c




 
 


Caracterizată prinr-o puternică manifestare a constiinţei naţionale în toate

provinciile româneşti, perioadă fixată cu aproximaţie între 1830-1860 delimitează
o epocă distinctă în evoluţia istorică a literaturii române, numită în mod curent
  
Perioada paşoptistă este o epocă de afirmare a literaturii naţionale.
Perioada se caracterizează printr-o orientare culturală şi literară cu trăsături
specifice epocii de avânt revoluţionar, de emancipare socială ,naţională, şi
militară pentru realizarea Unirii.Este perioada în care se încearcă Äarderea" unor
etape care nu fuseseră parcurse de literatura noastră şi care se desfăşuraseră
succesiv în literaturile occidentale, în decursul a mai bine de un secol si jumătate.
Deşi după cum s-a subliniat adesea, procesul dezvoltării literaturii
manifestă întodeauna o autonomie relativă, el nereproducând mecanic etapele
dezvoltării social-politice, totuşi o caracteristică din cele mai izbitoare al epocii
paşoptiste o constituie legătura dintre activitatea de creaţie şi desfăşurările
concrete ale istoriei.
Zorii secolului al XIX-lea găseau lumea româneasca într-o dilemă ce va
deveni cu timpul obsesivă, în oscilaţia ei perpetuă între Orient şi Occident, în
tendinţele manifeste de modernizare şi de înlăturare a decalajelor faţă de
societăţile moderne ale Europei. Câteva secole de dominaţie otomană, acutizată
de peste o sută de ani de fanariotism, situau spiritul public românesc într-o inerţie
balcanică şi feudală, de care cu greu se putea elibera. Titu Maiorescu considera
că, pana la 1820, lumea românească era cufundată în ³barbaria orientală´, fiind
trezită ´din letargia ei´ de ideile µ¶Revoluţiunii franceze µ¶ care iradiau în toată
Europa şi orientată treptat către cultura şi civilizaţia occidentală.
Descoperirea Occidentului este un proces ce se derulează cu rapiditate,
semnificativă în acest sens fiind scrierea lui 
 
(1777-1830),
³Insemnare a călătoriei mele´ care consemnează de fapt trei călătorii în timpul
cărora vizitează Transilvania, Banatul, Ungaria, Austria, nordul Italiei, provincii
din Germania şi Elveţia. Textul lui Dinicu Golescu este al unui inocent care
descoperă cu uimire o lume cu totul diferită de a lui, asimilată însă comparativ, în
termenii cunoscuţi de acasă.´Toate înfăţişările de civilizaţie îl încântă, făcându-l
totdeodată să ofteze asupra înapoierii Valahiei´ (G. Călinescu).
Prima jumătate a secolului al XIX-lea reprezintă, în planul succesiunii
generaţiilor, trecerea de la boierii vetuşti cu işlic şi şalvari la tinerii bonjurişti care
se întorc de la studii din străinătate în haine Äevropeneşti´ şi aduc ideile
revoluţiilor de la 1848 şi proiectele reformării societăţii româneşti şi ale
constituirii statului român modern. Un val de înnoire se constată însă mai întai
după tratatul ruso-turc de la Adrianopole din anul 1829 după care Ţările Române
se află, pană în 1834, sub administraţia rusească a generalului Kisseleff, care
elaborează Regulamentul Organic, o primă constituţie ce acţiona unitar în ambele
principate Române.
În acest timp, în saloanele moderne din Bucureşti şi din Iaşi intră ofiţerii
ruşi, cei mai mulţi din partea occidentală a Imperiului Ţarist, de la A


, vorbitori de limbă franceză, deveniţi astfel mesagerii unui
europenism suigeneris şi ai unui modernism 
   , afişat cu ostentaţie
de localnici, în special de personajele feminine ale epocii.
Apar acum, în limba română, elementele de jargon şi, odată cu aceste
tendinţe, creaţiile dramatice cu caracter satiric, ³Comodia vremii´ sau
ÄFranţuzitele´(1833), de Constantin Faca, ori, ceva mai tarziu, ciclul  al
lui ‰



În acest cadru istoric, în literatura română se constată un efort de recuperare a
unei întarzieri din ce în ce mai vizibile faţă de sensibilitatea europeană, ceea ce a
adus la receptarea aproape simultană a influenţelor clasice, iluministe şi
romantice, într-un sincretism constatat de multe ori în opera aceluiaşi scriitor.
O direcţie clasică în literatura română cuprinde ultimile decenii ale secolului
al XVIII-lea , pană către 1830, incluzând creaţia literară cea mai însemnată a
Şcolii Ardelene, ³Ţiganiada´ lui Ion Budai Deleanu şi poeţi din Principate:
Văcăreştii, Costache Conachi, Barbu Paris Mumuleanu, Dimachi, a căror creaţie
se încadrează în ceea ce se mai numeşte şi ³micul clasicism´-expresie a
recuperării influenţelor clasicismului în literatura română. Intelectualii vremii,
îndeosebi cei din Transilvania, crescuţi în cultul pentru latinism, se orientează
către literatura clasică latină, către poezia idilică, prin traduceri din Vergiliu ±
³Bucolicele´, ÄGeorgicele´, ÄEneida´, sau din ÄMetamorfozele´ lui Ovidiu:

* Samuil Micu, V.Aron şi Ion Alexi traduc sau adaptează texte din anticii Esop
si Xenofon sau din clasicii Marmontel, Klopstok, Mademoiselle de Scudery.
* Poeţii din Molova şi din Ţara Romanească, Văcăreştii, Gheorghe Asachi, se
orientează către literatura anacreontică, a fericirii rurale, citand şi din Ovidiu şi
Vergiliu, dar şi din italienii Torquatto Tasso, Ariosto, Petrarca, Metastasio.
*Văcăreştii, Mumuleanu, Conachi, scrie, astfel, poezie erotică inspirată din
Anacreon şi neoanacreontici, ode şi imnuri patriotice cu motive din mitologie.
* Primele spectacole teatrale în limba română abordează piese clasice cu temă
pastorală, cum este ³Mirtil şi Hloe´, de Gessner şi Florian, prezentată de
Gheorghe Asachi ş.a. Iaşi în anul 1816.
În evoluţia literaturii există întotdeauna legături de continuitate şi Äcu cât
scriitorul este mai mare, cu atât legăturile lui cu trecutul si viitorul sunt mai
adânci´ .Astfel, între literatura paşoptistă şi cea anterioară şi posterioară există o
unitate indisolubilă
Scriitorii paşoptişti reprezintă o generaţie solidară,care participă activ la
procesul de constituire a identităţii noastre naţionale şi de modernizare a societăţii
româneşti.Ei acţionează pe mai multe căi:sunt participanţi sau simpatizanţi ai
Revoluţiei de la 1848,servesc prin opera literară idealurile social-politice ale vremii
şi aspiratiile ³sufletului românesc´,contiribuie la întemeierea şi dezvoltarea
diferitelor instituţii culturale : presa, învăţământul ,teatrul , societăţile culturale ş.a.
Sub influenţa ideologiei romantice ,ei descoperă şi valorifică tradiţiile,
istoria, natura-elemente ale specificului naţional şi principale teme literare.Sub
aspect estetic , este o perioadă de acumulare, de coexistenţă a diverselor curente
literare, ³se ard etapele´,dar si o perioadă în care se realizează modelele
principalelor specii literare la noi.Prin creaţiile lor contribuie la dezvoltarea limbii
române literare şi a stilului beletristic.










 U ¬

 

 

 
este mişcarea politică şi culturala care s-a manifestat in
perioada 1830-1860,ocazionată de contextual social-politic European: ieşirea
Ţărilor Române de sub dominaţia otomană , începutul unei ´europenizări´
economice, Revoluţia de la 1848 care a urmarit democratizarea şi dobândirea
libertăţilor politice, iar apoi Unirea Principatelor, idealul generaţiei.Obiectivele
social-politice ale mişcării sunt:modernizarea societăţii româneşti,emanciparea
naţională, indepentenţa politică, libertatea naţională, unirea provinciilor
româneşti.Aceste obiective sunt puse în practică de oameni de cultură şi scriitori
care se implică activ în viaţa socială -mulţi participă la revoluţie- şi culturală,iar in
acelaşi timp, alcătuiesc prima generaţie a literaturii noastre moderne.Paşoptismul
este şi o ideolologie literară-prima din literatura noastră modernă.
Edificarea 
 
 este o componentă importantă a mişicării de
modernizare, care oferă căile de acţiune pentru construcţia identităţii naţionale, iar
fiecare domeniu cultural este învestit cu o funcţie educativă specifică: dezvoltarea
învăţământului, a presei (publicarea primelor ziare în limba română cu suplimente
culturale şi literare), a teatrului(primele reprezentatii în limba română,primele
traduceri şi adaptări,întemeierea Teatrului Naţional din Iaşi, scrierea primelor piese
de teatru originale), activitatea diferitelor societăţi culturale şi literare.Alături de
traduceri, apare o literatură originală şi angajată ,cu mesaj social,transmiţând
idealul eliberării şi al unităţii naţionale. Alecu Russo proclamă necesitatea creării
unei literaturi naţionale: ³ litaretura este expresia vieţii unei naţii´. În perioada
paşoptistă se observă preocuparea pentru felul in care se reflectă în scris
indentitatea culturală a românilor.
 
  este şi  

 niciodată sintetizata intr-un
program particular, dar supusă unor comandamente exterioare: mesianism cultural
si revoluţionar, spirit critic, deschidere spre Occident şi lupta pentru impunerea
unui specific naţional, conştiinţă civică si patriotică, conştiinţa pionieratului in mai
toate domeniile vieţii, o retorica a entuziasmului şi a trezirii la acţiune.
c 

 este orientarea idelogică, artistică şi literară care a marcat
prima jumătate a secolului al XIX-lea (aproximativ 1790-1850),în spaţiul
european.
Curent literar polemic,aparut ca reacţie împotriva raţionalismului
clasicismului rigid.Triumful romantismului în Franţa este marcat de apariţia
manifestului    la drama ¬ 

