Diploma

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Analzia fenomenului de gestiune bancara prin managementul

activelor si pasivelor
OBIECTIVELE GESTIUNII RISCURILOR
Gestiunea riscurilor bancare reprezintă un domeniu vast, în care principalul scop îl

constituie evitarea pierderilor rezultate în urma producerii riscurilor previzionate.Sunt
urmărite două obiective, ce se reflecta la nivelul deciziilor ierarhic superioare ale băncii sau
la nivel de centre de responsabilităţi:
1. Asigurarea perenităţii băncii, reprezintă primul obiectiv în cadrul căruia banca
trebuie sa conştientizeze riscurile, de mărimea lor ţinând, însăşi existenta viitoare a sa. Riscul
este o problema de perspectiva, în sensul ca banca trebuie sa dimensioneze un risc şi costul
sau aferent, în vederea constituirii provizioanelor, în prezent. De dimensionarea corecta a
riscului tine şi posibilitatea viitoare de acoperire a pierderilor rezultate din producerea sa, dar,
pe de alta parte, banca trebuie sa găsească şi metode adecvate de apărare pentru evitarea
producerii sale.Se pune în acest context problema, daca ne putem limita la riscul mediu?
Aceasta ar însemna sa evaluam riscurile la pierderile medii.
Putem lua ca exemplu necesitatea determinării înălţimii unui dig în vederea evitării
inundaţiilor. Potrivit statisticilor, se poate constata ca inundaţiile la 20-30 de ani sunt
pustiitoare, ceea ce înseamnă ca digul cu cît este mai înalt cu atât este mai bun (el trebuie sa
atingă 12m în acest caz). In termeni economici se traduce prin faptul ca provizioanele
constituite sunt mai mari pentru riscurile posibile. In caz contrar, digurile construite pentru
pierderile medii (media nivelului atins al inundaţiilor), nu ar fi fost satisfăcătoare în cazul
inundaţiilor devastatoare produse. Acestui criteriu i se opune însă competiţia (climatul
conjunctural determinat).
Pentru banca, riscurile mari ar determina provizioane mari ceea ce ar determina la
rândul lor costuri bancare mari. Concurenţii, beneficiind de costuri mai reduse vor determina
un aflux al clientelei de la prima categorie de bănci spre ele.
riscuri mari provizioane mari costuri bancare mari
Pagina 1 din 190

Consolidarea controlului intern privind performantele în raport cu riscurile asociate în

scopul comparării relaţiei performanta – risc, reprezintă cel de-al doilea obiectiv:
In vederea realizării lui, băncile trebuie sa utilizeze comparaţii:
între centrele de responsabilitate, adică centrele de profit, de venituri şi de cheltuieli;
în raport de clienţi (fiecare client comporta un risc şi implicit este determinat un preţ
specific perceput fiecăruia dintre ei);
în funcţie de produsele şi serviciile oferite.
Corelaţia între riscurile globale şi riscurile interne se realizează printr-o gestiune
verticala, de-a lungul ierarhiei băncii, în două accepţiuni:
Obiectivele globale ale controlului şi gestiunii sunt stabilite de sus în jos (TOP-
DOWN). Obiectivele globale privind rezultatele şi volumele sunt transpuse în anumite linii
directoare, ce dimensionează expunerile la risc şi orientează compartimentele de lucru în
comportamentul lor cu clienţii. Pe centre de responsabilităţi pot fi stabilite:
limite de volum sub forma limitelor de credit;
marje admise referitor la nivelul de dobânda;
limite de risc, etc.
Supravegherea şi controlul riscului dau un răspuns de jos în sus (BOTTOM-UP). Din
unităţile operative se degaja în fiecare etapa anumite semnale: propuneri, realizări optime,
masuri de prevedere suplimentara, ce reprezintă aspecte ale experienţei bancare. Se realizează
astfel un circuit (în ambele sensuri circula informaţii: TOP-DOWN şi BOTTOM-UP, pentru
a sprijini actele de prevenire şi evaluare a riscurilor).
1.2 In cadrul exercitării controlului intern, de o mare eficienta este sistemul cesiunilor
interne pe centre de responsabilităţi şi alocarea de fonduri proprii în aceasta direcţie, aferenta
preturilor de cesiune internă. Sistemul cesiunilor interne este necesar pentru evaluarea
serviciilor prestate de fiecare serviciu celorlalte şi pentru existenta unui preţ de apreciere al
colaborării interne (fiecare centru dezvolta un schimb de active cu alte centre). Fiecare centru
se gestionează independent, lupta pentru profit şi, în consecinţa, banca acţionează ca un tot în
obţinerea unei marje suplimentare de profit (aceasta va însemna creşterea veniturilor şi
scăderea cheltuielilor pe fiecare centru).
Riscurile sunt determinale şi grupate pe axele de analiza comerciala la nivel de:
centre de responsabilităţi;
clienţi;
produse şi servicii;
ceea ce înseamnă ca vor fi mai uşor de particularizat şi cuantificat.
Pagina 2 din 190

Piramida riscurilor. Particularitatea esenţiala a riscurilor este diversitatea şi

diversicabilitatea lor. In consecinţa, un portofoliu de tranzacţii implica un risc inferior celui
determinat de suma riscurilor individuale. A avea un portofoliu de riscuri înseamnă a avea
posibilitatea de a-l restructura în scopul optimizării, respectiv diminuării.
Este expresiva, în contextul arătat, reprezentarea piramidala.
Alocare Grupe, entităţi, Consolidarea
de tranzacţii riscurilor
riscuri
Riscul variază după perimetrul de consolidare a operaţiunilor, din cauza efectelor de

diversificare. El se diminuează pe măsura ridicării pe scara ierarhica, unde operaţiunile sunt
decise, iar politica comerciala este pusa în opera către vârf, unde diversificarea este maxima.
Administrarea riscurilor pe portofolii măreşte efectul piramidal dând posibilitatea modificării
permanente în formarea portofoliului:
la baza, sunt încadrate riscurile în forma naturala, aşa cum apar
în contractele cu clienţii;
prin organizarea clienţilor, produselor bancare pe categorii, se creează familii de
probleme, portofolii ce reunesc produse, clienţi de aceeaşi natura. Se selectează cazuri pe
categorii omogene, vis-a-vis de care banca poate avea o atitudine specifica, o politica proprie
pentru fiecare grupa. Banca îşi derulează politica de creditare, de obţinere a unor profituri mai
înalte, în funcţie de aceste riscuri.
MANAGEMENTUL ACTIVELOR ŞI PASIVELOR
Gestiunea bancară se dezvoltă în prezent în două mari direcţii:

managementul activelor şi pasivelor;
gestiunea riscurilor (tratata anterior).
Managementul activelor şi pasivelor prezintă trasaturi specifice, ce se
individualizează, în contextul dat, prin următoarele aspecte:
Pagina 3 din 190

1. Managementul activelor şi pasivelor (Assets liabilities management) implică o

conducere a operaţiunilor axată pe controlul pârghiilor, fluxurilor, schimburilor şi
interrelaţiilor dintre active, pasive şi capital. Se urmăreşte, stabilirea comportamentului optim
al băncii, putând fi interpretată ca o funcţie de planificare pe termen de la 3 luni la 12 luni în
scopul asigurării angajării strategice pe o linie de dezvoltare de 2-5 ani menţinând
flexibilitatea de a adopta schimbări semnificative în termene scurte (lunar). Măsurile
operative aplicate imediat (lunar) pot schimba cursul problemei, în funcţie de constatările
cele mai actuale.
Managementul poate reprezenta, deci punerea în opera a unor planuri de activitate:
pe termen scurt (numite şi tactici);
pe termen lung (numite şi strategii).
2. Managementul activelor şi pasivelor (MAP) se axează pe bilanţul contabil

(implicit pe rezultatele rapoartelor contabile periodice), fiind o metoda eminamente contabilă.
Rolul contabilităţii analitice îl reprezintă furnizarea datelor necesare evaluării centrelor de
responsabilitate, stabilindu-se costuri pe fiecare compartiment:
costuri de finanţare (pentru plata dobânzilor);
costuri cu provizioanele (pentru evitarea riscurilor);
costuri de gestiune (cheltuieli cu personalul, cheltuieli legate de informatizare, etc).
Managementul activelor şi pasivelor implica desfăşurarea a două categorii de acţiuni
pentru înfăptuirea obiectivelor imediate şi a celor pe termen lung.
In cadrul obiectivelor imediate sau pe termen scurt, managementul urmăreşte evoluţia
indicatorilor contabili ai performantelor, ca de exemplu:
profitul net din dobânda. Este sursa principala de profit a băncii ce rezulta din
diferenţa dintre venitul din dobânda şi cheltuiala cu dobânda.
PND = VD – CD
unde: PND =profitul net din dobânda
VD =venitul din dobânda
CD =cheltuielile cu dobânda
marja sau diferenţa netă din dobânda;
profitul net sau câştigul pe acţiune.
Este evident faptul ca, modificarea nivelului ratei dobânzii determina modificarea
profitul net contabil în sensul următor:
Pagina 4 din 190

D  PND
unde: D = variaţia dobânzii;
PND = variaţia profitului net din dobânda;
în condiţiile în care:
PND = r x GAP
unde: r = variaţia ratei dobânzii
GAP = diferenţa dintre activele cu dobânda
sensibila şi pasivele cu dobânda sensibila;
PND = r x (DSA – DSP)
unde: DSA = activele cu dobânda sensibila;
DSP = pasivele cu dobânda sensibila;
Obiectivele pe termen lung implică un comportament specific în vederea împlinirii
scopurilor managementului activelor şi pasivelor:
menţinerea performantelor competitive, ce se cuantifica prin intermediul :
rentabilităţii financiare (ROE);
ROE = Profit net
Capital
rentabilităţii economice (ROA);
ROA = Profit net
Active
asigurarea dimensionării adecvate a capitalului.
In realizarea managementului activelor şi pasivelor, băncile desfăşoară politici
corespunzătoare, dintre care trebuie menţionate:
managementul diferenţelor de dobânzi (se au în vedere dobânzile active ce reprezintă
venituri pentru banca şi dobânzile pasive ce reprezintă cheltuieli pentru remunerarea
depozitelor atrase);
controlul veniturilor şi cheltuielilor operative (altele decât pentru dobânzi);
managementul lichidităţilor;
managementul capitalului;
managementului operaţiunilor extrabilanţiere.
BILANŢUL CONTABIL
Pagina 5 din 190

Spre deosebire de firmele non-financiare, activele unei bănci sunt mai mult financiare
decât corporale (fizice). Activele financiare sunt în principal sub forma de creanţe (adică
credite către persoane fizice, firme, etc.) finanţate în principiu prin depozite de la persoane
fizice, firme, etc. În acest cadru, putem aprecia că există câteva aspecte specifice, ce pot fi
reliefate:
1. Raportul dintre totalul bilanţier şi mărimea capitalului bancar este aproximativ de
5-8% (capitalul reprezintă 5-8% din totalul activelor). Funcţiile capitalului asigura
solvabilitatea băncii, dimensiunea acestuia trebuind sa acopere pierderile minime ce decurg
din activitatea sa. Mărimea capitalului este o expresie a faptului ca banca este un intermediar,
în sensul ca atrage resurse de la deponenţi şi distribuie credite. Ea nu vehiculează capitalul
propriu.
1. Băncile sunt caracterizate prin active fixe reduse, imobilizările atingând în
general aproximativ 10%. Modificările tehnologice actuale (computere şi reţeaua
informatica) determină, pe scara largă, beneficierea de leasing.
2. Pasivele bancare sunt reprezentate pe scara larga de resurse pe termen scurt.
Depozitele şi alte categorii de pasive reprezintă resurse pe termen scurt datorita preferinţei
pentru lichiditate a deponenţilor. Potrivit lui Keynes, există două categorii de comportamente,
fundamental diferite:
titularii de cont, ce sunt persoane iubitoare de lichiditate;
beneficiarii de credite, ce sunt solicitanţi pe termen lung.
Băncile devin astfel, din nevoia de a mulţumi ambele tabere instituţii, ce realizează
transformarea scadentelor pe termen scurt în scadente pe termen lung.
Activ Pasiv
Credite Depozite pe
pe termen termen
scurt
lung (mai multe
cicluri)
Pagina 6 din 190

Prin constituirea succesiva de către deponenţi, a unor depozite pe termen scurt

(reînnoirea permanenta a depozitelor), se va ajunge la posibilitatea satisfacerii nevoilor de
credite pe termen lung, prin acoperirea cererii. Un model al bilanţului contabil simplificat şi
regrupat pe categorii este reprezentat în următorul tabel:
Active Pasive
1. Operaţiuni de trezorerie 1. Operaţiuni de trezorerie
2. Operaţiuni cu clientela 2. Operaţiuni cu clientela
3. Operaţiuni privind titlurile 3. Operaţiuni privind titlurile
4. Imobilizări 4. Capitaluri permanente
5. Operaţiuni extrabilanţiere
La cele patru mari categorii se adaugă operaţiunile extrabilanţiere care în prezent au
început sa aibă o pondere tot mai importanta. Aceasta regrupare va sta la baza corelării
posturilor bilanţiere cu planul contabil bancar. Reforma sistemului bancar a început în
decembrie 1990, cu concentrarea operaţiunilor bancare comerciale ale Băncii Naţionale în
nou înfiinţata Banca Comerciala Româna. Un sistem dublu stratificat a devenit operaţional în
aprilie 1991, după promulgarea Legii activităţii bancare (legea 33/1991) şi a Legii de
organizare a Băncii Naţionale (legea 34/1991). Din noiembrie 1991, reforme suplimentare au
inclus transferul administrării rezervelor de valuta şi controlul sistemului valutar la Banca
Naţionala.
Cea mai recenta iniţiativa în sensul reformei o constituie aprobarea “Planului de
conturi pentru societăţile bancare şi a normelor metodologice de utilizare a acestuia”, publicat
în Monitorul Oficial din 27 august 1997, numărul 212 bis. Acesta constituie o încercare de
aliniere a normelor bancare româneşti în conformitate cu legislaţia mondiala şi în special cu
cea europeana. Pe plan mondial, în prezent se realizează o uniformizare a regulilor de
contabilitate bancara. Sunt utilizate în acest sens, pe scara larga, normele bancare engleze.
Intre tarile care au adoptat acest sistem pot fi incluse: Grecia, Cipru, India, Singapore, Hong
Kong, Pakistan. Uniformizarea regulilor de contabilitate bancara reprezintă o emanaţie a
Asociaţiei bancherilor (angajaţilor băncii), băncile recunoscând acest mod de promovare a
personalului bancar. Şcolile afiliate acestor asociaţii au determinat o apropiere accelerata
între structurile lor. Prezentarea bilanţului se face potrivit claselor funcţionale de conturi, ce
reflecta activitatea bancara.
Clasa 1 – OPERAŢIUNI DE TREZORERIE ŞI OPERAŢIUNI
INTERBANCARE
Pagina 7 din 190

Clasa 1 reflectă o structura de operaţiuni ce decurg din operaţiunile de baza, în care

sunt incluse operaţiunile cu clientela. Prin operaţiunile cu clientela, respectiv prin constituirea
depozitelor banca atrage resurse şi le utilizează tot prin intermediul clientelei, prin acordarea
de credite. In general situaţia băncii poate fi :
excedentara, caz în care resursele sunt mai mari decât utilizările şi
se caută o modalitate de plasare a acestora pe piaţa interbancară, prin operaţiuni
interbancare;
deficitara, caz în care activele sunt mai mari decât resursele, rezultând un necesar
financiar pe care îl procura tot de pe piaţa interbancară, prin intermediul operaţiunilor
interbancare.
Se poate desprinde concluzia ca operaţiunile interbancare rezulta datorita necesitaţii
de echilibrare a operaţiunilor de baza (operaţiunile cu clientela).Clasa 1 de conturi are
următoarea structura prezentata în mod bilanţier:
ACTIV PASIV
Grupa 10-Casa şi alte valori

101-Casa
Grupa 11-Decontari cu BNR Grupa 11-Decontari cu BNR
111-Cont curent la BNR 112-Imprumuturi de refinanţare de la BNR
Grupa 12-Conturi de corespondent Grupa 12-Conturi de corespondent
121-Conturi de corespondent la 122-Conturi de corespondent ale
bănci (nostro) băncilor (loro)
Grupa 13-Depozite interbancare Grupa 13-Depozite interbancare
131-Depozite la bănci 132-Depozite ale băncilor
Grupa 14-Credite şi împrumuturi Grupa 14-Credite şi împrumuturi
Interbancare Interbancare
141-Credite acordate băncilor 142-Imprumuturi primite de la bănci
1411-Credite de pe o zi pe alta 1421-Imprumuturi de pe o zi pe
acordate băncilor alta primite de la bănci
ACTIV PASIV
1412-Credite la termen acordate 1422-Imprumuturi la termen

băncilor primite de la bănci
1413-Credite financiare acordate 1423-Imprumuturi financiare
Pagina 8 din 190

băncilor primite de la bănci

Grupa 15-Valori primite sau date în Grupa 15-Valori primite sau date în
Pensiune Pensiune
151-Valori primite în pensiune 152-Valori date în pensiune
1511-Valori primite în pensiune 1521-Valori date în pensiune de
de pe o zi pe alta pe o zi pe alta
1512-Valori primite în pensiune 1522-Valori date în pensiune la
la termen termen
Grupa 18-Creante restante şi îndoielnice Grupa 19-Provizioane pentru creanţe
181-Creante restante din operaţiuni interbancare
1811-Creante restante 191-Provizioane pentru creanţe din
1812-Dobînzi restante operaţiuni interbancare
182-Creante îndoielnice 1911-Provizioane specifice de
1821-Creante îndoielnice risc de credit
1822-Dobînzi îndoielnice 1912-Provizioane specifice de
risc de dobânda
Grupa 10 - Casa şi alte valori, prin intermediul contului 101-Casa, reflecta semnele
monetare ce se afla în seifurile băncii, deci numerarul aflat în caserie, precum şi mişcarea
acestuia ca urmare a încasărilor şi plaţilor efectuate. Aceste semne monetare reprezintă
creanţele băncilor comerciale vis-a-vis de Banca Naţionala a României, în acelaşi timp având
şi funcţie de mijloc de plata.
Grupa 11 - Decontări cu Banca Naţionala a României conţine:
contul 111 - Contul curent la Banca Naţionala a României, care prin soldul sau
reflecta disponibilităţile pe care banca le are în contul curent la Banca Naţionala a României,
precum şi mişcarea acestora ca urmare a încasărilor şi plaţilor efectuate. Banca comerciala e
creditoare a Băncii Naţionale a României. Pe de alta parte, contul reflecta necesarul pentru
asigurarea operaţiunilor de compensare precum şi constituirea rezervei minime obligatorii
(RMO);
contul 112 – Împrumuturi de refinanţare de la Banca Naţionala a României, reflecta
mai degrabă o recreditare decât o refinanţare, pentru ca, creditarea este un atribut al
economiei de piaţa faţă de finanţare, care este un atribut al statului. In cazul lipsei de
disponibilităţi, băncile primesc de la Banca de Emisiune împrumuturi şi prin rescontare sau
vânzarea cu răscumpărare ulterioara de efecte (pensiune).
Pagina 9 din 190

Grupa 12 – Conturi de corespondent cuprinde la rândul ei:

contul 121 – Conturi de corespondent la bănci (nostro), care exprima existenta şi
mişcarea disponibilităţilor băneşti aflate în conturile de corespondent deschise la alte bănci
(nostro);
contul 122 – Conturi de corespondent ale băncilor (loro), care exprima existenta şi
mişcarea disponibilităţilor băneşti aflate în conturile deschise de alte bănci (loro).
Grupa 13 – Depozite interbancare, cuprinde:
contul 131 – Depozite la bănci, reflecta operaţiunile care nu se regăsesc în grupa
anterioara. Ele se refera în principal la depozitele la vedere (pentru care durata iniţiala este cel
mult egala cu o zi lucratoare), la termen (pe un termen fix, pentru care durata iniţiala este mai
mare de o zi lucratoare) şi colaterale la bănci. Depozitele colaterale sunt constituite la alte
bănci sub forma de garanţie sau pentru efectuarea unor plăti ulterioare determinate;
contul 132 – Depozite ale băncilor, reflecta depozitele constituite de alte bănci la
banca respectiva. Ele sunt structurate în aceeaşi forma, precum grupa anterioara: depozite la
vedere ale băncilor, depozite la termen ale băncilor, depozite colaterale ale băncilor având
aceeaşi semnificaţie.
Elementul ce le diferenţiază îl constituie faptul ca, în timp ce contul 131 reflecta
utilizări ale elementelor bilanţiere, contul 132 reflecta atrageri de resurse de la alte bănci.
Grupa 14 – Credite şi împrumuturi interbancare cuprinde:
contul 141-Credite acordate băncilor, care reflecta operaţiunile de plasament realizate
pe piaţa interbancară. Acestea se realizează datorita excedentelor de resurse rezultate în urma
operaţiunilor de baza ale băncii (cele legate de clienţii băncii). Ele sunt structurate în funcţie
de termenele de acordare în: credite de pe o zi pe alta, credite la termen, credite financiare.
contul 142 – Împrumuturi primite de la bănci, reflecta operaţiunea de sens contrar
primei, cea de atragere de resurse de pe piaţa interbancară în cazul în care necesarul de
finanţat este mai mare şi se înregistrează un deficit din operaţiunile de baza, care pot fi
echilibrate prin intermediul împrumuturilor interbancare. Sunt structurate tot în funcţie de
termenele de acordare.
Grupa 15 – Valori primite sau date în pensiune, prin intermediul conturilor:
151-Valori primite în pensiune, reflecta creditele acordate, conform unei convenţii
încheiate expres cu băncile, pe baza de:
efecte de comerţ primite în pensiune indiferent daca acestea fac sau nu obiectul unei
livrări, sau;
titluri primite în pensiune în cazul în care acestea nu fac obiectul unei livrări.
Pagina 10 din 190

Conturile sintetice de gradul II reflecta termenele la care sunt acordate aceste credite
(de pe o zi pe alta şi la termen).
152 – Valori date în pensiune, reflecta împrumuturile primite pe baza efectelor de
comerţ sau titlurilor date în pensiune. Ca şi în cazul contului 151 pensiunea se poate realiza şi
fără livrarea efectiva a titlurilor.
Grupa 18 – Creanţe restante şi îndoielnice, cuprinde:
contul 181 – Creanţe restante, ce reflecta creanţele din depozitele constituite şi
creditele nerambursate la scadenta, inclusiv cele acordate pe baza valorilor primite în
pensiune;
contul 182 – Creanţe îndoielnice, ce reflecta deja creanţele din depozitele constituite
şi creditele nerambursate la scadenta trecute în litigiu. Creanţele nerecuperate sunt
înregistrate deci, iniţial în contul 181 şi trecute ulterior în cazul în care nu sunt soluţionate în
contul 182.
Grupa 19 – Provizioane pentru creanţe din operaţiuni interbancare, cuprinde:
contul 191 – Provizioane pentru creanţe din operaţiuni interbancare, ce reflecta
provizioanele specifice constituite pentru acoperirea riscului de credit din operaţiunile
interbancare. Conturile sintetice de gradul II se refera în mod specific, atât la acoperirea
riscului de credit cît şi a celui de dobânda. Toate conturile aferente grupei au funcţionalităţi
de conturi de pasiv.
Observaţiile referitoare la prima clasa de conturi au în vedere faptul ca:
Operaţiunile clasei 1 sunt în mare măsura dependente de celelalte operaţiuni ale
băncilor (în special de operaţiunile cu clientela). Se caută prin intermediul acestei grupe de
operaţiuni plasarea excedentului de resurse pe piaţa interbancară şi obţinerea de resurse tot de
pe aceasta piaţa, în cazul unei situaţii deficitare.
Se pot obţine excedente sau deficite la orice nivel al operaţiunilor bilanţiere. De aici
rezulta un specific al băncii determinat de nevoia de echilibrare şi anume întocmirea
balanţelor de verificare, zilnic, cu caracter de bilanţ, în urma cărora se determina necesitatea
operării prin intermediul clasei 1 de conturi, pe piaţa interbancară.
Clasa 2 – OPERAŢIUNI CU CLIENTELA
Clasa 2 este partea principala a bilanţului specific bancar, deoarece băncile sunt
intermediari ce mobilizează resurse şi acorda credite. In acest cadru funcţional se reflecta
Pagina 11 din 190

operaţiunile de mobilizare. Ele sunt realizate în relaţiile cu clientela, pe de-o parte prin
atragerea resurselor şi pe de alta parte prin utilizarea lor.
Prezentarea lor conform structurării bilanţiere se poate face astfel:
ACTIV PASIV
Gr. 20-Credite acordate clientelei Gr. 23-Credite şi împrumuturi privindclientela financiara
201-Creante comerciale 232-Imprumuturi primite de la clientela financiara
20111-Scont şi operaţiuni asimilate Gr. 24-Valori primite sau date în pensiune
20112-Factoring 242-Valori date în pensiune
202-Credite de trezorerie Gr. 25-Conturi clientelei
2021-Credite de trezorerie 251-Conturi curente (bifuncţional)
20211-Vînzari în rate 252-Conturi de factoring
20212-Credite acordate persoane- 253-Conturi de depozite
lor fizice 2531-Depozite la vedere
20215-Credit global de exploatare 2532-Depozite la termen
20215-Credite pentru finanţarea 2533-Depozite colaterale
stocurilor 25331-Depozite pentru deschiderea de acreditive
20218-Credite acordate importato- 25332-Depozite pentru emiterea de scrisori de
rilor garanţie
203-Credite pentru export 25333-Depozite pentru cecuri certificate
205-Credite pentru bunuri imobiliare 25334-Depozite pentru ordine de plata cu scadenta
Gr. 23-Credite şi împrumuturi privind 25335-Depozite pentru garanţii gestionari
clientela financiara 254-Certificate de depozit, carnete şi librete de economii
231-Credite acordate clientelei Gr. 26-Valori de recuperat şi alte sume Datorate
financiare 262-Alte sume datorate
Gr. 24-Valori primite sau date în 2621-Alte sume datorate
Pensiune Gr. 29-Provizioanele pentru creanţe din operaţiuni cu
241-Valori primite în pensiune clientela
Gr.25-Conturile clientelei 291-Provizioane pentru creanţe din operaţiuni cu clientela
251-Conturi curente (bifuncţional) 2911-Provizioane specifice de risc de credit
Gr. 28-Creante restante şi îndoielnice 2912-Provizioane specifice de risc de dobânda
281-Creante restante
282-Creante îndoielnice
Pagina 12 din 190

Clasa 2, după cum se poate observa în tabelul de mai sus, cuprinde conturile cu
ajutorul cărora sunt înregistrate operaţiunile efectuate cu clienţii, în legatura cu creditele
acordate, împrumuturile primite, conturile curente şi de depozit constituite. Clienţii, în cadrul
acestei grupe sunt priviţi ca fiind alţii, decât băncile. Pentru fiecare grupa de conturi care
implica costuri din dobânzi sau venituri din dobânzi vor rezulta conturi de creanţe ataşate cu
funcţionalitate de activ şi datorii ataşate cu funcţionalitate de pasiv. Toate dobânzile
percepute de bănci, de la beneficiarii de credite, precum şi dobânzile datorate de bănci pentru
furnizorii de împrumuturi sunt înregistrate în aceste conturi, în paralel cu operaţiunile
specifice.
Grupa 20-Credite acordate clientelei, reflecta prin intermediul conturilor sintetice de
gradul I, II şi III:
operaţiunile de scontare şi asimilate, în special cele referitoare la efectele de comerţ
sub forma cambiilor şi biletelor la ordin privind creanţele comerciale aferente livrării
bunurilor sau prestării serviciilor (contul 2011);
creanţele comerciale achiziţionate în cadrul contractelor de factoring (contul 2012);
creditele destinate asigurării nevoilor de trezorerie ale agenţilor economici şi
persoanelor fizice (contul 202);
creditele acordate clienţilor pentru acoperirea nevoilor determinate de operaţiunile de
export de bunuri sau de servicii (contul 203);
creditele destinate achiziţiilor, amenajărilor sau reparaţiilor de bunuri imobiliare cu
destinaţii de locuinţa. Ele sunt în general credite pe termen mediu sau lung. Sunt reflectate
prin contul 205.
Toate conturile din aceasta grupa au funcţionalitate, de conturi de activ.
Grupa 23-Credite şi împrumuturi privind clientela financiara, reflecta creditele şi
împrumuturile contractate cu societăţile şi instituţiile financiare, altele decât băncile.
Grupa 24-Valori primite sau date în pensiune, se refera la creditele acordate sau
primite, conform unei convenţii încheiate expres cu clientela, pe baza de titluri care nu fac
obiectul unei livrări. Acestea pot fi valori mobiliare (de exemplu, obligaţiunile), titluri de
creanţă negociabila (de exemplu: bonurile de tezaur, certificatele de depozit).
Grupa 25-Conturile clientelei, reflecta:
conturile deschise clienţilor destinate operaţiunilor curente de încasări şi plăti.
Datorita acestora, banca intra în operaţiuni de compensare cu alte bănci, în urma cărora pot
rezulta deficite sau excedente financiare, care vor constitui baza atragerii de resurse sau
Pagina 13 din 190

plasării lor, pe piaţa interbancară. De aici se observa rolul pe care îl au operaţiunile din clasa
2 în iniţierea operaţiunilor din clasa 1;
conturile de factoring în care sunt operate sumele datorate clientelei, în contrapartida
cu creanţele achiziţionate de banca, când ele fac obiectul unui transfer real de proprietate;
conturile de depozit constituite pe termene diverse;
depozitele constituite de clientela pe baza certificatelor de depozit, carnetelor şi
libretelor de economii.
Grupa 26-Valori de recuperat şi alte sume datorate, reflecta valorile, plătibile de către
banca, al căror termen de returnare către prezentatori s-a scurs şi care nu au fost încă imputate
în debitul conturilor altor clienţi ai băncii.
Grupa 28-Creante restante şi îndoielnice, este similara grupei 18 din clasa 1, cu
referirea ca se concretizează în cazul clientelei, alta decât băncile.
Grupa 29-Provizioane pentru creanţe din operaţiuni cu clientela, se refera la
provizioanele specifice constituite pentru acoperirea riscului de credit din operaţiuni cu
clientela, precum şi pentru acoperirea riscului de dobânda rezultate, fiind încadrata în pasivul
patrimonial.
Grupe similare de conturi se regăsesc şi în alte clase, corespunzător riscurilor
specifice apreciate. Astfel, în ceea ce priveşte operaţiunile cu valuta se au în vedere riscurile
de curs de schimb.
Provizioanele fiind rezerve specifice unor operaţiuni din categorii diferite au
modalităţi de constituire diferite. Putem specifica în acest context două modalităţi de baza:
prelevări anticipate. In acest caz, se poate ajunge la sfârşitul exerciţiului în situaţia de
a fi constituit provizioane prea mari, care au rămas neutilizate. Acestea vor fi soldate prin
intermediul conturilor de venituri, deci vor fi virate sub forma de venituri.
provizioanele se constituie pe măsura producerii riscului şi apariţiei pierderilor, caz în
care acestea vor fi cheltuieli constituite în contrapartida, ce privesc diferite operaţiuni (de
exemplu: cheltuieli în contrapartida cu operaţiunile cu clientela).
Trebuie remarcat, ca operaţiunile acestei PASIV
clase, reprezintă operaţiunile de baza ale
băncii, pentru ca ea nu este decât un
intermediar în constituirea resurselor şi
utilizarea lor. Aceasta circulaţie a
capitalurilor mijlocita de banca, se
Pagina 14 din 190

înregistrează în contabilitate la valoarea

nominala a fluxurilor respective, fiind un
aspect important datorita specificului
băncii. In acest context se are în vedere şi
specificarea distincta a cheltuielilor şi
veniturilor aferente. Un exemplu foarte
simplu îl constituie înregistrarea bilanţieră
a constituirii depozitelor şi acordării
creditelor, fiind asociate în acest caz şi
dobânzile aferente, înregistrate prin
intermediul conturilor de creanţe şi datorii
ataşate.
ACTIV
Credite pentru echipamente 1000000 Depozite la vedere 1000000
Creanţe ataşate 500000 Datorii ataşate (dobânzi) 400000
Fiecare grupa conţine conturi de creanţe sau datorii ataşate, care au un rol important
în înregistrarea veniturilor sau cheltuielilor din dobânzi.
Clasa 3 – OPERAŢIUNI CU TITLURI ŞI OPERAŢIUNI DIVERSE
Cuprinde o serie de grupe de conturi ce se PASIV

circumscriu următoarei structuri bilanţiere:
ACTIV
Gr.30-Operatiuni cu titluri Gr.30-Operatiuni cu titluri
301-Titluri primite sau date în pensiune 301-Titluri primite sau date în pensiune livrata
livrata 3012-Titluri date în pensiune livrata
3011-Titluri primite în pensiune livrata 3027-Datorii privind titlurile
302-Titluri de tranzacţie Gr.32-Datorii constituite prin titluri
3021-Titluri de tranzacţie 321-Titluri pe piaţa interbancară
3025-Titluri date cu împrumut 322-Titluri de creanţe negociabile
3026-Titluri luate cu împrumut 325-Obligatiuni
303-Titluri de plasament Gr.39-Provizioane privind operaţiunile
304-Titluri de investiţii cu titluri şi operaţiuni diverse
391-Provizioane pentru deprecierea titlurilor
Pagina 15 din 190

Titlurile menţionate în bilanţ îmbracă o diversitate de forme de denumire în funcţie de

destinaţia operaţionala pe care banca o da acestora. Plasarea lor în categoriile respective este
o atribuţie a managementului bancar.
Titlurile de tranzacţie, reflectate prin intermediul contului sintetic de gradul I, 302,
sunt titluri prin care banca urmăreşte obţinerea unor câştiguri pe termen scurt (banca este prin
însăşi substanţa sa o instituţie ce urmăreşte obţinerea de profit). Ele sunt achiziţionate încă de
la început cu scopul clar de revânzare, sau sunt vândute cu scopul de a fi răscumpărate,
profitul băncii rezultând din diferenţele de curs dintre cele două momente.
Normele bancare în vigoare limitează durata deţinerii acestor titluri, reglementând-o
la maxim sase luni de la data efectuării tranzacţiei.
Titlurile de plasament, evidenţiate prin intermediul contului 303, reprezintă titluri care
sunt achiziţionate în scopul deţinerii lor pe o perioada mai mare de sase luni. In acest caz,
câştigul urmărit vizează dividendele sau dobânzile aferente lor.
Titlurile de investiţii, reflectate în contul 304, sunt titluri care din motive de
notorietate sau de putere sunt deţinute de instituţiile bancare de o maniera durabila, în
principiu până la scadenta. In acest context, ca regula generala, obligaţiunile sunt deţinute
până la rambursare iar acţiunile până la finele societăţii (acesta poate fi reprezentat pe de-o
parte de lichidare, prin faliment dar şi de dizolvarea societăţii ca urmare a îndeplinirii
obiectivelor propuse). Se pot evidenţia şi cazuri în care prin fuziuni, instituţiile bancare
deţinatoare ale acţiunilor unei societăţi pot deveni acţionari ai unei alte societăţi rezultate în
urma unei fuziuni.
Aceste deţineri de titluri, sunt importante deoarece prin intermediul lor pot fi
influenţate deciziile ce privesc societatea în Adunarea Generala a Acţionarilor. Prezenta
băncii chiar în proporţie de 2-3% implica o anumita autoritate prin intermediul trimisului
acesteia, influenta fiind cu atât mai mare cu cît şi prestigiul băncii este mai mare.
Un alt aspect legat de notorietatea băncii îl constituie uneori şi necesitatea de
cumpărare a unor obligaţiuni emise de autorităţile statului (centrale sau locale). Ele reprezintă
o contribuţia adusa de banca în vederea realizării unor obiective cu caracter public care au ca
scop şi păstrarea sau îmbunătăţirea imaginii ei. Banca devine şi în acest caz detinatoarea unor
titluri.
In ceea ce priveşte conturile evidenţiate în pasivul bilanţier, ele sunt o expresie a
datoriilor constituite prin intermediul titlurilor, banca apărând acum în ipostaza de emitent.
Pagina 16 din 190

Titlurile de piaţa interbancară, evidenţiate prin intermediul contului 321, reflecta

titlurile semnate de banca în calitate de debitor, în favoarea altor bănci. Aceste bănci vor avea
calitatea de creditori, ele realizând de fapt un împrumut în favoarea băncii în cauza.
Pot fi incluse în aceasta categorie, împrumuturile pe baza de certificate interbancare,
biletele la ordin negociabile, biletele ipotecare, emise şi negociabile pe piaţa interbancară.
Titlurile de piaţa interbancare pot îmbracă două forme:
titluri unice, care sunt semnate şi formulate special pentru o operaţiune data;
titluri cu utilizare multivocă, pentru mai multe operaţiuni şi mobilizări de fonduri.
Titlurile de creanţe negociabile, sunt reflectate în contul 322, având rol în procurarea
de resurse. Sunt titluri tipărite, folosite pe scara larga, cele mai multe dintre ele îmbrăcând
forma de bonuri de casa pe termen scurt. Pot fi folosite şi în relaţiile cu clienţii, sub forma
certificatelor de depozit. După cum însăşi denumirea sugerează, aceste titluri nu impun doar o
relaţie bilaterala între părţi. Ele sunt negociabile, în sensul în care, deţinătorul le poate vinde
pe piaţa la valoarea lor de piaţa. Piaţa specifica acestor titluri are un cadru mai larg, acestea
putând fi achiziţionate şi de societăţi nebancare în scopul fructificării lor pe termen scurt,
fiind purtătoare de dobânzi.
Obligaţiunile, sunt evidenţiate prin contul 325, ele constituind obiectul vânzărilor pe
piaţa publica. Aceasta reprezintă o modalitate a băncilor de procurare a resurselor cu caracter
de capital.
Grupa 39 - Provizioane privind operaţiunile cu titluri şi operaţiunile diverse, apare ca
o necesitate de acoperire a riscurilor decurgând din operaţiunile cu titluri. Băncile, deţinătoare
ale portofoliilor de titluri, trebuie sa aibă în vedere posibilităţile deprecierii în timp ale
acestora, şi sa constituie provizioane dimensionate corespunzător pentru acoperirea lor.
Clasa 4 - VALORI IMOBILIZATE
Clasa 4, a valorilor imobilizate poate fi prezentată în structura bilanţiera după cum

urmează:
ACTIV PASIV
Gr.40-Credite subordonate Gr.46-Amortizari privind imobilizările
401-Credite subordonate la termen 461-Amortizari privind imobilizările
Gr.41-Părţi în cadrul societăţilor comerciale legate, titluri activităţii de exploatare
Pagina 17 din 190

de participare şi titluri ale activităţii de 462-Amortizari privind imobilizările în

Portofoliu afără activităţii de exploatare
411-Parti în societăţile comerciale legate Gr.49-Provizioane pentru valori imobili-
Gr.44-Imobilizari ale activităţii de exploatare zate
441-Imobilizari necorporale
442-Imobilizari corporale ale activităţii de exploatare
Gr.47-Leasing, locaţie simpla şi operaţiuni asimilate
471-Operatiuni de leasing şi asimilate
474-Bunuri date în locaţie simpla
Creditele subordonate, evidenţiate prin contul 401, reprezintă creditele ce se acorda cu
condiţia de a avea un rol secundar în procesul de recuperare al creanţelor.
In cazul creditelor de prim rang, creditorii au dreptul de a recupera cu prioritate
fondurile avansate, în condiţiile în care debitorul a fost declarat în stare de faliment. Spre
deosebire de acestea, primele presupun o acceptare din start, de către creditor a subordonării
în cazul recuperării creditului. Ele sunt prin aceasta neprivilegiate şi se acorda având la baza
alte interese. Spre exemplu, în cazul unei firme acceptarea de către banca a unor astfel de
condiţii, înseamnă pentru firma o sursa speciala de finanţare cu asumarea concomitenta de
către banca a unor răspunderi pe lângă firma respectiva. Pentru creditor ea reprezintă o forma
speciala de participare.
Părţile în societăţile comerciale legate, reliefate în contul 411, înregistrează acţiunile
şi alte titluri cu venit variabil deţinute în societăţile comerciale, controlate de o maniera
exclusivista. Băncile se pot lega cu societăţi comerciale care fac operaţiuni financiare
specifice, cum ar fi:
societăţi de leasing;
societăţi de factoring.
Titlurile de participare, evidenţiate prin intermediul contului 412, sunt achiziţionate în
scopul asocierii, în scopul afirmării ca şi coproprietari, indiferent de specificul firmei.
Deţinerea durabila a acestora este considerata utila activităţii băncii. Aceste titluri au un venit
variabil şi trebuie sa îndeplinească una din condiţiile:
sa reprezintă 10% sau mai mult din capitalul unei societăţi comerciale, fără ca aceasta
sa fie controlata într-o maniera exclusivista;
sa reprezinte mai puţin de 10% din capitalul unei societăţi comerciale daca una din
următoarele condiţii este realizata:
administratorii sau conducerea comuna cu societatea emitenta;
Pagina 18 din 190

deţinerea de către societatea emitenta a unei părţi din acţiunile emise de către banca;
apartenenţa la acelaşi grup controlat de persoane fizice sau juridice care exercita
controlul asupra grupului şi practica o decizie unica.
Grupa 49 – Provizioanele pentru valori imobilizate sunt constituite şi dimensionate în

vederea acoperirii riscului privind deprecierea părţilor deţinute în cadrul societăţilor
comerciale legate, a titlurilor de participare şi a bunurilor date în locaţie simpla.
Clasa 5 - CAPITAL
Principalele grupe sunt evidenţiate în special în pasivul bilanţier, în structura de mai

jos:
ACTIV PASIV
Gr.50-Capital
501-Capital social
Gr.51-Prime legate de capital şi rezerve
511-Prime legate de capital
513-Rezerve statutare
514-Rezerva generala pentru riscul de credit
516-Diferente din reevaluare
Gr.52-Fonduri
521-Fondul de dezvoltare
Gr.53-Datorii subordonate
531-Datorii subordonate la termen
Gr.54-Subventii şi fonduri publice alocate
Gr.55-Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli
Gr.56-Provizioane reglementate
Gr.58-Rezultatul reportat
Gr.59-Rezultatul exerciţiului
Conturile din aceasta clasa reprezintă surse asimilate capitalului. Pe lângă elementele
clasice, precum capitalul social, se au în vedere şi rezervele constituite de banca sub diverse
denumiri, potrivit legii.
Pagina 19 din 190

Grupa 50-Capital, reflecta prin intermediul contului 501, capitalul social subscris de
acţionarii sau asociaţii băncii cu ocazia constituirii băncii sau a majorării capitalului social.
Rezervele se constituie într-o diversitate de forme, scopul lor fiind de a realiza o
acoperire dubla, pe lângă cea realizata de provizioane în privinţa pierderilor din producerea
riscurilor. Ca un exemplu, putem avea în vedere rezervele generale pentru riscul creditului, în
vederea acoperirii căruia se constituie şi provizioane.
Rezervele legale, sunt constituite obligatoriu de către banca, din profitul brut, în
cotele şi limitele prevăzute de lege, precum şi din profitul net, potrivit hotărârii Adunării
Generale a Acţionarilor sau Asociaţilor.
Rezervele statutare sunt tot obligatorii, constituindu-se din profitul net la încheierea
bilanţului, conform prevederilor din statutul băncii.
In clasa 5 este prezenta şi grupa 52, cea a fondurilor, care reprezintă sumele destinate
fondului de dezvoltare constituite din: amortizări, repartizări din profitul net, sume încasate
din vânzarea mijloacelor fixe şi cele rezultate din valorificarea materialelor.
Grupa 53 – Datoriile subordonate, reflecta împrumuturile primite pe baza emisiunilor

de titluri sau împrumuturi subordonate, la termen sau pe durata nedeterminată, a căror
rambursare, în caz de lichidare a băncii, este posibila doar după plata celorlalţi creanţieri.
Banca poate ajunge în situaţia sa primească credite subordonate şi sa aibă la rândul ei datorii
subordonate.
Creditele sub semnătura, se refera în special la aval, care este o modalitate de
garantare bancara, menţiunea de aval făcându-se în principal pe cambii. Ea devine utila, în
mod deosebit în cazul investitorilor străini, banca străina, prin avalizarea cambiei, suportând
în caz de insolvabilitate a investitorului, întreaga răspundere. Prin avalizare în patrimoniul
băncii nu se înregistrează modificări patrimoniale, banca neangajând resurse. Ea percepe însă
un comision, înregistrat ca venit, din care o parte reprezintă acoperirea riscului, ce se
calculează în funcţie de natura investitorului şi de probabilităţile de apariţie potrivit
statisticilor băncii; iar cealaltă parte cheltuielile de garantare.
Până la producerea riscului sumele prevăzute sunt trecute, însă la provizioanele pentru
riscuri de executare a angajamentelor prin semnătura, care sunt evidenţiate în grupa 55 în
cadrul provizioanelor pentru riscuri şi cheltuieli. Provizioanele reglementate, evidenţiate prin
grupa 56, trebuie constituite sub efectul reglementarilor bancare, pe seama cheltuielilor.
Aceasta dubla asigurare a acoperiri pierderilor ca urmare a producerii riscurilor, este un
element important în protejarea clientelei băncii (banca este un intermediar ce atrage resurse
Pagina 20 din 190

şi le utilizează, deci foloseşte sumele atrase de la clienţii săi), în special, împotriva

falimentului bancar. Clasele 6 şi 7, ce sunt reprezentate prin cheltuieli şi venituri nu apar în
bilanţul prezentat, ele fiind regularizate şi apărând în final în bilanţ.
Principii de baza ale gestiunii contabile
In derularea operaţiunilor bilanţiere, se reflecta regulile de baza ale gestiunii

contabile. Avându-se în vedere ca documentul principal de gestiune bancara îl reprezintă
bilanţul contabil, pentru a asigura o imagine clara, fidela, a patrimoniului, trebuie sa se aplice
anumite principii specifice:
Principiul prudentei, potrivit căruia nu este admisa supraevaluarea elementelor de
activ şi a veniturilor, precum şi subevaluarea elementelor de pasiv şi a cheltuielilor.
Principiul permanentei metodelor, care prevede continuitatea aplicării regulilor şi
normelor privind evaluarea, înregistrarea în contabilitate şi prezentarea elementelor
patrimoniale şi a rezultatelor. In acest fel se asigura comparabilitatea în timp a informaţiilor
contabile.
Principiul continuităţii activităţii, potrivit căruia se presupune ca banca îşi continua în
mod normal funcţionarea într-un viitor previzibil.
Principiul independentei exerciţiului, ce presupune delimitarea în timp a veniturilor şi
cheltuielilor aferente activităţii băncii, pe măsura angajării acestora şi includerea lor în
rezultatul exerciţiului la care se refera.
Principiul intangibilităţii bilanţului, presupune ca bilanţul de deschidere a noului
exerciţiu trebuie sa corespunda cu bilanţul exerciţiului precedent.
Principiul necompensării stipulează ca elementele de activ şi de pasiv sa fie evaluate
şi înregistrate în contabilitate separat, nefiind admisa compensarea între posturile de activ şi
cele de pasiv ale bilanţului. Nu este permisa nici compensarea între venituri şi cheltuieli.
Principiul nominalismului sau costului istoric. Potrivit lui, costul cu care un activ sau
un pasiv a intrat sau a ieşit din patrimoniu e cel înregistrat la data operaţiunii şi rămâne
neschimbat în contabilitate.
Principiul supremaţiei realităţii asupra aparentei, conform căruia aspectul economic şi
financiar e privilegiat faţă de aspectul juridic. De exemplu, operaţiunile de pensiune vizează
trecerea în posesiune a unor active şi în aceasta situaţie poziţia economica şi financiara a
activului respectiv determina înregistrarea contabila prin care se evidentiază proprietatea
deplina.
Pagina 21 din 190

Principiul regularităţii, sincerităţii şi a imaginii fidele, care are drept scop furnizarea
de informaţii clare, precise şi complete asupra patrimoniului, situaţiilor financiare, a
rezultatului, operaţiunilor şi riscurilor asumate.
Principiul pragului de importanta semnificativa, potrivit căruia toate informaţiile de

importanta semnificativa trebuie sa figureze în documentele specificate terţilor. Se regăsesc
în grupările şi regrupările unor conturi şi subconturi de bilanţ, când pentru a spori
semnificaţia pot fi folosite nişte grupări şi regrupări noi, care sa evidenţieze elementele de
importanta semnificativa.
Banca este în principal o instituţie de interes public prin activitatea ei, indiferent de
forma de proprietate, bunul ei mers influenţând într-o măsura mai mare sau mai mica latura
economico-sociala.
II. OPERAŢIUNI DE TREZORERIE
Conţinut şi sfera de cuprindere

Trezoreria, se refera la modalităţile de administrare ale unui ansamblu de valori,
aplicabilitatea lor esenţiala fiind legata de tezaurul public. Ea reflecta modul de mişcare şi
conservare a fondurilor care aparţin statului, unei persoane fizice sau unei persoane juridice.
Persoana care deţine, contabilizeaza şi administreaza fondurile unei colectivitati sau a unei
intreprinderi este recunoscuta sub denumirea de trezorier. Un indicator important, în cadrul
enuntat îl reprezintă rata de trezorerie, care se defineste sub forma raportului dintre valorile
disponibile şi realizabile (lichiditati) pe de o parte, şi datoriile pe termen scurt, pe de alta
parte. In ceea ce priveste trezoreria la nivel bancar, ea are în sens larg aceeasi semnificatie,
dar se refera în mod concret la ansamblul activitatilor cu caracter:
strategic;
previzional;
operational;
prin care se urmareste:
optimizarea activelor şi pasivelor;
minimizarea riscului;
asigurarea operativa a lichiditatii băncii;
satisfacerea cerintelor clientilor.
Pagina 22 din 190

A. Sfera de aplicabilitate în timp a trezoreriei şi în general a orientarii activităţii

bancare, se realizeaza pe coordonatele trasate anterior:
Coordonata strategica, ce se refera la operatiunile care actioneaza, sau la universurile
ce se deruleaza pe termen lung, de obicei 3-5 ani, în acest context banca lucrînd pentru
modificarile de structura şi inovare:
extinderea pe noi piete;
oferta de noi produse, ce poate îmbraca, spre exemplu, în domeniul cardurilor forma
de bancomate;
mentinerea capacitatii actuale, în condiţiile de concurenta ale pietei.
Coordonata previzionala, se fundamenteaza pe un orizont scurt de timp, bancile
preocupîndu-se în special de:
eventuale modificari ale surselor (se au în vedere posibilităţile viitoare, dar pe un
orizont relativ scurt, de atragere de resurse);
cresteri de capital;
modificari ale structurii portofoliilor.
Coordonata operationala, se refera la previziuni pe termene foarte scurte, de regula,
zilnice, fiind generate de necesitatea administrarii judicioase pentru echilibrarea de zi cu zi a
băncii. Banca, fiind un intermediar, depinde în exclusivitate de posibilităţile de procurare de
resurse (de atragere a lor), pentru a le plasa sub forma creditelor.
Din punct de vedere al oportunitatii ei, trezoreria este importanta în primul rînd pe
plan operational, apoi previzional şi strategic, după cum se remarca şi în schema de mai jos.
Acest fapt este evident, deoarece trebuie sa se asigure în primul rînd echilibrul zilnic al
băncii.
S(strategic)
P(previzional)
O(operational)
Fig. 2.1. Nivelul de importanta al celor trei coordonate din punct de

vedere al oportunitatii
B. Aria de desfasurare a operatiunilor de trezorerie
Aria de desfasurare a operatiunilor de trezorerie, se refera în principal la operatiunile
interbancare.
Pagina 23 din 190

In contextul realitatilor lumii moderne, al gradului ridicat de bancarizare, bancile au

devenit intermediari între clienti şi celelalte banci, ce presupun la rîndul lor relaţii cu clientii
acestora.
Banca E Banca C
Banca A
Clienti Clienti
Clienti
Fig. 2.2. Relatiile de intermediere între clientii diferitelor banci
Relatiile de intermediere între banci sunt în fapt relaţii de intermediere între clientii
bancilor. Toate aceste relaţii se substantializeaza şi ramîn sa se rezolve prin intermediul
operatiunilor interbancare. Cea mai mare parte din fluxurile interbancare, deriva din
compensarea datoriilor reciproce ale titularilor de cont, realizarea acestor fluxuri dînd nastere
unor sume necompensate. Sistemul de compensare reuseste o stingere a datoriilor reciproce,
ce va determina suportul relatiilor interbancare. El va determina, către fiecare banca anumite
fluxuri, şi un sold final debitor sau creditor în functie de sensul fluxurilor avute în vedere.
Banca B
Banca C Sistem de Banca A

compensare
Fig. 2.3. Principiile de actiune în sistemul de compensare

Băncile devin datoare unele faţă de altele în mod spontan, ca urmare a operatiunilor
pe care le executa în numele clientilor lor. In acest fel, la sfîrsitul zilei, ele pot deveni: banci
excedentare sau banci deficitare şi trebuie gasite voluntar resurse, în vederea acoperirii
acestora. O alta reprezentare, privita prin intermediul procesului de interdependenta din
punct de vedere al bilantului bancar poate fi urmatoarea:
Pagina 24 din 190

