Universitatea Bucuresti

REFERAT
FORMAREA IDENTITATII DE SINE PANA LA VARSTA SCOLARITATII MICI

Student: Gate Raluca Elena

Anul I, PPP

-2009-
 FORMAREA IDENTITATII DE SINE PANA LA VARSTA SCOLARITATII MICI

A avea o identitate echivaleaza cu posesia unei sume de semne sau caracteristici care sa permita
recunoasterea individului de catre ceilalti. Posesia unei identitati in raporturile cu lumea constituie o
conditie indispensabila a vietii psihice, in masura in care aceasta implica viata sociala.

A avea o identitate inseamna a fi cineva, a ocupa o anumita pozitie in contextul social, a juca un anumit
rol, a dispune de un anumit statut.

Se poate vorbi despre doua mari categorii de semne de identitate: transmise si dobandite. Semnele de
identitate transmise sunt cele pe care individul le primeste prin insusi faptul ca s-a nascut. Acestea sunt:
numele, data si locul nasterii, particularitatile biologice si fizice, o parte din caracteristicile psihice.
Numele constituie una dintre cele mai importante, daca nu prima „sursa“de identitate in

relatiile cu lumea. Odata cu numele, noul nascut devine automat beneficiarul prestigiului de care se
bucura familia, depozitar sau animator al istoriei si traditiilor sale, partas al bunurilor de care dispune ea.
Pana la obtinerea unor merite proprii, cele ale premergatorilor, evocate prin numele de familie
cunoscut, permitand o mai rapida acceptare de catre grupul social.

Data si locul nasterii particularizeaza, de asemenea, individul, oferind elemente ce servesc la

identificarea lui, respectiv la amplasarea sa intr-un anumit context social. Data indica varsta si explica de
la inceput o serie de particularitati de conduita; locul nasterii evoca particularitati de mentalitate, de
conduita ale populatiei din regiunea respectiva.

Semnele exterioare ale infatisarii oamenilor continua sa joace un anumit rol in evaluarea lor si in
„modelarea“ atitudinii pe care o adoptam fata de ei.

Relatiile interindividuale constituie un proces continuu, in desfasurarea caruia se produce si o modificare

a ponderii elementelor determinante. La inceput, factorul cel mai important in modelarea atitudinii fata
de individul nou intalnit il constituie binecunoscuta „prima impresie“. Dar, treptat, aceasta este inlocuita
sau corectata de elementele reiesite din cunoasterea mai profunda a insusirilor pozitive si negative a le
celui in cauza. Cel mai adesea uitam de „prima impresie“, formandu-se pe parcursul relatiei o alta,
determinata in mare parte si de imaginea pe care o avem despre noi insine.

Una din cele mai mari aventuri ale vietii noastre este cunoasterea de sine. Este o adevarata tragedie
faptul ca unii oameni îsi petrec întreaga viata fara a avea o tinta precisa, împotmolindu-se în frustrari,
pentru ca nu stiu nimic despre ei însisi sau despre felul în care ar trebui sa abordeze problemele, multe
dintre acestea fiind create chiar de mediul în care traiesc.

Fara îndoiala, imaginea personala are o putere atât de mare încât impactul ei este coplesitor asupra
destinului ca fiinta umana, ea putând influenta atât reusita, cât si esecul. Exista unii oameni care îsi
accentueaza aspectele negative si nu reusesc niciodata sa se împlineasca, sa-si puna în valoare calitatile
de care dispun si sa-si foloseasca întregul potential uman.
Imaginea personala este reala, chiar daca nu o putem atinge, simti sau vedea. Esecul si succesul sunt la
fel de reale. Imaginea personala este propria noastra parere despre ce fel de persoana suntem. Este
rezultatul experientelor trecute, reusitelor sau esecurilor, umilintelor sau triumfurilor si poarta
amprenta modului în care am fost tratati de ceilalti, mai ales în primii ani ai copilariei. Aceasta imagine
odata formata noi o socotim corecta. Dar ea poate fi falsa - si în multe cazuri ea chiar este falsa - dar
important este faptul ca noi ne comportam ca si cum ar fi adevarat. Teoretic ea este adevarata.