 (1827) de Victor Hugo: ³ Nu există
reguli nici modele.[«]Conceptul artei de frumos include şi urâtul şi gotescul´ şi de
³bătălia´ pentru Hernani (1830).piesa a lui Hugo la a cărei premieră s-au înfruntat
partizanii clasicismului şi ai romantismului.Curentul literar pătrunde la noi prin
filiera franzeză,datorita scriitorilor paşoptişti,iar articolul-program 
  la
Ô   ,scris de Mihail Kogălniceanu(1840),susţine ideologia romantică.El
asterne pe hârtie programul şi manifestul romantismului românesc.El este sincronic
cu acela din Rusia, Spania, Portugalia şi din alte ţări şi are acelaşi aspect
Biedermeier,vădit, din capul locului,în pledoaria autorului pentru natura, folclorul,
obiceiurile ,istoria (cu exact un deceniu mai devreme şi Eliade o recomandă ca
izvor) şi limba naţionala(înţelegând explicit că e vorba de românii din toate
provinciile Daciei).
Apariţia curentului este favorizată de factori social-istorici (revoluţiile
burghezo-democratice,lupta pentru independenţa şi libertatea nationala)şi de
filozofia idealistă germană (Schelling, Fitche, Hegel, Schopenhauer).
Trăsăturile ale romatismului sunt:libertatea creaţiei, primatul sentimentelor
şi al fanteziei creatoare ,afirmarea individualităţi, fascinaţia misterului şi a
excepţionalului, revolta împotriva convenţiilor sociale şi artistice,respingerea
regulilor impuse de clasicism, atarcţia pentru natură, trecutul istoric(Evul Mediu),
folclorul local, miturile, fantasticul,fabulosul ş.a.
Reprezentanţi romanismului au cultivat cu predilecţie anumite specii
dramatice: drama istorică(V.Hugo,Puşkin),filozofică, lirică(Shelley); specii lirice:
meditaţia,elegia,romanţa (Lamartine,V.Hugo); specii epice: legenda,
balada(H.Heiene), poemul(Heiene, Byron, Keats,A. de Vigny,Puşkin, Lermontov,
Eminescu), nuvela (istorică, fantastică-E.A. Poe),romanul (istoric,de aventuri,
frescă- Novalis, W.Scott, V.Hugo, E.A. Poe).La noi: scriitorii paşoptişti şi Mihai
Eminescu.Aceştia au intrat în conştiinţa romanească drept oamneii 





.
Romantismul pătrunde în literatura română după 1830, cu oarecare
întârziere, prelungindu-şi însă influenţa până la  

şi chiar mai târziu,
în secolul douăzeci, ca o stare de spirit ce nu dispare niciodată.
Romantismul romănesc s-a înfaţişat, în general, în doua ipostaze: una plina
de tumult, patetică şi declamatoare în Muntenia, alta mai senină şi mai temperată
în Moldova. Romantismul, în ţara noastră, este stimulatorul luptei pentru eliberare
si al desteptarii constiintei nationale. Literatura romantica din perioada paşoptistă
nu se pierde in zugravirea zbuciumului si a căutărilor intime, ea este o literatură
angajată, pusă în slujba idealului naţional. Apare ca o mişcare unitară, cu un
program bine deffata da stai linistitaaainit, care ridică literatura noastră de la
încercările minore ale Văcăreştilor, la geniul universal al lui Eminescu
 Romantismul Biedermeier este termenul propus de criticul Virgil Nemoianu
în studiul său 

  

 şi care desemneaza a doua etapă a
romantismului,în fond o variantă degradată a Romantismului Înalt, manifestat în
Europa în perioada 1790-1815.Romantismul Biedermeier, plasat în plan european
între 1815,anul căderii lui Napoleon, şi 1848 ,anul revolutiilor burgheze, este
impur, eclectic şi predispus la orice compromis stilistic sau simbioză tematică.El se
carcaterizează prin preferinţa pentru înalte valori morale, intimism, idilism,
militantism, conversionism, ironie şi resemnare, spre deosebire de Romantismul
Înalt, definit de un radicalism ideologic,vizionarism, simţ cosmic, pasiuni intense,
integrarea contrariilor.Conceptul de romantism Biedermeier se poate asocia ,la noi,
produsului literar al anilor 1830-1860(Virgil Nemoianu, respectiv, Nicolae
Manolescu) pentru a identifica fenomenul hibridării estetice, conglomerat de forme
şi motive vechi şi noi în cuprinsul aceleiaşi opere.Alecsandri ar putea fi în acest
sens exemplu tipic.




U 
 








â 
 

Epoca paşoptistă marchează 




  
.
Scriitorii paşoptişti provin din clasele de sus, sunt educaţi in Apus, mai ales in
Franţa, şi devin promotorii Renaşterii naţionale atât prin mesajul creaţiei litarare,
cât şi prin implicarea lor activă în viaţa politică. Plini de elan, ei încearcă pentru
prima dată o sincronizare cu Europa Occidentală, mai mult mimetică la început.
Afirmarea unei generaţii de scriitori,gazetari,istorici si oameni politici,
numită de posteritate 
  ,determină începutul modernităţii
noastre culturale, o perioadă de tranziţie şi de prefaceri palpabile. Scriitorii
paşoptişti au vocaţia inceputurilor şi,poate de aceea disponibilitatea de a aborda
mai multe domenii, specii,mai multe tipuri de scriitura. 
 

preocupărilor individuale se explică în contextul epocii.
 Scriitorii sunt nevoiţi ³să ardă etapele´ care se desfăşuraseră succesiv in
literaturile occidentale, în decursul a mai bine de un secol şi jumătate. Curentele
literare(iluminism,preromantism,romantism,clasicism, realism incipient ) sunt
asimilate simultan. Principala trăsătură a literaturii paşoptiste constă in coexistenţa



,nu numai în opera aceluiaşi scriitor, ci chiar şi în aceeaşi
creaţie.

Două personalităţi care au avut rolul de îndrumător al fenomenului cultural-

literar şi astfel au contribuit,în etape distincte,la modernizarea literaturii noastre
paşoptiste sunt Ion Heliade-Rădulescu si Mihail Kogălniceanu.

U 
 
c
 (1802-1872)

A fost scriitor,fiilolog, îndrumător cultural si literar.Face scoala grecească

,urmată de studii la scoala romănească de la Sf. Sava ,înfintată de Gheorghe Lazăr,
al cărui discipol devine.Dupa plecarea lui Lazăr, conduce singur şcoala , până in
1828, când se închide sub ocupaţie rusească.Rod al activitaţii de aici, publica
  !
(1828),tipărită la Sibiu.
Participă la întemeierea Societaţii literare(1822), scoate Curierul românesc
(1829),cel dintâi ziar din Muntenia, căruia îi adaugă Curierul de ambe sexe(1837)
în care publică lucrări ale tinerilor scriitori, încurajându-i: ³Nu e vreme de critică
copii; e vreme de scris; să scrieţi cât veţi putea şi cum veţi putea´
Este autorul unor lucrări originale, traducător neobosit din literatura
universală, tipograf şi editor, srijinitor al teatrului românesc, om politic plin de
iniţiativă.În timpul Revoluţiei de la 1848, joacă un rol precumpănitor, redactând
faimoasa proclamaţie de la Izlaz şi făcând parte din guvernul porvizoriu.
După înfrângerea revoluţiei, pleaca în exil vreme de 11 ani, dar continuă să
scrie,în franţuzeşte şi în româneşte.Reîntors în ţara, neconectat la noile realităţi ,se
singuralizează prin scrieri intr-o limbă artificială şi se izolează ca om politic.În
1866, este unul dintre membrii întemeiatori ai Societăţii Academice Române,
devenită apoi Academia Română.Se stinge din viaţă , uitat şi căzut în dizgraţie.

â ¬
c !


Articolele programatice ale unui curent sau ale unei mişcări literare au avut
întotdeauna o importanţă majoră, pentru că au cristalizat şi au dat coerenţă
tendinţelor fundamentale ale epocii.În Principatele Române, pe la finele secolului
XVIII şi în primii ani ai secolului XIX, începuse să pătrundă diferite ziare străine,
mai ales franceze, germane şi greceşti.Nevoia unui mijloc de a se răspândi mai
repede ştirile despre întâmplările din ţară şi din străinătate se simţise de mult.
Cel dintai care a schitat un program teoretic avand ca scop modernizarea
literaturii romane a fost Ion Heliade Radulescu de asemenea tot el a fost cel care
intr-o prima etapă de efervescenţă creatoare,corespunzătoare primei generaţii
paşoptiste,a avut rolul de îndrumător al fenomenului cultural-literar prin aticolele
din ziarul 


revista in limba romana, aparuta pe 8 aprilie 1829.
Revista a apărut cu sprijinul lui Ô

 
, comandantul armatelor ruseşti,
care a obţinut aprobarea apariţiei gazetei.Este prima gazetă românească cu
periodicitate constantă şi cu apariţie îndelungată, gazetă care pune bazele presei
româneşti.
Încet, încet, 

 
 devine ecoul întregii mişcări literare din
ţară.Îşi face o datorie să reproducă din confratele moldovean "Albina
românească" a lui Asachi, ştiri politice, culturale, literare şi mai târziu să facă
acelaşi lucru faţă de ziarele din Braşov ale lui Bariţiu: "Gazeta de Transilvania" şi
"Foaia literară".În Curier ³urmărim progresul şcolilor prin dări de seamă la finele
anului şi prin discursurile ţinute la diferite ocazii´.În el vedem naşterea şi primii
paşi ai teatrului românesc.În el se găsesc coloane deschise, după bătrânul Iancu
Văcărescu, Grigore Alexandrescu, Ion Voinescu, Costache Aristia, Cezar Bolliac,
Costache Bălăcescu, Viişoreanu, K. Caragiale, G. Baronzi, Ion Catina, I. Genilie
ş.a. unii din ei rămaşi necunoscuţi, iar alţii ilustrându-se mai târziu prin lucrări de
valoare. 


 ne ţine la curent cu tot ce se publică în limba română,
mai ales în Valahia. Ne face cunoscute foile literare ce apar în vremea aceasta,
cum este "Foaia ştiinţifică şi literară de la Iaşi" şi "Magazin istoric" din
Bucureşti, pe lângă foile proprii ale lui Heliade: "Gazeta Teatrului" (1835) şi
"Curierul de ambe sexe" (1836).
În 
 se naşte critica literară în literatura română. Ea se înfăţişează prin
mici notiţe, în care se apreciază valoarea scriitorilor şi a celor ce publică scrierile
lor în diferite broşuri.Prin 

 
  Heliade se formează încet, încet.
Spiritul lui se îmbogăţeşte prin citiri variate şi o sumă de idei culturale şi literare
se răspândesc în public. El devine o personalitate şi în locul rolului modest ce
socotea la început că are foaia sa, el o vede acum cu un rol mare. Aceasta o spune
în nr. 93 din anul 1842 :"Această foaie a fost înainte mergătoare şi ferice
vestitoare a aşezămintelor celor noi şi progresive ce am dobândit; limba ei a
crescut dimpreună cu cunoştinţele naţiei şi colecţia perioadelor sale poate fi cel
mai îndestulător ajutor la istoria literaturii noastre".
Asadar, lui Ion Heliade Rădulescu, o personalitate curioasă cu adevarate
pusee de talent i se datorează inceputurile presei românesti .Aceasta prima faza
entuziastă şi oarecum ³naivă´ a romanismului paşoptist, când distincţia intre
opera originală şi prelucrarea unui model străin aproape că nu se facea.Datorită
îndemnurilor adresate tinerilor scriitori ³Nu e vreme de critică, copii; e vreme de
scris; să scrieţi cât veţi putea şi cum veţi putea´, a fost posibil debutul unei
întregi generatii, între 1830 şi 1840: Vasile Cârloava,Gr. Alexandrescu, Dimitrie
Bolintineanu ,Cezar Bolliac ş.a. Prin promovarea literaturii, fie traduceri, fie
scrieri originale,presa indeplineşte o funcţie culturală în toate provinciile
române.În aceasta etapă se creează climatul cultural necesar pentru formarea unei
literaturi şi a unei limbii comune pentru toi românii.
 £ 
ÿ
 !! 

