Transmutaţii nucleare artificiale

Ştim că particulele α sunt proiectate în spaţiu cu viteze de

ordinul zecilor de mii de km/s. Ele constituie proiectile cu o energie
cinetică mult mai mare decât a electronilor β. Deci este de aşteptat ca
o ciocnire între particulele α şi nucleele atomice să producă o
zdruncinătură din temelie şi modificări profunde în nucleele lovite.
Acest lucru i-a îndemnat pe fizicieni să „bombardeze” diferite elemente
cu particule α. Cea dintâi experienţă a fost realizată în 1929, de către
Rutherford prin bombardarea gazului azot. S-a constatat că nucleele lovite se
transmută prin ceea ce numim noi reacţie nucleară.

Efectele biologice ale radiaţiilor şi măsuri

de radioprotecţie
În urma interacţiunii dintre radiaţii şi organismele vii apar
fenomene fizice (ionizări, excitări) care determină fenomene chimice
(alterări ale macromoleculelor şi a sistemelor enzimatice). Dar cele mai
importante efecte se observă la celulele germinale. În urma
interacţiunii dintre radiaţii şi celulele germinale se observă o alterare a
cromozomilor şi a codului genetic - ADN. Gravitatea acestor probleme
este amplificată prin transmiterea lor la descendenţi chiar şi la doze
foarte mici. Cantitatea maximă admisibilă (nedăunătoare) de radiaţii
pe un an întreg pe care un om, suplimentar faţă de normal, o poate
suporta este de 1 milisievert (0,001 sievert). O doză de radiaţii
nucleare de la 1.000 la 6.000 milisievert provoacă simptome de febră,
stare de rău, vomă, cădere de păr. Una dintre cele mai simple soluţii,
folosite pentru micşorarea dozelor absorbite, pentru cei care lucrează
în medii radioactive este învelirea cu ecrane protectoare (din plumb) a
aparatelor care utilizează radiaţii. Este cunoscut faptul că plumbul este
un material foarte absorbant de radiaţii provenite de la materiale sau
aparatură care produc asemenea radiaţii.