I.

1 Generalitati
Cerealele reprezinta grupa fitotehnica cu cel mai mare areal de raspândire în
toate zonele de cultura pe glob si în tara noastra. Pe plan mondial circa 50% din
suprafata arabila este cultivata cu cereale iar în România ponderea lor depaseste
65%. Dintre cereale, suprafete mai mari detin grâul, porumbul si orzul, a caror
productii de boabe participa în alcatuirea ratiilor furajere în proportii care variaza
de la 20-30%( grâu, triticale, orz) pâna la 60% în cazul porumbului.
Începând din perioada de crestere si dezvoltare si mai apoi în depozit atât
partea vegetativa cât si produsul final(boabele) sunt în permanenta asaltate de o
varietate de ciuperci fitopatogene si mucegaiuri produse de diferite specii de fungi
întâlniti sub denumirea de miceti. Majoritatea bolilor cerealelor sunt produse de
ciuperci, cele mai multe dintre acestea fiind facultativ parazite, altele parazite
obligate. Aproape toate se reproduc prin spori generati pe cale asexuata (prin
mitoza) – fungi imperfecti; unele se reproduc pe cale sexuata (prin meioza) – fungi
perfecti. Ciupercile poseda cea mai mare capacitate de înmultire si adaptare la
conditiile de mediu datorita mecanismelor lor multiple de a forma noi rase
fiziologice prezentând astfel un permanent pericol pentru cereale, chiar si atunci
când dispunem de cultivare rezistente.
Ciupercile patrund în planta prin stomate si rani sau prin penetrare directa.
Infectiile se manifesta prin patari, leziuni, deformari, arsuri, putrezirea unor
organe, producerea de rugini, taciuni, fainare, etc. Aceste fenomene sunt rezultatul
consumului de substante nutritive din planta gazda, producerii de toxine care
deregleaza functiile fiziologice ale plantei, distrugerii tesuturilor mecanice,
parenchimatice si conducatoare.
Micotoxinele sunt metaboliti toxici produsi de miceti pe diferite substraturi, în
special alimente si furaje, capabili sa produca îmbolnavirea celor care le consuma
(om sau animal). Se gasesc în sporii si talul micetilor sau ca produsi de secretie ai
acestora în substraturile unde se dezvolta. Efectele lor fiziologice si patologice sunt
intense având efect nociv asupra majotitatii vertebratelor printre care se numara si
omul.
Acesti metaboliti apar în diferite stadii ale productiei de cereale (unele în
perioada de dezvoltare a cerealelor, altele in timpul stocarii acestora). Cele trei
genuri de fungi producatori de micotoxine, importante din punct de vedere
economic, sunt Aspergillus, Penicillium si Fusarium.

I.2.2.1. Micoze si ciupercile fitopatogene la cultura porumbului

a). Putregaiul tulpinilor si stiuletilor
Este o boala larg raspândita, cauzând în unele tari cultivatoare de porumb
pagube însemnate. Apare mai frecvent în zonele temperate cu umiditate ridicata pe
numeroase graminee.
Porumbul poate fii infectat în toate fazele de vegetatie. Plantutele pot pierii
înainte de rasarire, radacinile si cotiledoanele lor fiind invadate de învelisul
micelian alb galbui sau roz. Acest atac provine fie de la samânta infectata fie de la
solul infestat. Mai târziu în perioada aparitiei matasii si a fecundarii boala se
localizeaza pe radacini si tulpini, obisnuit pe internodiile bazale. Radacinile
infectate putrezesc, se înrosesc iar plantele pot fi scoase usor din pamânt. Primele
doua trei internodii de la baza se coloreaza galben, apoi în brun iar maduva este
descompusa. Într-o sectiune prin tulpina se observa o brunificare a tesuturilor si
uneori caverne pline cu miceliul ciupercii. Culoarea roz-rosiatica a maduvei
permite deosebirea putregaiului roz de cel alb. In dreptul nodurilor apare pâsla
miceliana alba sau roz deschis. Tulpinile putrezite se pot rupe de la baza
Cel mai tipic simptom al bolii, care o diferentiaza usor de înflorirea alba a
boabelor apare pe stiuleti în timpul maturarii si pastrarii lor. Acest atac este mai
frecvent la noi în tara, stiuletii fiind acoperiti cu un mucegai alb cu nuanta roz
rubinie. Boabele infectate sunt pline cu miceliu si se coloreaza în rosu rubiniu; ele
facultatea germinativa si puterea de strabatere foarte scazuta. Atacul începe de la
vârf si progreseaza spre baza stiuletelui; de obicei sunt distruse boabele numai în
parte superioara a acestuia. Când infectia stiuletelui are loc de timpuriu, iar
umiditatea este ridicata acesta putrezeste în întregime. Pe panusi se dezvolta un
miceliu alb roz si acestea împreuna cu resturile de matase ramân lipite de stiulete.
Porumbul atacat de G. roseum sp. cerealis este toxic pentru om si animale. Sunt
cunoscute cazuri grave de intoxicatii mai ales la porcine.
Agentul patogen este Gibberella roseum sp. cerealis, Gibberella zeae, f.c.
Fusarium roseum, f.sp. cerealis graminearum. Ciuperca dezvolta miceliul pe
numeroase graminee cultivate si salbatice. Se înmulteste asexuat prin conidii
fusiforme, hialine, usor curbate si ascutite la capete.
Ciuperca se dezvolta la o temperatura de 21-30°C, minimum 6°C, max. 36°C
si la umiditate ridicata. În primavara ascosporii purtati de vânt produc primele
infectii. În timpul vegetatiei plantelor agentul patogen se raspândeste prin conidii;
17
în depozite se poate transmite de la un stiulete la altul. Ciuperca rezista în sol pe
resturile de plante si în semintele infectate.

