Louis Pasteur

″Dacă ştinţa n-are patrie, omul de ştiinţă

terbuie să se gândească mereu la tot ceea ce
poate face pentru gloria patriei sale. În orice
savant mare vţi găsi un mare patriot″

Louis Pasteur a venit pe lume în anul 1822 pe 27 decembrie. Într-o casuţă

modestă, în spatele căreia se afla tăbăcăria, lângă un râu cu apa limpede, într-un
peisaj fermecător, cu dealuri pline de livezi şi vii, într-o familie liniştită şi
îndestulata micul Louis a crescut fără să simtă greutaăţile vieţii, jucându-se cu
copii vecinilor în curtea tăbăcăriei,pe dealuri şi pe malul râului.
Foarte adeseori se observă la biografii tendinţa de a prezenta un om de
seamă ca pe un geniu încă din copilărie.
Pasteur a fost un copil obişnuit şi un elev conştiincios. Poate mai retras,
mai puţin vesel decât alţii, dar fără să promită nimic deosebit. În viaţa lui nu s-
au însemnat succese răsunătoare de şcolaritate. În descrierile lui Gheorghe
Marinescu copiăria lui Pasteur ar putea fi asemănată cu izvorul aproape ascuns
al unui fluviu mare.
Atât la şcoala primară cât şi în colegiul din Arbois, elevul Pasteur, fără a se
strădui prea mult la învăţătură se menţinea a fi în grupul elevilor merituoşi fără
să se straduiască prea mult la vreo materie, în afară de desen.
Îndemanarea şi siguranţa lui la mânuirea cărbunelui sau creionului pe hârtia
de desen i-au adus titlul de artist din partea locuitorilor din Arbois.
Singurul care a intuit calităile tânărului a fost directorul colegiului din
Arbois, domnul Romenet.
La varsta de 16 ani Louis a fost trimis la Paris ca să urmeze cursurile liceului
Saint-Louis si să locuiască într-o pensiune ieftină din cartierul, Barbet. Nici o
imagine din Paris nu a reuşit să îl cucerească. Adolescentul este un senzitiv şi
rădăcinile gândurilor sale sunt de natură emoţională : ″ Dacă aş putea să simt
măcar mirosul tăbăcăriei, cred că m-aş vindeca″ îi spune lui Vercel, prietenul lui
din Arbois. În foarte scurt timp se reîntoarce în ţinuturile natale, reîntoarcere ce
aduce cu ea pacea în inimile părinţilor.

