Sunteți pe pagina 1din 3

Deficienţa mintală

Caracteristici generale

Deficienţa mintală reprezintă o deficienţă globală care vizează întreaga


personalitate a individului : structură, organizare, dezvoltare intelectuală, afectivă,
psihomotrică, comportamentul adaptativ.
Cei mai utilizaţi termeni pentru desemnarea deficienţei mintale sunt:
• arieraţie mintală,
• oligofranie,
• retard mintal,
• înapoiere mintală/ întârziere mintală,
• deficienţă intelectuală,
• insuficienţă intelectuală,
• insuficienţă mintală,
• subnormalitate gravă,
Referindu-ne la handicapul mental, putem considera că există două tipuri mari de
handicap:
• handicap rezultat din organizarea mintală a personalităţii ca reflecţie a
acesteia,
• handicap mental de funcţionalitate, când cauza este funcţionarea deficitară şi
nu organizarea în sine,
Handicapul mental cuprinde patru forme clinice cunoscute:
• debilitate mintală,
• imbecilitate,
• idioţie,
• forme etiologice şi polihandicapurile ,
Deficienţa mintală se carecterizează în planul vieţii psihice printr-o serie de trăsături
generale specifice: vâscozitate genetică, heterocromie, rigiditate psihică, rigiditate a
conduitei, deficienţe de comunicare, heterogenitate, heterodezvoltare intelectuală. O
caracteristică aparte a deficientului mintal este reprezentată de infantilism, conduitele
acestuia fiind marcate de interese puerile.
Atât copilul normal cât şi copilul cu deficienţă mintală parcurg acelaşi traseu al
dezvoltării intelectuale , dar în ritmuri diferite, deficientul mintal prezentând serioase
întârzieri.

Factorii cauzali ai handicapului mintal:


a) Factori biologici (ereditari, genetici):
• Aberaţiile cromozomiale (stau la baza sindromului Down)
• Ectodermozele congenitale (apariţia sindromului Sturge Weber)
• Dismetaboliile (apariţia idioţiei amaurotice, sindromul Hunter)
• Anomalii craniene familiale (microcefalia, sindromul Apertt)
• Disendocriniile (apariţia cretinismului endemic, hipotiroidismului)
b) Factori ecologici:
• Factori infecţioşi şi parazitari (rubeolă, sifilis, gripe repetate)
• Factori umorali(incompatibilitate sanguină a factorului RH între mamă şi copil)
• Factori toxici( substanţe chimice administrate mamei, intoxicaţii
alimentare sau cu alcool)
• Iradierea fătului
• Icterul nuclear
• Lezarea sistemului nervos central al fătului( cauzate de traumatisme fizice
ale gravidei
• Factori stresanţi şi oboseala exagerată a gravidei
• Factori de natură socio- economică( neasigurarea alimentaţiei)
• Hemoragiile gravidei (mai ales in primele 2 luni)
• Tentativele de avort
• Vaccinurile nefăcute la timp sau nefăcute deloc.
c) Factori psihosociali:
• Un mediu familial nefavorabil,ostil, agresiv,
• Carenţe educative şi afective accentuate,
• Mărimea familiei,

Tipologia handicapului mintal

Putem împărţi tipurile de handicap mintal în funcţie de IQ(coeficientul de


inteliganţă) în :
1. Intelect de limită sau limitar, cu un IQ care variază între 80-90 şi marchează
graniţa dintre normalitate şi handicap, există un decalaj între vârsta mintală
şi vârsta cronologică de 2 ani-2,5 ani la 10 ani, dcalaj care va creşte treptat
până la 5 ani la 15 ani. Caracteristic pentru handicapul limitar este plafonarea
intelectuală la vârsta de 10-12 ani( nivelul clasei a V- a).
2. Debilitatea mintală ( handicap mintal uşor sau deficienţa mintală moderată ,
de gradul I) cu un IQ între 50-70/80 – recuperabili pe plan şcolar, profesional,
social, educabili , perfectibili , adaptabili pe planul instrucţiei, educaţiei şi
exigenţelor societăţii.
Forme ale debilităţii mintale:
• Debilitatea uşoară- fac faţă exigenţelor şcolare pâna la vârste de 10 ani,
• Debilitatea moderată – învaţă să vorbească foarte greu, stabilesc cu
dificultate relaţii sociale, sunt dependenţi de o persoană din anturaj,
• Debilitatea severă- nu depăşeşte nivelul intelectual de 3-5 ani, învaţă să
vorbească foarte simplu, are defecte fizice, şi este dependent de prezenţa
unei persoane din anturaj,
• Debilitatea profundă- necesită o supraveghere şi îngrijire permanentă,
3. Handicapul mintal sever (deficienţă mintală de gradul al II-lea sau
imbecilitatea) cu un IQ între 20-50 , vârsta mintală atinsă de un imbecil se
situează în intervalul 3-7 ani , este capabil să se apere împotriva pericolelor
obişnuite apă, foc, dificultăţi stradale.
4. Handicapul mintal profund( deficienţa mintală de gradul al III-lea sau idioţia),
cu un IQ sub 20, este incapabil să vegheze asupra propriei sale siguranţe în
viaţa cotidiană, iar dezvoltarea intelectuală a idiotului se opreşte la un nivel
inferior celui de 3 ani.

Limite şi posibilităţi în recuperare a handicapaţilor mintali

Recuperarea se referă la restabilirea, refacerea sau reconstruirea unei funcţii


umane , plecându-se de la premisa că aceasta s-a pierdut.
Scopul recuperării constă în valorificarea la maxim a posibilităţilor individului
handicapat, funcţiile psiho-fizice nealterate trebuind antrenate pentru a prelua activitatea
funcţiilor afectate. Se urmăreşte astfel formarea unor abilităţi şi comportamente care să-i
permită handicapatului o integrare în viaţa profesională şi socială.
Principalele forma de recuperare sunt:
• Recuperarea prin învăţate – este eficientă dacă se începe de la vârsta
preşcolară. Cele mai eficiente forme de învăţate pentru handicapatul mintal
sunt cele de tip afectiv şi motivaţional, forme ce trebuie însoţite obligatoriu
de învăţarea morală şi învăţarea motrică. Este utilă folosirea de întăritori, atât
pozitivi (recompensa- materială sau de tip afectiv, laudă) cât şi negativ
(admolestarea, sancţionarea verbală)
• Recuperarea prin psihoterapie- în cazul formelor uşoare şi medii de
deficienţă mintală, poate contribui cu succes la refacerea psihică şi socială a
handicapatului. Rezultate bune în recuperarea deficentului mintal oferă
terapie ludică( jocul) prin care se pot atinge toate obiectivele propuse:
dobândirea deprinderilor de viaţă cotidiană elementare , formarea abilităţilor
de muncă, posibilitatea de comunicare şi relaţionare socială în vederea
integrării lor în colectiv si în societate.
• Recuperarea prin terapie ocupaţională-pot fi utilizate formele de terapie
ocupaţională: arterapia, dansterapia,ergoterapia. Aceste metode de
recuperare au „priză” la deficienţii mintalidin cauza interesului viu manifestat
de mulţi dintre ei pentru muzică, dans, pictură, joc, confecţionare de obiecte.
La copiii mai mari foarte eficientă este ergoterapia, care contribuie la
integrarea lor într-o activitate cu caracter social. În toate aceste tipuri de
terapii trebuie să se pună accent pe compensare , stimulându-se funcţiile
senzoriale şi psihice normale, nealterate.