Viata noastra se desfasoara ca si cum imaginea ar fi adevarata. Dar, oare, este ? Imaginea personala se
poate schimba, este nevoia de o alta perspectiva.

Imaginea personala, putem spune, sta la temelia întregii noastre personalitati. în raport cu ea,
experientele noastre tind sa se adevereasca si sa întareasca propria imagine, ducând astfel la un cer
vicios. Toate actiunile si sentimentele noastre sunt în concordanta cu imaginea noastra personala. Ne
vom comporta asa cum credem ca suntem. Pur si simplu nu putem actiona astfel, indiferent de câta
vointa am da dovada. Cel care se socoteste un "ratat" va face în asa fel încât sa rateze, oricât de mult s-
ar stradui sa cunoasca succesul si oricâte sanse iar iesi în cale. Cel care se socoteste "ghinionist" va face
în asa fel încât sa demonstreze ca este într-adevar victima "ghinionului".

Pentru ca omul sa fie adaptabil si eficient, el trebuie sa fie format ca atare de timpuriu si ajutat sa-si
mentina disponibilitatile pe care le are la cote înalte de functionare. Într-o lume a cautarilor si eforturilor
spre mai bine, referirea la o personalitate cu adevarat eficienta, înceteaza sa mai fie o problema de
conjunctura efemera si perisabila, devenind, dimpotriva, una de interes maximal.

Imaginea de Sine evolueaza paralel cu cea a Eului. Fiecare stadiu al dezvoltarii psihice umane
înregistreaza, în ceea ce priveste constituirea si dezvoltarea imaginii de Sine anumite particularitati.Înca
de la nastere, copilul este investit cu identitatea de familie, care ulterior se dezvolta în imaginea de Sine,
prin care se preia la nivel individual întreaga încarcatura de social (ridicat sau scazut) a spitei.Extras din
domeniul speculatiilor, fenomenul identificarii, legat foarte strâns de constientizarea identitatii, a fost
studiat mai ales prin "recunoasterea de Sine" în oglinda a copiilor mici (la 7 luni).Copilul se descopera în
oglinda, îsi misca mâinile, îsi zâmbeste, observa, imprima controlul de conduita si mimica si are o
explozie de energie, comprehensiune. Imaginea speculara creeaza comprehensiune si eliberare de tipul
de adaptare primara necentrat Momentul (chiar si fara oglinda) se considera ca fiind de trecere spre un
nivel de inteligenta instrumentala si coincide cu constituirea structurii narcisiste a Sinelui, structura ce se
exprima prin tendintele de afirmare, prin dorinta de a vedea si de a fi vazut, ca si prin dorinta de a
aparea într-o lumina favorabila. Recunoasterea imaginii proprii în oglinda este o sursa de jubilare si
punctul de spijin al identificarii. Recunoasterea de Sine, în oglinda, este un proces în care se pot
diferentia doua serii de evenimente cognitive în actul de identificare. Primul se refera la recunoasterea
faptului ca în oglinda se afla propria persoana sau imaginea ei. Al doilea eveniment se refera la faptul ca
ceea ce se vede în oglinda nu este o persoana în carne si oase, concret înconjurata de lucruri concrete, ci
o imagine ce se misca în spatialitatea imaginilor ce reflecta prin spatialitatea imaginilor, spatialitatea
realitatii.
Aici va fi sursa identificarii secundare provenind din aceasta forma a unui Eu verbal ideal: aceasta forma
situeaza instanta Eului înca dinainte de determinarea sa sociala într-o directie de fictiune niciodata
ireductibila pentru individul singur. Aceasta actiune exclusiv vizuala a unei imagini similare deschide spre
identificarea homeoforma si prin efectele de mimetism catre identificarea heteroforma. Functia
stadiului oglinzii este de a stabili o relatie a organismului cu realitatea sa proprie, a lumii endogene la
lumea înconjuratoare.

