Istoria zbuciumata a cazinoului

Constanta a fost fondat în urma colonizarii grecesti a Pontului Euxin de catre colonisti
greci din Milet în secolele VII-V î. Ch, sub numele de Tomis. Acestia au gasit pe aceste locuri
o asezare getica, noul oras ajungând la nivelul unui polis de abia în secolul IV-III î. Ch. Port
folosit de greci pentru comertul cu locuitorii acestor regiuni (daci, sciti si celti), Tomis
înfloreste urbanistic din secolul III î. Ch. Începând cu secolul I î. Ch., Tomisul intra în vizorul
romanilor, care devin stapânii acestor meleaguri din sec I d. Ch. În acest timp, mai precis între
anii 8-17 d.Hr si-a gasit exilul poetul roman Ovidiu (Publius Ovidius Naso) care si-a petrecut
ultimii opt ani din viata. Orasul rezista vremurilor tulburi din secolele III-IV d.Hr., secole
presarate de numeroase invazii barbare, si devine resedinta provinciei Scythia Minor. 
În urma Razboiului de independenta din 1877-1878, la Congresul de la Berlin,
provincia dintre Dunare si Marea Neagra a revenit României. Prin aceasta a început
dezvoltarea urbanistica a Constantei si a Dobrogei în general. Totodata au fost luate masuri de
românizare a provinciei, locuita la acea vreme în majoritate de turci si de tatari. Dupa
construirea Podului de la Cernavoda între 1890-1895, de catre Anghel Saligny, s-au pus
bazele Serviciul Maritm Român si s-au deschis linii maritime catre Istanbul. Portul se
dezvolta între 1895-1909, Serviciul Maritim Român având linii catre Constantinopol, Prieu,
sau chiar Rotterdam. Dupa perioada nefasa a Primului Razboi Mondial, Constanta prin portul
sau devine cea mai mare concentrare de forta de munca, 70% din traficul maritim tranzitând
portul. 
Cladire emblematica pentru Constanta, actualul cazinou a fost inaugurat in anul 1910,
dupa ce vechea constructie din paianta si lemn a fost distrusa de o furtuna, in anul 1891.
Ridicarea constructiei a costat, la acea vreme, 1.300.000 de lei. Cazinoul din Constanta a fost
finalizat dupa planurile arhitectului francez Daniel Renard. La 15 august 1910, cazinoul a fost
inaugurat in prezenta Principelui Ferdinand, dupa care a fost inchiriat lui Alphonse Hietz,
proprietarul unor restaurante si hoteluri din Bucuresti.
Punand in prim-plan rentabilitatea „stabilimentului“, care costase enorm, primaria a
trecut peste toate opozitiile si, pe 15 martie 1911, Consiliul Comunal a autorizat jocurile de
noroc in incinta, iar localul a fost dotat cu doua mese de biliard si 17 mese rotunde pentru
jocurile de carti. In scurt timp, Cazinoul din Constanta a devenit unul dintre stabilimentele
cele mai cunoscute de acest gen din Europa, fiind preferat de impatimitii jocurilor de noroc
care veneau aici, incognito, din toate colturile lumii. In 1912, primaria a organizat licitatia
pentru concesionarea cazinoului, licitatia fiind castigata de baronul Edgar de Marcay. Asa

