INSTALATII DE

INCALZIRE 2
 INSTALATII DE
INCALZIRE CENTRALA CU
APA CALDA
Clasificarea instalatiilor de
incalzire cu apa calda
• Sistemele de incalzire centrala cu apa calda
folosesc ca agent termic apa cu temperatura
sub 115oC. Agentul termic preparat in
generatoarele de caldura aflate in centrala
termica sau in punctul termic este trimis prin
reteaua de conducte de distributie la corpurile
de incalzire aflate in incaperi unde se raceste
cedand o parte din caldura si se reintoarce la
sursa pentru a se reincalzi si reintra in circuit.
Sistemele de încălzire centrală cu apă caldă se
clasifică după următoarele criterii:
• După modul în care se face transferul de
căldură încăperilor:
– prin convecţie şi radiaţie (încălzire cu corpuri
statice);
– prin convecţie (încălzire cu aer cald sau folosind
convectoare);
– prin radiaţie (încălzire cu panouri radiante);
După modul de circulaţie a apei calde:
– naturală (gravitaţie);
– forţată (pompare);
După numărul de conducte care alimentează
corpurile de încălzire:
– bitubulare;
– monotubulare;
După tipul corpurilor de încălzire:
– radiatoare;
– convectoare;
– registre;
– serpentine;
– panouri radiante.
După modul de preparare, distribuţie şi alimentare
cu apă caldă:

sisteme cu preparare, distribuţie şi racordare
centralizată a apartamentelor (cazul locuinţelor
multifamiliale);

sisteme de preparare şi distribuţie centralizată şi
racordare individuală cu module termice de
apartament (cazul locuinţelor multifamiliale);

sisteme de preparare, distribuţie şi racordare
individuală a apartamentelor (cazul locuinţelor
multifamiliale şi unifamiliale);
După modul de distribuţie al conductelor:
• radială;
• arborescentă;
• inelară;
După natura materialului din care sunt executate
conductele:
• oţel;
• materiale plastice;
După modul de funcţionare şi exploatare a
instalaţiei:
• manual;
• semiautomatizat;
• complet automatizat.

Incalzirea cu apa calda cu
circulatie naturala. Instalatii
bitubulare
 Aceste instalatii, denumite si cu circulatie
prin “gravitatie” sau prin ″termosifon″, sunt
utilizate la cladiri putin intinse pe orizontala. Sunt
instalatii simple in care cazanul, reteaua de distributie
a apei si corpurile de incalzire sunt amplasate in
cadrul aceleasi cladiri.
La aceste instalatii se prevede o retea de conducte
de ducere, de la cazan la corpurile de incalzire din
incaperi, si o retea de conducte de intoarcere a apei
de la consumator la cazan. In functie de posibilitatile
locale, se pot realiza instalatii cu distributie:
superioara, inferioara sau mixta.
1) Sistemul cu distributie superioara. Fata de
sistemul cu distributie inferioara, acesta
prezinta avantajul unei circulatii mai active a
apei in circuite datorita faptului ca, la
presiunea termica realizata prin racirea apei in
corpurile de incalzire, se adauga cea produsa
prin racirea apei in coloane, atat pe conducta
de ducere, cat si pe cea de intoarcere.
 5

VE

3 3
2 CSD CS~

6 7

4
4

1
RG

Schema instala]iei de incalzire cu apa calda cu circuatie naturala cu distributie superioara bitubulara

1 – cazan; 5 – vas de expansiune;

2 – corpuri de incalzire; 6 – conducta de siguranta de ducere;

3 – conducte de ducere; 7 – conductade siguranta de intoarcere.

4 – conducte de intoarcere;
 Generatorul de caldura este amplasat in
punctul cel mai de jos al instalatiei, de obicei
in subsol. Legatura dintre cazan si reteaua de
distributie principala (conducta de ducere)
aflata in podul cladirii sau la plafonul ultimului
nivel sa face printr-o conducta verticala care
indeplineste si functia de conducta de
siguranta de ducere, fiind legata la vasul de
expansiune. Pe aceasta conducta nu se
prevede nici un organ de inchidere.
La conducta de ducere superioara sunt
racordate conductele de ducere ale coloanelor
la care sunt legate corpurile de incalzire prin
intermediul unui robinet de reglare. Pentru
intoarcerea la cazan a apei racite in corpurile
de incalzire, acestea sunt legate la conductele
de intoarcere ale coloanelor, racordate la
conducta principala de intoarcere amplasata
de obicei la plafonul subsolului.
Conductele principale de distributie, de
ducere si de intoarcere, precum si conductele
de legatura la coloane ale corpurilor de
incalzire se prevad cu pante astfel realizate
incat, la umplerea cu apa a instalatiei (care se
face in punctul cel mai de jos al conductei de
intoarcere), aerul sa fie eliminat in exterior
prin vasul de expansiune

Scaderea temperaturii apei in conducte, pe
langa avantajul pe care il prezinta, contribuind la
activarea circulatiei apei in instalatie, are
inconvenientul ca necesita marirea suprafetelor
corpurilor de incalzire. Cu cat consumatorii sunt
mai indepartati de coloana principala de
alimentare, cu atat temperatura agentului
termic este mai scazuta si in consecinta
suprafata corpurilor de incalzire trebuie sa fie
mai mare. Pentru reducerea efectului
neeconomic al racirii apei in conducte se pot lua
masuri de izolare termica
• 2) Sistemul cu distributie inferioara. La acest
sistem conductele principale de ducere si de
intoarcere sunt amplasate in partea inferioara
a instalatiei, de obicei la plafonul subsolului.
 8
5

6 7 2

3 9

Schema instalatiei de incalzire cu apa calda cu circuatie naturala cu distributie inferioara bitubulara

1 – cazan; 6 – conducta de siguranta de ducere;

2 – corpuri de incalzire; 7 – conducta de siguranta de intoarcere;

3 – conducte de ducere; 8 – conducta de aerisire;

La aceste conducte sunt racordate coloanele
bitubulare. Fata de distributia superioara
apare in plus sistemul de aerisire al coloanelor,
care este bine sa fie centralizat. Astfel, aerul
este colectat prin conducte de diametru mic
(3/8″) de la partea superioara a conductei de
ducere a fiecarei coloane si este eliminat in
exterior, prin conducte orizontale racordate la
conducta de siguranta de ducere.
• Pentru evitarea circulatiei nedorite a apei intre
coloane, legatura conductei de aerisire la
conducta de siguranta se face in ″sac″.
• La sistemul cu distributie inferioara circulatia
apei in conducte este asigurata numai de
presiunea termica produsa prin racirea apei in
corpurile de incalzire. Efectul gravitational
rezultat din racirea apei pe conducte este
neglijabil.
3) Sistemul cu distributie mixta– este o
combinatie intre sistemul cu distributie
superioara si inferioara. Se utilizeaza la
cladirile prevazute doar partial cu subsol.
 5

8
3
2
2

6 7

2
3

4
4

Schema instalatiei cu distributie mixta

1 – cazan; 6 – conducta de siguranta de ducere;

2 – corpuri de incalzire; 7 – conducta de siguranta de intoarcere;

3 – conducte de ducere; 8 – conducta de aerisire;

4 – conducte de `ntoarcere; 9 – robinet de aerisire.

• Incalzirea cu apa calda cu
circulatie naturala.
• Instalatii monotubulare
 Aceste instalatii se caracterizeaza prin
aceea ca alimentarea si colectarea apei de la
corpurile de incalzire se face prin aceeasi
conducta, adica o coloana este formata dintr-o
singura conducta. La functionarea prin
gravitatie este posibil de folosit numai
sistemul cu distributie superioara.
 Instalatiile monotubulare pot fi realizate in mai
multe variante. La sistemul din figura a , corpurile de
incalzire aferente unei coloane sunt alimentate in
serie, astfel incat apa racita intr-un corp de incalzire
este introdusa in urmatorul. Ca urmare temperatura
apei de alimentare este cu atat mai scazuta cu cat
numarul corpurilor inseriate este mai mare. Aceasta
duce la necesitatea maririi suprafetelor corpurilor de
incalzire, cu cat acestea sunt mai jos plasate. Un alt
dezavantaj il constituie faptul ca nu pot fi prevazute
robinete de reglare la fiecare corp de incalzire intrucit
inchiderea unui astfel de robinet ar intrerupe ciculatia
apei pe intrega coloana.
a) b)

Variante ale schemei instalatiei de incalzire monotubulare cu apa

calda cu circulatie naturala
 Pentru imbunatatirea acestui sistem se introduc conducte
de scurt-circuitare a corpurilor de incalzire, fig. b),
putandu-se astfel alimenta acestea cu apa avand o
temperatura mai ridicata, obtinuta din amestecul apei
venite direct din conducta de ducere (prin scurtcircuitare)
cu apa racita in corpul precedent.

Instalatiile de incalzire monotubulare se preteaza in
mod deosebit la prefabricare, ceea ce face ca in unele tari
ele sa fie larg aplicate cladirilor de locuit si administrative.
Economic, consumul de otel este mai redus (pentru
conducte) decat la instalatiile bitubulare, in schimb
consumul de fonta (in cazul folosirii radiatoarelor) este
mai ridicat.
Incalzirea cu apa calda cu
circulatie fortata.
Instalatii bitubulare.
 Alcatuirea acestor instalatii este asemanatoare cu cea prin
gravitatie, insa circulatia apei este realizata de una sau mai multe
pompe montate pe conducta de ducere sau de intoarcere.
Este sistemul de incalzire cel mai larg folosit in tara noastra
precum si in alte tari. Desi, spre deosebire de instalatiile cu
circulatie naturala, acestea presupun dependenta si consum de
energie electrica, diametrele conductelor rezulta mult mai mici,
ceea ce constituie un avantaj din punct de vedere al consumului
de otel si posibilitati mai usoare de montaj in cladire. Se utilizeaza
obligatoriu pentru incalzirea cladirilor cu intindere mare sau a
complexelor de cladiri, adica acolo unde circulatia naturala nu se
poate realiza din cauza presiunii termice relativ mici.
 Instalatiile de incalzire cu apa calda cu
circulatie fortata (prin pompare) pot fi
realizate in sistem bitubular sau monotubular,
distributia putand fi inferioara, superioara sau
mixta. Schemele acestor instalatii sunt
asemanatoare cu cele ale instalatiilor cu
circulatie naturala - cu particularitati si
variante datorate circulatiei fortate a apei, a
extinderii instalatiei in cladire, a posibilitatii de
alimentare cu caldura a mai multor cladiri.
 In majoritatea cazurilor, instalatiile de incalzire cu
apa calda cu circulatie prin pompare sunt realizate cu
distributie inferioara, fig. .a, aceasta mai ales
deoarece majoritatea cladirilor sunt cu terasa, fara
pod, iar in acest caz montarea conductelor principale
la plafonul ultimului nivel ar prezenta dificultati.
Aerisirea centralizata este racordata in sac la
conducta de siguranta de ducere. In cazul cand vasul
de expansiune si conductele de siguranta nu se
gasesc in cladirea respectiva, aerisirea se racordeaza
la vase de aerisire prevazute cu robinete amplasate in
locuri accesibile (casa scarii, coridoare, etc.).
 8
5

2 6 7

4 3

P1 P2

Fig. a. Schema instalatiei de incalzire cu apa calda cu circula]ie prin pompare (distributie inferioara)

1 – cazan; 5 – vas de expansiune;

2 – corpuri de incalzire; 6 – conducta de siguranta de ducere;

3 – conducte de ducere; 7 – conducta de siguranta de intoarcere;

4 – conducte de intoarcere; 8 – conducta de aerisire.

 In cazul cladirilor cu mai multe niveluri este necesar sa
se ia masuri de preluare a dilatatiilor conductelor,
determinate de variatiile de temperatura ale apei.
Legaturile normale la coloane ale corpurilor de
incalzire se executa astfel incat apa calda sa intre pe la
partea de sus a acestora si sa iasa pe la partea de jos.
Daca lungimea corpului de incalzire este mai mare de 1,2
m se recomanda ca legaturile sa se faca in diagonala,
pentru a se obtine o incalzire mai uniforma a acestuia.
Este necesar ca legaturile corpurilor de incalzire sa pemita
compensarea dilatarii conductelor; daca distanta la
coloana este prea mica, corpurile de incalzire se vor
racorda la capatul opus coloanei.
Reteaua principala de distributie se poate
realiza in sistem arborescent sau inelar .
Alegerea schemei de distributie este
dependenta de forma si marimea suprafetei
cladirii, de posibilitatile de realizare a traseului
conductelor pe contur sau in axul cladirii,
urmarind asigurarea echilibrarii hidraulice a
retelei, in acest sens urmarindu-se ca
ramurile sa fie cat mai scurte.
 a) b)

Fig. Variante pentru reteaua de distributie

arborescenta

c)

a) cu un inel b) cu doua inele

Fig. Retea cu distributie inelara
 Distributia inelara se caracterizeaza prin aceea ca
lungimile conductelor de ducere si de intoarcere (de
la sursa la baza fiecarei coloane) sunt practic egale,
obtinandu-se astfel mai usor echilibrarea retelei (daca
dimensionarea este corecta, toate coloanele sunt in
aceleasi conditii de functionare, avand la baza lor
aproximativ acelasi disponibil de presiune).

Dezavantajele distributiei inelare constau in aceea
ca lungimea si diametrul conductelor sunt mai mari
decat la distributia arborescenta, precum si in faptul
ca instalatia nu poate fi impartita in zone (ramuri)
dupa orientarea incaperilor alimentate cu caldura.
Incalzirea cu apa calda cu
circulatie fortata.
Instalatii monotubulare
Schemele folosite in cazul circulatiei naturale pot fi
folosite si in cazul circulatiei fortate. In plus se pot
utiliza schemele cu distributie inferioara si cele cu
racordarea pe orizontala a corpurilor de incalzire.
La instalatiile cu distributie inferioara se realizeaza
circulatia succesiva a apei prin coloana ascendenta si
cea descendenta, fig. .a). Schemele de racordare
orizontala a corpurilor de incalzire, fig. .b), permit
reglarea acestora pe fiecare nivel. Corpurile de
incalzire sunt racordate pe la partea inferioara iar
aerisirea se poate realiza prin robinete locale de
aerisire sau prin retea de conducte legate in sac la
coloana.
a) b)

Fig. Scheme ale instalatiei de incalzire monotubulare cu circulatie fortata

a)– schema cu distributie inferioara cu racordare pe verticala a corpurilor de incalzire;

b)– schema cu distributie inferioara cu racordare orizontala a corpurilor de incalzire.
 Sisteme moderne de
distributie a agentului
termic in instalatiile de
incalzire cu apa calda cu
circulatie fortata.
Instalatii de incalzire individuala
centralizata cu butelii de amestec
si de rupere a presiunii
 Sistemele de incalzire “clasice” , pe langa
avantajele verificate in timp au relevat si o serie
de inconveniente atat pentru consumatorul cat
si pentru furnizorul de energie termica, cum ar
fi:

Imposibilitatea asigurarii unui necesar optim
de caldura in fiecare apartament in raport cu
structura constructiva si functionala a acestuia;

Imposibilitatea efectuarii de catre consumatori a
reglajelor functie de dorinte si necesitati;

Imposibilitatea realizarii unei gestiuni a energiei
termice pe apartament si prin aceasta a incurajarii
unor economii, cum exista de exemplu in domeniul
energiei electrice, acest lucru favoriz=nd interventia
consumatorilor asupra instalatiilor interioare de
incalzire. Astfel, s-a ajuns la modificarea suprafetelor
de schimb de caldura (marirea corpurilor de
incalzire), modificarea diametrelor legaturilor si chiar
a coloanelor , interventii care au dus la
dezechilibrarea hidraulica a retelelor si la repartitia
neuniforma si nerationala a energie termice mai ales
in blocurile cu un numar mare de etaje;

Noul concept imprumuta ce e mai bun atat din
tehnicile clasice de incalzire cat si din cele
moderne, avand drept scop de a aduce
raspunsul dorit, adica un confort superior
consumatorului.

Ideea de baza a noului sistem consta in
combinarea avantajelor incalzirii individuale si
anume controlul personal asupra confortului si a
cheltuielilor cu cele oferite de incalzirea
centralizata clasica, adica exploatarea in comun
a echipamentelor de producere a caldurii.
• Noul sistem de incalzire se poate aplica cu
succes la constructiile noi, cu numar redus de
apartamente si cu o izolatie termica la
standarde europene, fapt care conduce la
puteri termice instalate mai mici pentru
realizarea acelorasi conditii de confort ca si in
cazul constructiilor vechi, mari consumatoare
de energie termica (izolate necorespunzator).
• Schema de principiu a unei instalatii de
incalzire individuala centralizata
 Distribu]ia primar\

Termostat

Sursa de
c\ldur\

Modul termic de Bucl\ de apartament

apartament

Fig. 8.8 Schema de principiu a instala]iei de `nc\lzire individual\ centralizat\

Partile principale care compun sistemul
prezentat sunt:
• sursa de caldura;
• distributia colectiva (primara) a apei pentru
incalzire;
• bucla individuala de incalzire pe apartament;
• modulul termic de apartament.

Distributia primara a apei pentru incalzire
Sistemul clasic de distributie (coloane verticale
strabatand fiecare apartament si alimentand unul sau
doua corpuri de incalzire) prezinta o serie de
dezavantaje cum ar fi:

numar mare de conducte verticale montate aparent si
inestetic;

lipsa izolatiei fonice dintre apartamente, la trecerea
coloanelor prin plansee;

imposibilitatea contorizarii caldurii;

echilibrarea hidraulica fragila (instabila).

Noul sistem de distributie utilizeaza un singur
circuit vertical, alimentat superior sau inferior,
instalat in spatiile comune ale cladirii si nu in
camerele de locuit. Acest circuit vertical este
cuplat cu unul sau mai multe circuite orizontale
care alimenteaza toate corpurile de incalzire ale
aceluiasi apartament. Circuitul vertical se poate
amplasa si intr-una din incaperile “tehnice” ale
apartamentului: bucatarie, baie sau camara fapt
care permite evitarea risipei caldurii pe
distributia verticala.
 Bucla individuala de incalzire pe apartament –
se racordeaza la circuitul vertical, la fiecare
nivel al cladirii, oferind urmatoarele avantaje:
• individualizarea distributiei si a reglarii;
• posibilitatea sectorizarii fiecarui apartament;
• alegerea celei mai convenabile solutii de
contorizare a energiei termice consumate pe
apartament.

Trebuie mentionat ca acest sistem de distributie
permite tehnologii de realizare eficiente si
estetice (distributii incastrate, racorduri
demontabile) si poate conduce la costuri mai
reduse in raport cu distributia clasica chiar daca
uneori necesita lungimi mai mari de conducte.

Elementul de noutate al sistemului de
incalzire individuala centralizata se gaseste in
legatura dintre distributia primara si bucla de
apartament.
 Aceasta legatura este realizata de modulul
termic de apartament si asigura urmatoarele
functiuni:

independenta hidraulica si termica a unui
apartament in raport cu celelalte;

reglarea cantitatii de caldura furnizate pe
apartament;

contorizarea energiei termice furnizate pe
apartament;

reglarea termperaturii interioare la nivelul
hotarat de consumator
Modulul termic de apartament, este format
din: doua vane de separare (una pe tur,
cealalta pe retur), o vana de echilibrare, o
pompa de circulatie conectata la un
termostat, dispozitivul de derivatie individuala
(butelia) si contorul de energie termica.
 6

1 4 5

7
2 3

Fig. 8.9 Modul termic de apartament

1 – circuit primar; 2 – vane de separare; 3 – van\ de echilibrare;

4 – butelie; 5 – pomp\ circuit secundar; 6 – termostat;

7 – contor de energie termic\; 8 – circuit secundar.

Din punct de vedere hidraulic, dispozitivul de derivatie
individuala (butelia) este elementul esential al modulului
de apartament.
Datorita faptului ca viteza apei in acest dispozitiv este mica
se asigura o independenta hidraulica a apartamentului in
raport cu distributia primara si deci in raport cu alte
apartamente.
Distributia primara poate functiona deci cu debit constant.
Dispozitivul de derivatie permite astfel simplificarea
operatiilor de echilibrare care sunt dealtfel indispensabile
pentru a asigura buna functionare, la parametrii
proiectati, a instalatiei de incalzire.
 Acest nou concept de functionare si realizare a
instalatiilor de incalzire ofera posibilitatea
utilizarii unor materiale si tehnologii moderne,
ca de exemplu:
• retele incastrate de “hidrocabluri”;
• contoare de energie termica de apartament;
• integrarea contoarelor intr-o retea de
“tratare” a informatiilor;
• informatizarea gestiunii.
Calculul si montajul buteliilor de
amestec si de rupere a presiunii

Functionarea optima a instalatiilor de incalzire este o
problema esentiala ce se are in vedere inca din etapa
de conceptie, ea inscriindu-se in exigentele de
calitate.

In acest context, dezvoltarea tehnologica a
instalatiilor a condus implicit, mai ales pentru
instalatiile mari, la necesitatea corelarii functionarii
acestora atat la nivel global dar si la nivel de zone,
cum este cazul sursei sau al utilizatorului.

In practica pentru atingerea unui astfel de obiectiv
se utilizeaza buteliile, care in raport cu valorile
debitelor pot fi de rupere a presiunii sau de amestec.
Pentru buteliile de rupere a presiunii, debitul din
circuitul primar (Q1) este mai mare sau egal cu
debitul din circuitul secundar (Q2), iar
1
pentru
Q 
 
cele de amestec raportul debitelor  Q  este
2

invers proportional
 ∆t1  cu raportul ecartelor de
 
∆
temperatura   aferente celor doua
t 2

circuite.
• Dimensionarea unor astfel de butelii are la
baza ecuatia de continuitate sau in practica
regula celor “3D”, unde D este diametrul
racordului circuitului primar.
• Pornind de la ecuatia de continuitate,
diametrul buteliei (D’) se determina cu o
relatie de forma:
 4G
D '=
πv

sau
G
D ' = 1,13
v
Rezolvarea unei astfel de ecuatii in care sunt
doua necunoscute, in practica curenta se
finalizeaza prin adoptarea unor valori pentru
viteza apei v, cuprinse intre 0,04 si 0,07 m/s.
Este de retinut ca domeniul vitezelor apei se
poate extinde pana la 0,09 ÷ 0,1 m/s.
• Corespunzator regulei celor "3D", diametrul
racordului circuitului primar se determina cu
relatia:
D ≥ 5 Pi

in care Pi este puterea termica instalata.

• In acest context diametrul interior al buteliei
(D’) va fi determinat conform relatiei:
D’ =3D

• sau D' = 15 Pi
In functie de diametrul racordului circuitului
primar, constructiv se stabilesc pozitiile
racordurilor si inaltimea buteliei.
Inaltimea buteliei (H) se determina cu
relatia:

H =(13 ÷ 16)⋅D
Pozitia racordurilor la butelie se va face astfel
incat decalajele pe verticala ale racordurilor sa
fie module de "3D",
 3D

3D 3D
1D

2D

2D 1D 2D 3D

3D 3D

3D 3D
6D
3D 3D

2D 2D 3D

2D

Fig. 8.10 Modalitatea de amplasare a racordurilor

Pentru functionare adecvata este importanta
respectarea regulilor, de dimensionare dar si
constructive, deoarece fiecare zona a buteliei
are o functiune bine definita,
 3D

-zon\ de dezaerisire

d1 3D

d2 3D
3D

3D

3D
3D

3D

-zon\ de golire

3D

Fig. 8.11 Schema buteliei standard


Amplasarea buteliilor in instalatii este in str=nsa
corelatie atat cu regimurile de temperaturi de pe cele
doua circuite cat si cu dezechilibrul hidraulic creat. In
acest sens, se desprind o serie de ipoteze a caror
rezolvare necesita solutii distincte.

