Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Publicata in 1969
Publicata in 1969
in timpul sederii in bordei, lui Gavrilescu ii este sete (sugestie a dorului dupa apa Lete - aflata in Purgatoriu
si avand menirea de a-1 spala pe om de pacate si de a-1 face sa uite totul).
Trezit cu ajutorul cafelei si dornic sa se intoarca acasa, profesorul constata ca, pe pamant, trecusera mai
multi ani.
Dezorientat, revine la tiganci, unde il astepta Hildegard (iubita lui din tinerete) care-1 va conduce in moarte.
Partea finala a nuvelei reuneste mai multe motive: giulgiul, noaptea, tramvaiul, florile funerare, trasura/dric,
ratacirea, visul.
Pregatindu-se sa plece din bordeiul tigancilor, Gavrilescu este intampinat de aceeasi baba/Cerber careia ii
povesteste senzatia deosebita traita la un moment dat: „...cand m-am vazut gol, si am simtit draperia
strangandu-se in jurul meu ca un giulgiu..."
Si baba il pofteste sa bea cafea, dar profesorul refuza: in termenii mitului, neband destul din apa Lete, el isi
aminteste reperele spatiului profan in care traise; de aici, ratacirea sufletului prin niste locuri care nu-1 mai
primesc: din tramvai este invitat sa coboare, deoarece banii lui erau scosi din uz, doamna Voitinovici
plecase, Otilia se maritase, propria casa (inchisa si ferecata) este locuita de altcineva.
Cei doisprezece ani care trecusera de la disparitia pamanteana a lui Gavrilescu, constituie oiesire din
timp apartinand fantasticului.
Acum si cea de a doua lume (in care profesorul traise aproape cincizeci de ani) ii apare ca fiind bizara,
imposibil de inteles (marca a fantasticului).
Singurul om dispus sa-1 ajute este birjarul-dricar care il invita in trasura (o alta luntre a lui Caron), adica ii
recupereaza sufletul ratacitor si i-1 restituie Infernului.
Drumul trece pe langa o biserica (unde fusese o inmormantare) si in curtea careia inflorise „regina noptii"
(floare al carei nume sugereaza intunericul); birjarul evoca mereu imagini mortuare (caii imbracati in negru,
dricul, florile funebre) pana cand trasura ajunge la tiganci. De data aceasta, baba dormea: Cerberul nu mai
avea ce pazi, caci in bordei ramasese numai nemtoaica — mereu treaza si asteptandu-si iubitul; probabil
celelalte „fete" (suflete) trecusera in Purgatoriu (cel de al doilea spatiu pomenit de Dante in Divina
Comedie).
Acum, baba il numeste „muzicant" pe Orfeul care-si pierduse partiturile (adica isi incheiase misiunea pe
pamant) si coborase, ca si in mit, in Infern, ca sa-si recupereze iubita (pe Hildegard/Euridice).
Trecand de usa a saptea - indicata de baba (cifra care trimite la numarul zilelor creatiei divine), Gavrilescu
nu-si mai poate recrea iubirea pamanteana; Hildegard este gasita mult mai departe, si-1 ia in stapanire pe
cel pe care-1 chemase, mereu, din moarte.
Ea il va conduce spre aceeasi trasura, mirata de incapacitatea lui Gavrilescu de a intelege ca a murit; in
trasura, cei doi redevin tineri, pentru a putea sa ajunga astfel la ultimul stadiu al drumului - nunta in
Paradis.
Personajul principal este realizat in doua registre: profan si sacru.
In planul profan. Gavrilescu este un barbat de 49 de ani, un om oarecare, sarac sinecunoscut. Pentru a-
si castiga existenta, este nevoit sa dea meditatii, infruntand uneori, vremea potrivnica.
Distrat si uituc, isi lasa partiturile la eleva sa, Otilia Voitinovici si nu-si gaseste banii.
in tramvai este logoreic, are tendinta sa se confeseze unor necunoscuti si are trei obsesii: colonelul
Lawrance, gradina tigancilor si o amintire din studentie.
Treptat, aflam ca acest om isi facuse studiile in Germania si ca avusese o mare iubire, pe Hildegard, pe care
o „uitase" subit, pentru a se casatori cu Elsa.
Traseul anost al vietii sale 1-a condus la constiinta unei ratari, asa cum reiese din marturisirea sa
(repetata):
„Pentru pacatele mele sunt profesor de pian. Zic pentru pacatele mele, adauga incercand sa zambeasca,
pentru ca n-am fost facut pentru asta. Eu am o fire de artist".
Reiese ca, in planul sacru. Gavrilescu era un Orfeu, decazut, pentru greselile sale in Adam (stramosul
biblic, alungat din Rai). in termenii lui Mircea Eliade, modestul profesor reprezintasacrul camuflat in
profan.
Si cum, in lumea reala, Gavrilescu traise o amnezie (uitan-du-si iubirea si ignorandu-si firea de artist), el
incearca sa-si recupereze statutul.
Purificat prin drumul pe strada Preoteselor / Vestalelor, Gavrilescu „intra" in spatiul magic al tigancilor, acolo
unde timpul s-a oprit {„Atunci sa stii ca iar a stat ceasul" ii spune baba de la usa bordeiului).
in locul timpului, apare aducerea-aminte si incepe intoarcerea in trecut: „se simti dintr-o data fericit, parca
ar fi fost din nou tanar si toata lumea ar fi fost a lui si Hildegard ar fi fost de asemenea a lui".
Invitat sa ghiceasca tiganca (dintre cele trei ursitoare), Gavrilescu rateaza, astfel incat incepe cosmarul:
bordeiul (cu obiectele lui) devine agresiv, omul imbatraneste brusc, iar giulgiul tine de ritul funerar.
Abia dupa calatoria sufletului in alt timp, profesorul isi recupereaza, alaturi de iubita lui, conditia de om
paradisiac: ei redevin tineri, adica vesnici, dar intr-o alta lume.
VII. Notele specifice ale fantasticului eliadesc se releva in toata complexitatea lor, la o lectura mai
atenta. in termenii lui Tzvetan Todorov, in nuvela „La tiganci", miraculosul seimbina cu straniul, alcatuind
impreuna fantasticul pur. Astfel, iesirea din timp, ratacirea in bordeiul tigancilor, intoarcerea pe pamant s.a.
tin de supranatural (miraculos); in acelasi timp, drumul prin labirint, teroarea obiectelor care-1 inconjurau
pe Gavrilescu, transformarea acestor obiecte in altele, tin de straniu.
O alta nota a fantasticului eliadesc o constituie insertia mitului (fie autohton, fie strain); acest apel la
mitologie ii confera fantasticului un caracter erudit.
De ce este nuvela „La tiganci", „o capodopera"?
Mai intai, pentru ca autorul si-a ales o tema existentiala, cu implicatii dramatice pentru fiecare om: moartea
ca eveniment.in al doilea rand, pentru ca modestul profesor de pian fusese un Creator („artist) care
incearca, in bordei, sa ajunga la pian, adica incearca sa-si recupereze conditia si dincolo de moarte. in
sfarsit, pentru ca iubirea nefinalizata in viata, se va implini printr-o nunta in eternitate.