Înca din aceste faze timpurii ale dezvoltarii umane sunt înca putin coezive cele trei fatete ale Sinelui:
Sinele corporal material (ce se refera la constientizarea caracteristicilor proprii corporale), Sinele social
(statut, rol- apartenenta la grupul social) si Sinele spiritual ce se refera la aptitudini, activitati si
circularea acestora. Acesta din urma este sanctuarul dorintelor si emotiilor.

Perceptia sociala a copilului înregistreaza o evolutie constanta începând cu diversificarea formelor de

conduita ale copilului.

Între 1-3 ani conduitele copilului devin mai coerente la solicitarile jocului, mai ales la vârsta de 2 ani.

La 2 ani copilul se joaca în tovarasia altor copii, oprindu-se din când în când pentru a se odihni si pentru
a sesiza jocul partenerilor. Momentele de observatie constituie un fel de participare la jocul altora. Apar
totusi unele conduite de complezenta, cum ar ft surâsul, atractia altui copil prin declaratii de asistenta.

Dupa vârsta de 2 ani copilul poate sa-si astepte rândul cu alti copii la diferite activitati. Relatiile pe
verticala sunt mai facile. Cu copiii mai mici este mai întelegator, iar cu cei mai mari mai activ si integrat.
Cu persoanele mai mari care se joaca cu el este perfect integrat.

Relatiile de joc la 2 ani se pot împarti în active ( pozitive si negative), pasive si defensive. Printre relatiile
pozitive active se numara situatiile în care copilul da o jucarie, sau îi propune altuia sa faca schimb de
jucarii. Relatiile active negative sunt legate de rapirea jucariei. Printre relatiile pasive pozitive se pot cita
cele în care copilul accepta mângâierea, schimbul de jucarii, iar relatiile pasive negative sunt cele în care
copilul încaseaza betaia, cearta de la partenerul sau.

Desi în procesul de conturare a identitatii exista numeroase laturi afective, nu putem ignora elementele
cognitive ale acestuia. Aceste elemente se refera la cunoasterea caracteristicilor corporale si la
recunoasterea lor. Nu exista o totala concordanta evolutiva intre aceste doua laturi ale cunoasterii de
Sine.

Intre 3-6 ani identificarea copilului se realizeaza cu modelele umane cele mai apropiate, modelele
parentale. Conditia de identificare parcurge patru cai. Prima se realizeaza pe seama perceperii unor
similitudini de înfatisare cu modelele parentale (parul, ochii), a doua pe seama perceperii unor
similitudini de caracteristici psihice (este tot asa de inteligent ca tata, etc). A treia cale se realizeaza prin
adoptarea unor conduite atribuite si gesturi ale modelului, iar ultima prin însusirea de conduite, gesturi
si atribute pe care le identifca urmarind modelul.

Identificarea cu parintii începe înca din perioada anteprescolara, mai ales pe ultimele doua cai. In
perioada prescolara sunt mai active primele doua cai de identificare. In mod obisnuit identificarea mai
activa este cu parintele de acelasi sex. Impartirea afectiunii parentale nu se face fara frustratii si
tensiune.

Dupa 5 ani identificarea are tendinta de a se largi datorita contactelor sociale si culturale. Identificarea
cu modelele parentale are doua efecte:

- primul consta în dezvoltarea de conduite considerate ca atribuibile sexului caruia apartine copilul în
conformitate cu modelele din mediul de cultura;

- al doilea consta în formarea constiintei (a Superegou-ului). Constiinta reuneste standardele de

conduite morale, valori, dorinte, dar si autocontrol privind respectarea acestora.

