Rolul parintilor in educatie

Cei sapte ani de acasa…Nu este asta expresia pe care trebuie sa o contina toate discursurile al caror
titlu contin cuvintele parinti si educatie?Teoria-sau una dintre teorii-spune ca cei sapte ani de acasa sunt
vitali pentru viitorul copilului.Si poate este una dintre putinele dati din viata mea cand teoria-adica o
regula formulata de alti oameni-mi se pare chiar logica si chiar subscriu acesteia.
Nu de putine ori am avut discutii in contradictoriu cu oameni care credeau ca anumiti copii au
ajuns,cum s-ar zice,rau pentru ca au avut un anturaj prost,o scoala proasta,orice altceva prost in afara de
parinti.Ba chiar spun “Saracii parinti…L-au crescut bine,si le face surpriza asta.Ce au facut sa merite
asta?”.Eu zic ca pentru un parinte modul in care ajunge copilul sa se comporte la maturitate nu ar trebui sa
fie o surpriza.Ci ar trebui sa fie ceea ce si-au dorit ei.Un parinte bun trebuie sa porneasca la drum cu un
plan,si sa-si plamadeasca odrasla intocmai.Daca odorul ajunge sa fie altfel de cum si-au dorit ei,inseamna
ca au gresit undeva.Anturajul nepotrivit in care ajunge un copil nu este un hazard,ci este ba lipsa de interes
a parintilor,ba slabiciunea lor.
Micutii nu sunt crescuti de natura,daca nu sunt Mowgli bineinteles.Ei sunt ca plastilina.Daca
rezultatul final nu e perfect e pentru ca ai gresit undeva.Si prin greseala nu ma refer la un procedeu
gresit,ci ai uitat sa lucrezi la un coltisor,ai lasat ceva descoperit.
Cand eram eu in scoala generala s-a intamplat la un moment dat ceva uluitor.A venit la un moment
dat la scoala mama unui elev de clasa a cincea,sa discute cu doamna diriginta.Elevul era unul cu probleme
legate atat de comportament cat si de studiu.Si respectiva doamna a dat la un moment dat urmatoarea
replica:”Eu m-am chinuit cu el sapte ani,l-am dat la scoala,acum descurcati-va si dati-i educatie.Eu nu mai
am ce sa-i fac.”Aceasta este o greseala frecventa.Parintii asteapta ca ai lor copii sa fie educati de catre
scoala,stat,aer sau orice altceva in afara de ei.Eu cred ca educatia copilului este strict responsabilitatea
parintilor.Invatamantul de stat este intr-adevar obligatoriu si gratuit,dar cativa profesori nu pot rezolva
ceea ce au stricat o mama si un tata in cativa ani de zile.
E evident ca sunt constienta de faptul ca parintii nu sunt perfecti si ca nu sunt niste manuale de
psihologie infantila.De asemenea sunt constienta de faptul ca tinerii nu sunt niste masini ca sa poata fi
crescuti de niste masini.De aceea trebuie ca oamenii care ii cresc sa fie capabili sa se muleze pe
personalitatea lor sa inhibe anumite defecte ale lor si sa le dezvolte anumite calitati.Poate pledoaria mea
pare absurda.Si poate aparentele spun ca eu cer perfectiunea de la societatea noastra si nu sunt conectata
deloc la realitate.Dar nu e chiar asa.Pentru ca nu pretind ca toate lucrurile pe care le-am spus sa se
intample cu precizie asa cum le-am descris.
Insa suficient status quo.Aceasta este inca o greseala pe care o facem.Blamam,blamam si iar
blamam si nu dam si solutiile pentru problemele pe care la gasim.De ce sa nu cautam si rezolvarea?Toate
raspunsurile se afla in noi.Toate problemele au solutii trebuie doar sa le formulam in cuvinte si sa le
aplicam in viata.
Daca toti parintii si-ar da interesul si ar incerca sa se apropie cat mai mult de perfectiune.Daca toti
ar incerca sa-si educe copilul in spiritul corectitudinii si al bunelor moravuri.si ar urma un tipar care a
functionat inainte in cresterea celor mici,si adaugand ceva de la ei,s-ar ajunge la altceva-ceva mai bun.
Cred ca de obicei copiii sunt reflectia celor care i-au crescut.Deci ei fac de obicei cam aceleasi
greseli ca parintii lor.Prin urmare,eu propun ca inainte de a concepe un copil,oamenii sa se analizeze putin
pe sine.Sa verifice daca le-ar placea ca un eventual pui al lor,sa fie exact ca ei la momentul respectiv.Iar in
momentul in care ajung sa fie multumiti de sine,si se considera un exemplu si sunt gata sa le serveasca
progeniturilor lor drept model in viata,atunci si de abia atunci sa aiba un copil.
Poate in felul acesta s-ar renunta si la teoria “copilul meu trebuie sa faca tot ce n-am facut eu,sa fie
tot ce nu am fost eu,sa aiba tot ce nu am avut eu”.In genere gandirea aceasta face mai mult rau decat bine
din cauza faptului ca tinerii au nevoie de modele in viata,zic eu,pentru a se dezvolta bine.Si daca au niste
parinti gata sa se ofere drept modele pentru ei ajung niste adulti sanatosi din toate punctele de vedere.Dar
daca isi petrec adolescenta cautandu-si calea,exista sanse sa gaseasca una gresita.Nu afirm ca odraslele ar
trebui sa fie dupa chipul si asemanarea parintilor si ca nu au dreptul la libera alegere si dreptul de a-si gasi
singuri fericirea.Tot ce spun este ca a vedea in mamele si tatii lor niste exemple este foarte bine si le
usureaza munca pentru cladirea unei vieti.
In final nu pot sa spun decat ca ii multumesc mamei pentru tot ceea ce sunt si nu sunt eu astazi.Si
daca la un moment dat sunteti multumiti de pasul pe care il faceti in viata si sunteti fericiti cu ceea ce ati
ajuns,ganditi-va ca poate li se datoreaza parintilor,chiar daca li se datoreaza pentru ceva ce au facut in
trecutul indepartat,undeva au facut ei ceva bine in educatia dumneavoastra.

Nastase Andrada-Mihaela