Sunteți pe pagina 1din 68

FISA DISCIPLINEI

Codul
Denumirea disciplinei DREPT PROCESUAL CIVIL I D.D.4.7.59
disciplinei

Anul de studiu IV Semestrul* 7 Tipul de evaluare finală (E / V / C) E

Categoria formativă a disciplinei


DF
DF-fundamentală, DG-generală, DS-de specialitate, DE-economică/managerială, DU-umanistă

Regimul disciplinei {Ob- obligatorie, Op-opţională, F- facultativă} Ob Numărul de credite x

Total ore din planul de învăţământ x Total ore studiu individual x Total ore pe semestru x

Titularul disciplinei Lector univ. Claudiu Dinu

* Daca disciplina are mai multe semestre de studiu, se completeaza câte o fişă pentru fiecare semestru

Facultatea DREPT
Numărul total de ore (pe semestru) din
Catedra DREPT PRVAT planul de invatamant
Domeniul fundamental de (Ex: 28 la C dacă disciplina are curs de
ŞTIINŢE JURIDICE 14_saptămâni x 2_h_curs pe saptămână)
ştiinţă, artă, cultură

Domeniul pentru studii


DREPT
universitare de licenţă Total C** S L P

Direcţia de studii - x x x

** C-curs, S-seminar, L-activităţi de laborator, P-proiect sau lucrări practice

Obligatorii
-
(condiţionate)
Discipline

anterioare
Recomandate -
Estimaţi timpul total (ore pe semestru) al activităţilor de studiu individual pretinse studentului

(completaţi cu zero activităţile care nu sunt cerute)

1. Descifrarea şi studiul notiţelor de curs 4 8. Pregătire prezentări orale 4

2. Studiu dupa manual, suport de curs 10 9. Pregatire examinare finală 22

3. Studiul bibliografiei minimale indicate 6 10. Consultaţii 2

4. Documentare suplimentară în bibliotecă 4 11. Documentare pe teren 0

5. Activitate specifică de pregătire


10 12. Documentare pe INTERNET 2
SEMINAR şi/sau LABORATOR

6. Realizare teme, referate, eseuri, traduceri etc. 4 13. Alte activităţi … 0

7. Pregatire lucrări de control 4 14. Alte activităţi … 0

TOTAL ore studiu individual (pe semestru) = 72


1. Competenţe instrumentale
Capacitatea de analiză şi sinteză

Capacitatea de organizare

Cunoştinţe generale de bază

Cunoştinţe de bază necesare unei profesii

Comunicare scrisă şi orală în limba română

Capacitatea de a decide independent, fără imixtiuni şi influenţe

Capacitatea de a soluţiona probleme

Capacitatea de a lua decizii

Capacitatea de a susţine public un discurs coerent, logic şi retoric

Voinţa de a asigura promovarea şi respectarea legalităţii

Competenţe generale
2. Competenţe interpersonale
Capacitatea de evaluare şi autoevaluare

Capacitatea de a lucra în echipă

Abilităţi interpersonale

Abilitatea de a lucra într-o echipă interdisciplinară

Abilitatea de a colabora cu specialişti/experţi din alte domenii

Capacitatea de a aprecia diversitatea şi multiculturalitatea

Capacitatea de a avea un comportament etic şi de respectarea a regulilor deontologiei


profesionale

3. Competenţe sistemice
Capacitatea de a transpune în practică cunoştinţe dobândite

Abilităţi de cercetare
Capacitatea de a învăţa

Capacitatea de adaptare la noi situaţii

Creativitate

Abilităţi de conducător

Capacitatea de a se adapta procesului de integrare europeană şi de armonizare a legislaţiei

Capacitatea de a interpreta legile

Abilitatea de a lucra independent

Capacitatea de a concepe proiecte şi de a le derula

Preocuparea pentru obţinerea calităţii

Voinţa de a reuşi

Cunoaşterea jurisprudenţei

Corelarea legislaţiei interne cu legislaţia şi jurisprudenţa din alte ţări, precum şi cu tratatele şi
convenţiile internaţionale

1. Cunoaştere şi înţelegere
ƒ înţelegerea corelaţiei dintre dreptul substanţial ( material) şi procesual

Competenţe specifice ƒ însuşirea regulilor de aplicare a normelor de procedură în timp, în spaţiu şi cu privire la
persoane
disciplinei
ƒ însuşirea noţiunilor de bază din cadrul Teoriei generale a Dreptului procesual civil

2. Explicare şi interpretare
ƒ înţelegerea şi însuşirea mecanismului acţiunii civile şi a procesului civil

ƒ explicarea poziţiei şi rolului fiecărui participant la procesul civil

ƒ interpretarea normelor de competenţă şi a textelor care reglementează sancţiunile pentru


nerespectarea regulilor de procedură

3. Instrumental – aplicative
ƒ analiza şi calificarea normelor de procedură

ƒ corelarea normelor generale cu normele speciale

ƒ corelarea cunoştinţelor teoretice cu abilitatea de a le aplica în practică


4. Atitudinale
ƒ înţelegerea importanţei Dreptului procesual civil pentru asigurarea respectării drepturilor
subiective civile

ƒ implementarea ideii de independenţă şi imparţialitate a justiţiei şi a necesităţii promovării şi


respectării legalităţii în procesul civil

ƒ respectarea reciprocă a poziţiei şi drepturilor diferiţilor participanţi la procesul civil

ƒ promovarea regulilor de deontologie profesională a partenerilor la înfăptuirea actului de justiţie

ƒ manifestarea unei atitudini responsabile faţă de pregătirea continuă, cunoaşterea operativă şi


aplicarea corespunzătoare a noilor legi sau a modificărilor legislative şi a jurisprudenţei

1. Acţiunea civilă (Noţiune şi natură juridică. Elemente. Condiţii de exercitare. Clasificare).


2. Participanţii la procesul civil (Instanţa judecătorească. Părţile. Procurorul.)
3. Competenţa (Noţiune. Clasificare. Competenţa generală. Competenţa materială.
Tabla de materii Competenţa teritorială. Întinderea competenţei. Incidente procedurale cu privire la competenţă).
4. Actele de procedură şi termenele procedurale.
5. Judecata în primă instanţă. Etapa scrisă. Cererea de chemare în judecată. Întâmpinarea.
Cererea reconvenţională. Măsurile asigurătorii. Citarea şi comunicarea actelor de procedură.
• V.M. Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol. I şi II.
• V.M. Ciobanu, G. Boroi, Drept procesual civil. Curs selectiv. Teste grilă.
Bibliografia
• G. Boroi, Codul de procedură civilă comentat şi adnotat
minimală • V.M. Ciobanu, T. Briciu, Claudiu Dinu, Drept procesual civil. Îndreptar pentru seminarii
si examene.

• Cursuri
• Codul de procedură civilă, legile de organizarea justiţiei
• Teste grilă
Lista materialelor • Culegere de speţe
didactice necesare • Culegeri de jurisprudenţă

La stabilirea notei finale se iau în considerare Ponderea în notare, exprimată in %


{Total=100%}

70%
- răspunsurile la examen / colocviu (evaluarea finală)
- răspunsurile finale la lucrările practice de laborator

10%
- testarea periodică prin lucrări de control

- testarea continuă pe parcursul semestrului 10%

10%
- activităţile gen teme / referate / eseuri / traduceri / proiecte etc

- alte activităţi (precizaţi) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Descrieţi modalitatea practică de evaluare finală, EN. { de exemplu: lucrare scrisă ( descriptivă şi/sau test grilă şi/ sau
probleme etc.), examinare orală cu bilete, colocviu individual ori în grup, proiect, etc.}.

ƒ Lucrare scrisă compusă din 3 părţi: 1) subiect teoretic, de regulă comparaţie sau corelaţie între instituţii ( 40%); 2) test grilă,
cu 10 întrebări ce conţin 4 variante ( toate sau 3, 2 ori una corectă sau nici una corectă - 40%); 3) 5 întrebări punctuale, pe
probleme de detaliu sau speţă (20%)

Cerinţe minime pentru nota 5 Cerinţe pentru nota 10

(sau cum se acordă nota 5) (sau cum se acordă nota 10)

ƒ să dovedească însuşirea minimă a materiei ƒ răspuns corect la cele 3 subiecte

ƒ lucrarea să nu conţină erori grave ƒ activitate susţinută în timpul semestrului

ƒ activitate minimă în timpul semestrului ƒ cunoaşterea în afara cursului a unor elemente din
bibliografia indicată

Data completării: 01.10.2009 Semnătura titularului:

Lector univ. dr. Claudiu Constantin Dinu


CUPRINS:
I. ACTIUNEA CIVILA
1. Notiune
2. Conditiile de exercitare a actiunii civile
3. Clasificarea actiunilor civile
II. PARTICIPANTII IN PROCESUL CIVIL
1. Instan a
2. Incidente procedurale privind compunerea si constituirea instantei:
incompatibilitate, abtinerea, recuzarea
3. Partile
4. Participarea tertilor la judecata
-interventia voluntara: principala si accesorie
- interventia fortata: chemarea in garantie, chemarea in judecata a altor
persoane, aratarea titularului dreptului
5. Reprezentarea părtilor in procesul civil
6. Participarea procurorului in procesul civil
III. Competenta instantelor judecatoresti
- Competenta generala
- Comepetenta materiala
- Competenta teritoriala: alternativa si exclusiva
- Prorogarea de competenta: lagala, judecatoreasca, conventionala
- Exceptia de necompetenta
- Conflictele de competenta
IV. ACTELE DE PROCEDURA SI TERMENELE PROCEDURALE
- Nulitatea actelor de procedura
- Decaderea
V. JUDECATA IN PRIMA INSTANTA
-cererea de chemare in judecata
-intampinarea
-cererea reconventionala
VI. MASURILE ASIGURATORII
- Sechestrul asigurator
- Poprirea asiguratorie
- Sechestrul judiciar
ACTIUNEA CIVILA

Noţiune

Acţiunea civilă este definită în literatura de specialitate ca fiind ansamblul mijloacelor


procesuale prin care, în cadrul procesului civil, se urmăreşte protecţia drepturilor subiective civile
sau a situaţiilor juridice ocrotite de lege.
!
Este necesar a nu se confunda cererea de chemare în judecată cu acţiunea civilă, întrucât cererea
de chemare în judecată reprezintă doar una din formele de manifestare a acţiunii civile, cea prin
care se pune în mişcare acţiunea civilă, însă, acţiunea civilă există anterior cererii, chiar şi atunci
când titularul dreptului subiectiv civil nu sesizează instanţa.

Conditiile de exercitare ale actiunii civile

Pentru a fi parte in proces se impun a fi indeplinite urmatoarele conditii, care sunt şi condiţii de
exercitare ale acţiunii civile:

1.afirmarea unui drept sau a unei situatii juridice pentru a carei realizare poate fi folosita calea
justitiei.
2.existenta unui interes
3.calitatea procesuala
4.capacitatea procesuala

1. Afirmarea unui drept


Acesată condiţie presupune existenţa unui drept subiectiv civil ce se cere a fi protejat
sau a unui interes legitim care trebuie ocrotit.

Dreptul subiectiv civil afirmat, pentru a se bucura de protecţie juridică, trebuie să îndeplinească
anumite condiţii:
a. – să fie recunoscut şi ocrotit de lege;
b. – să fie exercitat în limitele sale externe ( care pot fi de ordin material sau juridic) şi în limitele
sale interne (adică numai potrivit scopului economic şi social pentru care a fost stabilit sau
creat de lege).
c. – să fie exercitat cu bună credinţă
d. – să fie actual – adică să nu fie supus unui termen sau unei condiţii suspensive.
În legătură cu această ultimă condiţie, a actualităţii dreptului, se impun anumite precizări:
- dreptul trebuie să fie actual doar în ipotezele în care se solicită instanţei realizarea dreptului, nu
şi atunci când se cere a se constata existenţa dreptului în starea în care se găseşte.
- dacă la momentul declanşării acţiunii civile, dreptul subiectiv pretins de reclamant nu este
actual, cererea va fi respinsă ca prematură;
- dacă dreptul subiectiv civil a devenit actual la momentul în care instanţa urmează a se pronunţa
asupra excepţiei de prematuritate a cererii, atunci cererea va trebui cercetată pe fond.
!

Excepţii de la cerinţa actualităţii dreptului (art.110 C.proc.civ.):


- cererea pentru predarea unui imobil, la împlinirea termenului de locaţiune, poate fi făcută chiar
înainte de împlinirea acestui termen(alin.1);
- se poate solicita, înainte de termen, executarea la termen a unei obligaţii alimentare sau altei
prestaţiuni periodice (alin.2)
- preşedintele instanţei poate încuvinţa, în general, înainte de împlinirea termenului orice cereri
pentru executarea la termen a unei obligaţii, dar numai când socoteşte că cererile sunt îndreptăţite
pentru întâmpinarea unei pagube însemnate (alin.3).

2. Interesul
Noţiune
Interesul reprezintă folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea civilă.
Interesul poate fi:
- material (când se urmăreşte obţinerea unui folos de ordin patrimonial, de ex.: revendicarea unui
bun, plata unei datorii);
- moral (când se urmăreşte un scop nepatrimonial, de ex: punerea sub interdicţie).

Condiţiile interesului:
- să fie legitim – să nu vină în contradicţie cu legea;
- să fie personal şi direct– în folosul practic, să-l vizeze pe cel ce recurge la forma procedurală
şi nu pe altcineva; şi în cazul în care acţionează alte persoane sau organe în locul titularului,
folosul se resfânge asupra lor;
- să fie născut şi actual – să existe la momentul la care se exercită acţiunea, în sensul că, dacă
cel care actionează s-ar abţine, s-ar expune unui prejudiciu.

Sancţiunea lipsei interesului:


Lipsa interesului sau a uneia dinte condiţiile acestuia se invocă pe calea excepţiei, care dacă va fi
admisă, va conduce la respingerea acţiunii ca lipsită de interes.
Excepţia lipsei de interes este o excepţie:
- de fond (vizează lipsuri referitoare la exerciţiul dreptului la acţiune)
- peremptorie/dirimantă (duce la respingerea sau stingerea procesului)
- absolută (priveşte încălcarea unor norme cu caracter imperativ).
!
Respingerea acţiunii pentru lipsa de interes nu poate fi invocată cu autoritatea de lucru judecat
într-o altă acţiune promovată într-un moment în care interesul s-a născut şi îndeplineşte şi
celelalte cerinţe.

3. Capacitatea procesuala

Noţiune
In dreptul civil, capacitatea civila este definita ca fiind acea parte a capacitatii juridice a
persoanei care consta in aptitudinea de a avea si de a-si exercita drepturile civile si de a avea si a-
si asuma obligatii civile, prin incheierea de acte juridice si ea cuprinde in structura sa doua
elemente: capacitatea de folosinta si capacitate de exercitiu.

Capacitatea procesuala de folosinta


Noţiune - consta in aptitudinea unei persoane de a avea drepturi si obligatii pe plan procesual.
Potrivit art.41 C.proc.civ : „ orice persoana care are folosinta drepturilor civile, poate sa
fie parte in judecata”, in alin. 2 precizandu-se ca „asociatiile sau societatile care nu au
personalitate juridica pot sta in judecata ca parate daca au organe proprii de conducere”.
Potrivit art.7 D.31/54, capacitatea de exercitiu a persoanelor fizice incepe la nasterea si
inceteaza la moartea acestora.
Potrivit legii, nimeni nu poate fi lipsit de capacitate de folosinta, unele persoane putand fi
insa ingradite in aceasta capacitate, in limitele acestei ingradiri persoana fizica nu va putea sa
dobandeasca drepturi si sa-si asume obligatii pe plan procesual.
In cazul persoanelor juridice, capacitatea de folosinta se dobandeste diferit, dupa cum sunt
supuse sau nu inregistrarii. Cele supuse acestei proceduri dobandesc capacitate de folosinta de la
data inregistrarii, celelalte, dupa caz: de la data actului de dispozitie care le infiinteaza, de la data
recunoasterii sau autorizarii infiintarii lor sau de la data indeplinirii orcarei alte cerinte prevazute
de lege.
Incetarea capacitatii de folosinta a persoanei juridice are loc pe data incetarii persoanei
juridice prin comasare, divizare totala sau dizolvare. Mai mult decat atat, potrivit art.34 D.31/54
: „ persoana juridica nu poate avea decat acele drepturi care corespund scopului ei stabilit prin
lege, actul de infiintare sau statut”, deci capacitatea de folosinta este dominata de principiul
specialitatii.

Capacitatea procesuala de exercitiu


Noţiune - consta in aptitudinea unei persoane care are folosinta drepturilor sale, de a le valorifica
in justitie singura, exercitandu-le personal si indeplinind tot astfel obligatiile procesuale, cu alte
cuvinte, este capacitatea de a sta in judecata.
In cazul persoanelor fizice capacitatea de exercitiu incepe de la implinirea varstei de 18
ani sau, in cazul minorei care se casatoreste de la implinirea varstei de 16 ani, ori, in anumite
conditii la 15 ani (art.8 alin.1,2 D.31/54).
Potrivit art.42 C.proc.civ.: „ persoanele care nu au exercitiul drepturilor lor nu pot sta in
judecata decat daca sunt reprezentate, asistate sau autorizate in chipul aratat in legile sau statutele
care randuiesc capacitatea sau organizarea lor”. Prin urmare, articolul citat, face referire la trei
situatii:
Reprezentarea – pentru persoanele care nu au capacitate de exercitiu si nu pot sta singure in
judecata (minorii sub 14 ani si persoanele puse sub interdictie). Acestia nu stau singuri in proces,
ci numai prin reprezentantii lor legali: parintii, tutorele, curatorul.
Potrivit art.44 alin1 teza I si II si alin.2 C.proc.civ: „ in caz de urgenta, daca persoana fizica
lipsita de capacitate de exercitiu a drepturilor civile nu are reprezentant legal, instanta, la cererea
partii interesate va putea numi un curator special, care sa o reprezinte pana la numirea
reprezentantului legal, potrivit legii. De asemenea, instanta va putea numi un curator special, in
caz de conflict de interese intre reprezentant si cel reprezentat(…)
Dispozitiile alin.1 se aplica in mod corespunzator si persoanelor cu capacitate de exercitiu
restransa
Asistarea – intrervine in cazul minorilor cu capacitate de exercitiu restransa – 14-18 ani (art.105,
124 c.fam. si art. 9 D.31/54).Acestia vor fi citati si vor sta personal in proces, dar asistati de
reprezentantii lor legali care vor fi citati si vor participa la proces, semnand alaturi de minor.
Daca un minor implinette 14 ani in cursul judecatii reprezentarea va fi inlocuita de asistare cu
toate consecintele ce decurg de aici.
Autorizarea – intervine in cazul in care reprezentantul legal al celui lipsit de capacitate de
exercitiu sau ocrotitorul legal ce asista pe minorul cu capacitate de exercitiu restransa face acte
procesuale de dispozitie, precum: renuntarea la actiune sau la drept, renuntarea sau retragerea
unei cai de atac, achiesarea, tranzactia. Pentru asemenea acte este necesara autorizarea prealabila
a organului competent, de regula autoritatea tutelara.

Capacitatea de exercitiu a persoanelor juridice – se dobandeste in temeiul legii de la data


infiintarii lor si sfarseste odata cu incetarea persoanelor juridice. Este, de asemenea, limitata de
principiul specializarii, persoana juridica neputand sa exercite drepturi si sa-si asume obligatii
care exced scopului in vederea caruia a fost creata.
Persoana juridica isi exercita drepturile si isi indeplineste obligatiile procesuale prin intermediul
organelor sale, in limita puterilor ce le-au fost conferite, aceste organe fiind reprezentantii legali
ai persoanei juridice.

Sanctiunea lipsei capacitatii procesuale


Actele de procedura facute de o persoana fizica sau juridica lipsita de capacitate de folosinta sunt
lovite de nulitate absoluta. Exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta poate fi ridicata de
oricare din parti, de procuror sau de instanta din oficiu in orice stare a pricinii.
Ca urmare a admiterii exceptiei, cererea introdusa de o astfel de persoana sau impotriva unei
asemenea persoane va fi respinsa.
Actele de procedura facute de o persoana fizica sau juridica fara capacitate de exercitiu sau cu
capacitate de exercitiu restransa sunt anulabile. Conform art.43 C.proc.civ.: „lipsa capacitatii de
exercitiu a drepturilor procedurale poate fi invocata in orice stare a pricinii.
Actele de procedura indeplinite de cel care nu are exercitiul drepturilor procedurale sunt
anulabile. Reprezentantul incapabilului sau curatorul acestuia va putea insa confirma toate sau
numai o parte din aceste acte”. Asadar, nulitatea nu intervine in mod automat, potrivit art.161
alin.1 C.proc.civ.:
„ instanta putand acorda un termen pentru ca partea sau reprezentantul sau sa faca dovada
capacitatii de exercitiu”. Daca lipsurile nu se implinesc in termenul acordat de instanta in acest
sens, judecatorul va anula cererea (art161 alin.2 C.proc.civ.).

4.Calitatea procesuala

Noţiune. Calitatea procesuala presupune existenta unei identitati intre persoana reclamantului si
persoana care se pretinde (este) titular al dreptului subiectiv in raportul juridic dedus judecatii
(calitate procesuala activa) si intre persoana paratului si cel obligat in acel raport juridic (calitate
procesuala pasiva).
Sarcina indicarii calitatii procesuale a partilor revine reclamantului, care trebuie sa
justifice in cadrul cererii de chemare in judecata atat calitatea sa procesuala activa, cat si calitatea
procesuala pasiva a paratului.
Regula determinarii calitatii juridice procesuale a partilor cu ajutorul raportului juridic
litigios nu este exclusiva, existand si o serie de exceptii. Astfel, legea recunoaste legitimare
procesuala activa sau pasiva si altor categorii de organe sau persoane care nu figureaza ca
subiecte in raportul juridic litigios.
Exemple:
A. Calitate juridica procesuala activa:
- autoritatea tutelara;
- procurorul – conform art.45 C.proc.civ.
- creditorii chirografari pe calea actiunii oblice – art.974 c.civ.
B. Calitatea procesuala pasiva:
- raspunderea pentru altul – art.1000 C.civ.;
- raspunderea fidejusorului - art.1663 C. civ.

Justificarea calitatii procesuale. Reclamantul, in cuprinsul cererii de chemare in judecata, prin


expunerea motivelor de fapt pe care isi intemeiaza cererea si, uneori, prin anexarea unor acte
doveditoare, trebuie sa justifice atat calitatea procesuala activa cat si pe cea pasiva.

Transmiterea calitatii procesuale. Drepturile si obligatiile ce intra in raportul juridic dedus


judecatii pot fi transmise in cursul procesului, avand loc in acest caz o transmisiune a calitatii
procesuale active sau pasive.
Transmisiunea poate fi legala sau conventionala.
Transmisiunea legala
•In cazul persoanelor fizice se realizeaza pe calea succesiunii.
•Mostenitorii care accepta succesiunea preiau si pozitia procesuala a autorului mostenirii (art.243
pct.1, 245, 285, 316 C.proc.civ.), cu exceptia actiunilor strict personale sau a situatiilor cand
legea prevede o alta solutie, actiunea nu trece asupra mostenitorilor, dar poate fi continuata de
acestia.
•In cazul persoanelor juridice transmisiunea legala are loc pe calea reorganizarii persoanei
juridice prin comasare sau divizare, astfel incat persoana juridica nou creata (prin fuziune),
persoana juridica absorbanta (in cazul absorbtiei) sau persoanele juridice care preiau fractiunile
patrimoniului divizat, dobandesc calitatea de reclamant sau parat pe care o avea persoana supusa
reorganizarii.
Transmisiunea conventionala
Intervine in baza intelegerii dintre una din parti si un tert, in cazul cesiunii de creanta, a preluarii
datoriei - daca exista consimtamantul creditorului si a vanzarii sau donarii bunului litigios,
procesul urmand sa continuie intre creditorul cesionar (care a dobandit calitate activa) si cel care
a preluat datoria (si are calitate pasiva).
Din punct de vedere al intinderii, transmisiunea poate fi:
- universala;
- cu titlu universal;
- cu titlu particular.
Indiferent de felul transmisiunii, cel care dobandeste calitatea procesuala preia procesul in starea
in care se gaseste in acel moment, actele procesuale savarsite de antecesorul sau fiindu-i
opozabile.
Sanctiunea lipsei calitatii procesuale
Lipsa calitatii procesuale poate fi invocata pe cale de exceptie de partea interesata, procuror sau
instanta din oficiu, in orice stare a procesului, iar in caz de admitere atrage respingerea actiunii.
Daca pentru a se stabili existenta sau inexistenta calitatii a fost nevoie sa se uneasca exceptia cu
fondul, iar instanta constata ca dreptul exista, dar actiunea a fost pornita de o persoana fara
calitate sau impotriva unei persoane fara calitate, nu o va respinge ca nefondata, ci ca urmare a
admiterii exceptiei lipsei de calitate. In acest caz exista posibilitatea ca procesul sa fie redeschis
de o persoana care ar justifica legitimarea procesuala sau impotriva persoanei care are calitate
procesuala pasiva.

Clasificarea actiunilor civile

Clasificarea actiunilor civile, are in vedere intelesul restrans al notiunii de actiune, acela de
cerere de chemare in judecata.
1. Clasificarea actiunilor in functie de scopul material urmarit de reclamant
In functie de acest criteriu actiunile sunt impartite in:
-actiuni in realizarea dreptului,
-actiuni in constatarea existentei sau inexistentei unui drept si
-actiuni in constituire de drepturi.
ACTIUNILE IN REALIZAREA DREPTULUI (in condamnare, in adjudecare, de
executare) – sunt acele actiuni prin care cel ce se pretinde titularul unui drept subiectiv, solicita
instantei sa-l oblige pe parat la respectarea dreptului, iar daca acest lucru nu mai este posibil, la
despagubiri pentru prejudiciul suferit.
Caracteristici:
• Restabilirea sau valorificarea interesului se pretinde a se face direct, iar daca acest lucru nu
mai este cu putinta, prin echivalent;
• Solutionand o asemenea actiune, instanta il condamna pe parat sa dea, sa faca sau sa nu faca
ceva;
• Hotararea instantei constituie titlu executorriu;
• Actiunea in realizare primeaza intotdeauna fata de o eventuala actiune in constatare.
In practica judiciara actiunile in realizare sunt cele mai numeroase (de exemplu: actiunea in
revendicare, actiunea prin care se solicita predarea unei sume de bani, evacuarea dintr-un imobil,
indeplinirea unor obligatii contractuale, rezilierea sau rezolutiunea unui contract, anularea unui
act etc.).
ACTIUNILE IN CONSTATARE (in recunoastere, in confirmare) – sunt acele actiuni
prin care reclamantul solicita instantei sa constate existenta unui drept al sau sau inexistenta unui
drept al paratului. Astfel art 111 prevede ca:” partea care are interes poate sa faca cerere pentru
constatarea existentei sau neexistentei unui drept. Cererea nu poate fi primita daca partea poate
cere realizarea dreptului”.
Caracteristici:
• Dispozitia de mai sus se aplica in cazul constatarii existentei sau inexistentei unui drept, nu si a
unei stari de fapt (aici: asigurarea dovezilor; nu: constatarea calitatii de constructor de buna
credinta, constatarea pierderii unui inscris in anumite imprejurari, constatarea unei fapte
penale; este admisibila: actiunea unuia din soti in constatarea calitatii de bun propriu; pentru a
se dovedi ca un imobil intabulat pe numele unuia dintre soti este in realitate bun comun;
actiunea prin care fostii soti cer sa se stabileasca cota ce le revine din bunurile comune;
actiunea unui coproprietar pentru a se constata coproprietatea sa in indiviziune; in constatarea
calitatii de mostenitori; actiunea in constatarea simulatiei etc.).
• Din obiectivul limitat - constatarea existentei sau inexistentei dreptului – rezulta o
particularitate a hotararilor, si anume ca ele nu constituie titluri executorii, nu pot fi puse in
executare (este vorba numai de capatul de cerere principal, nu si de cele accesorii; daca s-au
solicitat cheltuieli de judecata ele vor fi acordate).
• Actiunea in constatare are un caracter subsidiar – aceasta cale nu este deschisa atata timp cat
partea poate cere realizarea dreptului. Legiuitorul acorda preferinta realizarii dreptului pentru a
inlatura definitiv neintelegerile cu privire la dreptul respectiv (explica) (unii autori arata ca
aceasta cerinta se refera la toate mijloacele de realizare a dreptului, inclusiv contestatia la
executare, si nu numai la mijloacele de drept comun, ca, spre exemplu, o actiune in revendicare
– distinctie la seminar – contestatia se poate exercita numai in cazul unei executari incepute –
constatarea prescriptiei dreptului la actiune; in situatia in care se cere constatarea proprietatii
de catre cel care are posesia imobilului este admisibila).
Clasificarea actiunilor in constatare:
- pozitive (spre exemplu, constatarea calitatii de bun comun, propriu)
- negative (inexistenta unor raporturi de rudenie intre parti)

- declaratorii – se cere instantei sa se constate existenta sau inexistenta unui raport juridic, pentru
a se inlatura o situatie de incertitudine (spre exemplu, partile supun instantei interpretarea unei
clauze contractuale in conformitate cu vointa lor; beneficiarul unui legat cere instantei sa
constate caracterul ilicit al conditiei puse de testator etc.)
- interogatorii – sunt acelea prin care reclamantul cheama in judecata o persoana care ar putea,
eventual sa-i conteste dreptul, obligand-o imediat sa opteze pentru una din conduitele posibile, in
situatia juridica data (actiunea prin care mostenitorii legali cer paratului sa exhibe testamentul in
baza caruia el se pretinde legatar universal; actiunea prin care mostenitorii de un rang
subsecvent il obliga pe cel de un rang preferabil sa declare daca accepta succesiunea sau
renunta la ea; actiunea prin care partea dintr-un contract susceptibil de nulitate relativa cere
celeilalte sa opteze intre a confirma cauza de nulitate sau a invoca nulitatea etc. –
admisibilitatea acestor actiuni este discutabila - cum sa constrangi pe cineva in civil sa-si
exercite un drept legal de optiune?).
- provocatorii – acelea prin care titularul unui drept cheama in judecata pe cel care ii cauzeaza o
tulburare importanta in exercitarea dreptului sau – aceasta persoana este astfel determinata sa-si
valorifice dreptul pe care pretinde ca l-ar avea, sub sanctiunea de a nu-l mai putea invoca daca nu
si-l demonstreaza (exceptia prescriptiei unui debit in fata creditorului sicanator – explica – daca
nu are deschisa calea contestatiei la executare; actiunea posesorie bazata pe o tulburare de
drept…
ACTIUNILE IN CONSTITUIRE DE DREPTURI (in transformare ) - sunt acele actiuni prin
care reclamantul solicita aplicarea legii la anumite fapte si date pe care le invoca, pentru a deduce
consecintele ce se impun, in vederea crearii unor situatii juridice noi (de exemplu: divort, adoptie,
dar si transformarea antre-contractului intr-un contract de vanzare-cumparare etc.)
Consecinte:
- tind la schimbarea sau desfiintarea unor raporturi juridice vechi si la crearea unor raporturi
juridice noi intre parti;
- in principiu, hotararile pronuntate produc efecte numai pentru viitor, ex nunc (sunt exceptii,
hotararile pronuntate in materie de desfiintare a casatoriei, stabilirea filiatiei fata de mama si fata
de tata, tagaduirea paternitatii, declararea judecatoreasca a mortii etc.).

2. In functie de natura dreptului ce se valorifica prin actiune: reale, personale, mixte.


Adaugand la aceasta clasificare si obiectul dreptului subiectiv parat: actiuni personale
mobiliare; actiuni personale imobiliare; actiuni reale mobiliare; actiuni reale imobiliare.
Actiunile personale – sunt acele actiuni prin care se valorifica un drept personal, de creanta.
Aceasta este categoria cea mai vasta a actiunilor civile intrucat drepturile de creanta sunt practic
nelimitate ca numar, ele putandu-se naste din orice conventie a partilor, din lege, dintr-un fapt
ilicit cauzator de prejudicii etc.(exemple: actiunea in plata chiriei, in evacuare, plata pensiei de
intretinere, in reductiunea sau raportul liberalitatilor, in restituirea unui imprumut, pentru
repararea unui prejudiciu cauzat printr-un delict civil etc.).
Actiunile personale mobiliare – acele actiuni in cadrul carora dreptul personal valorificat are ca
obiect un bun mobil corporal, un drept de creanta, o obligatie de a face sau a nu face, recolte
vandute pe picioare etc. (plata unei sume de bani, predarea unor bunuri fungibile).
Actiuni personale imobiliare – cand dreptul personal valorificat are ca obiect un bun imobil prin
natura sa, prin destinatie (de ex, animalele afectate lucrarii pamantului) si prin obiectul la care se
aplica (de ex, uzufructul lucrurilor imobile).
Actiunile reale – sunt cele prin care se urmareste ocrotirea sau valorificarea unui drept real.
(actiunea in revendicare, actiunea confesorie sau negatorie in servitute, superficie, uzufruct, uz,
abitatie, actiunea prin care se valorifica un drept real accesoriu – actiunea ipotecara, actiunea
creditorului gajist).
Actiunile reale mobiliare – atunci cand dreptul real valorificat prin actiune are ca obiect un bun
mobil (revendicarea bunului mobil de la posesorul de rea-credinta).
Actiunile reale imobiliare – dreptul real valorificat are ca obiect un bun imobil.
Aceste actiuni se clasifica, la randul lor, in petitorii si posesorii.
Actiunea petitorie – este aceea prin care se tinde la apararea dreptului de proprietate sau a altui
drept real imobiliar.
Actiunea posesorie – are ca obiect apararea posesiei asupra unui bun imobil impotriva oricaror
tulburari de fapt sau de drept, ori, dupa caz, redobandirea posesiei, daca ea a fost pierduta.
Actiunile mixte – sunt acele actiuni prin care se valorifica in acelasi timp un drept real si un
drept de creanta, in cazul in care drepturile invocate au aceeasi cauza generatoare sau se afla intr-
un raport de conexiune.
In acest caz, cum s-a remarcat deja in literatura de specialitate, ne aflam practic in
prezenta unui cumul obiectiv de actiuni: una personala si una reala. In mod conventional au fost
incluse in aceasta notiune doua categorii de actiuni:
• actiunile in executarea unui act juridic prin care s-a transferat ori a fost creat un drept real
imobiliar, dand nastere totodata unei obligatii personale (se considera ca in aceasta situatie
reclamantul exercita doua drepturi, unul personal referitor la executarea obligatiei si altul real
avand ca obiect remiterea bunului).
• actiunea in rezolutiune, in revocare, in resciziune, in reductiune si cea in anularea unui act
translativ sau creator de drepturi reale imobiliare, daca reclamantul solicita si repunerea partilor
in situatia anterioara, respectiv restituirea bunului (actiunea in revocarea donatiei cu sarcini
pentru neindeplinirea sarcinii – ca urmare a admiterii laturii personale se urmareste si
revendicarea bunului; unii autori contesta aceasta categorie de actiuni, chiar legea – spre
Aceasta clasificare prezinta importanta sub aspectul calitatii procesuale, al competentei
teritoriale si al prescriptiei.
In ceea ce priveste calitatea procesuala, in cazul actiunilor pesonale nu poate fi chemat in
judecata ca parat decat subiectul pasiv al raportului obligational, pe cand in cazul actiunilor reale,
poate fi chemat in judecata orice detinator al lucrului, deoarece reclamantul urmareste dreptul
asupra bunului sau chiar bunul in mainile oricui s-ar afla, titularul avand si dreptul de urmarire.
Actiunea reala confera si un drept de preferinta fata de ceilalti creditori ai paratului, in timp ce
actiunea personala nu exclude concursul celorlalti creditori privilegiati. Actiunea reala urmareste
obtinerea bunului in natura, pe cand actiunea personala nu duce la acest rezultat decat atunci cand
este vorba de executarea unei obligatii de a da; in cazul obigatiei de a face sau a nu face pentru
neexecutarea obligatiei se pot obtine numai daune-interese.
In ceea ce priveste competenta teritoriala, in cazul actiunilor personale se aplica in
principiu, regula de drept comun, fiind competenta instanta de la domiciliul paratului (art.5). In
cazul actiunilor reale imobiliare, competenta este instanta pe raza careia se afla imobilul (art.13).
In ceea ce priveste actiunile mixte, desi unii autori sunt de parere ca opereaza o
competenta alternativa (instanta de la domiciliul paratului sau instanta in raza careia se afla
imobilul), sunt de parere ca si in aceasta situatie competenta este doar instanta de la locul situarii
imobilului, fiind vorba de o competenta teritoriala exclusiva, si nu alternativa (art.13 alin.1 nu
face distinctie dupa natura acttiunilor atunci cand stabileste competenta teritoriala exclusiva,
deci dupa natura drepturilor protejate: reale sau personale, ci dupa natura bunurilor: mobile
sau imobile: ”cererile privitoare la bunuri nemiscatoare se fac numai la instanta in
circumscriptia careia se afla nemiscatoarele”).
In ceea ce priveste prescriptia dreptului de a obtine condamnarea paratului: in cazul
actiunilor personale termenul general de prescriptie este de 3 ani, pe cand in cazul actiunilor reale
dispozitiile D.167/58 nu sunt aplicabile. Astfel exista actiuni reale imprescriptibile extinctiv (de
exemplu, actiunea in revendicare imobiliara), actiuni prescriptibile in 30 ani (– art.1890 c. civ. -
actiunea in revendicare mobiliara introdusa impotriva posesorului de rea-credinta, a hotului sau a
gasitorului), 1 an in cazul reglementat de art. 498 c.civ.etc.

3. Dupa calea procedurala aleasa de parte pentru apararea dreptului:


-principale,
-accesorii si
- incidentale.
Cererile accesorii si incidentale nu pot fi intalnite decat in cazul in care exista o actiune
principala pusa in miscare. Raportat la aceasta actiune principala se pot formula actiuni a caror
solutie depinde de solutia din actiunea principala, neputand avea o existenta de sine statatoare –
actiunile accesorii (cererile de incredintare a copilului minor, de stabilire a pensiei de intretinere
etc., formulate in cadrul actiunii de divort) sau actiuni care pot avea o existenta de sine statatoare,
dar care, fiind formulate intr-un proces deja inceput, se numesc incidentale (cererea
reconventionala, cererea de interventie principala, cererea de chemare in garantie etc.).
Clasificarea prezinta interes sub mai multe aspecte:
• Sub aspectul competentei - actiunile accesorii si incidentale sunt in sarcina instantei care judeca
cererea principala (art.17);
• Anumite actiuni se pot formula numai pe cale principala (de exemplu, actiunea in tagada
paternitatii) sau numai pe cale accesorie (de exemplu, cererea de incuviintare a pastrarii numelui
din casatorie dupa divort), alte actiuni se pot formula atat pe cale principala, cat si pe cale
accesorie sau incidentala (incredintarea copiilor minori).
• Exista actiuni accesorii sau incidentale care trebuie solutionate din oficiu de instanta investita
cu solutionarea cererii principale (incredintarea copiilor minori intr-un proces de divort);
• Persoana care formuleaza o actiune incidentala dobandeste calitatea de parte, a.i. hotararea care
se va pronunta ii va fi opozabila;
• Hotararea care se refera la actiuni accesorii sau incidentale este supusa acelorasi cai de atac si
termene prevazute pentru actiunea principala, chiar daca in situatia in care ar fi exercitate separat
ar fi supuse altor cai de atac sau altor termene.

PARTICIPANŢII LA PROCESUL CIVIL

Solutionarea litigiilor civile implica, cu necesitate, participarea la activitatea judiciara a


unor autoritati statale si a unor persoane fizice. Autoritatile si persoanele care participa la
activitatea de judecata se numesc participanti sau subiecti procesuali.
In activitatea judiciara un rol central il ocupa instanta de judecata. Ea actioneaza in
calitate de autoritate statala specializata in activitatea de distribuire a justitiei.
Solutionarea procesului civil nu poate fi conceputa fara participarea partilor intre care s-
a ivit litigiul: reclamantul si paratul. In cadrul si in cursul procedurii pot interveni de asemenea
alte persoane. Asa este, in primul rand, cazul tertilor, care pot participa la activitatea judiciara, fie
din initiativa lor, fie din initiativa partilor principale.
In procesul civil pot participa si alte persoane, cum ar fi: martorii, expertii, interpretii
etc. Acestia sunt insa participanti procesuali auxiliari; rolul lor este subsidiar si vizeaza doar
lamurirea unor imprejurari de fapt ale cauzei.
O pozitie aparte in procesul civil revine Ministerului Public.
Procesul civil parcurge adeseori si ultima sa faza - executarea silita. in asemenea situatii,
participante la activitatea judiciara devin si organele de executare.

I.INSTANTA
Intelesurile notiunii:
- în sensul cel mai larg, prin instanţă se înţelege organul împuternicit de lege să soluţioneze un
conflict între părţi;
- într-un sens mai restrâns, prin instanţă sunt desemnate numai instanţele judecătoreşti;
- într-un sens şi mai restrâns, prin instanţă se înţelege un anumit grad de jurisdicţie;
- în înţelesul cel mai restrâns, noţiunea de instanţă desemnează completul de judecată.

Compunerea instanţei
Noţiune
Prin „compunerea instanţei” se înţelege alcătuirea instanţei cu numărul de judecători prevăzut
de lege.
În condiţiile Legii de organizare judecătorească nr. 304/2004, cauzele date în competenţa de
primă instanţă a judecătoriei, tribunalului şi curţii de apel se judeca în complet format dintr-un
judecator, cu excepţia cauzelor privind contenciosul administrativ si conflictele de munca si
asigurari sociale, care se judeca in prima instanta in complet format din doi judecatori si doi
asistenţi judicari.
La judecata apelurilor şi a recursurilor se aplică sistemul colegialităţii. Astfel,
apelurile se judecă în complet format din doi judecători, iar reursurile in complet format din 3
judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel.

Constituirea instanţei
Noţiune
„Constituirea instanţei” desemnează alcătuirea completului de judecată cu toate persoanele şi
organele prevăzute de lege. Este vorba de participarea alături de judecători a grefierului,
magistratului-asistent de la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a procurorului, precum şi a
asistenţilor judiciari

Incidente procedurale privind compunerea şi constituirea instanţei

1. Incompabilitatea.
Incompatibilitatea desemnează situaţia în care un judecător este împiedicat să ia parte la
soluţionarea unei pricini, in cazurile prevăzute de lege.
Incompatibilitatea Î este reglementată în art. 24 C.proc.civ.Legea prevede trei cazuri de
incompatibilitate:

a. Judecătorul care a pronunţat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecarea
aceleiaşi pricini în apel sau recurs. (presupune situaţia în care un judecător, după ce a
pronunţat o hotărâre în primă instanţă sau în apel, este avansat la o instanţă superioară, la care
vine spre soluţionare apelul, sau după caz recursul declarat împotriva hotărârii respective; este
firesc ca judecătorul să nu-şi controleze propria hotărâre, fiind puţin probabil ca judecătorul
să fie dispus să revină asupra soluţiei pe care a dat-o).
b. Judecătorul care a pronunţat o hotărâre nu poate lua parte la judecarea aceleiaşi pricini
în cazul în care s-a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare.(se presupune că
judecătorul care şi-a exprimat o dată părerea asupra unei cauze, numai cu greu şi-o va
schimba şi că de aceea nu este indicat să mai ia parte la judecarea ei).
c. Judecătorul care a fost martor,expert, avocat sau arbitru într-o pricină nu poate judeca
acel proces.
Toate aceste 3 cazuri sunt de strictă interpretare şi ca atare, nu pot fi extinse prin analogie.
Nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la incompatibilitate atrage nulitatea absolută a
hotărârii, aceasta fiind reglementată de norme de ordine publică.

Procedura de soluţionare a incompatibilităţii


Dacă judecata este în curs de desfăşurare, mijlocul procesual de invocare a incompatibilităţii
este excepţia de incompatibilitate, care este o excepţie de procedură, absolută şi dilatorie. Ea
poate fi invocată de orice parte interesată, de procuror sau de instanţă din oficiu, în orice fază a
judecaţii.
Excepţia se judecă de instanţa sesizată cu pricina respectivă, în a cărei compunere va intra şi
judecătorul aflat într-un caz de incompatibiliate.
Dacă excepţia de incompatibilitate este respinsă, se va pronunţa o încheiere interlocutorie, care
nu va putea fi atacată cu apel sau, dupa caz, cu recurs decât odată cu fondul.
Admiterea excepţie are drept consecinţă înlocuirea judecătorului incompatibil cu un alt
judecăzor de la aceeaşi instanţă judecătorească. În ipoteza în care nu s-ar mai putea constitui în
mod valabil completul de judecata, la propunerea preşedintelui respectivei instanţe din
circumscripţia acelei curţi de apel, presedintele curtii de apel poate delega judecatori de la alte
instanţe din circumscripţia menţionată, cu acordul scris al acestora.

2. Abtinerea si recuzarea.

Noţiune
Prin abţinere se înţelege situaţia în care un judecător, ştiind că se află într-unul din
cazurile prevăzute de lege, solicită retragerea sa de la judecata unei anumite pricini. Conform
dispoziţiilor art.25 C.proc.civ.,judecatorul care stie ca exista un motiv de recuzare in privinta sa
este dator sa instiinteze pe seful lui si sa se abtina de la judecarea pricinii.
Obligaţiei judecătorului de a se abţine îi corespunde dreptul părţii care are motive să se
îndoiască de imparţialitatea judecătorului de a-l recuza pe acesta.
Recuzarea desemnează situaţia în care una dintre părţi cere, în cazurile strict
determinate de lege, îndepărtarea unuia sau a mai multor judecători de la soluţionarea unei
anumite pricini.

Cazuri:
Judecatorul poate fi recuzat:
1. cand el, sotul sau, ascendentii ori descendentii lor au vreun interes in judecarea pricinii sau
cand este sot, ruda sau afin, pana la al patrulea grad inclusiv, cu vreuna din parti;
2. cand el este sot, ruda sau afin in linie directa ori in linie colaterala, pana la al patrulea grad
inclusiv, cu avocatul sau mandatarul unei parti sau daca este casatorit cu fratele ori sora sotului
uneia din aceste persoane;
3. cand sotul in viata si nedespartit este ruda sau afin a uneia din parti pana la al patrulea grad
inclusiv, sau daca, fiind incetat din viata ori despartit, au ramas copii;
4. daca el, sotul sau rudele lor pana la al patrulea grad inclusiv au o pricina asemanatoare cu
aceea care se judeca sau daca au o judecata la instanta unde una din parti este judecator;
5. daca intre aceleasi persoane si una din parti a fost o judecata penala in timp de 5 ani inaintea
recuzarii;
6. daca este tutore sau curator al uneia dintre parti;
7. daca si-a spus parerea cu privire la pricina ce se judeca;
8. daca a primit de la una din parti daruri sau fagaduieli de daruri ori altfel de indatoriri;
9. daca este vrajmasie intre el, sotul sau una din rudele sale pana la al patrulea grad inclusiv si
una din parti, sotii sau rudele acestora pana la gradul al treilea inclusiv.
Reguli
Nu se pot recuza judecatorii, rude sau afini ai acelora care stau in judecata ca tutore,
curator sau director al unei institutii publice sau societati comerciale, cand acestia nu au interes
personal in judecarea pricinii.
Nu se pot recuza toti judecatorii unei instante sau ai unei sectii a acesteia.
Cererile de recuzare a instantelor ierarhic superioare formulate la instanta care solutioneaza
litigiul sunt inadmisibile.
Pentru aceleasi motive de recuzare nu se poate formula o noua cerere impotriva aceluiasi
judecator.
Propunerea de recuzare se va face verbal sau in scris pentru fiecare judecator in parte si
inainte de inceperea oricarei dezbateri.
Cand motivele de recuzare s-au ivit dupa inceperea dezbaterilor, partea va trebui sa
propuna recuzarea de indata ce acestea ii sunt cunoscute.
Judecatorul impotriva caruia e propusa recuzarea poate declara ca se abtine.
Recuzarea judecatorului se hotaraste de instanta respectiva, in alcatuirea careia nu poate sa
intre cel recuzat.
In cazul cand din pricina recuzarii nu se poate alcatui completul de judecata, cererea de
recuzare se judeca de instanta ierarhic superioara.
Instanta decide asupra recuzarii, in camera de consiliu, fara prezenta partilor si ascultand pe
judecatorul recuzat.
Nu se admite interogatoriul ca mijloc de dovada a motivelor de recuzare.
In cursul judecarii cererii de recuzare nu se va face nici un act de procedura.
Incheierea asupra recuzarii se citeste in sedinta publica.
Daca recuzarea a fost admisa, judecatorul se va retrage de la judecarea pricinii.
Incheierea prin care s-a hotarat recuzarea va arata in ce masura actele indeplinite de
judecatorul recuzat urmeaza sa fie pastrate.
Instanta superioara investita cu judecarea cererii de recuzare in cazurile prevazute de art. 30
alin. 2 va dispune trimiterea pricinii la o instanta de acelasi grad, in cazul cand gaseste ca cererea
de recuzare este intemeiata.
Daca cererea este respinsa, pricina se inapoiaza spre judecare instantei inferioare.
Incheierea prin care s-a incuviintat sau respins abtinerea, ca si aceea prin care s-a incuviintat
recuzarea, nu este supusa la nici o cale de atac.
Incheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai o data cu fondul.
Cand instanta superioara de fond constata ca recuzarea a fost pe nedrept respinsa, reface toate
actele si dovezile administrate la prima instanta
Dispozitiile prezentului titlu, in afara de art. 24 si 27 pct. 7, se aplica si procurorilor, magistratilor
asistenti si grefierilor.

II.PĂRŢILE

Drepturile si obligatiile procesuale ale partilor. Abuzul de drept procesual.

Drepturi si obligatii procesuale


Pentru a garanta exercitiul liber al actiunii civile, legea procesuala acorda partilor o serie de
drepturi procesuale dintre care mentionam:
• Dreptul partilor de a adresa cereri instantei;
• Dreptul de a participa la judecarea pricinii, deci dreptul la citare;
• Dreptul la aparare;
• Dreptul de a recuza pe judecatori, grefieri, procurori etc.;
• Dreptul de a face acte de dispozitie;
• Dreptul de a exercita caile de atac;
• Dreptul de a pretinde restituirea cheltuielilor de judecata in cazul castigarii procesului etc.
Legea prevede insa si o serie de indatoriri procesuale pentru parti dintre care mentionam cu titlu
de exemplu:
- indeplinirea actelor de procedura in conditiile, ordinea si termenele prevazute de lege sub
sanctiunea nulitatii, perimarii, decaderii etc.
- exercitarea cu buna-credinta a drepturilor procesuale, potrivit scopului in vederea caruia au fost
recunoscute de lege (art.723 alin.1 C.proc.civ.).

Abuzul de drept procesual


Cel care nu respecta prevederile art. 723 C.proc.civ. savarseste abuz de drept procesual.
Formele acestuia de manifestare presupun existenta a doua elemente:
- elementul subiectiv - exercitarea cu rea-credinta a dreptului procesual;
- elementul obiectiv – deturnarea dreptului procedural de la scopul socio-economic pentru care a
fost recunoscut, de la finalitatea sa legala.
Mentionam cu titlu de exemplu:
- introducerea cu rea-credinta a unei cereri vadit netemeinice, cu scopul de a-l sicana, de a-l
discredita pe parat sau rezistenta cu rea-credinta a paratului in fata unei cereri a carei temeinicie
este evidenta ;
- introducerea unei cereri fara punerea in intirziere a paratului daca acesta recunoaste la primul
termen pretentiile reclamantului;
- introducerea cu rea-credinta a unei cereri de recuzare, de stramutare, de acordare a asistentei
juridice gratuite, de verificare de scripte etc.
Aprecierea exercitarii abuzive a drepturilor procedurale revine judecatorului, respingerea unei
cereri de chemare in judecata sau a unei cai de atac, a unei cereri de recuzare sau de stramutare
neconducand automat la concluzia ca partea a exercitat abuziv dreptul procedural.
Exercitarea cu rea-credinta a unor drepturi procesuale, atrage o serie de sanctiuni specifice:
amenzi judiciare catre stat (art.108¹ C.proc.civ.) si, eventual, despagubiri la cerere pentru
prejudiciul cauzat (art.1083,4 C.proc.civ.).
In afara sanctiunilor cu caracter general mentionate mai sus exista si o serie de sanctiuni
specifice: spre exemplu, neacordarea cheltuielilor de judecata – nepunerea cu rea-credinta in
intarziere a paratului care la prima zi de infatisare recunoaste pretentiile reclamantului; nulitatea
tuturor actelor de procedura efectuate intr-un proces in care citarea prin publicitate s-a facut cu
rea-credinta etc.

Coparticiparea procesuala

Notiune
Legislatia noastra procesuala permite ca mai multe persoane sa fie reclamante sau parate in
cadrul unui proces civil. Aceasta situatie in care procesul civil se desfasoara intre mai multi
reclamanti si parati poarta denumirea de coparticipare sau litisconsortiu procesual.
Sediul materiei: art. 47- 48 C.proc.civ.
Potrivit art.47: „mai multe persoane pot fi impreuna reclamante sau parate daca obiectul pricinii
este un drept sau o obligatiune comuna ori daca drepturile sau obligatiile lor au aceeasi cauza”.
Felurile coparticiparii procesuale
Dupa pozitia partilor coparticiparea procesuala poate fi:
- activa: cand mai multi reclamanti actioneaza in judecata, prin aceeati cerere un singur parat;
- pasiva: cand un reclamant isi indreapta pretentiile prin aceeasi cerere impotriva mai multor
parati;
- mixta: daca mai multi reclamanti actioneaza in judecata prin aceeasi cerere mai multi parati.
In functie de rolul vointei partilor in formarea sa, coparticiparea poate fi:
- facultativa
- necesara
Din redactarea art.47 C.proc.civ. ar rezulta ca intotdeauna coparticiparea procesuala este
facultativa, dar coroborand aceste dispozitii si cu alte texte din legislatia civila trebuie sa tragem
concluzia ca exista si cazuri de coparticipare necesara, obligatorie.
Spre exemplu, in situatia prevazuta de art.797 C. civ.
Efectele coparticiparii
Raporturile dintre coparticipanti, in cazul coparticiparii facultative, sunt guvernate de principiul
independentei procesuale.
Potrivit art. 48 alin 1C.proc.civ. : „Actele de procedura, apararile si concluziile unuia dintre
reclamanti nu pot folosi sau pagubi pe ceilalti”.
De la regula inscrisa in alin. 1 se deroga insa prin alin. 2 conform cu care: „… daca prin natura
raportului juridic sau in temeiul unei dispozitii a legii, efectele hotararii se intind asupra tuturor
reclamantilor sau paratilor, actele de procedura indeplinite numai de unii dintre ei sau termenele
incuviintate numai unora din ei pentru indeplinirea actelor de procedura folosesc si celorlalti.
Cand actele de procedura ale unora sunt potrivnice celor facute de ceilalti, se va tine seama de
actele cele mai favorabile”.
Cele doua derogari mentionate mai sus, poarta denumirea de:
- principiul avantajului sigur;
- principiul aprecierii finalitatii actului.
Potrivit alin. ultim al art 48 C.proc.civ.: „daca reclamantii sau paratii nu s-au infatisat sau nu au
indeplinit un act de procedura in termen, vor continua totusi sa fie citati”.

III.PARTICIPAREA TERŢILOR LA JUDECATĂ

Pentru ca hotărârea civilă să îşi producă efecte şi faţă de alte persoane este necesară
introducerea acestora în proces.
Necesitatea atragerii unui terţ la judecată poate să decurgă din folosul practic pe care l-ar
putea realiza una din părţile iniţiale (reclamantul sau pârâtul), care urmăreşte să i se recunoască
ori să i se stabilească anumite drepturi şi faţă de terţul respectiv.
Interesul de a fi introdus într-un proces în curs de desfăşurare poate să aparţină şi terţului,
fie pentru a-şi valorifica un drept al său, fie pentru a apăra pe una din părţile în litigiu, cu care se
găseşte în raporturi speciale şi care fac ca hotărârea ce se va pronunţa să fie folosită de parte
pentru a formula pretenţii împotriva terţului, ţinând cont şi de faptul că, uneori, interesele
legitime ale unei persoane pot fi afectate direct sau indirect de pronunţarea unei hotărâri la care
nu a fost parte.
Codul de procedură civila reglementează următoarele forme de participare a terţilor la
judecată:
1.Intervenţia voluntară (art.49-art.56) – intervenţia voluntară principală;
- intervenţia voluntară accesorie
2.Intervenţia forţată – chemarea în judecată a altor persoane (art.57-art.59);
- chemarea în garanţie(art.60-art.63);
- arătarea titularului dreptului(art.64-art.66)

INTERVENŢIA VOLUNTARĂ
Noţiune
Intervenţia voluntară reprezintă cererea unui terţ de a intra într-un proces pornit de alte părţi,
pentru a-şi apăra un drept propriu sau pentru a apăra dreptul unei părţi din acel proces.
Elemente definitorii:
- existenţa unui proces civil în curs de judecată;
- introducerea unui terţ, din propria iniţiativă, în procesul respectiv.

Intervenţia voluntară principală


Noţiune
Poartă denumirea de intervenţie voluntară principală cererea prin care un terţ solicită introducerea
sa într-un proces în curs de judecată, pentru a i se recunoaşte sau stabili un drept propriu.
Natură juridică
Intervenţia voluntară principală este o veritabilă chemare în judecată, îndreptată împotriva
părţilor iniţiale, deci, atât a reclamantului, cât şi a pârâtului. Terţul intervenient poate să îşi
formuleze pretenţia pe cale principală, declanşând un proces distinct, în care el ar figura ca
reclamant, iar părţile din proces ar fi pârâte. Dacă însă terţul preferă să invoce pretinsul său drept
în litigiul pendente, cererea sa dobândeşte caracter incidental, devenind o cerere care se grefează
pe cererea principală, dar care poate fi soluţionată şi independent de aceasta.
Termen de depunere
Cererea de intervenţie în interes propriu poate fi formulată numai în faţa primei instanţe şi înainte
de închiderea dezbaterilor. (art.50 alin.2 C.proc.civ.)
Prin excepţie, art.50 alin. final C.proc.civ. dispune că intervenţia principală se poate face, cu
învoirea părţilor, şi în instanţa de apel.
!
În legătură cu învoirea părţilor, trebuie reţinut că e necesar acordul persoanelor care au calitatea
de parte în apel. Ca atare, dacă în prima instanţă au figurat mai multe părţi, dar apelul nu le
priveşte pe toate, părţilor care au avut această calitate numai în primă instanţă nu li se va mai cere
acordul.
Întrucat nu se prevede până la ce moment poate fi formulată cererea de intervenţie în interes
propriu în apel, înseamnă că se vor aplica dispoziţiile de la judecata în primă instanţă, astfel încât
şi la etapa apelului cererea poate fi depusă până la închiderea dezbaterilor.
Procedura de judecată
Fiind o cerere incidentală, cererea de intervenţie în interes propriu este de competenţa instanţei
care judecă cererea principală.
Instanţa se pronunţe asupra admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie printr-o încheiere
interlocutorie prin care, după caz, va încuviinţa în principiu cererea sau o va respinge ca
inadmisibilă. Încheierea poate fi atacată numai odată cu fondul.
Cererea de intervenţie voluntară principală se judecă odată cu cererea principală, însă, dacă ar
duce la întârzierea soluţionării acesteia, art 55 C.proc.civ. permite instanţei să dispună
disjungerea. Măsura disjungerii se ia printr-o încheiere care, având caracterul unui act pentru mai
buna administrare a justiţiei, nu este supusă niciunei căi de atac.
Cel care intervine va lua procedura în care se află în momentul admiterii intervenţiei; actele
de procedură următoare se vor îndeplini şi faţă de cel care intervine. Astfel, terţul nu va putea
solicita refacerea unor acte de procedură îndeplinite anterior anterior momentului admiterii în
principiu a cererii sale, readministrarea unor probe ori să invoce excepţii de procedură relative ce
trebuieau invocate anterior admiterii intervenţiei.

Efectele admiterii în principiu a cererii de intervenţie:


- instanţa este învestită cu judecarea cererii terţului;
- are loc o prorogare a competenţei instanţei şi asupra cererii de intervenţiee, astfel încât instanţa
devine competentă să judece o cerere care, dacă ar fi fost formulată pe cale principală, trebuia
adresată unei alte instanţe;
- terţul devine parte în proces;
- se întrerupe cursul prescripţiei extinctive privitor la pretenţia dedusă judecăţii de intervenient,
afară de cazul în care cererea este respinsă, anulată, perimată ori s-a renunţat la ea.

Intervenţia voluntară accesorie


Noţiune
Reprezintă intervenţie voluntară accesorie cererea prin acre un terţ ce justifică un interes solicită
introducerea sa într-un litigiu în curs de desfăşurare, pentru a apăra drepturile uneia din părţile
iniţiale.
Natură juridică
Intervenţia voluntară accesorie este o simplă apărare făcută în favoarea părţii pentru acre a
intervenit în proces.
Condiţii
- intervenientul accesoriu trebuie să justifice întotdeauna un interes propriu; altfel spus, susţinând
pe una dintre părţile iniţiale (reclamant sau pârât), terţul urmăreşte să preîntâmpine pronunţarea
unei hotorâri care ar fi susceptibilă să creeze o situaţie de natură a compromite propriile sale
drepturi.
- interesul intervenientului accesoriu poate să fie nu numai de ordin parimonial, ci este suficient
şi un interes moral.
Termen de depunere
Potrivit art.51 C.proc.civ., cererea de intervenţie voluntară accesorie se poate face chiar înaintea
instanţei de recurs. A fortiori, ea poate fi formulată şi în faţa instanţei de apel. Soluţia legislativă
conform căreia intervenţia accesorie poate fi făcută nu numai înaintea primei instanţe, ci în orice
fază a judecăţii, chiar direct în căile de atac, este justificată de natura juridică a acestei forme de
intervenţie voluntară, de faptul că terţul nu supune judecăţii o pretenţei proprie, astfel încât, prin
ipoteză, nu se răpeşte părţilor vreun grad de jurisdicţie.
Procedura de judecată
→Fiind o cerere incidentală, cererea de intervenţie accesorie este de competenţa instanţei care
judecă cererea principală.
→Instanţa se pronunţe asupra admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie printr-o încheiere
interlocutorie prin care, după caz, va încuviinţa în principiu cererea sau o va respinge ca
inadmisibilă. Încheierea poate fi atacată numai odată cu fondul.
→Cel care intervine va lua procedura în care se află în momentul admiterii intervenţiei; actele de
procedură următoare se vor îndeplini şi faţă de cel care intervine. Astfel, terţul nu va putea
solicita refacerea unor acte de procedură îndeplinite anterior anterior momentului admiterii în
principiu a cererii sale, readministrarea unor probe ori să invoce excepţii de procedură relative ce
trebuieau invocate anterior admiterii intervenţiei.
→Terţul are o poziţie procesuală subordonată părţii pe care o apără şi astfel nu poate face decât
acele acte de procedură care profită părţii respective.
→Cererea de intervenţie voluntară accesorie fiind o simplă apărare în favoarea uneia dintre
părţile între care s-a stabilit raportul juridic procesual iniţial, se judecă întotdeauna împreună cu
cererea introductivă de instanţă.
Soluţii cu privire la cererea de intervenţie voluntară accesorie
Acestea depind de soluţia ce se va pronunţa asupra cererii de chemare în judecată, astfel:
- intervenţie voluntară accesorie în interesul pârâtului se va admite dacă se respinge cererea de
chemare în judecată, deoarece pârâtul nu a căzut în pretenţii, astfel încât apărarea terţului
urmează a fi considerată utilă;
- în cazul în care se admite cererea de chemare în judecată, deci pârâtul a căzut în pretenţii,
cererea de intervenţie în favoarea acestuia se va respinge;
- intervenţie voluntară accesorie în favoarea reclamantului se va admite dacă se admite cererea
de chemare în judecată;
- în cazul în care se respinge cererea de chemare în judecată, va trebui respinsă şi intervenţia în
susţinerea reclamantului.

Cererea de chemare in judecata a altor persoane


Noţiune
Este o actiune introdusa de una din parti, in scopul preintampinarii unui litigiu viitor, impotriva
tertilor care ar putea pretinde aceleasi drepturi ca si reclamantul.
Conditiile chemarii in judecata a altor persoane
- sa existe posibilitatea ca tertul vizat sa pretinda acelasi drept ca si reclamantul.
- cel chemat in judecata va dobandi calitatea de intervenient in nume propriu.
Termen de depunere
Cererea facuta de parat se depune o data cu intampinarea. Cand intampinarea nu este
obligatorie, cererea se va depune cel mai tarziu la prima zi de infatisare.
Cererea facuta de reclamant se depune cel mai tarziu pana la inchiderea dezbaterilor inaintea
primei instante.

Intervenientul va fi introdus printr-o cerere de chemare in judecata (art.112).


Oricare din parti poate sa cheme in judecata o alta persoana care ar putea sa pretinda aceleasi
drepturi ca si reclamantul.
Cererea va fi motivata si se va comunica atat celui chemat, cat si partii potrivnice. La
exemplarul cererii destinat celui chemat se vor alatura copii de pe cererea de chemare in judecata,
intampinare si de pe inscrisurile de la dosar.
Cel chemat in judecata dobandeste calitatea de intervenient in interes propriu, iar hotararea ii
va fi opozabila.
In acest caz, cand paratul chemat in judecata pentru o datorie baneasca recunoaste datoria si
declara ca voieste sa o execute fata de cel care isi va stabili judecatoreste dreptul, el va fi scos din
judecata daca depune suma datorata.
In acest caz, judecata va urma numai intre partea reclamanta si cel chemat in judecata.

Cererea de chemare in garantie


Noţiune
Partea poate chema in garantie pe un tert care este obligat a-l garanta (obligatia de
evictiune), iar tertul, la randul lui, poate chema pe cel de la care a dobandit. Daca si cel de la care
a dobandit tertul ar putea sa invoce exceptia de garantie, acesta nu mai poate chema in garantie pe
un altul, ci va trebui sa o faca printr-o cerere separata. Chemarea in garantie este limitata la doua.

Conditiile chemarii in garantie:


- sa existe obligatia de garantie legala ori conventionala (sau a unei obligatii de despagubire);
- sa fie indeplinita forma cererii de chemare in judecata;

Termen de depunere
Cererea facuta de parat se va depune o data cu intampinarea, cand intampinarea nu este
obligatorie, cererea se va depune cel mai tarziu la prima zi de infatisare.
Cererea de chemare in garantie facuta de reclamant se poate depune, pana la inchiderea
dezbaterilor, inaintea primei instante.
Instanta va dispune ca cererea sa fie comunicata celui chemat in garantie si, daca
intampinarea este obligatorie, va fixa termenul in care aceasta urmeaza sa fie depusa de cel
chemat in garantie.

Procedura de judecată

Cererea de chemare in garantie se judeca o data cu cererea principala.


Cand judecarea cererii principale ar fi intarziata prin chemarea in garantie, instanta poate
dispune despartirea ei spre a fi judecate deosebit.
Domeniul de aplicare – revendicare, litigii nascute din contracte de vanzare-cumparare,
indiviziune, litigii locative etc.
Nu se poate introduce in cazul ordonantelor presedintiale, a actiunilor posesorii, actiunilor
personale nepatrimoniale, a litigiilor de munca.
Tertul introdus dobandeste o pozitie procesuala independenta.
Recursul sau apelul tertului repune in discutie raporturile dintre reclamant si parat,
deoarece tertul are interes in solutionarea favorabila a procesului.

Aratarea titularului dreptului

Notiune

Cererea de aratare a titularului dreptului poate fi facuta numai de paratul care, detinand un
lucru pentru altul, sau exercitand in numele altuia, un drept asupra lucrului, este chemat in
judecata de o persoane ce pretinde un drept real asupra lucrului.
Cu alte cuvinte presupune existenta unui raport juridic intre parat si titularul dreptului, cu
privire la lucrul determinat ce formeaza obiectul cererii, pe de o parte, iar pe de alta parte, prin
cerere trebuie sa se valorifice un drept real.

Termen de depunere
Potrivit. art. 65 c.p.c., cererea privitoare la aratarea titularului dreptului va fi motivata si
se va depune o data cu intampinarea, iar daca aceasta nu este obligatorie, cel mai tarziu la prima
zi de infatisare.
Tertului i se va comunica cererea de aratare a titularului dreptului, copie de pe cererea de
chemare in judecata, copie de pe inscrisurile aflate la dosar.

Pentru a se putea admite o asemenea cerere, trebuie indeplinite cumulativ următoarele


condiţii:
1. reclamantul sa urmareasca valorificarea unui drept real, deci sa fi introdus o cerere reala
2. paratul sa fie un simplu detentor precar al bunului asupra caruia poarta dreptul real invocat de
reclamant
3. paratul sa afirme ca titularul dreptului este un tert
4. paratul sa faca cererea de aratare a titularului dreptului
5. cererea sa fie introdusa cel mai tarziu la prima zi de infatisare

Ipoteze
a) cel aratat ca titular al dreptului se infatiseaza si recunoaste sustinerile paratului, iar reclamantul
consimte sa fie inlocuit paratul initial.
Solutia aratata de art. 66 alin 1 c.p.c.: titularul va lua locul paratului, acesta din urma fiind scos
din judecata
b) tertul se infatiseaza, dar tagaduieste aratarile paratului, sau cel aratat ca titular al dreptului, desi
regulat citat, nu se infatiseaza.
Solutia art. 66 alin. 2 c.p.c.: tertul va dobandi calitate de intervenient principal, judecata
continuand intre reclamant, parat si intervenient
c) tertul se prezinta si recunoaste sustinerile paratului, dar reclamantul nu este de acord cu
inlocuirea. Legiuitorul nu da o solutie in aceasta ipoteza, astfel ca in practica si doctrina se
intalnesc urmatoarele solutii:
Solutia 1: tertul ramane in proces in calitate de intervenient, procesul continuand intre reclamant,
parat si tert
Solutia 2: nu se ia in considerare cererea de interventie, judecata continuand intre reclamant si
parat. Daca se stabileste, in urma dezbaterilor, ca tertul este titular al dreptului asupra bunului, se
va respinge cererea ca fiind gresit indreptata.

Reprezentarea partilor in procesul civil

Notiune
Prin reprezentare se desemneaza acea situatie in care o persoana numita reprezentant indeplineste
acte procedurale in numele si in interesul altei persoane care este parte in procesul civil.
Reprezentarea procesuala cunoaste doua forme principale: reprezentarea legala si reprezentarea
conventionala.
Reprezentarea legala a fost tratata distinct la conditia capacitatii procesuale a partilor, ne vom
ocupa in continuare numai de reprezentarea conventionala.
Cu rare exceptii (chemarea la interogatoriu, divortul), partea in proces, persoana fizica sau
juridica nu este obligata sa stea personal in procesul civil, ea putand fi reprezentata de catre un
mandatar (art.67 C.proc.civ.)
1. Reprezentarea prin mandatar neavocat
Conditii:
1. Orice persoana care are capacitate de exercitiu poate reprezenta in judecata o alta pesoana,cu
doua precizari importane:
- mandatarul neavocat nu poate pune concluzii in fata instantei decat printr-un avocat;
- exceptiile de la regula precedenta sunt inscrise in art.68 alin.5, 68 alin.6 si 70 C.proc.civ
Mandatarul trebuie sa faca dovada calitatii sale printr-o procura speciala sau o printr-o procura
generala care contine o clauza speciala in acest sens. Conform art.67 alin.2,3:” mandatarul cu
procura generala poate sa reprezinte in judecata pe mandant, numai daca acest drept I-a fost dat
anume. Daca cel care a dat procura generala nu are domiciliul si nici resedinta in tara, sau daca
procura este data unui prepus, dreptul de reprezentare in judecata se presupune dat”.
2.Mandatul este presupus dat pentru toate actele judecatii, chiar daca nu cuprinde nici o aratare
expresa in aceasta privinta; el poate fi insa restrans numai la anumite acte sau numai la o anumita
instanta (art.68 alin.3 C.proc.civ.).
3.Actele procesuale de dispozitie pot fi facute de mandatar numai in temeiul unei procure
speciale (art.69 C.proc.civ.).
4.Prin derogare de la dreptul comun al mandatului, potrivit art.71 C.proc.civ.: „mandatul nu
inceteaza prin moartea celui care l-a dat si nici daca acesta a devenit incapabil. Mandatul
dainuieste pana la retragerea lui de catre mostenitori sau de catre reprezentantul legal al
incapabilului”.
5. „Renuntarea sau retragerea mandatului nu poate fi opusa celeilalte parti decat de la
comunicare, afara numai daca a fost facuta in sedinta, in prezenta partii. Mandatarul care renunta
la imputernicire, este tinut sa instiinteze atat pe cel caruia i-a dat mandatul cat si instanta, cu cel
putin 15 zile inainte de termenul de infatisare sau de implinirea cailor de atac”(art.72 C.proc.civ.).
2. Reprezentarea prin avocat
In conformitate cu art.2 alin.3 Lg.51/95 : „mandatarul avocat are dreptul sa reprezinte si sa asiste
persoanele fizice si juridice in fata tuturor instantelor”.
Potrivit art.68 alin.1 si art.83 C.proc.civ., mandatarul avocat isi dovedeste calitatea tot printr-o
procura, semnatura fiind certificata potrivit legii avocatilor. Potrivit legii speciale, avocatul are
dreptul sa asiste si sa reprezinte o parte in baza contractului de asistenta juridica incheiat cu
aceasta in forma scrisa. Contractul prevede expres intinderea puterilor pe care clientul le confera
avocatului, in baza acestuia avocatul legitimandu-se printr-o imputernicire avocatiala.
In ceea ce priveste actele de dispozisie, intrucat art. 69 alin.1C.proc.civ. nu face distinctie intre
mandatarul avocat si cel neavocat, consideram ca si avocatul are nevoie de o procura speciala in
acest sens.
Potrivit art.69 alin.2 C.proc.civ.: „avocatul care a asistat pe o parte la judecarea pricinii, chiar
fara mandat, poate face orice acte pentru pastrarea unor drepturi supuse unui termen si care s-ar
pierde prin neexercitarea lor la timp. El poate sa exercite de asemenea orice cale de atac
impotriva hotararii date; in acest caz insa, toate actele de procedura se vor indeplini numai fata de
partea insasi”.
Denuntarea contractului de asistenta juridica se poate face cu acordul ambelor parti sau unilateral,
in conformitate cu prevederile expres mentionate in contract. In cazuri de impiedicare sau
incetare a exercitarii profesiei, avocatul trebuie sa-si asigure substituirea.
3. Reprezentarea judiciara conventionala a persoanelor juridice
De regula, persoana juridica nu participa la procesul civil prin reprezentantii sai legali, organele
de conducere, ci printr-un reprezentant conventional care este consilierul juridic, pe baza unei
delegatii sau prin avocat in temeiul art.3 Lg.51/95.
In prezent, activitatea profesionala a consilierului juridic este reglementata de legea nr. 514/2003
si de Statutul profesiei de consilier juridic (publicat in M.Of. nr. 684/29.07.2004).
Sanctiunea in cazul nejustificarii calitatii de reprezentant conventional
In cazul in care reprezentantul partii - persoana fizica sau persoana juridica - nu face dovada
calitatii sale, instanta poate acorda un termen pentru implinirea acestor lipsuri; daca in acest
termen ele nu se implinesc, va anula cererea (art.161 C.proc.civ.).
Exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant poate fi invocata in orice stare a pricinii, iar
titularul dreptului poate ratifica actele facute de persoana ce nu avea calitatea de reprezentant
.Solutia decurge din faptul ca art.161 C.proc.civ. trateaza aceasta exceptie la un loc cu exceptia
lipsei capacitatii procesuale de exercitiu a carui regim este stabilit de dispozitiile art.43
C.proc.civ.

Participarea procurorului in procesul civil

Vorbind de constituirea completului de judecata avem in vedere si participarea procurorului,


alaturi de acesta, fie atunci cand legea prevede in mod expres obligativitatea concluziilor sale(ex:
art.1 alin.9 Lg.554/2004 a Contenciosului administrativ; art.125 Lg.272/2004 privind protectia si
promovarea drepturilor copilului), fie atunci cand, in temeiul legii, porneste procesul civil, pune
concluzii sau exercita caile de atac (art.145C.proc.civ., art.1 alin.4,5 Lg.554/2004).
Calitatea procesuala – procurorul este parte in proces (parte alaturata sau parte principala).
Formele de participare:
a) promovarea actiunii civile – pe cale principala, cand el este cel ce promoveaza actiunea ori pe
cale incidenta, cand intervine intr-un proces pendent. Procurorul va avea calitatea de intervenient
si interventia este limitata de art.45. cand procurorul este cel ce promoveaza actiunea, este
obligatorie introducerea in cauza a titularului dreptului dedus judecatii.
b) Interventia procurorului in proces – interventie facultativa si interventie obligatorie. Cazuri de
interventii obligatorii: incuviintarea adoptiilor, participarea la solutionarea unor contraventii
privind incalcarea ordinii publice, cand contravenientul este retinut, arestat ori minor, in interesul
disparutului, in solutionarea cererilor de declarare a disparitiei ori a mortii, in solutionarea
exproprierilor.
c) Exercitarea cailor de atac – termenul de apel/recurs curge de la pronuntarea hotararii, cu
exceptia cazului cand procurorul a participat la solutionarea cauzei, cand termenul va curge de la
comunicare.
d) Participarea procurorului la activitatea de executare silita – i se recunoaste procurorului dreptul
de a solicita punerea in executare a hotararilor judecatoresti, limitat numai la hotararile
pronuntate in art.45 (1).

Competenta generala a instantelor judecatoresti

Infaptuirea justitiei este incredintata de regula, instantelor judecatoresti, dar exista, potrivit legii,
si alte organe de jurisdictie sau cu activitate jurisdictionala care rezolva anumite conflicte de
interese aparute in circuitul civil.
Asadar, la ivirea unui astfel de conflict, este mai intai necesar sa stabilim cui revine competenta
solutionarii litigiului: unei instante din interiorul sistemului instantelor judecatoresti sau altui
organ cu activitate jurisdictionala.
Prin competenta generala se desemneaza acea institutie procesuala prin intermediul careia se
delimiteaza activitatea instantelor judecatoresti de atributiile altor autoritati statale sau nestatale.
- Curtea Constitutionala – institutie politico-jurisdictionala;
- Curtea de Conturi – colegii jurisdictionale si Sectia jurisdictionala;
- organele arbitrare – arbitrajul privat;
- notariatele – competenta necontencioasa, in materie succesorala etc.;
- fondul funciar – comisii locale, comisii judetene;
- conflictele de munca – Lg.168/99

In acest sens, se impun cateva observatii cu caracter general:


a. potrivit art.125 Constitutie: „justitia se realizeaza prin Inalta Curte de Casatie si Justitie si prin
celelalte instante judecatoresti stabilite de lege”, iar potrivit art.2 alin.2 Lg.304/2004(r) privind
organizarea judecatoreasca: „Justitia se realizeaza prin urmatoarele instante judecatoresti: Inalta
Curte de Casatie si Justitie, curtile de apel, tribunalele, tribunalele specializate si judecatoriile”.
Din interpretarea coroborata a celor doua texte, rezulta cu claritate ca legiuitorul da prioritate
instantelor judecatoresti in rezolvarea pricinilor civile, aceste norme constituind dreptul comun in
materie de competenta. Prin urmare, pricinile civile vor fi judecate de alte organe cu activitate
jurisdictionala numai daca printr-o lege speciala se prevede o competenta derogatorie (principiul
plenitudinii de competenta).
b. Organele cu activitate jurisdictionala rezolva numai litigii anume prevazute de lege, avand, de
asemenea si alte atributii .
c. Pe de alta parte, accesul liber la justitie consacrat in art. 21 Constitutie („Orice persoana se
poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime- alin.1.
Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept” – alin.2), impune sa existe posibilitatea
sesizarii ulterioare a instantelor judecatoresti.
In prezent, in legislatia noastra exista o mare diversitate de atributii care sunt conferite de lege
altor organe decat instantelor judecatoresti. Mai mentionam, cu titlu de exemplu: competenta
Curtii Constitutionale in materia exercitarii controlului constitutionalitatii legilor – Lg.53/1993;
competenta organelor administrativ-jurisdictionale din domeniul fiscal – potrivit Codului de
procedura fiscala, competenta organelor arbitrale – titlul IV C.proc.civ., competenta birourilor
electorale de circumscriptie, judetene si a Biroului Electoral Central in materia alegerilor locale,
parlamentare si prezidentiale (Lg. 67/2004, Lg.370/2004, Lg.373/2004), etc.
Competenta jurisdictionala a instantelor judecatoresti
Dupa ce s-a constatat ca un litigiu este de competenta unei instante judecatoresti, se impune sa se
stabileasca daca trebuie solutionat de catre judecatorie, tribunal, curtea de apel sau I.C.C.J.
(competenta materiala) si apoi care judecatorie, care tribunal, care curte de apel (competenta
teritoriala).

Competenta materiala a instantelor judecatoresti

Competenta materiala functionala – ratione oficii – se stabileste ierarhia instantelor, in sensul


delimitarii organelor care desfasoara jurisdictia de fond de cele care exercita controlul ordinar si
extraordinar. Se mai stabileste care instante pot cumula judecata in fond cu judecata in apel sau
recurs.
- judecatoriile au plenitudine de jurisdictie in fond;
- tribunalele au plenitudine de jurisdictie in materie de apel si competenta de
exceptie in fond si in recurs;
- curtile de apel au plenitudine de jurisdictie in materie de recurs si competenta de
exceptie in fond si in apel.
Competenta materiala procesuala – determina, in functie de obiectul, natura si valoarea
litigiului, cauzele ce pot fi solutionate numai de anumite instante.
Competenta materiala functionala
Competenta functionala determina functiile si rolul fiecareia dintre categoriile de instante care fac
parte din sistemul judiciar.
Ea se refera, in primul rand la ierarhia instantelor, in sensul ca stabileste care dintre acestea sunt
abilitate sa judece cauza in fond, care sa exercite controlul judiciar ordinar sau extraordinar.
In al doilea rand, prin competenta materiala functionala se determina care dintre instantele
judecatoresti pot cumula judecata in fond, cu judecata in apel si in recurs.
Competenta materiala-functionala nu are in prezent o reglementare unitara, asa cum avea sub
imperiul Lg.92/92 de organizare judecatoreasca. Normele de competenta functionala pot fi
deduse din analiza articolelor 1-4 C.proc.civ., coroborate cu art.16 alin.1, 19-22, 33 alin.1, 34
alin.1, 35, 40-45 Lg.304/2004, art.18 Lg.147/1997(modificat prin O.U.G. nr.65/2004) a taxelor
judiciare de timbru, etc.
In principiu, instantele judecatoresti au urmatoarea competenta functionala:
1. Judecatoriile – sunt instante de drept comun pentru judecata in fond a pricinilor civile. Astfel,
potrivit art. 1 alin.1 C.proc.civ.: „judeca in prima instanta toate procesele si cererile, in afara de
cele date prin lege in competenta altor instante”(au, deci, plenitudine de competenta pentru
judecata in fond).
Judecatoriile nu sunt instante de control judiciar. Ele exercita insa control judecatoresc asupra
„hotararilor autoritatilor administratiei publice cu activitate jurisdictionala si ale altor organe cu
astfel de activitate in cazurile prevazute de lege”(art.1 pct.2 C.proc.civ.).
2.Tribunalele – au plenitudine de competenta pentru judecata in apel. Ele judeca, in cazurile
prevazute expres de lege, atat in prima instanta, precum si in recurs (art.2 pct.1 si 3 C.proc.civ).
3. Curtile de apel- au plenitudine de competenta pentru judecata in recurs. „Curtile de apel
judeca(…) recursurile declarate impotriva hotararilor pronuntate de tribunale in apel sau
impotriva hotararilor pronuntate de tribunale in prima instanta care, potrivit legii, nu sunt supuse
apelului si in orice alte cazuri expres prevazute de lege”(art.3pct.3 C.proc.civ.); curtile de apel
judeca, potrivit art.3 pct.1 C.proc.civ. si in prima instanta (in cauzele expres date prin lege in
competenta lor).
De asemenea, Curtile de apel judeca si in apel - „apelurile declarate impotriva hotararilor
pronuntate tribunale in prima instanta”(art.3pct.2 C.proc.civ.).
4. Inalta Curte de Casatie si Justitie – are plenitudine de competenta pentru judecata in
recursul in interesul legii. Inalta Curte de Casatie si Justitie asigura „interpretarea si aplicarea
unitara a legii de catre celelalte instante judecatoresti” (art.4 pct.2 C.proc.civ.) Ea mai judeca, de
asemenea, ca instanta de recurs, recursurile declarate impotriva hotararilor curtilor de apel si a
altor hotarari, in cazurile prevazute de lege (art. 4 pct.1C.proc.civ.).
Competenta materiala procesuala civila
– este competenta potrivit careia, in functie de obiectul, natura sau valoarea litigiului cauzele pot
fi solutionate numai de anumite categorii de instante.
a. Competenta materiala (de atributiune) a judecatoriilor
Potrivit art.1 C.proc.civ., judecatoriile judeca:
1. in prima instanta, toate procesele si cererile, in afara de cele date prin lege in competenta
altor instante;
2. plangerile impotriva hotararilor autoritatilor administratiei publice cu activitate
jurisdictionala si ale altor organe cu astfel de activitate, in cazurile prevazute de lege;
3. in orice alte materii date prin lege in competenta lor”.
Potrivit art.1 pct.3 judeca in orice alte materii date in competenta lor.
Spre exemplu:
- cererile pentru asigurarea dovezilor (art.236 C.proc.civ.);
- cererile de indreptare a erorilor materiale strecurate in propriile hotarari (art.281
C.proc.civ.);
- cererile pentru completarea hotararilor pronuntate (art.281¹ C.proc.civ.);
- contestatiile in anulare, revizuirile privind propriile hotarari (art.319 alin.1, art.323 alin.1
C.proc.civ.);
- cererea de incuviintare a executarii silite (art.373¹ C.proc.civ. C.proc.civ.);
- contestatiile la executare, in toate situatiile in care judecatoria a solutionat cauza in prima
instanta si cand, potrivit legii, ea este instanta de executare (art.400 alin.1 C.proc.civ.);
- cererile privind intoarcerea executarii (art.404² C.proc.civ.).
b. Competenta materiala a tribunalelor
Tribunalele au o competenta de fond, una de control judiciar si o competenta diversa.
Potrivit art.2 C.proc.civ. tribunalele judeca:
1. In prima instanta:
procesele si cererile in materie comerciala al caror obiect are o valoare de peste un miliard lei,
precum si procesele si cererile in aceasta materie al caror obiect este neevaluabil in bani.
procesele si cererile in materie civila al caror obiect au o valoare de peste 5 miliarde lei, cu
exceptia celor de imparteala judiciara, a cererilor in materie succesorala, a cererilor neevaluabile
in bani si a cererilor privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii sau,
dupa caz, posesorii, formulate de tertii vatamati in drepturile lor prin aplicarea legilor in materia
fondului funciar;
c. conflictele de munca, cu exceptia celor date prin lege in competenta altor instante.
d. procesele si cererile in materie de contencios administrativ, in afara de cele date in competenta
Curtilor de Apel (idem b.);
e. procesele si cererile in materie de creatie intelectuala si de proprietate industriala;
f. procesele si cererile in materie de expropriere;
g. cererile pentru incuviintarea, nulitatea sau desfacerea adoptiilor;
h. cererile pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare savarsite in procesele penale;
i. cererile pentru recunoasterea, precum si cele pentru incuviintarea executarii silite a hotararilor
date in tari straine.
Competenta tribunalelor ca instante de apel este stabilita in art.2 alin.2 C.proc.civ.: „ca instante
de apel (tribunalele) judeca apelurile declarate impotriva hotararilor pronuntate de judecatorii in
prima instanta” .
Potrivit pct.3 tribunalele judeca: „recursurile declarate impotriva hotararilor pronuntate de
judecatorii, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului”.
Intra in aceasta categorie, spre exemplu:
- unele hotarari speciale care sunt date fara drept de apel: incheierile pronuntate asupra renuntarii
la judecata (art.346 C.proc.civ.); hotararile pronuntate asupra renuntarii la dreptul subiectiv
pretins (art.247 C.proc.civ.); hotararile care consfintesc invoiala partilor(art.273 C.proc.civ.);
- hotararile prevazute de art 282¹ alin.1 si 2 C.proc.civ.etc
In conformitate cu dispozitiile art.2 pct.3 tribunalele judeca: „ in orice alte materii date
prin lege in competenta lor”.
In aceasta categorie intra, in primul rand, cauzele care au ca obiect solutionarea unor
incidente privitoare la competenta sau compunerea instantei sesizate:
- conflictele de competenta dintre doua judecatorii din raza sa teritoriala sau dintre o judecatorie
si un alt organ cu activitate jurisdictionala (art.22 C.proc.civ.);
- cererile privind recuzarea tuturor judecatorilor de la o judecatorie sau de recuzare atunci cand
din cauza recuzarii nu se poate forma completul de judecata (art.30 alin.2 C.proc.civ.);
- cererile de stramutare de la o judecatorie din raza aceluiasi tribunal pentru motive de rudenie
sau de afinitate (art.39 alin.1 C.proc.civ.).;
- caile extraordinare de atac de retractare indreptate impotriva propriilor hotarari;
- contestatiile la titlu, contestatiile la executare cand se indreapta impotriva hotararilor
pronuntate in fond de tribunale;
c. Competenta materiala a curtilor de apel
Art. 3 C.proc.civ. stabileste si pentru curtile de apel o competenta de fond, o competenta de
control judiciar si o competenta diversa .
Astfel, potrivit art.3 pct.1 C.proc.civ.: curtile de apel judeca in prima instanta, procesele si
cererile in materie de contencios administrativ privind actele autoritatilor si institutiilor centrale.
Potrivit art.3 pct.2 C.proc.civ., ca instante de apel, curtile judeca: „apelurile declarate impotriva
hotararilor pronuntate de tribunale in prima instanta”, iar ca instante de recurs judeca potrivit
pct.3 C.proc.civ. (a se vedea mai sus).
Curtile de apel au, de asemenea, o competenta diversa, prevazuta de art.3 punctul 4 C.proc.civ.
judecand: „ in orice alte materii date prin lege in competenta lor”.
Trebuie sa includem in aceasta categorie, in primul rand, cererile prin care se urmareste o buna
administrare a justitiei:
- solutionarea conflictelor de competenta dintre doua tribunale din raza aceleiasi curti de apel,
dintre o judecatorie si un tribunal din raza aceleiasi curti de apel, dintre doua judecatorii din raza
aceleiasi curti de apel, dar din circumscriptia unor tribunale diferite;
- solutionarea cererilor de stramutare bazate pe rudenie sau afinitate;
- solutionarea cererilor de recuzare a tuturor judecatorilor de la un tribunal din circumscriptia
aceleiasi curti de apel, precum si a doi sau mai multi judecatori din raza sa teritoriala atunci cand
din cauza recuzarii completul de judecata nu se poate forma.
Curtile de apel mai sunt competente sa judece:
- caile extraordinare de atac indreptate impotriva propriilor hotarari;
- contestatiile la titlu, in cazul in care titlurile sunt constituite din hotarari ale curtilor de apel;
- cererile de indreptare a erorilor materiale strecurate in propriile hotarari si de completare a
acestora etc.
d. Competenta materiala a InalteiCurti de Casati si Justitie
Potrivit art.4 C.proc.civ.: „ Inalta Curte de Casatie si Justitie judeca:
1. recursurile declarate impotriva hotararilor curtilor de apel si a altor hotarari, in
cazurile prevazute de lege;
2. recursurile in interesul legii (art.329 C.proc.civ.);
3. – abrogat – anterior - recursurile in anulare (330 C.proc.civ.);
4. in orice alte materii date prin lege in competenta sa.”.
Inalta Curte de Casatie si Justitie este instanta de drept comun in materia controlului judiciar
extraordinar, avand ca atributie principala indrumarea instantelor judecatoresti pentru aplicarea si
interpretarea corecta a legii.
Potrivit dispozitiilor art.27 Lg.56/93: „ la sectiile Inaltei Curti de Casatie si Justitie, dupa
competenta fiecareia, partile pot declara recurs si impotriva hotararilor nedefinitive sau actelor
judecatoresti de orice natura care nu pot fi atacate pe nici o cale, iar cursul judecatii a fost
intrerupt in fata curtilor de apel”.
Inalta Curte de Casatie si Justitie are si o competenta diversa, recunoscuta prin prevederile art.4
pct.4 C.proc.civ.
Potrivit acestei competente, instanta solutioneaza unele cereri referitoare la realizarea unei bune
administrari a justitiei:
- cereri privitoare la solutionarea conflictelor de competenta intre doua curti de apel, doua
judecatorii din circumscriptia a doua tribunale si curti de apel diferite, o curte de apel si un alt
organ cu activitate jurisdictionala;
- cereri privitoare la stramutarea procesului de la o curte de apel la alta curte de apel pe motiv de
rudenie sau afinitate sau pe motive de banuiala legitima si de siguranta publica;
- cereri pentru delegarea altei instante (art.23 C.proc.civ.).
Inalta Curte de Casatie si Justitie mai judeca in materii precum:
- cereri pentru indreptarea sau completarea propriilor hotartri;
- contestatiile la titlu;
- solutionarea cailor extraordinare de atac de retractare a propriilor hotarari;
- contestatiile privind modul de formare si componenta B.E.C.;
- contestatiile formulate de catre magistrati impotriva sanctiunilor disciplinare aplicate de catre
C.S.M. etc
Competenta teritoriala a instantelor judecatoresti

Competenta teritoriala generala


- instanta in raza careia isi are domiciliul paratul, sediul principal al persoanei juridice, domiciliul
presedintelui unei asociatii, domiciliul reclamantului in pricinile impotriva statului.
Competenta teritoriala alternativa
- ramane la aprecierea reclamantului unde formuleaza actiunea – instanta prevazuta in contract,
locul platii, locul savarsirii faptei, locul plecarii sau al sosirii in contractele de transport, in
materie de asigurare – domiciliul asiguratului, locul bunurilor asigurate, locul accidentului.
Competenta teritoriala exceptionala sau exclusiva
a. instanta imobilului,
b. ultimul domiciliu al defunctului,
c. sediul principal al societatii, pana la sfarsitul lichidarii in fapt,
d. sediul principal al debitorului in materia reorganizarii judiciare si a falimentului.
Competenta teritoriala conventionala sau facultativa – contractuala
Competenta teritoriala presupune o delimitare intre competentele instantelor de acelasi grad.
Observatii:
- competenta teritoriala se stabileste in functie de raza sau circumscriptia – sub aspectul
organizarii administrative a localitatilor – in care instantele judecatoresti isi exercita
potrivit legii, jurisdictia in materie civila.
- Determinarea competentei teritoriale se face numai pentru judecata in prima instanta,
indiferent de gradul instantei;
- Cu exceptia normelor de competenta teritoriala exceptionala, celelalte norme de
competenta sunt dispozitive.
Competenta teritoriala generala (ratione personae vellocii)
Este acea forma a competentei care instituie regula potrivit careia cererea de chemare in judecata
se adreseaza instantei din circumscriptia teritoriala in care isi are domiciliul paratul (regula actor
sequitur forum rei).
La fundamentarea principiului forum rei sta argumentul conform caruia pentru pastrarea
echilibrului juridic dintre subiectele de drept trebuie conservata prezumtia ca nimeni nu datoreaza
nimic nimanui; pana la proba contrara aparentele trebuie prezumate ca fiind conforme cu
realitatea juridica. In tratarea institutiei trebuie avute in vedere si urmatoarele considerente:
a. Norma juridica inscrisa in art.5 are valoarea unei norme de drept comun in materia
competentei teritoriale; toate celelalte forme ale competentei teritoriale constituie derogari de la
principiul enuntat si ori de cate ori o asemenea derogare nu este mentionata expres, se aplica
regula de mai sus;
b. Ceea ce determina competenta teritoriala a instantelor judecatoresti este domiciliul pe care
paratul il are la momentul introducerii actiunii; modificarea ulterioara a acestui domiciliu nu
mai are nici o influenta asupra acestei competente;
c. Prin notiunea de domiciliu in sensul art.5 C.proc. civ. urmeaza a se intelege si acela pe care o
persoana si l-a stabilit in fapt in localitatea in care traieste si isi desfasoara activitatea
profesionala; trebuie avuta, deci, in vedere, adresa unde paratul locuieste efectiv, in chip
statornic, chiar daca aceasta nu corespunde notiunii din dreptul civil;
d. Aplicarea competentei teritoriale generale cunoaste o serie de particularitati:
• Art. 5 alin.1 C.proc.civ. se aplica in situatia in care paratul are domiciliul in tara si
reclamantul il cunoaste . Daca paratul nu are domiciliul in tara sau nu are domiciliul cunoscut,
cererea se face la instanta resedintei sale din tara; daca nici resedinta nu este cunoscuta
cererea se face la instanta de la domiciliul sau resedinta reclamantului.
• O aplicatie a faptului ca notiunea de domiciliu in dreptul procesual civil are un sens mai larg
decat in civil, este inscrisa in art.6 C.proc.civ. conform cu care: „cand paratul in afara de
domiciliul sau, are in chip statornic o indeletnicire profesionala ori una sau mai multe asezari
agricole, comerciale sau industriale, cererea se poate face si la instanta locului acelor asezari
sau indeletniciri, pentru obligatiile patrimoniale si care sunt nascute sau care urmeaza sa se
execute in acel loc”. Norma enuntata are , dupa cum se vede, valoarea unei norme de
competenta alternativa, intrucat reclamantul poate alege intre doua instante deopotriva
competente.
• Principiul enuntat mai sus este adaptat in mod corespunzator si la situatia in care paratul este
o persoana juridica de drept privat. Astfel, potrivit art.7 C.proc.civ.: „Cererea impotriva unei
persoane juridice de drept privat se face la instanta sediului ei principal. Cererea se poate face
si la instanta locului unde ea isi are reprezentanta, pentru obligatiile ce urmeaza sa fie
executate in acel loc sau care izvorasc din acte incheiate prin reprezentant sau din fapte
savarsite de acesta.
Cererea impotriva unei asociatii sau societati fara personalitate juridica se face la instanta
domiciliului persoanei careia, potrivit intelegerii dintre asociati, i s-a incredintat presedintia sau
directia asociatiei ori societatii, iar in lipsa unei asemenea persoane, la instanta domiciliului
oricaruia dintre asociati. In acest din urma caz, reclamantul va putea cere instantei numirea unui
curator care sa reprezinte interesele asociatilor”.
• In cazul in care parat este o persoana juridica de drept public regula comuna nu mai poate fi
aplicata, „sediul” unei asemenea persoane neputand fi determinat intr-un anume loc,
competenta se va determina dupa regula inscrisa in art.8 C.proc.civ.: „Cererile indreptate
impotriva statului, directiilor generale, regiilor publice, caselor autonome si administratiilor
comerciale, se pot face la instantele din capitala tarii sau la cele din resedinta judetului unde
isi are domiciliul reclamantul.
Cand mai multe judecatorii din circumscriptia aceluiasi tribunal sunt deopotriva competente,
cererile in care figureaza persoanele aratate in alin.1 se introduc la judecatoria din localitatea de
resedinta a judetului, iar in Capitala, la Judecatoria sectorului 4”.
• Conform art.9 C.proc.civ., daca cererea este indreptata impotriva mai multor parati, poate fi
introdusa la instanta competenta pentru oricare dintre ei; in cazul cand printre parati sunt si
obligati accesorii, cererea se face la instanta competenta pentru oricare dintre debitorii
principali. Altfel spus, in imprejurarile analizate ne aflam in prezenta unor veritabile norme
de competenta alternativa.
e. Fiind menite sa ocroteasca interese particulare, normele de competenta teritoriala generala
sunt norme cu caracter dispozitiv (a se vedea mai sus regimul juridic).
Competenta teritoriala alternativa
- este acea forma a competentei care consacra dreptul reclamantului de a alege intre doua sau mai
multe instante deopotriva competente (art.12 C.proc.civ.).
In legatura cu aceasta forma a competentei teritoriale sunt de retinut urmatoarele aspecte:
- intre instantele fata de care exista posibilitatea de optiune a reclamantului se numara
intotdeauna si aceea in circumscriptia careia se afla domiciliul paratului;
- alegerea apartine intotdeauna cum este si firesc reclamantului, dar posibilitatile lui de optiune
nu sunt nelimitate. Ele sunt circumscrise, pe de o parte, prin aratarea expresa in lege a situatiilor
in care competenta teritoriala este alternativa, si, pe de alta parte, prin aratarea instantelor intre
care se poate alege;
- o data exercitat prin alegerea uneia dintre instantele deopotriva competente, dreptul de optiune
al reclamantului se stinge, el nemaiputand reveni si desemna o alta instanta competenta; de
asemenea nici paratul nu are posibilitatea invocarii unei alte instante competente, neputand, daca
instanta stabilita de reclamant este competenta, sa ceara declinarea.
Art.10 consacra sapte cazuri de competenta teritoriala alternativa:
„In afara de instanta domiciliului paratului mai sunt competente urmatoarele instante:
1. in cererile privitoare la executarea, anularea, rezolutiunea sau rezilierea unui contract, instanta
locului prevazut in contract pentru executarea, chiar in parte, a obligatiunii;
2. in cererile ce izvorasc dintr-un raport de locatiune a unui imobil, in actiunile in justificare sau
in prestatiune tabulara, instanta locului unde se afla imobilul;
3. in cererile ce izvorasc dintr-o cambie, cec sau bilet la ordin, instanta locului de plata;
4. in cererile privitoare la obligatii comerciale, instanta locului unde obligatia a luat nastere sau
aceea a locului platii;
5. in cererile izvorate dintr-un contract de transport, instanta locului de plecare sau de sosire;
6. abrogat
7. in cererile facute de ascendenti sau descendenti pentru pensii de intretinere, instanta
domiciliului reclamantului;
8. in cererile ce izvorasc dintr-un fapt ilicit, instanta in circumscriptia careia s-a savarsit acel
fapt.
O competenta teritoriala alternativa este consacrata si in materie de asigurare prin dispozitiile
art.11 C.proc.civ. conform cu care:
„In materie de asigurare, cererea privitoare la despagubiri se va putea face si la instanta in
circumscriptia careia se afla: domiciliul asiguratului; bunurile asigurate; locul unde s-a produs
accidentul.
Alegerea competentei prin conventie este nula daca a fost facuta inainte de nasterea dreptului la
despagubire.
Dispozitiile de mai sus nu se aplica in materie maritima si fluviala”.
Competenta teritoriala exclusiva (exceptionala)
– este acea forma a competentei prin care se determina capacitatea unei instante judecatoresti de a
solutiona in mod exclusiv un anumit litigiu.
Aceasta forma a competentei este prevazuta de norme imperative, de la care partile nu pot deroga
prin vointa lor ( a se vedea mai sus regimul juridic).
Pe de alta parte, cazurile de competenta exclusiva sunt prevazute expres si nu pot fi extinse prin
analogie.
Competenta teritoriala exceptionala este reglementata de Codul de procedura civila in art.13-16.
In materie imobiliara art.13 precizeaza:
„Cererile privitoare la bunuri imobile se fac numai la instanta in circumscriptia careia se afla
imobilele. Cand imobilul este situat in circumscriptiile mai multor instante, cererea se va face la
instanta domiciliului sau resedintei paratului, daca acesta se afla in vreuna din aceste
circumscriptii, iar in caz contrar la oricare dintre instantele in circumscriptiile carora se afla
imobilul”. Dispozitia isi are justificarea in ideea ca la locul unde este situat imobilul se pot
administra cu mai multa usurinta probele necesare pentru solutionarea acestor categorii de cauze.
S-a retinut in acest sens ca regula se aplica tuturor actiunilor reale imobiliare cunoscute
(actiunea in revendicare, actiunile negatorii si actiunilor confesorii), dar si actiunilor posesorii.
Cu privire la actiunile personale imobiliare insa, doctrina si practica nu au imbratisat un punct de
vedere unitar, unii autori considerand ca acest gen nu intra sub incidenta art.13 C.proc.civ.
In materie de mostenire art.14 C.proc.civ. prevede ca:
„Sunt de competenta instantei celui din urma domiciliu al defunctului:
1. cererile privitoare la validitatea sau executarea dispozitiilor testamentare;
2. cererile privitoare la mostenire, precum si cele privitoare la pretentiile pe care mostenitorii le-
ar avea unul impotriva altuia;
3. cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului impotriva vreunuia dintre mostenitori sau
impotriva executorului testamentar”.
La fundamentarea acestei reguli s-a avut in vedere faptul ca toate operatiile legate de procedura
succesorala se indeplinesc in circumscriptia teritoriala a ultimului domiciliu al defunctului, aici
situandu-se locul deschiderii succesiunii si, cel mai adesea, cele mai multe bunuri mobile si
imobile ale acestuia. Prin urmare, in caz de ivire a unui litigiu, aici se vor putea administra cu mai
mare usurinta probele necesare.
Totusi, cateva observatii se impun:
• competenta exceptionala prevazuta de art.14 C.proc.civ. inceteaza odata cu finalizarea
procedurii succesorale, dupa solutionarea definitiva a procesului de partaj, astfel incat,
eventualele actiuni prin care creditorii vor urmari pe mostenitori proportional cu partile lor de
mostenire, sunt de competenta instantei de la domiciliul paratilor;
• in caz de concurenta intre dispozitiile art.13 si art.14 C.proc.civ.( cand in mostenirea lui de
cuius sunt cuprinse si bunuri imobile, care nu sunt situate in raza teritoriala a instantei de la
ultimul domiciliu a defunctului), doctrina si practica judiciara au dat intaietate, ca instanta
competenta , instantei de la ultimul domiciliu al defunctului.
Al treilea caz de competenta teritoriala exclusiva este prevazut in art.15 C.proc.civ. si prevede
competenta in materie de societate:
„Cererile in materie de societate, pana la sfarsitul lichidarii in fapt, sunt de competenta instantei
locului unde societatea isi are sediul principal”.
Observatii:
• dispozitia isi gaseste aplicarea numai in privinta litigiilor dintre societari sau dintre societari si
societate, in litigiile dintre societari sau societate cu tertii aplicandu-se regulile de drept
comun;
• textul se aplica tuturor formelor de societate, civile sau comerciale;
• regula se aplica in timp numai pana la momentul lichidarii in fapt a societatii.
Ultimul caz de competenta exclusiva prevazut in C.pr.civ. este reglementat de art.16, in materie
de reorganizare judiciara si faliment:
„Cererile in materia reorganizarii judiciare si a falimentului sunt de competenta exclusiva a
tribunalului in circumscriptia caruia se afla sediul principal al debitorului’.

Prorogarea de competenta

Prorogarea intervine in cazul in care o instanta competenta sa solutioneze cererea cu care


a fost sesizata de catre reclamant, devine competenta in temeiul legii, a unei hotarari judecatoresti
pronuntate de catre o instanta superioara sau a conventiei partilor sa rezolve si cereri care, in mod
obisnuit, nu intra in competenta sa.
Dupa temeiul in baza careia intervine, prorogarea de competenta poate fi:
-legala,
-judecatoreasca si
-conventionala (facultativa).

Prorogarea legala de competenta


Prorogarea legala de competenta are loc atunci cand instanta sesizata isi prelungeste competenta
in temeiul unei dispozitii exprese a legii.
Aceasta forma de prorogare intervine in cazuri expres prevazute de lege.
Sunt tratate din punct de vedere didactic, urmatoarele situatii:
art.17 C.proc.civ.: „cererile accesorii si incidentale sunt in caderea instantei competente sa
judece cererea principala”.
Nici o dificultate nu exista in cazul in care atat cererea principala cat si cererile incidentale sunt
de competenta unor organe din cadrul aceluiasi sistem de jurisdictie ori daca cererile intra in
competenta materiala a unor instante de acelasi grad.
In practica insa se ivesc situatii in care cererile sunt de competenta unor organe de jurisdictie din
sisteme diferite sau unor instante de grad diferit.
- in cazul in care cererile ar fi de competenta unor organe din sisteme diferite de jurisdictie,
prorogarea nu poate opera, deoarece s-ar incalca norme de competenta generala fara
vreun temei legal;
- daca cererile sunt de competenta instantelor judecatoresti “prorogarea trebuie sa opereze,
chiar daca s-ar nesocoti norme de competenta materiala sau teritoriala exclusiva”.
art.163 C.proc.civ.
– potrivit acestui articol, litispendenta presupune ca nimeni nu poate fi chemat in judecata pentru
aceeasi cauza, acelasi obiect si de aceleasi parti inaintea mai multor instante.
Exceptia poate fi ridicata de catre parti sau de catre judecator in fata instantelor de fond
si daca este admisa, dosarul se va trimite instantei care a fost mai intai investita, iar in cazul in
care pricinile se afla in judecata unor instante de grad diferit, la instanta de grad mai inalt. Prin
urmare, in cazul litispendentei nu ne aflam in prezenta unor cereri diferite si asupra carora o
instanta isi prelungeste competenta. Dimpotriva, ne aflam in prezenta aceluiasi litigiu, pentru a
carui solutionare au fost sesizate mai multe instante.
Asadar, in cazul litispendentei nu ne aflam in fata unei prorogari de competenta.
Exceptia de litispendenta - conditii:
• existenta unei identitati de parti, obiect si cauza;
• cele doua cauze sa se afle pe rolul unor instante romane deopotriva competente;
• pricinile sa se afle in fata instantelor de fond, dar si daca se afla, una in fond si alta in
apel.
Litispendenta este o exceptie absoluta.
Trebuie invocata la instanta cea din urma investita cu solutionarea cauzei si retrimisa instantei
care a judecat prima ori instantei mai mare in grad, daca instantele investite nu au acelasi grad.
Instanta va da o hotarare pentru admiterea exceptiei de litispendenta, cu recurs in 5 zile si o
incheiere pentru respingerea ei, atacabila numai impreuna cu fondul.

art.164 C.proc.civ.:
- potrivit acestui articol conexitatea reprezinta acea situatie procesuala in care se afla pricinile
aflate pe rolul aceleiasi instante sau a unor instante diferite, in care sunt aceleasi parti sau chiar
impreuna cu alte parti, si al caror obiect si cauza au intre ele o stransa legatura.
In cazul conexitatii legea nu impune existenta triplei identitati: de parti, obiect si cauza Prin
urmare, in aceasta situatie opereaza o prorogare de competenta ce rezulta in mod neandoielnic din
chiar dispozitiiloe legale care reglementeaza materia. Partile, potrivit art.164 alin.1 au
posibilitatea de a solicita „intrunirea mai multor pricini care se afla inaintea aceleiasi instante sau
a unor instante diferite”.
Exceptia de conexitate – conditii:
• existenta unei stranse legaturi de obiect si cauza, intre doua sau mai multe procese.
Actiunile conexate sunt si raman distincte, doar judecata lor se face impreuna;
• sa existe doua sau mai multe cauze pendinte la aceeasi instanta ori la instante de acelasi
grad, in care sa figureze cel putin o parte comuna;
• sa nu se incalce regulile imperative de competenta a instantelor.

In cazul conexitatii legea nu impune existenta triplei identitati: de parti, obiect si cauza Prin
urmare, in aceasta situatie opereaza o prorogare de competenta ce rezulta in mod neindoielnic din
chiar dispozitiiloe legale care reglementeaza materia. Partile, potrivit art.164 alin.1 au
posibilitatea de a solicita „intrunirea mai multor pricini care se afla inaintea aceleiasi instante sau
a unor instante diferite”.

Prorogarea judiciara de competenta


- intervine in acele situatii in care o instanta este investita cu indeplinirea unor acte
procedurale sau chiar cu solutionarea unei cauze civile ce ar intra in competenta altei
instante, in temeiul unei hotarari judecatoresti (explica)
Prorogarea judiciara de competenta poate interveni, astfel, in una din urmatoarele situatii:
a. in cazul delegarii altei instante, in conditiile art.23 C.proc.civ. (citeste art.);
b. in cazul recuzarii tuturor judecatorilor de la o instanta si in cazul cand din cauza
recuzarii, completul de judecata nu se poate constitui (art.30 alin. 2 C.proc.civ.);
c. in cazul stramutarii procesului civil (art.37 C.proc.civ.)
d. in cazul administrarii unor dovezi prin comisie rogatorie;
e. in cazul casarii unei hotarari judecatoresti cu trimitere la o alta instanta de acelasi grad
(art.315 alin5 c.proc.civ.).

Stramutarea pricinilor
Notiune
Este o forma de prorogare judecatoreasca a competentei prin intermediul careia o pricina de
competenta unei instante, va fi judecata prin prelungirea competentei, de catre o alta instanta ca
efect al unei hotarari judecatoresti a unei instante superioare care a incuviintat cererea de
stramutare, pentru unul din motivele prevazute de lege.
Sediul materiei: art. 37-40 C.proc.civ.
Motivele stramutarii
Conform art. 37 C.proc.civ., pricina poate fi stramutata:
- cand una dintre parti are doua rude sau afini pana la gradul al patrulea inclusiv printre
magistratii instantei;
- banuiala legitima;
- siguranta publica.
Banuiala se socoteste legitima de cate ori se poate presupune ca nepartinirea judecatorilor ar
putea fi stirbita datorita imprejurarii pricinii, calitatii partilor ori vrajmasiilor locale.
Constituie motive de siguranta publica acele imprejurari care creeaza presupunerea ca judecata
procesului la instanta competenta ar putea produce tulburarea linistii publice.
Procedura stramutarii
Instanta competenta
Cererea de stramutare intemeiata pe rudenie sau afinitate se depune la instanta imediat
superioara celei investite initial cu judecarea pricinii.
Cererea de stramutare pentru banuiala legitima sau siguranta publica se depune la Inalta Curte de
Casatie si Justitie.
Cine poate face cererea?
Cererea de stramutare pentru motiv de rudenie si afinitate, precum si pentru banuiala legitima
poate fi ceruta de partile interesate sau procuror; cererea de stramutare pentru siguranta publica
poate fi facuta doar de catre procurorul de la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si
Justitie.
Termenul de introducere a cererii
Stramutarea pentru rudenie sau afinitate poate fi ceruta mai inainte de inceperea oricarei
dezbateri; cea intemeiata pe banuiala legitima sau siguranta publica se poate cere in orice stare a
pricinii.
Solutionare
Cererea se judeca in camera de consiliu, in lipsa unei dispozitii contrare derogatorii, cu citarea
partilor, conform dispozitiilor art. 85 C.proc.civ.
Presedintele instantei va putea cere dosarul pricinii si sa ordone, fara citarea partilor, suspendarea
judecarii pricinii, comunicand de urgenta aceasta masura instantei respective.
In caz de admitere, pricina se trimite spre judecata unei alte instante de acelasi grad.
Potrivit art. 40 C.proc.civ. hotararea supra stramutarii se da fara motivare si nu este supusa nici
unei cai de atac. Ea va arata in ce masura actele indeplinite de instanta inainte de stramutare
urmeaza sa fie pastrate.
Aceasta instanta va fi instiintata de indata despre admiterea cererii de stramutare. In cazul in care
instanta a savarsit acte de procedura sau a procedat intre timp la judecarea pricinii, actele de
procedura indeplinite ulterior stramutarii si hotararea pronuntata sunt desfiintate de drept prin
efectul admiterii cererii de stramutare.

Art.23 Cod proc.civ.: Delegarea: Cand, din pricina unor imprejurari exceptionale,
instanta competenta este impiedicata un timp mai indelungat sa functioneze, Inalta Curte de
Casatie si Justitie, la cererea partii interesate, va desemna o alta instanta de acelasi grad care sa
judece pricina.

Prorogarea conventionala (voluntara) de competenta


- intervine in temeiul unei intelegeri (conventii) a partilor, in acele cazuri in care legea
procesuala ingaduie partilor sa deroge de la regulile de competenta pe care le stabileste.
Din coroborarea art.19 si 159 C.proc.civ. rezulta ca o atare conventie este posibila numai in cazul
competentei teritoriale prevazuta de norme dispozitive, adica in cazul normelor de competenta
relativa.
Alegerea de competenta poate fi determinata atat anterior, cat si dupa ivirea litigiului.
Fiind vorba de o conventie, ea se poate face numai cu respectarea conditiilor de validitate ale
oricarei conventii: partile sa aiba capacitate de exercitiu; consimtamantul lor sa fie liber si
neviciat; conventia partilor, scrisa sau verbala, sa fie expresa; partile sa determine in mod
neechivoc instanta aleasa; aceasta din urma sa nu fie necompetenta absolut.
Atunci cand aderarea paratului la competenta aleasa de reclamant se face dupa ivirea litigiului, in
mod verbal, in fata instantei de judecata aceasta trebuie sa fie expresa. Neinvocarea exceptiei de
necompetenta de catre parat pana la prima zi de infatisare nu echivaleaza cu o prorogare
conventionala de competenta, efectul neinvocarii exceptiei de necompetenta relativa de catre
parat in limine litis fiind acela al decaderii sale din dreptul de a mai invoca aceasta exceptie si nu
acela al achiesarii tacite la competenta instantei sesizate.

Exceptia de necompetenta

Noţiune
Exceptia de necompetenta este mijlocul procedural prin care partea interesata, instanta sau chiar
procurorul cand participa la judecarea cauzelor civile poate solicita instantei sa se desesizeze si sa
trimita cauza la instanta de judecata sau la un alt organ cu activitate jurisdictionala competent sa
o judece potrivit legii.
Invocare
Exceptia de necompetenta se invoca in mod diferit dupa cum norma de competenta care se
considera a fi incalcata este absoluta (competenta generala, competenta materiala si competenta
teritoriala exclusiva) sau relativa (competenta teritoriala generala si competenta teritoriala
alternativa).
Exceptia de necompetenta absoluta:
– poate fi invocata de oricare din parti, procuror sau chiar instanta din oficiu;
– poate fi invocata in orice faza a judecatii (atat in prima instanta, cat si in apel sau recurs);
– partile nu pot deroga, nici expres, nici tacit de la regulile competentei absolute.
Exceptia de necompetenta relativa:
- poate fi invocata numai de catre parat (el este singurul, de altfel, care are interes – art. 105
alin.2, art. 158 C.proc.civ.);
- numai in fata primei instante si numai pana la prima zi de infatisare (prin intampinare, daca
partea este asistata sau reprezentata – art. 118 c.proc.civ.);
- prin urmare, ea trebuie invocata in acest termen si inaintea altor exceptii, sub sanctiunea
decaderii din dreptul de a mai putea invoca (explica);
- partile pot conveni, atat expres cat si tacit sa deroge de la dispozitiile legii, facand o
prorogare conventionala de competenta.
Solutionare:
Exceptia de necompetenta se solutioneaza de catre instanta sesizata cu actiunea principala.
Exceptia de necompetenta, fiind o exceptie de procedura, se solutioneaza cu prioritate fata de
exceptiile de fond, dupa exceptiile de organizare judecatoreasca si de nelegala timbrare, dar
inaintea celorlalte exceptii de procedura.
Odata invocata, ca orice exceptie, in baza art. 129 alin.4 C.proc.civ. si pentru respectarea
principiilor contradictorialitatii, oralitatii, publicitatii, rolului activ al judecatorului, dreptului la
aparare, ea trebuie pusa in discutia partilor, in caz contrar hotararea pronuntata va fi nula si va
putea fi desfiintata prin intermediul cailor de atac.
Daca instanta gaseste ca exceptia nu este intemeiata si ca nu s-a incalcat nici o norma de
competenta, exceptia va fi respinsa printr-o incheiere interlocutorie si instanta va pasi in
continuare la judecata. Impotriva incheierii prin care s-a solutionat exceptia se poate exercita apel
sau recurs, dar numai odata cu fondul cauzei (art. 158 alin.2 C.proc.civ.).
In cazul in care exceptia este considerata intemeiata, instanta o va admite si se va pronunta printr-
o hotarare de declinare de competenta (declinator de competenta).
Efectele hotararii de declinare de competenta
Hotararea de declinare de competenta produce doua efecte principale:
- dezinvesteste instanta sesizata cu judecarea cauzei prin introducerea cererii de chemare in
judecata;
- investeste instanta sau organul cu activitate jurisdictionala in favoarea careia s-a pronuntat
declinarea de competenta (daca insa pricina nu este de competenta unui organ cu activitate
jurisdictionala, instanta nu poate dispune declinarea competentei, ci va respinge cererea ca fiind
gresit indreptata);
Hotararea de declinare a competentei isi produce efectele de la data ramanerii ei irevocabile, si nu
de la data pronuntarii.
Trimiterea dosarului la instanta sau organul jurisdictional considerat a fi competent se va face de
indata ce hotararea de declinare a competentei a devenit irevocabila, in afara de cazul cand calea
de atac este exercitata chiar de catre partea care a cerut si a obtinut declinarea de competenta, caz
in care dosarul poate fi trimis imediat, fiind evidenta incercarea de tergiversare a cauzei (art. 158
alin.3,4 C. proc.civ.).
Atunci cand se constata ca pricina nu este de competenta instantelor romane se impune solutia de
respingere a cererii pentru acest motiv – art. 157 Lg. 105/1992 cu privire la reglementarea
raporturilor de drept international privat.
Hotararea de declinare a competentei are putere de lucru judecat numai in ceea ce priveste efectul
de dezinvestire a instantei sesizate initial, instanta careia i se trimite dosarul avand, la randul sau,
dreptul sa-si verifice propria competenta. In cazul in care se considera necompetenta poate, de
asemenea, sa-si decline competenta in favoarea unei alte instante sau chiar in favoarea instantei
care a investit-o.
In privinta actelor de procedura indeplinite la instanta considerata necompetenta, art. 105
alin.1 C.proc.civ. decide ca sunt considerate nule. Nulitatea se rasfrange, in principiu, asupra
tuturor actelor de procedura intocmite la instanta necompetenta; cu toate acestea, trebuie sa
remarcam ca unele din efectele actului de sesizare – cererea de chemare in judecata – se mentin.
Astfel, potrivit art. 1870 C.civ., cererea de chemare in judecata intrerupe prescriptia chiar cand
este adresata unei instante necompetente…De asemenea, ea pastreaza efectul punerii in intarziere
a debitorului.
Pe de alta parte insa, art. 160 C.proc.civ., cuprinde o reglementare distincta in privinta
probelor: „ in cazul declararii necompetentei, dovezile administrate in instanta necompetenta
raman castigate judecatii si instanta necompetenta nu va dispune refacerea lor decat pentru
motive temeinice”.

Conflictele de competenta

Notiune
Conflictul de competenta se defineste ca fiind situatia in care doua sau mai multe instante
judecatoresti sau alte organe cu activitate jurisdictionala se considera competente sau dimpotriva,
necompetente, sa solutioneze o cauza civila concreta si isi declina astfel, reciproc, competenta.
Conflictele de competenta pot fi pozitive sau negative.
Exista conflict pozitiv de competenta ori de cate ori doua sau mai multe instante se declara
concomitent sau succesiv abilitate sa solutioneze aceeasi cauza civila, declinandu-si reciproc
competenta.
Conflictul negativ de competenta apare, dimpotriva, in acele cazuri in care doua sau mai multe
instante se declara necompetente sa solutioneze o anumita cauza civila, declinandu-si reciproc
competenta.
Pentru a ne afla in prezenta unui conflict pozitiv de competenta trebuie ca in fata instantei
necompetente (dintre cele doua care vor ajunge in conflict) sa fie ridicata exceptia de
necompetenta, exceptie care prin respingerea ei declanseaza conflictul de competenta. De
asemenea, poate aparea conflict pozitiv de competenta si in situatia in care doua sau mai multe
instante deopotriva competente sunt sesizate cu judecarea aceleiasi pricini ( spre ex., in cazul
competentei alternative), situatie care impune ridicarea exceptiei de litispendenta. Conflictul se
declanseaza in momentul respingerii exceptiei de catre instanta abilitata sa o solutioneze si in fata
careia s-a invocat.
Pentru a ne afla in prezenta unui conflict negativ de competenta trebuie indeplinite cumulativ
urmatoarele cerinte:
- sa existe cumulativ doua sau mai multe instante sesizate cu judecarea aceleiasi pricini (tripla
identitate: parti, obiect cauza juridica );
- instantele sa se fi declarat necompetente prin hotarari ramase irevocabile;
- declinarile de competenta intre instantele sesizate sa fie reciproce ( nu exista conflict de
competenta daca declinarile sunt succesive, intervenite intre mai multe instante, daca acestea sau
cel putin doua dintre ele nu au intrat in contradictie);
- cel putin una dintre aceste instante sa fie competenta sa solutioneze cererea respectiva; daca
instanta sesizata cu solutionarea conflictului negativ de competenta considera ca nici una dintre
instante nu este competenta, apreciind ca fiind competenta o alta instanta, va trimite acesteia
dosarul, pe cale administrativa.
Solutionarea conflictelor de competenta (art. 21-22 C.proc.civ.)
- se face pe calea regulatorului de competenta, de catre instanta superioara instantelor aflate in
conflict;
- o data cu sesizarea instantei superioare, instanta in fata careia s-a ivit conflictul suspenda
solutionarea cauzei si inainteaza dosarul instantei indreptatite sa se pronunte asupra acestuia;
- conflictele de competenta se pot ivi si intre instantele judecatoresti si celelalte organe cu
activitate jurisdictionala (art. 20 C.proc.civ.); situatie in care conflictul se solutioneaza de catre
instanta ierarhic superioara celei aflate in conflict (art. 22 alin.4);
- in cazul in care conflictul de competenta se iveste intre I.C.C.J. si o alta instanta, acesta se
rezolva Curtea Suprema, hotararea pronuntata constituind in acelasi timp atat declinator cat si
regulator de competenta;
- Instanta competenta sa solutioneze conflictul va hotari in camera de consiliu, fara citarea
partilor;
- Impotriva regulatorului de competenta se poate face recurs in termen de 5 zile de la
comunicare; dosarul va fi trimis instantei competente spre solutionare numai dupa ramanerea
irevocabila a regulatorului de competenta; recursul, neexistand norme derogatorii, se solutioneaza
potrivit normelor de drept comun;
- Hotararea irevocabila prin care se statueaza asupra conflictului de competenta este obligatorie
pentru instanta desemnata.

Actele de procedura

Notiune
Prin act de procedura se intelege orice act (operatiune juridica sau inscris) facut
pentru declansarea procesului, In cursul si in cadrul procesului civil de catre instanta
judecatoreasca, parti si ceilalti participanti la proces, legat de activitatea procesuala a
acestora.
Actele de procedura sunt clasificate in literatura de specialitate dupa mai multe criterii,
marea diversitate a acestora fiind determinata practic de numarul mare de acte procedurale care,
in inlantuirea lor, determina intreaga structura a procesului civil. Astfel sunt: actele procedurale
ale instantei, partilor, tertelor persoane si organelor de executare silita; acte de procedura verbale
si acte de procedura scrise; acte de procedura obligatorii si acte de procedura facultative; acte
unilaterale, acte bilaterale si multilaterale; acte judiciare si acte extrajudiciare; acte de procedura
specifice judecatii in prima instanta, acte specifice judecatii in fata instantelor de control judiciar
si acte de executare silita etc.
In ceea ce priveste conditiile generale de valabilitate al actelor de procedura civila,
aceasta determinare este extrem de complexa tocmai datorita caracterului variabil al acestora. O
prezentare a conditiilor generale de validitate a actelor de procedura este necesara pentru o mai
buna cunoastere a mecanismului actelor juridice ce intereseaza activitatea de infaptuire a justitiei,
determinare ce se refera atat la conditiile de fond, cat si la cerintele (conditiile) de forma ale
actelor.
Astfel, in mod traditional literatura juridica de specialitate a apreciat ca doua sunt
conditiile generale de validitate al actelor de procedura: forma scrisa si indicarea in chiar
continutul actului ca cerintele legii au fost indeplinite, actele de procedura se intocmesc
numai in limba roman, chiar daca partile se exprima in limba romana.
Exista si dispozitii procedurale care se refera la unele cerinte legale, ca de exemplu, cele
care precizeaza ca actele care se adreseaza instantelor judecatoresti trebuie sa imbrace forma
scrisa.
Forma scrisa a actelor de procedura reprezinta o conditie de valabilitate a celor mai
multe acte de procedura. Majoritatea actelor dispuse de catre instantele de judecata si de organele
de executare trebuie indeplinite in forma scrisa. De la aceasta regula exista o importanta exceptie
in privinta actelor ce reprezinta manifestari unilaterale sau bilaterale de vointa ale partilor.
O a doua conditie afirmata in literatura de specialitate o constituie, mentiunea in act ca
cerintele legii au fost respectate. Aceasta inseamna ca actul de procedura nu poate fi completat
cu probe extrinseci, ci trebuie sa faca dovada prin el insusi.
Exceptia de la aceasta regula o reprezinta principiul echipolentei sau al echivalentei.
Potrivit acestui principiu, in cazurile anume prevazute de legiuitor, un act de procedura poate fi
inlocuit printr-un alt act de procedura care sa produca acelasi efect. Cazurile in care se aplica
principiul echipolentei sunt de stricta interpretare, ele neputand fi extinse prin analogie.
De asemenea, se considera ca actele de procedura care imbraca forma scrisa trebuie
redactate in limba romana. Aceasta cerinta are un caracter general, intrucat si actele de
procedura care se exprima prin viu grai se realizeaza tot in limba romana. Daca una din parti nu
cunoaste limba romana ea poate recurge la serviciile unui interpret.
In afara conditiilor mentionate exista si unele cerinte care vizeaza timpul sau locul
intocmirii actelor de procedura. Astfel, actele de procedura nu se pot indeplini oricand, ci
numai in termenele prevazute de lege, iar in unele cazuri doar in anumite faze ale procesului
civil. De asemenea, actele de procedura se indeplinesc, de regula, la sediul instantei si in cadrul
unei sedinte publice.
Actele de procedura trebuie sa indeplineasca, de asemenea, in anumite cazuri, si unele
conditii particulare, care difera de la un act la altul, in functie de obiectul sau finalitatea lui.
Nerespectarea tuturor conditiilor generale sau particulare ale actelor de procedura atrage dupa
sine nulitatea acestora.

Termenele procedurale. notiune, clasificari, mod de calcul, caracterele


termenului, sanctiuni specifice, repunerea in termen

Notiune. Termenul procedural este intervalul de timp inauntrul caruia trebuie indeplinit sau, dupa
caz, este oprit sa se savarseasca un anumit act de procedura.
Clasificari. Termenele procedurale pot fi clasificate in functie de mai multe criterii, astfel:
a. in functie de caracterul lor, termenele sunt:
- imperative (peremptorii), inauntrul carora trebuie indeplinit un act de procedura (ex: termenul
de exercitare a unei cai de atac).
- prohibitive (dilatorii), inauntrul carora nu poate fi savarsit actul de procedura.
b. in functie de modul in care sunt stabilite, termenele sunt:
- legale, atunci cand sunt stabilite prin lege.
- judecatoresti, stabilite de instanta in cursul procesului;
- conventionale, stabilite de parti (ex: termenul arbitrajului).
c. in functie de sanctiunea ce intervine in caz de nerespectare, termenele sunt:
- absolute, a caror nerespectare afecteaza valabilitatea actelor de procedura;
- relative, care in caz de nerespectare nu afecteaza valabilitatea actului de procedura ci atrag, cel
mult, sanctiuni disciplinare sau pecuniare pentru cei vinovati de nerespectarea lor.
Mod de calcul. C. proc. civ. se stabileste modul de calcul al termenelor procedurale pe ore, zile,
saptamani, luni si ani.
Termenul pe ore incepe sa curga de la miezul noptii zilei urmatoare.
Termenul se intelege pe zile libere, neintrand in calcul nici ziua in care a inceput, nici ziua cand
s-a implinit.
Termenele statornicite pe ani, luni sau saptamani se implinesc in ziua anului, lunii sau
saptamanii corespunzatoare zilei de plecare.
Termenul care, incepand la 29, 30 sau 31 ale lunii, se sfarseste intr-o luna care nu are o asemenea
zi, se va socoti implinit in ultima zi a lunii.
Termenul care se sfarseste intr-o zi de sarbatoare legala, sau cand serviciul este suspendat, se va
prelungi pana la sfarsitul primei zile de lucru urmatoare.
Caracterele termenului. Termenele joaca un rol particular in cadrul procedurii judiciare. De
altfel, procedura judiciara nici nu poate fi conceputa fara existenta unor termene in cadrul carora
legea impune anumite obligatii sau indreptateste partile sa-si exercite drepturile lor. Astfel, se
poate spune ca termene sunt menite sa disciplineze activitatea procesuala.
Un alt caracter al termenelor este dat de faptul ca ele au menirea de a impulsiona desfasurarea
procesului civil si de a limita toate acele situatii care ar putea conduce la intarzierea judecatii. In
aceasta ordine de idei se poate afirma ca cel mai adesea termenele sunt statornicite pentru a
tarmuri in timp exercitiul unui drept sau pentru a restrange limitele de timp in care se pot
indeplini anumite formalitati procedurale.
Termenele procedurale trebuie sa tina seama, insa, si de interesele partilor litigante, care
trebuie sa aiba un timp rezonabil pentru a reflecta asupra exercitiului drepturilor lor si pentru
realizarea efectiva a formelor de procedura impuse sau admise de lege.
Termenele incep sa curga de la data comunicarii actelor de procedura daca legea nu dispune
altfel. Termenele incep sa curga si impotriva partii care a cerut comunicarea, de la data cand a
cerut-o.
NULITATEA ACTELOR DE PROCEDURA

Notiune
Este sancţiunea procedurală care intervine în cazul actului ce nu îndeplineşte condiţiile
prevăzute de lege pentru validitatea lui, lipsindu-l total sau parţial de efecte.
Nulitatea se constata (nulitatea absoluta) sau se declara (nulitatea relativa) de catre instanta
care poate stabili si masura sau limitele in care opereaza nulitatea. Astfel,
nulitatea actului de procedura opereaza ope judici, adica numai prin constata-rea sau declararea
nulitatii de catre instata (nu opereaza de drept).

Clasificarea nulităţilor

I. După izvorul lor:


- nulităţi exprese – (cele prevazute expres de lege - art. 43, 88, 89, 100 C.pr.civ)
- nulităţi virtuale –(cele care rezulta prin interpretare din c-prinsul unor dispozitii
legale art. 85, 97, 147 C.pr.civ.)

II. După cum privesc forma exterioară sau intrisecă:


- nulităţi intriseci – cele existente in chiar cuprinsul actului (ex: citatia inmanata
partii nu arata instanta, ziua, ora, iar partea nu stie unde sa se prezinte).
- nulităţi extrinseci – cele situate in afara actului de procedura (ex: Apelul e nul
daca el nu a fost depus la instanta judecatoreasca a carei hotarari o ataca. Nu exista
viciu in apel, ci in afara lui, pentru ca el nu a fost depus la instanta a carei hotarare
este atacata. Este aceeasi situatie si in cazul recursului).

III. În cazul nerespectării condiţiilor proprii a unui act de procedură sau datorită dependenţei
sale de un alt act:
- proprii
- derivate – interesează efectele actului

IV. După caracterul normelor încălcate:


- absolute (cand sunt incalcate norme imperative)
- relative (cand sunt incalcate norme dispozitive)

V. După întinderea efectelor:


- totale (afectand in intregime actul de procedura)
- parţiale (afectand doar o parte a actului de procedura)

Art. 105, C.pr.civ. mentioneaza doua cazuri de nulitate a actului de procedura:


a) Daca actul de procedura a fost facut de o instanta necompetenta. In opinia noastra, si in acest
caz este necesara o vatamare procesuala care e chiar facerea actu-lui de o instanta necompetenta
(aici vatamarea este prezumata de lege). Este vorba de incalcarea oricarei reguli de competenta:
absoluta, relativa, materiala, teritoriala.
b) Actul a fost facut cu neobservarea formelor legale sau de catre un functionar necompetent (nu
de un judecator necompetent, ci de un alt functionar: grefier, postas etc.).
In aceasta ipoteza trebuiesc indeplinite conditiile:
1. Sa i se produs o vatamare procesuala.
2.Aceasta vatamare sa nu poata fi inlaturata altfel decat prin nulitatea actului.

Invocarea nulitatii se face, dupa caz:


a) Pe cale de exceptie in proces;
b) Prin exercitarea apelului sau a recursului;
c) Pe calea contestatiei in anulare sau a revizuirii pentru motivele prevazute expres;
d) Pe calea recursului in anulare, daca exista motive exprese;
e) Pe calea contestatiei la executare;

Instanta va proceda dupa caz, si anume: va pronunta o incheiere ce poate fi atacata o data cu
fondul atunci cand respinge exceptia nulitatii sau, desi o admite, nu se dezinvesteste de
solutionarea litigiului, ori va pronunta o hotarare, ori de cate ori, admitand exceptia nulitatii, se
dezinvesteste de solutionarea acelui litigiu.

In orice situatie, instanta, admitand o exceptie de nulitate a actului procedural, va trebui ea insasi
sa precizeze intinderea sau cuprinsul efectelor ce decurg din nulitate, intrucat prin iradiere
nulitatea unui act de procedura se poate extinde si asupra altor acte procedurale anterioare,
concomitente sau ulterioare.
De exemplu, daca citarea partilor este lovita de nulitate, toate actele de procedura facute in proces
ulterior citarii necorespunzatoare a partilor sunt lovite de nulitate. Daca s-a facut o cerere de
stramutare si instanta nu a suspendat judecata pana la solutionarea cererii, in cazul in care
stramutarea s-a acceptat, toate actele sunt lovite de nulitate.

In toate cazurile in procesul civil regula este cea a salvarii actului de procedura ori de cate ori este
posibil, adica mai concret, instanta trebuie, dupa caz, ori de cate ori e posibil, sa procedeze la
indreptarea, remedierea sau refacerea actului de procedura.
De regula, nulitatea unui act de procedura nu are nici un efect asupra dreptului subiectiv dedus
judecatii.
DECADEREA

Potrivit C. proc. civ., neexercitarea oricarei cai de atac si neindeplinirea oricarui alt act
de procedura in termenul legal atrage decaderea, afara de cazul cand legea dispune altfel sau cand
partea dovedeste ca a fost impiedicata printr-o imprejurare mai presus de vointa ei. In acest din
urma caz, actul de procedura se va indeplini in termen de 15 zile de la incetarea impiedicarii; in
acelasi termen vor fi aratate si motivele impiedicarii.
Decaderea intervine numai in caz de nerespectare a termenelor legale, imperative si absolute.
Aceasta deoarece:
- nerespectarea termenului prohibitiv duce la nulitatea actului de procedura;
- daca nu este respectat un termen judecatoresc, sanctiunea consta in posibilitatea judecatorului
de a nu mai acorda un nou termen pentru indeplinirea actului de procedura care nu a fost
indeplinit in termenul initial.
Decaderea intervine in urmatoarele cazuri:
- cand prin lege este stabilit un termen fix pentru savarsirea unui act de procedura sau pentru
exercitarea unui drept, iar partea a lasat sa expire acel termen fara sa beneficieze de el;
- cand legea procesuala a stabilit ca exercitarea unui drept trebuie sa se faca intr-o anumita etapa
a procesului sau intr-un anumit moment procesual, iar partea nu a respectat aceasta cerinta;
- cand legea procesuala stabileste o anumita ordine in efectuarea actelor de procedura, pe care
partea nu a respectat-o.
Sanctiunea decaderii nu intervine daca: nu a fost constatata de instanta; partea care putea sa
invoce sanctiunea, renunta la acest drept; decaderea priveste pe una din partile legate printr-un
raport de solidaritate sau de indivizibilitate, cu conditia ca cel putin una dintre celelalte parti sa fi
savarsit actul de procedura in termen; decaderea se acopera, potrivit legii; partea interesata a fost
impiedicata de o imprejurare mai presus de vointa ei sa efectueze actul de procedura in termen si
s-a admis cererea de repunere in termen.
Ca efect al decaderii se pierde dreptul procedural care nu a fost exercitat in termen.
Repunerea in termen. In conditiile C. proc. civ., decaderea nu opereaza atunci cand partea
dovedeste ca a fost impiedicata printr-o imprejurare mai presus de vointa ei sa savarseasca actul
de procedura in termen. in acest caz, actul de procedura trebuie sa fie indeplinit in termen de 15
zile de la data impiedicarii si tot in acelasi termen vor fi aratate si motivele impiedicarii.
Pentru a se dispune repunerea in termen se cer a fi indeplinite mai multe conditii:
- partea care nu a savarsit un act de procedura inauntrul termenului legal imperativ trebuie sa faca
dovada ca a fost impiedicata dintr-o imprejurare mai presus de vointa ei, care s-a produs inainte
de implinirea termenului;
- in termen de cel mult 15 zile de la data incetarii impiedicarii, partea interesata trebuie sa
formuleze atat cererea de repunere in termen si sa-si efectueze actul de procedura pe care nu l-a
indeplinit in termen.
Cererea de repunere in termen se solutioneaza de instanta competenta sa solutioneze calea de atac
sau sa indeplineasca actul de procedura cu privire la care a intervenit decaderea.
Asupra cererii de repunere in termen, instanta se va pronunta printr-o:
- incheiere, atunci cand s-a cerut repunerea in termen cu privire la un act de procedura care
trebuia indeplinit pe parcursul judecatii, deci inainte de pronuntarea unei hotarari. Aceasta
incheiere poate fi atacata numai odata cu fondul;
- incheiere, atunci cand s-a cerut repunerea in termenul de exercitare a unei cai de atac, si cererea
este admisa, fara ca la acelasi termen sa aiba loc si judecata caii de atac. incheierea poate fi
atacata odata cu fondul;
- decizie, daca s-a cerut repunerea in termenul de exercitare a unei cai de atac si cererea a fost
admisa, la acelasi termen judecandu-se si fondul, sau atunci cand cererea a fost respinsa. In acest
ultim caz, cererea de repunere in termen va fi respinsa ca tardiva sau ca nefondata, iar calea de
atac ca tardiva.
Cat priveste calea de atac ce poate fi exercitata impotriva hotararii prin care instanta se pronunta
asupra repunerii in termen, sunt de retinut urmatoarele:
- daca s-a cerut repunerea in termenul de apel, decizia poate fi atacata cu recurs;
- daca s-a cerut repunerea in termenul de recurs, hotararea prin care se solutioneaza cererea este
irevocabila;
- daca s-a cerut repunerea in termenul de exercitare a unei contestatii in anulare sau revizuiri,
hotararea este supusa acelei cai de atac ce putea sa se exercite impotriva hotararii ce ar fi trebuit
sa se pronunte in contestatia in anulare sau revizuire.

Judecata in prima instanta

1. Cererea de chemare in judecata

1.1. Notiune
Potrivit art.109 alin.1 C.proc.civ. „oricine pretinde un drept impotriva unei alte persoane
trebuie sa faca o cerere inaintea instantei competente”.
Prin urmare, cererea de chemare in judecata reprezinta actul de procedura prin care o
parte formuleaza pretentiile sale impotriva altei parti si cu care sesizeaza instanta de judecata in
vederea solutionarii conflictului ivit .
Nu intotdeauna actul prin care este investita instanta civila se numeste cerere de chemare
in judecata, potrivit unor acte normative speciale cererea respectiva putand purta denumirea de :
contestatie (in materia litigiilor de munca ), plangere ( in materie contraventionala) etc.

1.2. Continutul si conditiile de forma ale cererii de chemare in judecata


Potrivit art.112 C.proc.civ., cererea de chemare in judecata trebuie sa cuprinda:
1.Numele, domiciliul sau resedinta partilor, ori pentru persoanele juridice, denumirea si
sediul lor, precum si, dupa caz, numarul de inmatriculare in registrul comertului sau de inscriere
in registrul persoanelor juridice, codul fiscal si contul bancar.
Daca reclamantul locuieste in strainatate va arata si domiciliul ales in Romania, unde
urmeaza sa i se faca toate comunicarile privind procesul.
Indicarea numelui partilor este deosebit de importanta pentru ca prin aceasta se identifica
partile intre care urmeaza sa se desfasoare procesul.
Indicarea in cerere a domiciliului partilor este de asemenea, un element necesar pentru
individualizarea partilor, pentru citarea lor in fata instantei de judecata si, nu in ultimul rand,
pentru determinarea competentei teritoriale generale.
In privinta notiunii de domiciliu, se observa ca, din punct de vedere procedural, sensul
notiunii are un caracter mai general decat in civil, semnificand, in fapt, locuinta. Ceea ce
intereseaza cu privire la aceasta notiune este locul unde partea poate fi gasita pentru a i se
comunica actele de procedura.
Distinct de domiciliul real, reclamantul poate mentiona in cerere domiciliul ales.
Acesta din urma reprezinta o institutie complexa, care presupune desemnarea unui
mandatar special, insarcinat doar cu primirea actelor de procedura si a locuintei acestuia.
Tratarea notiunii impune cu necesitate referirea la art.93 C.proc.civ. in care se prevede ca:
„in caz de alegere de domiciliu, daca partea a aratat si persoana insarcinata cu primirea actelor de
procedura, comunicarea acestora se va face la acea persoana, iar in lipsa unei asemenea aratari, la
domiciliul partii”
Identificarea persoanelor juridice, spre deosebire de persoanele fizice, se face prin
indicarea unor elemente suplimentare, pe langa denumire si sediu, fiind necesar a se arata in
cererea de chemare in judecata si numarul de inregistrare in registrul comertului sau de inscriere
in registrul persoanelor juridice, codul fiscal si contul bancar.
In cazul in care reclamantul nu cunoaste domiciliul paratului si aduce instantei dovezi din
care rezulta ca a facut tot ceea ce i-a stat in putinta pentru a-l afla (inclusiv recurgerea la ajutorul
organelor de politie – sectia evidenta populatiei), cererea va putea fi primita si fara indicarea
domiciliului paratului, citarea efectuandu-se prin publicitate (art.95).
2.Numele si calitatea celui care reprezinta partea in proces, iar in cazul reprezentarii
prin avocat, numele acestuia si sediul profesional;
Textul trebuie coroborat cu dispozitiile art.83 C.proc.civ., citat anterior.
Asadar, in procesul civil, participarea directa a partilor in proces nu este obligatorie decat
cu caracter de exceptie (spre exemplu, la divort). Prin urmare, partile isi pot alege in mod
conventional un reprezentant, fie fara studii de specialitate (mandatar), fie un avocat sau, in cazul
persoanelor juridice, consilier juridic. Pe de alta parte, sunt situatii in care, partile, datorita lipsei
capacitatii lor de exercitiu sau restrangerii acestei capacitati prin lege trebuie reprezentate sau
asistate in proces de reprezentantii lor legali.
In oricare din aceste situatii, in cuprinsul cererii de chemare in judecata trebuie
mentionata calitatea in care cel care face cererea sta in proces (in nume propriu sau ca
reprezentant al unei parti.
Neindicarea calitatii de reprezentant conduce la prezumtia ca cel care a introdus cererea
actioneaza in nume propriu cu toate consecintele ce decurg de aici.
3. Obiectul cererii si valoarea lui, dupa pretuirea reclamantului, atunci cand pretuirea
este cu putinta.
Pentru identificarea nemiscatoarelor se va arata comuna si judetul, strada si numarul, iar
in lipsa vecinatatile, etajul si apartamentul, sau, cand imobilul este inscris in cartea funciara,
numarul de carte funciara si numarul topografic.
Prin obiect al cererii de chemare in judecata se intelege tocmai pretentia dedusa judecatii.
Aceasta poate fi: o suma de bani, restituirea sau predarea unui bun, anularea sau constatarea
nulitatii unui contract, schimbarea unei anumite stari (in actiunile privind starea si capacitatea
persoanelor) etc. Determinarea obiectului cererii prezinta interes sub mai multe aspecte: paratul
cunoaste inca de la inceput pretentiile adversarului si se poate apara impotriva lor, respectandu-se
principiile contradictorialitatii si dreptului la aparare; obiectul este un element necesar al
dispozitivului hotararii, instanta fiind chemata sa dispuna numai in limitele cererii de chemare in
judecata ( art.129alin.ultim); cunoasterea acestuia este necesara pentru corecta solutionare a unor
exceptii ( spre exemplu: autoritatea de lucru judecat, litispendenta si conexitatea); precizarea
obiectului este necesara pentru determinarea competentei instantei, cu deosebire in cazul
actiunilor reale privitoare la bunuri imobile etc.
In doctrina se mai arata ca obiectul cererii trebuie sa fie: licit (adica sa nu contravina
legii), posibil ( cu putinta a se realiza in materialitatea obiectiva), determinat sau determinabil.
In fine, art.112 pct.3 impune si o evaluare a obiectului cererii atunci cand acest lucru este
posibil. Se au in vedere, deci, actiunile patrimoniale si orice alte cereri care ar putea fi evaluate in
bani. Cerinta mentionata trebuie indeplinita, in principal, din doua motive: in functie de valoarea
obiectului cererii se determina taxa judiciara de timbru si timbru judiciar; tot potrivit cu aceasta
valoare se stabileste instanta competenta din punct de vedere material.
2. Aratarea motivelor de fapt si de drept pe care se intemeiaza cererea
Motivele de fapt constau in expunerea in detaliu a faptelor si imprejurarilor pe care se
intemiaza pretentia reclamantului, descrierea raportului juridic litigios.
Motivele de drept constau in indicarea temeiului juridic pe care se sprijina cererea, cu
aratarea articolelor de lege (contractul de vanzare- cumparare, faptul ilicit cauzator de prejudicii
etc.).
3. Aratarea dovezilor pe care se sprijina fiecare capat de cerere.
Cand dovada se face prin inscrisuri, se vor alatura la cerere atatea copii cati parati sunt,
mai mult cate o copie de pe fiecare inscris pentru instanta; copiile vor fi certificate de catre
reclamant ca sunt la fel cu originalul.
Se va putea depune si numai o parte dintr-un inscris privitor la pricina, ramanand ca
instanta sa dispuna, la nevoie, infatisarea inscrisului in intregime.
Daca inscrisurile sunt scrise in limba straina sau cu litere vechi, se vor depune traduceri
sau copii cu litere latine, certificate de parte.
Cand reclamantul voieste sa-si dovedeasca cererea sau vreunul din capetele cererii sale,
prin interogatoriul paratului, va cere infatisarea in persoana a acestuia.
Cand se va cere dovada cu martori, se va arata numele si locuinta acestora.
Indicarea dovezilor reclamantului prin cererea de chemare in judecata urmareste un dublu
scop: celeritatea procesului – instanta putand aprecia asupra admisibilitatii probelor de indata
(daca acestea sunt propuse in conditiile cerute de art.112) si punerea partilor intr-o situatie de
egalitate juridica, paratul nefiind in masura sa se apere eficient daca nu cunoaste mijloacele de
aparare ale adversarului.
Astfel, cu caracter general, legiuitorul arata ca solicitarea probei cu inscrisuri impune cu
necesitate depunerea acestora in copii certificate, conforme cu originalul. Aceste inscrisuri
trebuie depuse in atatea exemplare cati parati sunt, mai mult un exemplar pentru instanta.
Solicitarea corespunzatoare a probei testimoniale, impune, de asemenea indicarea numelui
si locuintei acestora, numai pe baza acestor mentiuni putandu-se efectua in mod legal procedura
de citare.
6.Semnatura – reprezinta acordul reclamantului la cuprinsul cererii.
Cererea de chemare in judecata trebuie sa fie semnata personal de catre reclamant sau
trebuie semnata de reprezentantul acestuia in cazul in care reclamantul a dat mandat de
reprezentare unei alte persoane.
Semnatura trebuie situata la sfarsitul redactarii, in acest fel constituind o achiesare la
intregul sau continut.
Conditiile prevazute in art.112 C.proc.civ. se intregesc cu dispozitiile art.113 referitoare la
indeplinirea formalitatii multiplului exemplar si cu privire la cererea de chemare in judecata: „La
cererea de chemare in judecata se vor alatura atatea copii de pe cerere cati parati sunt.
Daca mai multi parati au un singur reprezentant sau daca paratul are mai multe calitati
juridice, se va comunica o singura copie de pe actiune si de pe inscrisuri si se va inmana o
singura citatie”.
O conditie esentiala pentru primirea cererii de chemare in judecata, nementionata expres
insa in Codul de procedura civila, este timbrarea cererii.
Infaptuirea justitiei, asa cum este si firesc necesita o serie de cheltuieli care sunt suportate
de catre bugetul de stat. O parte din aceste cheltuieli sunt insa recuperate de la justitiabili prin
intermediul taxelor de timbru. Acestea, la randul lor, se compun din taxa judiciara de timbru si
timbru judiciar.
Efectele introducerii cererii de chemare in judecata
Cererea de chemare in judecata, ca mijloc procedural prin care se declanseaza procesul
civil produce o serie de efecte specifice:
1. Investeste instanta cu judecarea cauzei: partile dobandesc drepturi si obligatii
procesuale; instanta dobandeste dreptul si in acelasi timp obligatia de a cerceta si solutiona cauza;
dreptul ce se tinde a se valorifica devine drept litigios; de la data introducerii cererii de chemare
in judecata, in principiu, se vor produce efectele hotararilor judecatoresti, intrucat majoritatea
hotararilor civile au un caracter constitutiv (cu exceptia celor care au caracter declarativ).
2. Cererea de chemare in judecata determina cadrul procesual: sunt fixate partile intre care
se va purta procesul si obiectul acestuia. Dupa acest moment sfera persoanelor care pot participa
in calitate de parti la proces nu poate fi largita decat prin introducerea unor terte persoane in
proces, in conditiile art.49-66 C.proc.civ. sau, in mod exceptional, prin substituirea unei parti cu o
alta persoana (art.66 alin.1, art.243 pct.1C.proc.civ.). Instanta, din oficiu, nu poate introduce terte
persoane in proces.
In mod similar, instanta este indreptatita sa se pronunte numai asupra pretentiilor deduse
prin cererea de chemare in judecata, ea neputandu-se pronunta asupra a ceea ce nu s-a cerut si
nici nu poate acorda mai mult decat s-a cerut (art.304 pct.6; art.322 pct.2 C.proc.civ.).
Cadrul procesual cu privire la obiect poate fi insa extins de parat prin formularea unei
cereri reconventionale sau de catre tertii intervenienti prin formularea unei cereri de interventie,
ori de catre ambele parti printr-o cerere de chemare in garantie.
3. Se determina competenta teritoriala a instantei – competenta generala – art.5
alin.1C.proc.civ., iar in cazul competentei alternative – prin introducerea cererii inceteaza dreptul
de optiune al reclamantului.
Tot relativ la competenta se poate mentiona ca prin introducerea cererii de chemare in
judecata se creeaza starea de litispendenta; introducerea unei noi cereri in fata unei instante
diferite, chiar competente, avand acelasi obiect, intre aceleasi parti si o cauza identica,
determinand aparitia litispendentei care trebuie solutionata in sensul dezanvestirii celei din urma
instante sesizate (art. 163 C.proc.civ)
4. Cererea de chemare in judecata intrerupe prescriptia Conform art.16 lit.b)D.167/58,
prescriptia se intrerupe prin: „introducerea unei cereri de chemare in judecata ori arbitrare, chiar
daca cererea a fost introdusa la o instanta judecatoreasca sau la un organ de arbitrare
necompetent”.
Cererea de chemare in judecata se considera depusa in ziua primirii ei la instanta, chiar
daca este neregulata, sau in ziua expedierii ei prin posta, daca a fost trimisa recomandat.
Intreruperea sterge prescriptia inceputa inainte de a fi intervenit imprejurarea care a
provocat-o; deci, dupa intrerupere curge un nou termen de prescriptie.
Pentru ca acest efect specific sa subziste trebuie ca cererea sa fie admisa: „prescriptia nu
se considera intrerupta in acele cazuri in care cererea a fost respinsa, anulata, daca s-a perimat ori
daca cel care a formulat-o a renuntat la ea”(art.16 alin.3 D.167/58).
5. De la data introducerii cererii opereaza punerea in intarziere a paratului, cu efecte
diferite, dupa cum urmeaza:
- inceteaza buna-credinta avuta anterior de posesorul cu aceasta calitate, prin urmare, de
la momentul introducerii cererii de chemare in judecata el datoreaza fructele;
- in actiunile care au ca obiect predarea unui bun determinat, de la aceasta data riscul
pieirii bunului trece asupra paratului;
- cererea de chemare in judecata face sa curga dobanzile pentru creantele care anterior nu
erau purtatoare de dobanzi (art.1088 C.civ.);
- in cazul obligatiilor de a da sau a nu face ceva, din ziua introducerii cererii de chemare
in judecata se datoreaza daune-interese;
- anumite actiuni cu caracter strict personal trec asupra mostenitorilor daca au fost
introduse de autorul dreptului in timpul vietii sale: actiunea privind stabilirea filiatiei fata de
mama(art.52 alin.2 C. fam.); actiunea pentru tagada paternitatii ( art.59 alin.2 C. fam.); actiunea
privind stabilirea paternitatii din afara casatoriei (art.54 alin.2 C. fam.) si actiunea privind
revocarea unei donatii pentru ingratitudine(art.833 C. civ).

Procedura privind primirea cererii de chemare in judecata (art.114-114¹)


Etapa scrisa, premergatoare judecatii debuteaza, cum este si firesc, cu sesizarea instantei
civile prin cererea de chemare in judecata.
Asa cum am aratat, instanta civila nu se sesizeaza din oficiu, ea trebuie sesizata de catre
partea interesata, prin cerere ( art.109 C.proc.civ.).
Cererea de chemare in judecata se depune la instanta de judecata personal de catre
reclamant sau printr-un reprezentant imputernicit, fie la judecatorul de serviciu, fie la presedintele
instantei. Cererea va putea fi expediata si prin posta (art.104 C.proc.civ.).
Potrivit art.114 modificat substantial prin noile reglementari, presedintelui instantei sau
judecatorului de servicu insarcinat cu primirea cererilor le revin o serie de obligatii printre care,
cea mai importanta este aceea de a verifica indeplinirea conditiilor formale prevazute de lege
pentru cererea de chemare in judecata (art.114 alin.1), facandu-se referire astfel la dispozitiiile
art112-113. Potrivit art.29 din Normele metodologice privind taxele judiciare de timbru , se
verifica totodata, in baza acestor atributii administrative, plata taxelor judiciare de timbru si a
timbrului judiciar care se datoreaza anticipat.
Daca in urma verificarilor facute se constata ca cererea este incompleta sau cuprinde
mentiuni gresite, ori in cazul in care taxele de timbru nu au fost achitate sau nu au fost achitate
intr-un cuantum suficient, presedintele sau judecatorul de serviciu are obligatia sa puna in vedere
reclamantului conditiile pe care le mai are de indeplinit, cuantumul taxei de timbru care trebuie
achitata, necesitatea depunerii cererii si celorlalte inscrisuri in numarul necesar de exemplare, sa
indice toate celelalte lipsuri ale cererii in vederea completarii lor.
„Reclamantul va completa cererea de indata. Atunci cand completarea nu este posibila,
cererea se va inregistra si i se va acorda reclamantului un termen scurt. In cazul in care cererea a
fost primita prin posta, reclamantului i se vor comunica in scris lipsurile ei, cu mentiunea ca, pana
la termenul acordat, urmeaza sa se faca completarile sau modificarile necesare”(art.114 alin.2).
Prin urmare, indiferent de corectitudinea cererii si de respectarea sau nu a tuturor
conditiilor mentionate mai sus, cererea va fi inregistrata, momentul depunerii ei la instanta
constituind, deci, momentul sesizarii instantei civile si conducand la intreruperea prescriptiei
extinctive.
Aliniatele urmatoare ale art.114 cuprind, cum este si firesc, sanctiunea pentru
nerespectarea dispozitiilor anterioare: „Acordarea termenului potrivit aliniatului 2 se face, in
toate cazurile, cu mentiunea ca neandeplinirea in acest termen a obligatiilor privind completarea
sau modificarea cererii poate atrage suspendarea judecatii.
Daca obligatiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt indeplinite in
termenul prevazut la aliniatul 2, suspendarea judecatii se pronunta prin incheiere potrivit
dispozitiilor art.339”.
Art.155¹ C.proc.civ. introduce, dupa cum se observa, un nou caz de suspendare
legala facultativa a judecatii astfel: „cand constata ca desfasurarea normala a judecatii este
impiedicata din vina partii reclamante prin neandeplinirea obligatiilor prevazute de lege ori
stabilite la primirea cererii de chemare in judecata sau in cursul judecatii, instanta poate suspenda
judecata, aratand in incheiere care anume obligatii nu au fost respectate…”(alin.1).
In art.114 alin.ultim C.proc.civ. este inscrisa pentru presedintele instantei o alta
facultate de care acesta poate uza in etapa prealabila, cu ocazia primirii cererii de chemare in
judecata: „In procesele in care, potrivt dispozitiilor art.47, sunt mai multi reclamanti sau parati,
presedintele instantei, tinand cont de numarul foarte mare al acestora, de necesitatea de a asigura
desfasurarea normala a sedintei de judecata, cu respectarea drepturilor si intereselor legitime ale
partilor, va putea dispune reprezentarea lor prin mandatar si indeplinirea procedurii de
comunicare a actelor procesuale numai pe numele mandatarului la domiciliul sau sediul
acestuia.Reprezentarea se va face dupa caz, prin unul sau mai multi mandatari, persoane fizice
sau persoane juridice, dispozitiile art.68 si art.114¹ find aplicabile in mod corespunzator.Dovada
mandatului va fi depusa de catre reclamant in conditiile prevazute de alin.2, iar de catre parat
odata cu intampinarea. Daca partile nu-si aleg un mandatar sau nu se inteleg asupra persoanei
mandatarului, in cazul reclamantilor vor fi aplicabile dispozitiile alin.4, iar in cazul paratilor,
presedintele instantei va numi un curator special”.
O data satisfacute conditiile prevazute de lege pentru forma cererii de chemare in
judecata, conditia multiplului exemplar, facuta dovada achitarii taxei judiciare de timbru si a
timbrului judiciar, si, daca au fost indeplinite toate celelalte obligatii legale sau puse in vedere de
presedintele instantei sau de judecatorul de serviciu, acestia din urma pot fixa primul termen in
instanta de judecata: „Presedintele, de indata ce constata ca sunt indeplinite conditiile prevazute
de lege pentru cererea de chemare in judecata , fixeaza termenul de judecata pe care, sub
semnatura , il da in cunostinta reclamantului prezent sau reprezentantului acestuia”(art.114¹
alin.1C.proc.civ.).
Noile reglementari introduc, asadar, o noua modalitate de acordare a termenului in
cunostinta.
Prin aceeasi rezolutie, „presedintele va dispune in acelasi timp sa se comunice paratului, o
data cu citatia, copii de pe cerere si de pe inscrisuri, punandu-i-se in vedere obligatia de a depune
la dosar intampinare cu cel mai tarziu 5 zile inainte de termenul stabilit pentru judecata.
Termenul de judecata va fi stabilit astfel incat de la data primirii citatiei paratul sa aiba la
dispozitie cel putin 15 zile pentru a-si pregati apararea, iar in procesele urgente cel putin 5 zile.
Pentru termenele urmatoare si primul termen fixat dupa casarea cu trimitere, determinata de
necercetarea fondului, raman aplicabile dispozitiile art. 89 alin.1 C.proc.civ.” (art.114¹alin.2-3
C.proc.civ.).
Potrivit dispozitiilor art. 114¹ alin.4 C.proc.civ., daca paratul locuieste in strainatate,
judecatorul, prin rezolutie, va fixa un termen mai indelungat, informandu-l totodata ca „are
obligatia sa-si aleaga domiciliul in Romania, unde urmeaza sa i se faca toate comunicarile privind
procesul. In cazul in care paratul nu se conformeaza acestei obligatii, comunicarile se vor face
prin scrisoare recomandata, recipisa de predare la posta romana a scrisorii, in cuprinsul careia vor
fi mentionate actele ce se expediaza, tinand loc de dovada de indeplinire a procedurii”. Asa cum
am aratat si cu ocazia mentionarii obligatiei de alegere de domiciliu pentru reclamantul cu
domiciliul in strainatate, si paratului domiciliat in strainatate ii revine aceeasi obligatie. Ea
opereaza insa dupa instiintare, deci procedura de citare pentru primul termen de judecata trebuie
facuta in mod obisnuit, motiv pentru care se si fixeaza un termen mai indelungat. Pentru
nerespectarea de catre parat a acestei obligatii, codul de procedura civila nu prevede nici o
sanctiune, instituind insa o prezumtie care poate fi considerata ca avand un asemenea caracter:
prezumtia ca scrisoarea recomandata prin care i-au fost expediate citatiile ulterioare si toate
celelate acte de procedura a ajuns la destinatar care a luat la cunostinta de aceste termene si acte,
fara sa fie nevoie de vreo alta dovada in afara recipisei de predare a acestei scrisori la posta
romana.
Alaturi de aceste masuri obligatorii, presedintele instantei sau judecatorul de serviciu, cu
ocazia fixarii termenului de judecata mai poate lua si alte masuri necesare desfasurarii in bune
conditii a judecatii Astfel, potrivit art.114¹alin. 5 C.proc.civ. : „sub rezerva dezbaterii la prima zi
de infatisare, presedintele, cu ocazia fixarii termenului prevazut la alin.1, daca s-a solicitat prin
cerere, va putea dispune citarea paratului la interogatoriu, alte masuri pentru administrarea
probelor, precum si alte masuri necesare pentru desfasurarea procesului potrivit legii”.
De asemenea, in conditiile legii, presedintele va putea incuviinta, prin incheiere
executorie, masuri asiguratorii, precum si masuri pentru asigurarea dovezilor ori pentru
constatarea unei situatii de fapt”(art.114¹alin. ultim C.proc.civ.).

Alte activitati premergatoare sedintei de judecata


Dupa primirea cererii de chemare in judecata aceasta se inregistreaza in registrul general
al instantei, numarul de ordine constituind numarul viitorului dosar.
Apoi, dosarul se incoperteaza, cererea si celelalte inscrisuri fiind legate in mapa si
numerotate.
Dupa efectuarea acestor operatiuni, dosarul merge la biroul de citatii unde grefierii
efectueaza procedura de citare si comunicare a actelor procedurale conform celor indicate de
judecator in rezolutia prin care s-a fixat primul termen in instanta.
In continuare, dosarele sunt arhivate pe termene in arhiva curenta, pana cu 2-3 zile inainte
de primul termen de judecata cand sunt preluate de catre grefierul de sedinta care: verifica
indeplinirea procedurii de citare, intocmeste lista de sedinta si inmaneaza dosarele judecatorului/
judecatorilor care formeaza completul de judecata in vederea studirerii lor.
La intocmirea listei de sedinta, in stabilirea ordinii cauzelor grefierii vor trebui sa tina
seama de natura lor si de caracterul urgent. Astfel, cererile cu arestati in alta cauza, cererile de
ordonanta presedintiala, cererile privind acordarea pensiei de intretinere, incredintarea copiilor
minori, contestatiile la executare, fiind cereri cu caracter urgent vor putea fi trecute inaintea
celorlalte(art.125 alin.2 C.proc.civ.). De asemenea dosarele mai vechi se trec inaintea celor mai
noi.
Lista proceselor va trebui afisata pe usa completului cu cel putin o ora inainte de
inceperea sedintei (art.125 alin.1 C.proc.civ.).De asemenea, lista proceselor se trece in condica
sedintei de judecata, pentru ca ulterior sedintei, judecatorii sa poata trece solutiile.
2.Intampinarea

(art.115-118 C.proc.civ.)
Notiune. Intampinarea este actul procedural prin care paratul raspunde la pretentiile
reclamantului, aratand totodata apararile sale.
Ea face parte, alaturi de cererea de chemare in judecata si cererea reconventionala, din etapa
scrisa, pregatitoare a sedintei de judecata.
Continut. Potrivit art.115, intampinarea trebuie sa cuprinda urmatoarele mentiuni:
1. Exceptiile de procedura pe care paratul le ridica la cererea reclamantului
2. Raspunsul la toate capetele de fapt si de drept ale cererii
3. Dovezile cu care se apara impotriva fiecarui capat de cerere: Modalitatea prin care se indica
acestea este aceeasi cu cea de la cererea de chemare in judecata.
De regula, dovezile paratului, care apara pozitia sa procesuala sunt, de fapt cotraprobe. In
formularea lor, paratul se poate orienta in functie de dovezile solicitate de catre reclamant, stiut
fiind ca sarcina probei revine mai intai celui din urma.
4. Semnatura Semnatura constituie si in acest caz o formalitate esentiala, fapt pentru care
lipsa ei conduce la nulitatea intampinarii.
Procedura privind depunerea intampinarii
Potrivit art.118 alin.1 asa cum a fost modificat prin O.U.G.138/2000 : „intampinarea este
obligatorie, afara de cazurile expres prevazute de lege”.
Potrivit art. 116 alin.1, ca si la cererea de chemare in judecata la intampinare se adauga un numar
de copii similar numarului de reclamanti; de asemenea se vor adauga acelasi numar de copii
certificate de pe inscrisurile pe care se sprijina paratul, mai mult un rand de copii pentru instanta.
„Daca mai multi reclamanti au un singur reprezentant, sau un reclamant sta in judecata in mai
multe calitati juridice, se va depune la dosar pentru aceste parti cate o singura copie (art.116
alin.2 C.proc.civ).
Potrivit art.117 C.proc.civ., in caz de coparticipare procesuala pasiva, paratii pot raspunde printr-
o singura intampinare.
Faptul ca in actualul sistem depunerea intampinarii este obligatorie are ca principal efect
instituirea sanctiunii decaderii paratului din dreptul de a mai propune probe si de a invoca
exceptii relative, cunoscute anterior primului termen de judecata.
Sanctiunea nu este insa nici de aceasta data atat de drastica pe cat pare la prima vedere. Potrivit
alin.3 al art.118 C.proc.civ.: „in cazul in care paratul nu este reprezentat sau asistat de un avocat,
presedintele ii va pune in vedere, la prima zi de infatisare, sa arate exceptiile, dovezile si toate
mijloacele sale de aparare despre care se va face vorbire in incheierea de sedinta; instanta ii va
acorda, la cerere, un termen pentru pregatirea apararii si depunerea intampinarii”.
De asemenea, chiar in cazul asistarii sau reprezentarii paratului de catre avocat, nedepunerea
intampinarii nu este o sanctiune radicala. Ea atrage decaderea paratului din dreptul de a mai
invoca aparari proprii, precum si dovezi in sprijinul acestor aparari, dar, potrivit art.171 paratul:”
va putea totusi sa se apere, discutand in fapt si in drept temeinicia sustinerilor si dovezilor partii
potrivnice”.
Mai mult, daca sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 138 C.proc.civ., paratul va putea
solicita probe in acest temei.
De asemenea, sanctiunea decaderii trebuie corelata cu dispozitiile art.114¹alin.2-3. Depunerea
intampinarii trebuie facuta cu 5 zile inainte de termenul stabilit pentru judecata, dar paratul
trebuie sa primeasca citatia si copie de pe cererea de chemare in judecata cu cel putin 20 zile
libere (10 zile in pricinile urgente), numai in acest mod avand suficient timp pentru a-si pregati
apararea. Asadar, daca nedepunerea intampinarii in termen este subsecventa unei culpe a instantei
de judecata, sanctiunea decaderii nu mai poate opera.
Credem ca mai sunt necesare alte doua precizari:
a.) daca, in conditiile art.132 alin.1, la prima zi de infatisare instanta acorda reclamantului un
termen pentru intregirea sau modificarea cererii si pentru a propune noi dovezi, cererea
modificata se comunica paratului, in vederea depunerii intampinarii., care consideram noi trebuie
depusa tot in termenul prevazut de art. 114¹alin.2, cu 5 zile inainte de urmatorul termen de
judecata, cu respectarea termenului de 20 de zile acordat paratului pentru depunerea sa;
b.) Intampinarea nu este un act specific numai judecatii in prima instanta. In sensul art.289 alin.2
si 308 alin.2, intampinarea trebuie depusa in apel si in recurs cu cel putin 5 zile inainte de
termenul stabilit pentru judecata.

3.Cererea Reconventionala

Cererea reconventionala reprezinta actul procedural prin intermediul caruia paratul


urmareste valorificarea unui drept propriu fata de reclamant. Cererea reconventionala se
infatiseaza ca o facultate procesuala pentru parat, acesta avand dreptul de a alege intre
valorificarea pretentiilor sale pe cale incidenta sau printr-o actiune civila separata.
Asa cum dispune legea procesual civila, daca paratul are pretentii in legatura cu
cererea reclamantului, el poate sa faca cerere reconventionala (art. 119 C. proc. civ).
Valorificarea pretentiilor paratului prin intermediul cererii reconventionale ofera insa o
serie de avantaje dintre care pot fi amintite: asigura solutionarea a doua litigii intr-un singur cadru
procesual; determina realizarea unei economii de timp si cheltuieli; ofera conditii pentru o mai
buna judecata, judecatorii fiind pusi in situatia de a cu noaste in toata complexitatea lor
raporturile juridice dintre parti; constituie o garantie impotriva insolvabilitatii reclamantului si
evita posibilitatea pronuntarii unor hotarari judecatoresti definitive.
Din punct de vedere al naturii sale juridice cererea reconventionala are o fizionomie
proprie determinata atat de caracterul sau de actiune civila, cat si de conditiile particulare de
exercitare. Cererea reconventionala este mai mult decat o simpla aparare; ea este o contra-
actiune, un “contra atac” sau o “contraofensiva”, intrucat prin intermediul acesteia paratul isi
poate valorifica un drept propriu fata de reclamant. Prin scopul pe care-l urmareste - valorificarea
unui drept propriu – cererea reconventionala trebuie considerata ca o veritabila actiune civila.
Din punct de vedere al conditiilor de exercitiu cererea reconventionala trebuie sa
indeplineasca toate cerintele unei actiuni civile obisnuite. Din punct de vedere al formei cererea
reconventionala este asimilata cu o cerere de chemare in judecata, C. proc. civ. statuand ca:
“cererea trebuie sa indeplineasca conditiile prevazute pentru cererea de chemare in judecata”.
Pe langa aceste conditii generale C. proc. civ. impune ca si conditie suplimentara, aceea
ca actiunea reconventionala sa aiba legatura cu “cererea reclamantului”.
Cererea reconventionala este admisibila, astfel cum precizeaza C. proc. civ., numai
daca este in legatura cu cererea principala. Aceasta conditie decurge in mod necesar din
caracterul incident al cererii reconventionale.
Cererea reconventionala se judeca, in principiu, de instanta sesizata cu cererea
principala.
Potrivit C. proc. civ. cererea reconventionala se depune o data cu intampinarea sau
daca paratul nu este obligat la intampinare, cel mai tarziu la prima zi de infatisare.
Nerespectarea termenului mentionat mai sus atrage dupa sine solutionarea separata a
cererii paratului de actiunea principala. Cu toate acestea, cererea reconventionala se poate
solutiona in continuare impreuna cu actiunea principala daca reclamantul consimte la aceasta. O
situatie speciala intalnim in materia divortului.
Astfel, sotul parat poate sa faca si el cerere de despartenie, pana la prima zi de infatisare,
dar numai pentru fapte petrecute inainte de aceasta data.
Cererea reconventionala se redacteaza, in mod obisnuit, intr-un inscris separat,
procedeu care este recomandabil. Ea poate fi inserata insa si in cuprinsul intampinarii.
Cererea reconventionala se judeca o data cu cererea principala. Daca, insa, numai
cererea principala este in stare de judecata, instanta o poate judeca separat.
Disjungerea este si trebuie sa fie o situatie de exceptie. Masura disjungerii trebuie sa fie
luata insa cu multa precautiune spre a nu se impieta asupra operei de administrare a justitiei prin
dispozitii ce ar putea determina pronuntarea inevitabila a unor hotarari judecatoresti
contradictorii.
In procesul civil cererea reconventionala poate fi formulata de catre parti si
impotriva unei interventii principale, caci si aceasta din urma se infatiseaza ca o veritabila
actiune civila. Dispozitiile procedurale potrivit carora actiunea reconventionala se depune odata
cu intampinarea sau cel mai tarziu la prima zi de infatisare nu constituie un impediment legal
pentru admiterea cererii reconventionale, intrucat intampinarea poate fi depusa pana la termenul
stabilit de instanta, adica si dupa prima zi de infatisare.
Asupra actiunii principale si asupra cererii reconventionale formulate de parat instanta
trebuie sa se pronunte printr-o singura hotarare, care va cuprinde solutii cu privire la toate
pretentiile.
Masurile asiguratorii

A. Sechestrul asigurator (art.591) – masura menita sa indisponibilizeze bunurile mobile sau


imobile ale paratului pana la terminarea procesului. Sechestrul asigurator se aplica numai atunci
cand obiectul actiunii consta in plata unei creante.
Conditii:
1) creanta sa fie constatata printr-un inscris (in lipsa lui se depune o cautiune in valoare de ½
din creanta reclamata);
2) creanta sa fie exigibila;
3) sa fie intentata actiunea civila;
Exceptii - creanta nu a ajuns la scadenta dar:
a) debitorul micsoreaza asigurarile date creditorului, cand exista pericolul sustragerii de la
urmarire. Reclamantul este obligat sa depuna o cautiune, fixata de instanta.
Procedura: decizia sechestrului asigurator se ia in camera de consiliu, de urgenta, prin incheiere
executorie si poate fi recurata in 5 zile de la comunicare. Sechestrul se poate ridica daca cererea
principala de incuviintare a masurii de asigurare a fost anulata, perimata ori respinsa prin hot.
irevocabila.

B. Sechestrul judiciar (art.598) – se indisponibilizeaza bunul care face obiectul litigiului, acesta
fiind incredintat spre pastrare si administrare, de regula, unui tert.
Conditii:
1) sa existe un proces cu privire la proprietatea sau posesiunea bunului, obiect al judecatii;
2) sechestrul sa fie cerut, iar instanta sa considere necesara masura de asigurare;
3) reclamantul sa depuna cautiune (masura facultativa, lasata la aprecierea instantei)
Exceptii: se poate sechestra un alt bun daca:
a) debitorul ofera alt bun pentru liberarea celui in litigiu;
b) nu exista un proces, dar creditorul are motive temeinice sa creada ca bunul va fi sustras,
distrus ori alterat de posesorul lui actual;
c) asupra unor bunuri mobile care alcatuiesc garantia creditorului, cand acesta invedereaza
insolvabilitatea debitorului sau cand se teme ca debitorul va fugi ori va distruge bunul.
Procedura – sechestrul judiciar este intotdeauna discutat cu citarea partilor. O data cu aprobarea
sechestrului, se numeste si un administrator-sechestru (depozitar), prin acordul partilor sau din
oficiu.

C. Poprirea asiguratorie (art.597) – indisponibilizarea sumelor de bani, a titlurilor de valoare


sau a altor bunuri mobile incorporale, urmaribile, datorate debitorului de catre un tert ori care vor
fi datorate in viitor.
Subiectii popririi: creditor popritor, debitorul poprit, tertul poprit, intre care se nasc doua
raporturi juridice si un raport procesual intre creditor si tert.