Sunteți pe pagina 1din 1

Diferite descoperiri legate de originea artelor

Cel mai vechi instrument muzical


Specialiştii germani i-au dat statuetei un nume - "Venus din Peşterile Fels" - şi au anunţat
că, la Hohle Fels, au găsit alte 25 de figuri din fildeş (înfăţişând mamifere, cai, bizoni şi
păsări), precum şi cel mai vechi instrument muzical din lume - un fel de flaut construit
din oase de pasăre, scrie Der Spiegel. Potrivit revistei Nature, citată de AFP şi preluată de
Mediafax, statueta a fost descoperită într-un strat din perioada Aurignaciană (cu 37.000-
29.000 de ani în urmă), la o distanţă de 20 de metri de intrarea într-o peşteră şi la o
adâncime de trei metri. Această statuetă este mai veche cu cel puţţin 5.000 de ani faţă de
cunoscutele statuete Venus din perioada Gravetian (cu 29.000 - 22.000 de ani de ani în
urmă), precum Venus din Lespugue, descoperită în 1992, în regiunea Haute-Garonne din
Franţa, a cărei vârstă a fost estimată la 25.000 de ani. Cele mai vechi reprezentări artistice
au fost descoperite în Africa australă şi sunt vechi de circa 75.000 de ani.

O statuetă preistorică redefineşte originile artei

O statuetă a cărei vechime este estimată între 31.000 pînă la 40.000 de ani, descoperită în
Germania, este cea mai veche reprezentare cunoscută a unui corp de femeie şi redefineşte
originile artei figurative. Şase fragmente ale acestei reprezentări antropomorfe, sculptată
în fildeş de mamut, au fost dezgropate între 8 şi 15 septembrie 2008 la Hohle Fels.
Asamblate aceste fragmente recompun reprezentarea unui corp de femeie cu sînii
opulenţi şi cu pulpe generoase. Fesele şi organele genitale ale reprezentării sînt
disproporţionat de mari şi foarte detaliate. “Accentul pus asupra atributelor sexuale ne
face să credem că avem de-a face cu o reprezentare a fertilităţii”, susţine Nicholas Conard
de la Institutul pentru studierea preistoriei, a istoriei antice şi de arheologie a Evului
Mediu din cadrul Universităţii din Tübingen. Cert este că statueta de la Hohle Fels
schimbă radical concepţiile despre arta paleolitică.