Universitatea “ Valahia” Târgovişte

Facultatea de Ştiinţe Economice

Specializarea: Contabilitate şi informatică de gestiune

FUNDAMENTAREA DECIZIILOR PE BAZA INDICATORILOR

FURNIZAŢI DE METODA DIRECT COSTING

Autori: Dobra Adriana Elena

Ionescu Constantin Aurelian
Vasile Dana Roxana

Coordonator: Lect.univ.dr. Mariana Radu

 Cuprins

Abstract.......................................................................................................................................3
Intoducere în controlul de gestiune.............................................................................................4
Metoda direct costing..................................................................................................................4
Studiu de caz...............................................................................................................................7
Direct costing simplu..................................................................................................................7
 Abstract

În prezent, mediul economic necesită numeroase schimbări în modul de gestionare şi

structurare a activităţii întreprinderilor. Acest lucru se datorează faptului că organizaţiile
acţionează într-un mediu instabil, caracterizat prin evoluţii în timp şi spaţiu rapide,
numeroase, dispersate, imprevizibile, care fac ca informaţia să fie incertă. Pentru manageri
este o adevărată provocare să identifice din avalanşa de indicatori, ce astăzi pot fi folosiţi, pe
cei mai importanţi pentru a rămane pe linia de plutire. În aceste condiţii, controlul de gestiune
trebuie să intervină pentru a permite desfăşurarea activităţii şi luarea deciziilor prin metode
evoluate de calculaţie a costurilor, astfel încât întreprinderile să-şi atingă obiectivele.
Metoda Direct-Costing îşi are meritul de a se înscrie printre puţinele metode de
calculaţie a costurilor care răspund cerinţelor conducerii moderne a întreprinderii.
Ideea de bază constă în separarea cheltuielilor de producţie în cheltuieli variabile şi
cheltuieli fixe; cheltuielile fixe se scad pe total din rezultatul brut al întreprinderii şi deci nu se
iau în considerare la calculul costului de producţie.

Cuvinte cheie: marjă specifică, punct de echilibru, factor restrictiv, factor de acoperire,
rata rentabilităţii, decizii tactice, decizii strategice

Nowadays, the economic system needs numerous changes in the way the activity of the enterprises is
managed and structured. This is due to the fact that the organizations operate in an unstable environment which
is characterized by a varied, fast and unpredictable evolution in what concerns both time and space. This may
lead to the information becoming uncertain. It has become a real challenge nowadays for the managers to
identify the most efficient indicators from the wide range of such indicators in order to make their business
work. Consequently, the managing control must intervene to enable the on-going of the activity and making
decisions through up-to-date methods of calculating the costs so that the enterprises can achieve their goals.
The method called Direct-Costing is one of the most efficient ones in what concerns calculating the cost
and it is suitable for the modern demands of leading an enterprise. The basic idea is separating the production
costs into variable and fixed costs; the fixed spending are substracted on overall from the result of the
enterprise, so they are not taken into account when calculating the production cost.
Key words: balance point, restrictive factor, covering factor, profit rate, tactful decisions, strategic
decisions.
 Intoducere în controlul de gestiune