b). Patarea cenusie a frunzelor

La porumb, patarea cenusie (helmintosporioza), descrisa prima data în 1876
de Passerini este cunoscuta pe toate continentele fiind mai frecventa si pagubitoare
în zonele cu climat umed si cald. La noi a fost semnalata prima data în 1932.
Boala se manifesta pe frunze, uneori si pe panusi prin aparitia unor pete
mici(1-2 cm) ovale, cenusii verzui, delimitate printr-un chenar brun. Cu timpul
petele se maresc, se alungesc paralel cu nervurile, au o forma eliptica, atingând 15
cm în lungime si 2-4 cm latime si devin galben brunii cu un chenar mai închis la
culoare. Ele pot fi izolate sau confluente iar pe timp umed sunt însotite (pe fata
inferioara a frunzelor uneori si pe cea superioara) de un „gazon” fin brunfructificatiile
asexuate ale ciupercii. Primele simptome ale bolii se observa la
frunzele inferioare, apoi ele se extind si pe cele superioare.
Frunzele puternic atacate se usuca si se sfâsie si ca urmare rezulta o scadere a
productiei si o sistavire a boabelor. Ca aspect plantele bolnave se aseamana cu
cele atinse de bruma.
Aceasta micoza se poate dezvolta cu intensitate mare si în cultura a II-a de
porumb semanat pentru masa verde cât si în culturile irigate prin aspersiune. În
afara de porumb ciuperca infecteaza si alte graminee(iarba de Sudan, sorgul,
orzul).
Agentul patogen – Helminthosporium turcicum . Miceliul ciupercii localizat
în parenchimul tesuturilor formeaza la suprafata petelor conidiofori cu conidii. În
timpul vegetatiei porumbului ciuperca se raspândeste prin conidii. Acestea, în
conditii de umiditate ridicata si temperatura optima de 25-30°C, min. 5-8°C si
max. 33-35°C germineaza si produc filamente miceliene care patrund în frunza
prin epiderma sau prin stomate. Durata incubatiei depinde de temperatura.
De la un an la altul ciuperca se transmite prin miceliu din resturile de frunze
atacate cazute pe sol sau prin conidiile de pe diferite substraturi. Primele simptome
apar când plantele au 7-8 frunze. Porumbul este sensibil în perioada aparitiei
panicululi, iar de la aceasta data conditiile climaterice vor avea un rol determinant
în instalarea parazitului. Umiditatea ridicata, precipitatiile abundente, temperatura
ridicata sunt foarte favorabile si determina extinderea rapida a bolii. Rezistenta
porumbului la atacul de H. turcicum este controlata genetic fie de actiunea mai
multor gene(rezistenta poligenica) fie de actiunea genei Ht (rezistenta monogenica,
verticala)
c). Inflorirea alba a boabelor
Aceasta fuzarioza a porumbului are o larga raspândire în tara noastra mai ales
în anii cu timp umed toamna. Micoza se manifesta în toate fazele de vegetatie a
porumbului. Daca infectiile se produc de timpuriu, plantutele putrezesc si pier în
scurt timp, chiar înainte de rasarire. Ca urmare a infectiei este împiedicata
dezvoltarea normala a radacinilor.
18
Dupa unii autori ciuperca Fusarium moniliforme formeaza o toxina în
endospermul bobului infectat de unde este translocata în radacini inhibându-le
astfel cresterea. Efectul vatamator al infectiilor la samânta se limiteaza numai la
putrezirea plantelor tinere provenite din ele. La plantele mai dezvoltate atacul este
localizat la baza tulpinii si pe radacini care putrezesc si se acopera cu un mucegai
roz.
Cel mai frecvent, mai caracteristic si mai grav este atacul pe stiuleti care se
manifesta prin craparea boabelor în perioada maturitatii. Boabele izolate sau grupe
de boabe de pe unele portiuni ale stiuletelui au culoare roz apoi rosie bruna si sunt
acoperite de un mucegai alb sau roz violaceu pulverulent constituit din miceliu si
conidiile ciupercii. În caz de atac puternic acest mucegai cuprinde întreg stiuletele.
Deseori tegumentul bobului se rupe, continutul devine aparent ier boabele iau
aspectul caracteristic al floricelelor de porumb. Boabele bolnave sunt mai usoare
decât cele sanatoase si cu puterea germinativa redusa. Boala îsi continua evolutia si
în timpul pastrarii stiuletilor.
Agentul patogen –Gibberella fujikuroi f.c. Fusarium moniliforme
Miceliul ciupercii localizat la exterior pe stiuleti cât si în boabe în conditii
favorabile fructifica asexuat abundent formând conidii de tip Fusarium
