Capitolul 7 Case prefabricate din

lemn

Capitolul 7
CONSTRUCŢII SPAŢIALE CU
STRUCTURA DE REZISTENŢĂ DIN LEMN

7.1. Date de bază

În practica construcţiilor de peste hotare, structurile spaţiale din lemn au căpătat o extindere
mare mai ales la realizarea acoperişurilor, datorită multiplelor avantaje pe care le prezintă acestea
faţă de structurile realizate din elemente plane, atât din punct de vedere al economiei de material şi
de costuri, cât şi cu privire la posibilităţile largi de rezolvare funcţională şi arhitecturală. Ele au
început să fie folosite pe scară din ce în ce mai largă, atât la construcţii social-culturale, cât şi la cele
cu caracter industrial.

În cazul construcţiilor realizate din elemente de construcţii plane (grinzi, ferme, cadre, arce
etc.), pentru simplificarea calculelor se consideră că sunt acţionate de încarcări numai în planul lor şi
că lucrează independent unul de altul. În realitate, datorită prezenţei elementelor şarpantei (pane,
astereală etc.) şi a contravintuirilor dispuse în sens longitudinal, acoperişurile realizate din elemente
de construcţii plane apar final ca nişte sisteme spaţiale cu un anumit grad de conlucrare, dar în calcul
însa nu se ţine seamă.

Structurile spaţiale reprezintă o extindere firească a realizărilor constructive bazate pe

utilizarea elementelor de construcţii portante puse pe o singura direcţie la cele cu elementele
structurale dispuse pe doua directii, obţinându-se astfel o serie de efecte pozitive, atât în ceea ce
priveşte conformarea structurii, cât si cu privire la comportarea generală a construcţiei la acţiunea
încarcarilor verticale şi orizontale.

Particularitatea distinctivă a unui sistem spaţial, spre deosebire de sistemele plane, constă în
aceea că distrugerea unui element din structură nu poate să ducă la dărâmarea întregii construcţii. În
acest caz se realizează o redistribuire a eforturilor în celelalte elemente ale structurii legate spaţial cu
elementul distrus.

Distrugerea unei construcţii spaţiale se poate produce din cauza deformaţiilor mari, care duc
la deformarea formei geometrice generale a construcţiei.

În unele situaţii, distrugerea construcţiei se poate produce şi din cauza pierderii stabilităţii
întregului sistem sau a unor elemente separate ale ei, cazul cupolelor sferice având structura portanta
formată din arce cu trei articulaţii.

Folosirea construcţiilor spaţiale din lemn, în general, este raţională în urmatoarele cazuri:

1) La construcţii cu deschideri relativ mari când se urmăreşte utilizarea întregului gabarit

interior al construcţiei, cazul depozitelor de materiale şi materii prime etc.

2) La construcţii cu împingeri la care se urmăreşte ca împingerea să fie transmisă nu concentrat,

ci distribuit pe întreaga lungime a fundaţiilor sau a pereţilor longitudinali.

3) La construcţii cu destinaţii speciale la care este necesar să se prevadă în pereţii longitudinali

goluri pentru porţi, de exemplu la hangare de avioane, când rezemarea se realizează pe pereţii
frontali.
Tehnologia lucrărilor de execuţie şi consolidare a construcţiilor din lemn
7.1
Capitolul 7 Case prefabricate din
lemn

4) La acoperişuri pentru clădiri de formă circulară, pătrată sau poligon regulat, de tipul
cupolelor şi bolţilor închise etc.

În general, utilizarea structurilor spaţiale de lemn nu este raţionala la clădiri cu umiditate

ridicată şi 1a acoperişuri cu dolii, din cauza pericolului de îngrămădire a zăpezii.

Dintre tipurile de structuri spaţiale analizate cele mai indicate sunt acelea care se realizează
pe cale industrială din elemente tip (bolţi si cupole 1amelare, cupole geodezice etc.).

Spre deosebire de structurile realizate din elemente plane, la construţii spaţiale, elementele
principale ale structurii de rezistenţă nu sunt dispuse în acelaşi plan, ci în plane diferite, formând un
sistem spaţial rigid, capabil să preia solicitări în orice direcţie. În consecinţă, calculul privind
determinarea eforturilor, la un sistem spaţial, reprezintă în general o problemă din punct de vedere
static multiplu nedeterminată, a cărei rezolvare practică prin utilizarea metodelor obişnuite nu
întotdeauna este posibilă. De aceea, în vederea simplificării calculului şi proiectării lor, de foarte
multe ori se recurge la metode aproximative, care constau în descompunerea structurii spaţiale în
elemente plane independente sau se transformă într-un sistem de elemente plane echivalente ţinând
seama într-o măsură mai mică sau mai mare de conlucrarea spaţială.

7.2. Clasificarea structurilor spaţiale

Structurile spaţiale din lemn utilizate la construcţii de acoperişuri se pot clasifica după: forma
în plan a construcţiei, forma geometrică a acoperişului şi modul de alcatuire constructivă.

După forma în plan a construcţiei acoperişurilor cu structura spaţială din lemn pot fi de
formă dreptunghiulară, poligonală şi circulară (fig. 7.1).

După forma geometrică acoperişurile cu structura spaţială se pot clasifica în: bolţi cilindrice,
bolţi întretăiate (închise), pânze poligonale sau suprafeţe cutate şi cupole (fig. 7.1).

După modul de alcătuire constructivă, acoperişurile cu structura spaţială se pot realiza sub
formă de: bolţi-membrane subţiri, cu sau fără nervuri de rigidizare; suprafeţe cutate cu nervuri de
rigidizare; bolţi lamelare; cupole-membrane subţiri, cu nervuri de rigidizare; cupole lamelare; cupole
din arce cu trei articulaţii; cupole geodezice.

Structurile spaţiale cu toată diversitatea lor, se pot grupa în următoarele 3 categorii

principale: membrane subţiri curbe, cu sau fără nervuri de rigidizare; pânze sau suprafeţe cutate cu
nervuri pentru sporirea rigidităţii; sisteme lamelare şi din bare drepte sau curbe de tipul arcelor cu
două şi trei articulaţii.

Tehnologia lucrărilor de execuţie şi consolidare a construcţiilor din lemn

7.2
Capitolul 7 Case prefabricate din
lemn

Fig. 7.1. Forma în plan a acoperişurilor cu structură spaţială din lemn şi

forma geometrică a acoperişurilor cu structură spaţială.

Tehnologia lucrărilor de execuţie şi consolidare a construcţiilor din lemn

7.3