1

RELATIILE INTERNATIONALE SI
NECESITATEA STABILIRII DE
RAPORTURI DIPLOMATICE SI
CONSULARE
1 ) Notiunea de relatii diplomatice
Relatiile diplomatice sunt forma normala de contact permanent si
oficial intre statele suverane.
Relatiile permanente si oficiale cu caracter « quasi-diplomatic », in
sensul ca pot fi asimilate relatiilor diplomatice, se pot stabili si intre statele
suverane si alte entitati cu personalitate juridica internationala, precum si
intre aceste entitati.
Fiecare stat suveran, independent si recunoscut, are dreptul de a trimite
reprezentanti diplomatici in alte state, ceea ce se numeste dreptul de legatie
« activ » si sa primeasca reprezentanti diplomatici ai altor state sau dreptul
de legatie « pasiv ». Aceasta distinctie nu inseamna ca ar fi vorba de doua
drepturi separate ; ea subliniaza doua aspecte al aceluiasi drept de legatie.
Dreptul de legatie, adica dreptul de reprezentare diplomatica, este un atribut
al independentei si suveranitatii. Trebuie precizat ca dreptul unui stat de a
trimite un reprezentant diplomatic trebuie distins de imprejurarea ca acel
reprezentant sa fie si efectiv primit de statul in care este trimis, dat fiind ca
nici un stat nu este obligat sa primeasca un reprezentant diplomatic. Dreptul
de a trimite un reprezentant diplomatic este subordonat consimtamantului
statului in care acesta este trimis. Pe de alta parte, nici un stat nu este obligat
sa trimita reprezentanti diplomatici, astfel incat exercitarea dreptului de
legatie este discretionara. In practica insa, statele primesc si trimit
reprezentanti diplomatici in cat mai multe state.
A) Stabilirea relatiilor diplomatice

Stabilirea relatiilor diplomatice este una din formele prin care statele isi
manifesta dorinta de a dezvolta colaborarea intre ele si de a contribui astfel
la mentinerea si consolidarea pacii mondiale, in cadrul unei ordini
internationale menite sa satisfaca tot mai adecvat aspiratiile de progres si
bunastare ale tuturor popoarelor.
Existenta relatiilor diplomatice exprima starea normala a raporturilor
dintre doua state. Ca atare, relatiile diplomatice se stabilesc pe perioade
nedefinite in timp.
Stabilirea de relatii diplomatice se face, asa cum se precizeaza si in
articolul 2 al Conventiei de la Viena din 1961 cu privire la relatiile
diplomatice, prin consimtamant reciproc.
Pentru a se ajunge la stabilirea de relatii diplomatice, este nevoie sa fie
indeplinite doua categorii de premise :
Premise politice. Motivatia luarii deciziei de stabilire a relatiilor
diplomatice poate fi diversa :
 2

 un interes politic, cum ar fi spre exemplu apartenenta ambelor state,

inainte de independenta, la aceeasi entitate politica, dezvoltarea de-a lungul
istoriei a unor relatii speciale, apartenenta la aceeasi zona geografica,
similitudinea regimurilor politice
 interese de natura sociologica – ratiuni culturale, precum afinitatile de
limba, religie sau ideologie, sau ratiuni etnice, cum ar fi prezenta
semnificativa a unor grupuri de cetateni de aceeasi etnie intr-un alt stat, sau
alte ratiuni din aceeasi categorie.
 interese economice, care in momentul de fata, constituie un motiv
puternic pentru stabilirea de relatii diplomatice, in ideea de a favoriza
deschiderea de noi piete pentru produsele proprii sau de a diversifica sursele
de aprovizionare cu diverse materii si produse necesare pietei proprii.
Intotdeauna insa, oricare ar fi motivatia, actul stabilirii relatiilor
diplomatice raspunde unui interes comun. Un stat nu poate fi fortat sa
stabileasca relatii diplomatice cu un alt stat, impotriva vointei sale.
Cu toate aceste premise – necesitatea consimtamantului reciproc si
imposibilitatea obligarii la exercitarea dreptului de legatie – unii juristi sunt
de parere ca, in cazul in care un stat refuza in mod sistematic sa stabileasca
relatii diplomatice cu alte state, sau cu anumite alte state – spre exemplu,
Arabia Saudita a refuzat in mod sistematic sa stabileasca relatii cu fostele
state socialiste - o asemenea atitudine trebuie considerata ca fiind « contrara
principiilor fundamentale ale Dreptului International si, in particular,
dispozitiilor Cartei ONU », dat fiind ca aceasta impune statelor membre
obligatia juridica de a dezvolta intre ele relatii prietenesti si de a realiza
cooperarea internationala, precum si obligatia reglementarii pe cale pasnica
a diferendelor internationale, ceea ce nu se poate face in mod efectiv fara
stabilirea de misiuni diplomatice si consulare.
Premise juridice. Entitatile care stabilesc relatii diplomatice trebuie sa
indeplineasca un numar de exigente cu caracter juridic :
 sa aiba personalitate juridica internationala. In regula generala,
relatiile diplomatice se stabilesc intre state suverane, recunoscute ca atare,
care sunt subiecte de drept international.
Sunt insa si alte tipuri de subiecte cu personalitate juridica
internationala, deci care pot exercita drepturi si contracta obligatii in plan
international, altele decat statele suverane, si care, in anumite situatii, pot
stabili relatii diplomatice sau « quasi – diplomatice »:
 au existat pana de curand entitati care posedau o baza
teritoriala si care se bucurau de o personalitate juridica internationala
limitata sau partiala, cum au fost protectoratele, unele state dependendente
de Coroana britanica sau anumite state federale, cum au fost unele republici
din componenta fostei Uniuni Sovietice. Acestea nu erau state suverane si
independente si, totusi, au putut intra, in anumite situatii, cu anumite tari
sau organizatii internationale in relatii diplomatice.
 Sfantul Scaun (sau Vaticanul), care din ratiuni istorice,
ca centru mondial al Bisericii catolice, isi pastreaza calitatea de subiect de
 3

