ROLUL LITERATURII ÎN

PERIOADA PAŞOPTISTĂ
Cuprinsul prezentării
 Epoca paşoptistă - Trăsături definitorii, context istoric şi social
 Dezvoltarea presei în limba română
 ,,Curierul românesc”
 ,,Dacia literară”- principii, Mihail Kogălniceanu-îndrumător
 ,,Arhiva românească”
 ,,Propăşirea”
 Învăţământul în perioada paşoptistă
 Rolul literaturii în perioada paşoptistă
 Genuri, specii literare
 Scriitorii paşoptişti şi operele lor
 Curente literare: romantism, clasicism
 Concluzii
1. Epoca paşoptistă – Trăsături definitorii,
context istoric şi social

Definiţia
conceptului
de paşoptism
conform
Dicţionarului
Explicativ
Român
(DEX)
Revoluţiile din 1848 sunt cunoscute sub
denumirea de primăvara popoarelor
deoarece au avut loc în primele luni ale
anului şi au avut ca scop instaurarea
regimului democratic. Ele au dorit să
impună o egalitate a tuturor naţiunilor şi
dispariţia puterilor supranaţionale (Prusia,
Austria, Anglia şi Rusia).
Primăvara popoarelor este momentul în
care conştiinţa naţionalismului se trezeşte
la viaţă.

În România se revine în 1821 la domniile pământeşti după ce puterea

Imperiului otoman (România era ţară suverană a Imperiului) începuse să scadă.
Situaţia românilor era incertă: războaiele ruso-austro-turce au fost tentative de
luare în stăpânire a teritoriilor româneşti: ruşii – Basarabia, austro-ungarii –
Bucovina. Revoluţia propriu-zisă s-a manifestat în două etape: revoluţia din
Moldova şi Valahia (Ţara Românească).
Influenţele occidentale modifică stilul de viaţă românesc. Boierii înstăriţi îşi
ţin copiii în facultăţile din străinătate, în special în Franţa.
Tinerii veniţi impun o nouă modă şi tabieturi nepracticate până atunci în ţările
române. Aceste schimbări bruşte sunt evidenţiate în mod comic în Chiriţele
de Vasile Alecsandri.

Ele sunt asimilate mai rapid de femei şi de unii tineri şcoliţi în străinătate,
însă bătrânii şi bărbaţii şi-au purtat mai departe barba şi anteriul lung până
la glezne. (din jurnalul de campanie al contelui de Langeron despre perioada
1806-1812)

