1

Comunicarea didactica

Termenul de comunicare isi are radacina in latinescul „communuis”, de unde verbul „communico”, care inseamna a face ceva impreuna, a pune impreuna, a amesteca, a uni. Esenta comunicarii consta in relatia dintre indivizi, in schimbul de informatii, de semnificatii. Teoria generala a comunicarii precizeaza ca orice comunicare consta in deplasarea unei cantitati de informatii de la un element la altul, cand este vorba de acelasi sistem, sau de la un sitem la altul, cand este vorba de sisteme diferite. Privita ca proces, comunicarea este transmisia si schimbul de informatii intre persoane. Comunicarea se instituie intre doi poli: emitatorul si receptorul, intre care se afla un canal de transmitere a mesajului. Schema de comunicare dintre doua persoane e urmatoare: 1. Emitator; 2. Codul (sunet, cuvant, gest, imagine, cinetica, pozitie); 3. Canalul de comunicare (auditiv, vizual, tactil, olfactiv); 4. Mesajul; 5. Receptorul; 6. Conexiunea inversa sau feedback-ul. Intre emitator si receptor circula un mesaj, alcatuit din cuvinte, semne, sunete, imagini. Mesajul trebuie este transpus intr-un cod (sistem de semne si reguli de combinare), care trebuie sa fie comun cel putin in parte emitatorului si receptorului. Limba reprezinta codul fundamental, impreuna cu mijloacele neverbale de exprimare (mimica, gesturi etc.). Emitatorul realizeaza operatia de codare (care presupune transformarea elementelor mesajului intr-un sistem referential de semne bine selectate pentru a putea fi recunoscute de receptor), iar receptorul efectueaza o operatie de decodare a elementelor informationale din cod.

formele sau partenerii implicati. prin care se vehiculeaza continuturi specifice diferitelor discipline de invatamant. atitudini. nu prezenta personajelor „profesor-elev/elevi ii imprima . Astfel. Aceste erori au fost numite cu termen genericperturbatii. Prin comunicarea didactica se urmareste: • Realizarea unor obiective pedagogice (transmiterea si asimilarea informatiei. direct implicata in sustinerea unui proces sistematic de invatare” (Iacob. formarea unor capacitati. evaluarea rezultatelor etc. sentimente. In circuitul complex al comunicarii se pot produce o serie de erori. indiferent de continuturile. deoarece permite partenerilor implicati in comunicare sa verifice daca ideile sau emotiile transmise au fost impartasite in modul in care s-a intentionat. sau cele privitoare la parteneri. care tin de actul decodarii. care mijloceste realizarea activitatii de educatie. precizeaza autoarea. 1999). In acest inteles sunt eliminate restrictiile de continut (pentru ca invatarea este in egala masura centrata pe dobandirea de cunostinte. sociale. Pedagogia studiaza fenomenul comunicarii ca relatie stabila intre partenerii actului educational. in vederea generarii unui act de invatare. rezolvarea de probleme. deprinderi. Intradevar. de incongruenta codurilor de la emitator la receptor sau erori care apar in timp ce mesajul traverseaza canalul. psihologice (experiente anterioare nefavorabile. motivatii. de cadrul institutional (comunicare didactica poate exista si informal). comunicarea pedagogica este o forma specifica a coumunicarii umane. Generarea invatarii si dezvoltarii prin implicarea activa a elevului in actul comunicarii.2 Feedback-ul este un element foarte important in comunicare. Acestea pot fi fizice (de exemplu. Luminita Iacob este de parere ca „o posibila definitie a comunicarii didactice se poate structura pe ideea ca aceasta este o comunicare instrumentala. sintactice (provenite din modul de structurare a frazei). atitudini etc. • • Vehicularea unor continuturi purtatoare de instruire.). semantice (aparute ca urmare a alegerii defectuoase a cuvinteor). zgomotele). Comunicarea didactica este o forma a comunicarii pedagogice.). timiditate).