drept international, poate stabili relatii diplomatice cu statele suverane si

independente;
 beligerantii, care, in anumite conditii, capata si ei
calitatea de subiect de drept international, in acele conditii pot stabili relatii
diplomatice. Au existat situatii cand personalitati sau forte politice din state
aflate in razboi au constituit guverne cu caracter provizoriu, in paralel cu
guvernele aflate efectiv in terititoriu, cu care unele state au stabilit relatii
diplomatice, fie pentru a acorda sprijin si pe aceasta cale noilor autoritati, fie
din alte ratiuni, si care apoi au continuat, dupa ce lupta guvernelor
provizorii respective a fost incununata de succes.
 miscarile de eliberare nationala, adica formatiuni care
s-au constituit pentru a obtine independenta politica de sub diverse forme de
dependenta coloniala sau dominatie straina, atunci cand si-au creat forme
organizate de reprezentare in plan international.
Este cazul unor miscari de eliberare create indeosebi in Africa, angajate intr-
o indelungata lupta armata pentru obtinerea independentei – spre exemplu
Frontul National de Eliberare din Algeria (FNLA) sau Frontul de Eliberare a
Mozambicului (FRELIMO) -, a caror organizare politico-militara a
constituit baza structurilor de stat dupa dobandirea independentei. Pe
masura ce aceste formatiuni s-au consolidat in procesul luptei pentru
independenta, si au capatat o recunoastere internationala tot mai larga, ele
au obtinut si o reprezentare quasidiplomatica pe langa o serie de organizatii
internationale, in primul rand OUA si ONU. Relatiile cu aceste formatiuni au
constituit o modalitate de anticipare, de fapt, a stabilirii relatiilor diplomatice
cu viitoarele state independente.
In aceeasi categorie ar putea intra si Statul Palestina, proclamat de
Organizatia pentru Eliberarea Palestinei in 1988, fara insa ca OEP sa detina
efectiv controlul asupra teritoriului in cauza, deci fara a indeplini toate
criteriile care sunt proprii unui stat suveran si independent.
 organizatiile internationale guvernamentale, care sunt
subiecte de drept international cu capacitate limitata, pot si ele intra in
anumite raporturi cu statele suverane sau unele cu altele, raporturi avand
caracteristici ale relatiilor diplomatice (relatii quasi-diplomatice). Este de
acum o practica generalizata ca pe langa o serie de organizatii internationale
importante – cum sunt, spre exemplu, ONU, UNESCO, FAO, NATO,
Uniunea Europeana, OSA – statele sa deschida misiuni diplomatice. Unele
dintre ele au chiar competenta de a trimite reprezentanti proprii, cu
functiuni practic diplomatice, cum este Uniunea Europeana, care din 1993 a
acreditat un reprezentant si la Bucuresti.
 cazul particular al Ordinului Suveran de Malta, care,
avand sediul la Roma din 1834, nu exercita controlul nici unui teritoriu,
dupa ce a pierdut Insula Malta in 1798.
Ordinul de Malta isi mentine personalitatea juridica internationala
datorita traditiei si faptului ca are o ordine juridica proprie – legislatie,
administratie si jurisdictie – independenta de a celorlalte subiecte de drept
international. Este adevarat, insa, ca mai ales datorita legaturilor pe care le-a
 4