(macroconidii si microconidii).
Temperatura ridicata favorizeaza boala care evolueaza si în timpul pastrarii
stiuletilor când acestia au procent ridicat de umiditate si conditii necorespunzatoare
în depozit: umezeala mare, neaerisire.
Ciuperca se transmite de la un an la altul prin semintele infectate si prin
resturile de plante bolnave. Un rol important în raspândirea ciupercii revine moliei
porumbului Sitotroga cerealella. Cultivarele de porumb mai amidonoase si cu
pericarpul subtire sunt mai sensibile. Îngrasamintele cu azot aplicate în doze prea
mari intensifica atacul de Fusarium moniliforme.
d). Taciunele comun
Taciunele comun( Ustilago maydis) apare frecvent mai ales în conditii de
monocultura producând pagube de 2-5%.
Acest taciune se manifesta prin pungi(tumori) pline cu clamidospori, prezente
pe toate organele aeriene ale plantei, uneori si pe radacinile adventive. Cel mai
frecvent sunt atacate tulpinile si stiuletii, mai rar frunzele si paniculele. Pe tulpini
tumorile se formeaza de regula la nodurile bazale sau în treimea superioara a
plantei, deasupra stiuletelui în care caz urmarile bolii sunt mai grave. Stiuletii pot fi
total sau partial distrusi. Tumorile cu spori apar mai frecvent la vârful sau la baza
stiuletilor si se dezvolta pe seama bracteelor si ovarelor care se hipertrofiaza. Pe
frunze tumorile sunt mici situate mai ales la baza limbului, rareori pe teci izolate
sau însirate pe o distanta de 10-30 cm de-a lungul nervurii principale. La început
ele sunt tari, rosietice, apoi albicioase.
La paniculul bolnav tumorile se dezvolta în locul uneia sau a mai multor flori.
Sub greutatea tumorilor paniculul se apleaca, aceste tumori, a caror forma, numar
si dimensiuni sunt variabile( pot ajunge la 20cm diametru) în functie de organul
atacat la început sunt verzui, buretoase, apoi devin albe, pline cu o masa sporifera
19
cu aspect umed, grasos, bruna negricioasa. Cu timpul pielita ce acopera tumorile se
usuca, se rupe, iar clamidosporii ciupercii sunt pusi în libertate si cad pe sol sau
sunt împrastiati de vânt.
La planetele bolnave de porumb se produc perturbari în procesele fiziologice
fiind afectat în special metabolismul glucidelor. Deseori organele atacate prezinta
diferite anomalii. Clamidosporii de Ustilago zeae contin un alcaloid, ustilaginina,
considerat toxic.
Agentul patogen este Ustilago maydis, sin. U. zeae si are miceliul localizat în
tesuturile infectate. Organele de propagare si de rezistenta sunt clamidosporii
sferici sau ovali de 8-12 microni în diametru. Dupa repausul din timpul iernii
clamidosporii germineaza, dând nastere la câte o basidie cilindrica tetracelulara pe
care se formeaza basidiospori de sex diferit. Dupa copularea a doi basidiospori, a
miceliilor primare rezultate din germinarea basidiosporilor sau a celulelor de
înmugurire(conidii) care se formeaza din acestia rezulta filamente secundare de
infectie dicariotice. Acestea infecteaza diferite organe ale porumbului prin
strapungerea epidermei, prin rani sau prin întepaturi de insecte. Miceliul se
dezvolta intercelular si intracelular, la maturitate dând nastere prin fragmentarea lui
la clamidospori.
Infectia cu Ustilago zeae este deci locala. Sporii nou formati sunt capabili sa
germineze si sa produca infectii în aceeasi perioada de vegetatie a porumbului. De
regula de la data infectiei pâna la aparitia clamidosporilor trec 2-3 saptamâni.
Temperatura optima pentru infectie este de 26-30°C, min. 8°C, iar max. 36°C. În
sol clamidosporii îsi pot pastra viabilitatea 3-4 ani. Umiditatea este necesara pentru
germinarea sporilor si pentru infectarea plantei dar evolutia bolii este favorizata de
seceta. Receptivitatea plantelor de porumb la infectie este mai mare dupa ce au
atins 50-70cm înaltime si pâna la coacerea în lapte.
Printre factorii favorizanti ai atacului de Ustilago zeae se numara monocultura
de porumb câtiva ani, ranile cauzate de diferiti daunatori, (de exemplu Ostrinia
nubilalis), de grindina sau de unelte, gunoiul de grajd proaspat, dozele prea mari de
îngrasaminte cu azot. În anii cu conditii favorabile infectiilor, semanatul la date
mai târzii decât cea optima(1-15 mai) mareste frecventa plantelor taciunate.

I.2.2.2. Complexul mãsurilor de protectie a porumbului împotriva

bolilor
Numarul agentilor patogeni la porumb este, ca si la grâu destul de ridicat, în
tara noastra fiind mai raspândite si pagubitoare: fuzariozele, helmitosporioza si
taciunii. Aceste boli se combat aplicând un complex de masuri preventive si
curative, importanta deosebita având cele agrofitehnice.
Alegerea terenului. Se vor evita solurile reci, umede sau cele cu apa
stagananta deoarece samânta nu germineaza sau plantutele sunt expuse atacului
unor ciuperci care cauzeaza putrezirea radacinilor(Pythium sp.).
Rotatia culturii. Ca masura principala în scopul diminuarii rezervei biologice
cu diferiti agenti fitopatogeni se impune rotatia. Monocultura de porumb practicata
un timp îndelungat favorizeaza în sol acumularea unor paraziti: Ustilago maydis,
20
Sorosporium holci-sorghi, Helminthosporium sp., Diplodia zeae, Fusarium sp.
Puccinia sorghi, Erwinia carotovora. Rotatia grâu-porumb este admisa deoarece
cu exceptia fuzariozelor porumbul nu are boli comune cu grâul. Porumbul nu
trebuie sa fie semanat în vecinatatea culturilor de sorg si iarba de Sudan care sunt
frecvent atacate de Helminthosporium turcicum.
Crearea si raspândirea în cultura a hibrizilor rezistenti. Metoda radicala si cea
mai economica de combatere a bolilor porumbului în special a celor produse de
Gibberella sp., Helmithosporium SP., Ustilago zeae, Sorosporium holci-sorghi,
Puccinia sorghi, Nigrospora oryzae este crearea de hibrizi cu rezistenta de grup la
bolile cele mai pagubitoare pentru fiecare zona geografica.
Calitatea semintei, conditionarea si tratarea ei. Sunt admise pentru samânta
numai loturile de hibridare recunoscute în timpul vegetatiei ca fiind sanatoase. Prin
conditioanrea centralizata în spatii de uscare si calibrare sunt îndepartate semintele
mici, sistave, infectate cu Fusarium sp. Pentru tratarea semintelor de porumb
împotriva instalarii ciupercilor: Fusarium sp, Nigrospora oryzae, Ustilago maydis,
Diplodia zeae, Sorosporium holci-sorghi, Apergillus sp., Penicillium si atacului
daunatorilor si pot fii folosite produsele: Tiradin, Orius, Vitavax, Sumi 8, Amiral,
Semafor, Yunta, Gaucho, etc conform prospectelor distribuite de furnizor sau
specificatiilor tehnice, de protectia muncii si a mediului existente pe ambalaj.
Lucrarile solului. Prin araturi adânci sunt îngropate resturile de plante bolnave
si o serie de buruieni care pot fi infestate cu aceeasi ageti patogeni (Fusarium sp.,
Helminthosporium turcicum, Erwinia carotovora, Ustilago maydis, Nigrospora
oryzae).
Semanatul. Porumbul trebuie semanat la epoca optima, în functie de zona si
de conditiile climaterice; nu se recomanda semanatul prea de timpuriu, mai ales
când temperatura scazuta este asociata si cu umiditatea ridicata a solului, deoarece
exista pericolul mucegairii semintelor sau a putrezirii plantutelor în curs de
rasarire, din cauza unor paraziti adusi odata cu samânta contaminata ( Diplodia
zeae, Gibberella zeae, G. fujikuroi, Nigrospora oryzae, Penicillium sp. Aspergillus
sp.) sau a altora care populeaza solul (Pytium sp., Fusarum sp., Helminthosporium
sp., Rhizoctonia sp.). Prin întârzierea semanatului se favorizeaza atacul de
Sorosporium holci-sorghi, Nigrospora oryzae, Helminthosporium turcicum.
Densitatea culturii poate influenta uneori starea fitosanitara a porumbului. O
desime prea mare favorizeaza atacul de Ustillago maydis; în conditii de umiditate
ridicata porumbul pentru masa verde este mai puternic atacat de H. turcicum.
Fertilizarea. Îngrasamintele organice si chimice vor fi aplicate în asa fel încât
sa nu sensibilizeze porumbul la anumite boli. Nu se recomanda utilizarea gunoiului
de grajd proaspat deoarece contribuie la marirea rezervei de spori în sol. Se va
evita aplicarea dozelor prea mari de azot care prelungesc perioada de vegetatie a
porumbului si indirect îl sensibilizeaza la unii agenti patogeni( Ustilago maydis,
Fusarium moniliforme, Diplodia zeae, Nigrospora oryzae).
Combaterea buruienilor si daunatorilor. Prin erbicidarea culturilor de porumb
sunt distruse numeroase buruieni, în special graminee, care gazduiesc parazitii
comuni cu ai porumbului (Sorghum halepense). Se vor folosi insecticidele
21
omologate corespunzatoare pentru distrugerea daunatorilor: afide, sfredelitorul
porumbului, molia cerealelor, din câmp si din locurile de pastrare a stiuletilor.
Recoltarea si igiena culturala. Porumbul trebuie recoltat la timp si supus
imediat uscarii prevenindu-se astfel infectiile cu Nigrospora oryzae, Fusarium sp.,
Diplodia zeae. Nu este admis ca stiuletii sa ramâna în gramezi pe sol timp
îndelungat deoarece pot fi infectati cu diferiti agenti patogeni. Dupa recoltare,
cocenii care adapostesc larvele sfredelitorului porumbului si ciocalaii atacati de
Nigrospora oryzae vor fi adunati si distrusi.
Conditionarea si pastrarea porumbului. Înainte de depozitare stiuletii trebuie
uscati si sortati, cei infectati cu Fusarium sp. sau cu Nigrospora oryzae nu vor fi
amestecati în masa celor sanatosi. Deseori pastrarea necorespunzatoare a
porumbului, existenta leziunilor de natura diferita, favorizeaza instalarea a
numeroase micrororganisme (specii de Penicillium, Aspergillus, Cladosporium,
Fusarium, Mucor, Rhizopus, Alternaria, Trichothecium) care produc mucegairea si
putrezirea stiuletilor.

