În definiţiile multiple care se dau păcatului, fazele pe care

acesta le parcurge sunt momeala sau provocarea,

convorbirea, consimţirea şi îndeplinirea păcatului.
Deci provocarea sau momeala corespunde primei faze a
păcatului, care odată parcursă şi omul încuviinţând
participarea sa la păcat, pot fi parcurse şi următoarele faze.
Cum provocările şi tentaţiile la care este supus tânărul
creştin în societatea actuală sunt multiple şi ele trebuie luate
în considerare şi tratate în amănunţime.
Trebuie mai întâi să recunoaştem că organizarea socială s-a
modificat, trecând de la structura comunitară şi localismul
profund, la un sistem societal.
Societatea este un sistem de instituţii complexe, organizată astăzi sub
forma statului-naţiune. Oamenii nu mai trăiesc astăzi în contextul unui grup social
persistent, nu mai au sentimentul propriei identităţi, însăşi compoziţia societăţii
se schimbă pe parcursul mai multor generaţii.
Oamenii nu mai trăiesc astăzi atât de mult la nivel local, mai ales datorită
dezvoltării telecomunicaţiilor şi a mijloacelor mass-media. Paradoxal, aceste
progrese tehnice nu contribuie la o socializare a vieţilor, ci la o îngustare a vieţilor
sociale, fiecare om putându-se transforma într-un individ asocial, care stând
acasă primeşte informaţii şi „plăceri” gata mestecate, uneori false, care îşi
anulează personalitatea proprie.
Apariţia acestor tehnici este unul dintre elementele specifice
la care mişcările religioase trebuie
să se adapteze.
Tehnologia poate duce la o adaptare a omului la un regim de viaţă comod,
ea afectează amploarea şi frecvenţa mişcărilor individului în lume. Mişcările în
societate, excursiile exotice, întâlnirile oamenilor de afaceri îi aduc pe oameni în
contact cu persoane necunoscute, care pentru ei sunt anonime.
Omul caută să se adapteze acestor persoane, la ideile şi obiceiurile lor,
de multe ori trecând peste
propriile obiceiuri şi chiar convingeri religioase.
Noile tehnici pot fi adaptate în sens pozitiv şi în viaţa Bisericii, prin
instalarea unor staţii de amplificare în bisericile mari, acţionarea electronică a
clopotelor, instalarea de ecrane gicantice în faţa marilor edificii religioase care nu
pot face faţă numărului crescut de credincioşi în interiorul lor.
Oricum ar fi aplicate aceste tehnici, ele nu trebuie insă să contribuie la
înstrăinarea omului de
legătura sa directă cu Dumnezeu