Sunteți pe pagina 1din 7

Aparatul urinar este compus din rinichi, uretere, vezica urinara si uretra.

Rinichii,
organe pereche de forma unor boabe de fasole situate in abdomenul superior, asigura
filtrarea sangelui si permit eliminarea toxinelor. Ei joaca de asemenea un rol important in
reglarea presiunii sangvine. Ureterele transporta urina de la rinichi la vezica urinara, unde
este depozitata inainte de a fi evacuata prin uretra. Toate aceste componente ale
aparatului urinar se pot infecta, dar majoritatea infectiilor afecteaza tractul urinar inferior
-uretra si vezica urinara.

Rinichiul - un organ dublu, situat în cavitatea abdominală, retroperitoneal, în


dreptul vertebrelor dorsale (D11) şi lombare (L2). Macroscopic, are forma unui bob de
fasole situat în lojele renale, într-un ţesut adipos. Zona corticală, situată sub capsula
renală, cu o grosime de 8-12 mm, realizează coloanele Bertin.

Corticala conţine: glomerulii renali, tubii contorţi proximali (TCP), tubii contorţi
distali (TCD) ductele colectoare.

Zona medulară: este reprezentată de 8-12 piramide, piramidele Malpighi.


Piramida medulară Malpighi împreună cu parenchimul cortical înconjurător formează o
unitate morfologică cu vascularizaţie proprie-lobul renal- care poate conţine 8-10 lobuli.

Medulara conţine: porţiunile drepte ale tubilor, ansele Henle ductele colectoare
terminale.

Unitatea morfofuncţională a rinichiului este nefronul - 2 milioane pentru ambii


rinichi. Nefronul este format din două segmente: glomerulul renal si structurile tubulare.

Tipuri de infectii urinare:

Se disting trei tipuri de infectii urinare, in functie de localizarea infectiei:

- Cistita – inflamatie a vezicii urinare. De departe cea mai frecventa forma de


infectie urinara, cistita afecteaza aproape in totalitate numai femei. In majoritatea
cazurilor, ea este provocata de proliferarea bacteriilor de tipul E. Coli, cu provenienta din
zona anala. Toate obstacolele care impiedica golirea vezicii cresc riscul de cistita. Cistita
este in general insotita de uretrita (inflamatia uretrei).

- Uretrita – infectia uretrei (canalul care leaga vezica de meatul urinar). Este o
boala cu transmitere pe cale sexuala (BTS) frecventa la barbati, dar poate surveni rar si la
femei. Diferiti agenti infectiosi pot cauza uretrita, dintre care cei mai comuni sunt
chlamydia si gonococul (uretrita gonococica sau blenoragia).

- Pielonefrita - este inflamatia bazinetului si a rinichiului, rezultata in urma unei


infectii bacteriene. Poate fi vorba de o complicatie a unei cistite netratate, care permite
proliferarea bacteriilor de la vezica urinara la rinichi. Pielonefrita acuta survine in special
la femei, indeosebi la gravide.

Pacientii cu boli cronice ale cailor urinare sau malformatii sunt predispusi la
infectii recurente. Deseori, aceste probleme sunt agravate de interventiile din mediul
spitalicesc, precum utilizarea unei sonde uretrale (cateter) pentru drenarea urinei.

Infectiile tractului urinar afecteaza oamenii de toate varstele, ocupand locul al


doilea dupa infectiile tractului respirator. Ele afecteaza mai mult femeile, insa la varsta a
treia barbatii pot fi afectati in aceeasi masura.

Infectiile urinare se pot intalni la nivel renal (pielonefrite) sau sunt infectii de
tract urinar inferior (cistite, uretrite, prostatite, epididimite). Dintre diferitele
microorganisme ce pot infecta tractul urinar, cel mai des intalnit este grupul coli-aerogen
(Escherichia coli), care intervine in aproape 90% din cazurile de prima infectie dobandita
in afara spitalului. Alaturi de el, mai pot fi inalniti si alti germeni gramnegativi si
grampozitivi.

