Sunteți pe pagina 1din 40

S.C Klingeis Impex S.R.L.

CUPRINS

CAPITOLUL 1...........................................................................................................................3
PREZENTAREA GENERALA A INTREPRINDERII.............................................................3
1.1 SCURT ISTORIC ...........................................................................................................3
1.2 OBIECTUL DE ACTIVITATE........................................................................................3
1.3. RESURSELOR INTREPRINDERII................................................................................4
1.3.1- RESURSE FINANCIARE........................................................................................4
1.3.2- RESURSE UMANE.................................................................................................4
1.3.3- RESURSE MATERIALE.........................................................................................5
1.4. CARACTERIZZAREA ECONOMICO - FINANCIARA A ACTIVITATILOR
INTREPRINDERII.................................................................................................................5
1.5. ANALIZA INDICATORILOR BAZEI TEHNICO – MATERIALE.............................6
CAPITOLUL 2...........................................................................................................................7
IMPLICAREA FACTORILOR DE MEDIU IN ACTIVITATEA INTREPRINDERII.......7
2.1 CONSIDERATII GENERALE CU PRIVIRE LA RELATIA INTREPRINDERE –
MEDIU AMBIANT................................................................................................................7
2.2 COMPONENTA MEDIULUI AMBIANT AL INTREPRINDERII................................7
2.3 RELATIA INTREPRINDERE – PIATA.......................................................................11
2.4 OBIUECTIVELE ECONOMICE ALEA INTREPRINDERII IN CONDITIILE
CONCURENTIALE.............................................................................................................12
CAPITOLUL 3.........................................................................................................................14
STRUCTURA ORGANIZATORICA A INTREPRINDERII

...................................................................................................................................................14
3.1 STRUCTURA ORGANIZATORICA EXPRESIE A ORGANIZARII FORMALE A
INTREPRINDERII...............................................................................................................14
3.2 ELEMENTE ALE STRUCTURII FUNCTIONALE (DE CONDUCERE)...................16
3.3. STRUCTURA OPERATIONALA (DE PRODUCTIE SI CINCEPTIE)......................17
3.4 DOCUMENTE DE FORMALIZARE A STRUCTURII ORGANIZATORICE...........20
...................................................................................................................................................23
CAPITOLUL 4.........................................................................................................................24
FUNCTIUNILE INTREPRINDERII........................................................................................24
4.1 FUNCTIUNILE COMPONENTE ALE SISTEMULUI ORGANIZARII
PROCESUALE A INTREPRINDERII ...............................................................................24
4.2 MECANISMUL FUNCTIONARII INTREPRINDERII................................................27
CAPITOLUL 5.........................................................................................................................29
STRATEGII ECONOMICE ALE INTREPRINDERII , PLANUL CA INSTRUMENT DE
CONCRETIZARE SI REALIZAREE A STRATEGIILOR....................................................29
5.1 IMPORTANTA STRATEGIILOR ECONOMICE PENTRU ACTIVITATEA
INTREPRINDERII...............................................................................................................29
5.2 ELABORAREA STRATEGIEI ECONOMICE A INTREPRINDERII........................30

2
5.3 PLANUL – INSTRUMENT DE CONCRETIZARE SI REALIZARE A STRATEGIEI
ECONOMICE.......................................................................................................................31
5.4 ELABORAREA PLANULUI ECONOMIC AL INTREPRINDERII............................33
CAPITOLUL 6.........................................................................................................................33
EFICIENTA ECONOMICA A ACTIVITATII INTREPRINDERII.....................................33
6.1 CONCEPTUL DE EFICINETA ECONOMICA............................................................33
6.2 INDICATORI DE EXPRIMARE A EFICIENTEI ECONOMICE................................34
6.3 INDICATORI DE EFICIENTA A UTILIZARII FORTEI DE MUNCA .....................35
6.4 INDICATORII RENTABILITATII...............................................................................38
6.5 CAI DE CRESTERE A EFICIENTEI ECONOMICE...................................................39
CONCLUZII SI PROPUNERI.................................................................................................40

CAPITOLUL 1.
PREZENTAREA GENERALA A INTREPRINDERII

1.1 SCURT ISTORIC

S.C Klingeis Impex S.R.L. este o intreprindere de dimensiuni mijlocii


infiintata in 2000, cu sediul in Avrig, Str. Eroilor, Nr. 22, inregistrata la Registrul
Comertului/Autoritatile Administratiei Publice din Sibiu, sub numarul J32/95/2000, cod fiscal
RO12711538, telefon 0269523517. S.C Klingeis Impex S.R.L se ocupa de administrarea
Cabanei Balea Lac, o cabana de 3*, situata la 2034 m altitudine, la km 116,200 de pe
Transfăgărăşan (DN 7C) fiind accesibilă şi din sud –Piteşti, Curtea de Argeş, Vidraru, Piscu
Negru– şi din nord –de pe DN1 (E 68) prin Cârţişoara, Poarta Geniştilor, Poarta Întâlnirii.
Actuala cabana a fost reconstruita pe vechea cabana ( data in folosinta in 1904 iar in 1995 a
fost distrusa intr-un incendiu ).

1.2 OBIECTUL DE ACTIVITATE


Cabana Balea Lac dispune de locuri pentru cazare, disponibile pe nivelul 1 si 2 ,
avand camera ce dispun de grupuri sanitare proprii, mobilier din lemn de rasinoase si paltin,
lenjeria de calitate superioară, toaletele mobilate cu lavou, duş, WC, sunt funcţionale cu apă
caldă (permanent), uscător de păr şi aspirator de aer, si au perspective superbe asupra
peisajelor inconjuratoare. La parter functioneaza receptia, bucataria si saloanele de servire a
mesei.
Cabana ofera si servicii de ghidaj turistic, sala de conferinte, foc de tabara , foc
de artificii. Pe perioada iernii se poate ajunge pana la cabana cu telecabina, unde pe langa
admirarea peisajului montan puteti practica o serie de sporturi de iarna, dar puteti vizita
Biserica de gheata si Ice Hotel,

3
1.3. RESURSELOR INTREPRINDERII

Firma ca sistem complex,incorporeaza o varietate de resurse umane,materiale,


financiare,bancare,fiecare la randul lor compuse dintr- o multitudine de elemente intre care se
strabileste o varietate de legaturi.

1.3.1- RESURSE FINANCIARE


Resursele financiare reprezinta disponibilitatile banesti,numerar, bancar,aflate la
dispozitia firmei. Resursele financiare ale agentiei sunt reprezentate de catre disponibilitatile
banesti aflate la dispozitia acestei societati.
Daca S.C Klingeis Impex S.R.L. a fost infiintata cu un capital de numai 200
RONI, valoarea baneasca a acesteia a crescut cu mult de la data infiintarii. Astfel momentan,
cu toate ca societatea obtine un profit satisfacator, ea lucreaza atat cu numerar cat si cu cecuri,
incercand sa stabileasca legaturi cu cati mai multi colaboratori atat in tara cat si in strainatate
dar si depunerea lor la banca, formand un capital de rezerva.
Tinand cont de concurenta acerba din acest domeniu de activitate, S.C Klingeis
Impex S.R.L a facut fata tuturor fenomenelor negative survenite pe politic, financiar, dar si
uman, al angajatilor, care din diferite motive au fost schimbate. In acest domeniu, unde
spiritul de echipa inseamna foarte mult, este foarte important pentru calitatea serviciilor
oferite. Resursele financiare determina capacitatea unei firme de a se dezvolta. Analiza
resurselor financiare au un dublu obiectiv:
• De a pune in evidenta performantele favorabile si nefavorabile si de a furniza piste de
explicare a acestora.
• De a evalua capacitatea firmei, de a-si finanta investitiile de dezvoltare si de a
satisface exigentele diferitilor sai clienti.
Principalele surse de informare a analizei financiare sunt bilanturile si conturile de
profit si pierderi. Firma are o structura financiara si este echilibrata. Veniturile firmei difera
de la o perioada la alta fiind influentata de cerere.

1.3.2- RESURSE UMANE


Sunt compuse din ansamblurile salariatiilor intreprinderii care prezinta caractere
diferite din punct de vedere al nivelului de pregatire, specializarii, postului ocupat,
varstei,sexului .
Societatea in momentul angajarii are anumite criterii de angajare, ce variaza in functie de
pozitia ce trebuie ocupata. Astfel se tine seama de instruirea si studiile facute, varsta si
domiciliul persoanei ce solicita angajarea, si nu in ultimul rand experienta in domeniu. Firma
are o politica interioara de formare a viitorilor angajati in cadrul firmei.
Salariile angajaţilor diferă de la o perioada la alta in functie de volumul vanzarilor.
Indicatorii resurselor umane:
• productivitatea muncii
• incasari la fond de salariu
• ponderea personalului operativ in totalul angajatilor
• gradul de utilizare al timpului de lucru

Numarul mediu de angati a Klingeis Impex Srl este in continua crestere incepand
cu anul 2003. Din anul 2003 pana in anul 2007, numarul mediu de angajati a crescut cu 12
angajatiadica cu 400,00 %. Cei mai multi angajati au fost in anul 2007 - numar persoane

4
angajate:15. Cei mai putini angajati au fost in anul 2003 - numar persoane angajate: 3.
Potrivit ultimului bilant contabil (anul 2007) numarul angajatilor Klingeis Impex Srl, a
crescut cu 4 persoane, adica cu 36,36 %, fata de anul precedent.
Grafic evolutie salariati (RON)

1.3.3- RESURSE MATERIALE

Ansamblul materiilor prime, materialelor, care impreuna cu utilajele, cladirile


prezinta anumiti parametri dimensionali, functionali, economici. Resursele materiale ale unei
cabane consta in spatiile de desfacere si dotarile aferente.
Sediul firmei Klingeis Impex S.R.L. este in Avrig, Str. Eroilor, Nr. 22, judetul Sibiu.
Echipamentele din dotare constau in: telefon, calculatoare, copiator, telefoane mobile, fax
modern, acces la internet, e-mail.

1.4. CARACTERIZZAREA ECONOMICO - FINANCIARA A


ACTIVITATILOR INTREPRINDERII

Societatea are o situatie financiara buna, deoarece a inregistrat o activitate


eficienta, profitabila de-a lungul intregului an.
Planificarea activitatii firmei este un proces managerial de stabilire si de mentinere
a unei relatii viabile intre obiective, pregatirea angajatilor si resurselor unei organizatii, pe de
o parte si conjunctura pietei pe alta parte.
Scopul planificarii: permanenta adaptare a activitatilor si produsele firmei la cerintele
pietei, in scopul dezvoltarii ei si al determinarii unui anumit nivel al profitului.
Planificarea poate viza atat activitatea de ansamblu a agentiei de turism cat si
diferitele componente ale acesteia, cum ar fi:
• cercetarea, dezvoltarea,
• producţia (concepţia produselor turistice)
• comercializarea produselor turistice
• marketing-ul
• resursele financiar, materiale, umane
• calitatea serviciilor oferite
Firma isi propune oferirea de servicii de calitate pentru clientii sai, oferirea unor
vacante de neuitat, relaxare totala intr-un mediu natural. Perspectivele agentiei sunt acelea de:
crestere a profitabilitatii cu 20% fata de anul anterior, cresterea volumului vanzarilor cu 30%
datorita noilor contracte incheiate in Romania precum si in strainatate,dar si deschiderii unei
noi cabane. Aceasta estimare de crestere a veniturilor duce la cresterea cifrei de afaceri cu
20%.
Obiectivele strategice care vor duce la aceste procentaje sunt:

5
1) cresterea calitatii produselor
2) cresterea satisfactiei consumatorului
3) largirea gamei de produse turistice oferite

1.5. ANALIZA INDICATORILOR BAZEI TEHNICO – MATERIALE

Baza tehnico-materiala a firm cuprinde totalitatea mijloacelor fixe si a obiectelor


de inventar necesare efectuarii operatiunilor comerciale. Ea este o parte a resurselor materiale
ale firmei. Structura bazei tehnico-materiale se poate analiza pe cele doua mari componente -
mijloace fixe si obiecte de inventar.
Terenurile si mijloacele fixe sunt denumite contabil imobilizari corporale.
Terenurile reprezinta o componenta a cladirilor pe care sunt situate (terenuri cu constructii) s i
a depozitelor de tip deschis (de exemplu depozite pentru combustibil solid sau pentru
materiale de constructii), avand insa o pondere redusa in totalul imobilizarilor corporale. Ele
sunt evaluate in patrimoniul unitatilor, dar, de regula, nu sunt supuse amortizarii, in afara de
cazurile in care pentru amenajarea lor s-au facut investitii. Mijloacele fixe sunt bunuri
materiale de valoare mare si durata de functionare indelungata (ani de zile). Ele isi transmit
treptat valoarea asupra marfurilor vandute s i sunt recuperate pe seama amortizarilor cuprinse
in cheltuielile de circulatie.

• In ceea ce priveste structura lor, ea se evidentiaza printr-un nomenclator valabil pentru toate
ramurile economiei nationale. Acesta cuprinde:
1)Cladiri;
2)Constructii speciale;
3)Masini, utilaje si instalatii de lucru;
4)Aparate si instalatii de masurare, control si reglare;
5)Mijloace de transport;
6)Animale de munca;
7)Plantatii;
8)Unelte, inventar gospodaresc si alte mijloace fixe.
• O alta grupare a mijloacelor fixe se face dupa rolul lor in circulatia marfurilor, delimitandu-
se:
1)Reteaua de unitati cu amanuntul (magazine, restaurante, chioscuri etc.);
2)Reteaua de depozite;
3)Mobilierul si utilajul comercial;
4)Mijloacele de transport;
5)Alte mijloace fixe.

Fiecare categorie are o structura diversa de elemente, corespunzator cu cerintele


comercializarii multiplelor grupe de marfuri care fac obiectul schimbului in economie.
• Mijloacele fixe au o exprimare cantitativa si una calitativa. Exprimarea cantitativa se face in
unitati fizice (numar de magazine, de utilaje), in unitati de marime (suprafata comerciala in
m2, capacitatea spatiului de depozitare in m3, capacitatea mijloacelor de transport in tone
etc.) si in unitati valorice (in lei), reprezentand valoarea de intrare (initiala) a mijloacelor fixe.
Exprimarea calitativa a mijloacelor fixe se face prin performantele lor in exploatare, definite
prin parametrii de functionare, prin gradul de modernizare a mijloacelor fixe, raportand
performantele lor la progresul tehnic contemporan, si prin gradul de uzura a mijloacelor fixe,
ca raport intre marimea uzurii fizice s i valoarea lor initiala.

6
Aceste caracteristici asociate dau valoarea de piata a unui mijloc fix, adica
valoarea care ar putea fi obtinuta prin instrainarea lui in conditiile actuale ale privatizarii sau
in conditiile in care societatea ar putea fi supusa regimului falimentului.
Obiectele de inventar sunt bunuri de valoare mica, indiferent de durata de serviciu, sau cu o
durata mai mica de un an indiferent de valoarea lor. In comert se includ in aceasta categorie:
utilaj marunt, echipamentul de protectie al salariatilor, materialele de uz gospodaresc, unele
ambalaje cu un numar mic de circuite etc. Valoarea lor se recupereaza integral la darea in
folosinta sau esalonat pe mai multi ani, pe seama cheltuielilor de circulatie.
Dezvoltarea si modernizarea bazei tehnico-materiale a comertului este o cerinta
prioritara pentru cres terea volumului vanzarilor, ridicarea nivelului deservirii comerciale si
sporirea eficientei activitatii economice. O baza tehnico-materiala moderna asigura miscarea
rapida a marfurilor in economie, micsorarea timpului de distributie a acestora, marirea
numarului de rotatii ale capitalului comercial si, prin aceasta, micsorarea costurilor cu care
produsele ajung la consumatori.

CAPITOLUL 2.
IMPLICAREA FACTORILOR DE MEDIU IN
ACTIVITATEA INTREPRINDERII

2.1 CONSIDERATII GENERALE CU PRIVIRE LA RELATIA


INTREPRINDERE – MEDIU AMBIANT

Ca agent economic, S.C Klingeis Impex S.R.L. isi desfasoara activitatea sub
impactul conditiilor exprimate de catre mediul ambiant. Mediul ambiant actioneaza pe plan
national si international asupra agenţiei influenţându-i relaţiile de piata. Firma preia din
mediul ambiant extern resursele de care are nevoie pentru realizarea produselor si serviciilor
turistice care sunt destinate aceluiasi mediu ambiant. Firma prin informatiile adunate din
mediul ambiant se adapteaza lui, iar prin produsele oferite influenteaza mediul, ea
functionand in eficienta ridicata atunci cand produsele turistice realizate sunt in concordanta
cu produsele cerute de catre mediul ambiant extern.
Relatiile firmei cu mediul ei de actiune pot fi puse in evidenta in urmatoarele moduri:
• prin tratarea firmei ca pe un sistem integrat cu mediul prin intrarile sale (materii prime,
forta de munca) si iesirile sale (produse servicii)
• firma se afla permanent sub incidenta unor cerinte firesti exprimate si impuse de
clienti, furnizori
• considerand ca firma opereaza in cadrul unui ansamblu de oportunitati si restrictii
politice, sociale, economice in care este obligata sa se adapteze permanent.

2.2 COMPONENTA MEDIULUI AMBIANT AL INTREPRINDERII

7
Mediul ambiant al intreprinderii este format din macromediul si micromediul
intreprinderii.
Macromediul firmei reuneste acei factori care nu pot fi controlati de intreprindere si care
constituie climatul general in care acesta isi desfasoara activitatea. Activitatea intreprinderii
nu poate tine cont decat de conditiile particulare si sa se adapteze acestora. De asemenea ar
putea anticipa schimbarile din evolutia mediului si in acest fel ar putea raspunde mai eficient
la cerintele turistilor decat concurentii lor.

a) Factorii economici
Piata influenteza activitatea intreprinderii Klingeis Impex S.R.L. prin faptul ca
pe baza studiului cererii de produse turistice se stabilesc astfel colaboratori, serviciile oferite
de acestia, pretul de vanzare, nivelul calitativ al prestatiilor oferite. Dezvoltarea activitatii de
marketing presupune o schimbare a felului de concepere a produsului turistic in sensul
orientarii acestuia asupra a ceea ce se cere pe piata. Prin intermediul pietei interne si externe
de desfacere a produselor turistice firma are influenta asupra exigentelor consumatorului, ca
urmare a lansarii pe piata a unor produse ce satisfac acele nevoi.
In cazul unei cabane (Cabana Balea Lac) cresterea tarifelor cu 25%, ar exista posibilitatea ca
firma sa ramana cu produsele si serviciile nevandute , iar clientii fideli acesteia s-ar orienta
catre o alta unitate de turism care corespunde cerintelor lor.

b) Factorii tehnologici
Reprezinta acceptia cea mai larga data progresului economico-social al unei tari la
un moment dat. Este in stransa dependenta cu ritmul progresului tehnic si cu cercetarea
stiintifica. Aceasta influenteaza firma deoarece tehnica aplicata in rezervare si informare
sporeste interesul potentialilor sau actualilor turisti pentru contractarea unei realitati cunoscute
numai virtual( site-ul cabanei: www.balealac.ro )
De asigurarea vanzarii si cresterii competitivitatii societatii Klingeis Impex S.R.L.
se ocupa directorul general care stapaneste foarte bine toate segmentele pietei: industrial,
comercial, financiar si scolar, totodata fiind si o persoana influenta in cadrul oamenilor de
afaceri, indiferent de sectorul de activitate.
Factorii naturali

8
Reprezinta cel mai important factor generator de turism, si se refera in special la
amplasarea in spatiu a localitatilor, existenta de obiective turistice, la posibilitatea de acces la
zonele de mare atractie: cascade, pesteri, lacuri, piscuri. Conditiile naturale determina modul
de localizare, de distributie in spatiu a activitatilor turistice, uneori intrand nemijlocit in
obiectivele de activitate a firmei.
Cabana Balea Lac este situata la o altitudine de 2034 m,in inima Muntilor Fagaras, pe
peninsula ce inainteaza in lacul glaciar Balea, fiind inconjurata din trei parti de apa, oferind un
cadru natural de neuitat turistilor ce vin aici.
c) Factorii politici si mediul legislativ
Cuprinde totalitatea legilor si actelor normative din domeniul turismului, forma
guvernamentala si stabilitatea politica ce pot influenta activitatea turistica.
Turismul, in general este extrem si vulnerabil la evenimente politice, chiar si in
cazurile in care exista numai presupuneri ca asemenea evenimente politice ar putea avea loc.
Legislatia in domeniul turismului poate:

• sa impuna o serie de restrictii: taxe vamale, vize, tarife locale si zonale


• sa faciliteze accesul la produsele turistice
• Mediul politico-legislativ se refera in principal la interventia statului in domeniul
turismului.

Statul intervine in situatii cum ar fi:

• promulga legi care protejeaza consumatorul de practicile frauduloase, mai ales in


domeniul publicitatii si ofertelor promotionale
• reglementeaza conditiile de plata si de anulare a unui produs turistic
• elaboreaza norme de organizare, clasificare si functionare a intreprinderilor turistice
• Acte normative ce reglementeaza activitatile de turism:
• O.G. nr 8 din 27 ianuarie 1998 reglementeza activitatile de turism special pentru
promovarea si dezvoltarea turismului
• O.G. 107/30 iulie 1999 privind activitatile de comercializare a pachetelor de servicii
turistice
d) Factorii socio-culturali
Sunt formati din ansamblul elementelor care privesc clasele sociale, valorile culturale,
obiceiurile, traditiile, credintele si normele care guverneaza statutul oamenilor in societate.

e) Factorii demografici
De structura populatiei se tine cont si atunci cand se elaboreaza anumite pachete de
servicii, mesaje publice. Se mai tine cont si atunci cand se mai efectueaza cazarea clientilor in
hoteluri, moteluri si alte spatii de cazare. Exemplu: domnii si doamnele peste 40 de ani
prefera un loc linistit pe cand cei intre 20 si 40 de ani doresc sa se distreze, camere cat mai
moderne, servicii cat mai complexe.

Micromediul intreprinderii de turism cuprinde factori care actioneaza direct


asupra firmei influentadu-i activitatea, factorii asupra carora intreprinderea poate avea contol
sau influenta. Pe piata turistica furnizorii sunt de fapt vanzatori sau ofertantii produsului
turistic. Totodata o categorie distincta in cazul intreprinderii turistice o reprezinta
prescriptorii.

9
Furnizorii reprezinta persoane fizice sau juridice care pun la dipozitia tertilor bunuri
sau servicii contra plata in baza unei intelegeri prealabile. In functie de respectarea intelegerii
prealabile, de preturile oferite, furnizorii pot influenta pozitia pe piata a firmei. In calitatea sa
de firma comerciala, obiectivul de activitate al intreprinderii este oferirea si vanzarea de
servicii turistice.

Firma Klingeis Impex S.R.L.intra in relatie cu urmatoarele categorii de furnizori:


A. De bunuri si de lucrari:
• Societatea de telecomunicatii (ROMTELECOM), imobiliare pentru inchirierea de
spatii, societati publice de distributie a apei, a gazelor (ROMGAZ) etc.
• Societati comerciale ce produc materiale comerciale: S.C UNILEVER S.A pentru
produse de curatenie; S.C QUIQ S.A pentru produse de papetarie
• Societati comerciale producătoare de bunuri necesare activitatilor promotionale:
calendare, harti, carti de vizita;
B. De forţa de munca:
• Unitati de invatamant ( UPG-TURISM-COMERT)
• Oficiul de plasare al fortei de munca
• Persoane care cauta sa ocupe un post
C. De servicii:
• De asigurare-societati de asigurare: ASIROM, GRUP AS, UNITA
• De schimb valutar: BNR
• De publicitate si reclama: PRO TV, ANTENA 1, JURNALUL NATIONAL

In functie de modul de colaborare, furnizorii pot fi furnizori traditionali (firma are


relatii de lunga durata) si furnizori ocazionali (se apeleaza la ei doar la nevoie).
Clientii intreprinderii turistice sunt persoane fizice sau juridice care cumpara sau utilizeaza
produse turistice. Intreprinderea turistica trebuie sa acorde o mare importanta clientelei
intrucat produsul turistic trebuie sa evolueze potrivit nevoilor clientilor.
Cunoasterea clientului este o conditie obligatorie pentru intreprinderea turistica.
Aceasta cunoastere are la baza urmatoarele informatii referitoare la:

10
• Originea clientului (tara de provenienta)
• Tipul clientului
a) individual
b) de grup
c) persoana importanta
d) client obisnuit
Motivul voiajului sau sejurului

Concurenta o reprezinta orice alta firma care ofera aceleasi produse turistice
consumatorilor de pe piate actuale sau potentiale.
Concurenta se poate manifesta pe 4 niveluri:
1) Intre agentii care ofera produse similare la preturi similare acelorasi categorii de
consumatori.
2) Intre agentii care ofera acelorasi consumatori o gama diversificata de produse.
3) Intre agentii ce ofera mai multe categorii de produse unor categorii diferite de
consumatori.
4) Intre agentii ce ofera produse care pot reprezenta o alternativa pentru consumatori.
Ca sa faca fata concurentei agentia trebuie sa cunoasca ce produse turistice sunt
solicitate, care sunt si ce pondere trebuie sa aiba serviciile componente, volumul si nivelul
cererii probabile, care sunt tendintele preturilor si tarifelor practicate de firmele concurente
pentru produsele turistice similare cu un continut similar. Pe aceeasi piata turistica mai
actioneaza 1 unitate turistica: Cabana Paltinu.

Organismele publice reprezintă totalitatea organismelor, institutiilor,


intreprinderilor, grupurilor de persoane fizice sau juridice care pot influenta activitatea unitatii
turistice formand mediul lor public. Administratia publica centrala cuprinde organele
financiare, vamale, etc. Fata de acestea agentia are obligatii legale: plata impozitelor,
controlul vamal al turistilor, negocierea si realizarea contractelor. Asociatiile profesionale
grupeaza proprietarii, administratorii sau lucratorii din unitatea de turism. Lumea afacerilor
cuprinde bancile, agentiile de schimb, etc.

2.3 RELATIA INTREPRINDERE – PIATA

In calitatea sa de componenta a mediului, întreprinderea se afla într-un contact


permanent cu diferite componente. Întreprinderea intra într-un ansamblu de relatii prin care îsi
orienteaza si finalizeaza activitatea economica. Aceste relatii dintre întreprindere si
componente ale mediului sau extern sunt prin natura si continutul lor de doua feluri: relatii de
piata si relatii de concurenta.
Din multitudinea de relatii ale întreprinderii cu mediul sau extern se remarca prin
amploare si complexitate relatiile de piata. Acestea au ca obiect vânzarea si cumpararea de
marfuri si servicii, împrumutul de capital si angajarea fortei de munca. Studierea pietei
constituie premisa si punctul de plecare în activitatea oricarei întreprinderi.
Mecanismul pietei reprezinta pentru întreprinderea moderna termenul de confruntare a
situatiei prezentate cu cea de perspectiva, sursa de idei pentru produse noi sau pentru
modernizarea celor existente. Relatiile întreprinderii cu piata sunt reflectate si de fluxul
aprovizionare –productie-desfacere. De asemenea, aceasta relatie se reflecta si în orientarea

11
activitatii întreprinderii catre obiective prioritare cun sunt satisfacerea în conditii superioare a
nevoilor consumatorilor prin produsele create si oferite, crearea rentabilitatii si eficientei
economice pe baza sporirii vânzarilor totale si a profitului unitar. Relatiile întreprinderii cu
piata vizeaza 3 mari componente si anume:
• piata marfurilor
• piata capitalului
• piata fortei de munca.
Natura si dimensiunile relatiilor întreprinderii depind de o serie de factori generali
si specifici, obiectivi si subiectivi, interni sau externi întreprinderii, cei mai importanti fiind:
cadrul economico-social, specificul pietei si caracterul întreprinderii.

Relatiile întreprinderii cu piata cunosc astfel o mare diversitate si se pot grupa dupa mai
multe criterii:

• dupa obiectul relatiilor. Potrivit acestui criteriu, relatiile întreprinderii cu piata


sunt de doua feluri:
1. relatii de vânzare-cumparare
2. relatii de transmitere, receptie de informatii.
Relatiile de vânzare-cumparare pot lua forme diferite si anume livrarea de marfuri,
achizitionarea de marfuri si servicii, prestarea de servicii, închirierea, împrumutul precum si
activitatile de intermediere.
Principalele forme pe care le îmbraca succesiv relatiile de vânzare-cumparare sunt:
1. relatii precontractuale
2. relatii contractuale
3. relatii postcontractuale.
Relatiile precontractuale se realizeaza în principal prin negociere, comanda, cerere
de oferta si oferta ferma. Relatiile contractuale au ca instrument principal contractul la care se
adauga o serie de activitati ca: facturarea, livrarea, transportul, receptia si decontarea. Relatiile
postcontractuale apar în perioada de garantie si psotgarantie. Relatiile de transmitere de
informatii au ca scop sustinerea si concretizarea relatiilor de vânzare-cumpaare, realizându-se
prin publicitate, relatii publice si alte forme de promovare.
• dupa profilul agentilor de piata, relatiile pot fi: cu furnizorii si prestatorii de
servicii, cu eneficiarii si cu institutiile si cu mecanismele de stat;
• dupa frecventa, relatiile sunt permanente, periodice sau ocazionale;
• dupa gradul de concentrare, relatiile pot fi concentrate dimensional, spatial sau
temporal si relatii dispersate.

2.4 OBIUECTIVELE ECONOMICE ALEA INTREPRINDERII IN


CONDITIILE CONCURENTIALE

În conditiile actuale întreprinderea nu se poate reduce la un organism simplu care


urmareste maximizarea profitului, ci este un organism complex, ce se confrunta cu o
multitudine de obiective contradictorii ce tin de strategia fiecarei întreprinderi. Concurenta
consta dintr-o multitudine de forme de comportament ce se manifesta în cadrul relatiilor
dintre furnizori pentru captarea interesului unei clientele cât mai numeroase.

12
Pentru a defini aceste forme de manifestare a concurentei se pot avea în vedere utmatoarele
aspecte:

• interesele si aspiratiile clientelei


• libertatea de a actiona
• interesele si aspiratiile producatorilor în calitate de ofertanti
• existenta în mediul economic a unor reglementari juridice si a unei stari psihologice si
sociale care impun sau favorizeaza anumite actiuni sau comportamente din partea
agentului economic.

În conditiile economiei de piata concurenta apare ca o necesitate obiectiva,


face parte din regulile de joc ale pietei. Competitivitatea unui agent economic este
determinata în principal de trei mari caracteristici si anume: servicii, costuri si
calitate.Ansamblul raportului de interactiune în care intra agentii economici în lupta pentru
asigurarea resurselor de aprovizionare si a pietei de desfacere formeaza sistemul relatiilor de
concurenta. Mijloacele si instrumentele utilizate în relatiile de concurenta se pot delimita în
jurul produsului, pretului, promovarii si distributiei. Concurenta este de doua tipuri:

• directa, manifestata între întreprinderile care realizeaza bunuri identice sau cu mici
diferentieri, destinate satisfacerii aceleeasi game de nevoi;
• indirecta - manifestata între întreprinderile care se adreseaza acelorasi nevoi sau nevoi
diferite prin oferta unei game variate de lucru.

Pentru a se asigura desfasurarea în bune conditii a activitatii economice, statul


trabuie sa asigure un cadru concurential normal care presupune existenta urmatoarelor
elemente si anume:

1. autonomia întreprinderii,

2. libertatea de înfiintare a oricarui tip de întreprindere,

3. promovarea celor mai rentabile produse din punct de vedere al intereselor


fiecarei firme,

4. reglementari economico-financiare egale pentru toti agentii economici,


indiferent de forma de proprietate,

5. formarea libera a preturilor,

6. stabilitate prin reglementari bugetare pe piata externa,

7. masuri pentru favorizarea participarii pe piata extrabugetara,

8. reglementari clare pentru sanctionarea prin instantele juridice a firmelor


nerentabile.

13
CAPITOLUL 3.
STRUCTURA ORGANIZATORICA A
INTREPRINDERII

3.1 STRUCTURA ORGANIZATORICA EXPRESIE A


ORGANIZARII FORMALE A INTREPRINDERII

Structura organizatorica este definita ca ansamblul persoanelor, al subdiviziunilor


organizatorice si al relatiilor dintre acestea astfel constituite încât sa asigure premisele
organizatorice adecvate realizarii obiectivelor prestabilite.
Structura organizatorica poate fi considerata drept scheletul firmei si cuprinde
doua parti:
a) structura de conducere sau functionala;
b) structura de productie sau operationala.

În cadrul acestor parti se regasesc componentele primare si anume postul, functia,


compartimentul, relatiile organizatorice, ponderea ierarhica, nivelul ierarhic. Postul este
alcatuit din ansamblul obiectivelor, sarcinilor, competentelor si responsabilitatilor desemnate
pe anumite perioade de timp fiecarui component al firmei. Obiectivele postului se regasesc în
sistemul piramidal al obiectivelor firmei. O alta componenta a postului este autoritatea
formala sau competenta organizationala ce poate fi ierarhica atunci când actioneaza asupra
persoanelor si functionala când se exercita asupra unor activitati. În afara autoritatii formale,
titularii postului detin si autoritate profesionala exprimata de nivelul de pregatire si experienta
de care dispune o persoana. Functia constituie factorul care generalizeaza posturi
asemanatoare din punct de vedere al ariei de cuprindere, a autoritatii si responsabilitatii.
Functiile pot fi grupate în:
• functii de conducere
• functii de executie.

Compartimentele sunt rezultatul agregarii unor posturi si functii cu continut


similar si/sau complementar reunind persoane care desfasoara activitati relativ omogene si
solicita cunostinte specializate dintr-un anumit domeniu, sunt amplasate într-un anumit spatiu
si subordonate nemijlocit unei singure persoane. Compartimentele pot fi:
• operationale
• functionale.
Relatiile organizatorice sunt alcatuite din ansamblul legaturilor dintre
componentele structurii stabilite prin reglementari oficiale. Relatiile organizatorice pot fi:
• autoritate
• cooperare
• de control
• de reprezentare

14
Nivelurile ierarhice sunt alcatuite din ansamblul subdiviziunilor organizatorice
plasate pe linii orizontale la aceeasi distanta fata de managementul de vârf al firmei. Numarul
de niveluri ierarhice este influentat de dimensionarea firmei, diversitatea activitatilor,
complexitatea productiei dar si de competenta managerilor.
Ponderea ierarhica reprezinta numarul persoanelor conduse nemijlocit de un cadru
de conducere si înregistreaza valori diferite. Astfel pe verticala structurii organizatorice creste
catre nivelurile inferioare iar pe orizontala structurii organizatorice se amplifica pe masura
trecerii de la compartimente cu activitate tehnico-economica spre compartimente cu activitate
operationala.
Structura organizatorica prin modul de combinare a resurselor umane, materiale si
financiare conditioneaza eficienta desfasurarii activitatii necesare realizarii obiectivelor,
precum si calitatea si operativitatea sistemului decizional si configuratia sistemului
informational.
Sistemul organizational trebuie sa realizeze obiectivele stabilite în conditiile
minimizarii costului economic si social, contribuind astfel la armonizarea intereselor
individuale si de grup.
Functionalitatea structurii organizatorice este conditionata atât de factori endogeni
cât si exogeni firmei, analiza acestora constituind o rezerva nelimitata în cresterea eficientei
managementului firmei. Alaturi de aceasta forma de organizare poate exista si o organizare
informala alcatuita din ansamblul gruparilor si al relatiilor interumane stabilite spre
satisfacerea unor interese personale. Aceasta organizare informala, desi însoteste organizarea
formala actioneaza, de cele mai multe ori, independent de aceasta. Cauzele aparitiei
organizarii informale tin de afectivitate, satisfactii, interese, aspiratii, nivel de pregatire,
calificare si origine sociala. Componentele organizarii informale sunt grupul informal, liderul
informal, relatiile informale. Între cele doua tipuri de organizare este o strânsa
interdependenta determinata de unele asemanari si anume: sunt constituite în cadrul aceleeasi
organizatii, servesc realizarii unor obiective, au un caracter dinamic si general. Se deosebesc
prin marea mobilitate a organizarii informale si subordonarea acesteia realizarii unor aspiratii
personale. Influentele organizarii informale pot fi atât pozitive cât si negative, rolul
managementului formal constând în cadrul organizarii formale, realizându-se astfel încât
obiectivele individuale cât si cele de grup. Variabila organizationala este reprezentata de
factorii interni sau externi unitatii care conditioneaza caracteristicile acesteia dar si factori
tipologici utilizati în abordarea comparativa a mai multor firme.
Variabilele organizatorice sunt:
- dimensiunea firmei
- complexitatea firmei
- caracteristicile procesului tehnologic
- nivelul dotarii tehnic
- gradul de specializare si cooperare în productie
- dispozitia teritoriala
- caracterul procesului de desfacere
- ritmul de înnoire a produselor si tehnologiilor.

Acestea influenteaza configuratia structurii organizatorice precum si componentele


acesteia. De aici reiese necesitatea identificarii factorilor care tin de managementul firmei si
de luarea lor în consideratie, când se utilizeaza diferite metode si tehnici de conducere.
Clasificarea structurii organizatorice se face folosind 2 criterii:
1. dupa morfologia structurii respectiv componente, mod de îmbinare si raporturile
ce se stabilesc între elementele de natura functionala si operationala se disting utmatoarele
tipuri de structuri;

15
a) structura ierarhica se caracterizeaza printr-un numar redus de componente
operationale, fiecare persoana fiind subordonata unui singur sef iar conducerea fiecarui
compartiment exercita toate atributiile conducerii la acel nivel;
b) structura functionala caracterizata prin existenta compartimentelor operationale
si functionale, conducatorii sunt specializati într-un anumit domeniu iar executantii primesc
ordine atât de la sefii ierarhici cât si de la conducerea compartimentelor functionale;
c) structura ierarhic-functionala caracterizata prin existenta componentelor
operationale si functionale. Executantii sunt subordonati sefului ierarhic.
2. Criteriul ce tine seama de functionalitatea, eficienta, flexibilitatea structurii:
a) privat traditionale
b) sisteme birocratice
c) sisteme moderne.

3.2 ELEMENTE ALE STRUCTURII FUNCTIONALE (DE CONDUCERE)

Structura de conducere reprezintă ansamblul cadrelor de conducere şi


compartimentelor tehnice, economice, administrative, modul de constituire şi grupare a
acestora, precum şi relaţiile dintre ele.
Structura funcţională este alcătuită din:
1. componente;
2. relaţii;
3. ordinea componentelor;
4. sistem de obiective.

1. Componentele structurii funcţionale sunt următoarele:


a) Postul - ansamblul obiectivelor, cu sarcinile, competenţele, responsabilităţile asociate, care
revin spre exercitare, în mod regulat, unei persoane angajate în întreprindere.
Trăsăturile obligatorii ale unui post de muncă sunt:
• autoritate formală - limita în care titularul postului are dreptul de a acţiona pentru
realizarea obiectivelor;
• competenţa profesională - nivelul de pregătire, experienţa, prestigiul profesional;
• responsabilitate - obligaţia titularului de a îndeplini sarcini şi atribuţii derivate din
obiectivele individuale ale postului.

Totalitatea posturilor care sunt definite prin aceleaşi caracteristici principale


formează o funcţie.
b) Funcţia - ansamblul atribuţiilor şi sarcinilor, omogene din punct de vedere al naturii şi
complexităţii lor, desemnate în mod regulat şi organizat unui angajat al întreprinderii.

Funcţia unei persoane este definită prin:


atribuţiile şi sarcinile de îndeplinit;
responsabilităţile pe care aceasta le implică;
competenţele şi relaţiile pe care salariatul trebuie să le manifeste.

După natura competenţelor, autorităţii şi responsabilităţii pe care le implica o


funcţie, se disting două tipuri de funţii:
• de conducere - competenţe, sarcini, responsabilităţi din domenii mai largi de activitate;
• de execuţie - obiective individuale limitate, însoţite de competenţe şi responsabilităţi
mai reduse.

16
c) Compartimentul - o reunire sub aceeaşi autoritate ierarhică a unui anumit număr de
persoane, cărora le revin permanent sarcini bine definite.

După modul de participare la realizarea obiectivelor întreprinderii, compartimentele


sunt:
Operaţionale - contribuie direct la realizarea obiectivelor derivate şi generale ale întreprinderii
(secţiile de producţie, depozitele, atelierele de service);
funcţionale - articipă la fundamentarea strategiilor şi politicii globale a întreprinderii
(diviziile, serviciile).

După natura atribuţiilor, a volumului acestora şi a nivelului de delegare a autorităţii


unei activităţi, se pot distinge:
• compartimentul de bază;
• compartimentul de ansamblu.
2. Relaţiile organizatorice - raporturile instituite între componentele organizatorice.
În funcţie de natura şi modul de manifestare a competenţelor şi responsabilităţilor, se disting:
A. Relaţii de autoritate – relaţii a căror manifestare este obligatorie. Ele cuprind:
• relaţii ierarhice - între titularul postului de conducere şi cei ce deţin posturi de
execuţie;
• relaţii funcţionale - de către compartimente specializate care emit o serie de indicaţii
metodologice, studii etc.
• relaţii de stat major - ca urmare a delegării sarcinilor, responsabilităţilor de către
conducere unor persoane pentru rezolvarea unor probleme complexe.
B. Relaţii de cooperare - relaţii între titularul unui post situat pe acelaşi nivel ierarhic cu
titularul altui post.
C. Relaţii de control
D. Relaţii de reprezentare - legăturile dintre manageri şi reprezentanţii diferitelor organizaţii
profesionale, sindicate din interiorul întreprinderii sau din afară.
3. Ordinea componentelor organizatorice. Aceasta este realizată prin:
A. Nivelul (treapta) ierarhic(ă) - ansamblul subdiviziunilor plasate la aceeaşi distanţă de
conducerea superioară.
B. Ponderea ierarhică (sau norma de conducere) - numărul de persoane subordonate
nemijlocit unui cadru de conducere.

3.3. STRUCTURA OPERATIONALA (DE PRODUCTIE SI CINCEPTIE)

Structura operaţională reprezintă acea componentă a structurii organizatorice


definită prin numărul şi componenţa unităţilor de producţie, prin mărimea şi modul amplasării
spaţiale a acestora, modul de organizare internă, precum şi prin relaţiile de cooperare ce se
stabilesc între acestea în vederea realizării directe a obiectului de activitate al întreprinderii.
Verigile structurale ce pot fi integrate într-o structură de producţie şi concepţie sunt: uzine,
fabrici, exploatări, secţii de producţie, locuri de muncă. Veriga structurală de producţie de
bază a unei întreprinderi o constituie secţia de producţie, care reprezintă o unitate de producţie
bine determinată sub aspect administrativ, în cadrul căreia se execută fie un produs, fie o fază
a procesului tehnologic.

17
În funcţie de rolul pe care îl au în procesul de fabricaţie a produselor incluse în programul de
producţie, secţiile pot fi:

• de bază
• auxiliare;
• de servire.

În secţiile de bază se realizează produsele de bază care dau profilul de producţie al


întreprinderii. În secţiile auxiliare se realizează produse sau servicii auxiliare producţiei de
bază care ajută la realizarea în bune condiţii a produselor de bază. În secţiile de servire se
execută lucrări, servicii sau activităţi necesare secţiilor de bază şi auxiliare (depozitele şi
magaziile întreprinderii, activităţile de transport intern). Într-o secţie de producţie de bază,
unde predominant este procesul de producţie de bază, se pot întâlni şi procese de producţie
auxiliare.
Atelierul de producţie reuneşte mai multe locuri de muncă, care fie execută aceeaşi
operaţie tehnologică, fie efectuează un ciclu de operaţii tehnologice necesare obţinerii unei
piese sau produs.
Locul de muncă - o anumita suprafaţă de producţie, dotată cu mijloace de muncă şi
organizate pentru realizarea unei operaţii sau a unei lucrări de către un muncitor sau un grup
de muncitori.
Se disting trei tipuri de structură de producţie şi anume:
a) structura de producţie şi concepţie de tip tehnologic;
b) structura de producţie şi concepţie de tip obiect;
c) structura de producţie şi concepţie de tip mixt.
Structura de producţie şi concepţie de tip tehnologic
Fiecare secţie de bază execută o anumită etapă a procesului tehnologic – pregătire,
prelucrare, montaj-finisaj, probe şi încercări. Este specifică întreprinderilor cu producţie
individuală sau de serie mică, ce fabrică o gamă largă de produse. Această structură impune
anumite caracteristici:
• utilajele folosite vor fi universale;
• locurile de muncă vor fi amplasate pe grupe omogene de locuri de muncă;
• lucrătorii vor avea o calificare superioară.
Avantajul acestui tip de structură îl reprezintă flexibilitatea sporită în or-ganizarea
şi desfăşurarea proceselor de producţie, ceea ce permite introducerea mai rapidă în fabricaţie a
unor produse noi sau modernizate.
Dezavantajul principal constă în dificultatea aplicării unor soluţii organi-zatorice
moderne pentru producţia de bază, cum ar fi producţia în flux.

Structura de producţie şi concepţie pe obiect

Fiecare secţie de bază este specializată în fabricarea unui singur reper sau produs.
Este specifică întreprinderilor cu producţie de masă sau în serie mare, ce fabrică o gamă
restrânsă de produse, iar volumul de producţie este ridicat pentru fiecare produs.
Principalele caracteristici sunt:
• locurile de muncă sunt specializate în efectuarea unei anumite operaţii tehnologice;
• amplasarea locurilor de muncă se face conform fluxului tehnologic;
• forţa de muncă este specializată pentru efectuarea produselor respective.

18
Avantajele acestui tip de structură sunt:
• oferă posibilitatea utilizării unor metode moderne de organizare a producţiei şi a
muncii - cum ar fi producţia în flux;
• permite reducerea duratei ciclului de producţie;
• asigură folosirea în condiţii eficiente a unor SDV-uri specializate;
• creează condiţiile pentru creşterea productivităţii muncii.

Dezavantajele acestui tip de structură sunt:


• flexibilitate redusă în reînnoirea producţiei;
• imposibilitatea utilizării complete a utilajelor şi a forţei de muncă.

Structura de producţie şi concepţie de tip mixt

În general, secţiile pregătitoare sunt organizate după principiul tehnologic, iar


stadiile de prelucrare, de montaj, probe sunt concentrate în secţii după principiul obiectului de
fabricaţie. Este specifică întreprinderilor cu producţie în serie mare.
Acest tip de structură prezintă o serie de avantaje şi dezavantaje specifice structurii de
producţie şi concepţie de tip tehnologic, respectiv celei pe obiect de fabricaţie.

Factorii care se au în vedere la proiectarea unei structuri de producţie şi concepţie


sunt următorii:
• volumul producţiei ce urmează a fi fabricată;
• formele şi nivelul specializării şi cooperării;
• specificul procesului tehnologic utilizat şi particularităţile produsului fabricat;
• zona de amplasare a întreprinderii.

În aprecierea unei structuri de producţie şi concepţie se pot utiliza o serie de indicatori, cum ar
fi:
• proporţia dintre secţiile de bază şi cele auxiliare, stabilită în raport cu suprafeţele de
producţie, numărul de utilaje, numărul de muncitori etc.;
• proporţia dintre capacitatea de producţie a diferitelor secţii de bază, precum şi
capacitatea de producţie a secţiilor de bază şi cea a secţiilor auxiliare şi de servire;
• proporţia verigilor structurale organizate după principiul tehnologic şi principiul
obiectului de fabricat.

Căile de perfecţionare a structurii de producţie şi concepţie sunt:


• stabilirea unor proporţii optime între secţiile de bază, auxiliare şi de servire;
• stabilirea unor proporţii optime între capacităţile de producţie ale diferitelor secţii de
bază, fapt care va conduce la evitarea apariţiei deficienţelor sau excedentelor de
capacitate;
• adâncirea specializării secţiilor de bază şi implicit a cooperării;
• raţionalizarea legăturilor de producţie dintre diferitele verigi structurale prin
perfecţionarea organizării transportului intern, amplasarea raţională a diferitelor secţii,
ateliere etc.

19
3.4 DOCUMENTE DE FORMALIZARE A STRUCTURII
ORGANIZATORICE

Pentru formalizarea unei structuri organizaotrice se folosesc urmatoarele


documente:
a) regulamentul de organizare si functionare care cuprinde cinci parti si anume:
prima parte, denumita organizarea firmei, cuprinde dispozitii generale, actul normativ de
înfiintare, obiectul de activitate, tipul societatii, statutul juridic si prezentarea structurii
organizatorice; partea a doua se refera la atributiile firmei;

• în partea a treia se fac precizari cu privire la conducerea firmei. Se precizeaza care


sunt atributiile adunarii generale a actionarilor, atributiile consiliului de administratie,
atributiile conducerii executive cu detalierea responsabilitatilor pentru functiile de
director general si director pe functiuni;
• partea a patra cuprinde atributiile s diagrama de relatii pentru fiecare compartiment
functional si operational;
• partea a cincea cuprinde dispozitii generale.

b) fisa postului este un document operational important ce prezinta în detaliu elementele
cerute unui salariat pentru ca acesta sa-si poata exercita în conditii normale activitatea. Fisa
postului cuprinde:

• denumirea si obiectivele postului


• compartimentul din care face parte
• competentele si responsabil
• cerinte referitoare la studii, vechime si aptitudini.

Fisa postului serveste ca document organizatoric indispensabil fiecarui salariat si


ca suport pentru evaliarea muncii acestuia.
c) organigrama - o reprezentare grafica a structurii organizatorice a întreprinderii si reda o
parte din componentele structurii, si anume:

• compartimente
• nivelurile ierarhice
• relatiile organizationale
• ponderea ierarhica.

20
FIŞĂ POSTULUI
aferentă contractului de muncă nr. ......... din data de .....................

Denumire post: Ospătar (cod ref. O)


Locul desfăşurării muncii: sediul restaurantului „ ...”
Departament: Servicii
Subordonare: Şefului de sală
Supervizare: Supervizează activitatea picolilor şi a personalului responsabil de curăţenie

• Relaţii funcţionale: cu bucătarul, barmanul, ceilalţi ospătari.


• Scopul postului: titularul postului are rolul de a asigura servirea impecabilă a
clienţilor cu produsele/mâncărurile/băuturile comandate de către aceştia.

Activităţi principale:
• preluarea comenzilor de mâncare şi băutură într-o manieră eficientă şi
profesionistă;
• acordarea atenţiei cuvenite şi asigurarea unor servicii ireproşabile clienţilor;
• cunoaşterea meniului astfel încât să poată oferi în orice situaţie informaţii
competente cu privire la felurile de mâncare, tacâmuri şi băuturi.

Sarcini şi îndatoriri specifice:


• servirea exemplară a clienţilor;
• îndeplinirea altor sarcini curente atribuite de către superiorul direct, în concordanţă
cu necesităţile imediate ale unităţii.

Responsabilităţi ale postului:


• asumarea responsabilităţii pentru corectitudinea întocmirii şi încasării facturilor;
• răspunderea pentru calitatea serviciilor oferite.

Autoritatea postului:
• Este autorizat să asigure servirea impecabilă a clienţilor cu
produsele/mâncărurile/băuturile comandate de către aceştia.

Specificaţiile postului:
• diplomă de calificare în domeniu;
• experienţă de minim 1 an ca ospătar;
• cunoştinţe medii de limba engleză;
• aspect fizic plăcut, prezenţă agreabilă, amabilitate, solicitudine;
• atitudine pozitivă şi conciliantă în relaţiile cu clienţii şi colegii;
• disponibilitate pentru compromisul constructiv.

Deplasări:
• Frecvenţa: -
• Condiţii asigurate: -

Relaţiile cu alte departamente:

21
• descrise în Regulamentul de organizare şi funcţionare şi Regulamentul de
ordine interioară.

Condiţii de muncă:
- în sediul unităţii;
- program normal de lucru, în schimburi.

Salarizare: Salariul brut lunar este de ..................... lei noi, la care se adaugă sporurile
negociate.

Facilităţi: tichete de masă


Sancţiunile aplicate pentru nerespectarea sarcinilor de serviciu conform rigorilor prevăzute în
fişa de post sunt descrise pe larg în Regulamentul intern (ROI).

S.C. ……………………… Am luat la cunoştinţă,


Director General
……………………………. ………..
………………………………

Data:...................................

22
Organigrama este un instrument important folosit în analiza managementului
firmei. Din punct de vedere al sferei de cuprindere pot fi:
• organigrame generale
• organigrame partiale.

Din punct de vedere al modului de ordonare a compartimentelor si a relatiilor


dintre ele, organigramele pot fi:
• piramidale,
• circulare,
• orientate de la dreapta la stânga.

Organigrama S.C Klingeis Impex S.R.L

23
CAPITOLUL 4.
FUNCTIUNILE INTREPRINDERII

4.1 FUNCTIUNILE COMPONENTE ALE SISTEMULUI ORGANIZARII


PROCESUALE A INTREPRINDERII

Functiunea turistica reprezinta ansamblul activitatilor directe si indirecte


desfasurate de catre un personal specilizat pentru indeplinirea obiectivului activitatii
intreprinderii turistice.
Orientarea activitatii pe care o intreprindere turistica o desfasoara la nivelul
compartimentelor priveste realizarea produselor si serviciilor, stabilirea preturilor organizarea
distributiei si vanzarii, conducerea resurselor umane, evidenta financiar-contabila,
promovarea si protectia mediului.

Funcţiunea de cercetare-dezvoltare

Reprezinta totalitatea actiunilor prin care intreprinderea turistica si perfectioneaza


permanent produsele si serviciile.
Activitati specifice:
• de inovaţie (creaţie) care au loc la lansarea pe piata a unor noi produse sau servicii;
• de modelare a „produselor” (diversificarea gamei de prestatii, organizarea retelei de
agentii de turism).

24
Forţele pietei obliga intreprinderea turistica sa-si adapteze activitatea de cercetare-
dezvoltare la:
• tendintele de innoire a profilului de consum turistic prin extinderea pentru turism
ecologic, de aventura, etc.
• modernizarea si integrarea pe verticala a sectorului privat in turism
• riscul conflictului intre promotorii turistici si colectivitatii locale, legate de
nerespectarea protectiei mediului, etc.
La functia de cercetare dezvoltare biroul are rolul de asigura cresterea vanzarilor
prin activitati de natura relatiilor publice. Aceste sarcini revin directorului firmei. Acest birou
trebuie sa aiba un fisier general al intreprinderilor si persoanelor cu care au stranse legaturi de
afaceri pentru a le expedia,programe, oferte, etc.

Biroul dezvoltare
La conducerea acestui birou trebuie sa se afle un expert in relatii publice, care sa
cunoasca in profunzime mediul financiar, sa fie o persoana influenta si cu relatii in jurul
oamenilor de afaceri.
Personalul angajat in acest birou trebuie sa stie sa inspire incredere si simpatie, sa
cunoasca in profunzime serviciile turistice oferite, sa-si dea seama rapid de psihologia
clientului si sa cunoasca limbi straine.
Biroul dezvoltare cooperează cu:
• Biroul secretariat- natura colaborarii fiind:

1. trasmite spre tehnoredactare lucrari de corespondenta specifice: oferte, felicitari,


2. prin calitatile relatiilor publice pe care reuseste sa le stabileasca si mentina cu toti
partenerii: (prestatorii de servicii, clienti potentiali, organisme financiare de asigurari,
s.a.) influenteaza pozitiv eficienta economica a activitatii desfasurate la nivelul tuturor
celorlalte birouri.
• Biroul turism creand cadrul favorabil pentru incheierea de contracte
avantajoase cu diferiti clienti.
• Biroul trafic accesoriu creeaza cadrul favorabil pentru stabilirea unor relatii
fructuoase cu institutiile bancare, firme de asigurari, alti prestatori de servicii
(firme comerciale, institutii culturale, etc.) care sa se materializeze in legatura
cu cele mai noi, eficiente si sigure mijloace de plata, polite de asigurari,
servicii diverse.
• Biroul tarife si documentare asigura prin relatiile publice cadrul favorabil
colaborărilor cu Ministerul Turismului; agentii corespondente, centrele de
informare turistica din judete diferite.
• Biroul publicitate asigura prin natura relatiilor publice pe care lestabileste o
buna colaborare cu firmele de publicitate.

Biroul publicitate este format din sectia redactionala ce urmareste redactarea si


tiparirea brosurilor, ofertelor, etc. Biroul publicitate colaboreaza cu :
• Biroul dezvoltare solicita tehnoredactarea mesajelor publicitare in materialelor
de promovare;
• Biroul transporturi, turism, trafic accesoriu: solicita informatii privind serviciu
de transport, de asigurari, expedieri bagaje, servicii suplimentare pe care le
alege agentia pentru a fi incluse in materialele publicitare, si informatii
necesare pentru intocmirea documentatiei aferente (produsele turistice, tarife
practicate, facilitati oferite);

25
• Biroul secreteriat transmite spre tehnoredactare liste cu clienti fideli si
materiale documentare intocmite.

Funcţiunea comerciala

Functiunea comerciala cuprinde o serie de activitati ce pot fi grupate in trei categorii:


2. categoria activitatilor de aprovizionare tehnico-materiale
3. categoria activitatii de desfacere sau de livrare a produselor sau serviciilor
4. categoria activitatii de marketing
Activitati specifice:
• cunoasterea pietelor si surselor de aprovizionare pentru categoriile de produse;
• identificarea, selectionarea furnizorilor si negocierea cu acestia;
• fixarea preturilor si tarifelor de vânzare;
• alegerea formelor de vanzare;
• promovarea imaginii intrepinderii de turism si a produselor si serviciilor
comercializate;
• asigurarea rentabilitatii comerciale;
• atingerea unei cote de piata.

Funcţiunea de marketing

Reprezinta totalitatea activitatilor de prospectare a pietei turistice si proiectare a


mijloacelor si eforturilor intreprinderii turistice astfel incat sa obtina maxim de profit in
conditiile satisfacerii cererii turistice.
Activitati specifice:
• elaborarea de studii de piata;
• animarea fortelor de vanzare;
• realizarea promovarii produselor turistice;
• elaborarea strategiilor de concurenta cu alte intreprinderi de turism;
• realizarea consecventa si sistematica a contactelor directe cu diferite categorii de
public prin intermediul relatiilor publice.
Particularităţile produsului turistic determina utilizarea unor mijloace specifice de
promovare care se impart in doua categorii:
a) Mijloace de promovare care atrag turistul catre firma: reclama, publicitate gratuita,
organizare de intalniri, concursuri, expozitii;
b) Mijloace de promovare care stimuleaza revenirea turistilor. Rolul acestora este de a
confirma in totalitate informatiile difuzate prin cataloage, reviste, filme publicitare, informatii
care trebuie sa se concretizeze in vanzari.
Comercializarea produsului turistic presupune:
Organizarea preliminara, cand produsele sunt concepute si asamblate cu mult inainte de
exprimarea cererii clientului-turist.
Conceperea serviciilor oferite pornind de la nivelul de baza, serviciul oferit poate fi doar o
sedere in vacanta sau servicii mai complexe: transport dus/intors; insotire, transfer, cazare,
masa, asigurare, etc.
Stabilirea preturilor, se realizeaza anticipat si de obicei inainte de inceperea calatoriei.

26
Funcţiunea financiar-contabila

Functiunea financiar – contabila cuprinde activitati prin care se obtin mijloace


financiare necesare desfasurarii activitatii de ansamblu a unitatii de turism, evidenta valorica a
mijloacelor materiale precum si urmarirea modului de realizare a rezultatelor economice
generale – cifra de afaceri si profitul.
Activitati specifice:
• plata furnizorilor si prestatorilor de servicii;
• incasarea contravalorii serviciilor prestate;
• plata fortei de munca angajate;
• intocmirea darilor de seama contabile si a bilantului, bugetului de venituri si cheltuieli;
• evidenta fiscala, stabilirea corecta a impozitelor in concordanta cu legislatia in
vigoare;
• evidenta primara a intreprinderii, intocmirea bilantului, calculatia costului.

Funcţiunea de personal (resurse umane)

Functiunea de personal grupeaza activitati cu privire la asigurarea fortei de munca, a


perfectionarii resurselor umane, asigurarea conditiilor de munca si salarizare.
Activitati specifice:
• stabilirea numarului de personal necesar;
• elaborarea graficului de munca;
• recrutarea, selectionarea si angajarea personalului;
• evaluarea si promovarea personalului;
• aplicarea sistemelor de salarizare si de repartizare a profitului;
• organizarea schimbului de experienta cu alte unitati din tara si strainatate.

4.2 MECANISMUL FUNCTIONARII INTREPRINDERII

Studiind corelatia dintre timpul acordat executarii diferitelor atribute ale conducerii,
s-a ajuns la concluzia ca, cu cât un conducator îsi rezerva mai mult timp previziunii si
organizarii, are toate conditiile ca mecanismul de functionare a întreprinderii sa se înscrie în
parametrii normali, conducând la economisirea preocuparilor considerate mai putin
productive.
Abordarea interdependenta a functiilor managementului este determinat de
caracterul sistemic al firmei, astfel încât orice deficienta de la nivelul conducerii se rasfrânge
asupra eficientei activitatii agentului economic.
Aceasta abordare s-a impus datorita caracterului complementar al acestor functii, datorita
multiplelor conexiuni dintre ele.

Conceptul de functiune are o serie de caracteristici care ii confera un rol bine


determinat in ansamblul elementelor de conducere si organizare a firmelor si anume:

27
• este o notiune abstracta utilizata pentru a ordona activitatile complexe ale
intreprinderii, in scopul organizarii lor;
• activitatea are un caracter complex masurabil prin rezultatele obtinute : produse,
servicii,documente;
• are un caracter general, intalnindu-se in toate firmele, indiferent de domeniul de
activitate, de profil de dimensiune;
• functiunile au o pondere diferita de la o intrprindere la alta in functie de diversi factori,
cel mai important fiind specificul activitatii.
In practica toate functiunile intreprinderii se afla in stransa interdependenta, se
intrepatrund si se completeaza reciproc, formand sistemul organizarii procesuale.

Unde :
F1 – functiunea comerciala;
A1 – activitatea de aprovizionare din cadrul functiunii comerciale;
F2 -functiunea de productie;
A2 - activitatea de programare, lansare, urmarire a productiei.
Functiunile intreprinderii se conditioneaza reciproc si integrarea lor permite
intreprinderii sa reactioneze corespunzator la solicitarile mediului, sa evolueze eficient si sa se
dezvolte continuu.
In momentul inceperii activitatii economice, intreprinderea parcurge stadiul de cercetare
si dezvoltare al activitatii-functiunea de cercetare dezvoltare.
Aceasta etapa se concretizeaza in faza de aprovizionare a ciclului economic.
Dupa ce firma s-a aprovizionat cu materiile prime si materialele necesare, se va trece la
productie – functiunea de productie.
Odata ce produsele au fost realizate, se urmareste comercializarea lor in vederea
recuperarii cheltuielilor si obtinerii de profit – functiunea comerciala.
Urmarirea rezultatelor activitatii desfasurate reprezinta un proces foarte important pentru
orice intreprinzator. Aceasta analiza este urmarita de functiunea financiar- contabila .
Dupa remunerarea personalului – functiunea de personal- in urma muncii depuse, se
poate incepe o noua activitate.

28
In cazul in care in cadrul functiunii comerciale apar neregularitati sau unele perturbari
ale activitatii de aprovizionare, atunci se perturba si activitatea functiunii de productie si deci
si activitatea de pregatire, lansare si programare a productiei.
In cazul in care apar unele perturbari in cadrul functiunii de productie , atunci se va
perturba activitatea intregii intreprinderi. Se vor inegistra pierderi la nivelul intreprinderii, se
va obtine mai putin profit si nu se vor mai putea recupera cheltuielile facute pentru obtinerea
productiei.

CAPITOLUL 5.
STRATEGII ECONOMICE ALE
INTREPRINDERII , PLANUL CA
INSTRUMENT DE CONCRETIZARE SI
REALIZAREE A STRATEGIILOR

5.1 IMPORTANTA STRATEGIILOR ECONOMICE PENTRU


ACTIVITATEA INTREPRINDERII

Într-o economie de piata, o întreprindere îsi desfasoara activitatea în conditiile unei


puternice competitii atât pe piata interna cât si pe cea externa. Pentru a-si realiza obiectivele
propuse ea trebuie sa-si desfasoare activitatea pe baza unei strategii economice proprii, bine
fundamentate sub raport tehnic si economic. Conducerea si organizarea actitivatii
întreprinderii pe baza unei strategii economice capata o importanta crescânda ca urmare a
faptului ca pe plan mondial s-au realizat mari progrese în teoria managementului privind
aplicarea unor concepte moderne si noi mutatii pe piata interna si externa.
Importanta si necesitatea crescânda a adoptarii unei strategii economice este determinata de
actiunea puternica a unor factori dintre care cei mai importanti sunt:

1. accentuarea competitiei între firme pe pietele interne si externe, competitie în care intra si
firme apartinând tarilor în curs de dezvoltare;
2. aparitia si extinderea unor tehnologii moderne cum sunt sistemele flexibile si robotizarea
sistemelor tehnologice care au dus la cresterea calitatii produselor, reducerea costurilor si la
scurtarea termenelor de punere pe piata a unor noi produse;
3. cresterea considerabila a calitatii produselor oferite pentru piata, ceea ce a condus la
ridicarea exigentelor consumatorilor în ceea ce priveste calitatea;
4. aplicarea de catre unele întreprinderi a unor strategii avansate de prelucrare, ceea ce a
condus la cresterea productivitatii muncii si la reducerea costurilor;
5. extinderea folosirii calculatoarelor în cadrul managementului productiei, ceea ce a dus la
optimizarea deciziilor si la cresterea performantelor pe plan economic si tehnic.

29
Tinând seama de actiunea tot mai puternica a acestor factori, o strategie economica
are rolul dfe a defini prin obiective cât mai precise, directiile de desfasurare a activitatii
firmei, astfel încât aceasta sa realizeze o crestere a competitivitatii.
O buna strategie economica trebuie sa satisfaca urmatoarele exigente:

1. sa permita o confruntare eficienta a întreprinderii cu altele similare în cadrul unui proces


economic concurential si în conditiile unui mediu în permanenta evolutie;
2. sa faca fata cu succes, prin produse noi sau modernizate, exigentelor sporite ale
consumatorilor sub raportul calitatii si al preturilor;
3. sa realizeze o perfectionare continua a structurilor existente astfel încât acestea sa fie cât
mai bine adaptate noilor exigente impuse demodificarile care survin în tehnologii, pe pietele
de desfacere si cerintele crescânde ale consumatorilor.

5.2 ELABORAREA STRATEGIEI ECONOMICE A INTREPRINDERII

Elaborarea unei strategii economice reprezinta un proces complex si dinamic ce


necesita numeroase analize cu caracter cantitativ sicalitativ, o foarte buna cunoastere a
factorilor cu caracter intern si extern ce pot influenta activitatea întreprinderii. Ea presupune
studierea evolutiei viitoare a cerintelor pe diferitele piete si o buna documentare privind
prognoza evolutiilor tehnologiilor, a produselor, a vietii economice, politice si sociale.
Elaborarea stategiilor impune luarea in considerare, in mod simultan a factorilor:
• întreprinderea insasi ale cărei resurse deja obişnuite indica evoluţia ei
• concurente ale cărei poziţii permit, prin comparare, evidenţierea atuurilor si factorilor
de reuşita
• piata căreia trebuie sa i se aprecieze tendinţa de evoluţie
• lanţul tehnologic si logistic propriu fiecărei prestatii
• resursele umane posibil de utilizat
Strategia de produs
Firma Klingeis Impex S.R.L. se bazează pe o politica, o strategie de produs, care are
la baza criteriile:
• calitatea
• gradul de noutate
• gradul de diversitate
O contribuţie deosebita la realizarea unei calitatii superioare a unui serviciu o are
proiectarea lui ca un sistem unitar.

Strategii de produs in extra-sezon

• combinarea unor elemente de atractivitate cu grade diferite de sezonalitate, aflate in


zone apropriate, uşor accesibile;
• combinarea in variante multiple a serviciilor oferite;
• diversificarea serviciilor de agrement;
• oferirea de sejururi variabile ca lungime;
• detaşarea in cadrul ofertei a unor produse care prin natura lor nu reprezintă o
sezonalitate pronunţata;
• diversificarea serviciilor prestate populaţiei din zona de activitate a întreprinderii.

30
Prin combinarea acestor metode firma Klingeis Impex S.R.L. reuseste sa aiba clineti
chiar si in extra – sezon.
In domeniul preturilor si tarifurilor, practica turistica cunoaşte mai multe strategii:
1. Strategia tarifelor forfetare (globale, „totul inclus”) in care se ofera turiştilor un pachet
minimal de servicii obligatorii, la un nivel determinat de confort si un cost cat mai redus.
2. Strategia tarifului ridicat care poate fi practicata:
in cazul unei oferte exclusive din punct de vedere concurenţial
- in cazul unei oferte de lux, cu un grad ridicat de confort accesibila numai unei categorii de
turisti
3. Strategia preţului scăzut poate fi folosita ca:
• strategie „de lansare” – tactica de pătrundere pe piata fiind aplicata in general pentru
un produs determinat si pentru o perioada limitata de timp, urmând ca atunci când
poziţiile au fost consolidate tariful sa crească la un nivel cat mai competitiv (aceasta
strategie poate provoca anumite reţineri din partea unei categorii de clienţi din
neîncredere in calitatea serviciilor oferite)
• strategie de stimulare a cererii de servicii destinate unor anumite segmente de clientela
cu venituri mai modeste. Se includ aici: turismul de masa, turism social, turismul de
tineret; acestor turisti li se ofera servicii de o clasa de confort adecvata puterilor de
cumpărare datorita folosirii unor capacitaţi complementare de cazare si a unor meniuri
standard. Ea se combina cu strategia diferenţierii pe sezoane a tarifelor completate cu
strategia diferenţierii pe segmente de turisti.
4. Strategia tarifelor diferenţiate este tactica aplicării unor preturi si tarife care se diferenţiază
după: criterii temporale; natura ofertei; gradul de confort sau conţinutul pachetului de servicii.
5. Strategia tarifelor psihologice, de exemplu 495Є in loc de 500Є, in care presupusa
pierdere se compensează printr-un număr mai mare de înscrieri datorita situării tarifului sub
pragul psihologic de 500Є.
6. Strategia tarifului de monopol, care se poate utiliza in cadrul unor produse turistice in
exclusivitate.

5.3 PLANUL – INSTRUMENT DE CONCRETIZARE SI


REALIZARE A STRATEGIEI ECONOMICE

La nivelul unitatilor economice desfasurarea organizata a actiunilor prevazute si


aplicarea cu succes a strategiei economice adoptate necesita o anumita activitate de
planificare.
Planificarea reprezinta o functiune de baza a managementului ce trebzuie efectuata la un nivel
stiintific corespunzator, folosind metode si tehnici de lucru adecvate. A planifica înseamna a
concretiza în documente scrise cu caracter imperativ prevederile strategiei si politicii adoptate
pentru o anumita perioda sub forma de indicatori cantitativi si calitativi, termenele la care
acestea trebuie realizate, resursele ce trebuie alocate pentru îndeplinirea lor, sarcinile concrete
care revin executantilor la nivel de conducere si compartimente functionale, masurile ce
trebuie aplicate pentru crearea conditiilor necesare si modul de urmarire si control al felului
cum sunt îndeplinite prevederile pe toate nivelele ierarhice. Planificarea economica se
concretizeaza într-un ansamblu de planuri care devin instrumente esentiale în activitatea de
conducere si organizare.
Prin plan se întelege documentul elaborat sub o anumita forma scrisa pe baza unei
metodologii bine precizate, prin care se concretizeaza prevederile strategiei economice, luata

31
în ansamblul ei sau pe diferite componente si se precizeaza sarcinile care revin
compartimentelor de productie si functionale pe anumite perioade de timp.
Planificarea economica are un caracter complex iar definirea ei sub diferite aspecte
necesita o clasificare dupa mai multe criterii:
1. În raport cu gradul de institutionalizare si de formalizare:
• formala,
• informala.
2. Dupa orizontul de timp la care se refera:
• pe termen lung sau de perspectiva,
• curenta - ce poate fi pe termen scurt sau foarte scurt.
3. În raport cu nivelul la care se realizeaza:
• la nivel de organizatie superioara
• la nivel de întreprindere.
4. În raport cu gradul de importanta a indicatorilor stabiliti si cu orizontul de timp la care se
efera acestia se poate deosebi:
• strategica,
• tactica.
Prognoza strategica se realizeaza de regula la nivelul conducerii de vârf pe termen
lung si concretizeaza obiectivele strategiei economice adoptate.
Prognoza tactica concretizeaza actiunile si activitatile la nivelul unei unitati
economice sunt reunite si definite prin termenul de planificare interna de întreprindere.
Aceasta planificare interna are doua componente aflate într-o strânsa interdependenta:

- prognoza tehnico-economic, care are ca obiectiv stabilirea principalilor indicatori cantitativi


si calitativi pe toate domeniile de activitate;
- prognoza operatica - reprezinta acea parte a prognozei interne de întreprindere care are ca
obiectiv elaborarea programelor de activitate pe diferite verigi structurale si pe diferite unitati
de timp.
În conditiile unei economii de piata, întreprinderea îsi organizeaza activitatea fie
dupa sistemul productiei pe stoc, fie dupa sistemul productiei pe baza de comenzi. În astfel de
cazuri, punctul de plecare în elaborarea planului economic îl constituie rezultatele obtinute pe
baza efectuarii prognozelor de vânzari, prin studierea pe cale probabilistica a cererii pentru
produsul întreprinderii.
Pe baza rezultatelor programului pe termen scurt si lung se face o estimare a
produsului ce s-ar putea vinde, iar în functie de aceasta se determina indicatorii privind
productia ce urmeaza a fi realizata.
În functie de aceasta productie se calculeaza resursele de munca si de materiale
necesare, se dimensioneaza ansamblul indicatorilor economici si se fac ajustarile necesare
tinând seama de capacitatea de productie si de resursele de munca si materiale existente.
În conditiile în care întreprinderea actioneaza în cadrul economiei de piata,
elaborarea planului economic tine seama de un grafic de productie director, elaborat în
prealabil, care stabileste grupele de produse ce urmeaza a se executa, cantitatea si datele de
executie, în functie de comenzile existente si de rezultatele prognozelor cererii de produse.

32
5.4 ELABORAREA PLANULUI ECONOMIC AL INTREPRINDERII

Crearea de produse turistice se derulează pe baza mai multor faze care corespund
unei perioade de mai multe luni, uneori ani. Pentru investiţii necesitând finantare puternica.
Procesul urmat cuprinde doua etape principale:
Etapa 1: Evaluarea rentabilitatii previzionale si studiile de piata.
Etapa 2: Montajul produsului turistic si negocierile.
Etapa 1
Scopul este de a cunoaşte si a analiza elementele „cheie” revelatoare are
caracteristicilor pietei si mediului sau înconjurător. Dat fiind specificul fiecărui produs
turistic, studiile de piata trebuie sa fie adoptate orientărilor proprii fiecărui produs. Cu toate
acestea metodologia generala ramane aceeasi. Rezultatele studiilor de piata permit efectuarea
calculelor de rentabilitate previzionala, care sunt la baza deciziei de creare si comercializare a
unui nou produs turistic.
Etapa 2
Cunoaşterea suficient de precisa a cererii turistice permite sa negocieze „montajul”
adică realizarea produsului turistic cu diferiţi prestatori interesaţi si sa încheie cu ei contracte.
Cercetarea celui mai bun raport calitate-preţ rezulta dintr-o adevărata strategie a creatorului de
voiaj. Aceasta strategie se refera la doua puncte principale: competitivitate si gama de produse
oferite.

CAPITOLUL 6.
EFICIENTA ECONOMICA A ACTIVITATII
INTREPRINDERII

6.1 CONCEPTUL DE EFICINETA ECONOMICA

Orice agent economic urmareste, in mod sistematic sa obtina un volum de


productivitate cat mai mare si de calitate, cu efort (cheltuieli) cat mai mici
In acest scop din variantele de productie posibile va fi avuta in vedere solutia cea mai
eficienta, adica aceea care asigura realizarea unor efecte maxime cu preturi minime, intr-o
perioada de timp cat mai scurta. In conditiile economiei de piata, orice activitate economica
trebuie sa se caracterizeze prin eficienta, astfel incat cu cat aceea este mai ridicata cu atat
activitatea respectiva este mai profitabila.
Cel mai sintetic, eficienta exprima capacitatea de a produce rezultate cat mai mari cu
cheltuieli cat mai mici.
Expresia modului rational de utilizare a factorilor de productie, eficienta economica
este redata ca raport intre efecte (rezultate) si eforturi (cheltuieli) ca marime a eficientei
factorilor de productie utilizati.
Indicatorii folosiţi sunt de tipul : efort / efect sau efort / efect, relatii care pun in
evidenta faptul ca, eficienta exprima raportul dintre efectele utile si efortul depus, sau invers,
raportul dintre consumul de factori si rezultatele obtinute.

33
Ca sens general, se poate spune ca eficienta vizeaza efecte maxime cu cheltuielile
minime sau cheltuieli mai mici pentru aceeasi unitate de productie realizata.
Altfel spus, eficienta economica presupune minimizarea volumului de factori de
productie cheltuiti pentru fiecare unitate de productie.

6.2 INDICATORI DE EXPRIMARE A EFICIENTEI ECONOMICE

1) Indicatori de profitabilitate
profit .brut
 Rata rentabilitatii costurilor (%): total .ch
g100

profit.net
 Rata rentabilitatii financiare (%): g100
capital. propriu

profit.net
 Rata rentabilitatii vanzarilor (%): g100
cifra.afaceri

2) Indicatori de active circulante


active.circulante
 Viteza de rotatie a activelor circulante (zile): g360
cifra.afaceri

stocuri
 Viteza de rotatie a stocurilor (zile): g360
cifra.afaceri

creante
 Durata de recuperare a creantelor (zile): g360
cifra.afaceri

3) Eficienta muncii
cifra.afaceri
 Productivitatea muncii (mil. lei / salariat):
nr. personal.in.act

4) Indicatori de bonitate
cap. propriu
 Solvabilitate patrimoniala (%): g100
cap. propriu + credite.bancare

cap. propriu
 Rata autonomiei financiare (%): g100
cap.imprumutat

34
active.circulante
 Lichiditate generala (%): g100
datorii. pe.termen.scurt

active.circulante − stocuri
 Lichiditate intermediara (%): g100
datorii. pe.termen.scurt

disponibilitati
 Lichiditate imediata (%): g100
datorii. pe.termen.scurt

5) Indicatori de echilibru financiar si capacitate de plata


 Sold net de trezorerie (mil. lei)
Fond de rulment - Necesar fond de rulment

 Excedentul de venituri incasabile (mil. lei)


Cifra de afaceri+venituri din subventii de exploatare-(Cheltuieli de exploatare-
cheltuieli cu amortazarile de exploatare.

 Ponderea cheltuielilor cu personalul in valoarea adaugata (%).


(Total cheltuieli cu personalul / valoare adaugata)

datorii. pe.termen.lung.si.mediu
 Rata de indatorare la termen (%): g100
cap. propriu

 Durata de plata a datoriilor (zile) : (Total datorii / cifra afaceri) . 360

total.datorii gres tan te


 Durata a datoriilor restante (zile): g360
cifra.de.afaceri

6.3 INDICATORI DE EFICIENTA A UTILIZARII FORTEI DE MUNCA

La nivelul economiei naţionale utilizarea forţei de muncă se apreciază prin indicatori


statistici specifici, între care cei mai consacraţi sunt numărul mediu de salariaţi şi volumul de
timp efectiv lucrat.
Salariatul este persoana care-şi exercită activitatea pe baza unui contract de muncă
într-o unitate economică sau socială - indiferent de forma ei de proprietate - sau la persoane
particulare, în schimbul unei remuneraţii sub formă de salariu, plătit in bani sau natură, sub
formă de comision etc.. Evoluţia efectivului de salariaţi în România oferă informaţii deosebit
de utile în ceea ce priveşte utilizarea forţei de muncă. Acest indicator este unul intre
elementele fundamentale utilizate în aprecierea eficienţei utilizării resurselor umane, sub
aspect economic, pe baza lui determinându-se şi analizându-se productivitatea muncii.
Analiza în dinamică a numărului de salariaţi se realizează cu ajutorul mătorilor
indicatori statistici specifici:
a) indicele modificării numărului de salariaţi se va calcula astfel:

35
Ti1
iTi =
Ti 0
în care:
• Ti0 şi Ti1 sunt numărul de salariaţi din categoria i, din perioadele de bază şi curentă
• I = 1,2,...,n - categoria de salariaţi.
b) depăşirea faţă de nivelul de bază a numărului de salariaţi din categoria i, exprimată în cifre
relative:
T ∆T
RTi = iTi − 1 = i1 − 1 = i
Ti 0 Ti 0
c) depăşirea faţă de nivelul de bază a numărului de salariaţi din categoria i, exprimată în cifre
absolute:
∆Ti = Ti1 − Ti 0 = RTi gTi 0

Indicatorii de volum de timp


Volumul de timp efectiv lucrat reflectă timpul cât s-a muncit efectiv într-o anumită
perioadă de timp. Se poate exprima în două modalităţi: în om-ore şi în om-zile.
Volumul de timp efectiv lucrat exprimat în om-zile reprezintă numărul de om-zile
efectiv lucrate de către toţi salariaţi (determinată fie la nivelul unei întreprinderi, activităţi
economice sau la nivelul economiei naţionale) într-o perioadă de timp analizată. Prin “om-zi
lucrată” se înţelege prezenţa la lucru a unui salariat într-o zi, indiferent de numărul de ore
lucrate în acea zi.
Volumul de timp efectiv lucrat exprimat în om-ore reprezintă numărul de om-ore
efectiv lucrate de către toţi salariaţi (determinată fie la nivelul unei întreprinderi, activităţi
economice sau la nivelul economiei naţionale) într-o perioadă de timp analizată. Prin “om-oră
lucrată” se înţelege ora utilizată efectiv de către un salariat în cadrul activităţii sale de bază.
Potrivit specialiştilor ndicatorul ore efectiv lucrate se referă la timpul petrecut la locul de
muncă pentru desfăşurarea activităţilor productive sau a celor auxiliare, care sunt parte a
obligaţiilor legate de postul respectiv ( de exemplu, pregătirea locului de muncă şi a
uneltelor). De asemenea se includ şi anumiţi timpi inactivi petrecuţi la locul de muncă, din
motive legate de procesul de producţie sau de organizarea muncii. În timpul acestei perioade,
muncitorul este la dispoziţia angajatorului. Ca indicator care să reflecte utilizarea timpului
efectiv lucrat, se determină coeficientul utilizării fondului de timp maxim disponibil (Ku):
în care:
• Th este timpul efectiv lucrat exprimat în om-ore
• Td este fondul de timp maxim disponibil.
Pe baza indicatorilor de volum de timp de muncă se determină indicatori specifici ai utilizării,
şi anume:
• Durata medie a zilei de lucru;
• Durata medie a lunii de lucru
• Numărul de ore efectiv lucrate de un salariat în perioada analizată (luna de lucru sau,
la nivel macroeconomic, într-un an)

1. Durata medie a zilei de lucru


Acest indicator evidenţiază numărul mediu de ore lucrate de către un salariat într-o
zi (dz) şi se calculează ca un raport între timpul efectiv lucrat exprimat în om-ore(Th) şi
timpul efectiv lucrat exprimat în om-zile (Tz)

36
La nivelul agregat (al economiei naţionale sau, la nivel microeconomic, al
întreprinderii), durata medie a zilei de lucru se calculează105:

n n

∑T hi ∑d T
zi zi n n
d zi = i =1
n
= i =1
n
= ∑ dzi gy Tzi = ∑ xid zi
∑T
i =1
zi ∑T
i =1
zi
i =1 i =1

în care:
• y Tzi este structura timpului efectiv lucrat exprimat în om-zile;
• xid zi - mărimea cu care contribuie nivelul de agreagre i la formarea duratei medii a
zilei de lucru.

2. Durata medie a lunii de lucru


Durata medie a lunii de lucru reflectă numărul mediu de zile lucrate de un salariat
într-o lună. Se determină ca raport între timpul efectiv lucrat într-o lună exprimat în om-zile
(T Z) şi numărul mediu de salariaţi din luna respectivă (T). Se calculează mai ales la nivel de
întreprindere, cu ajutorul relaţiei:

n n

∑ Tzi ∑d T lj j n n
= ∑ d j gy j = ∑ xjdl
T
dl = i =1
n
= i =1
n

∑T
i =1
j ∑T i =1
j
i =1 i =1

în care:
T
• y j este structura numărului mediu de muncitori;
• x djl - mărimea cu care contribuie categoria de muncitori ila formarea duratei medii a
lunii de lucru;
• dlj - durata medie a lunii de lucru pe categorii de muncitori;

3. Durata medie a perioadei (Numărul de ore efectiv lucrate de un salariat în perioada


analizată)
Acest indicator evidenţiază numărul mediu de ore lucrate de către o persoană în
perioada analizată(luna de lucru sau, la nivel macroeconomic, într-un an), şi se determină ca
raport între timpul mediu efectiv lucrat exprimat în om-ore (T h) şi mediu de personal (T). La
nivel de grup, în funcţie de algoritmul de calcul al timpului mediu efectiv lucrat, putem pune
în evidenţă influenţa factorilor, astfel:

n n

∑ Thi ∑ hT i i n n
h= i =1
n
= i =1
n
= ∑ hi gy Ti = ∑ xih
∑T i =1
i ∑T
i =1
i
i =1 i =1

37
6.4 INDICATORII RENTABILITATII

Rentabilitatea unei firme se referă la capacitatea ei de a obţine profit, adică de a


obţine un excedent de venituri peste valoarea costului total implicat. Rentabilitatea permite
irmei nu numai menţinerea în afaceri, dar şi dezvoltarea. Rentabilitatea exprimă « starea de
sănătate » a firmei şi, în ultimă instanţă, justifică existenţa şi funcţionarea firmei pe piaţa în
cauză. Determinarea şi analiza rentabilităţii unei firme – etapă esenţială în determinarea şi
analiza riscului financiar – se realizează pe baza analizei profitului şi a ratelor de rentabilitate.
Starea rentabilităţii unei firme se poate analiza pe baza ratelor. Din punct de vedere
metodologic, o rată reprezintă raportul a două mărimi, raport exprimat procentual. Sistemul de
rate uzual folosit în analiza rentabilităţii activităţii firmei este compus din:
• rata rentabilităţii economice;
• rata rentabilităţii financiare;
• rata rentabilităţii comerciale (a vânzărilor).
1. Rata rentabilităţii economice. Se referă la eficacitatea cu care sunt utilizate activele firmei.
Se obţine ca raport între rezultatul net al exerciţiului şi valoarea activelor totale:

Pnet
Rre = g100
At

O valoare ridicată a ratei rentabilităţii economice se obţine prin gestionarea eficientă


a activelor, ca de exemplu:
• folosirea unor echipamente tehnologice neutilizate fizic şi moral;
• obţinerea unui grad de utilizare a capacităţilor de producţie cât mai ridicat;
• evitarea unor imobilizări financiare fără justificare economică: stocuri, creanţe etc.

2. Rata rentabilităţii financiare. Se referă la eficacitatea cu care este utilizat capitalul firmei.
Se determină ca raport între profitul net al exerciţiului şi valoarea capitalului propriu ( K pr ) de
care dispune firma:

Pnet
Rrf = g100
K pr

Această rată măsoară randamentul capitalurilor proprii, deci a plasamentului


financiar, pe care acţionarii l-au făcut prin cumpărarea acţiunilor firmei. Rentabilitatea
financiară remunerează proprietarii întreprinderii prin distribuirea de dividende şi prin
creşterea rezervelor, care în fapt reprezintă o creştere a averii proprietarilor.

Între rata rentabilităţii economice şi rata rentabilităţii financiare se manifestă o


corelaţie directă, pusă în evidenţă prin modelul Miller – Modigliani, respectiv prin efectul de
levier financiar (efectul de îndatorare):

D
Rrf = Rre ⊕ ( Rre − Rd )g
Kpr

agentul economic ca urmare a folosirii creditului în calitate de capital. El se obţine comparând

38
rentabilitatea economică a întreprinderii (Rre) cu costul capitalului împrumutat (Rd = rata
dobânzii). Dacă luăm în considerare formula generală a efectului de îndatorare, observăm că
această rentabilitate este în funcţie de proporţia care există între datoriile financiare (D) şi
capitalurile proprii (Kpr), Rre fiind rentabilitatea economică şi Rd costul mediu al datoriei
financiare.

3. Rata rentabilităţii comerciale (a vânzărilor) arată eficienţa funcţiunii comerciale a firmei:


P
Rrc = net g100
CA

Nivelul ratei rentabilităţii comerciale depinde în principal de:


- poziţia concurenţială a firmei în cadrul sectorului de activitate;
- faza în care se află sectorul în ansamblul său;
- strategia urmată de firmă etc.

6.5 CAI DE CRESTERE A EFICIENTEI ECONOMICE

Eficienta economica a firmei poate creste prin:


• reducerea costurilor de productie si in primul rand a cheltuielilor materiale, a
consumurilor specifice prin:
• fundamentarea stiintifica a normelor
• introducerea de tehnologii noi
• reproiectarea
• eliminarea rebuturilor
• folosirea de inlocuitori
• ridicarea nivelului tehnic al mijloacelor de munca, promovarea de noi tehnologii,
concomitent cu utilizarea aparatului tehnic existent.
• innoirea si modernizarea produselor.
• perfectionarea continua a calificarii salariaţilor, stimularea angajaţilor, existenta si
intarirea proprietatii private.
• promovarea la toate nivelurile a unor forme moderne de organizare a producţiei
muncii, conducerii, concomitent si in interdependenta cu perfectionarea continua a
mecanismului economic-financiar in ansamblul sau.
• actiuni intreprinse in domeniul marketing-management sau actiuni care au in vedere
accelerarea vitezei de rotatie a fondurilor, mai ales a mijloacelor circulante.
• valorificarea superioara a resurselor.
• creşterea productivităţii muncii.
Realitatea a dovedit ca aceste actiuni nu pot fi aplicate separat ele formând un
sistem complex care conduce la reducerea costurilor sporirea rezultatelor → ridicarea
eficientei in ansamblul sau.

39
CONCLUZII SI PROPUNERI

Eficienta economica ridicata, corelata cu eficienta sociala corespunzatoare,


reprezinta actualmente un imperativ fundamental a activitatii tuturor societatilor si unitatilor
comerciale.
Asigurarea unor conditii optime pentru deplasarea, sejurul sau petrecerea timpului
liber de catre turisti presupune nu numai existenta unui ansamblu de premise naturale si
antropice, ci si valorificarea acestora prin intermediul serviciilor de cazare, alimentatie
publica, agrement, transport, fie oferite de intreprinderea de turism insasi fie pusa la dispozitia
de furnizori.
Pentru a oferi clientilor sai produse de buna calitate si la preturi avantajoase pentru
acestia, intreprinderea de turism decide sa colaboreze cu furnizori care ofera produse de
calitate, la termenele stabilite si la preturi avantajoase.
Agentia isi propune oferirea de servicii de calitate pentru clientii sai, oferirea unor
vacante de neuitat, relaxare totala intr-un mediu natural.
Valorificarea tuturor cailor si rezervelor interne de crestere a eficientei activitatii va
asigura obtinerea de progrese insemnate, care vor permite Societatii sa se adapteze, fara
incetare, dinamismului economic ridicat din tara noastra.
Tinand cont de concurenta acerba din acest domeniu de activitate, S.C Klingeis
Impex S.R.L. a facut fata tuturor fenomenelor negative survenite pe plan economic, politic,
financiar, dar si uman, al angajatilor, care din diferite motive au fost schimbate. In acest
domeniu, unde spiritul de echipa inseamna foarte mult, este foarte important pentru calitatea
serviciilor oferite.

Bibliografie:

Cosmescu,I Turismul, Ed. Economica, Bucuresti,1998,pag 58;


Anghel Niculae, Eficienta economica a investitiilor, Editura Economica,Bucuresti 2003;
WWW.vrajitorul.eu/firma//Klingeis Impex SRL
www.listafirme.ro/sc/12711538
www.scribd.comdoc/proiect Cabana Balea Lac
Conf. Univ.dr. Popescu A. Note de curs Analiza eficientei economice in activitatea turistica /

40