Problematica controlului de gestiune este una actuală. Controlul a fost şi este prezent în
toate laturile realităţii economico-sociale. Prin control, managerii îşi asigură informarea
dinamică, reală, preventivă, care ridică valoarea concluziilor şi calitatea deciziilor. Ca urmare,
acesta a devenit un „limbaj comun tuturor managerilor”, fără el funcţionarea optimă a
întreprinderilor fiind de neconceput.
Toate teoriile moderne ale organizării atestă conducerea într-o manieră cvasi
automatizată, ceea ce reprezintă chiar esenţa controlului de gestiune. Dar pentru a dobandi o
asemenea stăpanire trebuie să se acţioneze asupra structurilor, sau mai curand să se adapteze
controlul de gestiune la diferitele forme posibile de organizare care depind de împărţirea
puterii şi responsabilităţilor.
Controlul de gestiune se poate exercita la toate nivelurile organizatorice, este prezent peste tot
unde se exercită o activitate. Devine un factor esenţial al funcţionării şi evoluţiei
întreprinderilor. Aşadar controlul de gestiune este pivotul procesului de control organizaţional,
îşi asumă rolul de liant, asigurand luarea în considerare a factorilor cheie de succes, strategici
ai gestiunii curente şi furnizând managerilor mijloacele de adaptare a obiectivelor la realităţile
şi tendinţele constante.
Pentru realizarea obiectivelor sale, controlul de gestiune foloseşte un sistem de
planificare pe termen scurt, un sistem informaţional şi o procedură de măsură a performanţelor.
Privit în această perspectivă, controlul de gestiune, ca sistem informaţional, influenţează atat
deciziile tactice cat şi pe cele strategice ale întreprinderii. Ca parte integrantă a sistemului
informaţional, controlul de gestiune intervine, alături de alte componente ale sistemului
informaţional global al întreprinderii, în procesul de luare a deciziilor.
În prezent, mediul economic necesită numeroase schimbări în modul de gestionare şi
structurare a activităţii întreprinderilor. Acest lucru se datorează faptului că organizaţiile
acţionează într-un mediu instabil, caracterizat prin evoluţii în timp şi spaţiu rapide, numeroase,
dispersate, imprevizibile, care fac ca informaţia să fie incertă. Pentru manageri este o adevărată
provocare să identifice din avalanşa de indicatori, ce astăzi pot fi folosiţi, pe cei mai importanţi
pentru a rămane pe linia de plutire. În aceste condiţii, controlul de gestiune trebuie să intervină
pentru a permite desfăsurarea activităţii şi luarea deciziilor astfel încat intreprinderile să-si
atingă obiectivele.

Metoda direct costing

Metoda de calculaţie direct costing se bazează pe concepţia potrivit careia determinarea

costului producţiei are la baza numai cheltuieli variabile. Această metodă urmăreşte legatura
de cauzalitate dintre produse şi costuri.
Separarea costurilor variabile de cele fixe şi calcularea costurilor numai pe baza
cheltuielilor de producţie variabile se bazează pe ideea că numai costurile variabile depind
direct şi sunt generate de fabricarea produselor.
Costurile de structură sunt considerate cheltuieli ale perioadei, ele urmând să afecteze
rezultatele la sfârşitul perioadei de gestiune. Folosirea noţiunii de “direct” trebuie înţeleasă ca
particularitate a metodei de a calcula costul produselor, lucrărilor sau prestărilor numai pe baza
costurilor a caror marime variaza direct cu volumul producţtiei, şi nu trebuie legată de
cheltuielile directe.
 În concepţia metodei direct costing din categoria costurilor variabile în raport cu
volumul fizic al producţiei fac parte toate cheltuielile de producţie variabile indiferent de
modul lor de repartizare pe produse.
Având în vedere că principala caracteristică a metodei costurilor variabile o constituie
uşurinţa şi exactitatea repartizărilor pe purtători de costuri sau locuri generatoare de costuri,
aceasta facilitează un control permanent al cheltuielilor de producţie şi permite calculul unui
sistem de indicatori necesari analizelor comparative în timp şi spaţiu.
Aceşti indicatori se referă la:
- marja de acoperire unitară:
c au = p vu − c uv
- marja de acoperire globală:
Cag =CA t −CVt

- rezultatul exerciţiului:
R = C ag − C F
în care,
pvu – preţul de vânzare unitar;
cuv – costul variabil unitar;
CAt – cifra de afaceri totală;
CVt – costurile variabile totale;
CF – costuri fixe totale.