In contextul identificarii prezinta importanta deosebita triunghiul afectiv mamatata- copil. Copilul (baiat)
descopera treptat, dupa 3 ani, ca mama de care este atât de legat e altfel decât el, iar tatal, la fel cu el,
este puternic, viril, iubit si admirat de mama. Acest lucru este considerat ca o frustratie a propriului
drept de a fi iubit de mama. Cu fetitele se petrec lucruri similare. Dupa 5 ani identificarea în familie este
constituita.

In timp ce cunoasterea caracteristicilor psihice este dominata, pe de o parte, de acceptarea imaginii

impuse de cei din jur ( Eu am ochii ca mama fiindca asa mi-a spus tata- relateaza un copil de patru ani),
cunoasterea însusirilor corporale proprii se realizeaza ca imagine de Sine din suporturi peceptibile.

IMAGINEA DE SINE INTRE OPINIE SI ADEVAR

Doi autori americani, (Cooley si Maed), au aratat ca imaginea de sine rezulta din interiorizarea schemei
unui semen al nostru, adica psihogenetic copilul percepe propriile atribute mai întâi la altul si dupa
aceea le recunoaste la el însusi. Întelegerea propriei identitati este reflexul, (ecoul) reactiilor celorlalte
persoane fata de el, constiinta de sine este imaginea eului în oglinda sociala; deci, genetic are loc o
constructie simultana a imaginii de sine cu imaginea de altul. În principiu, individul se cunoaste pe sine
din încercarile vietii, prin intermediul actelor sale de conduita, a prestatiilor personale, a relatiilor sale cu
altii atât în împrejurari obisnuite, cât si în situatii limita. Este firesc ca în cadrul acestor prestatii
personale sa distingem o prima grupa de succese si esecuri care constituie prin dinamica lor prima sursa
de autocunoastere. Este firesc ca succesele ridica nivelul de autoapreciere, în timp ce esecurile îl
coboara. Pe termen lung acest joc al celor doua tendinte va duce la o stabilizare a imaginii de sine.

Apare apoi concomitent un al doilea factor: compararea cu altul si înscrierea individului în contextul
social. La acestea se adauga opinia grupului, adica imaginea sociala de sine. Toate aceste elemente
oferite de contextual social constituie matricea în care se cristalizeaza imaginea de sine.

Aici am atins o problema extrem de importanta: socializarea, aceasta reprezinta cel mai amplu si mai
complex proces prin care indivizii devin nu doar fiinte sociale, ci si umane ca atare. Socializarea se
delimiteaza în doua etape: primara si secundara (Petru Ilut).
Socializarea primara are loc în copilarie si presupun achizitionarea unor cunostinte, deprinderi, valori,
atitudini si comportamente umane. În acest fel, se interiorizeaza lumea sociala, se cristalizeaza versiunea
subiectiva a realitatii obiective (socioumane).

În viata copilului, care se naste într-o structura sociala, apar primele persoane semnificante: parintii.
Daca acesta se naste într-o lume saraca, el absoarbe perspective respectivelor paturi asupra lumii
sociale, dar la care adauga particularitatile atasate de parintii lui. În procesul necontenitei interactiuni
dintre individul în crestere si ceilalti (în speta cei semnificativi) are loc formarea eului, identitatii si
imaginii de sine. De retinut ca un copil nu poate alege persoanele semnificative, iar identificarea cu ele
este automata, dupa cum interiorizarea unei relatii anume este si ea inevitabila. Copilul nu realizeaza
diversitatea din jurul lui, de aceea îsi închipuie ca mediul din jurul sau este "singura lume existenta si
imaginabila" (Petru Ilut)

Apare la un moment dat socializarea secundara, în cadrul caeia are loc o interiorizare a normelor,
cerintelor, a informatiilor, a valorilor promovate. si aici functioneaza persoane semnificative, dar
deosebirea e ca în acest caz individul are un anumit control asupra lor, în sensul ca poate renunta la
unele în favoarea altora, ca poate selecta din potentialul relatiilor interpersonale pe acelea care îi
confirma stima de sine. În aceasta etapa are loc trecerea de la gândirea concreta la gândirea abstracta,
de la copilarie la adolescenta. În concluzie, relatiile fata în fata, comunicarea verbala si nonverbala în
grupurile, comunitatile restrânse ramân în continuare de importanta vitala.

În perioada copilariei mici are loc un fenomen numit centrarea pe sine. Daca punem întrebarea:"cine
fuge mai tare dintre baietii de aici ?" vom primi raspuns din partea tuturor “Eu". Interpretarea este
urmatoarea: în absenta unor reper sau norme de comparatie copilul se proiecteaza pe sine drept etalon
implicit, ceea ce are ca efect o supraestimare, o “dilatare" a imaginii de sine. Ulterior, pe masura ce
înainteaza în vârsta colectivul din scoala ofera un termen de comparatie în activitatile comune. Ca
urmare, autoaprecierea copilului devine din ce în ce mai modesta, având loc o crestere a obiectivitatii.
(Ioan Radu)

Un rol important în formarea imaginii de sine îl joaca constiinta eficientei proprii. Aceasta va determina
la subiect o valoare motivationala deosebita, care la rândul ei va determina o crestere apreciabila a
nivelului de aspiratie, care la rândul lui va spori considerabil perseverenta si investitia de efort pe
termen mai lung. Problema care se pune în acest moment este sa întelegem cum la acelasi nivel
aptitudinal performantele obtinute de subiect sunt total diferite în functie de autoaprecierea eficientei
proprii. Acest lucru poate sa presupuna o evolutie în dublu sens: atât ascendenta (din succes în succes)
cât si descendenta (din esec în esec). Un exemplu concret îl constituie modul în care o persoana sau alta
rezista la actiunea factorilor de stres. Rezultatele sunt diferite; astfel, la o persoana cu o constiinta a
eficientei scazute (cum ar fi la anxiosi si depresivi) apare o decompensare rapida la confruntarea cu un
factor stresant, mergând chiar pâna la diminuarea sistemului imunitar. La polul opus, o persoana care
abordeaza cu încredere încercarile vietii nu se expune la modificari fiziologice defavorabile. Astfel,
imaginea de sine nu este un simplu epifenomen, ci ea este însotita de modificari pe toata scala
sistemului bio-psiho-social. Omul participa cu întreaga lui fiinta la evenimentele vietii cotidiene (A.
Bandura).
Apare limpede ca vietile noastre nu reprezinta doar desfasurarea unui program natural genetic dat de la
nastere, ci conjunctia acestuia cu deciziile altora în legatura cu noi (în copilarie) si mai apoi cu propriile
alegeri între diverse alternative de moduri de viata. Aceasta împletire între factorii natural-ereditari si
socializanti educative este însa atât de fina si complexa, inextricabila, încât greu ne putem pronunta
asupra ponderii unora sau altora în edificarea aspectelor legate de auto-stima si auto-eficienta. Sigur
însa ca optiunile de viata, încrederea în posibilitatile proprii si în eficienta de sine sunt drastic limitate
social, atât la nivel micro (mediul familial, profesie etc.) cât si la nivel macrosocial. Se pare ca corelatia
pozitiva între eficacitatea de sine si performanta se datoreaza chiar si producerii unor anumite substante
biochimice endogene care anihileaza oboseala si durerea provocata de eforturi fizice prelungite în cazul
activitatii unor sportive de performanta (A. Bandura).

