Fata din autobuz

Motto: “ Vedem o femeie, ne gandim ca va fi batrana, numai ca nu o vedem imbatranind. Dar, in

anumite clipe ni se pare ca o vedem imbatranind si ca simtim cum imbatranim impreuna cu ea: acesta e
sentimentul aventurii.”
(J.P.Sartre-Greata)

O zi ca oricare alta, acelasi autobuz, aceiasi oameni ocupati doar de grijile zilnice,
care se privesc fara sa se vada, acelasi formalism, aceleasi mirosuri...Pana si locurile par
sa se fi pastrat din ziua precedenta...batrana din fatza mea cu sacosa in care se vad niste
fructe zbarcite pe care va incerca sa le vanda in piata, tipul cu diplomat in mana si care
pozeaza in om de afaceri parand foarte concentrat la ziarul pe care-l studiaza, probabil
din reflex pentru a nu-i surprinde nimeni privirea, elevii in drum spre scoala, care rad
zgomotos si-si povestesc cuceririle amoroase, mirosul strident de parfum ieftin care vine
de undeva din spate....si toti ceilalti, sunetul ce pare sa se auda la intervale regulate,
aproape cu o precizie de metronom al usilor. Privesc in jur si ma feresc sa ma uit prea
atent la cineva anume, ma gandesc ca poate cineva face acelasi lucru cu mine...nu azi, nu
aici, nu la ora asta, de fapt cred ca nu mi-ar placea sa se intample asta niciodata. Privesc
absent pe geam si mintea imi zboara la unvers din Guinsburg 1 "world is a mountain of
shit"...nu mai stiu continuarea(am stiut-o oare vreodata, sau doar versul asta?).
Totusi...brusc incep sa simt ca ceva s-a schimbat de la ultima oprire, se simte o briza
usoara, un miros de primavara, de soare, de ceva ce poate descreti fruntile. Incerc sa caut
sursa discret, fara sa-mi intorc capul prea ostentativ( o sa creada ceilalti ca am innebunit)
de ce oare ma intereseaza ce cred ceilalti?, eram convins ca nu, desi faptul ca ma
deranjeaza sa fiu privit ca un cobai ma face sa ma contrazic. Hmmm, autoanaliza o las pe
alta data, acum singurul scop e sa vad sursa, sau macar s-o pot localiza. Nu poate fi prea
greu, in definitiv „ne cam stim” cei din autobuz, cel putin din vedere...E prea departe., nu
o vad; am spus „o” pentru ca banuiesc ca e femeie, dupa parfum. Nu, nu sunt obsedat de
mirosuri, dar mi-a placut Suskind2. Ar trebui sa ma dezobisnuiesc sa gandesc cu
emoticonuri, dar vorba reclamei „that’s too strong for me”3. Usile se deschid, se inchid si
1
Poet american din secolul XX, fondator al curentului “beat”( nu stiu exact cum se scrie numele poetului)
2
P. Suskind, scriitor german, autor al romanului Parfumul
3
La inceputul anilor 90 circula in Romania o reclama la o guma de mestecat, imi scapa numele
momentul de magie dispare. A coborat! Nu am vazut-o si nu cum sa o caut cu privirea in
statie, in ce directie sa ma uit? Mumur printre dinti o injuratura si tot ce pot spera e sa o
vad maine.
Am ajuns in statie mai repede, prea repede cred, sudez tigararile, asteptand
autobuzul, autobuzul meu, cu toate ca au au mai trecut cateva....In sfarsit a venit. Urc si
incerc sa gasesc un loc unde sa stau, nu pot sa-mi reiau locul obisnuit, ar insemna sa nu o
vad , asta in cazul in care va urca(totusi sa nu cobesc). Raman in picioare, desi autobuzul
e pe jumatate gol si astept... Parca azi merge mai incet decat de obicei; se apropie statia...
Mi-e frica sa privesc usa si sa vad ca nu va urca sau ca nu o voi recunoaste( din nou- DE
CE COBESC?), totusi ca o masura preventiva o sa ma uit pe geam, pe partea opusa...ma
simt ca Orfeu care nu are nu are voie sa priveasca inapoi. Daca nu ma uit sigur va urca,
hmm se pare ca sunt si superstitios...Aud usile deschizandu-se, incet, ca in relanti, daca as
putea sa imi blochez si celelalte simturi, sa incremenesc pana cand le voi auzi
inchizandu-se si o voi sti inauntru, sau cel putin ca nu a urcat...ca nu am speriat-o. Nici nu
stie ca exist, deci ar fi imposibil, totusi...A urcat!, simt asta , e aici, ramane s-o si caut cu
privirea, sau...sa mai astept? Am pornit...Imi intorc capul...O identific usor, nu o mai
vazusem niciodata. O privesc cu coada ochiului si sunt tentat sa compun in minte
povestea ei, sa incerc sa aflu cine e, de unde vine, unde a fost pana acum, daca e
casatorita, daca...daca ...daca. Ciudat, de cand a urcat nu mai percep altceva decat
prezenta ei, e ca si cum autobuzul ar fi gol, nu existam decat noi doi-ea intr-o parte a
Styxului4, eu in cealalta. Simt nevoia sa fac ceva eroic, sa ies in evidnta, sa o salvez, desi
s-ar putea ca eu sa fiu cel care are nevoie de salvare. Oricum pentru ea eu nu exist, nu
inca cel putin...Totusi, sunt constient ca e posibil sa raman pentru ea un anonim, unul din
multime. A coborat( deja?!). Nici nu am vazut-o bine...Maine...Poate maine voi reusi sa
vorbesc cu ea, sau cel putin sa ma fac observat...
Au trecut deja doua saptamani de cand o cunosc pe Diana 5(de fapt nu o cunosc ci
mergem 3 statii cu acelasi autobuz si nu stiu cum o cheama dar trebuie sa-i spun cumva).
Ca sa fiu sincer nu stiu nimic despre ea, nu am schimbat nici un cuvant, nici macar un

