ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE

FINANŢE, ASIGURĂRI, BĂNCI ŞI BURSE DE VALORI

ANUL I, SERIA B, GRUPA 1507

2011

RECENSIE DESPRE UN ARTICOL DIN DOMENIUL

MONEDEI

KONDOR BOGLÁRKA
CE ESTE „STAGFLATIA”

„ „Stagflatia” este un cuvant ciudat care exprima un fenomen economic neplacut. Acesta
apare atunci cand economia se comprima sau inregistreaza o crestere lenta, concomitent cu
cresterea continua a preturilor.

Atat stagnarea economica, cat si rata mare a inflatiei pot agrava situatia financiara a
fiecarui individ in parte, chiar si atunci cand se manifesta separat. Impreuna insa, cele doua
fenomene pot declansa efecte extrem de neplacute si dificil de controlat de catre guverne.

Unii analisti cred ca multe state dezvoltate traverseaza in prezent un fenomen de stagflatie,
datorat unei rate a inflatiei din ce in ce mai mare la nivel mondial si a unei lente reveniri din
recesiune a multor state bogate. 

In amintirea anilor '70

Despre stagflatie s-a vorbit de multe ori, insa cel mai des a fost pomenita in anii 70 cand
pretul titeiului a crescut dramatic, comprimand cresterea si alimentand inflatia si somajul.

Statele Unite de exemplu au inregistrat o rata a inflatiei de 14%, o comprimare a economiei

atat în 1973, cat si in 1974 si in aceeasi perioada o rata a somajului ce a sarit de la 5% la
9%.

Potrivit OECD, Organizatia pentru Dezvoltare Economica formata din experti proveniti din
34 dintre cele mai bogate state ale lumii, rata anuala a inflatiei a crescut in Europa de la
2,2% la 2,8% în anul 2010, in Marea Britanie atingand chiar 4,0%.

Economiile incep sa isi revina dupa recesiunea din 2009, insa in Japonia si Marea Britanie
economia s-a contractat in ultimul trimestru al anului 2010.

Stagflatia nu este la fel de grava ca in anii '70, unii economisti numind situatia actuala ca
fiind o „stagflatie usoara”.

Stagflatia si raul cel mai mic

Stagflatia pune bancile centrale in fata unei dileme neplacute, deoarece o crestere lenta
aduce dupa sine, in mod normal, o scadere a ratei inflatiei.

Pentru a stopa cresterea inflatiei, bancile centrale folosesc o rata a dobanzii mai mare  dar
cand economia este slabita deja, acest lucru atrage riscul unei recesiuni.

Factori de decizie de la Bank of England si European Central Bank au lasat de inteles ca ar

putea creste ratele dobanzilor curand, chiar daca US Federal Reserve nu pare dispusa sa o
faca.
Unele banci centrale sunt ingrijorate de ce s-a intamplat in anii '70, cand US Federal
Reserve a incercat sa stimuleze cresterea economica, dar, conform unor economisti ca  Allan
Meltzer, acest lucru nu a facut decat sa alimenteze si mai mult inflatia. La momentul acela,
cand rezerva federală americana a luat masuri impotriva inflatiei, a trebuit sa creasca
dramatic rata dobanzilor iar aceasta masura a dus la aparitia recesiunii.

Intre ciocan si nicovala

Oamenii sunt prinsi intre ciocan si nicovala din cauza cresterii economice nesemnificative,
care poate duce la pierderea locurilor de munca si cresterea inflatiei, ce are ca efect
reducerea puterii de cumparare prin cresterea pretului bunurilor de larg consum.

Indicele saraciei este un indice economic care cumuleaza rata inflatiei si rata somajului
dintr-o tara.”