7
 În 1840 şi-a dat bacalaureatul în litere, obţinând note bune. La începutul
anului 1941, cu gândul la Şcoala Normală Superioara, unde se intra foarte greu,
tânărul Pasteur a urmat cursuri de matematici speciale, deşi studiul matematicii i
se părea arid si-l dezamăgea. În 1842, a luat totuşi examenul de bacalaureat în
ştiinte matematice la Dijon, cu note destul de mici, la chimie obţinând doar
calificativul ‘mediocru’ . Tot în acelaşi an a fost declarat admis la o a doua serie
de lucrări pentru concursul la Şcoala Normală Superioară, dar cu calificare
destul de slabă, al 15-lea din 22 de admişi.
La sfârşitul anului 1843 a obţinut premiul întâi la Fizică la liceul Saint Louis
şi a fost admis fiind clasificat al patrulea la Şcoala Normală Superioara. Pasteur
fusese nemulţumit de rezultatul primului examen şi l-a dat din nou.
În octombrie 1844 Biot prezintă la Academia de Stiinte, la Paris cunoscuta
nota a lui Mitscherlich asupra « paratartrului si tartrului dublu de sodiu şi
amoniu » care va sta la baza întregii cariere a lui Pasteur. În 1845 este licenţiat
în Ştiinte .
Pe 24 septembrie 1846 este numit profesor de fizică la liceul din Tournon (la
500 km de Paris). Balard reuşeşte să-l reţină ca profesor preparator la Şcoala
Normală. În octombrie în laboratorul lui Balard îl intâlneşte pe Laurent cu care
începe studierea cristalelor.
Pe 23 august 1847 este doctor in Ştiinte, Chimie şi Fizică.
Pe 21 mai 1848 moare mama lui la Arbois. Pe 16 septembrie este numit
profesor de fizică la Dijon.
Ajuns la Strasbourg pe 15 ianuarie 1849 a fost primit şi găzduit de un fost
coleg de şcoală care locuia foarte aproape de facultate, unde era profesor de
fizică. Louis se simţea bine în Strasbourg dar departarea de Arbois făcea să-i fie
dor de viaţa de familie la care ţinea foarte mult, nu se gândea să se căsătoreasca.
Gândurile lui Louise se schimbă în momentul în care, în octombrie 1849 se
mută în oraş noua familie a recent numitului rector al Universităţii din
Strasbourg, domnul Laurent, care avea trei fete. Pe 29 mai se căsătoreşte cu fiica
lui Laurent, Marie.
Pe 2 aprilie 1850, li s-a născut primul copil, o fetiţă, Jeanne. La 8 noiembrie
1851 un alt eveniment familial, naşterea baiatului, Jean-Baptiste Lucien, căruia
Jean-Baptiste Biot i-a fost naş.
La 20 august 1852, Pasteur venise la Paris pentru a-şi face ceea ce el numea,
pelerinajul anual. Biot i-a rezervat atunci o mare si plăcută surpriză. În aceeaşi
perioadă, venisera la Paris doi savanţi germani şi anume: Mitscherlich şi un alt
specialist în cristalografie Gustave Rose, profesor de mineralogie la
Universitatea din Berlin. Amândoi î-şi exprimaseră dorinţa de a-l cunoaşte pe
Pasteur.
În luna august 1857, Societatea de Ştiinte din Lille a ascultat primul raport al
lui Pasteur asupra fermentaţiei lactice. Era o prima dovadă a extinderii

7
Universului Ştiintific al lui Pasteur care făcând această comunicare în Lille
mărturisea ataşamentul lui faţă de acest oraş, faţă de această nouă facultate pe
care urma să o parăsească în acel an pentru a ocupa funcţia de director Ştiintific
si administrator la Şcoala Normala Superioara din Paris, incepand cu data de 22
octombrie 1857.
Condiţiile de lucru la Şcoala Normală erau mai precare decat cele de la Lille
întrucat el scria in aceeasi scrisoare adresata unui prieten in 1857 ,,Parte proasta
este ca n-am laborator si ca va trebui sa-mi aranjez unul cum o fi. Am gasit in
podul Şcolii un loc in care imi pare convenabil si am pus lucratorii sa-l
amenajeze…’’.
A adresat miniştrilor scrisori in care cerea fonduri de instalare a unui
laborator de cercetare, dar nu rezolva nimic în felul acesta şi este nevoit să se
descurce singur.
În ianuarie 1859, laboratorul incepe să prindă contur (o masa, un
microscop, câteva baloane de sticla), dar lupta pentru obţinerea de fonduri a
continuat.
În septembrie 1859, a pierdut-o pe Jeanne, fiica sa cea mare in varsta de
noua ani moarta din cauza febrei tifoide.Mama savantului murise la 26 aprilie
1848 şi două din surori muriseră foarte tinere, Josephine în 1850 iar Emille în
1853.
La 30 decembrie 1859, Pasteur îi scrie tatalui său : ,,Nu pot să nu mă
gândesc în acest moment la biata mea fetiţă, atât de plină de viaţă, de fericită să
traiască, pe care ne-a răpit-o anul fatal ce se sfarşeşte’’.
Chiar în prima luna a anului 1860 savantul are marea satisfacţie de a vedea că
lucrarile sale sunt apreciate de lumea Ştiinţifică.
În 1861 Pasteur prezinta in Buletinul Societatii de chimie din Paris totalitatea
rezultatelor obtinute in cercetarile asupra fermentatiei acetice.
În aceasta perioadă, Biot a dorit ca Pasteur sa nu fie doar laureat al premiului
Jecker desemnat cu unanimitate de voturi de sectia de Chimie a Institutului, ci şi
membru al Academiei de Ştiinţe, la sectia de Botanică. Cu toate că a fost
susţinut cu multă ardoare, de Biot si de Balard, Pasteur nu a obţinut decat 24 de
voturi din 60, deşi studiile lui asupra vegetalelor inferioare erau foarte apreciate.
Abia în 1862 candidatura lui Pasteur, dar la sectia de mineralogie a fost
acceptată cu 36 de voturi din 60 pentru lucrările sale din domeniul
cristalografiei.
În anul următor în luna martie 1863, împaratul Napoleon III, interesat de
studiul lui Pasteur si-a exprimat dorinţa de a-i vorbi. Jean-Baptiste Dumas a
solicitat onoarea de a-l prezenta pe fostul său elev la palatul Tuileries. Împăratul
i-a pus multe întrebari lui Pasteur dovedindu-se foarte interesat. A doua zi după
întrevedere, Pasteur scria : ,,L-am incredintat pe împărat că toata ambiţia mea
este sa ajung să cunosc cauzele bolilor infecţioase si molipsitoare’’.