4
Pentru mai multe amnunte amanunte despre Styx, Orfeu si Euridice eventualii(se scrie cu doi de i?)
cititori sunt rugati sa citeasca Legendele Olimpului de Al. Mitru, asta in cazul in care, vorba profesorului
A.Husar stau prost cu mitologia
5
cititorul nu trebuie sa caute vreo simbolistica a numelui, sau a cifrelor, decat daca isi doreste sa vada
ceva complicat intr-o poveste simpla
salut...O privesc in fiecare dimineata si incerc sa imi imaginez diverse scenarii, moduri de
a o aborda(oare imi doresc intr-adevar sa o cunosc? Sau prefer sa raman un admirator din
umbra, desuet, poate chiar patetic...Sau visul e mai important decat realitatea? Ce as
putea pierde daca-i vorbesc? Nu stiu, nimic...sau poate totul?Daca nu avem despre ce
vorbi? Daca e casatorita? (hmm, nu cred, nu are verigheta) Daca ma crede nebun sau
psihopat? Daca e ea vreo „ Vaduva neagra” si imi pune otrava in cafea?( acum ma flatez,
de ce ar vrea cineva sa ma omoare?-o voce imi sopteste „de ce nu? Crezi ca tot ce se
intampla trebuie sa aiba vreun sens? Ce, criminalii in serie au nevoie de motive?” TACI!(
sunt dus rau de tot, nu e de ajuns ca vorbesc singur, acum am ajuns si sa ma cert...tot cu
mine). „Oricum daca ti-ar pune otrava-n cafea ar insemna ca macar ai avut curajul s-o
inviti si...a mai si acceptat” isi incheie vocea monologul. De fapt singurul lucru care ma
opreste cu adevarat e un fel de frica, frica de a-i vorbi si de a-mi da seama ca de fapt nu
avem ce vorbi, ca apartinem unor lumi diferite, teama de dezamagire, teama ca starea de
buna dispozitie pe care mi-o creeaza vederea ei poate sa dispara, desi e posibil ca starea
respectiva sa se pastreze si in continuare, de ce nu, poate va deveni candva o stare
permanenta(„ stii ce? Acuma deja exagerezi, de unde atata optimism?Wake up!
Pastreaza-ti capul pe umeri!”).
Au mai trecut cateva zile, incerc sa nu le mai numar, simt ca daca nu voi vorbi,
“Diana” va deveni la randul ei o rutina zilnica, va deveni „fata careia nu-i voi spune
niciodata nici un cuvant de teama sa nu se destrame”, dar acum e posibil sa devina si ea
doar un alt calator, o persoana a carei prezenta nu o voi mai simti, iar lipsa ei nu-mi va
mai trezi nici un sentiment, va deveni o viitoare batranica care vinde mere, sau o fosta
eleva de liceu...M-am hotarat sa-i vorbesc, nu stiu care va fi reactia ei, poate ca nici nu
are importanta prea mare. Imi fac singur curaj, ma apropii...
- Ma scuzati....
Sfarsit ?