Trezorerie
Clienti
Titluri
Imobilizari
Operatiuni extrabilantiere
Fig. 2.4. Relaţii stabilite între principalele grupe bilantiere

In operatiunile de trezorerie se reflecta fluxuri ce se datoreaza în principal relatiilor cu
clientii, ele decurgând liber, independent de vointa bancii. Operatiunile de trezorerie, sunt
operatiuni realizate pe piata interbancara în relatie cu alte banci, şi reprezinta o modalitate
principala de executare a ordinelor clientilor sau a executarii ordinelor în favoarea lor.
Derulînd operatiuni cu celelalte banci, fiecare banca poate înregistra un dezechilibru, ce poate
sa o pune într-o situatie excedentara sau deficitara. Astfel, se impune necesitatea întelegerii
derularii operatiunilor în două momente:
constatarea dezechilibrului în relatiile interbancare;
operarea masurilor de echilibrare a pozitiei bancii. In acest moment trebuie sa se
asigure operativitate, realizarea unui spor de profit şi minimizarea riscurilor. Aceasta
echilibrare va însemna în fapt, procurarea de resurse de la banci, pentru efectuarea platilor,
sau fructificarea superioara a resurselor excedentare.
C. Principalele conturi afectate în bilant

Conturile principale ce sunt afectate în bilant, operatiunilor de trezorerie sunt
prezentate în tabelul de mai jos:
ACTIV PASIV
Casa Decontari cu BNR
Pagina 25 din 190

Decontari cu BNR Depozite interbancare

Conturile de disponibilitati la banci Imprumuturi interbancare
Credite acordate bancilor
Casa, va reprezenta în cadrul dat totalitatea mijloacelor banesti, ce constituie creante
asupra Bancii de Emisiune. Creditele vor fi constituite în conturi de activ, reprezentînd
fonduri acordate bancilor, iar împrumuturile în conturi de pasiv reprezentînd fonduri avansate
de alte banci, bancii în cauza.
2.1. Relaţii speciale între bancile comerciale şi banca centrala
2.1.1. Sistemul rezervelor minime obligatorii, determinante şi scop
Sistemul rezervelor minime obligatorii, instituit din grija de a asigura o lichiditate

minimala, consta din obligatia bancii care constituie depozite, sa consemneze în conturile sale
deschise la banca de emisiune o suma dimensionata, de regula, prin cote procentuale. Printr-o
asemenea operatiune are loc, de fapt, un transfer de resurse, de la bancile de depozit la banca
de emisiune, asa cum se observa din ilustrarea pe plan bilantier:
A Banca de depozit P A Banca de emisiune P Banca de
emisiune Depozite la vedere Banca de depozit
20000 100000 20000
Formarea rezervelor obligatorii creeaza bancii o situatie deosebita. Pe de o parte, prin

instituirea unei rezerve minime date, sa zicem de 20%(caz b) posibilitatea de acordare a
creditelor se reduce în raport de limita superioara posibila (a) cu scaderea corespunzatoare a
beneficiilor rezultate din dobînzi.
A Banca de depozit P A Banca de depozit P
Credit pe termen sc. Depozite la vedere Depozit la B.E. Depozite la vedere
100 000 100 000 20 000 100 000
Credit pe termen sc.
80 000
(a) (b)
Pe de alta parte, solicitarile depunatorilor, fie pentru a efectua plati în numerar (bilete
ale bancii de emisiune), fie pentru dispunerea de plati în contul tertilor, prin intermediul altor
banci, vor fi prompt satisfacute pe seama depozitelor pe care însasi banca respectiva le are la
banca de emisiune. Astfel, banca va avea o lichiditate minima asigurata.
Pagina 26 din 190

Sistemul rezervelor minime obiligatorii îndeplineste o functie importanta în cadrul

economiei contemporane ca instrument al politicii monetare şi de credit. Asa cum s-a aratat,
sistemul rezervei minime obligatorii, potrivit dimensiunilor sale (stabile procentual)
determina un anumit raport între volumul depozitelor şi volumul creditului ce se poate acorda
în baza acestor resurse de creditare.
Modificarea cuantumului rezervei minime obligatorii are ca efect modificarea acestui
raport. Astfel, faţă de situatia anterioara (b) cresterea rezervei minime conduce la restrîngerea
posibilitatilor de acordare de credit de catre banci (c), în timp ce reducerea rezervei minime
are ca efect cresterea posibilitatilor de creditare (d).
A Banca de depozit P A Banca de depozit P
Depozit la B.E. Depozite la vedere Depozit la B.E. Depozite la vedere
25 000 100 000 10 000 100 000 Credit pe
termen Credit pe termen
scurt scurt
75 000 90 000
(d)
Sistemul rezervelor minime constituie astfel una din masurile guvernamentale, care,
în raport de interesele conjuncturale, pot fi utilizate, fie pentru cresterea volumului creditului
acordat în economie, determinînd astfel intensificarea activitatii economice (prin reducerea
rezervei minime), fie pentru scaderea creditelor acordate economiei şi atenuarea dezvoltarii
activitatii economice (prin cresterea rezervei minime obligatorii). In aceasta prezentare
schematica rezervele minime obligatorii reprezinta unul din instrumentele prin care se
impune bancilor o utilizare predeterminata a activelor şi prin aceasta se influenteaza hotarîtor
comportamentul în politica lor de credite. Mecanismul de influentare şi efectele majorarii sau
diminuarii rezervei minime obligatorii are aceeasi relevanta ca şi graficul prezentat în figura
2.
2.1.2. Evolutii internationale în politica rezervelor minime
obligatorii
O analiza aprofundata a asezarii şi modului de actionare a acesteia ne orienteaza mai

precis asupra posibilitatilor sale. Astfel, practica cunoaste diferentieri cu privire la structura
depozitelor cuprinse în calcul. In unele tari, SUA, Canada, ce cuprind numai depozitele
Pagina 27 din 190

exigibile, respectiv agregatele monetare, în sens restrîns. In alte tari: Franta, Germania,
Spania se iau în considerare agregatele monetare în sens larg, quasitotalitatea exigibilitatilor.
In unele tari, unde nu se practica controlul devizelor (SUA, Germania) sfera rezervelor
include, în mod special detinerile bancare în moneda nationala ale nerezidentilor. De
asemenea, exista diferentieri în ce priveste modul de calcul. In unele tari depozitele sunt
considerate în suma lor efectiva (Franta), sau numai la variatiile ce intervin (Anglia,
Danemarca, Norvegia). In ce priveste cuantumul ratei rezervei, acesta poate fi mic (Spania)
sau diferentiat după gradul de exigibilitate: rezerve curente sau quasimoneda (Franta,
Germania, Japonia, Canada unde ratele se esaloneaza de la 10% la 2% în functie de
scadente). Subliniem în aceeasi ordine de idei ca, în Franta, pentru conturile de economii, se
practica rate mai reduse, faţă de depozitele la vedere în scopul de a încuraja astfel economiile
stabile. In unele tari se stabilesc rezerve minime şi pentru creditele acordate. Acolo unde
exista, ele însa au dimensiuni minime. Astfel, în Franta faţă de rezervele asupra depozitelor
care sunt 2,5% (pentru depozite la vedere) şi 0,25% (pentru qvasimoneda) pentru
angajamentele de credit rezerva este de numai 0,10%.
Cuantumul necesar al rezervei trebuie sa fie reglat periodic, de regula în avans,
functie de nivelul prevazut al rezervelor pentru trimestrul respectiv.In cazurile în care
rezervele nu se constituie la timp se aplica penalitati, ca de pilda în Franta unde se prevede
plata de dobînzi majorate cu 3 puncte faţă de piata şi, în cazurile grave, chiar 0,1% pe zi, ceea
ce, înseamna 36,5% pe an. In ce priveste remunerarea rezervelor formate, şi aici, se constata
procedee diferite. Mai întîi, trebuie sa precizam ca în teoria şi practica utilizarii acestui
instrument se considera ca functionalitatea sa principala este influentarea costurilor bancare,
în sensul cresterii, respectiv diminuarii, veniturile nete din dobînzi. Daca s-ar practica
remunerarea rezervelor la rata obisnuita, la rata pietei monetare, s-ar nega orice rol specific al
rezervelor ca instrument de politica monetara.
Potrivit acestor considerente în practica s-au structurat două situatii. Foarte frecvent în
multe tari rezervele nu sunt remunerate. In alte cazuri o parte a rezervelor sunt remunerate,
avîndu-se în vedere obligatia bancilor (stabilita prin norme legale) de a folosi aceste rezerve
pentru creditarea statului (Italia, Spania, Portugalia).
Solutiile adoptate tind sa egalizeze efectele, asociind o rata indicata a rezervei (care se
remunereaza) cu o rata mai redusa privind rezervele neremunerate. De exemplu, în Spania (la
o rata a dobînzii de circa 13%) au efecte relativ apropiate: pe de o parte o rezerva
neremunerata integral cu dimensiune de aproximativ 11%, faţă de o rezerva de 18% din care
11,5% remunerata cu 7,5% şi 6,5% neremunerata, pe de alta parte.
Pagina 28 din 190

In ansamblul sau, sistemul rezervei minime obligatorii influenteaza asupra costurilor

bancare, actionînd prin intermediul rezervelor mai putin remunerate, în sensul de a determina
optimizarea activelor în functie de aceste conditii date. Intervenind în sensul cresterii sau
scaderii coeficientilor rezervei minime obligatorii, se ajunge la o anumita schimbare a
costului creditului pentru banci, atît prin modificarea posibilitatilor de plasare pe piata
monetara, cît şi prin însusi costul diferit al resurselor (functie de care se stabilesc rezervele
neremunerate). Influentele se exercita mai departe şi actioneaza ca instrument de control al
lichiditatii bancilor şi indirect asupra lichiditatii economiei. Dincolo de obiectivul principal
de a permite bancii de emisiune în a actiona asupra creatiei monetare prin influentarea
comportamentului în creditare al bancilor, rezerva minima obligatorie este utilizata şi în alte
domenii colaterale Astfel prin modificarea coeficientilor de rezerva pentru depozitele
bancilor straine şi a persoanelor nerezidente se poate exercita controlul asupra miscarii
capitalurilor flotante şi respectiv operatiile cu strainatatea şi nivelul rezervei valutare.
Modificarea coeficientilor rezervei minime obligatorii poate avea drept obiectiv neutilizarea
unor consecinte ale intrarilor şi iesirilor de devize. Astfel, în conditiile în care se favorizeaza
intrarea capitalului strain, în împrejurari care nu se pot influenta astfel prin nivelul ridicat al
dobînzilor, marimea coeficientului de rezerva, în Franta pîna la 100%, permite a bloca o parte
a acestei cresteri a lichiditatii bancare şi de a mentine costul creditului. In mod simetric,
diminuarea rezervei permite de a micsora costul creditului, în cadrul unei politici de
relansare, mentinînd în acelasi timp o rata a dobînzii ridicata pentru a evita iesirea de devize.
Modificarea coeficientului de rezerva permite deci, de a corija, în sensul dorit de autoritatile
monetare, efectele variatiei lichiditatii şi de a întari actiunea de interventie a bancii centrale
pe piata monetara. Modificarea coeficientului de rezerva s-a dovedit a fi un instrument ce
modifica imediat şi autoritar disponibilitatile şi rentabilitatea operatiunilor lor.
De asemenea, practica a demonstrat ca modificarile sunt importante, mai mult ca
expresie a interventiei, decît prin marimea lor, fiind adesea însotite şi de alte masuri de
influentare pe piata monetara. O trecere în revista a situatiei, în tarile şi în anii în care politica
rezervei minime obligatorii a fost utilizata arata modificari relativ frecvente a acesteia: în
Germania modificarile au fost în medie de 2-3 ori pe an pîna în 1981; în Austria coeficientul
de rezerva a fost revizuit de 9 ori între 1972-1982; în SUA au fost 15 modificari între 1966-
1976; 11 modificari în Olanda între 1972-1977; 30 în Franta numai între 1970-1975.
Politica rezervelor obligatorii are în anii ’60 şi ’70 o perioada de apogeu. Utilizata
anterior în Anglia, SUA, Canada şi Germania, ia o extindere larga în acesti ani în Japonia
(1959), Elvetia (1961), Norvegia (1966), Franta (1967), Spania (1971), Suedia (1974) şi Italia
Pagina 29 din 190

(din 1975 într-o forma reînnoita). In ultimul timp o serie de cauze actioneaza în sensul
restrîngerii utilizarii acestui instrument. Declinul rezervelor obligatorii este strîns determinata
de fenomene contemporane: liberalizarea miscarilor de capital şi inovatia financiara,
fenomene ce adesea s-au dezvoltat fortat pentru a contracara efectele nedorite ale acestei
politici.
In ţările în care nu există controlul valutar şi circulatia capitalului peste hotare este
permisa, s-a intensificat exportul de capital şi delocalizarea operatiilor recurgîndu-se la piata
eurodolarilor sau la “paradisurile bancare”, constituite ca atare, ca de pilda bancile germene
ce functioneaza în Luxemburg. De asemenea, în toate tarile unde rezervele obligatorii au avut
dimensiuni importante şi unde ele s-au mentinut îndelungat, s-au dezvoltat institutii şi
operatii care sa evite ajustarea prin sistemul rezervelor. Astfel, pe de o parte, s-au dezvoltat
operatiile bancilor şi intermediarilor financiari care nu sunt supuse rezervelor. Pe de alta
parte, s-a dezvoltat pe larg dezintermedierea sau crearea de catre banci de instrumente
nesupuse rezervelor.
In conditiile dezvoltarii unor asemenea fenomene şi pentru a mentine eficienta acestui
instrument, autoritatile monetare au raspuns cu masuri de consolidare, într-o prima etapa, fie
prin extinderea institutiilor de credit supuse regimului de rezerve (generalizarea stergînd
diferentierile), fie prin extinderea sferei de cuprindere, incluzîndu-se în sfera supusa
constituirii rezervelor, alaturi în depozite şi unele instrumente specifice bancare de tip
certificate de depozit (obligatii bancare în Germania, bonuri bancare în Japonia, obligatii şi
accepte bancare în Spania). Intr-o etapa ulterioara, autoritatile monetare au fost însa nevoite
sa reduca substantial dimensiunile rezervelor (în Australia în 1988, de la 7 ½ la 1%, şi chiar
sa renunte la ele ca atare (Canada). Aceasta radicala schimbare de atitudine contemporana
este expresia faptului ca s-a constientizat ca rezervele obligatorii influentînd substantial
costurile bancare, nu actioneaza numai asupra ofertei de credite, ci şi printr-un efect de pret,
asupra cererii de creditare.
Manevrarea coeficientului rezervelor, asa cum s-a vadit, e un instrument de influenta
asupra creditului în sensul de mai sus prin decizia administrativa şi cu consecinte selective.
Asa se şi explica de ce, în cele din urma, bancile prefera masuri mai putin directe, dar mai
globale, asa cum este open-market-ul.
2.1.3. Normele privind rezervele minime obligatorii în Romania

Potrivit normelor aplicate în România, în baza de calcul se considera urmatoarele
elemente:
Pagina 30 din 190

resurse atrase în lei şi valuta de natura depozitelor;

instrumente negociabile la vedere şi la termen;
sumele în tranzit între sedii sau societati bancare.
Baza de calcul se considera nivelul mediu în perioada de observare.
Sumele în tranzit sau în decontari, sunt sume la dispozitia bancilor, în dimensiuni
mari, şi care reprezinta disponibilitati, preluate din contul platitorilor şi care n-au ajuns înca
în contul beneficiarilor. Ele sunt folosite de banci, fără acordul clar al creditorilor,
reprezentînd terenul pe care se abuzeaza de titularii de cont şi, într-un sens mai larg, de
economia nationala. Se impune, în acest cadru, implementarea normelor internationale în
sistemul legal romînesc, care sa combata aceste fenomene de mare amploare.
Exceptiile legate de includerea în baza de calcul sunt reprezentate de:
depozitele guvernamentale şi asimilate, la banci;
depozite atrase de la institutii care sunt supuse rezervei minime obligatorii, pentru a
nu se realiza o dubla impunere.
Baza de calcul este reprezentata de suma de la care se pleaca în determinarea rezervei
minime obligatorii, la care aplicîndu-se cota acesteia, se va obtine suma afectata RMO.
RMO = ( Baza de calcul i x Cota RMOi
i
In practica de lucru se au în vedere două orientari:
nivelul primar;
nivelul marginal;
al bazei de calcul.
nivel marginal
nivel primar
Nivelul marginal, va fi determinat ca toatalitatea nivelurilor medii în cursul perioadei

de gestiune, care depasesc nivelul primar. Acesta da posibilitatea aplicarii diferentiate a ratei
primare pentru nivelul primar şi a ratei marginale, pentru nivelul marginal. Considerînd
perioada de observare (PO) şi perioada de aplicare (PA) putem realiza urmatoarea schema:
PO
15 oct. 15nov. 20 nov.
1 nov PA 30nov.
Pagina 31 din 190

In cadrul perioadei de observare, se stabilesc deosebirile între nivelul primar şi cel

marginal. Diferenta, 20-15 noiembrie = 5 zile lucratoare, se comunica Bancii Naţionale a
României, ca fiind, ceea ce s-a evaluat în cursul perioadei de observare, realizîndu-se o
reglare a situatiei la sfîrsitul perioadei de aplicare. Pentru reglare se ia în consideratie, nivelul
prevazut al rezervei minime obligatorii şi se compara cu media soldurilor zilnice,
reprezentata prin nivelul efectiv. Daca nivelul prevazut este mai mare decît cel efectiv,
rezulta un deficit de rezerve; iar daca nivelul prevazut este mai mic decît nivelul efectiv,
rezulta un excedent de rezerve. In principiu, în România se tinde spre ajustarea
reglementarilor interne în domeniu, la normele internationale, care sa ofere o baza de plecare
viabila sistemului bancar, şi implicit economiei nationale.
Relaţii de cont curent şi de împrumut practicate de Banca Centrala faţă de bancile
comerciale
Relatiile de cont curent şi de împrumut practicate de Banca Centrala faţă de bancile

comerciale reprezinta un flux invers celui prezentat la punctul 2.1. Pozitia de cont curent
evidentiata în contabilitate, legata de banca de emisiune, va pune în valoare legatura bancii cu
celelalte banci comerciale. Prin intermediul contului curent al bancii la banca centrala se va
crea astfel, podul de legatura cu celelalte banci.
Modul de reflectare a relatiilor dintre banci prin intermediul contului curent la banca
de emisiune are o importanta deosebita, în contextul organizarii cadrului necesar compensarii
şi influentarii economii nationale în ansamblu.
Banca A Sistemul de compensare Banca B
Incasarile şi platile la nivelul bancilor (de exemplu Banca A) decurg din relatiile
multilaterale cu clientii, capatînd o finalitate prin intermediul sistemului de compensare,
ajungîndu-se la stingerea unor operatii reciproce. Se transforma, în acest mod un sistem de
raportare cu celelalte banci într-unul de raportare cu BNR. Aceste operatiuni de compensare
îsi gasesc expresia prin intermediul contului 111 – Cont curent la BNR. El este un cont de
activ, ce reflecta relatiile bancii comerciale în cauza cu toate celelalte banci.
A Banca comerciala P A Banca de emisiune P
Cont curent la X
BNR
Pagina 32 din 190

(conturi corespondente)
(111)
A Banca comerciala P A Banca de emisiune P
Imprumuturi de re- X
finantare de la BNR (conturi corespon-
dente)
(112)
Contul curent la BNR, poate fi bifunctional, aceasta situatie fiind însa agreata numai
pîna la sfîrsitul zilei. Pe perioada zilei se pot înregistra solduri creditoare sau debitoare,
teoretic însa fiind preferabil sa aiba sold debitor, adica, sa aiba resurse. Contul curent al
bancilor comerciale functioneaza numai la centrala bancilor comerciale, reglarea
operatiunilor de trezorerie facîndu-se la nivel central. La nivelul sucursalelor judetene pot
exista conturi analitice atît pentru BNR cît şi pentru bancile comerciale, armonizarea
realizîndu-se însa, tot la nivel central. Acest cont este folosit ca un instrument de netizare a
operatiunilor de plati, prin el, reflectîndu-se numai soldurile ramase necompensate, şi nu
sumele totale. Banca în cauza, are o pozitie cu atît mai buna cu cît la sfîrsitul zilei ramîne în
urma operatiei de compensare, cu sold debitor, deci cu disponibilitati în cont la BNR, sub
forma unui depozit. In acest fel banca are pe de o parte resurse pentru a face faţă unor
compensari viitoare, iar pe de alta parte, poate plasa disponibilitatile sale pîna a două zi, altor
banci.
2.3. Imprumuturi practicate de Banca Centrala în raport cu bancile comerciale
Imprumuturile practicate de Banca Centrala în raport cu bancile comerciale, sunt asa-

numitele credite de refinantare. Ele sunt mai degraba împrumuturi de recreditare, termenul
fiind în concordanta cu domeniului bancar analizat. Principalele caracteristici privitoare la
aceste împrumuturi se refera la:
faptul ca decurg din relatiile de piata dintre cele două banci (banca centrala şi banca
comerciala);
pot parcurge din politica monetara pe care o poate adopta banca de emisiune;
operatiunile de creditare pe termen scurt se realizeaza pe un interval de maxim 90
zile;
Pagina 33 din 190

aplicarea lor asociata obligativitatii de a fi garantate. Aceasta garantare se realizeaza

prin intermediul titlurilor.
O prima structurare, evidentiaza urmatoarele tipuri de împrumuturi de refinantare (ca
regula generala, se are în vedere ca atunci cînd se vorbeste de împrumuturi se au în vedere
creditele primite, iar cînd se vorbeste despre credite se au în vedere creditele acordate):
Imprumuturile structurale, pe care le primesc bancile reprezinta de fapt, o linie de
credit. Ele se acorda pe baza unui nivel prestabilit între parti, de care se beneficiaza la nevoie.
Remunerarea acestor împrumuturi se realizeaza la taxa oficiala a scontului.
Imprumuturile de licitatie, se acorda pentru maxim 15 zile, cu o durata fixa. Ele sunt
în principal, garantate cu titluri, ratele de dobînda stabilindu-se prin licitatie. O alta
caracteristica a acestui tip de împrumut o reprezinta fixitatea ratei dobînzii pe toata durata
creditului, indiferent ce se întîmpla pe piata. Plata dobînzilor în acest caz, se face de regula, la
scadenta.
Imprumuturile speciale, sunt cele determinate de necesitatea procurarii de lichiditati.
Ele se acorda deci, bancilor aflate în criza de lichiditate, pe o durata de maxim 30 de zile. In
paralel, conditiile speciale tind sa întregeasca imaginea de ansamblu. Printre acestea pot fi
incluse: prezentarea unui plan de redresare a bancii în dificultate, care a solicitat creditul;
posibilitatea de rambursare în avans, partial sau total. In cazul acestui împrumut dobînda se
calculeaza în functie de angajamentele zilnice efective.
Imprumuturile lombard, sunt credite cu totul speciale prin durata: ele se acorda peste
noapte (overnight). Sunt utilizate pentru acoperirea soldului debitor al contului curent (din
punctul de vedere al bancii centrale) sau pentru soldului creditor al contului curent, vazut din
perspectiva bancii comerciale. Şi acest tip de împrumut este garantat cu titluri. Limita
maxima de acordare este de pîna la 75% din fondurile proprii ale bancii comerciale. Dobînda
în cazul acestui tip de credit se calculeaza zilnic şi se plateste în ultima zi a lunii.
Imprumuturile de refinantare curenta, se acorda pentru unele actiuni prevazute de
Guvern, pe baza Ordonantelor sau Hotarîrilor Guvernamentale promulgate. Pentru acordarea
acestor tipuri de credite se încheie conventii cu BNR. Acestea se au în vederea înaintea
aprobarii Ordonantelor sau H.G. emise, altfel, punîndu-se probleme conflictuale în ceea ce
priveste independenta bancii centrale.
Liniile de credit, în contextul determinat, îmbraca forma liniilor de credit revolving.
Una din principalele lor caracteristici este ca revin întotdeauna la pozitia anterioara. Acestea
sunt valabile de obicei pe termen de 30 de zile. In ultimul timp ele au înregistrat o cota în
scadere, în favoarea liniilor de refinantare speciala.
Pagina 34 din 190

In principiu, se stabileste o limita maxima, fondurile alocate prin liniile de credit

înregistrînd o oscilatie ce nu depaseste aceasta valoare. Aceste miscari reflecta intrarile şi
iesirile, respectiv rambursarile şi acordarile de credite.
plafon
(acordari)
rambursari
Un rol deosebit de important în are raportul dintre acordari şi rambursari. Acest tip de
linie de credit se evidentiaza printr-o serie de avantaje şi dezavantaje, ce merita specificate.
Avantajele acordarii creditelor pe baza liniilor de credit revolving constau în:
dezamorsarea tensiunilor în economia reala;
fluidizarea circuitelor monetare;
cresterea exporturilor (prin finantarea exporturilor sau a producatorilor).
Deosebit de importante sunt şi dezavantajele luate în calcul:
cresterea ratei inflatiei;
se acorda cu rate ale dobînzii diminuate, ceea ce contracareaza politica monetara în
functie de puterea de cumparare. Se urmareste pastrarea puterii de cumparare a banilor;
are ca efect niste precedente ce vor putea pune probleme în contextul economic şi
social.
3.Operatiuni pe piata interbancara
3.1. Pietele creditului – piete interbancare
Totalitatea relatiilor dintre diferitele subiecte economice, întreprinderi şi persoane,

între acestea şi intermediarii bancari, precum şi a raporturilor dintre banci şi alte institutii de
credit privind transferul de disponibilitati monetare ca forma specifica de circulatie şi
fructificare a capitalului, formeaza pietele de capital sau pietele creditului.
Aceste piete sunt segmentate în functie de natura participantilor şi scopurile urmărite
de acestia.
Astfel, potrivit celei mai acceptate considerari ale structurii pietelor, distingem:
piata capitalurilor sau piata financiara;
piata monetara;
piata valutara.
Pagina 35 din 190

Piata capitalurilor implica forme specifice avînd drept obiect investitiile pe termen
lung, respectiv tranzactiile asupra actiunilor şi obligatiunilor sau a altor titluri derivate, fie în
momentul emisiunii lor, prin subscriere, fie prin operatii ulterioare la piata secundara, bursa
de valori.
Piata monetara sau piata creditului are drept obiect capitalurile disponibile pe termen
scurt şi piata valutara este un compartiment obligatoriu pentru fluxurile de capital din şi, catre
exterior. Asa cum s-a subliniat, aceste piete se individualizeaza prin institutiile functionale şi
modul de desfasurare a tranzactiilor pe aceste piete. Dar se apreciaza, pe buna dreptate ca pe
de o parte, granitele dintre aceste piete nu pot fi precis delimitate, iar pe de alta parte,
legaturile dintre aceste piete sunt foarte strînse. Astfel evenimentele şi tendintele dintr-o piata
pot şi influenta desfasurarea evenimentelor şi tendintelor de pe alte piete, cu atît mai mult cu
cît multi participanti opereaza pe mai multe piete, şi implicit pot transfera, în cazul în care
considera favorabila, participarea lor pe alte piete. Intre cele două extreme posibile: angajarea
“permanenta” a capitalului prin achizitii de actiuni şi obligatiuni şi împrumuturile de la zi la
zi, exista o gama diferentiata de modalitati de plasare a capitalurilor pe pietele de capital şi
ale creditului, deosebite, dar apropiate gradual, una de alta. Asa cum rezulta din specificul
disciplinei noastre noi ne vom axa îndeosebi pe problematica pietii monetare.
Piata monetara sau piata creditului functioneaza cu participarea ampla a populatiei, a
firmelor şi îndeosebi a intermediarilor bancari, institutii cu larga functionalitate pe aceasta
piata. Complexitatea relatiilor din cadrul pietei monetare conduce la segmentarea ei specifica,
functie de diversitatea fireasca a unor laturi ale procesului de mobilizare şi angajare a
capitalurilor disponibile. Astfel functionalitatea generala a pietei creditului este asigurata prin
activitatea unor piete componente, avînd fiecare în parte participanti şi operatiuni specifice.
Astfel, în cadrul pietei monetare distingem:
piata monetara (clasica);
pietele paralele.
Piata monetara, asa zisa clasica, are în fapt mai multe ipostaza:
piata monetara sau piata scontului şi;
piata monetara propriu-zisa;
considerate ca două parti componente complementare ale pietii monetare clasice.
Ansamblul relatiilor din piata monetara sunt reprezentate în fig. care poarta amprenta
specifica a sistemului bancar englez prin prezenta bancilor de compensare sau de decontare
(clearing banks) şi a caselor de scont şi de garantie în fapt institutii bancare participante la
procesul de creditare.
Pagina 36 din 190

Fig. 3.1 - Relaţii între piata monetara clasica şi pietele paralele
Societati Autoritati
financiare locale
Companii
Depozite
Piete paralele
inter-companii
Depozite ale
Depozite ale autoritatilor
societăţilor locale Certificate Depozite
financiare de depozit Eurovalute
Credit
BANCILE DE Depozite COMPENSARE

inter-banci
Piete monetare clasice
Credite la pe termen Credite la

cerere scurt cerere
Casa de
acceptare Case de scont
Creditor de ultim resort
Efecte Bonuri de Obligatii pe

comerciale tezaur termen scurt
Pagina 37 din 190

Vînzari pe contul
guvernului
Comercianti Banca Angliei
Fluxul monetar
Miscarea instrumentelor negociabile

In prima sa ipostaza piata monetara sau piata scontului pe termen scurt, cuprinde un
cadru larg de relaţii privind, pe de o parte, mobilizarea disponibilitatilor monetare de la
întreprinderi şi persoane la institutiile de credit, iar pe de alta parte, acordarea de credite, de
catre banci, firmelor sau persoanelor.
Termenele de creditare specifice pe aceasta piata sunt la vedere sau pentru un maxim
de un an (SUA) sau 18-24 luni în sistemele bancare europene.
Resursele ce se mobilizeaza pe aceasta piata sunt, de regula disponibilitatile curente
ale firmelor şi persoanelor, respectiv soldurile conturilor de depozit la vedere sau al conturilor
curente. Distribuirea acestor resurse se efectueaza prin creditele acordate firmelor pentru
satisfacerea necesitatilor lor curente legate, în principiu, de avansarea cheltuielilor de
productie, sau a celor legate, în principiu, de avansarea cheltuielilor de productie, sau a celor
legate de circulatia marfurilor de la producator la reteaua de distributie. De asemeni
beneficiarea de credite, sunt familiile, în principal pentru achizitia de locuinte şi de bunuri de
consum.
Mobilizarea disponibilitatilor şi distribuirea creditelor se face în conditii de piata,
participantii la tranzactii manifestîndu-şi preferintele, în mod liber, orientata de interesul,
respectiv, nivelul de dobînzi optim, care îi pot favoriza. In a două sa ipostaza piata
monetara propriu-zisa în care în principal bancile îsi împrumuta, una alteia, sumele necesare
în scopul echilibrarii raporturilor interbancare, zilnic, în legatura cu lichidarea soldurilor
provenind din operatiuni reciproce, pe termene de 24 ore şi mai mari, functie de necesitati.
Acest circuit special al capitalurilor disponibile are un rol deosebit în reglarea şi stabilizarea
circulatiei monetare scriptice şi în functionarea echilibrata a sistemului bancar.
Pagina 38 din 190

Buna functionare a pietei monetare este strîns legata de piata economiilor care poate fi
considerata ca piata auxiliara pentru piata monetara. Bancile de orice fel îsi atrag, pe baza
unor relaţii de permanenta colaborare şi în conditii de competitie, importante resurse din sfera
caselor de economii, cooperativelor de credit, societăţilor de asigurari, fondurilor de pensii,
fondurilor de plasament, etc.; institutii consacrate în mobilizarea şi fructificarea specifica a
unei importante parti a economiilor populatiei. Pietele paralele s-au format, treptat, în
perioada de după cel de-al doilea razboi mondial, în împrejurari istorice şi de dezvoltare
economica specifice, care au determinat structura unor noi piete ale creditului independente,
în functionarea lor, şi cu restrînse canale de comunicare directa cu celelalte piete apartinînd
pietei traditionale a creditului.
De aici şi denumirea lor ca piete paralele. Prima piata paralela prezenta în tarile
dezvoltate este piata eurodevizelor, utilizata în afără granitelor nationale de catre nerezidenti.
Eurodevizele reprezinta creantele exprimate în valuta unei tari, care se utilizeaza în
afără granitelor nationale de catre nerezidenti. Prefixul de euro relevînd initial localizarea
acestei piete în Europa pentru resursele exprimate în dolari (de unde eurodolari) se utilizeaza
astazi în mod curent în caracterizarea tuturor operatiunilor de acest gen efectuate în lume,
avîna drept obiect, în mare majoritate, dolari, dar şi yeni, marci germane, lire sterline şi franci
francezi. Piata eurodevizelor este o piata a creditului, menirea sa functionala fiind
mobilizarea şi redistribuirea prin credite, în scopul fructificării optime a disponibilitatilor
ciclate pe aceasta piata.
Participantii directi pe aceasta piata sunt bancile autorizate în operatiuni valutare,
potrivit legislatiei fiecarei tari. Contractarea şi negocierile au loc între banci independent de
nationalitate şi granite convenindu-se împrumuturile pe termene şi pentru sume diferite şi la
nivelul de dobînzi proprii acestei piete. Evident bancile fac oferte şi exprima cereri în raport
de posibilităţile şi nevoile proprii clientelei sale.
Resursele de eurodevize ce aflueaza pe aceasta piata au diferite proveniente:
exportatorii, marile societati transnationale, bancile comerciale şi cele de emisiune din
diverse tari functie de rezervele lor valutare. La rîndul lor beneficiarii de credit principali se
recruteaza din importatori precum şi dintre categoriile enumerate de mai sus.
Piata eurodevizelor joaca un rol major în economiile tarilor dezvoltate; asigura
lichiditati suplimentare precum şi resurse aferente expansiunii firmelor şi înfaptuirii
exportului de capital. Ca piata paralela aceasta conduce la cresterea semnificativa a resurselor
de creditare, contracarînd politicile nationale şi consituind adesea stimuli inflationisti. O alta
piata paralela este piata creditului între firme (intercompany market). Aceasta piata s-a
Pagina 39 din 190

dezvoltat sub semnul restrictiilor de creditare care a obstructionat relatiile de credit în tarile
dezvoltate în anii 1970 şi în continuare şi consta în avansarea de sume importante de catre
unele firme altora, pe termen scurt. Aceasta reprezinta o forma de emacipare de sub tutelele
intermediarilor denumita şi dezintermediere care asigura participantilor un plus de randament
pe seama profiturilor cuvenite intermediarilor bancari.
In Anglia aceste credite sunt intermediate de brokeri specializati între principalele
firme (aproximativ 500) iar sumele minime vehiculate sunt 50 000 £, împrumuturile fiind de
fapt nenegociabile. In SUA s-a creat un instrument specific acestei piete commercial papers
care sunt negociate şi reprezinta valori între 10000 şi 5 milioane dolari cu termene de la 25-
270 zile. Aceste instrumente au crescut în ritmuri relevante de la 33 mld în 1970 la 557 mld
în 1990, ceea ce arata preferintele sporite pentru aceasta forma ca expresie a optiunii pentru
procesele de dezintermediere. In raport de caracteristicile economiei respective şi a sistemelor
bancare nationale mai apar sub forma pietelor paralele:
piata societăţilor financiare în legatura cu formarea şi redistribuirea resurselor pentru
operatiile specializate ca leasing, factoring şi altele;
piata ipotecara, în legatura cu constituirea resurselor şi utilizarea creditelor ipotecare;
piata autoritatilor locale, privind imobilizarea resurselor, îndeosebi prin credite pe
termen scurt, necesare desfasurarii activitatii autoritatilor locale.
In concluzie trebuie sa subliniem ca notiunea de piata în general şi de piata a
creditului în special este o categorie abstracta care se refera la relaţii între anumiti participanti
care se desfasoara prin forme specifice şi prin institutii caracteristice, în cazul nostru,
intermediarii bursieri.
Functionarea pietelor interbancare
Negocierea disponibilitatilor necesare pentru stingerea obligatiilor reciproce face

obiectul tranzactiilor pe piata monetara. Pe aceasta piata apar zilnic două categorii de
participanti:
ofertantii;
solicitantii.
Ofertantii sunt titularii conturilor de disponibilitati la banca de emisiune care au
solduri creditoare (şi deci detin moneda a bancii centrale). Intrucît depozitele de la banca de
emisiune nu sunt remunerate, acestia sunt foarte interesati sa valorifice aceste disponibilitati
prin negocierea acordarii de credite la piata monetara.
Pagina 40 din 190

Solicitantii de credite la piata monetara sunt acele banci care, ramînînd debitoare în
raporturile cu celelalte banci, cauta resurse de acoperire. Piata monetara joaca un rol deosebit
în redistribuirea resurselor de creditare în economia nationala. In cadrul operatiilor pe aceasta
piata are loc, de regula, transferul resurselor între instituiile de credite unde se formeaza
depozitele şi cele care activeaza ca distribuitori ai creditelor în economia nationala. O parte
importanta a tranzactiilor pe aceasta piata priveste transferul de resurse între institutiile
bancare care au acces la izvorul principal al creditului, banca de emisiune, şi cele care prin
dimensiune, specializarea, sau statutul lor, n-au acest acces.
Astfel unele institutii participante sunt structural creditoare cum ar fi institutiile de
credit ce mobilizeaza economiile: casele de economii, cooperativele de credit, societatile de
investitii, societatile de plasament, companiile de asigurari, fondurile de pensii, în general,
investitorii institutionali. Alte institutii de credit sunt structural debitoare: bancile de credit pe
termen mijlociu şi lung: institutiile de credit pentru vînzarea în rate, societati de leasing, etc.
Evident principalii participanti sunt bancile de depozit care prin natura lucrurilor pot fi, pe
rînd, în ambele ipostaze, de împrumutator şi împrumutat, şi ca dimensiune reprezinta
participantii tipic reprezentativi In derularea operatiilor pe piata monetara banca de emisiune
are un rol regulator.
Initial, în conditiile în care se gaseste descoperita, banca comerciala analizeaza
posibilităţile de obtinere de credite în cadrul relatiilor normale cu banca de emisiune, fie prin
rescontarea de efecte, sau depunerea în pensiune, sau în gaj, fie prin vinderea de efecte,
bonuri de tezaur şi altele. In raport cu posibilităţile existente prin obtinerea de credite de la
banca de emisiune, banca comerciala acopera total sau partial datoria sa faţă de celelalte
banci. Pentru datoria neacoperita faţă de celelalte banci, banca debitoare, urmează sa procure
disponibilitatile prin împrumuturi efectuate pe piata monetara. Evident, orientarea catre piata
monetara depinde şi de conditiile de obtinere a împrumuturilor pe aceasta piata, respectiv de
nivelul dobînzilor ce se presupune ca se vor aplica aici.
Banca centrala intervine cu regularitate pe aceasta piata, care este pentru ea “libera”
sau “deschisa”, de unde şi desfasurarea unor operatii pe aceasta piata cu denumirea de open-
market. Piata monetara este deci, în mod esential, o piata a lichiditatii unde se ofera moneda
bancii centrale, contra unei promisiuni de restituire în termen scurt, adica pe credit. Deci, se
acorda credit în moneda bancii centrale. Astfel, atunci cînd piata, considerata global, prin
suma algebrica a operatiilor, se manifesta ca solicitatoare de moneda centrala se spune ca este
“în banca” (en banque sau dans la banque) pentru ca este nevoie de interventia bancii centrala
care permite satisfacerea cererilor de lichiditate. In alt caz piata este în “afără bancii” (hors
Pagina 41 din 190

banque) daca aceasta dispune, global, de excedente de trezorerie, aflîndu-se astfel în afără
controlului bancii de emisiune.Paticipantii pe piata interbancara se polarizeaza între banca
centrala, ce manifesta o intervenienta specifica în relatiile interbancare, şi celelalte banci.
Banca Centrala
curtierii
Bancile Comerciale
Banca centrala, în acest context defineste politica pe piata interbancara şi prin

interesele pe care le apara, ea jucînd un rol regulator. Derularea operatiunilor pe piata
interbancara poate determina nivelul creditelor ce se acorda, deoarece banca centrala
influenteaza prin politica sa de creditare acest nivel.
Banca de emisiune poate interveni pe piata monetara în mod diferit:
fie prin stabilirea nivelului dobînzii, urmînd ca volumul negocierilor sa varieze în
raport de aceasta marime data (procedeu agreat de Banca Frantei);
fie prin stabilirea volumului creditului pe care aceasta îl acorda zilnic, urmînd ca,
cererea şi oferta ce se manifesta, în raport cu aceasta, sa determine, în conditiile de piata,
nivelul dobînzii, (procedeu aplicat îndeosebi în Anglia şi Statele Unite).
In raport de interesele sale, potrivit politicii monetare şi de credit pe care o
promoveaza, interventia bancii de emisiune poate fi mai activa cu rol preponderent, sau
marginala. Oricum, interventia bancii de emisiune ramîne o componenta a pietei monetare
unde, în mod necesar, sunt reunite zilnic principalele banci şi institutii de credit ale economiei
tarii respective.
O latura specifica a activitatii în cadrul pietei monetare, este natura intermediari-lor
care actioneaza aici. In marea majoritate a tarilor dezvoltate, s-a delimitat un segment distinct
pe piata, un segment de intermediere între banca centrala şi bancile comerciale, format din
curtieri (denumire folosita cu predilectie în Franta) şi case de rescont (Discount House,
denumire folosita cu predilectie în Anglia).
Curtierii reprezinta intermediari autorizati sa functioneze pe aceasta piata în spatiul
dintre banca centrala şi celelalte banci. Principalele atributii ale acestor intermediari vizeaza:
Informarea asupra evolutiilor care pot modifica pozitia bancii pe piata, în ceea ce
priveste: evolutia dobînzii, evolutia cererii şi ofertei de pe piata, tendintele mani-festate.
Pagina 42 din 190

Toate acestea pot da posibilitatea unor modificari adaptative din partea bancii în scopul
optimizarii nivelului de resurse necesare.
Propuneri de operatiuni de arbitraj. Se realizeaza în acest fel, propuneri de operatiuni
pe alte piete, determinate de diferentele de dobînzi care pot genera cîstiguri suplimentare.
Primirea ordinelor de executie. In acest context, curtierii concentreaza cererile şi
ofertele manifestate de catre diverse bancii, în vederea executiei lor.
Intermediarii actioneaza pentru contul bancilor, pentru a mijloci operatiunile de plati,
datorate ordinelor ce le primesc.
Realizarea unei prime compensari şi distribuiri între participanti, reprezinta o atributie
esentiala a acestor intermediari.
Curtierii realizeaza o compensare, corelînd cererea cu oferta şi retragînd din piata
niste operatiuni care se rezolva în acest cadru. Ei reusesc astfel, o apropiere a ofertei de
cerere, realizînd concomitent şi o segmentare a pietei.
Curtierii beneficiaza de un comision numit curtaj, ce se calculeaza pro rata temporis,
în sensul ca depinde atît de nivelul compensarii cît şi de perioada de timp. El poate lua valori
de 1/32 sau 1/64 pe an, respectiv 0,03% sau 0,015% pe an. Curtajul este calculat proportional
cu sumele compensate, comisionul fiind platit de regula, de solicitant (de împrumutat).
Casele de rescont, de origine britanica (Discount Houses), dar prezente şi în alte tari
realizeaza multiple operatii. Ele de regula sunt partenerul privilegiat, sau chiar unic (functie
cu caracter de monopol) al bancii centrala. Mai poarta şi denumirea de banci cu ridicata, în
timp ce bancile comerciale reprezinta bancile cu amanuntul (Retailer). Ca principala
caracteristica, ele actioneaza preponderent pe cont propriu pentru valorificarea propriilor
capitaluri, obtinînd şi acordînd împrumuturi, pentru a realiza un cîstig, din diferent de
dobînzi. Ele au propriile detineri de bonuri de tezaur, vînd şi cumpara titluri, efectueaza
operatii de arbitraj asupra titlurilor. Un rol deosebit se atribuie caselor de rescont pe linia
modificarii suple a termenelor de rambursare în favoarea partenerilor, ceea ce diminueaza
diferentele între cerere şi oferta şi confera o mare elasticitate pietei. Bineînteles ca ele
actioneaza, în mare masura, ca intermediari, concentrînd cererea şi oferta şi urmarind
satisfacerea într-un cadru discret a solicitarilor bancilor, asigurînd secretul operatiunii.
Activitatea caselor de rescont prin asigurarea corelatiei unei parti principale a cererii şi ofertei
contribuie la echilibrul general al pietei şi limiteaza angajarea bancii centrale. Piata
interbancara este locul unde se realizeaza însa, în final, întreaga echilibrare a bancii. O serie
de rezolvari decurg, înainte de sfîrsitul zilei, din relatiile ordinare, de credit, pe care banca în
cauza le are cu banca centrala.
Pagina 43 din 190

GAP-ul este asigurat în mare masura prin aceste operatiuni ordinare şi de echilibrare:
Operatiunile ordinare decurg din creditele acordate anterior de banca centrala, la
sfîrsitul zilei golul fiind acoperit pe seama lor.
Operatiunile de echilibrare se desfasoara pe diverse termene, de obicei, de-lungul a 1-
2 zile.
Acoperirea GAP-ului prin intermediul celor două tipuri de operatiuni are un rol
regulator.
Spre exemplu, putem considera ca, pentru zona (a) din figura de mai jos, s-a
înregistrat o cerere de credit pe o perioada de 3 zile, dar acoperirea prin resurse (b) s-a
realizat doar pentru 2 zile, ramînînd o cerere de credit nesatisfacuta. Operatiunile interbancare
zilnice aduc bancilor acoperirea unei parti de necesar, ramasa nesatisfacuta. Dar tocmai acest
ultim “gol” (c), asigura echilibrul general, fără de care banca nu poate functiona.
valori (a)
(b) (c) Operatiuni de

echilibrare
GAP
Operatiuni ordinare
timp
Operatiile specifice pe aceasta piata iau adesea forma “împrumutului în alb” cu alte
cuvinte sunt descoperite, fără garantii reale şi fără transmitere de titluri. Operational ele
reprezinta simple viramente încrucisate în conturile de la banca centrala, ca expresie a
transferului de moneda centrala. Fiecare banca are însa, în participarea sa la piata monetara, o
perspectiva proprie, o derulare previzibila a operatiilor, care adesea o orienteaza sa nu se
rezume numai la operatii cu acest caracter. De regula bancile cauta sa acopere deficitul de
resurse, recurgînd primordial la operatiile obisnuite: rescont, operatii de preluare în pensiune,
în fine operatii de vînzare – cumparare de bonuri de tezaur.
Ansamblul operatiilor ce se desfasoara pe piata monetara, ea însasi un segment
important al pietii creditului, are în mod firesc un rol major în determinarea caracteristicilor,
Pagina 44 din 190

evolutiilor şi tendintelor întregii piete a creditului, a operatiilor întregului sistem bancar.

