Sunteți pe pagina 1din 3

Constituţiile din / în România

Una din primele realizări ale domniei lui Carol I de Hohenzollern Sigmaringen, si una
dintre cele mai importante realizări ale epocii moderne a fost promulgarea primei
Constituţii a României în data de 1 iulie 1866. Aceasta a fost una democratică,
realizată după modelul Constituţiei din Belgia, 1831. Prin acestă lege fundamentală,
România devenea monarhie constituţională ereditară, tronul se mostenea pe linie
masculină în baza dreptului de primogenitură, femeile fiind excluse. Constituţia era de
factură liberală si cuprinde principi democratice: separarea puterilor în stat, pluralism
politic, guvernare reprezentativă si suveranitatea naŢională.

În privinţa Drepturilor Românilor se enunţau drepturile civile si politice de care se


bucurau cetăţenii români. De exemplu: libertatea constiinţei, libertatea învăţământului, a
presei, a intrunirilor, a asocierii, respectarea proprietăŢii private care era sacră si
inviolabilă, etc. Tot aici se specifica în articolul 7 faptul că, cetăţenia română era
dobândită numai de crestini.

Puterile statului erau deţinute în conformitatea cu principiul separărilor puterilor în stat:


puterea

executivă deţinută de domn/rege si guvern; puterea legislativă de către parlament si


domn/rege iar puterea judecătorească de către instituţii judecătoresti.

Adunările reprezentative( Parlament- bicameral), erau: Senat si Camera DeputaŢilor.


AtribuŢiile Parlamentului erau: de adoptarea legilor si bugetului statului; dreptul de
autoconducere; de autodizolvare si interpelare. Parlamentarii erau alesi prin vot censitar,
în colegii electorale: patru pentru Camera DeputaŢilor şi două pentru Senat.

Guvernul,era alcătuit din ministri în frunte cu un prim-ministru. Ministri aveau


responsabilitatea legilor si răspundeau în faŢa Parlamentului.

Puterea judecătorească avea în frunte „ Curtea de CasaŢiune”( Înalta Curte de CasaŢie


si JustiŢie).

Domnul avea o domnie electiv ereditară, în cazul în care se îmbolnăvea sau deceda s-a
stabilit clar cine conduce statul( fie o locotenenŢă domnească, fie o RegenŢă în funcŢie
de situaŢia dată). AtribuŢiile domnului erau executive: sef al statului, al armatei, al
administraŢiei având atribuŢii executive, numea si revoca ministri si funcŢionarii
statului, administraŢia fiind condusă de către acestia. Astfel persoana domnului este
neviolabilă, toate actele trebuie contrasemnate de ministrul de resort, alte atribuŢii: bate
monedă, acorda amnistie si graŢiere,

este comandantul suprem al armatei, acorda distincŢii si decoraŢii, conferă gradele


militare, încheie tratate, convenŢii si pacte; declară război si încheie pace; deschide
sesiunea parlamentară prin adresarea mesajului tronului; conduce sedinŢele guvernului.
De asemenea domnul are si atribuŢii legislative: sancŢionează legile si le promulgă, în
plus Carol I a dobândit si „dreptul de veto absolut”( prin intermediul căruia putea
respinge orice

lege).

Această Constituţie a contribuit din plin la evoluŢia României din perioada ce a urmat,
prin elaborarea ei viaŢa politică s-a modernizat, monarhia devenind elementul de
echilibru al acesteia. Prin adoptarea Constituţiei,

România s-a comportat ca un stat independent, deoarece nu aŢinut cont nici de


puterea suzerană, Imperiul Otoman si nici de Marile Puteri Garante. Chiar dacă a fost
revizuită de mai multe ori, prin modificarea articolului 7, prin reducerea colegiilor
electorale, formarea regatului, etc., legea fundamentală, elaborată în 1866 se menŢine
până în 1923.

Evenimentele din 1918, care au dus la realizarea Marii Uniri, au dus la cresterea
teritoriului si a populaŢiei de aproape 3 ori, la înmulŢirea minorităŢilor naŢionale si
confesionale, fapt ce a făcut necesară o nouă constituţie.

Astfel după ce a fost promulgată de regele Ferdinand I, Constituţia intră în vigoare la data
de 29 martie 1923. AceastaŢi are aceeasi structură ca cea din 1866, păsrând majoritatea
articolelor din legea fundamentală.