Pentru a face o comparaţie între Occident şi România influenţată de

dominaţia otomană am ales un criteriu simplu şi totodată elocvent: moda
vestimentară.
Moda europeană a secolului XIX
Moda românească a secolului XIX (din
perioada domniilor fanariote)
2. Dezvoltarea presei în limba română
,, Dacia literară”, revistă apărută în 1840 (ianuarie-iunie), la Iaşi, sub conducerea lui M.
Kogălniceanu. Programul publicaţiei a fost expus în Introducţia primului număr: ideea unei
reviste care să fie ,,un repertoriu general al literaturii româneşti” creată de scriitori din toate
provinciile de pe teritoriul vechii Dacii şi care să promoveze o literatură originală, expresie a
tradiţiilor şi năzuinţelor naţiunii, era afirmată cu insistenţă, concomitent cu respingerea
vehementă a imitaţiilor,a abuzului de traduceri devenite ,,manie primejdioasă”. ,,Noi vom
prigoni cât vom putea această manie ucigătoare a gustului original, însuşirea cea mai preţioasă
a unei literaturi”, avertiza semnatarul articolului-program, M. Kogălniceanu. ,,Istoria noastră
are destule fapte eroice, frumoasele noastre ţări sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt
destul de pitoreşti şi de poetice pentru ca să putem găsi şi noi sujeturi de scris, fără să avem
pentru aceasta trebuinţă să ne împrumutăm de la alte naţii.” Revista îşi mai propunea să
promoveze o critică ,,nepărtinitoare” (,,vom critica cartea, iar nu persoana”), să se călăuzească
după principii morale şi să evite motivele de scandal, precum şi tot ce ar putea duce la
animozităţi în viaţa literară, întrucât ,,literatura are nevoie de unire, iar nu de dezbinare”.
Prestigiul şi influenţa exercitate de revistă în evoluţia literaturii române au fost determinate de
orientarea sa programatică, răspunzând năzuinţelor societăţii şi culturii româneşti din epocă,
de calitatea excepţională a scrierilor publicate, grupate, în corpul revistei, pe secţiuni: opere
originale(proză, poezii, eseuri) ale colaboratorilor, selecţiuni din principalele reviste şi ziare
tipărite în limba română (texte de Gh. Asachi, I. Heliade Rădulescu, G. Bariţiu ş.a.), o cronică
literară şi artistică redactată de M. Kogălniceanu şi o secţiune intitulată Telegraful Daciei,
cuprinzând ştiri variate din viaţa literară şi artistică a celor trei provincii româneşti (Moldova,
Ţara Românească şi Transilvania), despărţite prin graniţe vremelnice.
Revista ,,Dacia literară’’, în care şi-au publicat cele dintâi scrieri Costache Negruzzi şi Vasile
Alecsandri, nu a putut să apară decât o scurtă perioadă, pentru că a fost interzisă de cenzură.
Ideea romantică a inspiraţiei din trecutul istoric va răzbate însă foarte curând într-un alt articol-
program care deschide revista ,,Arhiva românească’’, editată de acelaşi îndrumător literar -
Mihail Kogălniceanu.
,,Istoria românească mai ales să ne fie cartea de căpitenie, să ne fie paladiul naţionalităţii noastre.
Într-însa vom învăţa ce am făcut şi ce avem să mai facem; printr-însa vom prevede viitorul,
printr-însa vom fi români. Căci istoria este măsura sau metrul prin care se poate şti dacă un
popor propăşeşte, sau dacă se înapoiază. Întrebaţi dar istoria şi veţi şti ce suntem, de unde venim
şi unde mergem. De unde venim şi unde mergem, trecutul şi viitorul, iată toată fiinţa noastră,
iată mijlocul de a ne cunoaşte.’’ (,,Arhiva românească’’, nr. 1, 1840)

,,Propăşirea’’, publicaţie săptămânală, apărută la Iaşi, între 9 ianuarie şi 29 octombrie 1844(42 de

numere), sub redacţia lui V. Alecsandri, P. Balş, Ion Ghica şi M. Kogălniceanu. Titlul Propăşirea
fiind suprimat de cenzură de la primul număr, revista apare sub denumirea de ,,Foaie ştiinţifică şi
literară’’. Ideile de bază ale programului reiau tezele enunţate de M. Kogălniceanu în Introducţia la
Dacia literară: renunţarea la traducerile ,,care neavând nici un interes pozitiv pentru noi nici nu pot
îmbogăţi literatura”, publicarea compunerilor originale româneşti, repartizate în trei secţii: I.
articole de fizică, chimie, istorie naturală, agricultură, silvicultură, igienă; II. Probleme de
economie politică, jurisprudenţă, istorie naţională şi folclor; III. literatură. Alături de moldoveni, la
Propăşirea au colaborat scriitori din cele două provincii româneşti, Muntenia şi Transilvania. Aici
au apărut între altele, ,,Despre limba românească”, de C. Negruzzi, ,,În ceasuri de mâhnire”, de Gr.
Alexandrescu, ,,La o vergură’’ de D. Bolintineanu, ,,Pastorul şi țânțarul’’ de A. Donici, ,,Baba
cloanţa’’ de V. Alecsandri etc.
3. Învăţământul în perioada paşoptistă

Sub presiunea ideilor progresiste ale vremii şi cu contribuţia unor cărturari patrioţi, se
pun acum bazele învăţământului în limba română, înfiinţându-se primele şcoli primare
în principalele părţi ale ţării, şcoli pentru fete, şcoli normale în capitalele judeţelor,
primele şcoli superioare, conservatoare dramatice şi muzicale. Conținutul
învăţământului este adaptat noilor cerinţe ale societăţii. Dascălii dau dovadă de mult
entuziasm, înfruntând cu succes greutăţile începutului, lipsa de localuri școlare adecvate,
de manuale şi material didactic, sărăcia experienţei în acest domeniu.

Datorită legăturii strânse cu viaţa, cu nevoile ei, învăţământul în limba naţional, în

special cel superior, dobândeşte prestigiu, depăşind repede obiectivele de la început, pe
care şi le propuseseră primele şcoli – cea a lui Lazăr şi cea a lui Asachi. Astfel, învăţarea
tehnicii măsurătorilor evoluează în stadiul matematicilor, însuşirea gramaticii se
prelungeşte cu cercetarea limbii, logica este abordată în cadrul larg al sistemelor
filozofice. Numeroşi tineri îşi completează studiile în universităţi din Franţa, Germania,
Italia. Ei stabilesc acolo legături personale cu mari oameni de cultură şi cu personalităţi
politice influente ale vremii.
La Bucureşti în 1818, Gheorghe Lazăr
înfiinţează „Şcoala de la Sfântul Sava”; în
1814, la Iaşi, Gheorghe Asachi deschide un
curs de inginerie hotarnică, iar, în 1828, pune
bazele „Şcolii de la Trei Ierarhi”. Mai târziu,
în 1834, la Braşov, ia fiinţă prima şcoală
comercială, avându-l ca profesor pe George
Bariţiu, animatorul mişcării culturale din
Transilvania.

În Transilvania pe lângă şcolile de la Blaj se

înfiinţează la Braşov, în 1834, o şcoală
comercială, condusă din 1836 de George
Bariţiu. Tot la Braşov,în 1850 începe să
funcţioneze un gimnaziu. În această parte a
ţării, prin străduinţa cărturarilor iluminişti,
învăţământul românesc cunoscuse o dezvoltare
mai accentuată. Reformele lui Cuza grăbesc
procesul de instituţionalizare a învăţământului,
care culminează cu înfiinţarea Universităţilor
din Iaşi (1860) şi Bucureşti (1864).
4. Rolul literaturii în perioada paşoptistă

Meritul literaturii paşoptiste este că reprezintă ceva original, propriu

românesc.
Scriitorii paşoptişti au realizat golul istoric al literaturii. Bălcescu declară în
1845 că ,,românii au trebuinţă astăzi să întemeieze” în spirit de manifest.
Astfel, epoca paşoptistă devine o eră a începutului ce pare a nu fi constrânsă
de nimic. Aici putem cita şi îndemnul lui Heliade Rădulescu: ,,Scrieţi, băieţi,
numai scrieţi!”
Literatura aduce în prim plan naţiunea română, ignorată până atunci şi astfel
ia naştere mândria şi naţionalismul.
Scriitorii români aveau astfel undă verde la scris, experimentând, greşind şi
având succes, criticaţi şi învăţând din greşeli. Pionieratul acesta duce la
naşterea unor forme hibride ale literaturii care se vor concretiza în timp.
 Datorită faptului că se constată un regres faţă de cultura
europeană,din graba recuperării,literatura paşoptistă
amestecă încontinuu vârstele literare,astfel romantismul
ajunge să coexiste cu clasicismul în aceeaşi perioadă.
 De asemenea este o epocă, în care tinerii cărturari români
pleacă la studii în străinătate şi vin cu un suflu nou pentru
cultura şi literatura noastră. V.Alecsandri, M.Kogălniceanu,
I.H.Rădulescu, G.Asachi, Costache Negruzzi capătă rolul
de oameni ai începutului de drum.
 5. Genuri şi specii literare
Genul liric:
Paşoptismul propriu-zis aduce o poezie lirică, militantă, patriotică şi
vizionară, de evocare istorică, cu rădăcini adânci în folclor, aşa cum
apare la scriitori ca Bălcescu, Bolintineanu, Alexandrescu, Russo,
Kogălniceanu, Alecsandri sau la ardeleanul Andrei Mureşanu;
romantismul românesc se exprimă în specii literare ca doina şi balada
de inspiraţie populară, meditaţia şi elegia şi poemul în versuri sau în
proza, oda, imnul, pastelul şi se concretizează în opere de aparte ţinută
estetică şi înalt mesaj patriotic.
 