    
"

#
  
  
! 
 ! $    

 ! 

 $ 
 
  
  %  
!
    $ 

 !


 
 

   ! 
 
 
$

 !
  

$ 
  !! 
#
  


# 
 
 
 ! 
 $ 
% 
   

 
#
   
 $   


$
 
  


!! 
 

 ! 
     

! 
   !   
 
 
 !
  



 %


 


!
#    
!

 





 $
(Curierul românesc, numărul 1,8/20 aprilie 1829)


U "#
$ 


(1817-1891)

Prozator,memorialist,îndrumator cultural si literar.Se naşte la Iaşi şi

studiaza în particular în pensioanele franceze din capitala Moldovei, apoi in Franţa
şi Germania.La vârsta de 20 de ani, când se reîntoarce de la studii,este numit
aghiotant domnesc şi începe o intensa activitate cultural-literară cu finalitate
politică.Profesor la Academia Mihăileană din Iaşi, ţine memoriabilul ³Cuvânt
pentru deschiderea cursului de istorie naţională´(1843).Este cel dintâi care adună
cronicele moldoveneşti (% 
&"
 ') şi le tipăreşte.Într-o a doua
ediţie le integrează şi pe cele munteneşti.
În anul 1840 scoate revista Dacia literară, ai cărei program este decisiv
pentru orientarea literaturii timpului. În 1848 participă la mişcarea revolutionarăb
de la Iaşi şi trebuie să se refugieze în Bucovina.Dupa începerea războiului
Crimeei,simţind momentul favorabil,tipăreşte ziarul Steaua Dunării, care face
propagandă pentru unirea Principatelor şi are un mare răsunet în rândul tinerilor
.Deputat in Divanul Ad-hoc(1857),domina adunarea prin energia,cultura şi
srealucitul talent oratoric.
După infăptuirea Unirii,este prim-ministru în timpul domniei lui Al.I.
Cuza. Ca minstru de externe pledează pentru cauza României la Congresul de la
Berlin (1878).În ultima parte a vieţii este ambasador plenipotenţiar la Parisşi
preşedinte al Academiei Române.
În a doua etapa, de aşezare a fenomenului literar,Mihail Kogălniceanu
impune spiritul critic.El este redactorul primei reviste exclusiv literare ,Dacia
literară.În cele trei numere apărute se publică opere ale celor mai valoroşi
scriitori ai vremii, C.Negruzzi, Vasile Alecsandri, Grigore Alexandrescu, iar
direcţia imprimată se reflectă în toată literatura epocii.
Construirea deplină a romantismului paşoptist a fost marcată de porgramul
teoretic 
 ,redactat de Mihail Kogălniceanu şi publicatîn primul număr
al revistei ,în 1840.
La începutul articolului axat pe evidenţierea necesitaţii unei literaturi
originale si naţionale,Kogalniceanu prezintă activitatea gazetelor româneşti
apărute anterior,fată de care Dacia literară urmareşte sa aducă un suflu nou,
sugerat şî de titlul revistei.Se respinge coloratura locala şi amestecul
politicului,revista adresându-se scriitorilor romăni de pretutindeni pentru a
publica scriieri originale: ³O foaie dar, care părăsind politica, s-ar îndeletnici
numai cu literatura naţională, foaie care, făcând abnegaţie de loc, ar fi numai o
foaie românească, şi prin urmare s-ar îndeletnici cu producţiile româneşti, fie din
orice parte a Daciei, numai să fie bune, aceasta foaie, zic , ar împlini omare lipsă
în literatura noastră.O asemenea foaie ne vom sili ca să fie Dacia literară
[...].Aşadar foaia noastră va fi repertoriu general al literaturei românesti.´
Cele patru puncte ale articolului-program sunt:
‘ Întemeirea spiritului critic în literatura română pe principiul
estetic: ³Critica noastră va fi nepătinitoare; vom critica cartea, iar
nu persoana.´
‘ Afirmarea idealului de realizare a unitaţii limbii şi a literaturii
române: ³Ţălul nostru este realizarea dorinţii ca romănii să aibă
o limba şi o literatură comnuă pentru toţi.´
‘ Combaterea imitaţiilor şi a traducerilor mediocre:³Dorul imitaţiei
s-a facut la noi o manie primejdioasă, pentru că omoară în noi
duhul naţional.Această manie este mai ales covărşitoare în
literatură. [...]Traducţiile însă nu fac literatură.´
‘ Promovarea unei literaturi originale, prin indicarea unor surse de
inspiraţie în conformitate cu specificul naţional şi cu estetica
romantică: ³.Istoria noastră are destule fapte eroice,frumoasele
noastre ţări sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de
pitoreşti si de poetice pentru ca să putem găsi şi la noi sujeturi de
scris, fără să avem pentru aceasta trebuinţă să ne împrumutăm de
la alte naţii.´
În încheierea articolului-program, autorul anunţă structura revistei.
 Primii nostri scriitori moderni se afirmă în cadrul curentului naţional de la
Dacia literară.Ideiile enunţate în articolul-program şi promovate de revista se
reflecta în literatura romănă de la mijlocului secolului al XIX-lea, în scrieri din
toate provinciile romăneşti.
Prin precizarea surselor de inspiraţie şi a temelor literare în ultimul punct al
articolului, dar şi prin diversele trimiteri spretrăsăturile romantismului (aspiraţia
spre originalitate, refugiul în trecutul istoric, aprecierea valorilor naţionale şi a
folclorului , îmbogaţirea limbii literare prin termeni populari, arhaici sau
regionali), acesta devine un manifest literar al romantismului.
Revista a fost interzisă de cenzură , dar spiritul ei a fost continuat de
revistele Arhiva românească şi Propăşirea , avându-l ca principal animator pe
Mihail Kogălniceanu.
â %

Aparuta intr-o perioada dificila pentru publicatiile autohtone,revista ³Dacia
literara´ a simbolizat un nou inceput pentru literatura română,reprezentând o
noutate a presei. Intr-o perioada in care putinele publicatii existente prezentau
preponderente fapte politice, ³Dacia literara´ a fost, prin caracterul sau pata de
culoare in presa românească.
"Dacia literară" continuă idei valoroase promovate nu cu mulţi ani înainte
de reviste din toate cele trei provincii românesti: "Curierul românesc" (aparut in
1829), al lui Ion Heliade Rădulescu, in Muntenia, "Albina românească" (1829), a
lui Gheorghe Asachi, in Moldova, si "Foaia pentru minte, inimă şi literatură"
(1838), a lui Bariţiu, in Transilvania.
Publicata la 30 ianuarie 1840 revista marcheaza un punct de cotitura in
literatura romaneasca in care redactorul responsabil al revistei isi fixează ca
obiectiv exclusiv literatura fară a parăsi insă telurile politice si nationale pe care
merseseră predecesorii săi.
Sunt mentionate circumstantele politice anterioare ce au impiedicat
dezvoltarea presei de pana atunci, aducandu-se in discutie si celelalte ziare
nationale, care includeau prea mult politica fara sa puna accentul necesar pe
literatura. Astfel, ³Dacia literara´ este prima revista care se angajeaza sa publice
doar lucrari literare originale din toate provinciile româneşti, pentru a fi un
repertoriu general al literaturii româneşti.
Mihail Kogalicenu, redactorul responsabil al revistei traseaza directiile pe
care ar trebui sa se dezvolte literatura autentica sugerand posibilele surse de
inspirtatii in maniera romantica: istoria nationala, natura si obiceiurile, traditiile
noastre%stabileste tinta redactiei, cat si rostul criticii care se va practica"Critica
noastra va fi nepartinitoare; vom critica cartea, iar nu persoana´ , iar obiectivul
era acela de a oferi tarii ³o limba si o literatura nationala
Epoca literara generata de aparitia ³Daciei literare´, perioada pasoptista,
este caracterizata printr-un proces de efervescenta creatoare prin receptarea
aproape simultana a influentelor clasice si romantice din literatura europeana a
vremii, si un sincretism al metodei de creatie ce se poate recunoaste chiar in
opera aceluiasi scriitor. Dacia literara a fost pulicata pentru a redresa literatura
romana si a oferit impulsul necesar pentru dezvoltarea unei adevarate literaturi
naţionale.

³        
   #  



  
  
 


    

  

  
 
! 

  #  

 
 
 
! 
    
Ô  Ô    %




 
  

      
  
!





 


  
! 

#
         &    



 !     

 
 

 Ô       



  ! 

 

  


  
    
   '


 
!
    

# 
   &  
 


 
 





! 
 
  



Ô
 #

 

 ' 

 






 
  ! 
 
  

  $   
   
   
 Ô   (  




  

   !
!  

 
 



    

  
   
&    

  






!      

 
  
  

   
 
   

 
     


  

 
  !    

    
  !  


'
 

   




 

   
             
 
   %




  

(Dacia literară, nr.1, anul 1840)
 â



(
#' !
   

Revista Dacia literară, în care şi-au şi-au publicat cele dintâi scrieri
Costache Negruzzi şi Vasile Alecsandri, nu a putut să apara decât os curtă
perioadă, pentru că a fost interzisă de cenzură.Ideea romantică a inspiraţiei din
trcutul istoric va răzbate însă foarte curănd într-un alt articol-program care
deschide revista Arhiva românească, editată de acelasi îndrumător literar Mihail
Kogălniceanu.
£  
   
 

  




 
#
 
  
!   %

#
    
 
#
    
   

 


  ! 

!!
 

 $
      !  !  

 

 
 !


Ô

 
 !

  

 ! 
     
 

   '
 


 !
(Arhiva românească, nr.1, 1840)
Spiritul Daciei literare se regaşeşte integral în revista Propăşirea, editată în
anul 1844 de un grup de scriitori moldoveni, având ca prinicpal animator pe
Mihail Kogălniceanu.Încă din primul se exprima dezacordul fată de gazetele
timpului care apăreau toate cu !     





  ! 






:
£    

    
    

 
  !

   $ 
 !     
  

!  ! 

