Sunteți pe pagina 1din 12

II.

Lupta pentru menţinerea stabilităţii şi nescufundabilităţiila bordul navelor 55

3. GĂURI DE APĂ

3.1.CAUZELE PRODUCERII GĂURILOR DE APĂ


De cele mai multe ori navele sau scufundat datorită pierderii stabilităţii şi din această
cauză lupta pentru vitalitatea navei trebuie să aibă în vedere acest aspect până la pierderea
totală a rezervei de flotabilitate. De obicei la nave rezerva de flotabilitate este mare, iar ideea
este că până când ea se va consuma, prin scufundare lentă, echipajul să facă tot posibilul să
menţină nava în stare de plutire, pe câtă vreme în cazul răsturnării rapide (pierderea
stabilităţii), este exclusă orice posibilitate de a executa vre-o operaţiune a luptei pentru
vitalitate. Când scufundarea se face treptat, chiar dacă nava este inevitabil pierdută, există
mari posibilităţi de a salva pasagerii şi echipajul.
Găurile de apă au ca prim efect jetul de apă ce pătrunde în corpul navei, jet ce poate
avea efecte din cele mai nedorite, începând cu antrenarea şi izbirea obiectelor şi oamenilor
întâlniţi în cale şi până la inundarea compartimentului respectiv sau chiar scufundarea navei.
Încă din construcţie nava este prevăzută cu pereţi etanşi, care limitează efectele găurilor de
apă asupra flotabilităţii şi stabilităţii.
În cazul în care o asemenea avarie se abate asupra navei, cantitatea de apă ce poate
pătrunde se ia în considerare sub două aspecte tratate în capitolul de mecanica navei şi
anume: metoda ambarcării de greutăţi (se consideră apa ca o greutate ambarcată ţinând cont
de factorul de permeabilitate al compartimentului respectiv) sau prin metoda excluderii (se
consideră că nava nu mai are compartimentul respectiv cu toate urmările asupra stabilităţii şi
flotabilităţii).
După provenienţă cauzele apariţiei găurilor de apă pot fi :
- găuri de apă produse în urma coliziunii cu o altă navă ;
- găuri de apă cauzate de eşuări ;
56 Ionel Popa - Beazit Ali - VITALITATEA NAVEI

- găuri de apă provocate de coliziunea cu corpuri străine care plutesc la suprafaţa


apei sau în imersiune ;
- găuri de apă provocate de defecţiuni ale tubulaturilor instalaţiilor ce comunică cu
exteriorul;
- găuri de apă provocate de explozii la bord sau în exterior.
Statistic din literatura de specialitate se constată că majoritatea accidentelor de
navigaţie (circa 50%), au avut loc în apropierea porturilor, la navigaţia prin canalele, fluvii
sau în apropierea coastelor, în condiţii de vreme nefavorabilă (ceaţă densă, ploaie, ninsoare,
mare agitată, vânturi puternice, etc.).
Cele mai multe găuri de apă, care duc la sinistre navale, sunt urmarea coliziunilor şi
eşuărilor în condiţii meteo nefavarobile.
Pornind de la aceste considerente statistice, se constată importanţa regulilor de
navigaţie ce trebuie respectate (conform Regulamentului Internaţional de Prevenirea
Abordajelor pe Mare), astfel încât siguranţa navei şi a echipajului să nu fie periclitată.

3.2. CLASIFICAREA GĂURILOR DE APĂ


Pentru efectuarea unor calcule, privind cantitatea de apă care intră în compartiment
printr-o gaură de apă, a presiunii acesteia, cât şi pentru stabilirea justă a materialelor şi
dispozitivelor de astupare a găurilor de apă, acestea se clasifică după anumite criterii, cum
sunt:
a) După dimensiunile găurii de apă :
- găuri de apă mici, cu suprafeţele sub 0.05 m2 ;
- găuri de apă mijlocii, cu suprafeţele sub 0.2 m2 ;
- găuri de apă mari, cu suprafeţele sub 2 m2 ;
- găuri de apă foarte mari, cu suprafeţele peste 2 m2 .
b) După poziţia lor în raport cu suprafaţa apei :
II.Lupta pentru menţinerea stabilităţii şi nescufundabilităţiila bordul navelor 57

- găuri de apă dispuse deasupra liniei de plutire ;


- găuri de apă dispuse în zona de plutire ;
- găuri de apă dispuse sub linia de plutire, care pot fi pe bordajul sau pe fundul
navei ( cu distrugerea sau fără distrugerea dublului fund )
c) După aspect :
- găuri de apă cu aspect neregulat şi margini deformate ;
- găuri de apă cu aspect regulat şi margini netede .

3.3. CERCETAREA AVARIILOR LA CORP


Imediat după producerea avariei, o primă acţiune constă în determinarea locului şi
caracteristicilor găurii de apă. Localizarea găurii de apă trebuie făcută cât mai repede posibil,
având în vedere timpul limitat existent pentru astuparea ei.
Imediat ce locul avariei a fost depistat, se vor determina caracteristicile găurii
(înălţimea în raport cu linia de plutire, dimensiunile, aspectul) şi se va aprecia cantitatea de
apă intrată, debitul de inundare şi timpul de inundare.
Compartimentul inundat se izolează de cele învecinate prin închiderea porţilor
etanşe, a tubulaturilor de ventilaţie şi a altor deschideri, ce ar duce la posibilitatea pătrunderii
apei în celelalte compartimente.
După stabilirea caracteristicilor de avarie, în paralel cu celelalte măsuri specificate, se
aduc, de la postul de avarie cel mai apropiat, materialele necesare, utilizându-se eventual, şi
alte mijloace ale bordului (motopompe de incendiu portabile, găleţi, etc.).
Dacă avaria este mare, se recomandă, numai atunci când este posibil, să se stopeze
nava, sau cel puţin să se reducă viteza, astfel încât în nici un caz mişcarea navei să nu
mărească viteza de inundare. Când este cazul, se vor lua măsuri de întărire a pereţilor etanşi,
deoarece o eventuală distrugere a acestora ar mări foarte mult pericolul avariei şi ar duce la
situaţii extreme.
58 Ionel Popa - Beazit Ali - VITALITATEA NAVEI

O atenţie deosebită trebuie acordată şi etanşării găurilor de deasupra liniei de plutire,


mai ales pe mare agitată sau atunci când există pericolul bandării navei pe partea găurii de
apă.

3.4. ASTUPAREA GĂURILOR DE APĂ MICI. METODE. MIJLOACE.


Găurile de apă mici apar, de obicei, din cauza unor defecţiuni ale corpului navei
(nituri sărite, spargerea hublourilor, crăpături, fisuri )
Astuparea unor găuri de apă mici şi a orificiilor rezultate în urma săririi niturilor (cu
diametru până la 40 mm) se poate face cu ajutorul unor buloane cu cap pivotat, dopuri, iar a
fisurilor şi crăpăturilor cu ajutorul penelor (fig. 3.4.1) .
fig. 3.4.1
Astuparea găurilor
de apă mici cu
bulonul cu cap
pivotant

1- corpul
navei; 2 -
bulon filetat; 3
- piuliţă; 4 -
cap pivotant ce
permite rotirea
cu 90° pentru a putea fi introdus pe gaură; 5 - material izolant (garnitură); 6 - distanţier.
Crăpăturile cu o lăţime de până la 30 mm se astupă prin călăfătuire cu câlţi sau cârpe.
Acestea se impregnează cu minium de plumb sau unsoare tehnică după care se introduc prin
presare în fisura respectivă .
II.Lupta pentru menţinerea stabilităţii şi nescufundabilităţiila bordul navelor 59

Fisurile cele mai mici pot fi ştemuite cu plumb . Pentru aceasta este aplicată (bătută)
o bucată dintr-o foaie de plumb pe fisură cu ajutorul unui ciocan de ştemuit sau cu o daltă
tocită .
Pentru a limita extinderea fisurilor amplasate în zone intens solicitate (mai ales
fisurile cordoanelor de sudură), la capetele acesteia se vor da găuri, care vor fi astupate cu
dopuri, iar fisurile vor fi astupate cu plasture .
Găurile de apă mici. cu diametrul până la 100 mm, pot fi astupate cu ajutorul unui
plasture metalic cu garnitură de cauciuc, fixat cu ajutorul unei cleme de varie cu
şurub(fig.3.4.2).

fig. 3.4.2 Astuparea găurilor de apă mici cu plasture din cauciuc şi clemă pivotantă

Elementele din desen (fig.3.4.2) au următoarea semnificaţie:


1- corpul navei; 2 – clemă de avarie cu şurub; 3 - bulon filetat; 4 - piuliţă cu mânere;
5 - disc metalic de presare; 6 - placă de cauciuc profilat pentru etanşare.
Înainte de aplicarea acestui plasture, piuliţa cu mânere 4 trebuie să fie deşurubată
până la capăt. Clema de avarie care este pivotantă se fixează de-a lungul bulonului şi
menţinându-se în această poziţie, este introdus în gaura de apă astfel încât să iasă în afara
bordajului şi să permită răsucirea clemei 2, perpendicular pe axul bulonului. După aceasta, cu
60 Ionel Popa - Beazit Ali - VITALITATEA NAVEI

ajutorul piuliţei se strânge (presează) discul metalic rigid 5 pe plasturele din cauciuc 6,
implicit pe peretele cu gaura de apă, astfel realizând obturarea (fig. 3.4.2).
Găurile de apă mici, cu diametrul până la 150 mm, pot fi astupate şi cu ajutorul unor
cepuri (dopuri) din lemn de brad (fig.3.4.3 ). Lemnul de brad este moale, iar prin batere
permite strivirea şi obturarea completă a găurii de apă.
În final (după batere) secţiunea transversală a dopului de vitalitate nu mai este
circulară ci ia forma găurii de apă.
Dopul (1) înfăşurat în cârpe, câlţi sau tendă impregnată cu minium de plumb (2), se
introduce în gaura de apă a bordajului (3) şi se bate cu ajutorul barosului.

Fig. 3.4.3 Astuparea găurilor de apă mici cu dopuri din lemn de brad

În părţile inferioare ale santinelor, unde presiunea apei depăşeşte 4m coloană de apă,
dopul nu mai trebuie înfăşurat înainte de a fi aplicat pe gaura de apă, deoarece datorită
coeficientului redus de frecare dintre câlţi şi dop, acesta ar putea fi eliminat (aruncat) datorită
presiunii apei. Locurile neetanşe, rămase după ce au fost bătute dopurile, se lichidează prin
baterea unor pene sau dopuri mai mici, şi apoi se călăfătuiesc cu câlţi impregnaţi cu seu sau
cu minium de plumb. Cu ajutorul dopurilor de brad şi plasturilor metalici pot fi astupate găuri
cu diametrul de până la 250 mm .
3.5. ASTUPAREA GĂURILOR DE APĂ MIJLOCII. METODE. MIJLOACE.
Găurile de apă mijlocii se astupă, de regulă, din interiorul compartimentului inundat.
II.Lupta pentru menţinerea stabilităţii şi nescufundabilităţiila bordul navelor 61

Cele mai eficace mijloace sunt plasturii din cauciuc sau panourile cu margini moi
(fig. 3.4.2; 3.5.1). Dacă nu există panouri cu borduri moi de dimensiunile găurii, ele se
confecţionează din scânduri de brad aşezate în două straturi perpendiculare unul pe celălalt şi
prinse cu scoabe. Între cele două straturi de scândură, bătute transversal unul faţă de celălalt,
se pune o bucata de pânza de velă unsă cu seu sau unsoare. Panoul va fi înfăşurat în pânză
de velă prinsă în cuie iar dimensiunile acestuia trebuie să fie cu 150-300 mm mai mari decât
dimensiunile găurii .
Înainte de astuparea găurii, din porţiunea avariată se îndepărtează căptuşeala
bordajului (fardajul), tubulaturile şi cablurile sau alte obiecte care împiedică fixarea panoului,
iar la nevoie, se îndreaptă sau se taie marginile găurii astfel încât să fie posibilă fixarea
panoului cu borduri moi.

a
b
fig. 3.5.1
Astuparea
găurilor de
apă mijlocii
cu ajutorul
panourilor cu
borduri moi
Elementele panourilor cu borduri moi din fig 3.5.1a, respectiv 3.5.1.b sunt:
1- bordaj, 2 - panou cu borduri moi, 3 - şuruburi de fixare, 4 - clemă rabatabilă şi 5 -
piuliţă cu mânere.
62 Ionel Popa - Beazit Ali - VITALITATEA NAVEI

fig. 3.5.2. Fixarea panoului cu borduri moi cu ajutorul dulapilor sprijiniţi pe structura de rezistenţă

O altă soluţie de fixare a panoului cu borduri moi este ilustrată în fig 3.5.2. După ce a
fost uns cu seu pe marginea moale, panoul se poate fixa şi cu ajutorul dulapilor sau grinzilor
din dotare, sprijinite de elementele de structură cu rigiditate din apropiere şi fixate cu pene de
lemn.
Elementele din figura 3.5.2 sunt următoarele: 1 - bordaj; 2 - pernă cu câlţi sau panou
cu borduri moi; 3 - scândură; 4 - grindă de lemn; 5 - pene de lemn ce se bat cu ciocanul în
sens contrar; 6 - element de rezistenţă din structura navei; 7 - perete vertical etanş.
Dacă la bord se afla un dispozitiv universal de strângere, acesta poate fi folosit cu
foarte bune rezultate (fig. 3.5.3).
II.Lupta pentru menţinerea stabilităţii şi nescufundabilităţiila bordul navelor 63

Fig. 3.5.3 Fixarea panoului cu borduri moi cu ajutorul dispozitivului universal de strângere între coaste

Dacă o astfel de fixare nu este posibilă, se pot utiliza două, trei buloane filetate cu
cârlig şi piuliţă sau fixarea se face cu ajutorul unui bulon cu clemă rabatabilă (fig. 3.5.1a;
3.5.1b).
Astuparea găurilor din zona liniei de plutire şi de deasupra operei vii se poate face
prin mijloacele deja prezentate sau după caz cu fixarea panourilor din exteriorul navei.
Avantajele unei astfel de operaţiuni, cu fixarea din exterior, sunt date de faptul că nu
mai este necesară prelucrarea găurii pentru realizarea contactului dintre marginile panoului şi
bordaj (margini care de obicei sunt răsfrânte în interior).

3.6. ASTUPAREA GĂURILOR DE APĂ MARI ŞI FOARTE MARI.


METODE. MIJLOACE.
De cele mai multe ori, astuparea găurilor de apă mari şi foarte mari nu se poate face
din interior din cauza presiunii şi a debitului foarte mare de apă care intră în navă. În această
64 Ionel Popa - Beazit Ali - VITALITATEA NAVEI

situaţie prima măsură care trebuie luată este de a etanşa compartimentul respectiv în raport cu
restul navei şi de a întări din exterior pereţii transversali ai compartimentelor adiacente celui
inundat.
Pentru obturarea găurii de apă se utilizează paietele întărite de vitalitate, care se duc
la locul avariei prin exterior, cu ajutorul parâmelor de manevră şi de fund. Aplicarea paietului
de vitalitate se face numai după oprirea navei, iar transportul acestuia până în dreptul găurii
de apă se face prin prova, în scopul de a evita încurcarea parâmelor de fixare cu palele elicei
navale sau cu linia de arbori(fig. 3.6.1).

fig. 3.6.1 Astuparea găurilor de apă mari şi foarte mari cu paietul de vitalitate

Presiunea apei va fixa paietul pe gaură şi va asigura etanşarea parţială a găurii de apă.
După poziţionarea şi fixarea atentă a acestuia, se trece la evacuarea apei din
compartimentul inundat cu toate mijloacele disponibile, ceea ce duce şi la creşterea diferenţei
de presiune interior exterior şi astfel la o mai bună aderenţă a paietului cu corpul navei
Dacă marginile găurii de apă sunt îndreptate spre exterior, operaţia de poziţionare a
paietului este mult îngreunată şi în acest caz, se va proceda fie la îndreptarea marginilor, fie
II.Lupta pentru menţinerea stabilităţii şi nescufundabilităţiila bordul navelor 65

la etanşarea găurilor dinspre interior cu panouri în locurile de infiltrare, după aplicarea


paietului şi evacuarea parţială a apei

Astuparea găurilor de apă cu ajutorul chesoanelor de ciment.


În cazul găurilor de apă mari sau foarte mari după poziţionarea paietului de vitalitate,
se impune astuparea acestora prin turnarea de ciment rapid în locul respectiv. De asemenea,
datorită formei navei, această metodă este utilizată şi pentru găuri mai mici, în zona gurnei
sau a fundului.
Mortarul se pregăteşte din apă dulce, ciment cu priză rapidă şi nisip . Nu se va folosi
apă murdară cu grăsimi, reziduuri petroliere, acizi etc., pentru a nu împiedica şi deteriora
priza . Apa de mare reduce rezistenţa mortarului cu circa 10% şi de aceea nu este indicată
utilizarea ei .
Operaţiile de înlăturare a avariei se execută astfel :
- se astupă gaura cu un paiet de vitalitate, din exterior ;
- se evacuează apa din compartiment cu ajutorul mijloacelor de evacuare ;
- se confecţionează, după forma bordajului sau a fundului (ţinând cont de
elementele structurale ale navei), un cheson (cofraj) de lemn ;
- pentru evacuarea apei care se infiltrează prin paiet la partea inferioară a
cofrajului se montează o ţeavă a cărei secţiune trebuie să asigure scurgerea apei
infiltrate fără a crea presiune;
- bordajul se curăţă şi se spală în zona în care va fi montat chesonul ;
- după montarea chesonului spărtura se acoperă cu o pânză de velă sau din pâslă
care să asigure etanşeitatea acestuia ;
- simultan cu montarea chesonului, se pregăteşte mortarul (din două părţi nisip şi o
parte ciment), adăugându-se şi substanţele pentru priza rapidă în proporţiile
indicate în instrucţiunile de utilizare ale acestora (pentru a se accelera priza
66 Ionel Popa - Beazit Ali - VITALITATEA NAVEI

betonului se poate adăuga clorură de calciu în proporţie de 1- 3% din greutatea


cimentului sau acid clorhidric până la 6%) ;
- pentru omogenizare, nisipul şi cimentul sunt întoarse cu lopata atâta timp cât sunt
uscate (această operaţiune se va face cât mai aproape de locul de turnare)
- se toarnă apă dulce curată (apa de mare slăbeşte rezistenţa betonului cu circa 10
procente), amestecând bine până se creează o pastă omogenă ;
- pasta se toarnă în chesonul montat la locul avariei şi se bătătoreşte până când apa
apare la suprafaţa betonului;
- după întărirea betonului orificiul ţevii de golire se astupă cu un dop din lemn (în
timpul operaţiunii de astupare a găurii compartimentul trebuie drenat continuu
pentru a se asigura întărirea betonului)
- se scoate paietul din exterior ;
- avaria va fi definitiv înlăturată cu prima ocazie favorabilă, într-un şantier naval.

S-ar putea să vă placă și