Paşoptismu

l
 Paşoptismul este o orientare culturală şi ideologică: cuprinde perioada
literară dintre 1840 şi 1860, perioada care pentru literatura română înseamnă
epoca de modernizare, de afirmare a romantismului şi de fundamentare a
majorităţii speciilor.

I. Definirea epocii

Paşoptismul. Perioada paşoptistă (1830-1860) este o epocă de afirmare a literaturii naţionale, în preajma Revoluţiei de la
1848.
Perioada se caracterizează printr-o orientare culturală şi literară cu trăsături specifice epocii de avânt revoluţionar, de
emancipare socială şi naţională, de militare pentru realizarea Unirii.

Cronologie Această epocă, înţeleasă în sens larg se poate diviza în trei perioade:

* Prepaşoptismul (1830-1840)
* Paşoptismul (1840-1860)
* Postpaşoptismul (1860-1870)
 Prima jumătate a secolului al XIX-lea este, în istoria modernă a românilor, o
perioadă agitată cu multe transformări, care au pregătit evenimentele
revoluţionare de la 1848.
 Rezultatele mişcării de eliberare naţională s-au reflectat şi în conţinutul tratatului
de la Adrianopol din 1829, prin care Moldova şi Ţara Românească au căpătat
autonomie administrativă şi libertatea comerţului, intrând în circuitul economic
European.
 Înlăturarea domniilor fanariote şi instalarea domnitorilor pământeni, apariţia unor
relaţii economice şi politice inexistente până atunci, au contribuit la ridicarea
societăţii româneşti pe o nouă treaptă de dezvoltare socială economică.
 Lupta pentru emanciparea socială şi naţională în preajma anului revoluţionar
1848 a cunoscut o amplă dezvoltare.
 Un rol important în orientarea, îndrumarea şi stimularea poporului într-o largă
acţiune de transformare social-economică a societăţii româneşti, l-a avut Mihail
Kogălniceanu.
 Mişcarea revoluţionară din prima jumătate a secolului al XIX-lea a dat o puternică
lovitură regimului feudal, renăscând în conştiinţa românilor spiritul luptei pentru
dreptate socială şi libertate, şi pentru unirea ţărilor româneşti într-un stat
puternic şi independent.
 În mişcarea culturală s-a dezvoltat un puternic spirit naţional, punându-se
accent pe folosorea în scris a limbii române, pe creaţia originală inspirată din
istoria poporului român, folclor şi frumuseţile naturii.
 Etapa cuprinsă între 1830 şi 1860, în mijlocul căreia s-a declanşat cea mai largă
mişcare populară de emancipare socială şi naţională, Revoluţia de la 1848, este
cunoscută în literatură sub denumirea de perioada paşoptistă .
 Iau fiinţă societăţi culturale şi ştiinţifice, creşte numărul revistelor, al cărţilor
tipărite, se organizează biblioteci, se formează astfel o viaţă artistică specific
românească.
 În primul deceniu al perioadei paşoptiste, utilizarea limbii greceşti se restrânge.
Cultura românească deschizându-se mişcării de idei din Apus, locul limbii
greceşti îl ia franceza, limbă de largă circulaţie europeană. Intelectualii paşoptişti
folosesc limba franceză curentă atât în sris, cât şi în limba vorbită, publicând
articole, studii ce aduceau la cunoştinţa popoarelor europene problemele
românilor. Numeroşi străini vizitează ţările româneşti, scriu lucrări despre ele,
poartă corespondenţe cu personalităţi româneşti etc.
 În aceste condiţii de avânt cultural, în toate cele trei ţări româneşti se dezvoltă o
amplă activitate publicistică. Apar primele ziare în limba română: Curierul
Românesc la Bucureşti, sub conducerea lui Ion Heliade Rădulescu, Albina
Românească la Iaşi, sub conducerea lui Gheorghe Asachi, Gazeta de
Transilvania la Braşov, sub conducerea lui George Bariţiu.
 Un moment important îl constituie apariţia revistei Dacia literară la Iaşi, în 1840,
sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu.
 Scriitorii paşoptişti au câteva trăsături caracteristice comune: cei mai mulţi au
început învăţătura cu dascăli particulari, în limba greacă, şi apoi, au continuat
studiile în Franţa; majoritatea au participat la Revoluţia din 1848, iar apoi au fost
obligaţi să ia calea exilului. Au scris opere literare cu conţinut patriotic şi militant.
 Trăsăturile esenţiale ale literaturii promovate de scriitorii paşoptişti pot fi
sintetizate astfel: inspirate din trecutul istoric, din dorinţa pentru eliberare
socială şi unitate naţională, preţuirea frumuseţilor patriei şi a creaţiilor folclorice,
reflectarea problemelor sociale ale epocilor, satirizarea defectelor societăţii
vremii.
Revoluţia de la 1848-1849 a fost una dintre cele mai importante revoluţii
din istoria modernă a românilor.

Paşoptiştii au înţeles că patria este un teritoriu locuit de români pe care îl

conduceau, îl militau. Pregătirea unităţii de conştiinta naţională o constituia o
ideologie numită daco-ţaristă. Aşadar, în 1840 a apărut în ziarul “România”,
obligându-se astfel să facă şi un repertoriu general al literaturii româneşti,
în care vor fi trecuţi toţi scriitorii moldoveni, munteni,
ardeleni, bănăţeni şi bucovineni.

Prin decretul guvernului revoluţionar al Ţării Româneşti, din 14 iunie

1848 se stabilea ca drapelul să aibă culorile: roşu, galben şi albastru.
Aşezate pe orizontală, pe culoarea din mijloc trebuia înscrisă deviza revoluţiei:
“Dreptate-Frăţie”.
Dispunerea culorilor tricolorului pe orizontală s-a pastrat pâna în vremea unirii
din 1859 şi a domnului Ioan Cuza Vodă.
 În primul număr al revistei, sub titlul
Introducţie, M. Kogălniceanu, întemeietorul
revistei, publică un program care sintetizează în
patru puncte idealurile literare ale scriitorilor
paşoptişti:
 Combaterea imitaţiei scriitorilor străini şi a
traducerilor mediocre;
 Crearea unei literaturi de specific naţional;
 Folclorul va face obiectul preocupărilor
teoretice, dar va deveni şi sursă importantă de
inspiraţie;
 Natura va face obiectul unor ample relatări de
călătorie.
Dacia literară
Mihail Kogălniceanu
"Introducţie"
Dacia literară este o revistă apărută
pe 30 ianuarie 1840 la Iaşi, sub redacţia lui
Mihail Kogălniceanu. Pe parcursul
apariţiei, ea a avut următoarea rubricaţie
marcată prin supratitluri:
Nr. 1: Scene istorice din cronicile
Moldaviei, Scene pitoreşti din obiceiurile
poporului, Alegeri din alte foi româneşti
(texte reproduse din „Foaie pentru minte,
inimă şi literatură”, „Curierul Românesc”
şi „Albina românească”), Telegraful Daciei
(ştiri culturale);
Nr. 2: Scene pitoreşti din obiceiurile
Moldaviei (studiul lui C. Negruzzi, Cîntece
populare a Moldaviei), Literatură străină
(fragmente din jurnalul de călătorie în
Banat, Valahia şi Moldova de D. A.
Damidoff, şambelan al împăratului Rusiei,
cu prezentare şi comentarii de M.
Kogălniceanu), Poezie , Alegere din alte foi
româneşti, Critica, Telegraful Daciei;
Nr. 3: Scene contemporane (C. Negruzzi,
O alergare de cai), Suvenire din Italia),
Literatură străină, Poezie (Grigore
Alexandrescu), Alegeri din alte foi
româneşti, Telegraful Daciei.
Din porunca domnitorului, după primele
trei numere, revista este suspendată şi va
mai apărea abia după 1859, în ediţia a
doua.
Articolul program intitulat “Introducţie”
începe cu scurte referiri la publicaţiile
vremii, care înafară de politică, de ştiri
administrative şi de câteva ştiri locale, nu
conţin nimic despre literatură.
Tema
Fiind un program estetic, Introducţie
prezintă ideile pe care se întemeiază o
literatură naţională, în viziunea lui
Kogălniceanu. Aceste idei sunt de factură
romantică.
Subiectul
• Cum traducerile nu fac o literatură, ele
trebuie înlocuite cu o literatură originală.
• Pentru a se face începutul unei literaturi
naţionale, scriitorii trebuie să se inspire
din folclorul autohton, din istoria patriei
şi din frumuseţile spaţiului românesc.
• Literatura română trebuie să fie unitară
şi de aceea este nevoie de o revistă în care
să publice scriitorii din toate cele trei
provincii.
• Pentru instituirea unui sistem de valori
este nevoie de o critică literară obiectivă.
 Vasile Alecsandri (1818-1890) , reprezentant de seamă al generaţiei de scriitori
paşoptişti de la mijlocul secolului al XIX- lea, a abordat în creaţia sa o mare varietate de specii
literare. Una dintre creaţiile sale de bază este ciclul Chiriţelor, prin care autorul satirizează
cu sarcasm educaţia moravurilor şi aspecte sociale în general.
Ciclul Chiriţelor constă în 4 schiţe care o au în centru pe Cucoana Chiriţa:
1-„Chiriţa în provinţie”
2-„Chiriţa în Iaşi sau Două fete ş-o neneacă”
3-„Cucoana Chiriţa în balon”
4-„Cucoana Chiriţa în voiaj”
„Chiriţa în Iaşi sau Două fete ş-o neneacă”, înscenează conflictul între combatere şi
bonjurişti. Amestecul de anteree şi fracuri din aceste vodeviluri, de moldovenească grecizată
şi jargon franco-român, de tabieturi patriarhale şi de inovaţii de lux occidental, dă un tablou
inedit care subliniază aceeaşi idee: o falsă educaţie, falsă cultură, care contravin principiilor
paşoptiste.
„Chiriţa în voiaj” este din nou o ilustrare a unor principii moderne ale Chiriţei.
În „Chiriţa în balon”, Chiriţa este la fel ca în celelalte 3 schiţe, interesată de noutăţi,
doreşte să experimenteze tot: „Eu sunt o persoană ca vestitul Baiardi, sans peur et sans
reprocher. Am umblat pe apă şi pe uscat, ş-acum vreau să umblu şi prin văzduh ca o ciocârlie
gingaşă, ciripitoare...”
Ideea este aceeaşi: fiecare încearcă să pară altceva decât este în realitate. Alecsandri este,
aşadar, promotorul ideilor paşoptiste, atât în plan literar, cât şi politic.