Cel mai important factor care determina infectia urinara sunt germenii prezenti in
intestinul gros si care ajung in vezica prin uretra. Aceasta explica frecventa mai mare a
infectiilor in randul femeilor. Alti factori care favorizeaza infectiile urinare sunt:
constipatia, diabetul zaharat, sarcina, adenomul de prostata, litiaza renala, explorarile
urologice.
Forme clinice

Infectiile urinare pot fi acute (recidivante) sau cronice, cu evolutii indelungate si


asimptomatice, putandu-se ajunge la complicatii grave precum insuficienta renala
cronica. Infectiile acute sunt intalnite mai ales la femei si se manifesta prin: urinari dese,
durere in timpul mictiunii, durere deasupra zonei pubiene, dureri lombare, febra, frisoane.
Urina poate avea mirosul si culoarea modificate (aspect de bere bruna). La barbati
prostatita acuta se manifesta prin febra, frisoane si o prostata moale si sensibila la
examinare. In cazul infectiilor urinare cronice, pacientul prezinta simptome precum:
oboseala, scadere in greutate, scaderea poftei de mancare, temperatura intre 37-37,5°C,
urinari frecvente, mai ales pe timpul noptii.

Examene ce pot depista o infectie urinara

Principalele examene de laborator pe care trebuie sa le efectueze bolnavii cu


suferinte urinare sunt urocultura si antibiograma. Recoltarea urinei se face de dimineata,
din mijlocul jetului urinar, dupa toaleta prealabila cu apa si sapun. Daca la urocultura se
identifica mai mult de 100.000 colonii germeni/ ml, atunci este vorba despre infectie
urinara. Pe langa acestea, mai sunt necesare si alte teste: sumarul de urina (care poate
evidentia prezenta leucocitelor in urina, a hematiilor), hemoleucograma (depisteaza
cresterea numarului de leucocite), ureea, acidul uric, creatinina sangvina. De asemenea,
pot fi recomadate examene suplimentare: ecografie abdomino-pelviana, urografie, alte
explorari functionale ale rinichiului care pot pune in evidenta anomalii anatomice sau
fiziologice ale functionarii aparatului renal.

Masuri profilactice

Neplacerile cauzate de infectii urinare pot fi evitate prin masuri foarte simple:

• mentinerea unei igiene riguroase a regiunii perianale;


• consum adecvat de lichide (1,5 l/zi) care ajuta la mentinerea functiei renale;
• evitarea constipatiei;
• tratamentul igienico-dietetic si medicamentos corect al colonului iritabil;
• evitarea abuzului de analgezice care pot provoca leziuni renale pe care se pot
grefa infectiile bacteriene.

Organismul incearca sa se apere prin mijloace specifice

Desi urina normala, la temperatura obisnuita a corpului, reprezinta un mediu


propice cresterii si multiplicarii germenilor, totusi organismul dezvolta mijloace de
aparare: pH-ul scazut al urinei, fluxul dinamic al urinei cu efect de spalare, precum si
proprietatile antibacteriene ale membranei ce captuseste tractul urinar.

Tratament

Tratamentul curativ este unul nuantat. Se poate initia antibioterapia de urgenta


inaintea obtinerii rezultatelor antibiogramei. Durata antibioterapiei este variata, in functie
de caracterul acut, recidivant sau cronic al infectiei urinare. In cazul unei infectii urinare
acute necomplicate, tratamentul poate dura pana la 14 zile, iar in cazul unei infectii
cronice, durata poate fi si de un an de zile. Daca in urina sunt prezente si ciuperci
patogene, este foarte important sa se faca distinctia intre infectie si colonizare locala.

Pacientii vor primi astfel tratament antifungic timp de cinci zile.

Prostata este o glandă aflată la intersecţia aparatului urinar cu cel genital şi ea


produce 25-30% din lichidul seminal. La 20 de ani, prostata are un volum de 15 cm cubi
şi seamănă cu o castană ca volum şi formă.

Cu trecerea anilor, scade testosteronul şi are loc o inversare a producţiei


hormonale, astfel încât se măreşte prostata ca volum şi ea este mai dură, mai puţin
elastică, boală care poartă numele de adenom de prostată. Astfel că prostata mărită apasă
pe uretra ce trece prin mijlocul ei, creând dificultăţi în urinare. Uneori atât de strangulată
este uretra, încât se ajunge la imposibilitatea de a urina, deci la retenţia urinară, care
trebuie deblocată la spital prin montarea unei sonde direct în vezică. Cu cât rămâne mai
multă urină neevacuată la timp, cu atât creşte pericolul ca prostata să se îmbolnăvească
din cauza bacteriilor şi să se formeze calculi renali. Adenomul de prostată se tratează la
început fie cu produse din plante, fie cu medicamente.
Sunt două forme clinice: prostatită acută, caracterizată prin edem şi infiltraţie
granulocitară interstiţială însoţită de cele mai multe ori de colecţii purulente, şi prostatită
cronică, caracterizată prin scleroza ţesutului interstiţial, atrofie a epiteliului, de cele mai
multe ori cu proliferări papilifere.