stabilit in urma unor intelegeri din 1953 si 1966, cu Sfantul Scaun, ca Ordin
religios, personalitatea lui juridica internationala este slabita si nu este
recunoscuta decat de un numar limitat de state.
In 1991, Romania a restabilit relatiile diplomatice cu Ordinul Suveran de
Malta, care are un ambasador la Bucuresti.
 sa aiba capacitatea de a exercita dreptul de legatie. Pentru ca doua
entitati cu personalitate juridica internationala sa poata stabili relatii
diplomatice, este necesar ca ele sa aiba capacitatea de a primi reprezentanti
diplomatici ai celeilalte entitati, si, respectiv, de a trimite reprezentanti
diplomatici.
Trimiterea sau primirea de reprezentanti diplomatici este facultativa,
chiar daca s-au stabilit relatii diplomatice. Conventia de la Viena din 1961
distinge (articolul 2) intre actul stabilirii relatiilor diplomatice si deschiderea
de misiuni diplomatice permanente. Chiar daca, in mod traditional,
stabilirea relatiilor diplomatice este insotita de deschiderea de misiuni
diplomatice permanente, odata cu cresterea masiva a numarului de state
independente aceasta practica devine imposibil de urmat de catre numeroase
state datorita implicatiilor financiare substantiale, pe care aceste state nu si
le pot permite.
Astazi este deplin acceptat principiul ca doua state pot stabili relatii
diplomatice fara a deschide si misiuni diplomatice permanente ; este posibil
ca numai unul din state sa aiba misiune permanenta in celalalt stat sau ca
nici unul sa nu aiba o asemenea misiune.
 sa se recunoasca reciproc, ca state suverane si independente, respectiv
ca subiecte de drept international cu capacitate limitata.
Recunoasterea trebuie sa fie reciproca. Fara recunoasterea subiectului de
drept international, si, implicit, a guvernului sau, se vor putea stabili anumite
tipuri de relatii cu acesta, dar nu relatii diplomatice.
Situatiile care pot aparea in ceea ce priveste stabilirea relatiilor
diplomatice, legate de problema recunoasterii, sunt extrem de variate. Cel
mai adesea ele comporta aspecte si elemente politice.Cateva exemple :
 un stat conditioneaza stabilirea relatiilor diplomatice de
nerecunoasterea unei entitati terte, chiar daca aceasta intruneste elementele
de a fi recunoscuta ca subiect de drept international sau chiar este
recunoscuta de un numar de alte state.
Este cazul Republicii Federale Germania pana pe la inceputul anilor ’60,
cand conditiona stabilirea de relatii diplomatice cu alte state de
nerecunoasterea de catre acestea a celuilalt stat german aparut dupa razboi,
Republica Democrata Germana (asa numita “Doctrina Hallstein”). Este de
asemenea cazul « Republicii China », constituita in anii Razboiului Rece pe
insula Taiwan, parte integranta a Chinei. Cu toate acestea, timp de multi ani
numeroase state au intretinut relatii diplomatice cu Taiwanul, care
intruneste formal toate caracteristicile unui stat, si nu au recunoscut China
(Republica Populara Chineza), evident din ratiuni politice. Faptul interesant
este ca atat China, cat si « Republica China » conditionau stabilirea de relatii
diplomatice cu un stat de incetarea sau nestabilirea de catre acesta de relatii
 5

cu cealalta. Desigur, cu estomparea Razboiului Rece, realismul s-a impus,

astfel incat astazi, marea majoritate a statelor lumii recunosc si intretin
relatii cu China Populara, dar mai sunt inca state care intretin relatii
diplomatice cu Taiwanul. La sfarsitul anului 1997, 29 state mai recunosteau
Taiwanul ca stat independent si intretineau relatii diplomatice cu acesta.
 situatii in care statele se recunosc de facto, si stabilesc intre ele un
anumit gen de raporturi cu caracter diplomatic, fara a fi relatii diplomatice
in deplinatatea acceptiunii lor, dar care asigura o anumita reprezentare
diplomatica reciproca, indeplinind in buna masura functiile pe care in mod
obisnuit le indeplinesc misiunile diplomatice.
Un exemplu de astfel de relatii sunt cele care s-au statornicit intre RF
Germania si Israel, in perioada postbelica, grevate de incarcatura politica a
problemei despagubirilor datorate de Germania evreilor pentru suferintele
indurate in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Recunoasterea de jure
intre RF Germania si Israel a intervenit abia in 1965, cand aceasta problema
a fost reglementata intre ele. Pana atunci, cele doua state au facut schimb de
« reprezentante diplomatice », conduse de « reprezentanti diplomatici ».
 doua state, recunoscute ca atare in comunitatea internationala, doresc
sa stabileasca raporturi mai stranse, dar din motive politice nu pot sa o faca,
si atunci recurg la un artificiu prin deschiderea unor reprezentante care pot
purta diferite denumiri, altele decat misiune diplomatica – cel mai adesea
reprezentanta economica sau reprezentanta economica si consulara, misiune
comerciala, birou de legatura, oficiu cultural -, dar care sunt incadrate cu
personal diplomatic, sau si diplomatic, care indeplineste functiile obisnuite pe
care le-ar indeplini in cazul existentei relatiilor diplomatice. De regula,
asemenea situatii au premers stabilirea relatiilor diplomatice, care a trebuit
sa astepte conjunctura politica favorabila pentru a se infaptui.
 doua entitati care pretind recunoastere internationala ca subiect de
drept international, dar nerecunoscute de nimeni ca atare, decid sa
stabileasca intre ele relatii diplomatice. Exista, mai rar, si astfel de situatii. In
asemenea cazuri, in care entitatile respective nu intrunesc calitatea de subiect
de drept international, orice acte ar intreprinde ele, acestea sunt nule si
neavenite.
Pot fi date, de asemenea, nenumarate exemple din practica altor state, care
arata caracterul de sine qua non al actului formal al recunoasterii.( Romania
– Spania , « relatii consular –comerciale « ).
Recunoasterea si stabilirea de relatii diplomatice, desi sunt legate, sunt totusi
acte distincte. Este posibil ca, chiar inainte ca doua state sa ajunga la
recunoasterea reciproca, ele sa simta nevoia sa comunice intre ele de o
maniera oficiala, si o fac, si fara recunoastere si fara relatii diplomatice daca
ambele considera important sa comunice unul cu altul.
Statele Unite si RPD Coreeana (Coreea de Nord) nu au stabilit relatii
diplomatice, dar cele doua state au realizat un dialog oficial pe diverse
probleme de interes comun, in anii ’80 si ’90, in special legat de programul
nuclear al RPD Coreene, in ideea incadrarii lui in regimul stabilit de
Tratatul de neproliferare a armelor nucleare.
 6