In cazul in care temperaturile agentului termic
primar corespund cu cele ale agentului termic
secundar (90/70oC) debitul de pe circuitul primar este
teoretic egal cu cel de pe circuitul secundar, dar
pentru o buna functionare se impune majorarea
debitului de pe circuitul primar cu 10 – 15 %.
Intr-un astfel de caz daca exista mai multe
circuite secundare, cu un pronuntat
dezechilibru hidraulic, se impune pentru
atenuarea acestuia, montarea unei butelii pe
fiecare circuit secundar, fig. .
 20 m3/h 20 m3/h
90 oC 90 oC 90 oC

21 m3/h 21 m3/h 90 oC

464 kW 464 kW

70 oC 70 oC

71 oC

42 m3/h
90 oC 71 oC

928 kW

72 oC

Fig. 8.12 Schema de amplasare a buteliilor c=nd temperaturile pe primar [i secundar sunt 90/700C
In cazul in care temperaturile agentului termic
sunt mai mari decat ale agentului termic
secundar, reducerea debitului pe primar este
considerabia, butelia de amestec impunandu-
se de la sine, ea realizand prin amestec
reducerea temperaturii de la 110oC la 90oC
(fig. 8.13) sau de la 90oC la 40oC (fig. 8.14
 110 oC 110 oC
20 m3/h 90 oC 20 m3/h 90 oC

10 m3/h 10 m3/h

464 kW 464 kW

70 oC 70 oC

20 m3/h
110 oC 70 oC 110 oC 70 oC

928 kW

70 oC 70 oC

Fig. 8.13 Schema de amplasare a buteliilor c=nd temperaturile pe primar sunt 110/700C, iar
pe secundar 90/70oC
 90 oC 90 oC
40 m3/h 50 oC 40 m3/h 50 oC

8 m3/h 8 m3/h

464 kW 464 kW

40 oC 40 oC

16 m3/h
90 oC 40 oC 90 oC 40 oC

928 kW

40 oC 40 oC

Fig. 8.14 Schema de amplasare a buteliilor c=nd temperaturile pe primar sunt 90/400C, iar pe
secundar 50/40oC
In cazul instalatiilor de incalzire cu mai multe
circuite secundare, racordarea acestora direct
in butelia de amestec este considerata o
eroare de conceptie. In acest context
rezolvarea optima a unei astfel de situatii
consta in prevederea a doua colectoare la care
urmeaza sa se racordeze circuitele secundare
(fig. 8.15).
Fig. 8.15 Schema de amplasare a buteliei cu colectoare auziliare
• In cazul in care se doreste prepararea apei
calde menajere cu prioritate se poate racorda
schimbatorul de caldura (ECS) dupa caz la
circuitul primar (fig. 8.16) sau direct la butelie
(fig. 8.17).
 ECS ECS

Fig. 8.16 Schema de amplasare a buteliei cu racordarea Fig. 8.17 Schema de amplasare cu racordarea ECS la butelie
ECS pe primar
 Enumerarea modalitatilor de amplasare a buteliilor
care poate continua cu diverse variante tehnologice la
care se au in vedere dupa caz, prioritatea de folosinta
a agentului termic, modul de amplasare a pompei de
circulatie sau a sistemului global de reglaj si
autoamortizarea intregii instalatii.

In final se poate aprecia ca introducerea in
instalatii a buteliilor de rupere a presiunii si de
amestec este o modalitate tehnologica prin care se
poate stapani regimul termohidraulic atat la sursa cat
si la utilizator, cu o eficienta sporita si cu o robustete
adecvata in exploatare.
 Instalatii de incalzire
monotubulare cu ejectoare tip
Venturi.
• Ejectorul de tip Venturi este un racord
special in T care permite realizarea instalatiei
monotub in otel cu circuit derivat.
• Introducerea circuitului derivat (unul sau
mai multe radiatoare) se efectueaza cu un
racord normal T pe derivatia de ducere si cu
un ejector pe derivatia de intoarcere, fig. 8.18.
 Ventil
Ventil dezaerisire

Robinet reglaj
Circuit derivat

Inel Ejector

Fig. 8.18 Schema unui circuit derivat cu un ejector tip Venturi

• Acest dispozitiv, prin intermediul unei reduceri
corespunzatoare de sectiune, provoaca pierderea
de sarcina necesara repartizarii debitelor.
• Al doilea si cel mai interesant fenomen care
intervine sa favorizeze aceasta repartitie este
efectul Venturi: marirea vitezei care, in mod
evident, se produce in sectiunea contractata,
provoaca pe baza principiului conservarii energiei
o scadere a presiunii si, deci, o aspiratie pe
derivatia de intoarcere.
•
• Suma acestei aspiratii si a pierderii de sarcina produsa in
sectiunea contractata, exprima presiunea locala, mai precis
sarcina disponibila pe circuitul derivat.
• Pentru a face evidenta actiunea acestui dispozitiv este
potrivita recurgerea la o analogie: ejectorul, introdus intr-o
conducta parcursa de un fluid, se comporta ca o mica pompa,
care preia o parte din fluidul acestei conducte, pentru a-l
trimite intr-un al doilea circuit (circuitul derivat), care
utilizeaza energia termica; dupa aceea fluidul se intoarce in
conducta din care a fost preluat (inel), fig. 18.19.
• Ca si pompele, ejectorul este caracterizat de o
curba “debit – presiune”, variabila cu debitul
fluidului in circuitul principal.
• La orice valoare a debitului in inel (Ga) va
corespunde deci o valoare bine definita a
presiunii disponibile la capetele circuitului derivat
(Hd).
• Pentru o valoare determinata a presiunii Hd,
debitul in derivatie va fi invers proportional cu
rezistentele la miscare intalnite in acest circuit.
Fig. 8.19 Analogia `ntre ejector [i pomp\: cele dou\ circuite sunt echivalente
 Calculul hidraulic al
conductelor la instalaţiile
de încălzire cu apă caldă
 Ansamblul de conducte impreuna cu accesorile
respective, care asigura transportul si distibutia
fluidelor formeaza sistemul hidraulic sau
instalatia hidraulica. In instalatiile de incalzire,
asemenea sisteme sunt numeroase, de aceea
este necesar sa se cunoasca fenomenele care au
loc la miscarea fluidelor in aceste sisteme, pentru
a putea realiza proiectarea, executia si
exploatarea lor in conditii bune.
Relaţii generale de calcul
privind curgerea fluidelor în
conducte. Pierderi de sarcină
liniare, locale şi totale.
.

Curgerea fluidelor `n conductele instala]iilor de

`nc\lzire este considerat\ ca o mi[care pemanent\
[i unidimensional\, fiind caracterizat\ prin dou\
marimi principale: viteza fluidului v [i cota
p
piezometric\ Hp # z ^
ρ⋅g
~ntr-o sec]iune transversal\ a unui curent paralel, cota
piezometric\ are aceea[i valoare `n toate punctele, dar
variaz\ `n lungul curentului de la o sec]iune la alta.
Aceast\ varia]ie se datore[te faptului c\, la curgerea
fluidelor reale `n conducte, se produce o disipare
continu\ a energiei hidraulice `n c\ldur\ prin lucrul
mecanic la for]elor interne de v=scozitate. De aceea, la
calculul curen]ilor unidimensionali se introduce `n plus
o m\rime numit\ pierdere de sarcin\ hr (∆p), care are
dou\ componente: pierderea de sarcin\ liniar\ hd (∆pd)
[i pierderea de sarcin\ local\ hl (∆pl).
 hr = hd + hl [m]

Folosind nota]iile din tehnica instala]iilor de

`nc\lzire unde pierderea de sarcin\ se exprim\ ca o
c\dere de presiune:
∆p # ρ⋅g⋅hr # ∆pd ^ ∆pl [N/m2] sau [Pa]
• Pierderi de sarcina liniare
Pierderile de sarcin\ liniare hd sau ∆pd ,
caracteristice mi[c\rii uniforme reprezint\ consumul
de energie mecanic\ al unit\]ii de greutate de fluid
c=nd acesta parcurge distan]a ″l″, adic\ este energia
consumat\ pentru `nvingerea rezisten]elor de frecare
a fluidului pe pere]ii interiori ai conductelor:
∆pd # ρ⋅g⋅hd # R⋅l # λ ⋅ l ⋅ v 2 ⋅ ρ [N/m2]
d 2
,

Aceast\ pierdere de sarcin\ este dependent\ de raza

hidraulic\ r #d/2 de viteza medie a fluidului v, de
natura fluidului (caracterizat prin densitatea ρ [i
coeficientul dinamic de v=scozitate µ), precum [i
de rugozitatea absolut\ ε a pere]ilor conductelor
exprimat\ prin coeficientul lui Darcy, λ (λ -
coeficient de rezisten]\ hidraulic\ liniar\).
,
~n tehnica instala]iilor unde regimul de mi[care
a fluidelor `n conduct\ este `n general
turbulent, valoarea coeficientului λ se poate
calcula cu formula lui Colebrook – White:

1  2,51 ε/d 
= −2 ⋅ lg + 
λ  Re⋅ λ 3,72 
Panta hidraulic\ R sau pierderea de sarcin\ liniar\
raportat\ la lungime se calculeaz\ cu rela]ia:

h ∆p λ v 2
R # d = d = ⋅ ⋅ρ
l l d 2
• Pierderi de sarcina locale
Pierderile de sarcin\ locale hl sau ∆pl ,
caracteristice zonelor cu mi[c\ri neuniforme,
reprezint\ suplimentul de pierderi de sarcin\ care
apar de-a lungul curen]ilor de fluid `n zonele cu
schimb\ri de direc]ie, cu organe de reglare, schimb\ri
de sec]iune pe conducte: 2
∆pl # ρ⋅g⋅hl # Z # ∑ ξ ⋅ ⋅ ρ
v [N/m2]
2
unde ξ este un coeficient de rezisten]\ local\, dependent de
forma obstacolului care produce rezisten]a local\ [i de num\rul
Reynolds al curentului.
• Pierderi de sarcina totale
Pentru dimensionarea conductelor este necesar s\
se cunoasc\ pierderea de sarcin\ total\ hr (∆p) `ntre
dou\ puncte (sec]iuni) ale re]elei, deoarece `n general
este cunoscut\ presiunea disponibil\ cu ajutorul c\reia
se pot `nvinge rezisten]ele hidraulice pe parcurs.
Pentru un tronson de conduct\ pierderile de sarcin\
totale sunt:
∆p =∆pd + ∆pl
 }in=nd seama de definirea lui ∆pd [i ∆pl se poate
scrie: λ ⋅ l v2 v2
∆p = R * l + Z = ⋅ ⋅ ρ + ∑ξ ⋅ ⋅ρ
d 2 2

~n cazul unei re]ele formate din mai multe

tronsoane, pierderea de sarcin\ total\ este:

∆p T = ∑ (R ⋅ l + z )
n

1
Rela]ia:
λ ⋅ l v2 v2
∆p = ⋅ ⋅ ρ + ∑ξ ⋅ ⋅ρ
d 2 2

se mai poate scrie:

v2 λ⋅l 
∆p = ⋅ρ⋅ + ∑ξ
2  d 
 }in=nd seama de ecua]ia de continuitate, G #v⋅s⋅ρ, `n
care se exprim\ sec]iunea S func]ie de diametrul conductei d
[mm] [i debitul de fluid G `n [kg/h], se ob]ine forma final\ a
pierderilor de sarcin\ totale `ntr-o por]iune de conduct\:
G2 λ⋅l 
∆p = ⋅ρ⋅ + ∑ ξ
π2 ⋅ d 4 2  d 
2⋅ ⋅ρ
16
G2  λ ⋅ l 
∆p = 6,25 ⋅ 10 ⋅ 4 ⋅ 
4
+ ∑ξ [N/m2]
d ⋅ρ  d 

aceast\ rela]ie fiind rela]ia `n baza c\reia de face calculul de

dimensionare a re]elelor de conducte din instala]iile de `nc\lzire
central\.
~n calculele practice pot interveni dou\ cazuri:
•Cunoscuta fiind re]eaua instala]iei, cu caracteristicile
fiec\rui tronson
(lungime l, diametru d [i debitul de fluid G) [i traseul cu
rezisten]ele locale, se determin\ u[or piederea de sarcin\
∆p, `nlocuind valorile men]ionate `n rela]ia determinat\
anterior.
Cunoscut fiind traseul re]elei de conducte [i caracteristicile
fiec\rui tronson (lungimea l, debitul de fluid G) [i `n unele
cazuri [i presiunea disponibil\ H, se cere s\ se determine
diametrele tronsoanelor conductelor. Problema este mai
complicat\ deoarece coeficientul Darcy, λ, depinde at=t de
diametrul ″d″ al conductei (care este standardizat) c=t [i de
viteza ″v″ a fluidului.
• ~ntruc=t ecua]ia prezint\ dou\ necunoscute (λ [i d)
calculul de dimensionare se face prin `ncerc\ri `mp\r]indu-se `n
dou\ etape:
•calculul preliminar, `n care se stabilesc dimensiunile
preliminare ale conductelor, presupun=nd cunoscute fie
presiunea H (`n cazul instala]iilor de `nc\lzire cu circula]ie prin
gravita]ie [i abur de joas\ presiune) fie viteza fluidului v (`n
cazul instala]iilor de `nc\lzire cu circula]ie prin pompe);
•calculul de verificare, `n care se determin\ pierderea de sarcin\
real\ `n func]ie de diametrele preliminare ale conductelor
stabilite la primul punct
Elemente de calcul hidraulic la
instalaţiile de încălzire cu apă
caldă cu circulaţie forţată
 .

La instala]iile de `nc\lzire cu ap\ cald\ cu circula]ie prin

pompare ca urmare a influen]ei presiunii termice (gravimetrice)
care se exercit\ pe coloanele instala]iei, se recomand\ ca
dimensionarea re]elelor de conducte s\ se fac\ separat pentru
coloane [i separat pentru re]eaua de distribu]ie.
Influen]a presiunii termice `n circuitul apei pe coloanele
instala]iei. Se consider\ schema unei coloane (fig. 8.39)
dimensionat\ pentru o presiune disponibil\

∆Pa , R ≤ H Pc
n,b
 Rn

Rn - 1

hn
R2
hn-1

h2

R1

h1

Fig.8.39. Influen]a presiunii termice `ntr−o coloan\ a instala]iei de

`nc\lzire cu ap\ cald\ cu circula]ie for]at\.
~n situa]ia `n care apa vehiculat\ este rece, se vor putea
asigura debitele normale `n circuitele corpurilor de `nc\lzire
de pe coloan\, aceasta deoarece presiunea termic\ este nul\
H gn# 0 (`ntruc=t ∆ρ # 0).
 ~n cazul `n care apa vehiculat\ este cald\, pe coloan\ apare presiunea
termic\ care `n func]ie de temperatura agentului termic pe conducta de
ducere td sau pe cea de `ntoarcere tr ac]ioneaz\ diferit, astfel:
− pentru valori ale temperaturilor td [i tr egale cu cele de regim,
apare o dezechilibrare hidraulic\ `n circuitele coloanei `n sensul
avantaj\rii corpurilor de `nc\lzire de la nivelurile superioare, care
vor primi debite de ap\ mai mari dec=t cele de la nivelurile
inferioare. Aceasta deoarece presiunea termic\ se exercit\ puternic
la corpurile de `nc\lzire de
la nivelurile superioare, activ=nd circula]ia apei `n circuitele
acestora;
− pentru valori ale temperaturilor td [i tr inferioare celor de
regim, `n timpul regl\rii centrale calitative, fenomenul de
dezechilibrare hidraulic\ a circuitelor coloanei se exercit\
invers, adic\ `n sensul avantaj\rii corpurilor de `nc\lzire de la
nivelurile inferioare, care vor primi debite de ap\ mai mari dec=t
cele de la nivelurile superioare. Explica]ia const\ `n aceea c\
efectul presiunii termice este mai redus ca urmare a sc\derii
valorilor temperaturilor td [i tr, circuitele coloanei fiind mai mult
sub influen]a presiunii pompei, care produce o activare a
circula]iei apei `n circuitele din apropierea bazei coloanei.
 H Tc = H PC + a * H gn [N/m2]

Din practica curent\ s-a constatat c\ pentru a asigura o

repartizare normal\ a debitelor de c\ldur\ la consumatorii de
pe coloane, pentru majoritatea HTc zilelor din perioada de
`nc\lzire, se poate lua H`n calculul de stabilire a presiunii
gn

disponibile la baza coloanei HTc , jum\tate din presiunea

gravimetric\ H gn
calculat\ `n raport cu corpul de `nc\lzire cel mai sus
amplasat (adic\ a# 0,5).
Dimensionarea conductelor de pe o coloana.

Se consider\ schema coloanei din figura 8.40, unde se cunosc:

debitele de c\ldur\ la corpurile de `nc\lzire QI, QII,…,Qv, c=t [i
debitele de c\ldur\ pe tronsoanele de conducte Q1, Q2, …, Q5 ;
pozi]ia corpurilor de `nc\lzire `n raport cu baza coloanei h1, h2,
…, h5, lungimile tronsoanelor l1, l2, …, l9 [i temperatura
agentului termic td/tr.
 5

3 h5

h4
8
h3
2

h2
9
h1
1
a

b
Fig. 8.40 Calculul conductelor la o coloan\ a instala]iei de `nc\lzire
cu ap\ cald\ cu circula]ie for]at\
1 … 9 − tronsoane de calcul
• Calculul preliminar se `ncepe cu alegerea circuitului
corpului de `nc\lzire cel mai defavorizat, care trebuie s\ fie
cel mai sus plasat [i cel mai `nc\rcat `n raport cu baza
coloanei (`n cazul de fa]\ corpul de `nc\lzire RV).
Presiunea disponibila se determina cu ajutorul relatiei

H T = H PC + 0,5 * H gV
V

H T = H PC + 0,5 g h 5 ( ρ r - ρ d )
V

Intruc=t presiunea asigurat\ de pomp\ la baza coloanei

este necunoscut\, ea se poate estima astfel:
HPc = 400…500 [Pa/nivel]
De asemenea, tot `n cadrul calculului preliminar, `ntruc=t
nu se cunoa[te presiunea asigurat\ de pompa Hpc ,
"Normativul pentru proiectare [i executarea instala]iilor
de `nc\lzire central\ I.13-96" recomand\ ca presiunea
disponibil\ total\ la baza Hcoloanei
Pc
s\ fie de cel pu]in
trei ori mai mare dec=t presiunea gravimetrica Hgn
considerata la valoarea corespunzatoare temperaturii
exterioare a perioadei de incalzire

H ∗g n
Astfel, pentru cazul de fa]\:
H T = 3H g n
*
[N/m2]
V

Cu rezultate bune se poate utiliza [i rela]ia:

H Tc = 1,5....1,7 H g n [N/m2]

stabilit\ pe baza unor calcule efectuate pe un num\r destul de

mare de coloane de diverse `n\l]imi [i cu `nc\rc\ri termice
diferite.
~n continuarea calcului de stabilire a diametrelor
preliminare pentru circuitul corpului de incalzire RV se
adopta metodologia indicata la instalatiile de incalzire
bitubulare cu circulatie naturala, adica se calculeaza
pierderea de sarcina liniara unitara medie Rm, si
cunoscand debitele de caldura pe tronsoane Q1, Q2, … ,
Q5 se determina cu ajutorul relatiei (8.55) diametrele
preliminare d1, d2, … , d5.
•Calculul de verificare const\ `n stabilirea `n mod analog ca
la circula]ia prin gravita]ie a pierderii de sarcin\ totale pe
`ntregul circuit al corpului de `nc\lzire RV, care trebuie s\
`ndeplineasc\ condi]ia:
( R * l + Z )1,...,5 ≤ H T
V
• Calculul se continu\ cu dimensionarea racordurilor la
celelalte corpuri de `nc\lzire de pe coloan\. Astfel, pentru
circuitul corpului de `nc\lzire RIV, presiunea disponibil\ total\
este:
HT = H PC + H gIV
IV

in care presiunea asigurata de pompa Hpc se obtine

din relatiile anterioare
H P c = H TV − 0,5H gV

H P c = ∑ (Rl + Z)1,…, 5 − 0,5⋅g⋅h5⋅∆ρ

 • Inlocuind in relatia (8.79) se obtine:
1,…, 5 − 0,5⋅g⋅h5⋅∆ρ + 0,5⋅g⋅h4⋅∆ρ
H TIV= ∑ (Rl + Z)

Sau
H TIV
= ∑ (Rl + Z)1,…, 5 − 0,5⋅g⋅ ∆ρ(h5 – h4)
}in=nd seama de pierderile de sarcin\ pe tronsoanele comune 1,
2, 3, 4, din rela]ia (8.81) se ob]ine presiunea disponibil\ pentru
dimensionarea conductelor racordului corpului de `nc\lzire RIV,
H6 # H TIV − ∑ (Rl + Z)1,…, 4 ,
~n mod analog se ob]in [i celelalte presiuni disponibile la
racordurile corpurilor de `nc\lzire R III, R II [i R I astfel:
− pentru racordul corpului de `nc\lzire R III (tronsonul 7)
H7 = ∑ (Rl + Z)5, 4 − 0,5⋅g⋅∆ρ(h5 − h3)
− pentru racordul corpului de incalzire R II (tronsonul 8)

H8 = ∑ (Rl + Z)5, 4, 3 − 0,5⋅g⋅∆ρ(h5 − h2)

− pentru racordul corpului de `nc\lzire R I (tronsonul 9)

H9 # ∑ (Rl + Z)5, 4, 3, 2 − 0,5⋅g⋅∆ρ(h5 − h1)

Calculul se continu\ cu stabilirea diametrelor preliminare, utiliz=nd
metodologia dimension\rii de la instala]iile de `nc\lzire prin gravita]ie.
Calculul de verificare const\ `n stabilirea pierderilor de
sarcin\ totale pe fiecare racord al corpului de `nc\lzire respectiv, care
trebuie s\ `ndeplineasc\ condi]ia:
∑ (Rl + Z)racord ≤ Hracord
Metodologia folosit\ este cea prezentat\ de asemenea `n detaliu la calculul
de dimensionare al conductelor instala]iilor de `nc\lzire cu circula]ie prin
gravita]ie.
Pentru situatiile in care nu este asigurat echilibrul hidraulic
(ecua]ia 8.86) excedentul de presiune disponibila va fi consumat prin
rezistenta locala a robinetului de la corpul de incalzire (realizand reglajul
corespunzator la robinet
Dimensionarea retelei de distributie.

Se consider\ schema unei re]ele de distribu]ie (figura 8.41)

unde se cunosc debitele de c\ldur\ pe fiecare tronson
Q1,…,Q9, lungimile tronsoanelor l1, …, l9 [i parametrii
agentului termic td [i tr.
 I
1 3
3
Q1 Q3
1 3
l1 l3
Q9 Q6
9 6
l9 l6
S
s 5
Q8 Q7 Q5 V
8 7 5
l8 l7 l5
Q2 Q4
2 4
l2 l4

II IV
2 4
4

Fig. 8.41 Calculul conductelor la o re]ea de distribu]ie dintr-o instala]ie de `nc\lzire cu ap\ cald\ [i circula]ie
prin pompare
• Calculul de dimensionare a conductelor se `ncepe cu
circuitul coloanei cel mai defavorabil plasat din punct de
vedere al pierderilor de sarcin\ (coloana cea mai dep\rtat\ de
punctul de alimentare S), [i cea mai `nc\rcat\ din punct de
vedere termic (`n cazul de fa]\ se presupune ca fiind coloana
V).
• Diametrele preliminare ale fiec\rui tronson se stabilesc `n
func]ie de debitele de c\ldur\ transportate Q5, Q6, Q7, Q8 [i Q9
[i vitezele optime (alese cresc\toare de la coloan\ spre punctul
de alimentare). Vitezele optime se aleg at=t pe considerente
economice, c=t [i tehnice, adic\ a asigur\rii unui echilibru
hidraulic `n re]eaua de conducte. Se poate adopta pentru
conductele principale din apropierea punctelor de alimentare
viteza de 0,8 … 1,0 m/s, descresc=nd continuu p=n\ la
0,2…0,3 m/s. Se recomand\ ca `n calculul preliminar s\ se
porneasc\ ini]ial cu viteza de calcul de pe ultimul tronson al
coloanei de la care se `ncepe dimensionarea (`n cazul de fa]\
pe tronsonul 5 se va lua `n calcul viteza de pe ultimul
tronson al coloanei V).
 Pe baza vitezelor alese [i a debitelor de c\ldur\
transportate pe fiecare tronson se determin\ diametrele
preliminare folosind rela]ia (8.55).
• Calculul se continu\ cu determinarea pierderilor de sarcin\
totale pentru circuitul de la baza coloanei V la punctul de
alimentare S (circuitul pentru care s-au stabilit diametrele
preliminare), ∑ (Rl ^ Z)5,…, 9. Aceast\ pierdere de sarcin\
devine presiune disponibil\ Hd `n raport cu celelalte circuite ale
instala]iei adic\:

∑ (Rl + Z)5,…, 9 = Hd [N/m2]

~n continuare se verific\ dac\ aceast\ presiune disponibil\ poate fi
consumat\ pe oricare din circuitele re]elei adic\:

Hd ≥ ∑ (Rl ^ Z)S, col IV ≈ ∑ (Rl ^ Z)S, col III ≈

≈ ∑ (Rl + Z)S, col II ≈ ∑ (Rl + Z)S, col I .
~n cazul `n care aceast\ condi]ie nu este `ndeplinit\ (nu este asigurat
echilibrul hidraulic pe fiecare din circuitele re]elei de distribu]ie), se
redimensioneaz\ conductele circuitului principal (punctul de alimentare S
[i baza coloanei V), m\rind sau mic[or=nd diametrele unor tronsoane de
conducte.
Presiunile disponibile la care se dimensioneaz\ racordurile
celorlalte coloane sunt:
− racord coloana IV HIV # ∑ (Rl ^ Z)5 ;
− racord coloana III HIV # ∑ (Rl ^ Z)5, 6 ;
− racord coloana II HIV # ∑ (Rl ^ Z)5, 6, 7 ;
− racord coloana I HIV # ∑ (Rl ^ Z)5, 6, 7, 8 .
iar diametrele se calculeaz\ dup\ metodologia indicat\ `n cazul `n care se
cunoa[te presiunea disponibil\ [i debitele de c\ldur\.
 Considera]ii pe marginea dimension\rii conductelor instala]iilor de
încălzire cu apă caldă şi circulaţie prin pompare. La acest gen de
instala]ii pentru asigurarea echilibr\rii hidraulice a tuturor circuitelor,
este indicat s\ se adopte urm\toarele m\suri:
− tronsoanele extreme ale re]elei de distribu]ie trebuie dimensionate mai
larg, iar cele din apropierea punctelor de alimentare, mai str=ns;
− pe fiecare coloan\, indiferent de `nc\rcarea termic\ a acesteia s\ se
realizeze aproximativ aceea[i pierdere de sarcin\, surplusul de presiune
disponibil\ fiind preluat de racordul coloanei la re]eaua de distribu]ie
principal\;
− pentru asigurarea echilibr\rii hidraulice a tuturor circuitelor trebuie
acordat\ aten]ia cuvenit\ tras\rii re]elei de distribu]ie (gruparea
coloanelor cu putere instalat\ mic\, evitarea aliment\rii acestor coloane
direct din re]eaua principal\, leg\turi scurte pentru coloanele `nc\rcate [i
leg\turi lungi pentru cele mai pu]in `nc\rcate, devierea circuitelor mai
pu]in `nc\rcate din cele `nc\rcate [i nu invers etc.).
Bilantul termic si hidraulic pentru diferite
scheme de distributie a agentului termic
Schema de distribu]ie trebuie s\ asigure corelarea `ntre
parametrii nominali de temperatur\ ai re]elei [i cei de
func]ionare optim\ a aparatelor consumatoare de c\ldur\.
Apreciind c\ un aparat consumator de c\ldur\ poate
ceda c\ldura la orice debit de agent termic intrat `n aparat,
eficien]a sa func]ional\ este optim\ pentru o anumit\ zon\ de
valori ale debitului de ap\ [i implicit ale diferen]ei de
temperatur\ `ntre intrarea [i ie[irea din aparat.
~n acela[i timp zona respectiv\ trebuie s\ ofere [i o
stabilitate termic\, `n sensul c\ varia]ii mici ale debitului de
ap\ s\ nu conduc\ la varia]ii mari ale debitului de c\ldur\.
Aparatele consumatoare de c\ldur\ au valori diferite ale limitelor
zonei optime de eficien]\ termic\. Astfel, corpurile `nc\lzitoare, `n
func]ie de tipul constructiv, au o limit\ de 20 ÷ 30oC a diferen]ei
de temperatur\, agregatele de aer cald au limite cuprinse `ntre 40o
[i 80oC, valorile mari referindu-se la agregatele de capacitate
mare.
Diferen]a de temperatur\ (ecartul de temperatur\) a apei
fierbin]i din re]eaua exterioar\, `n mod obi[nuit are valori ridicate,
at=t `n cazul termofic\rii c=nd are valori impuse (150o – 70o #
80oC), c=t [i `n cazul aliment\rii cu c\ldur\ dintr-o central\
termic\ c=nd valoarea este aleas\ pe calea unei optimiz\ri.
~n cazul `n care valoarea diferen]ei de temperatur\ din
re]ea corespunde cu cea a zonei de eficien]\ func]ional\ optim\ a
aparatelor consumatoare de c\ldur\ acestea se alimenteaz\ `n
paralel cu agent termic.
~n cazul `n care diferen]a de temperatur\ este mai mare
decat cea de eficien]\ func]ional\ optim\ a aparatelor
consumatoare de c\ldur\, ecartul de temperatur\ din re]ea
se realizeaz\ prin alimentarea `n serie a aparatelor
consumatoare de c\ldur\, apa ie[it\ dintr-un aparat
intrand `n urm\torul. Efectul este similar dac\ se
alimenteaz\ `n serie dou\ sisteme de `nc\lzire: sistemul
de `nc\lzire cu corpuri `nc\lzitoare cu sistemul de
`nc\lzire cu aer cald. Pentru orice schem\ se `ntocme[te
bilan]ul termic [i hidraulic, `n care fiecare aparat sau
sistem `n parte, precum [i `ntreaga instala]ie `n ansamblul
ei trebuie s\ satisfac\ condi]iile men]ionate anterior.
Plecand de la rela]ia general\ de leg\tur\ `ntre
debitul de c\ldur\ [i cel de ap\:

Q = G⋅c⋅δt (W)
pentru cazul cel mai simplu a dou\ aparate consumatoare de c\ldur\
sau dou\ sisteme (1,2), pentru ansamblul respectiv rezult\:

Q = Q1 + Q2 (W)
sau:
G⋅c⋅δt = G1⋅c1⋅δt1 + G2⋅c2⋅δt2 (W)
`n care:
• Q, Q1, Q2 – debitul de c\ldur\ al ansamblului [i respectiv al
elementelor 1 [i 2, `n (W);
• G, G1, G2 – debitele corespunz\toare ale apei, `n (kg/s);
• δt, δt1, δt2 – diferen]ele corespunz\toare de temperatur\, `n
(oC);
• c, c1, c2 – c\ldurile specifice ale apei la temperaturile
respective, `n (J/kgoC).

Deoarece la temperaturile respective, varia]ia c\ldurii specifice este redus\, se

poate aproxima:
c = c1 = c2 = 4190 J/kgoC = 1 kcal/kgoC
~n cazul unei scheme de alimentare `n paralel, diferen]a de
temperatur\ la aparatele consumatoare de c\ldur\ (sau sisteme) este
aceea[i cu a `ntregului ansamblu; rela]iile specifice sunt:

δt = δt1 = δt2 (oC)

G = G1 + G2 (kg/s)
Q1 G1 ⋅ c ⋅ δt1 G1
= =
Q2 G 2 ⋅ c ⋅ δt 2 G 2
La montarea `n serie, debitul de ap\ trecut prin aparatele
consumatoare de c\ldur\ (respectiv sisteme) este constant; rela]iile
specifice sunt:
G = G1 = G2 (kg/s)
δt = δt1 + δt2 (oC)

Q1 G1 ⋅ c ⋅ δt1 δt1
= =
Q2 G 2 ⋅ c ⋅ δt 2 δt 2
Racordarea aparatelor consumatoare de c\ c\ldur\
ldur\
la instala]
instala]iile de `nc
`nc\
nc\lzire cu ap\
ap\ cald\
cald\
Cele mai multe dintre diferitele tipuri de aparate
consumatoare de c\ldur\ - agregatele de aer cald,
suprafe]ele radiante [i unele corpuri `nc\lzitoare – au
bine definit\ circula]ia agentului termic `n interiorul lor.
Astfel agentul termic p\trunde la un cap\t al aparatului,
la partea superioar\ [i iese la partea inferioar\, la
cap\tul opus sau la acela[i cap\t dup\ ce a str\b\tut
aparatul consumator de c\ldur\.
La corpurile `nc\lzitoare de tipul radiator sau
convectoradiator circula]ia se face printr-o serie de
coloane (]evi verticale) unite `ntre ele prin colectoare
orizontale la partea superioar\ [i inferioar\.
Dup\ modul cum se racordeaz\ corpul
`nc\lzitor la instala]ia interioar\ de `nc\lzire [i
dup\ circula]ia agentului termic prin corp, se
disting urm\toarele solu]ii de racordare:
sus – jos;
jos – sus;
jos – jos,
 - intrarea [i ie[irea apei pe p\r]i opuse
a)sus – jos `n diagonal\
b)jos – sus `n diagonal\
c) jos − jos
a) b) c)

d) e) - intrarea [i ie[irea apei pe aceea[i parte

a)sus – jos pe aceea[i parte
b)jos – sus pe aceea[i parte

Fig. 8.42 Racordarea corpurilor `nc\lzitoare

Racordarea sus – jos; reprezint\ solu]ia cea mai uzual\.
Agentul termic, intrand la partea superioar\, pe m\sur\ ce
se r\ce[te, el coboar\ `n corpul `nc\lzitor, astfel `ncat circula]ia
impus\ de c\tre pompe, corespunde cu cea natural\ datorat\
gravita]iei. Ie[irea agentului termic se face cel mai avantajos la
cap\tul opus intr\rii. La corpurile `nc\lzitoare cu lungime
mic\, ie[irea se poate face la acela[i cap\t, dac\ solu]ia este
mai economic\ din punct de vedere al lungimii conductelor de
racordare.
• Racordarea jos – sus;
Avand circula]ia impus\ prin pompare `n sens invers cu
cea natural\ (apa trebuie s\ urce pe m\sur\ ce se r\ce[te)
conduce la o eficien]\ termic\ mai redus\.
~n func]ie de parametrii de temperatur\ ai agentului termic
[i de tipul corpului `nc\lzitor eficien]a termic\ la racordarea
jos – sus este mai redus\ cu 10 – 40% decat `n cazul racord\rii
sus – jos.
Pentru convectoradiatoare panou se apreciaz\ aceast\
reducere a eficien]ei la 40%.
• Racordarea jos – jos: conduce de asemenea la o reducere a
eficien]ei termice, mai mic\ decat la schema jos – sus.

Racordarea aparatelor consumatoare de c\ldur\ `ntre ele

`n cadrul unui grup de aparate se poate face `n paralel sau `n
serie.
Racordarea `n paralel presupune c\ `n fiecare aparat se
face reducerea temperaturii `ntre acelea[i valori, iar `n cazul
racord\rii `n serie, temperatura scade succesiv de la un aparat
la altul.
• Pentru cazul corpurilor `nc\lzitoare, la care eficien]a
termic\ optim\ corespunde unei diferen]e reduse de
temperatur\ (20o – 30o) `ntrucat apa fierbinte are o
diferen]\ mare de temperatur\ pe `ntregul ansamblu (≈
80oC) este necesar ca la racordarea `n paralel a
corpurilor `nc\lzitoare s\ se foloseasc\ − `n cadrul
ansamblului schemei de distribu]ie – alte solu]ii pentru
realizarea `ntregii diferen]e de temperatur\ (de exemplu
`nserierea sistemului de `nc\lzire cu corpuri `nc\lzitoare
cu sistemul de `nc\lzire cu aer cald).
• Racordarea `n paralel a corpurilor `nc\lzitoare se
face folosind circula]ia apei sus – jos, `ntrucat asigur\
cea mai bun\ eficien]\ termic\.
 Racordarea `n serie se poate face pe grupuri
mici de corpuri `nc\lzitoare (2 – 4) sau grupuri
mari. Racordarea `n serie a dou\ corpuri se
poate face `n dou\ variante, dup\ modul de
circula]ie al apei `n al doilea corp `nc\lzitor:
sus – jos , sau
jos – sus,
 RA

a) RG
RG b)

Fig. 8.43 Racordarea `n serie a dou\ corpuri de `nc\lzire

a) sus – jos ; b) jos – sus.
 ~n cazul racord\rii sus – jos cel de-al doilea corp
`nc\lzitor are o eficien]\ termic\ similar\ cu primul corp,
`ns\ trebuie asigurat\ aerisirea celui de-al doilea corp [i
golirea apei din primul corp.
~n cazul folosirii racord\rii jos – sus la al doilea corp
aerisirea se realizeaz\ u[or prin coloana de `ntoarcere, `ns\
eficien]a sa termic\ este diminuat\, ceea ce conduce la
cre[terea suprafe]ei sale. Pentru golire se folose[te o solu]ie
comun\ la ambele corpuri cu robine]i de golire, RG.
Racordarea `n serie a dou\ corpuri `nc\lzitoare, nu
asigur\ o eficien]\ termic\ optim\ decat pentru o diferen]\
total\ de 40o – 60oC, mai mic\ decat cea nominal\ a apei
fierbin]i (80oC).
 Racordarea `n serie a 3 – 4 corpuri
`nc\lzitoare conduce la utilizarea `ntregii
diferen]e nominale de temperatur\ a apei
fierbin]i. Sunt necesare `ns\ mai multe puncte
de aerisire [i de golire a apei, fig. 8.44 .
 RA RA RA

RG RG RG

Fig. 8.44. Racordarea `n serie a mai multor corpuri `nc\lzitoare (sus – jos)
Grupurile mari de corpuri `nc\lzitoare
racordate `n serie folosesc racordarea jos – jos
a unor corpuri `nc\lzitoare de `n\l]ime redus\
`n cadrul unui sistem de distribu]ie
monotubular orizontal, fig. 8.45
 RA RA RA RA RA

Fig. 8.45. Racordarea `n serie a corpurilor de `nc\lzire de `n\l]ime mic\ `n cadrul sistemelor de
distribu]ie monotubulare
CORPURI DE ÎNCĂLZIRE UTILIZATE
ÎN INSTALAŢIILE DE ÎNCĂLZIRE
Domenii de utilizare a corpurilor încălzitoare
 La sistemul de `nc\lzire cu corpuri `nc\lzitoare,
acestea sunt folosite pentru transferul c\ldurii de la
un agent termic − `n stare lichid\ sau de vapori − la
mediul `n care se face `nc\lzirea. ~ntruc=t sistemul
nu folose[te aparate cu elemente `n mi[care, se mai
nume[te [i `nc\lzire cu corpuri statice.
 Corpurile de `nc\lzire cedeaz\ `n `nc\perea `n care sunt
amplasate c\ldura necesar\ echilibr\rii bilan]ului termic,
realiz=nd compensarea pierderilor de c\ldur\ ale `nc\perii
[i `nc\lzirea aerului rece infiltrat.
Pentru ob]inerea unei eficien]e sporite `n mediul
`nc\lzit, amplasarea corpurilor `nc\lzitoare se face `n
imediata apropiere a suprafe]elor celor mai reci, prin care
se produce pierderea de c\ldur\, respectiv `n fa]a pere]ilor
exteriori [i `n special `n fa]a ferestrelor. Datorit\ amplas\rii
`n zona periferic\ a cl\dirii, `nc\lzirea cu corpuri
`nc\lzitoare este denumit\ [i `nc\lzire perimetral\.
 Deoarece corpurile `nc\lzitoare au o temperatur\
mai ridicat\, aerul care vine `n contact cu acestea se
`nc\lze[te − prin convec]ie liber\ − activ=ndu-se
circula]ia sa `n `nc\pere. La r=ndul s\u, aerul
cedeaz\ c\ldura suprafe]elor mai reci, prin care
`nc\perea este delimitat\ de mediul exterior (aer,
sol) sau de alte `nc\peri cu temperatur\ mai sc\zut\.
Totodat\, corpurile `nc\lzitoare (except=nd
convectoarele) cedeaz\ c\ldur\ şi prin radia]ie
suprafe]elor delimitatoare [i corpului omenesc.
 La r=ndul s\u sistemul cu aer cald, chiar atunci
c=nd este preferat, se combin\ cu sistemul cu corpuri
`nc\lzitoare, pentru a se putea asigura confortul
termic `n zona perimetral\. O combinare similar\ a
sistemelor se face [i atunci c=nd este necesar\
men]inerea unui regim redus de `nc\lzire `n
perioadele de `ntrerupere a lucrului, pentru evitarea
consumului de energie electric\ (necesar\ `n cazul
`nc\lzirii cu aer cald).
• Principii constructive şi funcţionale ale
corpurilor de încălzire
 Principalul criteriu de clasificare a corpurilor de
încălzire este cel constructiv−funcţional.
Concomitent, se are în vedere întregul ansamblu
de caracteristici care se influenţează reciproc:
• constructive
• hidraulice
• termice
• de rezistenţă la coroziune
• economice
Caracteristicile constructive ale corpurilor
încălzitoare

Se referă la concepţia funcţională , gama

dimensională, materialele folosite şi modul de
furnizare de fabrică a corpului încălzitor.
Concepţia constructiv - funcţională

Concepţia constructiv - funcţională a corpurilor

încălzitoare conduce la realizarea acestora (fig. 10.1)
astfel:
Ţevi care cedează căldura direct în mediul încălzit,
circulaţia agentului termic având loc:
• într-un fir - tipul serpentină (fig. 10.1.a);
– în mai multe fire paralele - tipul registru (fig. 10.1.b); ţevile
paralele pot fi orizontale ( fig. 10.1.b1 ) sau verticale( fig.
10.1.b2 ), racordarea lor făcându-se prin câte un
distribuitor şi colector.
• Ţevi (tip serpentină sau registru) care
cedează căldura în mediul încălzit indirect,
prin intermediul unor elemente aplicate, care
pot fi:
– foi de tablă, plane sau cutate, tip radiator panou
(fig. 10.1.c1) sau foi de tablă cu orificii speciale
pentru circulaţia aerului - convectoradiator panou
(fig. 10.1.c2);
– aripioare din tablă, formând canale verticale - tipul
convectoradiator (fig. 10.1d).
• Ţevi (tip serpentină sau registru) cu aripioare aplicate
pe ele, amplasate într-o cutie - tipul convector (fig.
10.1e); cedarea căldurii în mediul încălzit se face
indirect, prin intermediul curentului de aer care trece
prin cutia corpului încălzitor.
• Elemente verticale, fiecare cu mai multe coloane,
corpul încălzitor (tip registru vertical ) fiind format
prin îmbinarea mai multor elemente - tipul radiator
(fig.10.1f).
• Foi de tablă presate, care prin îmbinarea lor (două foi)
creează spaţii pentru circulaţia apei - tipul radiator
panou ( fig. 10.1g ).
 a
b1 b2

c1 c2

f g
e

Fig. 10.1 Tipuri de corpuri încălzitoare

a – serpentină; b – registru de ţevi (b1 – orizontale; b2 – verticale );
c1- radiator panou; c2 – convectoradiator panou; d – convectoradiator;
e – convector; f – radiator; g – panou.
 –Gama dimensională

Gama dimensională se caracterizează prin

lungimea, lăţimea, înălţimea şi suprafaţa de
contact a corpului de încălzire cu aerul.
 –Materialul folosit

Materialul folosit în mod frecvent este oţelul

sub formă de ţevi şi tablă. O excepţie fac
radiatoarele care se pot fabrica din fontă,
aluminiu sau alte metale şi aliaje. La
convectoare ţevile se pot realiza şi din cupru,
iar aripioarele din aluminiu.
Caracteristicile hidraulice ale corpurilor încălzitoare
Se referă la modul de circulaţie al apei în corpurile încălzitoare, la volumul
de apă al acestora şi la rezistenţa hidraulică în circulaţia agentului termic.
Circulaţia apei se poate face în unul sau mai multe fire:

a)Circulaţia într-un fir

( tip serpentină ) se face cu debit mare de apă pe
un drum lung, situaţie caracteristică agentului termic apă cu ecart mare
de temperatură.
b) Circulaţia în mai multe fire paralele (tip registru ) se face cu debit
mic de apă şi drumuri scurte în fiecare din firele de circulaţie - situaţie
caracteristică agentului termic apă cu ecart redus de temperatură sau
abur.

Cele două moduri de circulaţie a apei se pot combina cu aproape oricare

din concepţiile constructiv - funcţionale ale corpurilor încălzitoare.
 Caracteristicile termice ale corpurilor încălzitoare

Se referă la modul şi capacitatea de cedare a căldurii, precum şi variaţiile

acestora.
Modul de cedare a căldurii de către un corp încălzitor depinde de
concepţia constructiv - funcţională de realizare a acestuia .
• În mod obişnuit cedarea de căldură se face mixt, prin convecţie şi radiaţie;
o excepţie o reprezintă convectorul, care cedează căldura aproape
exclusiv, prin convecţie. O pondere mai ridicată a cedării prin radiaţie se
realizează la radiatorul panou, comparativ cu celelalte corpuri încălzitoare.
• Debitul de căldură cedat mediului, (fluxul termic), reprezintă principala
caracteristică a corpului încălzitor. Exprimarea sa se poate face global
pentru întregul corp încălzitor (W/corp) , sau sub formă de debit
specific, raportat la:
– unitatea de suprafaţă [W/m2]
– unitatea de lungime [W/m] ( la registru ).
 Variaţia debitului de căldură, ca urmare a posibilităţilor
de reglaj, sau a unor cauze exterioare, se face în funcţie de :
• debitul de agent termic ;
• temperatura agentului termic la intrarea în corpul încălzitor ;
• coeficientul global de transmisie a căldurii ;
• modul de racordare al corpului încălzitor;
• lungimea corpului încălzitor ;
• modul de montare ;
• presiunea barometrică .
Caracteristicile mecanice

Caracteristicile mecanice ale corpurilor încălzitoare

se referă la rezistenţa corpului încălzitor la presiunea
agentului termic, la solicitări mecanice exterioare, la
variaţia temperaturii şi la acţiunea chimică a agentului
termic şi a mediului exterior.
a)Rezistenţa la presiunea agentului termic este
mare la corpurile în care agentul termic circulă prin
ţevi cu grosime obişnuită a pereţilor şi mai redusă la
corpurile cu volum mare de apă (radiatoare) sau la
corpurile realizate din ambutisarea a două foi de
tablă (de exemplu panou).
 b)Rezistenţa la acţiuni mecanice în timpul transportului,
montajului şi exploatării este mare la corpurile formate din ţevi
(serpentine, registre) şi redusă la celelalte tipuri, fie datorită deformării
elementelor din tablă de oţel (aripioare, foile panourilor), fie datorită
casanţei, în cazul radiatoarelor din fontă.
» c)Rezistenţa la variaţia temperaturii reprezintă rezistenţa faţă
de eforturile apărute la dilatarea şi contracţia elementelor componente
ale instalaţiei.
» d)Rezistenţa la acţiunea chimică agresivă a agentului termic.
Această rezistenţă este ridicată la fontă şi aluminiu (radiatoare), cupru
(unele convectoare) şi redusă la corpurile din oţel - ţeavă sau tablă.
 Caracteristicile economice.
Caracteristicile economice ale corpurilor de încălzire se
referă la stabilirea unor indici economici, raportarea
acestora făcându-se la unitatea debitului de căldură (în
mod uzual la 1000 W ).
În mod obişnuit indicii se referă la :
– costul corpului încălzitor [lei /1000W];
– consumul de metal [kg/1000W];
– consumul de manoperă la fabricaţie şi la montaj [ore/1000W];
– consumul de energie înglobat [kWh/1000W]; [kg c.c./1000W].
Soluţii constructive pentru corpurile de încălzire
Clasificarea corpurilor de încălzire se face după
diverse criterii, cum ar fi :
• concepţia constructivă
• modul de cedare a căldurii
• agentul termic folosit
• materialul utilizat
• gama dimensiunilor etc.
 Deoarece materialul folosit la construcţia corpurilor de
încălzire, prin caracteristicile sale fizico – mecanice şi
posibilităţile tehnologice de prelucrare, impune în
general concepţia constructiv – funcţională a acestora
cu implicaţii directe asupra modului de cedare a
căldurii, am considerat utilă utilizarea acestui criteriu
de clasificare, grupând corpurile de încălzire astfel :
• corpuri de încălzire din oţel ;
• corpuri de încălzire din fontă ;
• corpuri de încălzire din aluminiu ;
• corpuri de încălzire din alte materiale.
 Corpuri de încălzire din oţel

A. Corpuri încălzitoare din ţevi

a) Serpentine.
Sunt corpuri de construcţie simplă, realizate ca un
fascicol de ţevi coplanare, rezultat prin curbarea
acestora la 180o – (fig. 10.2.a), prin îmbinarea sudată
de tronsoane de ţeavă dreaptă cu curbe prefabricate la
180o sau 90o − (fig.10.2.b ), sau prin îmbinarea de
tronsoane drepte din ţeavă de acelaşi diametru, tăiate
la 45o – (fig.10.2.c).
 H

H
L L L

a b c

Fig. 10.2. Serpentine din ţevi de oţel

a - ţeavă curbată ; b - ţevi îmbinate cu
curbe la 180 o (1) sau 90 o (2) ;
c - ţevi drepte, tăiate la 45o ;
 Ţevile folosite în mod curent la confecţionarea serpentinelor au diametrul
cuprins între 50 şi 80 mm, dar gama acestora poate fi extinsă, după
necesităţi, între 20 şi 100 mm. Pentru serpentinele de tipul ″c″ pot fi utilizate
de asemenea ţevi de secţiune rectangulară.
Parametrii maximali ai agenţilor termici cu care pot fi alimentate serpentinele
sunt prezentaţi în tabelul 10.1.
Tabelul 10.1.