1
cum era obligat prin contractul pe care il semnase, acesta a construit Hotelul Palace, cu scopul
de a deservi clientii localului. La inceputul secolului al XX-lea, la cazinou aveau acces numai
cei bogati, iar tinuta de seara era obligatorie. Problema Cazinoului din Constanta s-a dezbatut
inclusiv in Parlamentul Romaniei, dar oricat de puternici erau cei care se opuneau existentei
lui si oricat de intemeiate erau criticile, cladirea a continuat sa fie exploatata potrivit
destinatiei sale initiale.
In timpul Primului Razboi Mondial, cladirea a fost transformata in spital, dar cu toate
acestea a fost aprig bombardata. Partea superioara a edificiului este decorata cu elemente
arhitecturale de forma navelor antice (rostrale), avand capete de berbec si ghirlande de alge
marine, in timp ce interiorul este somptuos, cu scari si balustrade impunatoare, coloane
imbracate in stucatura si pereti cu braie din marmura. Cladirea nu a mai fost renovata din
1987, cand i-a fost schimbat si tot mobilierul. Acum, cazinoul se afla intr-o avansata stare de
degradare. Mai multe geamuri sunt sparte, tavanul si peretii interiori sunt fisurati, iar
mobilierul este invechit si deteriorat. Au fost si calatori care nu au ramas deloc incantati de
acest edificiu. Spre exemplu, un diplomat francez, George Oudard, care a vizitat Constanta in
1935, a notat in carnetul sau de voiaj: „Un lucru este deceptionant in aceste locuri primitoare:
albul casino, pretentiosul complicat, al celui mai ingrozitor stil 1900, care incarca tarmul
marii“.
Initial pe locul actualului Cazinou exista o alta constructie realizata din paianta si
lemn. Acesta a fost gazda vizitatorilor care veneau pe perioada “bailor” si era utilizata pentru
baluri de binefacere. Constructia era alcatuita dintr-o sala de dans, doua sali de lectura, pentru
ziare si reviste, doua sali de jocuri si celebra ”terasa de pe malul marii”. O furtuna teribila ii
distruge insa acoperisul in anul 1891 si se observa instabilitatea sa. Astfel iau nastere
planurile actualei cladiri a Cazinoului. Initial planurile de constructie au apartinut
cunoscutului arhitect Petre Antonescu, care s-a inspirat pentru construirea Cazinoului din
traditiile artei romanesti. Viziunea arhitectului roman este schimbata atunci cand Primaria
incredinteaza lucrarea arhitectului Daniel Renard, care pledeaza pentru motive decorative ce
incarca ansamblul.
La 15 august 1910, cazinoul a fost inaugurat in prezenta Principelui Ferdinand, dupa
care a fost inchiriat lui Alphonse Hietz, proprietarul unor restaurante si hoteluri din Bucuresti.
Primaria a autorizat in data de 15 martie 1911 jocurile de noroc in incinta, iar localul a fost
dotat cu doua mese de biliard si 17 mese rotunde pentru jocurile de carti. In scurt timp,
Cazinoul din Constanta a devenit unul dintre cele mai cunoscute cazinouri din Europa, fiind
preferat de impatimitii jocurilor de noroc care veneau aici din toate colturile lumii. In timpul