Nivelul dobînzii pe aceasta piata şi în special, rata dobînzii de la zi la zi pentru efectele
private (comerciale), reflecta cel mai veridic, lichiditatea sistemului bancar, deci a economiei.
Dobînda este un mijloc de reglare a pietei, ea avînd un efect direct asupra raportului dintre
cerere şi oferta, de nivelul dobînzii depinzînd uneori marimea creditelor dorite. Interventia
zilnica, sistematica a bancii centrale pe aceasta piata, respectiv actionarea politicii de open-
market, îndeosebi prin volumul interventiei sale, influenteaza direct asupra evolutiei ratei
dobînzii şi costului creditului în economie. Rata dobînzii pe piata monetara nu poate sa
evolueze într-un mod prea diferit de alte rate practicate pe piata creditului, pentru ca este
vorba de aceeasi marfa, creditul, care se negociaza pe aceste piete în virtutea acelorasi
mecanisme ale cererii şi ofertei şi reflectînd aceleasi tensiuni ale economiei.
Un exemplu al exprimarii ratelor dobînzii pe piata monetara, îl poate constitui:
PIATA MONETARA
Ratele medii ale dobînzii pe piata interbancara (ora 11)
BUBID BUBOR
Perioada 4.11.1997 3.11.1997 4.11.1997 3.11.1997
1 sapt. 47,04 46,42 54,56 54,00
1 luna 42,19 42,31 53,31 52,15
3 luni 38,77 38,96 51,08 49,92
6 luni 37,15 37,35 51,69 50,42
9 luni 36,50 36,62 52,88 51,12
12 luni 36,75 36,75 54,42 52,77
unde: BUBID =Rata dobînzii pentru depozite atrase de la banci
BUBOR=Rata dobînzii pentru depozite plasate de banci
Volumul Depozite Tranzactii
depozite
lor şi al
tranzacti
ilor pe
piata
monetar
a
Perioada Volum Rata medie anuala a Volum Rata medie anuala a

mediu zilnic dobînzii mediu zilnic dobînzii
Pagina 45 din 190

-mld. lei- -procente- -mld. lei- -procente-

Oct. 7540,9 47,18 1647,5 47,86
1997
24-31 7380,8 50,62 1518,1 52,27
oct.
31oct. 7605,3 51,65 1674,5 52,71
1997
Urmarind în continuare optiunile solicitantului de credite la piata monetara, trebuie sa
avem în vedere ca cerintele acestuia sunt exprimate atît în sume, cît şi în termene. Lipsa de
disponibilitati, cu care se confrunta solicitatorul, este o rezultanta a raportului dintre încasari
şi plati existent în acea zi, în special, o expresie a raportului între încasari şi plati, decurgând
din relatiile cu celelalte banci, în general. Astfel, solicitatorul de credite trebuie sa-şi evalueze
cu grija pentru urmatoarele zile, încasarile şi obligatiile de plata decurgând din activitatea sa
şi a clientilor sai, titularii de depozite, urmînd ca în raport cu aceasta evolutie, sa-şi formuleze
cererile sale pe piata monetara.
Termenele practicate pe piata monetara, sunt prin natura lor foarte scurte:
o noapte (de la sfîrsitul zilei pîna în dimineata zilei urmatoare);
o zi;
cinci zile;
o saptamîna.
Cele mai frecvent solicitate sunt creditele de o noapte (overnight) în Anglia şi
creditele de pe o zi pe alta, în Franta, fiecare avînd specificul sau. Cerintele de echilibrare
decurg şi din termenele de acordare a creditelor (de exemplu creditele la termen de 12 luni
pot fi acordate şi prin intermediul creditelor pe 3 luni cu prelungirea termenului). Aspectul
principal aici, îl va reprezenta însa, stabilirea gradului de rentabilitate, deci scaderea
costurilor. Evident, ofertantul se poate angaja în cadrul termenelor solicitate, în masura în
care sconteaza ca excedentul dintre încasarile şi platile sale se mentin de-a lungul perioadei
angajate.
Expunerea mecanismului pietei monetare scoate în evidenta urmatoarele caracteristici
ale acestui principal compartiment al pietei creditului:
participantii la piata monetara sunt bancile;
obiectul tranzactiilor sunt disponibilitatile în moneda centrala, respectiv în depozite la
banca de emisiune;
operatiunile pe piata se desfasoara zilnic;
Pagina 46 din 190

termenele de acordare a împrumutului sunt foarte scurte, cele mai multe avînd
scadenta în ziua urmatoare;
creditele acordate pe piata monetara, sunt creditele personale, de la banca la banca,
implicînd de regula riscuri reduse;
dobînda practicata la piata monetara se stabileste zilnic prin jocul cererii şi ofertei.
Amploarea operatiunilor ce se desfasoara pe piata monetara se explica prin faptul ca
aici îsi gasesc expresia efectele circulatiei monedei scripturale. Relatiile dintre întreprinderi şi
banci, care determina relaţii de la banca la banca şi în final creeaza piata monetara, nu sunt
numai operatiuni ce decurg din acordarea de credite de catre banci şi rambursarea acestora, ci
în principal sunt date de necesitatea stingerii obligatiilor dintre întreprinderi, respectiv din
circulatia scripturala, care se desfasoara prin intermediul depozitelor bancare, deci se
manifesta ca operatiuni de credit.
Astfel, prin functiile pe care le îndeplineste, prin redistribuirea disponibilitatilor în
economia nationala, piata monetara joaca un rol regulator, important în relatiile de credit.
4. Organizarea şi evaluarea operatiunilor de trezorerie
Premisele derularii operatiunilor în banci
Nevoia de echilibrare a fiecarei banci, depinde de situatia bancii exprimata bilantier

(“Bank Management” – George H. Hempel). Ilustrarea planului de lichiditate a unei banci
(fig. 4.1.), pune în lumina o delimitare a activelor în:
active lichide, ce contin la rîndul lor:
titluri federale (federal funds sold);
bonuri de tezaur (short-term securities);
alte palsamente (other temporary investments);
împrumuturi nereînnoibile (nonrenewing loans);
active nelichide, ce cuprind:
rezerve şi datorii ale bancilor (reserve and due from banks);
ipoteci (mortgages);
credite de consum (other consumer loans);
credite comerciale (commercial loans);
credite pentru echipament industrial.
La acestea, se mai adauga:
cresterea prevazuta a creditelor.
Resursele reflectate în planul ilustrat (fig. 4.1.)se delimiteaza în:
Pagina 47 din 190

volatile, ce cuprind la rîndul lor, urmatoarele categorii:

depozite sezoniere;
depozite vulnerabile;
împrumuturi pe termen scurt;
certificate de depozit de valori mari, considerate de la 100 000 $ în sus (large CDs).
stabile, ce cuprind:
depozite stabile la cerere;
carnete/librete de economii;
certificate de depozit;
depozite pe termen lung;
capitalul propriu.
La acestea se mai adauga:
cresterea prevazuta a depozitelor.
Intre resursele volatile şi activele lichide rezulta o diferenta, un GAP de lichiditate.
GAP-ul este pozitiv daca activele lichide exced resursele volatile şi negativ în cazul contrar.
GAP poate fi reprezentat sub forma unui gol, a unei gauri, a unei discrepante. Termenul este
larg promovat în practica bancara europeana.
In figura, liniile punctate vor reprezenta fondurile asteptate în perioada viitoare, ce
sunt adaugate la bilantul total. Crestere a activelor decurge de obicei, din cresterea
împrumuturilor, în timp ce cresterea depozitelor reprezinta cea mai importanta sursa de
fonduri pentru banca prezentata (fig. 4.1.). Daca cresterea previzionata a creditelor depaseste
cresterea previzionata a depozitelor, banca va avea o nevoie de lichiditate care va putea fi
acoperita prin reducerea GAP-ului de lichiditate pozitiv sau prin achizitia de fonduri. Pe de
alta parte, daca cresterea previzionata a depozitelor este mai mare decît cresterea previzionata
a creditelor acordate, banca îsi poate îmbogati pozitia de lichiditate sau poate cauta sa
angajeze excesul de lichiditate în active rentabile. Urmarind modul de formare al surselor
lichiditatii bancare, putem evidentia două modalitati principale:
Surse potentiale traditionale a lichiditatii bancare;
Forme de cumparare a lichiditatilor.
Active Resurse
Titluri federale Depozite sezoniere

Bonuri de tezaur Depozite vulnerabile
Pagina 48 din 190

Alte plasamente Lichide Volatile Imprumuturi pe termen

scurt
Imprumuturi Certificate de depozit de valori
nereînoibile mari
GAP de
lichiditate
Rezerve şi datorii ale Depozite stabile la cerere

bancilor Stabile Carnete/librete de
economii
Ipoteci Certificate de depozit
Alte credite de consumNelichide Capital propriu
Credite comerciale
Credite pentru
echipament
industrial
Cresterea Cresterea
previzio- previziona-
nata a ta a depozi-
creditelor telor
Nevoia de
lichiditate
Fig. 4.1. - Prezentarea planului de lichiditatea al unei banci
In aceasta categorie sunt incluse în primul rînd activele ce reprezinta depozite ale
lichiditatii, deci cele ce întruchipeaza lichiditatea:
Numerar şi depozite la banci;
Titlurile negociabile (prin vînzarea acestora):
de stat;
comerciale (commercial papers);
certificatele de depozit (CD).
Pagina 49 din 190

Titluri primite în pensiune, ce sunt cumparate cu conventie de rascumparare şi prin

intermediul carora banca partenera intra în posesia lichiditatilor;
Creditele. Bancile pot recurge la “vînzarea” de credite. Se realizeaza astfel un transfer
al creditelor prin intermediul rescontarii sau titlurizarii.
Activele prezentate mai sus, sunt cele pe care banca le poate transforma cu usurinta în
lichiditati.
Bancile pot proceda la cumpararea de lichiditati prin intermediul:
Creditelor de la banca de emisiune, ce reprezinta credite acordate în moneda centrala;
Credite de la alte banci, care realizeaza tot o aprovizionare cu moneda centrala;
Emisiunea de titluri negociabile, unde pot fi înscrise şi certificatele de depozit de
valori mari;
Obtinerea de credite pe pietele straine, spre exemplu, pe piata eurodolarilor.
Premisele prezentate, pe care banca le are în vedere pentru a-şi organiza şi desfasura
operatiunile de trezorerie asigura în principal lichiditatea bancara. Premisa de baza de la care
se porneste este situatia bancii exprimata bilantier, din care va rezulta posibilitatea de
asigurare a lichiditatii şi cea de reglare a operatiunilor de trezorerie. In al doilea rînd, se
pleaca de la conceptul ca organizarea operatiunile de trezorerie este primordial o problema de
previziune. In fig. 4.2. avem prezentata o evolutie a nevoii de lichiditate. Este prezentata
initial situatia depozitelor (a), respectiv a creditelor (b) pentru ca ulterior, prin suprapunerea
lor sa se obtina previziuni cu privire la lichiditatea rezultanta (c). Se va obtine trendul
necesitatii de lichiditate ce decurge din trendul de baza al desfasurarii resurselor şi din trendul
plafon (celling) al creditelor. Determinarea valorilor se realizeaza prin diferentele ce se
produc de la luna la luna. De exemplu, daca într-o luna data activele au crescut de la 220 la
250, deci cu 30; iar pasivele au crescut de la 250 la 270 adica cu 20, rezultanta celor două
diferente, 10 va reprezenta trendul necesitatilor de lichiditate pentru a două luna.
Calculele realizate pe perioade de timp, sunt foarte des utilizate. In literatura franceza,
se recomanda determinarea lichiditatii la nivelul lunii ce urmează, ca instrument de baza, dar
trebuie sa se foloseasca şi trendul:
pe luna precedenta;
pe două luni precedente;
pe două luni urmatoare;
pe trimestrul urmator;
pe semestrul urmator.
Pagina 50 din 190

Trecutul poate determina previzionarea viitorului. In cazul bancii, previziunile pot

determina politica interna a bancii, prin urmare acest compartiment de activitate va
reprezenta “creierul bancii”, aici realizîndu-se echilibrarea ei.
Fig. 4.2. Evolutia nevoii de lichiditate
Total depozite
(milioane)
300
290
280 Nevoi
270
260
250
   
    
           
      
    
   
Prezent, 1993 Previzionat, 1994(a)
Total credite
(milioane)
240
230
220
Nevoi
210
200
Pagina 51 din 190

190
   
    
       
   
   
Prezent, 1993 Previzionat, 1994
(b)
Rezultanta nevoii
de lichiditate
(milioane)
40
30
Nevoi
20 temporare
10
0
   
    
       
   
   
Prezent, 1993 Previzionat, 1994(c)
Programul de lucru al compartimentului – trezorerie
Importanta compartimentului
Competenta celor ce lucreaza în compartimentul trezorerie, dar şi modul lor operativ

de lucru poate determina cîstiguri importante pentru banca. Trebuie avute în vedere, în
organizarea acestui compartiment, persoane operative, prompte, care sa raspunda rapid
stimulilor exteriori pentru ca, trezorierul este un operator la piata monetara interbancara.
Supravegherea operatiunilor de trezorerie se realizeaza de catre un Comitet operativ, care se
întruneste zilnic şi supervizeaza operatiunile efectuate de trezorieri. Ei realizeaza, pe de alta
parte, o analiza critica asupra activitatii desfasurate. In cadrul acestui Comitet de
supraveghere sunt incluse persoane competente din conducerea bancii, printre care: seful
serviciului credite, contabilul sef, directori, etc. Este unul dintre cele mai tehnologizate
compartimente din banca, forta lui decurgând tocmai din instrumentarul detinut.
Pagina 52 din 190

Compartimentul trezorerie trebuie sa detina un sistem informational foarte bine dezvoltat care
sa cuprinda:
un sistem informatic (calculatoare);
abonamente pentru retele video cum ar fi Reuter şi Telerate, prin intermediul carora sa
poata avea acces la date cu privire la evolutia cursurilor pe piata interbancara, a titlurilor,
externa, etc;
calculatoare financiare, programabile care sa realizeze calcule de randament necesare
în functie de operatiunile respective;
echipamente ce se refera la liniile de comunicatii telefonice. In acest caz, se pot
distinge:
linii specializate în stabilirea legaturilor cu, curtierii (legatura directa cu ei);
linii libere la iesire, caz în care numerele sunt secrete şi liniile ramîn libere pentru a se
da ordine catre exterior, la momentul necesar;
linii specializate pentru intrare, prin care trezorierul transmite de pe teren mesaje, în
functie de necesitati.
Aceste echipamente au o importanta şi o utilitate majora în cadrul compartimentului
de trezorerie. Programul principal al trezoreriei se bazeaza pe culegerea de informatii pentru
ziua urmatoare. Daca aceasta activitate se realizeaza zilnic, fiecare zi va fi asigurata cu
informatiile necesare.
Din cadrul bancii, se culeg date cu privire la:
programul de rambursari pentru ziua de mîine;
operatiuni noi previzibile (depozite noi). Acestea trebuie vazute ca sold, pentru ca vor
avea loc concomitent şi retrageri;
intrarile de fonduri de la sediile bancii (în cazul Centralei);
informatii de la compartimentele care administreaza titlurile;
informatii de la casa de schimb valutar;
Un furnizor deosebit de informatii îl reprezinta, serviciul de compensare care
realizeaza transmiterea mesajelor de la, şi catre SNC. Prin intermediul acestuia se poate
previziona pozitia pe care se va afla banca a două zi: solicitanta de resurse în urma operatiunii
de compensare sau plasatoare de resurse, ca urmare a unui excedent rezultat în urma
compensarii. O alta informatie importanta o reprezinta cea referitoare la constituirea de catre
banca a rezervei minime obligatorii. Toate datele sunt deci stabilite dinainte, pentru ziua z +
1, de catre compartimentul de trezorerie. Celelalte date, concentrate: pe luni, pe trimestre, pe
Pagina 53 din 190

semestre, pe ani sunt elemente de fundamentare a calculului zilnic ce se desfasoara la

trezorerie.
In conditiile în care se ajunge de catre compartimentul de trezorerie, la concluzia ca
banca are nevoie de sprijin de la banca centrala, se formuleaza în dimineata zilei respective
“apelurile la oferta”.
Derularea acestor apeluri la oferta în Franta au loc după urmatorul program:
ora 900 – Banca Frantei indica elementele caracteristice ale cadrului de creditare, cu
referire la scadente, garantii etc.
ora 1200-1300 – Prin telex trezorierul exprima apelul la oferta şi cere de exemplu 600
miliarde FRF cu o dobînda de 7 ¼.
ora 1400-1430 –Banca Frantei raspunde, ca poate acorda 40% din suma ceruta, cu 7
1/8.
Trezorierul va conta în acest caz, pe un aport al bancii de 240 mld FRF cu 7 1/8. In
mod similar se procedeaza şi la solutionarea altor tipuri de relaţii de acest gen.
Evaluarea operatiunilor de trezorerie
In derularea Resurse
operatiunilor de
trezorerie trebuie
avut în vedere, ca
trezorierii
lucreaza într-un
sistem
bugetivizat. In
acest sens, pentru
ei se stabilesc
anumite
constrîngeri de
operare şi de
cheltuieli. Pe
fiecare gen de
operatiune a
compartimentului
Pagina 54 din 190

se stabilesc limite
de operare (cît sa
vînda / cît sa
cumpere) şi un
coeficient maxim
de pierdere ce se
poate atinge,
numit stock loss.
Intregul
compartiment e
limitat de sarcini
de buget, ceea ce
face ca el sa fie
organizat ca un
centru de profit,
în sensul ca are
prevazute sarcini
în ceea ce priveste
obtinerea de
profit, ce decurg
din considerarea
tuturor veniturilor
şi cheltuielilor
sale.
Utilizari
Sume Rata Ven. din Sume Rata dob Ch. cu dob.

dob dob.
Banca Frantei 15500 0 0 Conturi de 7500 5,13 385
coresponde
nt
Conturi de 12000 3,5 420
corespondent
Credite de la o zi 180000 9,5 17100 Imprumutur 255000 9,3 23715
la alta i de la o zi
Pagina 55 din 190

la alta
Credite la termen 260000 10,1 26260 Imprumutur 355000 9,8 34790
i la termen
Subtotal 467500 9,36 43780 Subtotal 617500 9,54 58890
Cretite interne 150000 9,4 14100
Total 617500 9,37 57880 Total 617500 9,54 58890
Dobînzi nete -1010

Comisioane 175
Costul aferent
rezer-velor
minime obliga- (15500 la 1457
torii 9,4%) -100
Curtaje 522
Profit net bancar
Fig 4.3. – Prezentarea bilanţiera a evaluarii pe centrul de profit - trezorerie

Exemplul din fig. 4.3. este o reprezentare bilanţiera a acestei evaluari pe centrul de
profit - trezorerie, ce e comensurat atît pe linia valorilor vehiculate, cît şi a rezultatelor.
Resursele sunt privite sub trei forme:
împrumuturi de la corespondenti (banci creditoare);
împrumuturi de la o zi la alta;
împrumuturi la termen.
In ceea ce priveste utilizarile, ele cuprind:
depozitele pe care bancile le au la Banca Frantei pe baza constituirii rezervelor
minime obligatorii (în cazul nostru 15500);
conturile de corespondent (banci debitoare);
credite de la o zi la alta;
credite la termen.
Se impun cîteva observatii, referitoare la exemplul prezentat anterior:
In practica, se poate remarca faptul ca, gestiunea bancara implica gestiunea pe
compartimente, adica pe centre de profit sau centre de cheltuieli. Tabelul după cum am mai
precizat, se refera la trezorerie - ca centru de profit.
Pagina 56 din 190

La nivelul pus în discutie, se constata ca gestiunea pe centre de profit implica cesiuni

interne, adica fluxuri interne de fonduri, legate în special de suportarea cheltuielilor. In cazul
prezentat anterior, subtotalul se prezinta ca un rezultat din operatiunile de trezorerie:
Subtotal activ: 467 500
Subtotal pasiv: 617 500
Diferenta (P-A) = 150 000

Acest excedent de resurse obtinut la nivelul compartimentului de trezorerie se poate
folosi sub forma creditelor interne pentru acoperirea cheltuielilor altor compar-timente,
reprezentînd tocmai un proces de cesiune. Postul de credite interne apare chiar în bilant,
urmarindu-se obtinerea unor venituri, în cazul nostru de 14100 (150000 x 9,4%) prin plasarea
acestora cu o dobînda de 9,4%.
Se mai remarca din figura 4.3 ca rezervele minime obligatorii sunt suportate de catre
compartimentul de trezorerie, din operatiunile de trezorerie. Postul prin care sunt reliefate
este: Banca Frantei, acestea fiind în suma de 15500. Rezervele minime obligatorii nu se
remunereaza, adica se aplica a cota 0% a dobînzii, ceea ce va însemna ca ele nu sunt
producatoare de venituri, iar compartimentul va trebui sa se rezume la celelalte venituri, prin
care sa încerce o compensare şi a acestora.
Rezultatul general al trezoreriei, în exemplul prezentat, este negativ, reprezentînd o
pierdere de 1010, ca urmare a realizarii unor venituri de 57888 şi a unor cheltuieli de 58890
(cheltuielile sunt mai mari decît veniturile, deci se remarca realizarea unei pierderi, egala cu
diferenta lor).
In situatia explicativa, din partea de jos a tabelului, sunt prezentate dobînzile nete în
valoare de –1010, realizîndu-se o apreciere mai realista asupra rezultatelor compartimentului.
Se specifica aici şi costul suportat de trezorerie, ca urmare a constituirii rezervelor minime
obligatorii, în suma de 1457. El trebuie interpretat în sensul ca, aceste sume ar fi putut fi
plasate la o dobînda de 9,4%, în timp ce astfel constituite, rezervele minime obligatorii, nu
sunt remunerate. Tot la nivelul situatiei explicative se prezinta comisioanele încasate (175),
precum şi curtajele platite (100) ca urmare a realizarii unor compensari interbancare prin
intermediul curtierilor.
Rezultatul total este însa pozitiv, aflîndu-ne în situatia obtinerii unui profit net bancar
de 522. El este prezentat tot în cadrul situatiei explicative, din partea de jos a tabelului.
In general, bancile se concentreaza în perfectionarea activitatii proprii, realizînd şi o
urmarire atenta a riscurilor ce le pot afecta pozitia detinuta. Pentru desfasurarea în conditii
Pagina 57 din 190

bune a operatiunilor de trezorerie, trebuie sa se tina seama de existenta riscului operatiunilor

de piata. Se individualizeaza în acest cadru riscul de contrapartida, ca urmare a posibilitatilor
de nerambursare a creditelor acordate altor banci. Din acest motiv, bancile, în politica lor de
credit, evalueaza potentialul bancilor partenere şi stabilesc un grad de angajare a riscului, care
va fi influentat în primul rînd, de cuantumul fondurilor proprii. Riscul de contrapartida este
unul dintre cele mai importante riscuri ce ameninta bancile. Trebuie sa se aiba în vedere însa,
şi riscul de dobînda. El are o pondere mare de apariţie în cazul dobânzilor sensibile
(fluctuante), care prin modificarea lor pot duce la pierderi pentru banca. Pe de alta parte,
riscul de lichiditate, este important în cadrul activităţii băncii, deoarece prin evitarea acestuia
se urmăreşte acoperirea operativa a tuturor retragerilor solicitate de către clienţi şi neapelarea
băncii la resurse cu costuri mari. In condiţiile acţiunii acestor riscuri, băncile trebuie sa
supravegheze operaţiunile de trezorerie şi sa aibă în vedere un sistem de evidenta operativ şi
precis care sa permită accesul eficient la documentele originale (cele care stau la baza
operaţiunilor). In practica bancara, se vehiculează conceptul de pista de audit, perceput fiind
ca drumul parcurs în supravegherea operaţiunilor. Pista de audit trebuie sa permită accesul
deschis la documentele originale, controalele realizându-se de preferinta prin sondaj.
Operatiuni bancare privind relatiile cu clientela

Operatiunile bancare privind relatiile cu clientela sunt structurate în două parti
importante:
Clientela de pasiv (constituirea resurselor bancare)
Clientela debitoare (alocarea resurselor)
Gestiunea depozitelor bancare
Depozite curente
Contul curent
Contul curent reprezinta o conventie speciala privind raporturile banca – client.

Normele bancare specifice tarii noastre, recent aparute, definesc contul curent prin
urmatoarele trasaturi ce-l individualizeaza:
contul curent al clientelei deschis la banci, evidentiaza disponibilitatile clientului şi
operatiunile de încasari şi plati dispuse de acesta;
disponibilitatile din conturile curente ale clientelei, pot fi retrase de titularii de cont
oricînd, fără preaviz;
Pagina 58 din 190

soldul creditor al contului curent evidentiaza disponibilitatile clientului;

soldul debitor al contului curent evidentiaza platile efectuate de clientela pe descoperit
de cont neautorizat.
Scopul principal al functionarii contului curent îl reprezinta prestarea de servicii
bancare. Clientii bancii pot utiliza facilitatile puse la dispozitie de aceasta, referitoare la
derularea decontarilor (a efectuarii încasarilor şi a platilor). Prin aceste servicii se preiau o
serie de functionalitati ale întreprinderii.
Contul curent (numit şi ordinar, în cazul Frantei), este un contract special între banca
şi client, ce pune în lumina potentialul economic şi bonitatea clientului.
Depozitele pot fi considerate tehnice. Prin acest concept se cauta sa se sublinieze
automatismul acestor operatiuni, deoarece nici banca şi nici clientul nu pot cunoaste
operatiunile ce vor interveni ulterior şi nici succesiunea lor de realizare. Soldul contului este
o rezultanta care nu e previzibila. Depozitul în sine nu decurge din vointa clientului ci din
ordinele partenerilor clientului bancii. In momentul primirii unor ordine de plata mai mari din
partea detinatorului contului se poate ajunge la amenintarea unui sold debitor şi a unei intrari
pe descoperit de cont. Fiind un cont bifunctional, el poate lua însa, şi asemenea valori. In
cazul tarii noastre neplata este cea care genereaza de obicei intrarea pe descoperit de cont. In
tarile cu un regim de plati bine pus la punct, astfel de situatii sunt însa, foarte rare,
accidentale. Totul se rezolva de obicei, pe baza elementelor de contract.
Depozitele de aceasta natura sunt neremunerate în majoritatea tarilor lumii, fapt ce da
nastere unor contradictii între clientii cu solduri creditoare de volum mare şi banci. Clientii
doresc o remunerare a acestor disponibilitati, fapt ce îi determina de multe ori sa se sustraga,
încercînd o fructificare sub alta forma. Conturile curente permit clientelei sa beneficieze de
mijloace de plata decontate şi gestionate de banci. Mijloacele de plata se refera la toate
instrumentele care permit oricarei persoane de a transfera fonduri, oricare ar fi suportul sau
procedeul utilizat
Caracteristicile derularii operatiunilor de plati se sintetizeaza astfel:
Platile se pot derula între banci:
fie pe suport hîrtie prin: virament, ordine de plata, cecuri, cambii;
fie prin mesaje magnetice, bancile preluînd de la clienti aceste mesaje (Anglia şi în
special în Franta). In tara noastra se vizeaza şi acest aspect într-un viitor apropiat.
Canalele care asigura derularea acestor fluxuri de plati sunt reprezentate de:
Sistemul national de compensatie, sub tutela bancii centrale. Acesta, este bazat în tara
noastra, pe sistem hîrtie (mai rudimentar), tinzînd în viitor spre o retea electronica.
Pagina 59 din 190

Sisteme particulare (organizate de banci) sau internationale (SWIFT) existente în

tarile dezvoltate. La acestea se mai adauga dezvoltarea sistemului bancilor corespondente.
Rezultatele operatiilor de plati se vor reflecta, în concluzie, pe piata interbancara prin
sistemele mentionate.
Gestiunea mijloacelor de plata
Gestiunea mijloacelor de plata se desfasoara la nivelul unui compartiment ce

reprezinta pentru banca un centru important de costuri şi de profit. Operatiunile de plati sunt
cele mai frecvente în cadrul operatiunilor derulate de banci, individualizîndu-se prin cîteva
trasaturi:
O mare parte din costurile operationale sunt legate de operatiunile de plati. Ca nivel
de abordare general, costurile acestor compartimente vor fi foarte importante.
Ponderea relativ mare a acestor costuri e determinata de:
remunerarea personalului;
localurile ocupate;
instalatii informatice;
consumabile;
servicii postale şi de telecomunicatii;
servicii prestate de terti.
Produsele (veniturile), obtinute de banci în urma acestor operatiuni pot fi divizate în
directe şi indirecte şi sunt determinate de:
venituri
directecomisioane, adica tarifele aplicate clientelei dupa diferite criterii;
taxe de eliberare a carnetelor de cecuri;
contributii pentru beneficiarii cartilor de plata.
soldurile medii aflate în conturi, care reprezinta resursele aflate la dispozitia bancilor.
Fiind gratuite, ele pot fi utilizate ca surse de creditare.
venituri
indirecte
sumele aflate în decontare (în expeditie). Ele sunt întîlnite în literatura straina sub
denumirea de FLOAT.
Float-ul reprezintă decalajul care apare între data de operare în contul clientului
platitor şi data efectiva de înscriere a sumei în contul beneficiarului. Prin acesta se face
precizarea ca, un timp sumele aflate în decontare nu sunt accesibile nici noului beneficiar,
Pagina 60 din 190

nici platitorului, ele aflîndu-se la dispozitia bancii. De exemplu, daca suma avuta în vedere se
utilizeaza de catre banca pentru o zi la o dobînda de 10%, suma fiind de 100 000 FRF se va
obtine un profit de 27,78 FRF. Aceste modalitati de desfasurare a platilor pot fi în favoarea
sau defavoarea unui partener. Dobînda ce poate fi pierduta de platitor poarta denumirea de
Collection float, iar cea cîstigata de platitor, denumirea de Payement float. Pe ansamblu,
unele banci pot pierde, altele pot cîstiga.
Pozitia float e semnificativa pentru ca trebuie sa determine care e situatia bancii.
Marimea float depinde de instrumentele folosite şi de modul de prelucrare bancara, aceste
conditii de prelucrare necesitînd un minim de timp specific derularii fiecarui instrument în
parte. Astfel, ordinele de plata vor actiona preponderent în favoarea bancii platitoare. In ceea
ce priveste cecul, se poate conveni ca el sa fie platit imediat de catre banca colectoare, ceea
ce duce la angajarea de catre aceasta a unor resurse care vor fi recuperate atunci cînd cecul
ajunge la banca platitoare, fapt ce determina un decalaj în timp şi niste sume în decontare.
Circuitul poştal, poate de asemenea influenta marimea acestui float; cu cît posta este
mai operativa, cu atît durata de retinere la banci, în decontare este mai redusa.
In concluzie, marimea float-ului depinde de:
tipul de instrumente utilizate;
modul de prelucrare bancara;
circuitul postal.
Experienta a aratat ca, problema duratei în ceea ce priveste derularea operatiunilor de
plati poate ramîne la latitudinea bancilor, putîndu-se crea un climat de abuz. In Franta prin
legea din 1987 s-a încercat eliminarea acestor abuzuri, prin trasarea unor orientari care cer
bancilor, un sistem uniform de decontari în vederea reducerii float-ului.
Perfectionarea gestiunii mijloacelor de plata are în vedere mai multe aspecte:
Se iau în considerare riscurile posibile privind gestiunea mijloacelor de plata ce pot
apărea datorita defectiunilor de natura: circuitelor foarte lungi, încasari tardive (vine mijlocul
de plata, dar întîrzie acoperirea). Se constata, faptul ca nu se practica o automatizare în
functie de posibilitatile existente. Efectele se vor resimti în costuri mai mari şi în
rentabilitatea mai scazuta a bancii.
Bancile trebuie sa aiba în vedere, realizarea unei analize periodice care prin optimizari
succesive sa duca la cresterea calitatii serviciilor (se urmaresc în principal filierele de plati).
Prin reducerea duratei de plata, de exemplu, se pot atrage noi clienti.
Un alt aspect, se refera la securitatea documentelor bancare aflate în circuitul de plata.
Ele sunt documente – valori (de exemplu: cecul), care daca s-au pierdut, necesita multe
Pagina 61 din 190

operatii de reconsiderare a valorilor respective şi cheltuieli suplimentare. Prin procesele

tehnologice de trunchiere, realizate pe banda magnetica, este exclusa circulatia documentelor
– valori, circulînd doar mesajul. Acestea duc la evitarea producerii riscurilor mentionate.
Un aspect corelat îl reprezinta mentinerea şi relevarea pistei de audit. Prin aceasta,
fiecare operatiune efectuata trebuie sa aiba documentele aferente, stabilite ca fiind reale, ele
determinînd înregistrarile în banci şi între banci. Pistele de audit, dau posibilitatea organului
de control sa mearga la origine, sa aiba acces la documentele de origine. Se remarca sub acest
aspect, necesitatea unui control riguros.
3.1.2. Depozitele bancare – caracteristici, evolutii
Constituirea şi utilizarea depozitelor bancare reprezinta una din principalele functii ale
bancilor, în general şi a celor de depozit, în special. Depozitele bancare au un dublu caracter.
Pe de o parte depozitele bancare constituie obligatii ale unor banci faţă de depunatori,
rezultate din mobilizarea capitalurilor temporar disponibile, cai importante de constituire a
resurselor de creditare ale bancii. Pe de alta parte, depozitele bancare reprezinta, pentru
depunatori, creante creditoare faţă de banca, mijloace de plata pe care acestia le pot utiliza în
orice moment, cu precadere pentru efectuarea platilor catre terti, prin operarea în cont.
Depozitele bancare reprezinta astfel o forma de existenta a banilor, respectiv a banilor de
cont, sau scripturali.
Pe de alta parte, asa cum s-a aratat, depozitele bancare reprezinta o forma principala
de mobilizare a capitalurilor şi economiilor temporar disponibile. De natura şi termenul
acestor depozite depinde şi modul în care banca va valorifica aceste resurse de creditare.
Astfel, depozitele la vedere sunt caracterizate prin elasticitate, avînd în vedere ca depunatorii
pot dispune în orice moment utilizarea lor pentru platile în cont sau retrageri din cont, potrivit
intereselor lor, ceea ce poate actiona spre eventuala lor diminuare abrupta.
Experienta arata, ceea ce vom demonstra şi noi printr-un exemplu (în schita alaturata),
ca în mod normal o parte a platilor efectuate se înregistreaza ca încasari în alte conturi ale
clientilor bancii (c), iar platilor facute în conturi catre alte banci sau prin numerar (p) le
corespund, în general, încasari (i), astfel ca suma soldurilor succesive ale conturilor de
depozit (a şi b) ramîne la dimensiuni relativ apropiate, în conditiile unei variatii mari a
volumului fiecarui depozit, de la zi la zi (a – b).
D CONT DE DEPOZIT U C D CONT DE DEPOZIT T C

a 1500 a 2000
Pagina 62 din 190

c 1200 i 2200 p 1800 c 1050
b 2500 b 1150
D CONT DE DEPOZIT Z C D CONT DE DEPOZIT

W C
a 3500 a 150
c 1750
p 1500 c 1050 c 1200
b 250 b 300
D CONT DE DEPOZIT X C D CONT DE DEPOZIT Y

C
a 2750 a 2400
c 1750
p 2400 i 1400 p 1300 i 1700
b 1750 b 4250
a = 12000 p = 6500 b = 10500

c = 8000 i = 5000
depozite
(mld)
30000
20000
25000
15000
10000
Pagina 63 din 190

Sold mediu permanent al depozitelor

la vedere
timp
Fig. 3.1. – Evolutia soldului mediu permanent al depozitelor la vedere
Evolutia disponibilitatilor din depozitele la vedere se caracterizeaza în mod necesar
printr-o anumita variatie a sumei soldurilor, în care se delimiteaza un anumit sold mediu
permanent care exprima posibilitatile de fructificare a depozitelor de catre banca prin
folosirea lor ca resurse de creditare (vezi fig. 3.1.). Utilizarea sumelor provenite din
depozitele la vedere necesita însa prudenta, întrucît angrenarea resurselor din depozite în
proportii exagerate, ar putea crea dificultati bancilor, în cazurile în care deponentii ar solicita,
în ritmuri şi volume neprevazute, disponibilitatile din conturi. Depozitele la vedere reprezinta
cea mai stabila resursa a bancilor comerciale. In fapt depozitele la vedere au mai multe
forme de existenta.
Conturile curente reprezinta o forma speciala de servire bancara a titularilor de cont.
Sunt conturi prin care agentii economici ca şi persoanele particulare îsi desfasoara
operatiunile de caserie. Astfel în aceste conturi se înregistreaza intrari de sume prin: cecuri,
viramente, ordine de plata, etc. dispuse de alte persoane în favoarea titularului de cont. De
asemenea din conturi se opereaza de catre banca ordinele date de titularul de cont privind
platile catre creditorii sai prin cecuri, virament, ordine de plata, etc.
Astfel functia principala a contului curent este efectuarea operatiunilor de caserie ale
titularului de cont, desi prestarea unor servicii numeroase şi laborioase care solicita un efort
deosebit din partea bancii şi reprezinta pentru beneficiar o degrevare substantiala a propriilor
atributii antreprenoriale. Asa se face ca marea majoritate a bancilor aplica un regim special
soldurilor ce se creeaza în aceste conturi, pentru care, fie ca nu acorda dobînzi, fie ca se
bonifica o dobînda redusa.
Desi apreciaza însemnatatea operatiunilor de care beneficiaza, şi recunoaste public
faptul ca gestionarea platilor implica cheltuieli mult mai mari decît veniturile obtinute de la
titularii de conturi în acest scop, totusi acestia, titularii de cont, nu se sfiesc în a retrage şi
fructifica, pe alte cai, soldurile mai mari care s-ar forma pentru o perioada mai îndelungata în
aceste conturi.
Conturile de depozit sunt, prin natura lor, menite sa asigure fructificarea unor
economii (fie ale firmelor, fie ale persoanelor) pe un termen mai îndelungat. De aici
posibilitatile mai restrînse acordate titularilor privind miscarea din cont prin încasari sau
Pagina 64 din 190

efectuari de plati. Unele banci aplica restrictii şi cu privire la retrageri. Astfel bancile engleze
cer sa fie anuntate cu 7 zile anticipat pentru retragerile mai importante, desi în fapt nu aplica
aceste prevederi. Normele de operare în aceste conturi orienteaza deci spre o dinamica
stabila întrucît aceste tipuri de conturi asigura pentru bancile comerciale marea majoritate a
resurselor dimensional, şi cu un mare grad de stabilitate în timp.
Depozitele la termen. Potrivit conventiei între deponent şi banca privind termenele şi
celelalte conditii de depunere (dobînzi etc.) creaza o baza sigura de fructificare în procesul de
creditare, pe termene corelate cu natura şi durata acestor resurse. Pentru bancile comerciale
forma principala de atragere o reprezinta conturile de depozit de investitii. Pe termen de la o
luna pîna la un an, în practica bancilor engleze, aceste depozite se refera la sume mari (peste
10000 £) care sunt atrase de banci în conditii negociate în fiecare caz în parte.
De asemenea bancile comerciale deschid clientilor conturi de economii simple sau în
anumite sisteme (scheme, programe) care sa asigure regularitate în procesul de economisire.
In considerarea structurii pasivelor bancare şi în orientarile cu privire la managementul
acestora trebuie sa se tina seama de realitatile de pe pietele nationale ale creditului reflectînd
evolutii şi tendinte specifice.
In timp, asa cum exprima tipic situatia din SUA structura pasivelor bancare se
schimba (vezi tabel 3.2).
Structura pasivelor bancilor comerciale(%)
1950 1964 1987
Depozite la vedere 70 55 20
Depozite la termen şi economii 22 34 54
Imprumuturi 0 1 14
Alte pasive 1 2 5
Capital 7 8 7
100 100 100
O prima apreciere pe care trebuie sa o facem, desi nu este primordiala ca importanta,
o reprezinta stabilitatea aportului capitalului propriu. De asemenea, pe acelasi plan de
relevanta, este cresterea creditelor în totalul pasivelor. Asa cum arata şi experienta altor tari,
în timp, creste gradul de redistribuire a resurselor pe plan interbancar (vezi şi tabelul 3.2),
ceea ce înseamna reducerea relativa a resurselor provenite din afără sistemului bancar.
Revenind la semnificatia tabelului anterior (3.2), în SUA, ca de altfel şi în alte tari, se
constata scaderea generala a depozitelor, în ansamblul pasivelor şi îndeosebi scaderea ampla
a depozitelor la vedere. Şi în tabelul 3.3. se poate analiza acelasi fenomen, realizîndu-se în
decurs de 42 de ani (din 1950 pîna în 1992) o scadere a depozitelor de aproximativ 14% (de
la 92% la 78%). Strategia constituirii de resurse din depozite este o chestiune vitala pentru
Pagina 65 din 190

banca. Aceasta asigura independenta bancilor, pentru ca neavînd resurse proprii ea trebuie sa
apeleze la piata interbancara. In exemplul prezentat se constata ca aceasta diferenta de 14% a
fost acoperita treptat prin împrumuturi, fapt ce presupune însa suportarea unor costuri legate
de evolutia pietii. Uneori aceste costuri devin foarte ridicate. Se remarcă concomitent, o
scadere abrupta a depozitelor la vedere (de la 70% la 14% în 1992) şi o crestere a depozitelor
la termen (de la 22% la 64% în 1992), ce sta sub semnul cresterii interesului clientilor pentru
remunerarea lor.
Distributia principalelor resurse bancare
1950 1964 1970 1978 1980 1992
Total bilant (mld dolari) 179 1704 1781 3652
Depozite la vedere % (fără dobînzi) 70 55 28 14
Depozite la termen % (cu dobînzi) 22 34 52 64
Imprumuturi % 0 1 9 12
Capital % 7 8 7 7
Altele % 1 2 4 3
Reglementarea depozitelor (în întelesul unor norme bancare speciale) avînd drept
obiect principal un regim de dobînzi scazut, a avut rol esential în reorientarea deponentilor
catre alte modalitati de fructificare, în principal transformarea disponibilitatilor destinate
depunerilor în capitalui angajate în relaţii de credit obligatar, în economii financiare. Şi în
acest domeniu s-a generalizat experienta SUA, inovatiile aduse fiind preluate şi pe alte piete
nationale. Astfel pentru atragerea deponentilor individuali, a economiilor familiiilor, începînd
din 1981 s-au generalizat în SUA conturile NOW (negociable orders of withdrawal) şi apoi,
din 1983, conturile SUPER NOW, a caror trasatura, comuna, este tocmai nivelul înalt al
dobînzii acordate pentru soldul disponibilitatilor, în timp ce contul, respectiv soldul sau,
poate fi utilizat şi pentru platile curente.
Asemenea conturi sterg astfel diferenta dintre depunerile la vedere şi depunerile la
termen sau pentru economii, din punct de vedere operator; dar din punct de vedere al dobînzii
bonificate creaza avantaje asigurînd un nivel ridicat, similar depunerilor la termen. Conturile
A.T.S. (automatic transfer system) sunt o varianta a conturilor NOW, care presupune
mentinerea în cont a unui depozit minim neremunerat destinat platilor curente, în timp ce
sumele încasate ce depasesc acest plafon sunt virate automat la regimul de dobînzi din
economii, avantajos pentru titularul de cont.
Ele se bazeaza practic, pe principiul de separare a fluxului de încasari din cont la
sfîrsitul zilei în sensul ca o cantitate negociabila ramîne în contul curent pentru a servi drept
tampon în operatiunile de trezorerie, iar restul trece într-un cont ce e remunerat cu dobînda
Pagina 66 din 190

pietei monetare. Presupunînd pentru un cont ATS limita de 30000$, situatia se va

prezenta astfel:
D Cont curent C D Cont paralele C
30000 250000
60000
300000 240000
(încasari) (plati)
60000
(sold trecut în cont)
30000
Satisfacerea cerintelor clientilor de a li se remunera depozitele majore pe care le au

determina şi o satisfacere a cerintelor bancii de avea niste resurse proprii. In scopul
mobilizarii detinerilor de fonduri ale firmelor bancile comerciale au dezvoltat de asemenea
modalitati specifice. Certificatele de depozit emise de banci (în valori nominale sub 100000 $
[Small C.D.], sau peste aceasta suma, [large C.D. sau Jumbo OD]) avînd o gama larga a
scadentelor şi o remunerare orientata dupa nivelul de piata al dobînzii, asigura o larga
angajare a disponibilitatilor temporare ale firmelor. Forma lor de hîrtii de valoare negociabile
implica o larga accesibilitate determinata de lichiditatea lor specifica decurgînd din facilitatea
negocierii lor pe piata.
Asa se explica şi dezvoltarea accelerata a emisiunilor bancare de certificate de depozit
negociabile (vezi tabelul 3.4). Certificatele de depozit pot fi şi nominale, dar şi la purtator
avînd mare cautare în rîndul clientilor în special pentru caracterul lor negociabil (clientii pot
cumpara certificate de depozit în cazul unor excedente de lichiditati şi le pot vinde în cazul
unui deficit).
tabel 3.4.
Emisiuni bancare de certificate de depozit
(situatia de ansamblu, în mld. dolari)
Anul S.U.A Anglia
1966 15,5 0,2
Pagina 67 din 190

1974 85,2 11,9

1982 136,8 92,7
Fondurile comune de creante (Money Market Mutual Funds) constituie în prezent o
modalitate în continua şi ampla crestere a atragerii resurselor de catre banci prin titlurizare,
prin autonomizarea administrarii unor creante, în cadrul unui sistem specific.
Esential pentru problema pusa în discutie, este ca bancile pot înstraina anumite
creante, în conditii de piata, recuperînd resursele investite, în scopul desfasurarii altor operatii
de credit. Se creaza astfel conditii de amplificare a raporturilor de credit pe baza atragerii
ample a resurselor, în conditii stimulative de remunerare, convenabila, la nivelul pietei,
pentru detinatorii de capital. Fondurile comune de creante sunt pe larg folosite în multe tari,
între care Australia, Canada etc. Deosebit de semnificative sunt proportiile pe care le au
fondurile comune de creante într-o tara cu functii de centru financiar international, ca Elvetia
unde în sistemul bancar se asigura 32% din pasive pe aceasta baza (232 mld. franci elvetieni
în 1984).
Trecerea în revista a pasivelor bancare scoate pregnant în evidenta evolutiile şi
tendintele din ultimul sfert de veac care au creat, în mod necesar, cai noi ale managementului
bancar; au impus diversificari şi inovatii a caror implementare pe pietele nationale a trebuit sa
tina seama de conditiile specifice în care se formau disponibilitatile şi de preferintele
detinatorilor de capital pentru valorificare; astfel ca proportiile în care aceste modalitati, de
regula, general adoptate, au patruns fiecare, în parte, pe pietele nationale, au fost determinate
de conditiile specifice şi de gradul de penetrabilitate şi competitivitatea bancilor.
In managementul pasivelor s-a manifestat ca o necesitate tipica, determinata de
îngustarea gradului de lichiditate a activelor bancare, cerinta ca bancile sa se sprijine mai
mult pe pasive, pe elasticitatea şi oportunitatea utilizarii lor în asigurarea lichiditatii (vezi tab
3.5).
tabel 3.5.
Pasive de provenienta inter-bancara pe plan intern
(în procente din total pasive interne)
Sfîrsitul Franta Germania Italia Anglia S.U.A.
anului
1977 295,5 207 125 20,3 13,2
1984 33,6 21,2 16,1 24,0 1,60
Evaluarea activitatii de procurare a resurselor bancare
Pagina 68 din 190

Pentru prezentarea activitatii de evaluare a procurarii resurselor, vom utiliza un

exemplu concret, reliefat în tabelul 3.6. Tabelul este de fapt o reprezentare bilantiera a unei
banci franceze fiind structurat în utilizari şi resurse. Resursele sunt exprimate în functie de
dimensiunile lor şi de costul procurarii, respectiv dobînda medie. Se observa în acest context
o diferentiere a dobînzilor în functie de tipul de resurse, pornind de la conturile curente sau
ordinare pentru care se practica o dobînda foarte mica (0,75%) şi ajungîndu-se la certificatele
de depozit pentru care se bonifica cea mai mare dobînda, respectiv 9,2%.
Pe ansamblu, banca realizeaza prin atrageri 675000 mii FRF la o dobînda medie de
4,95%, ceea ce va determina o cheltuiala cu dobînzile ce se ridica la suma de 33425. Pentru
utilizari se obtine un total de 125000 mii FRF, ceea ce înseamna ca s-au realizat plasamente
în valoarea precizata, la o dobînda medie de 12,48%, realizîndu-se venituri din dobînzi în
suma de 15600. Datorita functionarii acestui compartiment ca centru de profit şi de cheltuieli,
o parte a excedentului înregistrat se acorda sub forma creditelor interne altor compartimente,
pe sistemul cesiunilor. Suma acordata prin cesiune, în cazul analizat este de 550000 la o
dobînda medie de 9,5% ceea ce determina venituri suplimentare din dobînzi, de 52250.
Utilizari Resurse
Postul Sume Rata Ven. din Postul Sume Rata Ch. cu dob.
dob dob. dob
Conturi debitoare 50000 13,8 6900 Conturi 240000 0,75 1800
curente
(ordinare)
Imprumuturi 75000 11,6 8700 Conturi de 125000 4,2 5250
personale economii
Depozite la 175000 8,8 15400
termen
Bonuri de casa 85000 7,5 6375
Certificate de 50000 9,2 4600
depozit
Total 675000 10,05 67850 Total 675000 4,95 33425
Dobînzi nete 34425
Comisioane 1175
Costul aferent
rezervelor minime
obligatorii -1450
Pagina 69 din 190

Profit net bancar 34150
Cheltuieli de -17500
personal -3800
Cheltuieli
generale -4500
Cheltuieli interne -600
re-facturate 7750
Provizioane
Rezultatul net
direct
Acest important centru de costuri şi profit, ce se ocupa cu gestionarea depozitelor
realizeaza în cazul analizat un venit total de 67850 şi va plati pentru resursele atrase 33425.
Prin diferenta vom obtine dobînzile nete, respectiv veniturile din dobînzi nete ce sunt
prezentate în partea de jos a tabelului (67850-33425 = 34425). Tot în partea de jos a tabelului
mai sunt prezentate comisioanele încasate în valoare de 1175, precum şi pierderea datorata
constituirii rezervelor minime obligatorii (-1450), care este suportata de toate
compartimentele. Aceasta pierdere reprezinta de fapt un cost al imobilizarii.
Profitul net bancar obtinut este de 34150, din care însa se vor deduce cheltuielile
corespunzatoare compartimentului, respectiv cheltuielile de personal, cheltuielile generale,
cheltuielile interne refacturate precum şi provizioanele. Provizioanele în cazul
compartimentului de gestiune a depozitelor se refera strict la pierderi specializate, ceea ce
explica şi suma relativ mica constituita (600). O cheltuiala suportata de toate
compartimentele o va determina întretinerea compartimentului de informatica ce le
deserveste. Aceasta da nastere la o noua decontare între compartimente.
Compartimenul de gestionare a depozitelor trebuie sa-şi desfasoare activitatea
concentrîndu-se asupra atributiilor sale functionale, adica preocuparea pentru cresterea
atragerilor respectiv a resurselor. Este de fapt o preocupare pentru cresterea independentei
bancii (depozitele, certificatele de depozit, bonurile de casa, asigura resursele proprii
independent de piata monetara). In vederea realizarii functiunilor sale bancile trebuie sa
practice o politica de costuri corespunzatoare, adica remunerarea la nivele înalte a depozitelor
mari ceea ce va determina un randament mai scazut pentru banca; şi totodata mentinerea
dobînzilor la nivelul pietei datorita concurentei puternice. Acest aspect determina necesitatea
Pagina 70 din 190

unei optimizari a raportului costuri-resurse. In ce priveste costurile, ele pot fi reduse prin
sisteme de gestiune eficienta şi prin efectele pozitive ale gestiunii mijloacelor de plata. O
parte a depozitelor bancii încorporeaza şi prime de risc, ceea ce înseamna ca prezinta o
volatilitate crescuta. In aceasta situatie sunt certificatele de depozite mari care sunt latente un
timp, pîna cînd proprietarul gaseste o modalitate de plasare. Ele intra în categoria depozitelor
cu ciclu necunoscut sau “adormite” şi pot fi supuse pretentiilor de plata inopinate. Acest fapt
va determina o cerinta de lichiditate şi inerent apelul la piata monetara pentru procurarea de
resurse, ceea ce la rîndul ei va determina cresterea costurilor pentru banca.
Asigurarea depozitelor bancare
Asigurarea alternativa a acoperirii riscului lichiditatii
Asa cum s-a desprins, din cele aratate anterior solicitarile deponentilor în sensul
exprimarii de cereri de retrageri din conturile de depozit prezinta o problema a lichiditatii
bancilor. Daca aceste solicitari vor avea un ritm normal de manifestare, bancile vor putea
usor sa ia masurile necesare de suplinire a resurselor ce se diminueaza prin retragere.
Normalul înseamna implicit posibilitatea, ca pe masura manifestarii de retrageri în anumite
dimensiuni sa se produca şi fenomenul de afluere a noilor deponenti sau de crestere a
depozitelor prin noi depuneri ale vechilor titulari de cont. Bancile încep sa aiba probleme în
situatiile în care factori decurgînd din situatia economica sau sociala deranjeaza echilibrul
dînd preponderenta fluxului retragerilor. Asemenea fenomene por actiona treptat ca urmare a
reducerii veniturilor titularilor de cont ca urmare a fenomenelor de recesiune: scaderea
nivelului activitatii economice, reducerea vînzarilor, scaderea salariilor sau somajului în
crestere etc.
Uneori, îndeosebi pe fundalul unor asemenea evolutii negative economice şi sociale
apare fenomenul de panică, situatie, în care dînd crezare zvonurilor sau antrenati de propriile
lor sentimente şi convingeri, clientii se prezinta în masa la banci pentru a-şi ridica depozitele.
Uneori panica este localizata, avînd drept obiect o banca despre care se apreciaza ca a
actionat aventurist şi este în preajma falimentului. Scopul retragerilor în acest caz este
protejarea depozitelor prin transferul lor la alte banci.
Adesea însa panica bancara are o sfera larga de cuprindere, declansînd un fenomen
general de retragere a depozitelor. Şi într-un caz şi în altul bancile nu vor putea raspunde
solicitarilor clientilor în conditiile în care, de fapt, resursele lor sunt angajate, în mare masura,
în creditele acordate pe diverse termene. Este de reamintit aici ca bancile au o motivatie
specifica a dezechilibrului dintre resurse şi active în conditiile în care ele îsi propun adesea o
Pagina 71 din 190

sarcina dificila, transformarea scadentelor: folosirea resurselor obtinute cu clauza pe termen

scurt pentru acordarea de credite pe termen lung. In conditiile avalanselor pretendentilor la
retragerea depozitelor, chiar daca uneori bancile beneficiaza de credite de sprijin, în ultima
instanta se generalizeaza solutia încetarii platilor, situatie care înseamna pragul falimentului.
Salvarea bancilor în situatii exceptionale este o preocupare de mare importanta, promordial
sociala, întrucît prabusirea unei banci însemna prabusirea relatiilor de credit şi îndeosebi
pagubirea unei parti importante a clientilor, ale deponentilor, în primul rînd, care nu-şi mai
pot recupera integral sumele depuse. Una din solutiile practicate în secolul trecut în SUA este
posibilitatea de supraveghere temporara a retragerilor din depozite. O asemenea solutie
confera conditii de reechilibrare bancii, dar afecteaza negativ numerosi depunatori care nu
vor putea sa-şi îndeplineasca la timp obligatiile şi vor fi sanctionati într-un fel sau altul.
O alta posibilitate este angajarea în raspunderea asupra gestiunii fondurilor a altor
institutii care coopereaza cu banca în preluarea unor active ale acesteia. Vînzarea unor active
catre fondurile comune de creante transforma pe fostii creditori în co-proprietari şi deci vis-a-
vis de acestia bancile nu mai au obligatii cu privire la restituirea fondurilor avansate. Activele
încredintate fondurilor comune de creante se gestioneaza de catre acestea pe contul şi
raspunderea lor. Deci, cu cît bancile vor extinde aceste procedee de lucru, cu atît se vor
diminua resursele obtinute ca depozite şi implicit se va diminua raspunderea bancii în acest
domeniu.
Existenta creditorului de ultima instanta este o solutie de credibilitate atît pentru banci
cît şi pentru clienti. De pilda, frecvent, în sistemul caselor de economii, statul garanteaza
depozitele implicit garanteaza corectitudinea utilizarii resurselor prin operatiunile active
efectuate, consimtind astfel sa le preia la nevoie şi sa asigure bancii lichiditatea necesara.
Evident ca un astfel de regim nu se poate asigura tuturor bancilor. Statul este cel care poate
extinde un asemenea procedeu prin banca de emisiune, dar acest fapt intervine rar şi în
exclusivitate pentru bancile de economii. O alta alternativa de mare audienta este deschisa de
asigurarea depozitelor. Asigurarea depozitelor prin angajarea responsabilitatii restituirii
depozitelor de catre alte banci sau de catre institutii specializate asigura o credibilitate ferma
pentru deponenti care au certitudinea ca depozitele lor (mai ales cele mici vor fi recuperate în
cazurile extreme de faliment al bancilor, chiar daca aceasta va surveni cu oarecare întîrziere.
In masura în care bancile sunt încadrate pe scara larga în sistemul de asigurare, sau
acesta este generalizat, în rîndul publicului dispare cu desavîrsire teama privind urmarile
falimentului bancar şi ca atare dispare fenomenul de panica, fapt deosebit de constructiv
pentru relatiile economice în ansamblul lor. Aparent acceptabila pentru toata lumea solutia
Pagina 72 din 190

asigurarii pune unele probleme în atentia specialistilor. Astfel se considera ca asigurarea

poate determina un climat detensionat pentru banci, în primul rînd cu privire la precautia faţă
de riscuri. Avînd certitudinea satisfacerii deponentilor în cazuri extreme bancile se vor avînta
în operatiuni mai riscante, abordînd o atitudine agresiva în creditarea în scopul asigurarii de
profituri mai mari. Ele se vor angaja într-o activitate de amplitudine mare fără sa mai acorde
atentia cuvenita pentru selectia debitorilor şi pentru calitatea portofoliului de credite. In
acelasi timp se emit pareri cu privire la relaxarea vis-a-vis de conditia de capitalizare.
Capitalul reprezinta o modalitate de acoperire a riscului, care însa afecteaza profitul. Un
capital propriu mai mare cere profituri absolute mai mari. Mentinerea unui capital propriu
mai mic faciliteaza bancii obtinerea unui profit înalt în conditii relaxante. Tinînd seama de
efectul asigurarii, bancile se simt mai putin angajate la cresterea gradului de capitalizare
întrucît fără a avea dimensiuni mari ale capitalului, banca are lichiditate în orice perspectiva.
De aici s-a nascut şi o solutie pusa de curînd în aplicare în SUA de a dimensiona primele de
asigurare functie de gradul de capitalizare, respectiv:
prime de asigurare mai mari, pentru bancile care au o capitalizare mai redusa;
prime de asigurare mai mici, pentru bancile care au capitalizare mai sustinuta.
In ansamblu, în legatura cu fenomenele de relaxare se pune problema cresterii
intensitatii supravegherii bancare. Se considera necesar ca organele de supraveghere bancara
sa intensifice actiunile de control pentru a preîntîmpina exacerbarea fenomenelor de relaxare
determinate de efectul asigurarii. De asemenea, ca o problema care suscita discutii şi noi
rezolvari este comportamentul diferit al deponetilor functie de talia lor. Micii depunatori, de
regula cei care genereaza panica sunt satisfacuti în primul rînd, prin organizarea şi potentialul
asigurarii. Prin aceasta, ecourile nefavorabile ale falimentului unei banci îsi restrînge baza de
afirmare sau chiar dispar. Marii depozitari însa este evident ca, asa cum experianta arata, nu
pot fi satisfacuti în conditiile în care un eventual faliment le-ar afecta sever dimensiunea
depozitelor.
Exista temerea ca tocmai calitatile proprii ale acestui tip de deponent privind
monitorizarea în domeniul fructificarii capitalului poate sa acorde, acestuia posibilitati mai
ample de manevra, inclusiv transferul de depozite în momente considerate dificile sau
orientarea din timp, catre alte posibilitati de valorificare. Toate acestea presupun pentru banca
primejdii care pot extinde riscul de lichiditate.
Sisteme de asigurare a depozitelor
Pagina 73 din 190