Psihosociologii se pare ca nu au studiat înca în profunzime conditiile concrete în care noi cautam sa ne
îmbunatatim pe noi însine, ce atributii sunt prioritare în acest efort si ce surse de informatie folosim.
Chiar iluziile pozitive despre noi însine care însa nu merg prea departe de datele reale, pot crea functii
adaptative si pot contribui la cresterea de sine. Se ajunge la ideea mai veche a lui Adler a compensarii,
potrivit careia persoanele care nu au aptitudini sau nu reusesc într-un domeniu îsi focalizeaza
potentialitatile în altul, unde cred ca vor avea succes, unde se vor afirma. De exemplu o fata mai putin
atragatoare se va concentra asupra performantelor sale academice.

Imaginea de sine mai are calitatea de a se proiecta în viitor. Numai ca tinerii proveniti din paturile sarace
care traiesc experienta frustrarii vor fi împiedicati sa-si proiecteze cu îndrazneala sperantele. Preocupati
de obtinerea mijloacelor de existenta traiesc într-o perspectiva limitata a zilei de mâine. Încrederea în
sine se prezinta la cote foarte modeste. Reducerea la scara vietii a imaginii de sine si a nivelului de
aspiratie este o cucerire a maturitatii.

În plus de toate acestea trebuie sa tinem cont ca fiecare persoana face în mod spontan anticipatii,
predictii, se angajeaza în abstractii si generalizari pe cont propriu, elaboreaza "constructe" mentale
bipolare: alb-negru, usor-greu, amical-ostil. Aceste constructe mentale permit nu numai sa "etichetam"
lucrurile, persoanele, elementele universului nostru dar sa încercam si predictii. Astfel subiectul
evalueaza, clasifica persoanele cu care este confruntat. Evantaiul de "etichete" se poate largi sau
restrânge în functie si de experienta de viata.

Oamenii tind sa faca o buna impresie celorlalti. Sunt cunoscute câteva gesturi caracteristice (dupa R.
Baron si D. Byrne).

- conformismul, tendinta de a împartasii opiniile si valorile celuilalt;

- etalarea aptitudinilor si succeselor proprii, daca o asemenea cerere a fost adresata;

- mimarea modestiei, mai ales când aceasta se asociaza cu performante, succese;

- asocierea în fapt sau în relatari cu persoane de prestigiu;

Aceste gesturi reprezinta tehnici sociale verificate de a face impresie buna altora, iar cunoasterea lor
poate dezvalui mai usor disimularea acolo unde ea exista.

IMAGINEA PERSONALA - CHEIA PENTRU O VIATA MAI BUNA

Studiile efectuate de diversi psihologi arata ca întelegerea psihologiei sinelui poate însemna diferenta
dintre reusita si esec, dintre dragoste si ura, dintre amaraciune si fericire. Descoperirea adevaratului eu
poate salva casniciile destramate, poate remodela o cariera gresita si transforma victimele" esecului de
personalitate". Indiferent ca ne dam seama sau nu, absolut toti avem o imagine mentala a noastra.
Poate fi una vaga sau prost definita, dar constientul nostru o sesizeaza. S-ar putea uneori, chiar sa nu fie
recunoscuta de catre constient, dar ea exista pâna în cele mai mici amanunte. Imaginea personala este
parerea noastra despre ce fel de persoana suntem. Ea a fost creata din propriile noastre convingeri
despre noi însine. Dar majoritatea acestor convingeri despre noi însine s-au format în subconstient din
experientele trecutului, din succese si esecuri, din umilinte, din triumfuri si din felul cum au reactionat
altii fata de noi, mai ales în prima copilarie.

Din toate acestea noi am construit mental un " sine "(sau o imagine de sine). De îndata ce o idee sau o
convingere despre noi intra în imagine, ea devine automat " adevarata" în ceea ce ne priveste. Noi nu-i
putem pune la îndoiala validitatea, ci actionam conform ei ca si cum ar fi fost reala. Odata construita,
toate actiunile noastre sentimentele si comportamentul - chiar si capacitatile noastre - sunt întotdeauna
în concordanta cu imaginea personala. Vom actiona "conform " persoanei pe care o concepem. Pur si
simplu nu putem actiona altfel, în ciuda tuturor eforturilor constiente si a vointei.

Imaginea personala este o " premisa", o baza pe care se construieste întreaga personalitate,
comportamentul si chiar o parte din întâmplari. Din aceasta cauza, experientele noastre par sa verifice si
deci sa întareasca imaginea noastra personala, ajungându-se la un cerc vicios din care cu greu se mai
poate iesi. Astfel o tânara care are o imagine de sine conform careia nimeni n-o place, se va trezi evitata
la reuniuni. Ea pur si simplu invita aceasta reactie de respingere. Expresia ei jalnica, maniera sa vesnic
abatuta, nerabdarea de a placea sau ostilitatea subconstienta fata de cei pe care anticipeaza ca o vor
jigni - toate acestea fac sa fie îndepartati cei pe care i-ar fi putut atrage. (Bobbe Sommer)

În concluzie, pentru "a trai" cu adevarat, adica pentru a gasi viata satisfacator de rezonabila, este nevoie
de o imagine personala adecvata si realista pe care s-o acceptam. Trebuie sa ne acceptam singuri.
Trebuie sa ne stimam. Nivelul stimei de sine afecteaza puternic performantele în toate activitatile, o
joasa stima de sine sporeste riscul insucceselor, determinând astfel o viziune si mai sumbra asupra
propriei persoane.

Stima de sine este profund legata de raportul dintre sinele autoperceput si sinele ideal (dorit), adica
modul în care am vrea sa arate, sub multiple aspecte, persoana noastra. Dupa unii autori distanta dintre
sinele actual si cel dorit ne da masura pretuirii (stimei) de sine. S-a constatat ca o diferenta mare între
sinele actual (perceput) si sinele dorit conduce la stari deprimante. Trebuie sa ne stimam, trebuie sa
avem un eu în care sa avem încredere. Trebuie sa avem un eu de care sa nu ne fie rusine si pe care sa-l
putem exprima liber, creator, neîncercând sa-l ascundem. Trebuie sa avem un eu care sa corespunda
realitatii, pentru a functiona eficient în lumea reala. Trebuie sa ne cunoastem atât punctele tari cât si
punctele slabe si sa fim onesti în ambele directii. Imaginea noastra personala trebuie sa fie o aproximare
rezonabila a noastra, nefiind nici mai mult decât ceea ce suntem, nici mai putin.

Atunci când aceasta imagine este intacta si sigura, ne simtim bine. Când este amenintata, ne simtim
nelinistiti si nesiguri. Când este potrivita si ne simtim întru totul mândri de ea, capatam încredere în sine.
Ne simtim liberi sa fim noi însine si sa ne exprimam ca atare. Atunci functionam optim. Atunci când
imaginea personala devine obiect de rusine, avem tendinta s-o ascundem si sa n-o etalam. Exprimarea
creatoare este blocata, devenim ostili si greu de abordat.

Imaginea de sine si obiceiurile noastre au tendinta de a functiona împreuna. Obiceiurile trebuie socotite
un fel de haine ale personalitatii noastre. Ele nu sunt accidentale sau întâmplatoare. Le avem pentru ca
n-i se potrivesc. Ele sunt în concordanta cu imaginea de sine si cu tiparul întregii noastre personalitati.
Atunci când dezvoltam în mod constient si deliberat obiceiuri noi, mai bune, imaginea personala are
tendinta sa depaseasca vechile obiceiuri construind noi tipare. (Bobbe Sommer)

Trebuie sa avem grija ce le spunem copiilor. S-ar putea sa fie de acord cu vorbele noastre. Înainte de a
spune unui copil ca e "prost", "neîndemânatic", "rau", sau "o mare dezamagire", este important ca un
parinte sa-si puna întrebarea "oare în acest fel doresc eu sa se perceapa pe sine fetita sau baiatul
meu ?".

Sistemul nostru de convingeri începe în copilarie, cu "reprosurile" pe care le primim din partea
parintilor. Aceste reprosuri sunt primii indicatori ai valorii noastre personale. Pe masura ce crestem si ne
dezvoltam, ne sunt aduse în fata alte oglinzi de catre membrii familie, de catre colegi si profesori. Aceste
reflectari ale imaginii noastre formeaza baza imaginii de sine pe masura ce ne maturizam. Daca însa
constientizam toate acestea si le privim cu un ochi critic, rareori rezistam unei analize atente.

Creând convingeri pozitive parintii îsi pot educa sanatos copii. Trebuie sa fim atenti cu lucrurile pe care
le spunem despre si în prezenta copiilor. Exemplu: "ai facut o greseala" este o declaratie corectiva care
ajuta copilul sa ramâna pe drumul cel bun. Dar o afirmatie d genul " esti o eroare a naturii", este un
mesaj negativ pe care, din pacate, prea multi parinti îl transmit copiilor în mod deliberat sau nu. (Bobbe
Sommer)

Suntem permanent bombardati din ziua în care ne - am nascut cu tot felul de sugestii limitative. Daca
profesorul se simte deprimat, daca-i considera prosti pe elevii sai, sau daca metoda lui nu functioneaza,
este posibil ca elevii sa-si dea seama de asta si sa le fie afectat randamentul.

O imagine de sine pozitiva ne da posibilitatea de a stabili o stacheta mai înalta pentru reusita în viata, ne
poate transforma într-o persoana care rezolva problemele si nu care le acumuleaza, ne poate controla
stresul pentru ca acesta sa nu se transforme în disperare, ne poate ajuta sa obtinem relaxarea necesara
sanatatii fizice, ne sprijina în afirmarea spiritului si a entuziasmului pentru viata, ne stimuleaza
perseverenta chiar si în împrejurari dificile, ne ajuta sa transformam un moment de criza într-o sansa si
nu într-o înfrângere, ne indica drumul de urmat spre o directie pozitiva.

Dupa cum spunea Maxwell Maltz scopul fiecaruia dintre noi este sa traiasca mai mult si mai bine.
indiferent care ar fi definitia fericirii ea nu poate fi traita decât în masura în care îti traiesti cu adevarat
viata. Sa-ti traiesti cu adevarat viata înseamna, între multe alte lucruri, mai multe reusite, atingerea unor
scopuri valoroase, mai multa dragoste primita si daruita, mai multa sanatate si bucurie, mai multa
fericire pentru noi si ceilalti. Nu trebuie sa ne limitam viata, gândindu-ne ca nu merita sau ca n-o
meritam.

Închei prin a spune ca " cele mai fascinante schimbari ale secolului XXI nu vor avea loc datorita
tehnologiei, ci datorita extinderii conceptului a ceea ce înseamna sa fi OM" (John Naisbitt).
 BIBLIOGRAFIE

1 Tinca Cretu – Psihologia varstelor – Ed Credis, 2007

2 Andrei Cosmovici, Luminita Iacob - Psihologia sociala - Editura Polirom Iasi 1998;

3 Ana Tucicov Bogdan - Psihologie generala si psihologie sociala - Editura didactica si pedagogica
Bucuresti 1973;

4 Adrian Neculau (coordonator) - Manual de psihologie sociala - Editura Polirom 2003;

5 Petru Ilut - Sinele si cunoasterea lui (Teme actuale de psihosociologie) -Editura Polirom 2001;

6 Mielu Zlate - Eul si personalitatea - Editura Trei 2004;

7 Ioan Radu, Petru Ilut, Liviu Matei - Curs de Psihologie Sociala - Editura Exe S. R. L. 1994;

8 Bobbe Sommer- Psihocibernetica 2000 -Editura Curtea Veche Bucuresti 2002;

9 Nicky Hayes - Sue Orrell - Introducere în Psihologie - Ed. BIC ALL - Timisoara - Ed. A. III. - a