7
 În iulie se naşte a patra fiica a lui Pasteur, Camille.
La 11 aprilie 1865, Pasteur a obtinut un brevet pentru procedeul său de
conservare a vinului, cu nr.67006 şi în acest document dădea toate prescripţiile
necesare.
In laboratorul lui Pasteur s-a ţinut o reuniune a degustătorilor profesionişti
care au putut trage concluzia că numai încălzirea în butelia de sticla, dar în
general, încalzirea în absenţa aerului opreşte deteriorarea vinurilor susceptibile
să se strice în timp ; de asemenea s-a constatat că acest procedeu îmbunătăţeşte
calitatea tuturor vinurilor, chiar şi a celor mai fine. Un podgorean din California
scria în anul 1869 într-un jurnal local că procedeul lui Pasteur era excelent.
Anul 1865 i-a oferit lui Pasteur ocazia unei descoperiri ale cărei consecinţe
practice au depasit ca de obicei, scopul imediat din ale carui aplicatii industriale
avea sa profite o clasa modestă de mici proprietari rurali pe care-i ruina un flagel
inexplicabil. Era flagelul care in acei ani ruina intreaga industrie a viermilor de
mătase.
Pe 15 iunie moare tatăl sau iar pe 11 septembrie moare fiica sa Camille.
În 1866 este invitat de Napoleon III la castelul din Compiegne. Chiar din
prima seara a fost rugat să participe la o recepţie la care se aflau prezenţi
diplomaţi, ambasadorii Rusiei şi Prusiei, celebritati din lumea medicala, din artă
şi din armată. Realizeaza noi studii asupra viermilor de mătase. Pe 23 mai moare
fiica lui, Cecile de febra tifoidă.
În anul 1867 înfiinţează un laborator de chimie fiziologică la Şcoala
Normală. Pe 1 iulie primeste premiul cel mare al Expozitiei universale din 1867
pentru studiile sale asupra vinului.
Din leafa lui de profesor, Pasteur trebuie să-şi cumpere instrumenete de
lucru, substanţe chimice preţioase şi să plătească un laborant. Majoritatea
cercetătorilor proprii sunt făcute din banii săi : ″nu există în labratoru meu nici
un obiect, chiar de valoare minimă care să nu fie proprietatea mea exclusivă″.
Pe 19 octombrie 1868 este victima unui atac de paralizie (hemiplegie
stanga) .Tot in acel an i se construieste un laborator in curtea Scolii Normale, ca
urmare a staruintelor sale pe langa Napoleon III.
Obosit si suferind, dar dornic sa-si continue cercetarile savantul ceruse in
octombrie 1872 ministrului Instructiei publice, Jules Simon, sa-i transmita
presedintelui Thiers o scrisoare in care spunea : ,,Profesor titular la Facultatea de
stiinte din Paris… am suferit un atac de hemiplegie in 1868… care ma
condamna sa renunt la functiile mele in invatamant. In consecinta mă văd ,
obligat la 50 de ani, să cer ieşirea la pensie din învăţământ, pastrand laboratorul
pe care il conduc…’’
Dar nici gloria nu a fost suficientă pentru a-l elibera de greutăţile
materiale. Mecinikov, marele savant rus, povesteşte că atunci când din cauza
bolii, Pasteur nu mai putea merge pe jos, închirierea unei trăsături cu un cal a