În concepţia acestei metode rezultatul exerciţiului este considerat că se obţine din

întreaga cifra de afaceri realizată într-o perioada de timp şi nu din fiecare unitate de produs
fabricat şi vândut la nivelul unităţii patrimoniale. Aceasta deoarece costurile fixe nu pot fi
delimitate pe produse, ele privind întreaga activitate.
Problema principală care se pune în aplicarea metodei direct costing o constituie
separarea corectă a cheltuielilor de producţie variabile de cele fixe. În acest sens, contabilitatea
de gestiune trebuie să fie organizată astfel încat toate costurile să se separe în momentul
producerii lor, în variabile şi fixe.
Aplicarea metodei direct costing presupune parcurgerea următoarelor etape:
1. separarea costurilor variabile de cele fixe;
2. individualizarea costurilor variabile pe produse;
3. calculul costului variabil unitar;
4. calculul rezultatului pe produs şi a rezultatului global la nivelul unităţii patrimoniale.

1.Separarea costurilor variabile de cele fixe trebuie să se realizeze înca din momentul
producerii lor. În categoria costurilor variabile se include atât cele care pot fi identificate pe
produs în momentul producerii lor (directe), cât şi cele care fac parte din categoria costurilor
indirecte care se include în costurile produselor prin repartizare pe baza anumitor chei.
Problema colectarii lor pe produse este în sarcina contabilităţii de gestiune care prin
mijloace specifice folosind ca principal instrument conturile sintetice şi analitice, poate separa
costurile variabile directe şi indirecte imputabile produselor fabricate.
Costurile fixe se efectueaza indiferent de volumul producţiei; ele privesc activitatea de
ansamblu a unităţii patrimoniale, fiind în funcţie de timp. Acestea se programează şi se
urmăresc global sau în raport cu un număr redus de locuri de cheltuieli sau centre de
responsabilitate şi nu se include în costul fiecarui produs, ele se deduc direct din rezultatele
financiare brute.
În aceste condiţii nici stocurile de producţie neterminată şi cele de produse finite din
stoc la sfârşitul perioadei nu sunt afectate de costurile fixe.
 Producţia finită în stoc şi producţia neterminată de la finele perioadei se evaluează la
nivelul costurilor variabile, costurile fixe fiind considerate costuri ale perioadei.
2.Individualizarea costurilor variabile pe produse trebuie să ţină seama de caracterul direct sau
indirect al acestora. Costurile variabile directe se pot identifica cu uşurinţă pe purtătorul de
cost în momentul efectuarii lor, în timp ce costurile variabile indirecte se repartizează prin
diverse procedee.
3.Calculul costului variabil unitar se realizează prin procedeul diviziunii simple, pe baza
următoarei relaţii de calcul:
CVT
cuv =
Qf
CVT – totalul costurilor variabile;
Q – volumul producţiei fabricate.

4.Calculul rezultatului pe produs şi a rezultatului global la nivelul unităţii patrimoniale pleacă

de la cifra de afaceri realizată în perioada respectiva de timp. Din valoarea cifrei de afaceri se
deduce suma costurilor aferente cifrei de afaceri şi se obţine “contribuţia de acoperire” sau
“marja brută”, destinată acoperirii cheltuielilor fixe ale perioadei. Dacă contribuţia de
acoperire este mai mare decât suma cheltuielilor fixe va rezulta un profit sau în caz invers, o
pierdere.
Pentru stabilirea profitului se poate folosi următorul model de calcul:

 n 
P =  ∑ qvi ( pvi − cvi )  − CF
 i =1 
în care,
P – profitul sau pierderea;
qv – cantitatea vândută din produsul i;
pv – preţul de vânzare pentru produsul i;
cv – costul variabil pentru produsul i;
CF – costurile fixe totale ale perioadei de gestiune.