In practica bancara s-au dezvoltat de-a lungul vremii două sisteme de asigurare a
depozitelor:
sisteme mutuale;
sisteme organizate propriu-zise.
Sistemul mutual a fost utilizat în practica bancilor americane la mijlocul veacului
trecut şi în anii 1910-1920. Sistemul mutual presupune raspunderea solidara pentru toate
bancile membre privind acoperirea cheltuielilor necesitate de satisfacerea obligatiilor bancilor
declarate în stare de faliment. Prin caracteristicile proprii, sistemului are unele limite care
prezinta dificultati în promovarea sistemului.
Bancile care îsi asuma raspunderea pentru eventualele falimente sunt de fapt
interesate în calitatea managementului fiecareia din ele. Acest fapt presupune norme sau
organe de supraveghere eficiente.Aceste cerinte creaza dispersie de interese: unele banci vor
dori masuri asiguratorii, prudenta controlata, şi vor milita pentru o cît mai severa disciplina,
iar altele se vor considera îngradite în libertatea lor de actiune şi se vor manifesta prin
încalcarea normelor existente.
In lumina celor de mai sus se vadeste necesitatea unui control autoritar, în cadrul
sistemului, care nu poate fi exercitat decît de banca centrala şi ca expresie a responsabilitatii
sale, aceasta ar trebui sa-şi asume şi rolul de creditor de ultima instanta.
Prin natura sa sistemul cere parteneri echilibrati în potential şi interese, deci banci
consolidate, lipsite de agresivitate şi tentatie pentru risc.
Aceste limite reprezinta de fapt conditionari decisive care fac sistemul discutabil.
Sistemul de garantare a depozitelor introdus în Franta în 1980 se bazeaza pe garantia comuna
bancilor. Astfel bancile membre AFB (Asociatia Franceza a Bancilor) sunt angajate a
raspunde la un apel de fonduri în cazul în care una din bancile asociate este declarata falita, a
carui nivel este limitat la 200 milioane FRF pe an. In conditiile în care apelul la fonduri se
poate întinde pe doi ani anteriori şi pe doi ani ulteriori, apelul de fonduri poate conduce la
obtinerea unor resurse maxime pe baza solidaritatii la nivelul a 1 miliard FRF. La rîndul lor
celelalte banci cooperatiste şi de economii constituie fonduri de garantare care pe principiul
mutualitatii pot fi utilizate la nevoie în cadrul sistemului.
Sistemul asigurarii organizate implica existenta unui asigurator care sa administreze
fondul de asigurare constituit prin aportul bancilor asigurate. Şi în sistemul asigurarii
depozitelor bancare se pune problema alegerii între solutia publica sau privata. Sustinatorii
solutiei organizarii prin institutii publice de asigurare a depozitelor sunt preponderenti. Se
Pagina 74 din 190

considera ca statul are un avantaj natural în pozitia de asigurator al rezervelor bancare

(Dybwig 93). Iata cîteva din argumentele comparative:
In timp ce institutiile de asigurare private trebuie sa detina rezerve de mari
dimensiuni, obtinute prin primele de asigurare ridicate, statul se poate bucura de pozitia sa
financiara în societate, respectiv statul se bazeaza pe capacitatea bancii centrale de a creea
banci şi în cea a guvernului de a percepe impozite.
Desigur ca realizarea în practica a unor asemenea temeiuri de asigurare a depozitelor
ar putea fi sursa unor dezechilibre monetare şi financiare ample. Dar, prin functiile sale statul
are o pozitie prestigioasa în calitate de asigurator de depozite ceea ce confera publicului o
înalta credibilitate.
Institutia publica asigura cuprinderea integrala a bancilor în sistem şi exercitarea unui
sistem de supraveghere eficient.
In comparatie, sistemul privat s-ar putea sa nu asigure cuprinderea integrala. Uneori
se creaza conditia de aparitie a fenomenului de exercitare a influentelor unei majoritati
interesate spre agresivitate şi deschidere la risc, ceea ce ar putea sa primejduiasca integral sau
o buna parte a sistemului bancar.
Teoretic şi practic se promoveaza şi sisteme de asigurare mixta (hibrida) prin
reunirea:
unui asigurator public care sa raspunda, prin efectul legii, de o parte limitata (redusa)
a depozitelor, fapt ce urmareste protectia micilor depunatori.
unui asigurator privat care actioneaza facultativ pentru sume negociate.
Considerata ca hibrida o asemenea combinatie are putine sanse de extensie prin
inpedimentele pe care le presupune:
Optiune restrînsa, întrucît bancile cu potential n-ar recurge (şi din prestigiu) la o
asemenea angajare. Acest fapt restrînge sfera de asigurare şi amplifica riscul, deoarece ramîn
în sfera de asigurare banci cu coeficient de risc mai mare.
Asiguratorul ar trebui sa exercite unele actiuni de supraveghere pe care nu are
posibilitatea sa le efectueze şi care nici nu pot avea eficienta în conditiile sferei reduse de
asigurare.
Folosirea acestui sistem suplimentar de asigurare poate trezi suspiciunea deponentilor
şi sa determine retragerea depozitelor în conditiile unor alte optiuni pentru utilizarea
disponibilitatilor respective.
Pagina 75 din 190

Sistemul asigurarii organizate a depozitelor implica de asemenea, optiunea între

obligatoriu şi facultativ. Sunt opinii care considera ca optiunea, respectiv gradul de angajare a
bancilor, în procesul de asigurare depinde de severitatea supravegherii bancare. Astfel:
daca reglementarile bancare sunt formale ele vor determina pentru multe banci
atitudini agresive în managementul bancar. In replica bancile echilibrate tind sa se protejeze
prin promovarea actiunilor de asigurare a depozitelor.
daca normele de supraveghere bancara sunt mai severe, atunci bancile agresive sunt
cele mai interesate în promovarea asigurarii. In aceste conditii bancile echilibrate ar putea sa
se sustraga includerii în sistem, considerînd, functie de nivelul participantilor un grad înalt de
periculozitate.
In lamurirea efectelor participarii optionale nu pot fi neglijate urmarile efective
determinate statistic în tarile în care au functionat asemenea sisteme.
La modul general s-a constatat ca multe din bancile intrate în sistemul de asigurari şi-
au relaxat comportamentele de management, considerîndu-se protejate. Astfel, pe de o parte
s-au înregistrat grade de capitalizare din ce în ce mai reduse, restrîngîndu-se baza
responsabilitatii personale ale bancilor. Pe de alta parte, s-a vadit ca în cursul unei perioade
imediate, dupa intrarea bancilor în sistemul de asigurare (de circa 5 ani) s-au majorat, treptat,
tot mai mult riscurile asumate în comparatie cu bancile în afără sistemului. In sfîrsit
experienta în domeniu a relevat ca suma asigurata nu poate fi nelimitata şi ca un sistem realist
de asigurari trebuie sa se restrînga la un anumit nivel care în zilele noastre atinge maximum
100.000 dolari.
Modalitati de aigurare a depozitelor
Tara Suma asigurata pe deponent Caracter Administrare
SUA 100.000 dolari obligatorie oficiala
Anglia 75% din depozitele pîna la obligatorie Oficiala
20.000 lire
Franta 400.000 fr. Fr. obligatorie privata
Japonia 10 mil. Yeni obligatorie privata
Elvetia 30.000 fr. Elv. facultativa privata
Germania Proportional (în limita a 30% facultativa Privata
din capitalul social al bancii)
Astfel practica tarilor dezvoltate relevate în tabelul 3.7. reflecta principalele
caracteristici contemporane ale sistemelor de asigurare a depozitelor. Recent, în cadrul
directivelor europene s-a stabilit ca suma minima a garantiei 20.000 ECU, nivel la care
trebuie sa se alinieze treptat toate tarile europene.
Asezarea şi administrarea fondului de asigurare
Pagina 76 din 190

Determinarea primelor de asigurare
Cuantumul primelor de asigurare are o importanta deosebita deoarece:

servesc la constituirea fondului de asigurare şi conditioneaza astfel posibilitatile reale
de recuperare în cazurile extreme;
determina anumite costuri bancare, mai mari sau mai mici, şi în consecinta anumite
comportamente ale bancilor şi deponentilor. Asezarea primelor de asigurare comporta fie
fixitate fie variabilitate. Conditia de fixitate implica stabilirea unui raport unic proportional
între prima şi suma asigurata. Prima urmînd sa se stabileasca nediferentiat functie de marimea
depozitelor, primordial, sau marimea activelor bancare sau functie de profit. Un asemenea
cadru, de fapt creaza conditii pentru comportamente diferite ale bancilor şi va avea în general
efecte negative. Se apreciaza ca bancile agresive îsi vor exacerba riscurile. Bazîndu-se pe
asigurarea depozitelor şi posibilitatea de a oferi deponentilor conditii de recuperare, se vor
angaja în plasamente riscante şi implicit vor oferi deponentilor dobînzi mai ridicate.
Aceste banci vor înregistra cresteri ale cifrei de afaceri şi deopotriva a profitului.
In opozitie, bancile conservatoare, în general banci de dimensiuni mai mari (ale
activelor) mentinîndu-se la o politica prudentiala în plasamentul activelor vor fi prejudiciate.
Pe de o parte, pentru ca prin aportul lor formeaza marea majoritate a fondului de asigurare, cu
care de fapt se despagubesc cu precadere bancile agresive, care au riscat şi au ajuns la
faliment. Pe de alta parte aceste banci sunt afectate de concurenta neloiala a bancilor agresive
care oferind dobînzi mai avantajoase, atrag o parte a clientelei.
In Statele Unite (ca şi în alte tari) au fost utilizate prime fixe. Respectiv în perioada
1934-1988 prima a fost de 8,3 centi pentru 100 dolari depozit. In anii recenti, functie de
cresterea abrupta a riscurilor primele au crescut la 12 centi în 1988 şi la 19,5 în 1991.
Variabilitatea primelor este chemata sa realizeze o mai echitabila angajare a bancilor
în procesul de formare a fondului de asigurare, diferentiat, functie de comportamentul lor,
respectiv de gradul de responsabilitate afisat, în gestiunea activelor şi pasivelor bancare.
Printre criteriile cele mai apreciate a fi considerate diferit în determinarea
cuantumului primelor sunt:
gradul de capitalizare;
calitatea portofoliului de credite functie de care banca este supusa unui grad de
supraveghere mai aprofundat.
Unor asemenea criterii este orientat sistemul din SUA pus pe aplicare din 1993 şi
prezentat în tabelul 3.8.
Pagina 77 din 190

tabel 3.8.
Prime de asigurare în sistemul FDIC
SUA – 1993 ( în centi la 100 dolari depozite)
Grad de
Capitalizare
Sanatoasa Cu preocupari pentru Cu preocupari serioase ale
autoritatea bancara autoritatii bancare
Calificativ de
supraveghere
bancara
Bine capitalizata 23 26 29
Adecvat capitalizata 26 29 30
Capitalizare sub standarde 29 30 31
Deci sistemul presupune, în sine, înfaptuirea unor deziderate mai vechi şi o culme
actuala a perfectiunii. Se considera ca mai sunt rezerve în sensul stabilirii unor alte criterii
care sa detalieze gradul de angajare la risc, şi sa diferentieze mai mult sistemul de stabilire a
primelor de asigurare.
Administrarea fondului de asigurare
Organismul de asigurare din SUA FDIC (Compania Federala de Asigurare a

Depozitelor) asigurator principal, administreaza fondul de asigurare constituit din primele de
asigurare. In general venitul net al organelor de asigurare are ca formula de calcul:
VN = PA + Vv – CsF – CM
în care:
VN = venitul net anual
Vv = venituri valorificate
PA = primele de asigurare
CsF = costul de solutionare a falimentelor
CM = cheltuieli de monitorizare
Pentru anul 1988 venitul net al FDIC a reprezentat în milioane dolari:
VN = 1773 + 1575 – 7364 – 224 = -4240
Acesta de fapt a fost anul angajarii maxime a fondului de asigurare în SUA. Asa cum
se vede din tabelul 3.9 venitul net al FDIC vine sa creasca sau sa scada cuantumul fondului
de asigurare.
tabel 3.9
Pagina 78 din 190

Falimentele bancare şi pierderile FDIC,

Fondul de asigurare şi ratele de acoperire 1980-1990
Anul Falimente Pierderi şi Fond de asigurare Fond de asigurare ca procent
bancare (numar) cheltuieli FDIC (miliarde) din:
Total Depozite
(milioane)
depozite asigurate
1980 10 34,6 11,0 0,83 1,16
1981 10 720,9 12,2 0,87 1,24
1982 42 869,9 13,8 0,89 1,21
1983 48 834,2 15,4 0,91 1,22
1984 80 1848,0 16,5 0,92 1,19
1985 120 1778,7 17,9 0,91 1,19
1986 145 2783,4 18,2 0,84 1,12
1987 203 3066,0 18,3 0,83 1,10
1988 221 7364,5 14,1 0,60 0,80
1989 207 4132,3 13,2 0,54 0,70
1990 169 4000,0 9,0 0,45 0,60
Sistemul de asigurare a fondului în România
In situatia tarii noastre, exemple cum ar fi banca Dacia Felix şi Credit Bank au creat
necestidatea constituirii unui fond de asigurare a depozitelor. Legea 88 din 1997 stabileste
conditiile de functionare a Fondului de Garantie a Depozitelor Bancare. Potrivit legii
resursele constituite la dispozitia fondului de garantare a depozitelor bancare provin din:
contributii initiale ale societatiilor bancare;
contributii anuale ale societatilor bancare;
împrumuturi;
venituri din lichidarea creantelor;
venituri din investirea resurselor.
Lipsa contituitatii în existenta acestui fond a dus la necesitatea constituirii acestor
contributii initiale care urmaresc realizarea unui fond de baza (initial). Aceste contributii se
stabilesc în functie de potentialul bancii masurat în functie de nivelul depozitelor sale. Din
punct de vedere fiscal, contributiile initiale constituie cheltuieli deductibile (se trec deci pe
costuri).
Contributiile anuale ale bancii se determina procentual, adica 0,3% aplicat asupra
sumei depozitelor persoanelor fizice, existente în sold la data de 31 decembrie a anului
precedent. Comparativ, putem preciza ca în SUA acest procent ia valori între 0,31-0,21%.
Contributia anuala poate fi suspendata de fond atunci cînd fondul a acumulat un nivel de
resurse ce depaseste 10% din totalul depozitelor persoanelor fizice, aflate în sistemul bancar.
Pagina 79 din 190

Depozitele, în viziunea fondului reprezinta orice sold creditor ce rezulta dintr-un cont bancar
de orice tip, deschis de persoanele fizice, supuse rambursarii.
Acelasi regim ca şi depozitele îl au şi certificatele de depozit nominale emise de
banci. Despagubirea asigurata de fond se ridica la suma de 20 milioane pentru fiecare
deponent, inclusiv dobînda aferenta. Despagubirea este acordata în masura în care fondurile
societatii bancare devin indisponibile:
fie prin revocarea autorizatiei de functionare;
fie prin lichidarea judiciara a bancii.
Managementul depozitelor ca latura a gestiunii lichiditatilor
Pentru cele mai mari banci în SUA managementul lichiditatii este sinonim cu
managementul pasivelor. In abordarea indicatorilor folositi pentru aprecierea lichiditatii,
respectiv a gradului de administrare a pasivelor vom insista asupra unor notiuni utilizte în
practica bancara a SUA notiuni care se utilizeaza în unii din indicatorii recomandati. O prima
categorie de termeni apare în sfera pasivelor.
Depozitele principale (core deposit) reprezinta depozitele colectate pe pietele locale,
factor esential pentru activitatea unei banci. Se stabilesc pe baza depozitelor bancare interne
din care se scade depozitele la termen de talie mare (peste 100 000). Pasivele inconstante
(volatile liabilities) sau depozitele cu regim de piata monetara sunt determinate prin
însumarea:
depozitelor la termen de talie mare (peste 100 000);
depozitele de la oficiile din strainatate;
titlurile vîndute cu clauza de rascumparare.
O alta categorie de termeni apare în sfera activelor. Astfel plasamentele temporare în
active reprezinta activele care pot fi usor, repede şi sigur transformate în numerar. Ele sunt
considerate ca o suma care cuprinde:
soldul disponibilitatilor purtatoare de dobînzi aflate în conturi la alte institutii de
credit;
soldul detinerilor de titluri de stat cu conditii de rascumparare;
credite şi titluri cu scadente mai mici de un an.
Dupa cum se vede, putem spune înca din start ca o apreciere semnificativa privind
managementul pasivelor nu se poate face numai prin examinarea pasivelor însesi şi adesea în
corelare cu evolutia activelor, în ansamblul lor şi în special cu unele elemente ale activelor.
Prin traditie masurarea lichiditatii bancare se face prin raportul:
Pagina 80 din 190

credite
depozite principale
care exprima gradul în care depozitele acopera cererea de credite.
In conditiile în care rata este mica banca va avea o mai mare lichiditate stacata şi deci
posibila a fi utilizata la nevoie (prin activele lichide sau usor lichidabile detinute). O
asemenea banca ar putea avea raportul: 57 = 0,95
60
O alta grupa de banci poate fi caracterizata astfel:

= 1,11 marcînd, în corelatie un bun management.
60
Punctul unde rata:
credite
depozite principale
îsi schimba sensul, de la mai jos de 1 spre mai mare decît 1, poate fi considerat ca un
punct de referinta care separa bancile cu lichiditate stocata de bancile care au un real
management al pasivelor.
De fapt indicatorul propus este un indicator compus:
Depozite principale
Active Depozite principale Active Depozite principale
= • =
Credite Active Credite Credite
Active
Bancile cu un bun management al pasivelor au deci:
mai putine depozite principale pe unitate de active;
acorda mai multe împrumuturi pe aceeasi unitate de active şi deci;
în ansamblu realizeaza o crestere a creditelor acordate sprijinindu-se pe un volum mai
restîns al depozitelor. Dar, exista şi banci cu un management al pasivelor agresiv. Gradul lor
de agresivitate se determina prin indicatorul: dependenta faţă de pasivele mari. Ca indicator
acesta se calculeaza astfel:
Pasive mari − Plasamente temporare

Dependenta fata de pasive mari =
Active valorifica re − Plasamente temporare
Pagina 81 din 190

Recurgînd la un sir de ipoteze posibile:
- 30 = 20 = 1 ;
90 - 30 60 3
50 - 10 = 40 = 1 ;
90 - 10 80 2
70 - 10 = 60 = 3 ;
90 - 10 80 4
devine evident ca, valoarea indicatorului se majoreaza pe masura ce:
se majoreaza volumul depozitelor mari;
se micsoreaza plasamentele temporare.
Deci, un indicator mare subliniaza o dependenta mare, în timp ce diminuarea valorii
indicatorului marcheaza o reducere a unei asemenea dependente. Acest indicator este valabil
bineînteles în sfera bancilor mari americane, care se apreciaza ca evolueaza în jurul nivelului
de 0,5. Din cele de mai sus rezulta importanta raportului:
Plasamente temporare utilizat, el însusi ca indicator de masurare a lichiditatii.
Active
Plasamentele temporare reprezinta 15-20% din totalul activelor bancare. Rata
plasamentelor temporare tinde sa scada pe masura ce talia bancii creste.
P la sa m entemte p o ra re
p a siv ein c o nta
s nte
Raportul: reprezinta ecomparatii între activele ce asigură
lichiditatea şi pasivele care o primejduiesc. Experienta americana arata ca acest raport scade
valoric pe masura ce creste talia bancilor respective. Iata ca prin prisma acestor indicatori noi
putem sa facem o apreciere privind calitatea şi nivelul managementului bancar prin
diferentierea:
bancilor cu lichiditate stocata,
de
bancile cu management al pasivelor.
Pagina 82 din 190

Dar analiza nu se poate opri aici. In scopul aprecierii de ansamblu trebuie efectuata o
analiza aprofundata a pasivelor în corelatie cu activele, operatiune ce se va dezvolta într-un
capitol urmator.
Gestiunea creditelor bancare
Tipuri principale de credite acordate de banci
Operatiunea de creditare reprezinta actul prin care banca pune la dispozitia, sau se
obliga sa puna la dispozitia clientilor fondurile solicitate sau îsi ia un angajament prin
semnatura în favoarea acestora. Se considera ca exista patru forme principale prin care se
consimt creditele:
Cesiunea de creante materializate (sau nu) prin efecte care pot fi scontate, preluate în
pensiune sau fac obiectul unor avansuri. De asemenea, în acest cadru, unele cesiuni de
creante pot fi utilizate ca garantii.
Punerea la dispozitie a fondurilor, în cadrul unui contract ce reprezinta particu-laritati
multiple privind:
modul de acordare: - o singura transa;
- esalonate;
modul de rambursare: - în bloc;
esalonat;
progresiv;
garantiile: - reale;
- personale.
Creditul prin semnatura. In cadrul acestuia, angajamentele bancii privesc urmatoarele
aspecte:
se obliga sa acorde un credit;
se angajeaza sa se substituie clientului în cazul în care acesta devine falit;
banca acorda garantie clientului, favorizîndu-l astfel sa obtina credite de la alte
institutii;
prin acordarea creditului prin semnatura, clientul evita imobilizarile disponi-bilitatilor
proprii pentru constituirea unor depozite privind garantiile.
Soldul descoperit în cont, pentru a face faţă unor nevoi de plati curente. De subliniat
faptul ca, în unele tari se utilizeaza, în altele sistemul nefiind acceptat. In România, nu e
folosit.
Categoriile de credite, de care beneficiaza clientii bancii, pot fi structurate astfel:
Pagina 83 din 190

Creantele comerciale, ce cuprind la rîndul lor mai multe spete de credite:

( Scontul comercial, reprezinta operatiunea prin care banca preia un efect de comert
(cambie, bilet la ordin) şi în schimbul ei, pune la dispozitia clientilor valoarea actuala,
exprimata ca diferenta între valoarea nominala şi agio.
Va = VN - AGIO
AGIO este în acest context compus atît din scont sau dobînda aferenta perioadei
respective, cît şi din comision.
Comisionul poate îmbraca mai multe forme:
Comisionul de gir. Prin aceasta operatie, banca gireaza şi aplica acest comisi-on de
gir, ce poate avea în componenta şi un comision de risc.
Comisionul de încasare;
Comisionul de trimitere la acceptare (cambia acceptata este mai bine apreciata
datorita angajamentelor trasului.
Notiunea de AGIO poate fi exprimata şi ca un ansamblu de cheltuieli ce genereaza o
operatiune bancara.
Operatiunile asimilate. Printre acestea trebuie mentionate, ca fiind mai importan-te,
biletele la ordin de mobilizare a efectelor comerciale. Acestea sunt subscrise la ordinul
bancii, semnate de clientii bancii şi se emit pe baza altor cambii sau bilete la ordin de care
beneficiaza clientii respectivi. Prin ele se substituie operatiile de credit, semnate de alti
parteneri cu o creanta semnata de clientul bancii. Efectul obtinut, este asemanator celui
aferent pensiunii.
Diferenta (AGIO) e înregistrat în contabilitatea bancii în contul 376 – Venituri
înregistrate în avans, care este un cont de regularizare. Din acest cont, lunar se preiau sumele
necesare şi se înregistreaza ca venituri, prin contul: 70211 –“Dobînzi de la operatiunile de
scont, asimilate şi alte creante comerciale”
Operatiuni de factoring. Este operatiunea prin care clientul numit aderent, transfera
proprietatea creantelor, bancii comerciale denumita factor. In cadrul acestei operatiuni trebuie
avute în vedere mai multe aspecte:
Banca îndeplineste functia de încasare a efectelor şi de asemenea îsi asuma riscul, în
conditiile contractuale prevazute. Pentru ca repartitia sa fie echi-librata, regula este ca
factorul sa preia cu exclusivitate toate creantele, pentru ca altfel se poate ajunge la situatia ca
factorului sa-i fie transferate numai creante cu grad de risc ridicat.
Pagina 84 din 190

Prevederile contractuale se stabilesc pe baza unei experiente comune, banca tinînd

cont de gradul de risc, de posibilitatea aparitiei creantelor îndoielnice.
In urma contractului banca plateste aderentului diferenta dintre valoarea nominala şi
AGIO imediat sau la scadenta. In functie de modul de punere la dispozitie a sumelor
respective, se diferentiaza două categorii de conturi de factoring:
-disponibile, evidentiate în contul 25211–Conturi de factoring disponibile, daca exista
întelegerea ca sumele sa se puna la dispozitia clientului imediat;
-indisponibile, evidentiate în contul 25212–Conturi de factoring indisponibile, daca
întelegerea este ca sumele sa se puna la dispozitie, la scadenta.
Exista în cadrul acestei operatiuni, posibilitatea retinerii garantiilor pentru acoperirea
riscului de încasare. Contul prin care se evidentiaza aceste retineri este: 25336 – Alte
depozite colaterale.
Creditele de trezorerie, sunt creditele acordate clientelei, pe termen scurt, pentru
acoperirea necesarului de lichiditate privind acoperirea necesitatilor de exploatare curenta.
Pentru clienti este important faptul ca ele pot fi luate imediat şi pe baza unui grad mai mare
de libertate. Ele se mai numesc şi credite de cont curent şi pot ramîne uneori cu sold
debitor.Asemenea relaţii, pot fi derulate numai cu o anumita categorie de clienti. Pe aceasta
cale unele banci sprijina şi sustin întreprinderile de grup, caz frecvent întîlnit în Franta,
Japonia, etc. Banca poate fi foarte utila în aceasta ipostaza, întrucît procura firmelor grupului
resurse.Prin aceste operatiuni, Grupul asigura atragerea unor resurse, din afără mediului sau
(din atragerea de depozite) folosindu-le în scopuri lucrative.Bancile sunt interesate sa acorde
credite în conditii de siguranta crescuta. Din acest motiv bancile selecteaza din rîndul
clientilor acele firme care au un potential deosebit, acordîdu-le regimuri speciale de creditare.
Se asigura în acest cadru o operativitate ridicata în ce priveşte creditarea, fără a solicita
informatii asupra modului de utilizare a banilor. Banca este libera sa fie mai îngăduitoare cu
unele firme, dar poate fi pe de altă parte, severa în cazul altora, în funcţie de evaluările
realizate asupra ei.
Cap. 5: Operaţiunile bancare în valută
Cadrul general
Operaţiunile valutare angajează multilateral responsabilitatea bancară. Pentru
asigurarea unui echilibru necesar băncile utilizează procedee speciale în cadrul cărora
angajamentele extrabilanţiere au un rol major. In fapt în operaţiunile valutare angajarea
bancara se desfăşoară multilateral, operaţiunile bilanţiere corelându-se, în mod frecvent, cu
Pagina 85 din 190

angajamentele de natura extrabilanţiera. In operaţiunile valutare un rol semnificativ în

evaluarea şi exprimarea situaţiei băncii o reprezintă poziţia valutară
Poziţia valutară
Poziţia valutară este măsura riscului valutar în care banca este angajata. Riscul valutar
poate fi definit ca efectul asupra patrimoniului şi asupra rezultatelor a variaţiei cursurilor
valutare. Concret, acest risc este exprimat şi comensurat prin poziţia valutară. Poziţia valutară
este soldul net al activelor într-o valută data.
Poziţia este considerata lungă, în situaţia în care activele sunt superioare pasivelor.
Invers, în condiţiile în care pasivele sunt superioare activelor, se considera ca poziţia este
scurtă. Operaţiunile valutare influenţează poziţia valutară numai dacă se modifica poziţia
netă. Acordarea unui împrumut în dolari determină modificări de activ şi pasiv egale,
exprimate în aceiaşi valută şi deci nu modifică poziţia valutară (soldul) anterioară.
Dimpotrivă, operaţiunea de schimb valutar dolar/franc dacă avem în vedere achiziţia a
100.000 $ pentru 500.000 franci, are drept rezultat, la o banca franceză, creşterea poziţiei
valutare în dolari. Operaţiunile valutare comportând un risc ridicat implica pentru bănci şi
organele de supraveghere bancara o atenţie deosebită. Astfel pe plan intern băncile pot stabili
limite de schimb valutar zilnice (daylight sau intraday) sau de la o zi la alta (overnight).
Băncile trebuie să-şi organizeze un sistem informaţional în măsura să le permită urmărirea
operativa a angajării valutare, pentru a asigura cunoaşterea dimensiunilor angajării valutare,
şi deci expunerea la riscul valutar, şi a fi în măsura să-l contracareze prin masuri de acoperire
sau alte procedee.
La rândul lor, organele de supraveghere bancara stabilesc limite precise privind
angajarea valutară a băncilor. Astfel în Franţa reglementari din 1992 impun o dubla limitare a
instituţiilor bancare:
pentru fiecare valută o poziţie maxima de 15% din fondurile proprii nete;
pentru ansamblul valutelor o poziţie maximala de 40% din fondurile proprii nete.
In majoritatea tarilor băncile contabilizează operaţiunile în valută (în devize) în
conturi deschise şi exprimate pentru fiecare din valutele utilizate. De asemeni este obligatorie
deschiderea de conturi de poziţii valutare pentru fiecare valută pentru înregistrarea în
contrapartida a operaţiilor în valută. Aceste conturi sunt operate în bilanţ sau mai frecvent în
afara bilanţului. Marea majoritate a operaţiunilor valutare fiind asociate cu un angajament al
băncii, operaţiunile valutare trebuie să fie înregistrate în conturi în afara bilanţului. În sfera
acestor operaţiuni intră:
Pagina 86 din 190

creditele acordate şi împrumuturile primite pe durata termenelor uzuale;

achiziţiile şi vânzările la vedere (cu plata imediata) pe durata până la transferul valutei
(potrivit termenelor uzuale);
achiziţiile şi vânzările la termen;
achiziţiile şi vânzările de instrumente financiare la termene ferme şi condiţionale;
dobânzile de primit sau de plătit în valută.
Operaţiunile de acest gen formează poziţia de schimb operaţionala. Activele
imobilizate exprimate în valută, cum sunt:
titluri de investiţii;
părţile în societăţile comerciale legate;
titlurile de participare;
titlurile activităţii de portofoliu;
dotările pentru unităţile proprii în străinătate constituie poziţia de schimb structural.
De regulă, poziţia operaţională se determină ca diferenţă între poziţia valutară şi
poziţia de schimb structurală.
Principii de înregistrare în contabilitate a operaţiunilor valutare
In cadrul normelor europene în vigoare s-a statuat ca la fiecare încheiere contabilă

elementele de activ, de pasiv şi extrabilanţiere sunt evaluate la cursul de piaţa în vigoare la
data încheierii (sau la o data anterioară cea mai apropiată). Cursul de piaţă aplicabil pentru
operaţiunile cu efectuare imediată este cursul pentru operaţiunile curente pentru valută
respectivă. Cursul de piaţa aplicabil angajamentelor de schimb la termen este cursul la termen
ce este valabil pentru valută respectivă.
Rezultatele operaţiunilor valutare sunt date de diferenţa între sumele rezultate din
evaluare şi reflectate în contul poziţia valutară şi soldul contului contravaloarea poziţiei
valutare. Rezultatele astfel determinate sunt virate la fiecare încheiere la un cont de rezultate
specific: rezultate din operaţiunile valutare sau similare. Conturile “Poziţia valutară“ şi
“Contravaloarea (în moneda naţionala) a poziţiei valutare“ sunt considerate conturi tehnice şi
au un rol deosebit în exprimarea clară a efectelor operaţiunilor valutare în activitatea bancară.
Astfel, contul “Poziţia valutară” în dolari, mărci etc. va exprima prin natura soldului sau,
averea sau datoria în dolari, mărci, sume care în fapt rămân neschimbate în perioada în care
banca este angajată într-o asemenea poziţie. Contul “Contravaloarea poziţiei valutare în
moneda naţională“ va exprima efectul deţinerii acestei poziţii valutare. Suma aferentă se va
modifica zilnic funcţie de evaluarea averii şi datoriilor în valută. Periodic, respectiv la datele
Pagina 87 din 190

de încheiere, virarea diferenţelor în conturile de rezultate speciale va acţiona în sensul de a

aduce la acelaşi numitor, şi deci de a asigura concordanţa între conturile “Poziţiei valutare“ şi
“Contravaloarea poziţiei valutare“. Argumentaţia de mai sus se sprijină pe un exemplu
generic. Exemplul recurge la considerarea operaţiunilor efectuate de o banca franceza. Am
considerat ca astfel exemplul se axează pe principii şi exclude interpretări locale decurgând
din politici valutare localizate şi supuse schimbării. Se propun următoarele operaţiuni
succesive:
Achiziţia unei sume de 1 milion dolari la preţul de 5 milioane franci se va exprima în
contabilitatea băncii franceze astfel:
a1 – Contabilitatea în dolari
Debit = Corespondent x ($) 1.000.000 $
Credit = Poziţia valutară ($) 1.000.000 $
a2 – Contabilitatea în franci
Debit = Contravaloarea poziţiei valutare 5.000.000 FRF
Credit = Corespondent y 5.000.000 FRF
In consecinţa contul “Poziţia valutară” va exprima prin noul aflux creşterea să iar
contul “Contravaloarea poziţiei valutare” va exprima costul de revenire a acestor devize (în
faza iniţiala).
Evaluarea zilnica care este o operaţiune tehnica, fără înregistrări contabile, va exprima
creşterea de curs de la 5 franci la 5,15 franci şi deci noile valori da conturile:
Corespondent x = 5.150.000 FRF
Poziţia valutară ($) = 5.150.000 FRF
In consecinţa, exprimată bilanţier contabilitatea în franci va arata astfel:
Corespondent x (USD) 5.150.000 Corespondent y (FRF) 5.000.000
Contravaloarea poziţiei Poziţia valutară 5.150.000

valutare 5.000.000
Total: 10.150.000 Total: 10.150.000
La încheiere se va determina rezultatul ca o diferenţa între:

valoarea valutei exprimată la cursul zilei 5.150.000
valoarea poziţiei de schimb la preţul de achiziţie 5.000.000
Pagina 88 din 190

150.000
Contabil, diferenţa se transforma în rezultat prin relaţia:
Debit = Contravaloarea poziţiei valutare 150.000

Credit = Rezultatul schimbului valutar 150.000
In consecinţa contabilitatea în franci va exprima:
Corespondent x 5.150.000 Corespondent y 5.000.000
Contravaloarea poziţiei Poziţia valutară 5.150.000

valutare 5.150.000
Rezultatul schimbului
valutar 150.000
Total: 10.300.000 Total: 10.300.000
Din cele de mai sus se poate observa ca:

rezultatul operaţiunilor valutare a fost identificat ca atare de suma de 150.000 FRF.
implicit în urma operaţiunii au fost corelate valorile exprimate în conturile “Poziţia
valutară” şi “Contravaloarea poziţiei valutare” ca expresie a concordantei între cuantumul
costurilor angajate cu valoarea actuala a bunului achiziţionat, respectiv contravaloarea
poziţiei valutare.
După reevaluarea şi constatarea rezultatului operaţiunii valutare conturile tehnice:
“Poziţia valutară” şi “Contravaloarea poziţiei valutare” pot fi anulate pentru ca nu mai
reprezintă acum active şi pasive reale.
Anularea conturilor tehnice poate fi realizata pe doua cai:
conturile se soldează, unul prin altul, pe baza unei înregistrări contabile, operaţiune ce
trebuie să fie realizata la închiderea operaţiunilor, cel puţin o data pe an;
conturile sunt compensate (fără înregistrări) funcţie de nivelurile lor compensabile.
Aceasta soluţie, mai simpla, este acceptabila pentru încheierile lunare şi trimestriale.
Pentru anularea conturilor tehnice situaţia contabila de ansamblu devine:
CONTABILITATEA IN FRANCI
Pagina 89 din 190

Corespondent x 5.150.000 Corespondent y 5.000.000
Rezultatul schimbului
valutar 150.000
Total: 5.150.000 Total: 5.150.000
Axându-se pe mecanismul examinat mai sus în practica din România au fost

oficializate conturile şi procedeele utilizabile specifice. S-au instituit conturile “Poziţia de
schimb“ şi “Contravaloarea poziţiei de schimb“, în calitate de conturi de legătura între
contabilitatea în valută şi contabilitatea în lei, utilizate pentru restabilirea echilibrului dintre
active şi pasive, prin înregistrarea în contul de rezultate a câştigurilor sau pierderilor aferente
evaluării operaţiunilor în devize.
Operarea diferenţelor stabilite la evaluare se face diferit:
pentru poziţia de schimb operaţionala, diferenţele se înregistrează în conturile de
venituri şi cheltuieli privind operaţiunile valutare, după caz;
pentru poziţia de schimb structurala, diferenţele se înregistrează în contul “Diferenţe
de conversie“.
Reglarea diferenţelor la conturile extrabilanţiere, funcţie de evaluarea contului
“Poziţie de schimb“, se face prin utilizarea contului “Conturi de ajustare devize“ în
contrapartida contului “Contravaloarea poziţiei de schimb“. Aşa cum s-a mai precizat,
conturile “Poziţie de schimb“ şi “Contravaloarea poziţiei de schimb“ nu se iau în considerare
la întocmirea raportărilor contabile deoarece nu reprezintă un activ sau un pasiv real, de
natura bilanţiera. O serie de alte particularităţi privind operarea şi expunerea contabila a
operaţiunilor se vor manifesta funcţie de specificul şi tipul operaţiunii.
Operaţiunile de schimb la vedere
Operaţiunile de schimb la vedere (cu efectuarea imediata) sunt operaţiuni de

cumpărare sau vânzare de valută, deci operaţiuni de schimb valutar în care durata dintre data
operării (sau angajării) şi data livrării nu depăşeşte doua zile lucratoare. Acest termen de 2
zile este uzual potrivit normelor bancare (delai d’usance). Operaţiunile comune pe aceasta
piaţa sunt achiziţia şi vânzarea de valută şi devize contra monedei naţionale. Operaţiunile de
acest gen se desfăşoară de regula pe o piaţa la învoiala interbancară, în care Banca Centrala
Pagina 90 din 190

are un rol deosebit. Aceasta piaţa este importanta, nu prin volumul operaţiunilor, ci prin
specificaţia preturilor practicate, care devin cursuri de referinţa, pentru ziua respectiva.
Aceste cursuri pot fi stabilite prin fixing cu intervenţia Băncii Centrale. Alta soluţie utilizata
este stabilirea cursurilor de către Banca Centrala, care sunt publicate de către aceasta, şi care
sunt echivalente ca rezultând din negocieri ale partenerilor potenţiali. Pe durata dintre data
operării şi data livrării se desfăşoară zilnic reevaluări care pot aduce, fiecare în parte, câştig
sau pierdere, părţilor. Rezultatele pozitive sau negative din reevaluări vor influenta astfel
rezultatul total, aferent operaţiunii de schimb valutar respective. O alta varianta a acestor
operaţiuni este determinata de schimbul de valută contra valută. Operaţiunea implica doua
soluţii de rezolvare:
exprimarea în moneda naţionala (franci de pilda) a cursului fiecăreia din cele doua
valute;
utilizarea unei valute de referinţa pentru exprimarea valorii fiecărei valute.
Oricum valutele se reevaluează zilnic în franci – rezultatele reevaluărilor afectând
rezultatul total. In procesul de evaluare cele doua operaţiuni sunt considerate distinct, ca doua
operaţiuni autonome. Operaţiunile de schimb cu efectuare imediata pun în primul rând
problema alegerii soluţiilor de înregistrare a acestor operaţiuni în cadrul sau în afara
bilanţului. Să facem unele precizări necesare. Operaţiunile de schimb valutar cu efectuare
imediata (cât şi cele la termen în perioada iniţiala) se înregistrează încă de la încheierea
contractului (data operaţiunii sau angajamentului) în conturi extrabilanţiere specifice cum ar
fi (în cazul practicii bancare franceze):
Franci cumpăraţi nereceptionaţi
Devize cumpărate nerecepţionate
Franci vânduţi nelivraţi
Devize vândute nelivrate.
In practica internaţionala, după livrarea valutei sau devizelor în cauza aceste conturi
sunt închise urmând să aibă loc înregistrarea propriu-zisa a operaţiunii de schimb, prin unul
din cele doua procedee posibile:
cu încrucişarea operaţiunilor bilanţ/extrabilanţ;
fără încrucişarea operaţiunilor bilanţ/extrabilanţ.
In acest caz literatura de specialitate propune mai multe alternative (vezi A Sardi
Pratique de la comptabilit bancaire) dintre care cele mai reprezentative rămân doua, care
vor fi analizate în continuare.
Pagina 91 din 190

Soluţia cu încrucişare bilanţ/extrabilanţ are următoarea aşezare:

Activ Bilanţ Pasiv
Contravaloarea poziţiei 5.000.000 Poziţia valutară 5.150.000
valutare
Diferenţe devize 150.000
Extrabilanţ
Devize cumpărate 5.150.000 Franci vânduţi
5.000.000
Cont ajustare devize 150.000
Soluţia fără încrucişare bilanţ/extrabilanţ, implica următoarea schema de rezolvare:

Activ Bilanţ Pasiv
Diferenţe privind devizele 150.000 Venituri din operaţiunile de 150.000
schimb şi arbitraj
Extrabilanţ
1. Devize cumpărate 5.150.000 Poziţia valutară 5.150.000

2. Contravaloarea poziţiei
valutare 5.000.000 Franci vânduţi 5.000.000
3. Report/deport de primit 150.000 Cont de ajustare devize 150.000
Total 10.300.000 Total 10.300.000
Deşi au modalităţi de rezolvare diferite cele doua soluţii nu prezintă în fapt efecte
diferite în condiţiile în care:
conturile: -Poziţia valutară şi;
-Contravaloarea poziţiei valutare, sunt conturi tehnice;
şi cu o funcţionare efemera, şi care, în fapt, nu reprezintă elemente patrimoniale certe,
pot fi amplasate fie în cadrul bilanţului fie în afara lui. Fiind subordonate necesitaţii unei
evidente mai clare a unor operaţiuni, ele se încadrează, mai degrabă, prin funcţionalitatea şi
finalitatea lor, în categoria conturilor extrabilanţiere.
Pagina 92 din 190

rezultatele finale în conturile extrabilanţiere sunt aceleaşi. Ţinând seama ca are loc în
mod necesar în cadrul primei soluţii, pe o cale sau alta, anularea conturilor tehnice.
Alinierea la o soluţie sau alta nu afectează, nici rezultatul, nici efectele asupra situaţiei
patrimoniale. Includerea în cadrul bilanţului a unor conturi de ordine şi evidenta încalcă unele
principii contabile dar consolidează ordinea interna şi simplifica operaţiunile. Avantajele
informaticii, care pot rezolva uşor inconvenientele multitudinii înregistrărilor contabile
actionează către adoptarea celei de a doua metode, care este, din punctul de vedere al
contabilităţii, mai fireasca.
Practica româneasca recent introdusa şi aplicabila din anul 1998 da prioritate celei de-
a doua soluţii prezentata aici, fără a limita posibilităţile de utilizare pentru prima soluţie
cărora prevederile din planurile de conturi le da curs.
Operaţiunile de schimb valutar la termen
Operaţiunile de schimb valutar la termen sunt operaţiuni de vânzare-cumpărare de

devize în care durata dintre data operării (sau angajării) şi data livrării (scadenta) diferă
funcţie de interesele părţilor, şi se situează la un nivel de peste 2 zile. Cursul utilizat în
operaţiunile la termen denumite şi tradiţionale este diferit de cel folosit în operaţiunile cu
plata imediata. Trebuie precizat ca acest curs nu este şi nu poate fi expresia unei anticipaţii a
pieţii asupra preţului instrumentului la o scadenta viitoare, ci rezultanta unui calcul de
arbitraj, foarte concret în componentele şi expresia să.
1 + rDV1
Cursul la termen = Cursul la operatiuni le cu plata imediata •
1 + rDV2
în care:
rDV1 = rata dobânzii pentru valută 1;
rDV2 = rata dobânzii pentru valută 2.
Pornind de la cursul dolarului, pentru operaţiunile cu plata imediata, în franci, de 5
franci, cursul la termen pe sase luni se va stabili având în vedere efectuarea următoarelor
operaţiuni posibile:
obţinerea unui împrumut în franci pentru care se pretinde o dobânda de 9% anual deci
4,5% pe 6 luni;
cumpărarea de dolari cu plata imediata;
utilizarea acestor dolari pentru acordarea de credite cu 6% anual (deci 3% pentru 6
luni).
Transpunând datele potrivit formulei de mai sus vom avea:
Pagina 93 din 190

5 x (1 + 0,045) = 5 x 1,0145631 = 5,0728155 sau rotunjit = 5,0728

(1 + 0,03)
Cursul la termen se exprima, potrivit uzanţelor, cu patru zecimale denumite puncte. In
cazul nostru raportul dolarului în raport de franc se spune ca este de 728 de puncte. Aceste
calcule se realizează în fiecare piaţa de un compartiment special denumit “desk point of
swaps”. Alături de aceste operaţiuni de schimb tradiţionale exista şi contracte de schimb
valutar, negociate după tehnica instrumentelor financiare la termen sau futures. Aceste
contracte negociate în special la Londra şi Chicago îmbracă caracteristicile pieţei la termen
organizate: valori şi scadente standard, depozite de garanţii, reconsiderarea valorii funcţie de
evoluţia obiectului (appels de marge). Implicit asemenea contracte sunt rar derulate până la
capăt, uzual fiind încheiate printr-o operaţiune simetrica de sens invers, a cărui efect este de a
anula operaţiunea iniţiala.
Revenind la operaţiunile de schimb valutar propriu-zis, care în majoritate sunt, prin
natura lor, operaţiuni speculative trebuie să precizam ca acestea angajează pe tot timpul
derulării lor răspunderea părţilor, care în aceasta perioada rămânând angajate în condiţiile
contractului, pot avea, decurgând din aceasta operaţiune, pierderi sau câştiguri patrimoniale.
In practica bancara atunci când cursul la termen este mai mare decât cursul la vedere,
diferenţa este denumita report. In opoziţie, în situaţia în care cursul la vedere este mai mare
decât cursul la termen, diferenţa se numeşte deport. Aceste diferenţe (pozitive sau negative)
au următoarele cauzalităţi:
variaţia dobânzilor aferente pe pieţele celor doua valute angajate în contractul de
schimb valutar;
variaţia cursului între cele doua valute;
metodele de calcul utilizate respectiv prin angajarea bancara a factorilor sau prin
metoda actualizarii1).
Determinate pe o cale sau alta, la fiecare încheiere (lunar de regula), diferenţele vor fi
suportate de cumpărător dacă majorează preţul de contract şi vor fi trecute în sarcina
vânzătorului, dacă preţul de contract se reduce. Evident ca părţile vor fi în poziţii diferite
având rezultate pozitive în situaţii inverse. Gama acestor operaţiuni implica evidenţierea lor
în conturi extrabilanţiere, în timp ce lunar veniturile şi cheltuielile rezultând din evoluţia pe
piaţa a dobânzilor şi cursurilor se înregistrează în conturile de cheltuieli sau venituri.
Operaţiunile de schimb la termen speculative se înregistrează la cursul de la data încheierii
contractelor cu ajutorul contului în afara bilanţului “Operaţiuni de schimb la termen”. Pe
parcursul derulării contractului, periodic, are loc evaluarea angajamentului la cursul la termen
Pagina 94 din 190

rămas de scurs şi se înregistrează în conturile extrabilanţiere “Conturi de ajustare devize” şi

“Contravaloarea poziţiei de schimb”. Concomitent, diferenţa de curs constatată se reflecta în
conturi de bilanţ, Venituri şi Cheltuieli din operaţiuni de schimb şi “Contravaloarea poziţiei
valutare”. Operaţiunile de schimb valutar de acoperire sunt o speţa a operaţiunilor la termen
derulate cu scopul de a compensa sau reduce riscul provenind din variaţia cursului de schimb,
care ar putea afecta un ansamblu omogen de elemente de activ, pasiv, sau în afara bilanţului,
exprimate în valută. Operaţiunile de schimb la termen de acoperire se înregistrează în conturi
extrabilanţiere la cursul de la data încheierii contractului prin intermediul contului
“Operaţiuni de schimb la termen”.
Concomitent, se înregistrează valoarea reportului sau deportului în conturile:
“Report/Deport de primit” sau “Report/Deport de plătit”. De-a lungul contractului, periodic
are loc eşalonarea reportului sau deportului prin intermediul conturilor “Cheltuieli de plătit”
sau “Venituri de primit” în contrapartida cu conturile de venituri sau cheltuieli
corespunzătoare.
Operaţiuni de credit în valută

Aşa cum se subliniază în titlu se urmăreşte a se prezenta aici o sfera speciala a
operaţiunilor valutare, operaţiunile desfăşurate între bănci pentru asigurarea şi optimiza-rea
trezoreriei în diferite valute. Aceste operaţiuni se desfăşoară de fapt pe piaţa valutară
interbancară, cu caracter internaţional, în care participa, în principiu, instituţiile de credit.
Operaţiunile se derulează aici în mod specific prin telefon urmat, de o confirmare scrisa în
care sunt redate caracteristicile operaţiunii convenite. Băncile sunt angajate în asemenea
operaţiuni urmărind să-şi plaseze excedentele sau să-şi acopere deficitele, funcţia de politica
să generala: de a satisface nevoile clienţilor, de a se angaja în speculaţii pe pieţele străine,
privind rata dobânzii în operaţiuni de arbitraje etc. Rata de referinţa a dobânzii este LIBOR
(London Interbank Offered Rate). Operaţiunile angajate sunt pe termene scurte şi foarte
scurte. Sunt frecvente operaţiunile over night sau funcţie de diferenţe de fuse orare, tomorrow
next (prescurtat tom-next). Pentru aceste operaţiuni dobânzile se calculează la un nivel
convenţional de 360 zile calendaristice cu excepţia Angliei şi a tarilor din Commonwealth
unde se iau în calcul 365 şi respectiv 366 zile.
Riscurile aferente acestor împrumuturi sunt reduse neimplicând riscul valutar pentru
capital. Suma aferenta se împrumuta şi se rambursează în valută angajata astfel ca se exclude
riscul pentru capital. Rămâne un risc privind dobânzile. Pentru a evita acest risc se practica
Pagina 95 din 190

creditele sprijinite, atunci când banca în cauza îşi asigura paralel pentru împrumuturile
primite, în funcţie de care urmează să plătească dobânzi, plasamente în credite pe aceiaşi
piaţa (în aceiaşi valută) de unde îi vor reveni venituri la acelaşi curs. Pentru creditele
nesprijinite băncile trebuie să ia masuri pentru a se feri de efectul riscului cursului valutar,
sau pentru a-şi reduce pierderile la minimum. Operaţiunile de credite în valută presupun mai
multe spete de operaţiuni contabile, specifice fazelor de derulare a operaţiunii. Astfel, la
contractare, operaţiunile privind creditele şi împrumuturile contractate şi încă nelivrate,
respectiv neprimite în valută se înregistrează în conturi în afara bilanţului prin contul
“Operaţiuni privind devizele date şi luate cu împrumut“.
In momentul utilizării lor, creditele şi împrumuturile în valută sunt înregistrate în
conturile bilanţiere corespunzătoare. Pe tot parcursul derulării contractelor, dobânzile de
încasat şi de primit în valută, se înregistrează în conturile bilanţiere “Creanţe ataşate“,
respectiv “Datorii ataşate“ în contrapartida contului “Poziţia valutară” Concomitent, aceste
sume se înregistrează în moneda naţionala la cursul de la data operaţiunii, în conturile de
venituri, respectiv cheltuieli, în contrapartida contului “Contrapartida poziţiei valutare“.
Operaţiunile Swap de trezorerie
Cuvântul swap care în traducere înseamnă schimb are o mare utilizare în practica
bancara internaţionala. In cazul nostru swap-ul de trezorerie este o operaţiune de schimb la
termen, simetrica. Altfel spus, sub aspect economic este un împrumut exprimat într-o anumita
moneda 1.000.000 $ garantat printr-un depozit într-o alta valută (5.000.000 FRF). Intr-o alta
viziune swap-ul valutar reprezintă o pereche de credite legate. Pe de o parte vânzătorul va
livra dolari deci va acorda un împrumut cu scadenta la termenul respectiv deţinătorului de
franci de la care va primi francii (consideraţi garanţie). Pe de alta parte, francii sunt obiectul
unui împrumut ce are drept garanţie dolarii. In esenţa swap-ul de trezorerie denumit şi swap
cambist, reprezintă doua operaţiuni de schimb a unei sume nominale în valută pe baza a doua
cursuri diferite (curs la vedere la iniţierea operaţiunii şi curs la termen la scadenta
operaţiunii). Respectiv swap-ul de trezorerie, reprezintă o combinaţie dintre o operaţiune de
schimb la termen cu o operaţiune de schimb la vedere.
Recurgerea la aceasta operaţiune are multiple motivaţii:
asigura o mai mare lichiditate şi operativitate punând la dispoziţie băncii resurse cu o
oportuna şi fructoasă posibilitate de plasament. Băncile mici vor avea astfel posibilităţi de
echilibrare a fluxurilor de devize fără a constitui din timp depozite sau angajamente
voluminoase.
Pagina 96 din 190

oferă o rentabilitate superioara prin mutilitudinea treptelor de cotare.