Selectionarea si organizarea continuturilor predate de catre profesor. 1998). Schema oricarei comunicari didactice cuprinde: • • • • • • • Factorii comunicarii. ceea ce imprima.). Elementele de bruiaj. In specificul comunicarii didactice se inscriu si urmatoarele: efortul profesorului . lectie. Ambele sunt importante pentru precizarea particularitatilor canalului de transmitere a mesajului. Combinarea comunicarii orale cu cea scrisa. didactic.). Distanta dintre acestia so dispozitia asezarii lor. Finalitatea accentuata a comunicarii. Combinarea comunicarea verticale (profesori-elevi) cu cea orizontala (elevi-elevi) in forme organizate sau spontane. sesiune stiintifica etc. dezbatere. Repertoriile active sau latente ale emitaor-receptorilor. Structurarea comubicarii didactice conform logicii pedagogice. ci respectarea legitatii proprii unui acti sistematicde invatare.3 unei comunicari specificul didactic. Cadrul si contextul institutional al comunicarii. ca modalitate fundamentala de instruire si educare. subordonata obiectivelor didactice urmarite (Iacob. secret etc. prin care se deosebeste de akte forme de ale comunicarii umane: • • • • • • Dimensiunea explicativa a discursului didactic. automat. un anumit tip de cod: oficial. Situatia enuntativa (intreviu. colocvial. cu scopul de a facilita intelegerea unui adevar si nu simpla lui enuntare. Specificul comunicarii la clasa este determinat de cadrul institutional in care se efectueaza si de logica specifica a invatarii. Retroactiunile aplicate. Comunicarea didactica are mai multe caracteristici. mass-media. acesta ghidandu-se dupa programa scolara si manual.

Cu alte cuvinte. gestica. totul concentrandu-se pe activitatea mentala a copilului (Popescu-Neveanu. De aceea. tot cu tact pedagogic. important este si modul in care se „frazeaza”. Acestea dobandesc forta necesara numai datorita calitatilor personale ale educatorului. de asemenea. Analizand arta vorbirii la clasa. Astfel. calitatea mesajului este asigurata prin alegerea „cuvintelor de valoare”. Modul in care sunt construite frazele comprima o structura logica. este astfel instrumentata incat opereaza constructiv. clara comunicarii profesor-elev. Un aspect. va obtine un feedback adevarat in legatura cu eficienta si defectiunile actului de predareinvatare. in unele lucrari se sublineaza si mijloacele prin care ea se realizeaza. este pericoul transferarii autoritatii de „statut” asupra „continuturilor” prin argumentul autoritatii. 1982). in acelasi timp. „Comunicativitatea”. In activitatea la clasa profesorul competent conduce cu pricepere dialogul cu elevii. deci. la randul lui. stimulandu-se. de a-l face inteligibil pentru elevi. evitandu-se astfel confunziile si neclaritatile. La unii profesori exista o adevarata dispozotie comunicativa si de influentare cu componentele ei: vorbire expresiva. De exemplu. elevii vor recepta mai eficient mesajul pornit de la profesor. dar induce si neclaritate in transmiterea mesajului. iar acesta. se lasa el insusi influentat de personalitatea acestora. 1982). expuneri semnificative si inteligente. Specificul comunicarii didactice este imprimat apoi de caracteristicile relatiei profesor-elevi la clasa. adecvare la timpanul mediu al elevilor.4 de a prezenta intr-o forma logica materialul de predat. astfel incat el influenteaza cu tact pedagogic personalitatea copiilor si. dialodul colocvial antrenant. Acelasi lucru se poate spune si despre realizarea persuasiunii si a convingerii. in capacitatea lui de persuadare si in cunoasterea particularitatilor individuale si de grup ale elevilor. in comunicarea didactica acest efort al educatorului devine sau trebuie sa se configureze intr-o veritabila aptitudine didactica (Paun. specific comunicarii didactice. ceea ce in comunicarea curenta dintre doi sau mai multi parteneri se resimte mai dificil. intrucat . Astfel. reciproc. componenta esentiala a aptitudinii didactice. capacitate de demonstratie instructiva si logica. prin intrebarile si interventiile elevilor. Forta lor isi are izvorul in temeinica pregatire de specialitate a profesorului. „frazarea in doua sensuri” nu numai ca deranjeaza receptorul.