Metoda direct costing prezintă o serie de avantaje, dintre care cele mai importante pot
fi considerate:
- simplifică calculaţia costurilor, ceea ce o face mai operativa în procesul decizional. Deoarece
din suma costurilor indirecte numai cele variabile sunt imputate, se elimina unele calcule de
repartizare, deci informaţia costurilor poate fi obţinută în timp util;
- facilitează efectuarea controlului intern de gestiune, deoarece calculul costurilor nu mai
aşteaptă o repartizare a costurilor fixe, iar costurile variabile pot fi previzionate cu mai multa
uşurinţă;
- pentru perioade scurte de analiza a costurilor furnizează informaţii pertinente şi facilitează
analizele comparative în timp şi spaţiu;
- evidenţiază produsele care au o contribuţie de acoperire unitară mai mare.
Metoda are şi o serie de dezavantaje dintre care se pot aminti:
- analiza produselor numai pe seama “marjei pe costurile variabile” poate duce la concluzii
false mai ales pentru unităţile patrimoniale care obţin produse cu niveluri diferite ale costurilor
directe;
- evaluarea stocurilor de produse finite şi de producţie neterminată numai pe seama costurilor
variabile intră în conflict cu reglementarile legale potrivit cărora evaluarea stocurilor se
realizează la cost complet;
- în unele situaţii problema separării costurilor indirecte în variabile şi fixe este mai greu de
realizat şi poate determina un calcul inexact al indicatorilor de gestiune mai ales în perioadele
de investiţii, când vânzările nu au crescut suficient pentru a prelua costurile de structură
suplimentare.
În condiţiile aplicării metodei direct costing se mai pot calcula şi alţi indicatori de
caracterizare a gestiunii cum ar fi: punctul critic sau punctul de echilibru; factorul de acoperire;
coeficientul de siguranţă dinamic; intervalul de siguranţă.
Punctul critic reprezintă acel volum de activitate pentu care veniturile (cifra de afaceri)
sunt egale cu cheltuielile. În acest punct profitul este zero şi orice creştere a cifrei de afaceri va
determina o creştere a profitului şi invers, scaderea cifrei de afaceri sub punctul de echilibru va
determina pierderi pentru întreprindere.
CA * CF
Pr =
∑M / CV
sau

q= CF/(pv-cv)

Factorul de acoperire reprezintă procentul din cifra de afaceri necesar pentru acoperirea
costurilor şi obţinerea unui profit:
CF
fa = * 100
CA echilibru
Coeficientul de siguranţă dinamic reflecta cu cât poate să scadă procentual cifra de
afaceri pentru ca unitatea patrimonială să ajungă în punctul de echilibru.
Deciziile de reducere a vânzărilor pot fi luate numai în limita coeficientului de
siguranţă dinamic.
CA − CAechilibru
Ks = * 100
CA

Intervalul de siguranţă are aceeaşi semnificaţie cu coeficientul de siguranţă dinamic, cu

deosebirea că informaţia este prezentată în marimi absolute şi nu relative.
I s = CA − CA echilibru

Studiu de caz

Direct costing simplu

S.C Age Construct S.R.L. , cu sediul in judetul dambovita, localitatea Targoviste, avand ca
obiect de activitate productia si comercializarea diferitelor produse din domeniul constructiilor, a
obtinut in cursul anului 2009, o cifra de afaceri din vanzarea produselor de 242.700 lei.

Se mai cunosc cheltuieli totale : 194.160 lei, cheltuieli variabile: 169.890 lei si cheltuieli fixe 24.270
lei.

Am ales ca model de analiza urmatoarele 5 produse notate astfel:

A. – gresie interior- 1500 mp

B. – gresie exterior -1200 mp

C. –gresie mixta – 1700 mp

D. – faianta portelanata- 1300 mp

E. –faianta neutra – 2100 mp

Situaţia cheltuielilor variabile

Total cheltuieli
Producţia variabile aferente Cost variabil
Produs vândută producţiei unitar
-buc- vândute -lei/buc-
-lei-
Gresie
1500 29.178 19,4
interior
Gresie
1200 30.720 25,6
exterior
Gresie
1700 15.345 9,0
mixta
Faianta
1300 49.677 38,2
portelanata
Faianta
2100 44.900 21,3
neutra
Total 7.800 169.890 -

Indicatori Gresie Gresie Gresie mixta Fainta Faianta Total

interior exterior portelanata neutra
Pret de 31 lei 29,5 lei 37 lei 42 lei 28 lei
vanzare
Cantitate 1500 mp 1200 mp 1700 mp 1300 mp 2100 mp 7800 mp
Cifra de 31000 35400 62900 54600 58800 242.700
afaceri