COMENTARIU
INTRODUCERE

„Cauza imediata a raului este usor de enuntat. Dificil este identificarea cauzei ultime.
Urmatoarea cauza a inflatiei este intotdeauna aceeasi: o crestere prea rapida a cantitatii de
bani in circulatie referitor la productie.(...)Variatiile efectivului sunt hotarate acum de
guvern, ceea ce inseamna ca astazi in Statele Unite inflatia provine exclusiv de la
Washington. Bineanteles ca nici unui guvern nu-i convine sa se incarce cu responsabilitatea
greselilor sale, chiar daca, fara indoiala, intotdeauna sunt dispusi sa spuna cat de bine au
lucrat. Din acest motiv, guvernantii nostrii invinovatesc de inflatie pe sahii arabi, care cresc
pretul petrolului; pe liderii sindicali care imping in sus salariile; lacomia lumii afacerilor;
catastrofele naturale, care strica recoltele, etc. Totusi toti acesti factori nu sunt decat tapi
ispasitori, care de-abia au de-a face cu inflatia”(Milton Friedman, Somaj si inflatie, 1982)

În perioada inflatiei au loc importante modificari de structura în economia nationala

fie ca acestea sunt determinate de însasi fenomenele inflationiste fie ca unele masuri de
politica economica au determinat însusi procesul inflationist si dimensiunile sale.

INFLATIA SI EFECTELE SALE IN EXPORT

În special în statele în curs de dezvoltare si în deosebi politicile economice de

industrializare, de dezvoltare a unor ramuri, au urmarit asemenea schimbari rapide orientând
resursele materiale si umane, financiare, valutare catre acestea si aducând perturbari în
economie, perturbari accentuate chiar de evolutia procesului inflationist.Inflatia aduce, prin
cresterea nivelului preturilor nationale fata de cele externe, slabirea capacitatiii concurentiale
ale firmelor nationale.Deprecierea monetara conduce la ieftinirea marfurilor nationale pentru
cumparatorii straini si deci usureaza exportul. Pentru producatorii nationali, în situatia în care
inflatia se permanentizeaza, devine evident ca preturile de achizitie a materiilor prime din
import cresc mai repede decât preturile cu care se exporta marfurile si deci ca pentru fiecare
partida de marfuri se produce în fapt o pierdere de substanta. Pe ansamblu, pe fiecare firma
sau pe economie, este cresterea volumului exportului pentru a asigura acelasi nivel al
importurilor în functie de gradul de depreciere a monedei nationale.

„STAGINFLATIA”

In functie de amploarea procesului inflationist, in teoria si practica economica

mondiala s-au incetatenit mai multe tipuri (forme) ale inflatiei,una dintre ele este
„staginflatia” Staginflatia este caracterizata prin inflatie rapida (inflatie deschisa), insotita de
stagnare economica. Efecte sale din punct de vedere economic:  PIBR si PNBR se reduc sau
stagneaza, preturile cresc,   masa monetara stagneaza sau creste,rata somajului este foarte
ridicata.Din efectele „staginflatiei” reiese faptul ca inflatia este intr-o relatie stransa cu
somajul.Procesul inflationist antreneaza si extinde somajul. Vizând cresterea competitivitatii
si având în vedere costurile crescute de salarii, patronii apeleaza la aplicarea tehnologiilor
moderne, care prezinta avantajul ca ridica randamentele si diminueaza personalul. Conditiile
specifice inflatiei faciliteaza investitiile si asigura acoperirea si amortizarea lor în sensul cel
mai favorabil pentru firme. Asa se face ca eliberarile de personal si somajul creste, în timp ce
productia si cererea globala sunt înca normale.

CURBA LUI A.W. PHILLIP

În urma unei analize concrete a şomajului, Economistul britanic, de origine neo-

zeelandeză A.W. Phillips a atras atenţia asupra existenţei unei relaţii invers proporţionale între
rata inflaţiei şi rata şomajului. În timp, însă, stabilitatea relaţiei lui Phillips a devenit incertă,
astfel că numeroşi economişti au ajuns la concluzia că pe termen scurt se poate vorbi despre o
anumită substituire între inflaţie şi şomaj, dar aceasta este imposibilă pe termen lung s-a
dovedit că o rată ridicată a şomajului era însoţită de o rată ridicată a inflaţiei.