I.3. Mucegaiurile de depozit – sursa de contaminare cu micotoxine

Mucegaiurile sunt larg raspandite în natura, fiind mai numeroase însa, în
mediile bogate în glucide de origine vegetala, intervenind întotdeauna în procesele
de putrefactie a substantelor vegetale. Se raspândesc cu mare usurinta în natura, în
special prin spori, care spre deosebire de cei bacterieni sunt o forma de înmultire si
nu de rezistenta.
Efectele facvorabile ale unor categorii de fungi se folosesc în industria
alimentara pentru fermentarea unor produse lactate proaspete, prepararea unor
branzeturi (Roquefort, Bucegi, Homorod) si produse de carne (salam tip “Sibiu“).
Efectele daunatoare se manifesta prin producerea de toxine nocive pentru om si
animale, generând diverse toxiinfectii alimentare.
Din punct de vedere morfologic, mucegaiurile sunt formate din mai multe
cellule eucariote care formeaza miceliul, avand la randul lui o portiune aeriana si
una situata în mediul în care se dezvolta.
Din punct de vedere fiziologic, o parte din miceliu este reprezentata de
aparatul vegetativ (hife tubular septate sau neseptate), iar o alta parte de aparatul
reproducator (hife pe care se dezvolta sporii).
Din punct de vedere metabolic, mucegaiurile au câteva caracteristici si anume:
cele mai multe sunt saprofite, dezvoltându-se pe substraturi organice; folosesc
pentru hranire surse de carbon; prefer atmosfera umeda si temperatura de
dezvoltare între 20-300C; sunt în general aerobe si acidofile, dezvoltându-se la un
pH cuprins între 3-7.
Identificarea mucegaiurilor se face cu ajutorul unor chei dicotomice, pe baza
caracterelor culturale si morfologice. Materia prima alimentara si produsele finite
pot fi contaminate cu sporiu sau fragmente de miceliu din mediul înconjurator,
contaminarea putând avea loc în diferite stadii de productie. Prezenta unui numar
mare de spori sau fragmente de miceliu în produse care nu sunt vizibil mucegaite
22
poate indica pe de o parte o contaminare generala a mediului înconjurator sau o
prelucrare de materie prima mucegaita.
Dezvoltarea unei anumite specii de ciuperci pe un produs alimentar are si
aspecte necunoscute, dar cu siguranta, ea este corelata cu calitatea specie micetice
si cu proprietatile produsului alimentar. De asemenea dominatia unei specii se
poate datora unei contaminari puternice din nise ecologice unde s-a dezvoltat
mucegaiul.
Principalele specii de fungii de depozit si micotoxinele care le produc sunt:
1.Aspergillus flavus, A.parasiticus, A.nomius, Penicillium puberulum, P. citrinum,
Rizopus –produc Aflatoxine B1, B2, G1, G2, M1, M2;
2. Penicillium verucosum, P. viridicatum, P.commmune, Aspergillus alutaceus, A.
ochraceus, A.melleus – produc Ochratoxina A
3. Penicillium expansum, Byssoclamys nivea, Aspergillus clavatus – Patulina
Mucegaiul Aspergillus sp. infesteaza un numar mare de furaje dar mai ales
pe cele de natura vegetala si animala. Creste foarte bine în sroturile de arahide si
nutreturile combinate. Infesteaza în mare masura si asternutul din adaposturi
precum si plantele furajere smulse cu radacini. Aerul din imediata apropiere a
acestor focare este puternic încarcat cu spori de Aspergillus.
Din numeroasele tulpini ale mucegaiului Aspergillus, mai frecvente si
daunatoare animalelor s-au dovedit a fi : A. flavus, A. fumigatum, A. nidulans,
A.candidus, A. clavatus, A. niger, A. glaucus, A. amstelodanii, A. parasiticus, A.
giganteus si A. claviforme
Aspergillus sp. contine mai multi principii toxici dintre care cei mai
importanti sunt aflatoxinele care deriva de la „a”-Aspergillus si „fla”- flavus,
prima tulpina din acest mucegai în care sau
pus în evidenta astfel de micotoxine.
Aflatoxinele sunt produse în
cantitati variabile în directa concordanta
cu prezenta unor numerosi factori
favorizanti.

Dintre aflatoxinele studiate pâna în

prezent cele mai daunatoare sunt
aflatoxinele B1, B2, G1, G2, care se
regasesc în laptele animalelor hranite cu
furaje contaminate sub forma M1,M2.
Pe lânga aflatoxine în sursele furajere sau în asternutul adaposturilor se mai
pot gasi si alte micotoxine întrucât mucegaiul Aspergillus creste de obicei
împreuna cu Mucor, Penicillium, Rhizopus, Alternaria.
Totodata este bine stabilit ca nutretul infestat cu Aspergillus contine si alte
toxine, ca acidul oxalic care tulbura absorbtia calciului din tubul digestiv,
încetineste cresterea si scade calcemia. Acidul oxalic rezulta din degradarea de
catre acest mucegai a hidratilor de carbon din substratul infestat. Acidul cojic( 2
hydroximetyl-5-hydroxi-8-pyrone) este o toxina neurotropa, cardiotoxica,
leucocitotoxica, antibiotica. Se face responsabil de miscarile necontrolate,
exoftalmie si convulsii tetaniforme. Alt derivat toxic este acidul betanitopropionic,
23
care produce vasodilatatie si ca uramare insuficienta circulatiei cerebrale precum si
transformarea hemoglobinei în methemoglobina, deci stare de anoxemie. Acidul
aspergilic si compusii înruditi (acid hidroxiaspergilic, acid dezoxiaspergilic) au
efect antibiotic.
Alaturi de aflatoxine mai apare si substante tremorgene (generatoare de
frisoane) care se elaboreaza odata cu aflatoxinele, flavalcoolul sau flavonolul,
acidul galic, etc. Totodata ciuperca contine si o endotoxina care este puternic
nefrotoxica, hemoaglutinanta, hemolitica, dermonecrotica; la iepure aceasta
produce hemoragii, necroze renale, degenerescenta grasa hepatica.
Se constata ca toate speciile de mamifere, pasari, pesti si albine pot face
aflatoxicoza. La doze mari de aflatoxina sau mucegai manifestarea clinica va fi
acuta sau subacuta, iar la doze mici, patrunse în organism într-o perioada de timp
îndelungata manifestarea clinica va avea o evolutie cronica. Morbiditatea si
mortalitatea cuprind adesea un numar mare de animale mai cu seama când factorii
care favorizeaza dezvoltarea mucegaiului persista. Micozootoxicoza apare în
special în conditii de supraaglomerari, umiditate ridicata, supraîncalzire, etc.,
factorii principali fiind tot nutretul infestat si aerul contaminat cu spori. Sporii de
Aspergillus pot patrunde si prin porii cojii în oua unde pot creste omorând
embrionul sau producându-i leziunile caracteristice aspergilotoxicozei chiar în faza
embrionara.
În tara noastra s-au diagnosticat numeroase cazuri de aspergilotoxicoza la
majoritatea speciilor de mamifere (bovine, ovine, porcine, cabaline, iepuri) si
pasari furajate cu nutreturi infestate cu mucegaiul Aspergillus flavus, A. fumigatus,
A. nidulans, etc. Incidenta maxima s-a înregistrat la tineretul aviar (boboci de rata
si gâsca, pui de gaina, curca) precum si la pesti si albine.

I.4. Micotoxinele - O problema de siguranta alimentara

I.4.1. Aspecte generale
Micotoxinele sunt metaboliti toxici produsi de miceti pe diferite substraturi, în
special alimente si furaje, capabili sa produca îmbolnavirea celor care le consuma
(om sau animal). Se gasesc în sporii si talul micetilor sau ca produsi de secretie ai
acestora în substraturile unde se dezvolta.
Acesti metaboliti apar în diferite stadii ale productiei de cereale (unele în
perioada de dezvoltare a cerealelor, altele in timpul depozitarii acestora). Cele trei
genuri de fungi producatori de micotoxine, importante din punct de vedere
economic, sunt Aspergillus, Penicillium si Fusarium.
Micotoxinele prezente în mod natural în diversele produse alimentare
constituie o problema serioasa de siguranta alimentara, mai ales în anumite regiuni
ale globului în care conditiile climatice sau standardele din agricultura sunt
precare.
Organizatia pentru Alimente si Agricultura (FAO) estimeaza ca pe plan
mondial pâna la 25% din culturile alimentare sunt semnificativ contaminate cu
micotoxine.
In literatura sunt citate date conform carora în natura ar exista un mare numar
de micotoxine, din care au fost identificate peste 200 de specii. Practic, nu se
cunosc zone pe glob indemne si se apreciaza ca 25-60% din cerealele lumii sunt
contaminate cu micotoxine cunoscute, produse mai ales de fungi din genurile
Aspergillus, Fusarium, Penicillium, amintite anterior.
Raspândirea diferitelor specii de fungi, precum si concentratia în micotoxine a
hranei este influentata de conditiile pedo-climatice. O situatie precisa a distributiei
geografice a micotoxinelor a fost facuta într-un studiu prezentat în 1977, la prima
conferinta despre micotoxine a Organizatiei pentru Alimentatie si Agricultura
(FAO), Organizatiei pentru Sanatate Mondiala (WHO) si Programului Natiunilor
Unite pentru Mediu (UNEP). Aceasta a aratat ca în alimentele si nutreturile
contaminate natural cu fungi se gasesc în concentratii mari doar sapte micotoxine:
aflatoxina, ochratoxina A, patulina, zearalenona, tricotecenele, citrinina si acidul
penicilic.
Distributia micotoxinelor în diferite zone ale globului se caracterizeaza prin
urmatoarele:
în regiunile reci (Canada, nordul SUA si majoritatea tarilor
europene) domina aflatoxinele (exceptie fac produsele de import provenite
din tarile calde) dar foarte importante sunt: vomitoxina, zearalenona,
ochratoxina, DAS, toxina T-2 si toxina HT-2;
în sudul si centrul Europei, unde se cultiva porumb (Suedia,
Austria, Ungaria), domina fusariotoxinele (vomitoxina, zearelona, toxina T-
2);
în nordul Europei (Danemarca, Polonia) pe primul loc se afla
ochratoxina A;în regiunile calde si umede din America Latina, Asia, Africa
si anumite zone din Australia, mai raspândite sunt aflatoxinele.
25
Micotoxinele contamineaza produsele agricole înainte sau dupa recoltare. În
general umiditatea si temperaturile înalte favorizeaza înmultirea ciupercilor si
producerea de micotoxine. Conditiile proaste în timpul recoltarii, depozitarii,
transportului si comercializarii contribuie si ele la înmultirea mucegaiurilor si la
cresterea riscului de producere a micotoxinelor.
Principalii factori care influenteaza biosinteza micotoxinelor sunt însusirile
genetice ale fungilor (micetii de camp ca Fusarium, Cladosporium, Alternaria si
Claviceps invadeaza plantele în dezvoltare; micetii de deposit ca Aspergillus si
Penicillium se dezvolta de obicei pe seminte; micetii alterarii avansate ca Fusarium
graminearum), substratul (bogat în glucide, Zn, Fe, Mn), umiditatea (minim de
13%) si pH-ul acestuia (peste 4), temperatura (-50 si 600C, idela în medie 250C),
luminozitatea si compozitia atmosferei (areobioza) în care acestia se dezvolta.
Produsele de origine vegatala reprezinta substraturi convenabile dezvoltarii
micetilor si elaborarii micotoxinelor. În timpul depozitarii, acestea devin
substraturi favorabile daca au un grad mare de umiditate, peste 80%, si o
temperatura de peste 200C.
Numeroase dintre produsele alimentare sau furajere de origine vegetala, cum
sunt faina de grâu, secara sau porumb, sroturile de arahide, diferite fructe s.a. pe
care s-au dezvoltat fungi toxigeni, în urma prelucrarilor suferite nu mai contin
decât micotoxine care au rezistat acestor procese, în timp ce fungii care le-au
produs au fost omorati.
În cazul unor produse alimentare de origine animala, cum sunt carnea si
laptele animalelor de ferma, contaminarea lor cu micotoxine se face prin hranirea
cu furaje mucegaite si în care s-au elaborate micotoxinele. Dupa ingerarea unor
asemenea furaje, la nivelul tubului digestive se absorb în organismul care le-a
consumat numai micotoxinele, iar fungii nu trec bariera intestinala si se elimina cu
fecalele.
Aceste micotoxine ajung pe calea circulatiei sanguine în tesuturile
organismului sau în unele produse de secretie si excretie cum este laptele si urina.
În tesuturi, micotoxinele pot ramane ca atare timp îndelungat sau sufera
unele transformari sau simplificari în compusi, de cele mai multe ori, cu toxicitate
foarte ridicata.
În carne si lapte, prezenta micotoxinelor este deci consecinta hranirii
animalelor cu furaje mucegaite. Micotoxinele mai des întalnite în carne sunt
ochratoxinele, care se acumuleaza de obicei în rinichi. Laptele vacilor hranite cu
furaje cu continut mare de aflatoxine, contine metabolitul M1 toxic.
Micotoxicozele, bolile produse de micotoxine, reprezinta o problema reala
pentru sanatatea animalelor, desi evaluarea acesteia este departe de a fi rezolvata,
ca si anumite mecanisme de actiune a multor micotoxine.
Micotoxinele au efecte nefavorabile extreme de complexe asupra
organismului animal, uman precum si asupra celorlalte sisteme biologice. Aceste
efecte se reflecta asupra cresterii, starii de sanatate si capacitatii imunogene a
organismelor. Micotoxinele afecteaza procesele vitale fundamentale prin
interferarea metabolismului principalelor grupe de substante nutritive ca lipidele si
glucidele, dar si metabolismul vitaminelor A si D.
Micotoxinele din nutreturi produc la animale tulburari cu manifestari diverse,
de la reducerea consumului si a bioconversiei hranei la imbolnaviri de gravitate
variabila, pâna la moarte, simptomatologia fiind mai mult sau mai putin
caracteristica. Astfel, mucegaiul roz al stiuletelui de porumb produce vomitoxina
denumita si factorul de refuz al hranei, la care sunt sensibile mai ales porcinele,
zearalenona duce la tulburari de reproductie la vacile de lapte si la porci (mamite,
atrofie ovariana), ochratoxina induce leziuni renale, iar fumonisina determina
tulburari nervoase la cal, toxina T-2 provoaca leziuni bucale la pasari, iar alcaloizii
din Secale cornutum determina modificari ale sistemului nervos si necroza
extremitatilor.
Micotoxinele din nutreturi sau metabolitii lor se transfera în carnea, laptele,
ouale si alte produse ale organismului animal, existând un important potential de
actiune asupra sanatatii umane.
Consecintele consumului de alimente contaminate cu micotoxine asupra
sanatatii omului sunt estimate indirect pe baza efectului observat la animale.
Ingestia în timp scurt a unei cantitati mari de aflatoxine duce la aparitia
intoxicatiei acute. Organul tinta care sufera leziuni grave în astfel de cazuri este
ficatul. Aflatoxicoza acuta se poate manifesta prin hemoragii, insuficienta hepatica
acuta si chiar moarte. Doza mortala difera de la animal la animal si depinde de
multi factori cum ar fi cantitatea de aflatoxina ingerata, vârsta animalului, starea de
sanatate si starea de nutritie.
Consumul unei cantitati mai mici, dar timp mai îndelungat duce la aparitia
intoxicatiei cronice. Efectele si simptomele sunt în general greu de pus în evidenta
atât din cauza intensitatii reduse dar mai ales din cauza caracterului lor nespecific.
Aflatoxicoza cronica trebuie suspectata când în lipsa altor cauze evidente,
animalele au tulburari digestive persistente însotite de crestere anevoioasa în
greutate. Consumul de alimente contaminate cu micotoxine poate avea urmari
severe, cum ar fi ciroza si carcinomul hepatic o forma particulara de boala
canceroasa a ficatului. Studiile epidemiologice efectuate în India si în unele tari din
Africa au aratat o asociere între consumul de alimente contaminate cu aflatoxine si
cresterea incidentei cancerului de ficat.
Susceptibilitatea omului la aflatoxina nu este foarte bine cunoscuta datorita
raritatii cazurilor. Date estimative cu privire la doza de risc pentru oameni au fost
obtinute cu ocazia unor intoxicatii colective izbucnite, una în India în 1974 în
cursul careia au fost afectate aproape 400 de persoane din care o treime au murit, si
alta în Kenia în 1982, unde au fost spitalizate 20 de persoane dintre care au decedat
12. Investigatiile din aceste focare de aflatoxicoza au dus la concluzia ca ele s-au
datorat ingestiei repetate a unei cantitati de 38-55 micrograme de aflatoxina / kg
corp, mai multe zile la rând.
Cercetarile din UK au aratat ca cei mai multi oameni consuma mici cantitati
de micotoxine în dieta fara nici un efect negativ evident. Un nivel ridicat de
micotoxine sau ingerari frecvente pe o perioada mai mare de timp poate conduce la
serioase probleme de sanatate. Câteva micotoxine sunt suspectate a cauza cancer
sau tumori, în timp ce altele pot afecta ficatul, rinichii, sistemul de reproducere sau
sistemul nervos.
27
În acest context reglementarile europene actuale au apropiat foarte mult
standardele de productie a nutreturilor de cele din industria alimentara. Potrivit
acestora, intreprinderile producatoare de nutreturi trebuie sa se asemene în
proportie tot mai ridicata cu întreprinderile care produc alimente iar nutreturile
trebuie sa fie libere de factorii nocivi si sa corespunda celor mai performante
conditii nutritionale si igienice. Deci, intr-o Europa dezvoltata, lantul de nutreturi
trebuie sa devina un lant alimentar care se bucura de încrederea consumatorilor.
În Comunitatea Europeana, Directiva 89/397/EEc de Control Oficial al
Produselor Alimentare (Official Control of Foodstuffs, OFC) stabileste cadrul legal
privind analiza contaminantilor din alimente. OFC are aceleasi drepturi ca si
Codex Alimentarius cu care colaboreaza. Standardizarea analizelor se realizeaza de
catre European Organisation for Standardisation (CEN), al carui Comitet Tehnic
are grupe de lucru special pentru aditivi si contaminanti, printre care si
micotoxinele. În programul CEN TC 275, grupul de lucru 5 se ocupa cu
standardizarea metodelor de analiza a biotoxinelor (cu teme pentru a analiza
aflatoxinele, ochratoxina, patulina, fumonisina etc.).
Directiva 89/397 a fost completata de Directiva 93/99 din 1993 privind
masurile aditionale pentru elaborarea de criterii practice de urmarire, control si
inspectie. În 1989, Comitetul European pentru standardizare a elaborat EN45002 si
45003 referitoare la criteriile de evaluare a laboratoarelor pentru testarea
alimentelor, respectiv pentru acreditarea acestora.
Ulterior, metodele de analiza au fost aliniate la recomandarile Codex
Alimentarius Commission privind metodele de analiza si prelevare a probelor,
ALINORM 97/23 si 37 (FAO, 1997) si ISO/IEC 17025 din 1999.

I.4.2. Principalele micotoxine din furaje si alimente

Gruparea micotoxinelor se bazeaza pe originea lor (tabelul de mai jos). Sunt si
alte criterii de clasificare, cum ar fi efectele toxice, natura chimica a toxinei etc.,
dar pentru ca în intoxicatiile alimentare, în primul rând se identifica generatorul de
toxina, devine mai oportun primul criteriu de clasificare.