Astfel, operaţiunile de swap se exprima în puncte cu valori de o zecime de miime
(0,0001) fapt ce permite o elastica exprimare a preturilor, fata de normele utilizate pentru
formularea nivelului de dobânzi la depozite, unde cotaţia se face în trepte de 1/16 (respectiv
0,0625).
implica o securitate înalta pentru creditor, întrucât având o contrapartida bine
concretizata, în caz de faliment al debitorului, creditorul va fi privilegiat pe aceasta baza. O
posibila mica pierdere ar putea proveni din diferenţa de curs eventuala.
determina, ca operaţiune mai sigura, un aport mai mic privind fondurile proprii în
calculele ratei de solvabilitate. Banca poate desfăşoara operaţiuni mai simple la acelaşi volum
de resurse proprii.
Operaţiunile swap de trezorerie servesc de fapt celui ce le solicita, în cazul nostru
banca deţinătoare de franci francezi. Pentru banca deţinătoare de dolari, aceasta operaţiune
este un plasament tehnic remunerat la nivel, de către banca beneficiară. Condiţiile swap-ului
prezintă avantaje şi pentru creditor, de aici un preţ diferit pe aceasta piaţa. Dar să nu se uite ca
partea cea mai avantajata este banca care solicita operaţiunea şi care, funcţie de condiţiile
specifice în care găseăte satisfacţie în solicitarea să, trebuie să asigure o remunerare
corespunzătoare. Faptul ca implicit resursele sale în franci sunt imobilizate prin operaţiunea
angajata şi ca nu mai pot fi plasate pentru a aduce venituri, este un element pe care, evident,
trebuie să-l ia în calcul iniţiatorul operaţiunii.
După cum se vede, prestaţiile reciproce se exprima, în ultima instanţa, în cuantumul
cursului la termen. In consecinţa specific swap-ului de trezorerie este faptul ca pe perioada de
la iniţierea operaţiunii şi până la scadenta, nu se calculează şi nu se varsă dobânzi.
Înregistrarea contabila a operaţiunilor swap de trezorerie se efectuează similar operaţiunilor
de schimb la termen, aşa cum s-a arătat anterior.
Swap-ul financiar de valută cunoscut şi sub denumirea de swap lung de valută, este
operaţiunea prin care se efectuează schimbul unei sume în valută contra unei sume în alta
valută, urmând ca la termen să se procedeze la schimbul simetric. Swap-ul financiar
reprezintă o operaţiune de schimb la vedere combinata cu o operaţiune simetrica de schimb la
termen, însoţită de fluxurile de dobânzi aferente. In consecinţa, pe toata perioada contractului
se calculează şi varsă dobânzi în funcţie de volumul schimbului de valută.
Contabilizarea operaţiunilor de swap financiar implica următoarele caracteristici:
înregistrarea schimbului iniţial în conformitate cu regulile operaţiunilor de schimb la
vedere;
Pagina 97 din 190

înregistrarea operaţiunilor de schimb final conform regulilor operaţiunilor de schimb

la termen;
înregistrarea dobânzilor datorate de părţile implicate la fiecare încheiere contabila.
Operaţiunile valutare ale clienţilor băncii
Operaţiunile analizate până aici au reprezentat operaţiuni proprii ale băncii, expresie a
intereselor şi necesitaţilor băncii luate ca entitate economica. Am examinat poziţiile pe care
banca le ia în aceste operaţiuni, de regula în raporturile cu alte bănci partenere, în operaţiunile
valutare. In fapt însă, banca este un intermediar care derulează o serie de operaţiuni în strânsa
legătura cu solicitările clienţilor săi. Astfel, funcţie de depozitele cu încasările în valută ale
clienţilor săi, băncile vor avea valută de schimbat sau valută de plasat. Sub alt aspect
solicitările de valută ale clienţilor, imediate sau la anumite termene, vor determina ca banca
să se angajeze în asemenea operaţiuni. In funcţie de gama de operaţiuni în valută solicitata de
clienţi banca trebuie să organizeze în compartimentele sale, eventual în cadrul unor grupe de
lucru specializate, cuprinderea şi derularea operativa a tuturor operaţiunilor specifice.
Un aspect major îl reprezintă contul în devize pe care clientul îl poate solicita băncii
în condiţiile legii. Funcţie de varietatea şi dimensiunile operaţiunilor cu partenerii din
străinătate, titularul de cont poate opta pentru existenta unui cont în devize. Funcţionalitatea
unui asemenea cont prezintă pentru client mai multe avantaje:
operativitatea dispunerii de resurse valutare, fie pentru obţinerea de valută în bacnote,
fie pentru efectuarea de plăti în cont.
independenta de piaţa valutară respectiv de variaţiile cursului valutar şi respectiv
evitarea riscului valutar, decurgând din aceasta.
In aceasta situaţie banca va constitui depozite în valută funcţie de care va avea
responsabilităţi noi.
plasarea depozitelor în condiţii de optima fructificare, în măsura să asigure
bonificarea de dobânzi, la nivelul pieţei, către titularii de depozite.
asigurarea unei trezorerii echilibrate şi elastice în măsura să facă posibila utilizarea
libera şi operativa de către titularii de depozit a disponibilităţilor lor în valută.
La modul practic titularii de cont, clienţii băncii vor putea dispune:
retragerea de valută efectiva;
dispunerea de plăti către agenţii economici din străinătate şi din tara;
înscrierea în cont a sumelor provenite din încasări în valută din exterior sau din tara.
Pagina 98 din 190

In toate aceste situaţii clienţii nu vor avea de suportat cheltuieli privind diferenţe de
curs ci numai pe cele curente privind comisioanele. Depozitele în valută vor majora
operaţiunile proprii ale băncii şi implicit angajarea să responsabila în raporturile cu terţii, în
principal bănci în legătura cu circuitul şi plasamentul disponibilităţilor valutare. Atunci când
clienţii băncii nu au conturi în valută, operaţiunile pe care le solicita sunt în principal legate
de schimbul valutar. Operaţiunile de schimb valutar sunt deosebit de frecvente în tarile şi
localitătile cu puternice fluxuri turistice, de distracţii sau de afaceri. Băncile sunt interesate să
organizeze birouri de schimb la punctele de interes frecventate, atunci când reţeaua existenta
nu acoperă suficient teritoriul. Trebuie să precizam că, în toate tarile, pentru aceste operaţiuni
exista un regim de cursuri specifice: cursuri de cumpărare şi cursuri de vânzare, diferite, de
cele aplicate pentru transferul valutar în cont.
Diferenţele care, în fapt pleacă de la cursurile mai mari practicate în raporturile cu
populaţia, se exprima nu numai prin comisioanele specifice dar şi printr-o fiscalitate speciala
care se aplica în cazul acestor operaţiuni. Derularea acestor operaţiuni implica o organizare
specifica în compartimentele bancare. Astfel functionează conturi specifice pentru
disponibilităţile (Casa) în devize. De asemeni se recomanda a se conduce conturi distincte
pentru “Poziţia valutară” şi “Contravaloarea poziţiei valutare“ având în vedere natura diferita
şi cursurile distincte pentru aceste operaţiuni. Operaţiunile cu cecuri de voiaj sunt şi ele foarte
frecvente în activitatea sediilor bancare având drept substrat schimbul valutar. După cum se
ştie, în fapt, unele bănci emit asemenea cecuri de voiaj pentru a uşura, pentru clienţii lor,
schimbul valutar în străinătate. Cumpărând cecuri în valută, clienţii cumpără de fapt valută, în
condiţiile care să asigure încasarea, în faza de utilizare, în mod operativ şi în deplina
siguranţa şi certitudine.
Banca emitenta, la eliberarea cecului încasând suma în valută naţionala va angaja o
resursa: “Cecuri de voiaj de plata“ fata de o banca care va plăti cecul, şi deci va înregistra
operaţiunea în contul “Alte sume datorate“. La rândul sau banca plătitoare eliberând suma
înscrisa pe cec, în valută ei naţionala, sau într-o alta valută, va plăti în fapt o suma în favoarea
băncii emitente şi va înregistra suma provizoriu în contul “Alte valori“. Ulterior, între cele
doua bănci vor avea loc operaţiunile de decontare, prin conturi de corespondent, a sumelor şi
comisioanelor cuvenite. De o mare frecventa sunt încasările în valută efectuate de firmele
exportatoare şi plăţile în valută dispuse de titularii de cont, operaţiuni generate de importuri
sau alte obligaţii în raporturile cu partenerii străini.
Aceste sume urmează să fie înregistrate în conturile curente ale titularilor, în moneda
naţională, la cursul zilei respective, şi cu perceperea de comisioane stabilite, aplicabile la
Pagina 99 din 190

asemenea operaţiuni. Executând ordinele sau operaţiunile de acest gen ale clienţilor, banca
operatoare, în calitate de intermediar, apare ca parte în operaţiunile reciproce cu alte bănci în
străinătate şi, în aceasta calitate, trebuie să-şi administreze o poziţie valutară proprie în
angajări şi responsabilităţi specifice. Derularea acestor operaţiuni a fost analizata anterior ca
operaţiuni valutare imediate. De asemeni la cererea clienţilor, obligaţi să facă plăti la termen
sau beneficiari ai unor încasări la termen, băncile derulează asemenea operaţiuni angajate în
condiţiile pe care noi le-am exprimat anterior. Prin toate acestea se subliniază încă o data ca
băncile se angajează în operaţiunile valutare, prin modul de executare a ordinelor primite de
la clienţi sau în interesul lor. Preluând aceste dispoziţii şi executând, de buna credinţa,
obligaţiile asumate, băncile îşi constituie în relaţiile cu partenerii săi, băncile corespondente,
o poziţie valutară proprie şi o politica valutară proprie în a-şi echilibra aceasta poziţie.
Operatiuni bancare privind relaţiile cu clientela
Operatiunile bancare privind relaţiile cu clientela sunt structurate în principiu în doua
parti importante:
Clientela de pasiv (reprezentând constituirea resurselor bancare);
Clientela debitoare (alocarea resurselor de catre banca, respectiv, în special acordarea
creditelor).
3.1. Gestiunea depozitelor bancare

Depozitele curente
Contul curent
Contul curent reprezinta o conventie speciala privind raporturile banca – client.

Normele bancare specifice tarii noastre, recent aparute, definesc contul curent prin
urmatoarele trasaturi ce-l individualizeaza:
contul curent al clientelei deschis la banci, evidentiaza disponibilitatile clientului si
operatiunile de încasari si plati dispuse de acesta;
disponibilitatile din conturile curente ale clientelei, pot fi retrase de titularii de cont
oricând, fara preaviz;
soldul creditor al contului curent evidentiaza disponibilitatile clientului;
soldul debitor al contului curent evidentiaza platile efectuate de clientela pe descoperit
de cont, neautorizat.
Scopul principal al functionarii contului curent îl reprezinta prestarea de servicii
bancare. Clientii bancii pot utiliza facilitatile puse la dispozitie de aceasta, referitoare la
Pagina 100 din 190

derularea decontarilor (a efectuarii încasarilor si a platilor). Prin aceste servicii se preiau o

serie de functionalitati ale întreprinderii.
Contul curent (numit si ordinar, în cazul Frantei), este un contract special între banca
si client, ce pune în lumina potentialul economic si bonitatea clientului.
Depozitele constituite prin contul curent pot fi considerate tehnice. Prin acest concept
se cauta sa se sublinieze automatismul acestor operatiuni, deoarece nici banca si nici clientul
nu pot cunoaste operatiunile ce vor interveni ulterior si nici succesiunea lor de realizare.
Soldul contului este o rezultanta care nu e previzibila. Dimensiunea depozitului în sine nu
decurge din vointa clientului ci din ordinele partenerilor clientului bancii. In momentul
primirii unor ordine de plata mai mari din partea detinatorului contului se poate ajunge la
aparitia unui sold debitor si a unei intrari pe descoperit de cont. Fiind un cont bifunctional, el
poate lua însa, si asemenea valori.
In cazul tarii noastre neplata este cea care genereaza de obicei intrarea pe descoperit
de cont. In tarile cu un regim de plati bine pus la punct, astfel de situatii sunt însa, foarte rare,
accidentale. Totul se rezolva de obicei, pe baza elementelor de contract.
Depozitele de aceasta natura sunt neremunerate în majoritatea tarilor lumii, fapt ce da
nastere unor contradictii între clientii cu solduri creditoare de volum mare si banci. Clientii
doresc o remunerare a obligatiei de a pastra disponibilitatile în cont, fapt ce îi determina de
multe ori sa se sustraga, încercând o fructificare sub alta forma. Conturile curente permit
clientelei sa beneficieze de mijloace de plata decontate si gestionate de banci. Mijloacele de
plata se refera la toate instrumentele care permit oricarei persoane de a transfera fonduri,
oricare ar fi suportul sau procedeul utilizat
Caracteristicile derularii operatiunilor de plati se sintetizeaza astfel:
Platile se pot derula între banci:
fie pe suport hârtie prin: virament, ordine de plata, cecuri, cambii;
fie prin mesaje electronice, bancile preluând de la clienti aceste mesaje (Anglia si în
special în Franta). In tara noastra se vizeaza si acest aspect într-un viitor apropiat.
Canalele care asigura derularea acestor fluxuri de plati sunt reprezentate de:
Sistemul national de compensatie, sub tutela bancii centrale. Acesta, este bazat în tara
noastra, pe sistem hârtie (mai rudimentar), tinzând în viitor spre o retea electronica.
Sisteme particulare (organizate de banci) sau internationale (SWIFT) existente în
tarile dezvoltate. La acestea se mai adauga utilizarea sistemului bancilor corespondente.
Rezultatele operatiilor de plati se vor reflecta, în concluzie, pe piata interbancara prin
sistemele mentionate.
Pagina 101 din 190

Gestiunea mijloacelor de plata
Gestiunea mijloacelor de plata se desfasoara la nivelul unui compartiment ce

reprezinta pentru banca un centru important de costuri si de profit. Operatiunile de plati sunt
cele mai frecvente în cadrul operatiunilor derulate de banci, individualizându-se prin câteva
trasaturi:
O mare parte din costurile operationale sunt legate de operatiunile de plati. Ca nivel
de abordare general, costurile acestor compartimente vor fi foarte importante.
Ponderea relativ mare a acestor costuri e determinata de:
remunerarea personalului;
localurile ocupate;
instalatii informatice;
consumabile;
servicii postale si de telecomunicatii;
servicii prestate de terti.
Veniturile, obtinute de banci în urma acestor operatiuni pot fi divizate în directe si
indirecte si sunt determinate de:
comisioane, adica tarifele aplicate clientelei dupa diferite criterii;
venituri
directetaxe de eliberare a carnetelor de cecuri;
contributii pentru beneficiarii cartilor de plata.
soldurile medii aflate în conturi, care reprezinta resursele aflate la dispozitia bancilor.
Fiind gratuite, ele pot fi utilizate ca surse de creditare.
venituri
indirecte
sumele aflate în decontare (în expeditie). Ele sunt întâlnite în literatura straina sub
denumirea de FLOAT.
Float-ul reprezinta decalajul care apare între data de operare în contul clientului
platitor si data efectiva de înscriere a sumei în contul beneficiarului. Prin acesta se face
precizarea ca, un timp sumele aflate în decontare nu sunt accesibile nici noului beneficiar,
nici platitorului, ele aflându-se la dispozitia bancii. De exemplu, daca suma avuta în vedere se
utilizeaza de catre banca pentru o zi la o dobânda de 10%, suma fiind de 100 000 unitati
monetare se va obtine un profit de 27,78 unitati monetare. Aceste modalitati de desfasurare a
platilor pot fi în favoarea sau defavoarea unui partener. Dobânda ce poate fi pierduta de
platitor poarta denumirea de “Collection float“, iar cea câstigata de platitor, denumirea de
“Payement float“. Pe ansamblu, unele banci pot pierde, altele pot câstiga.
Pagina 102 din 190

Pozitia float e semnificativa pentru ca trebuie sa determine care e situatia bancii.

Marimea float depinde de instrumentele folosite si de modul de prelucrare bancara, aceste
conditii de prelucrare necesitând un minim de timp specific derularii fiecarui instrument în
parte. Astfel, ordinele de plata vor actiona preponderent în favoarea bancii platitoare. In ceea
ce priveste cecul, se poate conveni ca el sa fie platit imediat de catre banca colectoare, ceea
ce duce la angajarea de catre aceasta a unor resurse care vor fi recuperate atunci când cecul
ajunge la banca platitoare, fapt ce determina un decalaj în timp si niste sume în decontare.
Circuitul postal, poate de asemenea influenta marimea acestui float; cu cât posta este mai
operativa, cu atât durata de retinere la banci, în decontare este mai redusa.
In concluzie, marimea float-ului depinde de:
tipul de instrumente utilizate;
modul de prelucrare bancara;
circuitul postal.
Experienta a aratat ca, problema duratei în ceea ce priveste derularea operatiunilor de
plati poate ramâne la latitudinea bancilor, putându-se crea un climat de abuz. In Franta prin
legea din 1987 s-a încercat eliminarea acestor abuzuri, prin trasarea unor orientari care cer
bancilor, un sistem uniform de decontari în vederea reducerii float-ului.
Perfectionarea gestiunii mijloacelor de plata are în vedere mai multe aspecte:
Se iau în considerare riscurile posibile privind gestiunea mijloacelor de plata ce pot
apărea datorita defectiunilor de natura: circuitelor foarte lungi, încasari tardive (vine mesajul
de plata, dar întârzie acoperirea). Se constata, faptul ca nu se practica o automatizare în
functie de posibilitatile existente. Efectele se vor resimti în costuri mai mari si în
rentabilitatea mai scazuta a bancii.
Bancile trebuie sa aiba în vedere, realizarea unei analize periodice care prin optimizari
succesive sa duca la cresterea calitatii serviciilor (se urmaresc în principal filierele de plati).
Prin reducerea duratei de plata, de exemplu, se pot atrage noi clienti.
Un alt aspect, se refera la securitatea documentelor bancare aflate în circuitul de plata.
Ele sunt documente – valori (de exemplu: cecul), care daca s-au pierdut, necesita multe
operatii de reconsiderare a valorilor respective si cheltuieli suplimentare. Prin procesele
tehnologice de trunchiere, realizate pe banda magnetica, este exclusa circulatia documentelor
– valori, circulând doar mesajul. Acestea duc la evitarea producerii riscurilor mentionate.
Un aspect corelat îl reprezinta mentinerea si relevarea pistei de audit. Prin aceasta,
fiecare operatiune efectuata trebuie sa aiba documentele aferente, stabilite ca fiind reale, ele
determinând înregistrarile în banci si între banci. Pistele de audit, dau posibilitatea organului
Pagina 103 din 190

de control sa mearga la origine, sa aiba acces la documentele de origine. Se remarca sub acest
aspect, necesitatea unui control riguros.
3.1.2. Depozitele bancare – caracteristici, evolutii
Constituirea si utilizarea depozitelor bancare reprezinta una din principalele functii ale
bancilor, în general si a celor de depozit, în special. Depozitele bancare au un dublu caracter.
Pe de o parte depozitele bancare constituie obligatii ale unor banci fata de depunatori,
rezultate din mobilizarea capitalurilor temporar disponibile, cai importante de constituire a
resurselor de creditare ale bancii. Pe de alta parte, depozitele bancare reprezinta, pentru
depunatori, creante creditoare fata de banca, mijloace de plata pe care acestia le pot utiliza în
orice moment, cu precadere pentru efectuarea platilor catre terti, prin operarea în cont.
Depozitele bancare reprezinta astfel o forma de existenta a banilor, respectiv a banilor de
cont, sau scripturali. Pe de alta parte, asa cum s-a aratat, depozitele bancare reprezinta o
forma principala de mobilizare a capitalurilor si economiilor temporar disponibile. De natura
si termenul acestor depozite depinde si modul în care banca va valorifica aceste resurse de
creditare. Astfel, depozitele la vedere sunt caracterizate prin elasticitate, având în vedere ca
depunatorii pot dispune în orice moment utilizarea lor pentru platile în cont sau retrageri din
cont, potrivit intereselor lor, ceea ce poate actiona spre eventuala lor diminuare abrupta.
Experienta arata, ceea ce vom demonstra si noi printr-un exemplu (în schita alaturata),
ca în mod normal o parte a platilor efectuate se înregistreaza ca încasari în alte conturi ale
clientilor bancii (c), iar platilor facute în conturi catre alte banci sau prin numerar (p) le
corespund, în general, încasari (i), astfel ca suma soldurilor succesive ale conturilor de
depozit (a si b) ramâne la dimensiuni relativ apropiate, în conditiile unei variatii mari a
volumului fiecarui depozit, de la zi la zi (a – b).
D CONT DE DEPOZIT U C D CONT DE DEPOZIT T C
a 1500 a 2000
c 1200 i 2200 p 1800 c 1050
b 2500 b 1150
D CONT DE DEPOZIT Z C D CONT DE

DEPOZIT K C
a 3500 a 150
Pagina 104 din 190

c 1750
p 1500 c 1050 c 1200
b 250 b 300
D CONT DE DEPOZIT X C D CONT DE DEPOZIT

Y C
a 2750 a 2400
c 1750
p 2400 i 1400 p 1300 i 1700
b 1750 b 4250
a = 12000 p = 6500 b = 10500

c = 8000 i = 5000
Evolutia disponibilitatilor din depozitele la vedere se caracterizeaza în mod necesar
printr-o anumita variatie a sumei soldurilor, în care se delimiteaza un anumit sold mediu
permanent care exprima posibilitatile de fructificare a depozitelor de catre banca prin
folosirea lor ca resurse de creditare (vezi fig. 3.1.).
depozite
(mld)
30000
20000
25000
15000
10000
Sold mediu permanent al depozitelor
la vedere
timp
Utilizarea sumelor provenite din depozitele la vedere necesita însa prudenta, întrucât
angrenarea resurselor din depozite în proportii exagerate, ar putea crea dificultati bancilor, în
cazurile în care deponentii ar solicita, în ritmuri si volume neprevazute, disponibilitatile din
Pagina 105 din 190

conturi. Depozitele la vedere reprezinta cea mai stabila resursa a bancilor comerciale. In fapt
depozitele la vedere au mai multe forme de existenta.
Conturile de depozit sunt, prin natura lor, menite sa asigure fructificarea unor
economii (fie ale firmelor, fie ale persoanelor) pe un termen mai îndelungat. De aici
posibilitatile mai restrânse acordate titularilor privind miscarea din cont prin încasari sau
efectuari de plati. Unele banci aplica restrictii si cu privire la retrageri. Astfel bancile engleze
cer sa fie anuntate cu 7 zile anticipat pentru retragerile mai importante, desi în fapt nu aplica
aceste prevederi. Normele de operare în aceste conturi orienteaza deci spre o dinamica stabila
întrucât aceste tipuri de conturi asigura pentru bancile comerciale marea majoritate a
resurselor dimensional, si cu un mare grad de stabilitate în timp.
Depozitele la termen. Potrivit conventiei între deponent si banca privind termenele si
celelalte conditii de depunere (dobânzi etc.) creaza o baza sigura de fructificare în procesul de
creditare, pe termene corelate cu natura si durata acestor resurse. Pentru bancile comerciale
forma principala de atragere o reprezinta conturile de depozit de investitii. Pe termen de la o
luna pâna la un an, în practica bancilor engleze, aceste depozite se refera la sume mari (peste
10000 £) care sunt atrase de banci în conditii negociate în fiecare caz în parte. De asemenea
bancile comerciale deschid clientilor conturi de economii simple sau în anumite sisteme
(scheme, programe) care sa asigure regularitate în procesul de economisire.
In considerarea structurii pasivelor bancare si în orientarile cu privire la
managementul acestora trebuie sa se tina seama de realitatile de pe pietele nationale ale
creditului reflectând evolutii si tendinte specifice. In timp, asa cum exprima tipic situatia din
SUA structura pasivelor bancare se schimba (vezi tabel 3.1.).
Structura pasivelor bancilor comerciale(%) 1950 1964 1987
Depozite la vedere 70 55 20
Depozite la termen si economii 22 34 54
Împrumuturi 0 1 14
Alte pasive 1 2 5
Capital 7 8 7
100 100 100
O prima apreciere pe care trebuie sa o facem, desi nu este primordiala ca importanta,
o reprezinta stabilitatea aportului capitalului propriu. De asemenea, pe acelasi plan de
relevanta, este cresterea creditelor în totalul pasivelor. Asa cum arata si experienta altor tari,
în timp, creste gradul de redistribuire a resurselor pe plan interbancar (vezi si tabelul 3.1.),
ceea ce înseamna reducerea relativa a resurselor provenite din afara sistemului bancar.
Pagina 106 din 190

Revenind la semnificatia tabelului anterior (3.1.), în SUA, ca de altfel si în alte tari, se

constata scaderea generala a depozitelor, în ansamblul pasivelor si îndeosebi scaderea ampla
a depozitelor la vedere.
Distributia principalelor resurse bancare(tabel 3.2.)
1950 1964 1970 1978 1980 1992
Total bilant (mld dolari) 179 1704 1781 3652
Depozite la vedere % (fara dobânzi) 70 55 28 14
Depozite la termen % (cu dobânzi) 22 34 52 64
Imprumuturi % 0 1 9 12
Capital % 7 8 7 7
Altele % 1 2 4 3
Si în tabelul 3.2. se poate analiza acelasi fenomen, realizându-se în decurs de 42 de
ani (din 1950 pâna în 1992) o scadere a depozitelor de aproximativ 14% (de la 92% la 78%).
Strategia constituirii de resurse din depozite este o chestiune vitala pentru banca. Aceasta
asigura independenta bancilor, pentru ca neavând resurse proprii ea trebuie sa apeleze la piata
interbancara. In exemplul prezentat se constata ca aceasta diferenta de 14% a fost acoperita
treptat prin împrumuturi, fapt ce presupune însa suportarea unor costuri legate de evolutia
pietii. Uneori aceste costuri devin foarte ridicate. Se remara concomitent, o scadere
abrupta a depozitelor la vedere (de la 70% la 14% în 1992) si o crestere a depozitelor la
termen (de la 22% la 64% în 1992), ce sta sub semnul cresterii interesului clientilor pentru
remunerarea lor.
Reglementarea depozitelor (în întelesul unor norme bancare speciale) având drept
obiect principal un regim de dobânzi scazut, a avut rol esential în reorientarea deponentilor
catre alte modalitati de fructificare, în principal transformarea disponibilitatilor destinate
depunerilor în capitalui angajate în relatii de credit obligatar, în economii financiare. Si în
acest domeniu s-a generalizat experienta SUA, inovatiile aduse fiind preluate si pe alte piete
nationale. Astfel pentru atragerea deponentilor individuali, a economiilor familiiilor,
începând din 1981 s-au generalizat în SUA conturile NOW (negociable orders of withdrawal)
si apoi, din 1983, conturile SUPER NOW, a caror trasatura, comuna, este tocmai nivelul înalt
al dobânzii acordate pentru soldul disponibilitatilor, în timp ce contul, respectiv soldul sau,
poate fi utilizat si pentru platile curente. Asemenea conturi sterg astfel diferenta dintre
depunerile la vedere si depunerile la termen sau pentru economii, din punct de vedere
operator; dar din punct de vedere al dobânzii bonificate creaza avantaje asigurând un nivel
ridicat, similar depunerilor la termen.
Conturile A.T.S. (automatic transfer system) sunt o varianta a conturilor NOW, care
presupune mentinerea în cont a unui depozit minim neremunerat destinat platilor curente, în
Pagina 107 din 190

timp ce sumele încasate ce depasesc acest plafon sunt virate automat la regimul de dobânzi
din economii, avantajos pentru titularul de cont. Ele se bazeaza practic, pe principiul de
separare a fluxului de încasari din cont la sfârsitul zilei în sensul ca o cantitate negociabila
ramâne în contul curent pentru a servi drept tampon în operatiunile de trezorerie, iar restul
trece într-un cont ce e remunerat cu dobânda pietei monetare. Presupunând pentru un cont
ATS limita de 30 000$, situatia se va prezenta astfel:
D Cont curent C D Cont paralel C
30 000 250 000

(sold initial) 60 000
300 000 240 000
(încasari) (plati)
60 000
(sold trecut în cont)
30 000
(sold final)
Satisfacerea cerintelor clientilor de a li se remunera depozitele majore pe care le au

determina si o satisfacere a cerintelor bancii de avea niste resurse proprii. In scopul
mobilizarii detinerilor de fonduri ale firmelor bancile comerciale au dezvoltat de asemenea
modalitati specifice.
Certificatele de depozit emise de banci (în valori nominale sub 100 000 $ [Small
C.D.], sau peste aceasta suma, [large C.D. sau Jumbo C.D.]) având o gama larga a
scadentelor si o remunerare orientata dupa nivelul de piata al dobânzii, asigura o larga
angajare a disponibilitatilor temporare ale firmelor. Forma lor de hârtii de valoare negociabile
implica o larga accesibilitate determinata de lichiditatea lor specifica decurgând din
facilitatea negocierii lor pe piata.
Emisiuni bancare de certificate de depozit( tabel 3.3.)
(situatia de ansamblu, în S.U.A Anglia
mld. dolari)
Anul
1966 15,5 0,2
1974 85,2 11,9
Pagina 108 din 190

1982 136,8 92,7

Asa se explica si dezvoltarea accelerata a emisiunilor bancare de certificate de depozit
negociabile (vezi tabelul 3.3). Certificatele de depozit pot fi si nominale, dar si la purtator
având mare cautare în rândul clientilor în special pentru caracterul lor negociabil (clientii pot
cumpara certificate de depozit în cazul unor excedente de lichiditati si le pot vinde în cazul
unui deficit). Fondurile comune de creante (Money Market Mutual Funds) constituie în
prezent o modalitate în continua si ampla crestere a atragerii resurselor de catre banci prin
titlurizare, prin autonomizarea administrarii unor creante, în cadrul unui sistem specific.
Esential pentru problema pusa în discutie, este ca bancile pot înstraina anumite
creante, în conditii de piata, recuperând resursele investite, în scopul desfasurarii altor
operatii de credit. Se creaza astfel conditii de amplificare a raporturilor de credit pe baza
atragerii ample a resurselor, în conditii stimulative de remunerare, convenabila, la nivelul
pietei, pentru detinatorii de capital. Fondurile comune de creante sunt pe larg folosite în multe
tari, între care Australia, Canada etc. Deosebit de semnificative sunt proportiile pe care le au
fondurile comune de creante într-o tara cu functii de centru financiar international, ca Elvetia
unde în sistemul bancar se asigura 32% din pasive pe aceasta baza (232 mld. franci elvetieni
în 1984).
Trecerea în revista a pasivelor bancare scoate pregnant în evidenta evolutiile si
tendintele din ultimul sfert de veac care au creat, în mod necesar, cai noi ale managementului
bancar; au impus diversificari si inovatii a caror implementare pe pietele nationale a trebuit sa
tina seama de conditiile specifice în care se formau disponibilitatile si de preferintele
detinatorilor de capital pentru valorificare; astfel ca proportiile în care aceste modalitati, de
regula, general adoptate, au patruns fiecare, în parte, pe pietele nationale, au fost determinate
de conditiile specifice si de gradul de penetrabilitate si competitivitatea bancilor.
Pasive de provenienta interbancara pe plan intern(tabel 3.4.)
(în procente din total pasive interne)
Sfârsitul anului Franta Germania Italia Anglia S.U.A.
1977 29,5 20,7 12,5 20,3 13,2
1984 33,6 21,2 16,1 24,0 16,0
In managementul pasivelor s-a manifestat ca o necesitate tipica, determinata de

îngustarea gradului de lichiditate a activelor bancare, cerinta ca bancile sa se sprijine mai
mult pe pasive, pe elasticitatea si oportunitatea utilizarii lor în asigurarea lichiditatii (vezi
tabelul 3.4). Tabelul 3.4. reflecta la nivelul principalelor tari dezvoltate o crestere a pasivelor
Pagina 109 din 190

de provenientă interbancară cu cel putin 1-2%. Consecinta directa o va reprezenta însa,

cresterea costurilor pentru banca, corelata cu o crestere a gradului de lichiditate.
3.1.3. Evaluarea activitatii de procurare a resurselor bancare
Pentru prezentarea activitatii de evaluare a procurarii resurselor, vom utiliza un

exemplu concret, preluat din experienta bancilor franceze1), reliefat în tabelul 3.5.
Utilizari Resurse
Sume Rata Ven. Sume Rata dob Ch. cu dob.

dob din
dob.
Conturi debitoare 50000 13,8 6900 Conturi curente 240000 0,75 1800
(ordinare)
Imprumuturi 75000 11,6 8700 Conturi de 125000 4,2 5250
perso-nale economii
Depozite la 175000 8,8 15400
termen
Bonuri de casa 85000 7,5 6375
Certificate de 50000 9,2 4600
depozit
8
Total 675000 10,0 67850 Total 675000 4,95 33425
5
Dobânzi nete 34425

Comisioane 1175
Costul aferent
rezer-velor
minime obliga- -1450
torii
34150
Profit net bancar
-17500
Cheltuieli de -3800
Pagina 110 din 190

personal
Cheltuieli -4500
generale -600
Cheltuieli interne 7750
re-facturate
Provizioane
Rezultatul net
direct
Tabelul este de fapt o reprezentare bilantiera a unei banci franceze fiind structurat în
utilizari si resurse. Resursele sunt exprimate în functie de dimensiunile lor si de costul
procurarii, respectiv dobânda medie. Se observa în acest context o diferentiere a dobânzilor în
functie de tipul de resurse, pornind de la conturile curente sau ordinare pentru care se practica
o dobânda foarte mica (0,75%) si ajungându-se la certificatele de depozit pentru care se
bonifica cea mai mare dobânda, respectiv 9,2%. Pe ansamblu, banca realizeaza prin atrageri
675000 mii FRF la o dobânda medie de 4,95%, ceea ce va determina o cheltuiala cu
dobânzile ce se ridica la suma de 33425. Pentru utilizari se obtine un total de 125000 mii
FRF, ceea ce înseamna ca s-au realizat plasamente în valoarea precizata, la o dobânda medie
de 12,48%, realizându-se venituri din dobânzi în suma de 15600.
Datorita functionarii acestui compartiment ca centru de profit si de cheltuieli, o parte a
excedentului înregistrat se acorda sub forma creditelor interne altor compartimente, pe
sistemul cesiunilor. Suma acordata prin cesiune, în cazul analizat este de 550000 la o
dobânda medie de 9,5% ceea ce determina venituri suplimentare din dobânzi, de 52250.
Acest important centru de costuri si profit, ce se ocupa cu gestionarea depozitelor realizeaza
în cazul analizat un venit total de 67850 si va plati pentru resursele atrase 33425. Prin
diferenta vom obtine dobânzile nete, respectiv veniturile din dobânzi nete ce sunt prezentate
în partea de jos a tabelului (67850-33425 = 34425). Tot în partea de jos a tabelului mai sunt
prezentate comisioanele încasate în valoare de 1175, precum si pierderea datorata constituirii
rezervelor minime obligatorii (-1450), care este suportata de toate compartimentele. Aceasta
pierdere reprezinta de fapt un cost al imobilizarii.
Profitul net bancar obtinut este de 34150, din care însa se vor deduce cheltuielile
corespunzatoare compartimentului, respectiv cheltuielile de personal, cheltuielile generale,
cheltuielile interne refacturate precum si provizioanele. Provizioanele în cazul
compartimentului de gestiune a depozitelor se refera strict la pierderi specializate, ceea ce
Pagina 111 din 190

explica si suma relativ mica constituita (600). O cheltuiala suportata de toate

compartimentele o va determina întretinerea compartimentului de informatica ce le
deserveste. Aceasta da nastere la o noua decontare între compartimente. Compartimenul de
gestionare a depozitelor trebuie sa-si desfasoare activitatea concentrându-se asupra
atributiilor sale functionale, adica preocuparea pentru cresterea atragerilor respectiv a
resurselor. Este de fapt o preocupare pentru cresterea independentei bancii întrucât
depozitele, certificatele de depozit, bonurile de casa, asigura resursele proprii independent de
piata monetara.
In vederea realizarii functiunilor sale bancile trebuie sa practice o politica de costuri
corespunzatoare, adica remunerarea la nivele înalte a depozitelor mari ceea ce va determina
un randament mai scazut pentru banca; si totodata mentinerea dobânzilor la nivelul pietei
datorita concurentei puternice. Acest aspect determina necesitatea unei optimizari a raportului
costuri-resurse. In ce priveste costurile, ele pot fi reduse prin sisteme de gestiune eficienta si
prin efectele pozitive ale gestiunii mijloacelor de plata.
O parte a depozitelor bancii încorporeaza si prime de risc, ceea ce înseamna ca
prezinta o volatilitate crescuta. In aceasta situatie sunt certificatele de depozite mari care sunt
latente un timp, pâna când proprietarul gaseste o modalitate de plasare. Ele intra în categoria
depozitelor cu ciclu necunoscut sau “adormite” si pot fi supuse pretentiilor de plata inopinate.
Acest fapt va determina o cerinta de lichiditate si inerent apelul la piata monetara pentru
procurarea de resurse, ceea ce la rândul ei va determina cresterea costurilor pentru banca.
Managementul depozitelor ca latură a gestiunii lichiditatilor
In abordarea indicatorilor folositi pentru aprecierea lichiditatii, respectiv a gradului de

administrare a pasivelor vom insista asupra unor notiuni utilizate în practica bancara a
SUA1). O prima categorie de termeni apare în sfera pasivelor. Depozitele principale (core
deposit) reprezinta depozitele colectate pe pietele locale, factor esential pentru activitatea
unei banci. Se stabilesc pe baza depozitelor bancare interne din care se scade depozitele la
termen de talie mare (peste 100 000). Pasivele inconstante (volatile liabilities) sau depozitele
cu regim de piata monetara sunt determinate prin însumarea:
depozitelor la termen de talie mare (peste 100 000);
depozitele de la oficiile din strainatate;
titlurile vândute cu clauza de rascumparare.
Pagina 112 din 190

O alta categorie de termeni apare în sfera activelor. Astfel plasamentele temporare în

active reprezinta activele care pot fi usor, repede si sigur transformate în numerar. Ele sunt
considerate ca o suma care cuprinde:
soldul disponibilitatilor purtatoare de dobânzi aflate în conturi la alte institutii de
credit;
soldul detinerilor de titluri de stat cu conditii de rascumparare;
credite si titluri cu scadente mai mici de un an.
Dupa cum se vede, putem spune înca din start ca o apreciere semnificativa privind
managementul pasivelor nu se poate face numai prin examinarea pasivelor însesi si adesea în
corelare cu evolutia activelor, în ansamblul lor si în special cu unele elemente ale activelor.
Prin traditie masurarea lichiditatii bancare se face prin raportul:
credite
depozite principale
care exprima gradul în care depozitele acopera cererea de credite.
In conditiile în care rata este mică banca va avea o mai mare lichiditate stocată si deci
posibilă a fi utilizata la nevoie (prin activele lichide sau usor lichidabile detinute). O
asemenea banca ar putea avea raportul: 57 = 0,95
60
O alta grupa de banci poate fi caracterizata astfel:
= 1,11 marcând, în corelatie un bun management.
60
Punctul unde rata:
credite
depozite principale
îsi schimba sensul, de la mai jos de 1 spre mai mare decât 1, poate fi considerat ca un
punct de referinta care separa bancile cu lichiditate stocata de bancile care au un real
management al pasivelor.
De fapt indicatorul propus este un indicator compus:
Depozite principale
Active Depozite principale Active Depozite principale
= • =
Credite Active Credite Credite
Active
Pagina 113 din 190

Bancile cu un bun management al pasivelor au deci:

mai putine depozite principale pe unitate de active;
acorda mai multe împrumuturi pe aceeasi unitate de active si deci;
în ansamblu realizeaza o crestere a creditelor acordate sprijinindu-se pe un volum mai
restâns al depozitelor.
Dar, exista si banci cu un management al pasivelor agresiv. Gradul lor de agresivitate
se determina prin indicatorul: dependenta fata de pasivele mari. Ca indicator acesta se
calculeaza astfel:
Dependenta fata de = Pasive mari – Plasamente temporare

pasivele mari Activele valorificabile – Plasamente temporare
Recurgând la un sir de ipoteze posibile:

- 30 = 20 = 1 ;
90 - 30 60 3
50 - 10 = 40 = 1 ;
90 - 10 80 2
70 - 10 = 60 = 3 ;
90 - 10 80 4
devine evident ca, valoarea indicatorului se majoreaza pe masura ce:

se majoreaza volumul depozitelor mari;
se micsoreaza plasamentele temporare.
Deci, un indicator mare subliniaza o dependenta mare, în timp ce diminuarea valorii
indicatorului marcheaza o reducere a unei asemenea dependente. Acest indicator este valabil
bineînteles în sfera bancilor mari americane, care se apreciaza ca evolueaza în jurul nivelului
de 0,5 (50%). Din cele de mai sus rezulta importanta raportului:
Plasamente temporare utilizat, el însusi ca indicator de masurare a lichiditatii.
Active
Plasamentele temporare reprezinta 15-20% din totalul activelor bancare. Rata
plasamentelor temporare tinde sa scada pe masura ce talia bancii creste.
Pagina 114 din 190

Plasamente temporare
Raportul: pasive incons tan te reprezintă comparaţii între activele ce asigura
lichiditatea si pasivele care o primejduiesc. Experienta americana arata ca acest raport scade
valoric pe masura ce creste talia bancilor respective. Iata ca prin prisma acestor indicatori noi
putem sa facem o apreciere privind calitatea si nivelul managementului bancar prin
diferentierea:
bancilor cu lichiditate stocata,
de;
bancile cu management al pasivelor.
Dar analiza nu se poate opri aici. In scopul aprecierii de ansamblu trebuie efectuata o
analiza aprofundata a pasivelor în corelatie cu activele, operatiune ce se va dezvolta într-un
capitol urmator.
Gestiunea creditelor bancare
Tipuri principale de credite acordate de banci
Operatiunea de creditare reprezinta actul prin care banca pune la dispozitia, sau se
obliga sa puna la dispozitia clientilor fondurile solicitate sau îsi ia un angajament prin
semnatura în favoarea acestora.
Se considera ca exista patru FORME principale prin care se consimt creditele:
Cesiunea de creante materializate (sau nu) prin efecte care pot fi scontate, preluate în
pensiune sau fac obiectul unor avansuri. De asemenea, în acest cadru, unele cesiuni de
creante pot fi utilizate ca garantii.
Punerea la dispozitie a fondurilor, în cadrul unui contract ce reprezinta particu-laritati
multiple privind:
modul de acordare: - o singura transa;
- esalonate;
modul de rambursare: - în bloc;
esalonat;
progresiv;
garantiile: - reale;
-personale.
Creditul prin semnatura. In cadrul acestuia, angajamentele bancii privesc urmatoarele
aspecte:
se obliga sa acorde un credit;
Pagina 115 din 190

se angajeaza sa se substituie clientului în cazul în care acesta devine falit;

banca acorda garantie clientului, favorizându-l astfel sa obtina credite de la alte
institutii;
prin acordarea creditului prin semnatura, clientul evita imobilizarile disponi-bilitatilor
proprii pentru constituirea unor depozite privind garantiile.
Soldul descoperit în cont, pentru a face fata unor nevoi de plati curente. De subliniat
faptul ca, în unele tari se utilizeaza, în altele sistemul nefiind acceptat. In România, nu e
folosit.
CATEGORIILE de credite, de care beneficiaza clientii bancii, pot fi structurate astfel:
Creantele comerciale, ce cuprind la rândul lor mai multe spete de credite:
( Scontul comercial, reprezinta operatiunea prin care banca preia un efect de comert
(cambie, bilet la ordin) si în schimbul ei, pune la dispozitia clientilor valoarea actuala,
exprimata ca diferenta între valoarea nominala si agio.
Va = VN - AGIO
AGIO este în acest context compus atât din scont sau dobânda aferenta perioadei
respective, cât si din comision. Comisionul poate îmbraca mai multe forme:
Comisionul de gir. Prin aceasta operatie, banca gireaza si aplica acest comisi-on de
gir, ce poate avea în componenta si un comision de risc.
Comisionul de încasare;
Comisionul de trimitere la acceptare (cambia acceptata este mai bine apreciata
datorita angajamentelor trasului.
Notiunea de AGIO poate fi exprimata si ca un ansamblu de cheltuieli ce genereaza o
operatiune bancara.
Operatiunile asimilate. Printre acestea trebuie mentionate, ca fiind mai importante,
biletele la ordin de mobilizare a efectelor comerciale. Acestea sunt subscrise la ordinul
bancii, semnate de clientii bancii si se emit pe baza altor cambii sau bilete la ordin de care
beneficiaza clientii respectivi. Prin ele se substituie operatiile de credit, semnate de alti
parteneri cu o creanta semnata de clientul bancii. Efectul obtinut, este asemanator celui
aferent pensiunii. Diferenta (AGIO) e înregistrat în contabilitatea bancii în contul: 376 –
“Venituri înregistrate în avans“, care este un cont de regularizare. Din acest cont, lunar se
preiau sumele necesare si se înregistreaza ca venituri, prin contul: 70211 –“Dobânzi de la
operatiunile de scont, asimilate si alte creante comerciale”
Pagina 116 din 190

Operatiuni de factoring. Este operatiunea prin care clientul numit aderent, transfera
proprietatea creantelor, bancii comerciale denumita factor. In cadrul acestei operatiuni trebuie
avute în vedere mai multe aspecte:
Banca îndeplineste functia de încasare a efectelor si de asemenea îsi asuma riscul, în
conditiile contractuale prevazute. Pentru ca repartitia sa fie echi-librata, regula este ca
factorul sa preia cu exclusivitate toate creantele, pentru ca altfel se poate ajunge la situatia ca
factorului sa-i fie transferate numai creante cu grad de risc ridicat.
Prevederile contractuale se stabilesc pe baza unei experiente comune, banca tinând
cont de gradul de risc, de posibilitatea aparitiei creantelor îndoielnice.
In urma contractului banca plateste aderentului diferenta dintre valoarea nominala si
AGIO imediat sau la scadenta. In functie de modul de punere la dispozitie a sumelor
respective, se diferentiaza doua categorii de conturi de factoring:
-disponibile, evidentiate în contul: 25211–“Conturi de factoring disponibile“, daca
exista întelegerea ca sumele sa se puna la dispozitia clientului imediat;
-indisponibile, evidentiate în contul: 25212 –“Conturi de factoring indisponibile“,
daca întelegerea este ca sumele sa se puna la dispozitie, la scadenta.
Exista în cadrul acestei operatiuni, posibilitatea retinerii garantiilor pentru acoperirea
riscului de încasare. Contul prin care se evidentiaza aceste retineri este: 25336 – Alte
depozite colaterale.
Creditele de trezorerie, sunt creditele acordate clientelei, pe termen scurt, pentru
acoperirea necesarului de lichiditate privind acoperirea necesitatilor de exploatare curenta.
Pentru clienti este important faptul ca ele pot fi luate imediat si pe baza unui grad mai mare
de libertate. Ele se mai numesc si credite de cont curent si pot ramâne uneori cu sold debitor.
Asemenea relatii, pot fi derulate numai cu o anumita categorie de clienti. Pe aceasta cale
unele banci sprijina si sustin întreprinderile de grup, caz frecvent întâlnit în Franta, Japonia,
etc. Banca poate fi foarte utila în aceasta ipostaza, întrucât procura firmelor grupului resurse.
Prin aceste operatiuni, Grupul asigura atragerea unor resurse, din afara mediului sau (din
atragerea de depozite) folosindu-le în scopuri lucrative. Bancile sunt interesate sa acorde
credite în conditii de siguranta crescuta. Din acest motiv bancile selecteaza din rândul
clientilor acele firme care au un potential deosebit, acordâdu-le regimuri speciale de creditare.
Se asigura în acest cadru o operativitate ridicata în ce priveste creditarea, fara a solicita
informatii asupra modului de utilizare a banilor. Banca este libera sa fie mai îngaduitoare cu
unele firme, dar poate fi pe de alta parte, severa în cazul altora, în functie de evaluarile
realizate asupra ei.
Pagina 117 din 190

Intre creditele de trezorerie se includ:

creditele privind vânzarea în rate;
creditele acordate persoanelor fizice;
creditele acordate prin facilitati - carte de plată;
creditele permanente;
creditele globale;
creditele de finantare a stocurilor;
avansurile temporare garantate cu certificate de depozit;
avansurile pentru importuri.
Creditele de export
Cadrul general
Perioada actuală se caracterizeaza pe plan mondial printr-o impulsionare deosebita a
exporturilor, atât la nivelul tarilor dezvoltate, amplificata de tendinta de expansiune
economica a acestora, de acapararea a noi piete de desfacere; cât si la nivelul tarilor slab
dezvoltate unde se aplică politici de promovare a exporturilor. In concluzie, toate tarile
sprijina pe diverse cai, exporturile. O amplă influentă în promovarea exporturilor o are
găsirea resurselor de finantare. Statul sprijina exporturile pe doua cai:
prin înfiintarea institutiilor de garantare a creantelor din export;
prin subventionarea unei parti a dobânzilor. Reducerea dobânzilor constituie un
avantaj considerabil cu efecte concurentiale implicite. Evident aceste avantaje pentru
cumparator sunt paralele cu subventiile pe care statul exportatorului va trebui sa le plateasca
acestuia, prilejuind cheltuieli bugetare egale.
Potentialul economic al statelor fiind diferit, se creaza un mediu concurential acerb,
care va determina la rândul lui un climat de dumping. Practic, fiecare stat va dori sa sprijine
exportul într-o masura mai mare decât vecinul, ceea ce va duce la o crestere deosebita a
subventiilor. Acest climat va afecta în final, pozitia economica a tarilor. In conditiile cresterii
vertiginoase a comertului exterior si a multiplicarii sprijinului statelor, având în vedere si
preîntâmpinarea exagerarilor din partea unor tari, care intensificând tendintele concurentiale
amenintau sa le prejudicieze grav interesele, principalele tari dezvoltate, mari exportatoare,
au tatonat posibilitatile de concertare a politicilor lor în domeniul conditiilor de creditare
practicate în comertul exterior. S-a încheiat astfel, o conventie între principalele tari
dezvoltate, conventie purtând titulatura de: “CONSENSUS“. Principalele elemente ale aceste
conventii prevad:
Pagina 118 din 190

Acordarea de credite pentru produsele contractate este conditionata de o plata

imediata, efectiva, cel mai târziu în momentul livrarii, de minimum 15%.
Duratele maxime si dobânzile minime pe categorii de tari sunt stabilite (normate).
Aceste conditii obligatorii sunt explicitate pe trei categorii de tari:
tari relativ bogate, în partea superioara;
grupa intermediara;
tari relativ sarace, în partea inferioara.
Duratele erau mai mari pentru tarile relativ sărace, iar dobânzile erau mai mari pentru
tarile relativ bogate1).
Rambursarea si plata dobânzilor sa se efectueze în transe periodice, intervalul dintre
rambursari urmând sa nu depaseasca un semestru. Rambursarile si plata dobânzilor trebuie sa
înceapă cel mai târziu la 6 luni de la data de la care s-a considerat termenul de creditare.
Concentrarea si limitarea sprijinului numai pentru creditele propriu-zise si
restrângerea creditelor de completare sau acoperire a cheltuielilor locale legate de realizarea
proiectului respectiv, preîntâmpinând interpretarile cumparatorului de a considera dobânzile
aferente, ca o dobânda data, proprie întregului credit ce i se acorda, ceea ce conduce de fapt la
cresterea subventiilor. Acest din urma credit mai poarta denumirea si de credit de finantare
sau financiar. Deci, fata de creditul de export propriu-zis care se acorda pentru achizitionarea
utilajului sau echipamentului respectiv, creditul de completare se utilizeaza pentru punerea
efectiva în functiune a acestuia (ex: cheltuieli de procurare a instalatiilor suplimentare;
constructii, investitii pentru punerea în functiune).
“CONSENSUS“-ul îsi are limitele sale în sensul ca nu prevede mijloace coercitive de
asigurare a aplicarii acordului. Incalcarea normelor acordului nu comporta nici o sanctiune.
Singura obligatie a statului care mentioneaza o asemenea încalcare este, de a comunica,
înainte de înfaptuire, celorlalte tari participante la acord. Acestea, în consecinta, au dreptul de
a oferi aceleasi conditii de creditare pentru operatiunea respectiva (matching). In concluzie,
putem spune ca acest climat concurential poate fi reglat numai în conditiile unei reale
cooperari între state.
Practica tarilor dezvoltate
In functie de situatiile expuse mai sus, exista trei categorii de credite de export:
credite administrate - cu garantii si dobânzi subventionate, supuse controlului si
sprijinului guvernamental;
credite cu garantie pura, practicându-se dobânzile negociate, fara subventii;
Pagina 119 din 190

credite libere, fara subventii si fara nici o interventie a puterii publice.

