1

Comunicarea didactica

Termenul de comunicare isi are radacina in latinescul „communuis”, de unde verbul „communico”, care inseamna a face ceva impreuna, a pune impreuna, a amesteca, a uni. Esenta comunicarii consta in relatia dintre indivizi, in schimbul de informatii, de semnificatii. Teoria generala a comunicarii precizeaza ca orice comunicare consta in deplasarea unei cantitati de informatii de la un element la altul, cand este vorba de acelasi sistem, sau de la un sitem la altul, cand este vorba de sisteme diferite. Privita ca proces, comunicarea este transmisia si schimbul de informatii intre persoane. Comunicarea se instituie intre doi poli: emitatorul si receptorul, intre care se afla un canal de transmitere a mesajului. Schema de comunicare dintre doua persoane e urmatoare: 1. Emitator; 2. Codul (sunet, cuvant, gest, imagine, cinetica, pozitie); 3. Canalul de comunicare (auditiv, vizual, tactil, olfactiv); 4. Mesajul; 5. Receptorul; 6. Conexiunea inversa sau feedback-ul. Intre emitator si receptor circula un mesaj, alcatuit din cuvinte, semne, sunete, imagini. Mesajul trebuie este transpus intr-un cod (sistem de semne si reguli de combinare), care trebuie sa fie comun cel putin in parte emitatorului si receptorului. Limba reprezinta codul fundamental, impreuna cu mijloacele neverbale de exprimare (mimica, gesturi etc.). Emitatorul realizeaza operatia de codare (care presupune transformarea elementelor mesajului intr-un sistem referential de semne bine selectate pentru a putea fi recunoscute de receptor), iar receptorul efectueaza o operatie de decodare a elementelor informationale din cod.

1999). Astfel. timiditate). Intradevar. precizeaza autoarea. atitudini. formarea unor capacitati. Pedagogia studiaza fenomenul comunicarii ca relatie stabila intre partenerii actului educational. Luminita Iacob este de parere ca „o posibila definitie a comunicarii didactice se poate structura pe ideea ca aceasta este o comunicare instrumentala.). formele sau partenerii implicati. in vederea generarii unui act de invatare. comunicarea pedagogica este o forma specifica a coumunicarii umane. • • Vehicularea unor continuturi purtatoare de instruire. care mijloceste realizarea activitatii de educatie. Generarea invatarii si dezvoltarii prin implicarea activa a elevului in actul comunicarii. Comunicarea didactica este o forma a comunicarii pedagogice. direct implicata in sustinerea unui proces sistematic de invatare” (Iacob. care tin de actul decodarii.). indiferent de continuturile. rezolvarea de probleme. deoarece permite partenerilor implicati in comunicare sa verifice daca ideile sau emotiile transmise au fost impartasite in modul in care s-a intentionat. deprinderi. sintactice (provenite din modul de structurare a frazei).2 Feedback-ul este un element foarte important in comunicare. In acest inteles sunt eliminate restrictiile de continut (pentru ca invatarea este in egala masura centrata pe dobandirea de cunostinte. sentimente. atitudini etc. Acestea pot fi fizice (de exemplu. Aceste erori au fost numite cu termen genericperturbatii. sau cele privitoare la parteneri. psihologice (experiente anterioare nefavorabile. de cadrul institutional (comunicare didactica poate exista si informal). In circuitul complex al comunicarii se pot produce o serie de erori. Prin comunicarea didactica se urmareste: • Realizarea unor obiective pedagogice (transmiterea si asimilarea informatiei. zgomotele). semantice (aparute ca urmare a alegerii defectuoase a cuvinteor). prin care se vehiculeaza continuturi specifice diferitelor discipline de invatamant. nu prezenta personajelor „profesor-elev/elevi ii imprima . de incongruenta codurilor de la emitator la receptor sau erori care apar in timp ce mesajul traverseaza canalul. evaluarea rezultatelor etc. sociale. motivatii.

Combinarea comunicarea verticale (profesori-elevi) cu cea orizontala (elevi-elevi) in forme organizate sau spontane. Situatia enuntativa (intreviu. mass-media. Structurarea comubicarii didactice conform logicii pedagogice. 1998). Cadrul si contextul institutional al comunicarii. Repertoriile active sau latente ale emitaor-receptorilor.). Combinarea comunicarii orale cu cea scrisa.3 unei comunicari specificul didactic. Specificul comunicarii la clasa este determinat de cadrul institutional in care se efectueaza si de logica specifica a invatarii. automat. Finalitatea accentuata a comunicarii. un anumit tip de cod: oficial. didactic. Comunicarea didactica are mai multe caracteristici. Distanta dintre acestia so dispozitia asezarii lor. sesiune stiintifica etc. acesta ghidandu-se dupa programa scolara si manual. secret etc. Ambele sunt importante pentru precizarea particularitatilor canalului de transmitere a mesajului. Elementele de bruiaj. Selectionarea si organizarea continuturilor predate de catre profesor. Retroactiunile aplicate. ca modalitate fundamentala de instruire si educare. Schema oricarei comunicari didactice cuprinde: • • • • • • • Factorii comunicarii. lectie.). dezbatere. ceea ce imprima. prin care se deosebeste de akte forme de ale comunicarii umane: • • • • • • Dimensiunea explicativa a discursului didactic. cu scopul de a facilita intelegerea unui adevar si nu simpla lui enuntare. In specificul comunicarii didactice se inscriu si urmatoarele: efortul profesorului . ci respectarea legitatii proprii unui acti sistematicde invatare. subordonata obiectivelor didactice urmarite (Iacob. colocvial.

La unii profesori exista o adevarata dispozotie comunicativa si de influentare cu componentele ei: vorbire expresiva. elevii vor recepta mai eficient mesajul pornit de la profesor. adecvare la timpanul mediu al elevilor. ceea ce in comunicarea curenta dintre doi sau mai multi parteneri se resimte mai dificil. prin intrebarile si interventiile elevilor. componenta esentiala a aptitudinii didactice. Astfel. astfel incat el influenteaza cu tact pedagogic personalitatea copiilor si. evitandu-se astfel confunziile si neclaritatile. iar acesta. calitatea mesajului este asigurata prin alegerea „cuvintelor de valoare”. in unele lucrari se sublineaza si mijloacele prin care ea se realizeaza. expuneri semnificative si inteligente. gestica. 1982). la randul lui. Un aspect. tot cu tact pedagogic. clara comunicarii profesor-elev. stimulandu-se. deci. In activitatea la clasa profesorul competent conduce cu pricepere dialogul cu elevii. de a-l face inteligibil pentru elevi. Astfel.4 de a prezenta intr-o forma logica materialul de predat. Acelasi lucru se poate spune si despre realizarea persuasiunii si a convingerii. „frazarea in doua sensuri” nu numai ca deranjeaza receptorul. in comunicarea didactica acest efort al educatorului devine sau trebuie sa se configureze intr-o veritabila aptitudine didactica (Paun. in capacitatea lui de persuadare si in cunoasterea particularitatilor individuale si de grup ale elevilor. „Comunicativitatea”. specific comunicarii didactice. Modul in care sunt construite frazele comprima o structura logica. 1982). De exemplu. intrucat . important este si modul in care se „frazeaza”. De aceea. totul concentrandu-se pe activitatea mentala a copilului (Popescu-Neveanu. este pericoul transferarii autoritatii de „statut” asupra „continuturilor” prin argumentul autoritatii. Analizand arta vorbirii la clasa. dar induce si neclaritate in transmiterea mesajului. de asemenea. va obtine un feedback adevarat in legatura cu eficienta si defectiunile actului de predareinvatare. Cu alte cuvinte. Specificul comunicarii didactice este imprimat apoi de caracteristicile relatiei profesor-elevi la clasa. reciproc. in acelasi timp. este astfel instrumentata incat opereaza constructiv. Forta lor isi are izvorul in temeinica pregatire de specialitate a profesorului. dialodul colocvial antrenant. se lasa el insusi influentat de personalitatea acestora. Acestea dobandesc forta necesara numai datorita calitatilor personale ale educatorului. capacitate de demonstratie instructiva si logica.

strategii rezolutive. Ascultarea este importanta in toate tipurile de comunicare didactica. metode de lucru. judecati.5 „cuvantul in sine nu e nimic fata de ideea care il domina. O buna ascultare poate ameliora calitatea climatului afectiv din clasa. observabila indeosebi la nivelul elevului. Raporturile de comunicare stabilite intre profesor si elevi produc o serie de rezultate ce pot fi grupate in trei categorii (Dumitriu. 1998): • Rezultate cognitive-concretizate in achizitii de cunostinte. ea fiind aceea care da valoare si semnficatie” (Saucan. 1999). formarea de . este efectul unui proces de invatare generat de actul comunicarii. in egala masura pentru educat si educator. asa cum arata sintagma „cunoasterea este putere”. organzandu-le si. Laura Stefan (2003) spune ca ascultarea este importanta nu doar pe plan personal. modificari de opinii. mai ales. Este evaluativa si autoevaluativa. acoperirea nevoilor si intereselor elevilor (Ciobanu. mentalitati. le provoaca trairi afective pozitive. el filtreza informatiile accesibilizandu-le. • • Domina comunicarea verbala initiata si sustinuta de catre profesori (60-70%) precum si tutelarea de catre profesori a actului de comunicare. Ea stimuleaza activitatea intelectuala a elevilor. In comunicarea la clasa este recomandabil ca elevii sa fie deprinsi sa asculte. ii implica mai mult in realizarea sarcinilor scolare si creeaza un climat adecvat pentru desfasurarea procesului de predare-invatare. Ca emitator si recepteor profesorul are rol activ. Realizarea comunicarii didactice presupune o minima zona comuna intre repertoriul profesorului si al elevului. Comunicarea la clasa prin intrebari si raspunsuri si-a demonstrat pe deplin eficienta si specificitatea. Este structurata conform logicii pedagogice a stiintei care se preda. personalizandu-le in functie de destinatar si de cadrul in care se transmit. tintind atingerea finalitatilor propuse. Sporirea progresiva a partii comune a celor doua repertorii. Printre caracteristicile comunicarii didactice mai retinem: • • • Are un pronuntat caracter explicativ (se acorda mare importanta intelegerii de catre elevi a mesajului). 2003).

implicare in cooperare sau competitie. In timpul interactiunii didactice. Prin efectele pe care le produce. verbale si nonverbale. de tipul: „Fiecare asculta cu atentie ce spune profesorul sau ce ce spun colegii”. Elevii se simt mai responsabili sa respecte anumite reguli in comunicare pe care le-au stabilit ei. intelegere si exprimare a informatiilor. „Nu interupem persoana care vorbeste”. Eficacitatea acestei forme a comunicarii este conditionata de: structurarea logica a continutului.6 notiuni stiintifice si operatii intelctuale. precizia si claritatea exprimarii. Rezultate comportamentale-invatarea de reactii adaptative. discurs. • • Rezultate afective-stari emotionale si motivationale. profesorii . comunicare constituie o conditie primordiala pentru desfasurarea activitatii instructiv-educative. Pentru buna desfasurare a comunicarii pe ambele circuite. Comunicarea verbala in practica didactica ia forma limbajului oral sau scris. Procesul instructiv-educativ realizat in clasa presupune existenta unui sistem de comunicare cu doua circuite de baza: circuitul vertical (stabileste legatura dintre profesor si elevi) si circuitul orizontal (reflecta comunicarea dintre elevi). care presupune un mesaj codificat prin cuvinte. de conduite expresivemotionale. sunt transmise si insusite informatii din diferite domanii ale cunoasterii. adecvarea mesajului la nivelul experientei de cunoastere si lingvistice a interlocutorilor. dezvoltarea capacitatii de perceptie. prin negociere cu colegii si cu profesorul. „Fiecare vorbeste cand ii vine randul”. Continuturile instruirii sunt transmise preponderent prin acest tip de comunicare. In functie de codul folosit de catre profesori si elevi se diferentiaza intre: comunicarea verbala. interese. dezvolatrea de sentimente. calitatea operatiei de decodare la nivelul receptorului. modificari de atitudini. Prin comunicare verbala. dispozitii. dialog. „Nimeni nu monopolizeaza discutia”. „Criticam ideea si nu persoana”. nonverbala si paraverbala. se paote stabili de comun acord cu elevii unele reguli. Se prezinta sub forma de expunere. „Ramanem la subiect”. insa nu se limiteaza la acesta.