2
Primului Razboi Mondial Cazinoul a fost transformat in spital, insa cu toate acestea cladirea a
fost foarte afectata de bombardamente. Cazinoul a reprezentat una dintre clădirile emblemă
ale Constanței. În zona în care se află astăzi mai fusese, între 1880-1902, o construcție de
lemn, o cazină, cum se numea – loc pentru spectacole de teatru, baluri, loc de recreare pentru
turiști.
Construcția unui edificiu cu funcții asemănătoare marilor cazinouri europene a început
prin anul 1904. Inițial, planurile sunt întocmite de către cunoscutul arhitect Petre Antonescu,
care proiectează o clădire al cărei stil arhitectonic se inspira din tradițiile artei românești.
După terminarea fundațiilor, însă, planurile sunt schimbate, Primăria încredințând modificarea
lor unui arhitect francez, D. Renard - care renunță la principiile stilului românesc, în favoarea
unui melanj de motive decorative ce încarcă și mai mult greoiul ansamblu. Construit (din
1908) sub influența cosmopolitană a cazinourilor epocii, edificiul constănțean este terminat în
1910, când este și inaugurat (în 1912 se fac ultimele retușuri).
Cazinoul era o sală de paiantă, cu pereții interiori captușiti cu scânduri vopsite în ulei
și ”servea de distracțiune vizitatorilor în sezonul băilor”, putând fi utilizat și pentru ”baluri de
binefacere organizate de primărie”, fiind alcătuit dintr-o sală de dans, doua săli de lectură,
pentru ziare și reviste, doua săli de jocuri și celebra ”terasă de pe malul mării”, împodobit cu
drapele și destul de spațios a devenit locul de întalnire al tuturor. Lânga acest prim salon de
dans se preconizează construirea de către Henry Guaracino a unui pavilion în cumunicație cu
primul, situat mai jos de nivelul bulevardului.
În iarna anului 1891, o furtună dezlănțuită a distrus o parte din acoperiș, dar și un
perete al fațadei, reliefând instabilitatea construcției. Expertizele au propus, și consiliul
comunal a aprobat la 29 ianuarie 1892 demolarea construcției. Primarul Al. Belik decide,
printr-un proces verbal, oragnizarea șantierului în regim propriu pentru reconstrucția
cazinoului în aprilie 1892. Concepută monumental, fără perspectiva panoramina si fără far,
clădirea ar fi urmat să aib o sală de teatru cu scenă, cabine și loje pe ambele laturi, dar și o
sală de bal de aceleași dimensiuni.
Înconjurată de o galerie deschisă spre magnifica priveliște, construcția ar fi avut la
subsol toate unitățiile necesare. Grandoarea proiectului se diminuează treptat, astfel încat
recepția făcută mult mai târziu decât ar fi fost dispus primarul Coiciu să îngăduie, constata
existența unei săli de dans cu culoar. În lupta sa cu istorismul, Arta 1900 face tranziția către
funcționalism prin recursul la ornament. De fapt, se încearcă travestirea unei necesități
economice într-o inedita experiență bazată pe unicatul artizanal.

3
 În iarna anului 1891, o furtună dezlănțuită a distrus o parte din acoperiș, dar și un
perete al fațadei, reliefând instabilitatea construcției. Expertizele au propus, și consiliul
comunal a aprobat la 29 ianuarie 1892 demolarea construcției. Primarul Al. Belik decide,
printr-un proces verbal, oragnizarea șantierului în regim propriu pentru reconstrucția
cazinoului în aprilie 1892. La 21 decembrie 1909, inginerul Elie Radu și arhitecții Ion Mincu
si D. Maimarolu sunt solicitați să se deplaseze la Constanța, într-o comisie menită să studieze
cazinoul din toate punctele de vedere.
Rezultatul inspecției s-a materializat printr-un important document care conține
opiniile documentate și bine susținute ale unor personalități de real prestigiu. Observațiile
privesc adăugarea de spații: o sală mare pentru restaurant, cu bucătărie și dependințele
necesare, restaurant care va fi pus în legatură cu terasa din spatele ușii vitrate, care să nu
obtureze perspectiva larg deschisă asupra mării. S-au sugerat și degajarea scării de onoare
printr-o arcadă spectaculoasă, adăugarea de intrări, vestiare, toalete, dar și suprimarea de
trepte sau ferestre.
Cazinoul este una dintre primele cladiri ridicate la Constanta, aproape imediat dupa ce
acest oras a fost preluat de catre administratia romaneasca si nu s-a mai numit Kustenge.
Istoria Cazinoului incepe o data cu anul 1880. La acea vreme se numea ,,Cazin’’ sau
,,Kursaal’’ si nu era decat o constructie de paianta, captusita cu scandura la exterior si ridicata
langa Farul Genovez, la capatul bulevardului Elisabeta, singurul bulevard al orasului. Intre
peretii sai de lemn Cazinul adapostea o sala de dans, doua sali de lectura unde vilegiaturistii
puteau citi ziarele locale si reviste, precum ,,Telegraf’’, ,,Figaro’’ si 'L'Ilustration’’, doua sali
de jocuri si o terasa la malul marii.
Terasa era locul preferat da intalnire al marinarilor, turistilor si a elitei constantene,
deoarece aproape in fiecare seara de vara aici se organizau baluri, valsandu-se in acordurile
muzicii fanfarei militare. Tot aici se desfasurau periodic concerte sustinute de celebritatile
vremii, care erau aduse pe cheltuiala Primariei Comunei Constanta. In anul 1890 s-a pus
problema constructiei definitive a Cazinului. Inceperea lucrarilor a fost tergiversate pana in
anul 1891, cand o furtuna puternica a distrus in mare parte cladirea din lemn a Cazinului, iar
primaria a ajuns la concluzia ca este mai ieftin sa ridice o noua cladire decat sa o repere pe cea
veche. Locul noului local va fi mutat insa de langa Farul Genovez cam in zona unde este
amplasat actualul edificiu. Cea de-a doua cladire a Kursaalului, terminate in 1893, era tot o
constructie din paianta, sustinuta de piloti din lemn si compusa dintr-o sala de dans, mai multe
camere si o terasa catre mare.