 consimtamantul sa fie reciproc.Consimtamantul reciproc este o

cerinta obligatorie a stabilirii relatiilor diplomatice. In mod logic,
exprimarea consimtamantului presupune ca entitatile care o fac au si
capacitatea de a-si asuma drepturi si obligatii juridice internationale, adica
se bucura de jus contrahendi (dreptul de a contracta).
Consimtamantul reciproc se poate exprima in cele mai diferite forme. Forma
in care el se exprima nu are nici o importanta. Cel mai adesea, statele sau
subiectele de drept international in cauza recurg la intelegeri ad-hoc de
stabilire a relatiilor diplomatice, sub forma unei declaratii exprese comune
sau a unui comunicat comun dat publicitatii, sub forma unui acord scris, in
mod tacit prin deschiderea pur si simplu de misiuni diplomatice, declaratii
unilaterale concurente.
In momentul exprimarii consimtamantului, statele convin de regula si nivelul
misiunilor diplomatice – ambasada sau legatie. Pana nu de mult, stabilirea
relatiilor diplomatice la nivel de ambasada se facea de catre statele mari, cu
pondere in viata internationala, intre ele, rezervandu-se nivelul de legatie
relatiilor cu celelalte state. Incepand de prin anii ’60, odata cu dobandirea
independentei de stat de catre tot mai multe popoare si cu afirmarea tot mai
puternica a principiului egalitatii in drepturi a statelor, s-a generalizat
practica deschiderii de misiuni permanente la nivel de ambasada, toate
fostele legatii fiind ridicate la nivel de ambasada. Astfel incat, astazi, se face
din ce in ce mai rar referire la nivelul de reprezentare in acordurile de
stabilire a relatiilor diplomatice, subantelegandu-se ca acesta este cel de
ambasada.

B) Rolul politic al relatiilor diplomatice

Menirea relatiilor diplomatice deriva din interesul statelor de a conlucra

unele cu altele pentru dezvoltarea fiecaruia si pentru mentinerea pacii
internationale. Aceste relatii au un dublu rol in raporturile dintre state:
Asigurarea unui canal de comunicare permanenta si directa intre
guverne. Comunicarea directa si operativa este vitala pentru cunoasterea,
abordarea si rezolvarea problemelor de interes comun intre doua state,
indeosebi atunci cand acestea pot aduce atingere pacii, securitatii si
integritatii lor teritoriale. Prin misiunile diplomatice permanente in capitale,
punctele de vedere, pozitiile sau mesajele se transmit direct si in orice
moment ; se pot face schimburi de pareri si informatii de interes comun cu
mare operativitate ; se pot clarifica nemijlocit eventuale neintelegeri care ar
putea duce la diferende. Acestea sunt esentiale pentru asigurarea relatiilor
prietenesti si de cooperare intre statele in cauza.
Tehnicile moderne de comunicatie faciliteaza foarte mult realizarea
acestei functii.
Asigurarea unui mecanism specializat care se ocupa de intarirea
legaturilor politice si facilitarea colaborarii economice, culturale si stiintifice
intre state, precum si de apararea intereselor fiecarui stat si a cetatenilor sai
in celalalt stat. Prin stabilirea de misiuni diplomatice permanente, in functie
 7

de amploarea intereselor si legaturilor existente intre state, acestea sunt

incadrate cu personal specializat, care urmareste, cu precadere un anumit
domeniu de activitate – consilieri politici, atasati militari, consilieri economici
si atasati comerciali, atasati culturali, de presa, stiintifici. Prin activitatea pe
care acest personal diplomatic specializat o desfasoara, legaturile intre statele
in cauza se dezvolta si se diversifica.
Protectia intereselor patrimoniale ale unui stat si protectia cetatenilor
intr-un alt stat se realizeaza in principal prin personalul consular al misiunii
diplomatice, dar si prin restul personalului, in functie de natura intereselor
in cauza, care pot fi foarte diverse – politice, militare, culturale, de
propaganda.
Dat fiind rolul politic al relatiilor diplomatice, absenta acestor relatii
intre doua state, in general, nu este propice promovarii unor raporturi de
intelegere si colaborare intre popoarele lor. Fara indoiala ca, in conditiile de
astazi, cu diversitatea de forte politice care exista in fiecare tara si chiar de
sisteme politico-sociale, care se mentine, intre guverne exista deosebiri de
vederi, uneori fundamentale, izvorate din interesele diferite urmarite in
relatiile internationale, ca si din modul diferit de receptare sau de
interpretare a evenimentelor si fenomenelor care se produc pe arena
mondiala. Dar aceste deosebiri nu pot si nu trebuie sa impiedice relatii
normale intre state, normalitate care presupune in primul rand existenta de
relatii diplomatice.
Faptul de a stabili si intretine relatii diplomatice nu inseamna in nici
un fel acceptarea politicii sau a punctelor de vedere ale celeilalte tari, sau, in
orice caz, a unor pozitii contrare propriei politici.

2 ) Incetarea relatiilor diplomatice

Relatiile diplomatice intre doua state pot inceta in mai multe feluri:
 Prin ruperea relatiilor diplomatice.Ruperea relatiilor diplomatice este
un act unilateral si trebuie sa rezulte din declaratii sau acte fara echivoc.
Fiecare stat are dreptul discretionar de a rupe aceste relatii cu un alt stat,
fara a putea fi blamat ca ar fi afectat in vreun fel prerogativele celuilalt stat.
Ruperea relatiilor diplomatice se poate produce in imprejurari
diverse, ca urmare a unor dificultati intervenite intre statele in cauza, care
pot fi dintre cele mai variate:
 ratiuni de prestigiu ale statului care initiaza ruperea
relatiilor diplomatice ;
 deosebiri fundamentale de ordin politic sau chiar ideologic,
care capata note acute la un moment dat ;
 acuzatii de amestec in treburile interne la adresa statului cu
care se rup relatiile ;
 dezaprobarea unui anume act politic sau juridic al statului
cu care se rup relatiile;
 ca mijloc de sanctiune individuala.
 8

De regula guvernul care ia initiativa ruperii relatiilor diplomatice anunta

aceasta hotarare intr-o declaratie politica pe care o da publicitatii, declaratie
care, de cele mai multe ori, prezinta si motivatia actului.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial, ruperea relatiilor diplomatice a
devenit un fel de arma politica destul de adesea folosita cu legitimitate. Ea
este folosita si astazi destul de larg, in special de catre noile state
independente, care o considera ca o modalitate la indemana pentru a
exprima maximum de indignare fata de un act politic sau juridic al unui stat
ori ca o forma de protest fata de conduita unui stat, fara a avea de suportat
riscuri serioase, economice sau de alta natura.
A) Relatia dintre recunoastere si ruperea relatiilor diplomatice.

Schimbarea de guvern intr-un stat, chiar daca este o schimbare

fundamentala in cadrul aceluiasi stat – cum ar fi spre exemplu o schimbare
revolutionara de guvern, schimbarea formei de guvernamant, schimbarea
formei de guvernamant, schimbarea guvernului prin lovitura de stat -, in
general nu conduce la intreruperea sau ruperea relatiilor diplomatice, cu
exceptia cazului ca una din parti ia initiativa expresa a ruperii relatiilor
diplomatice. In asemenea situatii, in principiu, nu este necesara
recunoasterea noului guvern, desi multe state obisnuiesc sa o faca, indeosebi
cele care privesc favorabil schimbarea produsa.
Romania a fost adepta practicii de a nu proceda la recunoasterea guvernelor,
indiferent de modul in care acestea s-au constituit, considerand ca este vorba
de probleme pur interne ale statelor respective.
In cazul in care, dintr-un motiv sau altul, un stat retrage recunoasterea
guvernului statului cu care are relatii diplomatice, acest fapt antreneaza in
mod automat ruperea relatiilor diplomatice. Ruperea relatiilor diplomatice,
insa, nu antreneaza automat retragerea recunoasterii guvernului statului cu
care s-au rupt relatiile diplomatice.
 Prin decizia unui for international. Organizatiile internationale, atat
cele universale cat si cele regionale, prevad printre mijloacele de
constrangere colectiva si masura ruperii relatiilor diplomatice cu un stat in
caz de violare a pacii de catre acesta.
Potrivit articolului 41 al Cartei ONU, care stabileste masurile de
constrangere fara folosirea fortei armate pe care Consiliul de Securitate le
poate lua, alaturi de masuri precum intreruperea toatala sau partiala a
relatiilor economice si a comunicatiilor feroviare, maritime, aeriene, se
prevede si ruperea generala a relatiilor diplomatice. Consiliul de Securitate
poate hotari aceste masuri si cu titlu obligatoriu pentru statele membre, in
virtutea articolului 25 al Cartei, in care caz statele membre se vor conforma.
Pana in prezent, insa, nu a existat o situatie in care Consiliul sa fi luat o
asemenea decizie.
Au existat insa situatii cand s-au facut recomandari de rupere a
relatiilor cu un stat anume, in care caz decizia de a accepta sau nu
recomandarea respectiva apartine fiecarui stat, fara nici o repercursiune
pentru el daca nu aplica recomandarea.
 9

 Prin stingerea personalitatii juridice a unui stat.Exista situatii cand

relatiile diplomatice inceteaza ca urmare a unei schimbari fundamentale in
situatia internationala sau interna a unui stat, fie el acreditant (cel care
trimite reprezentanti diplomatici) sau acreditar (cel care primeste
reprezentanti diplomatici), respectiv disparitia acelui stat, fie prin
incorporarea sa intr-un alt stat, fie prin dezmembrarea sa in doua sau mai
multe state.
 Prin izbucnirea razboiului intre cele doua state. Regula clasica este ca
starea de razboi duce automat la incetarea relatiilor diplomatice, acestea
fiind incompatibile. Astazi aceasta regula este intrucatva alterata de faptul ca
razboiul este interzis in Dreptul International, astfel incat, practic, nu se mai
fac declaratii de razboi, care marcau oficial inceperea acestuia si, in mod
automat, incetarea relatiilor diplomatice. De aceea, exista situatii in care, desi
intre doua state pot avea loc ostilitati militare, relatiile diplomatice nu se
intrerup.

B ) Suspendarea relatiilor diplomatice

Suspendarea relatiilor diplomatice consta din incetarea temporara a

activitatii misiunii diplomatice in unul din statele care intretin relatii
diplomatice, sau a misiunilor diplomatice din ambele state. O asemenea
situatie poate interveni ca urmare a unei deteriorari survenite in raporturile
dintre ele sau ca urmare a aparitiei unui fapt neasteptat.
Spre exemplu, pot aparea situatii in care in statul acreditar se produc
schimbari revolutionare, cand statul acreditant este pus in fata deciziei de a
recunoaste un guvern revolutionar, care inca lupta impotriva celui pe langa
care a acreditat reprezentantii diplomatici. In asemenea situatii, se poate
ajunge la o suspendare a relatiilor:misiunea diplomatica nu se inchide, dar
evita contactele oficiale pana la clarificarea situatiei, care poate duce fie la
continuarea relatiilor diplomatice cu noul guvern, fie la reacreditarea
reprezentantilor diplomatici pe langa noile autoritati, fie la refuzul
recunoasterii schimbarii, care este in mod necesar urmata de ruperea
relatiilor diplomatice.
O alta situatie care conduce la suspendarea relatiilor diplomatice este,
spre exemplu, ocuparea tarii de catre o armata straina, guvernul statului
acreditar fiind nevoit sa se refugieze in strainatate sau in locuri inaccesibile.
Suspendarea relatiilor diplomatice persista atata vreme cat se mentine
cauza care a determinat-o. in cazul mentionat, al ocuparii tarii de catre
fortele armate ale unui stat strain, relatiile diplomatice se reiau deindata ce s-
a restabilit normalitatea sau, in orice caz, guvernul tarii ocupate si-a reluat
functiile.

3 ) Relatiile diplomatice ca mijloc de potest sau de constrangere

Trebuie facuta distinctia intre ruperea relatiilor diplomatice si alte

situatii de incetare sau reducere a activitatii diplomatice, care pot aparea,
 10

cum ar fi : absenta temporara a sefului de misiune datorita imbolnavirii,

chemarea sa pentru consultari in statul acreditant ori pentru alte motive
personale, rechemarea de la post fara a se acredita un nou sef de misiune. In
toate aceste situatii, misiunea va fi condusa de un insarcinat cu afaceri, dar
relatiile diplomatice raman neafectate.
Statele recurg, insa, la anumite tehnici legate de functionarea relatiilor
diplomatice pentru a-si exprima nemultumirea, dezaprobarea, protestul si
chiar intentia de constrangere la adresa unui stat, pentru a-l determina sa
renunte la o conduita apreciata ca neprieteneasca, de un grad mai mic decat
protestul sau intentia de constrangere pe care o constituie actul ruperii
relatiilor diplomatice.
In ordine crescanda, aceste masuri conturate in practica statelor pot
fi :
 Retragerea temporara a sefului misiunii diplomatice “pentru consultari” sau
fara nici un fel de precizari. Acest act este, de regula, insotit de declaratii
politice ale oficialitatilor care lasa sa se inteleaga clar caracterul de masura
de nemultumire, dezaprobare sau protest fata de un act anume al statului
acreditar.
 Rechemarea sefului de misiune si numirea unui insarcinat cu afaceri a.i., cu un
grad diplomatic inferior, pe timp nedefinit.
 Inchiderea temporara a misiunii diplomatice si retragerea intregului personal,
celalalt stat putand mentine misiunea sa diplomatica in statul care si-a inchis
misiunea, daca apreciaza ca nu este cazul sa aplice reciprocitatea.

4 ) Consecintele incetarii relatiilor diplomatice

Incetarea relatiilor diplomatice duce in mod automat la inchiderea

misiunilor diplomatice ale unui stat in celalalt stat si retragerea intregului
personal al misiunii. Raporturile oficiale intre cele doua state se intrerup.
Retragerea personalului se face fara intarziere. Membrii misiunii
diplomatice isi mentin privilegiile si imunitatile pana cand parasesc statul
acreditar, sau pana la expirarea unei perioade rezonabile de timp, stabilita
de statul acreditar.
Localul misiunii diplomatice se va inchide, dar inviolabilitatea lui va
continua. In cazul ruperii relatiilor diplomatice, in conformitate cu articolul
45 al Conventiei de la Viena, statul acreditar este obligat, chiar in caz de
conflict armat, sa respecte s sa ocroteasca localurile misiunii, precum si
bunurile si arhivele sale.
Ruperea relatiilor diplomatice nu duce la anularea tratatelor
bilaterale, cu exceptia acelora care presupun necesarmente existenta acestor
relatii, si nici la blocarea tuturor raporturilor bilaterale. Statele in cauza pot
intretine, in continuare, relatii consulare, legaturi comerciale si economice,
pot trimite si primi misiuni speciale.
Drepturile si situatia juridica a cetatenilor unui stat care a rupt
relatiile diplomatice raman neschimbate pe teritoriul celuilalt stat. Fireste, ei
 11

isi pierd doar protectia care le era oferita de misiunea diplomatica a statului
lor.
In caz de rupere a relatiilor diplomatice ca urmare a izbucnirii unui
conflict armat, regulile privind tratamentul aplicat sefului misiunii,
personalului diplomatic si proprietatilor este acelasi ca si in timp de pace. In
privinta drepturilor cetatenilor statului acreditant in statul acreditar se
aplica legile si obiceiurile razboiului.

5 ) Protectia intereselor de catre state terte

In cazul ruperii relatiilor diplomatice. In cautarea modalitatilor de a evita

intreruperea completa a raporturilor juridice intre state, Dreptul Diplomatic
a gasit solutii ca si in cazul extrem al ruperii relatiilor diplomatice, si chiar in
caz de razboi, statele sa mentina legaturi civilizate si intre ele, dat fiind ca, in
principiu, caracterul anormal al legaturilor nu poate fi decat temporar – tmp
care, desigur, poate ajunge la ani si chiar decenii.
De altfel, cum s-a aratat mai sus, ruperea relatiilor diplomatice nu duce
automat la intreruperea tuturor relatiilor intre statele respective. Relatiile
consulare, comerciale, economice, culturale, precum si legaturile de
transport aerian, civil, rutier, fluvial sau maritim si de comunicatii – care au
o anumita autonomie in raport cu relatiile diplomatice – pot continua, si de
cele mai multe ori continua. Ele pot fi influentate negativ de ruperea
relatiilor diplomatice, dar nu se intrerup automat, in cazul ruperii relatiilor
diplomatice.
In cazul in care aceste relatii sunt semnificative ca volum sau
importanta statele care au rupt relatiile diplomatice pot recurge la state terte
pentru a le reprezenta si apara interesele, adica ele pot incredinta paza
localurilor si arhivei misiunii, precum si protectia cetatenilor sai in statul
acreditar unui stat tert prieten, acceptat de statul acreditar.
Conventia de la Viena din 1961, prevede aceasta posibilitate la
articolul 45, care stabileste ca «  in cazul ruperii relatiilor diplomatice intre
doua state, sau daca o misiune este rechemata definitiv sau temporar…statul
acreditant poate incredinta paza localurilor misiunii, cu bunurile care se
gasesc in acestea, unui stat tert acceptabil pentru statul statul acreditar  » si
ca « statul acreditant poate incredinta ocrotirea intereselor sale si ale
cetatenilor sai unui stat tert acceptabil pentru statul acreditar ».
Modalitatile practice de realizare a protectiei intereselor unui stat in
statul acreditar de catre un stat tert sunt foarte variate. Dreptul Diplomatic
nu prescrie nici un fel de reguli in aceasta privinta. In anumite situatii, statul
tert este cel care se ocupa fizic de protectia statului care a rupt relatiile cu
statul acreditar, localurile misiunii acestuia fiind inchise si sigilate.

6) Relatiile diplomatice ale Romaniei

Proclamarea independentei de stat la 9/21 mai 1877, consacrata prin

Tratatul de pace de la Berlin din 1/13 iulie 1878, marcheaza intrarea
 12

Romaniei in comunitatea internationala a statelor, ca membru cu drepturi

depline. Suveranitatea de stat, dobandita pe campul de lupta si consfintita
juridic avea sa se manifeste prin stabilirea relatiilor diplomatice cu celelalte
state suverane.
Desigur acest proces a fost pregatit de o intensa activitate diplomatica
sustinuta de principatele romane in decursul secolului XIX, indeosebi dupa
Unirea de la 1859, in limitele permise – si chiar fortandu-se adesea aceste
limite – de raporturile de dependenta ale principatelor de Imperiul Otoman.
Relatii diplomatice si, pe cale de consecinta, deschiderea de misiuni
diplomatice de catre Romania s-au putut realiza numai dupa dobandirea
independentei de stat.
Dupa incheierea Tratatului de la Berlin, Regele Carol I a notificat
independenta de stat a Romaniei puterilor europene, exprimand dorinta « de
a vedea stabilite relatii de buna si cordiala intelegere ».
Austro –Ungaria a fost prima mare putere europeana care a
recunoscut independenta de stat a Romaniei si a decis numirea unui ministru
plenipotentiar la Bucuresti, iar la 11/23 septembrie 1878 Ioan Balaceanu a
fost numit trimis extraordinar si ministru plenipotentiar al Regelui Carol I
pe langa Imparatul Austriei.
Cea de-a doua putere europeana cu care Romania a stabilit relatii
diplomatice la nivel de legatie a fost Rusia, la 15/27 octombrie 1878.
In perioada 1878-1880 au fost trimise o serie de misiuni diplomatice
extraordinare – Callimaki-Catargi in Belgia, Olanda si Elvetia, Alexandru
Plagino in Spania si Portugalia, Basarab Brancoveanu in Suedia si
Danemarca, Sergiu Voinescu in Statele Unite si Brazilia.
A urmat in prima parte a anului 1879 stabilirea relatiilor diplomatice
cu doua tari vecine – Serbia si Bulgaria, cu aceasta din urma la nivel de
agentie diplomatica – tipul de misiuni diplomatice pe care il avusesera
Principatele Unite inainte de obtinerea independentei de stat -, pentru ca
Bulgaria avea sa dobandeasca independenta deplina in 1909.
La 10/22 octombrie 1879 au fost stabilite relatiii diplomatice cu
Imperiul Otoman, iar spre sfarsitul anului cu Italia si Grecia, urmate de
Olanda, la inceputul anului urmator.
Prin legea din 2/14 februarie 1879 s-a hotarat infintarea a noua legatii
ale Romaniei in strainatate – Atena, Berlin, Belgrad, Constantinopol,
Londra, Paris, Petersburg, Roma si Viena – urmand ca agentiile diplomatice
existente in aceste capitale sa fie transformate in legatii. Ridicarea nivelului
reprezentarii diplomatice nu s-a putut insa, produce in acel an.
La 14/27 august 1916, Romania a declarat razboi Austro-
Ungariei.Relatiile diplomatice s-au intrerupt, ca si cu Germania, Bulgaria si
Turcia, aliate ale Austro-Ungariei, care s-au considerat in razboi cu
Romania. In timpul razboiului s-au stabilit relatii diplomatice cu Suedia
(1916), Danemarca, Norvegia si Portugalia (1917).
In 1918 Romania si Rusia Sovietica au rupt relatiile diplomatice, in
urma arestarii, la 1/13 ianuarie 1918, a ministrului plenipotentiar al
 13