asa cum arata sintagma „cunoasterea este putere”. 1998): • Rezultate cognitive-concretizate in achizitii de cunostinte. Ea stimuleaza activitatea intelectuala a elevilor. mentalitati. Realizarea comunicarii didactice presupune o minima zona comuna intre repertoriul profesorului si al elevului. mai ales. metode de lucru. Printre caracteristicile comunicarii didactice mai retinem: • • • Are un pronuntat caracter explicativ (se acorda mare importanta intelegerii de catre elevi a mesajului). in egala masura pentru educat si educator. O buna ascultare poate ameliora calitatea climatului afectiv din clasa. este efectul unui proces de invatare generat de actul comunicarii. Sporirea progresiva a partii comune a celor doua repertorii. le provoaca trairi afective pozitive. Comunicarea la clasa prin intrebari si raspunsuri si-a demonstrat pe deplin eficienta si specificitatea. organzandu-le si. formarea de . tintind atingerea finalitatilor propuse. In comunicarea la clasa este recomandabil ca elevii sa fie deprinsi sa asculte. strategii rezolutive. Laura Stefan (2003) spune ca ascultarea este importanta nu doar pe plan personal. personalizandu-le in functie de destinatar si de cadrul in care se transmit. • • Domina comunicarea verbala initiata si sustinuta de catre profesori (60-70%) precum si tutelarea de catre profesori a actului de comunicare. judecati.5 „cuvantul in sine nu e nimic fata de ideea care il domina. Raporturile de comunicare stabilite intre profesor si elevi produc o serie de rezultate ce pot fi grupate in trei categorii (Dumitriu. Este structurata conform logicii pedagogice a stiintei care se preda. ea fiind aceea care da valoare si semnficatie” (Saucan. ii implica mai mult in realizarea sarcinilor scolare si creeaza un climat adecvat pentru desfasurarea procesului de predare-invatare. 1999). 2003). acoperirea nevoilor si intereselor elevilor (Ciobanu. observabila indeosebi la nivelul elevului. el filtreza informatiile accesibilizandu-le. Este evaluativa si autoevaluativa. Ca emitator si recepteor profesorul are rol activ. modificari de opinii. Ascultarea este importanta in toate tipurile de comunicare didactica.

In functie de codul folosit de catre profesori si elevi se diferentiaza intre: comunicarea verbala. Eficacitatea acestei forme a comunicarii este conditionata de: structurarea logica a continutului. Pentru buna desfasurare a comunicarii pe ambele circuite. • • Rezultate afective-stari emotionale si motivationale. Continuturile instruirii sunt transmise preponderent prin acest tip de comunicare. dialog. Prin efectele pe care le produce. verbale si nonverbale. prin negociere cu colegii si cu profesorul. Comunicarea verbala in practica didactica ia forma limbajului oral sau scris. comunicare constituie o conditie primordiala pentru desfasurarea activitatii instructiv-educative. care presupune un mesaj codificat prin cuvinte. intelegere si exprimare a informatiilor. interese. dezvolatrea de sentimente. Elevii se simt mai responsabili sa respecte anumite reguli in comunicare pe care le-au stabilit ei. precizia si claritatea exprimarii. discurs. sunt transmise si insusite informatii din diferite domanii ale cunoasterii. adecvarea mesajului la nivelul experientei de cunoastere si lingvistice a interlocutorilor. de tipul: „Fiecare asculta cu atentie ce spune profesorul sau ce ce spun colegii”. insa nu se limiteaza la acesta. „Nimeni nu monopolizeaza discutia”. Se prezinta sub forma de expunere. de conduite expresivemotionale. dispozitii. Prin comunicare verbala. In timpul interactiunii didactice. se paote stabili de comun acord cu elevii unele reguli. „Fiecare vorbeste cand ii vine randul”. implicare in cooperare sau competitie. „Nu interupem persoana care vorbeste”. Rezultate comportamentale-invatarea de reactii adaptative. nonverbala si paraverbala. Procesul instructiv-educativ realizat in clasa presupune existenta unui sistem de comunicare cu doua circuite de baza: circuitul vertical (stabileste legatura dintre profesor si elevi) si circuitul orizontal (reflecta comunicarea dintre elevi). „Ramanem la subiect”. modificari de atitudini. „Criticam ideea si nu persoana”.6 notiuni stiintifice si operatii intelctuale. calitatea operatiei de decodare la nivelul receptorului. profesorii . dezvoltarea capacitatii de perceptie.