7
fost o serioasă problemă financiară.În societatea burgheză geniul nu are credit
prea larg, aflându-se într-o dependenţă economică totală faţă de capitalişti. Cei
bogaţi şi-au deschis cu greu punga pentru a ajuta Institutul Pasteur.
Cererea i s-a aprobat. Profesorul se retragea, dar cercetătorul rămânea,
continuandu-şi cu acelaşi succes remarcabilele sale investigaţii.
O nouă distincţie i s-a acordat savantului ; la 25 martie 1873 Pasteur a fost
numit membru al Academiei de medicină, dar cu o majoritate de un singur vot.
În 1876, tinând seama de faima sa in crestere unii din compatriotii sai, l-au
indemnat staruitor sa candideze pentru senat la alegirele din acel an. Pasteur plin
de iluzii asupra moravurilor electorale si gandindu-se la binele pe care-l putea
face tarii sale si stiintei, si-a dat consimtamantul intr-o scrisoare deschisa,
publicata la 20 ianuarie 1876 :,,…vin sa vă cer votul. Nu fac parte din nici un
partid. Nu m-am ocupat niciodata de politica si nu cunosc multe lucruri ; dar ce
stiu cu siguranta este ca-mi iubesc patria si ca am servit-o din toate puterile ;
aceasta este profesiunea mea de credinta.’’
Un pas înainte hotărâator în combaterea bolilor contagioase si epidemice a
fost facut de Pasteur prin studierea si rezolvarea unei probleme foarte spinoase,
problema antraxului (buba neagra, carbunele, sau dalacul), boala infectioasa
care aparea la animale, dar si la om.
Boala era teribil de virulentă ; în câteva ore se instala în trupul animalului,
moartea survenind extrem de repede, prin sufocare sau apoplexie. Din trupul lui
la orice zgarietura, curgea un sange negru, gros si vascos. Si nu numai Franta era
atinsa de flagel. In Rusia, numarul animalelor moarte era extrem de mare,
semnalandu-se si numeroase victime printre ciobani, macelari, hingheri sau
tabacari.
În 1877 face primele cercetari in boala carbunelui (antrax).
În decembrie incepe cercetarile asupra turbarii. Dintre numeroasele boli
carora le cadeau victime atat oamenii, cat si unele animale domestice si
salbatice, turbarea facea o figura aparte prin suferintele pe care le producea
inainte de moarte (paralizie, convulsii ingrozitoare, o sete de nepotolit) si prin
totala neputinta de a o vindeca sau macar de a diminua chinurile bolnavului.
Pe 10 august 1884 la congresul de la Copenhaga, Pasteur expune principiul
general al vaccinarii, indicand metoda prin care spera sa realizeze vaccinarea
preventiva contra turbarii.
În 1886 Pasteur vaccineaza numerosi oameni muscati, in special pe ce 19
rusi veniti din Smolensk, muscati de un lup turbat.
În august acelasi an la Arbois unde-si petrecea vacanta Pasteur isi cerceta
mereu notele si registrele, dar citea uneori si unele articole aparute in ziare in
care erau criticate unele din lucrarile sale,
Din cauza emotiilor si muncii incordate, sanatatea ii era totusi zdruncinata.
Pulsul ii era neregulat si diferitele alte simptome aratau ca inima i se

7
imbolnavise. Cu multa precautie pentru a nu-l supara, doctorii i-au recomandat
sa-si intrerupa activitatea pentru un timp, sa se ingrijeascasi chiar sa stea o
vreme in sud. Un prieten al sau i-a pus la dispozitie vila sa din Bordighera,
asezata aproape de frontiera franceza, pe tarmul Mediteranei. Pana la urma
Pasteur a acceptat sa stea cateva saptamani in Bordighera. A plecat insotit de
urarile de sanatate ale celor care-l iubeau si stimau. Minunata vila in care statea
l-a facut pe Pasteur sa inteleaga ce inseamna sa te odihnesti in climatul acesta
dulce invaluit intr-o atmosfera atat de pura. Dar gandul ii era necontenit la
laborator.
Intrat in,, nemurire’’ fiind inca in viata, Pasteur implinea la 27 decembrie
1892, varsta de 70 de ani.
Sarbatorirea s-a desfasurat la 27 decembrie 1892 in amfiteatrul cel mare al
Sorbonei, in care se aflau delegatii academiilor, membrii Institutului, profesori,
studenti.
Darea de seama oficiala a ceremoniei s-a incheiat cu urmatoarele
cuvinte : ,,Un spectacol unic, in care folosind cuvintele lui Shakespeare putem
spune « inimile au purtat in triumf un om mare »’’.
Cateva luni de la jubileu, in Canada si in Algeria, s-a dat numele lui Pasteur
unor localitati, iar in altele i s-au ridicat busturi.
Necunoscuta a revenit in vara anului 1895 cu propunerea de a infiinta un
spital Pasteur, pentru care oferea terenul necesar.
In septembrie 1894 savantul s-a dus pentru ultima oara la Arbois dar in
octombrie a revenit la Paris constient ca nu-si va revedea orasul drag al
copilariei sale niciodata.
La 1 noiembrie a suferit de o acuta criza de uremie care l-a tinut o vreme la
pat alaturi fiindu-i atat membrii familiei cat si colaboratori apropiati care au
facut de garda la patul lui zile si nopti la rand. A fost vizitat dupa ce starea
sanatatii i s-a ameliorat, de oameni de vaza, personalitati. Printre ei s-a numarat
unul di confratii de la Academia franceza, dramaturgul Alexandre Dumas, cu un
buchet de trandafiri, avand-o alaturi peu na din fiicele sale.
In aprilie 1895, simtindu-se in puteri i-a primit in locuinta sa din Institutul
Pasteur, pe fostii normalisti care sarbatorisera centenarul scolii lor si care
pusesera o placa comemorativa pe micul laborator din strada Ulm si care voiau
sa viziteze Institutul.
La 13 iunie 1895, a coborat ultima oara treptele Institutului, plecand la
Villeneuve l’Etang, in viliegiatura, unde a ramas cateva saptamani pe timpul
verii. Dar zi de zi, puterile il lasau si abia mai putea face cativa pasi. Paralizia
progresa, vorbea tot mai greu si asista cu mintea perfect lucida la ruina trupului.
In ultima saptamana din septembrie nu s-a mai putut ridica. La 27
septembrie, a refuzat laptele ce i se dadea spunand : ,,Nu mai pot’’. Capul i-a
cazut pe perna iar dupa un somn scurt, a inceput sa gafaie intrand in agonie.

7
Timp de 24 de ore cu trupul paralizat in intregime, a ramas nemiscat cu ochii
inchisi. Intr-o mana strangea un crucifix, iar cealalta mana era tinuta de doamna
Pasteur.
Sambata 28 septembrie 1895, la ora patru si patruzeci dupa-amiaza in
mijlocul familiei si colaboratorilor sai si-a dat sufletul usor.
Nici una din fiintele omenesti,carora descoperirile lui le salvasera viata, nu
putea sa-i dea un minut sau macar o clipa din viata lor ca s-o prelungeasca pe
a lui.