In practica tarilor dezvoltate, creditele de export sunt clasificate, dupa cum urmeaza:
Creditele acordate prin cambii, ce se refera la creditele pe perioade relativ scurte,
promovate de banci, prin avaluri.
Credite furnizor, acordate de exportator cumpărătorului extern sub forma marfurilor
ce fac obiectul contractului de livrare internationala, fie pe termen mediu (2-5 ani) fie pe
termen lung (5-10 ani). Furnizorul se comporata nu numai ca vânzator ci si ca finantator,
putând sa coreleze conditiile de livrare cu cele de finantare a proiectului. De fapt, furnizorul
nu este dispus sa angajeze propriile sale resurse în creditul acordat, ci ramâne ca un
intermediar, cedând titlurile de credit, bancii sale.
Creditele de prefinantare, sunt acordate de catre banci exportatorilor si sunt menite sa
asigure mijloacele necesare acoperirii cheltuielilor de fabricatie (achizitia materiilor prime si
materialelor, cheltuieli de prelucrare, etc.) sau achizitiei marfurilor destinate exportului. De
exemplu, achizitia de cereale printr-o retea, pentru a fi exportate, presupune efectuarea unor
cheltuieli cu plata cerealelor, a transportului a chiriei pentru siloz, etc. In acelasi mod, se pot
acorda credite de prefinantare, în cazul constructiei navelor (acestea necesită pentru
constructie, aproximativ 1-1 ½ ani).
Creditele de prefinantare revolving sunt acordate întreprinderilor comerciale si
industriale în scopul achizitiei, sau fabricarii si stocarii loturilor de produse, în scopul de a
satisface eventualele comenzi ulterioare la export. Aceste credite se acorda în functie de
necesitatile justificate, pe termen pâna la un an, putând fi reînnoite în continuare. Prin acestea
creditul actioneaza ca un substitut al fondului de rulment care acopera stocurile constituite în
vederea exportului.
Creditele acordate cumparatorului, se pot acorda atât sub forma acreditivului, cât si a
creditului cumparator (forma acordată de banci).
Creditul cumparator, se acorda de regula pe termen lung cumparatorilor, respectiv
imporatatorilor de echipamente si utilaje sau bancilor acestora, aferent unor proiecte
importante si de valori considerabile. In asemenea cazuri, se angajeaza resurse importante,
ceea ce implica angrenarea directa a cumparatorului, în relatia cu bancile comerciale si
responsabilitatea ambelor parti. Desi raporturile de credit vizeaza direct cumparatorul si
banca, întreprinderea exportatoare are un rol important atât în contractarea partenerilor cât si
în precizarea conditiilor de creditare. De fapt, cumparatorul se adreseaza firmei exportatoare
pentru echipamentele si utilajele de care are nevoie, care, în conditiile în care se întrevede
certitudinea livrarii, se preocupa de conturarea posibilitatilor de creditare.
Pagina 120 din 190

Banca, solicitata de exportator sau de însusi cumparatorul în colaborare cu furnizorul,

într-o prima etapa, face o oferta, ale carei prevederi sunt adaptate particulatitatilor proiectului,
respectiv conditiilor de livrare a echipamentului, venindu-se în întâmpinarea solicitarilor
cumparatorului privind asezarea termenelor de plata si dobânzii, garantia, suporatarea si
asigurarea riscurilor.
Exista tendinte, din partea furnizorului, de a folosi, independent de avansurile primite
si o parte din creditul contractat, de regula în functie de mersul fabricatiei produselor, ce fac
obiectul contractului de export si de credit. O asemenea formula de finantare a furnizorului
este agreata si de cumparator.
Creditele de echipament, sunt creditele ce se acorda beneficiarilor interni pe termen

mediu sau lung, pentru finantarea investitiilor productive efectuate de clienti. In aceasta
categorie pot fi incluse si creditele acordate unitatilor agricole pentru investiti productive.
Aceste credite pot beneficia de dobânzi subventionate.
Credite acordate pentru achizitia de bunuri imobiliare, care includ la rândul lor,
doua categorii principale:
credite investitor, acordate investitorului, cel care face pentru scopul propriu achizitii,
amenajari, reparatii de bunuri imobiliare.
credite promotor, acordate celui care dezvolta activitati de achizitii si vânzari de
terenuri, demararea lucrarilor, constructii, amenajari de bunuri imobiliare; si care este
organizat sub formă de antrepriză.
Operatiunile de pensiune, reprezinta o forma de acordare a creditului, ce are loc pe

baza considerarii si depunerii la banca a titlurilor, în primul rând a valorilor mobiliare sau a
titlurilor de creantă negociabile (bonuri de tezaur, certificate de depozit, etc.). Valorile
primite în pensiune evidentiaza creditele acordate de banca, iar cele date în pensiune
evidentiaza împrumuturile primite de banca. Bancile pot intra în relatii cu celelalte banci si cu
Banca centrala, prin intermediul acestor operatiuni de primire sau dare în pensiune.
Creditele consortiale, îsi bazeaza denumirea pe tehnica utilizata si nu pe natura

creditului. Se recurge la acest procedeu de asociere a bancilor atunci când dimensiunea
creditului este foarte mare si deci impune divizarea riscurilor prin participarea mai multor
banci.
Pagina 121 din 190

Participarea consortială este prezenta în cazul:

creditelor promotoare;
creditelor de export;
creditelor internationale “roll over“, credite care sunt angajate pe o perioada lungă dar
pentru care ratele dobânzilor se pot modifica periodic (de regula trimestrial) în functie de un
parametru determinat (LIBOR, PIBOR, BUBOR). Fluctuatiile la LIBOR pot fi de 2,5 – 3
1/3%, modificându-se numai baza, adaosul ramânând fix.
In asemenea situatie, prin conventie, se stabilesc conditiile de participare si rolul pe
care si-l asuma fiecare banca în calitate de responsabil (CHEF DE FILLE), participant sau
subparticipant.
Se stabilesc, de asemeni:
cotele de participare la trezorerie;
cotele de participare la risc (în functie de riscul asumat si remunerarea este
corespunzătoare).
Responsabilul (CHEF DE FILLE) colecteaza participarile si le angajeaza la termenele
stabilite, si implicit efectueaza distribuirea rezultatelor compuse din restituiri, dobânzi,
comisioane de angajament si garantare.
Angajamentele consortiale se dezvolta pe scara larga si în emisiunile de titluri.
Regimul creditelor restante si îndoielnice
Analiza portofoliului de credit
Unitatile bancare realizeaza o evaluare a clientilor, în functie de care se deruleaza
relaţiile viitoare dintre acestia. Calitatea portofoliului de credite a bancii va depinde de:
nivelul de performanta a activitatii debitorului (a împrumutatului);
diferentierea creditelor functie de utilizarile lor.
In continuare vom urmări procedee asimilate în practica bancilor românesti.
Stabilirea performantelor financiare ale împrumutatului
Determinarea calitatii debitorului se apreciaza de banci prin încadrarea într-una din
categoriile A..E prevazute si are la baza un sistem de clasificare a agentilor economici în 5
categorii:
Categoria Imprumut curent Imprumut cu Imprumut restant
împrumutatului scadenta întârziata
1. Imprumut Credite performante Credite în observatie Credite restante
categoria A
2. Imprumut Credite în observatie Credite substandard Credite incerte
Pagina 122 din 190

categoria B
3. Imprumut Credite sub standard Credite incerte Credite cu pierderi
categoria C
4. Imprumut Credite incerte Credite cu pierderi Credite cu pierderi
categoria D
5. Imprumut Credite cu pierderi Credite cu pierderi Credite cu pierderi
categoria E
Categoria A: împrumutati cu o activitate economico-financiara rentabila, având
asigurate toate conditiile de aprovizionare-desfacere, tehnologice, organizatorice si de
personal ce determina rambursarea la termen a ratelor scadente aferente creditelor contractate
cât si a dobânzilor bancare.
Categoria B: buna situatie economico-financiara în prezent, îsi realizeaza indicatorii
de bonitate la un pret superior, dar pentru perioada urmatoare nu sunt perspective privind
mentinerea performantelor financiare la acelasi nivel, existând fie probleme de natura
organizatorica, tehnologica, de personal, fie legate de natura si obiectul activitatii.
Categoria C: în prezent situatia financiara si economica satisfacatoare, existând
tendinta de înrautatire a indicatorilor de productie, eficienta a activitatii, organizatorice si de
personal.
Categoria D: situatia economico-financiara caracterizata prin indicatori inferiori,
oscilând în perioadele relativ scurte de timp între o activitate nesatisfacatoare si una
satisfacatoare.
Categoria E: activitate nerentabila, înregistrând pierderi ce implica incertitudinea
privind capacitatea de a rambursa creditul si dobânzile.
Cuprinderea agentilor economici într-o categorie sau alta din cele cinci, trebuie facuta
pe baza analizei performantelor economico-financiare potrivit unui set de criterii si anume:
forma de organizare a agentilor economici;
sectorul în care-si desfasoara activitatea si pozitia unitatii în cadrul ramurii sau
subramurii;
lichiditatea patrimoniala;
rata autonomiei financiare;
structura economico-financiara;
rotatia activelor circulante;
garantii asiguratorii;
sezonalitatea activitatii desfasurate;
dependenta pe pietele de aprovizionare si desfacere;
Pagina 123 din 190

nivelul sprijinului guvernamental;

calitatea conducerii;
perspectiva economico-financiara a unitatii.
Clasificari privind utilizarea creditului
Delimitarea creditelor acordate în functie de respectarea termenelor de rambursare

stabilite prin contracte, se face astfel:
împrumuturi curente, la care termenele stabilite prin contracte si dobânda aferente, nu
au ajuns la scadenta sau ratele au fost achitate la datele convenite în contracte;
împrumuturi cu scadenta întârziata, la care ratele scadente ale creditului sau dobânzile
aferente nu au fost achitate la termenul contractual, cu pâna la 30 zile;
împrumuturi restante, la care dobânzile si ratele scadente ale creditului au depasit cu
mai mult de 30 zile.
Din analiza împrumuturilor conform metodologiei prezentate se poate determina
calitatea portofoliului de credite astfel:
Credite performante (cu risc redus) sunt acele plasamente ce nu implica deficiente si
riscuri care ar putea periclita administrarea datoriei în maniera convenita prin contractul de
credit si care se acorda clientilor solvabili pentru afaceri bune.
Credite în observatie acordate clientilor cu rezultate economico-financiare foarte
bune, dar care în perioadele scurte de timp întâmpina greutati în rambursarea ratelor scadente
si a dobânzilor aferente.
In acestea se includ si acele credite neajunse la scadenta sau cu scadente din
împrumuturi si dobânzi aferente rambursate la termen, dar care au fost acordate unor clienti
pentru a caror activitate banca prelimina o reducere în viitor a cifrei de afaceri ca urmare a
unor posibile probleme din punct de vedere al aprovizionarii tehnico-materiale, a perspectivei
de reducere a cererii produselor pe piata, a conditiilor tehnice si tehnologice (utilaje, instalatii
uzate moral sau fizic) sau a unor probleme organizatorice si de personal.
Credite sub standard: sunt acele plasamente ce prezinta deficiente si riscuri clare, care
pericliteaza lichiditatea datoriei, fiind insuficient protejate de valoarea neta a capitalului
si/sau capacitatea de plata a beneficiarului de împrumut.
Aceste credite se caracterizeaza prin posibilitatea reala a bancii de a prelua partial
unele pierderi, daca deficietele creditului nu sunt corectate pe parcurs, ca urmare a
imposibilitatii recuperarii integrale a împrumutului.
Pagina 124 din 190

Credite incerte (cu risc major): rambursarea sau lichidarea lor pe baza conditiilor,
valorilor si garantiilor existente este foarte discutabila fiind practic neprotejate sau protejate
într-o mica masura de valoarea realizabila a garantiei lor.
Credite clasificate drept pierderi: nu pot fi restituite bancii. j
In functie de categoria de credite se poate aplica si un sistem de ierarhizare a dobânzii,
astfel:
pentru credite performante: dobânda normala;
pentru credite în observatie: o dobânda cu 3 puncte peste cea normala;
pentru credite sub standard: o dobânda cu 5 procente peste cea normala;
pentru credite incerte: o dobânda cu 10 puncte peste dobânda normala.
Tot în functie de categoria de credit se stabileste si cuantumul provizionului constituit:

pentru creditele performante: 0%;
pentru creditele în observatie: 5%;
pentru creditele sub standard: 20%;
pentru creditele incerte: 50%;
pentru creditele cu pierderi: 100%.
Reprezentarea contabila a derularii procesului de creditare este prezentata în fig. 3.2.
Figura prezinta cele patru etape:

-acordarea creditului;
-constatarea nerambursarii creditului;
-aprecierea îndoielnica a creditului;
-considerarea drept pierdere a creditului sau încasarea creantelor sau rambursarea
creditului.
Cu X vom delimita locul unde se va gasi în cont suma reprezentând creditul respectiv.
Acordarea creditului, se realizeaza prin înregistrarea:
2011, 2021, 2031, 2041, 2051, 2061 = 2511
Constatarea nerambursarii creditului, se va realiza mai departe prin înregistrarea:
2811 = 2011, 2021, 2031, 2041, 2051,2061
Aprecierea ca îndoielnica a creditului se înregistreaza:
2821 = 2811
Concomitent se înregistreaza constituirea provizioanelor specifice de risc de credit:
Pagina 125 din 190

6621 = 2911
A. Considerarea drept pierdere a creditului nerambursat, se înregistreaza:
pentru creante acoperite cu provizioane:
667 = 2821
pentru creante neacoperite cu provizioane:
668 = 2821
Concomitent se înregistreaza diminuarea sau anularea provizioanelor specifice de risc
de credit:
2911 = 7621
IV. B. Incasarea creantelor sau rambursarea creditelor se înregistreaza prin:
2511 = 2011, 2012, 2031, 2041, 2051, 2061
3.2.2.2. Evaluarea rentabilitatii bancare a creditelor
Evaluarea rentabilitatii bancare a creditelor este analizata prin intermediul unui

exemplu decurgând din practica bancilor franceze1):
tabelul 3.9.
Utilizari Resurse
Sume Rata Ven. Sume Rata Ch.

dobâ din dobâ cu
n-zii dob. n-zii dob.
Scont 150 12,8 1920 Conturi curente 40 000 1,5 800
000 0 (ordinare)
Credite de export 72 000 11,2 8064 Depozite la 75 000 8 6
termen 000
Alte credite 180 13,6 2448 Bonuri de casa 25 000 7,5 1
000 0 875
Conturi debitoare 60 000 13,2 7920 Certificate de 30 000 9,2 2
depozit 760
Conturi 13 000 0 0
întoielnice
000 6 4 000 5
Imprumuturi 305 9,5 2897
interne 000 5
Pagina 126 din 190

Total 475 12,5 5966 Total 475 8,47 4021

000 6 4 000 0
Situatie
explicativa 19 454
Dobânzi nete 2 175
Comisioane
Costul aferent
rezer-velor -457
minime obliga-
torii 21 172
Profit net bancar -7 500

-1 800
Cheltuieli de
personal -1 500
Cheltuieli -5 600
generale 4 772
Cheltuieli
operationale
Provizioane
Rezultatul net
direct
Pentru toate compartimentele importante se face repartizarea activitatilor pe centre de
profit. Rezulta deci, ca se va face o evaluare a rentabilitatii creditelor pentru ca rentabilitatea,
în ansamblul ei trebuie sa reprezinte o suma a rentabilitatilor pe centre de profit. Pentru
activitatea de creditare rezultatele sunt prezentate în tabelul 3.9. Cele doua subtotaluri
calculate prezinta o diferenta majora între ele:
în timp ce pentru activ suma este: 475 000 cu o dobânda medie de 12,56%;
pentru pasiv suma este: 170 000 cu o dobânda medie de 6,61%;
diferenta fiind de 305 000 ce va fi acoperita prin împrumuturi interne, rezultate prin
cesiuni interne la nivelul bancii.
Observatie: Creantele îndoielnice sunt notate cu dobânda 0%, pentru ca, de fapt s-au
constituit provizioane asupra acestor dobânzi. Pe de alta parte la nivelul activului se
realizeaza venituri din dobânzi în valoare de 59664, iar la nivelul pasivului cheltuieli cu
Pagina 127 din 190

dobânzile de 40210, ceea ce va determina un venit net din dobânzi de 19454, înscris în
situatia explicativa a bilantului. La aceste venituri se adauga, tot în situatia explicativa,
comisioanele (2 175) si facturarea rezervelor minime obligatorii, care reprezinta de fapt cota
din rezervele minime obligatorii pe care le suporta acest compartiment (- 475).
Produsul net bancar la nivelul acestui compartiment va fi de 21 172, din care vom
deduce mai departe cheltuielile cu personalul (-7 500), cheltuielile generale (-1 800) care sunt
suportate într-o anumita pondere si de acest compartiment, cheltuielile operationale (-1500) si
provizioanele constituite (-5 600). Se poate remarca faptul ca la nivelul acestui compartiment
volumul provizioanelor constituite este ridicat ca urmare si a gradului de risc ridicat, în
procesul de creditare. Rezultatul net direct va fi de 4772, ceea ce reprezinta contributia la
profit a acestui compartiment. Daca ne referim la angajamentele de creditare 475 000,
rezultatul net direct va reprezenta aproximativ 1% din acestea. Masurile avute în vedere de
compartimentul respectiv în legatura cu cresterea rezultatelor pozitive sunt determinate prin:
Protectia fata de riscul de creditare, ce porneste de la prevenirea aparitiei lui. Trebuie
sa se realizeze respectarea normelor privind dispersia riscurilor, ce presupune:
Respectarea normelor de angajare pe fiecare baneficiar. In tara noastra creditele
acordate unui singur beneficiar nu pot depasi 20% din capitalul social al bancii, iar în Europa
25%.
Respectarea normelor privind angajamentele totale referitor la beneficiarii de talie
mare. Ele nu pot depasi de 8 ori fondurile proprii si nici 10% din fondurile proprii pentru
fiecare beneficiar.
Aplicarea unui sistem de delegare privind acordarea si supravegherea creditelor. In
acest cadru, se stabileste o ierarhie de acordare si supraveghere a creditelor. Fiecare ofiter de
credit are o competenta însemnând ca exista sisteme de delegare pentru aprobarea, angajarea
si avizarea creditelor.
Trebuie sa existe un sistem permanent de supraveghere a creditelor în curs, prin care
sa se urmareasca utilizarile în functie de normele valabile stabilite prin contract.
O buna calitate a gestiunii administrative si comerciale a dosarelor de credit,
incluzându-se aici:
proceduri de tratament al portofoliului prin evaluarea riscurilor si determinarea
provizioanelor;
sistemele informatice si contabile, de asa maniera încât sa se poata urmari pista de
audit. Toate normele bancare subliniaza acest fapt.
Pagina 128 din 190

Eficacitatea functiunii contenciosului, prin care toate contractele si toate clauzele

acestora trebuie sa fie explicit si clar exprimate astfel încât sa exprime bine interesele bancii,
fara sa le neglijeze pe cele ale clientului.
Pozitia bancii în raporturile cu clientii
Premize teoretice privind pozitia bancii în raporturile cu clientii
3.3.1.1.Banca – intermediar în circuitul capitalului
Studiile lui Gurley si Shaw1) care se racordeaza la teoriile actuale ale

neokeynesismului si ale monetarismului modern dau o viziune racordata la progresele
stiintelor economice contemporane si se bazeaza pe o interpretare rationala a laturii
pragmatice a fenomenelor economice.
Potrivit acestei interpretari, în economie actioneaza trei mari categorii de participanti
(denumiti si agenti ultimi sau unitati de cheltuieli) pe care le apreciaza dupa rezultatul
bugetului lor;
unitatile excedentare, care economisesc (si cauta plasament pentru aceste economii):
aceste unitati fiind de fapt familiile;
unitatile deficitare ale caror cheltuieli de dezvoltare în principal, sunt superioare
propriilor lor acumulari sau economii, acestea sunt considerate, la modul general, prin
denumirea de întreprinderi nonfinanciare, si în fine;
unitati cu situatii alternative, respectiv uneori excedentare, alteori deficitare, situatii în
care se afla administratia si exteriorul (acestea din urma ca expresie a interventiei agentilor
economici externi pe piata interna).
Este evident ca în aceasta acceptiune se porneste de la considerarea ecuatiei general
acceptata: economii = investitii, care exprima orientarea fluxului economic general si deci
releva faptul esential ca în economie exista doi poli: împrumutatorul final si împrumutatul
ultim, participanti preponderenti ai procesului de redistribuire a capitalului în economie, între
care se desfasoara multiple circuite. Un prim circuit este reprezentat de datoria primara. Pe de
o parte, în cadrul acestui circuit întreprinderile nonfinanciare emit actiuni si obligatiuni pe
care le vând familiilor si-si atrag astfel capitalul suplimentar de care au nevoie. De asemeni
întreprinderile nonfinanciare recurg la împrumuturi pe termen mijlociu si lung prin efectele
comerciale pe care le semneaza, urmarind acelasi scop.
Familiile se vădesc a fi tot mai mult interesate în achizitia unor asemenea active
financiare1) aducatoare de dobânzi si dividente. Ele îsi procura aceste active fie prin
subscriere, fie prin accesul la piata de capital, bursa de valori. De remarcat ca familiile nu-si
Pagina 129 din 190

angajeaza integral economiile în aceasta etapa, acestea acordând un interes de asemeni,

semnificativ pentru activele lichidate. Trebuie sa subliniem ca aceasta finantare pe linie
scurta denumita si finantare directa, nu apeleaza la intermediari financiari. Intermediarii
financiari au un rol deosebit în cadrul datoriei secundare. In acceptiunea lui Gurley si Shaw
datoria secundara este compusa din ansamblul titlurilor de creanta pe termen scurt, mediu si
lung, emise de intermediarii financiari în contrapartida titlurilor datoriei primare pe care
acestia le cumpara. Principalii intermediari financiari sunt intermediarii financiari monetari
sau bancari (respectiv bancile comerciale si banca de emisiune). Intermediarii financiari
bancari emit deci active secundare, zise si indirecte, constituite esential prin diferitele forme
de moneda în circulatie (asa cum s-a subliniat, pe baza titlurilor primare pe care le
achizitioneaza).
O alta categorie de intermediari financiari, intermediarii financiari nonbancari, în
principal organisme specializate în colectarea economiilor (case de economii, fonduri de
pensii, companii de asigurari) nu au puterea sa creeze moneda. Acestea emit în principal
cvasi-moneda si uneori si active financiare specifice: valori mobiliare. Un rol deosebit în
creatia datoriei secundare si efectuarea finantarii indirecte îl au intermediarii financiari
bancari. Acestia actioneaza prin operarea unor transformari care sunt necesare sau sunt dorite
de clientii lor. In primul rând, intermediarii financiari bancari transforma activele financiare
în alte active lichide promovând preferintele pentru lichiditati ale clientilor lor. Detinatorii de
active financiare, forme ale datoriei primare, care, prin natura lor, sunt conditionate si
riscante, le ofera bancilor spre achizitie (sau le ofera în gaj pentru împrumuturi de care
beneficiaza) obtinând active lichide, expresie a datoriei secundare. Astfel se satisfac cerinte
vitale pentru existenta si functionalitatea acestor detinatori de asemenea active financiare:
familiile sau agentii economici, întrucât satisfacerea la timp a obligatiilor persoanelor privind
lichiditatea sunt hotarâtoare pentru ele si pentru mersul economiei în ansamblu.
In al doilea rând, intermediarii financiari bancari transforma economiile pe termen
scurt în împrumuturi pe termen mediu si lung. Se rezolva astfel o contradictie fundamentala
în fluxul economii-investitii. In timp ce familiile prefera în general sa formeze depozite pe
termen scurt, fapt ce corespunde preferintelor lor pentru lichiditate, întreprinderile doresc sa
beneficieze de împrumuturi pe termene medii si lungi, în masura sa asigure înfaptuirea
proiectelor lor de dezvoltare. Astfel aceasta “armonizare” a “capacitatilor de finantare” a
familiilor cu “nevoile de finantare” ale întreprinderilor, care constituie continutul finantarii
indirecte, evita devenirea inutila a unei parti din economii si creaza implicit conditii pentru un
înalt nivel al finantarii si deci al investitiilor si dezvoltarii economice. Interpretarile moderne
Pagina 130 din 190

privind pozitia bancii fata de clienti pleaca de la rolul ei de intermediar financiar. Banca se
afirma ca atare, pe de-o parte ca instrument de transformare a scadentelor. Creditorul si
debitorul aflati fata în fata pe piata de capital au adesea obiective opuse: creditorul prefera
angajamentele pe termen scurt în timp ce debitorul opteaza pentru creditele pe termen lung.
Interventia bancii care colecteaza ofertele de capital cu diferite caracteristici (termene,
dobânda, dimensiune) poate asigura redistribuirea acestora în conditiile diferite, determinate.
Se realizeaza astfel primordial satisfacerea debitorului solicitator de credite pe termen
scurt prin mobilizarea accelerata a depozitelor pe termen scurt. Astfel ca, pentru satisfacerea
unei singure solicitari a unui debitor pe termen lung se ruleaza o serie de depozite succesive
apartinând diversilor deponenti. Intermedierea bancara asigura si o uniformizare a conditiilor
de piata, asigura orientarea catre conditii medii de dobânda pe durata etc.
Activ Pasiv
Credite Depozite pe
pe termen termen
scurt
lung
Pe de altă parte actionând ca intermediar, banca, în al doilea rând preia asupra sa

costurile de tranzactie degajând în mod corespunzator atât pe creditor cât si pe debitor. Daca
s-ar fi angajat pe piata de capital, piata de titluri, partenerii în cauza, creditorul si debitorul ar
fi avut costuri specifice:
pentru creditor: culegerea de informatii asupra caracteristicilor si riscurilor titlurilor
emise si cu privire la comportamentul economic si financiar al emitentului;
pentru debitor: promovarea de informatii pozitive pentru forma lui (eventual printr-o
agentie de rating).
In calitate de intermediar banca îsi creaza în timp abilitati privind informatiile asupra
tuturor conditiilor de piata si în special asupra solvabilitatii debitorilor asigurând un grad de
informare major cu costuri mici. In opozitie, agentul, banca intermediara, are o orientare mai
Pagina 131 din 190

extinsa si mai profunda asupra derularii operatiunilor, o maniera de operare (know-how), bine
precizata si bine consolidată, astfel ca este evidenta superioritatea sa si se justifica utilitatea
recurgerii la agent.
Calitatea de agent este supusa unor incertitudini decurgând din raporturile cu clientii:
selectia adversa si;
hazardul moral.
Alegerea partenerului implica un proces de selectie având în vedere riscurile. Selectia
efectuata pe diverse baze si criterii poate avea în unele cazuri, ipostaze diferite cum ar fi
selectia adversa, ceea ce înseamna posibilitatea clientului de a avea o atitudine de adversitate
fata de agent, în primul rând prin faptul unei lipse de sinceritate, de transparenta si
comunicare. Concret este vorba de tainuirea unor informatii de care clientul dispune si pe
care nu le comunica agentului. Prin aceasta, riscurile asumate de agent cu privire la pierderile
contractuale se amplifica. Lipsa informatiilor de amanunt poate, pe de alta parte, duce spre
defavorizarea clientului, la categorisirea într-o grupa de risc neconforma cu situatia lui reala.
Asa cum automobilele de mâna a doua au un pret mult scazut, indiferent daca merg foarte
bine sau functioneaza defectuos, tot astfel clientii pot fi inclusi, în lipsa de informatii
specifice, într-o grupa de risc neconvenabila pentru ei. Bancile se confrunta în relaţiile cu
clientii si cu hazardul moral. Considerând hazardul ca o situatie imprevizibila provenita din
cauze necunoscute sau inexplicabile ajungem la concluzia ca hazardul moral reprezinta în
relaţiile de credit efectele pagubitoare pe care le poate aduce o comportare amorala a
clientilor în operatiunile în care sunt angajati. Hazardul moral se manifesta în aceea ca odata
contractul semnat interesele partilor contractante devin divergente. Este clasic exemplul cu
automobilul, care odata asigurat, nu mai prezinta pentru proprietar acelasi grad de preocupare
si atitudine preventiva. In domeniul creditului sunt frecvente situatiile în care documentele
prezentate probeaza o anumita evaluare a riscului (modesta si linistitoare) în timp ce ulterior
clientii dau o alta utilizare creditului, mult mai riscanta.
Fiind supusa riscului asimetriei informatiilor, banca poate sa combata efectele sale, în
masura în care se preocupa pentru a-si extinde si consolida aria cunoasterii caracteristicilor
pietei si a situatiei debitorului. In consecinta, treptat, banca îsi creaza abilitatea ca noile
contracte sa se întemeieze pe o baza informationala cât mai completa, astfel încât toate
laturile riscante ale procesului de creditare să poată fi preîntâmpinate si prevenite. In
consecinta banca îsi formeaza si consolideaza abilitatea sa-si asume riscul de credit si îl
asigura bazându-se pe procedee specifice de divizare a riscurilor.
3.3.1.2.Banca – agent al clientului
Pagina 132 din 190

Dezvoltarea interpretarilor privind rolul bancilor pleaca de la considerarea bancii ca

agent în cadrul unei retele de relatii specifice client – agent. Semnificatia generala a
notiunii de agent are ca baza persoana care administreaza pentru contul altuia. Dupa cum este
cunoscut pietele de capital sunt considerate piete imperfecte unde domneste incertitudinea si
asimetria informatiilor. Se stie ca piata perfecta este un model ideal al economiei competitive
în care productia de bunuri si servicii si preturile sunt determinate pe piata, concurential, în
concurenta cu preferintele consumatorilor si veniturilor lor.
Piata perfecta, asa cum este ea interpretata în lumina eficientei lui Pareto functioneaza
în sensul ca:
fiind dat modul de stabilire a preturilor, o realocare a factorilor de productie nu poate
duce la cresterea productiei totale;
si data fiind distributia initiala a veniturilor, prin realocarea productiei finale între
indivizi nu poate sa rezulte, pentru o persoana mai bine, fara ca sa fie alteia mai rau.
Asa cum interpreteaza Pareto eficienta, este neverosimil ca sistemul de piata al unei
economii sa actioneze eficient. De regula intervin factori care duc la piata imperfecta. Piata
imperfecta, ca notiune exprima toate acele situatii în care conditiile necesare ale eficientei
pietii nu exista sau contravin alteia. Cauza pietii imperfecte este inabilitatea indivizilor de a
coopera. Dimpotriva, o buna cooperare conduce la realizarea eficientei lui Pareto. Printre
factorii care conduc la piata imperfecta enumeram:
existenta bunurilor publice si a externalitătilor;
competitia imperfecta, ca de exemplu aparitia descresterii costurilor si cresterea
nestavilita a beneficiilor ca si în cazul monopolului natural;
informatia incompleta si incertitudinea.
Ne vom referi acum în mod deosebit la informatie si incertitudine. O buna cunoastere
a pietii conditioneaza participarea eficienta a producatorilor-vânzatori si a cumparatorilor. De
aici necesitatea ca participantii la piata sa efectueze cheltuieli si deci sa aiba costuri de
informare, de decizie, de negociere si de derulare, a contractelor toate cunoscute si acceptate
sub denumirea de costuri de tranzactie. Cheltuielile de informare sunt foarte ridicate si lasate
numai în grija participantilor ar putea duce nu numai la lipsa de eficienta a pietii, în
interpretarea lui Pareto, dar chiar si disparitia temeiurilor ei de existenta.
Detinatorii de capital si solicitantii de capital au, fiecare în parte, o orientare oarecare
în practica operatiilor de piata si deci se bazeaza pe un flux informational propriu, în general
limitat si restrâns.
Pagina 133 din 190

Cerinte si pozitii ale partenerilor economico-sociali fata de banca
Banca Comerciala mobilizeaza resurse, în special depozite, pe care le repartizeaza

potrivit politicii sale de credit, dar banca la rândul ei este legata de politica monetara a Bancii
Centrale. Este evident ca de cele mai multe ori bancherul nu poate face ce vrea. Obligata de
încrederea pe care i-o acorda deponentii, banca este menita sa joace un rol major in viata
economica a tarii dar, prin forta lucrurilor, este limitata în activitatea ei, fiind obligata sa
respecte unele linii de conduita impuse nu numai de catre autoritati dar si de partile cu care se
afla în relatie profesionala. Asa cum se va vedea acestia au fiecare din ei, un concept propriu
asupra potentialului si disponibilitatii bancii în raport de ei si mai ales fata de interesele si
aspiratiile proprii:
actionarul asteapta un profit maxim al capitalului investit, astfel ca pentru a raspunde
încrederii acordate banca trebuie sa aiba un profit ridicat în masura sa asigure actionarului un
dividend substantial;
deponentul asteapta pentru plasamentul sau, primordial securitate. El asteapta ca în
termenii de contract, un procent de dobânda dat, si implicit sa aiba, în orice moment,
posibilitatea de a recupera capitalul depus, respectiv sa fie ferit de riscurile care ar putea pune
propria sa solvabilitate si lichiditate în pericol;
debitorul vede în banca sprijinul sau universal în afaceri, si care vine de fapt sa-i preia
unele din riscurile proprii prin: prelungirea scadentelor, majorarea nivelului creditului de care
benificiaza, sprijin total în caz de dificultate;
personalul bancar aspira la stabilitatea locului de munca (sperând ca riscurile asumate
de banca vor fi limitate si ca nu vor pune în pericol postul lui ci dimpotriva expansiunea
afacerilor bancii îi va grabi promovarea si cresterea câstigului);
concurentii bancii asteapta de la banca un comportament corect si loial, operativ în
activitatile de cooperare, respectiv sa respecte regulile jocului, ale conditiilor de piata, sa se
abtina de la practicile de dumping si sa adopte atitudini deontologice conforme cu morala
profesionala.Aceste deziderate fata de parteneri nu-i va împiedica sa încerce pe toate caile sa
racoleze clientii altor banci prin propunerea de conditii mai avantajoase si alte manevre;
Concurenta puternica influenteaza major comportamentul bancar si tactica în afaceri.
organele de supravaghere bancara cer bancilor sa vegheze la siguranta capitalurilor pe
care le administreaza, si sa respecte normele prudentiale, normele de constituire a fondurilor
proprii (în mod deosebit norma Cooke) pentru asigurarea premizelor de lichiditate si
solvabilitate;
Pagina 134 din 190

1)
G. Dubois – La faillite et sa prevention. Association Belge des Banques – Aot 1994
puterile publice centrale dar si locale solicita bancilor sa le sprijine în îndeplinirea

unor politici economice, sociale sau regionale si sa-si asume riscuri majore, de regula
incompatibile cu normele generale de prudenta.
In raport de aceste cerinte ale partenerilor, necesar potentiali în sfera lor de activitate
bancile se afla într-un câmp de contradictii, incompatibilitati si incoerente dupa aprecierea
unui bancher de prestigiu1). Comportamentele bancilor nu pot fi judicios apreciate decât în
conditiile unei complete considerari a situatiei complexe privind locul si rolul bancii în
economie.
3.3.3. Obligatii si drepturi fundamentale ale bancherului
Principalele sarcini ale bancherului sunt de a actiona în toate circumstantele ca un

veritabil profesionist respectiv cu stiinta (în aplicarea conforma a normelor legale si
traditionale) cu prudenta (fara a se expune unor riscuri iesite din limitele normalului) si cu
diligenta, cu cumpatare si echilibru, recomandari considerate oportune de codul elvetian de
comportament bancar. O a doua linie de cerinte fata de bancher se angajeaza în domeniul
respectarii obligatiilor legale, a normelor de reglementare si etice. Indeosebi aspectele de
etica, care sunt mai putin conturate, devin relevante în atitudinea bancii fata de clienti si alti
parteneri. Desi unele puncte de vedere axate pe o gândire simplista considera ca morala
afacerilor trebuie sa fie singurul ghid al constiintei profesionale, într-o viziune mai complexa
si pornind de la obligatia bancii de a fi loiala clientului sau, trebuie sa subliniem ca, de fapt,
ceea ce poate fi diferit de la banca la banca, în ultima instanta este tocmai etica fata de client.
A treia cerinta privind comportamentul bancherului este aplicarea transparentei în relaţiile cu
clientii. Aceasta înseamna ca în contractele sale ca si în regulile stabilite prin norme trebuie
sa foloseasca un limbaj ferm si clar, fara ambiguitati, precis si pentru toate partile, clar si de
înteles în masura sa aiba o interpretare unica pentru toti.
Indeplinirea acestui deziderat clarifica esential raporturile cu clientii si elimina din
start premizele unei publicitati dezavantajoase.Având o serie de obligatii si servituti asa cum
s-a desprins din cele de mai sus banca are în domeniul sau de activitate drepturi legitime care
este bine sa fie cunoscute, recunoscute si respectate. Astfel banca are drepturi statuate prin
contractele încheiate cu partenerii de afaceri. Organele de supraveghere bancară, în masura sa
controleze bancile si sa le dea recomandari în domeniul îndeplinirii sarcinilor lor, trebuie, în
mod similar, sa le protejeze si sa le asigure exercitarea deplina a drepturilor contractuale în
calitate de confident si consilier. Bancile au dreptul de a refuza o relatie comerciala. Nimeni
nu poate sa se erijeze în a avea dreptul la credit. Fiecare agent economic sau persoana poate
Pagina 135 din 190

solicita credit si deci este primordial un solicitant, care de fapt trebuie sa demonstreze ca are
un potential economic, moral, cetatenesc, în raport de care banca se pronunta. Banca este
suverana în a aprecia oportunitatea si dimensiunea creditului. Banca are de asemeni dreptul
de a întrerupe o relatie comerciala.
Bancherul are dreptul, în principiu, de a pune capat relatiilor de credit, precum are
dreptul de a le suspenda. Dar cadrul legal este de fapt prevazut în contractele încheiate
urmând a se desfasura în limita lor.
3.3.4. Responsabilitatea bancii în calitate de creditor
Fata de drepturile generale ale bancii în raporturile cu partenerii, subliniate mai sus,
responsabilitatea bancii se contureaza mai evident în legatura cu rolul sau de banca
creditoare, în operatiunile de acordare a creditului. In acest domeniu drepturile si
obligatiunile bancii au doua surse: una rezultata din dreptul obligatiunilor, respectarea
contractului, altul decurgând din abuzul de drept, greseala sau neglijenta fata de client sau
fata de terti. Practica a relevat o serie de categorii de comportamente considerate expresie a
greselilor sau neglijentelor bancilor. Acordarea, mentinerea sau majorarea creditelor unei
firme la care creditul este zdruncinat sau unde firma este virtual “în stare de încetare a
platilor“, este o situatie categorisita ca sustinere artificiala a creditului sau credit fictiv.
Cei care sunt nemultumiti de o asemenea comportare bancara sau furnizorii sau
curatorii în numele masei credale a masei creditorilor1).
Acordarea de credit unei întreprinderi care nu merita a fi creditata desi nu sunt vizibile
circumstantele zdruncinarii creditului sau de încetare a platilor. Este vorba aici de criterii cu
conotatii mai curând morale sau de bun simt, care daca sunt neglijate canduc la dificultati al
caror efect negativ îl pot suporta tertii care vin în relatii contractuale cu asemenea firme1).
Denuntarea contractului sau suspendarea abuziva a creditului intervine atunci când
masura contravine clauzelor stipulate în acest sens. Evident o asemenea masura
dezechilibreaza pe debitor, si acuza pe bancher. De asemeni se considera gresita atitudinea
bancii daca ea intervine pe neasteptate si rau intentionata. Situatia poate releva contradictia
dintre bancher si magistrat în special atunci când într-un asemenea caz ajuns în fata justitiei
sunt neglijate si nu sunt luate în consideratie interventiile uzuale ale bancii. De regula
asemenea situatii negative presupun negocieri, recomandatii, avertismente repetate din partea
bancii si un cortegiu de promisiuni si angajamente pe care debitorul si le-a asumat si nu le-a
respectat2). Este evident ca de regula bancherul nu actioneaza numai în interesul sau ci în
interesul tuturor creditorilor care vor fi afectati de falimentul firmei în cauza. Dar oricât de
Pagina 136 din 190

îndreptatita ar fi banca, în nume propriu sau ca exponent social al intereselor economiei

nationale, ea trebuie sa fie acoperita legal în toate actiunile sale. Lipsa acestei acoperiri legale
duce evident la abuz.
O alta pozitie defectuasa a bancii intervine în cazul informatiilor comerciale si
consultatiilor incorecte, evident dovedite, si care prin sensul lor pot aduce prejudicii
însemnate clientilor si implicit pot avea influente negative asupra prestigiului bancii.
Ingerinte în afacerile clientului chiar daca este motivata de cele mai bune intentii este
un act de exacerbare a responsabilitatii bancare.Banca trebuie sa aiba o grija deosebita pentru
modul de utilizare a fondurilor împrumutate pentru ca acestea sa fie angajate potrivit
destinatiei, dar aceste obiective trebuie sa fie insuflate clientului care sa actioneze el însusi
constient, de eficienta acestor deziderate.
3.3.5. Responsabilitatea bancii fata de clientii în dificultate
Inainte de a trece si pentru a pregati prezentarea actiunilor decurgând din

responsabilitatile bancare trebuie sa acordam putina atentie bazelor angajarii bancare fata de
clienti. Aici vom sesiza confruntarea unor puncte de vedere generale adoptate de
juristi si realitate care determina de fapt comportamentul bancar. Exista conceptia generala
sustinuta uneori si de banci ca orice credit de importanta implica întotdeauna existenta unei
garantii echivalente în favoarea bancherului. De fapt marile credite, considerate dimensional,
sunt acordate pe baza de notorietate, desi uneori exista garantii formale sau pseudo-garantii,
declaratii de intentii sau scrisori de patronaj de la firma mama. De fapt comportamentul
bancar este preponderent determinat de vitalitatea firmei si de perspectivele sale favorabile de
dezvoltare.
Bancile au întotdeauna în vedere ca întreprinderea comerciala nu are o existenta
statica. Intreprinderea este un ansamblu care evolueaza, în miscare, care înfaptuieste proiecte,
fapt caracteristic agentului economic motorul vietii economice, care se confrunta permanent
cu riscuri de felurite origini, intensitati si durate. Efectele unei asemenea confruntari por fi
profituri substantiale si chiar câstiguri exceptionale dar si esecuri, deceptii, profituri reduse,
imobilizari si pierderi. Grija bancii pentru integritatea patrimoniului sau se manifesta pe larg
prin supravegherea modului în care debitorii utilizeaza fondurile de provenienta bancara. Este
firesc ca actiunea bancii sa se concentreze asupra firmelor în dificultate. Este esential sa
distingem momentul si cadrul starii de dificultate. Se considera în mod gresit ca firma în
Pagina 137 din 190

dificultate este neaparat cea care de acum este incapabila de a face fata platilor si ca prin forta
lucrurilor a pierdut încrederea bancherilor sai, deci sursa de finantare, creditul, i-a fost taiat.
Daca banca ar amâna interventia si exercitarea de actiuni pâna la aceasta faza,
capacitatea sa profesionala ar însemna ca lasa mult de dorit. In fapt dificultatile pot surveni
mult mai devreme si banca trebuie sa urmareasca atent mersul conjuncturii economice în
asociere cu pozitia întreprinderii pe piata si potentialul si perspectivele sale. La momentul în
care în fapt situatia critica s-a declansat desi efectele nu sunt resimtite înca la suprafata
fenomenelor, banca trebuie sa treaca la o analiza lucida, minutioasa si profunda axata pe
laturile fundamentale ale activitatii. Exista premiza de a se constata astfel, în anumite cazuri,
dimensiunile dificultatilor existente si, pe aceasta baza, premizele unei redresari posibile.
Astfel sunt evitate manifestari periculoase în defavoarea firmei care i-ar aduce un
sfârsit sigur: întreruperea fluxurilor economice, pierderea reputatiei si încrederii din partea
furnizorilor si a clientelei etc. Daca analiza ajunge la concluzia ca viitorul întreprinderii nu
este iremediabil compromis, banca va angaja discutii cu conducatorii firmei si va conveni
masurile care sa conduca la remedierea situatiei întreprinderii. Adesea aceasta înseamna o
crestere, sa zicem temporara, a aportului creditului acordat de banca. Oricum, ajunsa la
aceasta decizie, banca se va implica mai mult în sprijinirea firmei. O alta masura implicita
este armonizarea opiniilor creditorilor. Contractul cu furnizorii firmei si cu alti creditori, chiar
cu alte banci duce adesea la o concertare a pozitiilor acestora, renegocierea scadentelor
conditiilor de creditare si garantiilor în scopul facilitarii programelor de redresare convenite.
Angajarea bancilor si creditorilor în sprijinirea extrema poate de fapt majora riscurile
pentru toti creditorii. O asemenea actiune exacerbata a bancii, nu totdeauna are efectul
scontat, de aici atentia deosebita ce se face necesara atunci când se decid asemenea optiuni.
Nu se poate nega ca pierderea este mai mica daca banca nu intervine, si mai mare daca ea
insista, fara folos. Dar salvarea unui agent economic, în conditiile în care acesta are vitalitate
si perspectiva, este profitabila pentru banca si utila pentru economia nationala. Banca trebuie
sa-si cunoasca si sa-si apere interesele având în vedere inexorabilul legilor pietii carora
fiecare întreprindere este supusa si caror legi nu li se pot opune artificii economice,
financiare, sau juridice1). Pozitia rezultată din cele de mai sus pentru banca este de a acorda
asistenta clientului, de a-l sprijini si a avea o colaborare sincera si eficienta cu acesta. In toate
tarile legea protejeaza pe client de eventualele abuzuri ale bancherilor. Astfel în Anglia
pentru protectia clientilor particulari, de regula firme mici, sau persoane private, s-a înfiintat
institutia denumita OMBUDSMAN (care în traducere directa înseamna investitura de a
cerceta plângerile persoanelor private împotriva guvernului sau institutiilor publice).
Pagina 138 din 190

Ombudsmanul bancar finantat de marile banci, dar functionând independent,

cerceteaza plângerile clientilor în mod gratuit. Ombudsmanul poate sa rectifice greselile
constatate pe care banca trebuie sa le accepte. Spre deosebire de pozitia impusa bancii,
clientul se poate adresa justitiei ca o instanta superioara în cazul în care se considera, în
continuare, nedreptatit. Existenta unor institutii ca cea a ombudsmanului serveste unui scop
comun: întareste încrederea clientilor în mecanismul bancar si în comportamentul bancilor,
asigurând o solutionare judicioasa si eficienta a pricinilor pe care clientii le acuza în raport cu
bancile si de fapt îi apara pe acestia în starile conflictuale, în fata unui adversar care este
versat si care se poate afirma potential periculos în fata forurilor juridice.
7. Veniturile şi cheltuielile bancare
Veniturile bancare
Concurenta în cadrul sistemului bancar
Băncile evoluează într-un climat concurential, propice obtinerii de venituri bancare. O

caracteristică a acestora, se referă la diferentierea pietei produselor bancare de piata altor
servicii, caracteristică care va determina reglementarea strictă a ambientului bancar. Procesul
concurential presupune conform lui Porter, 5 forte participante:
rivalitatea între firmele din sector;
amenintarea intrarii de noi concurenti pe piată;
amenintarea aparitiei de produse de substitutie;
pozitia de forta a clientilor;
pozitia de forta a furnizorilor.
Rivalitatea între firmele din sector se manifestă prin diversificarea retelei de
sucursale. Ea este însa limitată de imobilitatea retelei, orice bancă având însa posibilitatea să
crească sau să scadă aria de cuprindere a clientilor.
In ce priveste amenintarea intrării de noi concurenti pe piata, s-au instituit
reglementări specifice sectorului bancar, de care trebuie să se tină cont. Una din aceste
reglementări se referă la barierele de intrare în sectorul bancar, care influentează major
concurenta în domeniu. Conform acestei prevederi, pentru a functiona, orice institutie
bancară are nevoie de o aprobare specială din partea forurilor superioare, adică a Băncii
Centrale. Scopul principal al acestei bariere îl reprezintă asigurarea perenitătii institutiilor de
credit urmărindu-se ca, dacă intervin dificultăti majore, băncile să aibă conditii de a se
mentine în functiune. Bariera crează şi responsabilitati în ceea ce priveste administrarea
activelor clientilor, cerintele fiind legate în acest sens de comportamentul moral al
Pagina 139 din 190

bancherilor. Conditiile tipice ale aprobarii intrarii pe piată, reglementate la nivel european, se
referă la:
dimensiunea minimă a capitalului. Spre exemplu, la nivelul Frantei limita este de
35.000.000 franci francezi pentru înfiintarea institutiilor bancare, în timp ce pentru Casele de
Credit Municipal de numai 7.500.000 franci francezi, realizându–se astfel, o diferentiere şi la
nivelul tipului de activitate desfasurată. Pentru România reglementările în vigoare sustin
limita de 25 miliarde lei.
prezentarea unui proiect de afaceri prin care grupul de initiativă declară natura
operatiunilor, pe care le vor realiza şi tehnicile pe care urmează să le utilizeze.
verificarea calitătii participantilor la subscrierea de capital. Participantii principali,
conform reglementărilor trebuie să aibă suprafată financiară şi experientă bancară. Dacă
această conditie nu poate fi îndeplinită, se poate apela la un garant, ce are rol de a avea o
participare importantă la capitalul noii bănci şi de a se asocia în orientarea şi supravegherea
gestiunii institutiei respective.
onorabilitate şi competentă din partea echipei de conducere. Pregătirea profesională
este foarte importantă în formarea unei noi echipe, a unui nou colectiv. Un exemplu
defavorabil, în cazul tarii noastre l-ar putea reprezenta neprofesionalismul de care s-a dat
dovadă în cazul unor bănci ca Dacia Felix sau Credit Bank.
In ceea ce priveste participarea la capital, se impun câteva masuri suplimentare,
adoptate în cadrul de reglementare european, dintre care amintim:
nu sunt atitudini favorabile pentru un singur detinător al capitalului adică, pentru
aportul la capital al unei singure persoane. Aceasta ar duce la evidentierea unui singur punct
de vedere pe baza căruia se iau deciziile.
nu se promovează situatii în care există două persoane sau grupuri, ce ambele detin
câte 50% din aport. Această situatie ar putea duce în cazul unor interese divergente, la o criză
de conducere.
nu se promovează situatii în care capitalul este foarte diluat, în acest caz capacitatea
de luare a deciziilor fiind dispersată.
dacă grupurile ce se angajează în înfiintarea unei bănci sunt institutii nonbancare se
cere suplimentar o scrisoare de intentie, dată de actionariatul majoritar, din care să rezulte
angajamentul acestora de a functiona durabil în domeniu şi de a asigura functionarea şi
supravegherea noii institutii.
Experienta tarilor dezvoltate arată că aprobările pentru noi institutii bancare sunt
solicitate de societatile străine, întrucât reteaua internă este deja bine dezvoltată. Spre
Pagina 140 din 190

exemplu, în Franta în perioada 1985-1992 s-au înregistrat solicitări din partea a 103 institutii
străine, numărul institutiilor străine ce functionează în domeniu crescând de la 185 la 288. O
situatie specială o reprezintă integrarea europeană. Dacă normele de integrare ale Uniunii
Europene vor fi puse în aplicare, aprobarea în cazul băncilor străine nu va mai fi necesară
rezultând o intensificare a concurentei. Liberalizarea va da posibilitatea ca o societate bancară
să se stabilească pe orice piată din cadrul Uniunii Europene, fără alte aprobări suplimentare.
Controlul se va exercita însă prin “unitatea mamă“ (centrala), societătile bancare străine
aplicând normele bancare din tara de origine. Exceptiile de la aplicarea normelor din tara de
origine se referă la trei situatii deosebite:
în cadrul politicilor monetare, dacă tara de domiciliere a băncii practică o restrângere
a creditului în economie, societatea bancară străină trebuie să se supună obiectivelor propuse;
normele locale de reglementare în interesul clientilor, adică protectia consumatorilor,
sunt valabile şi pentru societatile bancare străine;
normele de functionare ale pietelor financiare locale sunt de asemenea valabile şi
pentru societătile bancare străine.
Alte bariere legate de intrarea în sistemul bancar sunt reprezentate de:
barierele tehnologice. Infiintarea unei noi societati bancare presupune alinierea la
tehnologiile folosite de bănci în tara respectivă. Acest aspect este important în desfăsurarea
relatiilor cu celelalte bănci, prin intermediul tehnologiilor existente, ce se referă la: plăti,
transferul mesajelor de plăti realizate prin reteaua existentă în tara respectivă. Retelele
tehnologice presupun însă investitii ridicate, cu recuperare pe termen lung.
barierele de notorietate. Notorietatea se referă la rezonanta pe care societatea o are sau
nu în domeniu. După afirmatiile din literatura de specialitate, renumele se capătă în timp,
ceea ce înseamnă că se recomandă a se lucra într-o manieră semnificativă, cu societati
bancare cu o vechime pe piată mai mare de 5 ani. Primii ani de functionare presupun riscuri
majore şi datorita lipsei de experientă a echipei de conducere. In cazul României această
atitudine s-a concretizat prin acordarea de credite fară discernământ, care prin transformarea
lor în devize au dus la influentarea cursului de schimb.
barierele de mobilitate. Mobilitatea se referă la capacitatea băncii de a pătrunde în
teritoriu şi de a se apropia de clienti. Cu cât reteaua băncii este mai extinsă, cu atât clientii
sunt satisfăcuti mai repede. Extinderea retelei presupune însă costuri importante ce reprezintă
o barieră pentru societătile bancare nou înfiintate.
barierele strategice se referă la perspectivele dezvoltării băncii în functie de conditiile
pietei respective, de climatul general. Concurentii actionează în special, asupra noilor veniti,
Pagina 141 din 190

acomodarea presupunând din partea acestora suportarea unui război de conditii, cum ar fi cel
al preturilor, cel al capacitătilor de ramificare a retelei (băncile mai vechi au capacităti mai
mari de extindere a retelei). Ca efect, apar fenomene ce afectează cheltuielile băncii:
o retea de agentii mai densă decât este necesar, la care se adaugă moda automatelor
bancare;
cheltuieli publicitare ridicate.
In ceea ce priveste aparitia de produse de substitutie, trebuie avută în vedere,
dezintermedierea, ce capată dimensiuni din ce în ce mai mari în perioada actuală. Ea oferă
noi posibilităti de fructificare pentru detinătorii de capital prin intermediul actiunilor şi
obligatiunilor. Ei vor încerca o apropiere de sursa de profit iesind în afara sferei bancare.
Produsele bancare
Conceptul privind produsele bancare
In acceptiunea generală, rezultatele activitătii unei întreprinderi pot fi bunurile sau

serviciile, produsele bancare reprezentând de fapt servicii. După natura lor există mai multe
tipuri de servicii:
servicii pure obtinute exclusiv prin munca personalului, ce se referă la consultatii,
inginerie financiară,
servicii mixte ce îmbină munca personalului şi utilizarea bunurilor de echipament.
Printre acestea se numără efectuarea plătilor pentru clientii băncii.
servicii ce au ca suport capitalul. In formele sale de bază, sunt pe de o parte depozitele
constituite iar pe de altă parte creditele acordate, această situatie fiind reflectată în bilant.
Caracteristicile principale ale produselor bancare au consecinte asupra desfăsurării
operatiunilor şi optimizării gestiunii, necesitând o analiză a acestora:
produsele bancare sunt imateriale. Ele nu fac obiectul unei uzuri fizice şi morale,
procesul de îmbătrânire fiind în consecintă mult mai lent.
produs non-bancar
produs
bancar
Pagina 142 din 190

Fig. 7.1. Schema de viată a produselor

produsele bancare nu pot fi protejate prin brevete, ele îndeplinind şi conditiile de
uniformitate. Diferentierile în acest sens sunt nesemnificative. Spre exemplu carnetele de
depozit, cărtile de plată, au mici diferentieri de la bancă la bancă, dar nesemnificative.
produsele bancare sunt conditionate de reglementările bancare şi fiscale. Introducerea
unor noi produse bancare este efect al legii, astfel încât, dacă nu există o bază legală, ele nu
pot fi promovate. Aceasta este situatia leasingului la nivelul României. Până la aparitia bazei
legale, nu a fost posibilă punerea sa în practică.
produsele bancare sunt propuse direct clientelei şi nu există posibilitatea unei
redistribuiri, concesionări, revânzări, etc. Fiecare produs se utilizează în relatie directă cu
banca ce l-a lansat şi îl utilizează, ceea ce presupune din partea institutiei respective,
detinerea unor unităti proprii în teritoriu şi nu folosirea de intermediari. Se determină în acest
scop extinderea în teritoriu.
serviciile bancare implică angajarea clientelei în derularea operatiunilor. Este un tip
de autoservire, dar şi de colaborare pentru că, în scopul utilizării unor produse, întreprinderea
trebuie să întocmească o documentatie proprie. Se realizează şi o colaborare de conceptie,
întreprinderea beneficiară de credite trebuind însă să se limiteze la cadrul stabilit de bancă.
Inovarea produselor bancare
Fiecare produs bancar are o serie de parametrii referitori la:

volumul angajării;
cost şi randament;
conditii de securitate (necesitatea codificării, trunchierea cecurilor, etc.);
probleme de fiscalitate şi disponibilităti.
Inovarea de produse poate presupune stabilirea acestor parametrii sau a unor
modificări fată de cei anteriori. De obicei, inovarea se bazează pe reglementări bancare sau de
regim fiscal. Astfel, unele produse au apărut pentru contracararea unor dispozitii legale,
dezavantajoase pentru clientelă. De exemplu, limitarea de către stat a regimului de dobândă
în cazul depozitelor la vedere a generat introducerea conturilor paralele (ATS), a conturilor
NOW şi SUPERNOW, în SUA sau a actiunilor SICAV (Societati cu Capital Variabil) în
Franta, introduse din 1981, pentru o fructificare mai bună a disponibilitătilor. Paralel apar şi
inovări de proces, ce rezultă prin modificări tehnologice. Exemple le reprezintă cardurile,
precum şi automatele bancare, culminând cu banca la domiciliu.
Abandonarea produselor bancare
Pagina 143 din 190

Abandonarea produselor bancare se realizează de obicei odată cu modificarea

reglementărilor în vigoare. De exemplu, reducerea creditării agriculturii a dus la sistarea
creditelor acordate agriculturii. Uneori reglementările există, dar nu se practică operatii cu
acest produs, băncile neinsistând în utilizarea lor iar întreprinderile neexcelând în folosire. Un
astfel de exemplu, la nivelul României l-ar reprezenta cambia. Dezvoltarea unor produse mai
performante duce şi ea la abandonarea altora. Un exemplu elocvent îl reprezintă abandonarea
scrisorii de credit în momentul aparitiei cărtii de credit. O altă cauză a abandonării produselor
bancare o reprezintă diminuarea rentabilitatii sale.
Clientela, subiect al marketingului bancar
Veniturile băncii sunt obtinute de la clienti, iar în vederea cresterii lor, societatile
bancare trebuie să studieze clientela în totalitate, dar mai ales pe segmente. Cererea de
produse bancare are anumite caracteristici, ce trebuie să stea la baza orientării băncii cu
privire la tratarea clientelei.
este eterogenă. Fiecare client are preferinte diferite pentru produsele oferite ceea ce
determină necesitatea studierii lor pe segmente.
este dispersată. Fiecare client doreste a fi servit cât mai aproape de locul derulării
operatiunilor sale. Cererea este dispersată prin faptul că, clientii sunt prezenti peste tot, în
teritoriu, banca trebuind să aibă o amplasare corespunzătoare.
este stabilă. Cerintele clientilor se caracterizează prin perenitate. Aceasta se reflectă în
necesitatea constituirii de conturi bancare, a economisirii, a cererii pentru credite ipotecare,
etc. In România, sistemul bancar trebuie să ajungă să răspundă nevoilor de credit ale
populatiei (persoanelor fizice). Ele le egalează pe cele ale agentilor economici, asa cum şi
economiile populatiei tind să egaleze profiturile acestora. Faptul că cererea este stabilă nu
presupune că toate băncile vor avea o cerere constantă, clientii orientându-se după prestigiul
acesteia, după domeniul ei de activitate, etc.
este iratională. Toate produsele bancare se raportează la bani. Angajarea în procesul
de economisire sau de creditare nu este întotdeauna rational, existând clienti care actionează
sub impulsul altor stimuli decât cei rationali. Anchetele de motivatie au confirmat şi ele acest
aspect, rezultând automat o crestere a riscului.
7.1.3.2. Segmentarea clientelei
Pagina 144 din 190

Segmentarea clientelei este o tehnică ce permite regruparea elementelor caracteristice

unei populatii, în categorii omogene fată de un criteriu dat. Criteriile utilizate în cazul
persoanelor fizice pot fi:
socio-economice:
vârstă;
venit;
categorie socio-profesională;
avere, etc.
socio-geografice privind domicilierea şi provenienta clientului respectiv:
rezident;
nerezident.
criterii privind personalitatea clientului:
nehotărâre;
labilitate, etc.
criterii tinând de comportamentul în utilizarea produselor bancare:

rata sau gradul de utilizare (de exemplu, pentru o carte de credit operatiunile se
realizează de către o persoană o dată la 3 luni sau de alta de 30 de ori pe zi);
soldul mediu al contului.
Criteriile utilizate pentru persoanele juridice pot fi reprezentate de:
talie, pentru care se au în vedere:
cifra de afaceri, profitul pe ultima perioadă, rentabilitate, etc.
sector de activitate, etc.
rezidenta:
natională;
multinatională;
regională ;
locală.
personalitatea centrului de decizie al întreprinderii;
soldul mediu al contului, etc.
Alte puncte de vedere, evidentiază drept criterii şi:
stilul de viată al clientului. Se agrează de regulă clientii cu înclinatii spre economisire;
în ce categorie de referintă se încadrează clientul, expresie concretă a stitului de viată.
7.1.3.3. Instrumente de lucru pentru cunoasterea clientelei
Pagina 145 din 190

Pentru cunoasterea clientelei se folosesc o serie de instrumente de lucru dintre care

amintim:
Fisierul clientelei. Fiecărui client i se întocmeste o fisă în care se colectează şi se
reprezintă date cu privire la evolutia afacerilor proprii. Aceste fise au un caracter pur
comercial. In conditiile tot mai dificile din economie, referindu-ne în primul rând la
operatiunile de spălare a banilor, banca trebuie să ia măsuri pentru o mai bună cunoastere a
clientului.
Indicatorii urmăriti în cadrul fisierului clientelei se referă la:
soldul mediu al contului. Disponibilitătile din cont reprezintă de fapt resurse pentru
bancă în cazul soldului creditor.
numărul de operatiuni pe care le ordonă, ce pun în evidentă dimensiunea serviciilor pe
care banca le pune la dispozitia clientilor.
O categorie aparte o reprezintă fisierul titularilor de cărti de credit.
Problemele care se pun în ceea ce priveste fisierul clientelei privesc:
armonizarea informatiilor, ce se realizează prin reprezentarea lor la o altă scară,
rezultând o generalizare;
selectia informatiilor;
actualizarea fisierului cu date noi.
Rolul fisierului clientelei este important prin realizarea unui studiu permanent al
pietei, putându-se constitui panele (segmente) de clienti fată de care banca are o anumită
politică de marketing. De exemplu, la lansarea de noi produse se iau în considerare
principalele grupe de clienti beneficiari urmărindu–se pretentiile lor precum şi efectele de
înlocuire a produselor bancare existente.
Calculul rentabilităţii, realizat pentru fiecare client sau grupă de clienti se determină
pe baza contului de exploatare şi a bilantului, pentru fiecare reprezentare. Contul de
exploatare al clientului, asa cum este reprezentat în evidenta bancară este de fapt un cont de
venituri şi cheltuieli (venituri şi cheltuieli prilejuite băncii de către clientul respectiv). Un
exemplu concludent este prezentat în tabelul următor:
Contul de exploatare
Cheltuieli Venituri
Dobânzi creditoare 700 Dobânzi creditoare 2750
Cost de trezorerie (de procurare a Comision 650
Pagina 146 din 190

fondurilor pentru creditarea clien-

telei 65
Dotatii pentru provizioane aferente Valorizarea (valorificarea) float-
creantelor îndoielnice (300) ului 250
Costul de utilizare a serviciilor Remunerarea excedentului de
(cost de revenire) 1200 capital -
Costul deficitului de capital 865 Pierdere -
Profit 520
Total cheltuieli 3650 Total venituri 3650
Din tabel, se poate remarca faptul ca veniturile aduse băncii de client sunt mai mari
decât cheltuielile, rezultând un profit de 520 u.m. Concomitent, pe baza bilantului se
determină cifra de afaceri, necesară la calculul rentabilitătii. Bilantul în acest caz pune în
evidentă relatia băncii cu clientul respectiv (y).
Bilantul relatiei bancii cu clientul y
Activ Pasiv
Rezerve obligatorii 750 Depozite la vedere 8020
Creditele 29550 Depozite din economii 8430
Provizioane (300) Refinantare 760
Excedent - Deficit 12970
Total 30000 Total 30000
Provizioanele considerate în bilant se trec între paranteze, fiind luate cu semnul “-“.
Pe baza analizei bilantului putem constata faptul ca operatiunile totale prilejuite de client se
ridică la 30 000 u.m. Deficitul de 12 970 pune în evidentă faptul că necesarul de resurse este
mai mare decât depozitele de care beneficiază banca din partea clientului. Reconsiderând
ambele tabele, din care am determinat: profitul pe baza contului de exploatare iar pe baza
bilantului, cifra de afaceri putem calcula rentabilitatea prilejuită de client băncii. Formula de
plecare o reprezintă:
R = Profit x 100
CA
Inlocuind cu datele numerice, se obtine:
R = 520 x 100 = 1,73%
30 000
In urma calculului acestor rentabilităti se aleg clientii profitabili şi se indentifică cei
ce prilejuiesc pierderi. Politica băncii în raporturile cu clientii pleacă tocmai de la calculul
acestei rentabilităti. Ea se concretizează cel mai adesea prin stabilirea unor regimuri de
preturi (dobânzi) diferentiate.
Pagina 147 din 190

Regimul preturilor şi politica de preturi în domeniul bancar

Probleme de ansamblu ale tarifării
Politica de preturi în domeniul bancar are câteva trăsături, fiind influentată de

specificul prestatiei bancare:
unele preturi sunt fixate de autoritatea monetară. Un exemplu îl constituie regimul de
dobânzi practicat pentru conturile de economii. Conturile de economii sunt conventii realizate
între bancă şi client pentru realizarea unor economii pe baza unor scheme. Sistemele de
economisire sunt stimulate de stat, chiar şi prin publicitate existând şi posibilitatea ca după
perioada de economisire a se trece la o perioada de creditare. Japonia este tara cea mai
reprezentativă din punct de vedere al gradului de economisire, realizându-se astfel acumulări
de capital ce stau la baza cresterii economice.
alte preturi sunt stabilite la nivelul Asociatiei Bancare. Prin intermediu acestei
asociatii băncile realizează în principal, apărarea intereselor proprii precum şi pregătirea
noului personal cu contributia angajatilor cu experientă. Măsurile Asociatiei Bancare în
domeniul preturilor se referă la stabilirea unitară pe sistemul bancar, pentru evitarea
concurentei neloiale pe piata bancară. Băncile trebuie să fie totodată deschise cooperării şi
relatiilor interbancare prin plăti interbancare, sisteme de cărti de plata comune (automate)
astfel încât să poată fi stabilite norme comune de tarifare. Uneori, un astfel de sistem poate
duce la abuz prin crearea unui sistem de oligopol, nefavorabil clientelei. Sistemul de oligopol
duce automat la majorarea generală a preturilor. Un exemplu concret îl reprezintă România,
unde nu se poate vorbi despre o concurentă reală. O cauză o reprezintă în acest caz însă şi
monopolul bancilor de stat. In acest cadru se poate aprecia că numai 15% din resurse sunt
alocate creditelor fată de 60% cât reprezintă acest cuantum în tarile dezvoltate, restul în
proportii de până la 90-100% fiind acordate sub forma împrumuturilor către stat. Şi nivelul
dobânzilor practicate iese din cotele normale atingând 50-60%, fiind influentat însă şi de
nivelul inflatiei.
pe baza studierii analitice a costurilor pentru fiecare produs. Acest procedeu
presupune un studiu amănuntit al costurilor bancare ce trebuie stabilite pe baze stiintifice.
Pondere mare o au însă produsele bancare pentru care există întelegerea faptului că nu există
justificare analitică. In contextul prezentat se impune cu necesitate tarifarea, ce poate fi
judecată atât la nivel general sau individual, reflectându-se prin intermediul ei politicile
social-economice pe care statul le aplică în domeniul bancar.
Obiectivele tarifării se referă în principal la:
Pagina 148 din 190

stabilirea unor tarife bazate pe costul real de revenire;

modificarea comportamentului clientilor în ai determina să renunte la operatiunile
comode şi ieftine pentru ei dar costisitoare pentru bancă. O posibilitate o reprezintă majorarea
tarifelor practicate de bancă.
cresterea relativă a aportului de venituri din comisioane şi diminuarea dependentei
bancii de marja de dobânzi. Veniturile vor trebui să provină în special din comisioane pentru
prestări de servicii în conditiile scăderii cifrei de afaceri provenite din creditare.
Probleme principale legate de tarifare:
asezarea tarifelor (asieta) presupune stabilirea elementelor de referintă pentru calculul
comisioanelor cum ar fi încasările şi plătile din cont, rulajele conturilor, numărul
operatiunilor, etc., fiecare aplicând varianta care-l avantajează.
modul de tarifare. Sunt posibile doua modalitati de facturare:
în sistem forfetar, optim pentru bancă şi acceptabil totodată pentru firme;
în sistem mixt în cadrul căruia accesul la sistemul de plăti este forfetar iar alte servicii
mai putin standardizate sunt facturate “à la carte“)
O dimensionare acceptabilă s-ar putea realiza printr-un regim mixt în care costurile
fixe ar fi acoperite prin facturare forfetară iar cele variabile prin tarife specifice.
7.1.4.2. Studiul clientului – tip, componenta tarifării
Studiul se bazează pe segmentarea clientele, definindu-se o serie de panele de clienti

cu diferite caracteristici. Pentru fiecare categorie se stabileste în primul rând costul mediu
lunar pentru efectuarea operatiunilor de plăti pe baza numărului de operatiuni şi a costului de
revenire. In acest fel costurile medii lunare vor fi diferite:
pe tipuri de operatiuni: retragerile de numerar, procesarea cecurilor;
în functie de localizarea clientelei: în aceeasi localitate şi bancă, la altă bancă în
localitate, la alte bănci în alte localitati;
în functie de cost: eliberarea carnetelor cec (ce presupun costuri mai mari), eliberarea
extraselor de cont, etc.
In urma studiului realizat se iau în considerare prestatiile realizate, la costul de
revenire pe baza lor stabilindu-se costul total al operatiunilor clientului. Spre exemplu, ele
reprezintă 22 franci francezi pe luna, pentru un client. Costul de revenire este de fapt un cost
intern de referintă ce reprezintă baza tarifelor de cesiune între compartimente (centre de
venituri şi cheltuieli) ca o contrapartidă a schimbului de servicii şi valori. Costurile interne se
stabilesc pe baza normelor remunerării muncii, exprimându-se în timp diferitele operatiuni
Pagina 149 din 190

derulate de diferite persoane. Stabilirea analitică a costurilor presupune exprimarea în timp a

celor mai simple miscări (descompunerea costului stă la baza normării postului). Costul total
în cazul persoanelor fizice poate fi acoperit sau nu. Prin metoda forfetării se poate realiza o
acoperire a costul prin depozitele clientului existente la bancă. Ea este însă o metodă de
acoperire fictivă. Dacă luăm în considerare un cost de 22 franci francezi, se pune problema ce
depozit trebuie constitui pentru acoperirea costului. Practic, acest cost trebuie acoperit prin
dobânda remunerată la depozitul respectiv, problema transformându-se în determinarea
volumului depozitului pentru care dobânda este de 22 franci francezi. Presupunând ca banca
realizează un profit de 4,8%, deci că obtine 4,8 franci anual la 100 franci francezi resurse
determinate respectiv 0,4 franci pe lună, vom determina mărimea depozitului necesar
raportând dobânda la rata remunerată lunar.
Volum depozit = Dobândă x 100

Rata dobânzii
Volum depozit = 22 x 100 = 5500 franci francezi
0,4
Trebuie în concluzie constituit un depozit de 5500 franci francezi lunar, pentru
acoperirea costurilor aferente lunii respective. Costul trebuie însă majorat prin luarea în
considerare a rezervei minime obligatorii (RMO) constituită obligatoriu la Banca de
Emisiune şi neremunerată. Presupunând că rata rezervei minime obligatorii este de 10%
depozitul necesar se va determina conform formulei:
Depozitul necesar = Depozit x 100

(1 – r RMO)
Depozitul necesar = 5500 x 100 = 5500 x 100 = 6111 franci francezi

1-0,1 0,9
In concluzie, clientul va trebui să aibă un sold mediu permanent de 6111 franci
francezi astfel încât să-şi acopere costurile bancare. Dobânda va fi în acest caz fictivă,
neremunerată clientului ci folosită pentru acoperirea costului. Depozitul necesar va trebui, în
concluzie să fie mai mare sau egal cu soldul mediu permanent. Retelele fictive de tarifare
sunt diverse putând fi alese în functie de situatia fiecărui panel de clienti:
un comision fix pentru toti clientii;
Pagina 150 din 190

un comision egal cu costul de functionare a contului, tinând cont şi de dobânda fictivă

a soldului creditor;
un sistem ierarhizat (în trepte), care să asocieze un număr de operatiuni gratuite unui
sold mediu dat. Spre exemplu:
se asigură 10 operatiuni gratuite la un sold mediu de 1500 franci francezi;
se asigură 15 operatiuni gratuite la un sold mediu de 3000 franci francezi;
se asigură 20 operatiuni gratuite la un sold mediu de 5000 franci francezi.
Obiectivele finale ale operatiunilor de tarifare se referă la:
cresterea veniturilor la nivelul centrelor de exploatare;
mentinerea unui nivel de resurse sporit în conturile bancare astfel încât prin aplicarea
unei asemenea tarifări să se excludă fuga clientilor;
sistemul de tarifare trebuie să fie simplu şi usor de aplicat;
sistemul trebuie să asigure conditii de stabilitate în raporturile cu clientii. Fiecare
bancă are o clientelă proprie pe care doreste să o mentină şi să o sporească.
sistemul trebuie să fie conceput în functie de ofertele concurentilor, clientii apreciind
serviciile prin prisma calitate-pret.
7.1.5. Contabilizarea veniturilor

Veniturile bancare au o modalitate specială de reflectare contabilă. Ele sunt
reprezentate prin Clasa 7 având functiune de pasiv. Se poate remarca o distinctie între
veniturile din dobânzi şi cele din comisioane, cu exceptia faptului că acele comisioane ce se
calculează prorata temporis au regimul dobânzilor. Incasarea dobânzilor se face la datele de
referintă (conform contractului încheiat cu clientul) iar la sfârsitul perioadei, soldul se
transferă în contul de profit şi pierdere, fie direct prin intermediul contului 591- Profit sau
pierdere, fie prin intermediul contului 341-Decontări interbancare.
Principalele grupe de conturi, pentru venituri se prezintă astfel:
Grupa 70 – Venituri din activitatea de exploatare bancară
Grupa 74 – Venituri diverse din exploatare
Grupa 76 – Venituri din provizioane şi recuperări de creante amortizate
Grupa 77 – Venituri exceptionale
Grupa 78 – Venituri din reluarea rezervei generale pentru riscul de credit
In cadrul fiecărei grupe se foloseste o clasificatie specifică, de regulă pe tipuri de
operatiuni. Pentru grupele de conturi specifice veniturilor clasificatia este următoarea:
Pagina 151 din 190

701 – Venituri din operatiunile de trezorerie şi operatiunile interbancare

7011 - Dobânzi de la Banca Natională a României
7012 - Dobânzi de la conturile de corespondent
7013 - Dobânzi de la conturile de depozite la bănci
7014 - Dobânzi de la creditele acordate băncilor
7018 - Dobânzi din creante restante şi îndoielnice
7019 – Comisioane
702 – Venituri din operatiunile cu clientela
7028 - Dobânzi din creante restante şi îndoielnice
7029 – Comisioane
703 – Venituri din operatiunile cu titluri
704 – Venituri din operatiunile de leasing, locatie simplă şi asimilate
706 – Venituri din operatiunile de schimb
707 – Venituri din operatiunile în afara bilantului
708 – Venituri din prestatii de servicii financiare
709 – Alte venituri din activitatea de exploatare bancară
7.2. Cheltuielile bancare
7.2.1. Structura cheltuielilor bancare
Cheltuielile bancare pot fi directe sau indirecte. Conform statisticilor realizate în SUA
se poate aprecia structura costurilor şi măsura în care acestea contribuie la eficientizarea
activitătii bancare. O clasificare generală a cheltuielilor identifică:
cheltuieli cu dobânzile, ce reprezintă 61-62% conform statisticilor amintite, deci 2/3
din totalul cheltuielilor;
cheltuieli operative, reprezentând 38-39% din total cheltuieli deci 1/3 din costuri.
Cheltuielile operative, având în vedere şi clasificarea băncilor pot fi prezentate astfel:
Salariile oficiantilor 17-20%

Salariile functionarilor 17-21%
Salarii de participare 9-10%
TOTAL 46-48%(acoperă 46-48%
din costuri)
Costuri cu sistemul informatic 8-10%

Costuri cu mobilă şi echipament 6-7%
Pagina 152 din 190

TOTAL cheltuieli cu aparatură 14-17%

şi echipament
Cheltuieli imobiliare 7-8%
Cheltuieli de economat
Cheltuieli pentru materiale 2,5-4%
Cheltuieli pentru publicitate 2,5%
Cheltuieli pentru postă, telefon 3-4%
Cheltuieli de asigurare 2-2,5%
Dotatii şi daruri 1%
Pierderi din împrumuturi 7-8% (din cheltuielile operative)
Clasificatia prezentată este valabilă pentru 10000-12000 bănci reprezentative pentru

economia dezvoltată.
7.2.2. Organizarea operatiunilor ce determină cheltuielile
Organizarea operatiunilor ce determină cheltuielile se poate face în mai multe

variante:
organizarea evidentei costurilor bancare pe baza organigramei. O primă evaluare a
costurilor se face în functie de baza organizatorică, adică de structura departamentelor, a
serviciilor, etc.
organizarea costurilor, bazată pe organizarea functională, având următoarele
elemente:
functia de exploatare, ce se referă la cheltuielile legate de relatiile cu clientii;
functia de productie, ce se referă la prelucrarea documentelor bancare, derularea
operatiunilor, etc.)
functia de asistentă şi consulting.
organizarea pe centre de responsabilitate numite şi centre de venituri şi cheltuieli. La
nivelul României această organizare este înlocuită cu cea pe unităti bancare teritoriale. In
cadrul unei unităti mai mari este însă posibilă şi organizarea pe centre de operatiuni.
Urmărirea costurilor şi a veniturilor pe functiuni se realizează la nivelul a 5 categorii
de compartimente:
acordarea şi gestiunea creditelor;
Pagina 153 din 190

colectarea şi gestiunea depozitelor;

gestiunea mijloacelor de plată;
activitatea financiară;
activităti diverse pentru contul clientului cum ar fi: închirieri de seifuri şi pentru
bancă: gestiunea trezoreriei.
Centrele de responsabilităti implică un schimb de servicii cu celelalte centre din
bancă, relatiile dintre ele exprimându-se prin contul de rezultate şi bilant.
Contul de rezultate al unui centru de responsabilităti are următoarea structură:
Contul de rezultate
Cheltuieli Venituri
1. Dobânzi pentru operatiunile creditoare Dobânzi operatiuni debitoare şi
comisioane
2. Prestatii de la alte centre (cumpărari) Prestatii către alte centre (vânzări)
3. Costuri directe Remunerarea excedentului de capital
4. Costuri imputate Pierdere
5. Costul deficitului de capital
6. Profit
Remunerarea excedentului de capital apare în situatia în care centrul de

responsabilităti e creditor net fată de alte centre, remunerarea făcându-se la rata de cesiune. In
contrapartidă, costul deficitului de capital îl regăsim în momentul în care centrul de
responsabilităti este debitor net fată de restul băncii. Pentru centrele de responsabilităti ce nu
manevrează capital, este suficientă constituirea contului de rezultate. Pentru celelalte însă se
impune şi folosirea bilantului. Bilantul poate fi prezentat după cum urmează:
Bilant
Activ Pasiv
1. Rezerve obligatorii 1. Capitaluri colectate
2. Credite (utilizări) remunerabile 2. Deficit
3. Excedent
Rentabilitatea pentru centrele de responsabilităti ce manevrează capital se exprimă ca
raport între profit sau pierdere şi capitalurile reutilizabile. La rândul lor capitalurile
reutilizabile se determină pe baza relatiei:
Capitaluri reutilizabile = Capital colectat + Deficit – Rezerve obligatorii
7.2.4. Contabilizarea cheltuielilor
Cheltuielile bancare sunt reflectate în clasa a – 6 – a a Planului de Conturi. Specific

institutiilor bancare este faptul că pe de o parte se reflectă ocazionarea cheltuielilor cu
Pagina 154 din 190

dobânzi şi comisioane iar pe de altă parte se aplică o contabilizare normală pe grupe de

cheltuieli specifică societătilor comerciale. Grupele principale de cheltuieli ce reflectă
contabilizarea dobânzilor şi a comisioanelor, prezentate în Planul de Conturi, sunt
următoarele:
Grupa 60 – Cheltuieli de exploatare bancară
In cadrul acestei grupe dobânzile şi comisioanele se înregistrează pe tipuri de
operatiuni functionale, prin următoarele conturi:
601 - Cheltuieli cu operatiunile de trezorerie şi operatiunile interbancare
602 – Cheltuieli cu operatiunile cu clientela
603 – Cheltuieli pentru operatiunile cu titluri
604 – Cheltuieli cu operatiunile de leasing, locatie simplă şi asimilate
605 – Cheltuieli privind datoriile subordonate şi fondurile publice alocate
606 – Cheltuieli privind operatiunile de schimb
607 – Cheltuieli privind operatiunile în afara bilantului
608 – Cheltuieli cu prestatiile de servicii financiare
609 – Alte cheltuieli de exploatare bancară
La rândul lor, conturile prezentate vor avea conturi subordonate (cu 4 cifre) numite şi
conturi analitice în care se vor înregistra cheltuielile cu dobânzile, cu comisioanele, precum şi
pierderile.
Grupa 66 – Cheltuieli cu provizioane şi pierderi din creante nerecuperabile
Compartimentările acestei grupe sunt realizate tot după functionalitate, astfel:
661 – Cheltuieli cu provizioane pentru creante din operatiuni interbancare
662 – Cheltuieli cu provizioane pentru creante din operatiuni cu clientela
663 – Cheltuieli cu provizioane privind operatiuni cu titluri şi operatiuni diverse
664 – Cheltuieli cu provizioane pentru valori imobilizate
665 – Cheltuieli cu provizioane pentru riscuri şi cheltuieli
666 – Cheltuieli cu provizioane reglementate
667 – Pierderi din creante nerecuperabile acoperite cu provizioane
668 – Pierderi din creante nerecuperabile neacoperite cu provizioane
Grupa 67 – Cheltuieli exceptionale
Grupa 67 se încadrează numai prin intermediul contului:
673 – Cheltuieli exceptionale privind amortizările şi provizioanele
pentru care se identifică următoarele analitice:
6731 - Cheltuieli exceptionale privind amortizarea imobilizărilor
Pagina 155 din 190

6732 - Cheltuieli exceptionale privind provizioane pentru riscuri şi cheltuieli

6733 - Cheltuieli exceptionale privind provizioane pentru deprecieri
6734 - Cheltuieli exceptionale privind provizioane reglementate
Pe de altă parte, la nivelul institutiilor bancare cheltuielile operationale sunt
contabilizate pe elemente de cheltuieli, la fel ca şi în cazul societătilor comerciale. Din acest
punct de vedere putem prezenta următoarele grupe de conturi:
Grupa 61 – Cheltuieli cu personalul
Grupa 62 – Impozite şi taxe
Grupa 63 – Cheltuieli cu materialele, lucrările şi serviciile executate de terti
Grupa 64 – Cheltuieli diverse de exploatare
Grupa 65 – Cheltuieli cu amortizările privind imobilizările necorporale şi corporale
Grupa 67 - Cheltuieli exceptionale (altele decât cele privind amortizările şi provizioa-
nele)
Gestiunea dobânzii
Aprecierea activitătii băncii prin prisma gestiunii trebuie să tină cont de posibilitătile
de optimizare a elementelor caracteristice, cum ar fi: capitalul, angajamentele bancare în
raport de riscuri, etc. In continuare, vom încerca să analizăm căile de optimizare la nivelul
dobânzii.
Marja netă a dobânzii (Net Intrest Margin)
Marja netă a dobânzii (NIM) exprimă în unităti monetare diferenta dintre veniturile
din dobânzi aferente activelor valorificabile şi cheltuielile cu dobânzile corespunzătoare.
NIM = Venituri din dobânzi – Cheltuieli cu dobânzile
Raportând marja netă a dobânzii la activele valorificabile se va obtine un spread,
calculat procentual.
Spread = Venituri din dobânzi – Cheltuieli cu dobânzile
Active valorificabile
In functie de conditiile diferite de pe piată pot fi determinate mai multe posibilităti de
optimizare a diferentei de dobânzi. Un exemplu semnificativ este redat în următorul tabel:
Explicatie Termen Rata dobânzii Rata dobânzii Spread (%)

pasive (%) active (%)
Conditii 90 zile 16 19 3
Pagina 156 din 190

externe
Conditii 180 zile 16,50 19,50 3
externe
Conditii 90 zile 14 17 3
prognozate
Pe baza tabelului se constată două alternative pentru optimizarea unui împrumut pe
180 de zile:
creditul pe 180 de zile poate fi acordat din resurse atrase pe 180 de zile. In acest caz
marja obtinută este de 3%.
creditul pe 180 de zile poate fi asigurat din două segmente de resurse:
prima perioadă de 90 de zile asigură o marjă de 3,5% rezultată ca diferentă între rata
dobânzii active şi rata dobânzii pasive (19,5% - 16%);
a doua perioadă de 90 de zile asigură o marjă de 5,5% prin utilizarea celei de a doua
surse, şi rezultată tot ca diferentă între rata dobânzii active şi rata dobânzii pasive (19,5% -
14%). Practic, în a doua perioadă banca are posibilitatea să procure resurse cu 14% ceea ce
înseamnă că fată de 19,5% rata la care ar putea plasa credite aduce un câstig de 5,5%
(diferenta dintre ratele dobânzii).
In medie, pe 180 de zile marja de dobândă obtinută este de 4,5% calculată ca: (3,5% +
5,5%)/2. Ea reprezintă o posibilitate de optimizare la nivelul dobânzii, sau mai precis la
nivelul marjei de dobândă.
Analiza variatiei NIM
Analiza variatiei diferentei de dobândă este o tehnică menită să explice miscarea

diferentei de dobânzi în timp. Factorii determinanti ce influentează modificarea între două
perioade de activitate normală sunt reprezentati de venitul din dobânzi şi cheltuielile cu
dobânzile. In considerarea notiunii prezentate se va lucra cu active valorificabile şi pasive
împrumutate. Variatia diferentei de dobânzi este determinată de 3 factori:
variatia ratei;
variatia volumului;
variatia mixului.
1) Primul factor, variatia ratei, indică efectul modificării ratei dobânzii între două
momente succesive. Variatia ratei dobânzii se deduce conform formulei:
R = (R2 – R1) V1
unde:
Pagina 157 din 190

R = variatia ratei dobânzii

R1 = rata dobânzii la momentul 1
R2 = rata dobânzii la momentul 2
V1 = expresia volumului creditului la momentul 1
Variatia volumului identifică efectul modificării nivelului de resurse între două
momente succesive. Variatia volumului se calculeaza după cum urmează:
V = (V2 – V1) R1
unde:
V = variatia volumului creditului;
V2 = expresia volumului creditului la momentul 2
Variatia mixului, potrivit literaturii de specialitate nu este foarte clar definit. Ea poate
fi mai degrabă asimilată cu variatia reziduală sau neexplicată (neizolată individual). Variatia
mixului s-ar putea reflecta prin ecuatia:
M = (R2 – R1) (V2 – V1)
unde:
M = variatia mixului
Exemplul următor reflectă influenta factorilor asupra diferentei de dobânzi, bazându-
se pe gestiunea titlurilor de investitii. Tabelul de mai jos prezintă elemente necesare
determinării influentei.
Perioada Capital mediu Dobânda încasată Câstig (%)

Perioada 1 100.000 10.000 10
Perioada 2 125.000 15.000 12
Pentru variatia ratei, aplicând formula de calcul se obtine:

R = (0,12 – 0,10) x 10000 = 2000 al carei rezultat va reflecta modificarea în dobânzi.
Raportând variatia ratei la diferenta de câstig:
R = 2000 = 40%
Diferenta de câstig 15000 - 10000
va rezulta faptul că 40% din câstigul obtinut este determinat de variatia ratei dobânzii.
Variatia volumului va fi:
V = (125.000 – 100.000) x 0,10 = 2500, reflectând modificările în volum ale

capitalului mediu. Raportând în acelasi mod variatia volumului la diferenta de câstig
Pagina 158 din 190

(2500/5000) vom obtine o rata de 50% de participare a acesteia (a variatiei volumului) la

câstig.
Variatia mixului, calculat pe baza formulei prezentate anterior, în cazul exemplului
nostru va avea valoarea următoare:
M = (0,12 – 0,10) (125.000 – 100.000) = 500
Ponderea de participare a variatiei mixului la câstig va fi la rândul ei 500/5000 x 100
adică 10%.
In final variatia ratei, a volumului şi a mixului trebuie să verifice relatia:
R + V + M = 100%
Managementul GAP-ului
In scopul de a stabili o proprie politică a dobânzii, banca trebie să identifice mărimea

portofoliilor active şi pasive care vor fi recontractate şi deci reevaluate într-o perioadă data,
precizată: într-o lună, un trimestru, etc. In această perspectivă veniturile şi cheltuielile cu
dobânzile se pot modifica. Această modificare fată de echilibrul anterior determină aparitia
unei diferente, a unui gol, practic a GAP-ului. In activitatea băncii pot interveni diferente de
volum între activele pe care banca le angajează şi resursele pe care le are. Pentru stabilirea
unui “gol“ de dobândă, banca identifică mărimea portofoliilor de active şi pasive ce trebuie
recontractate. Pe de altă parte banca constituie un instrument de transformare a scadentelor,
respectiv a resurselor pe termen scurt în credite pe termen lung. Tendinta traditională o
reprezintă atragerea de resurse pe termen scurt şi promovarea totodată a creditelor pe termen
lung, fapt realizat prin grija permanentă a băncii în regenerarea resurselor.
Activ Pasiv
Credite
Depozite pe
pe termen
termen scurt
lung
(mai multe
cicluri)
Pagina 159 din 190

Se pune însă problema regenerării nu numai din punct de vedere al volumului ci şi al

faptului că acest contract de atragere de noi resurse se face în noi conditii de pret, pretul
utilizării resurselor fiind deja stabilit. In cazul tării noastre, pe făgasul dobânzilor fixe s-au
dezvoltat foarte puternic şi dobânzile variabile, ducând la resimtirea mult mai puternică a
riscului de dobândă. Din aceste considerente, contractarea de către bancă a noi resurse
presupune reevaluarea lor în functie de conditiile noi de pe piată, respectiv a cheltuielilor şi
veniturilor din dobânzi. In consecintă se modifică corespunzător functia de pret, ceea ce
atrage atentia asupra faptului că analiza GAP-ului implică o analiză de pret.
Conceptele de bază ale GAP-ului iau în considerare mai ales activele şi pasivele cu
dobândă sensibilă, astfel:
activele cu dobândă sensibilă sunt determinate prin însumarea activelor cu dobândă
variabilă (contractate de la început) dar şi a activelor cu dobânzi fixe cu scadenta în cursul
perioadei curente, pentru că noile împrumuturi vor fi acordate în alte conditii de dobândă:
AS = AV + AF
AS = active cu dobânzi sensibile
AV = active cu dobânzi variabile
AF = active cu dobânzi fixe ce au scadenta
în cursul perioadei curente
pasivele cu dobândă sensibilă se stabilesc prin suma pasivelor cu dobânzi variabile,
precum şi a celor cu dobânzi fixe ce au scadenta în perioada curentă:
PS = PV + PF
unde:
PS = pasive cu dobânzi sensibile
PV = pasive cu dobânzi variabile
PF = pasive cu dobânzi fixe ce au scadente
în cursul perioadei curente
In conditiile prezentate, GAP-ul se determină ca o diferentă între activele sensibile şi
pasivele sensibile.
GAP = Active sensibile – Pasive sensibile
Modalitătile de expresie a GAP-ului pot fi de forma:
Pagina 160 din 190

GAP zero, în care diferenta dintre activele sensibile şi pasivele sensibile este egală cu
zero, deci activele sensibile sunt egale cu pasivele sensibile.
AS – PS = 0
GAP pozitiv, în care diferenta dintre activele sensibile şi pasivele sensibile este
pozitivă, deci activele sensibile sunt mai mari decât pasivele sensibile.
AS – PS > 0
GAP-ul negativ, în care diferenta dintre activele sensibile şi pasivele sensibile este
negativă, deci activele sensibile sunt mai mici decât pasivele sensibile.
AS – PS < 0
Managementul GAP-ului şi utilizarea tehnicilor de ajustare
Tehnicile de management al GAP-ului include două metode:

o tehnică de ajustare a GAP-ului în mod traditional;
utilizarea unei alternative pentru a măsura expunerea la risc, DURATION, care se
referă la viata medie a creantei.
Tehnici de ajustare a GAP-ului, în mod traditional
A utiliza o tehnică GAP-ul standard Corelatia de ajustare GAP-ul ajustat Beta

de ajustare a GAP-
ului înseamnă a
considera activele şi
pasivele în functie
de gradul de
sensibilitate. Fiecare
creantă are o rată a
dobânzii considerată
de bază. In functie
de aceasta fiecare
creantă are o
sensibilitate diferită,
astfel că
sensibilitatea
Pagina 161 din 190

activelor poate
diferi de
sensibilitatea
pasivelor. Dacă,
într-un exemplu,
considerăm
sensibilitatea
activelor functie de
risc de 0,8 fată de 1
cât reprezintă
sensibilitatea
pasivelor, mărimea
GAP-ului poate fi
diferit. Astfel, în
conditiile unui GAP
traditional
echilibrat, putem
ajunge la un GAP
ajustat Beta inegal,
după cum se poate
vedea în următorul
tabel:
Natura creantei
Active sensibile 1000 0,8 x 1000 800
Pasive sensibile 1000 1 x 1000 1000
(200)
Situatia reflectă un GAP-ul standard Corelatia de ajustare GAP-ul ajustat
GAP ajustat Beta
negativ, în valoare
de (200) (valoarea
este scrisă între
paranteze pentru că
este negativă) ce
reprezintă un
dezechilibru al
Pagina 162 din 190

GAP-ului ajustat,
decurgând totodată
necesitatea
pregătirii pentru
ajustare. Pentru a
mentine conditiile
de acoperire a GAP-
ului (hedging
position) trebuie să
avem un GAP de
250. Situatia este
prezentată în tabelul
următor:
Natura creantei
Active sensibile 1250 0,8 x 1250 1000
Pasive sensibile 1000 1 x 1000 1000
Diferentă 250 - 0
Considerarea în termenii de mai sus reflectă unele perspective. Acest fapt nu
înseamnă propriu-zis luarea unor asemenea masuri, calculele fiind mai mult orientative. Pe de
altă parte, nu este cazul să facem ajustări de volume ci mai degrabă ajustarea trebuie să
conducă la modificări de preturi, de rate ale dobânzii.
Viata medie a creantei (DURATION)
Recuperarea creantei este o conditie foarte importantă pentru creditor, astfel încât
însăsi viata medie a creantei devine foarte importantă. Fiecare creditor e interesat de
conditiile, cadrul şi termenele în care se realizează ramburarea, respectiv de scadenta creantei
(maturity). In prezent, oamenii de stiintă au creat o altă modalitate de apreciere a efectului
rambursării prin termene de durată. Astfel, fiecare creantă are o durată medie a creantei
determinată de totalitatea plătilor intermediare efectuate de debitor. Viata medie a creantei se
va încheia în consecintă, atunci când se recuperează integral avansul făcut. Considerăm ca
exemplu un împrumut cu rată fixă de 12% pe 30 de ani. Acesta va avea o viată medie a
creantei de 90,7 luni adică aproximativ 8 ani, dacă dobânda de piata este de 12%. Practic,
după 8 ani împrumutul acordat pe 30 de ani se consideră că şi-a parcurs termenul mediu de
viată, fapt deosebit de important pentru plasator pentru că are loc o reinvestire a investitiilor
recuperate. Modificarea ratei de piată a dobânzii afectează viata medie, deci gradul de
recuperare al creantei. Modificarea ratei dobânzii actionează proportional asupra vietii medii:
Pagina 163 din 190

cresterea ratei dobânzii determină cresterea vietii medii a împrumutului;

scaderea ratei dobânzii duce la scăderea vietii medii a împrumutului.
Pentru exemplificare, considerăm un portofoliu de titluri pentru care se stabileste o
viata medie ponderată. Presupunând că un investitor, ce poate fi şi o bancă, are ca plasament
50% din fond în ipoteci cu viata medie de 8 ani şi 50% din fond în titluri cu viata medie de 2
ani. Se poate calcula media mediei de viată sau mai bine spus media detinerilor, ca fiind:
Viata medie a plasamentului = 0,5 x 8 + 0,5 x 2 = 5 ani
In concluzie, pe ansamblu plasamentul făcut are o durată medie de 5 ani. Dacă
investitorul doreste o scădere a vietii medii a plasamentului, trebuie să realizeze o schimbare
de structură a acestuia. In acest mod, va investi 20% din fond în ipoteci care au o viata medie
mai mare şi 80% în titluri cu o viată medie a creantei mai mică. Plasamentul său va avea
următoarea formă:
20% din plasament, ipoteci, cu o viata medie de 8 ani;
80% din plasament, în titluri, cu o viată medie de 2 ani.
Viata medie a plasamentului va fi de această dată: viata medie a plasamentului = 0,2 x
8 + 0,8 x 8 = 3,2 ani. Prin modificarea structurii plasamentului s-a putut alege o variantă cu o
viata medie a creantei mai mică.
Hedging împotriva riscului de piată
Banca trebuie să asigure un echilibru între viata medie a activelor şi viata medie a
pasivelor, de aici rezultând şi politicile de creditare pe care ar trebui să le desfăsoare.
Astfel, se impune o analiză a principalelor elemente:
Considerând că viata medie a activelor este mai mare decât viata medie a pasivelor, şi
că:
dobânda de piată scade, va rezulta o crestere a valorii de piata a activelor. Cresterea
netă reprezintă un câstig pentru bancă.
Relatiile avute în vedere se referă la faptul că în momentul scăderii dobânzii are loc o
crestere a pretului iar la o crestere a dobânzii are loc o scădere a acestuia.
dacă dobânda de piată creste, va rezulta o valoare netă de piată mai mică.
Considerând că viata medie a activelor este mai mică decât viata medie a pasivelor, şi
că:
dobânda de piată creste , va rezulta un câstig pentru bancă.
dobânda de piată scade, va rezulta o pierdere pentru bancă.
Efectul pietei asupra bancii decurge atât din:
Pagina 164 din 190

modificarea ratelor, cât şi din;

corelatia între viata medie a creantelor.
Determinante ale evolutiei ratelor dobânzii
Teoria globală a determinării ratelor dobânzii
Teoria globală a determinării ratelor dobânzii a fost dezvoltată de Augustus Kelley

prin anii 1930.Ecuatia pe care se bazează această teorie este:
K = r + x* + p + m
K = dobânda de piată sau practicată de bănci
r = rata reală a dobânzii sau productivitatea marginală a capitalului determinată de
fortele cererii şi ofertei
x* = prima de inflatie
p = prima de risc de insolvabilitate a debitorului
m = prima privind riscul dobânzii
Fortele cererii şi ofertei se referă şi se deduc din:
evolutia preferintelor individuale pentru consumul actual în raport cu economisirea,
pentru consumul viitor;
oportunitătile de investitii pentru utilizarea productivă a capitalului.
Prima de inflatie (x*), decurge din efectul lui Fisher. Ea asigură un nivel real al
dobânzii reale:
i = r + x*
(1 + i) = (1 + r) (1 + x*) şi 1 + r = 1 + i
1 + x*
=> r = 1 + i - 1
1 + x*
Prima de risc privind insolvabilitatea debitorului (p) se referă la prima pentru
acoperirea pierderilor provenite din neîndeplinirea obligatiilor contractuale ale debitorilor
fată de creditor. Prima privind riscul dobânzii (m) reprezintă prima de risc provenind din
modificarea ratelor dobânzii, ce pot duce la cresterea costului pentru bancă. Considerăm un
exemplu în care rata reală a dobânzii este de 4%, prima de inflatie 5%, prima de risc privind
insolvabilitatea debitorului 3% şi prima privind riscul dobânzii este de 3 %. Dobânda de piată
determinată pe baza formulei prezentate anterior, va fi :
K = 4% + 5% + 3% + 3% = 15%
Pagina 165 din 190

