Viaţa

Evagrie s-a născut la Iborna, în Pont (de unde şi supranumele de Ponticus, Ponticul). A fost hirotesit citeţ
de Sfântul Vasile cel Mare, hirotonit diacon de Sfântul Grigorie de Nyssa şi arhidiacon de Sfântul Grigorie
Teologul, pe atunci episcop de Nazianz. În anul 379 l-a urmat pe acesta din urmă la Constantinopol, unde
a şi predicat.În urma unor intrigi obscure de la curtea împărătească este obligat să părăsească
Constantinopolul în 381 şi să se îmbarce pentru Ierusalim ca să scape de o arestare iminentă. Aici este
primit în mănăstirea Sfintei Melania cea Bătrână şi a lui Rufin de Aquilea (345-410), pe Muntele
Măslinilor.La îndemnul Sfintei Melania pleacă, în 383, în Egipt, şi devine călugăr la Nitria, sub îndrumarea
Sfântului Macarie cel Mare. Mai târziu se retrage la Chilii (Kellia), un loc şi mai singuratic, unde îşi duce
viaţa de monah recopiind manuscrise pentru călugări până la moartea sa, în 399.

Scrierile

Cele mai importante scrieri ale lui Evagrie sunt:

Tratatul practic, alcatuit din o sută de capete despre învățătura practică, calea prin care monahul
dobândește nepătimirea (în greacă, apatheia).

Gnosticul, un opuscul format din cincizeci de capete, care s-a păstrat integral doar în siriacă și
armeană. În el este vorba despre gnostic, adica despre cel care, ajuns la nepătimire, se bucură de
contemplația spirituală, fiind capabil la rândul său să-i învețe și pe alții. Capetele gnostice, cuprind șase
centurii incomplete (de câte nouăzeci de sentințe) este marea lucrare doctrinară a lui Evagrie.

Învăţătura

Evagrie împarte viaţa spirituală în activă şi contemplativă sau gnostică. Viaţa activă este numai
pregătirea pentru cea gnostică. Toată strădania omului trebuie să ducă la cunoaştere sau la gnoză, a
cărei încoronare este contemplarea Sfintei Treimi. Rostul ascezei este să înlăture piedicile ce stau în
calea cunoaşterii, prin curăţirea sufletului de patimi.Virtuţile, care sunt treptele vieţii active, se
rânduiesc în următoarea ordine: cea mai de jos e credinţa, care naşte frica de Dumnezeu. Aceasta naşte
păzirea poruncilor, ale cărei fiice sunt: înfrânarea, cuminţenia, răbdarea şi nădejdea. Toate duc la
nepătimire, al cărei rod este dragostea. De acum este părăsită viaţa activă. Dragostea introduce în viaţa
contemplativă.Treapta cea mai de jos a vieţii contemplative este "gnoza naturală". După ea urmează
"teologia", gnoza cea mai înaltă, contemplarea Sfintei Treimi, care e şi treapta "rugăciunii
curate".Cunoaşterea lui Dumnezeu, ca ţintă supremă a vieţii duhovniceşti, nu se realizează prin cugetare
discursivă. Cel curăţit ajunge până la o cunoaştere intuitivă a Lui, în lumina sufletului îndumnezeit. În
timpul rugăciunii, sufletul contemplativului este asemenea cerului, în care străluceşte lumina Sfintei
Treimi. Dar pentru acestea se cere o curăţire de toate patimile şi de toate gândurile în legătură cu ele.
Aceasta este curăţirea ce se cere sufletului, care e sediul patimilor. Dar se cere şi o curăţire a minţii,
vârful cunoscător, sau ochiul sufletului. Până ce mintea mai păstrează chiar şi numai gânduri
nestrăbătute de patimi, ea poate cunoaşte prin ele pe Dumnezeu în chip mijlocit. Dar dacă vrea să
ajungă la vederea Sfintei Treimi, trebuie să se cureţe şi de aceste gânduri, ca să devină cu totul pură. La
această stare nu se poate ajunge decât prin harul lui Dumnezeu. Ajuns omul aici, în inima lui străluceşte
lumina Sfintei Treimi, el vede lumina dumnezeiască. Lumina aceasta este fără formă, întrucât şi
Dumnezeu este fără chip, simplu şi nepătruns. În cunoaşterea aceasta a lui Dumnezeu nu e nimic care să
se întipărească în mintea omului. De aceea, mintea trebuie să se elibereze de orice întipărire a lucrurilor
şi înţelesurilor lor. Cunoaşterea lui Dumnezeu este dincolo de orice chip. Viziunile imaginative sunt
suspecte. Cunoaşterea aceasta e simplă, necompusă, indescriptibilă, fără imagini. Este o cucerire a minţii
de către nemărginirea Celui infinit. Tocmai de aceea, lumina aceasta este într-un anumit înţeles şi
întunericul cel mai adânc, "neştiinţa fără margini". Dar această cunoaştere are şi altă latură. Când lumina
dumnezeiască răsare în minte, aceasta se vede pe sine însăşi. Vederea proprie este o condiţie a
desăvârşirii minţii. Astfel mintea în vremea rugăciunii se vede pe sine, strălucind ca safirul şi ca cerul, ca
locul unde s-a coborât Sfânta Treime.Evagrie vorbeşte mult despre starea de nepătimire - apathia, ca o
condiţie a vederii lui Dumnezeu. Semnul că cineva ajuns la adevărata lipsă de patimi stă în faptul că se
poate ruga netulburat şi neîmprăştiat, eliberat de toate grijile şi de toate gândurile şi imaginile lucrurilor.
Dar această nepăsare faţă de lucrurile lumii nu este indiferenţă faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni, ci o
condiţie pentru a-i putea iubi cu adevărat.Patimile, care pun stăpânire pe om şi de care trebuie să se
curăţească pentru a ajunge la nepătimire, iubire şi gnoză le aduce Evagrie în legătură cu demonii, încât
lupta cu ele este în acelaşi timp o luptă cu ei. Această idee devine un leit-motiv al întregii asceze
răsăritene.Tot la Evagrie găsim pentru prima dată teoria celor opt patimi, vicii sau gânduri păcătoase,
teoria ce va reveni mereu la scriitorii ascetici de după el, la Sfinții Ioan Casian, Nil, Ioan Scărarul, Ioan
Damaschin etc.La Evagrie sunt trasate directivele ascezei şi misticii dezvoltate ulterior; la el sunt
sistematizate aproape toate învăţăturile psihologice şi pnevmatologice aplicate în viaţa ascetică şi
mistică din Răsărit.

Cat priveste hainele, sa nu poftesti sa ai haine de prisos, ci ingrijeste-te numai de cele care sunt de trebuinta trupului.
''Arunca mai bine asupra Domnului grija ta si El va purta grija de tine''. ''Caci el se ingrijeste, zice, de noi''. Daca esti
lipsit de hrana sau de haine, nu te rusina sa primesti cand ti le vor aduce altii, caci rusinea aceasta este un fel de
mandrie. Iar daca prisosesti tu in aceasta, da si tu celui lipsit. Asa voieste Dumnezeu sa se chiverniseasca intre
dansii copiii Sai. De aceea scrie Apostolul catre Corinteni cu privire la cei lipsiti: ''Prisosul vostru sa implineasca lipsa
altora, ca si prisosul acelora sa implineasca lipsa voastra; ca sa se faca potrivire, precum este scris: Celui ce are
mult, nu i-a prisosit si celui ce are putin, nu i-a lipsit''. Deci avand pentru timpul de acum cele de trebuinta, nu te griji
pentru vremea ce vine, nici pentru o zi, nici pentru o saptamana si nici pentru o luna. Caci venind de fata ziua de
maine, va aduce El cele de trebuinta. Tu cauta mai bine imparatia cerurilor si dreptatea lui Dumnezeu. ''Cautati, zice
Domnul, imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua''.(Evagrie Ponticul)41

Sa nu-ti iei tanar slujitor, ca nu cumva vrajmasul sa starneasca prin el vreo sminteala si sa-ti tulbure cugetul, ca sa te
ingrijesti de mancari alese, caci nu vei mai putea sa te ingrijesti numai de tine. Sa nu faci aceasta gandindu-te la
odihna trupeasca, ci cugeta la ce e mai bine, la odihna duhovniceasca, caci cu adevarat e mai buna odihna
duhovniceasca decat cea trupeasca. Iar daca te gandesti la folosul tanarului, sa nu te invoiesti nici atunci, caci nu
este a noastra datoria aceasta, ci a altora, a sfintilor parinti din chinovie. Grijeste-te numai si numai de folosul tau,
pazind chipul linistii. Cu oameni cu multe griji si iubitori de materie sa nu-ti placa sa locuiesti, ci locuieste sau singur,
sau cu frati neiubitori de materie si de acelasi cuget cu tine. Ca cel ce locuieste cu oamenii iubitori de materie si cu
multe griji, vrand-nevrand va face si el tovarasie cu ei si va sluji poruncilor omenesti. Nu te lasa atras in vorbire
desarta, nici in oricare alta napasta, ca mania, intristarea, nebunia dupa lucruri pamantesti, frica de sminteala, grija
de nasteri, sau de rudenii, ba mai mult, ocoleste intalnirile dese cu acestea, ca nu cumva sa te scoata din linistea din
chilie si sa te traga in grijile lor. "Lasa, zice Domnul, pe cei morti sa-si ingroape mortii lor, iar tu vino de urmeaza Mie".
Iar daca si chilia, in care locuiesti, e incarcata cu multe, fugi, nu o cruta, ca nu cumva sa te topesti de dragul ei. Toate
sa le faci, toate sa le implinesti, ca sa te poti linisti! Incalzeste-ti inima, sarguind sa te afli in voia lui Dumnezeu si in
razboiul nevazut. (Evagrie Ponticul)22

Cel ce a dobandit cunostinta si culege din ea rodul placerii nu mai crede dracului slavei desarte, care ii infatiseaza
toate placerile lumii. Caci nu i-ar putea fagadui un mai mare lucru ca vederea duhovniceasca. Cata vreme insa n-am
gustat din cunostinta sa ne supunem voiosi ostenelilor cu fapta, aratand lui Dumnezeu tinta noastra: ca toate le
facem pentru cunostinta lui. (Evagrie Ponticul)7