Sunteți pe pagina 1din 3

Osciloscopul este un aparat electronic de măsură care servește la observarea și măsurarea unui

semnal de tensiune electrică cu variație (frecvență) constantă, sau a mai multor semnale
simultane de tensiune ce evoluează discret, folosind pentru asta în mod uzual un câmp grafic
vizualizator (ecran), unde axa 'X'-lor (abscisa) este axa timpului iar axa 'Y'-lor (ordonata) este
axa reprezentării amplitudinilor semnalelor de măsurat (observat).

Cuprins

 1 Alcătuire
 2 Utilizare
 3 Istoric
 4 Bibliografie

Alcătuire
Osciloscopul analogic clasic este realizat ca un tub catodic în care un fascicul de electroni este
accelerat spre un ecran fosforescent și produce pe acesta un punct luminos. Poziția x-y a
punctului luminos pe ecran este comandată prin circuite și dispozitive specializate. Astfel,
ecranul osciloscopului devine un grafic al variației în timp a unei tensiuni electrice sau afișează
două tensiuni electrice una în funcție de cealaltă, ca de exemplu în cazul figurilor Lissajous.

Osciloscoapele moderne sînt adesea digitale și prezintă graficele fie pe un monitor încorporat, fie
pe monitorul unui calculator. Aceste osciloscoape convertesc semnalele electrice analogice de
măsurat într-o corespunzătoare reprezentare digitală și pot avea un număr suplimentar de funcții,
între care: memorare de date, analiză matematică a semnalelor, tipărirea opțională a lor
folosindu-se imprimante și salvarea lor prin memorare în format digital, ca fișier pe unități de
memorie, cum este discul magnetic. Începînd cu anii 1980 osciloscoapele digitale au devenit mai
numeroase decît cele cu tub catodic, cu excepția unor aplicații specializate.

Semnalele de intrare sînt reprezentate de semnalul (semnalele) de măsurat și eventual, semnalele


de sincronizare dacă nu sunt disponibile de la generatoare de semnal interne sau sunt cerute din
afară de procedura de măsurare. Acestea sînt introduse în osciloscop fie prin cabluri coaxiale
atașate prin conectoare de tip BNC, fie prin sonde (de semnal) cu care se culeg din diferite
puncte ale circuitului electric inspectat.

Osciloscoapele au în general numeroase posibilități de reglare și moderare, printre care cele mai
importante sînt:

 amplificarea semnalelor de intrare și reglarea punctului lor de zero;


 scala de timp pentru baleierea pe orizontală;
 modul de declanșare a baleierii (trigger);
 tipul de grafic: t-y sau x-y;
 intensitatea luminoasă a punctului luminos (spot).

Utilizare

Osciloscop digital

Osciloscopul servește la măsurarea și observarea unor semnale electrice (în general de tensiune)
provenite de obicei din circuite electronice, ca de exemplu televizoare, amplificatoare audio,
oscilatoare electronice, diverse circuite digitale etc. Analiza formei și parametrilor acestor
semnale este utilă în construcția, reglarea sau repararea unor astfel de circuite.

Pentru măsurarea semnalelor de intrare și a intervalelor de timp, pe ecran există un caroiaj ale
cărui diviziuni corespund unor unități de tensiune sau timp calibrate în V/diviziune, respectiv
s/diviziune. Astfel, printre parametrii cei mai importanți ai semnalelor electrice care se pot
măsura sînt următorii:

 perioada sau frecvența semnalelor periodice;


 timpul de creștere sau descreștere al unui puls de la un nivel dat la altul;
 întîrzierea relativă a două semnale;
 durata unui puls;
 factorul de umplere al unui semnal (tren de impulsuri) dreptunghiular

Istoric
Primul osciloscop a fost construit în 1897 la Strasbourg de către fizicianul german Karl
Ferdinand Braun, cel care printre altele a descoperit în 1874 că un contact punctiform pe un
semiconductor are proprietatea de a redresa curentul alternativ. Tot el inventase și tubul catodic,
dar îl folosise numai pentru a studia proprietățile fasciculelor de electroni (numite atunci „raze
catodice”). Braun a introdus în tubul catodic o pereche de plăci metalice între care a generat un
cîmp electric prin aplicarea unei tensiuni. Astfel, dacă tensiunea aplicată pe aceste plăci este
alternativă, fasciculul de electroni este deflectat dintr-o parte în alta (înspre placa pozitivă), ceea
ce se poate observa prin oscilarea punctului luminos de pe ecranul tubului catodic. În cinstea
acestei invenții, tubul catodic este numit și astăzi, în țările unde se vorbește limba germană, „tub
Braun” („Braunsche Röhre”).

Osciloscopul modern a fost dezvoltat de Allen DuMont.

S-ar putea să vă placă și