Genul epic:
Ca specii literare întâlnim: balada, comedia, drama, basmul, fabula,
romanul, nuvela, povestirea;
Operele reprezentative pentru romantismul românesc sunt: ,,Poezii
populare ale românilor", ,,Coana Chiriţa la Iaşi” (Vasile
Alecsandri), ,,Cântarea României” (Alecu Russo).
6. Scriitorii paşoptişti şi operele lor
 În perioada paşoptistă, de plin avânt al culturii, literatura romană cunoaşte
o dezvoltare apreciabilă prin contribuţia, în Moldova, a scriitorilor:
Gheorghe Asachi, Costache Negruzzi, Mihail Kogălniceanu, Vasile
Alecsandri, Alecu Russo; în Muntenia: Gheorghe Lazăr, Ion Heliade
Rădulescu, Vasile Cârlova, Grigore Alexandrescu, Nicolae Bălcescu, Ion
Ghica, Cezar Bolliac, Dimitrie Bolintineanu; în Transilvania: Timotei
Cipariu, George Bariţiu, Andrei Mureşanu.

În rândurile următoare vom prezenta opera unora dintre cei mai importanţi
reprezentanţi ai literaturii paşoptiste.

 
 Ion Heliade Rădulescu (1802-1872), “a doua mare
personalitate a literaturii române după D. Cantemir”, este
primul dintre marii scriitori ai epocii moderne. Într-o epocă
de rapidă şi substanţială modernizare a societăţii
româneşti, Heliade Rădulescu este unul din principalii
iniţiatori în domeniul culturii. Ideile sale, care exprimă
tendinţele generale ale burgheziei în curs de emancipare,
dezvoltă multe laturi ale iluminismului şi sunt influenţate
parţial de teorii ale socialismului utopic; ele se
concretizează într-o serie de iniţiative şi activităţi care fac
din el un adevărat ctitor al culturii române moderne.

1802 (6 ian.) – Se naște la Târgoviște, fiul lui Ilie Rădulescu și al Eufrosinei Danielopol.
Ajuns la București, învață românește după cărțile populare, iar grecește cu dascălul Alexe; prin 1814
însuși Naum Râmniceanu i-a fost dascăl.
1815/1818 – Frecventează Școala grecească de la Schitu Măgureanu; cunoaște poezia lui Hristopulos,
poet la mare modă, pe care o și traduce.
1822/1829 – Devine succesorul lui Gh. Lazăr la Colegiul Sfântul Sava, după retragerea acestuia.
1829, 8 aprilie – Apare Curierul românesc, prima gazetă în limba română din Principate.
1830 – Apare volumul ,,Meditații poetice dintr-ale lui A. de Lamartine. Traduse și alăturate cu alte
bucăți originale din D. I. Eliad”; poeziile originale sunt:
,,Cântarea dimineții”
,,Trecutul”
,,Dragele mele vorbe”
,,Epitaf de la o tânără mamă”
1836 – Apare, în subredacția lui Heliade și a lui Florian Aaron, ,,Muzeul Național”, supliment
săptămânal al ,,Curierului românesc”.

,,Zburătorul”
Vezi, mamă, ce mă doare! şi pieptul mi se bate,
Mulţimi de vineţele pe sân mi se ivesc;
Un foc s-aprinde-n mine, răcori mă iau la spate,
Îmi ard buzele, mamă, obrajii-mi se pălesc!
Ah! inima-mi zvâcneşte!... şi zboară de la mine!
Îmi cere... nu-ş' ce-mi cere! şi nu ştiu ce i-aş da:
Şi cald, şi rece, uite, că-mi furnică prin vine,
In braţe n-am nimica şi parcă am ceva;
Că uite, mă vezi, mamă? aşa se-ncrucişează,
Şi nici nu prinz de veste când singură mă strâng
Şi tremur de nesaţiu, şi ochii-mi văpăiază,
Pornesc dintr-înşii lacrimi, şi plâng, măicuţă, plâng.
……………………………………………………..
Că-ncepe de visează, şi visu-n lipitură
Începe-a se preface, şi lipitura-n zmeu,
Şi ce-i mai faci pe urmă? că nici descântătură,
Nici rugi nu te mai scapă, ferească Dumnezeu!
Poezia lui Heliade, destul de redusă
cantitativ, este de o mare diversitate şi
ilustrează mai toate speciile. Poetului îi
plăcea să deschidă drumuri, să ofere
modele, asupra cărora nu insistă însă, din
dorinţa de a pune pretutindeni piatra de
temelie. Ideea poeziei este romantică,
pentru că vede în poet un adevărat creator
de lumi. Romatice sunt şi cele mai multe
dintre temele poeziei sale: trecutul ca izvor
al mândriei naţionale şi ca izvor al
regenerării morale a neamului omului, lupta
tendinţelor divergent în personalitatea
morală a omului, surprinderea stărilor
nehotărâte, a sentimentelor în zona incertă a
începuturilor – ,,Zburătorul”, rolul deosebit
al artistului în societate.
Ca la toţi romanticii, punctul obişnuit de plecare al poeziei sale este experienţa proprie de viaţă,
care capătă o valoare simbolică în plan general-uman; este o poziţie conştientă, pe care Heliade o
şi teoretizează: “În operile oricărui artist sau scriitor a trebuit să se vază şi oarece asemănare cu
viaţa lui, şi când au fost lipsite de acea relaţie, de acea afinitate cu faptele, întâmplările şi patimile
autorului, atunci au fost reci şi fără interes. Şi pe urmă, ce poate cineva să descrie s-au să
zugrăvească mai bine decât aceea ce şi cunoaşte mai bine?

Grigore Alexandrescu (1810-1885) este poetul cel mai reprezentativ al

epocii dinaintea Revoluţiei de la 1848. Timbrul meditativ, evocator, care
implică cele mai profunde structuri ale sensibilităţii individuale şi ale
erosului naţional, inovaţiile stilistice şi prozodice care modernizează
expresia lirică şi anunţă în unele direcţii versul eminescian păstrează
poeziei sale o valoare şi o capacitate de emoţionare care trece dincolo de
semnificaţia ei istorică.
Debutează în Curierul românesc a lui Heliade Rădulescu. Iniţial scrie sub
influenţa lui Lamartine. O operă importantă este ,,Umbra lui Mircea la
Cozia”. El este ultimul fabulist autentic român, lăsându-ne aproximativ 40
de fabule în care adevărul este mascat din cauza cenzurii autorităţilor
(,,Câinele şi căţelul”, ,,Dreptatea leului” ş.a.)
D. Popovici l-a numit pe Alexandrescu ,,cel mai de seamă fabulist al
nostru”.
Opere literare:,,Poezii” (1842), ,,Suvenire și impresii, epistole și fabule” (1847), ,,Meditații,
elogii, epistole, satire și fabule” (1863), ,,Memorial” (1842), ,,Poezii” (1838).
Scriitor fără ambiţii de notorietate, Alecu Russo (1819-1859) nu a scris mult. Ciudat amestec de
melancolie şi elanuri progresiste, el şi-a găsit adevărata vocaţie scriitoricească în proza
memorialistică. ,,Iaşii şi locuitorii lui în 1840” este un tablou de epocă al societăţii moldoveneşti.
Alecu Russo are meritul de a fi sintetizat în scrieri de atitudine ideile generaţiei sale şi de a fi
ilustrat cu talent, în unele privinţe, efortul scriitorilor paşoptişti pentru dezvoltarea unei literaturi
române originale.

Operă literară:
,,Cântarea României” (1850)
,,Amintiri”
,,Iaşii şi locuitorii lui în1840”
,,Palatul lui Duca Vodă”
,,Decebal şi Ștefan cel Mare”
,,Piatra Teiului”
,,Stânca Corbului”
 „Iaşii şi locuitorii săi la 1840”

În mod similar, ,,Iaşii şi locuitorii săi la 1840” oferă un tablou al contrastelor şi moravurilor
amestecate. Avem de-a face cu o încercare de fiziologie (specie descriptivă în proză, care îşi
propune de obicei să analizeze tipurile omeneşti întâlnite în societate şi să tragă concluzii cu
caracter moral din trăsăturile exterioare).

Bucata păstrează un vădit caracter documentar, înfăţişând Iaşiul ca pe un loc al contopirii

dintre Occident si Orient. Amplasarea pitorească, populaţia eterogenă, clădirile impozante
ori umile, construite în diverse stiluri arhitectonice, portul şi obiceiurile locuitorilor de
diferite etnii, atmosfera de carnaval a capitalei Moldovei ş.a.m.d. sunt privite cu un ochi
critic, ceea ce nu exclude înduioşarea şi autoironia complice. Iaşiul, oraş aproape
necunoscut lumii până la 1830, surprinde şi fascinează pe călătorul străin prin amestecul
inextricabil de vechi şi nou, de lux şi mizerie, civilizaţie şi barbarie, ,,moravuri necunoscute
adaptate la moravuri cunoscute, obiceiuri barbare altoite pe obiceiuri antice, patriarhismul
pastoral topit în servitutea feudală, misterele creştinismului încrustate pe miturile păgâne,
superstiţiile poetice ale Evului Mediu încrustate în secătuitoarea necredinţă a veacului, tot
ce-i vechi şi ce-i nou, Occidentul şi Orientul topite într-un tot nedespărţit, cimentate de
vremi şi de împrejurări aşa fel încât clădirea s-ar dărâma dacă ai scoate o singură piatră
(...)”.

În ansamblu, ,,Iaşii şi locuitorii săi la 1840” rămâne opera unui observator lucid, plin de
evlavie faţă de legendarele vremuri apuse, dar capabil totodată să se delecteze fixând
diferite tipuri şi moravuri din galeria inepuizabilă a epocii de tranziţie de la mijlocul
secolului al XIX-a.
Despre Vasile Alecsandri (1818-1890), ca mai târziu despre Arghezi, cu greu s-ar putea spune că
aparţine unei singure epoci; el şi-a început activitatea literară în anii de pregătire a Revoluţiei de la
1848, într-o perioadă de intensificare a luptei revoluţionare, de ascensiune a romantismului, şi o va
încheia peste cinci decenii, într-un stat modern, independent. În evoluţia literaturii sale se pot
distinge cel puţin trei momente, trei vârste: prima, a unui romantism tipic, entuziast, liric, a doua de
limpezire, de obiectivizarea viziunii şi mijloacelor sale artistice, a treia, în sfârşit, care îl face să
revină spre teatru.

A fost unul dintre fruntașii mișcării revoluționare din Moldova, redactând împreună cu
Kogălniceanu și C. Negri ,,Dorințele partidei naționale din Moldova”, principalul manifest al
revoluționarilor moldoveni.
1854 - Apare sub conducerea sa ,,România literară”, revistă la care au colaborat moldovenii C.
Negruzzi, M. Kogălniceanu, Al. Russo, dar și muntenii Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu ,Al.
Odobescu.
1859 - Este numit de domnitorul Al. I. Cuza ministru al afacerilor externe; va fi trimis
în Franța, Anglia și Piemont pentru a pleda în scopul recunoașterii Unirii.
1881 - Primește Premiul Academiei pentru Literatură.

A fost un scriitor activ, a avut multe volume publicate

Volume de teatru
o,,Chrita în Iași sau două fete ș-o neneacă” (1850) Proze din periodice
o,,Chirița în provinție” (1855) o,,Satire și alte poetice compuneri de
o,,Chirița în voiagiu” (1865) prințul Antioh Cantemir”
o,,Chirița în balon” (1875) o,,Melodiile românești”
o,,Prietenii românilor”
Volume de poezie o,,Lamartine”
o,,Pasteluri” o,,Alecu Russo”
o,,Poezii populare. Balade (Cântice bătrânești)” o,,Dridri” (roman scris în 1869,
(1852) publicat în 1873)
o,,Poezii populare. Balade adunate și îndreptate de o,,Din albumul unui bibliofil”
V. Alecsandri”, partea a II-a (1853) o,,Vasile Porojan”
o,,Doine și lăcrămioare”(1853) o,,Margărita” (nuvelă scrisă în 1870,
din ea fiind publicată numai un mic
Proze episod în 1880)
o,,Istoria unui galben”
o,,Introducere la scrisorile lui Ion
o,,Suvenire din Italia. Buchetiera de la Florența”
o,,Iașii în 1844” Ghica către Vasile Alecsandri
o,,Un salon din Iași”
o,,Românii și poezia lor” Drame
o,,O primblare la munți” o,,Cetatea Nemțului”
o,,Borsec” o,,Lipitorile satelor”
o,,Balta-albă” o,,Zgârcitul risipitor”
o,,Călătorie în Africa” o,,Despot Vodă, dramă istorică”
o,,Un episod din anul 1848’’ o,,Fântâna Blanduziei”
o,,Ovidiu”
 ,,Balta-Albă”

Opera literară ,,Balta-Albă” este o povestire cu elemente descriptive şi memorialistice; a apărut în

anul 1847, în Calendarul pentru români pe anul bisect 1848 editat de Gh. Asachi, şi apoi în
,,România literară”, în 1855.
Scrierea îşi are geneza într-o perioadă de odihnă a autorului la staţiunea Balta-Albă, după un voiaj
făcut în Occident, dar rolul naratorului în operă îi revine unui călător străin, un pictor (,,zugrav” )
francez, modelul constituindu-l ,,Scrisorile persane” ale lui Montesquieu, amintind totodată şi
de ,,Naivul” lui Voltaire.

Aşadar, povestirea are ca temă călătoria, căreia i se

subordonează motivul literar “ al călătorului străin”,
întreaga operă fiind istoria unui voiaj de 24 de ore al
pictorului francez la Balta-Albă, în Valahia, la mijlocul
secolului al XIX-lea.
După cum se observă, titlul evidenţiază unul dintre indicii
spaţiali, denumind locul pe care istorisirea naratorului îl are
în vedere.
Naraţiunea este structurată în două părţi: prima prezintă
drumul parcurs până la Balta-Albă, iar în a doua este
descrisă societatea pe care personajul-narator o descoperă
acolo.
7. Curente literare: romantism şi
clasicism
Romantismul este un curent literar apărut în a doua jumătate a secolului XVIII,
întâi în Anglia, de unde s-a extins în Germania şi Franţa, apoi în întreaga Europa.
În literature romană se pot identifică trei etape ale romantismului:
preromantismul, romantismul şi postromantismul.
Romantismul românesc a fost precedat de o formula literară de tranziţie de la
iluminism spre romantism, numită preromantism, reprezentat de Vasile Carlova,
Ion Heliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Vasile Alecsandri, scriitori şi sub
numele paşoptişti.
Trăsăturile romantismului sunt următoarele: exprimarea exagerată a unor
sentimente puternice sau idei, personaje excepţionale puse să actionele în
împrejurări excepţionale, cultivarea specificului naţional, inspiraţia din istorie,
folclor şi natură.
Modalitatea stilistică specifică este antiteza. Motive şi teme romantice: luna,
noaptea, izvorul, stelele, cosmosul, universal, îngerul, demonul, codrul, visul,
fantomele, ruinele.
Reprezentanţi ai acestui curent sunt: Mihai Eminescu, Mihail Kogălniceanu,
Grigore Alexandrescu.
Clasicismul este un curent cultural apărut în secolul
XVII în Franţa şi se caracterizează prin: plasarea
riguroasă a acţiunii în timp şi spaţiu, tipurile de
personaje: femeia casnică, supusă bărbatului,
avarul,tiranul, generozitatea, respectarea datinilor şi a
tradiţiilor, construcţia operei pe capitole desfăşurate în
ordine cronologică, caracterul moralizator al operei.

Reprezentanţi ai acestui curent sunt: Ioan Slavici,

Miron Costin, Dimitrie Cantemir.
 8. Concluzii
La sfârşit putem trage o linie şi să declarăm că
literatura perioadei paşoptiste a fost o treaptă
importantă în evoluţia literaturii române. Deşi
sincronizarea cu Occidentul european a dus la
amestecuri şi forme hibride, încă vag conturate,
scriitorii au pus bazele literaturii moderne.

Odată cu epoca paşoptistă se conturează o literatură

proprie românilor, şi la îndemnul lui Kogălniceanu,
naţiunea română, cu tot ce cuprinde ea, este reificată
de scriitori.
Bibliografie
 Manual de limba şi literatura română cls a XI-a, pag.59, editura ART
 Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900
 Istoria literaturii române de la origini până în prezen de George Calinescu, editura SEMNE
 Originile romantismului românesc, de Paul Cornea
 Manualul de limbă şi literatură română cls. a IX-a, editura DIDACTICĂ ŞI PEDAGOGICĂ
 Literatura română – Manual preparator pe baza manualelor alternative – clasa a XI-a, de
Catrinel Popa, Marinela Popa şi Ion Popa, editura NICULESCU
 Istoria literaturii române a Academiei Române
 http://www.slideshare.net/Angesha/studiu-de-caz-romana-4-rolul-literaturii-in-perioada-
pasoptista
 http://www.google.ro/imghp?hl=ro&source=imghp&btnG=C%C4%83uta
%C5%A3i+imagini&gbv=2&aq=f&aqi=&oq=&gs_rfai=
 www.wikipedia.ro
 www.alege.net