Calculul indicatorilor de baza ai metodei direct costing simple pe exemplul ales:

1. Marja bruta unitara pe costurile variabile:

Formula de calcul :

Indicatori Gresie Gresie Gresie Fainta Faianta

interior exterior mixta portelanata neutra
Pret de 31 lei 29,5 lei 37 lei 42 lei 28 lei
vanzare
Cost unitar 19,4 25,6 9,0 38,2 21,3
variabil
Marja bruta 11,6 3,9 18 3,8 6,7
 unitara pe
costurile
variabile

Marja brută la profit se calculează pentru a se cunoaşte în ce măsură s-au acoperit toate
cheltuielile variabile aferente fabricării şi desfacerii unui produs şi ce contrubuţie se aduce în
continuare la acoperirea cheltuielilor fixe pentru a obţine profit.

2. Marja totală pe costurile variabile:

Formulă de calcul: M = CA – CV

Lei

Indicatori Gresie Gresie Gresie mixta Fainta Faianta Total

interior exterior portelanata neutra
Cifra de 31.000 35.400 62.900 54.600 58.800 242.700
afaceri
Cheltuieli 29.178 30.720 15.345 49.677 44.900 169.890
variabile
Marja totală 1.822 4.680 47.555 4.923 13.900 72.810
pe costurile
variabile

Marja brută totală la profit reprezintă defapt suma marjelor unitare la profit pe fiecare produs
multiplicate cu producţia aferentă vândută.

3. Rezultatul economico- financiar:

Formula de calcul: R = M-CF= 72.810- 24.270= 48.540 lei

În condiţiile în care costurile de structură ramân nemodificate, marja bruta la profit este
utilizată pentru optimizarea programului de producţie. Un program de producţie este optim
dacă asigură fabricarea diferitelor feluri de produs în ordinea descrecatoare a marjei brute la
profit. Astfel întreprinderea trebuie sa aibă în vedere promovarea din punct de vedere al
politicii de desfacere a acelor feluri de produse care au cea mai riddicată marja brută unitară la
profit.

4. Punctul de echilibru în unitaţi fizice:

 CF
Qe = ;
mu
Formula de calcul: M
mu = n

∑Q
i =1
i

72 .810
Marja medie unitara = = 9,33 lei/mp ;
1500 + 1200 + 1700 + 1300 + 2100

24 .270
Punctul de echilibru in unitati fizice= = 2601 ,28 mp
9,33

Structura producţiei în punctul de echilibru

Produs Producţia vândută Structura producţiei în

MP Cifre relative % punctul de echilibru (mp)
0 1 2 3
A 1500 19,23 500,22
B 1200 15,38 400,00
C 1700 21,79 566,81
D 1300 16,66 433,37
E 2100 26,92 700,26
Total 7.800 100 2601,28

Cifra de afaceri critică (la nivelul punctului de echilibru) se determină ponderând cantităţile de
produse din acest punct cu preţul de vânzare al acestora.

Determinarea cifrei de afaceri critice

Structura producţiei în Cifra de afaceri

Preţ de vânzare
Produs punctul de echilibru critică
-lei/mp-
-mp- -lei-
0 1 2 3=1x2
A 500,22 31 15.506,82
B 400,00 29,5 11.800,00
C 566,81 37 20.971,97
D 433,37 42 18.201,54
E 700,26 28 19.607,28
Total 2601,28 86.087,61

Aceasta înseamnă că atunci când vânzările ajung la 2601,28 mp produs, respectiv la o cifră de
afaceri de 86.087,61 lei, se acoperă integral toate costurile, iar rezultatul este nul.

R = M – CF =24.270-24.270= 0
Punctul de echilibru este indicatorul care reprezintă nivelul vânzărilor ce permite
acoperirea totalităţii costurilor variabile aferente volumului vânzărilor şi a costurilor fixe
aferente prioadei de referinţă. Deci, punctul de echilibru exprimă acel volum al activităţii în
care veniturile obţinute din vânzarea producţiei şi costurile totale aferente sunt în echilibru,
degajând un rezultat nul. El arată că orice creştere a volumului vânzărilor peste acest nivel
aduce beneficii şi activitatea devine profitabilă, după cum orice reducere a vânzărilor sub acest
punct generează pierderi.

