Sunteți pe pagina 1din 7

DOCTRINE JURIDICE

=curs 2=
II. Izvoarele dreptului
Din sensul termenului de dikaion il folosim pe sensul de drept,
pentru ca are sensul de lege, dar este lege numai ceea ce este
relevant de oamenii de arta, printr-o stiinta speculativa. Oamenii de
arta: filozofii, aristotel.
Platon
Metoda lui platon este fondata pe natura pentru ca in centru
trebuie sa se plaseze ceea ce vine din lumea exterioara, obiectiva,
omul este o fiinta subiectiva. Rolul de legiuitor il are numai filozoful.
Filozoful, pentru a-si indeplini aceasta misiune, trebuie sa aiba o
pregatire complexa, pentru a putea vedea ideile. Astfel, in conceptia
lui, filozoful vede idea de justitie si ideea de drept, lege prin revelatie
divina, dar acest lucru presupune un proces de purificare.
Nu orice poate avea acces la cunoasterea dreptului ci numai
filozoful, dar si acesta la randul lui trebuie sa parcurga un proces de
initiere si de purificare in sensul de detasare de problemele de zi cu zi
ale lumii. Prin urmare, in conceptia lui, legile vin de la zei, prin urmare
dreptul nu este creat de om, ci este dat acestuia, revelat filozofului
care apoi transmite monarhului, sefului statului si acesta mai departe
le transmite poporului. De aceea se spune ca, la el, izvorul principal
este religia.
Dreptul are un caracter ideal, nu este restrans de morala, dar nu
este un drept natural. Nu trebuie confundat cu legile naturale.
Aristotel
La aristotel intalnim 2 surse, izvoare de drept:
1. Dreptul natural, e imuabil, ne precede noua si ne va supravietui,
care consta in legile naturale, obiective ale firii.
2. Legile scrise ale statului
El spune ca elaborarea dreptului o face pe etape.
1. studiul naturii, moment intelectual. In natura, nu ne gandim la
cer, soare, mare.. inseamna lumea exterioara, realitatea.
In politica, intalnim elemente din dreptul constitutional, pentru ca
este preocupat de studiul regimului politic si spune ca cel mai
echilibrat regim politic se afla intre aristocratie si democratie.

1
2.Al doilea moment al dreptului: observarea dreptului natural,
dreptul natural este dedus din principiul:
• fie apriori, al ratiunii practice,
• fie din definitii abstracte ale naturii umane.
Se considera in literatura de specialitate ca aceasta conceptie
anunta dreptul comparat si sociologia juridica.

III. Teoria legilor pozitive


Platon
Dreptul are caracter normativ, este obligatoriu de urmat, se
adreseaza tuturor. Insa, in ceea ce priveste legile statului, acestea
trebuie sa fie exigente, iar acest lucru este posibil de realizat pentru ca
sunt edictate de un filozof care are puterea absoluta si rolul de
legiuitor.
Initial, Platon se declara impotriva legii scrise, deoarece
considera ca legea scrisa, datorita formulelor sale, impiedica aplicarea
ei si distribuirea justitiei. Ori justitia este cea care asigura echilibrul
social. Justitia este menita sa dea satisfactie cetatenilor.
Insa el nu este de acord initial, spune ca legea scrisa altereaza
justitia, dauneaza asigurarea echilibrului social. Orice lege scrisa se
dovedeste injusta cu ocazia aplicarii ei, se observa usor lacunele pe
care le are. De aceea este de preferat formula .
Platon spune ca exista 3 tipuri de guvernamant: monarhia,
aristocratia si democratia, fiecare degenerand in tiranie, oligarhie,
demagogie.
Ceea ce este important este ca formuleaza principiul legalitatii,
care are loc central si devine favorabil legii scrise. Pentru a putea
asigura principiul legalitatii, este necesar ca statul sa elaboreze legi
scrise, deci isi schimba conceptia initiala.
Prin urmare, in doctrina lui, legea vine de sus, de la divinitate, nu
de la popor, legile sunt relevate filozofului de catre divinitate care
dicteaza apoi ansamblul de legi. Emite si cateva principii de tehnica
legislativa, in sensul ca legile trebuie sa aiba un preambul si apoi textul
propriu zis.
Intr-ul fel accepta ca legile scrise sunt bune, dar ca nu sunt
altceva decat o copie proasta a justitiei perfecte. Toti trebuie sa se
supuna legilor, sustine idea obedientei fata de lege, judecatorii fac

2
aplicarea legii. Din aceasta conceptie s-a formulat principiul “principele
este absolvit de lege”, “Princeps legibus solutus est”.