 

$! !
! #  
'

  
    


   ! 

  
  

 
  
 $ 
 !! 
# 

   
   
  !  
 
 
      
 



 

  



#

 
 
 !

 
 
  ! 



 
 ! 
 
 $ $

 
 


 
 




$







      
    
 

   

  




!
(Propaşirea ,nr. 1, 1844)
 U ^


 


%  se dezvoltă sub semnul romantismului european şi
parcurge un drum sinous.Dupa literatura anilor 1825-1830, care abundăîn
traduceri şi adaptări după autorii străini, în special francezi, e de remarcat
concordanţa dintre monifestul romantismului francez( Prefaţa la drama Cromwll,
de Victor Hugo în anul 1827) şi articolul-programIntroducţie, publicat de
Kogălniceanu în 1840.Scriitori români ai epocii asimilează rapid manifestul
romantismului francez şi aplică principiile acestuia, cu particularităţile curentului
naţional-popular de la revista Dacia literară.
£ 
 

 

    
   
 )
)  
 
 
   ! 
 

   

     $    ! 
 
 
 $    



 
  
    

    !  
 

 

 
 
  



^ literaturii de la 1848 cuprinde, cuprinde, în variate ipostaze ,
istoria( trecutul glorios, ruinele ,mormintele, nestatornicia soartei) , folclorul,
descriirele din natură.
Marile idealuri ale momentului erau : libertatea şi unitatea naţionala,
libertatea socială ( în contextul revoluţiei brurgheze-democratice,
antifeudale).Aceste idealuri sunt ilustrate în tematica şi mesajul creeaţilor literare
ale scriitorilor care sunt participanţi sau simpatizanţi ai Revoluţiei de la 1848 şi
pun arta în slujba ţelurilor politice ale epocii.
)clasice (fabula, satira, epistola, imnul, oda, poemul eroic, comedia)
coexistă cu cele romantice (meditaţia, elegia, poemul filozofic, nuvela istorica şi
fantastica, apariţia dramei), uneori în opera aceluiaşi scriitor sau chiar în acelasi
text.Fondul romantic( teme, motive, atitudini) este uneori turnatîn tipare ale
secolului precedent , pentru că literatura noastră nu a avut un clasicism
indivdualizat, iar paşoptismul a recuperat simultan experienţe literare manifestate
succesiv în alte literaturi.


 U c



 

*+,
Perioada premergătoare revoluţiei de la 1848 a însemnat inceputul poeziei
noastre romantice. Poezia paşoptista pune bazele liricii moderne româneşti. 
Ea răspunde, în general, direcţiilor şi principiilor formulate de Mihail
Kogălniceanu în articolul ³Introducţie´ din primul număr al revistei Dacia literară,
în sensul că este o poezie socială, adaptată la momentul istoric si chiar politic,
conformă cu idealurile de libertate şi unire ce animau sufletele românilor de
pretutindeni. Acum se afirma cu putere spiritul naţional, încrederea în valorile
tradiţionale, populare, în istoria, natura şi folclorul românesc, care devin acum,
alături de evenimentele social-politice ale momentului, teme predilecte ale poeţilor.
Ceea ce îi uneşte pe scriitorii paşoptişti este militantismul regăsit în creaţiile
literare, care se constituie în adevarate manifeste pentru împlinirea unităţii şi
independenţii naţionale,pentru dreptate socială.
Se dezvoltă astfel o poezie retorică, declamativă, grandilocventă, cu
exprimare directă a ideilor şi sentimentelor, într-un stil avântat; cu un limbaj
adecvat înţelegerii de către marea masă de cititori, în care teme vechi precum
iubirea, destinul, fericirea, moartea etc. se completează cu mediţatia asupra locului
omului în istorie, cu motivul conştiinţei sociale, al luptei, al creatorului-bard, al
ruinelor,al mormintelor,alrevoluţiei etc.
Satirizarea viciilor orânduirii feudale şi evocarea realităţilor sociale constituie
o altă caracteristică a literaturii paşoptiste, scriitorii ironizând cu severitate
moravurile societăţii,condamnând cu fermitate abuzurile si nedreptăţile manifestate
în epocă.
Se manifestă, în ansamblu, două tendinţe de ordin cultural şi literar:
deschiderea spre cultură şi literatura lumii, alături de revenirea spre valorile morale
şi artistice ale spiritualităţii româneşti. Scriitorii devin conştienţi că literatura şi
cultura română pot intra în universalitate doar prin valorificarea specificului nostru
naţional, a surselor tematice si de exprimare pe care le oferă folclorul şi istoria
naţională.

 Din punct de vedere compoziţional, operele scriitorilor paşoptişti împletesc
romantismul cu clasicismul, iluminismul cu preromantismul, de unde a rezultat si o
mare varietate de specii literare.
Ideea naţională poate fi considerată nucleul tematic al poeziei paşoptiste,
nuanţată sub forma ataşamentului la valorile poporului,ale pământului şi ale
tradiţiilor româneşti (Gh. Asachi, La patrie, C.Bolliac, O dimineaţă de Caraiman,
I.Heliade-Rădulescu, Zburătorul), a elogiului realizărilor poporului (Gh. Asachi,
La introducerea limbii naţionale în publică învăţătură, C.Bolliac, La cea întâi
corabie românească), a prezentării trecutului ca model pentru prezent (Gr.
Alexandrescu, Umbra lui Mircea. La Cozia, I.Heliade-Rădulescu, O noapte pe
ruinele Târgoviştei).
Un loc aparte în valorificarea tematicii istorice îl ocupă balada, o împletire
de elemente epice, lirice şi dramatice, poate cea mai complexă specie a a
momentului, în care, sintetizând, patetismul cu patriotismul şi cu valorile morale,
poeţii devin cântăreţi ai trecutului glorios ( D.Bolintineanu, Muma lui Ştefan cel
Mare,Gh.Asachi, Dochia şi Traian).
Un alt pilon tematic îl reprezintă critica societăţii contemporane, sub
forma satirei(Gh. Alexandrescu, Satira.Duhului meu, Gh. Asachi, Soţie de
modă) şi a fabulei (Gr. Alexandrescu, Câinele şi căţelul, Gh. Asachi, Musca şi
carul, I.Heliade-Rădulescu, Cumătria cioarei, când s-a numit privighetoare).
Iau avânt lirica filozofică (I.Heliade-Rădulescu, Visul, D.Bolintineanu,
Scopul omului),cea religioasă(I.Heliade Rădulescu, Cântarea dimineţii, Gr.
Alexandrescu,Candela)şi cea erotică (Gh. Asachi, Dorul, Gr.Alexandrescu,
Aşteptarea,D.Bolintineanu, O fată tânără pe patul morţii). Se afirmă artistul-
cetăţean, exponent al conştiinţei colective, aşa cum se observă în poezia ³Un
răsunet´ a lui Andrei Mureşanu sau ³Anul 1840´ a lui Gr.Alexandrescu.

În poezie se cultivă specii clasice: epistola, satira, fabula (Grigore

Alexandrescu), oda, imnul (Gheorghe Asachi,C. Bolliac,A. Mureşanu); specii
romantice: meditaţia (Vasile Cârlova,Dimitrie Bolintineanu,Gr. Alexandrescu),
elegia (Dimitrie Bolintineanu), legenda cultă (D.Bolintineanu,Vasile Alecsandri),
balada (Ion Heliade-Rădulescu,D.Bolintineanu).



‰)%+¬ c%*‰

VASILE CÂRLOVA(1809-1831) este primul poet român modern.Cele cinci

poezii publicate anunţă, prin sensibilitate, prin nota meditativă si eroică, generaţia
de la 1848.În Ruinurile Târgoviştei, evocă în manieră preromanticătrecutul eroic
în opoziţie cu prezentul lipsit de glorie si inaugurează la noi motivul ruinelor,ca
vestigii ale slavei strămoşilor: ³$
 
 (  


 (* 
 

! 

´ .

Întâia poezie a lui Vasile Cârlova (Păstorul întristat) este o pastorală in

gustul lui Gessner, cunoscut mai degrabă prin mijlocirea lui Florian. În ea găsim
locurile comune ale idilei rustice: păstorul cu fluierul stând la umbra marelui arbor,
turmele de oi, câinele.Poetul face păstorului melancolic teoria fericirii stării
naïve,iar păstorul, cu o mare abundenţă de lacrimi ( tic al secolului XVIII),
mărturiseşte că pricina jalei e o păstoriţă. 
  e romantică şi lamartiniană,
dar priveliştile poetului francez sunt transcrise diminutiv şi sărac. Sonoritatea
corală, tunetul naturii, arhitectura grandioasă a solului, stejarii seculari, lacurile
nemişcate cu ape somnoroase, amestecul de gotic şi serafic, toate acestea nu sunt
la Cârlova. La el dăm de ³jale´ şi ³dor´, de zefirul care suspină ³pân frunze´
³cevaşi mai tărişor´, de vântul suflând ³cu dulceaţă´.

Poeziile erotice(Păstorul întristat, Înserarea) au o notă elegiacă în maniera

poeziei pastorale: £
#
 ! 

 
 
* A
 #$

  



-c+".c+/-.

 ANDREI MUREŞANU (1816 - 1863), poet şi revoluţionar român din

Transilvania, s-a născut in Bistriţa, într-o familie de ţărani. A studiat filozofia si
teologia la Blaj, a fost profesor la Braşov începand din anul 1838. A început să
publice poezii în revista "Foaie pentru minte, inimă şi literatură".

Andrei Mureşanu a participat activ la Revoluţia de la 1848 din

Transilvania şi a propagat in presa vremii idei social-politice avansate.A scris un
volum de poezii, având accente revoluţionare în acord cu idealurile epocii.Din
lirica sa patriotică, poezia Un răsunet a devenit un adevărat imn la 1848,fiind pusă
pe note de Anton Pann. Retorismul versurilor ample, cu exclamaţii si
invocaţii,exprimă direct idealurile revoluţiei democrate,de emancipare naţională:
independenţa politică, libertatea naţională, unirea provinciilor româneşti "£

  +

*



 !
*

     
 
 
#
 
* ,- #
      (  
(Denumită ulterior Deşteaptă-te, române!, poezia a dăinuit prin vigoarea
patriotismului, prin tonul puternic mobilizator al chemării la luptă.
Astăzi, "Deşteaptă-te, române!" a devenit imnul României. După revoluţia
din 1848, Mureşanu a fost traducător la Sibiu, a publicat în revista "Telegraful
Roman", operele sale având tentă patriotică şi de protest social. În 1862, poeziile
sale au fost adunate într-un volum. Având sănătatea precară a murit în Braşov în
1863.