In concluzie, dobânda de piata va fi de 15%. O altă problemă luată în considerare la

determinarea ratei dobânzii este ciclul ratei dobânzii, prezentat în graficul următor:
I II III IV I
Fig. nr. 6.1. – Ciclul ratei dobânzii
Din fig. 6.1. se deosebesc 4 stadii de evolutie a ratei dobânzii, având un vârf de
crestere în ciclul 3.
Pe fundamentul tendintei de crestere seculară a dobânzii, evolutia ratei de piată a
dobânzii are o dinamică ciclică. Caracterizarea stadiilor prezentate în figura 6.1. pot fi
caracterizate astfel:
Stadiul Nivelul dobânzii Cererea de credite Lichiditatea bancară
I inferior slabă maximă
II în tranzitie de la inferior la înalt în crestere în scădere
III înalt puternică minimă
IV în tranzitie de la înalt spre inferior în scădere în crestere
In primul stadiu, spre exemplu banca are disponibilităti dar nu se manifestă o cerere
prea mare, momentul de vârf reprezentându-l stadiul III în care cererea de credite este
puternică, însă lichiditatea este scăzută. Un segment de piată deosebit este cel al
obligatiunilor. Pe piata obligatiunilor se constată evolutia dobânzii în raport de categoria,
respectiv situatia financiară a debitorului, asa cum rezultă din graduarea de tip rating.
Nivelul
dobânzii
AAA D Rating
Ratingul obligatiunilor
Pagina 166 din 190

Categoria Câstigul la scadentă Rating Dobânda practicată (%)

Standard and Poor Moody’s
Inaltă Cel mai scăzut, AAA Aaa 9,74
calitate dobânzile cele mai AA Aa
scăzute A A
Calitate Scăzute BBB Baa 10,41
medie intermediare BB Ba
(dobânzile) B B
Speculative Inalte CCC Caa
medii CC Ca
C C
Obligatiuni Cele mai înalte DDD - 17,42%
nerambursab DD
ile printre D
care se
număra şi
junk bonds
Obligatiuni Cele mai înalte E -
emise de
firme
falimentare
7.3.6. CURBELE DE RANDAMENT
In aprecierea nivelului dobânzii un rol deosebit se acordă atât sub aspect teoretic cât şi
practic curbelor de randament. Curba de randament este o curbă continuă care descrie relatia
functionala între randamentul la data scadentei şi numarul de ani ce intervin înaintea
scadentei, pentru titlurile cu venit fix, la un moment dat. Sunt cuprinse şi reprezentate de
asemeni, creante considerate egale din alte puncte de vedere: risc de rambursare, lichiditate,
pret de achizitie etc. In SUA fac obiectul unei astfel de reprezentari, bonurile de tezaur. Desi
se rezuma numai la anumite creante (care, de fapt, au o greutate specifica mai mare) curbele
de randament sunt semnificative pentru întreaga piata a creditelor. Potrivit conjuncturii de
moment, curbele de randament pot avea trei modalitati de expresie:
curba plata, subliniaza ca randamentele titlurilor pe termen scurt, mijlociu şi lung sunt
practic aceleasi şi deci raporturile dintre cerere şi oferta sunt echilibrate pe ansamblul pietei;
curba orientata în sus releva ca titlurile pe termen lung au un randament ridicat şi
sugereaza ca cererea de fonduri pe termen scurt este foarte puternica (în raport de oferta) fata
de cererea de fonduri pe termen lung;
Pagina 167 din 190

curba orientata în jos, exprima ca titlurile pe termen scurt au un randament foarte

ridicat, ceea ce înseamnă că cererea de fonduri pe termen lung este foarte puternica (în raport
de oferta) fata de cererea de fonduri pe termen scurt.
In aprecierea raporturilor, aici tratate, trebuie sa subliniem rolul diferit al elementelor
pret şi randament. Randamentul, în cazul nostru, este rezultatul investitiei, iar pretul creantei
este investitia însăsi. Ele se gasesc în raport invers. Daca pretul de achizitie al creantei, va fi
mare (deci când cererea e mare în raport cu oferta) randamentul va fi mic. Economistii şi-au
pus întrebarea care sunt cauzele acestor aspecte diferite ale curbelor de randament în diferite
perioade. Raspunsurile au fost diferite, inspirate, asa cum se va vedea, din interpretarile
moderne ale dobânzii. Au fost avansate trei ipoteze pentru a explica configuratiile curbei de
randament a dobânzii. Ipoteza preferintei pentru lichiditate se explica prin aceea că
investitorii dau prioritate lichiditătii, respectiv posibilitătii de a converti rapid şi fară pierderi,
activele în bani lichizi. Intrucât titlurile pe termen scurt sunt, relativ, mai lichide decât titlurile
pe termen lung, ele vor avea un pret mai ridicat şi în consecintă un randament mai slab decât
titlurile pe termen lung. Această ipoteză nu tine seamă de fapt de interesele investitorilor pe
termen mijlociu şi lung, interese care au drept criteriu de orientare, perpetuarea plasamentului
cu maximum de randament. Ipoteza segmentării pietei afirmă că există piete separate pentru
titlurile cu venit fix pe termen scurt, mijlociu şi lung şi că cererea şi oferta determină pe
fiecare piată nivelul randamentului. Astfel, curba poate lua diverse aspecte, functie de
randamentul diferit pe fiecare din piete. De fapt, structura fiecărei din aceste piete nu este
imobilă, în mod curent, functie de fluctuatiile operate în portofoliu (de către institutii publice
sau societăti comerciale), rezultând modificări ale structurii scadentelor. In special
modificarea structurilor este posibilă prin emisiunile noi care sunt orientate functie de
evolutia randamantelor. Ipoteza anticipatiilor este ipoteza în care anticipatiile investitorilor
privind evolutia ratei dobânzii, determină relatia între randamentele pe termen scurt şi pe
termen lung. Dacă investitorii se asteaptă la cresterea dobânzii pe termen scurt, curba de
randament va fi orientată în sus. Dacă se prevede o scădere a dobânzii pe termen scurt, curba
va fi orientată în jos. Dacă se presupune că dobânda va rămâne la acelasi nivel curba va fi
plată. In această ipoteză nu se admite segmentarea pietei, toate titlurile fiind considerate
substituibile. Faptele, însă, indică contrariul. Există investitori preponderenti pe termen scurt
(băncile comerciale) şi altii specializati pe termen lung (casele de economii şi societătile de
asigurări).
Asa cum s–a văzut fiecare ipoteză are argumente credibile, dar are şi puncte
vulnerabile. Studiile empirice se pare că acordă prioritate ipotezei anticipatiilor, care explică
Pagina 168 din 190

mai bine structura ratelor dobânzii şi în consecintă, diversitatea formelor curbelor de

randament.
8. Performanţele bancare
Performantele bancare pot fi analizate cu ajutorul a două instrumente principale:

Contul de rezultate;
Sistemul ratelor.
Contul de rezultate
Rezultatele bancare se stabilesc într-o succesiune specifică, fiind prezentate sintetic în

cadrul contului de rezultate. Elementele semnificative ale contului de rezultate sunt:
Venitul net bancar (VNB), venit ce se degajă din activitatea de intermediere
financiară şi de prestator de servicii a băncii. Ca structură, venitul net bancar este constituit
din venituri nete din dobânzi şi asimilate, cum ar fi comisioanele şi operatiunile financiare.
Venitul net bancar este asimilat valorii adăugate realizate în cadrul întreprinderilor. Este
elementul considerat de Contabilitatea Natională ca productie bancară şi asimilat în valoare
absolută la calcularea PIB. Din practică, s-a constatat că 3-5% din PIB este realizat prin
intermediul valorii adăugate bancare.
Rezultatul brut din exploatare (RBE) este expresia activitătii obisnuite, normale a
băncii după luarea în considerare a costurilor de functionare. Rezultatul brut din exploatare
este un indicator folosit cu preponderentă în compararea activitătii bancare desfăsurate în
conditii diferite. De exemplu, băncile cu retea extinsă vor avea cheltuieli mari de retea dar şi
resurse mai ieftine. Băncile cu retea de proportii mai reduse vor avea cheltuieli de retea mai
mici dar şi resurse mai scumpe. In acest context, se pune problema alegerii uneia dintre cele
două variante. Rezultatul brut din exploatare se determină pe baza elementului anterior,
venitul net bancar. Astfel, rezultatul brut din exploatare se calculează ca diferentă între
venitul net bancar şi cheltuielile generale de exploatare şi datorii pentru amortismente:
RBE = VNB - Chelt. generale de exploatare - Datorii pentru amortismente
Rezultatul net bancar (RNB) reprezintă efectul, respectiv impactul riscurilor asupra
rezultatelor bancare. Rezultatul net bancar se determină pe baza rezultatului brut din
exploatare, potrivit următoarei formule de calcul:
RNB = RBE – Dotatii privind provizioanele asupra creantelor şi extrabilantului-

- Dotatii privind fondul general de riscuri + Rezultate exceptionale -
Pagina 169 din 190

- Impozite
In practică s-a constatat că în prelucrarea datelor privind rezultatele apar o serie de
factori ce determină mărimea acestora. Factorii principali ce influentează rezultatele bancare
se referă la:
Dinamica preţurilor. Efectul influentei lor este considerat efectul – pret. In cazul
băncilor pretul se exprimă prin nivelul dobânzii. Dinamica preturilor decurge:
pe de o parte din raportul între diversele categorii de resurse şi regimul lor de
procurare;
pe de altă parte, din evolutia dobânzilor debitoare pe piată.
Intre acestea două se plasează marja, diferentă de dobânzi care variază la rândul ei,
corelată cu dinamica elementelor prezentate. In ceea ce priveste costul de procurare al
resurselor o importantă deosebită o au depozitele proprii, ce sunt remunerate la nivele reduse.
Preturile cele mai ridicate sunt asociate resurselor atrase de pe piata interbancară. Pentru
atragerea de depozite ce beneficiază de costuri reduse e necesară însă o retea expandată ce
presupune la rândul ei cheltuieli ridicate. Volumul resurselor în acest caz trebuie să asigure o
superioritate menită să acopere şi cheltuielile de retea. La rândul ei evolutia dobânzilor
debitoare pe piată, dă o tendintă în ceea ce priveste plasarea resurselor, deci asupra preturilor
de utilizare a lor. In perioada actuală, tendinta generală este ca marile bănci să procure
resursele de la băncile de detaliu, pentru acestea costurile fiind mai mici. De exemplu, dacă
dobânda plătită deponentilor în cazul unei bănci de economii este de 6%, plasarea resurselor
către o altă bancă, de către aceasta se va face la un nivel de 8,5%. Marja de dobândă se va
stabili practic între cele două categorii de dobânzi şi va varia în functie de fluctuatia celor
două preturi.
Evolutia volumelor. Nivelul absolut al rezultatului depinde de nivelul operatiunilor
active şi pasive efectuate de bancă. Trebuie însă avută în vedere şi structura operatiunilor,
deoarece unele sunt mai profitabile în timp ce altele sunt mai putin profitabile. In functie de
profitabilitatea operatiunilor se stabilesc marje diferite pe tipuri de operatiuni. Prin însumarea
acestor marje se obtine o marjă globală. In ceea ce priveste structura (efectul – structură)
trebuie tinut seama atât de tipul de operatiuni cât şi de tipul ratelor de dobândă aplicate (fixe
sau variabile). Practic, vom lucra cu preturi fixe sau variabile.
Efectul foarfece este determinat de raportul între cheltuielile generale şi rezultatul brut
din exploatare. Cheltuielile generale reprezintă o componentă importantă a venitului net
bancar, fiind un factor determinant al dimensionării profitului brut. Evolutia celor două
Pagina 170 din 190

elemente (cheltuieli generale şi rezultatul brut din exploatare) în ritm diferit este deosebit de
importantă în determinarea efectului foarfece:
cresterea mai rapidă a cheltuielilor generale determină scăderea rezultatului brut din
exploatare;
cresterea mai lentă a cheltuielilor generale determină cresterea rezultatului brut din
exploatare.
In concluzie, banca trebuie să acorde o atentie deosebită cheltuielilor generale.
Monitorizarea cheltuielilor generale, controlul lor sever este important pentru că ele
reprezintă o rezervă potentială de crestere a rentabilitătii bancare.
Efectul protejării de risc. Rezultatul bancar este influentat de pierderile ce rezultă din
unele operatiuni efectuate. Asa cum banca are conditii în unele cazuri de a obtine plusvaloare
poate înregistra şi pierderi sau minusvaloare. Pentru a preveni aceste situatii, băncile
constituie provizioane, ca modalităti specifice de formare a rezultatelor bancare. Ele se
prezintă ca o modalitate de acoperire a riscurilor. Provizioanele determină însă cheltuieli şi
reducerea rezultatului brut din exploatare. Provizioanele se constituie:
pentru depreciere, cum ar fi cea a creantelor şi a titlurilor;
pentru riscuri şi cheltuieli, în ceea ce priveste devizele şi operatiunile extrabilantiere;
pentru riscul de tară. Acest risc este preconizat în legătură cu activitatea bancară
internatională.
In unele tări băncile dispun de o oarecare libertate în stabilirea provizioanelor. Pe de o
parte trebuie să se ia în calcul asumarea riscului şi necesitatea de acoperire a lui, dar pe de
altă parte trebuie avut în vedere şi faptul că provizioanele diminuează rezultatul net.
Supradimensionarea nejustificată, abuzivă a provizioanelor va duce la diminuarea profitului
brut şi implicit a impozitului pe profit. Interesele băncii vin din acest punct de vedere în
contradictie cu interesul general. Ca argument pentru limitarea formării de provizioane îl
reprezintă şi faptul că băncile îşi constituie şi rezerve pentru riscul general. Aceste rezerve se
constituie cu aceeasi utilitate, direct din profit, dar după plata impozitului pe profit. In tara
noastră, provizioanele functionează mai ales ca modalitate contabilă de acoperire a riscurilor
deja realizate. In acest fel provizioanele rămân doar o modalitate contabilă.
Sistemul ratelor de expresie a performantelor bancare
O primă exprimare a rezultatelor şi performantelor bancare se înscrie în domeniul

profitabilitătii. In consecintă, ele vor fi înscrise în categoria ratelor profitabilităţii. Aceste rate
Pagina 171 din 190

presupun raportarea unor elemente semnificative la altele. Principalele rate de profitabilitate

sunt:
Rentabilitatea economică (Return on Assets) definită ca raport între profitul net şi
activele totale bancare.
ROA = Profit net x 100
Active totale bancare
Această rată dă o apreciere generală a profitabilitătii bancare. In tările dezvoltate
mărimea tipică a acestei rate este de 0,5 – 1%. Băncile de dimensiuni foarte mari
înregistrează rate mai mici. In ceea ce priveste semnificatia potentială:
un trend în scădere arată că banca este în dificultate;
un trend în crestere este expresia unor rezultate pozitive dar poate fi şi expresia
asumării unui risc excesiv de către bancă.
Rentabilitatea financiară (Return on Equity) definită ca raport între profitul net şi
capital. Ea dă practic o expresie a profitului raportat la capital.
ROE = Profit net x 100
Capital
Mărimea tipică a acestei rate în tările dezvoltate este de aproximativ 10-12%. O rată a
rentabilitătii financiare mai ridicată poate fi efectul unui capital mic sau o expresie a
capacitătii limitate de a obtine prin împrumut, capital.
Marja netă de dobânzi (Net Intrest Margin) este definită prin raportarea veniturilor
nete din dobânzi la activele valorificabile medii. Ea este de fapt diferenta între câstigul la
activele valorificabile şi rata plătită pentru împrumuturi.
NIM = Venituri din dobânzi – Cheltuieli cu dobânzile x 100
Active valorificabile medii
In general marja netă de dobânzi variază între 3-10%.Băncile de detaliu înregistrează

marje nete de dobânzi mai ridicate în timp ce băncile mari unele mai scăzute, datorită
costurilor mari ale fondurilor.In ceea ce priveste semnificatia potentială:
o marjă scăzută este expresia unei mari dependente de dobânzi pe termen scurt şi
pasive volatile;
o marjă ridicată este expresia succeselor în managementul activelor şi pasivelor dar
poate fi şi expresia unui plasament în active foarte riscante;
o marjă constantă arată că banca are dificultăti în obtinerea profitului.
Pagina 172 din 190

O a doua grupă din cadrul ratelor de expresie a performantelor bancare o reprezintă

ratele de exploatare. Ratele de exploatare au ca obiect evaluarea costului resurselor precum şi
a randamentului utilizărilor. In privinta ratelor de exploatare Comisia Bancară Franceză face
o serie de recomandări:
Costul mediu al depozitelor este definit ca raport între cheltuielile cu dobânzile şi
pasivele din împrumuturi cu dobândă sau suma medie a depozitelor. Acest cost este asteptat
să varieze atât în functie de evolutia dobânzii pe piată cât şi în functie de raportul dintre
pasivele sensibile şi activele sensibile. O rată ridicată a costului mediu al depozitelor reflectă
schimbări în structura pasivelor sau poate sugera probleme de lichiditate, în sensul în care
băncile îşi procură lichidităti la preturi ridicate.
Băncile mici au o rată a costului scăzută, explicată de detinerea unei retele de
colectare eficientă.
Costul mediu al depozitelor = Dobânzi datorate clientelei x 100
Suma medie a depozitelor
Randamentul mediu al creditelor este definit ca raport între dobânda încasată de la
clientelă şi suma medie a creditelor.
Randamentul mediu al creditelor = Dobânda încasată de la clientelă x 100
Suma medie a creditelor
In calculul acestei rate nu vor fi cuprinse datele privind creditele îndoielnice şi
litigioase.Dinamica acestui randament poate fi influentată de:
evolutia dobânzii pe piată: dacă rata dobânzii creste şi randamentul va creste;
raportul dintre activele sensibile şi activele nesensibile.
In cazul titlurilor se poate calcula o rată de echivalentă. Dacă această rată este ridicată
înseamnă că este specific un risc înalt al portofoliului. Şi pentru credite, un randament ridicat
este expresia unui portofoliu de credite riscante. O rată scăzută a randamentului mediu al
creditelor poate indica posibilitatea ca banca să ducă o politică conservatoare de credit dar
această rată poate decurge şi din nivelul ridicat al creditelor cu probleme.
Marja credite – depozite este definită ca diferentă între randamentul mediu al
creditelor şi costul mediu al depozitelor.
Marja credite–depozite = Randamentul mediu al credit. – Costul mediu al depoz.
Aceste trei rate de exploatare determinate la nivel general pot fi aplicate şi pe
segmente de activitate bancară:
Pentru primul segment, piata interbancară, se definesc:
Costul mediu al creditelor interbancare;
Pagina 173 din 190

Randamentul mediu al creditelor interbancare;

Marja credite – depozite interbancare.
Cele trei rate se referă la operatiunile de trezorerie, care se analizează separat, deci se
poate realiza o separare a lor.Dupa unii specialisti trezoreria măreste bilantul, neavând o
importantă deosebită pentru bancă. Trezoreria însă, este foarte importantă pentru că prin ea se
realizează echilibrul general al băncii.Al doilea segment priveste fondurile împrumutate:
Costul mediu al fondurilor împrumutate, definit pe baza raportului:
CMfd = Rd + Ri + Ro x 100
Sdep + Ii + Io
unde: CMfd = costul mediu al fondurilor împrumutate;
Rd = dobânzile datorate deponentilor;
Ri = dobânzile la împrumuturile interbancare;
Ro = dobânzile pentru împrumuturile obligatare şi
participative;
Sdep = suma medie a depozitelor clientilor;
Ii = împrumuturi interbancare ;
Io = împrumuturi obligatare şi praticipative;
Randamentul mediu al creditelor acordate, definit pe baza raportului:
RMcr = Vc + Vi + Vl x 100
Ccl + Ci + L
unde: RMcr = randamentul mediu al creditelor acordate;
Vc = venitul din credite acordate clientelei;
Vi = venituri din credite interbancare;
Vl = venituri din leasing;
Ccr = credite acordate clientelei;
Ci = credite interbancare;
L = operatiuni de leasing;
Marja globală, definită ca diferentă între randamentul mediu al creditelor şi costul
mediu al fondurilor împrumutate.
Marja globală = RMcr – CMfd
Comisia Bancară Franceză recomandă în final trei rate globale de exploatare (trei
indicatori globali):
Randamentul final al fondurilor împrumutate, determinat conform raportului:
RFfd = Vc + Vt + CMfd x 100
Pagina 174 din 190

Fdî
unde: RFfd = randamentul final al fondurilor împrumutate;
Vt = venituri din portofoliul de titluri şi imobilizări;
Fdi = fonduri împrumutate;
Randamentul final al fondurilor utilizate, determinat ca raport:
RFfu = Vc + Vt – CMfd x 100
Fdu
unde: RFfd = randamentul final al fondurilor utilizate;
Fdu = fonduri utilizate;
Fondurile utilizate se consideră ca sumă, atât a fondurilor proprii cât şi a celor
utilizate.
Randamentul global, determinat ca diferentă între randamentul final al fondurilor
utilizate şi randamentul final al fondurilor împrumutate.
Rg = RFfu - RFfd
Această succesiune de posibilităti de analiză a rezultatelor activitătii pleacă de fapt de

la trei forme de bază:
cost mediu al depozitelor;
randament mediu al depozitelor;
marja credite – depozite.
A treia grupă de rate se referă la ratele de structură (rata comisioanelor) a produsului
net bancar.
Se pleacă de la o rată de bază, definită prin raportul:
Comisioane x 100
Venit net bancar
care stabileste proportia comisioanelor în venitul net bancar şi care caracterizează
situatia băncii din acest punct de vedere, în momentul calculului. Rata prezentată constituie o
modalitate de reprezentare a locului comisioanelor în activitatea băncii.
O altă rată de structură este definită pe baza raportului:
Alte venituri x 100
Total venituri
Pagina 175 din 190

exprimând contributia altor venituri la venitul bancar. Mărimea tipică a acestei rate
este de 5 –10 %, cresterea ei exprimând lărgirea serviciilor bancare, bazate pe comisioane. Ea
este practic o altă reprezentare a ratei de bază, definită anterior.
Tot în cadrul ratelor de structură este definit şi raportul:
Alte cheltuieli x 100
Alte venituri
exprimând posibilitatea altor activităti şi implicit a cheltuielilor legate de acestea de a
genera venituri. Mărimile ridicate ale acestei rate exprimă ineficienta operatiunilor sau
costurile legate de introducerea noilor tehnologii (în special legat de tehnologiile
suplimentare). Mărimi ridicate se înregistrează în special în băncile de detaliu (peste 70%)
datorită cheltuielilor mari de personal şi de retea pentru colectarea fondurilor. In băncile cu
ridicata ea înregistrează valori mult mai mici, de peste 50%.
Punctul mort (Break even Yield) reprezintă cea de-a patra rată de structură, definită ca
raport, după cum urmează:
Punctul mort = Alte cheltuieli – Alte venituri
Active valorificabile medii
Rata indică câstigul mediu ce trebuie realizat pentru a acoperi cheltuielile operationale
(mai putin alte venituri) necesitate de alte activităti. Atentia este dată în special
comisioanelor, având în vedere faptul că ele reprezintă o ramură în plină dezvoltare. O
analiză fundamentală a acestei rate, scoate în evidentă că:
un punct mort ridicat este expresia cheltuielilor operative excesive şi a altor venituri,
minore;
dar poate exprima şi:
presiunea cresterii accentuate a veniturilor la activele valorificabile;
scăderea costului fondurilor.
A patra grupă de rate utilizate pentru analiza rezultatelor activitătii bancare o
reprezintă ratele de gestiune, menite să exprime calitatea gestiunii. Ratele de gestiune se
prezintă astfel:
Rata productivitătii globale, determinată ca raport între cheltuielile generale şi venitul
net bancar.
Rata productivitatii globale = Cheltuieli generale x 100
Venit net bancar
Rata de productivitate pe agent, care utilizează ca element de raportare de bază,
personalul efectiv al băncii. Se poate astfel determina:
Pagina 176 din 190

nivelul creditelor acordate pe lucrător bancar, ca raport între credite şi personalul

efectiv:
Credite
Personal efectiv
nivelul depozitelor mobilizate pe lucrător bancar, ca raport între depozite şi personalul
efectiv:
Depozite
Personal efectiv
nivelul venitului net obtinut pe lucrător bancar, ca raport între venitul net bancar şi
personalul efectiv:
Venit net bancar

Personal efectiv
Rata de productivitate pe agentie, prin care la o examinare simplistă am putea proceda

la raportarea elementelor semnificative la numărul de agentii:
Credite
Număr agentii
Depozite
Număr de agentii
Venit net bancar

Număr de agentii
Trebuie să avem însă în vedere faptul că agentiile au capacităti distincte în functie de

asezarea geografică, potentialul zonei, etc. Pentru posibilitatea de comparare se pot stabili
indici de echivalentă prin realizarea unei indexări în functie de principalele caracteristici.
Criteriile în functie de care se realizează echivalarea pot fi:
vadul, referindu-se la asezarea băncii în cadrul orasului dar şi la potentialul economic
al orasului respectiv;
Pagina 177 din 190

dotarea tehnologică, referindu-se la numărul de operatiuni ce pot fi făcute,

posibilitătile de realizare a unor plăti internationale precum şi a compensărilor nationale;
dotarea cu personal, referindu-se la personalul efectiv al băncii, care trebuie să fie ales
în concordantă cu necesitătile de pregătire profesională ale băncii precum şi cu posibilitătile
ei de remunerare a muncii prestate.
In concluzie, valoarea acestor agentii trebuie să fie apreciată în functie de potentialul
lor, activele fiind indexate în functie de nivelul de îndeplinire al criteriilor enuntate. De
exemplu, pentru o bancă se iau în considerare activele sediilor A, B, C încercându-se
realizarea unei comparatii între acestea. Pentru aceasta trebuie realizată o echivalare a celor 3
sedii.
Datele utilizate sunt prezentate în tabelul următor:
Sedii Active Indici de Exprimarea Capacitatea Diferenta
echivalentă în puncte a normată
indicilor de
echivalentă
A 30 000 0,75 3 pct. 27 855 + 2145
B 40 000 1,25 5 pct. 46 425 - 6425
C 60 000 1,50 6 pct. 55 710 + 4290
Total 130 000 x 14 pct. 129 990 10
In prima etapă indicii de echivalentă se transformă într-un punctaj, luând în
considerare că un indice de 0,25 reprezintă un punct. Vor rezulta următoarele punctaje:
pentru A – 3 puncte (0,75/0,25 = 3 puncte); pentru B – 5 puncte (1,25/0,25 = 5 puncte);
pentru C – 6 puncte (1,5/0,25 = 6 puncte); în total 14 puncte. In cea de-a doua etapă, vom
calcula capacitatea normată ca fiind produsul dintre total active şi ponderea punctajului
obtinut de fiecare sediu în total punctaj. Pentru sediul A, vom obtine:
130 000 x 3 = 27 855
14
pentru B:
130 000 x 5 = 46 425
14
şi pentru C:
130 000 x 6 = 55 710
14
Diferenta se va calcula între active şi capacitatea normată rezultând niste sarcini
normate în raport cu care se judecă activitatea sediului respectiv. Diferentele pozitive, din
Pagina 178 din 190

cazul sediilor A (+ 2145) şi C (+ 4290) semnifică realizări suplimentare, în timp ce diferenta

negativă a sediului B (- 6290) indică neîndeplinirea sarcinilor. In practică trebuie folosite
mult mai multe criterii astfel încât conditiile de competitivitate între agentiile băncii, sarcinile
potentiale, să se apropie cât mai mult de realitate. O analiză corectă va depinde însă şi de
justetea indicilor de echivalentă.
Rentabilitatea ajustată la riscurile de capital

Fondurile proprii economice
Din punct de vedere al rentabilitătii ajustate la riscurile de capital o semnificatie

aparte o capăta: dimensiunea şi costul capitalului, precum şi pretul creditului. O functie
importantă a capitalului este cea de acoperire a pierderilor produse prin activitatea băncii,
punânu-se inclusiv problema falimentului acesteia. De aceea a fost stabilit un prag minim al
capitalului numit şi capital adecvat (obligatoriu pentru toate băncile) care are un scop
preventiv general. Măsura solvabilitătii unei bănci se referă la probabilitatea de faliment a
acesteia. Ea depinde pe de o parte de voltatilitatea rezultatelor, iar pe de altă parte de rata de
pierderi din credite nerambursate. Fondurile proprii reglementate, nu acoperă însă toate
riscurile, fiind stabilite de o manieră forfetară. Din acest motiv, o acoperire suficientă a
riscurilor constă în a dispune de fonduri proprii adecvate riscurilor reale. Probabilitatea ca
pierderile să depăsească fondurile proprii este specifică fiecărei bănci. Practic, banca prin
activitatea sa poate obtine beneficii sau poate înregistra pierderi, pentru care trebuie să fie
determinat un prag de tolerantă în măsură să le acopere. Acest prag de tolerantă decurge din
norma lui Cooke şi trebuie să asigure 8% din activele riscante.
profit
prag de tolerantă la
risc
pierderi
Pagina 179 din 190

Modalitatea de stabilire a pragului de tolerantă tine seama de riscul advers, stabilit de

conducerea băncii, care duce la diminuarea riscurilor. Adversitatea la risc determină în
general o discordantă între pragul de tolerantă normat şi cerintele reale, ceea ce pune
problema considerării de fapt a riscurilor reale şi a acoperirii lor, mai ales când aceste sunt
mai mari. In acest caz sunt posibile mai multe optiuni:
când există posibilitatea ca riscul real să fie mai mare, e necesară asigurarea acestei
situatii prin utilizarea modului forfetar de stabilire a pragului de tolerantă sau a modului
normat (norma Cooke). Expunerea la risc este determinată în functie de datele statistice,
pentru categoria respectivă de risc: de tară, de ramură, a debitorilor, etc.
când se iau în calcul posibilitătile de pierderi efective în functie de situatia băncii, de
panelul de clienti ai acesteia, se reconsideră fondurile proprii economice.
Fondurile proprii economice prin definitie permit acoperirea pierderilor posibile cu o
probabilitate fixată cu anticipatie. Fondurile proprii economice au o bază de determinare
obiectivă, stabilită statistic şi nu forfetar. Ele pot fi exprimate şi sub forma unui multiplu al
voltatilitatii pierderilor.
FPE = K x σ
unde:
FPE= fondurile proprii economice determinate de situatia specifică a băncii
K = fondurile proprii economice cerute prin riscul de solvabilitate dorit de
conducători
( = volatilitatea pierderilor anual
Multiplul ecartului tip al pierderilor σ e net superior multiplului K, ce ar răspunde
unei distributii normale a pierderilor. Pierderile pot fi:
mijlocii sau medii (speranta de pierdere, în statistică), pentru care se determină
provizioane economice. Distributia pierderilor pentru riscul de credit este larg etalată spre
dreapta. Din această cauză pierderile cele mai frecvente (cele care corespund acestui tip de
distributie) sunt inferioare celor medii.
maximale, decurgând din evolutia adversă a riscului (down side). Pentru distributiile
reale ale pierderilor foarte etalate către dreapta multiplul ecartului tip al pierderilor pentru un
prag de tolerantă dat este net superior multiplului analog ce ar corespunde unei legi normale.
Se vor constitui deci provizioane mai mari.
Pagina 180 din 190

anormale sau exceptionale, ce sunt prin definitie foarte rare, putând fi însă de
dimensiuni importante. Practic ele nu se pot prevede de o manieră obiectivă şi nici preveni.
Teoretic, pot fi făcute determinări istorice dar practic, acoperirea lor este o problemă.
Probabilitatea ca pierderile să depăsească fondurile proprii economice reprezintă în
fapt pragul de tolerantă. Acest prag rămâne însă la latitudinea conducerii băncii.
Performantele ajustate pentru riscuri sunt măsurate de o rată de tip rentabilitate asupra
fondurilor proprii economice. Utilitatea acestei rate constă în:
permite compararea performantelor ajustate pentru riscuri;
ajută în:
decizia de angajare a riscurilor;
facturarea riscurilor către clienti;
permite ameliorarea structurii portofoliilor pe activităti sau clienti, functie de rezultate
şi riscuri.
Rentabilitatea ajustată la riscul capitalului este cunoscută sub denumirea de: RAROC
(Risk Ajusted Return On Capital) şi determinată pe baza următoarei formule de calcul:
RAROC = Rezultate – Provizioane economice
Fonduri proprii economice
Rentabilitatea asteptată pentru fondurile proprii este în opinia generală de 25% ceea
ce determină o mărime tipică a RAROC, de 25%. Tinând seama de cerintele de capital,
respectiv de consumul de fonduri proprii, se deduce marja clientului, procentual, în functie
de:
costul creditului;
provizionul economic;
cheltuieli generale;
supracostul pentru fondurile proprii economice.
Practic clientii vor fi facturati în mod diferit în functie de serviciile pentru care au
apelat la bancă. RAROC-ul se determină pe un an sau până la finele angajamentului
(scadenta creditului). In tabelul nr.1 este prezentat calculul RAROC pentru un an în functie
de expunerea la risc.
Calculul RAROC pe un an – Riscul creditului
- calcul anual glisant – 1 2 3
Anii
Expunerea la risc 1000 600 300
Pagina 181 din 190

Parametrii în % asupra sumelor

Rata insolvabilitătii (medie anulă) 1% 1% 1%
Deviatia maximă a ratei 3% 3% 3%
Rata marjei 2% 2% 2%
Valori anuale
Marje anuale 20 12 6
Provizioane economice (PE) 10 6 3
Fonduri proprii economice 30 18 9
Marje nete ale PE 10 6 3
In exemplu, s-a plecat de la consideratia că fondurile proprii economice şi RAROC-ul

se determină pe un an, expunerea la risc fiind pentru anii în cauză: 1000, 600 respectiv 300.
Mai este dată rata insolvabilitătii medii anuale, care este constantă pe parcursul celor trei
(1%), deviatia fiind şi ea constantă dar mai mare (3%). Deviatia maximă a ratei stă la baza
determinării fondurilor proprii economice. Va rezulta de aici o rată a marjei de 2%, ca
diferentă între deviatia maximă a ratei şi rata insolvabilitătii (medie anuală). Pe baza valorilor
anuale, a marjei anuale, a provizioanelor economice şi a fondurilor proprii economice,
RAROC-ul va fi determinat ca raport între: diferenta dintre marja anuală şi provizioanele
economice; şi fondurile proprii economice.
Pe exemplul nostru RAROC-ul va fi:
pentru primul an
RAROC1 = 20 – 10 = 10 => în procente: 33%
30
pentru anul al doilea
RAROC2 = 12 – 6 = 6 => în procente: 33%
18
pentru al treilea an
RAROC3 = 6 – 3 = 3 => în procente: 33,3%
99
În următorul tabel, tabelul nr.2 este prezentat un exemplu de calcul privind rata
minimă a dobânzii, în conditiile în care RAROC este mai mare de 25%.
Exemplu de calcul privind rata minimă a dobânzii (tabel nr.2)
(în conditiile în care RAROC ≥ 25%)
Pagina 182 din 190

Operatiune de Operatiune de
risc minim risc înalt
Suma 1000 1000
Fonduri proprii reglementate (FPR) 80 80
Fonduri proprii economice (FPE) 40 40
Provizioane economice 0 0
RAROC minim 25% 25%
Coeficient de cheltuieli generale 4% 4%
Costul datoriei (d) 10% 10%
Costul diferentiat (FP – d = 25% - d) 15% 15%
Calcul asupra fondurilor proprii reglementate
Supra cost privind FPR 1,2% 1,2%
Rata minimă a clientului (FPR) 15,2% 15,2%
Marja minimală 1,2% 1,2%
Calculul asupra fondurilor proprii economice
Supra cost privind FPE 0,6% 1,8%
Rata minimă a clientului (FPE) 14,6% 15,8%
Marja minimală 1,6% 1,8%
Clasificarea operatiunilor este considerată în functie de risc, în operatiuni de risc
minim şi operatiuni de risc înalt. Fondurile proprii reglementate se referă la mărimea
capitalului adecvat potrivit normei lui Cooke, reprezentând 8% din fondurile reale (1000 în
cazul nostru). Aplicând 8% la aceste sume va rezulta un volum de 80 u.m. reprezentând
fondurile proprii reglementate. In determinarea fondurile proprii economice se va tine seama
şi de riscul asociat. Astfel, pentru operatiunile de risc minim fondurile proprii economice
determinate vor fi de 40 u.m., iar pentru cele de risc înalt, de 120 u.m. In exemplu, se
mai consideră că nu se constituie provizioane şi că RAROC-ul este 25% atât pentru
operatiunile de risc minim, cât şi pentru cele de risc înalt.
Costul datoriei priveste costul aferent atragerii de resurse, deci dobânzile plătite
deponentilor. In cazul nostru, atât pentru operatiunile de risc minim cât şi pentru cele de risc
înalt costul datoriei este de 10%. Pe baza acestuia se va determina costul diferentiat, ca
diferentă între fondurile proprii şi costul datoriei. Se va obtine, pentru operatiunile de risc
minim o rată de 15%, egală cu cea a operatiunilor de risc înalt. Ulterior, se fac calcule
diferentiate, în functie de fondurile proprii reglementate şi fondurile proprii economice,
calculându-se o rată minimală, deoarece trebuie să avem în vedere şi pretul plătit de client.
10. Gestiunea riscurilor
In cadrul gestiunii riscurilor, ne vom referi în principal la riscul de creditare şi la

riscul insolvabilitătii.
Pagina 183 din 190

Riscul de creditare
Riscul neplătii la scadentă a creditului reprezintă cel mai semnificativ risc bancar şi
exprimă faptul că debitorul nu e în stare să respecte integral conditiile contractuale stabilite.
Esenta o constituie neplata la scadentă rezultând astfel o pierdere a capitalului circulant, deci
o scadere a posibilitătii de creditare în viitor. Pierderea se majorează în cazul creantelor
litigioase şi cu cheltuielile de judecată.
Riscul de creditare are o serie de determinante:
este proportional cu functia crescătoare a masei creditelor acordate. Această crestere
poate fi rezultatul acordării de credite către noi beneficiari sau vechilor clienti, pentru
activităti noi. In cazul atragerii de noi clienti, din ce în ce mai multi, se pune problema dacă
acestia sunt solvabili şi dacă îndeplinesc criteriile de bonitate cerute de bancă (ei pot fi clienti
cu probleme, respinsi eventual de alte bănci). Cu cât numărul clientilor noi va creste, va
creste şi riscul deoarece clientii vechi, fată de acestia, prezintă o garantie prin experienta
comună acumulată. Şi în cazul investirii în activităti noi riscul va fi mai ridicat datorită
incertitudinii cu privire la reusita lor.
creste proportional cu nivelul dobânzii practicate. Cu cât se practică o dobândă mai
ridicată riscul este mai mare. In acest context dobânda ridicată se referă atât la segmentarea
clientelei (clientii cu probleme beneficiază de credite cu dobânzi mai ridicate) dar şi la
volatilitatea crescută. Dobânzile ridicate pot însă fi datorate şi caracterului riscant al
afacerilor, caz în care riscul se extinde şi asupra creditului.
Intre principalele măsuri privind prevenirea şi evitarea riscurilor pot fi menţionate:
măsuri macroeconomice, reprezentate de reglementări preventive decurgând din
sarcina de supraveghere bancară. Se statuează norme obligatorii pentru bănci în scopul
protejării acestora fată de risc şi a existentei unui climat economic corespunzător. Acest tip de
norme, privesc mărimea capitalului dar şi dispersia riscurilor, etc.
Protectia în ceea ce priveste riscurile se stabileste mai întâi la nivel macroeconomic,
prin legi şi norme, reglementări emise de Banca Centrală, care obligă băncile la supunerea
privind controlul; dar, asigurarea principală împotriva riscului o face chiar banca prin selectia
clientilor.
măsuri microeconomice, reprezentate de analiza beneficiarilor de credite şi selectia
clientilor în functie de rezultate, riguros realizată pe criterii economice. Aici trebuie avute în
vedere atât firmele cât şi persoanele fizice care permit 1/3 din plasamente. O altă treime din
credite sunt acordate firmelor, de ultima treime beneficiind statul.
Pagina 184 din 190

Modul de realizare a selecţiei presupune aprecierea elementelor de calitate a

debitorilor:
pentru persoane juridice elementele luate în considerare fiind indicatorii activităţii
economice ai întreprinderii;
pentru persoanele fizice fiind utilizat sistemul credit-scoring.
Mai întâi trebuie să avem însă în vedere funcţionalitatea primei de risc care pleacă de
la două perspective:
prima, referitoare la fructificarea capitalului:
1+r unde: r = dobânda medie de piată
a doua, referitoare la pierderile datorate nerambursării la scadentă a creditelor
1–d unde: d = pierderi din nerambursarea creditului(%)
Ca urmare, banca trebuie să practice o dobândă ce trebuie să tină seama de ambele
situatii:
r* = 1 + r - 1
1–d
sau:
r* = r + pr
unde: pr = prima de risc

Banca trebuie să determine mărimea ratei dobânzii (r*), aplicată în contractele de
credit ale clientilor în functie de dobânda medie de piată (r). Dobânda fiecărui debitor poate fi
însă diferită de dobânda de piată, în functie de situatia concretă a acestuia. Pentru fiecare tip
de contract de credit trebuie să se aplice un regim distinct în ceea ce priveste selectia. Astfel,
pentru persoanele fizice se bucură de o mare apreciere metoda credit-scoring, prin care se
stabilesc caracteristici semnificative pentru fiecare persoană şi se atribuie un punctaj pentru
fiecare din aceste criterii.
Criteriile se pot referi la:
situatia averii;
nivelul veniturilor obtinute;
durata domicilierii în localitate;
durata activitătii în muncă, pe postul actual;
situatia familială;
numărul membrilor familiei existenti în întretinere;
vârsta (punctaj mai mare obtin de obicei persoanele mai în vârstă), etc.
Pagina 185 din 190

Acest punctaj are ca scop o apreciere obiectivă, unitară, fiind o conditie minimă de
admitere la creditare, deoarece apoi urmează analiza în profunzime a cererii de credit, la care
se anexează şi opiniile ofiterului de credit. Decizia de creditare e personală şi răspunsul final
este dat de ofiterul de credit. In ceea ce priveste metoda credit-scoring problema o reprezintă
stabilirea pragului minim de creditare, respectiv a punctajului minim în care clientul poate fi
considerat candidat pentru acordarea creditului. In tabelul nr. 11.1. sunt prezentate datele pe
care vom realiza un exemplu de stabilire al acestui punctaj minim.
CREDIT SCORING - Distributia clientilor după punctaj
tabel nr.11.1
Punctaje obtinute Clienti buni Clienti răi
5 0 5
5-10 27 7
10-15 63 10
15-20 135 19
20-25 180 19
25-30 153 15
30-35 144 15
35-40 54 5
40-45 54 5
45-50 90 0
Total 900 100
Baza de determinare a acestui prag îl va reprezenta tot calculul de rentabilităti.

In exemplul nostru au fost analizate prin această metodă 1000 de dosare de credit, în
urma selectiei rezultând 900 clienti buni şi 100 clienti răi. Studiul se realizează pe baza
cazurilor rezolvate în trecut de bancă, deci pe baza experientei ei. Clientii au fost supusi unui
punctaj între 1 şi 50, rezultând clienti buni şi răi. Trebuie să mai avem în vedere efectul
creditării unuia dintre clientii buni şi a unuia rău. S-a constatat că:
fiecare client bun aduce un beneficiu de 1$;
fiecare client rău aduce o pierdere de 9$.
Iată deci că punctajul trebuie judecat la diverse nivele, pentru a determina efectele şi
în final optimul (situatia în care banca are cel mai înalt profit), care reprezintă pragul de unde
poate începe creditarea. Interesul în stabilirea pragului este mai important în cazul nostru
începând din partea de sus a tabelului. De exemplu, pentru clientii cu 15 puncte, vom
considera suma clientilor din categoriile inferioare, astfel:
clienti buni: 0 + 27 + 63 = 90
Pagina 186 din 190

Acesti clienti vor aduce un beneficiu de 90 de dolari băncii (pentru că fiecare client
bun aduce un beneficiu de un dolar).
clienti răi: 5 + 7 + 10 = 22
Acesti clienti aduc băncii o pierdere de 198 de dolari (22 clienti x 9$). Dacă se
exclud acesti clienti, banca renuntă la 90 de dolari profit şi nu mai înregistrează pierderile de
198 de dolari. In acest fel ea obtine un câstig de: 198 – 90 = 108 dolari. Dacă ridicăm pragul
la 20 de puncte, îi vom exclude pe toti cei care au 20 de puncte exclusiv. In acest caz vom
avea:
clienti buni: 90 + 135 = 225, care aduc un beneficiu de 225 de dolari;
clienti răi: 22 + 19 = 41, care aduc o pierdere de 369 de dolari (41 clienti x 9$).
Efectele sunt aceleasi, renuntând la 225 clienti buni renuntăm la un beneficiu de 225
de dolari. Renuntând la cei 41 de clienti răi vom obtine un câstig de 369 de dolari. Profitul net
va fi de: 369 – 225 = 144 dolari. Dacă ridicăm pragul la 25 de puncte, vom avea:
clienti buni: 225 + 180 = 405, care aduc un beneficiu de 405 dolari;
clienti răi: 41 + 19 = 60, care aduc o pierdere băncii de 540 de dolari (60 clienti x 9$).
Renuntând la 405 clienti buni renuntăm la un beneficiu de 405 dolari. Renuntând însă
şi la cei 60 de clienti răi vom obtine un câstig de 540 de dolari. Profitul net obtinut va fi de
135 de dolari. Deoarece beneficiul obtinut anterior, aferent celor 20 de puncte este cel mai
mare (144 de dolari) acela va fi pragul de acceptare la creditare. Oprindu-ne la 20 de puncte
excludem mai mult de ¼ din clientii posibili.
Stabilirea acestui prag este însă numai o treaptă în procesul de creditare.
Riscul de tară (riscul debitorilor externi) - Country Risk
Prin riscul de tară se apreciază împrejurările în care debitul este liber să îndeplinească
raporturile contractuale.Aprecierea riscului de tară are două dimensiuni:
politică;
economică.
In cadrul dimensiunii politice se exprimă gradul de instabilitate politică care
presupune următoarele posibilităti sau aspecte:
modificare a legislatiei în vigoare (de exemplu,în cazul tării noastre modificarea legii
privatizării) care realizează o schimbare a conditiilor din tara respectivă;
limitarea sau interzicerea investitiilor străine;
limitarea iesirilor de capital;
nationalizarea cu sau fără despăgubire;
Pagina 187 din 190

refuzul de a recunoaste angajamentul guvernului anterior;

anularea datoriei externe sau suspendarea plătilor.
Dimensiunea economică se referă la incapacitatea tării respective de a asigura
transferul drepturilor debitorilor (devize), datorită:
lipsei devizelor;
regimului devizelor, etc.
Există mai multe modalităti de cuantificare a riscului de tară, mai importante fiind:
Metoda BERI (Business Environement Risk Index);
Metoda EURO-MONEY.
M Coeficient
eto Indicatori de
da ponderare
B
E
RI
sta
tue
az
ăo
ser
ie
de
in
dic
ato
ri,
pr
ec
u
m
şi
co
efi
Pagina 188 din 190

cie
nti
i
lor
de
po
nd
era
re:
Nr
crt
1 Stabilitatea politică a tării debitoare, ce evaluează probabilitatea 3,0
schimbării şi impactul schimbării asupra afacerii
2 Atitudinea autoritatilor fată de investitorii străini şi a repatrierii 1,5
beneficiilor
3 Tendinta către nationalizare 1,5
4 Restrictii birocratice şi eficienta administratiei 1,0
5 Respectarea acordurilor şi contractelor 1,5
6 Calitatea serviciilor de suprastructură 0,5
7 Calitatea infrastructurii 1,0
8 Calitatea responsabilitătilor debitoare 1,0
9 Cresterea economică în tara respectivă 2,5
10 Inflatia 1,5
11 Balanta de plăti 1,5
12 Facilităti de conversie a monedei locale în valută 2,5
13 Costul fortei de muncă 2,0
14 Disponibilitătile de creditare pe termen scurt pe piata locală 2,0
15 Posibilitătile finantării pe termen lung în monedă locală sub forma 2,0
cresterii de capital
Total 25
Fiecare criteriu este punctat însă de la 0-4, punctajul maxim fiind 100. In functie de
punctajul total se determină diverse caracteristici ale tarii respective:
punctaj mai mic de 40 de puncte - riscuri inacceptabile;
punctaj între 41-55 - riscuri ridicate;
punctaj între 56-69 - riscuri moderate;
punctaj peste 70 - riscuri reduse.
Metoda EURO-MONERY estimează riscul de tară după următorul sistem de
indicatori şi punctajele aferente:
Nr Indicatori Punctaj
Pagina 189 din 190

crt (puncte)
1 Evaluarea activitătii economice 25
2 Riscul politic 25
3 Indicatorii datoriei 10
4 Datorii întârziate sau retrogradate 10
5 Ratingul creditului 10
6 Accesul la finantarea pe termen scurt 5
7 Accesul la finantarea bancară 5
8 Accesul pe piata de capital 5
9 Discount la forfetare 5
Total 100
Pentru tara noastră, riscul de tară estimat după cea de a doua metodă (EURO-
MONEY) atinge un
nivel de 51,65 de puncte. Defalcat, situatia se prezintă astfel:
Nr Indicatori Punctaj
crt (puncte)
1 Evaluarea activitătii economice 10,94
2 Riscul politic 11,21
3 Indicatorii datoriei 9,44
4 Datorii întârziate sau retrogradate 10
5 Ratingul creditului 2,5
6 Accesul la finantarea pe termen scurt 0,42
7 Accesul la finantarea bancară 1,33
8 Accesul pe piata de capital 3
9 Discount la forfetare 2,81
Total 51,65
Pagina 190 din 190

Diploma

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Diploma

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Analzia fenomenului de gestiune bancara prin managementul

OBIECTIVELE GESTIUNII RISCURILOR

Gestiunea riscurilor bancare reprezintă un domeniu vast, în care principalul scop îl

riscuri mari provizioane mari costuri bancare mari

Pagina 1 din 190

Consolidarea controlului intern privind performantele în raport cu riscurile asociate în

Pagina 2 din 190

Piramida riscurilor. Particularitatea esenţiala a riscurilor este diversitatea şi

Riscul variază după perimetrul de consolidare a operaţiunilor, din cauza efectelor de

MANAGEMENTUL ACTIVELOR ŞI PASIVELOR

Gestiunea bancară se dezvoltă în prezent în două mari direcţii:

Pagina 3 din 190

1. Managementul activelor şi pasivelor (Assets liabilities management) implică o

2. Managementul activelor şi pasivelor (MAP) se axează pe bilanţul contabil

Pagina 4 din 190

Pagina 5 din 190

Pagina 6 din 190

Prin constituirea succesiva de către deponenţi, a unor depozite pe termen scurt

Pagina 7 din 190

Clasa 1 reflectă o structura de operaţiuni ce decurg din operaţiunile de baza, în care

Grupa 10-Casa şi alte valori

1412-Credite la termen acordate 1422-Imprumuturi la termen

Pagina 8 din 190

băncilor primite de la bănci

Pagina 9 din 190

Grupa 12 – Conturi de corespondent cuprinde la rândul ei:

Pagina 10 din 190

Pagina 11 din 190

Pagina 12 din 190

Pagina 13 din 190

Pagina 14 din 190

înregistrează în contabilitate la valoarea

Cuprinde o serie de grupe de conturi ce se PASIV

Pagina 15 din 190

Titlurile menţionate în bilanţ îmbracă o diversitate de forme de denumire în funcţie de

Pagina 16 din 190

Titlurile de piaţa interbancară, evidenţiate prin intermediul contului 321, reflecta

Clasa 4, a valorilor imobilizate poate fi prezentată în structura bilanţiera după cum

Pagina 17 din 190

de participare şi titluri ale activităţii de 462-Amortizari privind imobilizările în

Pagina 18 din 190

Grupa 49 – Provizioanele pentru valori imobilizate sunt constituite şi dimensionate în

Principalele grupe sunt evidenţiate în special în pasivul bilanţier, în structura de mai

Pagina 19 din 190

Grupa 53 – Datoriile subordonate, reflecta împrumuturile primite pe baza emisiunilor

Pagina 20 din 190

şi le utilizează, deci foloseşte sumele atrase de la clienţii săi), în special, împotriva

In derularea operaţiunilor bilanţiere, se reflecta regulile de baza ale gestiunii

Pagina 21 din 190

Principiul pragului de importanta semnificativa, potrivit căruia toate informaţiile de

II. OPERAŢIUNI DE TREZORERIE

Conţinut şi sfera de cuprindere

Pagina 22 din 190

A. Sfera de aplicabilitate în timp a trezoreriei şi în general a orientarii activităţii

Fig. 2.1. Nivelul de importanta al celor trei coordonate din punct de

Pagina 23 din 190

In contextul realitatilor lumii moderne, al gradului ridicat de bancarizare, bancile au

Banca C Sistem de Banca A

Fig. 2.3. Principiile de actiune în sistemul de compensare

Pagina 24 din 190

Fig. 2.4. Relaţii stabilite între principalele grupe bilantiere

C. Principalele conturi afectate în bilant

Pagina 25 din 190