Romaniei si a personalului legatiei la Petersburg. Ele aveau sa fie restabilite

dupa indelungi negocieri in 1934.
Dupa incheierea primului razboi mondial, relatiile diplomatice ale
Romaniei s-au extins, fiind stabilite relatii cu noile state aparute – Polonia,
Cehoslovacia (1919), Finlanda, Ungaria si Austria (1920). In 1920 s-au
stabilit relatii diplomatice si cu Sfantul Scaun, iar in anii urmatori cu statele
baltice – Estonia (1921), Letonia (1922) si Lituania (1924).
Cu venirea lui Nicolae Titulescu in fruntea Ministerului de Externe,
relatiile Romaniei s-au extins in America Latina.S-au stabilit relatii cu tarile
latino-americane – Chile (1925), Cuba (1927), Brazilia si Argentina (1928),
Uruguay, Mexic, Venezuela si Peru (1939). In aceeasi perioada s-au stabilit
relatii diplomatice si cu Ordinul Suveran de Malta (1933).
In perioada cresterii pericolului de razboi, din ratiuni politice, relatiile
diplomatice cu o serie de tari au fost ridicate la nivel de ambasada – Polonia,
Franta, Vatican (1938), Iugoslavia, Turcia si Grecia (1939). Invadarea unor
tari europene de catre trupele hitleriste si izbucnirea celui de-al doilea razboi
mondial, in care Romania a fost impinsa alaturi de Germania hitlerista, au
condus la ruperea, intreruperea sau incetarea de facto a relatiilor
diplomatice cu numeroase state, acestea reducandu-se substantial. Misiunile
diplomatice straine din Varsovia, inclusiv cea romana au parasit Polonia
ocupata. Devenind republici sovietice in 1940, in baza Pactului Ribbentrop-
Molotov, relatiile Letoniei, Lituaniei si Estoniei cu celelalte state, inclusiv cu
Romania, au incetat.In 1940, legatiile din Oslo, Haga, Helsinki, Copenhaga si
Luxemburg, precum si cele de la Teheran si Mexico au fost inchise, iar mai
multe misiuni diplomatice si-au diminuat rangul :ambasadele de la Ankara,
Vichy, Atena, Belgrad si Vatican au fost transformate in legatii, iar legatia
din Bruxelles a fost transformata in consulat.
Dupa ocuparea Iugoslaviei de catre Germania hitlerista, Romania a
recunoscut statul croat si a stabilit cu acesta relatii diplomatice, ceea ce a
determinat guvernul iugoslav sa rupa relatiile cu Romania.
Alaturarea Romaniei Coalitiei Natiunilor Unite a condus la ruperea
relatiilor diplomatice cu Germania, Ungaria si Japonia, astfel ca, la sfarsitul
razboiului, in mai 1945, Romania intretinea relatii diplomatice cu numai 11
state – Bulgaria, Danemarca, Elvetia, Finlanda, Italia, Portugalia, sfantul
Scaun, Spania, Suedia, Turcia si Uruguay.
In 1945, s-au restabilit relatiile diplomatice cu Cehoslovacia, Franta,
Iugoslavia, Polonia si URSS, ultimele trei fiind ridicate la nivel de ambasada.
In anul urmator, s-au restabilit relatiile, la nivel de legatie, cu Argentina,
Belgia, Iran, Luxemburg, Marea Britanie,Norvegia, Olanda, SUA si Ungaria
iar in 1947 s-au reluat relatiile diplomatice cu Austria si Egipt, dar s-au
intrerupt relatiile cu Portugalia, unde s-a impus regimul dictatorial al lui
Salazar.
Pe masura ce situatia interna s-a stabilizat si in tara s-a consolidat un
regim ce avea sa intre tot mai pronuntat in sfera de dominatie sovietica, s-au
stabilit noi relatii diplomatice, cu prioritate cu state de «  democratie
populara » si noi state independente desprinse de sub dominatia coloniala.