. dar folosesc si calea nonverbala/paraverbala. Iata cateva astfel de miscari reflectate in comportamnetul elevilor la clasa: ridicarea mainii. Comunicarea paraverbala insoteste exprimarea verbala si o nuanteaza prin elementele ei prozodice si vocale. 2005): • Miscari de instruire-care au statut de parti componente ale actului de predare si comunuica semnificatii esentiale. Reactiile lor nonverbale au o mare valoare de feedback pentru profesor. expresiile emotionale de catre profesori si elevi deopotriva. au o semnificatie distincta. In esenta. gestica. daca acesta le interpreteaza corect.M. pauza. inotnatia. Utlizate adecvat. • Miscari personale sau de autoreglare-care nu ajuta direct actului educational. balansarea capului in sens afirmativ sau negativ in timpul predarii. trairi. Comunicarea nonverbala permite schimbul de impresii. Garnt si D. reglatoare ale codului verbal. Exemple: indicarea tablei si fixarea privirii spre un elev. si elevii recurg in comunicare la nonverbal. baterea palmelor. pozitia si miscarea corpului) care insotesc mesajele exprimate verbal. aruncarea privirii asupra clasei. miscarea capului in sens afirmativ sau negativ. incretirea fruntii in timp ce profesorul explica. mesajele nonverbale sunt complementare celor verbale. Mesajele afective comunicate pe cale nonverbala (prin gesturi. fixarea ochelarilor. particularitatile de pronuntie. usureaza realizarea activitatii didactice si valorificarea mesajului pedagogic. La randul lor. substitutive pentru anumite aprti din mesaj sau chiar pentru intregul mesaj verbal. mimica. Posibilitatea de a decodifica aspectele nonverbale ale comunicarii didactice. Exemple: aranjarea cravatei. intaritoare pentru ceea ce se spune. aceste elemente confera expresivitate comunicarii didactice. asteptari si exprima un continut subiectiv individual sau de grup. de a interpreta corect miscarile.7 si elevii schimba cu precadere mesaje pe cale verbala. B. Comunicarea nonverbala modifica. aranjarea parului. dar il insotesc. intensitatea rostirii. nuanteaza sau chiar schimba semnificatia comunicarii verbale. Grant-Hennings (1977) disting doua mari categorii de miscari ale profesorilor in procesul educational (apud Cretu et al. ritmul si debitul vorbirii. cum ar fi: caracteristicile vocii. atitudini.

Expresivitatea faciliteaza comunicarea si ii confera autenticitate. ingrijita. Cazacu. aceste canale servesc functiei metacognitive. insotita de elemente nonverbale si paraverbale adecvate. de a-i implica afectiv pe elevi in activitate. confera comunicarii didactice calitate. Cele trei ipostaze ale comunicarii pot actiona simultan sau succesiv. aoud Cretu et al. Pauzele intre cuvinte.8 Expresivitatea este capacitatea de exprimare adecvata si sugestiva.. In acest caz. expresiva. cel verbal) pentru ca celelalte canale (mimica. propozitii. a unei idei sau a unei stari pshice (Slama. gestica. 1973. La un moment dat comunicarea se poate centra in jurul unui singur canal (de exemplu. care suprabegheaza si regleaza comunicarea realizata prin canalul de baza. 2005). Modul cum sunt pronuntate cuvintele. prestanta si eficienta. Dezirabil este ca in comunicarea didactica sa se realizeze o convergenta functionala a canalelor de transmisie. ritmul expunerii au rolul de a incarca emotional continutul de idei tarnsmis. intr-o situatie data. fraze sau chiar tacerea pot fi „exploatate” in sensul cresterii gradului de interes al elevilor. pentru a asigura o comunicare eficienta. Vorbirea clara. . de a amplifica puterea mesajului transmis. miscare) sa sustina realizarea sensului celor expuse.

Editura Didactica si Pedagogica.). Iasi. Cretu. O. Pedagogie. Sociopedagogia scolara. (2005).. Specificitatea comunicarii didactice in contextul comunicarii interumane. Editura ASE. D. Bucuresti. G. Editura ALL Educational. Bucuresti. Comunicarea didactica. Personalitatea pedagogica. . (1982). Bucuresti. L. (1998). & Iacob. Editura Universitatii „Lucian Blaga”. D.. nr 9 Saucan. L. II.-S. Bucuresti. Formarea initiala a profesorilor. (1982). A. Popescu-Neveanu. in Revista de pedagogie. Comunicarea didactica. Editura Polirom. Iacob. (coord. in Competenta didactica. (2003). Cosmovici. Paun. Mara. in Psihologie scolara. E. Sibiu. (1999). P. A. D.9 Bibliografie Ciobanu. Nicu. (1998). Comunicare si invatare. Dumitru. Editura Didactica si Pedagogica.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful