Sunteți pe pagina 1din 68

FISA DISCIPLINEI

   

Codul

 

Denumirea disciplinei

DREPT PROCESUAL CIVIL I

 

disciplinei

D.D.4.7.59

Anul de studiu

IV

 

Semestrul*

7

 

Tipul de evaluare finală (E / V / C)

 

E

Categoria formativă a disciplinei

   

DF-fundamentală, DG-generală, DS-de specialitate, DE-economică/managerială, DU-umanistă

 

DF

Regimul disciplinei {Ob- obligatorie, Op-opţională, F- facultativă}

   

Ob

 

Numărul de credite

 

x

Total ore din planul de învăţământ

 

x

Total ore studiu individual

 

x

 

Total ore pe semestru

 

x

Titularul disciplinei

Lector univ. Claudiu Dinu

 

* Daca disciplina are mai multe semestre de studiu, se completeaza câte o fişă pentru fiecare semestru

Facultatea

DREPT

   

Numărul total de ore (pe semestru) din planul de invatamant

Catedra

DREPT PRVAT

 

Domeniul fundamental de

 

(Ex: 28 la C dacă disciplina are curs de 14_saptămâni x 2_h_curs pe saptămână)

ştiinţă, artă, cultură

ŞTIINŢE JURIDICE

 

Domeniul pentru studii universitare de licenţă

DREPT

 

Total

C**

S

L

P

Direcţia de studii

-

 

x

 

x

x

   

** C-curs, S-seminar, L-activităţi de laborator, P-proiect sau lucrări practice

Obligatorii

(condiţionate)

-

Discipline

anterioare

Recomandate

-

Estimaţi timpul total (ore pe semestru) al activităţilor de studiu individual pretinse studentului

 
 

(completaţi cu zero activităţile care nu sunt cerute)

1. Descifrarea şi studiul notiţelor de curs

4

 

8. Pregătire prezentări orale

4

2. Studiu dupa manual, suport de curs

10

9. Pregatire examinare finală

22

3. Studiul bibliografiei minimale indicate

6

10. Consultaţii

2

4. Documentare suplimentară în bibliotecă

4

11. Documentare pe teren

0

5. Activitate specifică de pregătire

     

SEMINAR şi/sau LABORATOR

10

12. Documentare pe INTERNET

2

6. Realizare teme, referate, eseuri, traduceri etc.

4

13. Alte activităţi …

0

7. Pregatire lucrări de control

4

14. Alte activităţi …

0

   

TOTAL ore studiu individual (pe semestru) =

72

 

1. Competenţe instrumentale Capacitatea de analiză şi sinteză

 

Capacitatea de organizare

Cunoştinţe generale de bază

Cunoştinţe de bază necesare unei profesii

Comunicare scrisă şi orală în limba română

Capacitatea de a decide independent, fără imixtiuni şi influenţe

Capacitatea de a soluţiona probleme

Capacitatea de a lua decizii

Capacitatea de a susţine public un discurs coerent, logic şi retoric

Competenţe generale

Voinţa de a asigura promovarea şi respectarea legalităţii

2. Competenţe interpersonale Capacitatea de evaluare şi autoevaluare

 

Capacitatea de a lucra în echipă

Abilităţi interpersonale

Abilitatea de a lucra într-o echipă interdisciplinară

Abilitatea de a colabora cu specialişti/experţi din alte domenii

Capacitatea de a aprecia diversitatea şi multiculturalitatea

Capacitatea de a avea un comportament etic şi de respectarea a regulilor deontologiei profesionale

3.

Competenţe sistemice Capacitatea de a transpune în practică cunoştinţe dobândite

Abilităţi de cercetare

   

Capacitatea de a învăţa

Capacitatea de adaptare la noi situaţii

Creativitate

Abilităţi de conducător

Capacitatea de a se adapta procesului de integrare europeană şi de armonizare a legislaţiei

Capacitatea de a interpreta legile

Abilitatea de a lucra independent

Capacitatea de a concepe proiecte şi de a le derula

Preocuparea pentru obţinerea calităţii

Voinţa de a reuşi

Cunoaşterea jurisprudenţei

Corelarea legislaţiei interne cu legislaţia şi jurisprudenţa din alte ţări, precum şi cu tratatele şi

convenţiile

internaţionale

 

1.

Cunoaştere şi înţelegere

înţelegerea corelaţiei dintre dreptul substanţial ( material) şi procesual

Competenţe specifice

însuşirea regulilor de aplicare a normelor de procedură în timp, în spaţiu şi cu privire la persoane

disciplinei

însuşirea noţiunilor de bază din cadrul Teoriei generale a Dreptului procesual civil

2.

Explicare şi interpretare

înţelegerea şi însuşirea mecanismului acţiunii civile şi a procesului civil

explicarea poziţiei şi rolului fiecărui participant la procesul civil

interpretarea normelor de competenţă şi a textelor care reglementează sancţiunile pentru nerespectarea regulilor de procedură

3.

Instrumental – aplicative

analiza şi calificarea normelor de procedură

corelarea normelor generale cu normele speciale

corelarea cunoştinţelor teoretice cu abilitatea de a le aplica în practică

4. Atitudinale

înţelegerea importanţei Dreptului procesual civil pentru asigurarea respectării drepturilor subiective civile

implementarea ideii de independenţă şi imparţialitate a justiţiei şi a necesităţii promovării şi respectării legalităţii în procesul civil

respectarea reciprocă a poziţiei şi drepturilor diferiţilor participanţi la procesul civil

promovarea regulilor de deontologie profesională a partenerilor la înfăptuirea actului de justiţie

manifestarea unei atitudini responsabile faţă de pregătirea continuă, cunoaşterea operativă şi aplicarea corespunzătoare a noilor legi sau a modificărilor legislative şi a jurisprudenţei

 

1. Acţiunea civilă (Noţiune şi natură juridică. Elemente. Condiţii de exercitare. Clasificare).

2. Participanţii la procesul civil (Instanţa judecătorească. Părţile. Procurorul.)

3. Competenţa (Noţiune. Clasificare. Competenţa generală. Competenţa materială.

Tabla de materii

Competenţa teritorială. Întinderea competenţei. Incidente procedurale cu privire la competenţă).

4. Actele de procedură şi termenele procedurale.

5. Judecata în primă instanţă. Etapa scrisă. Cererea de chemare în judecată. Întâmpinarea.

Cererea reconvenţională. Măsurile asigurătorii. Citarea şi comunicarea actelor de procedură.

 

V.M. Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol. I şi II.

V.M. Ciobanu, G. Boroi, Drept procesual civil. Curs selectiv. Teste grilă.

Bibliografia

minimală

G. Boroi, Codul de procedură civilă comentat şi adnotat

V.M. Ciobanu, T. Briciu, Claudiu Dinu, Drept procesual civil. Îndreptar pentru seminarii si examene.

 

Cursuri

Codul de procedură civilă, legile de organizarea justiţiei

Teste grilă

Lista materialelor

didactice necesare

Culegere de speţe

Culegeri de jurisprudenţă

La stabilirea notei finale se iau în considerare

Ponderea în notare, exprimată in %

{Total=100%}

- răspunsurile la examen / colocviu (evaluarea finală)

70%

- răspunsurile finale la lucrările practice de laborator

   

- testarea periodică prin lucrări de control

 

10%

- testarea continuă pe parcursul semestrului

 

10%

- activităţile gen teme / referate / eseuri / traduceri / proiecte etc

 

10%

- alte

activităţi (precizaţi)

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

 

Descrieţi modalitatea practică de evaluare finală, EN. { de exemplu: lucrare scrisă ( descriptivă şi/sau test grilă şi/ sau probleme etc.), examinare orală cu bilete, colocviu individual ori în grup, proiect, etc.}.

Lucrare scrisă compusă din 3 părţi: 1) subiect teoretic, de regulă comparaţie sau corelaţie între instituţii ( 40%); 2) test grilă, cu 10 întrebări ce conţin 4 variante ( toate sau 3, 2 ori una corectă sau nici una corectă - 40%); 3) 5 întrebări punctuale, pe probleme de detaliu sau speţă (20%)

 

Cerinţe minime pentru nota 5

 

Cerinţe pentru nota 10

(sau cum se acordă nota 5)

(sau cum se acordă nota 10)

să dovedească însuşirea minimă a materiei

 

răspuns corect la cele 3 subiecte

lucrarea să nu conţină erori grave

activitate susţinută în timpul semestrului

activitate minimă în timpul semestrului

cunoaşterea în afara cursului a unor elemente din bibliografia indicată

Data completării: 01.10.2009

Semnătura titularului:

Lector univ. dr. Claudiu Constantin Dinu

CUPRINS:

I.

ACTIUNEA CIVILA

1.

Notiune

2.

Conditiile de exercitare a actiunii civile

3.

Clasificarea actiunilor civile

II.

PARTICIPANTII IN PROCESUL CIVIL

1.

Instan a

2. Incidente procedurale privind compunerea si constituirea instantei:

incompatibilitate, abtinerea, recuzarea

3. Partile

4. Participarea tertilor la judecata -interventia voluntara: principala si accesorie

- interventia fortata: chemarea in garantie, chemarea in judecata a altor persoane, aratarea titularului dreptului

5. Reprezentarea părtilor in procesul civil

6. Participarea procurorului in procesul civil

III. Competenta instantelor judecatoresti

 

-

Competenta generala

-

Comepetenta materiala

-

Competenta teritoriala: alternativa si exclusiva

-

Prorogarea de competenta: lagala, judecatoreasca, conventionala

-

Exceptia de necompetenta

-

Conflictele de competenta

IV.

ACTELE DE PROCEDURA SI TERMENELE PROCEDURALE

 

-

Nulitatea actelor de procedura

-

Decaderea

V. JUDECATA IN PRIMA INSTANTA -cererea de chemare in judecata -intampinarea -cererea reconventionala

VI. MASURILE ASIGURATORII

- Sechestrul asigurator

- Poprirea asiguratorie

- Sechestrul judiciar

ACTIUNEA CIVILA

Noţiune

Acţiunea civilă este definită în literatura de specialitate ca fiind ansamblul mijloacelor procesuale prin care, în cadrul procesului civil, se urmăreşte protecţia drepturilor subiective civile sau a situaţiilor juridice ocrotite de lege.