5. Punctul activităţii optime:

ct su − C u = d =
Formula de calcul: ; diferenta medie unitara de cost

Situaţia diferenţelor de cost pe produse

Volum Cost unitar Cost unitar

Diferenţă de Diferenţă de
producţie total variabil
Produs cost unitară cost totală
-mp- standard efectiv
-lei/mp- -lei-
-lei/mp- -lei/mp-
0 1 2 3 4=2-3 5=1x4
A 1.500 23,5 22,17 1,33 1.995
B 1.200 28,9 27,71 1,19 1.428
C 1.700 20,8 19,56 1,24 2.108
D 1.300 27,1 25,58 1,52 1.976
E 2.100 17,2 15,8 1,4 2.940
Total 7.800 - - - 10.447

∆Ct 10.447
d = n
= = 1,33lei / mp.
7.800
∑q
i =1
i

24 .270
Qo = =18 .248 ,12 mp
1,33

Structura producţiei în punctul activităţii optime

Produs Producţia vândută Structura producţiei în

punctul activităţii
Bucăţi Cifre relative %
optime (buc)
0 1 2 3
A 1.500 19,23 3.509,11
B 1.200 15,38 2.806,56
C 1.700 21,79 3.976,26
D 1.300 16,66 3.040,13
E 2.100 26,92 4912,39
Total 7.800 100 18.248,12

Important pentru întreprindere este cunoaşterea nu numai a punctului de echilibru ci şi a

punctului activităţii optime. În acet punct atât cheltuielile cât şi producţia sunt la nivel normal,
ceea ce permite obţinerea rezultatului din buget. O producţie obţinută mai mică decât
cantitatea optimă va conduce la nerealizarea profitului bugetat, după cum o producţie obţinută
mai mare decât producţia optimă va conduce la un profit suplimentar celui bugetat.

6. Factorul de acoperire:
Formula de calcul:

Marja brută totală Factorul de

Cifra de afaceri
Produs la profit acoperire
-lei-
-lei- %
0 1 2 3 = (2/1) x 100
A 31.000 1.822 5,87
B 35.400 4.680 13,22
C 62.900 47.555 75,60
D 54.600 4.923 9,01
E 58.800 13.900 23,63
Total 242.700 72.810 30,00

La nivelul întreprinderii, procentele obţinute pentru fiecare produs sunt necesare pentru
acoperirea cheltuielilor fixe şi obţinerea de profit.

Cu cât acest indicator este mai mare, cu atât şi profitul va fi mai mare, întreprinderea
urmând să-şi orienteze politica de fabricaţie şi desfacere spre produsele cu factorul de
acoperire cel mai ridicat. El exprimă profitabilitatea potenţială, fiind deosebit de util în
adoptarea deciziilor pe termen scurt privind optimizarea structurii producţiei şi desfacerii
produselor.

Pe total întreprindere 30,00% din volumul vânzărilor sunt necesare pentru acoperirea
cheltuielilor fixe şi obţinerea de profit. Produsele cu factorul de acoperire cel mai mare sunt
produsele ’’Gresie Mixta’’ (75,60%), ’’Faianta Neutra’’ (23,63%), ’’Gresie Exterior”
(13,22%). Sunt produse a căror producţie şi desfacere trebuie mărită deoarece ele contribuie
cel mai mult la obţinerea profitului întreprinderii.

7. Intervalul de siguranţă şi indicele de siguranţă dinamic:

Formule de calcul:

CF 24 .270
CA e = = = 80 .900 lei
Fa 30 %
I s = 242 .700 − 80 .900 = 161.800 lei,
ceea ce înseamnă că vânzările pot să scadă cu 161.800 lei pentru ca întreprinderea să ajungă la
punctul de echilibru, şi deci să nu intre în zona pierderilor. Orice scădere a vânzărilor mai mare decât
mărimea intervalului de siguranţă va conduce la o pierdere egală cu scăderea respectivă.