*- +%+c0.%+)¬.
ION HELIADE-RĂDULESCU(1802 ± 1872)- Scriitor, filolog şi îndrumător
litarar, Ion Heliade-Rădulescu a fost o personalitate enciclopedică, fiind considerat
un deschizător de drumuri în cultura română. A fost implicat în evenimentele de
la 1848,participând la redactarea Proclamaţiei de la Islaz. Împreună cu Dinicu
Golescu înfiinţează A    (1827), care promovează ideile iluministe:
dezvoltarea şcolii româneşti, crearea unui teatru naţional, publicarea de gazete, de
traduceri si de opere originale. Indrumă teatrul si participă la înfiinţarea A
 
 (1833) .
În Gramatica românească (1828), autorul se dovedeşte un reformator în
domeniul limbii, susţinând idei înfăptuite mai tărziu, în secolul său, dar valabile şi
astăzi: simplificarea alfabetului chirilic şi introducerea treptată a alfabetului
latin,pledoaria pentru fonetismul ortografic, imbogăţirea limbii literare prin
adoptarea neologismelor din latină şi din limbile romanice, dar adaptate normelor
limbii române, înfiinţarea unei academii care sa elaboreze dicţionare etc.
Are o contribuţie importantă la dezvoltarea literaturii române moderne:
înfiinţează reviste (


, prima gazetă românească, in 1829, urmată
de 

    . $   



 etc.), tipăreşte un număr
impresionant de opere din literatura universală, multe traduse chiar de el,
încurajează şi publică primele creaţii ale unor scriitori mai tineri, publica propriile
lucrari litarare sau de teorie şi critică literară.
Ion Heliade-Rădulescu şi-a adunat opera literară în volumul Culegeri din
scrierile lui I. Eliad de proze şi de poezieEste autor de elegii, sonete, meditaţii şi
ode care pornesc de la motive romantice. Capodopera sa este poemul Zburătorul
(1844), prima expresie artistică în literatura noastră a acestui mit folcloric.
³Descoperirea´ folclorului este datorată scriitorilor romantici în Europa şi
constituie una dintre sursele literaturii cu specific naţioanl din paşoptism.
În concepţie populară, zburătorul este o apariţie onirică şi malefică,
provocând suferinţa tinerelor fete. Literatura romantică îi păstrează semnificaţia
erotică, dar îl valorizează pozitiv ca făptură miraculoasă, superioară, venită din altă
lume la tănara care tânjeşte ( ca în Călin- file din poveste sau Luceafărul). Ion
Heliade-Rădulescu iniţiază această modificare a semnificaţiei mitului.
Ca specie literară Zburătorul este o baladă cultă, care înfăţişează apariţia
primilor fiori ai dragostei : ³invaziunea misterioasă a dragostei [«] în plină
agresiune. Fata în criză de pubertate e doborâtă de o boală necunoscută,
explecabilă mitologic şi curabilă magic´ .
Balada are o compoziţie echilibrată, fiind structurată în trei secvenţe poetice:
monologul liric al fetei care îi mărturiseşte mamei stările contradictorii şi
inexplicabile (de exemplu : Un foc s-aprinde-n mine, răcori mă iau la spate,/ Imi
ard buzele, mamă, obraji-mi se pălesc!), pastelul înserării în sat şi apariţia
miraculoasă a zburătorului, redată în dialogul ³suratelor´ : ³Balaur de foc´ .
Alternarea lirismului subiectiv cu cel obiectiv , amestecul de specii (idila, pastelul)
şi de categorii estetice (gingaş, ironic, fantastic), antiteza conferă baladei caracterul
romantic
Heliade e un pamfletar excepţional, ignorant sub această latură, nutrit în
spiritul lui Voltaire.El e vindicativ ca Dante,vulgar, salvat de trivialitate prin aripa
lirică si literară. Prefaţa Gramaticei converteşte o simplă discuţie într-o mică
comedie şi într-un poem graţios al slovelor vechi. Problema diminutivelor (³să
intru într-o 
'
 sau 
! , să câştig la 
, să-mi fac o    şi
să trăiesc bine cu   mea, cu 
!
 
«´) se transformă aiurea în
bufonerie. Heliade parodiază cu plăcere pronunţia victimelor sale, a dascălului
ardelean, a cutărui căuzaş peltic, a lui C.A. Rosetti, ³poeţoiul´ cu ochii ³mai
boboşaţi decât ai unui broscoi uriaş´.Ocările ţâşnesc negre,într-o retorică
gâlgâitoare, cu o ură aşa de materială încât pamfletul devine un poem al
mâniei.Heliade ţintea către o Comedie divină ce avea să pună pe scenă ³toate

 infernale răsculându-se asupra geniurilor şi virtuţilor cereşti´, pe care de
n-a fi putut-o sfârşi, aveau s-o continue discipolii săi sper satisfacţia lui postumă:
³ Oasele mele vor tresări din mormânt la versurile lor, şi sufletul meu plin de urgia
divină va deveni muza lor inspiratoare´.

c*c+%+1-c+)¬.
GRIGORE ALEXANDRESCU(1810?-1885) este unul dintre cei mai
importanţi reprezentanţi ai ideologiei şi ai literaturii   în Muntenia.
Debutează la 


 al lui Ion Heliade-Rădulescu, traduce din
literatura franceză şi publică mai multe volume de poezii. Ultimul, "2

2   
 (1863), are ca titlu enumerarea unor specii romantice şi
clasice, ceea ce sintetizează şi atitudinea estetică a scriitorului : £

   


!
  !

  
 
Motivul ruinelor şi meditaţia de tip romantic asupra istoriei neamului îl
apropie de Vasile Cârlova, de care se detaşeaza prin ³.   

 


 Poezia .
"%¬  , publicată in 1844 , în revista
! a fost inspirată de impresiile dintr-o călătorie făcută cu prietenul său,
Ion Ghica, in 1842, la mănăstirile din Oltenia. Poezia ilustrează  

2
având o serie de trăsături specifice evoluţiei acestui curent în literatura română:
tema istorică, motivele preromantice (al umbrelor, al zidurilor, al mormintelor,
nocturnul, fantoma), îmbinarea diferitelor specii lirice (meditaţie cu elemente de
elgie, de odă şi de pastel), antiteza trecut-prezent, particularităţile stilului retoric
(invocaţia şi exclamaţia retorică, gradarea, hiperbola). ³   
$  
  

   
 .     
 prin
valoarea de model pentru tânăra generaţie a domnitorului Mircea cel Bătrân (
figură exemplară şi pentru Mihai Eminescu în ) ): £


 
  
*


 ! 
$   
 *
*

#
 # !  


 
 £
În volumui din 1847, autorul îşi mărturiseşte convingerile literare ±
rolul educativ al poeziei, valoarea estetică şi înălţarea impersonală: ³eu sunt din
numărul acelora care cred că poezia, pe lângă neapărata condiţie de a
plăcea,condiţie a existenţei sale, este datoare să exprime trebuinţele societăţii şi să
deştepte sinţiminte frumoase şi nobile care înalţă sufletul prin idei morale şi
divine«´ .
Printr-un fenomen de confuzie,caracteristic tranziţiei,Grigore Alexandrescu
va fi lamartinian şi în acelaşi timp poet în gustul clasic.Gândul de a compune
 e stârnit de lectura lui Boileau şi tot atât de a operei lui Voltaire, din care
a şi tradus $ sau 
.În epistolă Alexandrescu are darul inanalizabil al
discursului gesticulat,aci grav, aci perfid, câteodată de un prozaism caricatural, altă
dată acoperit cu şalul unei imagini, şi e sentenţios cu un mare noroc, străbătut de o
uşoară melancolie romantică.Enumerarea genurilor are alt sens decât la
Boileau.Atingerea noilor instrumentelor romantice (chinuri, melancolie,
înfocare) sugerează mai multă reculegere contemplativă .

"^c+3*%-^-+-.
 Poet, publicist, om politic, participant entuziast la Revoluţia de la 1848 şi
diplomat, DIMITRIE BOLINTINEANU (1825/1819? ± 1872) debutează în
literatură cu elegia *  !
  
  , publicată de Ion Heliade-
Rădulescu în Curierul de ambe sexe, în 1842. Opera lui întinsă, dar inegală ca
valoare se compune din legende istorice, elegii, balade fantastice, satire, romane,
literatură de călătorie, drame istorice, biografii romanţate etc. Romanele de tip
sentimental Monoil şi Elena sunt dintre primele opere reprezentative pentru această
specie în literatura română.
Lirica sa reprezintă imaginea fidelă a începuturilor romantismului românesc
şi a formelor lui în paşoptism, când literatura avea funcţie militantă. El a introdus
şi a consacrat în literatura română o serie de specii noi, cum sunt 
 
(de exemplu: "
/

"2¬

"#

"), prin care urmărea sătrezească patriotismul contemporanilor, şi 
 de
dimensiuni mari #.
Poemul "#
   este o baladă fantastică cu accente romantice,
pebaza unui motiv folcloric (pactul cu diavolul). Atmosfera macabra, £

 


 
!´ , ³  
  

´ (George Călinescu) se realizează atât
plastic, vizual, cât şi auditiv, cu valorificarea efectelor trecerii de la amfibrah la
iamb şi la dactil, atingând virtuozitatea onomatopeică: ³Mihnea încalecă, calul său
tropotă, / Fuge ca vântul; / Sună pădurile,fâşâie frunzele, / Geme pământul; / Fug
legioanele, zbor cu cavalele, / Luna dispare´.
Un rol important a avut Dimitrie Bolintineanu în dezvoltarea simţului
muzical în poezie, prin tehnica sa prozodică, prin elementele care conferă
sonoritate şi ritmicitate.
Popularitatea lui Bolintineanu au făcut-o 3

 !

 , compuneri în
genere mecanice,părând adesea nişte parodii, oratorice, sentenţioase, alcătuite toate
după acelaşi program simplist : o expoziţie a situaţiei, o cuvântare, de obicei la un
³benchet´, şi o încheiere epică în maximă viteză. Cu toate că nici una din aceste
legende nu rezistă, Bolintineanu e întâiul versificator român cu intuiţia valorii
acustice a cuvântului. El are un fonetism studiat care traduce ideea poetică direct,
fără asociaţii plastice. Vestitele versuri : £




  '
  *

        
 
´ surprind prin un horcăit, cavernos, printr-o
cadenţă de maşinărie. Bolintineanu mai posedă plastica dinamică, însuşirea de s
strânge într-o linie răsucită toată virtualitatea unei miscări, încât, tăiate, unele
versuri apar ca nişte momente în perpetuă desfăşurare cu capetele infinite £

 
!
 