!
!

Este necesar a nu se confunda cererea de chemare în judecată cu acţiunea civilă, întrucât cererea de chemare în judecată reprezintă doar una din formele de manifestare a acţiunii civile, cea prin care se pune în mişcare acţiunea civilă, însă, acţiunea civilă există anterior cererii, chiar şi atunci când titularul dreptului subiectiv civil nu sesizează instanţa.

Conditiile de exercitare ale actiunii civile

Pentru a fi parte in proces se impun a fi indeplinite urmatoarele conditii, care sunt şi condiţii de exercitare ale acţiunii civile:

1.afirmarea unui drept sau a unei situatii juridice pentru a carei realizare poate fi folosita calea

justitiei.

2.existenta unui interes 3.calitatea procesuala 4.capacitatea procesuala

1. Afirmarea unui drept Acesată condiţie presupune existenţa unui drept subiectiv civil ce se cere a fi protejat

sau a unui interes legitim care trebuie ocrotit.

Dreptul subiectiv civil afirmat, pentru a se bucura de protecţie juridică, trebuie să îndeplinească anumite condiţii:

a. – să fie recunoscut şi ocrotit de lege;

b. – să fie exercitat în limitele sale externe ( care pot fi de ordin material sau juridic) şi în limitele sale interne (adică numai potrivit scopului economic şi social pentru care a fost stabilit sau creat de lege).

c. – să fie exercitat cu bună credinţă

d. – să fie actual – adică să nu fie supus unui termen sau unei condiţii suspensive.

În legătură cu această ultimă condiţie, a actualităţii dreptului, se impun anumite precizări:

- dreptul trebuie să fie actual doar în ipotezele în care se solicită instanţei realizarea dreptului, nu şi atunci când se cere a se constata existenţa dreptului în starea în care se găseşte.

- dacă la momentul declanşării acţiunii civile, dreptul subiectiv pretins de reclamant nu este

actual, cererea va fi respinsă ca prematură;

- dacă dreptul subiectiv civil a devenit actual la momentul în care instanţa urmează a se pronunţa asupra excepţiei de prematuritate a cererii, atunci cererea va trebui cercetată pe fond.

!
!

Excepţii de la cerinţa actualităţii dreptului (art.110 C.proc.civ.):

- cererea pentru predarea unui imobil, la împlinirea termenului de locaţiune, poate fi făcută chiar înainte de împlinirea acestui termen(alin.1);

- se poate solicita, înainte de termen, executarea la termen a unei obligaţii alimentare sau altei

prestaţiuni periodice (alin.2)

- preşedintele instanţei poate încuvinţa, în general, înainte de împlinirea termenului orice cereri

pentru executarea la termen a unei obligaţii, dar numai când socoteşte că cererile sunt îndreptăţite

pentru întâmpinarea unei pagube însemnate (alin.3).

2.

Interesul

Noţiune Interesul reprezintă folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea civilă. Interesul poate fi:

- material (când se urmăreşte obţinerea unui folos de ordin patrimonial, de ex.: revendicarea unui bun, plata unei datorii);

- moral (când se urmăreşte un scop nepatrimonial, de ex: punerea sub interdicţie).

Condiţiile interesului:

- să fie legitim – să nu vină în contradicţie cu legea;

- să fie personal şi direct– în folosul practic, să-l vizeze pe cel ce recurge la forma procedurală şi nu pe altcineva; şi în cazul în care acţionează alte persoane sau organe în locul titularului, folosul se resfânge asupra lor;

- să fie născut şi actual – să existe la momentul la care se exercită acţiunea, în sensul că, dacă cel care actionează s-ar abţine, s-ar expune unui prejudiciu.

Sancţiunea lipsei interesului:

Lipsa interesului sau a uneia dinte condiţiile acestuia se invocă pe calea excepţiei, care dacă va fi admisă, va conduce la respingerea acţiunii ca lipsită de interes. Excepţia lipsei de interes este o excepţie:

- de fond (vizează lipsuri referitoare la exerciţiul dreptului la acţiune)

- peremptorie/dirimantă (duce la respingerea sau stingerea procesului)

- absolută (priveşte încălcarea unor norme cu caracter imperativ).

!
!

Respingerea acţiunii pentru lipsa de interes nu poate fi invocată cu autoritatea de lucru judecat într-o altă acţiune promovată într-un moment în care interesul s-a născut şi îndeplineşte şi celelalte cerinţe.

3. Capacitatea procesuala

Noţiune In dreptul civil, capacitatea civila este definita ca fiind acea parte a capacitatii juridice a persoanei care consta in aptitudinea de a avea si de a-si exercita drepturile civile si de a avea si a- si asuma obligatii civile, prin incheierea de acte juridice si ea cuprinde in structura sa doua elemente: capacitatea de folosinta si capacitate de exercitiu.

Capacitatea procesuala de folosinta Noţiune - consta in aptitudinea unei persoane de a avea drepturi si obligatii pe plan procesual. Potrivit art.41 C.proc.civ : „ orice persoana care are folosinta drepturilor civile, poate sa fie parte in judecata”, in alin. 2 precizandu-se ca „asociatiile sau societatile care nu au personalitate juridica pot sta in judecata ca parate daca au organe proprii de conducere”. Potrivit art.7 D.31/54, capacitatea de exercitiu a persoanelor fizice incepe la nasterea si inceteaza la moartea acestora. Potrivit legii, nimeni nu poate fi lipsit de capacitate de folosinta, unele persoane putand fi insa ingradite in aceasta capacitate, in limitele acestei ingradiri persoana fizica nu va putea sa dobandeasca drepturi si sa-si asume obligatii pe plan procesual. In cazul persoanelor juridice, capacitatea de folosinta se dobandeste diferit, dupa cum sunt supuse sau nu inregistrarii. Cele supuse acestei proceduri dobandesc capacitate de folosinta de la data inregistrarii, celelalte, dupa caz: de la data actului de dispozitie care le infiinteaza, de la data recunoasterii sau autorizarii infiintarii lor sau de la data indeplinirii orcarei alte cerinte prevazute de lege. Incetarea capacitatii de folosinta a persoanei juridice are loc pe data incetarii persoanei juridice prin comasare, divizare totala sau dizolvare. Mai mult decat atat, potrivit art.34 D.31/54 : „ persoana juridica nu poate avea decat acele drepturi care corespund scopului ei stabilit prin lege, actul de infiintare sau statut”, deci capacitatea de folosinta este dominata de principiul specialitatii.

Capacitatea procesuala de exercitiu Noţiune - consta in aptitudinea unei persoane care are folosinta drepturilor sale, de a le valorifica in justitie singura, exercitandu-le personal si indeplinind tot astfel obligatiile procesuale, cu alte cuvinte, este capacitatea de a sta in judecata. In cazul persoanelor fizice capacitatea de exercitiu incepe de la implinirea varstei de 18 ani sau, in cazul minorei care se casatoreste de la implinirea varstei de 16 ani, ori, in anumite conditii la 15 ani (art.8 alin.1,2 D.31/54).

Potrivit art.42 C.proc.civ.: „ persoanele care nu au exercitiul drepturilor lor nu pot sta in judecata decat daca sunt reprezentate, asistate sau autorizate in chipul aratat in legile sau statutele care randuiesc capacitatea sau organizarea lor”. Prin urmare, articolul citat, face referire la trei situatii:

Reprezentarea pentru persoanele care nu au capacitate de exercitiu si nu pot sta singure in judecata (minorii sub 14 ani si persoanele puse sub interdictie). Acestia nu stau singuri in proces,

ci numai prin reprezentantii lor legali: parintii, tutorele, curatorul.

Potrivit art.44 alin1 teza I si II si alin.2 C.proc.civ: „ in caz de urgenta, daca persoana fizica lipsita de capacitate de exercitiu a drepturilor civile nu are reprezentant legal, instanta, la cererea partii interesate va putea numi un curator special, care sa o reprezinte pana la numirea reprezentantului legal, potrivit legii. De asemenea, instanta va putea numi un curator special, in caz de conflict de interese intre reprezentant si cel reprezentat(…)

Dispozitiile alin.1 se aplica in mod corespunzator si persoanelor cu capacitate de exercitiu restransa Asistarea intrervine in cazul minorilor cu capacitate de exercitiu restransa – 14-18 ani (art.105, 124 c.fam. si art. 9 D.31/54).Acestia vor fi citati si vor sta personal in proces, dar asistati de reprezentantii lor legali care vor fi citati si vor participa la proces, semnand alaturi de minor. Daca un minor implinette 14 ani in cursul judecatii reprezentarea va fi inlocuita de asistare cu toate consecintele ce decurg de aici. Autorizarea intervine in cazul in care reprezentantul legal al celui lipsit de capacitate de exercitiu sau ocrotitorul legal ce asista pe minorul cu capacitate de exercitiu restransa face acte procesuale de dispozitie, precum: renuntarea la actiune sau la drept, renuntarea sau retragerea unei cai de atac, achiesarea, tranzactia. Pentru asemenea acte este necesara autorizarea prealabila a organului competent, de regula autoritatea tutelara.

Capacitatea de exercitiu a persoanelor juridice – se dobandeste in temeiul legii de la data infiintarii lor si sfarseste odata cu incetarea persoanelor juridice. Este, de asemenea, limitata de principiul specializarii, persoana juridica neputand sa exercite drepturi si sa-si asume obligatii care exced scopului in vederea caruia a fost creata.

Persoana juridica isi exercita drepturile si isi indeplineste obligatiile procesuale prin intermediul organelor sale, in limita puterilor ce le-au fost conferite, aceste organe fiind reprezentantii legali

ai persoanei juridice.