Aristotel
Subliniaza necesitatea legilor scrise ale statului, dar spune ca in
elaborarea acestor legi trebuie sa plecam de la observarea naturii, a
realitatilor exterioare. Din acest punct de vedre, dreptul are un obiect
de cercetare care este bazat pe dialectica si observatie.
In conceptia lui Aristotel, exista 2 moduri de creare a legilor
scrise:
o cu ajutorul legiuitorilor prudenti
o cu ajutorul impartialitatii legiuitorului (nu a judecatorului).
Legiuitorul trebuie sa fie prudent in relgementarea actelor
normative.
Puterea legislativa sau judecatoreasca: este detinuta de
(aristocrati) cel care conduce afaceri publice, in sensul ca trebuie sa fie
o persoana cu situatie materiala destul de buna, si sa beneficieze de
un anumit respect (conteaza situatia pe care o are).
Legile au puteri limitative: legile au valoare normativ, in sensul ca
le putem considera obligatoriu de urmat numai daca ele corespund
unui just natural – “legea este inteligenta fara pasiune”. (intr-o lege
trebuie sa gasim mintea legiuitorului, dar nu pasiunea lui).
Legile trebuie sa emane de la autoritatile competente.
Dar, Aristotel admite si alte surse ale dreptului scris, spune ca pot
lua nastere si datorita
 Cutumei
 jurisprudentei
 direct de la popor.
Rezulta ca legea scrisa emisa de stat isi pierde din autoritate
fiind admise si alte surse ale legii.

Sectiunea a II-a: Roma Antica


I. Influenta greaca si principiile dreptului roman
II. Cicero

3
I. Influenta greaca si principiile dreptului roman sunt preluate in
special din doctrina lui Platon si Aristotel si doctrina
stoicismului.
Platon
Stoicismul grec a dat nastere stoicismului roman, numai ca
stoicismul roman este considerat mai mult o doctrina morala decat
juridica. Si romanii au preluat doctrina filozofului rege. Filozoful
(inteleptul cetatii) la romani, filozoful sta retras, separat de cetate,
de lume, nu se implica in sarcinile publice si nu-l intereseaza scopul
dreptului.
In ceea ce priveste conceptia despre drept, romanii preiau
conceptia greaca, potrivit careia exista o lege universala naturala
care isi are originea sau sursa in ratiunea universala, iar o parte a ei
se regaseste in constiinta fiecarui om. Acesta conceptie morala va
determnina continutul dreptului roman clasic.
Dreptul natural isi pierde din amploare. Este vorba despre acel
drept imuabil, furnizat de divinitate, iar institutiile juridice nu mai
sunt considerate permanente pentru ca ele au o sursa istorica si nu
provin din dreptul natural, ele sunt rezultatul interventiei omului, nu
mai pot fi considerate niste constante.
Se spune, in literatura de specialitate, ca stoicismul i-a detronat
pe juristii romani de la dreptul natural, pentru ca accentul se pune
acum pe textul pozitiv, sau pe legile in vigoare, pe rationamentul
deductiv si pe textul pozitiv.
Juristii romani sunt preocupati de elaborarea concreta a legilor si
nu se mai inspira din legile naturale.
Doctrina lui Platon a dat nastere la 2 principii:
1. Quod principi placuit legis habet vigorem (ceea ce place
principelui are valoare de lege, devine lege)
2. Princeps legibus solutes est ().
Legea nu mai este doar o transcriere a dreptului natural, ci este
vointa principelui. Al 2-lea principiu arata ca el nu trebuie sa se supuna
legilor pe care le edicteaza.
Neoplatonismul din Imperiul Roman: drept autoritar in forma
legislativa.

