Sunteți pe pagina 1din 2

Stilistica semnelor de punctuaţie

 Virgula se foloseşte:
 - în situaţiile în care este necesar să se accentueze, să se releve o anumită parte a enunţului
(cuvînt, enunţ) pentru a se atrage atenţie asupra faptului că ceea ce se izolează este de primă
importanţă pentru text;
 -în situaţiile în care partea izolată este facultativă şi păoate fi lesne omisă, din cauză că această
omitere nu ştirbeşte din valoarea comunicativă a enunţului;
 -în situaţiile în care elementele frazei antepuse sunt accentuate în mod intenţionat de către
autor pentru că ele prezintă, de fapt, ceea ce este esenţial pentru mesajul textului; 
 -în situaţiile în care are funcţia stilistică de a releva modul în care are loc acţiunea;
 -în situaţiile în care delimitează, separă două complemente care sunt amplasate în acelaşi
context, consecutiv;
 -în situaţiile în care izolează un complement indirect antepus predicatului (depinde de poziţia
complementului);
 -în situaţiile în care scoate în prim-plan ceea ce este mai important pentru context;
 -în situaţiile în care se formează un contrast între elementele mesajului din strofă
 Punctele de suspensie:
 - deschid diverse perspective de interpretare a mesajului: disperare, meditaţie, nedumerire,
îngîndurare, suspendare, renunţare, haos în gîndire;
 -deschid undă verde derulării unei profunde dureri materializate în meditaţie;
 -sugerează posibilitatea interpretării meditative a unei sintagme (cuvînt, enunţ);
 -sugerează ideea de proporţie a elementelor mesajului;
 -implică sentimentul vinei, determinat de naivitatea şi inocenţa sentimentului;
 -constituie fundalul pe care se srealizează trăiri şi sentimente;
 -reprezintă declanşarea unei game de bogate şi variate emoţii, atitudini;
 -interiorizează starea de spirit (a autorului, a eului liric)
 Semnul interogării:
 -concentrează valori stilistice în interogaţiile retorice;
 -încearcă de a te plasa pe o poziţie, de a soluţiona o problemă, de a găsi un răspuns (de fapt
fiind o întrebare care nu aşteaptă răspuns);
 -constată un adevăr
 Punctul şi virgula:
 -se utilizează cînd este necesară o pauză mai mare decît virgula şi mai mică decît punctul;
 - marchează ezitarea autorului de a trce la alt segment de comunicare;
 -face o legătură între cele enunţate anterior şi cele ce urmează să fie spuse în continuare
 Linia de pauză:
 -se foloseşte cu aceeaşi funcţie ca şi virgula, doar că ea vine, deseori, ca o concluzie, cu valoare
de precizare, în susţinerea aserţiunii anunţate pînă la ea;
 -deschide perspectiva unei dezvăluiri, unei elucidări şi a unei insistări;
 -are valoare de semn de egalitate, de echivalenţă totală între două realităţi, făcîndu-se o
identificare între elementele mesajului
 Două puncte:
 -marchează o pauză, uneori mai mică decît punctul, pauză care pregăteşte şi anunţă o vorbire
directă, o enumerare, o explicaţie sau o concluzie;
 -are valoare stilistică atunci cînd poate fi înlocuit, eventual cu alte semne de punctuaţie, care au
aceeaşi funcţie ca şi el, dar se recurge anume la el;
 -are rolul de a anunţa ceea ce presupune respect, ceea ce constituie un element specific, de altă
factură decît alte elemente ale realităţii;
 -introduce o constatare, de o mare valoare, de o mare revelaţie;
 -este un segment de pornire, de demarare a unei constatări derivate din ceea ce a trăit şi, în
consecinţă a conchis autorul
 Semnul exclamării:
 -prin ele poetul (eul liric) îşi exprimă revolta, durerea de care poate fi cuprins un suflet răvăşit;
 -prin ele poetul (eul liric) îşi exprimă admiraţia ce nu poate fi redată prin cuvinte;
 -prin ele poetul (eul liric) îşi exprimă imnele de laudă care sunt înglobate în interjecţii;
 -exteriorizează starea de spirit (a poetului, a eului liric), o face cunoscută cititorului 
 Substantivul, adjectivul serveşte drept potenţial stilistic în vederea formării a numeroase figuri
de stil: metaforă, epitet, comparaţie, antiteză, personificare, metonimie. Acest fapt se realizează
graţie polisemiei lui foarte ramificate şi bogate; fiecare sens al lui cumulează variate valori
conotative
 Adjectivul serveşte drept potenţial stilistic în vederea formării a numeroase figuri de stil:
metaforă, epitet, comparaţie, antiteză