Sanctiunea lipsei capacitatii procesuale Actele de procedura facute de o persoana fizica sau juridica lipsita de capacitate de folosinta sunt lovite de nulitate absoluta. Exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta poate fi ridicata de oricare din parti, de procuror sau de instanta din oficiu in orice stare a pricinii. Ca urmare a admiterii exceptiei, cererea introdusa de o astfel de persoana sau impotriva unei asemenea persoane va fi respinsa.

Actele de procedura facute de o persoana fizica sau juridica fara capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa sunt anulabile. Conform art.43 C.proc.civ.: „lipsa capacitatii de exercitiu a drepturilor procedurale poate fi invocata in orice stare a pricinii. Actele de procedura indeplinite de cel care nu are exercitiul drepturilor procedurale sunt anulabile. Reprezentantul incapabilului sau curatorul acestuia va putea insa confirma toate sau numai o parte din aceste acte”. Asadar, nulitatea nu intervine in mod automat, potrivit art.161 alin.1 C.proc.civ.:

„ instanta putand acorda un termen pentru ca partea sau reprezentantul sau sa faca dovada capacitatii de exercitiu”. Daca lipsurile nu se implinesc in termenul acordat de instanta in acest sens, judecatorul va anula cererea (art161 alin.2 C.proc.civ.).

4.Calitatea procesuala

Noţiune. Calitatea procesuala presupune existenta unei identitati intre persoana reclamantului si persoana care se pretinde (este) titular al dreptului subiectiv in raportul juridic dedus judecatii (calitate procesuala activa) si intre persoana paratului si cel obligat in acel raport juridic (calitate procesuala pasiva). Sarcina indicarii calitatii procesuale a partilor revine reclamantului, care trebuie sa justifice in cadrul cererii de chemare in judecata atat calitatea sa procesuala activa, cat si calitatea procesuala pasiva a paratului. Regula determinarii calitatii juridice procesuale a partilor cu ajutorul raportului juridic litigios nu este exclusiva, existand si o serie de exceptii. Astfel, legea recunoaste legitimare procesuala activa sau pasiva si altor categorii de organe sau persoane care nu figureaza ca subiecte in raportul juridic litigios. Exemple:

A. Calitate juridica procesuala activa:

- autoritatea tutelara;

- procurorul – conform art.45 C.proc.civ.

- creditorii chirografari pe calea actiunii oblice – art.974 c.civ.

B. Calitatea procesuala pasiva:

- raspunderea pentru altul – art.1000 C.civ.;

- raspunderea fidejusorului - art.1663 C. civ.

Justificarea calitatii procesuale. Reclamantul, in cuprinsul cererii de chemare in judecata, prin expunerea motivelor de fapt pe care isi intemeiaza cererea si, uneori, prin anexarea unor acte doveditoare, trebuie sa justifice atat calitatea procesuala activa cat si pe cea pasiva.

Transmiterea calitatii procesuale. Drepturile si obligatiile ce intra in raportul juridic dedus judecatii pot fi transmise in cursul procesului, avand loc in acest caz o transmisiune a calitatii procesuale active sau pasive. Transmisiunea poate fi legala sau conventionala.

Transmisiunea legala •In cazul persoanelor fizice se realizeaza pe calea succesiunii. •Mostenitorii care accepta succesiunea preiau si pozitia procesuala a autorului mostenirii (art.243 pct.1, 245, 285, 316 C.proc.civ.), cu exceptia actiunilor strict personale sau a situatiilor cand legea prevede o alta solutie, actiunea nu trece asupra mostenitorilor, dar poate fi continuata de acestia. •In cazul persoanelor juridice transmisiunea legala are loc pe calea reorganizarii persoanei juridice prin comasare sau divizare, astfel incat persoana juridica nou creata (prin fuziune), persoana juridica absorbanta (in cazul absorbtiei) sau persoanele juridice care preiau fractiunile patrimoniului divizat, dobandesc calitatea de reclamant sau parat pe care o avea persoana supusa reorganizarii. Transmisiunea conventionala

Intervine in baza intelegerii dintre una din parti si un tert, in cazul cesiunii de creanta, a preluarii datoriei - daca exista consimtamantul creditorului si a vanzarii sau donarii bunului litigios, procesul urmand sa continuie intre creditorul cesionar (care a dobandit calitate activa) si cel care a preluat datoria (si are calitate pasiva). Din punct de vedere al intinderii, transmisiunea poate fi:

- universala;

- cu titlu universal;

- cu titlu particular.

Indiferent de felul transmisiunii, cel care dobandeste calitatea procesuala preia procesul in starea in care se gaseste in acel moment, actele procesuale savarsite de antecesorul sau fiindu-i opozabile. Sanctiunea lipsei calitatii procesuale Lipsa calitatii procesuale poate fi invocata pe cale de exceptie de partea interesata, procuror sau instanta din oficiu, in orice stare a procesului, iar in caz de admitere atrage respingerea actiunii. Daca pentru a se stabili existenta sau inexistenta calitatii a fost nevoie sa se uneasca exceptia cu fondul, iar instanta constata ca dreptul exista, dar actiunea a fost pornita de o persoana fara calitate sau impotriva unei persoane fara calitate, nu o va respinge ca nefondata, ci ca urmare a admiterii exceptiei lipsei de calitate. In acest caz exista posibilitatea ca procesul sa fie redeschis de o persoana care ar justifica legitimarea procesuala sau impotriva persoanei care are calitate procesuala pasiva.

Clasificarea actiunilor civile

Clasificarea actiunilor civile, are in vedere intelesul restrans al notiunii de actiune, acela de cerere de chemare in judecata.

1.

Clasificarea actiunilor in functie de scopul material urmarit de reclamant

In functie de acest criteriu actiunile sunt impartite in:

-actiuni in realizarea dreptului, -actiuni in constatarea existentei sau inexistentei unui drept si -actiuni in constituire de drepturi. ACTIUNILE IN REALIZAREA DREPTULUI (in condamnare, in adjudecare, de executare) – sunt acele actiuni prin care cel ce se pretinde titularul unui drept subiectiv, solicita instantei sa-l oblige pe parat la respectarea dreptului, iar daca acest lucru nu mai este posibil, la despagubiri pentru prejudiciul suferit. Caracteristici:

Restabilirea sau valorificarea interesului se pretinde a se face direct, iar daca acest lucru nu mai este cu putinta, prin echivalent;

Solutionand o asemenea actiune, instanta il condamna pe parat sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva;

Hotararea instantei constituie titlu executorriu;

Actiunea in realizare primeaza intotdeauna fata de o eventuala actiune in constatare. In practica judiciara actiunile in realizare sunt cele mai numeroase (de exemplu: actiunea in revendicare, actiunea prin care se solicita predarea unei sume de bani, evacuarea dintr-un imobil, indeplinirea unor obligatii contractuale, rezilierea sau rezolutiunea unui contract, anularea unui act etc.). ACTIUNILE IN CONSTATARE (in recunoastere, in confirmare) – sunt acele actiuni prin care reclamantul solicita instantei sa constate existenta unui drept al sau sau inexistenta unui drept al paratului. Astfel art 111 prevede ca:” partea care are interes poate sa faca cerere pentru constatarea existentei sau neexistentei unui drept. Cererea nu poate fi primita daca partea poate cere realizarea dreptului”. Caracteristici:

Dispozitia de mai sus se aplica in cazul constatarii existentei sau inexistentei unui drept, nu si a unei stari de fapt (aici: asigurarea dovezilor; nu: constatarea calitatii de constructor de buna credinta, constatarea pierderii unui inscris in anumite imprejurari, constatarea unei fapte penale; este admisibila: actiunea unuia din soti in constatarea calitatii de bun propriu; pentru a se dovedi ca un imobil intabulat pe numele unuia dintre soti este in realitate bun comun; actiunea prin care fostii soti cer sa se stabileasca cota ce le revine din bunurile comune; actiunea unui coproprietar pentru a se constata coproprietatea sa in indiviziune; in constatarea calitatii de mostenitori; actiunea in constatarea simulatiei etc.). Din obiectivul limitat - constatarea existentei sau inexistentei dreptului – rezulta o particularitate a hotararilor, si anume ca ele nu constituie titluri executorii, nu pot fi puse in executare (este vorba numai de capatul de cerere principal, nu si de cele accesorii; daca s-au solicitat cheltuieli de judecata ele vor fi acordate). Actiunea in constatare are un caracter subsidiar – aceasta cale nu este deschisa atata timp cat partea poate cere realizarea dreptului. Legiuitorul acorda preferinta realizarii dreptului pentru a

inlatura definitiv neintelegerile cu privire la dreptul respectiv (explica) (unii autori arata ca aceasta cerinta se refera la toate mijloacele de realizare a dreptului, inclusiv contestatia la executare, si nu numai la mijloacele de drept comun, ca, spre exemplu, o actiune in revendicare – distinctie la seminar – contestatia se poate exercita numai in cazul unei executari incepute –

constatarea prescriptiei dreptului la actiune; in situatia in care se cere constatarea proprietatii de catre cel care are posesia imobilului este admisibila). Clasificarea actiunilor in constatare:

- pozitive (spre exemplu, constatarea calitatii de bun comun, propriu)

- negative (inexistenta unor raporturi de rudenie intre parti)

- declaratorii – se cere instantei sa se constate existenta sau inexistenta unui raport juridic, pentru a se inlatura o situatie de incertitudine (spre exemplu, partile supun instantei interpretarea unei clauze contractuale in conformitate cu vointa lor; beneficiarul unui legat cere instantei sa constate caracterul ilicit al conditiei puse de testator etc.)

- interogatorii – sunt acelea prin care reclamantul cheama in judecata o persoana care ar putea,

eventual sa-i conteste dreptul, obligand-o imediat sa opteze pentru una din conduitele posibile, in situatia juridica data (actiunea prin care mostenitorii legali cer paratului sa exhibe testamentul in

baza caruia el se pretinde legatar universal; actiunea prin care mostenitorii de un rang subsecvent il obliga pe cel de un rang preferabil sa declare daca accepta succesiunea sau renunta la ea; actiunea prin care partea dintr-un contract susceptibil de nulitate relativa cere celeilalte sa opteze intre a confirma cauza de nulitate sau a invoca nulitatea etc. – admisibilitatea acestor actiuni este discutabila - cum sa constrangi pe cineva in civil sa-si exercite un drept legal de optiune?).

- provocatorii – acelea prin care titularul unui drept cheama in judecata pe cel care ii cauzeaza o

tulburare importanta in exercitarea dreptului sau – aceasta persoana este astfel determinata sa-si valorifice dreptul pe care pretinde ca l-ar avea, sub sanctiunea de a nu-l mai putea invoca daca nu si-l demonstreaza (exceptia prescriptiei unui debit in fata creditorului sicanator – explica – daca nu are deschisa calea contestatiei la executare; actiunea posesorie bazata pe o tulburare de drept… ACTIUNILE IN CONSTITUIRE DE DREPTURI (in transformare ) - sunt acele actiuni prin care reclamantul solicita aplicarea legii la anumite fapte si date pe care le invoca, pentru a deduce

consecintele ce se impun, in vederea crearii unor situatii juridice noi (de exemplu: divort, adoptie, dar si transformarea antre-contractului intr-un contract de vanzare-cumparare etc.) Consecinte:

- tind la schimbarea sau desfiintarea unor raporturi juridice vechi si la crearea unor raporturi juridice noi intre parti;

- in principiu, hotararile pronuntate produc efecte numai pentru viitor, ex nunc (sunt exceptii,

hotararile pronuntate in materie de desfiintare a casatoriei, stabilirea filiatiei fata de mama si fata de tata, tagaduirea paternitatii, declararea judecatoreasca a mortii etc.).

Adaugand la aceasta clasificare si obiectul dreptului subiectiv parat: actiuni personale mobiliare; actiuni personale imobiliare; actiuni reale mobiliare; actiuni reale imobiliare. Actiunile personale – sunt acele actiuni prin care se valorifica un drept personal, de creanta. Aceasta este categoria cea mai vasta a actiunilor civile intrucat drepturile de creanta sunt practic nelimitate ca numar, ele putandu-se naste din orice conventie a partilor, din lege, dintr-un fapt ilicit cauzator de prejudicii etc.(exemple: actiunea in plata chiriei, in evacuare, plata pensiei de intretinere, in reductiunea sau raportul liberalitatilor, in restituirea unui imprumut, pentru repararea unui prejudiciu cauzat printr-un delict civil etc.). Actiunile personale mobiliare – acele actiuni in cadrul carora dreptul personal valorificat are ca obiect un bun mobil corporal, un drept de creanta, o obligatie de a face sau a nu face, recolte vandute pe picioare etc. (plata unei sume de bani, predarea unor bunuri fungibile). Actiuni personale imobiliare – cand dreptul personal valorificat are ca obiect un bun imobil prin natura sa, prin destinatie (de ex, animalele afectate lucrarii pamantului) si prin obiectul la care se aplica (de ex, uzufructul lucrurilor imobile). Actiunile reale – sunt cele prin care se urmareste ocrotirea sau valorificarea unui drept real. (actiunea in revendicare, actiunea confesorie sau negatorie in servitute, superficie, uzufruct, uz, abitatie, actiunea prin care se valorifica un drept real accesoriu – actiunea ipotecara, actiunea creditorului gajist). Actiunile reale mobiliare – atunci cand dreptul real valorificat prin actiune are ca obiect un bun mobil (revendicarea bunului mobil de la posesorul de rea-credinta). Actiunile reale imobiliare – dreptul real valorificat are ca obiect un bun imobil. Aceste actiuni se clasifica, la randul lor, in petitorii si posesorii. Actiunea petitorie – este aceea prin care se tinde la apararea dreptului de proprietate sau a altui drept real imobiliar. Actiunea posesorie – are ca obiect apararea posesiei asupra unui bun imobil impotriva oricaror tulburari de fapt sau de drept, ori, dupa caz, redobandirea posesiei, daca ea a fost pierduta. Actiunile mixte – sunt acele actiuni prin care se valorifica in acelasi timp un drept real si un drept de creanta, in cazul in care drepturile invocate au aceeasi cauza generatoare sau se afla intr- un raport de conexiune. In acest caz, cum s-a remarcat deja in literatura de specialitate, ne aflam practic in prezenta unui cumul obiectiv de actiuni: una personala si una reala. In mod conventional au fost incluse in aceasta notiune doua categorii de actiuni:

actiunile in executarea unui act juridic prin care s-a transferat ori a fost creat un drept real imobiliar, dand nastere totodata unei obligatii personale (se considera ca in aceasta situatie reclamantul exercita doua drepturi, unul personal referitor la executarea obligatiei si altul real avand ca obiect remiterea bunului). actiunea in rezolutiune, in revocare, in resciziune, in reductiune si cea in anularea unui act translativ sau creator de drepturi reale imobiliare, daca reclamantul solicita si repunerea partilor in situatia anterioara, respectiv restituirea bunului (actiunea in revocarea donatiei cu sarcini pentru neindeplinirea sarcinii – ca urmare a admiterii laturii personale se urmareste si revendicarea bunului; unii autori contesta aceasta categorie de actiuni, chiar legea – spre

Aceasta clasificare prezinta importanta sub aspectul calitatii procesuale, al competentei teritoriale si al prescriptiei. In ceea ce priveste calitatea procesuala, in cazul actiunilor pesonale nu poate fi chemat in judecata ca parat decat subiectul pasiv al raportului obligational, pe cand in cazul actiunilor reale, poate fi chemat in judecata orice detinator al lucrului, deoarece reclamantul urmareste dreptul asupra bunului sau chiar bunul in mainile oricui s-ar afla, titularul avand si dreptul de urmarire. Actiunea reala confera si un drept de preferinta fata de ceilalti creditori ai paratului, in timp ce actiunea personala nu exclude concursul celorlalti creditori privilegiati. Actiunea reala urmareste obtinerea bunului in natura, pe cand actiunea personala nu duce la acest rezultat decat atunci cand este vorba de executarea unei obligatii de a da; in cazul obigatiei de a face sau a nu face pentru neexecutarea obligatiei se pot obtine numai daune-interese. In ceea ce priveste competenta teritoriala, in cazul actiunilor personale se aplica in principiu, regula de drept comun, fiind competenta instanta de la domiciliul paratului (art.5). In cazul actiunilor reale imobiliare, competenta este instanta pe raza careia se afla imobilul (art.13). In ceea ce priveste actiunile mixte, desi unii autori sunt de parere ca opereaza o competenta alternativa (instanta de la domiciliul paratului sau instanta in raza careia se afla imobilul), sunt de parere ca si in aceasta situatie competenta este doar instanta de la locul situarii imobilului, fiind vorba de o competenta teritoriala exclusiva, si nu alternativa (art.13 alin.1 nu face distinctie dupa natura acttiunilor atunci cand stabileste competenta teritoriala exclusiva, deci dupa natura drepturilor protejate: reale sau personale, ci dupa natura bunurilor: mobile sau imobile: ”cererile privitoare la bunuri nemiscatoare se fac numai la instanta in circumscriptia careia se afla nemiscatoarele”). In ceea ce priveste prescriptia dreptului de a obtine condamnarea paratului: in cazul actiunilor personale termenul general de prescriptie este de 3 ani, pe cand in cazul actiunilor reale dispozitiile D.167/58 nu sunt aplicabile. Astfel exista actiuni reale imprescriptibile extinctiv (de exemplu, actiunea in revendicare imobiliara), actiuni prescriptibile in 30 ani (– art.1890 c. civ. - actiunea in revendicare mobiliara introdusa impotriva posesorului de rea-credinta, a hotului sau a gasitorului), 1 an in cazul reglementat de art. 498 c.civ.etc.

3. Dupa calea procedurala aleasa de parte pentru apararea dreptului:

-principale, -accesorii si - incidentale. Cererile accesorii si incidentale nu pot fi intalnite decat in cazul in care exista o actiune principala pusa in miscare. Raportat la aceasta actiune principala se pot formula actiuni a caror solutie depinde de solutia din actiunea principala, neputand avea o existenta de sine statatoare – actiunile accesorii (cererile de incredintare a copilului minor, de stabilire a pensiei de intretinere etc., formulate in cadrul actiunii de divort) sau actiuni care pot avea o existenta de sine statatoare,

dar care, fiind formulate intr-un proces deja inceput, se numesc incidentale (cererea reconventionala, cererea de interventie principala, cererea de chemare in garantie etc.). Clasificarea prezinta interes sub mai multe aspecte:

Sub aspectul competentei - actiunile accesorii si incidentale sunt in sarcina instantei care judeca cererea principala (art.17);

Anumite actiuni se pot formula numai pe cale principala (de exemplu, actiunea in tagada

paternitatii) sau numai pe cale accesorie (de exemplu, cererea de incuviintare a pastrarii numelui

din casatorie dupa divort), alte actiuni se pot formula atat pe cale principala, cat si pe cale accesorie sau incidentala (incredintarea copiilor minori).

Exista actiuni accesorii sau incidentale care trebuie solutionate din oficiu de instanta investita cu solutionarea cererii principale (incredintarea copiilor minori intr-un proces de divort);

Persoana care formuleaza o actiune incidentala dobandeste calitatea de parte, a.i. hotararea care

se va pronunta ii va fi opozabila;

Hotararea care se refera la actiuni accesorii sau incidentale este supusa acelorasi cai de atac si

termene prevazute pentru actiunea principala, chiar daca in situatia in care ar fi exercitate separat

ar fi supuse altor cai de atac sau altor termene.

PARTICIPANŢII LA PROCESUL CIVIL

Solutionarea litigiilor civile implica, cu necesitate, participarea la activitatea judiciara a unor autoritati statale si a unor persoane fizice. Autoritatile si persoanele care participa la activitatea de judecata se numesc participanti sau subiecti procesuali. In activitatea judiciara un rol central il ocupa instanta de judecata. Ea actioneaza in calitate de autoritate statala specializata in activitatea de distribuire a justitiei. Solutionarea procesului civil nu poate fi conceputa fara participarea partilor intre care s-

a ivit litigiul: reclamantul si paratul. In cadrul si in cursul procedurii pot interveni de asemenea

alte persoane. Asa este, in primul rand, cazul tertilor, care pot participa la activitatea judiciara, fie

din initiativa lor, fie din initiativa partilor principale. In procesul civil pot participa si alte persoane, cum ar fi: martorii, expertii, interpretii etc. Acestia sunt insa participanti procesuali auxiliari; rolul lor este subsidiar si vizeaza doar lamurirea unor imprejurari de fapt ale cauzei. O pozitie aparte in procesul civil revine Ministerului Public. Procesul civil parcurge adeseori si ultima sa faza - executarea silita. in asemenea situatii, participante la activitatea judiciara devin si organele de executare.

I.INSTANTA Intelesurile notiunii:

- în sensul cel mai larg, prin instanţă se înţelege organul împuternicit de lege să soluţioneze un conflict între părţi; - într-un sens mai restrâns, prin instanţă sunt desemnate numai instanţele judecătoreşti;

- într-un sens şi mai restrâns, prin instanţă se înţelege un anumit grad de jurisdicţie;

- în înţelesul cel mai restrâns, noţiunea de instanţă desemnează completul de judecată.

Compunerea instanţei Noţiune Prin „compunerea instanţei” se înţelege alcătuirea instanţei cu numărul de judecători prevăzut de lege. În condiţiile Legii de organizare judecătorească nr. 304/2004, cauzele date în competenţa de primă instanţă a judecătoriei, tribunalului şi curţii de apel se judeca în complet format dintr-un judecator, cu excepţia cauzelor privind contenciosul administrativ si conflictele de munca si asigurari sociale, care se judeca in prima instanta in complet format din doi judecatori si doi asistenţi judicari. La judecata apelurilor şi a recursurilor se aplică sistemul colegialităţii. Astfel, apelurile se judecă în complet format din doi judecători, iar reursurile in complet format din 3 judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel.

Constituirea instanţei Noţiune „Constituirea instanţei” desemnează alcătuirea completului de judecată cu toate persoanele şi organele prevăzute de lege. Este vorba de participarea alături de judecători a grefierului, magistratului-asistent de la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a procurorului, precum şi a asistenţilor judiciari

Incidente procedurale privind compunerea şi constituirea instanţei

1.

Incompabilitatea. Incompatibilitatea desemnează situaţia în care un judecător este împiedicat să ia parte la

soluţionarea unei pricini, in cazurile prevăzute de lege. Incompatibilitatea este reglementată în art. 24 C.proc.civ.Legea prevede trei cazuri de incompatibilitate:

a. Judecătorul care a pronunţat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecarea aceleiaşi pricini în apel sau recurs. (presupune situaţia în care un judecător, după ce a pronunţat o hotărâre în primă instanţă sau în apel, este avansat la o instanţă superioară, la care vine spre soluţionare apelul, sau după caz recursul declarat împotriva hotărârii respective; este firesc ca judecătorul să nu-şi controleze propria hotărâre, fiind puţin probabil ca judecătorul să fie dispus să revină asupra soluţiei pe care a dat-o).

b. Judecătorul care a pronunţat o hotărâre nu poate lua parte la judecarea aceleiaşi pricini în cazul în care s-a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare.(se presupune că judecătorul care şi-a exprimat o dată părerea asupra unei cauze, numai cu greu şi-o va schimba şi că de aceea nu este indicat să mai ia parte la judecarea ei).

c. Judecătorul care a fost martor,expert, avocat sau arbitru într-o pricină nu poate judeca acel proces. Toate aceste 3 cazuri sunt de strictă interpretare şi ca atare, nu pot fi extinse prin analogie. Nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la incompatibilitate atrage nulitatea absolută a hotărârii, aceasta fiind reglementată de norme de ordine publică.

Procedura de soluţionare a incompatibilităţii Dacă judecata este în curs de desfăşurare, mijlocul procesual de invocare a incompatibilităţii este excepţia de incompatibilitate, care este o excepţie de procedură, absolută şi dilatorie. Ea poate fi invocată de orice parte interesată, de procuror sau de instanţă din oficiu, în orice fază a judecaţii. Excepţia se judecă de instanţa sesizată cu pricina respectivă, în a cărei compunere va intra şi judecătorul aflat într-un caz de incompatibiliate. Dacă excepţia de incompatibilitate este respinsă, se va pronunţa o încheiere interlocutorie, care nu va putea fi atacată cu apel sau, dupa caz, cu recurs decât odată cu fondul. Admiterea excepţie are drept consecinţă înlocuirea judecătorului incompatibil cu un alt judecăzor de la aceeaşi instanţă judecătorească. În ipoteza în care nu s-ar mai putea constitui în mod valabil completul de judecata, la propunerea preşedintelui respectivei instanţe din circumscripţia acelei curţi de apel, presedintele curtii de apel poate delega judecatori de la alte instanţe din circumscripţia menţionată, cu acordul scris al acestora.

2. Abtinerea si recuzarea.

Noţiune Prin abţinere se înţelege situaţia în care un judecător, ştiind că se află într-unul din cazurile prevăzute de lege, solicită retragerea sa de la judecata unei anumite pricini. Conform dispoziţiilor art.25 C.proc.civ.,judecatorul care stie ca exista un motiv de recuzare in privinta sa este dator sa instiinteze pe seful lui si sa se abtina de la judecarea pricinii. Obligaţiei judecătorului de a se abţine îi corespunde dreptul părţii care are motive să se îndoiască de imparţialitatea judecătorului de a-l recuza pe acesta. Recuzarea desemnează situaţia în care una dintre părţi cere, în cazurile strict determinate de lege, îndepărtarea unuia sau a mai multor judecători de la soluţionarea unei anumite pricini.

Cazuri:

Judecatorul poate fi recuzat:

1. cand el, sotul sau, ascendentii ori descendentii lor au vreun interes in judecarea pricinii sau cand este sot, ruda sau afin, pana la al patrulea grad inclusiv, cu vreuna din parti;

2.

cand el este sot, ruda sau afin in linie directa ori in linie colaterala, pana la al patrulea grad

inclusiv, cu avocatul sau mandatarul unei parti sau daca este casatorit cu fratele ori sora sotului

uneia din aceste persoane;

3. cand sotul in viata si nedespartit este ruda sau afin a uneia din parti pana la al patrulea grad

inclusiv, sau daca, fiind incetat din viata ori despartit, au ramas copii;

4. daca el, sotul sau rudele lor pana la al patrulea grad inclusiv au o pricina asemanatoare cu

aceea care se judeca sau daca au o judecata la instanta unde una din parti este judecator;

5. daca intre aceleasi persoane si una din parti a fost o judecata penala in timp de 5 ani inaintea

recuzarii;

6. daca este tutore sau curator al uneia dintre parti;

7. daca si-a spus parerea cu privire la pricina ce se judeca;

8. daca a primit de la una din parti daruri sau fagaduieli de daruri ori altfel de indatoriri;

9. daca este vrajmasie intre el, sotul sau una din rudele sale pana la al patrulea grad inclusiv si

una din parti, sotii sau rudele acestora pana la gradul al treilea inclusiv. Reguli Nu se pot recuza judecatorii, rude sau afini ai acelora care stau in judecata ca tutore, curator sau director al unei institutii publice sau societati comerciale, cand acestia nu au interes personal in judecarea pricinii. Nu se pot recuza toti judecatorii unei instante sau ai unei sectii a acesteia. Cererile de recuzare a instantelor ierarhic superioare formulate la instanta care solutioneaza litigiul sunt inadmisibile. Pentru aceleasi motive de recuzare nu se poate formula o noua cerere impotriva aceluiasi judecator. Propunerea de recuzare se va face verbal sau in scris pentru fiecare judecator in parte si inainte de inceperea oricarei dezbateri. Cand motivele de recuzare s-au ivit dupa inceperea dezbaterilor, partea va trebui sa propuna recuzarea de indata ce acestea ii sunt cunoscute. Judecatorul impotriva caruia e propusa recuzarea poate declara ca se abtine. Recuzarea judecatorului se hotaraste de instanta respectiva, in alcatuirea careia nu poate sa intre cel recuzat. In cazul cand din pricina recuzarii nu se poate alcatui completul de judecata, cererea de recuzare se judeca de instanta ierarhic superioara. Instanta decide asupra recuzarii, in camera de consiliu, fara prezenta partilor si ascultand pe judecatorul recuzat. Nu se admite interogatoriul ca mijloc de dovada a motivelor de recuzare. In cursul judecarii cererii de recuzare nu se va face nici un act de procedura. Incheierea asupra recuzarii se citeste in sedinta publica. Daca recuzarea a fost admisa, judecatorul se va retrage de la judecarea pricinii. Incheierea prin care s-a hotarat recuzarea va arata in ce masura actele indeplinite de judecatorul recuzat urmeaza sa fie pastrate.

Instanta superioara investita cu judecarea cererii de recuzare in cazurile prevazute de art. 30 alin. 2 va dispune trimiterea pricinii la o instanta de acelasi grad, in cazul cand gaseste ca cererea de recuzare este intemeiata. Daca cererea este respinsa, pricina se inapoiaza spre judecare instantei inferioare. Incheierea prin care s-a incuviintat sau respins abtinerea, ca si aceea prin care s-a incuviintat recuzarea, nu este supusa la nici o cale de atac. Incheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai o data cu fondul. Cand instanta superioara de fond constata ca recuzarea a fost pe nedrept respinsa, reface toate actele si dovezile administrate la prima instanta Dispozitiile prezentului titlu, in afara de art. 24 si 27 pct. 7, se aplica si procurorilor, magistratilor asistenti si grefierilor.

II.PĂRŢILE

Drepturile si obligatiile procesuale ale partilor. Abuzul de drept procesual.

Drepturi si obligatii procesuale Pentru a garanta exercitiul liber al actiunii civile, legea procesuala acorda partilor o serie de drepturi procesuale dintre care mentionam:

Dreptul partilor de a adresa cereri instantei;

Dreptul de a participa la judecarea pricinii, deci dreptul la citare;

Dreptul la aparare;

Dreptul de a recuza pe judecatori, grefieri, procurori etc.;

Dreptul de a face acte de dispozitie;

Dreptul de a exercita caile de atac;

Dreptul de a pretinde restituirea cheltuielilor de judecata in cazul castigarii procesului etc.

Legea prevede insa si o serie de indatoriri procesuale pentru parti dintre care mentionam cu titlu de exemplu:

- indeplinirea actelor de procedura in conditiile, ordinea si termenele prevazute de lege sub sanctiunea nulitatii, perimarii, decaderii etc. - exercitarea cu buna-credinta a drepturilor procesuale, potrivit scopului in vederea caruia au fost recunoscute de lege (art.723 alin.1 C.proc.civ.).

Abuzul de drept procesual Cel care nu respecta prevederile art. 723 C.proc.civ. savarseste abuz de drept procesual. Formele acestuia de manifestare presupun existenta a doua elemente:

- elementul subiectiv - exercitarea cu rea-credinta a dreptului procesual;

- elementul obiectiv – deturnarea dreptului procedural de la scopul socio-economic pentru care a fost recunoscut, de la finalitatea sa legala. Mentionam cu titlu de exemplu:

- introducerea cu rea-credinta a unei cereri vadit netemeinice, cu scopul de a-l sicana, de a-l

discredita pe parat sau rezistenta cu rea-credinta a paratului in fata unei cereri a carei temeinicie

este evidenta ;

- introducerea unei cereri fara punerea in intirziere a paratului daca acesta recunoaste la primul termen pretentiile reclamantului;

- introducerea cu rea-credinta a unei cereri de recuzare, de stramutare, de acordare a asistentei

juridice gratuite, de verificare de scripte etc. Aprecierea exercitarii abuzive a drepturilor procedurale revine judecatorului, respingerea unei cereri de chemare in judecata sau a unei cai de atac, a unei cereri de recuzare sau de stramutare neconducand automat la concluzia ca partea a exercitat abuziv dreptul procedural. Exercitarea cu rea-credinta a unor drepturi procesuale, atrage o serie de sanctiuni specifice:

amenzi judiciare catre stat (art.108¹ C.proc.civ.) si, eventual, despagubiri la cerere pentru prejudiciul cauzat (art.108 3,4 C.proc.civ.). In afara sanctiunilor cu caracter general mentionate mai sus exista si o serie de sanctiuni specifice: spre exemplu, neacordarea cheltuielilor de judecata – nepunerea cu rea-credinta in intarziere a paratului care la prima zi de infatisare recunoaste pretentiile reclamantului; nulitatea tuturor actelor de procedura efectuate intr-un proces in care citarea prin publicitate s-a facut cu rea-credinta etc.

Coparticiparea procesuala

Notiune Legislatia noastra procesuala permite ca mai multe persoane sa fie reclamante sau parate in cadrul unui proces civil. Aceasta situatie in care procesul civil se desfasoara intre mai multi reclamanti si parati poarta denumirea de coparticipare sau litisconsortiu procesual. Sediul materiei: art. 47- 48 C.proc.civ. Potrivit art.47: „mai multe persoane pot fi impreuna reclamante sau parate daca obiectul pricinii este un drept sau o obligatiune comuna ori daca drepturile sau obligatiile lor au aceeasi cauza”. Felurile coparticiparii procesuale Dupa pozitia partilor coparticiparea procesuala poate fi:

- activa: cand mai multi reclamanti actioneaza in judecata, prin aceeati cerere un singur parat;

- pasiva: cand un reclamant isi indreapta pretentiile prin aceeasi cerere impotriva mai multor parati;

- mixta: daca mai multi reclamanti actioneaza in judecata prin aceeasi cerere mai multi parati. In functie de rolul vointei partilor in formarea sa, coparticiparea poate fi:

- facultativa

- necesara

Din redactarea art.47 C.proc.civ. ar rezulta ca intotdeauna coparticiparea procesuala este facultativa, dar coroborand aceste dispozitii si cu alte texte din legislatia civila trebuie sa tragem concluzia ca exista si cazuri de coparticipare necesara, obligatorie. Spre exemplu, in situatia prevazuta de art.797 C. civ.

Efectele coparticiparii Raporturile dintre coparticipanti, in cazul coparticiparii facultative, sunt guvernate de principiul independentei procesuale. Potrivit art. 48 alin 1C.proc.civ. : „Actele de procedura, apararile si concluziile unuia dintre reclamanti nu pot folosi sau pagubi pe ceilalti”. De la regula inscrisa in alin. 1 se deroga insa prin alin. 2 conform cu care: „… daca prin natura raportului juridic sau in temeiul unei dispozitii a legii, efectele hotararii se intind asupra tuturor reclamantilor sau paratilor, actele de procedura indeplinite numai de unii dintre ei sau termenele incuviintate numai unora din ei pentru indeplinirea actelor de procedura folosesc si celorlalti. Cand actele de procedura ale unora sunt potrivnice celor facute de ceilalti, se va tine seama de actele cele mai favorabile”. Cele doua derogari mentionate mai sus, poarta denumirea de:

- principiul avantajului sigur;

- principiul aprecierii finalitatii actului.

Potrivit alin. ultim al art 48 C.proc.civ.: „daca reclamantii sau paratii nu s-au infatisat sau nu au indeplinit un act de procedura in termen, vor continua totusi sa fie citati”.

III.PARTICIPAREA TERŢILOR LA JUDECATĂ

Pentru ca hotărârea civilă să îşi producă efecte şi faţă de alte persoane este necesară introducerea acestora în proces. Necesitatea atragerii unui terţ la judecată poate să decurgă din folosul practic pe care l-ar putea realiza una din părţile iniţiale (reclamantul sau pârâtul), care urmăreşte să i se recunoască ori să i se stabilească anumite drepturi şi faţă de terţul respectiv. Interesul de a fi introdus într-un proces în curs de desfăşurare poate să aparţină şi terţului,

fie pentru a-şi valorifica un drept al său, fie pentru a apăra pe una din părţile în litigiu, cu care se găseşte în raporturi speciale şi care fac ca hotărârea ce se va pronunţa să fie folosită de parte pentru a formula pretenţii împotriva terţului, ţinând cont şi de faptul că, uneori, interesele legitime ale unei persoane pot fi afectate direct sau indirect de pronunţarea unei hotărâri la care nu a fost parte. Codul de procedură civila reglementează următoarele forme de participare a terţilor la judecată:

1.Intervenţia voluntară (art.49-art.56) – intervenţia voluntară principală; - intervenţia voluntară accesorie 2.Intervenţia forţată – chemarea în judecată a altor persoane (art.57-art.59);

- chemarea în garanţie(art.60-art.63);

- arătarea titularului dreptului(art.64-art.66)

INTERVENŢIA VOLUNTARĂ Noţiune

Intervenţia voluntară reprezintă cererea unui terţ de a intra într-un proces pornit de alte părţi, pentru a-şi apăra un drept propriu sau pentru a apăra dreptul unei părţi din acel proces. Elemente definitorii:

- existenţa unui proces civil în curs de judecată;

- introducerea unui terţ, din propria iniţiativă, în procesul respectiv.

Intervenţia voluntară principală

Noţiune Poartă denumirea de intervenţie voluntară principală cererea prin care un terţ solicită introducerea sa într-un proces în curs de judecată, pentru a i se recunoaşte sau stabili un drept propriu. Natură juridică Intervenţia voluntară principală este o veritabilă chemare în judecată, îndreptată împotriva părţilor iniţiale, deci, atât a reclamantului, cât şi a pârâtului. Terţul intervenient poate să îşi formuleze pretenţia pe cale principală, declanşând un proces distinct, în care el ar figura ca reclamant, iar părţile din proces ar fi pârâte. Dacă însă terţul preferă să invoce pretinsul său drept în litigiul pendente, cererea sa dobândeşte caracter incidental, devenind o cerere care se grefează pe cererea principală, dar care poate fi soluţionată şi independent de aceasta. Termen de depunere Cererea de intervenţie în interes propriu poate fi formulată numai în faţa primei instanţe şi înainte de închiderea dezbaterilor. (art.50 alin.2 C.proc.civ.) Prin excepţie, art.50 alin. final C.proc.civ. dispune că intervenţia principală se poate face, cu învoirea părţilor, şi în instanţa de apel.

!
!

În legătură cu învoirea părţilor, trebuie reţinut că e necesar acordul persoanelor care au calitatea de parte în apel. Ca atare, dacă în prima instanţă au figurat mai multe părţi, dar apelul nu le priveşte pe toate, părţilor care au avut această calitate numai în primă instanţă nu li se va mai cere acordul. Întrucat nu se prevede până la ce moment poate fi formulată cererea de intervenţie în interes propriu în apel, înseamnă că se vor aplica dispoziţiile de la judecata în primă instanţă, astfel încât şi la etapa apelului cererea poate fi depusă până la închiderea dezbaterilor. Procedura de judecată Fiind o cerere incidentală, cererea de intervenţie în interes propriu este de competenţa instanţei care judecă cererea principală. Instanţa se pronunţe asupra admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie printr-o încheiere interlocutorie prin care, după caz, va încuviinţa în principiu cererea sau o va respinge ca inadmisibilă. Încheierea poate fi atacată numai odată cu fondul. Cererea de intervenţie voluntară principală se judecă odată cu cererea principală, însă, dacă ar duce la întârzierea soluţionării acesteia, art 55 C.proc.civ. permite instanţei să dispună disjungerea. Măsura disjungerii se ia printr-o încheiere care, având caracterul unui act pentru mai buna administrare a justiţiei, nu este supusă niciunei căi de atac.

Cel care intervine va lua procedura în care se află în momentul admiterii intervenţiei; actele de procedură următoare se vor îndeplini şi faţă de cel care intervine. Astfel, terţul nu va putea solicita refacerea unor acte de procedură îndeplinite anterior anterior momentului admiterii în principiu a cererii sale, readministrarea unor probe ori să invoce excepţii de procedură relative ce trebuieau invocate anterior admiterii intervenţiei.

Efectele admiterii în principiu a cererii de intervenţie:

- instanţa este învestită cu judecarea cererii terţului;

- are loc o prorogare a competenţei instanţei şi asupra cererii de intervenţiee, astfel încât instanţa devine competentă să judece o cerere care, dacă ar fi fost formulată pe cale principală, trebuia adresată unei alte instanţe;

- terţul devine parte în proces;

- se întrerupe cursul prescripţiei extinctive privitor la pretenţia dedusă judecăţii de intervenient, afară de cazul în care cererea este respinsă, anulată, perimată ori s-a renunţat la ea.

Intervenţia voluntară accesorie

Noţiune Reprezintă intervenţie voluntară accesorie cererea prin acre un terţ ce justifică un interes solicită introducerea sa într-un litigiu în curs de desfăşurare, pentru a apăra drepturile uneia din părţile iniţiale. Natură juridică Intervenţia voluntară accesorie este o simplă apărare făcută în favoarea părţii pentru acre a intervenit în proces. Condiţii

- intervenientul accesoriu trebuie să justifice întotdeauna un interes propriu; altfel spus, susţinând pe una dintre părţile iniţiale (reclamant sau pârât), terţul urmăreşte să preîntâmpine pronunţarea unei hotorâri care ar fi susceptibilă să creeze o situaţie de natură a compromite propriile sale drepturi.

- interesul intervenientului accesoriu poate să fie nu numai de ordin parimonial, ci este suficient

şi un interes moral. Termen de depunere Potrivit art.51 C.proc.civ., cererea de intervenţie voluntară accesorie se poate face chiar înaintea instanţei de recurs. A fortiori, ea poate fi formulată şi în faţa instanţei de apel. Soluţia legislativă conform căreia intervenţia accesorie poate fi făcută nu numai înaintea primei instanţe, ci în orice fază a judecăţii, chiar direct în căile de atac, este justificată de natura juridică a acestei forme de intervenţie voluntară, de faptul că terţul nu supune judecăţii o pretenţei proprie, astfel încât, prin ipoteză, nu se răpeşte părţilor vreun grad de jurisdicţie.

Procedura de judecată Fiind o cerere incidentală, cererea de intervenţie accesorie este de competenţa instanţei care judecă cererea principală.

Instanţa se pronunţe asupra admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie printr-o încheiere interlocutorie prin care, după caz, va încuviinţa în principiu cererea sau o va respinge ca inadmisibilă. Încheierea poate fi atacată numai odată cu fondul. Cel care intervine va lua procedura în care se află în momentul admiterii intervenţiei; actele de procedură următoare se vor îndeplini şi faţă de cel care intervine. Astfel, terţul nu va putea solicita refacerea unor acte de procedură îndeplinite anterior anterior momentului admiterii în principiu a cererii sale, readministrarea unor probe ori să invoce excepţii de procedură relative ce trebuieau invocate anterior admiterii intervenţiei. Terţul are o poziţie procesuală subordonată părţii pe care o apără şi astfel nu poate face decât acele acte de procedură care profită părţii respective.

Cererea de intervenţie voluntară accesorie fiind o simplă apărare în favoarea uneia dintre părţile între care s-a stabilit raportul juridic procesual iniţial, se judecă întotdeauna împreună cu cererea introductivă de instanţă. Soluţii cu privire la cererea de intervenţie voluntară accesorie Acestea depind de soluţia ce se va pronunţa asupra cererii de chemare în judecată, astfel:

- intervenţie voluntară accesorie în interesul pârâtului se va admite dacă se respinge cererea de chemare în judecată, deoarece pârâtul nu a căzut în pretenţii, astfel încât apărarea terţului urmează a fi considerată utilă;

- în cazul în care se admite cererea de chemare în judecată, deci pârâtul a căzut în pretenţii, cererea de intervenţie în favoarea acestuia se va respinge;

- intervenţie voluntară accesorie în favoarea reclamantului se va admite dacă se admite cererea

de chemare în judecată;

- în cazul în care se respinge cererea de chemare în judecată, va trebui respinsă şi intervenţia în susţinerea reclamantului.

Cererea de chemare in judecata a altor persoane

Noţiune Este o actiune introdusa de una din parti, in scopul preintampinarii unui litigiu viitor, impotriva tertilor care ar putea pretinde aceleasi drepturi ca si reclamantul. Conditiile chemarii in judecata a altor persoane

- sa existe posibilitatea ca tertul vizat sa pretinda acelasi drept ca si reclamantul.

- cel chemat in judecata va dobandi calitatea de intervenient in nume propriu.

Termen de depunere Cererea facuta de parat se depune o data cu intampinarea. Cand intampinarea nu este obligatorie, cererea se va depune cel mai tarziu la prima zi de infatisare. Cererea facuta de reclamant se depune cel mai tarziu pana la inchiderea dezbaterilor inaintea primei instante.

Intervenientul va fi introdus printr-o cerere de chemare in judecata (art.112).

Oricare din parti poate sa cheme in judecata o alta persoana care ar putea sa pretinda aceleasi drepturi ca si reclamantul. Cererea va fi motivata si se va comunica atat celui chemat, cat si partii potrivnice. La exemplarul cererii destinat celui chemat se vor alatura copii de pe cererea de chemare in judecata, intampinare si de pe inscrisurile de la dosar. Cel chemat in judecata dobandeste calitatea de intervenient in interes propriu, iar hotararea ii va fi opozabila. In acest caz, cand paratul chemat in judecata pentru o datorie baneasca recunoaste datoria si declara ca voieste sa o execute fata de cel care isi va stabili judecatoreste dreptul, el va fi scos din judecata daca depune suma datorata. In acest caz, judecata va urma numai intre partea reclamanta si cel chemat in judecata.

Cererea de chemare in garantie

Noţiune Partea poate chema in garantie pe un tert care este obligat a-l garanta (obligatia de

evictiune), iar tertul, la randul lui, poate chema pe cel de la care a dobandit. Daca si cel de la care

a dobandit tertul ar putea sa invoce exceptia de garantie, acesta nu mai poate chema in garantie pe

un altul, ci va trebui sa o faca printr-o cerere separata. Chemarea in garantie este limitata la doua.

Conditiile chemarii in garantie:

- sa existe obligatia de garantie legala ori conventionala (sau a unei obligatii de despagubire);

- sa fie indeplinita forma cererii de chemare in judecata;

Termen de depunere Cererea facuta de parat se va depune o data cu intampinarea, cand intampinarea nu este obligatorie, cererea se va depune cel mai tarziu la prima zi de infatisare. Cererea de chemare in garantie facuta de reclamant se poate depune, pana la inchiderea dezbaterilor, inaintea primei instante. Instanta va dispune ca cererea sa fie comunicata celui chemat in garantie si, daca intampinarea este obligatorie, va fixa termenul in care aceasta urmeaza sa fie depusa de cel chemat in garantie.

Procedura de judecată

Cererea de chemare in garantie se judeca o data cu cererea principala. Cand judecarea cererii principale ar fi intarziata prin chemarea in garantie, instanta poate dispune despartirea ei spre a fi judecate deosebit. Domeniul de aplicare – revendicare, litigii nascute din contracte de vanzare-cumparare, indiviziune, litigii locative etc.

Nu se poate introduce in cazul ordonantelor presedintiale, a actiunilor posesorii, actiunilor personale nepatrimoniale, a litigiilor de munca. Tertul introdus dobandeste o pozitie procesuala independenta. Recursul sau apelul tertului repune in discutie raporturile dintre reclamant si parat, deoarece tertul are interes in solutionarea favorabila a procesului.

Notiune

Aratarea titularului dreptului

Cererea de aratare a titularului dreptului poate fi facuta numai de paratul care, detinand un lucru pentru altul, sau exercitand in numele altuia, un drept asupra lucrului, este chemat in judecata de o persoane ce pretinde un drept real asupra lucrului. Cu alte cuvinte presupune existenta unui raport juridic intre parat si titularul dreptului, cu privire la lucrul determinat ce formeaza obiectul cererii, pe de o parte, iar pe de alta parte, prin cerere trebuie sa se valorifice un drept real.

Termen de depunere Potrivit. art. 65 c.p.c., cererea privitoare la aratarea titularului dreptului va fi motivata si se va depune o data cu intampinarea, iar daca aceasta nu este obligatorie, cel mai tarziu la prima zi de infatisare. Tertului i se va comunica cererea de aratare a titularului dreptului, copie de pe cererea de chemare in judecata, copie de pe inscrisurile aflate la dosar.

Pentru a se putea admite o asemenea cerere, trebuie indeplinite cumulativ următoarele condiţii:

1. reclamantul sa urmareasca valorificarea unui drept real, deci sa fi introdus o cerere reala

2. paratul sa fie un simplu detentor precar al bunului asupra caruia poarta dreptul real invocat de

reclamant

3. paratul sa afirme ca titularul dreptului este un tert

4. paratul sa faca cererea de aratare a titularului dreptului

5. cererea sa fie introdusa cel mai tarziu la prima zi de infatisare

Ipoteze

a) cel aratat ca titular al dreptului se infatiseaza si recunoaste sustinerile paratului, iar reclamantul

consimte sa fie inlocuit paratul initial. Solutia aratata de art. 66 alin 1 c.p.c.: titularul va lua locul paratului, acesta din urma fiind scos

din judecata

b) tertul se infatiseaza, dar tagaduieste aratarile paratului, sau cel aratat ca titular al dreptului, desi

regulat citat, nu se infatiseaza.

Solutia art. 66 alin. 2 c.p.c.: tertul va dobandi calitate de intervenient principal, judecata continuand intre reclamant, parat si intervenient c) tertul se prezinta si recunoaste sustinerile paratului, dar reclamantul nu este de acord cu inlocuirea. Legiuitorul nu da o solutie in aceasta ipoteza, astfel ca in practica si doctrina se intalnesc urmatoarele solutii:

Solutia 1: tertul ramane in proces in calitate de intervenient, procesul continuand intre reclamant, parat si tert Solutia 2: nu se ia in considerare cererea de interventie, judecata continuand intre reclamant si parat. Daca se stabileste, in urma dezbaterilor, ca tertul este titular al dreptului asupra bunului, se va respinge cererea ca fiind gresit indreptata.

Reprezentarea partilor in procesul civil

Notiune Prin reprezentare se desemneaza acea situatie in care o persoana numita reprezentant indeplineste acte procedurale in numele si in interesul altei persoane care este parte in procesul civil. Reprezentarea procesuala cunoaste doua forme principale: reprezentarea legala si reprezentarea conventionala. Reprezentarea legala a fost tratata distinct la conditia capacitatii procesuale a partilor, ne vom ocupa in continuare numai de reprezentarea conventionala. Cu rare exceptii (chemarea la interogatoriu, divortul), partea in proces, persoana fizica sau juridica nu este obligata sa stea personal in procesul civil, ea putand fi reprezentata de catre un mandatar (art.67 C.proc.civ.)

1. Reprezentarea prin mandatar neavocat

Conditii:

1. Orice persoana care are capacitate de exercitiu poate reprezenta in judecata o alta pesoana,cu doua precizari importane:

- mandatarul neavocat nu poate pune concluzii in fata instantei decat printr-un avocat;

- exceptiile de la regula precedenta sunt inscrise in art.68 alin.5, 68 alin.6 si 70 C.proc.civ

Mandatarul trebuie sa faca dovada calitatii sale printr-o procura speciala sau o printr-o procura generala care contine o clauza speciala in acest sens. Conform art.67 alin.2,3:” mandatarul cu procura generala poate sa reprezinte in judecata pe mandant, numai daca acest drept I-a fost dat anume. Daca cel care a dat procura generala nu are domiciliul si nici resedinta in tara, sau daca procura este data unui prepus, dreptul de reprezentare in judecata se presupune dat”. 2.Mandatul este presupus dat pentru toate actele judecatii, chiar daca nu cuprinde nici o aratare expresa in aceasta privinta; el poate fi insa restrans numai la anumite acte sau numai la o anumita instanta (art.68 alin.3 C.proc.civ.). 3.Actele procesuale de dispozitie pot fi facute de mandatar numai in temeiul unei procure speciale (art.69 C.proc.civ.).

4.Prin derogare de la dreptul comun al mandatului, potrivit art.71 C.proc.civ.: „mandatul nu inceteaza prin moartea celui care l-a dat si nici daca acesta a devenit incapabil. Mandatul dainuieste pana la retragerea lui de catre mostenitori sau de catre reprezentantul legal al incapabilului”. 5. „Renuntarea sau retragerea mandatului nu poate fi opusa celeilalte parti decat de la comunicare, afara numai daca a fost facuta in sedinta, in prezenta partii. Mandatarul care renunta la imputernicire, este tinut sa instiinteze atat pe cel caruia i-a dat mandatul cat si instanta, cu cel putin 15 zile inainte de termenul de infatisare sau de implinirea cailor de atac”(art.72 C.proc.civ.).

2. Reprezentarea prin avocat

In conformitate cu art.2 alin.3 Lg.51/95 : „mandatarul avocat are dreptul sa reprezinte si sa asiste persoanele fizice si juridice in fata tuturor instantelor”. Potrivit art.68 alin.1 si art.83 C.proc.civ., mandatarul avocat isi dovedeste calitatea tot printr-o procura, semnatura fiind certificata potrivit legii avocatilor. Potrivit legii speciale, avocatul are dreptul sa asiste si sa reprezinte o parte in baza contractului de asistenta juridica incheiat cu aceasta in forma scrisa. Contractul prevede expres intinderea puterilor pe care clientul le confera avocatului, in baza acestuia avocatul legitimandu-se printr-o imputernicire avocatiala. In ceea ce priveste actele de dispozisie, intrucat art. 69 alin.1C.proc.civ. nu face distinctie intre mandatarul avocat si cel neavocat, consideram ca si avocatul are nevoie de o procura speciala in acest sens. Potrivit art.69 alin.2 C.proc.civ.: „avocatul care a asistat pe o parte la judecarea pricinii, chiar fara mandat, poate face orice acte pentru pastrarea unor drepturi supuse unui termen si care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp. El poate sa exercite de asemenea orice cale de atac impotriva hotararii date; in acest caz insa, toate actele de procedura se vor indeplini numai fata de partea insasi”. Denuntarea contractului de asistenta juridica se poate face cu acordul ambelor parti sau unilateral, in conformitate cu prevederile expres mentionate in contract. In cazuri de impiedicare sau incetare a exercitarii profesiei, avocatul trebuie sa-si asigure substituirea.

3. Reprezentarea judiciara conventionala a persoanelor juridice

De regula, persoana juridica nu participa la procesul civil prin reprezentantii sai legali, organele

de conducere, ci printr-un reprezentant conventional care este consilierul juridic, pe baza unei delegatii sau prin avocat in temeiul art.3 Lg.51/95. In prezent, activitatea profesionala a consilierului juridic este reglementata de legea nr. 514/2003 si de Statutul profesiei de consilier juridic (publicat in M.Of. nr. 684/29.07.2004). Sanctiunea in cazul nejustificarii calitatii de reprezentant conventional In cazul in care reprezentantul partii - persoana fizica sau persoana juridica - nu face dovada calitatii sale, instanta poate acorda un termen pentru implinirea acestor lipsuri; daca in acest termen ele nu se implinesc, va anula cererea (art.161 C.proc.civ.). Exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant poate fi invocata in orice stare a pricinii, iar titularul dreptului poate ratifica actele facute de persoana ce nu avea calitatea de reprezentant .Solutia decurge din faptul ca art.161 C.proc.civ. trateaza aceasta exceptie la un loc cu exceptia

lipsei capacitatii procesuale de exercitiu a carui regim este stabilit de dispozitiile art.43 C.proc.civ.

Participarea procurorului in procesul civil

Vorbind de constituirea completului de judecata avem in vedere si participarea procurorului,

alaturi de acesta, fie atunci cand legea prevede in mod expres obligativitatea concluziilor sale(ex:

art.1 alin.9 Lg.554/2004 a Contenciosului administrativ; art.125 Lg.272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului), fie atunci cand, in temeiul legii, porneste procesul civil, pune concluzii sau exercita caile de atac (art.145C.proc.civ., art.1 alin.4,5 Lg.554/2004). Calitatea procesuala – procurorul este parte in proces (parte alaturata sau parte principala). Formele de participare:

a) promovarea actiunii civile – pe cale principala, cand el este cel ce promoveaza actiunea ori pe

cale incidenta, cand intervine intr-un proces pendent. Procurorul va avea calitatea de intervenient

si interventia este limitata de art.45. cand procurorul este cel ce promoveaza actiunea, este obligatorie introducerea in cauza a titularului dreptului dedus judecatii.

b) Interventia procurorului in proces – interventie facultativa si interventie obligatorie. Cazuri de

interventii obligatorii: incuviintarea adoptiilor, participarea la solutionarea unor contraventii

privind incalcarea ordinii publice, cand contravenientul este retinut, arestat ori minor, in interesul disparutului, in solutionarea cererilor de declarare a disparitiei ori a mortii, in solutionarea exproprierilor.

c) Exercitarea cailor de atac – termenul de apel/recurs curge de la pronuntarea hotararii, cu

exceptia cazului cand procurorul a participat la solutionarea cauzei, cand termenul va curge de la

comunicare.

d) Participarea procurorului la activitatea de executare silita – i se recunoaste procurorului dreptul

de a solicita punerea in executare a hotararilor judecatoresti, limitat numai la hotararile pronuntate in art.45 (1).

Competenta generala a instantelor judecatoresti

Infaptuirea justitiei este incredintata de regula, instantelor judecatoresti, dar exista, potrivit legii, si alte organe de jurisdictie sau cu activitate jurisdictionala care rezolva anumite conflicte de interese aparute in circuitul civil. Asadar, la ivirea unui astfel de conflict, este mai intai necesar sa stabilim cui revine competenta solutionarii litigiului: unei instante din interiorul sistemului instantelor judecatoresti sau altui organ cu activitate jurisdictionala. Prin competenta generala se desemneaza acea institutie procesuala prin intermediul careia se delimiteaza activitatea instantelor judecatoresti de atributiile altor autoritati statale sau nestatale.

- Curtea Constitutionala – institutie politico-jurisdictionala;

- Curtea de Conturi – colegii jurisdictionale si Sectia jurisdictionala;

- organele arbitrare – arbitrajul privat;

- notariatele – competenta necontencioasa, in materie succesorala etc.;

- fondul funciar – comisii locale, comisii judetene;

- conflictele de munca – Lg.168/99

In acest sens, se impun cateva observatii cu caracter general:

a. potrivit art.125 Constitutie: „justitia se realizeaza prin Inalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege”, iar potrivit art.2 alin.2 Lg.304/2004(r) privind organizarea judecatoreasca: „Justitia se realizeaza prin urmatoarele instante judecatoresti: Inalta

Curte de Casatie si Justitie, curtile de apel, tribunalele, tribunalele specializate si judecatoriile”. Din interpretarea coroborata a celor doua texte, rezulta cu claritate ca legiuitorul da prioritate instantelor judecatoresti in rezolvarea pricinilor civile, aceste norme constituind dreptul comun in materie de competenta. Prin urmare, pricinile civile vor fi judecate de alte organe cu activitate jurisdictionala numai daca printr-o lege speciala se prevede o competenta derogatorie (principiul plenitudinii de competenta).

b. Organele cu activitate jurisdictionala rezolva numai litigii anume prevazute de lege, avand, de

asemenea si alte atributii .

c.