Aristotel

4
Doctrina lui Aristotel a influentat conceptul de justitie, romanii
agreeand formula “suum cuique tribuere”, care inseamna “a da
fiecaruia ceea ce este al sau”.
Definitia dreptului: ceea ce este just provine din justitie.
Crearea si interpretarea dreptului: conform doctrinei lui Aristotel,
pentru ca se recurge la
 texte, tinand insa cont de
 traditia jurisprudentiala
 de actele pretorului sau ale senatului.
Modificarea textelor: in numele echitatii, prin confruntarea opiniilor
sau a scolilor de drept. Dreptul trebuie imbunatatit permanent.
Justul: isi are originea in dreptul natural, in natura lucrurilor; rezulta
ca regula de drept nu se poate crea decat plecand de la ceea ce
este just.

Izvoarele dreptului
Izvorul principal nu este legea scrisa, rezultat al omului, ci natura in
sensul de lege naturala. Dreptul clasic roman este in special opera
doctrinei. Legile nu sunt ierarhizate.

II. Cicero
Este influentat de scepticism si pune accentul pe jurisprudenta.
A formulat noi obligatii:
• obligatia de a respecta pe fiecare om, fie si sclav
• ratiunea
• Umanitatea
• Sinceritatea
• pietatea in raporturile familiale.

Legea naturala(baza dreptului scris al statului)


Definitie: ratiunea dreapta acordata naturii, raspandita in
constiinta fiecarui om.
Este o lege veritabila, constanta si eterna. Definitia este
fundamentata pe doctrina greaca.
Dreptul, in conceptia lui, nu este rezultatul vointei libere, ci este
dictat de natura, de divinitate.

5
Dreptul nu se formeaza pe o pura pozitivitate(nu putem sa ne
limitam la a considera dreptul doar ceea ce este la un moment dat in
vigoare), pentru ca ar rezulta ca, in anumite cazuri, si legile tiranilor ar
fi drept.
Jus naturale:
 jus gentium = stabileste relatiile reciprice dintre popoare, este
fondat pe nevoi comune.
 Jus civile = dreptul pe care il are fiecare popor in particular.
Paradox: Cicero, desi recunoaste necesitatea dreptului natural,
sustine ca acesta poate fi imbunatatit cu ajutorul legiuitorului, “opera
legiuitorului poate avea sensul de a tempera exigentele justitiei si ale
ratiunii naturale pure”.
Ideea dreptului natural comun tuturor oamenilor a ajuns sa fie
transformata treptat intr-un principiu de drept, iar sursa acestui
principiu se afla in stoicism si este agreata de majoritatea juristilor
romani. Fundamentele dreptului se gasesc in natura lucrurilor
• Jus naturale: legat de aequitas, de unde rezulta tratamentul
egal al lucrurilor; ajuta la formularea principilor naturale. Unul
din principii fiind “oamenii sunt egali si liberi in mod natural”.
Exceptia o face sclavia, care era fireasca datorita existentei lui
jus gentium.
• Jus gentium: concept propriu romanilor
• Jus naturale: concept de traditie greaca, preluat de la romani,
in special de Cicero.
Un concept interesant este conceptul de cetatenie.
Trebuie facuta o distinctie de ordin istoric:
1) pana la codificare: cetatenia romana nu aparea in prim plan,
nu prezenta importanta, decat atunci cand se punea problema
dobandirii sau pierderii cetateniei.
2) dupa codificare, care insemnat unificarea tuturor legilor (toti
au fost supusi unei legi unice si nu se mai facea distinctie intre romani
si straini).
Cetatenia romana a devenit mai mult un statut social, de unde
rezulta 2 consecinte:
a) cetatenia este exclusiva, in sensul ca nimeni nu poate fi
cetatean a 2 sau mai multe cetati.

6
b) buna functionare a cetatii romane presupune o egalitate a
drepturilor intre cetateni, aceasta consecinta fiind dezvoltata de
Cicero.