Adenomul de prostată este o afecţiune frecventă a sexului masculin, întâlnită într-


un procent de 10 % la bărbaţi în jurul vârstei de 40 de ani şi intre 70-76 % la peste 80 de
ani.

În această afecţiune, diagnosticul şi tratamentul pot fi stabilite doar de medicul


specialist, plantele medicinale având rol de adjuvante ale tratamentului de bază. Până de
curând, chirurgia urologică reprezenta singura modalitate de abordare terapeutică realistă
a adenomului de prostată, însă în cazurile uşoare ale adenomului de prostată pot fi
aplicate şi tratamente naturiste alternative.

Afectiuni renale congenitale


Afectiunile renale congenitale se refera in general la malformatii ale tractului
genito-urinar ce pot provoca infectii sau distrugerea tesutului renal, care, la randul sau,
poate conduce la insuficienta renala cronica.

Exista doua tipuri de afectiuni renale congenitale. In unele cazuri, malformatiile


congenitale conduc la obstructia cailor urinare, impiedicand astfel curgerea normala a
urinei. Aceasta se acumuleaza si exercita o presiune crescuta asupra rinichilor, provocand
in cele din urma o deteriorare ireversibila a acestora. In alte cazuri insa, vezica urinara nu
se contracta corespunzator, din cauza unor anomalii ale muschilor sau ale nervilor.

Desi afectiunile renale congenitale sunt comune, afectand pana la 15% din
populatie, in general nu provoaca probleme. Obstructiile care determina probleme grave
ale rinichilor includ ingustarea tractului urinar superior (stenoza ureterala), malformatii
congenitale ale vezicii (stenoza de col vezical) sau ingustarea canalului de eliminare a
urinei din organism (strictura de uretra).
Obstructiile cailor urinare necesita diagnosticare precoce, realizata in general prin
injectarea unei substante de contrast in sange sau in vezica urinara pentru a se putea
efectua examenul radiologic. Alte proceduri diagnostice sunt si urografia intravenoasa si
pielografia retrograda. Testele diagnostice neinvazive sunt ecografia si tomografia
computerizata.

Insuficienta renala cronica - IRC

Cauza cea mai frecventa a insuficientei renale cronice este diabetul zaharat
(diabet de tip 1 sau 2). Aceasta boala afecteaza vasele sangvine mici, inclusiv cele ale
rinichilor, determinand insuficienta renala.
Alte cauze ale insuficientei renale cronice sunt:
- Hipertensiunea arteriala
- Obstructia cailor urinare – datorata unei hipertrofii a prostatei, calculi renali,
tumori, sau refluxului vezicoureteral (intoarcerea urinei dinspre vezica catre rinichi).
- Boli renale – boala polichistica a rinichilor (caracterizata prin prezenta a
numeroase chisturi la nivelul rinichilor), glomerulonefrita (inflamatia glomerulilor) si
pielonefrita (infectia rinichiului).
- Stenoza de artera renala – se refera la ingustarea sau obstruarea arterei renale. La
persoanele in varsta, obstructiile sunt deseori rezultatul formarii de depozite de grasimi
(placi de aterom) pe peretele arterei (ateroscleroza). Stenoza de artera renala poate afecta
si femeile tinere sub forma unei afectiuni numite displazie fibromusculara, care determina
ingrosarea peretilor arteriali. Ambele boli sunt asociate cu o crestere a tensiunii arteriale.
- Bolile autoimune, precum lupus eritematos diseminat
- Utilizarea excesiva de medicamente metabolizate prin rinichi
- Toxinele – expunerea continua la substante chimice, precum tetraclorura de
carbon si plumbul (din vopselele cu plumb, tevile din plumb, materiale de lipit, bijuterii
si alcoolul distilat din carburatoarele masinilor vechi) pot duce la insuficienta renala
cronica.
Factori de risc
Diabetul reprezinta cel mai important factor de risc pentru insuficienta renala
cronica. Alte boli si afectiuni ce pot creste riscul de IRC sunt:
- hipertensiunea arteriala
- lupus eritematos sistemic
- ateroscleroza
- glomerulonefrita cronica
- afectiuni renale congenitale
- obstructia cailor urinare
- expunerea prelungita la toxine si unele medicamente