Modificări esenŢiale s-au adus în titlul Despre teritoriu României : prin care „ Regatul
României este un Stat naŢional unitar si indivizibil(...) este nealienabil (...)”. În privinŢa
drepturilor Românilor se păstreză toate drepturile si libertăŢile civile si politice ale
românilor , în plus se introduce dreptul de vot” universal, egal, direct, obligatoriu si
secret”, exceptându-se femeile, magistraŢii si militarii, desi femeile au aceleasi drepturi
civile cu bărbaŢii. Proprietatea nu mai este un drept absolut ci devine garantată de stat si
are funcŢie publică.

Numărul mare de minorităŢi naŢionale si confesionale face ca în constituţie să fie


prevăzută egalitatea tuturor cetăŢenilor indiferent de religie si etnie.

Puterile statului sunt în general aceleasi ca în 1866, cu mici modificări: monarhul


pierdea dreptul de veto absolut( astfel încât monarhia este cu adevarat constituţională), se
introduce un Consiliu Legislativ, cu rol consultativ, etc. Această Constituţie rămâne în
vigoare până în 1947, cu o pauză între 1938-1940.

Modificări importante există în Constituţia din 1938 , intrată în vigoare în urma


referendumului organizat de regele Carol al II-lea si promulgată la 27 februarie 1938.
Constituţia din 1938 introducea domnia autoritară a lui Carol al II-lea, prin faptul că
regele devenea un factor politic activ, participând efectiv la activitatea de guvernare:
convoacă Parlamentul, numeste si revoacă ministri, poate să guverneze prin decretelege.

Se menŢine formal principiul separării puterilor în stat, deoarece prerogativele executive


regelui sunt extinse în dauna celor legislative, Parlamentul având mai mult un rol de
decor. De asemenea sunt este desfiinŢat pluripartidismul, fiind înfiintat un singur partid-
Frontul Renasterii NaŢionale care îl avea drept conducător pe

Carol al II-lea, iar dreptul de vot este restrâns, prin impunerea vârstei de 30 de ani pentru
alegători.

Constituţia din 1965 , la fel ca cea din 1948 si 1952 menŢine regimul comunist prin :
proclamarea suveranităŢii populare(nu cea naŢională); unicitatea puterilor în stat( în loc
de separarea puterilor); sublinia rolul conducător al partidului unic în stat si al clasei
muncitoare; reprezentarea poporului print-un singur organ ales(Marea Adunare
NaŢională) si reafirmă centralismul democratic ( în plan economic, politic,
administrativ).

România devenea Rebublică Socialistă si era condusă prin principiul conducerii


colective. În privinŢa drepturilor si libertăŢilor civile si politice ale românilor, acestea
sunt încălcate, introdus încă din 1948 dreptul de vot universal ( pentru toŢi cetăŢenii
peste 18 ani, mai puŢin cei cu anumite condamnări) este totusi păstrat deConstituţia din
1965.

Constituţia din 1991, revizuită în 2003, a fost necesară deoarece s-a revenit la
democraŢie. Prin aceasta s-a impus Statul de Drept, în care cetăŢenii sunt egali în faŢa
legii, s-a format o Societatea Civilă, s-a revenit la sistemul Pluripartid, etc.

Constituţiile statului român au evoluat asa cum s-a văzut mai sus, privind drepturile si
libertăŢile civileale românilor, instituŢiile statului român, formele de organizare politică
ale statului si a teritoriului în funcŢie decontextul intern si internaŢional în care au fost
elaborate. Astfel am trecut de la monarhie constituţională(1866)la monarhie
autoritară(1938), apoi o republică cu un regim comunist(1947) si iar la republică cu regim
democrat(1991). De la vot censitar(1866), la vot universal cu restricŢii(1923), iar în 1948
la vot universal pentru toŢi cetăŢenii. De la domn la rege(1866-1881), apoi la secretar
general (1948), iar în 1974 la presedinte al RSR.

În revizuirea lor a trebuit să se Ţină cont si de contextul internaŢional, cele mai bune
exemple pot fi, modificarea articolului 7 al Constituţiei din 1866 pentru recunoasterea
IndependenŢei si adaptarea legislatiei românesti la cea a Uniunii Europene, în 2003.