$ *
$!
 !  ´)

¬+,c3*%%¬
 Poet, publicist, promotor al studiilor arheologice, CEZAR BOLLIAC (1813-
1881) este unul dintre fruntaşii Revoluţiei de la 1848 (secretarul guvernului
provizoriu ) , susţinător al Unirii Principatelor şi al reformei agrare din 1864; a
călătorit mult şi a avut numeroase funcţii culturale; a colaborat mult şi a avut
numeroase funcţii culturalel a colaborat cu publicaţii precum: 





Ô   etc.
În literatură, debutează cu un volum de ", după modelul
romanticului francez Lamartine. Ulterior, creaţia sa se orientează spre lirica socială
cu puternice accente mesianice. Versul eminescian din +
- £)  
 
 
 !#  
 

    ± reflectă militantismul liricii sale sau tema
socială a unor poezii precum ¬
 
 Importante sunt şi articolele sale de teorie
literară: ¬ 
2 2c



4 5 , prin care
se afiliază la doctrina romanticilor francezi.
 Bolliac e un umanitarist, cam exaltat, cum erau de altfel toţi pe atunci,
înduioşându-se pentru văduva săracă, cerşetor, rob, muncitor, salahor, clăcaş,
osândit la ocnă, fără a fi însă comunist, cum pretindea Eliade, care îl poreclise
Sarsailă. Bolliac izbuteşte în evocarea feericului arhitectonic, dar şi a grandiosului
tehnic.Poetul dezvăluie o artă de sursă hugoliană în tablouri amănunţite, sclipitor
arheologice, vrednice de un Th. Gautier şi pe care un parnasian le-ar fi aprobat din
toată inima.
Cezar Bolliac a fost un jurnalist distins (amator onorabil şi în arheologie), cu
idei dacă nu profunde, cel puţin limpezi, expuse uneori cu o excelentă tehnică de
gravor istoric.

PROZĂ
  vremii cuprinde scrierile de inspiratie istorică (Costache Negruzzi,
Nicolae Bălcescu, Alecu Russo), însemnări de călătorie ( Vasile Alecsandri, Ion
Ghica, Grigore Alexandrescu ), fiziologia satirică (Ion Heliade-Rădulescu,
Costache Negruzzi), scrieri memorialistice ( Costache Negruzzi), nuvele romantice
(Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Grigore Alexandrescu), încercări de roman
( Mihail Kogălniceanu, Ion Ghica) sau romane propriu-zise (Dimitrie Bolintineanu,
Nicolae Filimon).

%+¬.c.))*

 ALECU RUSSO (1819 ± 1859) scrie în limba română şi în limba franceză

 ± volum autobiografic, ¬!
 c !
 ± poem în proză,   

 

6789, apoi 
 )!
 
± pagini de călătorie
în care inserează două legende populare, dar şi două piese de teatru care nu ni s-au
păstrat. Din cauza mesajului revoluţionar al teatrului său este surghiunit la
Mănăstirea Soveja, unde descoperă balada populară "  Principala sa operă,
¬!
c !
, un amplu poem în proză, aduce în atenţie mitul dacic, în care
autorul vede specificul spiritualităţii româneşti. Poemul evocă, într-un stil retoric
cu accente profetice, istoria noastră şi exprimă ideea demnităţii naţionale.
 Istoria patriei se evoacă în viziuni enigmatice întrerupte de aforisme şi
sentinţe terifiante, nelipsind lamentaţiile, vederea pământului făgăduinţei, marile
bestii simbolice şi apocaliptice: £ 

       






!  







!



     ( . Poemul în
întregul lui, cu toate bunele intentii, rămâne fals. În schimb, în proza
memorialistică, Alecu Russo şi-a însuşit până la virtuozitate maniera clasicilor
târzii, a lui Xavier de Maistre şi a lui Paul-Louis Courier, adică umorul eseistic,
scutit de dezordinea fantastică, în care intră totuşi o uşoară melancolie sub forma
sentimentului grandoarei geologice. Russo însuşi călătorea în trăsură, aplecat într-o
rână, şi privea munţii cu ochii pironiţi în zare, lăsându-se năvălit de reverii.
Însemnările de captivitate la Soveja, cu portretele maliţioase ale unor cucoane şi
viziunea sălbatică a cimitirului cu bocitoare, amintind scene din F Cooper,
imaginile de civilizaţie patriarhală,scrisoarea către contele Vay sunt dovezile unui
condei fin. Cât despre ideile critice, ele sunt acelea ale lui Kogălniceanu. Nu era
pentru starea pe loc, dar socotea că ³ 
     ! 
£
 

   
 

!

 



$   



  Într-un cuvânt, punea ideea
de tradiţie la baza oricărui real progres. Întreruperea între generaţii i se arăta totală
mai ales în limbă, şi sub raportul acesta pedantismul latiniştilor îl făcea să râdă:
³ 
 !   
  
  

 
!
  
!

  
 

!



   
  


 ! )

 
     !
Ô !

 

 

-
3
:676;67<=>
Ƿ 
    
   


 
#
    ! 


$

!


Născut în Bucureşti, într-o familie de mici boieri, era fiului pitarului Barbu
sin Petreşi al Äserdăresei´ Zinca Petreasca-Bălcescu. Va lua numele de familie al
mamei sale, originară din Bălceşti, Vâlcea, în locul celui al tatălui, Petrescu.
Nicolae Bălcescu avea doi fraţi: Costache şi Barbu, precum şi două surori: Sevasta
şi Marghioala. Într-un alt document se mai pomeneşte şi de o altă soră: Eleni.

Studiază la Colegiul Sfântul Sava, începând cu 1832, fiind pasionat de

istorie, avându-l coleg pe Ion Ghica, iar ca profesori, între alţii, pe Ion Heliade
Rădulescu. La 19 ani intră în armată, iar în 1840 participă, alături de Eftimie
Murgu, Marin Serghiescu Naţionalul, la conspiraţia Filipescu, care este descoperită
şi este închis la Mănăstirea Mărgineni, unde a rămas doi ani, până la 21 februarie
1843, la plecarea domnitorului Ghica şi venirea lui Bibescu

Istoric si prozator, înfiinţează împreună cu Ion Ghica şi Christian Tell o altă

organizaţie secretă denumită o (1843: s-a construit o filială la Paris, al cărei
secretar era C. A. Rosetti: ÄSocietatea studenţilor români³. Deviza societăţii era:
ÄDreptate, Frăţie³). Călătoreşte prin toate teritoriile locuite de români: Ţara
Românească, Moldova, Transilvania, Bucovina, precum şi prin Franţa şi Italia şi
studiază istoria, fiind editor, alături de August Treboniu Laurian, la o revistă
istorică numită "
 
, care a apărut începând cu 1844. În
Franţa se va implica în revoluţia din februarie 1848, dar inspirat de această
revoluţie se întoarce la Bucureşti pentru a participa la revoluţia din 11iunie, fiind
timp de două zile ministru de externe şi secretar de stat al guvernului provizoriu
instaurat de revoluţionari. Va fi de partea liberalilor, dorind împroprietărirea
ţăranilor şi vot universal. Membru al guvernului provizoriu, el a susţinut cu
consecvenţă revendicările democratice ale mişcării, iar in străinătate a pledat
pentru obţtinerea recunoaşterii internaţionale a drepturilor românilor.

Istoric erudit, este, alături de Mihail Kogălniceanu, intemeietor al

istoriografiei naţionale moderne, fiind influenţat de istorici romantici
francezi(J.Michelet). Astfel, realizează o lărgire a orizontului de studiu, înglobând
istoria instituţiilor sociale, economice, politice, dar şi o sinteza a ştiinţei cu
sensibilitatea artistică, ceea ce face să fie revendicat in egală măsură de istoria
litarară. Moare la Palermo de tuberculoză la vârsta de 33 de ani.

Ideologia comunistă românească, sprijinindu-se pe unele lucrări ale lui Karl

Marx , îl considera pe Nicolae Bălcescu drept un înaintaş al acesteia. De aceea, pe
biletele bancare româneşti, de 1.000 de lei, ediţia 1950, precum şi pe cele de 100
de lei, ediţiile 1952 şi 1966, a fost gravată imaginea lui Nicolae Bălcescu. Peste 10
localităţi rurale, precum şi străzi din România comunistă au primit numele lui
Nicolae Bălcescu, în memoria revoluţionarului paşoptist.
Nicolae Bălcescu pe bancnota de 100 de lei, România, 1952 Nicolae Bălcescu pe bancnota de 100 de lei, România, 1966

Opera sa capitală, c


    
 pe care a scris-o în
exil, începând cu 1849, rămasă în manuscris i publicată de Alexandru Odobescu,
în 1861 ± 1863, îmbină documentarea riguroasă a istoricului cu expresia
înflăcărată, ceea ce îl integrează in galeria maeştrilor prozei româneşti. Nicolae
Bălcescu scrie ³Românii supt Mihai Voievod Viteazul´, ³descrierea religios
inspăimântată a unei Românii de o măreţie sălbatică´(G. Călinescu); evocând
numai ³ câteva pagine´ din ³sfânta carte´ a istoriei noastre, dedicate lui Mihai
Viteazul, care cuprind însă ³ anii cei mai avuţi în fapte vitejeşti, în exemple
minunate de jertfire către patrie´, Bălcescu reconstituie nu numai istoria marelui
voievod , ci, de câte ori are prilejul, descrie cu deosebit simţ artistic şi locurile în
care se desfăşoară evenimentele, cu alte cuvinte mai tot pământul românesc; e o
carte despre trecut, scrisă însă pentru marile idealuri ale prezentului şi ale
viitorului; marele revoluţionar paşoptist doreşte să insufle contemporanilor săi nu
numai dorinţa de libertate şi de unitate naţională , ci şi sentimente profunde de
preţuire a frumuseţilor şi bogăţiilor întregului pământ românesc, chiar dacă unele
din ţinuturile lui se aflau încă sub stăpânire străină.

Istoria românilor supt Mihai Viteazul este o capodoperă a literaturii noastre

din secolul al XlX-lea, iar N. Bălcescu, unul dintre artiştii desăvârşiţi din epoca sa,
este "un mesianic pozitiv", cum il consideră G. Călinescu.




#:676?67;@>
 Născut în Familia Ghica, fiu al logofătului Dimitrie Ghica, Ion Ghica s-a
format la şcoala franceză,ca mai toti scriitorii din epoca paşoptistă după ce a
studiat in ţară la Liceul ³Sf. Sava´ din Bucureşti. S-a reîntors în Moldova, unde a
făcut parte din conspiraţia din 1848, care dorea o uniune a Ţării Româneşti şi
Moldovei, sub un prinţ autohton, Mihail Sturdza.Conspiraţia eşuând, Ion Ghica
devine lector de matematică la Academia Mihăileană din Iaşi. În 1859 după unirea
Moldovei şi Ţării Româneşti a fost chemat de Alexandru Ioan Cuza să se întoarcă
şi devine prim-ministru în timpul lui Cuza si apoi în timpul lui Carol I al României.
Natura sa neliniştită îl va face să facă parte din mişcarea anti-dinastică din 1870 -
1871. În 1881, a fost numit ministru român la Londra şi va avea această funcţie
până în 1889. Moare pe 7 mai 1897 în Ghergani. Membru fondator al societăţii
Frăţia, se implică in apariţia revistei   2care continuă programul 



În afară de distincţia în politică, Ion Ghica a obţinut şi o reputaţie literară

prin ale sale ) 

2 prietenul său de o viaţă, scrise la Londra şi
descriind vechea stare a societăţii româneşti care dispărea repede. A fost şi autorul
unor scrieri relativ cunoscute în timpul său, precum ar fi: Amintiri din pribegie în
1848 şi Convorbiri Economice. A fost primul care a suşinut apariţia unei industrii
şi al unui comerţ naţional. In ) ‰

 sunt prezentate cu un
talent deosebit, într-un stil familiar, personalităţi ale epocii (portrete), amintiri,
anecdote, dialoguri, într-o atmosferă pitorescă, adevărate tablouri care surprind
eterogenitatea societăţii noastre de la mijlocul secolului al XIX-lea. Scrisorile sale
se referă la şcoala de la începutul veacului (³Scoala acum 50 de ani"; ³Dascăli
greci si dascăli români"), vorbesc despre domnia lui Caragea (³Din vremea lui
Caragea"), despre mişcarea eteriştilor (³Din timpul zaverii") etc. Portretele
realizate unor personalităţi (Nicolae Filimon, Grigore Alexandrescu, Nicolae
Bălcescu, Theodor Diamant etc.) au, pe langa valoarea literară, şi una
documentara. Farmecul scrisorilor constă în stilul direct, liber de orice
constrângere, de o rafinată si subtilă erudiţie. Tonul povestirii este degajat,
familiar, plin de umor. Cand s-a decis să-i scrie lui Alecsandri, Ghica nu şi-a
propus să facă literatură: ³Daca vrei să-ţi scriu cateodata"- il previne Ghica ±
³nu-mi cere, te rog, şir la vorba, căci nu sunt in stare a-mi restrânge suvenirile şi a
le clasa pe date, ci lasă-mă să fac cum pot si cum imi vine." Capodoperă a
literaturii noastre memorialistice, ) 
  ‰
 

 sunt
considerate de George Călinescu drept ³muzeul Carnavalet al nostru". Criticul
Nicolae Manolescu, consideră că :´«factura prozei lui Ghica este cât se poate de
tipică pentru romantismul Bierdermeier, dacă avem in vedere combinaţia pe care
acesta o realizează între ştiinţă şi ficţiune, istorie si biografism´.


¬ #-:679767?7>
Născut în Trifeştii Vechi (astăzi Hermeziu), din apropiera Prutului, lângă
Iaşi, este fiul lui Dinu Negruzzi, de origine răzăească, şi al Sofiei Hermeziu. Şi-a
început învăţătura în greaca cu unul din dascălii greci mai cu renume pe atunci în
Iaşi, iar româneşte învăţă singur dintr-o carte a lui Petru Maior, precum însuşi
mărturiseşte într-un articol intitulat ³Cum am învăţat româneşte´, foarte interesant
pentru detaliile pe care le dă asupra metodelor întrebuinţate de profesorii din acea
vreme Dupa moartea tatălui său, intră copist la visterie, începând astfel viaţa
politică, cum făceau toţi fiii de boieri pe atunci. Ales, în 1837, deputat de Iaşi în
Obşteasca obiţnuită adunare, instituită de Regulamentul Organic, apoi ca
funcţionar superior, şi ca director al teatrului (alături de Mihail Kogălniceanu şi
Vasile Alecsandri), se arată pătruns de idei liberale şi doritor de progres. În 1840
este ales primar al oraşului Iaşi. Negruzzi nu ia parte la mişcarea din 1848 şi mult
timp rămâne retras din afacerile statului, reintrând numai mai târziu ca judecător,
ca membru în Divanul domnesc (1857) şi apoi, sub domnia lui Cuza, ca director al
departamentului finanţelor, ca deputat şi ca epitrop la Sf. Spiridon. Se stinge din
viaţă la 24 august 1868, şi este înmormântat în cimitirul bisericii din Trifeştii
Vechi.

Ceea ce a realizat Gr. Alexandrescu in domeniul poeziei, a reuşit ¬

- pe tărâmul prozei: el depăşeşte faza traducerilor, fiind întemeietorul
prozei româneşti moderne printr-o operă durabilă. Fără a fi un spirit revoluţionar, a
pus în practică ideile culturale si literare ale epocii. Capodopera da, nuvela istorică


 %

, apreciată atât pentru tematica abordată cât şi pentru
calităţile artistice, apare in primul număr al revistei 
, alături
dearticolul-program 
  :6789>, pe care îl ilustrează. Împreună cu V.
Alecsandri i M. Kogălniceanu participă la organizarea Teatrului Naţional din Iaşi
şi la realizarea unui repertoriu naţional(" 
 3A
2  ¬!

).
Teoretician al specificului naţional (³fieştecare ţară are cântecele sale, a căror
muzică şi poezie sunt potrivite cu firea pământului sau şi a caracterului locuitorilor
ei´), ca si M.Kogălniceanu, în domeniul lingvistic respinge exagerările şi susţine
unificarea limbii literare, simplificarea ortografiei. Este preocupat de folclor.

Negruzzi este un reprezentant de seama al perioadei paşoptiste a literaturii

române, remarcându-se mai ales pentru scrierile sale in proză, grupate in volumul
³Păcatele tinereţelor´(1857),organizat in patru cicluri, care îmbină creaţiile artistice
originale cu scrierile memorialistice si epistolare. Ciclul 
  A

cuprinde proză memorialistică si nuvelele romantice ,  si *
, cu
puternice conflicte, personaje antitetice,deznodământ dramatic si scene
melodramatice. Demn de remarcat este faptul că lui îi aparţine iniţiativa de a crea
prima epopee naţională, ³Ştefaniada´ , din care a realizat poemul epic, ³Aprodul
Purice´, inspirându-se din cronici, inclus în ciclul o
 .

Fiind scrisă într-o perioadă de efervescenţă revoluţionară, prima nuvelă

istorică din literatura română, 

 %

, nu aduce în faţa
contemporanilor un model de patriotism şi nu idealizează trecutul, ci ilustrează o
poziţie antifeudală si o opţiune politică (caracterul militant al literaturii).
Alexandru Lăpuşneanu este şi o nuvelă de factură romantică prin respectarea
principiului enunţat în 
 2 la Ô    -inspiraţia din istoria
naţională(Evul Mediu), prin specie,temă,conflict (lupta pentru putere), personaje
excepţionale in situaţii excepţionale, personajul principal alcătuit din contraste,
antiteza angelic-demonic, culoarea epocii, spectaculosul gesturilor, al replicilor si
al scenelor, ³liniaritate psihologică in construcţia personajelor; intriga liniară si
previzibilă«denotă«artificialitate´ (Nicolae Manolescu).

Coexistenţa elementelor romantice cu elementele clasice în aceeasi operă

literară este o trăsătură a literaturii paşoptiste. Elementele clasice sunt: rigoarea si
echilibrul compoziţiei(patru capitole cu motto-uri semnificative), aspectul
verosimil, credibil al faptelor, obiectivitatea naratorului, caracterul aforistic al unor
replici(³Proşti, dar mulţi´). Interesul romantic pentru specificul naţional si culoarea
locală deschide drumul observaţiei realiste, prin tehnica detaliului semnificativ,
prin caracterul pictural al unor scene, prin surprinderea psihologiei multimii.
 Prin cele treizeci de scrisori din ciclul intitulat -  
, C.Negruzzi
introduce în literatura noastră       
 $, specie care aparţine
clasicismului. Arta compoziţiei sobre, atitudinea de moralist, intenţia de a instrui,
surprinderea unor valori general-uname ţin de clasicism, dar se regăsesc aici şi
elemente romantice: evocările istorice, culoarea locală, întâmplări impresionante,
preocuparea pentru folclor -în Scrisoarea XII (Păcală si Tândală)- cultivarea
ironiei. Realizează ³fiziologii´, prin prezentarea în manieră balzaciană a unor
portrete şi tablouri de moravuri, a unor tipuri sociale: Scrisoarea II(Reţetă),
Scrisoarea IX(Fiziologia provinţialului)ş.a

Paşoptiştii au văzut în  un mijloc de propagare a ideilor politice şi

culturale, iar eforturile lor au vizat mai multe direcţii: înfiinţarea de şcoli pentru
pregătirea artiştilor dramatici(la Iaşi şi Bucureşti), publicarea unor reviste şi
articole despre teatru, traduceri şi adaptări în limba română, înfiinţarea Teatrului
Naţional de la Iaşi(1840), sub directoratul lui Kogălniceanu, Alecsandri si
Negruzzi, care stimulează crearea unui repertoriu naţional cu piese de teatru
variate, atât din filonul comic al satirei sociale, de critică a moravurilor(Costache
Faca, Matei Millo, Costache Caragiali, Alecu Russo, Vasile Alecsandri), cât şi
teatru cu subiect istoric(Gh. Asachi, Vasile Alecsandri, B.P. Haşdeu).