4
 Cazinou aveau acces numai cei bogati si aventurieri, unde tinuta de seara era
obligatorie, iar luxul o atitudine fireasca. In acelasi timp, Cazinoul era considerat un loc de
pierzanie, extrem de amagitor. In salile lui se consumau drame, se traia cu pasiune intensa,
patima jucurilor creand o aura de mister in jurul acestei cladiri, a carei istorie cuprinde multe
tragedii si povesti nefericite. Adesea, cei ruinati la jocurile de noroc sfarseau noaptea in
valurile intunecate ale marii, sau intr-o camera de hotel, cu un glonte in tampla.
In prima faza, planurile arhitecturale sunt desenate de arhitectul Petru Antonescu;
acesta schiteaza o cladire in stilul arhitectonic de inspiratia traditiei artei romanesti. Aceste
planuri sunt insa schimbate dupa ce se toarna fundatia cladirii, constructia si proiectarea
acesteia fiind cedate unui arhitect de origine franceza, pe numele sau D. Renard; acesta
renunta la motivele arhitecturale de origine romaneasca si incarca si mai mult decorurile
cladirii. Cazinoul sfarseste prin a fi construit cu influente cosmopolitane, infumente asemeni
cazinourilor construite in aceeasi epoca.
Cazinoul era reprezentat de o sala de paianta ce se bucura la interior de pereti captusiti
cu scanduri vopsite cu ulei, cladirea fiind impartia in fel si chip:

 o sala destinata dansului

 2 sali impunatoare de lectura
 deja celebra “terasa de pe malul marii”
In vecinatatea salii de dans se urmareste construirea unui pavilion de comunicare cu
primul. Anul 1891, in timpul iernii, o furtuna uriasa de zapada distruge o importanta parte din
acoperis dar si o parte din fatada, scotand astfel in evidenta nesiguranta si subrezimea cladirii
in fata intemperiilor naturii. Astfel, in anul 1892 se hotaraste la nivelul consiliului judetean ca
respectiva cladire sa fie demolata si primarul de atunci, Al. Belik ia hotararea de a organiza un
santier in regim propriu pentru a reconstrui cazinoul incepand cu aprilie 1892. La inceput,
proiectarea acestuia s-a facut la nivel de monument si a fost prevazuta cu o sala de teatru cu
scena, loje pe laturile acesteia si o sala de bal cu dimensiuni impresionante. Insa, pe masura ce
timpul trece proiectul isi piere din maretie; astfel, se constata existenta unei sali de dans cu
culoar astfel incat se ia decizia de a renunta la construirea uneia noi.
In 21 decembrie 1909, o comisie este solicitata de urgenta la Constanta cu scopul
precis de a studia cazinoul din toate punctele de vedere; comisia era alcatuita din inginerul
Elie Radu si cei doi arhitecti, Ion Mincu si D. Maimarolu. Ca urmare a acestei vizite, s-a
realizat un important document care urma sa sa stea la baza constructiei viitoare a cazinoului:
se urmareste adaugarea unei sali restaurant, bucatarie cu toate dotarile necesare. Tot in cadrul

5
acestei intalniri, s-a sugerat ca scara de onoare sa fie degajata cu o arcada spectaculoasa,
construirea de vestiare, toalete noi si suprimarea unor trepte si ferestre. O ultima transa de
lucrari, lucrari care au avut scopul de a moderniza si restaura o parte din cazinou, sunt facute
in anul 1937 sub indrumarea proiectantului Daniel Renard.
La 11 martie 2009, cazinoul a fost deschis pentru ultima data publicului spre vizitare.
Acestia au putut vedea peretii coscoviti de vremuri, scarile care scartaie pe masura ce pasesti
pe fiecare treapta si moloz aruncat la fiecare colt al cladirii. Ceea ce astazi mai fascineaza sunt
doar candelabrele care salasluiesc in fiecare camera. Despre ele, ne povesteste astazi Ion
Matasareanu, artist plastic care locuieste de o viata peste drum de Cazinoul din Constanta.
Acesta isi aminteste cum ,,Pe vemuri, arata magnific. Stiu ca miliardarii vremii, multi veniti
din strainatate, se aruncau de sus direct in valuri dupa ce pierdeau la joc“.
Dupa aceasta data, 11 martie 2009,  cazinoul a fost inchis si dat spre renovare. Trebuia
sa fie gata in anul 2010, pentru a sarbatori 100 de ani de la data la care a fost dat in folosinta,
insa Israel QueenCo Leisure, compania care a castigat licitatia pentru renovarea acestuia a
intampinat probleme in respectarea termenului de predare a lucrarii. Cazinoul urmarea sa intre
in folosinta acestora si Primaria Municipiului Constanta sa primeasca o renta anuala de
144.000 Euro. Contractul dintre primarie si compania din Israel este incheiat pe o perioada de
49 de ani si poate fi prelungit ulterior.
Ceea ce Cazinoul are sa devina dupa modernizare este un proiect cu totul si cu totul
special, dar mai ales diferit de istoria pe care acesta o poarta pe umeri. Noii proprietari vor sa
faca din cazino un centru in care sa intri dimineaza si sa poti pleca a doua zi dimineata: cele
25 de mese de joc, 250 de sloturi, 2 restaurante cu specific frantuzesc si asiatic, terasa, bar,
sala de evenimente si sala de spectacole vor face din vechiul Cazino din Constanta cel mai
mare cazino al Romaniei.

6
 BIBLIOGRAFIE:

1.Berariu Aurelia, Municipiul Constanta, istoria la zi. Doua decenii de la reorganizarea

teritorial administrativa. D.N 40, nr. 12273; mai 1988, p. 3.
2. Constantin Nicolae, Constanta pe harta economica a tarii 1965-1985. Aici la tarmul marii.
Litoral 15 nr. 1475, 5 iulie 1985. P 1-3.
3. Murgoci Munteanu Gheorghe, Anuarul Institutultui geologic al Romaniei Vol. 8, 1912, p.
307- 322.
4. Cojoc Mariana, Orasul port Constanta in timpul primului Razboi Mondial 1914-1918.
Anuarul Muzeului Marinei Romane p. 141-168. 2003.
5. Cucu Vasile, Orase dintre Dunare si Marea Neagra: Atestarea celor mai vechi formatiuni
urbane. Editura All, Bucuresti 2002.
6. Zaharide P. Arbore, Orasul Constanta. Apararea si consolidarea malurilor de nord est.
Memoriu descriptiv si justificativ. Editura Tipografia Curtii Regale, Bucuresti 1934.
7. Filip Andreea, Cazinou din Constanta, mariaj intre art nouveau si arhitectura
contemporana, Romania Libera Nr 9556, p. 23 (14/06/2008).
8. Matei Andrei, Cazinou din Constanta, Romania Libera, nr. 3722, 19 iunie 2002.
9. Cazinou din Constanta si promenada 1910, Arhitect design, nr. 9-10.
10. King Anthony, Cazinoul groazei, Editura National, Bucuresti, 2000.
11. Ciorbaru Mihaela, Obiective turistice constantene, Observator de Constanta, An 2, Nr.
200, 5 iunie 1988, p. 2.

UNIVERSITATEA OVIDIUS CONSTANTA

7
FACULTATEA DE ISTORIE SI STIINTE POLITICE
RELAR