161 .800
Ks = * 100 = 66,66 %
242 .700

Aceasta înseamnă că o scăderea a vânzărilor întreprinderii cu 66,66% aduce întreprinderea în

punctul de echilibru. Orice scădere peste acest indice va face ca întreprinderea să intre în zona
pierderilor
8.Indice de prelevare
 24 .270
* 100 = 10,00 %
Formula de calcul: = 242 .700

Cu cât acest indicator este mai mic cu atât întreprinderea poate mai uşor să atingă punctul
de echilibru. Deci, 10.00% din volumul vânzărilor sunt necesare pentru ca întreprinderea să-şi
acopere cheltuielile fixe.

Cunoscând factorul de acoperire şi indicele de prelevare se poate determina rata rentabilităţii „r”,
conform următoarei formulei:

r = Fa - Ip
r = 30.00% - 10.00% = 20.00%

În urma analizelor făcute pe baza indicatorilor specifici metodei direct costing, modul de calcul al
rezultatului pe total întreprindere şi distribuţia cifrei de afaceri pe principalele componente se prezintă
astfel:

Nr. Indicatori Pondere în CA

crt. Denumire -lei- Denumire indicatori %
0 1 2 3 4
1 Cifra de afaceri 242.700 - 100,00
2 Cheltuieli variabile 169.890 Rata cheltuielilor variabile 40.0
3 Contribuţia brută la profit 72.810 Factorul de acoperire 30.0
(1-2)
4 Cheltuieli fixe 24.270 Indicele de prelevare 10.0
5 Rezultat (3-4) 48.540 Rata rentabilităţii 20.0

Metoda direct-costing evoluat

Calculul indicatorilor de bază ai metodei direct costing evoluat pe exemplul ales.

Nr.crt Indicatori A B C D E Total

1 Cifra de 31.000 35.400 62.900 54.600 58.800 242.700

afaceri
2 Cheltuieli 29.178 30.720 15.345 49.677 44.900 169.890
variabile
3 Marja 1.822 4.680 47.555 4.923 13.900 72.810
totala pe
costurile
variabile
(1-2)
4 Cheltuieli 2.310 3.200 1.400 2.900 3.400 13.210
fixe
specifice
5 Marjă -488 1.480 46.155 2.023 10.500 59.600
totală pe
costuri
variabile
specifică
 (3-4)
6 Cheltuieli 11.060
fixe
comune
7 Rezultat 48.540
(5-6)

Metoda permite determinarea unui cost mai apropiat de costul complet faţă de cel
obţinut prin metoda direct costing simplu, iar prin calculul acestei contribuţii, se permite o mai
bună apreciere a profitabilităţii produselor, indicând măsura în care produsele vândute
contribuie la acoperirea costurilor fixe indirecte şi obţinerea unui rezultat global favorabil.

Intreprinderea analizata trebuie sa renunte la productia de ‘’Gresie interior’’, deoarece

are o marja totala pe costuri variabile specifica este negativa.Intrucat marja costului variabil a
‘’Gresiei Mixte’’ este mai mare decat a celorlalte produse este recomandata continuarea
productiei acesteia.

Concluzii

Desi metoda direct costing nu a fost aplicata pana acum in economia noastra, luand in
considerare avantajele si limitele pe care le are se poate aprecia ca utilizarea ei este posibila si
cu rezultate bune, mai ales in intreprinderile cu productie simultana, in cele care nu au stocuri
de productie in curs de executie si finita, sau acestea in general, nu variaza de la o perioada de
gestiune la alta sau variaza foarte putin.

Aplicarea metodei direct costing in economia noastra este favorizata de faptul ca

organizarea contabilitatii de gestiune nu presupune modificari esentiale fata de cea existenta.

Utilizarea metodei direct costing este posibila nu numai in industrie,dar si in alte

ramuri economice, ca de exemplu, transporturi, prestari de servicii, unde o serie de avantaje ale
ei sunt incontestabile.