‰


:67B667;9>
Vasile Alecsandri a fost un poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru,
diplomat, academician român, membru fondator al Academiei Române, creator al
teatrului românesc şi a literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a
Moldovei şi apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea. A studiat în
casa părintească cu călugărul maramureşean Gherman Vida şi la pensionul francez
al lui Cuşnim, apoi, între 1834 şi 1839, la Paris, unde se consacră mai ales
literaturii, după cîteva încercări nereuşite în domeniul medicinei, în cel juridic şi
cel ingineresc. După înapoierea în Moldova, participă la toate iniţiativele
tovarăşilor săi de generaţie: director al Teatrului din Iaşi împreună cu C. Negruzzi
şi M. Kogălniceanu. A luat parte la mişcarea revoluţionară de la 1848 din
Moldova, redactînd unul din documentele ei programatice şi a petrecut un an de
exil în Franţa. Înapoiat în ţară, ia parte la luptele pentru Unirea Principatelor
Moldova şi Muntenia, numărându-se printre devotaţii lui Al. I. Cuza Anii
directoratului la Teatrul din Iaşi (1840-1842) sunt un exemplu al seriozităţii şi
puterii de muncă a tînărului scriitor. În istoria internă a personalităţii lui Alecsandri
cîteva evenimente au jucat un rol determinant: dragostea pentru Elena Negri
(sfîrsită tragic în 1847), care l-a încurajat în rolul de poet naţional, dar i-a deschis
şi sursele, chiar dacă nu foarte profunde ale lirismului intim. Prin traducerile în
limbile franceză, germană, engleză ale poeziilor populare sau ale unora din poeziile
originale, Alecsandri se numară şi printre primii noştri scriitori moderni a căror
operă a devenit accesibilă străinătăţii. Vasile Alecsandri s-a stins din viaţă la 22
august 1890, după o lungă suferinţă, fiind înmormântat cu toate onorurile la
conacul său de la Mirceşti.
Alecsandri este cel mai de seamă reprezentant al perioadei paşoptiste a
literaturii române, supranumit de Mihai Eminescu, în arta poetică,´Epigonii´, ³rege
al poeziei´. Ataşat idealurilor paşoptiste, Vasile Alecsandri a fost liderul mişcării
literare a epocii, fiind un deschizător de drumuri pentru diferite specii şi genuri
litarare.
Contribuţia sa la formarea şi dezvoltarea teatrului naţional a fost hotărâtoare
în crearea unui repertoriu românesc, dar şi în construcţia operei dramatice şi a
limbajului specific.
Mare parte din piesele lui Alecsandri:comedii (Iaşii în carnaval),
vodeviluri(Chiriţa în provincie), farse, ³cântecele comice´ au caracter satiric si
critic împotriva moravurilor sociale şi politice ale vremii, împotriva stării pe loc,
dar şi a falsului progres, ridiculizând demagogia, snobismul si parvenitismul :
Iorgu de la Sadagura, Iaşii în carnaval, Peatra din casă, ciclul Chiriţelor ş.a.
Chiriţa este un personaj feminin comic reprezentativ pentru epoca de după
1848, ridicol prin contrastul între ceea ce este si ceea ce vrea să pară.
Comportamentul Chiriţei ocazionează critica unor moravuri din epocă : falsa
cultură, imitarea cu orice preţ a modei occidentale, cosmopolitismul,
parvenitismul, snobismul, negarea tradiţiei.
În Chiriţa în provinţie, ³comedie cu cântice, în 2 acte´, reprezentată pe scenă
în 1852, conflictul dramatic opune concepţia conservatoare reprezentată de Bârzoi,
sau de fals progres, reprezentată de Chiriţa, personaje zugrăvite caricatural, si
ideile noi, progresiste, reprezentate de Leonaş, un tânăr isteţ şi cinstit, îndrăgostit
de Luluţa. Demascând corupţia lui Bârzoi, Leonaş devine ispravnic în locul
acestuia şi se căsătoreşte cu Luluţa. Deznodământul aduce victoria reprezentantului
ideilor noi, Leonaş, adică a onestităţii şi a sentimentelor sincere, asupra
moravurilor satirizate: parvenitismul, snobismul şi corupţia.
Unele piese de teatru abordează teme folclorice,dar au şi note de critică
socială:Crai nou,feeria Sânziana şi Pepelea.
În 1863 se retrage din arena politică.Dezgustul cauzat de pervertirea
idealului se reflecta in drame cu tematică socială,de o virulentă polemică,precum
Zgârcitul risipitor,Lipitorile satului .
 Spre apusul creaţiei,Alecsandri realizează un surprinzător reviriment spre
drama istorică în versuri-Despot-vodă(1879) şi de inspiraţie clasică-Fântâna
Blanduziei(1883),Ovidiu(1884).
Mai redusă în raport cu poezia şi cu teatrul,proza lui V.Alecsandri este
apreciată de G.Călinescu drept ³cea mai durabilă parte a operei´ lui.De asemenea
,criticul observă că ³în substantă toate naraţiunile sale sunt jurnale de călătorie´,
gen la modă pe atunci,în care îşi revarsă ³toate darurile:umor,pictură,înlesnire
orientală de povestitor´,subiectivitate,gustul pentru senzaţional şi anecdotă,pentru
pitoresc şi exotic.
Proza lui V.Alecsandri cuprinde jurnale sau memorii de călătorie(O
primblare la munţi,Călătorie în Africa),scrisori(Vasile Porojan) şi proză de ficţiune
cu un punct de plecare memoralistic(nuvela romantică Buchetiera de la
Florenţa,prozele realiste Borsec,Iaşii în 1844,Balta-Albă,începutul de roman Dridri
etc.).
În povestirea Balta-Albă(publicată in 1848),tema civilizaţiei hibride,întâlnită
in diverse opera ale lui Vasile Alecsandri şi ale scriitorilor paşoptişti,este realizată
magistral:´Sinteza între Occident şi Orient ,ce forma însăşi structura intimă a
fiinţei sale,o face Alecsandri în spiritualul tablou al civilizaţiei române,aşa cum o
vede un francez la Balta-Albă.´8
Cum´contrasturile originale´,între formele orientale si occidentale,moderne
şi arhaice,sunt mai pregnante pentru ochiul străinului,Alecsandri utilizează motivul
literar al ³călătorului străin´,impus in scrierile ilminiştilor francezi din secolul al
XVIII-lea(Montesquieu,Scrisori persane),procedeu des întâlnit şi la prozatorii
noştri din perioada paşoptistă.Relatarea călătoriei la Balta-Albă este pusă pe seama
unui tânăr pictor francez,implicat ca protagonist al întâmplării,căruia i se atribuie o
perspectivă exterioară(occidentală) in observarea realistă şi critică a civilizaţiei
româneşti a epocii.
Dacă din perspectiva cititorului de azi, lirismul lui Vasile Alecsandri nu şi-a
păstrat prospeţimea, din punct de vedere istoric al dezvoltării genului, el a fost pe
bună dreptate numit ³ cap al poeziei noastre´ ( Titu Maiorescu). A fost un inovator,
pentru că a determinat întoarcerea spre sursele naţionale ale lirismului ( folclor,
natură şi istorie ), a impus un stil, a cristalizat un standard valoric în modelarea
versului9.
Lui Alecsandri îi revine meritul de a fi dat un nou impuls începuturilor
moderne ale poeziei, când descoperă ³ tezaurul peoziei populare´ şi adaugă filonul
folcloric în câmpul esteticii romantice din epocă. După începuturile franceze, în
1842 are revelaţia poeziei populare şi îşi descoperă vocaţia de scriitor naţional.
Colecţia Doine ( 1853) imprimă o nouă direcţie lirismului românesc prin
asimilarea spiritului folcloric. Culegerea de poezii populare ( Balade, cântece
bătrâneşti adunate şi îndreptate«, 1852) a costituit un eveniment cultural, deşi are
ca limită ³ prelucrarea´ textelor. Lirica erotică din ciclul Lăcrămioare ia forma
poeziei anacreontice în romanţe, cântec de lume şi madrigal.
După 1863, în etapa junimii, poetul dă adevărata măsura a talentului său prin
ciclul Pasteluri şi prin Legende cu un conţinut variat: de inspiratie folclorică,
istorice ( Dumbrava Roşie, Dan, căpitan de plai ş.a.) şi orientale.
Prin ciclul Pasteluri, publicat în 1868-1869, in revista Convorbiri literare,
Vasile Alecsandri impune o nouă specie în literatura română şi realizează o operă
de maturitate artistică. Cu aceste ³ poezii ale senzorialităţii şi ale relaţiei
nemijlocite cu natura´10, se întoarce spre clasicism prin viziunea asupra naturii,
expresie ( renunţă la complicaţiile prozodice, utilizează troheul lung ) şi echilibru
compoziţional ( alternanţa static-dinamic în cele patru catrene), prin impersonalite
şi optimism cosmic. Diferenţa faţă de precursori în abordarea temei naturii reflactă
diferenţa între romantism şi clasicism, între proiecţia sensibilităţii în exterioritatea
lumii şi înregistrarea obiectivă a universului, cu armoniile, ritmurile şi dinamismul
lui.
³Încredinţat ca toţi colegii de generaţie că arta trebuie să aibă un scop
extrinsic ( lupta pentru independenţa naţionala şi modernizarea structurilor
anacronice ale societăţii româneşti), Vasile Alecsandri a fost un poet cetăţean.´11
Poeziile compuse în momente de încordare naţională, adevărate manifeste, sunt
pătrunse de caracterul mobilizator, declamativ : Deşteptarea României, Hora
Unirii, Moldova în 1857, care le plasează dincolo de judecata estetică. Ciclul
Ostaşii noştri este inpirat de crâncena încleştare din Războiul de Independenţă şi
exaltă sentimental vitejiei, al bravurii militare româneşti.
Militant activ al vieţii sociale si politice din perioada paşoptistă şi
postpaşoptistă,Vasile Alecsandri îşi desfăşoară activitatea literară timp de o
jumătate de veac,intre anii 1840-1890.Opera este legată de epoca sa pentru că se
află la întretăierea romantismului cu clasicismul şi oglindeşte artistic principalele
evenimente sociale.´În ce stă valoarea unică a lui Alecsandri?În această totalitate a
acţiunii sale literare.´(Titu Maiorescu,Poeţi şi critici)
In concluzie, putem spune ca literatura a avut un rol deosebit de important
fiind ca un aer diafan ce a invaluit secolul natiunilor cu mireasma modernizarii.
Conceptul de literatura inclunzand transmiterea emotiilor estetice, trezirea
sentimentului national, educatia morala, mesianismul social.
Totodata un rol deosebit l-au avut si scriitorii prin operele lor lasandu-si
amprenta asupra literaturii.Scrierile lor sunt freamatul vechi al epocii glorioase ce
au starnit admiratie imnica de-alungul secolelor.
Scriitorii paşoptisti sunt personalităţi profund angajate in procesul de
modernizare a societăţii româneşti,de constituire a identităţii noastre naţionale şi
culturale.Participanţi sau simpatizanţi ai Revoluţiei de la 1848 ,îşi pun condeiul în
slujba idealurilor social-politice ale vremii.Adepţi ai culturii franceze,manifestă
unitate în orientările estetice ,dar şi în procesul de modernizare a social-
politică.Sub influenţa ideologiei romantice,ei descoperă şi valorifică tradiţiile
,istoria,natura-elemente ale specificului naţional şi principale teme
literare.Paşoptiştii pun bazele literaturii noastre moderne,ca deschizători de
drumuri în diverse genuri şi specii,iar în câteva decenii asimilează curente literare
manifestate succesiv în literaturile occidentale,în decursul a mai bine de un secol
şi jumătate.Prin creaţiile lor contribuie la dezvoltarea limbii române litarare şi a
limbajului beletristic.
Scriitorii paşoptişti formează prima generaţie a literaturii noastre moderne,
oamenii inceputului de drum( Paul Cornea), care manifestă deplin acord între a voi
şi a putea, între idealism avântat şi vizionarism profetic, calităţi pentru care sunt
admiraţi de Mihai Eminescu în poezia Epigonii : ´Voi credeaţi în scrisul vostru
«³.