In esenta. atitudini. si elevii recurg in comunicare la nonverbal. ritmul si debitul vorbirii. asteptari si exprima un continut subiectiv individual sau de grup. Comunicarea nonverbala permite schimbul de impresii. Posibilitatea de a decodifica aspectele nonverbale ale comunicarii didactice. incretirea fruntii in timp ce profesorul explica. Iata cateva astfel de miscari reflectate in comportamnetul elevilor la clasa: ridicarea mainii. cum ar fi: caracteristicile vocii. inotnatia. La randul lor. de a interpreta corect miscarile. aceste elemente confera expresivitate comunicarii didactice. baterea palmelor. daca acesta le interpreteaza corect. Grant-Hennings (1977) disting doua mari categorii de miscari ale profesorilor in procesul educational (apud Cretu et al. Comunicarea nonverbala modifica. • Miscari personale sau de autoreglare-care nu ajuta direct actului educational. mimica. Exemple: aranjarea cravatei. au o semnificatie distincta. intaritoare pentru ceea ce se spune. 2005): • Miscari de instruire-care au statut de parti componente ale actului de predare si comunuica semnificatii esentiale. pauza. substitutive pentru anumite aprti din mesaj sau chiar pentru intregul mesaj verbal. expresiile emotionale de catre profesori si elevi deopotriva. gestica. Reactiile lor nonverbale au o mare valoare de feedback pentru profesor. usureaza realizarea activitatii didactice si valorificarea mesajului pedagogic. balansarea capului in sens afirmativ sau negativ in timpul predarii. pozitia si miscarea corpului) care insotesc mesajele exprimate verbal. Exemple: indicarea tablei si fixarea privirii spre un elev. dar il insotesc. Garnt si D. miscarea capului in sens afirmativ sau negativ. reglatoare ale codului verbal. mesajele nonverbale sunt complementare celor verbale.7 si elevii schimba cu precadere mesaje pe cale verbala. dar folosesc si calea nonverbala/paraverbala. Mesajele afective comunicate pe cale nonverbala (prin gesturi. Comunicarea paraverbala insoteste exprimarea verbala si o nuanteaza prin elementele ei prozodice si vocale. trairi. aruncarea privirii asupra clasei. aranjarea parului. Utlizate adecvat. particularitatile de pronuntie.M. intensitatea rostirii. fixarea ochelarilor. . nuanteaza sau chiar schimba semnificatia comunicarii verbale. B.

1973.. de a-i implica afectiv pe elevi in activitate. miscare) sa sustina realizarea sensului celor expuse. propozitii. fraze sau chiar tacerea pot fi „exploatate” in sensul cresterii gradului de interes al elevilor. Pauzele intre cuvinte. insotita de elemente nonverbale si paraverbale adecvate. prestanta si eficienta. Cazacu. intr-o situatie data. gestica.8 Expresivitatea este capacitatea de exprimare adecvata si sugestiva. ritmul expunerii au rolul de a incarca emotional continutul de idei tarnsmis. a unei idei sau a unei stari pshice (Slama. pentru a asigura o comunicare eficienta. ingrijita. Cele trei ipostaze ale comunicarii pot actiona simultan sau succesiv. Modul cum sunt pronuntate cuvintele. expresiva. La un moment dat comunicarea se poate centra in jurul unui singur canal (de exemplu. 2005). . care suprabegheaza si regleaza comunicarea realizata prin canalul de baza. aceste canale servesc functiei metacognitive. Vorbirea clara. In acest caz. confera comunicarii didactice calitate. aoud Cretu et al. Expresivitatea faciliteaza comunicarea si ii confera autenticitate. cel verbal) pentru ca celelalte canale (mimica. de a amplifica puterea mesajului transmis. Dezirabil este ca in comunicarea didactica sa se realizeze o convergenta functionala a canalelor de transmisie.

Iacob. Editura Didactica si Pedagogica. E. Mara. (2005). Pedagogie. O. D. Editura Polirom. Sibiu. II. Bucuresti. Bucuresti. (1998). in Revista de pedagogie. Editura ALL Educational. P. nr 9 Saucan. D. A. Comunicarea didactica. (1982).).-S. G. Specificitatea comunicarii didactice in contextul comunicarii interumane. Editura Universitatii „Lucian Blaga”. in Psihologie scolara. Nicu. Cosmovici.. Dumitru. Personalitatea pedagogica. Popescu-Neveanu. A. Cretu. Paun. (2003). Bucuresti. Comunicarea didactica. (coord. Comunicare si invatare. (1999)..9 Bibliografie Ciobanu. D. (1982). Bucuresti. Iasi. (1998). L. in Competenta didactica. & Iacob. L. Formarea initiala a profesorilor. Sociopedagogia scolara. Editura ASE. Editura Didactica si Pedagogica. .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful