT – la rest
Obiective - impunerea de reguli pentru:
- concurenta pe plan international
- pirateria si contrafacerea
- calitatea produselor
- relatia dintre comert si mediu
- protectia la export instituita in 1994 prin Reglementarea 3286 “Instrument
pentru bariere comerciale”
- protectia intereselor economice externe
Instrumente:
- taxe de retorsiune (taxe antidumping)
- restrictiile cantitative sau supravegherea importurilor
- impiedicarea importurilor de marfuri contrafacute
- taxele de prelevare la importul d eproduse agricole (diferenta dintre pretul de
pe piata mondiala, mai scazut, si cel de pe piata comunitara, mai ridicat)
Uniunea vamală
 Pe piaţa internă comunitară circulând liber mărfurile importate,
acestea sunt supuse unor reglementări şi standarde comune, respectiv
unui regim vamal comun, asigurat atât de Tariful Vamal Comun cât şi Codul
Vamal Comunitar.
 Realizarea unei politici comune a fost prevazuta deja de Tratatul de
la Roma (1957) si s-a realizat foarte rapid, insa TREPTAT/ in etape,
progresiv, cu dificultati:
- 1968 – Uniunea Vamala (eliminate obstacolele din comertul reciproc si
introdus tariful vamal comun la import din terte tari);
- 1998 – se introduce un singur document de export/ import – D.A.U. – Doc
Vamal Unic;
- 1993 – se elimina controalele la frontierele interne;
- 1994 – intra in vigoare Codul Vamal Comun;
- 2002 si 2007 – se adopta programe de eficientizare a vamilor (tinta fiind
cele de la granitele externe ale U.E.);
 In relatiile cu tertii, politica comerciala a avut o evolutie continua,
obiectivul fiind promovarea comertului intra si extra-comunitar, pe baza
liberului schimb. Totusi, au existat perioade cand s-a practicat si o politica
protectionista, incepand cu otelul si carbunele, continuand cu agricultura,
textilele si coinfectiile, autoturismele, TV, rulmentii, masinile de scris
electronice, motocicletele si unele produse de inalta tehnologie.
Pol com fata de terti DIFERA, de la o cat de tari, la alta (Leaderi de piata, sau
lumea a III-a)
 Protectionismul comunitar este de natura tarifara (media
taxelor vamale la produsele industriale este sub 4%, si numai 280 de
pozitiitarifare au o taxa vamala de peste 50% - din cele cca 10.000, iar cele
agricole de 17%, si netarifara (licente de import, contingente, restrangeri
voluntare, prevederi variabile, masuri antidumping, si taxe compensatorii,
standarde si norme, proceduri birocratice, reguli de origine, taxe prelevare)
 Principalele reglementari privesc:
- procedurile de administrarea restrictiilor cantitative;
- aplicarea masurilor anti-dumping;
- masurile ce se pot lua in cazul prejudicierii intereselor comunitare de catre o
tara terta;
- masurile ce se pot lua pe temeiuri de moralitate, securitate publica, lipsa
acuta de produse pe piata.
 Recomandările punctuale la acest capitol au vizat: Siguranta
Frontierelor Externe si Eficienta Institutii
- continuarea eforturilor de implementare a politicii de etică vamală;
- implementarea măsurilor de reducere a timpului de aşteptare la frontieră,
- a măsurilor de combatere a trecerii peste frontieră a mărfurilor piratate/
contrabanda şi falsificate/ contrafacute
- luptă împotriva criminalităţii economice şi a crimei organizate;
- consolidarea capacităţii administrative şi operaţionale prin întărirea
cooperării dintre servicii Vama, Politie, Graniceri – ideea de a se creea o
Politie Comunitara – 3 natiuni),
- evaluarea cerinţelor de resurse umane şi
- dezvoltarea unui sistem centralizat de pregătire profesională;
- accelerarea implementării IT în administraţia vamală.
 România a acceptat în întregime acquis-ul comunitar şi s-a
angajat să-l aplice până la data aderării, prevederile din Tratatul de
aderare cu privire la Uniunea Vamală fiind cele din Anexa V şi anume:
- Mărfurile care la data aderării se găsesc în depozit temporar ori se
află în curs de transport sunt libere de taxe vamale şi alte măsuri vamale cu
condiţia:
 să facă dovada originii preferenţiale
 orice mijloc de dovedire a statutului comunitar
 un carnet ATA emis înaintea aderării
- Dovada originii preferenţiale (comerţul cu ţările terţe, inclusiv
Turcia, cel din cadrul Acordurilor preferenţiale privind agricultura şi produsele
din cărbune şi oţel) este acceptată în următoarele condiţii:
  să derive din acordurile sau înţelegerile încheiate cu UE
 dovada originii şi documentul de transport să fie emise până cel târziu
în ziua anterioară aderării
 dovada originii să fie remisă autorităţilor vamale în termen de 4 luni de
la data aderării.
- Depozitul temporar şi regimurile vamale care au început înainte
de aderare încetează sau se încheie în condiţiile legislaţiei comunitare, iar
dacă dau naştere unei datorii vamale (taxe vamale de import) aceasta este
cea din Tariful Vamal Comunitar, suma plătită fiind considerată sursă proprie
a U.E.
- În cazul antrepozitului vamal, dacă datoria vamală se determină la
data acceptării şi a fost înaintea aderării trebuie să rezulte din legislaţia
aplicabilă înainte de data aderării.
- Idem, în cazul perfecţionării active şi admiterii temporare, cu
deosebirea că se plătesc dobânzi compensatorii la drepturile de import
datorate în condiţiile legislaţiei comunitare de la data aderării.
- La perfecţionarea pasivă se aplică principiul „mutatis mutandis”
exporturilor temporare de mărfuri care au fost exportate temporar înainte de
data aderării.
- Autorizaţiile acordate înainte de data aderării pentru regimurile
vamale menţionate sunt valabile până la expirarea lor sau un an după data
aderării, oricare dintre aceste date ar fi prima în ordine cronologică.
- Recuperarea datoriilor vamale inclusiv rambursarea şi remiterea
unor drepturi, se efectuează în condiţiile legislaţiei comunitare, însă dacă au
luat naştere înainte de data aderării în condiţiile respective (cele naţionale în
vigoare înainte de aderare).
Prevederile din Tratat la acest capitol reglementează în special statutul
mărfurilor aflate într-o situaţie de tranziţie în momentul aderării (în timpul
transportului, într-un depozit vamal sau perfecţionare activă / pasivă, precum
şi problema originii preferenţiale (mărfurile importate din ţările care
beneficiază de acest regim din partea U.E.)
Uniunea vamală fiind legată de Piaţa Internă / Unică Europeană, multe
dintre avantajele şi dezavantajele prezentate la capitolele privind libera
circulaţie a bunurilor şi serviciilor sunt valabile şi aici. De aceea, nu le vom
repeta şi vom insista pe impactul specific dat de politica vamală.
AVANTAJE:
• principalii beneficiari vor fi consumatorii care ani în şir au fost
„invadaţi” cu produse de proastă calitate, majoritatea contrafăcute. Odată
introduse regulile comunitare acestea nu vor mai putea fi importate şi astfel
vom avea garanţia că ceea ce cumpărăm nu ne pune în pericol nici sănătatea
şi nici siguranţa; + gama var.
• contribuie la realizarea unui mediu de afaceri mai coerent,
stabil şi predictibil, agenţii economici având la îndemână un tarif şi
regulament vamal clar, integrat, actualizat şi publicat; ec de piata functionala;
• se înlătură posibilitatea de corupţie generată de instabilitatea
cadrului legislativ, maniera discreţionară de aplicare, lipsa de transparenţă,
slaba informatizare şi controlul neeficient;
 • poziţia de graniţă externă a U.E. poate crea avantajul unei porţi de
intrare pentru bunurile extracomunitare din Estul Europei şi Orientul Mijlociu
(mai ales dacă infrastructura de transport se va moderniza rapid);
• asistenţa financiară primită din partea U.E., care până în 2004 s-a
ridicat la 32 mil. €;
• beneficiile pe care le aduce accesul liber pe o piaţă de dimensiunile
celei a U.E. (480 mil. locuitori în 2007).
DEZAVANTAJE:
• un efort financiar important din partea statului, de adaptare,
pentru a crea o administraţie a vămilor modernă şi eficientă, o frontieră
sigură;
• reducerea eficienţei unor exportatori sau importatori care au
beneficiat de o serie de facilităţi vamale (scutiri, reduceri, amânări, etc.); pt
producatori/ ag. ec - cresterea concurentei si a exigentelor privind calitatea
produselor;
• pierderea avantajului de a mai beneficia de S.G.P. din partea unor
ţări ca: S.U.A., Japonia, Canada, Australia, Norvegia, Elveţia şi Noua Zeelandă;
• reducerea nivelului de protecţie al economiei naţionale si al
veniturilor la buget, prin tariful vamal întrucât taxele vamale la importul din
ţările terţe se vor reduce odată cu aplicarea din 2007 a Tarifului Integrat
Comun (media taxelor vamale se va reduce de la 15,6% la 4,2% la produsele
industriale şi de la 38,2% la 9,4% la produsele agricole);

Relaţii externe

 Politica comercială externă este de competenţa UE şi diferă de

la o categorie de ţări la alta, reglementarea relaţiilor economice cu ţările
terţe făcând obiectul a numeroase tratate şi acorduri bilaterale sau
multilaterale (în special cele din cadrul GATT / OMC – Org Mond a
Comertului).

 România a acceptat în întregime acquis-ul comunitar şi s-a angajat

să-l respecte întocmai de la data aderării. În acest sens, Tratatul de aderare
prevăzând:
- La art.3, România „aderă la convenţiile şi protocoalele
enumerate în Anexa I. iar Consiliul efectuează adaptările necesare acestei
aderări”.
- La art. 6, „Acordurile sau convenţiile” încheiate de Uniune cu unul
sau mai multe state terţe şi organizaţiile internaţionale sunt obligatorii şi se
angajează să adere la acestea prin intermediul unor protocoale încheiate de
Consiliu şi negociate de Comisie. Aderând la acestea beneficiază de aceleaşi
drepturi şi obligaţii ca şi actualele state membre.
- La art. 6, paragraful 5, România „aderă la Acordul de parteneriat
între membrii grupului statelor din Africa, Caraibe şi Pacific – A.C.P., pe
de o parte, şi Comunitatea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de
altă parte, semnat la Cotonou la 23 iunie 2000”.
• Paragraful 6 „se angajează să adere la Acordul privind Spaţiul
Economic European”.
 • Paragraful 7 „De la data aderării aplică acordurile şi înţelegerile
bilaterale în materie de produse textile încheiate de Uniune cu ţări
terţe”. Restricţiile cantitative vor ţine seama de aderare şi pot fi negociate
înainte de data aderării.
• Paragraful 8 „Restricţiile cantitative ale UE la importurile de oţel
şi produse siderurgice se adaptează în funcţie de cele româneşti efectuate
în decursul ultimilor ani” iar modificările necesare se negociază înainte de
data aderării.
• Paragraful 9 „Acordurile privind pescuitul încheiate înainte de
aderare cu ţări terţe sunt gestionate de Uniune”
• Paragraful 10 „România se retrage din orice acord de liber
schimb încheiat cu ţări terţe, inclusiv din Acordul Central European de
Comerţ Liber – CEFTA”. Ia măsurile necesare pentru a elimina
incompatibilităţile constatate în acordurile încheiate cu ţările terţe, dacă
întâmpină dificultăţi se retrage din acestea.
• Paragraful 11 „România aderă la acordurile interne încheiate de
actualele state membre.
• Paragraful 12 „Ia măsurile necesare pentru a-şi adapta, dacă este
cazul, poziţia faţă de organizaţiile şi acordurile internaţionale la care
Uniunea sau alte state membre sunt membre/părţi”.
- Convenţiile la care face referire articolul 3 al Tratatului (Anexa I)
privesc legea aplicabilă contractelor, eliminarea dublei impuneri, protejarea
intereselor financiare ale UE, constituirea EUROPOL, utilizarea tehnologiei
informaţiei de către vămi, combaterea corupţiei, asistenţa reciprocă şi
cooperarea între administraţiile vamale, decăderea din dreptul de a conduce
autovehicule şi asistenţa juridică reciprocă în materie penală.

Asocierea acestui capitol cu Uniunea Vamală se explică prin aceea că se

referă la relaţiile economice ale U.E. cu ţările terţe şi organizaţiile internaţionale,
ambele făcând parte din politica comercială comună. Semnificaţia celor
prevăzute de tratat este următoarea:
► Din momentul aderării România va aplica toate acordurile şi înţelegerile
externe ale U.E.; un impact mai important având-ul cele din domeniul textil şi
siderurgic.
► România va trebui să-şi reconsidere cadrul juridic al relaţiilor economice
externe cu ţările care nu fac parte din U.E.
► Importantă este schimbarea statutului din ţara beneficiară a S.G.P.
(Sistemul Generalizat de Preferinţe) în ţară donatoare de S.G.P.
► România va adera la toate înţelegerile convenite între ţările membre
ale U.E.
Impactul integrării - NEGATIV!
Capitolul „Relaţii externe” se interferează cu cele privind libera circulaţie a
bunurilor şi serviciilor sau uniunea vamală, de aceea, majoritatea avantajelor
şi a dezavantajelor au fost deja prezentate la capitolele respective

AVANTAJE:
• economia de scară pe care o oferă accesul liber pe o piaţă de
dimensiunile celei europene, care absoarbe 75% din exporturile României;
 • beneficiile pe care le aduce indirect economiei româneşti
concurenţa căreia trebuie să-i facă faţă în cadrul Pieţei Interne / Unice
Europene (accentuarea caracterului de economie funcţională de piaţă);
• produsele româneşti vor pătrunde mai uşor în zonele şi ţările ce au
încheiat Acorduri de liber schimb cu U.E.;
• interesele economice externe vor fi mai bine apărate făcând parte din
U.E.;
• asistenţa primită din partea U.E. pentru modernizarea mecanismelor
de implementare a politicii comerciale comune.
• principalii beneficiari vor fi consumatorii având acces la o gamă
mai largă şi de bună calitate, de bunuri şi servicii etc.

DEZAVANTAJE:
• reducerea gradului de protecţie a economiei naţionale, datorită
nivelului mai scăzut al taxelor vamale şi a introducerii schemelor S.G.P. ale
U.E., din momentul aderării (2007);
• pierderea pietelor existente si a clauzelor preferentiale!!!!
• posibila majorare a preţurilor şi tarifelor (utilităţi) pentru a se
alinia celor din U.E.;
• majorarea importurilor cu efect negativ asupra balanţei comerciale
şi de plăţi etc.

Subiectul nr. 6 – Politica monetara comuna

 Acquis-ul comunitar vizează:
- asigurarea independenţei Băncilor Naţionale,
- interzicerea finanţării de către acestea a sectorului public şi
- obiectivul principal să fie stabilitatea monetară şi a preţurilor,
- liberalizarea mişcărilor de capital şi
- coordonarea politicilor economice ale ţărilor membre.
 CONDIŢIILE de convergenţă macro – economică pentru adoptarea
monedei unice EURO sunt:
- inflaţie de cel mult 1,5% peste media celor 3 ţări care au inflaţia cea mai
mică,
- rata dobânzilor pe termen lung să nu depăşească cu mai mult de 2%
media a 3 ţări cu dobânda cea mai mică;
- deficitul bugetar să nu depăşească 3% din PIB,
- datoria publică să nu reprezinte mai mult de 60% din PIB şi
- în ultimii 2 ani să nu-şi fi devalorizat moneda nationala, faţă de EURO.
 România a acceptat în totalitate acquis-ul comunitar şi în
conformitate cu articolul 5 al Tratatului de aderare „participă la
Uniunea Economică şi Monetară de la data aderării în calitate de
membru care beneficiază de derogare” (nu adoptă moneda EURO).
Important de reţinut din acest capitol este faptul că întrunirea condiţiilor
pentru a putea adopta moneda unică va mai cere timp şi eforturi de
macrostabilizare ce s-ar putea să dureze, în cazul României, cel puţin cinci ani
de la data aderării

AVANTAJE:
• se vor realiza condiţiile unei economii de piaţă funcţionale de care
să beneficieze pe termen mediu şi lung categorii de populaţie cât mai largi;
• creşterea economică şi structura acesteia vor fi în consonanţă cu
exigenţele noii diviziuni internaţionale a muncii (specializare orientată de piaţă,
posibilităţi şi eficienţă) ceea ce va da mai multă siguranţă viitorului acesteia
şi locurilor de muncă;
• coordonarea şi monitorizarea multilaterală vor asigura coerenţă,
profesionalism şi evitarea derapajelor în politica economică şi monetară
naţională;
• spiritul de solidaritate din cadrul U.E. va ajuta la depăşirea eventualelor
momente de criză, fără ca populaţia să suporte aceleaşi consecinţe ca în
situaţia în care România n-ar face parte din U.E.;
• stabilitatea monetară şi a cursului de schimb vor conduce la o monedă
naţională stabilă (cu perspectiva convertibilităţii acesteia) şi o inflaţie cât mai
apropiată de cea a U.E. unde este situată în jur de 2%;
• însănătoşirea finanţelor publice (reducerea şi eliminarea arieratelor,
diminuarea economiei subterane şi evaziunii fiscale, colectarea mai bună a
impozitelor, etc.) va însemna venituri mai mari la buget şi astfel fonduri sporite
pentru obligaţiile sociale ale statului;
• generalizarea treptată a plăţilor cu bani electronici şi carduri va
contribui la prevenirea circulaţiei falsurilor, datorate şi ponderii mari pe care
o au în prezent operaţiunile cu numerar (12% din tranzacţiile româneşti, faţă de
5% în U.E. şi 3% în S.U.A.). Comerţul electronic mondial se ridică deja la 200
miliarde de EURO şi se estimează că în 5 ani o treime din tranzacţiile bancare să
devină virtuale*);
• eficientizarea instituţiilor statului din acest domeniu prin dotarea lor,
claritatea şi stabilitatea regulilor, profesionalizarea cadrelor (cu asistenţă
comunitară);
• introducerea EURO de către România va însemna exigenţe sporite
(îndeplinirea celor 5 criterii) însă şi avantaje pe măsură: dispariţia riscului valutar
şi a costurilor de conversie între valute, creşterea transparenţei preţurilor şi a
comparabilităţii acestora, reducerea instabilităţii şi creşterea acurateţei
previziunilor, stimularea investiţiilor etc.;
• concurenţa şi competiţia de pe piaţa internă vor creşte, însă într-un mediu
de afaceri stabil şi predictibil, ceea ce va însemna şi creşterea gradului de
atractivitate a economiei româneşti pentru investitorii interni şi externi.

DEZAVANTAJE:
• reducerea şi eliminarea arieratelor ar putea duce la închiderea unor
capacităţi de producţie a căror viabilizare nu este posibilă, fapt ce ar
*
însemna creşterea şomajului şi a cheltuielilor publice cu cei
disponibilizaţi (oricum mai reduse decât cele cu menţinerea artificială în
activitate a celor neviabile);
• renunţarea la pârghia de promovare a exporturilor prin
deprecierea monedei naţionale va crea dificultăţi (reducerea
competitivităţii ca preţ) unor exportatori, în special celor care se
aprovizionează, cu prioritate de pe piaţa internă;
• căile clasice şi specifice ţărilor subdezvoltate folosite pentru
macrostabilizare, creştere economică şi sporire a competitivităţii externe nu vor
mai fi utilizate (deprecierea monedei naţionale, creşterea deficitului bugetar şi a
datoriei publice, inflaţia şi dobânzile ridicate) ceea ce va crea dificultăţi de
adaptare agenţilor economici neobişnuiţi cu rigorile comunitare;
• până la stabilizarea economico-monetară completă, este posibilă
intrarea unor capitaluri speculative care să influenţeze negativ resursele
valutare ale ţării;
• în prima etapă de după aderare unele preţuri şi tarife ar putea să
crească (în special la utilităţile publice şi produsele agro-alimentare).

SI – deocamdata: Dominatia BNR!:

- devalorizarea monedei nationale
- rata mare a dobanzilor
- deficit bugetar
- datorie externa in crestere
- se tot amana integrarea --- 2014....
Euro a devenit moneda unica la 1 martie 2002.
Avantaje:
- cresterea fluxurilor comerciale si financiare intracomunitare
- simplificarea tranzactiilor
- stimularea investitiilor
- o acuratete sporita a previziunilor economice si a planurilor de afaceri
- stabilizarea preturilor si un control sporit al inflatiei
- un factor de adancire a procesului de integrare economica, sociala si
politica

Criteriile de convergenta pun acentul pe laturile economiei nominale si nu pe

cele ale economiei reale. Doua dintre criterii au in vedere “carfacterul
suportabil al finantelor publice”. Cele patru criterii de convergenta sunt
insotite de doua conditii particulare:
- marjele de fluctuatie ale paritatilor autorizate trebuie sa fie respectate,
fara sa se fi recurs la o devalorizare;
- convertibilitatea monetara trebuie sa fie asigurata

Subiectul 6 - POLITICA REGIONALA SI BUGETUL U.E.

- In vederea atenuarii decalajelor de dezvoltare economic-sociala, UE s-a implicat prin

acordarea de aprijin financiar si ethnic tarilor si regiunilor aflate in aceasta situatie (nivel
de dezvoltare foarte scazut)
- Daca in primele decenii ale integrarii, aceast problema a ramas in exclusivitate in sarcina
statelor membre, pe masura aderarii tarilor cu probleme de dezvolatre (Grecia, Spania,
Portugalia, etc.) aceasta problema a devenit de interes comunitar

- Implicarea UE in realizarea acestui obiectiv (atenuarea decalajelor) rezulta din faptul ca

daca in 1970 bugetul era de 3,6 mld. Euro (19 Euro/locuitor), in 2006 a ajuns la 120 mld.
Euro (276 Euro/locuitor)

- Instrumentele, fondurile structurale si de coeziune economico-sociala (213 lmd.

Euro, adica 30% din bugetul UE):

• Fondul European pentru Dezvoltare Regionala (FEDER)

• Fondul European pentru Orientare si Garantare Agricola (FEOGA)

• Fondul Social European (FSE)

• Instrumentul Financiar pentru Orientarea Pescuitului (IFOP)

• Fondul de Coeziune (1993)

• Fondul European de Solidaritate 2002 (FES)

- Aceste fonduri sunt gratuite, implica cofinantare si poti beneficia daca PIB-ul pe
locuitor < 75% din media comunitara

- Pentru proiectele mari, de infrastructura si de mediu, se pot face imprumuturi de la BEI

(Banca Europeana de Investitii) si BERD (Banca Europeana de Reconstructie si
Dezvoltare)

- Sursele Bugetului UE:

• 50% contributia statelor membre

• 35% TVA-ul (0,5% din incasarile nationale)

• 14% taxele vamale si taxele de prelevare la importul de produse agro-alimentare

din tarile terte

• 1% din impozitele pe salariile functionarilor europeni, amenzile si reporturile de

la exercitiul bugetului anterior

- Destinatiile bugetului UE:

• 40,2% Politica Agricola Comuna (PAC)

• 28,2% Politica Regionala

• 13,7% ajutoarele post-aderare

 • 6,4% politicile de acompaniere ale Pietei Unice

• 4,9% pentru institutiile bugetare (salarii)

• 4,4% pentru ajutoare externe

• 3% ajutoare de pre-aderare

• 0,1% rezerve

- pentru a ajuta ţările candidate din Europa Centrală şi de Est în pregătirea lor pentru
aderare au fost create trei programe finanţate de Uniunea Europeană: PHARE, ISPA şi
SAPARD. Aceste fonduri au drept scop, în primul rând, pregătirea ţărilor candidate,
implicit România, pentru a avea capacitatea utilizării, în viitor, a „Fondurilor structurale”.

- PHARE:

• a fost primul program de pre-aderare de care a beneficiat România.

• Prin angajamentele Phare, ţara noastră a primit ca asistenţă financiară
nerambursabilă, în intervalul 1990 – 2000, suma de 1,7 miliarde de euro.
• Dacă în intervalul 1991 – 1999, media „intrărilor” pe linia unei astfel de
asistenţe a fost de circa 100 de milioane de euro anual, între 2000 – 2002,
ea a crescut la peste 170 milioane euro, pe an4.
• Rolul programelor Phare a evoluat pe măsura ritmului reformelor, în
perspectiva lărgirii Uniunii Europene.
• În ultimii ani s-a conturat o anumită constanţă a structurilor de priorităţi
ale acestui program:
o Construcţia instituţională, care urmăreşte sprijinirea ţărilor
candidate în efortul lor de dezvoltare a strategiilor, resurselor
umane şi managementului, necesare dezvoltării capacităţii
economice, administrative şi de reglementare. Programul Phare
sprijină România (ca şi pe celelalte ţări candidate) pentru
dobândirea capacităţii de a pune în aplicare acquis-ul comunitar.
Phare furnizează sprijinul necesar îndeplinirii primului criteriu de
la Copenhaga, care constă în garantarea democraţiei, respectarea
drepturilor omului şi protecţia minorităţilor.
o Investiţiile constituie a doua prioritate. Pe de o parte, este vorba
despre investiţii pentru dezvoltarea infrastructurii de reglementare,
asigurării conformităţii cu legislaţia comunitară. Alinierea ţărilor
candidate la normele şi standardele UE presupune investiţii pentru
dotarea instituţiilor cheie. Pe de altă parte, investiţiile vizează
coeziunea economică şi socială*, prin măsuri similare luate de statele
membre ale Uniunii Europene prin intermediul FEDER şi FSE. Acest
tip de investiţii contribuie la dezvoltarea unei economii de piaţă
funcţionale. Circa 70% din finanţarea Phare se alocă pentru investiţii.
4
Sursa: Ministerul Integrării Europene
*
Vezi capitolul VII (subcapitolul 7.10)
 • asistenţa financiară nerambursabilă Phare presupune şi un anumit aport al
părţi române, o cofinanţare cu un procent variabil (semnificativ mai mic).
• Astfel, de exemplu, în cadrul Phare 2000, la capitolul „Întreprinderi Mici şi
Mijlocii”, în timp ce contribuţia Phare reprezenta 18 milioane de euro (68%),
cea a României era de numai 8,65 milioane (32%).
• la capitolul „Resurse Umane”, partea Phare era de 18 milioane de euro
(73%), iar cea romînă de 6,65 milioane de euro (27%) ş.a.m.d.
• Rolul de coordonator unic în ţara noastră, al asistenţei nerambursabile îl
deţine Ministerul Integrării Europene.

- ISPA:
• este tot un instrument de preaderare, având drept obiectiv pregătirea
administraţiei publice din transporturi şi mediul înconjurător, precum şi
elaborarea de proiecte în aceste domenii.
• Proiectele ISPA sunt aprobate de Comisia Europeană.
• În România, proiectele pentru anii 2000 şi 2001 au ca obiective modernizarea
sistemelor de apă potabilă şi ape reziduale *, reabilitarea reţelelor de
canalizare**, precum şi ameliorarea circulaţiei rutiere***.
• De proiecte de acest gen beneficiază diferite zone ale ţării (Cluj-Napoca, Iaşi,
Brăila, Craiova, ş.a.)
• ISPA acordă nu numai asistenţă financiară, ci şi asistenţă tehnică pentru
proiectarea documentaţiei de licitare.
• Dintre ţările ex-comuniste, România este a doua ţară, după Polonia, din
punct de vedere al sumelor alocate prin programul ISPA.
- SAPARD:
• a fost lansat la 1 august 2002, prin derularea a două proiecte: primul
priveşte îmbunătăţirea procesării şi marketingului produselor agricole şi
piscicole, iar cel de-al doilea se referă la dezvoltarea şi îmbunătăţirea
infrastructurii rurale (drumuri, reţele de aprovizionare cu apă potabilă,
sisteme de canalizare).
• Fondurile comunitare alocate României prin acest program reprezintă anual
circa 155 de milioane euro.
• La rândul lor, beneficiarii proiectelor aprobate trebuie să asigure din surse
proprii, aproximativ 30-40% din valoarea acestora.

*
Exemplu: proiect Iaşi, valoare totală 51,7 milioane de euro; ISPA contribuie cu 74,5%; termen decembrie
2005.
**
Exemplu: proiect Craiova, valoare totală 70,6 milioane de euro; ISPA contribuie cu 75%; termen decembrie
2005.
***
Exemplu: Autostrada Bucureşti – Cernavodă (tronsoane 4 şi 5), valoare totală 124,2 milioane de euro, ISPA
contribuie cu circa 58%; termen decembrie 2005.
Reabilitare DN 6 – Craiova – Drobeta Turnu Severin, valoare totală 143,8 milioane de euro; ISPA
contribuie cu 61%; termen decembrie 2004.
Variantă de ocolire a oraşului Sibiu (standard de autostradă); valoare totală 100,8 milioane de euro; ISPA
contribuie cu 67%; termen decembrie 2006.
 • Până la 1 august 2003, în cadrul programului SAPARD, cele mai multe
proiecte au fost contractate pentru dezvoltarea infrastructurii rurale (438) în
valoare de 350 milioane euro, faţă de cele pentru îmbunătăţirea produselor
agricole şi piscicole (44), valorând doar 44,7 milioane euro.
- În perspectiva aderării României la Uniunea Europeană, Guvernul a hotărât
înfiinţarea Autorităţilor de Management pentru Fondurile structurale şi de
coeziune, fonduri de care Romania beneficieaza după momentul 2007:
• Aceste fonduri, de asemenea nerambursabile, sunt de 2-3 ori mai mari,
decât cele prestructurale (de preaderare PHARE, ISPA, SAPARD), care la
rândul lor până în 2004 au ajuns la un total de 1,1-1,2 miliarde de euro.
• aceste fonduri au fost alocate domeniilor indicate în „Foaia de parcurs”
(noiembrie 2002) şi în Parteneriatul pentru aderare (martie 2003) care sunt
prioritare (apicultura, protecţia mediului, controlul frontierelor, reforma
administraţiei publice şi a justiţiei).
• Din 1997, România beneficiază ca partener cu drepturi depline şi de
programe speciale de formare profesională, coordonate de Comisia
Europeană cum sunt: Socrates, Leonardo da Vinci ş.a.*.

Subiectul nr. 7 – Criteriile extinderii UE

catre tarile din Centrul si Estul Europei,
inclusiv Romania
CAUZELE unor criterii speciale (pentru tarile foste comuniste):
→ ţările candidate nu aveau experienţa unor regimuri democrate şi a unei
economii funcţionale de piaţă ca în cazul extinderilor precedente;
→ prezentau decalaje economico – sociale foarte mari în raport cu
(media) situaţia UE – dintre acestea, numai Cipru, Malta, Slovenia, Cehia şi Ungaria
aveau la data aderării (2004), un PIB pe locuitor care depăşea media comunitară;
→ daca la extinderile anterioare au prevalat ratiuni de ordin economico-
militar, la cele din 2004 si 2007, cele de ordin politico-economic;
→ le lipsea exercitiul participarii la grupari integrationiste de tip occidental
(AELS), ci sovietic (CAER);
→ mentalitatea diferita, respectiv cea de asistati, unde statul se ingrijea de
absolut tot, si nu cea specifica economiei de piata;
→ reprezintă cea mai mare extindere din istoria UE, cele 10 ţări care au
aderat în 2004, aducând un spor de suprafaţă de 643.360 kmp(20,4%), populaţie de
75,2 milioane de locuitori (19,8%) şi PIB – 690 mild. € (8,7%) ; la care vin apoi, in
2007 Ro + Bu.
= luarea unor Masuri care sa conduca, in practica, la realizarea
criteriilor - Sa aiba capacitatea de a indeplini OBLIGATIILE impuse de statutul

*
e-mail: agenţia@socrates.ro; vezi şi http://www.leonardo.ro
De exemplu Socrates include următoarele programe: Arion adresat factorilor de decizie în domeniul
educaţiei, Comenus- pentru schimburile de experienţă în învăţământul preuniversitar, Erasmus-pentru învăţământul
superior, Lingua-pentru promovarea învăţământului în limbi străine, Minercur-pentru învăţământul deschis la distanţă,
Cirundtving-pentru educaţia adulţilor pe tot timpul vieţii.
de MEMBRU, inclusiv cele ce deriva din obiectivele uniunii politice, economice si
monetare

a) Criteriul POLITIC – stabilitatea instituţiilor care garantează:

- democraţia,
- statul de drept,
- drepturile omului,
- respectul şi protecţia minorităţilor.

• Democraţia şi statul de drept

 Adoptarea şi aplicarea unui pachet de măsuri de reformă în domeniul

administraţiei publice, cu accent pe formarea unui corp profesionist şi
independent de funcţionari publici;
 Întărirea capacităţii de formulare de politici - la nivelul instituţiilor
guvernamentale;
 Asigurarea unui volum adecvat de resurse pentru administraţiile locale,
corelat cu responsabilităţile atribuite;
 Intensificarea luptei împotriva corupţiei, în special prin clarificarea
competenţelor şi mai bună coordonare între organismele implicate;
 Garantarea independenţei justiţiei şi îmbunătăţirea funcţionării
aparatului judiciar prin:
- introducerea de criterii obiective de recrutare şi promovare şi
- asigurarea unui nivel adecvat de pregătire profesională;
- îmbunătăţirea punerii în aplicare a hotărârilor civile;
- dezvoltarea unui sistem de probaţiune eficient şi limitarea utilizării arestării
preventive;
 Continuarea reformei Poliţiei, demilitarizării acesteia şi transferarea
ofiţerilor de poliţie în jurisdicţia tribunalelor civile;

• Drepturile omului şi protecţia minorităţilor

 Finalizarea reformei radicale a sistemului de îngrijire a copilului,

protecţiei celor aflaţi în dificultate;
 Menţinerea regimului asupra adopţiilor internaţionale, şi întărirea
capacităţii administrative pentru aplicarea noii legislaţii în domeniu;
 Protecţia corespunzătoare a drepturilor minorităţilor;
 Asigurarea unui sprijin financiar şi administrativ adecvat pentru
implementarea Strategiei guvernamentale pentru îmbunătăţirea situaţiei
rromilor;
 Crearea şi funcţionarea adecvată a unui sistem eficient de anchetare a
plângerilor împotriva comportamentului necorespunzător al Poliţiei;
 Asigurarea unui sprijin financiar şi administrativ adecvat pentru
implementarea Strategiei naţionale pentru îmbunătăţirea situaţiei persoanelor cu
handicap;
 Înfiinţarea şi funcţionarea corespunzătoare a instituţiilor de prevenire şi
combatere a tuturor formelor de discriminare;
 b) Criteriul ECONOMIC – existenţa unei economii de piaţă funcţionale,
capabilă să facă faţă presiunilor concurenţiale din Piaţa Unică Europeană;
• Realizarea stabilităţii macroeconomice, în special prin implementarea
reformelor structurale;
• Promovarea competitivităţii prin restructurarea şi orientarea către
piaţă a întreprinderilor, inclusiv:
- continuarea procesului de privatizare,
- stimularea investiţiilor autohtone şi străine,
- simplificarea procedurilor legale şi
administrative,
- implementarea unor noi proceduri de faliment,
- stabilizarea şi sporirea transparenţei regulilor de
privatizare şi de funcţionare a afacerilor (legalitate acte,
contabilitate si finante, identitate proprietari,
Inregistrarea fiscala si comerciala);
- respectarea drepturilor de proprietate intelectuala
• Implementarea unui plan de restructurare a sectorului siderurgic în
conformitate cu cerinţele comunitare şi aplicarea de planuri de viabilizare a
întreprinderilor siderurgice;
• Accelerarea procesului de creeare a unei pieţe funciare funcţionale prin:
- dezvoltarea unei politici de concentrare a terenurilor agricole,
- finalizarea emiterii titlurilor de proprietate şi
- consolidarea drepturilor de proprietate;
• Dezvoltarea unei politici cadru pentru creditul rural şi infrastructura financiară
rurală, cu sprijinul financiar al organismelor financiare internaţionale şi al UE;
• Creearea unui cadru legal şi economic prietenos pentru IMM-uri, cu accent
în special pe continuarea simplificării procedurilor de înregistrare şi autorizare;
lupta impotriva coruptiei si a economiei subterane, a evaziunii fiscale si a muncii
la negru, stimularea activitatilor de inovare; descurajarea pirateriei si
contrafacerii; interzicerea activitatilor anti-concutentiale, alinierea ajutoarelor de
stat la reglementarile europene, facilitarea accesului la credite bancare, etc).

c) Criterii JURIDICe: pilonul III al integrarii, odata cu tratatul de la

Maastricht – 1993, alaturi de Politica externa si de Siguranta comuna. Clauza
specifica de slavgardare – 11 conditii, specifica numai RO (siguranta la frontiere;
lupta cu infractionalitatea, coruptia, trafic de droguri si arme, crima organizata;
trafic fiinte umane; stagiu militar neobligatoriu); Europol; Eurojust;
 să aibă capacitatea de a îndeplini obligaţiile impuse de statutul de
membru, inclusiv cele ce derivă din obiectivele uniunii politice, economice şi
monetare;
 să transpună legislaţia comunitară (acquis-ul) în cea naţională şi în
acest scop să efectueze ajustările structural – administrative şi juridice
necesare;
 să asigure implementarea acquis-ului comunitar prin reorganizarea,
modernizarea şi eficientizarea administraţiei centrale şi locale;
 să-şi reglementeze toate diferendele de frontieră sau de altă
natură existente;
 să acorde o importanţă deosebită problemelor de siguranţă
nucleară;
 d) Să rezolve problemele (RECOMANDĂRILE PUNCTUALE) ridicate de
Comisia Europeană în RAPOARTELE ANUALE DE EVALUARE a stadiului pregătirii
pentru aderare (Masuri, Administratie Locala, Probleme de Frontiera).

Subiectul nr. 8 - AVANTAJELE/ BENEFICIILE

GENERALE ALE ADERARII SI INTEGRARII ROMANIEI IN UE

– Avantaje Politice:
• consolidarea DEMOCRAŢIEI şi a statului de drept, a respectării
drepturilor omului şi protecţia minorităţilor (asimilarea valorilor europene
specifice societăţilor caracterizate prin:
- pluralism,
- toleranţă,
- justiţie,
- solidaritate şi
- nediscriminare);
• crearea unui CLIMAT POLITIC ŞI ECONOMIC STABIL care să stimuleze o
dezvoltare durabilă, pe baza unei economii funcţionale de piaţă;
• formarea unei CLASE POLITICE si a unor partide la standarde europene;
• o mai mare PREDICTIBILITATE ŞI STABILITATE LEGISLATIVĂ pentru
mediul de afaceri;
• întărirea SIGURANTEI si SECURITĂŢII NAŢIONALE prin integrarea în
mecanismele PESC – de politica externa si de securitate comuna;
• posibilitatea de a participa plenar la procesele de LUAREA DECIZIILOR
privind viitoarea configurare a Europei;
• creşterea PRESTIGIULUI şi consolidarea statutului României în relaţiile cu
alte state, atât pe plan politic, cât şi economic (apararea cu mai mult success
a intereselor nationale in lume; posibilitatea de a participa la DECIZII politice
importante prin mecanismele U.E.)
• schimbarea in bine a IMAGINII externe deteriorate in perioada de tranzitie
si din cauze politice

- Avantaje Economice:
• FONDURILE de dezv si restructurare, de primit
• creşterea COMPETITIVITĂŢII PE PIAŢA INTERNĂ, ceea ce va conduce la
motivarea şi stimularea agenţilor economici autohtoni în sensul sporirii
productivităţii şi a eficienţei prin promovarea de noi produse şi servicii,
introducerea tehnologiilor moderne şi diminuarea costurilor de producţie;
• dezvoltarea COMERŢULUI, un stimul important pentru economia naţională şi
piaţa forţei de muncă;
• accesul sporit la PIEŢELE DE CAPITAL ŞI INVESTIŢII EUROPENE, la
noile echipamente şi sisteme informaţionale, la know-how-ul managerial şi
tehnicile organizaţionale din ţările dezvoltate;
• prezenta agenţilor economici români pe o PIAŢĂ UNICĂ de mari dimensiuni
ce le va permite profituri mai mari datorită „economiei de scară”;
• oportunităţi deosebite oferite de implementarea UNIUNII ECONOMICE ŞI
MONETARE (după adoptarea euro);
 • CONCURENTA - regulile acesteia si standardele europene vor contribui la
restructurarea si eficientizarea economiei romanesti
• intensificarea COOPERARII dintre firmele romanesti si cele comunitare, cu
valorificarea factorilor de productie nationali (ex: activ de lohn);
• contracararea dezavantajelor generate de dimensiunea pietei romanesti prin
integrarea acesteia in marea piata europeana;
• valorificarea POZITIEI STRATEGICE FAVORABILE pe care o are Romania
pentru relatia E-V si N-S;
• realizarea mai rapida a exigentelor unei ECONOMII FUNCTIONALE DE
PIATA;
• beneficierea de programe de modernizare a INFRASTRUCTURII europene
pentru retelele de transport, telecomunicatii si energie; si eficientizare afaceri
• marirea gradului de atractivitate a economiei romanesti pentru INVESTITORII
STRAINI;
• stimularea procesului de PRIVATIZARE, asigurarea eficientei si transparentei
acestui proces;
• rezolvarea cu sprijin comunitar a ramanerilor in urma din AGRICULTURA,
MEDIU SI INFRASTRUCTURA;
• cresterea si diversificarea COMERTULUI EXTERIOR;
• coordonarea politicilor economice si monetare la nivel comunitar inclusiv
monitorizarea va da mai multa coerenta, responsabilitate, rationalitate,
predictibilitate si profesionalism POLITICILOR NATIONALE;
• relansarea activitatii de CERCETARE-DEZVOLTARE prin participarea la
programele comunitare din acest domeniu;
• sustinerea si stimularea dezv IMM-urilor
• stabilizarea PRETURILOR, TARIFELOR SI A CURSULUI de schimb
- Avantaje pe plan social:
- apropierea treptata de CONDITIILE MEDII DE VIATA existente in U.E.;
- Accesul la o gama de PRODUSE SI SERVICII diversificata, de o calitate
garantata si la preturi rezonabile;
- Stabilizarea PRETURILOR SI A TARIFELOR pe piata interna
- Ieftinirea CREDITului
• dobândirea de către cetăţenii români a drepturilor decurgând din acordarea
„CETĂŢENIEI EUROPENE”;
• perspective noi de perfecţionare profesională şi ACCES PE PIAŢA
EUROPEANĂ A MUNCII pentru români;
• importantul SPRIJIN FINANCIAR COMUNITAR pentru reducerea
decalajelor economico-sociale care separă România de celelalte ţări membre ale UE,
sprijin estimat la 31 – 32 miliarde euro pentru perioada 2007 – 2013;
• dezvoltarea cu sprijin comunitar a unor sectoare care manifestă
serioase rămâneri în urmă faţă de standardele europene cum sunt
AGRICULTURA, MEDIUL ŞI INFRASTRUCTURA DE TRANSPORT;
• îmbunătăţirea MENTALITĂŢII cetăţenilor români pe planul
responsabilităţii, pregătirii, competiţiei, respectului faţă de lege, iniţiativei şi
tenacităţii (seriozităţii în muncă şi afaceri), etc.
→ consolidarea regimurilor democratice şi a economiei de piaţă din
aceste ţări la costuri mai mici şi într-un timp mai scurt decât în situaţia în care n-
ar exista sprijinul U.E.

→ fondurile substanţiale primite în perioada de pregătire pentru aderare

(PHARE, SAPARD şi ISPA), dar mai ales după aderare (numai în 2004, anul
aderării celor 10, acestea s-au ridicat la 11,7 mild. €).

→ dezvoltarea în condiţii de competitivitate a economiei datorită

concurenţei, sprijinului comunitar, investiţiilor străine, cooperării cu firmele
occidentale, tehnologiilor performante, standardelor de calitate comunitare, unei
pieţe de desfacere mari (PUE) etc.

→ crearea premiselor pentru creşterea nivelului de trai al populaţiei prin:

ridicarea productivităţii, sprijinul comunitar, stabilizarea preţurilor şi controlul
inflaţiei, diminuarea şomajului, veniturile emigranţilor, diversificarea şi calitatea
superioară a ofertei de produse şi servicii, protecţia consumatorului şi sănătăţii
acestuia;

→ întărirea poziţiei şi imaginii acestor ţări pe arena internaţională etc .