Dupa A.W. Philips, când rata inflației crește, rata șomajului scade, deoarece sporirea
prețurilor stimulează extinderea activității economice, creșterea ocupării forței de muncă și
atenuarea șomajului. Invers, atunci când rata șomajului scade, se înregistrează o creștere a
ratei șomajului, agenții economici nefiind interesați în extinderea activității. De aici ar rezulta
concluzia conform căreia lupta împotriva șomajului ar necesita, într-o anumită
proporție, inflație; la rândul ei, combaterea accentuării fenomenului inflaționist ar presupune,
într-o anumită măsură, șomaj, care atenuează posibilitățile de cumpărare și urcare a prețurilor.
Relaţiile sunt plauzibile, deoarece nivelul şi dinamica salariului depind de raportul dintre
cererea şi oferta de muncă. Dacă, de pildă, cererea de muncă este mai mare decât oferta,
atunci salariile sunt mai mari, ele cresc. Caracterul plauzibil al relaţiei se poate demonstra şi
pe baza aşezării salariului în postură de variabilă independentă. Salariile mai mici fac ca
cererea să fie mai mare ca oferta. Extinzând relaţiile, s-a considerat că guvernele pot reduce
rata şomajului provocând în mod deliberat inflaţia. Ideea este destul de hazardată.În varianta
sa originală, curba Phillips este o relaţie de interdependenţă inversă între nivelul relativ al
şomajului şi ritmurile de creştere a salariului nominal.

Relaţia poate fi surprinsă prin formul DWt = f(u)t, unde

• DW este modificarea în ratele salariului nominal;
• u este rata şomajului;
• t este timpul (perioada, fiecare an economic).
 CURBA LUI A.W PHILLIPE
U=rata somajului (in
procente)

W=rata de variatie a
salariilor (in procente)

Curba de mai sus  ne releva doua aspecte foarte importante:când rata somajului este de
5,5% salariile stationeaza (W=0),Phillips a dedus de asemenea ca atunci când rata somajului
scade salariile cresc mai repede, iar atunci când rata somajului are tendinta de crestere,
salariile cresc mai lent.

Curba Phillips, pe care economiştii o folosesc în zilele noastre, se deosebeşte de cea

iniţială prin trei aspecte:

1) În modelul contemporan, ritmurile de modificare anuală a salariului mediu nominal

au fost înlocuite cu ratele inflaţiei. Această deosebire nu are o prea mare importanţă
principală, deoarece creşterea salariului nominal, ca şi modificarea salariului real sunt strâns
legate între ele. În perioadele în care are loc creşterea rapidă a salariului se înregistrează, de
regulă, şi o creştere rapidă a preţurilor.

2) Curba Phillips actuală include indicatorul ritmurilor aşteptate ale inflaţiei (nu doar
pe cele înregistrate efectiv). Prin acestea, modelul este tributar economistului american Milton
Friedman. Dezvoltând, la sfârşitul anilor ’60, modelul aşteptărilor false ale lucrătorilor, acest
economist a pus în evidenţă importanţa deosebită a aşteptărilor pentru analiza ofertei globale.

3) Modelul teoretic de analiză contemporană include şi indicatorul schimbărilor şoc

ale ofertei. Prin această nouă variabilă cuprinsă, curba Phillips este datoare O.P.E.C. Primul
şoc petrolier (1973), ca şi cel de-al doilea (1978) , prin care preţurile mondiale la petrol au
fost substanţial ridicate, au determinat pe specialişti să-şi îndrepte atenţia asupra urmărilor
şocurilor economice, în general asupra nivelului şi dinamicii ofertei globale. Curba Phillips
este un instrument de fundamentare a politicilor economiei ofertei. Ea este o altermativă de
reprezentare a ofertei globale. Pe baza ei, se adoptă politica economică de reglementare a
cererii globale, şi astfel se ajunge la fundamentarea alegerii între inflaţie şi şomaj, ale cărei
condiţii sunt date de curba ofertei globale.

DOMENII CARE SUNT AFECTATE DE CAUZELE INFLATIEI: CREDITUL,

DEBITORUL, SI PROFITUL.

          Inflatia afecteaza creditul si descurajeaza economiile. Inflatia contribuie la deprecierea

depozitelor si prin aceasta descurajeaza economiile. În conditiile unor inflatii moderate
depunatorii sunt supusi unei eroziuni lente a capitalurilor aflate la banci sau casele de
economii. Dobânzile fixe, practicate, în general, ramân nominal stabile si sufera o diminuare
în termeni reali. Problema recuperarii eroziunii capitalului prin dobânzi reale se pune mai
târziu în stadii înaintate ale inflatiei, iar "preocuparile" în acest sens, chiar daca nu sunt numai
declarative, se aplica de regula cu întârziere.

        Privilegiaza debitorii. Debitorii sunt deosebiti de avantajati, întrucât, în  conditiile

diminuarii inflatiei, ratele de rambursare, inclusiv dobânzile, în termeni reali, sunt tot mai
diminuate. Astfel, a realiza investitii prin credite înseamna, de fapt, a plati sub valoare
bunurile de patrimoniu achizionate. Iata premisele unei cresteri patrimoniale importante în
timpul inflatiei, pentru cei care beneficiaza de credite.

         Inflatia favorizeaza cresterea profiturilor. Prin mobilitatea specifica a preturilor de

vânzare a marfurilor, din timpul inflatiei si conditiile de piata mai favorabile vânzatorilor,
acestia practica de regula dimensiuni sporite ale cotelor de profit incluse în preturi. Sub un alt
aspect, inflatia creeaza o resursa specifica de crestere a profitului prin conditiile specifice în
care se stabileste si se reconsidera pretul fortei de munca, salariul, în timp ce preturile
marfurilor urmeaza mersul inflatiei atât pentru categoria materii prime cât si pentru produsele
finite.

CONCLUZIE

Dupa parerea mea inflatia este un fenomen care actioneaza selectiv: îmbogateste cu
mult mai mult pe mai putini si saraceste cu mai putin pe mult mai multi.inflatia imparte
persoanele in doua mari grupe: persoane ale caror venituri variaza în functie de evolutia
preturilor si care îsi pot asigura astfel echivalentele veniturilor, în raport de cresterea generala
a preturilor, persoane  care depind de venituri nominale fixe, sau care se modifica încet si cu
multe dificultati, astfel încât  veniturile lor reale sunt în permanenta ramase în urma, fata de
nivelul general al preturilor si al amputeaza pregnant, puterea de cumparare.

          Între persoanele afectate de inflatie sunt pensionarii, persoanele care depind de ajutoare
sociale publice, ale caror venituri depind de prevederile bugetare, care prezinta rigiditati în
modificari, ceea ce implica sporuri limitate si tardive ale veniturilor lor nominale, în
neconcordanta cu cresterea preturilor.

          

tul), ceea ce atrage după sine un deficit în contul curent al balanţei de plăţi.
Drept rezultat se deteriorează şi nivelul de echilibru al cursului de schimb al monedei naţionale (creşte) ceea ce
scumpeşte importurile şi în acest fel se întreţine inflaţia. Când se ajunge în punctul de vârf al creşterii economice (3), în
ciuda efectelor pozitive pe care le înregistrează producţia şi şomajul, inflaţia şi dezechilibrul balanţei de plăţi devin
probleme acute.
Când se depăşeşte punctul de vârf al creşterii economiei şi se trece la faza de recesiune (4), lucrurile se petrec exact
invers faţă de tendinţele descrise în faza (2). Scăderea cererii agregate atrage după sine o mişcare negativă a activităţii
economice, însoţită de reducerea locurilor de muncă şi deci de creşterea şomajului. În acelaşi timp, ritmurile inflaţiei se
domolesc, iar situaţia balanţei de plăţi se îmbunătăţeşte. 
În asemenea împrejurări, autorităţile implicate în politica economică se află în faţa unei mari dileme. Dacă se adoptă
politica creşterii economice, prin încurajarea cererii agregate, se rezolvă primele două probleme, cu efectul principal
reducerea şomajului, dar apar pericole din partea presiunilor exercitate de inflaţie şi de deficitul balanţei de plăţi. Dacă
se adoptă o politică de deflaţie, respectiv de reducere a cererii agregate, se reduce inflaţia şi se îmbunătăţesc rezultatele
în raporturile economico-finaiciare externe, dar în schimb producţia efectivă se reduce şi creşte şomajul.

- curba lui Phillips – 

În urma unei analize concrete a şomajului, economistul neozeelandez A.W. Phillips a atras atenţia asupra existenţei unei
relaţii invers proporţionale între rata inflaţiei şi rata şomajului, relaţie evidenţiată în graficul de mai sus. În timp, însă,
stabilitatea relaţiei lui Phillips a devenit incertă, astfel că numeroşi economişti au ajuns la concluzia că pe termen scurt
se poate vorbi despre o anumită substituire între inflaţie şi şomaj, dar aceasta este imposibilă pe termen lung s-a
dovedit că o rată ridicată a şomajului era însoţită de o rată ridicată a inflaţiei.