Parametrii Agent termic

Maximi Apă Abur
Temperatura ( oC ) 150 150
Presiunea ( bar ) 16 4
Ca urmare a faptului că întreaga suprafaţă de încălzire a serpentinei
este în contact direct cu agentul termic, temperatura medie a
serpentinei este foarte apropiată de cea a agentului termic (
purtător de căldură ), ceea ce reprezintă un avantaj din punct de
vedere al cedării căldurii, cu atât mai mult cu cât toată masa de
metal a serpentinei este activă.
Serpentina fiind parcursă pe toată lungimea de debitul integral de
agent termic,realizează o viteză mare de circulaţie a acestuia, ceea
ce o face să fie corespunzătoare folosirii apei fierbinţi, caracterizată
de ecarturi mari de presiune şi temperatură.
Dimensiunile de gabarit uzuale pentru serpentine sunt:

H = 300 …..1000 mm ; L = 500…5000 mm;

 A A-A

Fig. 10.3 Serpentine cu ţevi orizontale în eşichier

1 - ţeavă dreaptă ; c - curbă la 180 o ; s - suport de susţinere ;
r - ştuţ de racordare ; m - mufă de racordare ; f - flanşă .
Acest tip de serpentină a fost realizat în România,
conform N.I.I. 268 - 77, din ţeavă de oţel, sudată
longitudinal pentru construcţie Φ 42 x 2,5 mm într-o
gamă de 80 tipodimensiuni (fig.10.3), determinate prin
:
− lungimea ţevii drepte 500…4000 mm cu modul de
250 mm cu o lungime de gabarit de 660…4160 mm ;
− numărul de ţevi 5…12 bucăţi, ceea ce duce la o
înălţime de gabarit de 402…1007 mm.
Valorile maximale admise ale parametrilor agenţilor
termici pentru serpentina de încălzire din fig.10.3 sunt
: presiunea de utilizare 16 bar, temperatura 200 oC.
b) Registre de încălzire
Sunt alcătuite din fascicule de ţevi paralele, pozate orizontal sau
vertical şi având în cele mai multe cazuri extremităţile fixate în alte
ţevi de acelaşi diametru sau mai mare, numite distribuitor şi
respectiv colector.
Din punct de vedere funcţional, registrul de încălzire oferă agentului
termic mai multe trasee paralele, ceea ce permite reducerea vitezei
de circulaţie, şi implicit, a rezistenţei hidraulice, fiind recomandabil
şi în cazul agenţilor de încălzire cu debit volumetric mare ( apă cu
ecart de temperatură mic ).
Registrele de încălzire orizontale (fig.10.4)sunt executate pentru
următoarele condiţii generale :
− temperatura maximă a agentului termic - 150 oC ;
− presiune maximă :
• apă - 16 bar
• abur - 4 bar ;
− diametrul ţevilor şi al distribuitor - colectorului: 76 x 3,5 mm;
76 x 3mm;
− lungimea ţevilor orizontale: 500…5000 mm cu modul de 250 mm;
− numărul de ţevi orizontale: 2…8 buc., determinând înălţimea de gabarit între 206 şi
986 mm;
− mod de racordare: flanşe sau mufe ;
− asamblarea elementelor componente se face prin sudare.
− înălţimea de gabarit: 600, 800 sau 1000 mm ;
− lungimea de gabarit: 540 - 2744 mm la tipul I şi 704 - 2908 mm la tipul II, funcţie
de numărul de ţevi verticale ( între 5 şi 24 buc. cu pas de 116 mm );
Parametrii maximali admişi ai agentului termic sunt :
– temperatura :
– apă: 150 oC ;
– abur: 175 oC ;
– presiunea :
– apă: 16 bar
– abur: 8 bar ;
 2 3

6
5 4
1
7

Fig. 10.4. Registru de încălzire cu ţevi orizontale

1 - distribuitor; 2 - ţeavă orizontală extremă; 3 - ţeavă orizontală mediană;
4 - colector; 5 - ştuţ de racord; 6 - flanşă; 7 - mufă de racordare.
Registrele de încălzire verticale au însuşiri
termohidraulice asemănătoare registrelor
orizontale, cu următoarele particularităţi :
-fasciculul de ţevi paralele este pozat
vertical, într-un singur rând la tipul I (fig.
10.5a) şi în două rânduri paralele la tipul II
(fig. 10.5b).
 2

Fig. 10.5. – Registru de încălzire vertical

a - tipul I (simplu ); b - tipul II (1 - distribuitor, colector ; 2 - ţeavă
verticală).
Corpuri încălzitoare din ţevi cu elemente aplicate
Plecând de la ideea creşterii fluxului termic al serpentinelor şi
registrelor prin mărirea suprafeţei de schimb de căldură, corpurile
încălzitoare din ţevi cu elemente aplicate prezintă o mare
diversitate de concepte constructive, rezultată din combinarea
diferenţiată ca tehnologie de execuţie a tipurilor de corpuri
încălzitoare din ţevi, cu elemente adiţionale din materiale şi cu
forme diferite.
Caracteristici funcţionale principale :
- circulaţia agentului termic se face prin serpentine sau registre;
− cedarea de căldură are loc atât prin ţeavă ca element de contact
direct cu agentul termic, cât şi prin elemente aplicate pe ţeavă,
încălzite prin conducţie, ceea ce duce la creşterea fluxului termic
radiant;
− temperatura medie a suprafeţei de încălzire este mai scăzută
decât cea a agentului încălzitor, ceea ce permite utilizarea agenţilor
termici cu parametri ridicaţi.
 Tipuri reprezentative de corpuri încălzitoare cu elemente
aplicate:
A)Serpentine sau registre din ţevi orizontale cu aripioare

Se realizează prin aplicarea de aripioare de formă pătrată sau circulară cu

latura (diametrul) de 50 - 100 mm din tablă de oţel cu grosimea de 0,4 -
1,0 mm fixate pe ţevi cu diametru mic 1/2” - 2”.
Aripioarele sunt prinse de ţeavă prin intermediul unui guler de 3 - 4 mm.
La alte variante, aripioarele sunt realizate din bandă spiralată în jurul ţevii
cu pasul de 3−5mm.
În alte soluţii constructive, creşterea suprafeţei se obţine prin spiralarea
unei spirale din sârmă din oţel sau cupru în jurul ţevii.
Tehnologiile perfecţionate permit obţinerea de ţevi din aluminiu cu tot cu
aripioare rezultate prin extrudare.
b) Radiatoare panou

Sunt numite astfel, în mod convenţional, corpurile

încălzitoare alcătuite din serpentină sau registru din
ţeavă, de care se prinde prin sudură , lipire, coliere etc.,
pe una din feţe ori pe amândouă, o tablă din oţel sau
aluminiu cu suprafaţa lină, ondulată, striată sau
profilată.
O construcţie de acest tip este radiatorul panou GOLF ,
care are suprafaţa de încălzire din tablă de aluminiu
profilată fixată cu agrafe de o serpentină de oţel
c) Convectoradiatoare tip panou (C R P)
Sunt compuse dintr-un registru de ţevi verticale de 3/8”
cu distribuitor şi colector din ţeavă pătrată 30 x 30 x 3
mm (fig. 10.6).
Pe cele două feţe ale registrului sunt sudate panouri din
tablă neagră cu grosimea de 0,5 mm, pe care sunt
practicate şiruri verticale de fante orizontale, având
lungimea aproximativ egală cu distanţa dintre ţevile
registrului.
Orientarea fantelor, în jos pe panoul anterior, şi în sus pe
cel posterior, facilitează circulaţia aerului, realizându-se
creşterea aportului convecţiei la emisia totală de căldură.
Prin cuplare se pot obţine C R P - uri duble cu distanţa
între axe de 100 mm. C R P -ul poate funcţiona cu apă
fierbinte sau abur cu tmax = 150oC şi pmax = 16 bar.
 1 2
A-A
A
1

6 5 4

2
4 Fig. 10.6. Convectoradiator tip panou ( C
RP) 3
1 - distribuitor ; 2 - ţeavă verticală ; 3 - 5
colector ; 4 - panou cu fante ;
5 - elementA de fixare ; 6 - flanşă ;
3

Fig. 10.6. Convectoradiator tip panou ( C R P )

1 - distribuitor ; 2 - ţeavă verticală ; 3 - colector ; 4 - panou cu fante ;
5 - element de fixare ; 6 - flanşă ;
Gama tipodimensională a convectoradiatoarelor tip panou
conţine 3 grupe de unităţi determinate de înălţimea H, în
fiecare grupă existând 25 de lungimi L la CRP simplu ( cu un
rând de ţevi ) şi 15 lungimi L la C R P dublu ( cu două rânduri
de ţevi ) rezultate din numărul de ţevi verticale pe rând , şi
anume : n = 4…28 ţevi la C R P simplu şi n = 10…24 ţevi la C R P
dublu.
d) Convectoradiatoare tip SP
Au la bază registrul de ţevi verticale pe care se
aplică elemente din tablă alcătuind tuburi sau
canale de diferite forme şi mărimi (în secţiune
transversală) şi având capetele deschise
pentru intrare (jos) şi ieşire (sus) a aerului.
Elementele aplicate contribuie la reducerea
temperaturii medii superficiale şi majorează
cota de căldură transmisă prin convecţie.
 Ø1/2" Ø1"

A A

Ø1/2"

Teava
A-A Ø1/2" Tabla neagra
g=0,5

a)

Ø1"

b)
Fig. 10.7. Convectoradiator tip S P
a - cu o coloană ; b - cu două coloane ; n - numărul de elemente
 Convectoradiatorul tip SP a fost produs la Alexandria conform NID 30,
(fig, 10.7.) şi este compus din:
− registru cu ţevi verticale (elemente) cu diametrul 1/2″, sudate în
distribuitor şi colector cu diametrul de 1″ şi distanţa 70 mm între axe;
− aripioare din tablă neagră de 0,5 mm grosime, sudate pe ţevile
verticale, formând două canale rombice cu diagonala mare aprox. 40 mm,
situate în faţa şi în spatele registrului.
− racorduri cu mufe fixate la unul din capetele distribuitorului şi
colectorului.
Agenţii termici folosiţi pot fi apa sau aburul cu pmax = 16 bar.
Elementele constructive care definesc gama de tipodimensiuni ale
convectoradiatorului SP sunt:
− înălţimea (distanţa dintre axele distribuitorului şi colectorului);
− lungimea (dată de numărul de ţevi verticale - 3 ÷ 35 ţevi într-un plan).
C. Convectoare
Convectorul este alcătuit din ţevi cu aripioare
acoperite de o mască, în care sunt practicate
goluri la partea inferioară şi superioară, şi
cedează căldură aproape exclusiv prin
convecţie liberă.
a)Convectorul cu mască
A fost realizat la Alexandria, conform N.I. 62 - 72 şi este
alcătuit din următoarele părţi principale (fig.10.8):
− bateria de încălzire formată din 2 sau 3 ţevi plate 40 x 10
x 1,75 mm OLT 35, pe care se fixează, prin zincare la cald,
204 buc/m aripioare rectangulare, din tablă decapată de
0,4 mm, cu înălţimea de 60 mm şi lăţimea de 163 mm
pentru 3 ţevi sau 109 mm pentru 2 ţevi;
− distribuitor şi colector din tablă decapată;
− mască din tablă decapată, care împreună cu peretele pe
care se montează convectorul, formează spaţiul de
circulaţie a aerului încălzit;
− jaluzelele pentru dirijarea jetului la ieşire.
 Fig. 10.8. Convector cu mască
• 1 - ţevi încălzitoare ; 2 - aripioare ; 3 - distribuitor ( colector );
4 - racord intrare ( ieşire ); 5 - mască ; 6 - clapetă de reglaj ;
7 - buton de acţionare clapetă ; 8 - jaluzele ; 9 - console de fixare ;10 - glaf .
Convectorul cu mască permite utilizarea de
agenţi termici cu următorii parametri maximali :
− apă, cu temperatura de 130oC şi presiunea de
10 bar ;
− abur saturat cu presiunea de 2 bar şi
temperatura 133oC.
Numărul (2 sau 3) şi lungimea ţevilor 500 - 1500
mm cu modul de 100mm, precum şi înălţimea
măştii 230 mm sau 460 mm, definesc o gamă de
33 de tipodimensiuni.
b) Convectoare de plintă

Fig. 10.9. Convector de plintă

1- ţeavă cu aripioare; 2- mască; 3- clapetă; 4- consolă;
5,6- şuruburi de prindere.
Diferă de convectoarele cu mască prin următoarele
elemente (fig. 10.9):
− bateria de încălzire conţine o singură ţeavă plată, deci nu
are distribuitor şi colector ;
− lăţimea foarte redusă a măştii nu mai necesită jaluzele ;
− la capetele convectoarelor de plintă pot fi montate
elemente de capăt confecţionate din tablă de oţel.
Convectoarele de plintă s-au executat conform N.I.I. 134 -
73, în 10 mărimi determinate de lungimea măştii, înălţimea
şi lăţimea fiind constante.
Ca agent termic pentru convectoarele de plintă se utilizează
apa cu temperatura maximă de 100 oC şi presiunea maximă
de 10 bar.
D. Panouri încălzitoare

Sunt corpuri de încălzire construite din foi de

tablă sau benzi de oţel sau aluminiu prin
presare, ambutisare, lipire, sudare, astfel încât
să se obţină un sistem de canale de circulaţie
pentru agentul termic, similar registrelor din
ţevi verticale sau orizontale.
 A AA A AA

B B B B

A A

B-B
B-B

a b

Fig. 10.10. Panou încălzitor

Forma secţiunii canalelor şi profilul exterior al panourilor
pot fi destul de diferite, principial construcţia unui panou
încălzitor fiind prezentată în fig. 10.10.
În România s-a fabricat radiatorul panou ROTERM şi
întruneşte însuşirile caracteristice ale mai multor tipuri de
corpuri şi anume (fig. 10.11):
− canale din tablă pentru circulaţia agentului termic, ca la
panoul încălzitor;
− suprafaţă încălzitoare exterioară, din tablă neudată de
agentul încălzitor, similar radiatorului panou;
− curentul de aer circulă în mişcare naturală, între ţevile de
agent termic şi suprafaţa periferică (panou) a corpului
încălzitor, asemenea convectoradiatorului.
Gama de fabricaţie a radiatorului panou ROTERM se extinde la
95 tipodimensiuni, radiatorul putând avea 2 - 20 elemenţi şi
lungimi cuprinse între 150 şi 1500 mm.
Agentul încălzitor admis este apa cu temperatura de 110oC şi
presiunea limitată la 4 bar.
Fig. 10.11. Radiator panou ROTERM
a - simplu ; b - dublu ; c - detaliul A văzut din spatele radiatorului;
d - detaliul B.
Corpuri de încălzire din fontă

Radiatoare din fontă

Sunt alcătuite din elemente verticale din fontă cu însuşiri
termice asemănătoare cu registrele din ţevi verticale.
În România se produc două serii de elemente din fontă :
-elemente cu 2 sau 3 coloane unite de secţiune eliptică,
STAS 7363-86, fig. 10.12.
− elemente cu 2, 4, 6 sau 9 coloane independente de
secţiune circulară, STAS 7364 – 86, fig. 10.13.
Fig. 10.12. Radiator din fontă cu coloane unite
Parametrii maximi ai agenţilor termici pentru
radiatoare din fontă sunt pentru tipul cu:
− coloane unite de secţiune eliptică :
apă: tmax = 140 oC ; pmax = 6 bar ;
abur: tmax = 151 oC ; pmax = 4 bar ;
− coloane libere de secţiune circulară :
– apă: tmax = 115 oC ; pmax = 5 bar ;
– abur: tmax = 133 oC ; pmax = 2 bar.
 Fig. 10.13. Radiator din fontă cu coloane independente

Fig. 10.13. Radiator din fontă cu coloane independente

Realizări constructive ale corpurilor de
încălzire pe plan internaţional
Tipurile constructive reprezentative de corpuri de încălzire, au
următoarele caracteristici comune:

• masă proprie mică;

• canale de circulaţie a agentului termic cu pereţi subţiri şi de
secţiune mică;
• inerţie termică mică (volum de apă înglobat mic), având în
vedere caracterul permanent al furnizării agentului termic;
• forme diversificate;
• acoperiri exterioare estetice, mentenabile şi fiabile;
• tratamente anticorozive.
Având în vedere baza comună de analiză a corpurilor de
încălzire, şi anume agentul termic folosit, apa caldă cu td /
tr = 90 oC / 70 oC şi ∆t = 60 oC, şi faptul că nu există corp de
încălzire care să cedeze căldură numai prin radiaţie sau
numai prin convecţie, structurăm principalele realizări în
domeniul construcţiei de corpuri de încălzire , tot după
materialul folosit, şi anume:
− corpuri de încălzire realizate din materiale uşoare - aliaje
de aluminiu;
− corpuri de încălzire realizate din oţeluri aliate;
− corpuri de încălzire din fontă;
− corpuri de încălzire realizate din două sau mai multe
materiale diferite.
 Corpuri de încălzire din aliaje de
aluminiu
Construcţia corpurilor de încălzire din aluminiu
se focalizează pe două direcţii principale:
− radiatoare;
− registre ,verticale sau orizontale.
a) Radiatoare din aluminiu
În Europa, un număr mare de producători
realizează elemente de radiator din aluminiu,
asamblate prin niplare.
Pentru condiţii nominale, diferenţele constructive
şi din punct de vedere al puterii termice pe
element pentru aceleaşi dimensiuni de gabarit
sunt minime la acelaşi producător sau între
diferiţi producători, aşa cum rezultă şi din
exemplele prezentate în tabelul 10.2, tabelul
10.3, tabelul 10.4.
 Tabelul 10.2.

Radiatoare din aluminiu ∆td / tr ∆t Putere termică

Observaţii
Tip element [oC] [o C ] [ W / elem ]

T 500 90 / 70 60 161,2 Dist. între nipluri d=500mm

L 500 90 / 70 60 163,1 Dist. între nipluri d=500mm

ET 500 90 / 70 60 161,2 Dist. între nipluri d=500mm

Clan 500 90 / 70 60 170 Dist. între nipluri d=500mm

 Tabelul 10.2. - continuare

Radiatoare din aluminiu ∆td / tr ∆t Putere

Tip element [oC] [o C ] termică Observaţii
[ W / elem ]

Club 500 90 / 70 60 166 Dist. între nipluri d=500mm

Mix 500 90 / 70 60 162 Dist. între nipluri d=500mm

GL 500/80 90 / 70 60 164 Dist. între nipluri d=500mm

Mago 500 90 / 70 60 163 Dist. între nipluri d=500mm

Seven 500 90 / 70 60 170 Dist. între nipluri d=500mm

SIMUN 500 90 / 70 60 168 Dist. între nipluri d=500mm

New Serir 500 90 / 70 60 172 Dist. între nipluri d=500mm

Big 500 90 /70 60 170 Dist. între nipluri d=500mm

 Tabelul 10.3.

Radiatoare din td /tr ∆t Putere termică Observaţii

aluminiu

Tip element [oC] [oC] [ W / elem ]

Blitz 3 / R 90 / 70 60 114 Distanţa între nipluri

d = 300mm
Scirocco 3 / R 90 / 70 60 111 Distanţa între nipluri

d = 300mm
Master 300 / R 90 / 70 60 114 Distanţa între nipluri

d = 300mm
Sahara 300 / R 90 / 70 60 111 Distanţa între nipluri

d = 300mm
 Tabelul 10.4.

Radiatoare din
td /tr ∆t Putere termică Observaţii
aluminiu

Tip element [ oC ] [ oC ] [ W / element ]

Confort 80 90 / 70 60 128 Distanţa între nipluri

d= 400 mm

Mondial 80 90 / 70 60 131 Distanţa între nipluri

d= 400 mm

IPS 90 90 / 70 60 122 Distanţa între nipluri

d= 400 mm
Dacă din punct de vedere al diferenţelor de putere termică pe
element, pentru aceleaşi dimensiuni de gabarit, elementele de
radiator sunt apropiate, calitatea finisajului le face deosebit de
competitive, vopsirea exterioară epoxidică, sau realizată prin
anaforeză plus vopsire epoxidică conferindu-le calităţi estetice
deosebite. În ceea ce priveşte exploatarea lor producătorii insistă
asupra calităţii apei utilizate ca agent termic, astfel :
– conţinut de sulfaţi ≤ 100 mg / litru
– conţinut de cloruri ≤ 50 mg / litru
– pH = 7 ÷ 8,5
recomandând tratarea acesteia cu aditivi speciali Cillit Duo (Cillit
S.A.) sau Redoxal 1000 (Molvy Chemie).
Alţi producători fac apel la procedee complexe de pasivizare prin
fosfato - cromatare, prin care se realizează un film de crom
permanent şi inalterabil.
Marea majoritate a elemenţilor de radiator din
aluminiu se produc în gama de înălţimi între nipluri de
350; 500; 600; 700 şi 800 mm, cu lăţimi şi adâncimi de
80mm, respectiv 98 - 100 mm, garantate 10 ani, la
presiuni de lucru de 6 bar şi temperaturi maxime ale
agentului termic de 110 oC.
Cele mai utilizate forme de elemenţi de radiator din
aluminiu sunt prezentate în fig. 10.14. (a, b, c, d, e ),
deosebirile fiind minime şi constând în numărul de
aripioare verticale turnate odată cu elementul
respectiv şi forma canalelor de aer delimitate de aceste
aripioare, la alăturarea a doi elemenţi prin niplare.
Fig. 10.14.a. Global Mix
Fig. 10.14.b. Global GL 350/80 Fig. 10.14.c. Mago 500
Fig. 10.14.d. Club 500 Fig. 10.14.e. Clan 500
Există producători care realizează radiatoare din aluminiu
nemodulate, cum ar fi Bfi - Ungaria (radiatorul Helena), fig.
10.15., radiatoare produse în gama de înălţimi între nipluri de
350; 500; 650; 900 mm , cu puteri de 82; 111; 141, respectiv
190 W pe element formal.
Pentru aceste radiatoare rămân valabile considerentele
anterioare legate de condiţiile de exploatare şi garanţie.
•

Fig. 10.15. Radiator Bfi - “Helena “

b) Registre din aluminiu

Destinate încălzirii unor spaţii cu cerinţe igienice

deosebite (băi, bucătării), datorită simplităţii
constructive şi a facilităţilor de întreţinere
(curăţire uşoară), aceste registre se realizează
prin niplare sau sudură între elemenţi de
diverse lăţimi pe înălţimea dorită, fig. 10.16.
Nova Florida “SAMOA” Global “JUNIOR “
Fig. 10.16. Registre din aluminiu
Ca exemplu, se pot asambla elemente cu distanţa între axe de 450 sau
550 mm, pe înălţimi de 730 mm până la 1540 mm - registrele “
Junior “- Global (Italia), sau înălţimi de la 720 mm până la 1680 mm
- registrele “Samoa “- Nova Florida (Italia).
Pentru aceste registre puterile termice la condiţii nominale (td / tr =
90/70oC, ∆t = 60oC), variază între 378 şi 1147W. Posibilităţile de
finisaj, exploatare şi garanţie, comportă aceleaşi facilităţi, respectiv
restricţii, ca la celelalte corpuri de încălzire din aluminiu.
 Corpuri de încălzire din oţeluri
aliate
Corpurile de încălzire din oţel se produc în două
variante:
− corpuri de încălzire din tablă - tip radiator
panou sau convectoradiator;
− corpuri de încălzire din ţeavă - tip registru.
a) Corpuri de încălzire din tablă

Corpurile de încălzire din tablă se realizează prin

ambutisarea şi sudarea “ în oglindă “ a două foi de
tablă plane din oţel aliat, rezultând astfel canalele de
circulaţie ale agentului termic , distribuitorul cât şi
colectorul, care permit racordarea corpului la reţea. La
radiatoarele panou astfel rezultate, se aplică pe una din
feţe aripioare din tablă ondulată, mărind suprafaţa de
schimb de căldură şi intensificând transferul convectiv
de căldură, rezultând convectoradiatoare, fig. 10.17.a.
Se fabrică din tablă de oţel de 1,25 mm, având o foarte
largă utilizare în Europa.
Fig. 10.17.a. Corp de încălzire din tablă (convectoradiator panou dublu)
Fig. 10.17.b. Corpuri de încălzire
din tablă
Cu toate că sunt produse de un număr mare de firme, De Longhi -
Italia, Buderus - Germania, Myson - Anglia, Radson - Belgia,
Dunaferr - Ungaria, Vogel and Noot - Austria ş.a. diferenţele
constructive sunt minimale, aproape inexistente - fig. 10.17.b.
Se realizează în general, în gama de înălţimi între nipluri de 300;
400; 500; 600 şi 900 mm, având puteri termice cuprinse între 17,5
W şi 169 W pe element formal.*
*Aceste corpuri de încălzire nefiind modulate, nu se poate vorbi de
element real ( distinct ), ci de element formal, rezultat din secţiunea
teoretică verticală prin punctul de unde se repetă forma geometrică
de bază a corpului de încălzire.
Temperatura agentului termic este limitată la 110 oC, presiunea de
lucru recomandată fiind de 6 bar. Toţi producătorii insistă asupra
calităţii apei utilizate, garanţia nedepăşind în general 5 ani.
b) Corpuri de încălzire din ţeavă

Producţia de corpuri de încălzire din ţeavă de oţel este diversă,

multe firme ca Buderus - Germania, Zehnder - Germania, Laing -
Ungaria, Betatherm - Germania, realizând registre din ţeavă cu
diferite secţiuni (rotundă, ovală, pătrată), destinate încălzirii
încăperilor cu cerinţe igienice deosebite (băi, bucătării).
Sunt în general corpuri unitare, livrate la puterea termică dorită,
realizate prin sudură - fig. 10.18, fig. 10.19, fig. 10.20, temperatura
maximă recomandată a agentului termic td = 95 oC, presiunea de
lucru fiind limitată la 10 bar. Garanţia oferită de firmele
producătoare nu depăşeşte în general 10 ani.
Gama de forme, înălţimi şi lăţimi este largă,
registrele verticale având înălţimi cuprinse
între 200 şi 3000 mm, cu puteri între 13 W şi
136 W pe element formal la regim nominal (
Buderus ).
Registrele orizontale au lungimi cuprinse între
400 şi 1000 mm, cu puteri între 25 W şi 50 W
pe element formal ( Betatherm ).
Fig. 10.18. Construcţia registrelor din oţel Fig. 10.19. Circulaţia apei în registre din oţel
Fig. 10.20. Registre din oţel
 Corpuri de încălzire din fontă
Cu toate că există o tendinţă generală de reducere a
utilizării radiatoarelor din fontă din elemente modulate
(elemenţi), firmele producătoare reuşesc să menţină
producţia lor prin depăşirea handicapului legat de estetica
necorespunzătoare şi masa mare a acestora.
Astfel, firme ca: Chapée - Franţa, Ideal Clima - Italia, ZDB –
Italia, Ferroli - Italia, Buderus - Germania, realizează
radiatoare din fontă cu coloane libere, de secţiune circulară
sau quasirectangulară, în forme constructive apropiate, dar
cu finisaje exterioare de calitate. - fig. 10.21, fig. 10.22, fig.
10.23.
Fig. 10.21 . Radiatoare din fontă ZDB
• Fig. 10.22. Radiatoare din fontă tip “Dune “
Fig. 10.23. Radiatoare din fontă - tip “ Amico “
Temperatura maximă a agentului termic este limitată la 115
oC , presiunea de lucru maximă recomandată fiind de 6 bar.

Înălţimile între nipluri (axe) cu care se produc aceşti elemenţi

din fontă variază între 218 mm (Dune) şi 900 mm (ZDB -
Kalor), puterile termice la regim nominal variind între 67 W şi
252 W pe element, funcţie de tipul şi numărul de coloane al
elementului de radiator.
Garanţia furnizată de producător este de peste 20 de ani.
 Corpuri de încălzire realizate din alte
materiale
Din cele cunoscute până în prezent, aceste corpuri de încălzire se
realizează în două variante:
− convectoare de plintă din ţeavă de cupru cu aripioare din aluminiu;
− radiatoare din aluminiu cu inserţie din ţeavă din oţel pentru circulaţia
agentului termic.
a) Convectoare de plintă din ţeavă de cupru cu aripioare din aluminiu

Firma americană Slant-Fin Corp. produce corpuri de încălzire din ţeavă din
cupru, cu aripioare din aluminiu, sub formă de încălzitoare de plintă.
Constructiv - fig. 10.24., se aseamănă cu cele produse în România,
caracteristicile termice pentru agent termic apă caldă cu td - tr = 20 oC
pentru fiecare metru de convector de plintă fiind prezentate în tabelul
10.5
Fig. 10.24. Convector de plintă Fine Line 30
1 - aripioară din aluminiu ; 2 - ţeavă din cupru ;
3 - carcasă ; 4 - clapetă .
 Tabelul 10.5.

Puterea termică unitară [ W / m ]

Debitul de Temperatura
apă Apei
60 65 72 77 82 88 94 99
[ l / min ] [oC ]

4 290 350 420 480 550 620 680 750

16 310 370 440 510 600 660 720 790

Pentru tipul Fine Line 30, pasul dintre aripioare variază între 5
÷ 12 mm.
Aceste convectoare de plintă pot funcţiona cu apă caldă cu
tdmax = 110 oC şi presiunea maximă de 10 bar, având o masă
proprie mai mică, bună rezistenţă la coroziune, prezentare
estetică bună.
Au dezavantajul că nu pot fi utilizate în toate tipurile de
încăperi. De asemeni sunt scumpe, utilizând materiale
scumpe, dar o tehnologie de realizare şi montaj simplă.
b) Radiatoare din aluminiu cu inserţie din ţeavă de oţel pentru
circulaţia agentului termic

Conform afirmaţiilor producătorilor “ Gruva Fin Spa “ - Italia şi

“Sira” - Italia, radiatorul bimetal este unic în lume, fiind realizat din
aliaj de aluminiu turnat sub presiune, fără suduri, folosind o inserţie
din ţeavă din oţel, prin care circulă agentul termic - fig. 10.25.a, fig.
10.25.b.
Ca formă exterioară, aceste radiatoare se aseamănă cu cele din
aluminiu, îmbinarea elemenţilor făcându-se prin garnituri din
cauciuc tip “O”-ring , ceea ce limitează presiunea de lucru la
maximum 8 bar, temperatura agentului termic fiind în principiu
limitată la 115 oC. Spre deosebire de radiatoarele din aluminiu,
formarea de hidrogen nu este posibilă, deoarece apa nu vine în
contact cu suprafaţa din aluminiu a corpului de încălzire.
Sunt produse în trei variante: CF, C şi S, cu înălţimi între axe
(nipluri) între 300 mm şi 800 mm, cu puteri termice cuprinse
între 105,8 W/element şi 251,2 W/element.
Garanţia asigurată de producător este de 20 de ani.
Siral tip "C" Siral tip "CF" Siral tip "S"
• Radiator bimetal
•
tip S

Radiator bimetal Radiator bimetal tip S

tip C
Baze de calcul termohidraulic a
corpurilor de încălzire
Relaţii generale de calcul a
cedării de căldură a
corpurilor încălzitoare
 Determinarea prin calcul a fluxului termic emis de un
corp de încălzire, urmăreşte corelarea puterii termice Q a
corpului de încălzire, cu necesităţile de căldură ale spaţiului
încălzit.
Relaţiile utilizate în calculele practice reprezintă forme
derivate ale ecuaţiei generale a transmisiei căldurii în regim
staţionar :

în care:
k – coeficient global de transmisie a căldurii, [W/m2*oC];
s − mărimea suprafeţei de schimb de căldură, [m2];
– diferenţa medie de temperatură, [oC].
• La o primă analiză, s-ar putea considera că diferenţa
medie de temperatură este egală cu diferenţa dintre
temperatura medie a fluidului cald şi temperatura medie a
fluidului rece, care de fapt reprezintă media aritmetică a
diferenţelor extreme de temperatură:

în care:
• – temperatura iniţială, respectiv finală, a fluidului cald ;
• – temperatura iniţială, respectiv finală, a fluidului rece.
 Dar, aşa cum se va demonstra în continuare, diferenţa medie
de temperatură este media logaritmică a diferenţelor extreme
de temperatură, aceasta fiind întotdeauna mai mică decât
media aritmetică.
O alta forma a relatiei
∆t max − ∆t min
Q = k ⋅s⋅
∆t max
ln
∆t min

şi comparată cu relaţia (10.1), permite precizarea expresiei de

calcul a diferenţei medii logaritmice de temperatură sub
forma:
 ∆t max − ∆t min
∆t med =
∆t max
ln
∆t min
Introducând notaţiile folosite în tehnica încălzirii, şi anume:

cu observaţia că temperatura fluidului rece (aerul interior) se

consideră constantă
 se obţine expresia diferenţei medii logaritmice de
temperatură, adaptată la calculul termic al corpurilor de
încălzire cu apă caldă,

în care:
- temperatura apei din conducta de ducere a instalaţiei la intrarea în
corpul de încălzire, în oC ;
- temperatura apei din conducta de întoarcere a instalaţiei, la ieşirea
din corpul de încălzire , în oC.
- temperatura interioară de calcul, în oC
Pentru raportul :

se poate calcula, cu suficientă precizie, diferenţa medie de

temperatură, cu relaţia:
Mărimea coeficientului global de transmisie a căldurii k este
influenţată de o diversitate de factori - termici, hidraulici,
geometrici sau de altă natură; variaţia lor are ca efect
modificarea valorică a coeficienţilor de schimb superficial - pe
faţa interioară şi exterioară a suprafeţei de încălzire - şi a
rezistenţei termice a pereţilor corpului încălzitor.
Factori de natură termică sunt temperaturile iniţiale şi
finale ale mediilor între care se produce schimbul de
căldură, adică agentul purtător de căldură din corpul de
încălzire şi aerul din încăperea încălzită. Aceştia au - pe
lângă rolul hotărâtor în determinarea diferenţei medii de
temperatură ∆t la care lucrează corpul încălzitor - o
contribuţie indirectă asupra comportării mediilor în
procesul de schimbare a căldurii.
Ca factori hidraulici acţionează regimurile de curgere ale
fluidelor pe cele două feţe - interioară şi exterioară - ale
suprafeţei de încălzire.
Curgerea agentului purtător de căldură este influenţată
de debitul de fluid, geometria secţiunii de curgere şi
sensul curgerii prin interiorul corpului de încălzire.
Curgerea aerului pe suprafaţa exterioară a corpului de
încălzire este hotărâtă în principal de forma corpului şi de
poziţia sa faţă de mişcarea convectivă naturală a aerului.
• Alţi factori care influenţează mărimea coeficientului global de
schimb de căldură sunt presiunea aerului interior, modul de
cedare a căldurii de către corpul încălzitor, finisajul exterior al
suprafeţei încălzitoare, ş.a.
• În cele ce urmează, ne vom opri asupra a numai două
elemente care influenţează cedarea de căldură: diferenţa de
temperatură şi debitul de agent termic.
Influenţa diferenţei de temperatură
Având în vedere multitudinea de condiţii de temperatură la
care funcţionează corpurile de încălzire – adică diferenţe
medii de temperatură între agentul purtător de căldură şi
aerul interior, diferite de cele pentru care au fost măsurate
puterile termice nominale - apare necesitatea unei corecţii a
ipotezelor pentru adaptarea relaţiilor de calcul care să
permită dimensionarea corpurilor de încălzire în orice situaţie
de funcţionare.
 Metoda are în vedere pe de o parte cedarea nominală de căldură a
corpului încălzitor măsurată la funcţionare în condiţii nominale, şi
anume:

iar pe de altă parte, legea de variaţie a coeficientului global de

transmisie a căldurii, dată de expresia

în care ″m″ este exponentul de variaţie a coeficientului global de

transmisie a căldurii, caracteristic fiecărui tip de corp de încălzire.
Legătura dintre Q şi :

Observaţie:
Condiţiile nominale acceptate şi folosite în general sunt:
-
- ∆t - diferenţa medie de temperatură calculată pentru fiecare
caz concret luat în considerare.
 Rezultatele obţinute sunt în totală concordanţă cu teoria
transferului de căldură, faptul că valorile obţinute
experimental sunt inferioare valorilor teoretice , indiferent
de schema de racordare a radiatorului, fiind o consecinţă
directă a ipotezei simplificatoare admise la calculul
diferenţei medii logaritmice de temperatură
 Astfel, s-a admis că schimbul de căldură are loc numai între
fluidul cald (agent termic) şi fluidul rece (aerul interior),
neglijându-se transferul de căldură prin radiaţie între
suprafaţa caldă a radiatorului şi elementele înconjurătoare
mai reci, consecinţa imediată a acestui fenomen fiind o
temperatură medie determinantă efectivă a radiatorului
mai mică decât cea determinată teoretic.
În ceea ce priveşte variaţia funcţie de schema de racordare a
radiatorului la reţeaua de alimentare cu agent termic,
explicaţia rezultă din teoria calculului termic al schimbătorului
de căldură, cu referire la sensul relativ de curgere al fluidului
cald faţă de fluidul rece.
 Astfel, pentru temperaturi date ale celor două fluide,
rezultă că:
− are valoare maximă la curgerea în contracurent –
cazul racordării sus – jos a radiatoarelor;
− are valoare minimă la curgerea în echicurent – cazul
racordării jos –sus a corpurilor de încălzire tip radiator;
− are valoare intermediară între maxim şi minim la
curgerea mixtă – cazul racordării jos – jos a radiatoarelor.
Influenţa debitului de agent termic
Pentru un corp de încălzire dat, mărimea coeficientului de schimb de căldură
variază în raport cu debitul de agent termic, astfel că faţă de o situaţie
definită ca nominală, este satisfăcută relaţia :

în care G este debitul de agent termic care circulă prin corpul încălzitor.
Pentru radiatoare, valori determinate experimental au permis calculul
exponenţilor ″p″ , caracteristici următoarelor scheme de racordare :
 sus – jos: p = 0,03
 jos - sus: p = 0,076
 jos - jos: p = 0,1.
 Coeficientul global de transmitere a căldurii k este
dependent de o sumă de factori şi parametri termici,
hidraulici, geometrici etc., caracteristici agentului termic,
corpului încălzitor şi receptorilor de căldură.
Aceşti factori acţionează concomitent, influenţând în
mod diferit fazele de schimb de căldură, şi anume:
◦ convecţia – la nivelul suprafeţei interioare a corpului
încălzitor;
◦ conducţia – între suprafaţa interioară şi cea exterioară;
◦ convecţia şi radiaţia – la suprafaţa exterioară a corpului
de încălzire.
 Dintre factorii de natură termică ponderea cea mai
mare o au temperaturile medii ale agentului termic şi
aerului din încăpere, implicate atât în stabilirea
expresiei diferenţei medii de temperatură, , cât şi
prin efectul lor asupra parametrilor fizici (greutate şi
căldură specifică, permeabilitate termică, vâscozitate)
ai mediilor care schimbă căldură.
 Factorii de natură hidraulică care afectează mărimea
coeficientului global de transmitere a căldurii prin
influenţa asupra schimburilor superficiale convective
sunt în principal regimurile de curgere ale fluidelor pe
cele două suprafeţe (interioară şi exterioară) ale
corpului de încălzire
 Determinante pentru regimurile de curgere sunt vitezele de
circulaţie ale agentului termic – în interiorul corpului de
încălzire – şi aerului – în exteriorul acestuia, viteze
dependente de debitele, presiunile şi parametrii fizici ai
fluidelor în mişcare pe de o parte, pe de altă parte de
conformarea geometrică a corpului încălzitor (forma şi
mărimea secţiunilor de curgere, rugozitatea suprafeţelor
etc.).
 Coeficientul global de schimb de căldură k mai este
influenţat de sensul de curgere al agentului termic –
dependent de schema de racordare a corpului încălzitor –
modul de cedare a căldurii (raportul dintre căldura cedată
prin convecţie, respectiv radiaţie), poziţia de montaj a
corpului de încălzire în încăperi etc.
 Determinarea expresiei analitice a coeficientului global
de transmitere k în condiţiile complexei sale
dependenţe de şirul de factori enumeraţi este extrem
de dificilă fără introducerea unor ipoteze
simplificatoare care introduc abateri majore asupra
valorii acesteia.
 De aceea coeficientul global de schimb de căldură, cât
şi dependenţa lui de unul sau mai mulţi dintre factorii
enumeraţi, se determină indirect prin calcul, având ca
bază de plecare puterea termică unitară a corpului de
încălzire q [W/m2] sau q [W/element]
determinată prin măsurători precise de laborator
pentru fiecare tip de corp de încălzire.
De exemplu, modul de variaţie a coeficientului de transmitere
a căldurii k funcţie de debitul de agent termic G, în cazul
radiatoarelor, poate fi mai mult sau mai puţin important,
modul de racordare fiind determinant, aşa cum rezultă din fig.
10.37, alegerea soluţiei optime fiind dependentă în fiecare caz
de destinaţia şi condiţiile concrete de exploatare
Fig. 10.37. Varia]ia coeficientului de majorare a ced\rii de
c\ldur\ a corpurilor de `nc\lzire `n raport cu debitul de ap\ [i cu
schema de racordare

1 − sus −jos; 2 − jos − sus; 3 − jos − jos.

 Alegerea şi dimensionarea corpurilor
încălzitoare pentru asigurarea necesarului de
căldură
 Dac\ alegerea tipului de corp `nc\lzitor se face pe
criterii tehnice, func]ionale [i economice, problema
dimension\rii corpurilor de `nc\lzire se solu]ioneaz\ `n
esen]\ prin satisfacerea condi]iei de egalitate `ntre puterea
termic\ a corpurilor `nc\lzitoare Qc [i necesarul de c\ldur\
total sau cota din necesarul de c\ldur\ total pentru
`nc\lzire Q` al `nc\perii (atunci c=nd se folosesc `n
completare [i alte sisteme de `nc\lzire − aer cald, radia]ie
etc.).
 Admi]=nd c\ num\rul de corpuri `nc\lzitoare de
instalat N reprezint\ o dat\ a problemei, diferit
motivat\ (de exemplu prin posibilit\]ile efective de
amplasare), se ajunge la:

`n care Q reprezint\ puterea termic\ necesar\ de

asigurat de c\tre un corp de `nc\lzire luat `n ansamblu.
 }in=nd seama de principalii factori de care depinde
cedarea de c\ldur\ a corpurilor `nc\lzitoare −factorul de
temperatur\ [i factorul de debit − ca [i de coeficien]ii
de corec]ie care ]in cont de alte influen]e, se poate scrie:

puterea termic\ nominal\ a tipului de corp

(element) de `nc\lzire luat `n calcul, stabilit\ prin `ncerc\ri
de laborator, `n condi]ii bine precizate prin standarde
(rom=ne[ti sau interna]ionale) [i garantat\ de produc\torul
respectivului corp de `nc\lzire;
 −coeficient de corec]ie care ]ine cont de
altitudinea localit\]ii de amplasare a construc]iei,
respectiv a corpului de `nc\lzire, deci de presiunea
barometric\;
- coeficient de corectie care tine seama de modul
de racordare al corpului de incalzire la reteaua de
alimentare cu agent termic, sus−jos, jos−jos, jos−sus;
− coeficient de corectie functie de montajul corpului
de incalzire pe perete exterior sub fereastra, pe perete
interior, cu masca, cu glaf etc.;
 coeficient de corectie a cedarii de caldura prin radiatie care este
influentata puternic de tipul vopselei folosite la finisajul exterior al corpului
de incalzire.
Din rela]ia (10.23) se ob]ine forma general\ a
ecua]iei de dimensionare a corpurilor `nc\lzitoare:

Aceasta relatie da posibilitatea ca pornind de la puterea

termica necesara si tipul corpului de instalat si tinand seama
de conditiile concrete in care acesta va functiona, sa se
determine puterea termica nominala pe baza careia se va
alege marimea caracteristica a corpuluiincalzitor.
 ~n cazul corpurilor de `nc\lzire formate din
elemente (distincte sau formale) cum ar fi radiatoarele
[i unele tipuri de convectoradiatoare, precum [i a
serpentinelor [i registrelor de ]eav\, m\rimile
caracteristice se determin\ cu rela]iile:
 sau
.

`n care:
n − num\rul de elemen]i ai corpului de
`nc\lzire;
l − lungimea total\ de ]eav\ utilizat\ la construc]ia
registrului sau serpentinei dup\ ce `n prealabil a fost ales
tipul de element de corp `nc\lzitor sau diametrul ]evii din
care se va confec]iona serpentina sau registrul, prin
aceasta definindu-se valoarea sau
 O alt\ situa]ie `nt=lnit\ la dimensionare stabile[te
ini]ial pe diverse considerente tipodimensiunea de corp
`nc\lzitor, deci sau [i urm\re[te determinarea
num\rului de corpuri asemenea care trebuie instalat
pentru satisfacerea necesarului de c\ldur\ Q`. ~n aceast\
situa]ie:
In cazul corpurilor de Incalzire alcatuite din elemente sau
confectionate din teava se obtin formele implicite:

Respectiv
 Dimensionarea diferitelor tipuri de corpuri
`nc\lzitoare. ~n desf\[urarea procesului de dimensionare a
corpurilor `nc\lzitoare apar urm\toarele faze:

1. Stabilirea datelor de calcul necesare `n care se

includ:
• necesarul de c\ldur\ al `nc\perii Q`, care
urmeaz\ a fi asigurat prin emisia de c\ldur\ a
corpurilor `nc\lzitoare;
• temperatura conven]ional\ de calcul a aerului
interior, ;
• natura si parametrii agentului termic aferenti
situatiei de dimensionare, adica si pentru
apa si sau presiunea pentru abur saturat;
• altitudinea h a localitatii in care este situata cladirea de
incalzit.
2. Definitivarea solutiei de incalzire si a detaliilor privind:
– tipul de corp incalzitor care urmeaza a fi folosit si numarul de
corpuri prevazut a se instala N sau tipodimensiunea acestuia,
deci sau ;
– solutia de montaj a corpului de incalzire;
– modul de racordare a corpului de incalzire la instalatie.
3. Prelucrarea datelor de calcul si a elementelor de detaliere a
solutiei de incalzire, cuprinzand:
• calcularea factorului de temperatura ;
• calcularea factorului de debit, ;
• stabilirea coeficientului de corectie pentru presiunea
barometrica pentru solutia de montaj , pentru modul
de racordare a corpului incalzitor si pentru tipul de finisaj
exterior, .
4. Finalizarea calculului de dimensionare a corpurilor
incalzitoare, cuprinzand:
• determinarea tipodimensiunii de corp necesar de instalat deci
sau , daca a fost impus numarul de corpuri incalzitoare N;
• determinarea numarului de corpuri necesare de instalat N, in
cazul in care s-a impus folosirea unei tipodimensiuni de corp
incalzitor, dandu-se sau ;
5. Verificarea eficientei instalatiei dimensionate, prin prisma
capacitatii de asigurare a confortului termic daca este cazul si
reluarea dimensionarii in caz nefavorabil.
 ~n general, produc\torii de corpuri de `nc\lzire
precizeaz\ modul de dimensionare al acestora `n
conformitate cu standardele din ]\rile respective. ~n
Rom=nia standardul dup\ care se face dimensionarea
corpurilor de `nc\lzire autohtone este STAS 1797.
Sistemele recomandate de `nc\lzire central\ a cl\dirilor
c=t [i tipurile de corpuri de `nc\lzire ce urmeaz\ a echipa
aceste sisteme de `nc\lzire sunt precizate `n ]ara noastr\ de
normativul pentru proiectarea [i execuatarea instala]iilor de
`nc\lzire I−13, acestea fiind prezentate sintetic `n tabelul
10.9.
Alimentarea cu c\ldur\ prin termoficare se face atunci c=nd, dup\ criterii
economice [i energetice se dovede[te oportun\ realizarea unei centrale electrice
de termoficare. Solu]ia depinde de natura consumatorilor de c\ldur\ − numai
pentru `nc\lzire, ventilare, ap\ cald\ de consum − sau [i pentru consumuri
tehnologice cu regim anual constant, de densitatea zonei de consum [i a re]elei
de transport, de natura combustibilului etc. Se consider\ oportun\ realizarea
termofic\rii `ncep=nd de la un consum de c\ldur\ urban [i industrial de minimum
200 Gcal/h sau c=nd acest consum este mai redus dar 50% din el este consum
tehnologic.
 ALIMENTAREA CU CĂLDURĂ A
INSTALAŢIILOR DE ÎNCĂLZIRE −
SURSE CONVENŢIONALE
Elemente componente ale instalaţiei de alimentare cu
căldură. Clasificare.
Alimentarea cu c\ldur\ a instala]iilor de `nc\lzire se poate
face local sau central.
Se considera ca alimentarea cu caldura se
face local atunci cand intr-o cladire se afla mai multe
surse de caldura sau o singura sursa care nu
alimenteaza decat cladirea respectiva.
\. Deci solu]ia se refer\ la:
− `nc\lzirea central\ pentru un apartament, o
instala]ie unic\ `ntr-o cl\dire cu un singur apartament sau mai
multe instala]ii similare independente, fiecare cu surs\ proprie
de c\ldur\, `ntr-o cl\dire cu mai multe apartamente. Solu]ia se
aplic\ `n general la cl\diri mici −tip vil\− cu unul sau mai
mul]i proprietari.
− `nc\lzirea central\ de bloc, figura 14.1,
av=nd o singur\ surs\ de c\ldur\ pentru necesit\]ile proprii ale
cl\dirii. Solu]ia este aplicat\ fondului vechi de cl\diri dar se
poate aplica [i cl\dirilor noi atunci c=nd sursele de c\ldur\ din
apropiere nu au capacitatea de a prelua sporul de consum sau
nu corespund exigen]elor consumatorilor.
 3
Fig. 14.1 Schema instalatiei de alimentare cu caldura
de la o centrala termica de bloc

1− central\ termic\; 2 − instala]ie interioar\ de `nc\lzire; 3 −

2 consumator.

1
Alimentarea centralizat\ cu c\ldur\ se face de la o singur\ surs\
pentru mai multe cl\diri. Dup\ m\rimea ansamblului de cl\diri
[i dup\ specificul sursei de c\ldur\ se `nt=lnesc urm\toarele
situa]ii:
− alimentarea cu c\ldur\ de la o central\
termic\ (CT) a unui grup de blocuri, (cvartal), figura 14.2.
 1 3
3

Fig. 14.2 Schema unei instala]ii de alimentare cu caldura de la o centrala termica a unui
grup de blocuri

1 − centrala termic\ (CT); 2 − re]eaua exterioar\ a consumatorilor ; 3 − consumatori.

Este solu]ia specific\ unor ansambluri mici de cl\diri de
locuit (sub 2000 de apartamente), a unor dot\ri (spitale)
sau a unor mici unit\]i industriale nepoluante, amplasate `n
ansamblul urban. Poate fi aplicat\ [i `n ansambluri mai
mari folosind mai multe surse de c\ldur\, atunci c=nd nu se
justific\ utilizarea unei singure surse.
− alimentarea cu c\ldur\ de la o central\
termic\ (CT) a unei zone mari (cartier, ansambluri de
locuin]e) reprezent=nd o parte mai important\ a unui ora[
sau o localitate `n `ntregime, figura 14.3.
 3

Fig. 14.3 Schema unei instalatii de alimentare cu

caldura de la o centrala termica de zona.

2
3 1 − central\ termic\ (CT); 2 − re]ea de distribu]ie;
2 3 − punct termic (PT); A − zona de consum.

A
~n cazul schemei de alimentare cu c\ldur\ prezentate `n
figura 14.3, punctul termic (PT) `nlocuie[te centrala
termic\ (CT) figurat\ `n schema de alimentare cu c\ldur\
prezentate `n figura 14.2, racordarea consumatorilor
f\c=ndu-se la fel ca `n figura 14.2.
− alimentarea cu c\ldur\ de la o central\
electric\ de termoficare (CET) produc\toare de energie
electric\ [i c\ldur\, figura 14.4. Solu]ia se aplic\ atunci
c=nd sursa energetic\ (CET) se justific\ dup\ criterii
economico−energetice func]ie de m\rimea consumului
industrial [i urban de c\ldur\, de concentrarea
consumatorilor, de e[alonarea intr\rii `n func]iune a
acestora, de natura combustibilului [i resursele existente `n
apropiere etc.
Experien]a arat\ c\ solu]ia este viabil\ `n cazul construirii unor
zone industriale puternice concomitent cu existen]a unei
concentr\ri a consumatorilor urbani `n apropierea sursei de
c\ldur\.
Solu]ia de alimentare centralizat\ cu c\ldur\ se mai
nume[te `nc\lzire la distan]\ sau `nc\lzire urban\ func]ie de ]ara
unde s-a adoptat aceast\ modalitate de alimentare cu c\ldur\.
 Fig. 14.4 Schema unei instala]ii de alimentare cu
C caldura de la o centrala electrica de termoficare
(CET)
2

1 − sursa de c\ldur\ (CET); 2 − re]eaua de transport; 3 −

4 re]eaua de distribu]ie; 4 − punct termic; A − zon\
industrial\; B − zon\ urban\ nou\; C − zon\ urban\ veche,
4 cu alte solu]ii de `nc\lzire.
3
1

A
B
Elementele componente principale ale unei instala]ii de
alimentare centralizat\ cu c\ldur\, `n forma ei cea mai
complex\, sunt:
•sursa de c\ldur\;
•re]eaua de transport;
•re]eaua de distribu]ie;
•re]eaua exterioar\ a consumatorilor;
•instala]ia interioar\ a consumatorilor.
Dintre acestea, comune la toate solu]iile de alimentare
cu c\ldur\ sunt numai instala]ia interioar\ a consumatorilor [i
sursa de c\ldur\. Instala]ia de alimentare local\ cu c\ldur\,
figura 14.1, se compune numai din aceste dou\ elemente.
Alimentarea cu c\ldur\ de la o central\ termic\ a unui grup de
blocuri, figura 14.2, cuprinde `n plus re]eaua exterioar\ a
consumatorilor, de la centrala termic\ la cl\diri.
In cazul alimentarii cu caldura de la o centrala
termica de zona, figura 14.3, sau de la o centrala termica de
termoficare, figura 14.4, se foloseste o retea de distributie in
interiorul zonei de consum. Deoarece in aceste cazuri
agentul termic are in mod obisnuit parametri diferiti de cei ai
consumatorilor reprezentati de instalatiile interioare de
incalzire centrala, se folosesc puncte termice pentru
transformarea parametrilor agentilor la valorile de consum, in
aceste puncte termice facandu-se racordarea retelei
exterioare a consumatorilor la reteaua de distributie.
Reteaua de distributie si reteaua exterioara a
consumatorilor, legate prin punctul termic poarta denumirea
de retea primara respectiv retea secundara
Racordarea lor se poate face dup\ diferite tipuri de scheme,
`n unele din acestea punctul termic put=nd fi amplasat
direct la consumator.
~n anumite situa]ii, punctul termic nu mai are rolul
de transformare a parametrilor agentului termic, ci numai
de contorizare [i eventual de preparare a apei calde de
consum.
Cand sursa de caldura se afla la distanta mare de zonele de
consum, fig. 14.4, se foloseste o retea de transport care nu
are decat un numar redus de ramificatii la retelele de
distributie din zonele de consum. Reteaua sau magistrala
de transport poate avea lungimi mari de pana la 20 km.
Alegerea agentului termic
• Categorii de agent termic. Transferul de c\ldur\ de
la instala]ia de producere (cazan) [i p=n\ la instala]ia
consumatoare (corp de `nc\lzire, schimb\tor de c\ldur\,
utilaj tehnologic etc.) se face prin intermediul unui agent
termic purt\tor de c\ldur\.
~n prezent, cu pu]ine excep]ii, se folose[te ca agent
termic apa `n stare lichid\ sau sub form\ de vapori.
Capacitatea de transport a c\ldurii de c\tre apa `n stare
lichid\ este exprimat\ cu rela]ia:

temperatura ini]ial\ [i final\ `ntr-un proces de r\cire

sau `nc\lzire a apei, `n oC;

caldurile specifice ale apei la temperaturile , J/kgoC

continutul de caldura al apei la temperaturile , in J
G cantitatea de apa supusa incalzirii sau racirii, in kg.
(

Deoarece variatia valorii caldurii specifice a apei in domeniul

temperaturilor curent utilizate este destul de redusa
procentual, in calculele tehnice se considero o valoare medie
c. Astfel relatia (14.1) devine:

Trebuie men]ionat c\ apa este utilizat\ `n stare lichid\ [i la

temperaturi superioare celei de vaporizare la presiunea
atmosferic\ ) purt=nd denumirea de ap\ fierbinte
(supra`nc\lzit\), c=nd t > 115oC spre deosebire de cea de ap\
cald\, atunci c=nd t < 115oC. Denumirea se refer\ la
temperaturile apei din conducta de ducere.
~n domeniul temperaturilor 100...115 ͦC se accept\ denumirea
de ap\ cald\ `n situa]ia c=nd instala]ia respectiv\ este supus\
unor m\suri de siguran]\ mai pu]in severe dec=t pentru apa
fierbinte cu temperaturi peste 115oC. Trebuie men]ionat c\
limita de 115oC este stabilit\ conven]ional `n Rom=nia, `n alte
]\ri folosindu-se limite de 100oC sau 120oC.
Pentru temperaturi peste 100oC apa trebuie s\ se g\seasc\ `n
orice punct al instala]iei la o presiune total\ (static\ plus
dinamic\) mai ridicat\ dec=t cea de vaporizare
corespunz\toare temperaturii respective a apei pentru a se
`mpiedica vaporizarea apei `n punctul respectiv.
~n ]ara noastr\, apa fierbinte se utilizeaz\ `n mod
curent la parametrii nominali de temperatur\ 150o/70oC,
ducere−`ntoarcere. Aceast\ pereche de parametri a fost
adoptat\ ini]ial la centralele de termoficare [i extins\ apoi
pentru toate instala]iile de ap\ fierbinte. ~n unele instala]ii
tehnologice temperatura de ducere a apei poate fi mai ridicat\,
p=n\ la 220oC.
Capacitatea de transport a c\ldurii de c\tre apa `n stare de
vapori (abur) este constituit\ din c\ldura latent\ de vaporizare
primit\ la trecerea apei de la starea lichid\ la cea de vapori la
temperatura de satura]ie corespunz\toare presiunii la care are
loc procesul respectiv.
Aceasta se exprim\ cu rela]ia:

−c\ldura latent\ de vaporizare la presiunea la care are loc

procesul, `n J/kg;
G − cantitatea de agent termic `n stare lichid\ sau de vapori,
`n kg.
[i

• Condi]ii impuse agen]ilor termici.

termici. Pentru instala]iile
de `nc\lzire central\ condi]iile care se pun agentului termic
privesc debitul de c\ldur\, temperatura [i presiunea sa.
Debitul de c\ldur\ furnizat de agentul termic trebuie s\
urm\reasc\ varia]ia necesarului de c\ldur\ al cl\dirii
prev\zute cu `nc\lzire central\.
Varia]ia debitului de c\ldur\ se poate face fie prin
varia]ia debitului de fluid agent termic (reglaj cantitativ), fie
prin varia]ia temperaturii agentului termic (reglaj calitativ).
~n cazul utiliz\rii apei `n stare lichid\ varia]ia debitului de
c\ldur\ se poate face prin ambele feluri de reglaj. Astfel,
conform rela]iei (14.2) poate varia at=t valoarea G c=t [i
si Pentru abur nu este posibil\ dec=t varia]ia lui G
(rela]ia 14.3) [i deci numai reglajul cantitativ.
Temperatura agentului termic trebuie s\ `mbine condi]iile
economice cu cele de confort. Din punct de vedere economic,
temperatura mai ridicat\ este preferat\ fiindc\ conduce la
suprafe]e `nc\lzitoare mai reduse. ~n ceea ce prive[te confortul,
este important ca suprafa]a corpurilor de `nc\lzire s\ nu
dep\[easc\ o anumit\ temperatur\ pentru a nu produce inconfort
din punct de vedere igienic, prin ″arderea″
″ ″ suspensiilor organice
din aer sau prin pericolul de arsuri la contactul direct al omului
cu suprafa]a corpului de `nc\lzire. S-a ajuns astfel la utilizarea
`n locuin]e a apei calde ca agent termic `nc\lzitor, ap\ cald\ cu
temperatura de 95o ÷ 75oC.
Utilizarea aburului de presiune joas\ este admis\ `n situa]ii `n
care fie c\ `nc\lzirea este de scurt\ durat\, fie c\ sta]ionarea
oamenilor `n spa]iul `nc\lzit este de scurt\ durat\ − de exemplu
cantine, cinematografe, s\li de sport etc. ~n industrie nu se
impun acelea[i restric]ii `n ceea ce prive[te temperatura
agentului termic put=ndu-se utiliza `n mod curent apa fierbinte [i
aburul.
~n ceea ce prive[te diferen]a sau ecartul de temperatur\
`ntre conducta de ducere [i `ntoarcere `n instala]iile folosind apa
cald\ valoarea sa este limitat\ la 20o…30oC, datorit\ debitului
redus de ap\ [i implicit a dimensiunilor mici rezultate pentru
conductele din instala]ia interioar\.
Presiunea agentului termic `n instala]ia de `nc\lzire central\ este
limitat\ numai de rezisten]a mecanic\ a elementelor instala]iei
[i `n special a corpurilor `nc\lzitoare [i a arm\turilor.
Pentru prepararea apei calde de consum `n
schimb\toarele de c\ldur\ agentul termic trebuie s\ aib\ o
temperatur\ la intrarea `n schimb\tor cu 5o…10oC mai mare
dec=t temperatura de `nc\lzire a apei calde de consum. Astfel, `n
cazul apei calde de consum utilizate `n zona urban\ prepararea
se face la 60o…65oC, put=nd utiliza oricare din agen]ii termici
men]iona]i, cu precizarea c\ dac\ se folose[te apa, reglajul
calitativ al temperaturii acesteia trebuie s\ se opreasc\ la o
temperatur\ minim\ de 70oC.
Din punct de vedere tehnic, agen]ii termici trebuie s\ satisfac\
condi]iile cerute de instala]iile consumatorilor, `n ceea ce prive[te
valoarea debitului de c\ldur\, varia]ia sa, c=t [i temperatura [i
presiunea. ~n general transportul se face la un poten]ial termic
ridicat, asigurat `n sursa de c\ldur\ [i care se reduce la
consumatori. ~n ceea ce prive[te presiunea total\ necesar\ aceasta
se poate asigura `n `ntregime la surs\ sau numai par]ial, urm=nd ca
v=rfurile s\ fie asigurate `n zona de consum.
Din punct de vedere economic, este necesar ca diametrele
conductelor s\ fie c=t mai mici, ceea ce se poate realiza prin debite
c=t mai mici de fluid transportat la ecarturi mari de temperatur\
sau prin viteze mari de circula]ie a fluidului (debite mari) la
ecarturi mai mici de temperatur\. Solu]ia rezult\ `n urma unui
calcul de optimizare care ]ine seama de toate influen]ele
contradictorii care intervin [i conduc la realizarea unor parametri
de transport convenabili din punct de vedere al investi]iei [i
exploat\rii care se concretizeaz\ prin stabilirea unor viteze optime
de transport pentru ap\ sau abur.
Apa fierbinte se utilizeaz\ `n re]elele de transport [i de
distribu]ie la parametrii de temperatur\ de 150o/70oC, pe baza
considerentelor energetice din instala]iile de termoficare,
extinse la toate re]elele de ap\ fierbinte.
~n centralele termice ale grupurilor de blocuri se
folose[te ca agent termic apa cald\ de 95o/75oC sau 90o/70oC
cu tendin]a de cre[tere a temperaturii `n conducta de ducere la
115oC pentru un ecart de temperatur\ de 25o…30oC.
Soluţii de alimentare cu căldură. Criterii de alegere
 Specificul unei solu]ii de alimentare cu c\ldur\ este dat de o
serie de elemente cum ar fi:
• m\rimea zonei de consum,
• capacitatea centralei,
• agentul termic utilizat pentru transport etc.
Dup\ clasificarea f\cut\ la `nceputul capitolului 14,
alimentarea cu c\ldur\ se poate face local pentru o singur\
cl\dire sau centralizat pentru un ansamblu a c\rui m\rime poate
varia de la c=teva cl\diri p=n\ la un ora[ `ntreg.
Alimentarea local\ cu c\ldur\ poate folosi dou\ metode:
`nc\lzirea de apartament [i cea de bloc. Dup\ numele s\u,
prima este specific\ `nc\lzirii unui apartament, `n]eleg=nd prin
aceasta `n special o locuin]\ unifamilial\, `n general pe un
singur palier. Capacitatea centralei este redus\, `n general sub
50000 kcal/h (58000 W), folosind ca agent termic apa cald\.
Sistemul de `nc\lzire poate fi cu circula]ia apei prin gravita]ie,
mai ales atunci c=nd cl\direa dispune de un subsol `n care s\
fie instalat\ centrala, sau cu pompe. Prepararea apei calde se
face `ntr-o central\ termic\ echipat\ cu un singur cazan [i cu
un boiler. Se pot folosi vase de expansiune de tip deschis sau
`nchis. Centrala poate fi livrat\ ca un agregat mai ales pentru
capacit\]i mici de 10.000 − 15.000 kcal/h, av=nd avantaje
dimensionale evidente care permit amplasarea `n interiorul
apartamentului c=nd circula]ia este asigurat\ cu pompe [i
combustibilul este gazos.
~nc\lzirea de bloc este specific\ unei cl\diri cu mai multe
apartamente, c=nd nu se poate realiza alimentarea cu c\ldur\ `n
comun a mai multor cl\diri. Capacitatea centralei este `n
general sub 500.000 kcal/h iar echiparea se face cu 1 − 2
cazane.
Agentul termic este apa cald\ cu temperatura de
90o/70oC sau 95o/75oC iar circula]ia se face cu pompe. Vasul de
expansiune poate fi `nchis sau deschis, prepararea apei calde de
consum realiz=ndu-se `n schimb\toare de c\ldur\ cu acumulare.
Pentru cl\diri mici formate din c=teva apartamente se poate
folosi oricare din cele dou\ solu]ii, preferabil\ fiind varianta cu o
singur\ central\ termic\.
Alimentarea centralizat\ se face de la o central\ termic\
sau prin termoficare, fie pentru un grup de blocuri fie pentru o
zon\ mai mare.
Centrala termic\ a unui grup de blocuri poate folosi ca
agent termic apa cald\ 90o/70oC (95o/75oC) sau cu temperatura
de 115oC la un ecart de temperatur\ p=n\ la 30oC.
Utilizarea apei calde cu t = 115oC se poate face `n
condi]iile `n care consumatorii pot folosi direct acest agent
termic f\r\ a necesita o reducere a temperaturii.
Capacitatea unei centrale poate acoperi un ansamblu pe o raz\
de 300m `n jurul centralei, considerat\ de regul\ ca o limit\
economic\. Pentru o densitate termic\ de 0,5 −1 Gcal/h⋅ha,
aceasta corespunde unei capacit\]i limit\ de 15 − 30 Gcal/h
pentru un ansamblu de 2000 − 4000 de apartamente.
Prepararea apei calde de consum se face `n centrala
termic\ folosind obi[nuit o schem\ cu trecere direct\ cu aparate
`n contracurent [i cu acumulare. Re]elele de ap\ cald\ de
consum dubleaz\ pe cele ale agentului termic de `nc\lzire,
mont=ndu-se `n canale comune.
Alimentarea cu c\ldur\ prin termoficare se face atunci c=nd,
dup\ criterii economice [i energetice se dovede[te oportun\
realizarea unei centrale electrice de termoficare. Solu]ia
depinde de natura consumatorilor de c\ldur\ − numai pentru
`nc\lzire, ventilare, ap\ cald\ de consum − sau [i pentru
consumuri tehnologice cu regim anual constant, de densitatea
zonei de consum [i a re]elei de transport, de natura
combustibilului etc. Se consider\ oportun\ realizarea
termofic\rii `ncep=nd de la un consum de c\ldur\ urban [i
industrial de minimum 200 Gcal/h sau c=nd acest consum este
mai redus dar 50% din el este consum tehnologic.
At=t `n cazul aliment\rii de la o central\ termic\ de zon\ c=t [i
`n cazul termofic\rii, transportul [i distribu]ia c\ldurii se face
folosind apa fierbinte (150oC) ca agent termic.
Racordarea instala]iei interioare de `nc\lzire la re]eaua
de ap\ fierbinte se poate face indirect sau direct. Racordarea
indirect\ impune existen]a unui punct termic (PT) la un grup
mare de blocuri, punct termic `n care agentul termic primar
(apa fierbinte) cedeaz\ c\ldura prin intermediul unor
schimb\toare de c\ldur\ c\tre agentul termic secundar (apa
cald\ pentru `nc\lzire). Principial, punctul termic `ndepline[te
aceea[i func]ie ca [i centrala termic\ de bloc sau pentru grupuri
mici de locuin]e, fig. 14.2. ~n punctul termic se prepar\ [i apa
cald\ de consum care se distribuie prin re]ele paralele cu cele
ale agentului termic secundar.
Racordarea termic\ direct\ impune utilizarea `n instala]ia
interioar\ de `nc\lzire a aceluia[i fluid din re]eaua de transport
[i distribu]ie c\ruia i s-a redus `ns\ temperatura la nivelul apei
calde utilizate `n instala]iile interioare de `nc\lzire. Reducerea
temperaturii se face prin amestec cu apa din conducta de
`ntoarcere folosind ejectoare (elevatoare) sau pompe de
amestec.
~n concluzie, la racordarea indirect\ circuitul agentului
termic secundar este separat hidraulic de circuitul agentului
termic primar pe c=nd la racordarea direct\ nu se face
separarea hidraulic\ `ntre cele dou\ circuite.
 Surse de căldură
Funcţiile şi serviciile principale ale surselor de
căldură
 ~n ansamblul instala]iei de alimentare cu
c\ldur\, sursa de c\ldur\ reprezint\ locul de
transformare `n energie caloric\ a unei alte forme de
energie − chimic\ a combustibilului, electric\, nuclear\
− `n scopul utiliz\rii ei la consumatori prin intermediul
unui agent termic care transport\ c\ldura ob]inut\.
Ca surs\ de alimentare cu c\ldur\ a instala]iilor
de `nc\lzire central\ se folose[te o central\ termic\
(furniz=nd numai c\ldur\) sau o central\ electric\ de
termoficare (furniz=nd c\ldur\ [i energie electric\).
~n prezent, cel mai larg utilizat proces de ob]inere a
c\ldurii este cel de ardere a combustibililor `n cazane
unde c\ldura degajat\ de flac\r\ [i de gazele arse este
cedat\ unui agent termic purt\tor de c\ldur\.
Agentul termic cel mai folosit este apa `n stare
lichid\ sau de vapori [i func]ie de parametrii acesteia
centralele termice se pot clasifica `n: centrale termice de
apa cald\, de ap\ fierbinte, de abur − de joas\ [i medie
presiune − [i mixte, furniz=nd at=t abur c=t [i ap\ cald\
sau fierbinte.
Centralele termice de termoficare furnizeaz\ de
regul\ ap\ fierbinte [i abur de presiune medie.
Principalele func]ii ale unei centrale termice sunt
cele de realizare a regimului termic [i a regimului
de presiuni ale agentului termic.
Regimul termic se asigur\ la poten]ialul necesar
`ntregii instala]ii de alimentare cu c\ldur\.
Regimul de presiuni, `n func]ie de schem\, se poate
asigura `n centrala termic\ pentru `ntreaga instala]ie
de alimentare cu c\ldur\, pentru o parte din aceasta
sau numai pentru interiorul centralei, dup\ cum se
realizeaz\ unul sau mai multe circuite hidraulice
independente, prin utilizarea schimb\toarelor de
c\ldur\.
Regimul termic
Func]ia termic\ a sursei de c\ldur\ este aceea de a asigura
regimul de livrare a c\ldurii, corespunz\tor necesit\]ilor
consumatorilor.
Aceasta se refer\ la debitul de c\ldur\ [i la temperatura
agentului termic, at=t `n ceea ce prive[te parametrii
nominali c=t [i varia]ia lor `n timp func]ie de necesit\]ile
consumatorilor.
Temperatura agentului termic poate fi cea necesar\
consumatorilor sau una superioar\, func]ie de schema
din centrala termic\ sau de necesit\]ile de transport a
c\ldurii.
Caracteristic este faptul c\ debitul de c\ldur\ [i
temperatura agentului termic au valorile maxime la
sursa de c\ldur\ [i ele pot suferi schimb\ri `ntr-un
singur sens, mic[or=ndu-se c\tre consumatori.
O central\ termic\ [i de asemenea partea termic\ a
centralei electrice de termoficare poate fi echipat\
cu unul sau mai multe cazane.
Num\rul ra]ional de cazane este de 2 ÷ 4; un
singur cazan se folose[te `n cazul aliment\rii locale
cu c\ldur\, la centralele termice mici.
 Pentru asigurarea parametrilor func]ionali [i de
siguran]\ ai agentului termic la ie[irea din cazan se
intervine manual sau automatizat asupra regimului de
alimentare cu combustibil. ~n centralele termice av=nd
mai multe cazane, acestea au circuitele principale
montate `n paralel, figura 14.5, fapt care permite
interven]ia manual\ sau automatizat\ individual pe
fiecare cazan f\r\ a afecta celelalte cazane.
 3 2

Fig. 14.5 Schema circuitelor termice `ntr-o central\ cu mai

multe cazane
I, II, III − cazane pentru `nc\lzire;
1 − alimentare cu combustibil;
2 − evacuare gaze arse;
II
3 − agent termic − ducere;
4 − agent termic − `ntoarcere.

III

1 4
Echipamentul termic al unei centrale mai poate
cuprinde [i schimb\toare de c\ldur\ `n cazul `n care
agentul termic de transport al c\ldurii difer\ de cel din
cazan, de exemplu atunci c=nd cazanele furnizeaz\
abur iar `n re]eaua de transport se folose[te ap\.
•Debitul nominal de c\ldur\. Caracteristici.
Debitul nominal de c\ldur\, Q, al
centralei termic e reprezint\ suma debitelor nominale ale
diferitelor categorii de consumatori, la care se ]ine seama
de simultaneitatea din cadrul fiec\rei categorii [i a
categoriilor `ntre ele:

`n care:
Q − debitul nominal de c\ldur\ al centralei termice;
− debitul nominal de c\ldur\ pentru `nc\lzire;

− debitul nominal de c\ldur\ pentru ventilare;

− debitul nominal de c\ldur\ pentru prepararea apei calde de consum

− debitul nominal de c\ldur\ pentru scopuri tehnologice;
− pierderile de c\ldur\ ale instala]iei.
:

Valorile
se determin\ dup\ metode specifice fiec\rei categorii de consum. ~n
ceea ce prive[te simultaneitatea `ntre diferitele categorii de
consumatori, pentru ansamblurile urbane de locuin]e, este tot mai
uzual\ metoda de exprimare a debitului nominal de c\ldur\ pentru
prepararea apei calde de consum
`n func]ie de debitul nominal de c\ldur\ pentru `nc\lzire,
 [W]
unde p reprezint\ un factor de propor]ionalitate av=nd pentru
ansamblurile urbane de locuin]e valori cuprinse `ntre 0,1 [i 0,4.
Valoarea p variaz\ `n func]ie de solu]ia dat\ pentru prepararea apei
calde de consum (cu sau f\r\ acumulare), de iner]ia termic\ a
cl\dirilor [i de m\rimea ansamblurilor. Valoarea minim\, p # 0,1, se ia
`n considera]ie la centralele termice mijlocii [i mari, peste 5 Gcal/h.
Valoarea maxim\, p # 0,4 se aplic\ la centrale termice mici, mai ales
la alimentarea local\ cu c\ldur\. Acumularea apei calde de consum
contribuie la reducerea factorului p cu p=n\ la 50% din valoarea sa,
func]ie de durata de acumulare.
 Valoarea pierderilor de c\ldur\ Qp se consider\ ca o
parte din suma debitelor de c\ldur\ ale
consumatorilor:
Qp = r⋅(Qi + Qv + Qac + Qt)

unde r reprezint\ un factor de propor]ionalitate func]ie

de valoarea consumului, lungimea re]elei de distribu]ie,
modul de montare al re]elelor (aerian sau subteran),
natura agentului termic etc. Valoarea sa uzual\ este r #
0,05…0,2.
Regimul de presiuni
• Agent termic − ap\. Instala]iile de alimentare cu
c\ldur\ folosind apa ca agent termic au ca specific
faptul c\ apa umple `ntreaga instala]ie, circula]ia
acesteia f\c=ndu-se `ntr-un circuit `nchis f\r\ a-[i
schimba starea de agregare.
Pentru a umple `ntreaga instala]ie [i a avea
stabilitatea fizic\ necesar\ men]inerii st\rii de agregare
lichid\ `mpiedic=nd vaporizarea apei trebuie ca `n
instala]ie s\ existe o presiune static\ care s\ satisfac\
condi]ia:
 Hst = Hg + Hv + a [mH2O]

Hst − presiunea static\ necesar\ instala]iei, `n mH2O;

Hg − diferen]a de nivel `ntre punctul cel mai `nalt [i cel mai de jos al
instala]iei, `n mH2O;
Hv − presiunea de vaporizare la temperatura nominal\ a apei luat\ `n
considera]ie `n punctul respectiv numai pentru t > 100oC, `n mH2O;
a − valoare de siguran]\; a # 2 ÷ 3 mH2O.
 C=nd instala]ia este rece sau pentru temperaturi nominale sub
100oC nu se ia `n considera]ie presiunea de vaporizare, Hv # 0.
Atunci, `n orice punct y al instala]iei, presiunea static\
disponibil\ Hst. y va fi:

Hst. y = Hg. y + a [mH2O]

`n care Hg. y este diferen]a de nivel `ntre punctul cel mai `nalt [i punctul
y, `n m. Pentru punctul cel mai `nalt al instala]iei, conduct\ sau corp
`nc\lzitor, valoarea presiunii statice disponibile este:

Hst = a [mH2O]
Valoarea maxim\ a presiunii statice Hg max este `n punctul cel mai de
jos al instala]iei.
Presiunea static\ nominal\ se stabile[te `ntr-un punct al
instala]iei unde aceasta este `n leg\tur\ cu o surs\ de asigurare a
presiunii statice (vas de expansiune deschis sau `nchis).
~ntr-un anumit punct x al instala]iei, presiunea dinamic\ disponibil\
Hdin. x este:

Hdin. x = Hdin. a − Hp. x [mH2O]

Hdin. a − presiunea dinamic\ asigurat\ de c\tre sursa de presiune;

Hp. x − pierderea de sarcin\ total\ pe circuit `ntre sursa de
presiune [i punctul x.
Presiunea totala Ht se obtine prin insumarea presiunii
statice si dinamice dar presiunea dinamica poate avea valori
pozitive sau negative in raport cu presiunea statica. Rezulta
ca presiunea totala intr-un anumit punct x are expresia:

Ht = Hst ± Hdin. x [mH2O]

unde Hdin. x este presiunea dinamic\ `n punctul x, `n mH2O.

G#

La instala]iile la care presiunea dinamic\ se asigur\ cu pompe este

indicat s\ se foloseasc\ un num\r minim de pompe active, de
preferin]\ una, instal=ndu-se `ns\ [i o pomp\ de rezerv\ cu
caracteristici similare pompelor active. Debitul tuturor pompelor
active, G , este:

Q
G= [kg/sec]
c ⋅ δt

`n care:
Q − debitul de c\ldur\ al instala]iei, `n W;
c − c\ldura specific\ a apei, `n J/kgoC;
δt # td − tr − diferen]a nominal\ de temperatur\ `ntre
conductele de ducere [i `ntoarcere, `n oC.
C=nd regimul termic are varia]ii mari ale debitului de c\ldur\ de la
iarn\ la var\, se folosesc pentru var\ pompe diferite. Astfel, se
realizeaz\ o economie `n exploatare vehicul=nd vara un debit mai mic
de ap\.
Unele instala]ii mici de `nc\lzire av=nd alimentarea local\ cu
c\ldur\ nu folosesc pompe, presiunea dinamic\ fiind asigurat\ prin
circula]ia natural\ a apei datorit\ diferen]ei de greutate specific\ a
apei din conductele de `ntoarcere [i ducere.
Centrale termice (C.T.)
Clasificarea şi amplasarea
centralelor termice
Centralele termice se clasific\ dup\ urm\toarele criterii:
− puterea instalat\;
− natura agentului termic [i parametrii acestuia;
− modul de vehiculare a agentului termic;
− natura combustibilului utilizat;
− amplasarea centralei termice.
 Av=nd `n vedere aceste criterii, centralele termice pot fi:
− centrale termice mici – cu puteri p=n\ la 0,12 MW. Deservesc o
singur\ cl\dire, fiind amplasate de regul\ la subsolul acesteia [i func]ioneaz\ cu
ap\ cald\ cu circula]ie natural\ sau for]at\;
− centrale termice de puteri medii − 0,12 ÷ 2,4 MW − care
deservesc o cl\dire mare sau un grup de cl\diri. Aceste centrale pot fi amplasate
`n subsolul uneia dintre cl\diri sau `n construc]ii proprii, supraterane sau
subterane lipite de una din cl\dirile alimentate cu c\ldur\ sau complet
independente. Aceste centrale func]ioneaz\ cu ap\ cald\ cu circula]ie for]at\,
eventual cu abur de presiune joas\ sau medie.
− centrale termice de puteri peste 2,4 MW, care deservesc
un num\r mare de cl\diri − sau complexe industriale sau agrozootehnice.
Aceste centrale sunt amplasate `ntotdeauna `n construc]ii independente `n afara
zonelor de locuit [i func]ioneaz\ cu ap\ fierbinte sau abur de presiune medie,
utiliz=nd de preferin]\ drept combustibil, c\rbunele natural.
~n cele ce urmeaz\ se vor trata centralele termice de putere mic\ [i medie,
echipate cu cazane din categoria a IV−a, produc\toare de ap\ cald\ cu
temperatura p=n\ la 115oC [i abur de presiune joas\ cu presiunea maxim\
de 0,7 bari.
 Centralelor termice echipate cu cazane de ap\ cald\ sau abur de
presiune joas\ nu le este permis a fi amplasate `n urm\toarele spa]ii:
− sub sau al\turi de `nc\peri din categoria A sau B de pericol de incendiu;
− sub s\li aglomerate [i c\i de evacuare a s\lilor aglomerate;
− `n cl\diri de spitale sau cu caracter spitalicesc;
− `n cl\diri `nalte;
− sub s\li de clas\ sau laboratoare din cl\diri pentru `nv\]\m=ntul elementar
[i mediu;
− sub `nc\perile de zi [i dormitoare pentru copii de v=rst\ pre[colar\, dac\
utilizeaz\ drept combustibil gaze.
Deasemeni centralele termice nu vor fi amplasate sub sau l=ng\
`nc\peri de locuit sau `nc\peri `n care se desf\[oar\ o activitate sensibil\ la
zgomot [i trepida]ii.
Alcătuirea generală şi
echiparea centralelor
termice
 ~n principal, o central\ termic\, este alc\tuit\ din: sala cazanelor,
camera pompelor, gospod\ria de preparare a apei calde de consum,
gospod\ria de condensat, gospod\ria de combustibil [i de evacuare a
gazelor arse, atelierul de `ntre]inere [i repara]ii [i grupul sanitar.

~n func]ie de m\rimea centralei termice [i natura combustibilului

utilizat, func]iunile prezentate pot fi preluate de una sau mai multe
`nc\peri, dup\ cum unele dintre aceste func]iuni pot s\ lipseasc\.
Echipamentul centralei termice: cazane, pompe, distribuitoare,
conducte, se alege `n func]ie de sarcina termic\ pentru `nc\lzire,
Q`, ventilare Qv, prepararea apei calde de consum Qac sau nevoi
tehnologice Qt a consumatorilor alimenta]i:

QCT # Q` ^ Qv ^ Qac ^ Qt [W]

Aceasta relatie ca suma este valabila numai in cazul

centralelor termice mici care in practica alimenteaza numai
consumatori pentru incalzire si apa calda de consum.
 De aceea este recomandabil a se reprezenta grafic, figura 14.7,
diferitele consumuri cu durata lor de-a lungul unei zile (24 ore) pun=nd `n
eviden]\ urm\toarele:
− puterea instalat\ a centralei termice poate fi mai mic\ dec=t suma puterii
tuturor consumatorilor alimenta]i.
− puterea instalat\ trebuie s\ corespund\ v=rfului de sarcin\ QCT max dar curba
de consum total poate fi aplatizat\ prin adoptarea unui program de func]ionare
al consumatorilor corespunzator din acest punct de vedere sau prin
prevederea de acumulatoare de caldura.
 Q [MW]

2,0

1,9 QCT max

1,8

1,7

1,6 Q′CT
1,5

1,4

1,3

1,2 QCT
1,1

1,0

0,9
Fig. 14.7 Reprezentarea grafica a consumului
0,8 Q` de caldura pentru incalzire Q`, preparare apa
0,7 calda de consum Qac, ventilare Qv si pentru
procese tehnologice Qt, in cursul unei zile.
0,6

0,5 Qac
0,4
Qt

0,3

0,2 Qv
Z , ore
0,1
0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24
~n cazul prezentat, valoarea QCT max poate fi redus\ la Q′CT dac\
v=rfurile de consum care apar `ntre 6-8, 12-16, 20-23 datorit\ apei
calde de consum sunt diminuate. Acest lucru este posibil prin
prevederea pentru prepararea apei calde de consum a
schimb\toarelor cu acumulare, care func]ion=nd `n perioada de
consum total minim asigur\ necesarul de ap\ cald\ `n perioadele de
v=rf.
Determinarea mărimii şi
numărului cazanelor
 Sc #

Puterea total\ a cazanelor trebuie s\ corespund\ sarcinii termice

maxime QCTmax sau Q′CT.
Astfel, în cazul cazanelor cu suprafa]\ de `nc\lzire variabil\
cu elemente sec]ionale se poate determina ini]ial suprafa]a necesar\ a
acestora Sc func]ie de `nc\rcarea cazanului qc `n W/m2.

c ⋅ QCT
'
Sc = [m2]
qc

c fiind un coeficient de majorare (p=n\ la 5%) a sarcinii termice a

centralei pentru acoperirea pierderilor de c\ldur\ ale re]elei de
distribu]ie a agentului termic.
Pentru cazanele de abur, suprafa]a Sc poate fi calculat\ func]ie de
debitul de abur Gab `n kg/h [i debitul specific de abur produs `n cazan
qab, `n kg/m2h.

c ⋅ Gab [m2]
Sc =
qab
Centrale termice de putere
mică
O central\ termic\ mic\, deservind o cl\dire de locuit, func]ion=nd
cu ap\ cald\ cu circula]ie natural\ are tot echipamentul (cazan,
boiler pentru prepararea apei calde de consum, sistemul de umplere
[i de golire, rezerva zilnic\ de combustibil) amplasate `ntr-o singur\
`nc\pere.
Fiind exploatat\ de locatarii imobilului, centrala nu necesit\ vestiar,
grup sanitar [i atelier mecanic. ~nc\perea trebuie s\ fie de dimensiuni
corespunz\toare astfel `nc=t s\ permit\ montajul [i exploatarea
echipamentului; deasemeni trebuie s\ fie delimitat\ de elemente de
construc]ie rezistente la foc, s\ permit\ accesul [i evacuarea u[oar\, s\
fie ventilat\ natural [i s\ primeasc\ lumin\ natural\. ~n cazul utiliz\rii
combustibilului gazos se impune ca volumul minim al `nc\perii s\ fie
de 18m3, iar ferestrele exterioare s\ aib\ o suprafa]\ total\ minim\ de
0,05 m2 pentru fiecare m3 de `nc\pere.
 2 3

0,5

1 6
1,20
7
3,00

5
1,20 1,30 0,6 1,10
0,80
4

3,45 1,75

Fig. 14.8 Centrala termica pentru o cladire mica

1 − cazan; 2 − co[ de fum; 3 − canal de ventilare; 4 − priz\ de aer proasp\t; 5 − arz\tor; 6 −

boiler; 7 − rezervor de combustibil lichid.
Normativul pentru proiectarea şi executarea reţelelor şi
instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale I.6-96 impune ca
volumul minim al încăperii să fie de 18 m3, iar ferestrele
exterioare să aibă o suprafaţă totală minimă de 0,05 m2
pentru fiecare m3 de încăpere. În figura 4.10 se dă un exemplu
de alcătuire a unei astfel de centrale termice mici.
• În conformitate cu prevederile Normativului pentru proiectarea şi
executarea instalaţiilor de încălzire centrală, I 13-79, cu Prescripţiile
tehnice ISCIR, C 1-79, cu Normativul Republican pentru proiectarea şi
executarea construcţiilor din punctul de vedere al prevenirii incendiilor,
centralele termice echipate cu cazane de apă caldă sau de abur de
presiune joasă pot fi amplasate în clădiri de locuit, social - culturale,
agrozootehnice sau industriale, cu următoarele excepţii:
• sub sau alipit de încăperi din categoria A sau B de pericol de incendiu;
• în sau sub săli aglomerate şi căi de evacuare;
• în sau sub încăperile de zi şi dormitoarele pentru copii din creşe, grădiniţe
şi cămine, sălile de clasă, laboratoare, săli de gimnastică din şcoli, saloane
de bolnavi, săli de operaţii.
• Fig. 4.10 Alcătuirea unei centrale termice mici
• Cazanele care alimentează instalaţii de încălzire “ de
apartament “ se montează în interiorul locuinţei, însă nu în
camerele de locuit şi cămările de alimente.
• De asemenea, centralele termice nu vor fi amplasate sub sau
lângă încăperi de locuit sau încăperi în care se desfăşoară o
activitate sensibilă la zgomot şi trepidaţii. În cazul în care este
imposibilă evitarea unei astfel de amplasări se vor lua măsuri
speciale de izolare fonică.
• Clădirea centralei termice va fi de gradul III de rezistenţă la foc când
suprafaţa totală a cazanelor nu depăşeşte 450mp; încăperea în care se
amplasează cazanele se încadrează în categoria D de pericol de incendiu.
• Centralele termice înglobate în clădiri cu alte destinaţii vor avea pereţii şi
planşeele ce separă sala cazanelor de restul clădirilor, realizate din
materiale incombustibile cu limita de rezistenţă la foc de minim 1 oră şi 30
minute pentru pereţi şi 1 oră, pentru planşee.
• Centralele termice se pot amplasa în clădiri executate din materiale
combustibile sau greu combustibile, numai pentru situaţii cu durată limită
de utilizare ( lucrări provizorii) şi cu protejarea corespunzătoare a
elementelor combustibile ale construcţiei faţă de cazan.
• Ca măsură de combatere a incendiilor, se prevăd în încăperile cazanelor cu
combustibil lichid sau gazos, stingătoare cu spumă sau pulbere şi CO2
amplasate câte unul la fiecare 100mp.
• La toate centralele termice trebuiesc asigurate posibilităţile introducerii şi
scoaterii echipamentului din centrala termică, ventilarea naturală şi
pătrunderea aerului de combustie.
• Mărimea spaţiului centralei termice se stabileşte funcţie de numărul
şi gabaritul utilajelor, de spaţiile necesare exploatării, întreţinerii şi
reparării acestora, de condiţiile impuse în Normele Republicane de
Protecţie a Muncii, prescripţiile tehnice ale Inspectoratului de Stat pentru
Cazane şi Instrumente de Ridicare ISCIR C 1-79 şi Normele Republicane de
Pază contra Incendiilor. În organizarea generală a spaţiului destinat
centralei termice se ţine seama de criteriile economice, funcţionale şi
estetice.
• Amplasarea echipamentului începe cu cazanele, amplasare care la rându-i
este determinată de poziţia coşului de fum. Este recomandabil ca spaţiul
din faţa cazanelor să primească lumină naturală şi să nu prezinte nici un
obstacol care să stingherească supravegherea, controlul şi manevrele
necesare exploatării.
• În faţa cazanelor de apă caldă şi de abur de presiune joasă se lasă un
spaţiu liber având lăţimea funcţie de suprafaţa de încălzire a cazanului :
• - până la 10 m2 …… 1,0 m -
• - între 55 şi 90 m2 … 2,0 m
• - între 10 şi 30 m2 … 1,5 m
• - peste 90 m………...2,5 m
• - între 30 şi 55 m2…..1,75 m
• Distanţa de la mantaua laterală a cazanului până la peretele centralei
termice sau până la mantaua cazanului vecin este de 0,8 m.
• Dacă condiţiile de montare, control şi întreţinere permit, se pot
monta două câte două cazane fără distanţă între ele, pe postament
comun. Distanţa de la spatele cazanelor, până la canalul de fum va fi
stabilită conform indicaţiilor constructorului cazanului. Înălţimea minimă
liberă între părţile extreme ale cazanului şi elementele de instalaţie cele
mai apropiate va fi 20 cm.
• În faţa schimbătoarelor de căldură se prevede un spaţiu liber având
lungimea egală cu cea a fasciculelor de ţevi sau serpentinelor. La
schimbătoarele de căldură montate până la înălţimea de 1,8 m deasupra
pardoselii, distanţa minimă până la pereţi va fi de 0,5 m.
• Pompele (altele decât cele cu montaj pe conductă) se vor amplasa pe
postamente din beton, grupate şi aliniate, astfel încât să ofere posibilităţi
de supraveghere uşoară.
• Spaţiul din jurul pompelor se va stabili funcţie de mărimea pompelor,
diametrele conductelor de racordare, mărimea şi poziţia armăturilor, dar
nu va fi mai mic de 0,5 m între postamente.
• Montarea distribuitoarelor se face de regulă pe console încastrate în
pereţi sau pe picioare din ţeavă, la înălţime de aproximativ 1 m, astfel
încât roţile de manevră să fie plasate la maximum 1,4 - 1,5 m de la
pardoseală. Distanţa de 100-150 mm de la perete asigură spaţiul necesar
izolării, tencuirii, gletuirii şi vopsirii distribuitorului (colectorului) şi trecerii
prin spate a conductelor de golire.
• În jurul rezervoarelor de orice natură se prevăd spaţii de acces de
minimum 0,5 m. Aceste spaţii pot fi reduse pe două laturi până la 0,1 m
dacă rezervorul poate fi deplasat pentru revizii şi reparaţii. Rezervoarele
având suprafaţa bazei peste 5 m2 se montează pe suporturi asigurând sub
rezervor un spaţiu de minimum 0,2 m înălţime. Deasupra rezervoarelor
care au gură de vizitare cu acces prin partea superioară, se lasă un spaţiu
liber cu înălţimea de minimum 0,6 m.
• Conductele din centrala termică se montează aparent. Traseele
acestora trebuie bine studiate evitând consumuri inutile de material şi
asigurând o utilizare raţională a spaţiului.
• Armăturile se montează în locuri uşor accesibile şi au etichete pentru
identificare.
Alimentarea cu combustibil şi
aer. Evacuarea gazelor arse
• Alimentarea cu combustibil. Componen]a unei instala]ii de
alimentare cu combustibil depinde de natura combustibilului. ~n
cazul combustibilului gazos instala]ia se compune din re]eaua de
distribu]ie a gazului. Pentru distribu]ia `n interiorul centralei
termice se folose[te presiunea joas\, 300…500 mmH2O sau
intermediar\ de 500…2000 mmH2O. ~n cazul aliment\rii centralei
printr-o re]ea de presiune mai mare se prevede o sta]ie de reducere-
reglare a gazelor.
Instala]ia de alimentare cu combustibil lichid se compune
din: depozit, sta]ie de pompe, re]ea de alimentare [i rezervor de zi,
figura 14.9.
 8
3
h≥
1 200
0
4
6 6
5 9 7
2

Fig. 14.9. Gospod\rie de combustibil lichid u[or

1- cazan; 2- rezervor de depozit; 3- rezervor de consum zilnic; 4- pomp\ manual\ pentru combustibil; 5- pomp\ cu ro]i
din]ate; 6- injector; 7- conduct\ de alimentare cu combustibil a rezervorului de consum zilnic; 8- conduct\ de alimentare
cu combustibil a cazanelor; 9- filtru de combustibil.
Dup\ gradul de v=scozitate al combustibilului lichid (greu sau u[or)
acesta se transport\ `n mod diferit. Astfel, combustibilul lichid greu are
temperatura de congelare `ntre 0o [i 42oC (func]ie de tip) [i de aceea la
temperatura obi[nuit\ nu se poate transporta prin conducte. ~n acest
scop se `nc\lze[te p=n\ la o temperatur\ superioar\ celei de congelare,
obi[nuit la circa 60oC. ~n rezervoarele de combustibil greu se prev\d
serpentine de `nc\lzire iar pe traseu conductele de combustibil sunt
dublate de conducte de `nc\lzire, av=nd o izolare termic\ comun\.
Combustibilul u[or se poate transporta la temperaturi obi[nuite f\r\
`nc\lzire.
Depozitul de combustibil lichid se compune din rezervoare care pot fi
amplasate aerian, semi`ngropat sau `ngropat ca `n fig. 14.9, condi]iile
de amplasare [i distan]ele fa]\ de construc]ii fiind reglementate prin
normative de prevenire a incendiilor.
Pulverizarea combustibilului lichid `n instala]ia de ardere se
poate face cu aer de presiune joas\ sau `nalt\, cu abur sau mecanic,
prin presiune ridicat\ a fluidului. ~n acest caz, nu se folose[te un
rezervor de zi, care s\ rup\ presiunea dat\ de pompe.
~n sta]ia de pompe se folosesc pompe ac]ionate electric, filtre
[i arm\turi de `nchidere [i golire.
Necesarul de combustibil se calculeaz\ `n 3 ipoteze:
− orar, pentru dimensionarea instala]iei de ardere;
− pentru pentru perioada de v=rf, la dimensionarea depozitului de
combustibil;
− pentru perioada de `nc\lzire, la calcule economice [i la planificarea
necesarului de combustibil.
Necesarul orar de combustibil, Gco , se determin\ cu rela]ia:

Q
G co = [kg/sec sau Nm3/sec]
Pci ⋅ η
`n care:
Q − debitul nominal de c\ldur\, `n W;
Pci − puterea caloric\ inferioar\ a combustibilului, `n J/kg sau J/Nm3
la combustibilul gazos;
η − randamentul global al instala]iei de `nc\lzire central\ determinat
cu rela]ia: η =ηc⋅ηCT⋅ηt⋅ηi
`n care:
ηc − randamentul cazanelor;
ηCT − randamentul `n centrala termic\, ]in=nd seama de pierderile `n
central\;
ηt − randamentul de transport `n func]ie de lungimea re]elei, solu]ia de
izolare etc.;
ηi − randamentul instala]iei interioare, `n func]ie de solu]ia de reglaj.
Orientativ se pot folosi urm\toarele valori:
ηCT # 0,95 … 0,98
ηt # 0,90 … 0,98
ηi # 0,85 … 0,95
ηc # 0,90 pentru cazane mici automatizate folosind combustibil lichid
sau gazos;
ηc # 0,70 pentru cazane mici de `nc\lzire, centrale neautomatizate cu
combustibil lichid sau gazos.
 tint − text .l Q
Gcv = hz ⋅ [kg]
tint − text Pci ⋅η

`n care:
h − num\rul de ore de func]ionare zilnic\ a centralei;
zv − durata pentru care se face depozitarea;
tint − temperatura interioar\ de calcul, `n oC;
text − temperatura exterioar\ de calcul, `n oC;
text.l − temperatura exterioar\ a lunii celei mai reci (ianuarie);
Q − debitul nominal de c\ldur\, `n kcal/h;
Pci − puterea caloric\ a combustibilului, `n kcal/kg sau kcal/Nm3.
Not\: 1kcal/h # 1,163 W
1 kcal/kg # 4186 J/kg.
• Alimentarea cu aer. Aerul necesar arderii combustibilului se ia
din sala cazanelor la cazanele mici sau direct din exterior la cazanele
mari.
~n camera de ardere a cazanelor aerul p\trunde fie prin
intermediul instala]iei de ardere sub form\ de aer primar, `n cazul
combustibilului gazos [i la unele instala]ii cu combustibil lichid, fie
sub form\ de aer secundar direct `n camera de ardere.
~n general aerul p\trunde `n camera de ardere datorit\
depresiunii formate; `n alte cazuri `ns\, la focarele `n suprapresiune,
aerul este trimis sub presiune cu ajutorul unui ventilator care asigur\
[i presiunea necesar\ evacu\rii gazelor arse.
Cantitatea de aer necesar\ arderii se determin\ teoretic, ad\ug=ndu-se
apoi un exces de aer `n func]ie de tipul combustibilului [i al instala]iei
de ardere.
Volumul teoretic de aer, Vat se determin\ pentru combustibilii
lichizi cu rela]ia:

 O
Vat = 0,089C + 0,27 H −  + 0,035S [Nm3/kg]
 8

unde: C (carbon), H (hidrogen), O (oxigen) [i S (sulf) reprezint\ masa

respectivelor elemente `n procente din masa total\ a combustibilului.
Pentru combustibil gazos:
Vat =0,0238(CO + H2) + 0,0932⋅CH4 + 0,1428⋅C2H4
[Nm3/Nm3]

unde: CO, H2, CH4 [i C2H4 reprezint\ volumul respectivelor componente `n

procente din volumul total al masei de lucru a combustibilului.
• Evacuarea gazelor arse. Gazele arse din cazan sunt evacuate `n
atmosfer\ prin intermediul unui co[ de fum individual pe fiecare cazan sau
comun pentru un grup de cazane. ~ntre cazan [i co[, leg\tura se face prin
intermediul unui canal de fum.
Volumul real de gaze arse Vg pentru combustibili lichizi se
determin\ cu rela]iile:
Vg # Vg. us ^ Vg. um [Nm3/kg]

Vg. us # V RO 2 + V N 2 + V O 2 [Nm3/kg]
VRO2 = VCO2 + VSO2 # 0,0187(C ^ 0,375⋅S) [Nm3/kg]
VN 2 # 0,01⋅N ^ 0,79⋅Vat [Nm3/kg]
VO2 # 0,21(n − 1)⋅Vat [Nm3/kg]
Vg.um # 0,01244(9H ^ U ^ 0,1⋅d⋅ρa⋅Var) [Nm3/kg]
 `n care:
Vg.us, Vg.um − volumele de gaze arse uscate [i umede rezultate
din arderea
a 1 kg de combustibil, `n Nm3/kg;

VCO2 , VSO2 , VN2 , VO2 − volumele de CO2, SO2, N2 [i O2 din gazele arse
rezultate din arderea a 1 kg de combustibil, `n Nm3/kg;
;
N, H − masa respectivelor elemente componente `n procente din masa de lucru
a combustibilului;
U − umiditatea combustibilului (eventual con]inutul accidental de ap\);
d − con]inutul de umiditate al aerului, `n g/kg;
ρa − densitatea aerului de ardere, `n kg/Nm3.

VRO2 − volumul total al gazelor triatomice, VCO2 , VSO2

Evacuarea gazelor arse se produce `n condi]iile unei pierderi de
sarcin\ pentru `nvingerea rezisten]elor locale [i liniare la trecerea
prin cazane, canal [i co[ de fum. Presiunea necesar\ este asigurat\
de tirajul natural realizat de diferen]a dintre greut\]ile specifice ale
aerului exterior relativ rece [i gazelor arse. Tirajul rezultat se
determin\ cu rela]ia:

H = h⋅(γa − γg) [mmH2O]

`n care:
H − tirajul natural, `n mmH2O;
h − `n\l]imea co[ului, considerat\ `ntre cota superioar\ a co[ului [i cea de
intrare a aerului `n cazan, `n m;
γa − greutatea specific\ a aerului exterior; se consider\ obi[nuit
γa # 1,20kgf/m3 la ^10 oC [i 760 mmHg;
γg − greutatea specific\ a gazelor arse la temperatura medie de evacuare [i la
presiunea de 760 mmHg, `n kgf/m3.
 ~n calcule se accept\ ipoteza c\ pierderea de sarcin\ `n
canalul [i co[ul de fum este 1/3 din cea a cazanului. ~n acest caz,
tirajul va fi:

H # 4/3 Z [mm H2O]

unde Z este pierderea de sarcin\ la trecerea gazelor arse prin cazan.

Pentru cazanele de `nc\lzire acest\ valoare este: Z # 4…10 mm H2O func]ie
de tipul cazanului.
 Rezult\ `n\l]imea necesar\ a co[ului:
H 4 Z
h= = ⋅ [m]
γa −γ g 3 γa −γ g

~n unele cazuri `n\l]imea co[ului poate fi impus\ de `n\l]imea cl\dirii unde este
amplasat sau a cl\dirilor din apropiere, evacuarea gazelor f\c=ndu-se la cot\
superioar\ acestora. ~n aceste cazuri tirajul ob]inut este mai mare dec=t cel necesar
[i diferen]a trebuie consumat\ `ntr-o rezisten]\ local\ suplimentar\ ([ib\r) sau prin
mic[orarea sec]iunii calculate normal.
Sec]iunea co[ului se determin\ cu rela]ia:

1 LG [m2]
S= ⋅
C h

`n care:
LG − debitul de gaze arse evacuat orar, `n kg/h;
h − `n\l]imea co[ului, `n m;
C − coeficient cu valoarea de 1100 ÷ 1900 `n func]ie de debitul de
c\ldur\ al cazanului Q `n kcal/h [i `n\l]imea h a co[ului.
Debitul de gaze arse se determin\ cu rela]ia:
LG = GCO⋅Vg [kg/h]

`n care:
GCO − debitul orar de combustibil, `n kg/h sau Nm3/h;
Vg − volumul real de gaze arse, `n Nm3/kg sau Nm3/Nm3.
Pentru canalul de fum, c=nd acesta exist\, se alege o sec]iune egal\
cu cea a co[ului majorat\ cu 20 – 30% c=nd lungimea sa nu este mai
mare dec=t 1/3 din `n\l]imea co[ului. ~n caz contrar se reia calculul
pierderilor de sarcin\.
Canalul de fum se realizeaz\ cu o pant\ de 10%.
~n cazul `n care tirajul natural nu este suficient se prevede
evacuarea for]at\ a gazelor arse prin realizarea unui tiraj artificial cu
ajutorul unui ventilator de evacuare (exhaustor).
Determinarea mărimii şi numărului pompelor
 Pentru vehicularea agentului termic - apa caldă - se prevăd în
raport cu mărimea puterii instalate, una sau mai multe pompe
centrifuge. La alegerea, respectiv la comandarea pompelor, trebuie
indicate caracteristicile acestora: debit G, în m3 / h, presiune H, în
Pa sau bar, puterea motorului de antrenare, în kW; turaţia n, în ture
/ min şi, fireşte, tipul pompei.
• Debitul de agent termic G rezultă din relaţia potrivit căreia
debitul de căldură vehiculat Q este proporţional cu produsul dintre
debitul de agent termic şi diferenţa de temperatură ducere -
întoarcere ∆t :
ρGc ∆t
Q= [W]
3600

din care rezultă

3600Q [m3 / h]
G=
cρ∆t
• Presiunea pompei rezultă din însumarea pierderilor de sarcină distribuite
şi locale înregistrate de agentul termic în circuitul cazan - distribuitor -
conductă de distanţă - distribuţie interioară - consumator şi înapoi la
colector şi cazan.
• Deoarece alegerea pompelor precede amplasarea lor şi stabilirea
traseului conductelor în centrala termică, pierderile de sarcină în
conductele din centrala termică se vor aproxima, urmând ca după
efectuarea calculului să se introducă la nevoie corecţii privind presiunea
necesară, asigurată de pompe.
Numărul pompelor se alege având în vedere că:
- un număr mare de pompe asigură în exploatare o uşoară adaptare la
regimul de debit variabil cerut de intrarea sau ieşirea din funcţiune a unor
consumatori importanţi, sporeşte siguranţa în funcţionare, dar sporeşte şi
costul instalaţiei;
- numărul pompelor depinde de mărimea debitului vehiculat ;
- pompele montate în paralel pentru acelaşi grup de consumatori pot avea
debite diferite, dar aceeaşi presiune.
Alegerea pompelor se face folosind curbele caracteristice puse la
dispoziţie de fabrica producătoare, astfel încât punctul de funcţionare să
se situeze în zona de randament maxim.
În general se recomandă :
- pentru instalaţiile mici, până la 0,12 MW, o singură pompă în funcţiune şi
o în rezervă;
- pentru puteri între 0,12 şi 0,5 MW, două pompe, fiecare pentru debitul
total, una în funcţiune, cealaltă în rezervă;
- pentru puteri între 0,5 şi 5 MW, trei pompe, fiecare cu debitul pe
jumătate din debitul nominal, două în funcţiune şi a treia în rezervă sau o
pompă cu debitul nominal al instalaţiei şi două cu debitul pe jumătate;
- pentru puteri termice mari se pot prevedea pompe separate pe grupuri
de consumatori, prevedere de altfel obligatorie pentru instalaţiile cu
amestec în care sunt alimentaţi dintr-o sursă unică consumatori diferiţi ca
regim de temperatură.
Automatizarea centralelor termice
Automatizarea centralelor termice noi sau reabilitate constituie o
cerinţă principală din punct de vedere funcţional şi al siguranţei în
exploatare. Reglarea şi automatizarea sunt concepute să răspundă
la trei operaţiuni funcţionale: măsurarea, compararea şi comanda.
Finalizarea lanţului de operaţiuni se poate rezolva printr-o acţiune
continuă sau una discontinuă. Dintre soluţiile utilizate în tehnica
reglării pentru procesele de încălzire şi de preparare a apei calde
menajere se pretează cel mai bine cele care conţin regulatoare în
mod de acţionare PI(proporţional-integral) şi “tot sau nimic”.
În modul de acţionare PI, la fiecare valoare a mărimii controlate
corespunde o valoare mică a mărimii comandate. Modul integral de
acţionare utilizează proporţionalitatea dintre mărimi printr-o nouă
comandă până când se suprimă abaterea mărimii valorii măsurate faţă de
cea dorită. Un astfel de sistem de conducere a procesului este precis şi
sensibil.
Modul de acţionare “tot sau nimic” este recomandabil la reglarea
temperaturii interioare din clădirile de locuit cu inerţie termică mare.
Prin efectul inerţiei termice a încăperilor şi al aporturilor de căldură,
duratele de funcţionare şi de întrerupere a emiţătorului de energie
termică se pot schimba.
Acest mod de acţionare poate fi folosit şi la prepararea apei calde de
consum din instalaţiile prevăzute cu acumulare.
În fig. 4.12 se prezintă schema tehnologică cu aparatura de automatizare a
instalaţiei de încălzire a unei clădiri de locuit. Mărimile a căror evoluţie în
timp este asigurată de către echipamentul de automatizare sunt
temperatura t ( ) a cazanului, temperatura td ( ) a fluidului pe conducta de
τ
ducere, temperatura tr ( ) a fluidului pe conducta de întoarcere,
temperatura twc( ) a apei calde de consum
Fig. 4.12 Schema tehnologică cu aparatura de automatizare a instalaţiei de încălzire
TC1, TC2, TC3, -termostate; BT4-traductor de flacără; HK5- referinţă temperatură interioară;
TE6….TE11-termorezistenţe.
 Scopul automatizării este acela de a menţine o temperatură interioară
constantă şi de aceea se consideră trei parametri de bază:
• temperatura aerului exterior, a cărei variaţie impune creşterea sau
scăderea aportului de căldură;
• temperatura aerului interior , care se doreşte constantă în condiţiile
existenţei unor pierderi de căldură variabile;
• sistemul de producere a energiei termice, care să permită variaţia fluxului
de căldură transmis consumatorilor.
• Din punct de vedere al locului de acţionare, în cazul centralelor termice, se
pot distinge două zone distincte şi anume: asupra echipamentelor de
producere a energiei termice (arzătorul cazanului prin trecerea de pe o
treaptă pe alta sau prin oprirea totală a acestuia) sau asupra circuitului de
distribuţie (prin intermediul unei vane cu două, trei sau patru căi, sau a
pompei de circulaţie).
• În subcapitolul următor sunt descrise câteva scheme de
automatizare a funcţionării echipamentelor din centrale termice, cu
prezentarea specificului fiecăreia în parte.
 Scheme funcţionale şi de automatizare
pentru câteva tipuri de centrale termice.
O variantă de schemă funcţională de centrală termică cu un cazan pentru
încălzire şi prepararea apei calde menajere este prezentată în fig. 4.13.
Ea este echipată cu un cazan (1), boiler (2) pentru prepararea apei calde
menajere, două circuite de încălzire A şi B cu vane de amestec 6 şi pompe
de circulaţie proprii (5), pompă de circulaţie pe cazan (7), pompă circulaţie
agent termic pentru circuitul primar al boilerului (8) şi pompă de circulaţie
a apei calde menajere (9).
• Reglarea temperaturii pe conducta de tur a cazanului se realizează funcţie
de temperatura exterioară prin intermediul sondei care este conectată la
regulatorul / programator (10) al centralei termice.
• Cele două circuite de încălzire A şi B sunt echipate cu vane cu trei căi cu
servomotor şi pot funcţiona independent unul faţă de celălalt atât din
punct de vedere hidraulic cât şi al regimurilor de temperatură.
• Prepararea apei calde menajere poate fi prioritară faţă de încălzire, funcţie
de tipul regulatorului care permite diferite programe pentru încălzire şi
preparare apă caldă menajeră, program de încălzire diferit pentru cele
două circuite de încălzire şi temperaturi diferite, afişajul digital al
temperaturii şi programului executat.
Fig. 4.13 Schema funcţională cu un cazan pentru încălzire, boiler pentru prepararea apei calde menajere şi două circuite de
încălzire cu vană de amestec.
1 - cazan, 2 - boiler, 3 - vas de expansiune închis, 4 - supapă de siguranţă, 5 - pompe de circulaţie agent termic încălzire pentru
circuitele A,B 6 - vane cu trei căi cu servomotor, 7 - pompă de recirculare pe cazan, 8 - pompă de circulaţie agent termic pentru
circuitul primar al boilerului, 9 - pompă de recirculare a apei calde menajere, 10 - tablou de automatizare
• Din punct de vedere funcţional cazanul prepară apă caldă menajeră de
la parametrii maximi 90/70oC pentru a se putea realiza concomitent şi
apă caldă menajeră realizându-se o reglare calitativă pe circuitele de
încălzire prin intermediul vanelor de amestec cu trei căi care realizează
un amestec dintre apa din turul cazanului şi apa care se întoarce din
corpurile de încălzire, proporţia de amestec fiind dictată de sonda
exterioară.
• În perioada de vară, atunci când centrala termică asigură numai apă
caldă menajeră, cazanul furnizează agent termic numai pentru boiler la
o putere mult mai mică decât puterea lui termică. Este recomandat să
se utilizeze soluţia cu două cazane cu puteri termice egale sau unul din
cazane să aibă puterea termică egală cu cea necesară preparării apei
calde menajere.
• Sistemul de expansiune este alcătuit din vas de expansiune închis în
membrană care prezintă avantajul că nu necesită refacerea periodică a
pernei de aer, iar spaţiul ocupat este redus. Sistemul de siguranţă este
alcătuit din supape de siguranţă cu arc performante şi coeficient de
scurgere ridicat.
Pentru un consumator cu sarcina termică mare (>70KW) încălzire şi preparare
apă caldă menajeră se poate adopta varianta centralei termice cu două
cazane având schema din fig. 4.14.
Fig. 4.14 Schema funcţională cu două cazane, boiler pentru prepararea apei calde menajere şi trei circuite de încălzire cu vane de amestec
1 - cazane, 2 - boiler, 3 - vas de expansiune închis, 4 - supapă de siguranţă, 5 - pompe de circulaţie agent termic încălzire pentru circuitele
A,B,C 6 - vane cu trei căi cu servomotor, 7 - pompe de recirculare pe cazane, 8 - pompă de circulaţie agent termic pentru circuitul primar al
boilerului, 9 - pompă de recirculare a apei calde menajere, 10 - tablou de automatizare general, 11 - clapete de reglaj cu servomotor, 12 - tablou
de automatizare al circuitului de încălzire C, 13 - tablouri de automatizare ale cazanelor, - sondă de temperatură exterioară; LON - conectare
LON-BUS.
,
Schema se caracterizează în principal prin:
- pornirea în cascadă a cazanelor;
- reglajul sarcinii termice prin acţionarea asupra servomotoarelor vanelor
cu trei căi de pe cele trei circuite de încălzire (6);
- reglajul sarcinii termice pentru apa caldă de consum în funcţie de
temperatura apei în preparatorul cu acumulare (2) prin acţionarea asupra
pompei de circulaţie din circuitul primar al preparatorului (8).
Pornirea în cascadă a cazanelor şi reglarea funcţionării celor două
arzătoare se realizează în funcţie de valoarea temperaturii agentului
termic pe bara de întoarcere a cazanelor, potrivit graficului de reglaj din
memoria tabloului de automatizare general (10).
Debitul volumetric al apei din cazan se reduce prin intermediul unei
clapete de reglaj cu servomotor (11).
Dacă temperatura pe retur coboară sub valoarea minimă necesară, atunci
senzorul de temperatură T2 porneşte pompa de recirculare pe cazan (7)
(amestec). Dacă în felul acesta nu se atinge valoarea minimă cerută pentru
temperatura de retur, se reduce debitul volumetric cu cel puţin 50% cu
ajutorul senzorului de temperatură T1 al clapetei de reglaj sau al
automatizării circuitului de încălzire.
Pompa de recirculare trebuie să fie dimensionată la circa 30% din
debitul total al cazanului.
Cele trei circuite de încălzire au fiecare separat pompe de circulaţie
(5), automatizare şi reglarea temperaturii agentului termic în funcţie de
temperatura exterioară realizându-se individual pentru fiecare circuit în
parte cu vane de amestec cu trei căi (6).
În funcţie de tipul regulatorului se pot alege mai multe programe de lucru
sau temperaturi diferite, cazanele pot funcţiona simultan sau concomitent
sau se poate alege automat cazanul conducător.
Celelalte elemente componente sunt similare cu cele prezentate în
schema anterioară.
O altă schemă funcţională este prezentată în fig. 4.15 şi reprezintă o
centrală termică cu două cazane cu pompe de circulaţie montate pe cazan,
butelie de egalizare a presiunilor şi pompare a apei calde menajere.
 Fig. 4.15 Schema funcţională cu două cazane, cu butelie de egalizare a presiunilor şi vane cu trei căi pe fiecare cazan, boiler pentru
prepararea apei calde menajere şi trei circuite de încălzire cu vane de amestec
1 - cazane, 2 - boiler, 3 - vas de expansiune închis, 4 - supapă de siguranţă, 5 - pompe de circulaţie agent termic încălzire pentru
circuitele A, B, C 6 - vană cu trei căi cu servomotor, 7 - pompă de circulaţie pentru circuitul cazanului, 8 - pompă de circulaţie agent
termic pentru circuitul primar al boilerului, 9 - pompă de recirculare a apei calde menajere, 10 - tablou de automatizare general, 11 - vană
de amestec cu trei căi pentru circuitul cazanului, 12 - tablou de automatizare al circuitului de încălzire C, 13 - tablouri de automatizare ale
cazanelor, 14 - butelie de egalizare a presiunilor (preselector hidraulic)
ϑ - sonde de temperatură, ϑ ext - sondă de temperatură exterioară; LON - conectare LON-BUS.
Efectul buteliei de egalizare a presiunii este urmare a transferului de masă de
fluid între circuitul de alimentare şi circuitul consumatorului în funcţie de
schema de utilizare a buteliei de egalizare a presiunii.

Fig 4.16 Scheme de utilizare a buteliei de egalizare a presiunii

a) cu instalaţie de amestec în circuitul B; b) fără instalaţie de amestec în circuitul B;
A - circuit de alimentare; B - circuitul consumatorului; C - consumator; R - regulator; Pc - pompă de circulaţie; Pam -
pompă de amestec; D - diafragmă; RR - robinet de reglare; RPD - robinet de reglare presiune diferenţială; BE - butelie
de egalizare a presiunii;
În fig. 4.19 este prezentată schema funcţională pentru o centrală termică
cu prepararea apei calde menajere cu schimbător de căldură cu plăci şi
rezervor de acumulare.
Fig. 4.19 schema funcţională pentru o centrală termică cu prepararea apei calde menajere cu schimbător de
căldură cu plăci şi rezervor de acumulare
1) cazan, 2) schimbător de căldură cu plăci, 3) rezervor de acumulare, 4) pompă de circulaţie agent termic circuit
primar schimbător de căldură, 5) vană cu trei căi cu servomotor, 6) pompă de circulaţie circuit secundar, 7) pompă
de recirculaţie a apei calde menajere, 8) tablou de automatizare, 9) vas de expansiune, 10) supapă de siguranţă
 La schimbătoarele de căldură cu plăci debitul de agent termic trebuie să
aibă o valoare constantă iar reglarea temperaturii apei calde menajere
preparate se obţine printr-un reglaj calitativ pe circuitul primar cu ajutorul
unei vane de amestec cu trei căi.
Un vas de acumulare (vas tampon) va fi utilizat pentru un volum
mare de acumulare a apei calde menajere cu timpi de încărcare şi de
consum decalaţi – de exemplu consum de apă la ore de vârf sau sarcini de
vârf pe timp scurt.
Regulatorul este de tip proporţional integrator adaptat pentru
variaţii rapide, pentru selectarea programului de funcţionare a apei calde
menajere, a funcţionării pompei de recirculare a apei calde menajere, a
reglării temperaturii în rezervorul de acumulare.
•